Sunteți pe pagina 1din 5

MESOPOTAMIA

Numele Mesopotamia se referă la o regiune din Orientul Apropiat, care în prezent ține parțial de Irak,
parțial de Siria de est și parțial de Turcia de sud. Numele provine din cuvintele grecești mesos "între" și potamos
""râu"", referindu-se la zona dintre râurile Tigru și Eufrat. Suprafața fertilă udată de aceste două râuri este
cunoscută ca fiind ""Leagănul Civilizației omenirii"", aici dezvoltându-se primele societăți alfabetizate. Nu a
existat niciodată o entitate politică sau o țară numită Mesopotamia, și nici nu există granițe definite; numele e
unul convențional, inventat de istoricii greci pentru a se referi la aria geografică largă dintre cele 2 râuri.

PREZENTARE ISTORICĂ
În Mesopotamia au existat unele dintre cele mai importante civilizații din lumea
antică, precum sumerienii, akkadienii, chaldeenii, babilonienii, și asirienii. Aici au existat și unele culturi
preistorice majore, precum Ubaid și Jemdet Nasr, precum și orașul Jarmo. Printre cei mai importanți conducători
mesopotamieni, se numără Ur-Nammu (regele Ur-ului), Sargon(a pus bazele regatului Akkadian) Hammurabi (a
pus bazele regatului Babylonian) și Tiglath-Pileser I (a pus bazele regatului Assyrian).
Majoritatea regilor din Mesopotamia antică erau considerați aleși ai unui zeu, fii ai unui zeu, sau chiar zei. Ei îi ajutau pe
zei conducând statul. Majoritatea regilor se autointitulau “rege al universului” sau “mare rege”. Un alt nume des întâlnit
era acela de “păstor”, întrucât regii trebuiau să aibă grijă de poporul lor. Nabucodonosor a fost cel mai puternic rege
din Babilonia. El era considerat fiul zeului Nabu (nepotul lui Marduk). S-a căsătorit cu fiica lui, pentru ca dinastiile medică
și babiloniană să aibă o legătură de familie. Numele lui Nabucodonosor se traduce prin: Nabo, protejează coroana!
Belședazar a fost ultimul rege al Babiloniei. el era fiul lui Nabonidus a cărui soție era Nictoris, fiica lui Nabucodonosor.
Primul rege al primei dinastii din Ur (aproximativ 2560 î.Hr.) a fost Mesanepada. El a făcut din Ur orașul principal
al Sumerului.
Când Asiria a devenit un imperiu, a fost împărțită în mai multe părți mici, numite provincii. Fiecare purta numele orașului
principal, ex. Ninive, Samaria, Damasc și Arpad. Fiecare avea un guvernator propriu, care avea grijă ca toți locuitorii să
plătească taxele. El mobiliza soldații pentru război, și asigura lucrătorii pentru construcția templelor. Era responsabil și
pentru impunerea legilor. În acest mod, asirienii au reușit să mențină controlul asupra imperiului lor.
Deși Babilonul era un stat relativ mic în perioada sumeriană, el a evoluat considerabil în timpul domniei lui Hammurabi.
El era cunoscut sub numele de “Legiuitorul”, și în scurt timp Babilonul a devenit unul dintre cele mai importante orașe din
Mesopotamia. Mai târziu a fost denumit Babilonia, însemnând poartă către zei. A devenit de asemenea unul dintre
principalele centre culturale ale regiunii.
Orașele-state din Mesopotamia au purtat numeroase războaie între ele, pentru pământ și putere. Se luptau de
asemenea pentru controlul râurilor, irigații, și pentru locuri din care puteau obține resurse
precum cherestea, piatră și metale. Când au apărut imperiile, războaiele au fost purtate mai mult cu țări străine. Spre
exemplu, regele Sargon a cucerit toate orașele din Sumer, unele orașe din Mari, iar apoi a început războaie în Siria de
nord. Multe palate babiloniene erau decorate cu fresce ale luptelor victorioase, arătând inamici fugind cu disperare, sau
ascunzându-se între buruieni. Un rege sumerian, Ghilgameș, era considerat două treimi zeu și o treime om. Aventurile
sale, considerate foarte importante, au fost transmise din generație în generație, fiind considerate foarte importante,
inclusiv descrieri ale bătăliilor câștigate de acesta.
Între mileniul IV î.Hr. și secolul VI î.Hr. se poate vorbi de Mesopotamia antică.
Prima limbă scrisă din Mesopotamia a fost limba sumeriană, o limbă izolată. Mai apoi, o limbă
semitică, limba akkadiană, a devenit limba dominantă, deși limba sumeriană a fost păstrată în
scopuri administrative, religioase, literare și științifice. Diferite varietăți de akkadiană au fost folosite până la
sfârșitul perioadei neobabiloniene. Apoi, limba aramaică, deja mult vorbită în Mesopotamia, a devenit limba
oficială a Imperiului Persan. Limba akkadiană a fost apoi foarte puțin folosită, ca și limba sumeriană, doar în
temple, pentru câteva secole
Mesopotamia a fost unul dintre primele, dacă nu chiar primul loc din lume unde a apărut scrisul. Prima
formă de scris a fost reprezentată de pictograme, imagini ce reprezentau obiecte sau ființe. La sfârșitul
mileniului IV î.Hr, acest sistem a fost simplificat și abstractizat, evoluând în scrierea cuneiformă, un sistem pe
bază de silabe. Această formă de scriere s-a răspândit apoi în mare parte din Orientul
Apropiat. Akkadienii, elamiții, hittițiiși asirienii au folosit acest sistem. Textele erau scrise pe tăblițe de lut, cu un
bețișor, creând astfel formele caracteristice ale scrierii cuneiforme.

De la anul 3.000 până la secolul al VIII-lea î.Hr. se poate vorbi despre începuturile istoriei. Acum se
inventeză scrierea care constituie o decisivă etapă in istoria umanității. Istoria scrierii începe cu Sumer, o țară în
Orientul Mijlociu, în sudul Mesopotamiei. Scrierea cuneiformă, inventată de sumerieni, își datorează numele
aspectului ei sub formă de cuie. Este utilizată până în era creștină și răspândită în diferite tinuturi ale Orientului
Mijlociu. Această scriere a inspirat heroglifele în est, în India și în China. Scrierea era în serviciul templului și al
palatului. Pentru că scrierea apare in Mesopotamia din jurul anului 3.000, această țară poate fi considerată
leagăn al civilizației, după cum Africa de est, unde se nasc primii oameni de pe Pământ, este considerată leagăn
al omenirii.
Una dintre cele mai mari colecții de tablete cuneiforme provine din arhivele lui Assurbanipal, regele Asiriei. În
jurul anului 650 î.Hr., el a luat hotărârea să înființeze o bibliotecă la Ninive. Întrucât toate templele
din Babilonia aveau biblioteci, el și-a trimis scribii să adune tablete de la aceștia. Dacă un templu refuza să
cedeze o tabletă, trebuiau făcute copii. În scurt timp, biblioteca regală din Ninive a devenit cea mai mare
din Asiria. Majoritatea informațiilor despre Mesopotamia antică provin din această bibliotecă.
Regele babilonian Nabucodonosor al II-lea a fondat un muzeu unde erau expuse statuete, tăblițe și alte obiecte
importante. Acesta reprezintă un exemplu de literatură babiloniană.

LITERATURA
Literatura veche este foarte bogată, variată și interesantă, cuprizând: povestiri, legende, imnuri, fabule,
învățături, proverbe și altele. Unele dintre aceste opere literare, prin conținutul și forma lor frumoasa, sunt
socotite printre creațiile cele mai alese ale culturii omenirii, spre exemplu legenda lui Ghilgameș. O
caracteristică importantă a întregii literaturi a Orientului antic este caracterul ei religios. Aproape toate scrierile
sunt străbătute de credințe în zei, în viața viitoare, duhuri, vrăjitori.
Epopeea lui Ghilgameș este un poem epic din Mesopotamia antică, aparținând culturii sumero-
babiloniene. Este cea mai veche scriere literară păstrată a umanității, datând de la începutul mileniului al III-lea
î.Hr. S-a păstrat, lacunar, pe 12 tăblițe de lut, în biblioteca regelui asirian Assurbanipal de la Ninive și povestește
faptele eroice ale lui Ghilgameș, legendarul rege al cetății Uruk.
Potrivit mitului, la solicitările cetățenilor oprimați din Uruk, zeii le-au trimis acestora o creatură uriașă, un
sălbatic, pe Enkidu, pentru a-l provoca la luptă corp la corp pe regele Ghilgameș, care îi tiraniza și le necinstea
fiicele. Dar confruntarea nu s-a terminat cu o victorie clară a niciuneia dintre părți, astfel încât Ghilgameș și
Enkidu au devenit prieteni nedespărțiți. Cei doi au călătorit, au fost părtași la nenumărate aventuri, și-au dovedit
eroismul și curajul înfruntând creaturi fantastice periculoase, fapte care le-au dus faima peste mări și țări.
Prietenia dintre Ghilgameș și Enkidu era atât de strânsă încât a deranjat divinitățile. Zeița Iștar, protectoarea
Uruk-ului, a încearcat să-i despartă, ispitindu-l pe Ghilgameș cu declarații de iubire. Când însă acesta o respinge
cu agresivitate și trufie, zeița se răzbună, ucigându-i prietenul iubit. Regele se confruntă pentru întâia oară cu
pierderea ireversibilă a celei mai dragi ființe și cu implacabilul destin al oamenilor, supuși inevitabil morții.
Neconsolat, puternicul Ghilgameș pleacă în căutarea nemuririi, despre care aflase că fusese acordată de zei, în
mod excepțional, unui singur om, înțeleptului Uta-napiștim, supraviețuitorul Marelui Potop, cu care divinitățile
pedepsiseră omenirea. Tradiția despre Uta-napiștim se va regăsi mai târziu în Biblie în relatările despre Noe.
Uta-napiștim îi dă lui Ghilgameș cheia accesului la nemurire, o plantă aflată pe fundul mării. Dar, în final eroul
nu va obține nemurirea, el eșuând la testul inițiatic la care fusese supus de zei. Ghilgameș se întoarce în lumea
oamenilor, al cărei exponent este, resemnându-se să construiască lucruri la fel de efemere ca el însuși.
Episoadele poemului nu au legătură literară unele cu altele, fiecare narând câte o ispravă de alură colosală,
săvârșite de erou:

 lupta contra regelui Akka din Kiș;


 expediția, împreună cu prietenul său Enkidu, de prindere și distrugere a monstrului Humbaba;
 lupta contra Taurului Ceresc trimis de zeița Iștar să-l ucidă pe erou, care-i refuzase dragostea;
 călătoria în imperiul subteran după floarea nemuririi;
 moartea eroului (deși nu rezultă clar din nici un text dacă e vorba și de moartea lui Ghilgameș sau numai a
lui Enkidu; în varianta akkadiană, Ghilgameș călătorește în lumea cealaltă ca să afle secretul nemuririi de la
strămoșul său Uta-napiștim, care-i comunică și amănuntele desfășurării potopului; această versiune e de
altfel cea mai unitară epic).
Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameș se poate numi drama existențială a omului, lupta lui cu
forțele oculte și perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia și raportul de prietenie între oameni, teama
de moarte și setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii și destinul oamenilor ca
societate: vânătoarea, păstoritul, civilizația urbană, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile
întrebări ale gândirii.
Școala
Primele școli s-au înființat pe lângă temple. Aici se învățau: scrisul, cititul, recitarea de legende, operațiile
aritmetice. S-au găsit urme de săli de clasă, bănci, tăblițe de lut pentru scris exerciții. Existau școli speciale
pentru scribi, institute superioare și observatoare astronomice (de exemplu, cele instalate în vârfurile
zigguratelor).
Matematica
Mesopotamienii utilizau un sistem de numerație sexagesimal (în baza 60). De aici provine actualul sistem, cu ora
de 60 de minute, și ziua de 24 de ore, precum și cercul de 360 de grade. Calendarul sumerian avea și săptămânile
de câte șapte zile. Deoarece făceau socoteli cu numere foarte mari au întocmit o tabelă a înmulțirii de la 1 la
18.000.
Astronomia
Astronomii babilonieni erau foarte interesați în studierea stelelor și a cerului, și puteau
prevedea eclipsele și solstițiile. În astronomie totul era considerat ca având vreun scop, de obicei legat
de religie și soartă. În Mesopotamia antică, eclipsele erau considerate semn rău, însă numai cele observate erau
importante. Dacă o eclipsă nu putea fi văzută în orașul regal, atunci nu avea nicio influență asupra regelui sau
țării sale. Constelațiile folosite chiar și astăzi, cum ar fi Leu, Taur, Scorpion, Gemeni, Capricorn și Săgetător, au
fost definite pentru prima dată de astronomii sumerieni și babiloniei. Constelațiile erau folosite în calcularea
timpului și în determinarea perioadelor de plantare și recoltare a culturilor.
În Mesopotamia a apărut astrologia, deși cea mai mare parte a ceea ce se înțelege astăzi prin astrologie a apărut
în timpul declinului civilizației lor.

Medicina
Doctorii Mesopotamiei nu cunoșteau multe lucruri despre medicină sau despre modul de funcționare a organelor
interne ale corpului, dar observau bolile acestora, și din aceste observații, mult mai târziu, a apărut medicina
modernă.

RELIGIA
Religia mesopotamiană este cea mai veche religie cunoscută. Mesopotamienii credeau că lumea este
un disc plat, înconjurat de un spațiu uriaș, gol, și deasupra, raiul. Ei mai credeau că apa se găsește peste tot, și
că universul a apărut din această mare enormă. Religia mesopotamiană era politeistă adică oamenii credeau în
mai mulți zei. Deși credințele descrise mai sus erau comune tuturor mesopotamienilor, au existat și variații
regionale. Cuvântul sumerian pentru univers este an-ki, care face referire la zeul An și la zeița Ki. Fiul lor era
Enlil, zeul aerului. Ei credeau că Enlil este cel mai puternic zeu. El era stăpânul zeilor din panteon, similar
cu Zeus de la greci, sau cu Jupiter al romanilor. Sumerienii își puneau de asemenea întrebări filozofice, cum ar
fi: Cine suntem?, Unde suntem?, Cum am ajuns aici?. Ei răspundeau acestor întrebări cu explicații din
sfera supranaturalului. Dacă cineva era bolnav, ei se rugau la zei pentru însănătoșirea persoanei respective. Cum
s-a menționat mai sus, doctorii meopotamieni nu erau foarte avansați din punct de vedere medical, așa că
oamenii preferau să ceară ajutor de la zei.
Zeitățile principale

 An era zeul sumerian al cerului, cunoscut mai târziu sub numele de Anu. El era căsătorit cu Ki, însă în
unele credințe mesopotamiene, soția sa se numea Uraš.
 Marduk era zeul principal al Babilonului. Oamenii îl preamăreau, pentru ca el să permită evoluția
Babilonului de la un mic stat la un mare imperiu.
 Gula, numit și Ninișina, era zeița vindecării. Când cineva era bolnav, ea era una dintre zeițele la care se
rugau.
 Nanna (numit și Suen, Nanna-Suen sau Sin) era zeul lunii. El era unul dintre fiii lui Enlil.
 Utu (numit și Šamaš sau Sahamash) era zeul soarelui.
 Enlil era cel mai puternic zeu din religia mesopotamiană. Soția sa se numea Ninlil, iar copiii săi
erau Inanna, Iškur, Nanna-Suen, Nergal, Ninurta, Pabilsag, Nushu, Utu, Uraš Zababa și Ennugi.
 Nabu era zeul mesopotamian al scrisului. Era foarte înțelept, și foarte lăudat pentru abilitatea sa de a scrie.
În unele locuri se credea că el controlează raiul și pământul.
 Iškur (sau Adad) era zeul furtunilor.
 Ninurta era zeul sumerian al războiului și al eroilor.
 Inanna, zeița sumeriană a războiului, era și soția lui Ninurta.
 Pazazu, numit și Zu, era o zeitate malefică, ce a furat tabletele destinului lui Enlil, și a fost omorât din acest
motiv. Tot el a adus și bolile nevindecabile.
Demonii
Credința în demoni era o parte importantă a religiei Mesopotamiei antice. Oamenii se temeau de sufletele rele, și
de aceea așezau statuete și picturi pentru a speria fantomele nedorite. Asemenea zeilor, existau diferiți demoni,
fiecare cu numele său propriu, specializați în diferite acțiuni negative .
Ritualuri funerare
Arheologii au descoperit sute de morminte în unele părți ale Mesopotamiei. Aceste morminte relevă multe
informații legate de ritualurile funerare mesopotamiene. În orașul Ur, majoritatea oamenilor erau îngropați în
morminte familiale sub casă. Copiii erau puși în recipiente mari, și duși la capela familiei. Alții erau pur și
simplu îngropați în cimitirele orașului. Unii erau înfășurați în covoare și giulgiuri. În majoritatea cazurilor, unele
lucruri ale oamenilor îngropați se aflau în morminte. Au fost de asemenea descoperite 17 morminte cu obiecte
foarte valoroase, și deci se presupune că aparțineau unor persoane de rang înalt, posibil regi.
Zigguratele
Zigguratele erau temple uriașe construite pentru venerarea zeilor. Erau construite din lut și argilă și aveau trei
sau patru secțiuni. Erau construite foarte înalte, pentru a rămâne uscate în timpul inundațiilor. Era nevoie de
munca multor oameni pentru a construi un ziggurat. Trebuia săpat lutul, fabricate cărămizile iar aceste cărămizi
trebuiau transportate și îmbinate. Numai zigguratul din Ur a rămas în picioare, deoarece constructorii din epocile
mai târzii au învățat că arderea cărămizilor le va face mai rezistente.

CULTURA
Muzica și cântecele
Muzica și cântecele formau o parte importantă din viața Mesopotamiei. Unele cântece erau închinate zeilor,
altele descriau evenimente importante. Muzica și cântecele erau destinate în principal aristocrației și regilor, dar
de ele se bucurau și oamenii obișnuiți, care cântau și dansau în casele lor sau în piețe. Cântecele se transmiteau
din generație în generație, până ce cineva le scria. Prin aceste cântece au fost transmise informații importante
despre evenimentele istorice care au ajuns în cele din urmă la arheologii moderni.
Jocurile
Jocurile erau de asemenea foarte îndrăgite, în special de aristocrați. Oamenii obișnuiți nu aveau timp de
jocuri. Un joc pe tablă a fost descoperit într-unul din mormintele din Ur. Nimeni nu știe cum se juca, deoarece
regulile nu au fost descoperite. Există doar sugestii despre aceasta.
Viața de familie
Viața era foarte grea pentru oamenii obișnuiți din Mesopotamia antică. Mortalitatea infantilă era foarte
ridicată, mulți băieți munceau alături de părinții lor, iar fetele rămâneau acasă, învățând gătitul și având grijă de
copiii mai mici. Băieții din familiile mai bogate aveau posibilitatea să meargă să muncească. Femeile aveau
dreptul să dețină proprietăți, și, pentru motive întemeiate, să obțină un divorț.

Agricultura
Resursele alimentare din Mesopotamia erau relativ abundente datorită celor două râuri de la care provine numele
regiunii, Tigru și Eufrat. Deși solul din apropierea râurilor era fertil, și potrivit pentru recolte, porțiunile de
pământ aflate la distanță mai mare de apă erau aride, și nelocuibile. Din acest motiv, dezvoltarea sistemelor
de irigații a avut o mare importanță pentru coloniștii Mesopotamiei. Alte inovațiimesopotamienie sunt controlul
apelor prin baraje, și utilizarea apeductelor. Primii coloniști ai pământurilor fertile din Mesopotamia
utilizau pluguri de lemn pentru a afâna solul înainte de plantarea recoltelor, cum ar fi orzul, ceapa, vița de
vie, napii sau merele. Mesopotamienii au fost unul din primele popoare care au produs bere și vin. Clima adesea
instabilă a Mesopotamiei a pus probleme agricultorilor; adesea recoltele erau distruse, de aceea erau folosite
surse alternative de alimente, precum vaci sau oi.
Tigru și Eufrat
Cele două râuri care înconjurau Mesopotamia antică erau Tigru și Eufrat. Aceste două râuri fertilizau solurile
aride. În plus, întrucât precipitațiile erau foarte reduse, apa din râuri reprezenta principala lor sursă de apă. Pentru
a evita distrugerea recoltelor, oamenii irigau culturile; ei trebuiau așadar să colecteze și să controleze apa, cu
ajutorul barajelor. Odată cu construcția unui baraj, în special într-un loc mai înalt, apa astfel reținută nu mai
curgea la vale. Acest lucru reprezenta o problemă pentru orașele din aval, care porneau războaie din aceste
motive.

Arhitectura
Casele
Casele oamenilor bogați erau foarte mari. Aveau două sau trei etaje, cu un acoperiș locuibil. Aveau
o curte spațioasă în jurul casei. În casă existau căteva dormitoare, o cameră de oaspeți, o capelă, o bucătărie, o
baie și un mormânt sub casă. Casele oamenilor simpli erau mult mai simple, cu doar câteva camere.
Palatele
Palatele regilor din Mesopotamia erau clădiri uriașe, frumos decorate. Majoritatea zidurilor aveau basoreliefuri
sculptate în fildeș, descriind marile victorii ale mesopotamienilor. Aveau de asemenea mari sculpturi la intrări,
pentru a-l proteja pe rege de demoni și alte spirite rele. Mobila era de asemenea fabricată în principal din fildeș,
care era ușor de decorat și de cioplit. Palatele conțineau de asemenea mari cantități de metale,
precum bronzul și aurul. Palatele erau și centrele principale ale guvernului.

Economia
Existau diferențe foarte mari din punctul de vedere al banilor și al averii între oamenii bogați și oamenii de rând.
Oamenii obișnuiți depindeau foarte mult de recoltele lor, deoarece aveau bani foarte puțini. Oamenii bogați
aveau foarte mulți sclavi, și de obicei aveau foarte mulți bani.
1 talant = 60 mina = 3600 șekeli = 30 kg de argint
1 mina = 60 șekeli = 500 grame de argint
1 șekel = 8,333 grame argint
Monedele de argint nu erau din metal pur. Aproximativ 87% din materialul monedei era argint.

Transporturile
Majoritatea oamenilor din Mesopotamia preferau să călătorească pe apă, și nu pe uscat, deoarece era mai
convenabil. Ei construiau bărci din stuf, și le era ușor să meargă și prin zone mlăștinoase. Mai târziu,
după invenția roții, au fost folosite și carele, în special de către oamenii înstăriți