Fragment

Cele mai vechi amintiri se legau de dormitorul comun. Dimineţile

reci, paturile aliniate într-un şir nesfârşit, culoarele, cantina unde
primea o cană de apă vag colorată, caldă şi o felie de paine cu
magiun de prune. Zecile de copii de aceeaşi vârstă, în aceleaşi
uniforme, stând in aceleaşi bănci, îi creau o senzaţie de pierdere.
Simţea că se depersonalizează, că este doar o altă piatră aşezată
într-un pavaj nesfârşit. Încă nu ştia că este orfan, că este sărac. Îi
lipsea orice termen de comparaţie. Toţi purtau aceleaşi haine,
mâncau aceeaşi mâncare, îşi duceau zilele în aceleaşi camere
comune.
Amintiri şi cuvinte ca „familie”, „părinţi”, erau doar nişte vorbe
oarecare. Nu se legau de nimic cunoscut. Mai concrete erau
bătăile. Încăierările izbucneau pentru orice: mâncarea, o haină mai
bună, o vorbă aruncată la întâmplare. Ajunsese un adevărat
maestru al luptelor corp-la-corp, scurte, finalizate cu neutralizarea
totală a adversarului. „Totală” însemna transportarea inamicului
leşinat la infirmerie, cu eterna explicaţie a unei căderi pe scări.
Mai existau şi luptele de noapte, când te apărai cu inverşunare de
abuzurile şi molestările „pensionarilor” mai vechi ai Casei de
Copii. O homosexualitate subversivă, necunoscută oficial de către
conducere, domnea in orfelinat, după ora „stingerii”. Unii duceau
încăierări înverşunate pentru a rezista asalturilor amoroase. Alţii
făceau deja parte din anumite „frăţii”, în cadrul cărora îşi ofereau
mângâieri ilegale. Se stabileau ierarhii, se creau legături, existau
grupurile în afara cărora nu puteai supravieţui. Furtul, denumit
ambiguu şi „completare”, făcea parte integrantă din viaţa de zi cu
zi, şi noapte de noapte. Se fura absolut totul. Banii nu existau
oficial asupra celor care aveau ghinionul să trăiască in orfelinat, in
schimb se furau obiecte. Se fura absolut orice. Era uşor să furi,
mai greu era să păstrezi. Cei mai buni luptători păstrau cele mai
bune haine, încălţări, paturi sau cele mai mari porţii de mâncare de
la cantină.
La împlinirea vârstei de 18 ani, orfelinatul îi „vărsa” în lumea
liberă; săraci, disperaţi, lacomi, cumva căliţi in lupta pentru
existenţă. O nemiloasă „selecţie naturală” îi formase pentru
totdeauna. Şi el fusese aruncat afară de la Casa de Copii, într-o
lume care nu avea ce să-i ofere. Nimeni nu-l dorise, dar asta conta
mai puţin. Lăsa în urmă un coşmar, pe poarta căruia ar fi trebuit să
existe o firmă: „C’est l’enfer!”. Greutăţile lumii exterioare, nu
putea decât să le bănuiască. Nu ducea cu el, drept bagaj, decât o
ură şi-o lăcomie ingrozitoare.
ISBN 978-606-8407-03-6
eLiteratura.net

Urma sângelui întunecat. Roman poliţist de Şerban

Mărgineanu
ISBN 978-606-8407-03-6n
ISBN 978-606-8407-03-6