Metode de valorificare superioară a rumegușului

Rumeguşul rezultat ca produs secundar în prelucraea lemnului are uitlizări energetice

cu destinaţia de combustibil: la uscătoare de cherestea, în spaţii de lucru, încălzire locuinţe,
brichetare peletizare . Recent a fost luată în studiu posibilitatea valorificării cojii de lemn prin
aplicarea unor soluţii de creştere a valorii adăugate. În tehnologiile clasice coaja de lemn este
mărunţită şi valorificată în scopuri energetice în forme necomprimate în amestec cu
rumeguşul. Valoarea sa energetică este redusă datorită compoziţiei chimice diferite de a
lemnului şi datorită densităţii mai mici.
Dacă se recurge la tehnologiile de prelucrare prin compostare rezultă un material
fertilizant cu proprietăţi nutritive deosebite, apropiate de ale compostului din deşeuri menajere
urbane. Apar o serie de modificări tehnologice a căror costuri sunt compensate de beneficiile
financiare şi economice produse de compostul rezultat.
Sub aspectul managementului deşeurilor industriale biodegradabile abordarea trebuie
să se facă la nivel global cu integrarea intereselor mai multor actori sociali şi economici. Pe de
o parte administraţia publică locală are o atribuţie importantă de menţinere a unui mediu
înconjurător urban curat pentru sănătatea şi confortul locuitorilor. De asemenea, programele
de amenajare peisagistică, în curs de extindere şi în mediul rural cresc interesul pentru
materiale potrivite din surse locale. Pe de altă parte, unităţile economice cu profil de activitate
în exploatări forestiere şi prelucrarea primară a lemnului trebuie să gestioneze deşeurile
rezultate în procesul tehnologic în cele mai potrivite forme atât sub aspectul obligaţiilor
ecologice cât şi sub aspect economic. Costurile unui astfel de proces trebuie acoperite din
venituri, ceea ce impn o abordare managerială adecvată.
Dacă problema deşeurilor se poate transforma într-o sursă de venituri din care să se
acopere şi cheltuielile, în mod sigur ea capătă o rezolvare sub aspect economic, ecologic,
social, dar pe un suport tehnologic adecvat.
Reciclarea cojii de lemn
Materia biodegradabilă o reprezintă coaja de lemn de răşinoase. Aceasta se
îndepărtează de pe buşteni înainte de gaterare. Este important ca înainte de decojire suprafaţa
buşteanului să fie umezită. Compostul rezultat din coajă umedă este mai nutritiv şi se
integrează mai bine în masa solului. Coaja proaspătă nu poate fi folosită direct în agricultură.
Motivele sunt de natură chimică: proporţia cantitativă de carbon şi azot, conţinutul ridicat de
substanţe tanante şi de substanţe rezinifere, conţinutul redus de substanţe nutritive.
De exemplu, în coaja de răşinoase se găseşte 39 – 50% carbon şi numai sub 0,3%
azot. Pentru a fi utilă în agricultură coaja de lemn trebuie supusă îmbogăţirii cu substanţe
nutritive prin compostare şi amendare. Cojirea se face mecanic de obicei sub formă umedă.
Cantitatea de coajă este aproximativ 7 – 9 % din masa lemnoasă. Prelucrarea cojii pentru
folosirea în agricultură poate să se facă pe calea aditivării cu substanţe nutritive şi
compostarea în urma unui proces de biodegradare unde se petrece humificarea şi
mineralizarea materiei organice.

Compostul
Compostarea constă într-un proces complex de transformări microbiene, biochimice,
chimice şi fizice pe care le suferă deşeurile organice, vegetale şi animale, de la starea lor
iniţială şi până ajung în diferite stadii de humificare.
Compostul este un produs obţinut printr-un proces aerob, termofil, de descompunere şi
sinteză microbiană a substanţelor organice din produsele reziduale. Deşi procesele biochimice
continuă şi după încheierea fazei tehnologice, acestea nu au intensitate mare şi nici nu produc

1
efecte poluante. Practivc prin aceste procese se face tranziţia către procesele la fel de
complexe care au loc în sol.
Factorii care influenţează formarea compostului sunt:
• Apa – există un optimum de umiditate, de 50 – 60%, care favorizează procesele din cadrul
compostării.
• Aerul - aerisirea adecvată determină dezvoltarea microorganismelor cu specificitate pentru
compostare. În absenţa aerului sunt favorizate procese de fermentare generatoare de substanţe
cu miros neplăcut.
• Căldura – temperatura potrivită pentru compostare este în zona 50 – 60oC. Este domeniul
optim pentru înmulţirea microorganismelor responsabile de procesele de descompunere. De
asemenea, la această temperatură nu se mai dezvoltă diferiţi alţi germeni.
• Substanţele nutritive – este important raportul C/N. Diferite tipuri de coajă au diferite
rapoarte C/N şi calitatea compostului rezultat este diferită. Este necesară cunoaşterea acestui
raport şi amendarea cu materiale de corectare a sa. El trebuie adus în intervalul potrivit de
30/35. La sfârşitul procesului el ajunge în jurul valorii de 20.
• Gradul de mărunţire al deşeurilor - pentru o descompunere rapidă a materialului este
important ca toate componentele acestuia să fie mărunţite. Prin aceasta creşte suprafaţa de
acţiune a microorganismelor, deoarece locul de desfăşurare a proceselor este la suprafaţa
corpurilor solide.
• Introducerea unui inocul bioactiv. Procesul de compostare pe coaja de lemn este mult mai
lent decât pe alte materiale vegetale. De aceea el trebuie stimulat cu inocul bioactiv. Acesta
poate fi un produs de sinteză sau nămol de la staţiile de epurare.
• Substanţe mineralizante: coaja de lemn este săracă în componente nutritive (raportul C/N
este de 250 – 1.000). De acea înaintea procesului de compostare se adaugă mineralizanţi:
azotat de amoniu (cu 37 - 40% substanţă activă), 0,75 – 0,85%, superfosfat de calciu (17%
substanţă activă), 1%, sulfat de magneziu, 0,1%. În alte cazuri se adaugă uree, fosfat de
amoniu şi sulfat de magneziu.
Amenajarea platformei de compostare şi desfăşurarea procesului
Platforma de compostare este betonată şi are dimensiunile minime de 3 x 10m. Coaja
de copac umedă este mărunţită şi separată pe clase granulometrice sub 10 mm şi peste 10 mm.
Se face mineralizarea prin adăugarea sărurilor sub formă de soluţie şi scurgere. Cele două
categorii de materiale se aşează în straturi succesive alternative. Primul strat este din
componente mari pentru asigurarea aerării la baza grămezii. Grosimea straturilor este de 5 –
10 cm. Înălţimea grămezii este de 1,5 – 2 m şi nu se termină cu vârf.
Prima etapă a procesului de compostare durează maxim o săptămână şi se desfăşoară
în grămadă acoperită cu frunze, paie, materiale textile, saci de iută, folie de plastic etc.
După 1 săptămână – 10 zile de adaugă nămolul bioactiv în proporţie de 4 – 6% prin
plasare la partea superioară a grămezii, urmând ca el să se scurgă în masa de descompunere.
După 2 săptămâni şi în continuare din 2 în 2 săptămâni se răscoleşte grămada şi se
formează movile conice. Acestea se stropesc periodic cu apă. La sfârşitul ciclului de
fermentare se reface grămada iniţială şi după maturare, timp de 4 săptămâni, se pregăteşte
pentru livrare.
De-a lungul procesului de compostare s-au urmărit următorii parametri:
- temperatura
- pH-ul pe un extract în apă (30 g masă solidă la 100 ml de apă, 24 ore la 25oC).
- umiditatea
Măsurările Se efectuează pe probe prelevate atât de la suprafaţă cât şi de la adâncime.
Temperatura din interiorul stratului de compost creşte, ceea ce asigură o viteză ridicată a
procesului de descompunere. Aceasta este etapa “termofilă” sau “de descompunere fierbinte”.
Procesul trebuie să aibă o durată continuă de 10 zile, la o temperatură de 55°C.

2
 Urmează o etapă mezofilă care durează aproximativ 6 săptămâni, la o temperatură de
45°C şi 55°C. Pe parcursul procesului de descompunere are loc o pierdere în greutate şi
volum cauzată de descompunerea materialului organic CO2, H2O care se degajă.
Aportul de oxigen în masa de fermentare este asigurat prin întoarcerea frecventă a stratului de
compost cu ajutorul unei maşini speciale. Maşina de întors grămezi de material (compost)
preia o grămadă şi o aşează peste grămada alăturată, imediat după aceasta, noua grămadă
trebuie întoarsă. Umiditatea masei de reacţie trebuie să fie controlată în tipul procesului.
Corecţia se face prin irigare odată cu operaţia de întoarcere.
Dacă prin precipitaţii sau din alte cauze conţinutul de apă creşte semnificativ, o parte din apă
poate fi îndepărtat într-un colector de ape contaminate de unde este transferat în reţeaua de
canalizare urbană.
Compostul va fi depozitat pe această suprafaţă timp de încă patru săptămâni. Stabilizarea
finală a compostului este atinsă când temperatura compostului este păstrată în mod constant
sub 30°C.
Durata totală a unei şarje de compostare este de 12 - 15 săptămâni.
După finalizarea descompunerii, materialul este preluat de încărcătorul mobil şi depus
în cuva maşinii de triat. Prin cernere rezultă fracţia utilă (cu dimensiuni mai mici de 15 mm)
ca produs finit. Refuzul de la triere (cu porţiuni nedegradate) este preluat de o bandă
transportoare şi colectat într-un container pentru a fi amestecat cu material proaspăt în vederea
constituirii unei noi şarje de compostare. Fracţia utilă este depozitată în grămadă înaltă de 3
m. De aici se livrează în saci sau în vrac.
Un ciclu de compostare are 3 faze:
• faza 1: fermentare mezofilă, 25 - 40°C; are loc creşterea populaţiilor de microorganisme şi
însămânţarea cu nămol biocativ.
• faza 2: fermentare termofilă, la 50 - 60°C. Se descompun celuloza, hemiceluloza, lignina şi
alte materiale rezistente chimic. Limita superioară a stadiului termofil este de 70°C.
Menţinerea timp de o zi la această temperatură asigură distrugerea patogenilor şi
contaminanţilor;
• faza 3, maturare. Se desăvârşesc unele procese de descompunere:
- metabolizarea substanţelor carbonate uşor fermentabile (celuloză 65 - 24g%);
- îmbogăţirea cu substanţe rezistente la descompunere (lignina 14 - 30 g%);
- acumulare de azot proteic (1,2-2,5g%);
- sinteză de humus;
- acumulare de substanţe minerale.
În timpul maturării pot avea loc pierderi mari de azot prin trecerea în atmosferă a
excesului de amoniac şi eliberarea de azot molecular prin denitrificare. Limitarea acestor
pierderi, deşi este greu de realizat, este posibilă prin respectarea parametrilor umiditate,
aeraţie, temperatură, refacerea potenţialului oxido-reducător prin amestecarea materialului,
etc.
De-a lungul desfăşurării procesului pot să apară abateri ale parametrilor de
compostare:
- întreruperea fluxului de aer: se intensifică activitatea microbiană anaerobă. Apar mirosuri
generate de alcooli şi acizi organici volatili formaţi rapid. pH-ul sistemului se reduce.
Restabilirea regimului de funcţionare se face în 4 – 6 zile.
- creşterea umidităţii favorizează dezvoltarea populaţiilor microbiene anaerobe cu aceleaşi
efecte. Organismele microbiene necesare pentru compostare apar în mod natural. Deoarece
coaja de lemn (şi mai ales cea de răşinoase) au o compoziţie mult diferită de alte materiale
vegetale compostabile se suplimentează activitatea biologică cu nămol de fermentare de la
staţiile de epurare a apelor menajere sau se folosesc stimulatori sintetici.

3
Analiza probelor de compost la sfârşitul procesului a condus la următoarele rezultate:

Tab. 1. Caracteristici fizico-chimice ale compostului

Nr. crt. Caracteristica Valori medii în
proba brută
1. Apă, % 44
2. Materie organică, % 85
3. Cenuşă 4,25
4. pH în suspensie apoasă (1/5 solid/apă) 6,5
5. Azot nitric 0,52
6. Azot amoniacal 0,1
7. Fosfor, % 0,8
8. Potasiu, % 0,12
9. Magneziu, % 0,025

Compostul considerat corespunzător are următoarele caracteristici:

• Se prezintă ca un produs omogen de culoare brun închis sau negru.
• Mirosul este de pământ reavăn fără alte mirosuri neplăcute.
• Mărimea particulelor este mai mică de 1,2 cm.
• Este un produs stabil (capabil să fie stocat pentru o perioadă rezonabilă de timp fără să îşi
piardă caracteristicile nutritive)
• Nu conţine seminţe viabile de buruieni
• Nu conţine fitotoxine sau contaminanţi vizibili.
• Are pH-ul între 6,0 – 7,8.
Concluzii :
Extinderea proceselor de compostare la alte materiale vegetale nu pune probleme
tehnologice deosebite. Rezultatele bune obţinute la compostarea amestecurilor coajă de
răşinoase (molid, pin) au confirmat interesul pentru valorificarea un deşeuri din lemn prin
compostare. Nu apar diferenţe semnificative în ceea ce priveşte utilizarea cojii de molid şi de
brad asupra caracteristicilor finale ale compostului. În schimb se modifică durata de
fermentare (la fag este mai scurtă) şi cantitatea de nămol bioactiv adăugată (mai mică la fag).
Toate materialele cu o structură ligno-celulozică (precum lemnele, paiele, rumeguşul
de lemn, hârtia, fi brele lemnoase, ş.a.) reprezintă resurse energetice importante. Principal
ul dezavantaj al acestora constă în faptul că dispun de o densitate foarte mică ,ceea ce duce la
difucultăţi în procesul de manipulare, transportare, depozitare şi, respectiv duce la sporirea
costurilor aferente. Pe lângă acestea, variaţiile mari ale umidităţii materialului pot genera difi
cultăţi în funcţionarea şi reglarea proceselor în cadrul centralelor sau instalaţiilor de
producere a energiei în care sunt folosite. Aceste neajunsuri pot fi oarecum ameliorate prin
uscarea şi comprimarea materialului (densificare) la presiuni foarte mari, obţinând în aşa
mod, biocombustibili lemnoşi cu o structură uniformă , precum peletele şi brichetele.
Principalele avantaje ale densificării biomasei lemnoase sunt:
- sporirea densităţii materialului comprimat (de la 80-150 kg/m3 pentru paie sau 200
kg/m3 pentru rumeguşul de lemn până la 600 -700 kg/m3 pentru produsele finale);
- putere calorică mai mare şi o structură omogenă a produselor comprimate;
- un conţinut redus de umiditate (mai mic de 10%).

Brichetele ( franc. – briquette) –reprezintă blocuri de material solidinflamabil

(biocombustibil), utilizate pentru iniţierea și menținerea arderii.
Deosebim brichete de cărbune și brichete de biomasă.

4
 Brichetele pe bază de biomasă au o densitate de aprox.1100 -1500 kg/m3 și o putere calorică
de 3500-4500 kcal/kg.
Puterea calorică a brichetelor din resturi vegetale este mai mare decât a lemnului și aduce o
economie de 60% față de încălzirea cu gaze și de 40% față de încălzirea cu lemne.

Costurile de producție a brichetelor din paie sau alte resturi vegetale este foarte scăzut.

Ce este brichetarea?
Brichetarea este procesul de compactare prin densificare a biomasei cuaprox. 80...90%, cu
scopul de a obţine piese cu densitate sporită şi omogenă, de formă regulată, ce pot fi utilizate
drept combustibil.

Peletele – (engl - pellets) biocombustibil produs din,deşeuri lemnoase, deşeuri agricole

şi turbă. Reprezintă granule cilindrice de mărimi standarde cuprinse între Ø- 5...8mm (uneori
până la 30mm cu lungime variabilă aprox. 50mm. Rezistenţă mecanică sporită, caracteristici
bune de ardere.

Peletarea biomasei
Procesul de peletare este asemănător procesului de brichetare, cu excepţia faptului că
biomasa trece prin strangulatoare (găuri) mai mici, iar produsul finit mai subţire este numit
pelete. Cele două tipuri principale de peletare sunt: cu disc sau inel
În primul caz avem un disc perforat pe care se rotesc 2 sau mai multe role
ce presează materia primă. În al doilea caz un inel perforat unde rolele se rotesc în interiorul
inelului. Productivitatea de 200...3000kg/h, consum energie 15...40kWt/tonă. Peletele este
utilizat cel mai des când este necesar automatizarea procesului de alimentare a cazanului.

Brichetării rumeguşului măreşte valoarea termică a acestuia, micşorează volumul şi uşurează

manipularea, transportul şi depozitarea lui.

Obținerea hârtiei: Pasta chimica din lemn se obtine prin transformarea lemnului in talas,
rumeguș și tratarea acestora in continuare cu produse chimice. Urmare a acestui tratament, cea
mai mare parte a ligninei si a altor produse necelulozice este eliminata.

5
 Produsele chimice utilizate in mod obisnuit sunt: soda caustica (procedeul cu soda), un
amestec de soda caustica si sulfat de sodiu, acesta din urma fiind transformat partial in sulfura
de sodiu (procedeu cu sulfat), bisulfit de calciu sau de magneziu, cunoscut si sub denumirea
de sulfit acid de calciu sau de magneziu sau hidrogenosulfit de calciu sau de magneziu
(procedeul cu bisulfit).
Produsul astfel obtinut este superior din punctul de vedere al lungimii fibrelor si este
mai bogat in celuloza decat pasta mecanica din lemn fabricata din aceeasi materie prima.
Fabricarea pastei chimice din lemn de dizolvare implica numeroase reactii chimice si
fizicochimice. Obtinerea acestui tip de pasta poate necesita, independent de albire, purificarea
chimica, eliminarea rasinii, depolimerizarea, reducerea continutului de cenusa sau reglarea
reactivitatii, majoritatea acestor operatii fiind combinate cu un proces complex de albire si
purificare.

Caramida de cofraj din aschii de lemn este un material de constructie ce se deosebeste de

alte sisteme constructive prin faptul ca mortarul este exclus total. Aceste materiale pentru
pereti din caramizi de cofraj din aschii de lemn, ating valori ridicate in ceea ce priveste fizica
respectivei constructii, ceea ce inseamna ca locuinta are capacitatea de a respira, caldura este
inmagazinata si incaperile sunt izolate acustic si termic.

Caramizile sunt facute din aschii de lemn mineralizate legate cu ciment. Aschiile
separate sunt lipite unele de altele cu ciment, iar in punctele de contact se foloseste clei.
Fiecare aschie are o suprafata de 1 cmp. Calitatile deriva mai ales din fericita combinare de
lemn si beton, fiecare dintre acestea doua fiind materiale cu multiple proprietati.

Bibliografie:
1. Bularda, G., “Reziduuri menajere, stradale şi industriale”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1992
2. Ciubotaru, V., Socolescu, A. M. “Priorităţi ale Managementului de Mediu, Editura Meteor
Press, Bucureşti, 2006
3. Bold, O. V., Mărăcineanu, G. A. „Managementul deşeurilor solide urbane şi industriale,
Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2003
4. Cristea, L, Pop, E. „Economia Mediului”, Editura Era, Bucureşti, 2004
5. Oprean, C., Suciu ,O. “Managementul calităţii mediului”, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2003
6. Rojanschi, V., Bran, F. “Politici şi strategii de mediu”, Editura Economică, Bucureşti, 2002