NASA a lansat primul satelit TIROS 1, in 1960, care transmitea aproximativ 23000 de

fotografii ale Terrei si ale atmosferei. Administrartia Nationala a Oceanelor si Atmosferei

(NOAA) opereaza cu trei sateliti care colecteaza date pentru prognoza vremii pe termen
lung. Acesti trei sateliti nu au o orbita geostationara; mai degraba, orbitele ii duc pe
deasupra polilor la o altitudine relativ redusa

Tipuri de sateliţi meteorologici

În funcţie de orbita lor, sateliţii meteorologici pot avea orbită polară sau geostaţionară.
Orbitele polare trec pe deasupra polilor Pământului la o altitudine de aproximativ 850
kilometri. Sateliţii plasaţi pe astfel de orbite observă întreaga suprafaţă terestră într-un
timp de 12 ore, timp în care parcurg 7 orbite. Astfel se pot obţine doua seturi de
informaţii de pe întreaga suprafaţă a globului într-un timp de 24 ore, facilitând predicţiile
meteorologice. Exemple de sateliţi cu orbită polară: NOAA, IRS, ERS, TRMM, Oceansat.
Sateliţii geostaţionari orbitează Pământul deasupra ecuatorului la o altitudine de
aproximativ 36000 kilometri. Orbita lor este sincronizată cu mişcarea de rotaţie a
Pământului, completând o orbită în 24 ore. Aceşti sateliţi rămân deasupra aceluiaşi punct
de pe suprafaţa terestră. Avantajul acestui tip de satelit constă în obţinerea unor imagini
complete a discului terestru într-un interval de timp foarte scurt, aproximativ 30 de
minute (informaţia utilă este cuprinsă între latitudinile de 70 grade Nord şi Sud), cu
dezavantajul unei rezoluţii spaţiale slabe datorită altitudinii mari la care se află. Exemple
de sateliţi geostaţionari: GOES-W şi GOES-E, INSAT, METEOSAT, GEOS.
Concluzii: Sateliţii meteorologici sunt o componentă importantă a meteorologiei şi climatologiei, dând
posibilitatea observării în timp real a fenomenelor atmosferice. Acest lucru atrage cu sine predicţii
meteorologice mai precise decât în trecut şi ajută la formarea unei imagini mai complete cu privire la evoluţia
climei.