Sunteți pe pagina 1din 43

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI INDUSTRIEI ALIMENTARE AL

REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

CATEDRA : CLINICI I

LUCRARE DE CURS LA SEMIOLOGIE GENERALĂ

TEMA: EXAMENUL CLINIC GENERAL AL CÂINELUI

A efectuat : Malearschi Nadejda


c student an. III, grupa I
Med.Vet. şi Şt.Anim.

A verificat : Chiosa Andrei c


Lector universitar

CHIȘINĂU 2017
Cuprins:

1. Introducere ................................................................... 3-5

(noțiuni generale)

2. Habitusul și componentele acestuia ....................................6

2.1. Conformația ................................................................7-11

2.2. Constituția ..............................................................12-15

2.3. Temperamentul ........................................16-19

2.4. Faciesului .........................................................................20-24-

2.5. Atitudini ...............................................................................25-27

2.6 Starea de înteținere și îngrijire ................................................28-34

3. Examenul părului..............................................35-36
3.1. Examenul fanerelor ........................................................37
3.2 Examenul pielii ................................................38-41
4.Concluzie ..................................................................42
5. Bibliografie.......................................................43

2
1. Introdcere
În această lucrare se abordează tematica Examenului clinic general anume la câini.
Scopu acestei lucrări de curs sunt: perceperea și însumarea un control medical amănunţit, cu
observaţii relevante, concentrate pe trăsături specifice ale exmnului clinic general care
include în sine :

1. Conformația
2. Constituția
3. Temperamentul
4. Faciesul
5. Atitudini
6. Stare de întreținere și îngrjire
7. Părului
8. Fanerele
9. Pielea
Noțiuni generale

Conformația – reprezintă armonia de ansamblu, de dezvoltare a diferitelor regiuni


corporale (raze osoase, masa musculară, articulații etc.). Ea poate fi apreciată ca fiind bună,
atunci când dezvoltarea corporală animalului corespunde scopului, vârstei, rasei, sexului şi
specie, sau rea (defectuoasă) când există defecte de aplomb din partea diferitelor regiuni
corporale.
Constituția – fiecare individ este rezultatul genotipului complimentat prin fenotip.
Constituția poate fi definită ca fiind ansamblul acelor însușiri anatomice, fiziologice şi
biochimice care au un grad important de stabilitate şi reprezintă o corelație directă între ele.
De tipul constituțional depinde modul de reacţie a unui individ faţă de influențarea mediului
extern exprimat şi prin rezistenţa sa faţă de acești factori şi faţă de îmbolnăviri.
În clinică, constituția animalului se va raporta la tipul funcțional, considerându-l bun sau rău.
Se consideră constituție normală sau bună constituţia fină şi robustă şi defectuoasă sau rea

3
tipul debil şi grosolan.

Temperamentul – este expresia modului de reacţie a fiecărui individ faţă de diverși


agenți, reflectat prin mod, rapiditatea şi intensitatea reacțiilor sale. În clinică se va aprecia
dacă temperamentul este normal sau modificat. Când este modificat se va preciza dacă este o
reactivitate crescută (hiperchinezie) sau o reactivitate diminuată (hipochinezie) exprimată
prin apatie, somnolenţă, torpoare etc.
În mod normal temperamentul animalului poate să fie vioi (la tineret) şi limfatic (la adulte).
Temperamentul este condiționat de specie, vârsta şi starea fiziologică. Schimbările şi
abaterile de la aceste tipuri reflectă o stare anormală, patologică, fie de excitație, fie de
inhibiție.
Faciesul = expresia feței.
Faciesul poate să exteriorizeze durere, spaimă, excitație sau inhibiție. La aprecierea
faciesului se va ține cont de:

– poziția şi mobilitatea urechilor


– deschiderea fantelor palpebrale
– deschiderea şi mobilitatea nărilor şi a buzelor
– expresivitatea privirii
– mimica feței

În raport cu tonusul musculaturii feței (contracții tonice sau clonice) deosebim


“mimica” animalului (contracţii discrete) “grimasele” (contracții tonice) şi masca (faţă
pare imobilă). Faciesul se examinează prin inspecție, apreciindu-l ca normal (caracteristic
vârstei, sexului şi specie) sau modificat (trist, gripal, peritoneal, speriat, sardonic).
Atitudinea sau postura – este redată prin raportul ce există sau se creează între
animal şi mediul extern (poziția corpului în spațiu). Atitudinea animalului se va examina
prin inspecție în stațiune şi în mers. În stațiune se va aprecia în sprijin şi în decubit.
Atitudinile, atât în stațiune, cât şi în mers, în sprijin sau în decubit pot să fie forțate sau
inerte.

4
Stare de întreținere și îngrjire - Starea de întreținere, se apreciază după
dezvoltareamasei musculare şi a țesutului adipos subcutanat.
În raport cu aceste aspecte întâlnim;
– o stare de obezitate;
– o stare foarte buna de întreținere;
– o stare bună de întreținere;
– o stare rea de întreținere.

În raport cu aceste aspecte animalele pot fi considerate:

– obeze
– grase
– slabe
– cașectice

În timpul unei consultații medicale, examenul clinic are ca obiect determinarea sau cel
puțin orientarea spre un diagnostic. Orice consultație medicală se derulează pe două
planuri: anamneza („interogatoriul" stăpânului animalului) și apoi examenul clinic. La
sfârșit, prescriem un tratament, cerem examene complementare dacă diagnosticul clinic nu
este posibil, orientăm pacientul spre un specialist. Alături de o anamneză minuțioasă,
examenul clinic este cel care furnizează informații esențiale care stau la baza unui diagnostic
corect.

Părulu fanerele și pielea - din cauza multiplelor funcții pe care le îndeplinește pielea
împreună cu producția piloasă ea poate fi considerată ca fiind oglinda stării de sănătate a
animalului. Este de preferat ca examenul să se facă la lumină naturală, atât de la distanţă, cât
şi din apropiere.

5
2. Habitusul și componențele acestuia

Habitusul - este set de caracteristici externe care caracterizează structura corpului al


animalului : corp, postura, expresiile faciale, culoarea pielii, etc. Evaluarea habitusului este
un criteriu important in diagnosticul bolii, dovezi ale condiției în care este animalul la
prezent - ajută justificarea posibilă a predispoziție la o anumită boală.

6
2.1.Conformația

Tipurile de conformație la câine sunt determinate de interdependența care există între


insușirile morfologice și fiziologice a fiecarui organism, rescpectiv între forma și funcția sa,
între conformație și aptitudini. Marea variabilitate de tipuri morfologice existente la această
specie este rezultatul influenței condițiilor de mediu în care trăiesc, direcțiilor de exploatare
și procesului de selecție și ameliorarare dorită de om.

În funcție de conformația exterioară și aptitudinile pe care le au, câinii pot fi clasificați în


urmatoarele tipuri morfologice:

 tipul ușor, specific câinilor de vanatoare;

 tipul masiv, caracteristic câinilor de tracțiune sau de pază;

 tipul intermediar întâlnit la câinii de paza, de serviciu, ciobănești de curte;

 tipul bulldog pentru pază, curte și locuințe;

 tipul terrier, utilizat la vânătoare sau pentru apartament;

 tipul basset, întâlnit la câini de vânătoare;

 tipul mic, caracteristic pentru câinii de apartament;

 tipul pitic, de asemenea pentru apartament;

 tipul golas, la care lipsește părul, întâlnit în țările cu clima caldă.

Tipul ușor – cuprinde trei subtipuri, în funcție de conformație și aptitudinile lor:

1. Subtipul de curse-are o conformație adaptată perfect la


viteza ridicată, fenotipic se caracterizează printr-un:
 cap uscațiv,
 gât lung,
 spinare dreapta și Îngustă
 șale ușor convexe

7
 torace profund și adânc, dar îngust
 crupa lung tesită și bine îmbracată în musculatură,
 membre lungi, drepte și musculoase, piele fină elastică și acoperită de păr scurt. Din
acest tip putem aminti rasele Barzoi, Greyhound, Wippet etc. Fig.34
2. Subtipul ușor mijlociu- caracteristic câinilor de
vânătoare, de urmărire și al copoilor. Caracteristic
acestui tip este:
 corpul bine proporționat
 cu pieptul larg și bine îmbrăcat în musculatură
 cu membrele mai scurte Și groase.
 Rezitenți și iuți, urmăresc vânatul pe distanțe
lungi. Din acest subtip fac parte copoii (fig.35).

3. Subtipul ușor mai stofat- este tipic câinilor de


vânătoare de arret
 bine îmbrăcați în musculatură
 cu schelet puternic, membre bine dezvoltate,
 corpolenți și deosebit de rezistenți.
 Exteriorul lor exprimă blândețe, agerime, forță și
rezistență. Din acest subtip fac parte Cockerul, Grifonul, Karthals, Grifonul Boulet,
Springer spanniel, Bichon cu părul creț (fig.36).

Tipul masiv -este carecteristic câinilor cu o


conformație masivă, puternici, curajoși, blânzi cu omul
dar agresivi cu animalele sălbatice. În general de talie
mare (70-90 cm) și greutatea de 70-100 kg,
 bine îmbrăcat în musculatură,
 capul mare, gât scurt și gros,
 linia spinării dreaptă și largă,
 pieptul larg și profund,
8
 membre puternice,
 piele groasa și păr fin, în general lung.
Se utilizează la diverse activități, cum sunt cele de tracțiune, salvare de la înec, salvarea
oamenilor rătăciți prin munți etc. Din acest tip morfologic putem aminti: Terra Nova,
Dogul german, Saint Bernard, Labrador, câinele de Pirinei, Leonberger etc.(fig.37).

Tipul intermediar- este cel mai răspândit și


cuprinde majoritatea câinilor ciobănești, câinii de
serviciu și a celor de curte. Se caracterizează printr-o:
 talie și o greutate mijlocie
 corpul proporționat și bine îmbrăcat în musculatură
 schelet puternic, situându-se între tipul ușor și cel
masiv.
 Acestui tip îi aparțin rasele Ciobănescul german, Rottweiler, Dobermanul, Ciobanescul
carpatin etc. (fig.38).

Tipul buldog- are o conformație mai particulară, cu


indicele deformat aproape pătrat, cap globulos, gât scurt
 piept larg, membre scurte și puternice,
 pielea groasă, ce prezintă pliuri pe cap, gât și torace
 păr scurt, fin și tare, neted și lucios, bine strâns pe corp.
 În acest tip se încadrează Bulldogul englez, Bulldogul
francez, Boxerul și Mopsul Pugg-Carlin (fig.39).

Tipul terrier - este caracteristic raselor create special


pentru vănatul în hațișuri sau animale ce trăiesc sub
pământ deosebit de curajoși și rezistenți.
Formatul corporal este relativ pătrat
 capul dreptunghiular, cu maxilarele puternice și lungi,

9
 schelet puternic și bine îmbrăcat în musculatură.
 La majoritatea raselor aparținătoare acestui tip morfologic părul este sârmos. Din acest
tip fac parte Fox terrierul, Kerry-Blue terrierul,
 Airedale terrierul, Wels terrierul, Boston terrierul etc. (fig.40).

Tipul basset - este caracteristic câinilor de talie


micâ (sub 25 cm) și greutate de până la 10 kg,
specializați pentru vânatul de vizuină.
Acest tip morfologic are caracteristic:
 corpul lung și picioare scurte,
 cu raze osoase puternice și bine îmbrăcate în
musculatură,
 piept larg și torace adânc și profund.
 De asemenea, la aceste rase membrele anterioare sunt ușor răsucite,
fiind o însușire caracteristică și nu un defect de aplomb.
 Din acest tip fac parte Bassetul Normand, Bassetul Griffon, Basset bleu de Gascogne,
Bassetul roscat de Bretania etc. (fig.41).

Tipul mic - cuprinde majoritatea raselor de câini de


apartament, asa numiții câini de lux, care au o talie de
până la 25 cm și o greutate cuprinsă între 4 și 6 kg.
Sub raportul conformației, în cadrul acestui tip
morfologic întâlnim o mare varietate de la robust la
debil. O caracteristica a acestui tip o reprezintă:
 blana foarte bogată și fină,
 cu părul lung și numeroase particularități (barbă, mustăți, franjuri, pantaloni, ciucuri etc.).
 Din cadrul acestui tip putem aminti: Spitzul mic, Maltezul, King-Carles, Japonezul,
Pekinezul, Volpino italiano etc. (fig.42).

10
Tipul pitic- curpinde cele mai mici rase de câini, a
căror talie nu depășește 20 cm și o greutate de până
la 3 kg. Ca și particularități ale conformației acestui
tip putem menționa:
 fața scurtă, craniu globulos,
 ochi proeminenți,
 membrele subțiri, scheletul fin.
 Din cadrul acestui tip morfologic fac parte pr între altii: Pekinezul pitic, Grifonul de
Bruxelles, Caniche pitic, Toy terrier, Grifonul olandez, Schauzer pitic etc. (fig.43).

Tipul golas - mai putin raspandit, se caracterizeaza prin:


 lipsa parului avand o conformatie asemanatoare levrierilor.
 Talia acestor rase se situeaza între 30-40 cm și 8-10 kg, dar
cu limite de variatii foarte largi.
 Acest tip se intalneste în regiunile calde ale globului și
cuprinde Levronul de Africa, Egipt și Namibia, Mexic,
Australia etc. (fig.44).

11
2.2 Constituția
Constituția este un set de proprietăți anatomice și fiziologice ale unui câine exprimate
într-un exterior, interior și comportament. Conceptul de "constituție de câine" unește toate
proprietățile organismului, inclusiv serviciul său și calitățile de reproducere. De constituția
câinelui depinde , sănătatea, vitalitatea, rezistența, maturitatea timpurie, fecunditatea,
speranța de viață și capacitatea de lucru a animalului.

Tipurile de clasificare a fost propusă de savanții ruși P. N. Kuleshovym, E. A. Bogdanovym,


M. F. Ivanovym, care a-u identificat cinci tipuri de constituție: moale, uscate, puteric, aspre,
în vrac (brut). Prin urmare, constițuia câinilor ar trebui considerată ca o conexiune
condiționată genetic a proprietăților și calităților benefice ale animalului cu caracteristicile
constituției și comportamentului acestuia.

Tip constituțional moale(blând) - Coloana vertebrală este slab


dezvoltată, rafinată. Musculatura este plată, rafinată, slabă.
Aparatul tendon-ligamentos nu este suficient dezvoltat. Pielea
subțire, delicată, întinsă, nu formează riduri. Grasimile
subcutanate sunt slab dezvoltate.

Metabolismul este dezechilibrat, câinele are adesea condiții proaste. Dimorfismul


sexual este slab exprimat. Capul este îngust, lung în raport cu lățimea corporală, cu o frunte
plată. Ochii sunt poziționați oblic, pleoapele sunt uscate, pomeții obișnuiți și arcurile
superioare sunt slab dezvoltate. Gâtul este uscat, lung, înalt. Piept îngust, abdomen strâns.
Membrele sunt lungi. Creșterea are loc rapid, dezvoltarea este neuniformă, formarea se
termină devreme, adesea subdezvoltarea sau supra-dezvoltarea unor organe și sisteme
individuale.

Viabilitatea este slabă, rezistența este scăzută. Câinii sunt tolerați dureros de condiții
nefavorabile, necesită îngrijire atentă, un regim special de întreținere, hrănire și folosire
oficială. Dresarea este dificilă din cauza instabilității reflexelor condiționate și a
complexității

12
Tip constituțional uscat- Scheletul este rafinat, dar puternic
(compact). Musculatura este subțire, lungă, dar puternică și
durabilă. Aparatul și articulațiile tendon-ligamentoase sunt bine
dezvoltate. Pielea este subțire, densă, elastică, aproape de corp.
Țesutul subcutanat este slab dezvoltat. Metabolismul este
intens. Dimorfismu sexual este exprimat suficient. Capul este
relativ îngust, alungit, cu o frunte plată și o tranziție ușor pronunțată spre bot. Buzele subțiri,
uscate, apropiate. Ochii se așeză oblic. Gâtul este uscat, lung, înalt. Pieptul este profund,
relativ îngust, în formă de oval. Abdomenul este tras deasupra liniei sanului. Membrele sunt
lungi, articulațiile sunt clar evidențiate și bine pronunțate.

Creșterea, dezvoltarea și formarea organismului apare rapid și mai devreme. Câinii


sunt viabili, sub anumite condiții de întreținere, hrănire, îngrijire și utilizare. Dresarea inițială
este dificilă din cauza excitabilității puternice. Cu o pregătire sistematică, capacitatea de
lucru este bună. Câinii lucrează activ, energic și aproape neobosit.

Tip constituțional puternic- Coloana vertebrală este bine


dezvoltată, masivă, dar nu dură (compactă). Musculatura masivă,
densă, puternic pronunțată. Aparatul tendon-ligamentos este bine
dezvoltat, articulațiile sunt exprimate. Pielea este moderat groasă,
elastică, întinsă și nu formează falduri. Grasimile subcutanate sunt
moderat dezvoltate. Metabolismul are loc intens. Sistemul
hormonal este echilibrat funcțional. Dimorfismul sexual este bine exprimat.

Capul este moderat larg, craniul alungit, cu o frunte plată sau ușor convexă și o
tranziție moderată pronunțată la bot. Botul de-a lungul lungimii este aproximativ egal cu
jumătate din lungimea capului, cu linia frunții formând o linie paralelă. Buzele sunt subțiri,
bine fixate. Ochii, ca regulă, sunt așezați oblic. Gâtul este uscat, proporțional cu lungimea
capului, larg și creastă bine dezvoltată. Pieptul este larg, profund.Abdomenul este tras în
mod moderat deasupra liniei pieptului. Membrele sunt moderat de lungi, bine dezvoltate și
formate unghiuri de articulație.

13
Creșterea, dezvoltarea și formarea organismului au loc treptat, în mod egal și relativ
rapid. Câinii se caracterizează prin dresare și adaptabilitate bună la diverse condiții, inclusiv
condiții severe de întreținere și utilizare.

Tip constituțional dur (brutal)- constituția este puternică,


dar este exprimată în forme brutală. Scheletul este masiv, dens,
dur. Musculatura masivă, puternică, puternică.

Aparatul tendon-ligamentos este bine dezvoltat,


articulațiile sunt exprimate nereliefat. Pielea este groasă, densă,
întinsă, dar de multe ori formează falduri în regiunea capului și a gâtului. Blana este densă,
bine dezvoltată, dură. Metabolismul este intens și echilibrat. Demorfismul sexual este
exprimat suficient.

Capul este masiv, larg cu o frunte ușor convexă și o tranziție pronunțată la bot. Botul
este prostatic, masiv, formând o linie paralelă cu linia frunții. Buzele sunt groase, întinse sau
ușor penduloase. Ochii sunt relativ drepți, pleoapele sunt uscate. Gâtul este scurt și
masiv.Piept larg, adânc, lung, oarecum rotunjit. Abdomenul este strâns moderat. Membrele
destul de scurte.Creșterea și dezvoltarea organismului se produce încet, se încheie cu
întârziere. Câinii se disting prin mare viabilitate, rezistență la boli, nemulțumire față de
condițiile de păstrare și hrănire, adaptabilitate la condițiile locale.Drearea complexă este
dificilă. După o lungă pregătire, capacitatea de lucru este bună.

Tip constituțional brut(friabil)- se găsește în stare naturală,


încă neprelucrat. Scheletul este masiv, slab și dur. Musculatura
este slabă. Părul este dur, bine dezvoltat. Piele dură, formează
riduri. Procesele metabolice au loc încet. Există o tendință la
obezitate. Dimorfismul sexual nu este suficient exprimat. Capul
este masiv, larg snt prezenți obraji. Botul scurt, plictisitor,
uneori răsturnat pe o parte, cu buze foarte dezvoltate adesea, adesea îndoite. Ochii sunt largi
și drepți, așezați adânc. Pleoapele umede, droizi. Gâtul scurt, jos, gât îngust, creastă masivă.

14
Pieptul este larg, masiv, rotund. Abdomenul este coborât. Membrele sunt relativ scurte, cu
scuturi scurte și colțuri îndreptate ale articulațiilor genunchiului și articulației.

Creșterea este relativ rapidă, dezvoltarea este lentă, formarea și maturarea sunt
întârziate. Antrenament greu de dat. Performanța este scăzută datorită încetinirii și oboselii
rapide.

15
2.3.Temperamentul

Temperamentul este reprezentat de caracteristicile psihice și mentale ale unui câine și


modul în care acesta reacționează la influența factorilor externi.Temperamentul este o
expresie a stucturii sistemului nervos a câinelui ,se moștenește doar pe cale genetică,nu poate
fi modificat sau inhibat în totalitate și pe termen lung (întreaga durată de viață a câinelui)
având un caracter permanent. Dresajul,condițiile de viață sau socializarea pot influența
temperamentul câinelui nostru pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp,dar nu il
pot modifica radical și permanent.

Temperamentul poate fi împarțit în mai multe grupe :

1.Temperament echilibrat,poate fi observat la câinii ce arată încredere în ei, hotarare, î-și


apară teritoriul fară urmă de frică,cu fermitate dar fară manifestări de isterie.Sunt
investigativi iar în cazul în care sunt agresați, î-si depasesc repede momentul de blocaj și
contraatacă rapid.
Este tipul ideal de temperament,dar și în acest caz trebuie avute în vedere unele
aspecte,datorită încrederii în sine,cainele poate avea tendinta de a domina,motiv pentru care
este absolut necesar să fie tratat cu mare blândețe(pentru a nu-i afecta acest tip minunat de
caracter) dar în aceiași măsură cu fermitate.În cadrul acestui tip de temperament putem
întâlni două situații între care una decrisă succint în randurile de mai sus,situatii care în
opinia mea merita a fi menționate în mod special :

1.1 Tipul dominant.Acești câini au ca “obiectiv” statusul de ALPHA,acceptă cu greu


dominația altui câine sau chiar a omului, nu evita sub nici o forma confruntările , în unele
cazuri nici chiar cea cu stăpânul, câteodată chiar câinele provocând o confruntare cu acesta
în scopul stabilirii ierarhiei. Odată aceasta stabilită, nu este imposibil să urmeze și alte
provocări,dacă stăpânul nu dă dovadă în mod constant de fermitate și răbdare. Răpunde ferm
și hotărât celei mai mici provocări. În compania altor câini de același sex și nu numai, are
întotdeauna tendința de a se impune, iar la tentativele altor câini de a-l domina răspunde
prompt.

16
1.2 Tipul independent.Acești câini nu tânjesc după afecțiunea stăpânului și nu fac nimic spre
a-l mulțumi. Nu cer și nu oferă afecțiune, nu au nevoie și nu caută compania altor câini sau a
omului.Pe acest câine îl vedem întotdeauna la distanță de ceilalți câini, deseori fiind vizibil
iritat de insistențele altora în a-l provoca la joacă.

2. Temperament dezechilibrat, acest tip are o varietate foarte largă de subtipuri și


manifestări, uneori nefiind ăn cauză un anume tip de temperament ci mai degrabă un tip
comportamental, greu de individualizat și catalogat. Între ele putem enumera :
2.1 Tipul ager extrem : câinele reacționează la orice stimul extern ,instantaneu fără a analiza
și aprecia stimulul respectiv. Acest câine î-și revine din blocaj, dar mai greu. La stimuli de
natură să îl sperie, reacționează imediat și sunt greu de convins să se apropie și să
investigheze stimulul în cauză. Câinii ce prezintă un astfel de temperament pot fi excelenți
câini de pază și alarmare,dar pot deveni totodată foarte galagioși.

2.2 Tipul timid extrem : Câinele se teme de oameni necunoscuți, locuri sau situații
necunoscute. Nu investighează, decât eventual de la distanțâ, iar odată cu cresterea timiditâții
în raport proporțional crește și frica. În cazul acestui tip temperamental nu se pot exclude și
factori externi cum ar fi : lipsa socializării sau socializarea gresit facută, se mai poate observa
în cazul câinilor abuzați. Totodată acest tip de temperament poate fi atenuat printr-o educație
adecvată, dar nu poate fi modificat radical. Referitor la relațiile cu alți câini cel mai bine se
simt în compania, câinilor supuși, fară tendința de dominație.

2.3 Tipul ager-timid extrem,este o combinație între temperamentul ager extrem și


temperamentul timid extrem, acești câini sunt cei care “atacă de frică” atacă dadtorită fricii și
o fac instantaneu datorită faptului că nu analizează deloc ceea ce pare a fi un pericol,frica
fiind un catalizator al reacției agresive. Î-și revin foarte greu din blocaj, de regulă în fața unui
stimul presupus agresiv stau cu coloana vertebrala cifozată, coada între picioare, urechile
culcate pe spatele capului, dezvelindu-și colții.

2.4 Tipul supus : câinele se supune instantaneu autorității liderului haitei, în cazul în care
traiește într-o haită și acceptă necondiționat și imediat dominarea omului. Este un câine
blând, nonagresiv și nu este dominant , toate acestea il recomandă ca un câine de companie

17
excepțional, câine pentru chinologi începători, familii cu copii. Poate fi o consecință a unui
comportament abuziv din partea stăpânului(dar după cum spuneam anterior, temperamentul
este o aracteristică moștenită și permanentă) deci poate fi voraba și despre un
COMPORTAMENT manifestat în anumite situații și nu un temperament.(ce poate fi cu totul
altul).

2.5 Tipul temperamental extrem,câinele integrat acestui tip nu reușește să facă față noilor
stimuli de mediu cărora trebuie să le facă fatță, pierde controlul, prezintă o incontinentă
urinara și intestinală nervoasă (micționează și defeca fară a părerea să aibă un control). Este
un câine ce trebuie în permanență menajat, ferit de orice stimuli noi care îl pot afecta,
preferând evident liniștea și confortul teritoriului propriu. De regulă acești câini nu au o
natură agresivă,dar se pot manifesta agresiv datorită fricii.Chiar și atenuarea unui asemenea
temperament este extrem de greu de realizat.

2.6 Tipul hiperactiv : Acești câni se mișcă repede, în mod constant, cu tendințe de a sări.
Dacă sunt claustrați, se vor mișca în cercuri pe perimetrul interior al tarcului, vor da agitați
din coadaă fără a avea un anume motiv. Acest comportament poate avea ca origine și o
disfuncție metabolică a creierului . Dacă este ținut în spații restrânse ca suprafață,câinele cu
acest temperament poate deveni distructiv. Câinii nu pot fi concentrați asupra unui lucru sau
asupra unei sarcini o perioada medie de timp, pierd atenția față de stapân, acesta fiind nevoit
să ii corecteze și săle atragă atenția asupra săîn permanență. Totuși la constatarea unui
asemenea tip de temperament trebuie ținut cont de faptul că poate fi destul de ușor confundat
cu o hiperactivitate cauzată de un aport energetic mare, o vârstă tânără și o lipsă de mișcare.

2.7 Tipul hiperagresiv. Acești câini se manifestă agresiv vis-a-vis de stimuli care în mod
normal nu ar trebui să declanșeze asemenea reacții. El poate fi indreptat în mod direct către
stăpân sau handler, ca o consecință a obligării câinelui să facă ceva ce nu agreează, nu este
ușor de scos din acest tip de blocaj, putând continua atacul și după ce a conștientizat
situația(nu este un atac nepremeditat,de intensitate mică și scurtă durată).Câinii care prezintă
un asemenea tip temperamental, nu sunt câini ce pot fi incredințati oricui, bineințeles acesti
tip de temperament poate fi inhibat intr-o oarecare masură ,dar aceasta presupune exercitarea
unui control pe întraga durată a vieții câinelui ,control făcut de un profesionist sau de către o
18
persoană experimentată, în mâini greșite putând deveni periculoși.Temperamentul
hiperagresiv poate avea și o componentă ce nu ține de moștenirea genetică putând apare în
urma unor factori de mediu cum ar fi: o educație în această direcție pornind de la vârstă
fragedă,comportament abuziv din partea oamenilor cu care intră în contact sau chiar a
stăpânului, acestea fiind suprapuse peste un fond genetic cu o predispoziție scăzută sau
medie către agresivitate.

Toate acestea nu sunt un adevăr imuabil și absolut, am cunoscut câini care în prezența
stăpânului î-și modificau radical comportamentul, câini ce nu erau sub nici o formă agresivi,
dar care în prezența copiilor familiei deveneau extrem de protectivi, mergând până într-
acolo încât să atace în mod nejustificat orice persoana care părea atentă la iubitii lor mici
prieteni bipezi. Aceasta nu este o manifestare hiperagresivă , este doar o lipsă a socializării,
pe câinele respectiv nimeni nu l-a invățat că așa cum se juca el când era cățeluș, așa se joacă
uneori și puii de om, mai “tare”.

19
2.4.Faciesul
În acest context, părţile constitutive ale limbajului canin sunt: intonaţia, mimica,
atitudinea şi postura, urmând a exemplifica pe larg semnificaţiile acestora. Câinii comunică
atât între ei, cât şi cu omul, prin semnale. Aceste semnale pot fi sonore (emisiunile vocale),
posturale (diferite poziţii ale corpului, capului şi membrelor, urechilor şi cozii) și
mimica.Atât la om cât și la câine, limbajul îndeplineşte un dublu rol: de a comunica cu
ceilaţi, dar şi de a reprezenta dispoziţia afectivă a individului

Prin intonaţie câinele exprimă: supărare, mirare, încântare, siguranţă de sine,


dispoziţia curentă, solicitarea la joacă, nemulţumirea etc.
Dacă sistematizăm semnalele sonore după semnificaţie, putem distinge:
- semnale sonore ce exprimă o dorinţă;
- semnale sonore ce exprimă bucuria;
- semnale sonore ce exprimă agresivitatea, frica, durerea fizică, invidia;
- semnale sonore emise pentru a atrage atentia asupra găsirii unui obiect neobişnuit;
- semnale sonore ce exprimă singurătatea.
Există mai multe feluri de emisiuni sonore la câine, cele mai sugestive exprimări ale
speciei fiind emisiile vocale. Împreuna cu portul urechilor, al cozii şi cu posturile, ele
semnifică limbajul canin intraspecific :
Lătratul poate semnifica surpriza, teama, bucuria, pericolul, agresivitatea, plictiseala,
panica, invitaţia la joacă sau comunicarea cu omul sau cu alţi câini. Tonalitatea și intensitatea
lătratului indică semnificaţii diferite (nuanţe de exprimare) de cele enumerate mai sus.
20
Mârâitul reprezintă avertizarea sonoră a nemulţumirii faţă de o acţiune exterioară a
unei persoane sau a unui alt animal, indicând pericolul de atac din partea câinelui, dacă
acţiunea nu încetează.

Scâncitul pe diferite tonalităţi indică fie o suferinţă, fie panică ori frică, ori este o
avertizare rugătoare înspre stăpân, pentru a-i fi îndeplinită o dorinţă.

Urlatul este un sunet cu origine ancestrală, din perioada în care câinele sălbatic trăia
în haită; el poate fi emis ca o reacţie de răspuns către un congener care urlă, sau ca o reacţie
anxioasă, de exemplu la câinii lăsaţi singuri într-un spaţiu închis. Fenomenul se petrece mai
ales noaptea, dar câinii anxioşi urlă şi ziua. O emisiune sonoră asemănătoare urletului, deşi
cu altă semnificaţie, este sunetul scos de unii câini care aud bucăţi muzicale; proprietarii
interpretează aceste emisiuni sonore drept «cântat».

Oftatul - câinele oftează în momentele în care este mulţumit sau sătul, exprimându-şi
satisfacţia, momentul fiind urmat, întotdeauna, de relaxare.

Schelălăitul reprezintă exprimarea fricii la câine, fie că aceasta se datorează primirii


unei pedepse, fie că se sperie de o potenţială ameninţare.
La emisiunile sonore enumerate și descrise mai sus, am mai adăuga căscatul, care este
un sunet pe care câinele îl scoate în momentele de plictiseală, prin executarea actului
fiziologic omonim, cât și emisiunile vocale ale vârstei infantile, solicitatoare de
atenţie; plânsul, scheunatul şi scâncitul.

Comunicarea posturală și vizuală este folosită între câini pentru comunicarea la distanţe
mici, spre deosebire de comunicarea vocală, ce serveşte mai ales comunicării la distanţă.
Acest tip de comunicare se referă la portul urechilor, expresia gurii, expresia facială, aspectul
părului de pe coamă şi din zona dorsală posterioară. Un câine alarmat ţine coada, urechile și
un picior ridicate. Posturile prietenoase şi de supunere ale câinilor domestici sunt: o privire
insistentă, coborârea umerilor şi a urechilor, linsul feţei adversarului, linsul blănii şi labelor

21
superiorului. Categoriile de semnale de comunicare întalnite la câine sunt sistematizate
în Tabelul 1.

Tabelul 1: Categorii de semnale de comunicare emise de câini (prelucrare dupa K.Overall, 1997)

22
Modul cum este purtată coada reprezintă starea de spirit a câinelui, poziţiile cozii şi
semnificaţia portului respectiv:
- poziția dreaptă a cozii, cu vagi mişcări, denotă atenţie, încordare;
- coada retrasă între picioare denotă frică, supunere;
- coada lasată în jos, fără vlagă, indică o stare de boală;
- coada ridicată indică o ameninţare și intimidare a adversarului;
- coada lasată în jos, cu uşor balans, indică supunere, indecizie;
- coada pendulată uşor dreapta-stanga, cu intensitate variabilă, exprimă bucuria;
- coada învartită în cerc, cu putere, exprimă bucuria extremă.

În ceea ce priveşte posturile urechilor, trei sunt poziţiile mai importante:


- urechile ciulite, erecte, semnifică atenţie și încordare;
- urechile lipite de cap indică frica;
- urechile lăsate pe spate exprimă bucuria și supunerea.
Mimica feţei este indicatorul stării de spirit a animalului. Când câinele are urechile în
poziție relaxată, faţa destinsă, respiraţia normală, privirea prietenoasă şi jucauşă, atitudinea
câinelui este una prietenoasă, fiind dispus la joacă.
Câinele cu faciesul în stare de agitaţie exprimă neliniştea sau excitaţia corticală;
câinele este atent, are privirea „speriată”, ciuleşte şi ridică rapid și des urechile, ochii sunt
larg deschişi, îşi contractă muşchii canini, prezintă mişcări continue şi ritmice ale buzelor și
narinelor, tinde să muşte persoanele cunoscute (deţinător, îngrijitor, crescător, proprietar
etc.). Excitaţia corticală caracteristică faciesului agitat mai induce nistagmus, strabism,
midriază sau mioză, hiperemia mucoasei gingivale şi conjunctivale, ptialism, epiforă,
respiraţie bucală etc. Acest facies este întâlnit ca manifestare de excitaţie corticocerebrală
(criza epileptică, insolaţie, traumatisme craniene, intoxicaţii uremice – faza convulsionantă
etc.), în nevralgii, hiperkinezii sau în stări de hiperreflectivitate de ordin subcortical. Starea
de agitaţie se manifestă gradual, prin nuanţe reacţionale diferite, începând de la uşoară
nelinişte până la reacţii disproporţionate dependente sau independente de stimuli ambientali,
deseori însoţite de pierderea instinctului de conservare.

23
Câinele cu faciesul trist se caracterizează în general un interes redus faţă de mediul
înconjurător; animalul răspunde numai la excitanţi de intensitate medie și foarte mare. Apare
în babeoză și ate boli etc.
Câinele poate aborda posturi corporale, care să indice acţiunea pe care o va
întreprinde, în momentul imediat următor:
- poziția culcat, încordat, cu uşor sprijin pe membrele anterioare și trenul posterior uşor
ridicat, urechile îndreptate spre înapoi, înseamnă că animalul este gata să sară la atac;
- poziția stând, cu pendulări alternative pe membrele anterioare, privire atentă, deschisă
spre stăpân, înseamnă că animalul este gata de joacă;
- corpul încordat, privirea fixă şi un picior anterior flexat în unghi drept.

24
2.5.Atitudini
Atitudinea – reprezinta poziția pe care o are un animal în conditiile în care sta pe loc. La
caini putem intalni statiunea libera sau în picioare, când animalul este sprijinit pe cele 4
membre și în decubit sau sezand.

În stațiune liberă sau în picioare, câinele se sprijină


pe cele patru membre în mod egal, membrele anterioare
suportand o greutate cu 10-16 % mai mare comparativ cu
cele posterioare, ca urmare a deplasării centrului de greutate
spre înainte (fig 23). în cazul stațiunii forțate, animalul se
sprijină în mod egal pe cele patru membre, poziție pe care o
ia foarte rar sau obligat, dar fiind obositoare nu este menținută prea mult timp.

Decubitul este stațiunea câinelui în momentul


odihnei, situație în care trunchiul este în contact direct cu
pământul. De obicei, câinele, în momentul în care se
culcă, ia o poziție ușor încolăcită sau se întinde pe toata
lungimea lui, pe una din parțile corpului (fig.24).

Câinele se joaca, câinele ia și poziția decubit dorso-


lombar, iar uneori se și odihneste în aceasta poziție (fig.25). Mai întâlnim poziția sezând, pe
care câinele o ia în mod deosebit atunci când așteaptă să vină stăpânul sau săprimească
recompensă sau hrană (fig.26).

25
Dintre mișcările pe loc:

Ridicarea corpului pe membrele posterioare are loc prin adunarea


membrelor sub corp, ridicarea capului și gâtului, iar în continuare
ridicarea întregului corp, cu exceptia membrelor posterioare pe care se
sprijina (fig.27).

Slusul sau statul frumos, este o mișcare invata și denotă educația


câinelui. Pentru execuția acestei mișcări, câinele ia poziția sezând, dupa
care duce sub el membrele anterioare și apoi le desprinde de la pământ
ridicând brusc trunchiul la verticală. în această poziție, membrele
anterioare sunt ținute îndoite, iar axul corpului este vertical (fig.28).

Ridicarea corpului pe membrele anterioare, este miscarea


inversa ridicarii pe membrele sub corp, coboara capul și se
desprinde brusc de la sol cu membrele posterioare. Este o miscare
pe care câinele o executa numai daca este dresat (fig.29).

Dintre miscarile pe care le executa câinele, putem aminti și salturile pe loc sau din
mers. Astfel, putem întalni salturi în înalțime, situație în care câinele trece peste obstacole
(garduri, ziduri, etc.). Trebuie sămenționam că un câine antrenat poate sari usor peste
inaltimi de pana la 1,5 m. în situatia în care înălțimile sunt mai mari (1,5-2,5m), saltul se face
prin cățărare.

Câinele poate executa și salturi în lungime, peste diferite obstacole (șanțuri, gropi, canala
etc.). Lungimea pe care o poate sări un câine de talie medie este de 2-3m.

26
Saltul de berbec este o săritură pe loc ce constă în ridicarea succesivă a trenului anterior și
apoi a celui posterior, executată la joacă sau în cazul în care este dresat în acest sens.

Saltul de cerb este o saritură ce se executa tot pe loc, în care câinele se desprinde de sol cu
toate membrele deodata. Este intalnit la tineret mai ales, la joaca cu mingea etc.

27
2.5 Starea de întreținere-îngrijire a câinelor

Desi este frumos săai un câine, asta implică responsabilități și costuri suplimentare. Odata ce
l-ai luat trebuie săiti asumi o raspundere pentru el.Trebuie îngrijit, hrănit, scos afara, are
nevoie de foarte multa atentie.Este costisitor atât ca timp cât și ca bani. Îngrijirea câinelui și
întreținerea înseamnă să petreceţi zilnic timp cu el la plimbare. Înseamnă, de asemenea, să
repetați cu regularitate acțiuni care să-i asigure o bună igienă și să vă permită să descoperiţi
semne anormale care vă avertizează cu privire la apariţia bolilor.

Plimbările

Indispensabilele plimbări
Pentru a asigura bunăstarea animalului dumneavoastră,
plimbările sunt pe primul loc. Fiind un animal sociabil, el simte
nevoia de a întâlni alte fiinţe și de a explora un teritoriu. Fie că
trăieşte într-un apartament sau într-o casă, o simplă plimbare
dedicată necesităţilor fiziologice de cinci minute în fiecare
dimineaţă şi seară nu este suficientă, chiar dacă în timpul zilei
câinele poate avea o curte la dispoziţia sa. O plimbare de o oră
în fiecare zi îi va permite să-şi rezolve necesităţile fiziologice, să-şi consume energia şi să se
integreze într-o pseudo-haită cu alţi câini din jurul locuinţei. Ideal ar fi să-l luaţi la o
plimbare fără lesă departe de arterele circulate. La fiecare sfârşit de săptămână, o
plimbare lungă de două ore în parcuri sau păduri îi va aduce câinelui dumneavoastră o
schimbare în mediul său zilnic. Un animal în vârstă sau bolnav se va mulţumi cu o plimbare
scurtă, de două ori pe zi. Pentru un câine sportiv, cum ar fi un Border Collie, volumul zilnic
de exerciţii necesar pentru dezvoltarea lui adecvată va fi însă semnificativ mai mare.

Un câine bine antrenat ar trebui să fie capabil să meargă în lesă şi, în cazul în care este
lăsat liber, să asculte de îndată ce i se dă comanda. Dacă nu se întâmplă aşa, există cluburi de
dresaj canin care îl pot învăța aceste elemente de bază.

28
După plimbare
La întoarcerea dintr-o plimbare, câinele ar
trebui să fie verificat în mod sistematic. În timpul
verii, ar trebui să verificaţi dacă perniţele labelor nu
au fost afectate de ceva ţepos sau tăios (mărăcini,
bucăţi de sticlă etc.). Ar trebui să verificaţi, de
asemenea, dacă cumva există vreun ghimpe în
spaţiile interdigitale sau în urechi. Provenind din iarbă, şi astfel din cele mai multe plante
de câmpie, ghimpii au formă de harpoane microscopice care se prind în ţesuturile cu care
intră în contact și creează leziuni grave. În timpul iernii, când câinele a mers prin locuri
acoperite cu zăpadă, riscul apariției crăpăturilor pe perniţele labelor este mai mare din cauza
agresivităţii sărurilor depuse pe drumuri. După verificare, picioarele trebuie clătite cu apă
călduţă.

Urechile sunt locul preferat al ghimpilor. În cazul în care sunt atașați de canalul auditiv,
trebuie să îi îndepărtați cu ajutorul unei pensete. Această manevră delicată este adesea
dureroasă şi, în acest caz, necesită o vizită la medicul veterinar. Pentru a preveni ataşarea
ghimpilor se recomandă ca primăvara să se radă partea interioară a urechilor lăsate.
Ar trebui verificat, de asemenea, dacă în zonele afectate nu s-au prins căpuşe, paraziţi
care pot transmite boli grave, cum ar fi piroplasmoza.

În timpul verii, în cazul în care câinelui îi place să se scalde, este indicat să-i
clătiţi blana. Fie că este apă de râu sau de mare, pe blana câinelui se depun particule care pot
produce iritaţii.

Igiena zilnică

Nasul

Ar trebui să fie umed şi curat, în orice moment al zilei. Cu toate acestea, nasul poate
deveni uscat în timpul somnului. El trebuie să fie din nou umed când cățelul se trezește.

29
Prezența oricăror cruste, fisuri, scurgeri semnificative sau muco-purulente este un semn de
îmbolnăvire și trebuie să fie cât mai curând examinat de medicul veterinar.

Cavitatea bucală

Lăsate în jos sau nu, în funcţie de rasă, fălcile sale ar trebui să fie curate și relativ
ermetice. Proprietarul trebuie să urmărească apariţia de fisuri sau pete roşii. Dinţii ar trebui
să fie albi şi să aibă un nivel minim de tartru. Gingiile ar trebui să fie de culoare roz, însă
orice linie roşie pe marginea dinţilor este patologică și dezvăluie o inflamaţie dureroasă.
Aceasta poate conduce la pierderea poftei de mâncare a câinelui, deoarece nu mai este
capabil să apuce hrana sau s-o mestece.

Deși câinii sunt rareori cooperanţi atunci când vine vorba de a le umbla în gură,
curăţarea dinţilor este recomandată de mai multe ori pe săptămână. Aceasta îi oferă câinelui
posibilitatea de a lupta împotriva respiraţiei urâte. Câinele ar trebui să fie obișnuit încă de la
o vârstă fragedă să i se verifice gura și să i se perieze dinții cu o periuță și o pastă special
concepute pentru el.

I se pot oferi şi batoane dentare, care ajută la încetinirea formării tartrului prin
acţiunea lor mecanică asupra dinţilor, atunci când câinele le mestecă. Pentru a fi eficiente,
aceste batoane ar trebui să fie oferite zilnic. Hrana uscată din gama Nutriție Sănătoasă este
special concepută pentru a contribui la menţinerea igienei orale, în special în cazul câinilor
de talie mică, a căror formă a maxilarelor şi dinţilor îi predispune la aceste afecţiuni
specifice.

Ochii

Ochiul ar trebui să fie luminos şi umed, cu membrane mucoase de culoare roz. La


colţul interior nu trebuie să fie vizibilă nicio supurare. Ochii câinelui pot fi curăţaţi cu o
soluţie pentru ochi. Pentru a face acest lucru, trebuie să ridicaţi capul câinelui, să-i deschideţi
pleoapa de sus și să picuraţi câteva picături în ochi. Orice surplus de soluţie care se scurge
poate fi înlăturat cu o compresă. Pentru a nu speria câinele, sticla trebuie apropiată dinspre
spate. Trebuie să fiţi atenţi însă la data de expirare a soluţiei utilizate.

30
Urechile

Există două tipuri de urechi în cazul câinilor: lăsate și drepte. Urechile lăsate vor fi
verificate mai des deoarece în cazul acestora, închiderea canalului auditiv de către pavilion
nu permite aerisirea corespunzătoare a canalului. Curăţarea urechilor ar trebui să fie realizată
în mod regulat. Urechile lăsate pot fi curățate o dată sau de două ori pe săptămână, iar
urechile drepte la fiecare două săptămâni. Pentru a face acest lucru trebuie să folosiți o
soluție adecvată pentru curățarea urechilor câinelui. Vârful flaconului se poziționează
ușor în interiorul canalului auditiv; nu există niciun risc de perforare a timpanului, deoarece
canalul este în formă de L. Turnați puțin lichid de curățare, îndepărtați flaconul şi masaţi
baza urechii timp de 30 de secunde. În cele din urmă, ștergeţi cu grijă canalul cu o bucată de
material moale, din bumbac, sau cu o compresă sterilă, fără a o împinge în interior sau a lăsa
în urmă reziduuri textile. Odată cu venirea primăverii, este recomandat să se radă partea
interioară a urechilor lăsate, pentru a preveni ataşarea ciulinilor de interiorul lor.

Organele genitale și anusul

Controlul regulat al organelor genitale ale masculului și femelei permite verificarea


stării de curăţenie a acestora: apariția oricărei scurgeri ar trebui controlată de medicul
veterinar. Anusul trebuie să fie curat și să nu prezinte niciun semn de diaree.

Unghiile

Există două tipuri de unghii în cazul câinilor: pintenii şi unghiile de la degete.


Creşterea este continuă, iar activitatea normală a câinelui ar trebui să asigure tocirea
ghearelor. Dacă acest lucru nu se întâmplă (ex: unghiile fac zgomot atunci când câinele
merge), ar trebui să le tăiaţi cu unghiere speciale. Tăierea trebuie realizată cu multă atenție
pentru a menţine integritatea vaselor de sânge de la baza unghiei ( prin unghiile curate se
observă un triunghi de culoare roz). Tehnica este aceeaşi şi în cazul pintenilor. Aceştia sunt
de multe ori acoperiţi de păr și nu sunt vizibili ușor. De aceea trebuie să îi verificați regulat,
pentru a preveni încarnarea, moment în care, devin dureroşi și pot provoca răni.

31
Vaccinuri şi produse antiparazitare

Vaccinurile
Câinii pot beneficia de mai multe vaccinuri, iar medicul veterinar este cel care va
elabora programul de imunizare în funcţie de riscurile identificate în mediul în care se
trăiește câinele. Oricare ar fi boala vizată, vaccinul asigură protecţie doar pentru o perioadă
limitată de timp. Vaccinările trebuie să fie apoi repetate pe tot parcursul vieţii câinelui. Prin
urmare, trebuie făcute programări regulate pentru vaccinare la medicul veterinar.

Produsele antiparazitare externe și interne


Puricii și căpușele, ce uneori transmit boli, reapar cu regularitate, mai ales, primăvara.
Pe piață sunt disponibile numeroase produse: spray-uri, pipete, zgărzi, care previn
transmiterea unor boli grave și combat efectele nocive ale prezenței paraziților în organismul
câinelui sau al omului (atunci când există riscul transmiterii la om). În ceea ce priveşte
deparazitarea internă, aceasta ar trebui efectuată în mod sistematic și regulat, la intervale de
3-4 luni, conform unui protocol stabilit de medicul veterinar, deoarece alegerea produsului
depinde, pr între altele, de talia, vârsta şi stilul de viaţă al animalului.

Îngrijirea robei

Îmbăierea
Frecvenţa îmbăierilor este diferită, în funcţie de textura părului: părul foarte scurt se
spală numai atunci când este murdar, părul scurt în medie de două ori pe an, iar părul lung
aproximativ o dată la trei luni. Câinii de talie mică pot fi spălaţi într-un lighean sau o cadă
pentru copii, iar câinii de talie mare în cada de baie sau în aer liber, când temperatura externă
o permite. Un covoraş din cauciuc va împiedica alunecarea necontrolată a câinelui, care se
poate răni sau speria. Utilizați apă călduţă și un şampon special pentru pielea câinelui.

Este recomandat să se folosească şampoanele de uz veterinar deoarece pH-ul pielii


câinelui este diferit de cel al omului. Blana trebuie periată înainte de a începe baia pentru a
descurca părul încâlcit. După ce aţi umezit întregul corp al câinelui, tot ce trebuie să faceţi

32
este să şamponaţi, cu atenție sporită în zona capului şi urechilor. Clătirea se realizează cu apă
din abundență, urmată de o ştergere temeinică.

Năpârlirea
Indiferent de tipul de blană a câinelui, firele de păr cresc, mor și se reînnoiesc. Câinii
care trăiesc în aer liber trec prin perioada de năpârlire de două ori pe an, primăvara şi
toamna, perioade ce corespund cu schimbarea luminozităţii. Câinii care trăiesc în interior
sunt mai puţin expuşi la schimbările de luminozitate și de aceea ei îşi pierd firele de păr pe
tot parcursul anului, cu două perioade mai importante primăvara și toamna. Întreţinerea robei
prin periaj și îmbăiere îi permite câinelui să scape de firele de păr moarte. În funcţie de tipul
de păr, frecvenţa și tipul de perie/pieptene diferă. Pentru anumite tipuri de blană, nu trebuie
să ezitaţi să vă lăsaţi câinele în grija unui profesionist în domeniul cosmeticii canine și
feline.

Părul scurt
Folosirea unei perii din cauciuc în sensul invers creşterii părului vă
va permite înlăturarea mătreţii şi a firelor de păr moarte. Utilizați apoi o
perie aspră, în sensul de creştere al părului, pe tot corpul câinelui. Periajul
va fi complet după ce blana este lustruită cu o bucată de piele de căprioară
umezită.

Părul scurt și sârmos


Din cauza densităţii blănii (existenţa stratului de subpăr și a
stratului de păr protector), câinele ar trebui periat la fiecare două
zile. Pentru a înlătura cât mai multe fire de păr și celulele moarte şi
pentru a subţia substratul de păr, trebuie utilizat un pieptene, în sensul invers creşterii
părului. O perie aspră folosită în direcţia de creştere a părului permite eliminarea tuturor
elementelor care au scăpat anterior. Pentru părul de pe coadă şi de pe picioare se poate utiliza
un pieptene cu dinţi mari. Blana câinilor cu păr sârmos, cum ar fi Teckel-ul Sârmos sau West
Highland White Terrier-ul, ar trebui tunsă de 4 sau 5 ori pe an, cu un trimmer. Acesta

33
permite îndepărtarea firelor de păr moarte care rămân între trimmer şi degetul mare. Acest
mod de îndepărtare a părului nu este dureros atunci când este făcut în mod corespunzător,
trăgând în direcţia de creştere a părului.

Părul lung
Părul lung necesită o descâlcire și periere zilnică. În cazul
Ogarilor Afgani, de exemplu, această operaţiune poate dura până
la o oră pe zi. Periajul realizat în direcţia de creştere a părului, cu
un pieptene de trimare și descâlcire, permite înlăturarea câlților de
păr și a firelor din substrat. Trebuie să procedaţi cu blândeţe ca să
nu răniţi câinele. La câinii cu părul mătăsos (Yorkshire Terrier, ogar afgan etc.), puteţi
folosi o perie aspră pentru a lustrui blana. La câinii cu un strat de puf abundent (Collie cu păr
lung etc.), impurităţile pot fi îndepărtate cu o perie de metal. Firele de păr de pe jaretele
câinelui sunt în cele din urmă descurcate cu un pieptene cu dinţii mari. O pereche de foarfece
permite trimarea blănii şi înlăturarea părului care în cea mai mare parte a timpului se va
încâlci și va reţine impurităţile (jarete, piept, spaţii interdigitale şi perniţe).

34
3.Examenul părului
Se face prin inspecție şi prin palpaţie, apreciind următoarele criterii: luciul, lungimea,
culoarea, uniformitatea, abundenţa şi direcția. În clinică ne interesează dacă aceste criterii
sunt normale sau nu.

Luciul şi lungimea părului depind de anotimp, de condițiile de zooigienă, de


alimentație şi de starea de sănătate.

Abundenţa, depinde de rasă, de anotimp, de regimul alimentar şi regiunea corporală.


Există regiuni corporale cu o producție piloasa mai abundentă, (regiunea cervicală, codală şi
regiunea chișiței la cal), precum şi regiuni cu densitate mică , (partea inferioară a
abdomenului, părţile interne ale coapselor, regiunea axilară).

Abundența poate fi apreciată ca fiind: normală,crescută (hipertricoza) sau hirsutism,


diminuată (mică) sau calvescenţă (rărirea uniformă a firelor de păr).

Uniformitatea, este condiționată de sezon şi de starea fiziologică. Ea poate fi normală


sau patologică. Aspectul anormal poate fi încadrat într-o modificare localizată sau
generalizată (vezi demodeciile, micozele şi tulburările de metabolism), exprimată prin:
năpârlire, alopecie, calvescenţă.

Direcția firelor de păr poate fi :

– normală care, în general, este dorso-ventrală şi cranio-caudală, depinzând de regiunea


corporală,

– anormală exprimată prin horipilaţie, horiplumaţie, pseudotundere (în tulburări de


metabolism, lipsa pansajului, eczeme, demodecii). Schimbarea direcției firelor de păr poate
să fie permanentă şi pasageră (clavir horipilos).

Culoarea, este specifică rasei, vârstei, troficității pielii şi condiționata de abundenta


pigmenților melanici. Modificările de culoare pot fi încadrate în aspectul de caniţie (albirea
firelor de păr), care apare în perioadele de îmbătrânire a animalului sinonimă cu încărunţirea
la om. Un alt aspect patologic poate fi considerat depigmentarea zonală a firelor de păr
datorită unor tulburări trofice regionale.
35
Adesea sunt afectați câinii cu păr scurt, este
o dermatită de natură bacteriană, care evoluază frecvent la
exemplarele canine cu par scurt. Afecțiunea debuteaza prin
aparitia de papule si pustule foliculare, care evoluaza
rapid, fiind inlocuite de colerete epidermale inconjurate de
un brau eritematos, cruste si multiple zone reduse de
alopecie ( leziuni cutanate secundare ).

Caracteristica acestei afectiuni


dermatologice o reprezinta aspectul de “blana
mancata de molii“ prezent la cainii bolnavi. Acest
aspect este datorat prezentei unor zone difuze
de alopecie, raspandite la nivelul toracelui, salelor (
zona dorso-lombara ) si partea ventrala a
abdomenului.

Nu exista o
predispozitie de varsta sau sex in aparitia
acestei piodermite. Sub aspectul rasei, boala apare
frecvent la exemplare din rasele: Doberman, Boxer, Shar
Pei, Brac German, Dog German si Pointer.

36
3.1. Examenul fanerelor

Degetele si unghiile sunt extrem de importante pentru un caine. Sunt atat importante
pentru deplasare, echilibru, aparare sau toaletare.
Unghiile si degetele cainelui sunt foarte expuse
traumelor diverse, luxatiilor, fracturilor, rupturilor,
smulgerilor, degeraturilor, intepaturilor, erozuinilor
sau arsurilor chimice. Le poti depista din timp atunci
cand pur si simplu te uiti la ele si le compari.

Este de asemenea importanta durerea. Poti


observa usor daca la atingere, la deplasare spontana sau atunci cand misti usor degetul
cainele reactioneaza din cauza durerii. Uneori poate fi prezenta, daca pur si simplu te uiti mai
indeaproape, o secretie anormala, galbuie, verzuie, maronie sau de alta culoare, pastoasa sau
mai lichida.

Toate aceste semne trebuie sa te indrume


catre o consultatie de specialitate la medicul veterinar.
Consultatia de specialitate poate sa scoata in evidenta
existenta unei infectii, unei traume ce a avut loc in
aceasta zona sau poate chiar sa duca la formularea
unei suspiciuni de neoplasm, de cancer. Diferitele
probleme localizate in zona degetelor sau unghiilor la
caine, mai ales in cazul anumitor rase stiute a fi cu
risc, precum Rottweiler sau Schnauzer, pot fi cauzate de anumite forme de cancer. Atat
Rottweilerul cat si Schnauzerul sunt rase de caini, foarte cunoscute si dovedit prin statistica
medicala, pentru incidenta crescuta a osteosarcomului (un tip de cancer osos) si a
carcinomului spinocelular (un tip de cancer ce afecteaza tesuturile moi).

37
3.2. Examenul pielii

Examenul pielii se face prin inspecție, palpație, percuție.Inspecția se face de la distanţă


şi din apropiere, de preferat la lumină naturală îndepărtând părul sau lâna de la locul
examinat. Prin inspecție se apreciază: culoarea, integritatea, umiditatea, mirosul şi volumul.
Inspecția din apropiere se face în cazul sesizării unor modificări de la distanţă
apreciind caracterul acestora, dimensiunile, forma, mirosul şi localizarea, utilizând diferite
repere anatomice.

Pielea nu este doar o structura anatomica inerta cu rolul de a separa mediul intern al
organismului de cel extern, ci este un organ cu o activitate complexa, care intervine
activ in:
 procesele de aparare impotriva agresiunii factorilor animati si neanimati din mediul
inconjurator,
 procesele de termoreglare si de mentinere in limite normale a constantelor biochimice
( homeostazia ).
 De asemena pielea si anexele acesteia ( blana, glandele sebacee si sudoripare ) participa
in asigurarea functiilor cognitive ale cainelui, precum si in unele din manifestarile
comportamentale ale acestuia ( integrarea in mediul ambiant, comportamentul teritorial,
sexual, comunicarea non vocala interspecifica )
Scarpinatul nu este un obicei, ci un simptom

Scarpinatul este un gest evervant pentru stapan, dar mai ales pentru caine. Chiar daca
multi proprietari cred ca este vorba despre un tic sau un mod de relaxare al cainelui, ei bine,
nu este asa. Scarpinatul este provocat, in general, de paraziti interni sau externi, alergii,
stafilococi sau boli de piele mostenite sau dobandite.

38
Iata cele mai comune afectiuni ale pielii

Dermatita alergica
Câinii pot avea reactii alergice la produse de ingrijire, produse alimentare si iritantii din
mediul inconjurator, cum ar fi polenul sau muscaturile de
insecte. Un caine cu alergii se pot scarpina pana la ruperea
tesutului, iar in scurt timp, zona afectata poate deveni o rana
deschisa, predispusa la infectii mult mai grave.

Nicio alergie nu trebuie ignorata, iar cainele are nevoie,


obligatoriu, de o vizita la veterinar, pentru ca orice eruptie
provocata de un factor alergen va reaparea.

Infecția urechii
Aceasta infectie se localizeaza, in general, in urechi, dar poate aparea si pe labute.
Urechea va supura, va coace, iar cainele se va scarpina in mod obsesiv. Din pacate, infectia
produce un disconfort major animalului si interventia unui veterinar este musai necesara. Din
fericire, infectia cedeaza usor la creme si solutii speciale.

Bube dulci
Acestea apar la oameni in perioada copilariei, din cauza unei igiene
necorespunzatoare. Bubele dulci apar insa si la caini, in general pe zonele fara par. Aceasta
afectiune nu este una grava, dar in lipsa tratamentului, bubele dulci pot duce la leziuni
iremediabile ale pielii, rezistenta la tratament si scaderea imunitatii.
Seboree
Seboreea apare atunci cand pielea unui caine devine foarte grasa si provoaca
descuamarea pielii (matreata). In unele cazuri, excesul de seboree este o afectiune genetica
care incepe atunci cand un caine este tanar si dureaza o viata intreaga.
Dar in cele mai multe cazuri, aparitia seboreei in exces este un simptom al unei afectiuni mai
grave (probleme hormonale, de exemplu). Astfel, analizele de laborator sunt extrem de
necesare.
Cuperoza

Aceasta afectiune se regaseste la oameni si se evidentiaza prin obrajii foarte imbujorati


(in mod natural), dar poate afecta si cainii, prezentand aproape aceleasi simptome. Pe langa
rosata din jurul nasului, cainele poate avea cuperoza pe mai multe parti ale corpului: cap,
labute, urechi si/sau coapse. Mai rau este ca aceasta ciuperca poate fi transmisa de la caine la
39
om, de aceea aveti nevoie de interventia unui veterinar, care sa va recomande un tratament
antifungic potrivit pentru animalul dvs.

Raia

Scabia, numita popular si raie, poate fi contactata si de oameni, dar si de animale. Raia
canina este foarte comuna, fiind raspandita in cele mai multe cazuri, in canise. Raia canina
insa, nu poate fi transmisa la om. Simptomele animalului sunt: prurit intens, piele de culoare
rosie, rani si pierderea parului. Cele mai afectate zone sunt pavilionul urechii, fata si
picioarele.

Schimbari de culoare

Depigmentarea sau petele inchise la culoare aparute pe pielea cainelui sunt semne alarmante,
in spatele carora se pot ascunde disfunctii hormonale sau metabolice grave, ori poate fi un
simptom al cancerului. Adresati-va medicului veterinar de urgenta!

Tumori ale pielii

Nu e atat de grav pe cat sună, daca va adresati veterinarului imediat. Tumorile pielii sunt
intalnite deseori la caini si pot fi indepartate printr-un proces de cauterizare (ardere a
tesutului), acesta fiind si singurul tratament necesar – in majoritatea cazurilor. Totodata, pana
la procesul de cauterizare, tesutul poate fi trecut printr-o analiza de laborator.

Puncte fierbinti (Hot Spots)

Termenul popular este „eczema”. Punctul fierbinte poate apărea pe coada sau la baza ei, pe
spate, pe piept sau pe solduri. „Hot spot” este provocat de o alimentatie gresita, alergii sau
intepaturi de insecta. Veterinarul va stabili care dintre acesti factori a produs eczema si va
oferi animalului un tratament eficient.

Lupus

Foarte putini dintre noi stiu ca boala autoimuna Lupus nu se regaseste doar la oameni, ci si la
animale. Cazurile sunt rare, dar e bine de stiut ca orice malformatie a pielii sau problemele

40
renale pot fi printre simptome. Un nas depigmentat si cu piele descuamata este, deseori,
primul semnal de alarma.

Glanda perianala

Unii caini pot sta linistiti ani de zile fara a avea nevoie de stoarcerea glandei perianale, pe
cand altii au nevoie de o astfel de procedura o data pe luna. Totodata, exista si o boala a
glandei perianale, care are ca simptome iritatii ale pielii. Cum o identificam? Patrupedul se
trage pe jos cu partea dorsala. In cazul unei anomalii sau a unei infectii severe, medicul
veterinar poate recomanda indepartarea chirurgicala a glandei.

41
Concluzie

Semiologia este acea parte a medicinei care se ocupa de simptomele și semnele


bolilor, atât de moduri prin care se obțin aceste informații necesare diagnosticului cât și de
semnificația lor și modul de valorificare. Expresia de semiologie derivă din limba greacă
unde semion înseamnă semne, propedeutică medicală înseamnă introducere în medicină deci
este o noțiune cu o sferă mai largă decât cea a semiologiei , deși elemente de semiologie pot
fi recunoscute încă din medicina antichității în special la Hipocrate , totuși începuturile
semiologiei ca știință de sine stătătoare apare în secolul 18. Semiologia constituie un fel de
abecedar al medicinei și al diagnosticului. În cadrul acestei discipline putem învăța moduri
cum se obțin informații necesare diagnosticului.
Deci aceasta este o piatră fundamentală a diagnosticului ce poate fi pus pe baza
datelor anamnestice care orientează, a datelor clinice care fundamentează și a datelor de
laborator care-l confirmă.

În conluzie pot menționa că sub termenul de ‚, habitus ’’ se percepe starea animalului


în momentul investigării, determinat prin multitudinea caracteristicilor externe a corpulu,
starea de nutriție și pozița corpului în mediu înconjurător.

Prima impresie pe care o primește un specialist despre animalul și starea sa este de o


importanță deosebită, ca în unele cazuri să fie îndumat stăpânul animalului spre cercetări
ulterioare. Examenul clinic genral este îndeosebi important atunci când vom examia un
întreg șeptel de animale care pășuneaz sau sunla expoziție. Pe baa unei examinări subre, se
creează o idee o viziune despre starea enerală a animalului (starea e îngrășare, întreținerea) și
se produce selecția dintre bolnavi și suspecți.

Puntem ferm confirma că diagnsticul unor boli de exeplu tetanosul, rabia, boala
sângeroasă se azeză pe date de la examinarea clinică. Cu toate acestea trebue să fim atenț să
nu facem o concluzie pe baza unui singur examen general. Animalelor identificate pe baza
examenulu clinic general ar trebui să i le se facă unel cercetări suplimentare pentru a clarifica
atura boii și astabili cauzele.Într-o serie de cazuri,studile uplimentarefac doar ajustări minore
la conclzia preliminară.
42
Bibliografie

1. http://psihologiesipsihopatologiecanina.blogspot.md/2011/01/sistemul-de-personalitate-
temperament.html?m=1

2. http://www.toykmw.ru/page/page123.html

3.http://totuldesprecaine.ro/atitudini-mersuri-si-aplomburi-la-caine.html

4. http://veterinarua.ru/svinovodstvo/102-diagnostika-vnutrennikh-boleznej-zhivotnykh-
vasilev-a-v-1956/1655-opredelenie-gabitusa.html

5. http://www.royalcanin.ro/catelul-si-cainele/cainele/convietuirea-alaturi-de-
caine/ingrijirea-si-intretinerea

6. http://www.dalmacia.ru/item/138

7. https://www.tracer.com.ua/data/dogs/002/7.html

8. http://pentruanimale.ro/blog/index.php/testul-temperamentului-si-a-aptitudinilor-la-catei/

9. http://www.zooland.ro/comportamentul-cainilor-1136

10. http://www.caini-ham.ro/38sanatateasicainele.htm

11. SEMOLOGIE, PATOLOGIE și CLINICĂ MEDICALĂ VETERINARĂ(VOL. I)


autorii: L.Adameșteanu, A. Nicolau, H. Barză; Editată la București- 1966

12. CICLU DE PRELEGERI, Semiologie generală și specială, autorii: Lupacescu M.,


Lupacescu Gh. Brătușeni, 2011

43