CAPITOLUL 3

TRATAREA APELOR INDUSTRIALE

3.1. CARACTERISTICILE CALITATIVE ŞI CANTITATIVE ALE APELOR UZATE

INDUSTRIAL

Stabilirea originii şi a caracteristicilor calitative ale apelor uzate necesită cunoaşterea

procesului tehnologic industrial pentru o proiectare judicioasă a staţiilor de epurare. Deci este
necesară cunoaşterea originii principalilor afluenţi şi caracteristicilor lor principale pentru
definirea modului de epurare. Reducerea debitelor de apă uzată necesită utilizarea unor tehnologii
noi. Principalele substanţe nocive ale apelor uzate industriale sunt substanţele organice
(exprimate prin CBO5), substanţele în suspensie, substanţele toxice şi metalele grele.
Recuperarea substanţelor valoroase din apele uzate are ca scop valorificarea acestora şi reducerea
substanţelor nocive evacuate. Există ape uzate industriale şi ape uzate orăşeneşti. Când acestea au
debite mici, se recomandă epurarea lor în comun, dar această soluţie trebuie bine fundamentată.
Dar există cazuri când pentru apele uzate industriale sunt necesare materiale specifice şi scumpe.
De exemplu apele uzate industriale pot conţine substanţe organice (exprimată prin CBO 5). Ori
încărcarea organică a apelor la staţiile de epurare poate provoca deranjamente în funcţionarea
acestora, deoarece oxigenul este necesar proceselor aerobe, respectiv bacteriilor aerobe, care
oxidează substanţa organică. Substanţele în suspensie plutitoare (ţiţei, uleiuri) împiedică absorbţia
de oxigen pe la suprafaţa apei şi deci autoepurarea, colmatează filtrele pentru tratarea apei.
Substanţele în suspensie care se depun pe fundul receptorului (a bazinului de acumulare)
îngreunează tratarea apei. Acizii şi alcalii conduc la distrugerea faunei şi florei acvatice, a vaselor
pentru navigaţie.
Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apei şi, uneori, pot provoca creşterea
durităţii, care produc depuneri pe conducte mărindu-le rugozitatea şi micşorând din capacitatea de
transport, de transfer a căldurii la boilere. Ca de exemplu sulfatul de magneziu, bicarbonaţii şi
carbonaţii solubili.
Metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr etc.) au o acţiune toxică asupra organismelor acvatice,
inhibând şi procesele de epurare (auto), CBO5 şi CCO, sărurile de azot şi fosfor (nutrienţi) produc
dezvoltarea rapidă a algelor. Dar în ultimii ani procesele tehnologice industriale folosesc substanţe
toxice noi (fitofarmaceutice, nitroclorbenzen, etc.) care se determină greu.
Substanţele radioactive în apa receptorilor sunt stabilite prin legi.
Culoarea apei împiedică absorbţia oxigenului şi fenomenul de fotosinteză în autoepurare.
Bacteriile din apele uzate pot fi patogene (bacilus antracis) şi produc infectarea
receptorilor.

Se deosebesc trei categorii de ape:

I. pentru alimentarea potabilă
II. pentru arboristică şi piscicultură
III. pentru irigaţii

În aceste ape se impun concentraţii diferite maxime (mg/l), pentru amoniu (NH4), amoniac
(NH3), azotaţi (NO3), azotiţi (NO2), CO2, Ca, cianuri (CN), clor liber (Cl2), cloruri (Cl), ioni de
hidrogen (pH), crom trivalent (Cr), crom hexavalent (Cr), Cu, detergenţi anionici, fenoli, hidrogen
sulfurat (H2S), Hg, O2, Pb, sodiu (Na), sulfaţi (SO4), Zn, bacili.
Pentru substanţele organice se defineşte consumul biochimic de oxigen (CBO 5), mg/l şi
consumul chimic de oxigen (CCO), mg/l, ultimul prin metoda cu permanganat de potasiu (CCO-
Mn) sau bicromat de potasiu (CCO-Cr).

Eficienţa, gradul de epurare al apelor uzate, se calculează cu relaţia:

= ((M-m)/M)*100

1
unde M este concentraţia iniţială a substanţei şi m după epurare. De obicei, eficienţa se calculează
pentru substanţele în suspensie, substanţele organice (exprimate în CBO 5), oxigen O2, pH şi
substanţe toxice.
Deoarece impurităţile industriale se referă la încărcarea organică, definită pe bază de CBO 5
(luându-l pe locuitor şi pe zi) şi la suspensii, este necesar un indicator care să reunească aceste
date. Astfel este folosit indicatorul “locuitori echivalenţi”, care defineşte unele caracteristici
principale de poluare, în cazul de faţă CBO5 şi suspensii, dacă se folosesc, bineînţeles, aceleaşi
unităţi de măsură.
Deoarece apele reziduale au debite diferite şi concentraţii aleatoare în timp, înaintea staţiilor
de epurare este necesară egalizarea apelor uzate, ceea ce se realizează cu bazine de uniformizare,
amplasate în amonte la staţia de epurare, dar după staţiile de preepurare, destinate îndepărtării
impurităţilor insolubile grosiere sau grele (cu grătare, site, deznisipitoare). În bazinele de
uniformizare trebuie menţinute condiţii aerobe şi, pentru a evita depunerea de sedimente trebuie
să se asigure sisteme de amestecare şi aerare, de regulă 0.05-0.07 m3/h pentru 1m3 volum de
stocare.

3.1.1. Procese unitare pentru epurarea apelor uzate industriale

A. Procese fizice
Procesele fizice de epurare sunt acelea în care substanţele poluante nu suferă transformări în
alte substanţe, având la bază principiile:

a) separarea gravitaţională a particulelor grosiere, nedizolvate în apă, sub influenţa

câmpului gravitaţional al Pământului, prin sedimentare, prin flotaţie sau prin centrifugare. Este
posibil fenomenul de aglomerare (floconare), flocoanele având mase mai mari şi care
sedimentează mai repede. Ca exemplu se prezintă fig. 3.1, un decantor, care poate fi cu curgere a
apei verticală şi orizontală. Eliminarea nămolului din decantor se poate face manual şi intermitent.
După formă, decantoarele pot fi circulare şi rectangulare. Evacuarea apei limpezite se face prin
deversoare.

Fig 3.1

b) flotaţia este un proces unitar de separare din apă, sub acţiunea câmpului gravitaţional
terestru, a particulelor cu densitate medie mai mică decât a apei. Flotaţia poate fi naturală sau cu
aer introdus în apă sub formă de bule fine prin difuzoare poroase. Scopul flotaţiei este de a forma
o spumă stabilă care să încorporeze particulele insolubile. Flotaţia se poate face se poate face în
bazine circulare sau dreptunghiulare. În fig. 3.2 se prezintă schema unei instalaţii de flotaţie cu aer
sub presiune.

2
 Fig. 3.2

c) filtrarea constă în trecerea apei printr-un mediu poros în care are loc reţinerea prin
fenomene predominant fizice. Filtrarea este un proces de sitare cu ajutorul unei ţesături fine sau
împâslituri.
d) reţinerea pe grătare şi site a impurităţilor grosiere (crengi, fire etc) pe grătare şi a celor
mai mici pe site. Viteza apei la întrarea în grătare este de cca. 0.3 m/s pentru a evita depunerile pe
grătar dar nu mai mare de cca. 1 m/s pentru a nu înţepeni corpurile grosiere între bare. Sitele
servesc pentru reţinerea impurităţilor nedizolvate de dimensiuni mai mici şi sunt realizate din table
metalice sau din plăci de material plastic perforat. Sitele pot fi statice şi mobile (ciururi cu mişcare
de vibraţie sau giratoare). Îndepărtarea materialelor din site se face cu perii, prin simpla alunecare
(fig. 3.3) unde se prezintă o sită formată din bare triunghiulare. Sitele fine din ţesături din fire
metalice sau fire din materiale plastice se folosesc pentru suspensii de particule fine.

Fig. 3.3

e) epurarea în filtre granulare şi filtre cu prestrat. Materialul granular folosit ca umplutură

filtrantă este nisipul cuarţos. Se mai folosesc filtre cu mai multe straturi de materiale granulare, cu
densităţi diferite (de ex. din antracit, nisip cuarţos, granat) care pot fi spălate, granulele aranjându-
se cu diametrul descrescând în sensul de curgere.

3
 f) epurarea prin membrane. Membrana este o barieră pentru speciile moleculare sau
ionice prezente în curentul de apă care o străbate. Ca materiale pentru membrane se folosesc
acetatul de celuloză, materiale polimerice stabile în timp (poliamide, polisuflone, etc.). Procesul de
epurare cu membrane se numeşte osmoză, care poate fi directă sau inversă, în funcţie de direcţia
apei de la o soluţie diluată la una concentrată sau invers. Pot exista mai multe tipuri de module de
osmoză, ca de exemplu tubulare, fig. 3.4.
Alte metode de epurare prin membrane sunt:
- ultrafiltrarea - se folosesc mai multe membrane cu permeabilitate selectivă pentru anumiţi
componenţi.
- electrodializa - foloseşte membrane cu permeabilitate selectivă la anioni, respectiv cationi,
deplasarea acestora făcându-se sub influenţa unui câmp electric, ca la electroliză.

Fig.3.4

g) transferul între faze se bazează pe trecerea poluanţilor într-o altă fază, nemiscibilă cu
apa, care poate fi lichidă, solidă sau gazoasă. Astfel există extracţia lichid-lichid (se foloseşte un
solvent în care poluantul este mult mai solubil decât în apă, apoi, după agitare, are loc procesul de
sedimentare, când se formează două straturi: apa extrasă şi extractul), extracţia lichid-gaz (în loc
de solvent se foloseşte aer, gaze de ardere).
De exemplu, la valori mici de pH este posibilă îndepărtarea hidrogenului sulfurat:

S2- + 2H+  H2S (hidrogen sulfurat molecular

sulfura solubilă mai greu solubil în apă)
în apă
iar la valori ridicate ale pH-ului a amoniacului şi, în general, a bazelor slabe volatile:

NH4+ + OH-  NH3 + H2O (amoniac molecular

ioni de amoniu greu solubil în apă)
solubili în apă

4
 h) distilarea se face prin epurarea apelor uzate prin trecerea apei în fază de vapori, prin
încălzire, urmată de condensarea vaporilor, deoarece impurităţile au o volatilitate mai redusă ca
apă.
i) îngheţarea constă în trecerea apei în fază solidă sub formă de cristale de gheaţă, care se
separă de soluţia reziduală îmbogăţită în impurităţi.
j) spumarea este un proces de separare din apă a unor impurităţi organice dizolvate,
datorită adăugării unor agenţi de spumare şi prin barbotarea apei cu aer sub formă de bule fine.
k) absorbţia are la bază fenomenul de reţinere pe suprafaţa unui corp a moleculelor unei
substanţe dizolvate în apă (fig. 3.5). Materialul, lichid sau solid, pe care are loc reţinerea se
numeşte absorbant, iar substanţa reţinută absorbat.
Ca absorbanţi se folosesc materiale solide cu suprafaţă specifică mare, cărbunele activ,
cenuşa fină, etc. Cele mai utilizate instalaţii de epurare prin absorbţie sunt de tip dinamic , cu
pături fixe de cărbune activ. Trebuie evitată colmatarea cu particule în suspensie. Cărbunele activ
poate reţine o masă de substanţe organice de până la 5% din greutatea sa. Regenerarea se face pe
cale termică, la circa 900oC în atmosferă controlată.

Fig.3.5

B. Procese chimice

Prin procesele chimice de epurare, poluanţii sunt transformaţi în alte substanţe mai uşor de
separat, precipitate insolubile, gaze, care pot fi stipale, care au o activitate nocivă mai redusă sau
sunt mai susceptibile de a fi îndepărtate.

a) neutralizarea este un proces prin care pH-ul unei soluţii uzate este reglat prin adaos de
acizi sau baze.
Neutralizarea apelor acide se face cu substanţe cu caracter bazic (oxizi, hidroxizi,
carbonaţi). Neutralizanţii care sunt utilizaţi sunt: piatra de var (carbonat de calciu), dolomita
(carbonat de calciu şi magneziu), varul (oxid de calciu) sub formă de hidroxid de calciu (lapte de
var sau var stins praf).
Neutralizarea apelor alcaline se face cu acizi reziduali, cu gazele de ardere bogate în CO 2
(14%) etc. Deoarece influenţii au debite variabile în timp, este necesară o buclă de reglare a pH,
mărind debitul de agent neutralizant, fig. 3.6.

5
 Fig.3.6

b) oxidarea şi reducerea
Scopul oxidării este de a converti compuşii chimici nedoriţi în alţii mai puţin nocivi. Ca
oxidanţi se pot folosi: oxigenul, ozonul, permanganaţi, apă oxigenată, clorul şi bioxidul de clor.
Ca exemplu se dă distrugerea cianurilor cu clor până la formarea de cianaţi sau azot molecular:

CN- + OCl  CNO + Cl-

2 CNO + 3 OCl  N2 + 2HCO3- + 3Cl-

Reducerea constă în transformarea unor poluanţi cu caracter oxidant în substanţe

inofensive care pot fi uşor epurate. Ca exemplu se dă reducerea cromului hexavalent la crom
trivalent, în vederea precipitării acestuia ca hidroxid:

Cr2O72- + 6 Fe SO4 + 7 H2SO4  Cr2(SO4)3 + 3 Fe2(SO4)3 + 7 H2O + SO42-

Ca agenţi reducători se folosesc sărurile fierului trivalent, sulfaţi, acidul sulfuros.

c) precipitarea este un proces de epurare bazat pe transformarea poluanţilor din apele

reziduale în produşi insolubili. Ca exemplu se dă îndepărtarea fluorului din apă prin introducerea
de ioni de calciu:

2 F- + Ca2  CaF2 - precipitat

d) coagularea şi flocularea - îndepărtarea unor particule prin sedimentare (coagulare) şi

destabilizarea prin absorbţia unor molecule mari de polimeri care formează punţi de legătură între
particule (floculare). Se folosesc pentru particule coloidale. În acest scop se folosesc polimeri
organici sintetici sau anorganici.
e) schimbul ionic
Schimbătorii de ioni se utilizează mai ales pentru dedurizarea apelor, folosind cationaţi în
forma sodiu (Na), iar regenerarea lor se face cu clorură de sodiu:

2 ZNa + Ca2+  Z2 Ca + 2 Na+

Folosirea schimbătorilor de ioni este o soluţie mai scumpă.

6
 C. Procese biologice
Substanţele organice pot fi îndepărtate din apă de către microorganisme care le utilizează
ca hrană, respectiv sursă de carbon.
Reacţiile enzimatice au două faze:
(1) moleculele de enzimă şi de substanţă utilizată ca hrană (substrat) formează complecşi
(2) complecşii se descompun eliberând produsul de reacţie şi enzima

Enzima + Substrat  (Enzima substrat)

K2
(Enzimă substrat)  Enzimă + Produs reacţie

Epurarea biologică aerobă se realizează în construcţii în care biomasa este suspendată în

apă sub formă de agregate de microorganisme (flocoane), sistemele fiind aprovizionate cu oxigen.
Epurarea biologică anaerobă a apelor uzate se realizează în incinte închise (bazine de
fermentare) ferite de accesul oxigenului care inhibă activitatea microorganismelor anaerobe. Prin
descompunerea poluanţilor organici se obţin gaze de fermentare combustibile, datorită
conţinutului ridicat de metan.

D. Dezinfecţia
Dezinfecţia este necesară în cazul apelor uzate care conţin microorganisme. Dacă
sterilizarea presupune distrugerea tuturor microorganismelor, prin dezinfecţie nu se distrug toate.
Dezinfectantul pătrunde prin peretele celular şi denaturează materiile proteice din protoplasmă,
inclusiv enzimele. Un dezinfectant pentru apă este clorul activ care acţionează sub formă de ion de
hipoclorit, cu efecte pronunţate la valori mici ale pH. Dintre metodele fizice de dezinfecţie, cele
mai utilizate sunt metoda termică şi iradierea cu radiaţii de energie ridicată.

3.2. PROBLEME PRIVIND MODELAREA PROCESELOR PENTRU TRATAREA APELOR

7.1. Problema consumului de oxigen (Biological Oxygen Demand ) si resursele sale

a) Materia organică deversată în sistemul acvatic este atacată de bacterii şi descompusă în

substanţe mai simple, folosind oxigen. De exemplu glucoza are BOD de 110mg/l, în concordanţă
cu reacţia:

C6H12O6 + 6O2 ---> 6CO2 + 6H2O

Aceasta oxidare este terminată complet în mai puţin de 5 zile. Pentru amestecul de compuşi
organici reacţia va fi:

celule
COHN + O2 ---> CO2 + H2O + NH3 + celule
adică prin reacţie (2) se creează o nouă substanţă bacterială, care nu se degradează în 5 zile.
Reziduurile domestice reprezintă o hrană bine echilibrată pentru microorganisme, precum tabelul
(mg/l)

BOD5 150-300
N-total 25-45
P-total 6-12

b) Modelele mecanice înlătură materia în unul sau mai multe trepte, folosind grătare,
camere cu nisip, sedimentare, filtrare, flotare. Ca exemple, în fig. 3.7.a,b se dau doua tipuri de
vase de sedimentare, primul pentru debite mici, al doilea pentru debite mari.

7
 Fig.3.7
c) Procesele de tratare biologică se bazează pe utilizarea unor organisme, care au
proprietăţi specifice: pot necesita energie radiantă pentru creştere, necesită compuşi organici ca
nutrienţi, folosesc donori (electroni) anorganici (de ex. gaz hidrogen), necesita oxigen molecular
pentru creştere (ca oxidant), necesita sau nu oxigen din aer. Cele mai multe sisteme biologice de
tratare a reziduurilor organice depind de organisme heterotrofice, care folosesc carbonul ca sursa
lor de energie. Există trei clase de metabolism cu reacţii de oxidare: fermentare, respiraţie
aerobică (cu oxigen molecular) şi respiraţie anaerobică (fără oxigen). Aceste reacţii se descriu prin
procese.

Materie organică + O2 + NH3 + celule ---> CO2 + H2O + noi celule

Nitrificarea are 2 paşi: (1) amoniacul este oxidat în nitrit; (2) nitritul este oxidat în nitraţi

2NH+4 + 3O2 ---> 2NO-2 + 2H2O + 4H+

2NO-2 + O2 ---> 2NO3

Operaţia de denitrificare este:

2NO-2 + H2O ---> N2 + 2OH- + 5O

Nitratul se poate folosi ca o sursă de oxigen pentru procesele de descompunere biologică.

d) Sisteme de tratare mecanico-biologice, sunt foarte utilizate pentru reducerea BOD5 în
ape municipale. Însă combinaţii de metode fizice, chimice şi irigaţii sunt folosite şi pentru ape
industriale. Comparând, metodele chimico-fizice nu sunt sensibile la şocuri de sarcină şi la
prezenţa unor componente toxice, ele necesită un spaţiu mai mic, ele permit recuperarea de
grăsimi, de proteine din industria alimentară, dar au un cost de investiţie mai mare. Cele mai
utilizate metode fizico-chimice de reducere a BOD sunt: precipitaţie chimică, schimb ionic,
adsorbţia şi osmoza reversibilă (ultima fiind scumpă).
În fig.. 3.8. se dă un exemplu de combinare a metodelor precipitării chimice şi a
schimbului de ioni pentru tratare apelor uzate din industria alimentară, de exemplu un abator.
Comparativ se dau datele în diferite faze în mg/l:

Materie După filtru După precipitare După schimb

primă biologic chimică cu glucoză ioni
BDO5 1500 400 600 50

8
 KMnO4 950 350 460 60
N total 140 42 85 15
NH3-N 20 15 18 2
NO3-N 4 5 4 1
P 45 38 39 1.5

Pentru apele uzate din industria alimentară se pot folosi irigări de suprafeţe agricole, dar
trebuie acordată atenţie adâncimii solului până la ape freatice (să fie mare), conţinutului iniţial al
apei în raport cu forma terenului (în pantă se obsorb mai puţine substanţe) şi naturii solului (solul
nisipos este mai filtrant, cel cleios nu).

Fig.3.8.

3.2.2. Recuperarea nutrienţilor

Sursele de nutrienţi în ape sunt date în tabel (mg/m2*an)

Pământ Fosfor Azot

Igneous Sedimentar Igneous Sedimentar
Pădure 4.7 11.7 200 340
Pădure+păşuni 10.2 23.3 400 600
Arii culturi agricole 22 - 100 500 - 1200
În apa de ploaie (mg/l) 0.07 10

Fosforul poate fi recuperat prin precipitare chimică sau schimb de ioni, iar azotul prin
nitrificare şi denitrificare, schimb de ioni şi ambele elemente prin alge în heleştee.

a) Precipitarea chimica a compuşilor de fosfor se face folosind sulfat de aluminiu

(Al2(SO4)3, 18H20), hidroxid de calciu (Ca(OH)2) sau clorat de fier (FeCl3), dar trebuie examinată
fiecare situaţie separat.
De exemplu precipitarea fosfaţilor folosind hidroxid de calciu se bazează pe formarea de
Ca10(PO4)6(OH)2, care impune un pH mare, de 10.5 - 12.0. Acest fenomen este ilustrat în fig. 3.9.,
unde se prezintă dependenţa eficienţei precipitării de pH, pentru principalii coagulanţi folosiţi
industrial.
Precipitare (% )

9
 100
90
80
70 1
60 2
50
3
40
1'
30
2'
20
10 pH
0
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Fig.3.9
1 - sulfat de Al, 2 - clorat de fier, 3 - hidroxid de calciu

Punctat sunt prezentate aceleaşi curbe pentru cazul prezenţei ionilor de calciu, ceea ce arată
complexitatea fenomenelor care au loc în epurarea apelor.

b) Nitrificarea şi denitrificarea
Procesul de nitrificare înseamnă oxidarea amoniacului
NH+4 + 2O2 ---> NO-3 + H2O + 2H+

Nitraţii pot fi reduşi cu bacterii heterotrofice, care însă necesită o sursă de

carbon organic, de exemplu acetat:
5CH3COO- + 8NO3 ---> 4N2 + 7HCO-3 + 3CO2-2 + 4H20

Aceste procese depind de timpul de reţinere.

c) Barbotare (stripping)

Procesul este folosit pentru a recupera gaze volatile, precum NH4, hydrogen sulphide,
hydrogen cyanide, din apele uzate prin suflarea de aer. În fig. 3.10. se dă ca exemplu construcţia
unui turn de barbotare. Deoarece aceste substanţe sunt acide, eficienta procesului va depinde de
pH-ul soluţiei. Dar gazele emise în atmosferă pot polua aerul:

NH+4 ---> NH3 + H+

10
 Fig.3.10

d) Clorurarea si adsorbţia pe cărbune

Oxidarea amoniacului se face conform reacţiilor:
Cl2 + H2O ---> HOCl + HCl
NH3 + HOCl ---> NH2Cl + H2O
NH2Cl + HOCl ---> NHCl2 + H2O
NHCl2 + HOCl ---> NCl3 + H2O

Adsorbţia pe cărbune activat pentru cloramină este:

C + 2NHCl2 + H2O ---> N2 + 4H+ + 4Cl- + CO

Aceste reacţii depind de puritatea carbonului.

e) Schimbul de ioni pentru recuperarea nutrienţilor
Schimbul de ioni este un proces în care ionii de pe suprafaţa unui solid sunt schimbaţi cu
ioni similar încărcaţi în soluţia cu care solidul este în contact. Schimbul de ioni are ca scop să se
recupereze ionii nedoriţi din ape uzate. Cationii (ioni pozitivi) sunt schimbaţi pentru hidrogen sau
sodiu, ca de exemplu înlăturarea ionilor de calciu (Ca2+) ce cauzează duritatea apei.

H2R + Ca+2 ---> CaR + 2H+, unde R reprezintă o răşină.

Anionii (ionii negativi) se folosesc pentru ionii de hidroxid sau cloride. Selectivitatea în schimbul
de ioni depinde de sarcina ionică, astfel selecţia anionilor va fi în ordinea:

PO3-4 > SO2-4 > Cl-, iar pentru cationi

Al3+ > Ca2+ > Na+

f) Alge pentru lacuri

Pentru a scoate nutrienţii cu alge se folosesc heleştee. Pentru 100g. de masă
uscată de fitoplancton, se obţin 4-10g. azot şi 0.2-0.5g. fosfor. Dar metoda se poate
folosi la tropice şi subtropice, unde este suficientă energie solară într-un an, unde se

11
pot folosi suprafeţe mari de teren şi nu sunt compuşi organici în ape, ca de exemplu
uleiuri.
3.2.3.. Recuperarea compuşilor organici toxici

În general substanţele toxice organice sunt scoase până la deversarea apelor

uzate în sistemul municipal. Pentru scoaterea lor se folosesc:
- separatoare pentru uleiuri
- flocularea pentru coloidale organice
- flotarea pentru impurităţi cu greutate specifică mai mare ca 1
- adsorbţia, pentru insecticide pe carbon activat
- sedimentarea, împreună cu precipitarea chimică
- oxidarea şi reducerea pentru cyanide, chlormate, folosind aer si O2
- distilarea, pentru ape radioactive, pentru că este scumpa
- filtrarea pentru suspensii materiale în volume reduse de apă
- neutralizarea, când trebuie deversate soluţii cu pH=6-8, folosind neutralizanţi ca
hidroxid de calciu, H2SO4 şi CO2

3.2.4. Recuperarea metalelor (grele)

Metalele grele sunt vătămătoare în ecosisteme. Scoaterea lor prin procedee

mecanice are o eficienţă de 30-70%, nu poate fi folosită tratarea biologică, acestea
fiind exemple de inhibatori. Pentru recuperare se pot folosi metodele: precipitarea
chimică, extracţie si osmoza reversibilă.
Ca exemplu se dă scoaterea cromatului din ape uzate care poate fi sub forma CrO 3;
Na2Cr2O7*2H2O. Agenţii folosiţi pentru oxidare sunt sulfaţi de fier, sulphur dioxide, după reacţiile:

CrO3 + H2O ---> H2CrO4

2H2CrO4 + 6FeSO4 + 6H2SO4 ---> Cr2(SO4)2 + 3Fe2(SO4)3 + 8H2O
Cr2O2-7 + 6FeSO4 + 7H2SO4 ---> Cr2(SO4)3 + 3Fe2(SO2)3 + 7H2O + SO2-4

Prin sedimentare se înlătură din apă substanţele nocive.

Ca exemplu de folosire a metodei schimbului de ioni se dă folosirea cationilor pentru
scoaterea ionilor de metal, ca Fe2+, Fe3+, Cr3+, Al3+, ZN2+, Cu2+.

3.2.5. Resursele de apa

Omul nu poate să existe fără apă. Apele subterane sunt mai bune ca apele de
suprafaţă, dar ele pot conţine Fe şi Mn. Nu toate apele necesită un ciclu complet de
pretratare si tratare. De exemplu pentru apele de suprafaţă este suficient ciclul din
fig. 3.11 :

12
 Fig.3.11

Duritatea apei poate fi înlăturată prin fierbere

Ca(HCO3)2 ---> CaCO3 + CO2 + H2O

duritatea se poate datora şi Mg în Mg(HCO3)2.

Apa trebuie supusă şi dezinfecţiei, folosind agenţi chimici ca ozonul, chlorine dioxide şi
chlorine, care provoacă o degradare chimică a materiei celulare, inclusiv enzime, în timp ce prin
fierbere se distrug fizic microorganismele. Dar microorganismele sunt omorâte de condiţiile de
pH, mai jos de 3.0 si mai sus de 11.0. Razele X şi gamma, de lungimi de undă scurtă au
capacitatea de a distruge microorganismele. Ca exemplu, în fig.3.12 se dă procentul de distrugere
al unor bacili în funcţie de combinaţia de ozon O3 si Cl2, realizându-se astfel dezinfecţia apei.

Procentul de distrugere functie de concentratie

100

80

60 Cl2

40 O3

20

0
0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5

Fig.3.12

13