E.Dan - Scrierea academica.

Note de curs

SCRIEREA ACADEMICA

Note de curs

CUPRINS

1. SCRIEREA ACADEMICA
1.1. Ce este scrierea academica?
1.2. Tipuri de lucrari cu caracter stiintific
1.2.1. Eseul
1.2.2. Recenzia
1.2.3. Referatul/Articolul stiintific
1.2.4. Lucrarea de licenta
1.2.5. Dizertatia
1.2.6. Teza de doctorat
2. NORME DE ETICA ACADEMICA
2.1. Principiile eticii academice
2.2. Ce este plagiatul ? Forme de plagiat
2.3. Cum tratam informatiile din sursele bibliografice?
3. BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Redactarea unui text destinat comunitatii stiintifice nu poate fi lasat la libera

exprimare a autorului, ca in cazul textelor pentru uz personal, ci trebuie sa se supuna,
prin forma si continut, unor norme ce apartin scrierii academice (stil sobru, corect,
științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat.academicus).

Cursul de fata are ca scop informarea studentilor asupra rigorilor impuse de

mediul stiintific-academic pentru lucrarile de uz didactic, elaborate in perioada
pregatirii universitare: rezumate, eseuri, comunicari pentru manifestari stiintifice

1
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

(simpozioane, conferinte), articole pentru publicatii de specialitate, lucrarea de licenta,

dizertatia, teza de doctorat.

1. SCRIEREA ACADEMICA

1.1.1. Ce este scrierea academica?

Tehica scrierii academice a aparut din necesitatea impunerii unui standard

calitativ textelor/lucrarilor cu semnificatie sau utilitate stiintifica, destinate uzului
didactic (referate, eseuri, lucrare de licenta, dizertatie, teza de doctorat), comunicarii
in cadrul unor manifestari stiintifice (simpozioane, conferinte) sau publicarii in jurnale
de specialitate (articole).
Orice text redactat in limbaj academic trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte:
 Sa aiba o tema bine precizata, care sa fie atractiva pentru domeniul
stiintific ales, in concordanta cu preocuparile si nivelul de pregatire
stiintifica al autorului;
 Sa aiba o constructie riguroasa din punct de vedere stiintific, cu idei bine
formulate, metode stiintifice de cercetare si o exprimare coerenta a
rezultatelor obtinute;
 Textul trebuie sa fie fluent, ideile exprimate intr-o succesiune logica, intr-
un limbaj stiintific adecvat domeniului de cercetare abordat;
 Sa respecte criteriile de originalitate;

Originalitatea in lucrarile academice, elaborate in sistemul de invatamant,

difera in functie de nivelul pregatirii universitare si sunt cumulative, in ordinea
crescanda a scopului academic, respective nivelul superior include si cerintele
nivelurilor de baza, specifica studiilor universitare.

2
 E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

Nivelul de Tipul de abordare Scopul academic

pregatire
Licenta Reproductiva Corectitudinea informatiilor
 80% documentare prezentate (cu unele elemente de
 20% inovare analiza)
Master Analitica “Originalitate simpla”care poate sa
 60% documentare include reformularea materialului
 40% inovare sau prezentarea informatiilor intr-o
alta modalitate
Doctorat Speculativa “Originalitate creativa” – abordare
 40% documentare inedita/cunostinte noi; progresul
 60% inovare cunoasterii
Postuniversitara Aplicata Cresterea gradului de autonomie
 20% documentare in abordarea unor tematici
 80% dimensiune specific, preponderant domeniului
aplicativa professional.
Sursa: ANI Mihai Viteazul” ,“Ghid pentru scrierea academica”, pag.4

1.2. Tipuri de lucrari cu caracter stiintific

1.2.1. Eseul

ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice,

literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza
problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și
în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai.
(sursa: DEX ‘09).

Aproape orice scriere de tip academic este într-un sens, argumentativă. Eseul
argumentativ poate fi descris mai bine ca “text de tip pedagogic”.
Caracteristicile si componentele unui eseu argumentativ formează baza celor
mai multe tipuri de texte academice.

3
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

Un eseu argumentativ simplu trebuie impartit in segmente clare, dintre care patru
trebuie sa fie întotdeauna prezente:

 Introducere

In cele mai multe tipuri de scriere, primul lucru pe care îl face autorul este de a
introduce subiectul pe care are de gând sa îl prezinte. Scopul primului paragraf este
de a capta atenţia cititorului si de a-i da câteva repere referitoare la subiect.
Paragraful iniţial urmează de obicei o serie de paşi, de la situaţii mai generale
înspre situaţia specifica ce urmează sa fie abordata. Deşi nu exista nici o formula
pentru redactarea introducerii, următoarele elemente apar de cele mai multe ori:

Propoziţia de introducere: Prima propoziţie a eseului trebuie sa fie suficient de

interesanta pentru a determina cititorul sa citească mai departe. Aceasta propoziţie ar
putea fi una provocativă sau o întrebare majora. In oricare dintre cazuri, va trebui ca
cititorul sa fie introdus in subiect si focalizat asupra subiectului ce va fi discutat.
Formularea tezei: E de obicei ultima propoziţie a primului paragraf si serveşte ca
linie directoare a eseului. Ea reprezintă ideea care va fi susţinuta de-a lungul întregului
eseu. Pentru mulţi studenţi pare ciudata situarea la bun început a concluziei pe care o
vor desprinde, ei preferând sa lase pentru sfîrşitul eseului exprimarea poziţiei lor in
argumentare. Cu toate acestea, e firesc si dezirabil ca cititorul sa fie informat despre
teza ce va fi susţinuta in eseu.
Susţinerea tezei - cea mai extinsa parte a eseului, in care se vor prezenta
argumentele menite sa convingă cititorul. Un eseu bun va convinge cititorul ca întrucât
anumite elemente sunt adevărate si pentru ca anumite convingeri sunt împărtăşite de
autor si de cititor, cititorul trebuie prin urmare sa accepte ca valide concluziile autorului.
Modul cel mai obişnuit de a susţine teza este de a face o afirmatie si de a oferi apoi
suporturi, dovezi care sa o confirme. De obicei, dar nu întotdeauna, susţinerea
afirmaţiei se face prin exemple. E, de asemenea posibil, sa se înceapă cu o rezumare
a exemplelor (dovezile) si apoi sa se extragă concluzia. Următorul paragraf dintr-un
eseu despre cenzura, exemplifica modul in care se prezintă aserţiunea si dovezile.
Anticiparea obiecţiilor – partea in care autorul îşi prezinta opiniile si apoi
considera critic posibilele păreri opuse. Practica includerii punctelor opuse, cultiva
gândirea critica, forţând autorul sa se situeze pe sine intr-o dezbatere continua si sa
4
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

constientizeze ca alte puncte de vedere nu numai ca exista, dar pot sa aibă si

validitate.
Concluzia - o parte foarte importanta a eseului, care însumează teza si
argumentele in favoarea ei, lăsând cititorului o imagine clara asupra poziţiei pe care o
adopta autorul. Nu e recomandat ca in acest stadiu sa se introducă idei noi, care nu
au fost abordate in eseu. Nu este potrivit a folosi concluziile ca loc de exprimare a
opiniei proprii, ca loc pentru „ceea ce cred eu”.
Trasaturile cele mai frecvent intalnite ale concluziei unui eseu argumentativ sunt:
Sinteza argumentului: In concluzie, autorul trebuie sa reformuleze si sa rezume
foarte scurt principalele puncte ale argumentului.
Reformularea tezei: Autorul reformuleaza si susţine importanta tezei, întrucât
întregul eseu a gravitat in jurul demonstrării sale. Unii considera ca a rescrie teza
intocmai este o metoda retorica foarte eficienta. Alte persoane considera ca este bine
a se reformula teza.
Propoziţiile de final: Aceasta secţiune semnalează sfârşitul eseului si sau o
impresie de final cititorului. Iată câteva posibile moduri de scriere a ultimelor propoziţii:
 Discuta viitorul subiectului prezentat. Aceasta poate accentua importanta
eseului. De asemenea, aceasta poate ajuta cititorul sa aplice noua
informaţie sau sa vadă lucrurile global
 Da cititorului ceva la care sa se gândească, poate un mod de a utiliza eseul
in viata de zi cu zi
 Revine la primele propoziţii pentru a da o forma circulara eseului
 Pune întrebări, ori cititorului, ori întrebări generale, care sa ajute cititorul sa
obţină o noua perspectiva asupra subiectului
A fost prezentata aici îndeosebi structura unui eseu argumentativ. Totuşi,
aceasta structura poate fi aplicata si in alte tipuri de scriere academica.
Aproape toate lucrările includ o introducere si o încheiere. Oricând trebuie
prezentate argumente care sa susţină o teza, este bine a se include si posibilele
obiecţii alături de argumente care sa le problematizeze validitatea. De-a lungul
întregului eseu, autorul trebuie sa aibă in minte cititorul căruia I se adresează si care
sunt aşteptările acestuia. Ţinând seama de aceste lucruri, elaborarea unui eseu va fi
mai eficienta.

5
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

1.2.2. RECENZIA

RECÉNZIE, recenzii, s. f. Prezentare succintă (la apariție) a unei opere literare

sau științifice, cu comentarii și aprecieri critice. – Din germ. Rezension, it.
Recensione. ( sursa: DEX 2009).
Majoritatea revistelor științifice au pagini dedicate recenziilor, în care se prezintă,
de obicei, cărțile din domeniul căreia îi aparține publicația respectivă.
Spre deosebire de o recenzie literară, unde intervine problema gustului, recenzia
la o carte științifică trebuie să fie cât mai obiectivă cu putință.
Nu există o rețetă generală pentru redactarea unei recenzii, pe considerentul că
aproape fiecare carte este un unicat. Totuși, câteva repere se pot da.

Astfel, dacă autorul este debutant sau mai puțin cunoscut, se pot oferi:

 câteva informații despre autor (locul de muncă, studii, alte cărți publicate);

 descrierea bibliografică, adică prezentarea fișei cărții, cu toate datele de pe

pagina de titlu (subtitlu, prefață, postfață, editură, localitate, an, etc.);

 prezentarea a conținutului cărții: aprecieri critice, cum ar fi:

o relevarea punctelor ,,tari” și ,,slabe” ale cărții,

o originalitatea lucrării în biografia autorului sau în bibliografia

domeniului etc.( asta in cazul in care autorul recenziei trebuie să fie el
însuși un specialist al domeniului respective).

Din punct de vedere structural, titlul recenziei va contine referiri la coordonatele

lucrării recenzate: autorul lucrării, titlul lucrării; (în cazul în care lucrarea este un articol
se va preciza și documentul în care a fost publicat), localitatea, editura, anul apariției,
urmate de numărul de pagini al volumului.
Volumul recomandat pentru o recenzie este de circa 3-5 pagini (6.000-10.000
cuvinte).
O recenzie are, în general, urmatoarele obiective:
 definirea problematicii generale în care se încadrează lucrarea;
 identificarea poziției autorului raportată la problematică;
 evaluarea subiectului lucrării și a perspectivei metodologice adoptate de
autor în tratarea subiectului;

6
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

 analizarea structurii lucrării și, dacă este cazul, a particularităților

acesteia;
 identificarea tezelor formulate de autor;
 critica tezelor enunțate și argumentate de autor cu evidențierea modului
în care acesta și-a atins sau nu obiectivele anunțate;
 unde este posibil, addenda4 et corrigenda5 , la informațiile cuprinse în
lucrare;
 evaluarea critică generală a lucrării.
La sfârșitul lucrării vor figura numele și prenumele studentului,
specializarea/secția și anul de studii.

1.2.3. REFERATUL / ARTICOLUL STIINTIFIC

REFERÁT, referate, s. n. Dare de seamă, scrisă sau orală, asupra unei cărți, a
unei activități etc. ♦ Raport (de câteva rânduri) scris pe marginea unei cereri, a unui
act etc. (în care se propune o rezoluție). – Din germ. Referat [sursa: DEX '09] .

Structura
Lucrarea va avea un titlu, urmat de prenumele și numele studentului,
specializarea/secția și anul de studiu.
Referatul se va compune din trei părți:
 introducere,
 corpul lucrării
 concluzii
Introducerea va parcurge următoarele etape:
 motivația demersului științific;
 precizarea problematicii/perspectivei generale asupra subiectului
 decuparea obiectului lucrării din câmpul problematic ales și precizarea
sensului pe care obiectul în cauză îl capătă în cadrul perspectivei generale
(enunțarea tezei);
 explicarea perspectivei teoretice și identificarea instrumentelor
metodologice de tratare a subiectului și de construcție a obiectului lucrării.

7
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

Corpul lucrării va expune direcțiile de bază ale argumentației. Va trebui să

oglindească progresia gândirii, fiecare parte având același grad de interes.
Corpul argumentativ al narațiunii se va putea exprima într-una din următoarele
dimensiuni:
 un plan dialectic:
o teză (prezentare a unui model explicativ),
o antiteză (critică sau respingerea construcției precedente),
o sinteză (propunere de depășire);
 un plan progresiv: fapte și întrebări (contextul spațio-temporal,
problematizarea) și
 analiză (mecanisme, factori, consecințe).

Concluzia nu va reprezenta o reluare succintă a etapei anterioare, ci va încerca

să ofere o nouă perspectivă, relevantă pentru criteriile formulate în planul didactic și
concretizabilă argumentativ în plan progresiv (concluzia leagă planul didactic de cel
propriu).
Volumul referatului cuprinde între 5-10 pagini (20.000-30.000 cuvinte) și se va
sprijini în mod obligatoriu pe referințe bibliografice, literatura consultată exprimând
măsura documentării în legătură cu problema cercetată.

1.2.4. LUCRAREA DE LICENTA

LICÉNȚĂ ~e f. – 1) Lucrare realizată pentru absolvirea primului nivel de studii

universitare, care permite exercitarea profesiei corespunzătoare. 2) Examen susținut
pentru a obține acest grad universitar. 3) Diplomă care confirmă acest grad. – Din fr.
Licence, lat. Licentia.
Structura lucrarii de licenta trebuie sa corespunda unui ghid editat de fiecare
unitate de invatamant superior si va cuprinde, in principal, următoarele părți:
 pagina de titlu
 cuprins
 introducere
 conținut
 concluzii

8
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

 bibliografie (nu se cuantifică în numărul total de pagini, va avea numerotație

distinctă, de exemplu în cifre romane).
 anexe (opțional).
Pagina de gardă (coperta) trebuie să cuprindă:
o antetul instituției;
o denumirea tipului de lucrare;
o numele complet al îndrumătorului, precedat de gradul didactic;
o numele complet al autorului;
o localitatea și dedesubt anul.
Lucrarea de licență va avea un cuprins care să conțină titlurile tuturor capitolelor,
subcapitolelor și secțiunilor până la nivelul 2, însoțite de numărul paginii la care începe
fiecare dintre elementele de structură.
În funcție de specificul domeniului de cercetare abordat și de complexitatea temei
tratate, capitolele pot fi în număr mai mare sau pot avea denumiri diferite.
Introducerea reprezintă maxim 15% din conținutul total al lucrării de licență și va
surprinde motivația alegerii temei, un argument bine fundamentat pentru cercetarea
realizată, gradul de noutate al temei, obiectivele generale ale lucrării, metodologia
folosită, firul roșu al lucrării (titlurile capitolelor și legătura dintre ele), precum și limitele
lucrării. Astfel, în partea introductivă trebuie realizat un rezumat al întregului conținut
al lucrării, într-o manieră elocventă și concisă pentru a oferi o orientare clară asupra
obiectului cercetării (obiectul cercetării trebuie menționat explicit), asupra metodelor
de analiză utilizate și asupra cheii de interpretare a concluziilor formulate.
Introducerea nu se numerotează ca și capitol si va parcurge următoarele etape:
 delimitarea ariei tematice a lucrării;
 decuparea din câmpul problematic ales a subiectului lucrării și precizarea
sensului pe care obiectul științific în cauză îl capătă în cadrul perspectivei
tematice generale (enunțarea tezei);
 explicarea perspectivei teoretice adoptate și urmate în tratarea subiectului și
în construcția obiectului științific al lucrării;
 asumarea și descrierea metodelor ce au fost întrebuințate în tratarea
subiectului și în construcția obiectului științific al lucrării;
 precizarea și descrierea corpus-ului de surse și referințe valorificat în
vederea tratării subiectului;

9
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

 sublinierea caracterului de noutate a elementelor sau organizării acestui

corpus. Introducerea trebuie să atragă atenția asupra conținutului lucrării, să
explice sensul, importanța și actualitatea temei ce va fi abordată și să justifice
într-o manieră științifică alegerea acesteia.
De asemenea, introducerea trebuie să cuprindă o descriere sumară a
conținutului capitolelor lucrării și să precizeze dificultățile întâmpinate în realizarea
temei de cercetare. Este obligatoriu ca introducerea să prezinte perspectiva proprie a
autorului asupra tematicii abordate, practic toate elementele de noutate relevate de
cercetarea realizată, în raport cu alte puncte de vedere cunoscute în același domeniu.
În enunțarea perspectivei proprii, este necesară prezentarea întrebărilor cheie pe baza
cărora autorul a identificat necesitatea tratării obiectului cercetării. Pentru imprimarea
unei note accentuate de originalitate se recomandă evitarea citatelor și trimiterilor la
subsol în introducere.
Conținutul lucrării cuprinde circa 75-80% din corpul lucrării de licență. Din
perspectiva conținutului, pot fi realizate mai multe tipuri de lucrări de licență ce
presupun modalități diferite de abordare, dintre care cele mai importante sunt:
 Lucrările teoretice - axate pe o cercetare de natură fundamentală pentru
dobândirea de cunoștințe noi cu privire la obiectul de studiu ales, precum și în vederea
formulării și verificării de ipoteze, modele conceptuale și teoriile din domeniile de
interes abordate.
Într-o lucrare de tip teoretic, secțiunea de rezultate și concluzii va fi mai
cuprinzătoare și trebuie să evidențieze contribuția originală a viitorului absolvent în
dezvoltarea unor noi concepte specifice domeniului de studiu. În această construcție,
secțiunea de metode de analiză va fi mai redusă și poate cuprinde o descriere a
reperelor teoretice ce susțin dezvoltarea temei propuse. Pentru lucrarea teoretică sunt
esențiale relevanța temei, consistența bibliografică (acces la numeroase referințe
majore), capacitatea de raportare critică la sursele teoretice și de promovare a unei
viziuni proprii asupra temei tratate, susținerea unui punct de vedere sau deschiderea
unei direcții de dezbatere semnificative în raport cu tema abordată.
 Lucrările aplicative, prin care sunt utilizate cunoștințele științifice pentru
perfecționarea unei direcții de acțiune în domeniile de studiu abordate. O lucrare
aplicativă va insista mai mult asupra metodei decât asupra rezultatelor obținute.
Contează mai mult modul cum a fost concepută și exploatată metoda în realizarea

10
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

aplicației, în raport cu funcționalitatea acesteia. Este importantă explicarea modului în

care metoda aleasă răspunde cel mai bine demersului științific realizat. Lucrarea
aplicativă se caracterizează prin abordarea unei teme relevante sub aspectul finalității
practice, realizarea unei analize critice a soluțiilor existente, utilizarea unei metode de
cercetare consistente, relevante și semnificative sub aspectul potențialului de a
identifica soluții aplicative, operaționalizarea adecvată a conceptelor specifice
domeniului de studiu și evaluarea critică a soluției aplicative propuse pe baza
cercetării.
 Lucrările de sinteză/de compilație - colectează rezultatele unei vaste cercetări
științifice într-un anumit domeniu. Deși uneori termenul de compilație este folosit cu
sens peiorativ pentru a caracteriza o compunere, adesea eterogenă, alcătuită din
diverse elemente cu origine incertă sau neacademică, aici cuvântul este utilizat
referindu-se la idei sau fragmente aparținând altor autori, în general pentru a
documenta un domeniu de studiu. Colecția rezultată nu trebuie să fie doar o înșiruire
de citate din diverși autori, indiferent de obiectul cercetării, ci o contribuție
argumentată, structurată și care să ilustreze capacitatea de integrare activă a
informațiilor. Menirea sintezei/compilației este de a oferi orientare fie pentru lucrările
teoretice/aplicative, fie pentru inițierea cititorului într-o nouă direcție prin intermediul
unei hărți conceptuale.
Nu există o ierarhie valorică a tipurilor de lucrări de licență, oricare dintre ele
oferind posibilitatea obținerii punctajului maxim, în condițiile respectării riguroase a
elementelor caracteristice menționate. Argumentele pentru această poziție rezidă în
faptul că studentul trebuie să își aleagă calea, respectiv în modul în care studentul
alege să realizeze legătura între teorie și aplicații, din punct de vedere cibernetic
(instrumentele informatice utilizate).
Conținutul lucrării de licență va cuprinde informații despre stadiul cercetărilor
privitoare la subiectul lucrării sau la aria tematică din care aceasta face parte,
urmărindu-se cu precădere felul în care teza enunțată în introducere își definește
caracterul de noutate în raport cu stadiul cunoștințelor din domeniul respectiv.
Conținutul trebuie organizat pe capitole, într-o succesiune logică, pornind de la
analiza stadiului actual al domeniului studiat, continuând cu explicarea științifică a
motivelor pentru alegerea metodelor de cercetare aplicate, utilizarea metodelor de

11
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

cercetare și mergând până la evaluarea rezultatelor obținute în raport cu ipotezele

alese.
În toate tipurile de lucrări trebuie dovedită capacitatea studentului de a selecta
cele mai relevante surse bibliografice pentru tematica studiată, abilitatea de abordare
academică a obiectului cercetării și de formulare a perspectivei proprii asupra
domeniului de referință.

1.2.5. LUCRAREA DE DIZERTATIE

DISERTÁȚIE ~i f. 1) Lucrare științifică susținută public pentru obținerea unui grad

științific (de master); teză. 2) Expunere în care se tratează o problemă în mod științific pe baza
argumentelor și datelor dobândite prin studiu. Din fr. Dissertation, lat. Dissertation.

In întocmirea aceste lucrari se vor urma aceiași pași și se vor respecta aceleași
precizări ca cele specifice licenței, cele două lucrări urmând aproximativ același tipar
de realizare.
In cazul lucrării de disertație, abordarea este mai aplicată, se acordă o mai mare
importanță punctului de vedere personal al autorului și interpretării acestuia cu privire
la problematica abordată, iar accentul cade pe aportul de noutate prin cercetare și mai
puțin pe descrierea în cadrul lucrării a studiului lucrărilor anterior publicate pe subiectul
respectiv. De aici și diferența în plan cantitativ, din perspectiva numărului de pagini.

1.2.6. TEZA DE DOCTORAT

DOCTORÁT, doctorate, s. n. Teză care atestă stagiul de calificare științifică

superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului
de doctor; examen final, de susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea acestui titlu;
titlu de doctor obținut în urma acestui examen. – Din fr. Doctorat.
Teza de doctorat va fi redactată sub forma unui volum cu formatul A4 (normal),
care să cuprindă conținutul tezei și anexele acesteia. Numărul total de pagini se
recomandă a se încadra în 150 de pagini, din care anexele nu pot depăși 20%.
Pagina de gardă și pagina de titlu a tezei
Pagina de gardă (coperta) va cuprinde informații generale:

12
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

 numele instituției (universitate și facultate) și al școlii doctorale la care este

înmatriculat doctorandul. În cazul unui doctorat în cotutelă se vor trece numele
ambelor instituții;
 teză de doctorat;
 numele și prenumele studentului-doctorand;
 conducătorul științific/conducătorii științifici (în cazul cotutelei): funcția
didactică, numele și prenumele;
 localitatea și anul susținerii.
Pagina de titlu a tezei de doctorat va cuprinde următoarele informații:
o Numele instituției (universitate) și al școlii doctorale la care este înmatriculat
doctorandul. În cazul unui doctorat în cotutelă se vor trece numele ambelor
instituții;
o Titlul tezei de doctorat;
o Numele și prenumele studentului-doctorand;
o Conducătorul științific/conducătorii științifici (în cazul cotutelei): funcția
didactică, numele și prenumele;
o Localitatea și anul susținerii;
Structura tezei de doctorat. Elemente de conţinut :
 Introducere
 Trecerea în revistă a literaturii de specialitate cu specificarea
elementelor definitorii pentru stadiul de etapă al cercetării în domeniu
 Metodologia cercetării: metodele şi tehnicile utilizate
 Corpus de date
 Analiza datelor/corpusului avut în vedere, conform metodologiei
științifice adoptate
 Enunțarea rezultatelor
 Concluzii şi recomandări pentru cercetările viitoare
 Anexe (opţional)
 Glosar de termini (opţional)

Introducerea are rolul de a situa cercetarea într-un context temporal, istoric,

geografic, profesional; prezintă motivaţia alegerii temei, permițând să se situeze
problematica studiului în interiorul domeniului sau câmpului disciplinei. Ea trebuie să

13
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

precizeze aspectele care diferențiază cercetarea de alte studii existente, elementele

de originalitate, ca și obiectivele cercetării.
Introducerea trebuie sa prezinte perspectiva proprie a doctorandului asupra
tematicii abordate, elementele de noutate relevate de cercetarea realizată, în raport
cu alte puncte de vedere cunoscute în domeniu.
Conţinutul lucrării poate fi structurat în părţi, capitole şi subcapitole, care să
reprezinte 80 - 85% din corpul lucrării. La începutul fiecărui capitol se va realiza o
prezentare succintă a tematicii și obiectivelor urmărite în capitolul respectiv.
La finalul capitolului se va avea în vedere enunțarea unor idei sintetice care
corespund realizării obiectivelor secvențiale propuse la începutul capitolului.
In prima parte a lucrării de cercetare doctorală se va face o analiză a teoriilor
relevante pentru tema studiată, care permit fundamentarea științifică a demersului.
Se va prezenta de asemenea stadiul cercetărilor în domeniu la momentul
redactării finale a lucrării. Această prima parte a lucrării poate reflecta, pe baza analizei
critice, şi domeniile în care se pot dezvolta noi cercetări, întrebări pentru viitoare
demersuri.
Capitolele de fundamentare teoretică trebuie să cuprindă o trecere în revistă a
literaturii de specialitate dedicată temei de studiu alese, într-o manieră sintetică,
acordându-se importanță, în egală măsură, surselor celor mai relevante și a celor mai
recente. Este necesară utilizarea unui criteriu explicit de ordonare a informațiilor de
referință din perspectivă tematică sau temporală.
Conceptele vor fi analizate din perspectiva temei alese de doctorand, iar
observațiile sale vor fi implicit relevante temei tezei de doctorat, depășind caracterul
de generalitate.
In cadrul tezei trebuie sa se evidentieze contribuția activă, interpretativă a
doctorandului, care să treacă dincolo de identificarea și enumerarea conceptelor și
teoriilor-cheie.
Se vor preciza metodele, tehnicile şi instrumentele de colectare, selectare şi
analiză a datelor rezultate din cercetarea efectuată:
 Precizarea tipului de cercetare (exploratorie, cantitativă, calitativă,
comparativă, de tip analitic contextual, geopolitic, istoric, de studiu cultural,
naratologic, discursiv, de imagine, ş.a.m.d.)

14
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

 Metodele şi tehnicile folosite în culegerea sau analiza datelor proprii, generate

de propria cercetare sau a datelor din lucrările altor autori care au analizat problema
respectivă.
 Definirea limitelor în metodologia utilizată în cercetare, a dificultăţilor în
culegerea şi selectarea datelor etc.
 Analiza şi interpretarea informaţiilor obţinute prin raportarea la întrebările
formulate la începutul demersului ştiinţific; testarea ipotezelor, analiza critică şi
relevanţa acestora pentru tema cercetată.
Capitolul de concluzii al unei teze de doctorat are rolul de a fixa ideile
esențiale expuse în cadrul lucrării în memoria comisiilor de evaluare.
Este indicat ca fiecare capitol al lucrării să se încheie cu una sau mai multe fraze
relevante, care pot fi considerate drept concluzii parțiale.
Este recomandat ca, sub titlul concluzii, să existe câteva paragrafe care să
conțină enunțuri concise despre :
 Stadiul prezent al cunoașterii temei abordate, pe plan național și mondial.
 Punctele de vedere referitoare la tema de cercetare.
 Elementele de noutate teoretico-metodologice aduse în studiul efectuat
(contribuţiile doctorandului, originalitatea şi valoarea rezultatelor obţinute).
 Aplicabilitatea rezultatelor (modul în care pot fi utilizate pentru continuarea
cercetărilor)
 Limitele investigației științifice (referiri la gradul în care au fost atinse obiectivele
asumate la începutul cercetării, eventualele probleme care nu au putut fi rezolvate).
 Posibilele direcții de urmat în cercetările viitoare și declarația de intenție a
autorului referitor la parcursul ulterior al activității sale de cercetare.
Se vor face referiri și la modul în care s-a diseminat sau se vor disemina
rezultatele cercetării științifice.

15
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

2. NORME DE ETICA ACADEMICA

2.1. PRINCIPIILE ETICII ACADEMICE

Termenul etică provine din cuvântul grecesc “ethos” care se traduce prin “felul
sau maniera de a fi”.
Dictionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) arată că “etica este ştiinţa care se
ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul
lor de clasă şi cu rolul lor in viaţa socială”.
Etica (fr.”etique”, lat. “ethicus”) - reprezintă “totalitatea normelor de conduită
morală corespunzatoare ideologiei unei anumite clase sau societăţi”(DEX).
Rezulta ca etica este o norma morala cu caracter social.
Dicţionarul Webster defineşte etica astfel: “disciplina care ne pune faţă în faţă
cu ceea ce este bun şi rău, cu datoria şi obligaţia morală;
a) un sistem sau un set de principii şi valori morale;

b) ramura filozofiei care se ocupă cu valorile referitoare la conduita umană, cu

privire la dreptatea sau nedreptatea faptelor şi calitatea bună sau rea a temelor şi
ţintelor;
c) principiile care guvernează comportarea unui individ sau a unui grup,de
exemplu etica medicală.
Romania are o traditie indelungata in cercetarea stiintifica, avand un numar mare
de personalitati recunoscute de catre comunitatea stiintifica internationala .
De-a lungul timpului, la elaborarea lucrarilor stiintifice au fost acceptate si
respectate unele norme de etica academica, impuse de organizatii sau societati cu
profil stiintific.
Apariţia Legii nr.206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare, promulgată prin Decretul nr.371/2004 şi publicată
în Monitorul Oficial,Partea I, nr.505 din 04/06/2004 a constituit un moment important
pentru clarificarea aspectelor eticii aplicate în cercetarea ştiinţifică din România.
Legea are patru capitole:
 Dispoziţii generale,
 Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice
şi Inovării,

16
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

 Comisiile de etică,
 Dispoziţii finale
Această lege, bazată pe tradiţiile naţionale, dar şi pe experienţa internaţională şi
în special european, în domeniu, stabileşte atotputernicia principiilor etice în activitatea
de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare.
Legea defineşte buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare care
trebuie să excludă:
 ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite
 confecţionarea de rezultate, înlocuirea rezultatelor cu date fictive
 interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi deformarea
concluziilor
 plagierea rezultatelor sau a publicaţiilor altor autori
 prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor cercetători
 introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare
 nedezvaluirea conflictelor de interese
 deturnarea fondurilor de cercetare
 neînregistrarea şi/sau nestocarea rezultatelor
 precum şi înregistrarea şi/sau stocarea eronată a rezultatelor
 lipsa de informare a echipei de cercetare înaintea începerii proiectului, cu
privire la drepturi salariale, răspunderi, coautorat, drepturi asupra
rezultatelor cercetărilor, surse de finanţare şi asocieri, lipsa de
obiectivitate în evaluări şi nerespectarea condiţiilor de confidenţialitate
 publicarea sau finanţarea repetată a aceloraşi rezultate ca elemente de
noutate ştiinţifică.

Sunt stabilite definiţii pentru o serie de termeni cu care legea operează în

aplicarea ei:

• frauda în ştiinţă este o acţiune deliberată de confecţionare, falsificare, plagiere

sau înstrăinare ilicită a rezultatelor cercetării ştiinţifice;

• confecţionarea de date este orice înregistrare şi prezentare a unor date din

imaginaţie, care nu sunt obţinute prin metodele de lucru folosite în cercetare; 33

17
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

• falsificarea este măsluirea materialelor de cercetare, a echipamentelor,

proceselor sau rezultatelor, omiterea unor date sau rezultate de natură a deforma
rezultatele cercetării;

• plagiatul este însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor,

rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost
obţinute, prezentându-le drept creaţie personală;

• conflictul de interese este acea situaţie de incompatibilitate în care se află o

persoană care are un interes personal ce influenţează imparţialitatea şi obiectivitatea
activităţilor sale în evaluarea, monitorizarea, realizarea şi raportarea activităţilor de
cercetare-dezvoltare.

In lege se stabilesc deasemenea condiţiile în care se înfiinţează şi funcţionează

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice,Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, pe
scurt Consiliul Naţional de Etică precum şi atribuţiile acestuia privind:

 stabilirea principiilor etice specifice domeniului de cercetare-dezvoltare,

 elaborarea codurilor de etică pe domenii de activitate,
 stabilireai procedurilor specifice de urmat în cazul apariţiei unei conduite
necorespunzătoare,
 urmărirea aplicării şi respectării de către unităţile şi instituţiile de cercetare-
dezvoltare, precum şi de către personalul de cercetare-dezvoltare a dispoziţiilor legale
referitoare la normele de coduită morală şi profesională,
 formularea opiniilor şi recomandărilor în legatură cu problemele de natură etică
ridicate de evoluţia ştiinţei şi a cunoaşterii,
 analizarea cazurilor sesizate referitoare la încălcarea regulilor de bună conduită
şi elaborarea recomandărilor de soluţionare şi/sau de aplicare a sancţiunilor,
 înfiinţarea de Comisiilor de etică - pe pe lângă Consiliile Ştiinţifice sau de
Administraţie ale unităţilor de cercetare - dezvoltare, unităţile care conduc programe
de cercetare - dezvoltare şi cele care asigură valorificarea rezultatelor. Atribuţiile
Comisiilor de etică se referă la urmărirea respectării codurilor de etică specifice
domeniului unităţii şi cercetarea cazurilor de abateri de la etică şi luării măsurilor
necesare. Se stabileşte deasemenea modalitatea de anchetare a abaterilor, de
soluţionare a sesizărilor şi de aplicare a sancţiunilor.

18
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

O sarcină importantă a Comisiilor de Etică constă în evaluarea din punct de

vedere etic a proiectelor de cercetare - dezvoltare conform reglementărilor de etică
generală aplicabile şi de etică specifică internă şi internaţională.
Existenţa unei legislaţii naţionale în domeniul eticii aplicabile cercetării este un
fapt pozitiv şi apreciat de Comisia Europeană în contextul în care se caută
generalizarea, la nivel European, a bunelor practici în domeniul atât de vast al
cercetării ştiinţifice.
În acelaşi timp cei care lucrează în acest domeniu nu trebuie să neglijeze
recomandările Comisiei Europene privind aplicarea prevederilor Cartei Europene a
Cercetătorului şi a Codului de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor, recent
publicate, mai ales atunci când este vorba de proiecte de cercetare finanţate din
fonduri ale Uniunii Europene, proiecte la care participarea românească trebuie să se
ridice la nivelul aşteptat, impus atât de tradiţia României în acest domeniu cât şi de
potenţialul uman şi material existent.

2.2. Ce este plagiatul? Forme de plagiat

Definitie
PLAGIÁT1, plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară,
artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație
personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat. Definitie cf. DEX ‘09

Plagiatul poate lua multe forme, unele dintre ele fiind aproape insesizabile.
O prima clasificare are in vedere intentia autorului, in functie de care plagiatul
poate fi:
- voluntar - numit şi plagiat propriu-zis
- involuntar - când se foloseşte greşit sistemul de citare sau nu se indică sursa
unui material..
Politica antiplagiat ia în considerare, în mod simultan și combinat, două
tipologii de plagiat:
a) dupa ponderea în ansamblul lucrării a pasajelor care ridică suspiciuni;
b) dupa modalitățile de comitere a plagiatului.
a). După ponderea plagiatului în ansamblul textului lucrării se identifica
urmatoarele tipuri:

19
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

 Plagiatul minor (de tip A) –în care coeficientul de similitudine are valori cuprinse
între 1%-3%;
 Plagiatul mediu (de tip B) –în care coeficientul de similitudine are valori cuprinse
între 3%-5%;
 Plagiatul major (de tip C) –în care coeficientul de similitudine are valori mai mari
de 5%.
b).După modalitatea de săvârșire :
 „Plagiatul comis prin falsa parafrazare – autorul modifică unele cuvinte,
înlocuindu-le cu sinonime, dar, în rest, o copiază integral”;
 „Plagiatul comis prin nerespectarea obligației de a cita – autorul folosește ideile
sau formulările altcuiva fără a preciza cui aparțin”;
 „Plagiatul comis prin respectarea parțială a obligației de a cita – autorul citează
sursele consultate, dar nu pentru toate ideile pe care le preia; pe unele doar le
parafrazează, fără a mai menționa cui aparțin”;
 „Plagiatul comis prin citarea inexactă – autorul furnizează informații incorecte
sau incomplete cu privire la sursa consultată (de exemplu, nu include referința imediat
după ideea pe care a preluat-o)”;  „Plagiatul comis prin neutilizarea ghilimelelor –
autorul citează corect o sursă, dar nu pune între ghilimele textul care a fost copiat
integral, lăsând impresia că modul de prezentare al ideilor îi aparține”;
 „Plagiatul comis prin neîndeplinirea condiției de originalitate – autorul copiază
toate ideile și paragrafele din lucrare și, deși le citează corect, nu are nicio contribuție
originală”;
 „Autoplagiatul – publicarea aceluiași material, parțial sau integral, în publicații
diferite”;
 „Plagiatul integral – preluarea totală a unui material realizat de alt autor”.

Constituie cazuri de plagiat:

 preluarea unui text al unui alt autor, indiferent de suportul utilizat pentru
publicare (carte, revistă, pagini web etc.), fără utilizarea ghilimelelor şi a
trimiterilor bibliografice;
 prezentarea unui citat dintr-un text al altui autor ca parafrază
(repovestirea ideii sau a argumentului unui autor), fără utilizarea semnelor
convenţionale de citare (ghilimele şi trimiteri bibliografice);

20
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

 preluarea unui text fără referinţe clare, cu modificarea topicii, a unor

expresii din cuprinsul său şi/sau inversarea unor paragrafe, capitole etc;
 compilaţia de fragmente din mai multe surse, fără trimiteri bibliografice
clare la textele sursă;
 utilizarea excesivă a altor surse, în detrimentul propriului aport.

Autocitarea/autoreproducerea
Normele academice permit diverse forme de autoreproducere a contribuţiilor
scrise sau vorbite: reluarea într-o carte a unui text sau fragment de text propriu apărut
anterior în periodice, reluarea într-o publicaţie de mai mare tiraj a unei contribuţii
personale apărute deja într-o publicaţie de mică circulaţie (revistă de specialitate, acte
ale unui congres etc.), reluarea într-un manual sau material didactic a unei contribuţii
proprii publicate anterior într-o lucrare de cercetare, republicarea aceluiaşi text
personal într-o altă limbă şi alte autoreproduceri similare nu sunt, în genere,
considerate culpabile . În toate cazurile, autorul are însă datoria morală de a preveni
explicit citito

2.3. CUM TRATAM INFORMATIILE DIN SURSELE BIBLIOGRAFICE?

Bunele practici academice presupun ca studentul să își desfășoare activitățile

academice în mod individual, onest și cu respectarea stilului academic.
Este important ca studentul să citească și să respecte normele de redactare în
elaborarea lucrărilor academice.
Pentru evidențierea originalității tezei, absolventul are obligația de a cerceta, pe
cât este posibil, sursele primare necesare realizării materialului științific, cum ar fi:
- documente oficiale,
- documente din arhive,
- stenograme,
- textele propriu-zise etc.
(Umberto Eco în lucrarea sa „Cum se face o teză de licență” (Umberto Eco, Cum se
face o teză de licență, București: Editura Polirom, 2006, pp. 86-91).
Celelalte constituie ,,surse de mâna a doua”, chiar dacă pot fi deosebit de
pertinente. Astfel, traducerile, antologiile diverse, dările de seamă, analizele critice

21
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

asupra autorilor sau textelor supuse cercetării (chiar și în cazul în care conțin ample
citate) pot fi utilizate drept surse documentare valabile, dar doar în măsura în care
accesul la sursele primare este imposibil.
Bibliografia este cea care încheie lucrarea și cuprinde lista tuturor surselor de
informaţie utilizate de către autor pentru redactarea lucrării. Este indicat ca, la finalul
lucrării, să se facă distincţie între Bibliografie şi Referințe.
Bibliografia consultată, obligatorie este cea din care autorii au extras idei sau
citate care le-au susţinut propriile argumentaţii, la aceste surse făcându-se trimiteri
bibliografice în locuri precise.
În Referințe (poate apărea opţional) autorii vor include cărţile, studiile, articolele
care au legătură cu subiectul lucrărilor lor, dar pe care, din motive întemeiate, nu le-
au utilizat explicit în timpul procesului de cercetare științifică. Aceste titluri pot fi, astfel,
de folos altor persoane preocupate şi ele de temele respective.
În cadrul facultății, studentul trebuie să identifice și să înțeleagă lucrările deja
existente în domeniul pe care îl studiază. Mai mult decât atât, este vital ca în
elaborarea lucrărilor practice, să cunoască modul corect de citare a acestor materiale
documentare.
Pentru a avea o lucrare cu un grad de complexitate ridicat, vor fi accesate mai
multe surse pentru completarea ideilor formulate, sens în care aceste surse trebuie
incluse în material pentru a da posibilitatea cititorului de a le consulta ulterior (în cazul
în care acesta se arată interesat de o anumită ipoteză).
Citarea este importantă din mai multe motive:
 acordă credit persoanelor care au dezvoltat o anumită idee;
 demonstrează faptul că studentul și-a asumat cunoașterea unui anumit
domeniu/subiect;
 dă posibilitatea cititorului de a urmări firul unei anumite ipoteze prin consultarea
surselor utilizate;
 evită acuzarea de plagiat.
Fiecare citare trebuie să apară în două locuri: prima dată, în cadrul textului, de
fiecare dată când lucrarea respectivă este consultată și a doua oară la sfârșitul lucrării,
în cadrul bibliografiei. De menționat faptul că bibliografia poate conține lucrări care nu
au fost citate în text, dar care au fost consultate pentru înțelegerea generală a
domeniului/tematicii abordat/e.

22
E.Dan - Scrierea academica. Note de curs

Trimiterile (citarea) se realizează atunci când:

 Se introduce în text un citat al unei persoane, care trebuie încadrat între
ghilimele;
 Se parafrazează sau rezumă ideile unei persoane;
 Se face referire la ideile sau teoriile lansate de o anumită persoană;
 Se introduc tabele, diagrame sau grafice realizate de către altcineva.
Sfaturi pentru citare:
 acordă suficient timp documentării și cercetării, pentru a nu cădea în capcana
plagiatului „pe ultima sută de metri”;
 creează un istoric al tuturor lucrărilor și articolelor găsite, care tratează tematica
abordată, pentru a nu fi necesară completarea lor la finalul lucrării;
 respectă cerințele de redactare formulate de către conducătorul științific al
lucrării, precum și pe cele consultate în ghidurile puse la dispoziție de către bibliotecă;
 pune-te în locul cititorului și evaluează gradul în care acesta poate identifica și
accesa sursa unei informații cuprinse în textul lucrării;
 fă întotdeauna trimiteri la toate sursele consultate în elaborarea lucrării.
Sistemul de citare din ce în ce mai des utilizat în domeniul socio-uman este așa-
numitul Model Chicago. Chicago Manual of Style/Turabian este un manual clasic ce
dezvoltă stiluri proprii atât pentru sistemul note&bibliografie, cât şi pentru sistemul de
referinţe parantetice (ambele stiluri sunt corecte, alegerea unuia sau altuia depinzând
de instituția unde se redactează lucrarea, normele diverselor edituri, standardele
revistelor științifice etc.).

3. BIBLIOGRAFIE
In curs de redactare

23