Sunteți pe pagina 1din 5

João Rodrigues de Castelo Branco (în spaniolă Juan Rodrigo de Castelo Branco), cunoscut

ca Amato Lusitano sau Amatus Lusitanus a fost medic portughez de etnie ebraică. A trăit o mare
parte a vieții în Flandra, în Italia și la Salonic, în Imperiul Otoman. Asemeni lui Ibn al-
Nafis și Michael Servetuseste considerat unul din precursorii descoperirii mecanismului circulației
sanguine, de asemenea descoperitorul valvelor din vene.
S-a născut în 1511 la Castelo Branco sub numele de João Rodrigues într-o familie de evrei ce
fuseseră convertiți cu forța în anul 1497 la creștinismul romano-catolic. Nu se știu detalii despre
familia sa - dacă era recent venită din Spania sau trăia de generații în Portugalia. Se cunosc numele a
doi frați ai săi, Pedro Brandão și José Amado. Deoarece a fost cunoscut ca Amatus, există ipoteza
după care numele originar al familiei era Haviv, în ebraică „iubit” sau „îndrăgit”.
A studiat medicina și botanica, mai întâi la Universitatea din Coimbra, dar mai ales la universitatea
din Salamanca, în Spania, unde s-a distins.
La terminarea studiilor s-a întors în Portugalia, unde a practicat medicina la Lisabona în anii 1533-
1534, dar a fost nevoit s-o părăsească de teama prigoanei Inchiziției locale, care îi urmărea pe acei
așa numiți „noi creștini” despre care existau suspiciuni ori denunțuri că ar practica încă, pe
ascuns, religia iudaică a strămoșilor lor. Amatus Lusitanus a dus, din cauza originii sale, o viață de
pribegie, nevoit fiind să-și schimbe reședința tot la câțiva ani și în alte regiuni ale Europei.
Pe la 1533 îl găsim la Antwerpen unde practica medicina, fiind expert în fitoterapie, datorită
pregătirii sale în botanică. Între pacienții săi s-au numărat și primarul de atunci al orașului, consulul
Portugaliei și renumita femeie de afaceri de origine evreiască Doña Gracia Mendes.
În cele din urmă a părăsit imperiul habsburgic, locuind pentru o scurtă vreme în Olanda și Franța, și
apoi stabilindu-se în peninsula italică, la Ferrara(1541-1547), unde domnea un principe luminat -
ducele Ercole al II-lea d'Este. Sub numele de Amatus Lusitanus (Amatus Portughezul), dr. João
Rodrigues de Castelo Branco a predat la Facultatea de medicină de la universitatea locală, unde a
devenit faimos prin lecțiile sale de disecție.
A trăit un timp în Statul Papal, la Ancona (1547-1550) și la Roma (1550-1553), ca medic personal al
papei Iulius al III-lea, apoi din nou câțiva ani la Ancona (1553-1555), După decesul papei Iulius al III-
lea, a cărui soră, Jacoba del Monte, i-a fost și ea pacientă, și după urcarea pe scaunul pontifical a
lui Paulus al IV-lea, intolerant față de evrei, inclusiv față de cei convertiți din Ancona, situația în
localitate s-a schimbat. Atacat virulent cu argumente antiiudaice de către medicul și botanistul rival Pietro
Andrea Mattioli din Viena (Apologia adversus Amatum Lusitanum, Veneția, 1558), și după ce într-un jaf
și incendiu al casei sale a pierdut toate scrierile și documentele și după ce s-a interzis medicilor evrei din
Statul Papal să mai trateze pacienți creștini, Amatus a fost nevoit să se refugieze la Pesaro în anul 1555.
Refuzând mai înainte oferta regelui Poloniei Sigismund al II-lea August de a lucra in serviciul acestuia și
primind, după o lungă așteptare, permisiunea de a se stabili în republica, considerată mai liberală,
a Ragusei (azi Dubrovnik în Croația) (1555-1558). Nefiind numit în postul de medic șef, pe care îl dorise,
a hotărât în cele din urmă să emigreze de acolo în Imperiul Otoman, la Salonic, în Macedonia, unde, în
condițiile toleranței religioase din partea autorităților turcești, a putut să revină la credința și la identitatea
evreiască, în sânul însemnatei comunități de evrei aflate acolo. Aici a scris ultima din cele
șapte Centuriiale sale.
A murit la Salonic în anul 1568, se pare, în timpul unei epidemii de ciumă. Se spune că prietenul său,
poetul Diogo Pires (Didacus Pyrrhus Lusitanus) a compus un epitaf pentru mormântul său, dar nici
mormântul, nici epitaful nu s-au păstrat.
Experiențele asupra circulației sanguine
În vremea șederii sale la Ferrara, prin anul 1547, Amatus Lusitanus a efectuat faimoasele sale experiențe
în fața unui public restrâns de învățați, între care confratele Giovanni Battista Canano (1515-1579), de
asemenea conferențiar la Universitate.În cursul unor disecții pe cadavre el a pompat aer în vena azygos
pentru a găsi direcția de circulație a sângelui în circulația venoasă și a arătat că vena cava nu se umflă,
aerul circulând numai în direcția de la picioare spre inimă. Prin aceasta a dovedit că valvele din vene sunt
menite să asigure această direcție unică de circulație. Biserica catolică acceptase drept canon teoriile
medicului alexandrin Galen. Dacă existența valvelor în vene putea fi agreată, deoarece și Galen
descoperise valve în ventriculul drept al inimii, în schimb direcția de circulație prevăzută de Galen era
doar de la inimă spre periferie, atât prin artere cât și prin vene, ceea ce era in contradicție cu descoperirea
lui Amatus. Acest lucru, dacă era considerat ca un fapt valabil în general, și nu doar în experiența
particulară respectivă, putea trece în ochii bisericii drept erezie.Amatus spera, după cum se pare, ca unii
$invățați din cei prezenți să aibă curajul să publice ceea ce el, ca „creștin nou” nu putea să facă.
Rezultatele experimentului au fost în cele din urmă publicate și chiar predate în facultate, dar fără
explicații suplimentare. Din greșeală tradiția medicală a atribuit descoperirea valvelor din vene lui
Canano, colegul lui Amatus, iar mai târziu lui Fabricius (Girolamo Fabrizio) de la Universitatea
din Padova.
Jurământul lui Amatus Lusitanus (1559)
Jur în numele lui Dumnezeu cel veșnic (și al celor Zece Porunci sfinte pe care le-a dat pe
Muntele Sinai lui Moise leguitorul) că niciodată, în slujba mea de medic, nu m-am îndepărtat de ceea ce
în bună credință ni s-a transmis nouă și seminției noastre. că niciodată nu m-am dedat la înșelătorii, nu
am schimbat și nu mi-am exagerat evaluările pentru un câștig bănesc, și dintotdeauna m-am străduit ca
învățăturile muncii mele să fie în folosul spiței omenesti. Nu am lăudat pe nimeni, și nu am vorbit de rău
pe cineva, de dragul intereselor mele personale, ci numai când adevărul a cerut-o. Dacă am vorbit
minciuni să mă lovească Dumnezeu și îngerul Rafael cu veșnica lor mânie și de acum înainte nimeni să
nu-mi mai dea crezare. În ce privește plata pentru îngrijirile medicale, nu am fost obsedat de ea, ci am
îngrijit pe mulți fără vreo răsplata bănească, și cu toate acestea, cu zel.Adesea am refuzat, cu tărie, și
fără egoism, plata ce mi s-a propus, și am preferat să refac prin îngrijire atentă sănătatea pacientului
decât să ma îmbogățesc pe socoteala dărniciei lui. (mi-am oferit serviciile în aceeași măsură tuturor,
evrei, creștini și musulmani) Rangul inalt nu m-a influențat niciodată, ci am dat ingrijire egală săracilor
și sărmanilor ca și celor de înaltă stare. Nu m-am îndeletnicit niciodată cu a cășuna boli. Niciodată nu
am favorizat un farmacist anume, ci doar atunci cand i-a învățat și pe alții să se distingă prin meșteșug și
fire. La prescrierea de leacuri, am ales calea de mijloc, călăuzit fiind de starea fizică a pacientului. Nu
am divulgat niciodată secrete ce mi s-au încredințat cu încredere. Niciodată nu am oferit doze
pricinuitoare de moarte. Niciodată vreo femeie nu a avortat cu ajutorul meu. Pe scurt, nu am făcut
niciodată ceva ce nu se cuvine unui medic cinstit și onorabil. Am avut mereu in fața ochilor pe Hipocrate
și Galen, ca pilde demne de urmat, și nu am luat în rîs munca morală a unor alți învățați ce s-au distins
prin meșteșugul lor. Am avut pierderi materiale, am fost silit să pribegesc adesea pe drumuri
primejdioase, am ieșit chiar în exil, dar am răbdat aceasta în liniște, și cu îndrăzneală, cum se cuvine
unui filosof. Față de numeroșii învățăcei care au venit să mă asculte, m-am purtat ca și cum ar fi fiii
mei M-am folosit de cele mai bune străduințe pentru a-i învăța, și i-am îndemnat spre fapte bune.Cărțile
de medicină pe care le-am scris le-am publicat nu dintr-o dorință de onoruri. Un singur țel m-a călăuzit,
grija, după puterile mele, pentru sănătatea oamenilor. Să judece alții dacă mi-am împlinit țelul, dar spre
aceasta am tins și aceasta a stat în fruntea rugăciunilor mele.
Din istoria medicinei : Amato Lusitano
Fonetica:Elemente
ortografice(diftongi,digrafi,grupe de litere)
 Terminologia Anatomică:Termeni
polinominali (miologie,osteologie,artrologie)
 Etimologie
Terminologia Farmaceutică:Termeni cu
segmente de frecvență, Rețete
Terminologia Clinică: Termeni cu elemente
prepozitive, Termeni cu elemente postpozitive
 Maxime