Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mulţi dintre noi vin la Al-Anon plini de disperare. Unii dintre noi vin pentru a afla cum să îl faci pe
cineva abstinent; alţii au crescut în familii de alcoolici sau şi-au părăsit partenerii alcoolici şi nu mai locuiesc
alături de un alcoolic activ. Poate că nu ne dăm seama de impactul pe care îl are viaţa alături de un alcoolic
până nu începem să accept că există greutăţi “familiare” în viaţa şi relaţiile noastre actuale. Mulţi dintre noi
nu ar fi deschis voluntar uşile Al-Anon ului dacă nu ar fi fost într-un fel de criză sau durere care ne-a forţat să
căutăm ajutor. Deşi, poate, nu ne-am gândit la asta, venim la Al-Anon pentru că vieţile noastre au devenit de
necontrolat şi căutăm să ne eliberăm.
Primul cuvânt din cei 12 Paşi ilustrează un concept important în recuperarea în Al-Anon: nu suntem
singuri! Ne dăm seama de asta chiar din primele întâlniri. Aşa cum spune mesajul de bun-venit (sugerat
pentru Al-Anon), ‘noi, cei care trăim sau am trăit cu problema alcoolismului, înţelegem aşa cum puţini o fac.
Şi noi eram singuri şi frustraţi, dar în Al-Anon descoperim că nici o situaţie nu este complet lipsită de
speranţă şi că e posibil şi pentru noi să găsim mulţumire şi chiar fericire, indiferent dacă alcoolicul bea sau
nu.” Doar auzirea acestor cuvinte poate să ne ajute simţim că şi pentru noi există speranţă.
Odată ce recunoaştem că băutul cuiva ne-a afectat viaţa, s-ar putea să vrem să dăm vina pe băut
pentru orice. Suntem siguri că trebuie să fie ceva mai mult de spus sau de făcut pentru a-l convinge pe
alcoolic să înceteze băutul, aceasta rezolvându-ne problemele. Habar nu avem că suntem la fel de
neputincioşi în faţa alcoolului ca şi alcoolicul însuşi.
Neînţelegând că alcoolismul este o boală, mulţi dintre noi am încercat să luăm situaţia în mâinile
noastre. Poate că am aruncat băutura la chiuvetă, am inventat tot felul de scuze, am rugat, am protejat sau
pedepsit alcoolicul. Poate ne-am ascuns sentimentele, ne-am izolat şi am evitat orice contact cu alcoolicul,
gândindu-ne că problemele noastre vor dispărea. Poate că am preluat proiectele neterminate ale alcoolicului,
am răspuns la telefoane în locul lui sau i-am acoperit greşelile. Însă, indiferent de ce am făcut, vieţile noastre
nu s-au îmbunătăţit şi alcoolicul nu s-a schimbat.
Pentru a face Pasul Unu şi a ne recunoaşte neputinţa, trebuie să înţelegem şi să acceptăm mai întâi
alcoolismul ca şi boală. Medicii sunt de acord că alcoolismul este o boală progresivă care poate fi stopată, dar
nu vindecată – e o boală cronică. Una dintre simptome este dorinţa necontrolabilă de a bea; atât timp cât
alcoolicul va continua să bea, această dorinţa va continua să crească. Unii alcoolici încearcă să îşi convingă
familia că sunt consumatori sociali, bând doar la sfârşit de săptămână sau abţinându-se o perioadă de timp.
Dar compulsia (n.tr. repetarea necontrolată a unei acţiuni) de a bea reapare, de obicei. Singura cale de a stopa
boala este abstinenţa totală. Mulţi alcoolici se tratează cu succes prin diferite metode. Programul Alcoolicilor
Anonimi (AA) este privit, în general, ca fiind cel mai eficient. Experienţa noastră arată că nu putem obliga pe
nimeni să se oprească din băut. Aceasta este o alegere individuala a alcoolicului.
Alcoolismul este o boală de familie. Asta înseamnă că “…alcoolismul unui membru al familiei
afectează întreaga familie şi toţi devin bolnavi. De ce se întâmplă aşa? Pentru că, spre deosebire de diabet,
alcoolismul nu există doar în corpul bolnavului, ci este , în acelaşi timp, o boală a relaţiilor. Multe dintre
simptomele alcoolismului se regăsesc în comportamentul acestuia. Cei care au de-a face cu un alcoolic
reacţionează la aceste comportamente. Încearcă să îl controleze, să îl mascheze sau să îl ascundă. Adesea, se
auto-învinovăţesc pentru asta şi se simt răniţi. În cele din urmă, ei înşişi vor avea tulburări emoţionale.” (din
Alateen - Speranţă pentru Copiii Alcoolicilor, pag. 6).
În Al-Anon se vorbeşte despre cei “C.T.C.” care descrie neputinţa noastră asupra alcoolismului: noi
nu am cauzat boala, nu o putem trata şi nu o putem controla. Începem să învăţăm ideea de bază în Al-Anon,
şi anume cea de a lua accentul de pe alcoolic şi de a ne concentra asupra a nouă înşine. Chiar dacă e greu să
ne uităm la rolul nostru în problemele pe care le avem, acceptarea Pasului Unu ne va elibera de
responsabilităţi imposibile. Încercam să “reparăm” o boală, şi încă una a altcuiva!
Pentru a regăsi pacea şi seninătatea în viaţa noastră, trebuie să ne schimbăm - un gând provocator şi,
poate, şi înfricoşător. S-ar putea să trebuiască să re-învăţăm să avem grijă de noi înşine. Atunci când ne
concentrăm asupra alcoolismului şi comportamentului altei persoane, mulţi dintre noi ajungem să punem pe
1
prim plan nevoile acestei persoane. S-ar putea să suferim de stimă de sine scăzută şi să nu credem că merităm
să ne acordăm puţin timp doar pentru noi. Însă, indiferent dacă ne vedem ca buni sau răi, alcoolismul tot ne
va înfrânge. În Al-Anon vom găsi sprijin.
Ne poate fi foarte greu să ne recunoaştem neputinţa. Până la urmă, noi suntem cei competenţi care am
ţinut laolaltă familia, serviciul şi lumea întreagă, în timp ce alcoolicul de lângă noi crea haos. Cum adică, tot
noi, cei responsabili, suntem neputincioşi? În Al-Anon învăţăm că vieţile noastre pot fi de necontrolat tocmai
pentru că încercăm să controlăm oameni şi situaţii din viaţa noastră. E greu de acceptat că toate eforturile
noastre - bine intenţionate, de altfel - au putut fi o parte din problemă, dar, pe când ajungem la Al-Anon,
suntem în sfârşit gata să încercăm ceva – orice - nou. Trebuie să recunoaştem că nimic din ce am făcut sau nu
am făcut nu a putut controla băutul altei persoane. Cum putem să ajutăm un alcoolic? În Al-Anon învăţăm să
acceptăm lucrurile pe care nu le putem schimba (alcoolicul) şi să schimbăm ceea ce putem (pe noi înşine).
Pentru a ne recupera din această boală trebuie să învăţăm să menţinem accentul pe noi înşine.
Uitându-ne înapoi în viaţa noastră, ni se cere să ne recunoaştem neputinţa în faţa alcoolului, asupra
alcoolicului şi a fiecărei persoane sau eveniment pe care am crezut că îl putem controla prin voinţa noastră.
Prin renunţarea la iluzia că avem control asupra altor oameni, a acţiunilor lor şi a dependenţei ori faţă de
alcool, simţim că o imensă greutate ne-a fost ridicată de pe umeri şi începem să descoperim libertatea şi
puterea pe care o avem - puterea de a decide şi de a ne trăi propriile vieţi. Lipsa controlului se micşorează.
Începem să vedem drumul spre recuperarea noastră.
In Al-Anon descoperim principii care funcţionează şi pentru noi şi care ne ajută să ne relaţionăm cu
ceilalţi. Al-Anon ne învaţă noi căi de a avea relaţii sănătoase în toate domeniile vieţii noastre. Pasul Unu ne
aduce aminte de relaţia cea mai potrivită pe care o putem avea cu ceilalţi – totala lipsă de putere asupra lor.
Asta ne pune în postura corectă faţă de noi înşine –atunci când încercăm să îi controlăm pe ceilalţi ne
pierdem capacitatea de a ne controla propriile vieţi. Pasul Unu este adevăratul început de drum în recuperarea
noastră.
2
Viaţa mea e exact asta - viaţa mea!
Pasul Unu a fost cel mai greu de acceptat pentru mine. Neputinţă în faţa alcoolului? A unei halbe de
bere? A unei sticle de vodcă? Astea sunt doar obiecte, chestii lipsite de viaţă. Cum ar fi posibil ca eu, o fiinţă
umană să fiu neputincioasă în faţă unei sticle de alcool? Cum aş putea să admit că o sticlă a câştigat, că m-a
învins din nou şi din nou?
Era ca şi cum ar fi trebuit să recunosc că sunt neputincioasă în faţa unui balon de săpun. Îmi rănea
ego-ul şi era împotriva oricăror convingeri pe care le aveam. Uram alcoolul. El a transformat-o pe mama mea
dintr-o femeie drăguţă, raţională într-o nebună care striga şi blestema mereu. Alcoolul l-a făcut pe soţul meu
să îşi piardă în şapte ani de cinci ori serviciul şi să aibă două accidente de maşină în doar două luni. Îi uram
mirosul, gustul, nici măcar nu suportam să îl văd. Credeam însă că voi reuşi să fiu eu învingătoare, şi nu
alcoolul.
Toate astea pânã am citit un pasaj din Fiecare zi la rândul ei în Al-Anon care m-a atins. Acceptarea
acestui pas nu înseamnã o slãbiciune de caracter. Înseamnã recunoaşterea cu sinceritate cã existã lucruri pe
care nu le putem schimba. Acceptarea cã sunt neputincioasã în faţa alcoolului a însemnat încetarea unei lupte
şi eliberarea mea pentru a putea lupta cu lucrurile pe care le pot schimba. A însemnat sã îi spun Puterii mele
Superioare cã “nu pot sã fac asta de una singurã; am nevoie de ajutorul Tãu”.
Citind acest pasaj a fost întrezãrirea luminii. Puteam, în cele din urmã, sã fiu sincerã faţã de mine
însãmi. Eram, sunt şi voi fi neputincioasã în faţa alcoolului. Recunoaşterea mi-a ridicat o greutate de pe
umeri pentru cã nu mai trebuia sã mã lupt în mod constant. Puteam sã lupt pentru a mã schimba eu şi pentru
a-mi elibera mintea de toate acele gânduri ce-mi iroseau energia.
Înainte de a veni la Al-Anon nu puteam accepta Pasul Unu, însã acum, dupã câţiva ani petrecuţi aici,
mi se pare uşor sã îl fac şi sã îl cred. Viaţa mea a devenit de necontrolat. Mulţumitã Al-Anon-ului şi
practicând acest Pas din nou şi din nou, viaţa mea este doar atât - viaţa mea - şi asupra ei vreau sã mã
concentrez şi sã o trãiesc cât de bine pot.
“Am admis că suntem neputincioşi în faţa alcoolului şi că vieţile noastre au devenit de necontrolat.”
Fiecare dintre noi este liber să îşi găsească rezolvarea la probleme, folosindu-se de experienţa, puterea şi
speranţa a celor care au fost înaintea noastră. Următoarele întrebări pentru studiu individual sau de grup pot
să te ajute să faci Pasul Unu. Pe parcurs ce vei face fiecare pas, aminteşte-ţi să apreciezi efortul pe crea îl
depui pentru asta. Sună un prieten sau naşul tău şi împărtăşeşte-ţi şi cu ei succesul.
1. Accept faptul că nu pot controla băutul altei persoane? Sau comportamentul ei?
2. Cum recunosc că alcoolicul este un individ cu obiceiuri, caracteristici şi moduri de a reacţiona la ce se
întâmplă şi care sunt diferite de ale mele?
3. Accept că alcoolismul este o boală? În ce fel schimbă asta modul meu de a mă purta cu alcoolicul?
4. Cum am încercat să îi schimb pe ceilalţi oameni din viaţa mea? Care au fost consecinţele?
5. Cum mă simt atunci când alcoolicul refuză să facă sau să fie ceea ce vreau eu? Cum reacţionez la asta?
6. Ce s-ar întâmpla dacă aş înceta să îl schimb pe alcoolic sau pe oricine altcineva?
7. Cum aş putea renunţa la problemele celorlalţi în loc să încerc să le rezolv?
8. Încerc să găsesc o rezolvare rapidă la problemele mele? Există vreuna?
9. În ce situaţii mă simt extrem de responsabil pentru ceilalţi? În ce situaţii mă simt ruşinat sau jenat de
comportamentul altcuiva?
10. Ce m-a adus la Al-Anon? Ce mă aşteptam să obţin atunci? Cum s-au schimbat aşteptările mele?
11. Cine s-a arătat îngrijorat de comportamentul meu? De sănătatea mea? De copiii mei?
12. Cum îmi dau seama atunci când viaţa mea e de necontrolat?
13. Cum anume am căutat să obţin aprobarea şi confirmarea de la ceilalţi?
14. Spun “da” atunci când vreau să spun “nu”? ce se întâmplă cu abilitatea mea de a-mi controla viaţa
atunci când fac asta?
15. Îmi e uşor să am grijă de ceilalţi, dar îmi e greu să am grijă de mine însămi?
16. Cum mă simt atunci când viaţa merge…bine? Continui să anticipez problemele? Mă simt mai “vie” în
timpul unei crize?
17. Cât de bine am grijă de mine?
18. Cum mă simt atunci când sunt singur/ă?
19. Care e diferenţa între dragoste şi milă?
20. Mă simt atras/ă de alcoolici sau alţi oameni car par să aibă nevoie de mine pentru a-i “repara”? Cum
am încercat să fac asta?
21. Am încredere în sentimentele mele? Îmi cunosc sentimentele?
4