Herbert Spencer s-a născut în Derby, ca fiu al lui George Spencer, un

educator respectabil. Provenind dintr-o familie de profesori, (inclusiv

bunicul și unchiul său), el a fost încurajat să studieze de la o vârstă
fragedă. În timpul copilăriei sale a fost expus multor cărți academice ale
tatălui său. La vârsta de 13 ani, tatăl sau l-a trimis la "Hinton
Charterhouse", în apropiere de Bath, unde unchiul său, reverendul
Thomas Spencer, îi putea oferi o educație mai formală. La început,
Spencer nu s-a înțeles bine cu unchiul său, considerându-l plictisitor și
împotrivindu-se lecțiilor sale de greacă și latină. A fugit înapoi, la casa
tatălui său, dar s-a reîntors la unchiul său, unde și-a dezvoltat primele idei
politice și economice, ca răspuns la viziunile reformatoare și radicale ale
lui Thomas Spencer.
În 1836 unchiul său i-a obținut o slujbă ca inginer de căi ferate, experiență
care l-a reținut pe Spencer de la urmărirea unui viitor, în profesii unde el
simțea că șefii exploatează munca oamenilor. Așadar, Spencer a început
să se dedice așternerii pe hârtie a gândurilor sale, iar în urma unei vizite
făcute unchiului său la vârsta de 22 de ani, a fost încurajat de acesta să
își trimită lucrările la un ziar radical numit "The Nonconformist". Acesta a
fost începutul implicării sale în jurnalism.
În timp ce aceste lucrări recente au demonstrat o viziune liberalistă a
drepturilor muncitorilor și a responsabilităților guvernamentale, în cercurile
sale private, Spencer promova deja o filozofie mai rațională cu privire la
legile naturale ale progresului. Aceste viziuni au fost transpuse în
manuscrisul său din 1851 numit "Social Statics", un document care a
arătat importanța puterii individuale în fața unei societăți care își călca
slăbiciunea în picioare. Ceea ce lipsea din această nouă publicație
era compasiunea pentru clasa muncitoare. Aici, Spencer a început să își
dezvolte viziunea asupra civilizației, nu ca o construcție artificială a omului,
ci ca pe un produs natural și organic a locului omului în natură.
După ce a lucrat 5 ani ca editor executiv al ziarului financiar
din Londra "The Economist" până în 1853, Spencer a început să își dedice
tot timpul scrisului. În anii imediat următori el a produs lucrări privind
educația, știința, industria de căi ferate și multe alte subiecte ce țineau
de filosofie și sociologie.
În 1855, Spencer a scris "Principiile Psihologiei" în care a explorat o teorie
a minții ca o parte biologică a corpului. În acest model, inteligența umană
reprezenta ceva care se dezvolta încet ca răspuns la mediul fizic. Un astfel
de punct de vedere evolutionist asupra originii omului i-a îndepărtat pe
editori, Spencer neavând de ales decât să își publice cartea prin costuri
proprii. În timp ce scria "Principiile Psihologiei", Spencer a călătorit
în Anglia și în Franța, dar în timpul unei asemenea călătorii s-a îmbolnavit,
sănătatea rămânându-i șubredă de atunci. Cu toate că nu s-a diagnosticat
boala, Spencer suferea de oboseală constantă care îl făcea să doarmă
puțin și agitat, astfel reținându-l de la scris. În timp ce el dădea vina pe
"stress" și pe posibilitatea de a avea plămâni nedezvoltați, deteriorarea
continuă a sănătății de-a lungul anilor l-a determinat să consume și să
devină dependent de opiu și de morfină.
In 1853, unchiul lui Spencer a murit și i-a lăsat acestuia ca moștenire o
sumă considerabilă de bani. Următorii ani din viață i-a trăit frugal. S-a
împrietenit cu George Eliot și după un timp se părea că se vor căsători,
dar, cu toate că ea părea dispusă să facă acest pas, Spencer a ales viața
de burlac, trăind singur până la sfârșitul vieții.
În ciuda oboselii sale constante, Spencer a continuat să scrie,
în 1858 începând să lucreze la un proiect care urma să acopere întreaga
sa filozofie cu privire la evoluție și legile progresului. A încercat să își
publice lucrarea, dar nu a găsit garanția nici unei edituri. În această
perioadă, Spencer s-a integrat în comunitatea intelectualilor
din Anglia unde l-a cunoscut pe Thomas Henry Huxley, filozof englez
proeminent care i-a rămas prieten. Huxley l-a inclus pe Spencer în "X
Club", un club al intelectualilor unde aceștia se întâlneau periodic și își
împărtășeau viziunile și opiniile. Printre membrii clubului se numărau
filosoful John Tyndall, arheologul Sir John Lubbock, și invitați de seamă
precum Charles Darwin. Prin asocierea cu aceștia, Spencer reprezenta o
prezență puternică, creându-și o audiență puternică la opiniile sale.
În 1862, Spencer a publicat "Primele Principii", o expunere a teoriei sale
evoluționiste cu privire la principii din toate domeniile vieții. Definiția sa
explică evoluționismul ca fiind un proces continuu prin care materia se
rafinează într-o formă complexă și coerentă. În acest timp, Spencer a
obținut o reputație bună și era foarte respectat. Este interesant de reținut
faptul că Spencer nu s-a dedicat în întregime unei singure științe sau
subiect, de aici și numele pe care îl avea ca membru al X Club-ului -
Exhaustive Spencer.
Când a atins vârsta de 60 de ani, sănătatea i s-a șubrezit, devenind invalid.
În 1882 a participat la înmormantarea lui Darwin încălcându-și astfel o
regulă proprie, aceea de a nu intra vreodată în biserică. În 1902, cu puțin
timp înainte de a trece în neființă, Spencer a fost nominalizat pentru
premiul Nobel pentru literatură. A murit la vârsta de 83 de ani, la Londra.