La Budapesta, prin Transfer

Festivalul Internațional Transfer de la Budapesta este un eveniment interdisciplinar,

organizat de Muzeul de Literatură Petőfi. În fiecare an, se alege o temă care privește
viața literară în context regional și internațional, concepând programul în așa fel încât
să-i atragă nu doar pe amatorii de literatură, ci și publicul general. Însăși denumirea
festivalului sugerează schimburi între formele artei, știință, limbaj, cultură, autori și
cititori.
Ediția din anul acesta, a IX-a, s-a concentrat pe viitor, pe speranțele și temerile legate
de el, pe modul în care îl percep scriitorii contemporani. Scopul celor patru zile de
festival a fost transformarea literaturii într-o experiență și familiarizarea cu artiști și
autori din regiunea Visegrad. Cum România nu face parte din această regiune, am
apreciat cu atât mai mult invitația de a participa la o masă rotundă cu subiect SF.
Despre organizatori, numai vorbe de laudă. Au asigurat, gratuit, cazarea și transportul
participanților implicați în program, oferindu-le și o sumă pentru efortul lor. Mapa cu
programul festivalului, harta Budapestei și alte informații necesare li s-a pus la
dispoziție imediat ce ajuns la hotel. Până la Muzeul Petőfi nu făceai mai mult de
jumătate de oră pe jos, mergând în linie dreaptă. Evenimentele au început la ora
specificată în program, s-a asigurat traducerea în cască, în maghiară și în engleză, iar
discuțiile prelungite peste ora fixată și sesiunile de întrebări și răspunsuri s-au purtat
în holurile special amenajate ale muzeului, la o ceașcă de ceai sau un pahar de vin.
Science-fiction-ul a avut statut de invitat special. S-a făcut un salt în timp chiar de la
deschiderea festivalului când, sub coordonarea lui Zoltán Galántai, prezentat în
program drept „istoric al științei”, s-a discutat în ce măsură e posibil să se anticipeze
dacă operele literare scrise acum vor fi citite peste ani, decenii sau secole și spre ce
anume se îndreaptă canonul literar. A venit, a doua zi, și Dmitry Glukhovsky, autorul
celebrelor romane Metro 2033, Metro 2034 și Metro 2035 și al distopiei Futu.re, toate
vândute în Rusia și în lume în sute de mii de exemplare. A fost punctul din program
cu cea mai mare audiență, iar coada pentru un autograf s-a lungit cât o zi de post, deși,
din câte mi-au șoptit organizatorii, Glukhovsky nu se afla prima oară la Budapesta.
Câteva evenimente s-au desfășurat numai în limbile regiunii Visegrad și, din acest
motiv, nu am participat la ele. Așa a fost și cu filmul Meteo, al regizorului Monory-
Mész András, un SF tipic pentru Europa Centrală, despre care am citit că este
considerat un moment de referință în istoria culturală (a Ungariei?), dar și o viziune
apocaliptică postmodernă. În programul tipărit, participanții la mesele rotunde erau
prezentați numai în maghiară. Am căutat mai multe informații despre ei pe Internet,
dar și acolo tot numai în ungurește sunt prezentați. Acestea sunt mici nemulțumiri
personale, peste care am trecut repede, ținând cont că festivalul funcționează după o
schemă consacrată de nouă ediții, fiind susținut de Fondul Visegrad și urmărind în
primul rând promovarea scriitorilor din și în această regiune.
Masa rotundă despre viitorul literaturii, al cititului și al cărții a pornit de la constatarea
că digitalizarea culturii îi afectează pe cei ce lucrează în cadrul instituțional al
literaturii și ridică probleme fundamentale legate de viitorul educației și al culturii în
general. Am auzit păreri lansate deja de mai multe ori în ultimii ani, în medii literare
diverse. Sociologul și psihologul Nagy Attila a pomenit de unele biblioteci închise din
cauză că toate informațiile tezaurizate în ele sunt deja pe Internet. Cărțile care înainte
era greu de găsit acum ne stau oricând la dispoziție, iar tinerii cred că ceea ce nu apare
pe Internet nu există. Tânăra editoare poloneză Aleksandra Malecka vede în
platformele digitale nu inamici, ci alternative la cărțile clasice. Și tot ea a spus lucruri
mai rar auzite în asemenea discuții, dar foarte adevărate: astăzi, cuvântul-cheie este
viteza, pentru că totul se întâmplă mai repede pentru corectori și traducători. Dar
există și un dezavantaj: ciclul de viață al unei cărți este mult mai scurt, te dai peste cap
să termini o carte foarte repede ca s-o lansezi pe piață și anul viitor foarte puțini își
mai amintesc de ea. În tandem cu tânăra poloneză, Olga Pek, o editoare la fel de
tânără din Cehia, a atras atenția că literatura nu a fost întotdeauna tipărită, ci a avut și
forme orale, că astăzi se acordă mai multă atenție aspectului material al cărții și, la
urma urmei, Internetul privează editurile de o sursă de bani din cauza furtului
electronic. Totuși, trebuie ținut cont mai mult de avantajele și oportunitățile
formatului digital decât de dezavantajele lui.
Acum, o carte electronică se fură din câteva clicuri, dar vă amintiți cum era mai
demult? Când aveai norocul să pui mâna pe un volum rar și voiai să-l ai în bibliotecă,
trebuia să te dai peste cap să-l copiezi și nu era lucru ușor să găsești unde s-o faci.
Înainte, studenții se înghesuiau la bibliotecă să pună mâna cursuri litografiate. Astăzi,
nu le mai place să asculte cursurile, vor să interacționeze cu profesorii, iar în unele țări
examenele se dau pe calculator.
Discuția aceasta a tras câteva concluzii pe termen lung: 1. literatura are un public tot
mai restrâns, pentru că informațiile de ordin practic sunt mai importante și mai utile;
2. dacă literatura a existat și înainte de tipar, sub formă orală, cum va fi oare când va
dispărea cultura tipărită? Probabil se va pierde publicul cititor ca grup unitar. În acest
sens, s-a dat exemplul concursurilor de poezie orale (poetry slams). Poezia promovată
în cadrul lor e primordial orală, dacă e tipărită, se va cumpăra mai greu, deci se va și
citi mai puțin; 3. scriitorii nu-și mai percep scrisul ca o profesiune. Sunt unii care nici
după cinci cărți publicate nu iau scrisul în serios și nu se consideră scriitori, pentru că
nu trăiesc din scris. (Așa declara editoarea poloneză. Poate așa o fi la ei, dar la noi e
invers: după o singură carte apărută, deja se consideră omul mare scriitor…); 4. critica
literară este „pe moarte”, iar domeniul literaturii nu mai este unul autonom.
Concluziile acestea m-au pus pe gânduri, fiindcă urma dezbaterea la care participam și
eu: mai poate fi considerată literatura science-fiction un mediu predominant masculin,
având în vedere că, în ultimii ani, premiile Hugo și Nebula au fost acordate cu
preponderență femeilor? Însă lucrurile au luat o turnură optimistă, începând cu
publicul numeros. Am numărat cel puțin optzeci de scaune ocupate! Am văzut liceeni
și studenți pe ale căror fețe se citea interesul pentru SF. Nimeni nu vorbea la urechea
vecinului, nici la telefon și nu trimitea mesaje. Nimeni nu a ieșit din sală la mijlocul
dezbaterii, deși ușa era deschisă. Discuția s-a purtat în maghiară și în engleză – foarte
puțini au avut nevoie de cască. Am dedus de aici că au venit numai persoane
interesate de subiect, iar numărul tinerilor a fost aproape egal cu al tinerelor.
Am vorbit pe scurt despre scriitoarele de SF și fantasy din România: Viorica Rogoz,
Rodica Bretin, Roxana Brînceanu, Ștefana Czeller, Ana-Maria Negrilă, Ana Veronica
Mircea, Ioana Vișan, Ona Frantz etc. (S-a născut sămânța unui studiu despre SF-ul
feminin de la noi). Am fost întrebată ce premii se dau în SF-ul românesc și ce teme
preferă aceste scriitoare. Mi s-au cerut website-urile lor, în special linkuri la texte
românești traduse în engleză... Îmi făcusem temele, așa că am știut ce să răspund. A
fost o discuție foarte vie, moderată de scriitoarea și editoarea Csilla Kleinheinz și
susținută de intervențiile bloggerului SF Takács Gábor și ale scriitoarei Varga Beáta.
Pentru SF-ul românesc, a fost o ocazie de promovare în regiunea Visegrad.
Mai multe detalii despre festival găsiți aici: http://transferfest.blog.hu. Evenimentul
este un reper în literatura Europei Centrale și sper ca SF-ul să fie inclus și în edițiile
sale viitoare.

Antuza Genescu