Cauciuc

Cauciucul este un termen general care definește polimeri elastici din gumă, poate fi de
origine naturală, sau cauciucul sintetic obținut din izopren, acesta din urmă este o formă mai
pură omogenă și cheltuielile de obținere sunt mai reduse decât cele ale cauciucului natural.
Utilizarea principală a cauciucului sintetic este pentru fabricarea anvelopelor, sau ca înlocuitor
al cauciucului natural care se obține din latexul de rășină produs de arborele de cauciuc
În perioada 1735 - 1744, exploratorul Charles Marie de La Condamine întreprinde o
expediție științifică în Peru pentru măsurarea meridianului terestru. În zona Amazonului, în
1744, descoperă arborele de cauciuc și remarcă proprietățile sevei secretate de acesta.
Charles Goodyear descoperă întâmplător vulcanizarea, pe care o brevetează în 1844. În
1860, Charles G. William obține separarea izoprenului. Alte inovații industriale sunt aduse de
francezul Gustave Bouchardat în 1880 și de englezul William Tilden în 1884. În timpul celui de-al
Doilea Război Mondial, este stimulată producția de cauciuc sintetic pentru înlocuirea
cauciucului natural.
Intre 65 % și 70 % din producția totală de cauciuc este folosită ca materie primă pentru
producerea anvelopelor de mașini. Cauciucul natural este folosit atare ca polimer sau sub formă
de amestec cu cauciucul sintetic. Dezavantajul cauciucului natural este ca se poate descompune
dacă ajunge în contact cu lumina solară (razele UV) sau cu lipidele. O altă aplicare importantă
este de folosire ca liant în industria hârtiei, industria producătoare de covoare sau în medicină,
la mănușile din latex. Mai poate fi folosit ca profile elastice de etanșare; la cele care sunt supuse
la acțiunea intemperiilor se folosește EPDM.