Rolul școlii în dezvoltarea comunității

Educația are ca funcţie fundamentală pregătirea omului pentru

integrarea socială. Principalii factori ce ajută copilul la desăvârşirea propriei
educaţii sunt şcoala, familia şi comunitatea. Pentru a iniţia un parteneriat
educaţional bazat pe asumarea valorilor democratice, este necesar ca
societatea să realizeze o schimbare de valori, atitudini şi comportamente la
nivelul tuturor factorilor sociali implicaţi în susţinerea educaţiei: cadre
didactice, părinţi, elevi, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi
nonguvernamentale.

Teoria şi practica în domeniul parteneriatului educaţional arată că

şcoala ar trebui să dezvolte relaţii constante de colaborare cu unele
categorii sociale şi organizaţii care sunt în mod direct interesate de
realizarea unei educaţii de calitate: resursele umane din învăţământ;
elevii; părinţii elevilor; instituţiile guvernamentale centrale sau locale;
organizaţiile neguvernamentale; reprezentanţii sectorului economic şi
financiar; reprezentanţii sindicatelor; autorităţile centrale şi locale.
Acumularea de cunoştinţe, atitudini, valori nu poate fi efectivă fără a
recurge la abordări diversificate.

Un rol deosebit în cadrul acestui parteneriat revine valorilor:

egalitatea şanselor, spiritul civic şi ataşamentul faţă de comunitate,
comunicarea şi respectul reciproc, cooperarea şi colaborarea, disciplina şi
responsabilitatea. În acest sens, relaţia şcoală-comunitate locală este
influenţată de o mulţime de factori: mediul social al comunităţii, gradul de
cultură, dezvoltarea economică, percepţia şcolii în comunitate. Organizaţiile
şcolare sunt astfel, supuse presiunii multiplilor factori: a grupurilor
ideologice care activează la nivel local, a sistemelor politice, a condiţiilor
economice şi a diverselor tendinţe manifestate în societate. Astfel, asupra
şcolilor sunt manifestate influenţe de ordin: economic, politic, culturale şi
ideologice. Şcolile depind de mediul în care funcţionează în ceea ce
priveşte: obţinerea resurselor materiale, resursele umane, resursele
financiare, resursele informaţionale etc.
 Şcoala funcţionează pe de o parte într-un context social larg,
complex alcătuit din societatea globală, constitută ca sistem social global
(naţional, statal). Pe de altă parte, şcoala funcţionează într-un context
social imediat, într-o comunitate locală şi zonală, care furnizează elevii, dar
care are un set de aşteptări cărora instituţia şcolară trebuie să le răspundă.

Comunitatea reprezintă o entitate socială globală în care legăturile

dintre membri sunt foarte strânse, iar sentimentul de ingrup este foarte
puternic şi are rădăcini în tradiţii profunde; este o entitate supraindividuală
care are întâietate în raport cu individul izolat în virtutea transcedenţei sale
de ordin etic şi politic; este element de referinţă morală pentru individ,
promovează valori de bază (prin legile şi tradiţiile sale) şi de referinţă
pentru individ.

În România comunitatea este percepută mai ales ca o noţiune

geografică, ca un spaţiu fizic delimitat. Deşi este un termen „la modă” şi se
vorbeşte mult despre dezvoltarea comunitară ca soluţie la rezolvarea
problemelor locale, legăturile interumane bazate pe sprijinul reciproc se
află, în cele mai multe cazuri, la începutul cristalizării. Comunităţile din
România trebuie să facă efortul de a deveni comunităţi adevărate care să-
şi descopere spaţiul comun în care oamenii trebuie să conlucreze pentru a
identifica ce nevoi specifice au şi care sunt lucrurile pe care le preţuiesc cel
mai mult.

Parteneriatul şcoală - comunitate locală

Noţiunea de parteneriat are un câmp semantic vast. Din punct de vedere

juridic, parteneriatul se defineşte ca o înţelegere legală în care partenerii
definesc împreună scopul general al parteneriatului.Din punctul de vedere
al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca o modalitate
eficientă în realizarea reformei managementului fie prin schimbarea
practicilor manageriale, fie prin schimbarea modului în care sunt abordate
problemele publice, astfel încât soluţionarea lor să devină fezabilă prin
parteneriat.

Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe

principiul complementarităţii serviciilor sociale oferite de către diversele
organizaţii care activează în comunitate. Parteneriatul poate fi o soluţie
pentru alocarea şi folosirea resurselor locale la nivel comunitar, pentru
atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor comunitare.

Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini

specifice, strategii şi cunoştinţe pe care părţile implicate trebuie să le
cunoscă şi să le folosească.

Succesul parteneriatului şcoală – comunitate locală este bazat pe legătura

permanentă, constantă între agenţii comunitari şi reprezentanţii şcolii. Se
realizează astfel un echilibru între schimbare şi continuitate, între specific şi
global, între împlinirea individuală şi exigenţele de ordin social.

În acest sens, este necesar ca şcoala să interacţioneze cu familiile

elevilor, să iniţieze activităţi utile în şcoală sau în afara acesteia, să sprijine
factorii implicaţi pentru a se cunoaşte pe sine şi pentru a înţelege normele
moral-civice, să crească calitatea vieţii şi performanţelor elevilor, poate
forma abilităţi de gândire independentă şi critică etc. Pentru a putea fi puse
în practică asemenea proiecte, trebuie conjugate eforturilor tuturor părţilor
implicate: societatea -cu realitatea ei situaţională, familia-subiectivă de
multe ori, şcoala - cu structurile motivaţionale şi proiective şi, nu în ultimul
rând, elevul-factorul conştient de importanţa demersurilor intreprinse pentru
calitatea educaţiei sale. Şcoala poate deveni un loc fertil al proiectării,
asimilării şi dezvoltării unor programe de învăţare şi formare continuă,
bazate pe experienţă şi creaţie individuală sau de grup. În cadrul unor
astfel de programe, elevii pot dobândii abilităţi metacognitive ce nu se
regăsesc în procesul de predare-învăţare propriu-zis, acestea fiind asociate
cu latura socială a tânărului elev, cu personalitatea lui, cu formarea unei
educaţii profesionale formative. etc. Abordarea sistemică a acestor tipuri de
activităţi conduce la dezvoltarea spiritului etic, psihologic, estetic, social,
cultural, familial.

Valorificarea şi transpunerea în practică a principiilor care stau la

baza parteneriatului şcoală – familie – comunitate:

 principiul relevanţei - în baza căruia educaţia răspunde nevoilor

dezvoltării apersonale şi social-economice,
 principiul eficienţei - în baza căruia se urmăreşte obţinerea rezultatelor
educaţionale maxime prin gestionarea resurselor existente;
 principiul descentralizării - în baza căruia deciziile principale se iau de
către actorii implicaţi direct în proces;
 principiul transparenţei - concretizat prin asigurarea vizibilităţii totale a
deciziei şi ale rezultatelor,
 principiul asigurării egalităţii de şanse;
 principiul incluziunii sociale;
 principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia; principiul participării
şi responsabilităţii părinţilor;
 principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare;

Recomandări pentru eficientizarea relaţiei şcoală–familie– comunitate:

-Diversificarea formelor de antrenare a părinţilor în activitatea şcolii:

includerea activităţilor de consiliere parentală în activităţile curente ale
şcolii; organizarea grupurilor de suport pentru părinţii elevilor cu probleme;
implicarea activă a părinţilor în selectarea disciplinelor opţionale;

– Promovarea eticii democratice în metodele şi relaţiile pedagogice;

– Iniţierea diferitor programe educative comunitare desfăşurate în

parteneriat cu şcoala. Subiectele care pot fi abordate în programele
educative pot fi multiple: educaţia pentru organizarea timpului liber,
educaţie financiară, subiectele ce vizează drepturile şi responsabilităţile
elevilor; proiectele care implică realizarea sarcinilor colective, astfel încât
aceste proiecte să fie definite la nivelul unei clase, şcoli, comunităţi locale
sau de diferite organizaţii ale societăţii civile interesate de promovarea unei
cetăţenii active.