Sunteți pe pagina 1din 41

Capitol 6.

Factori de degradare ai biosferei

Introducere
Fenomenul de poluare
Dinamica poluanŃilor în ecosisteme
Notiunea de toxicitate
Curba doza-efect
Efectele acŃiunii poluanŃilor la nivelul de ecosistem
Efecte toxice ale poluantilor
Concentrarea poluantilor in biomasa
6.1. Introducere - factori de degradare ai biosferei

Ecotoxicologia - ştiinŃa care studiază acŃiunea factorilor poluanŃi asupra


ecosistemelor şi modificările induse în ecosferă. Ecotoxicologia studiază în plus
faŃă de ecologie acŃiunea poluanŃilor asupra relaŃiilor dintre vieŃuitoare şi modul în
care aceste relaŃii pot modifica compoziŃia şi funcŃiile organismelor din cadrul
ecosistemelor.
indivizi
populaŃii
Obiect de studiu comunităŃi
biomuri
ecosferă
6.2. Fenomenul de poluare
Poluare = contaminarea mediului înconjurător cu materiale care
interferează cu sănătatea umană, calitatea vieŃii sau funcŃia naturală a
ecosistemelor.

Clasificare :
1. Dupa natura poluarii: fizică, biologică si chimică;
2. Dupa mobilitatea surselor: fixe sau mobile;
3. Dupa ritmul emiterii: continua, intermitenta si accidentala;
4. Dupa efecte asupra biotopului şi biocenozei: cronica sau acuta;
5. Dupa modul de pătrundere în ecosistem: punctual sau difuz.

Sursele de poluare = locul de producere şi de evacuare în mediul înconjurǎtor a


unor emisii poluante.
6.2. Fenomenul de poluare
Poluant = factor perturbator de natura fizică, chimică sau biologică, judecat în
funcŃie de interferenŃa acestuia în dinamica populaŃiei.
Criterii de clasificare:
1. Dupa natura poluantilor:
biodegradabili =substanțe
ț care se descompun rapid in natura. Acești
ș poluanți
ț
devin o problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună.
nedegradabili = materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în

mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se
îndepărteze acești poluanți din mediu.
2. Dupa natura efectelor generate: psihologic
Cu efecte directe (toxice) efecte la nivel molecular
biochimic

Cu efecte indirecte (ecologice) alterare mediu fizic


mediu chimic
6.2. Fenomenul de poluare

Criterii ecotoxicologice de clasificare a substanŃelor poluante

Toxicitate pentru PotenŃial de


mediu bioacumulare

Biodegradabilitate

Bioacumulare – reŃinere de substanŃe chimice către organisme prin intermediul


hranei sau apei.
Biodegradare – totalitatea proceselor biologice care constau în conversia unor
substanŃe organice în derivaŃi organici sau anorganici, distincŃi de substanŃele
iniŃiale.
6.3.Dinamica poluantilor in biosfera
6.3.1. Poluarea aerului

Poluarea aerului =prezenŃa în atmosferă a unor substanŃe străine de compoziŃia normală a


acestuia, care în funcŃie de concentraŃie şi timpul de acŃiune provoacă tulburări în echilibrul
natural, afectând sănătatea şi comfortul omului sau mediul de viaŃǎ al florei şi faunei.

Pentru a fi considerate poluante – substanŃele prezente în atmosferă trebuie să exercite un


efect nociv asupra mediului de viaŃǎ de pe Pǎmânt.

Principalele substanŃe ce contribuie la poluarea atmosfericǎ


sunt: oxizii de sulf şi azot, clorofluoro-carbonii,
dioxidul şi monoxidul de carbon.
Surse de poluare

Sursele naturale produc o poluare accidentalǎ care se integreazǎ repede în ciclul ecologic şi
adesea sunt situate la distanŃe mari de centrele populate:
1. Vulcanii polueaza cu pulberi solide, gaze şi vapori, substanŃe toxice datoritǎ conŃinutul
lor mare de compuşi ai sulfului, ce rezultǎ în urma erupŃiei şi a pulverizǎrii lavei
vulcanice în aer. Vulcanii activi polueazǎ continuu prin produse gazoase emise prin
crater şi crǎpǎturi, numite fumarole.
2. Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului
produc poluare atmosferică pe mari întinderi. Pulberea poate fi ridicatǎ pânǎ la mare
înǎlŃime şi odatǎ ajunsǎ într-o zonǎ anticiclonicǎ, începe sǎ se depunǎ.
Se estimeazǎ cǎ în fiecare an atmosfera poartǎ peste 30 de milioane de tone de praf!
3. Pulberi meteorice care pǎtrund în mod constant în atmosferǎ si a caror cantitatea
estimata este de 10 000 tone/zi. Acestea se depun cu o vitezǎ extrem de micǎ deoarece
au dimensiuni coloidale.
4. Incendiile de pǎdure declanşate de trǎsnetele şi temperaturile ridicate din timpul
sezoanelor calde. Acestea se întind uneori pe suprafeŃe mari formând nori de
fum.
Cele mai periculoase sunt incendiile pǎdurilor de conifere, care, datoritǎ rǎşinii
şi terebentinei, accelereazǎ propagarea focului !
5. Descompunerea reziduurilor organice (deşeuri organice industriale sau
alimentare, cadavre, dejecŃii umane şi animale, frunze) pe cale aerobǎ dar mai
ales anaerobǎ genereaza in atmosfera o serie de gaze (NH3, H2S, CO2).
Descopunerea anaerobǎ, elibereazǎ în aer substanŃe toxice, rǎu mirositoare şi
inflamabile. FermentaŃia nǎmolului în bazine, în staŃii de epurare, rampe de
gunoi, canale, ape stǎtǎtoare, gropi septice poate dura chiar şi zeci de ani, reacŃia
fiind urmatǎ de creşterea presiunii gazelor, ce poate produce explozii şi incendii,
uneori la o distanŃǎ mare de sursǎ.
6. CeaŃa este frecventǎ în zonele situate în vecinǎtatea oceanelor şi a mǎrilor, deoarece
acestea aduc în atmosfera continentalǎ cristale de sare ce constituie nuclee de
condensare a vaporilor de apǎ.
CeaŃa din zona londonezǎ este principala cauzǎ a formǎrii smogului reducǎtor acid,
deosebit de grav sǎnǎtǎŃii.
7. Particulele vegetale (polen, spori, mucegai, alge, ciuperci şi fermenŃi). Acestea au in
general dimensiuni foarte mici (10-50 µm) şi se intalnesc pana la altitudini mari (1600m
pentru spori şi ciuperci si 12000 m pentru polen). Acestea sunt mai periculoase dacat
praful deoarece o singurǎ particulǎ poate provoca îmbolnǎvirea unui organism viu.
Aceste particule vegetale alǎturi de bacterii, microbi şi viruşi reprezintǎ principalii
poluanŃi patogeni ai aerului!
8. Ionizarea atmosferei este cauzatǎ în straturile înalte ale acesteia de intensificarea
activitǎŃii solare, iar în straturile inferioare de micşorarea sau perforarea stratului de
ozon, lǎsând astfel cale liberǎ radiaŃiilor ultraviolete, cu acŃiune ionizantǎ.
Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai dǎunǎtoare, fiind într-o
dezvoltare continuǎ datoratǎ extinderii tehnicii. Acestea pot emite in mod organizat
(prin canale şi guri de evacuare cu debite şi concentraŃii de impuritǎŃi cunoscute şi
calculate) sau in mod neorganizat, direct în atmosferǎ discontinuu şi în cantitǎŃi
necunoscute.
Categoriile de materiale ce pot fi agenŃi poluanŃi sunt: materii prime (cǎrbuni,
minerale etc.), impuritǎŃi din materiile prime (sulf, plumb, mercur, arsen, fluor etc.),
substanŃe intermediare, obŃinute în anumite faze ale procesului tehnologic (sulfaŃi,
hidrocarburi etc.), produse finite (ciment, clor, negru de fum, diferiŃi acizi etc.).
Poluarea atmosferei cu particule solide este cea mai veche şi mai evidentǎ categorie
de poluare artificialǎ. Dintre surse putem aminti procesele industriale principale şi
combustibilii, nici una dintre aceste surse însǎ nu degajǎ în atmosferǎ numai poluanŃi
solizi.
1. Poluarea industriala.
Industria termoenergeticǎ eliminǎ în atmosferǎ praf (cenuşǎ, particule de cǎrbune
nears, zgurǎ), oxizi de sulf şi de azot, si cantitǎŃi mai mici de hidrocarburi, funingine,
sulfaŃi şi acizi organici. ToŃi combustibilii uzuali (pǎcurǎ, cocs, cǎrbune) conŃin cenuşǎ
provenitǎ din substanŃele solide necombustibile, în timp ce combustibilii gazoşi sau cei
distilaŃi nu conŃin impuritǎŃi solide, dar în condiŃii de ardere necorespunzǎtoare ei
produc funingine;
Industria siderurgicǎ produce o importantǎ poluare în special la nivel local. În
aceastǎ industrie, minereul de fier şi cǎrbunele sunt materiile prime care degajǎ în
atmosferǎ atât poluanŃi solizi (praf de minereu, cenuşǎ şi praf de cǎrbune), cât şi
poluanŃi gazoşi (compuşi ai sulfului şi carbonului). Datoritǎ noilor tehnologii introduse
pentru fabricarea fontei şi a oŃelului, şi datoritǎ consumului ridicat de oxigen, poluarea
din aceastǎ industrie a devenit din ce în ce mai complexǎ. Principalii poluanŃi sunt:
prafurile şi particulele fine, fumurile, în special cele roşii ale oxidului de fier şi
bioxidul de sulf. Raza de rǎspândire a acestor poluanŃi ajunge uneori la mai mulŃi km.
1. Poluarea industriala.
Industria metalelor neferoase contribuie la poluarea atmosferei cu produse toxice.
Metalele neferoase utilizate în industrie se împart în douǎ mari grupe: grele (cupru,
zinc, plumb, cositor, nichel, mercur) şi uşoare (litiu, magneziu, titan, aluminiu, bariu).
În afarǎ de particulele solide, metalurgia neferoasǎ produce şi importante emisii de
gaze toxice, în special vapori de mercur şi compuşi de sulf.
Industria materialelor de construcŃie are la bazǎ prelucrarea unor roci naturale
(silicaŃi, argile, magnezit, calcar, ghips etc.). Din acesta ramura cele mai poluante sunt
industria cimentului, azbestului, magneziului şi gipsului.
Industria chimicǎ polueaza in principali cu emisii de gaze amestecate cu particule
solide sau lichide.
Industria petrolului. În funcŃie de compoziŃia petrolului, rafinarea este un procedeu
complex în urma cǎruia se emit numeroşi poluanŃi (hidrocarburi, oxizi de sulf şi de
carbon, aldehide, acizi organici, amoniac etc.).
2. Poluarea prin mijloace de transport (autovehicule, locomotive, vapoare, avioane)
Cea mai mare pondere de gaze ce polueazǎ aerul provine de la autovehicule, datoritǎ în
numǎrului foarte mare al acestora. Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ
a atmosferei (60%) este produsǎ de gazele de eşapament.
! Se estimeaza cǎ 80% din cantitatea de CO este produsǎ în primele 2 minute de funcŃionare a
motorului şi reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eşapament.
Avioanele produc o poluare mai redusă decât alte mijloace de transport, datoritǎ utilizǎrii
de turbine cu gaz şi a unui combustibil înalt rafinat. ParticularitǎŃile stratosferei
accentueazǎ insa poluarea, din cauza rarefierii aerului. Astfel, agenŃii poluanŃi au un timp
mai lung de acŃiune, iar vaporii de apǎ rezultaŃi sunt solidificaŃi în cristale fine de gheaŃǎ,
ce formeazǎ o nebulozitate ce diminueazǎ radiaŃia solarǎ.
!La traversarea Atlanticului (6000 km)se consumǎ 0,12 kg carburant pe pasager şi km → 720 kg
carburant pentru fiecare pasager şi se elimina în atmosferǎ 900 kg vapori de apǎ şi 1000 kg CO2.
Vapoarele si locomotivele folosesc motoare Diesel electrice care emit o cantitate redusa
de poluanŃi.
3. Alte tipuri de poluare.
Incinerarea deşeurilor produce poluanŃi gazoşi, urât mirositori şi particule solide.
Prin combustia ambalajelor din material plastic se elibereazǎ acid clorhidric (din PVC
- policlorurǎ de vinil) şi agenŃi plastifianŃi ca policlorobifenoli, deosebit de toxici.
Fumul de Ńigarǎ produce o poluare îngrijorǎtoare pentru incinte, afectând direct pe
fumǎtori cât şi pe nefumǎtorii. Prin arderea tutunului are loc o distilare uscatǎ a
acestuia, iar în fumul emis au fost identificaŃi circa 3000 de substanŃe, care în cea mai
mare parte sunt mutagene şi/sau cancerigene.
Contaminarea radioactivǎ. Principalele surse de poluare radioactivǎ sunt mineritul
uraniului şi plutoniului, uzinele de preparare a combustibilului nuclear, deşeurile
centralelor nucleare, experienŃele nucleare, avariile şi accidentele nucleare.
Poluarea fonicǎ se produce datoritǎ unor zgomote sau emisii de sunete cu vibraŃii de
o anumitǎ intensitate ce produce o senzaŃie dezagreabilǎ, jenantǎ şi chiar agresivǎ.
Principalele surse de poluare fonicǎ sunt: transporturile terestre şi aeriene, şantierele de
construcŃii, complexele şi platformele industriale etc.
Efectele poluarii aerului

Poluarea aerului cu aerosoli are ca efect o acŃiune iritantǎ, toxicǎ, cancerigenǎ,


alergicǎ, infectantǎ şi de scǎdere generalǎ a rezistenŃei organismului. Aerosolii eliminaŃi în
atmosferǎ pot fi netoxici (aceştia devin nocivi numai când particulele aerosolice au
dimensiuni mari) şi toxici (sunt mai puŃin rǎspândiŃi, dar sunt mult mai agresivi).
Gazele şi vaporii au un efect dǎunǎtor asupra organismului si pot fi: toxice respiratorii,
sangvine, hepatice şi neuroleptice. Cele mai importante în acest sens sunt: CO, CO2, NOX,
Cl, H2S şi O3.
Efectele nocive asupra plantelor. Plantele sesizeazǎ timpuriu şi masiv influenŃa nocivǎ
a poluanŃilor aerului, constituind prin leziunile ce le suferǎ, indicatori importanŃi asupra
gradului de poluare. Pagubele generate de poluarea plantelor pot duce la pierderi
economice importante (alimente, furaje, arbori). Prin spǎlarea atmosferei de cǎtre
precipitaŃii şi prin sedimentarea particulelor şi gazelor toxice se poate produce o
modificare a compoziŃiei apei şi solului şi o creştere a substanŃelor toxice din acestea,
lucru ce produce tulburǎri de dezvoltare a plantelor.
Efectele nocive asupra animalelor. Cei mai importanŃi poluanŃi atmosferici în ceea ce
priveşte efectele asupra animalelor sunt aceia care persistǎ şi se concentreazǎ pe plante.
Modificarea factorilor meteorologici naturali. Acest lucru este posibil prin prezenŃa în
atmosferǎ a poluanŃilor sub formǎ de pulberi şi gaze, ce pot crea un mediu atmosferic
diferit de cel natural, prin modificǎrile ansamblului microclimatic. Cele mai importante
modificǎri meteorologice sunt legate de creşterea în localitǎŃile poluate a numǎrului zilelor
cu ceaŃǎ.
Smogul este un amestec de ceaŃǎ solidǎ sau lichidǎ şi particule solide rezultate din
poluarea industrialǎ. Acest amestec se formeazǎ când umiditatea este mare, iar condiŃiile
atmosferice nu permit împrǎştierea emanaŃiilor poluante, ci din contrǎ favorizeaza
acumularea lor lângǎ surse. Smogul reduce vizibilitatea naturalǎ şi adesea iritǎ ochii şi cǎile
respiratorii. Smogul este favorizat şi de procesul de inversiune termicǎ ce creazǎ un plafon
ce stagneazǎ deasupra oraşului. Smogul fotochimic este o ceaŃǎ toxica produsǎ prin
interacŃiunea chimicǎ între emisiile poluante şi radiaŃiile solare. Cel mai întâlnit produs al
acestei reacŃii este ozonul.
Reducerea vizibilitǎŃii în marile centre populate care poate provoca tulburǎri ale
transportului. Aceastǎ reducere a vizibilitǎŃii poate fi favorizatǎ de anumite fenomene
meteorologice (stagnarea aerului, vânturi puternice şi umiditatea ridicatǎ).
PoluanŃii din aer pot determina degradarea şi deteriorarea ulterioarǎ a unor obiecte,
materiale şi substanŃe cu care vin în contact prin fenomene fizico-chimice complexe. Cele
mai importante sunt fenomenele de coroziune, decolorare şi spǎlare a unor materiale,
reducerea elasticitǎŃii şi rezistenŃei unor compuşi organici. Astfel, durata de viaŃǎ a
construcŃiilor metalice se reduce de 2-3 ori în zonele intens populate datoritǎ fenomenului de
coroziune la care sunt expuse. Prin reacŃia unor substanŃe din aer cu materialele de
construcŃie (calcar, mortar, marmurǎ) se produc substanŃe chimice noi cu rezistenŃǎ şi
durabilitate mai redusǎ. Astfel, carbonaŃii din care sunt constituite aceste materiale se
transformǎ în prezenŃa oxizilor de sulf, în sulfaŃi, substanŃe cu o solubilitate mai mare ce pot
fi antrenate de ploaie. Durata obişnuitǎ de 20-30 de ani fǎrǎ reparaŃii şi renovǎri, a unor
materiale de construcŃie poate fi redusǎ la numai 4-5 ani datoritǎ poluanŃilor atmosferici.
Efectul de sera si incalzirea globala

În jurul pǎmântului existǎ un strat de gaze numite


gaze de serǎ, care permit razelor cu lungime scurtǎ
de undǎ (lumina vizibilǎ), sǎ le traverseze, încǎlzind
atmosfera, oceanele, suprafaŃa planetei şi
organismele. Energia caloricǎ este rǎspânditǎ în
spaŃiu în formǎ de raze infraroşii (cu lungimi de
unde mari). Acestea din urmǎ sunt absorbite în parte
de gazele cu efect de serǎ, pentru a se reflecta încǎ o
dată pe suprafaŃa Pǎmântului. Astfel, pǎmântul e
menŃinut la o temperaturǎ ridicatǎ de atmosferǎ care
acŃioneazǎ ca o pǎturǎ. Fǎrǎ ea temperatura medie la
suprafaŃǎ ar fi de -18 ºC (faŃǎ de 25 ºC, temperatura
medie actualǎ), iar viaŃa nu ar fi posibila.
Efectul de sera si incalzirea globala
Efectul natural de serǎ al atmosferei a fost dereglat în ultimii 200 de ani, de om,
care, prin activitǎŃile sale, a sporit concentraŃia gazelor cu efect de serǎ din
atmosferǎ. Tulburarea acestui proces natural are ca rezultat o climǎ mult mai
caldǎ. Dioxidul de carbon, metanul, oxizii de azot, ozonul, împreunǎ cu vaporii de
apǎ formeazǎ în mod natural gazele de serǎ. Majoritatea gazelor poluante ce ajung
printre acestea au o capacitate diferitǎ de a absorbi cǎldura şi rǎmân în atmosferǎ
perioade lungi de timp, ceea ce le sporeşte acŃiunea dǎunǎtoare.
Cele mai importante gaze care deregleazǎ efectul de sera natural sunt:
Dioxidul de carbon (CO2) - gazul cu efect de serǎ de provenienŃǎ antropicǎ cel
mai frecvent. Concetratia acestuia a crescut in atmosfera de până la 25% de la
debutul revoluŃiei industriale ceea ce a condus la sporirea cu 59% a potenŃialului
efectului de serǎ. CO2 este unul dintre principalele substanŃe emise la arderile de
combustibil fosil. Pe plan mondial cca. 90% din energia comercializatǎ este
produsǎ utilizand combustibili fosili: pǎcurǎ, cǎrbune brun, gaz natural şi lemn.
Efectul de sera si incalzirea globala

Metanul (CH4) contribuie cu cca. 18% la creşterea efectului de serǎ. Metanul


poate provine din: arderile anaerobe, descompunerile vegetale, câmpuri inundate
de orez, mlaştini, aparatul digestiv al numeroaselor animale, scurgeri din
conductele de gaze, de la centrele termice, etc..
Cercetǎtorii sunt alarmaŃi, deoarece încǎlzirea climei va antrena eliberarea unei
pǎrŃi din CH4 natural acumulat în cantitǎŃi mari sub gheŃari şi în calotele polare,
provocânt astfel efectul de retroacŃiune.
Ozonul troposferic (O3) contribuie la sporirea efectului de serǎ cu circa 8%. În
ozonosferǎ ozonul creat natural apare ca un ecran de protecŃie împotriva razelor
ultraviolete, însa în troposferă ozonul e un produs al reacŃiilor poluantilor
atmosferici. Astfel, ozonul troposferic reacŃioneazǎ cu Ńesuturile vegetale şi
animale provocând efectul de serǎ.
Efectul de sera si incalzirea globala

Oxidul de azot (N2O) contribuie la sporirea efectului de serǎ cu circa 6% si


provine de la arderea combustibilului fosil, utilizarea îngrǎşamintelor azotate,
incinerarea arborilor şi reziduurilor de plante.

Clorofluorocarburile (CFC) sunt un produs chimic care determina subŃierea


stratului de ozon, constituind în egalǎ mǎsura un gaz cu efect de serǎ în creştere.
SavanŃii nu sunt siguri de efectele reale produse de CFC asupra schimbǎrii
climatului pentru cǎ acŃiunea lor de rarefiere a stratului de ozon poate sǎ aducǎ o
nouǎ rǎcire a planetei. Este posibil ca, reducând emisia de CFC, sǎ protejǎm stratul
de ozon, accelerând o nouǎ încǎlzire a planetei.
Efectul de sera si incalzirea globala

Clima terestrǎ a suferit un proces puternic de încǎlzire acum aproape 55 milioane


de ani. Cauza acestui efect a fost intensificarea activitǎŃii vulcanice, care a dus la
creşterea rapidǎ a cantitǎŃii de gaze, în special CO2, ce a favorizat efectul de serǎ.
In prezent nivelul de CO2 creşte, oceanele se încǎlzesc, gheŃarii se topesc, nivelul
mǎrii creşte, lacurile scad, seceta persistǎ, gheŃarii se prǎbuşesc, precipitaŃiile
cresc, apele de munte seacǎ, incendiile din pǎduri se înmulŃesc, iarna este mai
blândǎ, primǎvara mai timpurie, toamna întârzie, perioadele de migraŃie variazǎ,
pǎsǎrile cuibǎresc mai devreme, plantele înfloresc timpuriu, recifele de corali
albesc, zǎpezile perene se restrâng, speciile exotice îşi extind arealul, amfibienii
dispar, temperaturile cresc la latitudini înalte, pǎdurile tropicale se usucǎ... Ce se
întâmplǎ? Încǎlzirea globalǎ este un fenomen ce se produce aproape
imperceptibil pentru om, efectele pe care le poate avea însǎ pot fi catastrofale.
Secetǎ, inundaŃii, incendii, uragane, toate pot fi provocate de încǎlzirea planetei !
6.3.Dinamica poluantilor in biosfera
6.3.2. Poluarea apei
Poluarea apei = modificarea compoziŃiei sau stării apelor ca urmare a unor procese
naturale sau activităŃilor umane care generează probleme legate de imposibilitatea
utilizării lor pentru anumite folosinŃe.
Clasificarea surselor de poluare a apei
1. Dupa natura poluarii
• naturale prin intermediul materiilor solide în suspensie (eroziune), acizilor şi bazelor
(dizolvarea rocilor sau ploi acide), materie organică (mineralizare), compuşilor
metalici naturali, radionuclizilor sau microorganismelor. Aceste surse sunt de tip
difuz, fără o localizare precisă şi dificil de controlat.
• antropice care constau din deversări de ape reziduale industriale, ape meteorice,
nămoluri, ape uzate menajere sau microorganismelor patogene.
2. În funcŃie de acŃiunea poluanŃilor în timp: continue, cu caracter permanent;
discontinue, temporară sau temporară mobilă si accidentale.
Surse de poluare a apei
3. În funcŃie de provenienŃa poluanŃilor:
 surse de poluare organizate - ape uzate colectate prin sisteme de canalizare.
apele uzate menajere utilizate în locuinŃe, instituŃii publice, unităŃi comerciale şi de
alimentaŃie publică. Continut: impurităŃi de provenienŃă biologică, substanŃe organice
(produse petroliere, detergenŃi, pesticide) si substanŃe minerale;
apele uzate industriale, care rezultă din diverse procese de fabricaŃie şi au o
varietatea nelimitată de poluaŃi şi nocivitatedeosebită.
apele uzate agrozootehnice. Continut: dejecŃi animale, produşii de eroziune ai
solului, îngrăşăminte naturale sau sintetice, substanŃe chimice folosite împotriva
dăunătoriilor agricoli, biostimulatori, agenŃi infecŃiosi specific animalelor etc.
surse de poluare neorganizate – ape meteorice (ploaie sau zăpadă) si rezidurile solide. Ele
au un caracter intermitent, de obicei debite reduse şi o compoziŃie diversă, producând o
poluare difuză, dificil de stabilit şi mai ales de stăpânit. În compoziŃia lor intră, în general,
suspensiile organice sau minerale, germenii patogeni, paraziŃii antrenaŃi de pe sol, unele
substanŃe toxice etc.
Poluarea chimică a apei are drept sursa “ploile acide”, îngrăşămintele chimice sau
organice, petrolul, diferite substanŃe chimice deversate de intreprinderi industriale.
Ploile acide duc la acidifierea apei, cu moartea organismelor acvatice, fenomen ce a
primit denumirea de “moartea lacurilor”;
AzotaŃii folosiŃi ca îngrăşăminte, spălaŃi de apa de ploaie şi duşi în apa potabilă produc
tulburări nervoase şi anemii grave, îndeosebi la copii (cianoza infantilă), prin
transformarea în azotiŃi care blochează hemoglobina din sânge.
Diferite substanŃe chimice provenite din industrie, din apa de ploaie ce spală terenurile
agricole, din sistemele de canalizare, din complexele zootehnice genereaza înmulŃirea
exagerată a algelor, numită “înflorirea apelor” sau eutrofizare. Acest proces duce la
scăderea cantităŃii de oxigen din apă ( prin consumarea acestuia în procesul de
descompunere a algelor).
Poluarea apei cu petrol se face mai ales în urma accidentelor petroliere, a curăŃirii
acestora, dar si cu petrol din sonde si rafinării.
Poluarea fizică
Poluarea termică are ca surse apele de răcire de la centralele termoelectrice sau
nucleare asociate diferitelor industrii.
Poluarea sonoră este îndeosebi rezultatul industrializării, urbanizării,
intensificării circulaŃiei aeriene, rutiere, executării unor construcŃii etc.
Poluarea radioactivă rezultă din explozii şi accidente nucleare de la uzinele
nuclearoelectrice, din depozitarea deşeurilor radioactive.
Poluarea biologică presupune pătrunderea în apă, a unor microorganisme patogene
(bacterii, ciuperci) sau a paraziŃilor care produc boli la om şi animalele de interes
economic.
6.3.Dinamica poluantilor in biosfera
6.3.3. Poluarea solului

Definitii:
Sol = strat viu de la suprafaŃa litosferei care se află într-o continuă evoluŃie
sub influenŃa factorilor pedogenetici şi care permite dezvoltarea ecosistemelor
vegetale.
Poluarea solului = dereglarea funcŃionării normale a acestuia ca suport şi
mediu de viaŃa pentru ecosistemele naturale sau antropice.

Solul poate fi poluat:


•în mod direct prin deversări de deşeuri, îngrăşăminte sau pesticide;
•în mod indirect prin depunerea la nivelul acestora a agenŃilor poluanŃi emişi
iniŃial în atmosferă sau hidrosferă.
Poluarea naturală – deşi uneori au consistenŃe catastrofale, se integrează rapid în
circuitul natural, iar zonele afectate se regenerează.
a) ErupŃiile vulcanice elimina gaze, vapori şi particule solide, care sunt transportate
pe mari distanŃe de vânt şi curenŃi de aer; aceştia pot polua atât aerul cât şi apa şi
solul;
b) Eroziunea solului fie ea eolianaă sau cauzată de ploi, este mai mult o problemă de
degradare a solului, dar poate fi intensificată de poluare;
c) Reziduurile vegetale şi animale degajă în urma descompunerii o serie de substanŃe
gazoase poluante iar rămăşiŃele lor se integrează în sol.
Poluarea artificială – a apărut odată cu revoluŃia industrială, iniŃial produsele
poluante fiind de natură organică, uşor biodegradate de bacterii şi ciuperci. Pe măsura
dezvoltării industriale şi exploziei demografice au apărut deşeuri nebiodegradabile,
pentru care nu există în natură enzime capabile să le descompună.
Chimizarea în exces a agriculturii duce la tulburarea echilibrului solului ca şi la
acumularea în sol şi în apa freatică a unor substanŃe minerale (nitriŃi care au efecte
negative pentru om şi animale şi distrug bacteriile fixatoare de azot atmosferic).
Pesticidele, nebiodegradabile în majoritatea lor, se concentrează de-a lungul lanŃurilor
trofice, fiind toxice pentru plante şi animale. De asemenea, dăunătorii devin rezistenŃi la
pesticide, fiind necesară crearea de noi substanŃe de sinteză, eficiente dar şi mai toxice
pentru mediu. Combaterea biologică a dăunătorilor este o soluŃie mai bună pentru
reducerea poluării solului.
Nivelul contaminării solului depinde şi de regimul ploilor. Acestea spală în general
atmosfera de agenŃii poluanŃi şi îi depun pe sol, dar în acelaşi timp spală şi solul, ajutând
la vehicularea agenŃilor poluanŃi spre emisari. Trebuie totuşi amintit că ploile
favorizează şi contaminarea în adâncime a solului.
Într-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de vegetaŃia care îl acoperă, precum
şi de natura însaşi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmărirea
persistenŃei pesticidelor şi îngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul
economic şi de protejare a mediului cere ca atât ingrăşămintele cât şi pesticidele să
rămână cât mai bine fixate în sol. În realitate, o parte din ele este luată de vânt, alta este
spălată de ploi, iar restul se descompune în timp, datorită oxidării în aer sau acŃiunii
enzimelor secretate de bacteriile din sol.
Poluarea chimică a solului afectează circa 0,9 milioane ha, din care poluarea excesivă
circa 0,2 milioane ha; efecte agresive deosebit de puternice asupra solului produce
poluarea cu metale grele (Cu, Pb, Zn, Cd) şi dioxid de sulf.
Poluarea cu petrol şi apă sărată de la exploatările petroliere şi transport este prezentă pe
circa 50 mii ha. Distrugerea solului prin diverse lucrări de excavare afectează circa 15
mii ha, aceasta constituind forma cea mai gravă de deteriorare a solului, întâlnită în
cazul exploatărilor miniere.
6.4. Notiunea de toxicitate

Definitii:
Toxicitate = capacitatea inerentă a unui produs chimic de a produce efecte
adverse într-un organism viu şi al transforma într-o substanŃă periculoasă.

Dupa nivelul la care se fac simŃite efectele poluanŃilor toxici :


•la nivel individual (ecofiziologice);
•la nivel populaŃional (demecologice);
•la nivel de ecosistem (sinecologice).
Dupa tipul de efect:
•Acut - care se simte într-un timp relativ scurt (minute, ore, zile);
•cronic - care se face simtit după un timp de expunere lung şi relativ permanent
(săptămâni, luni, ani).
Din punct de vedere al intensităŃii efectelor poluanŃilor asupra organismelor :
• toxicitate letală acută, care se manifestă prin mortalitatea într-un interval scurt
de timp a organismelor expuse;
• toxicitate subletală acută care se concretizează prin inhibarea pe termen scurt a
unor funcŃii fiziologice (respiraŃie, fotosinteză, mobilitate, ş.a.).
• toxicitate cronică subletală care se datorează penetrării unor doze, câteodată
infime, a căror acumulare poate provoca efecte importante sau efectelor pe
termen lung datorate intoxicaŃiilor acute subletale .
EFECT ACUT CRONIC
EXPUNERE
ACUTĂ Efect pe termen scurt a unei Efect pe termen lung a unei expuneri pe
expuneri pe termen scurt. (ex: termen scurt. ( ex: probleme de
iritarea pielii cauzate de respiraŃie după o inhalarea scurtă a unei
contactul cu o foarte soluŃie soluŃii concentrate de clor)
diluată de acid sulfuric)
CRONICĂ Efect pe termen scurt a unei Efect pe termen lung a unei expuneri pe
expuneri pe termen lung (ex. termen lung (ex: cancer pulmonar
sensibilizarea pielii la cauzat de expunerea timp de mai mulŃi
etilendiamină urma unui ani la doze mari de clorură de vinil)
contact de mai mulŃi ani)
6.5.Curba doza-efect
6.6. Efectele acŃiunii poluanŃilor la nivelul de ecosistem

• Efecte asupra structurii ecosistemelor:


– Reducerea abundenŃei şi bogăŃiei;
– Efecte asupra dominanŃei anumitor populaŃii;
– Efecte asupra diversităŃii specifice;
– Efecte asupra populaŃiilor speciilor cheie;
– Efecte asupra distribuŃiei abundenŃei speciilor dintr-o comunitate;
– Efecte asupra succesiunii;
• Efecte asupra funcŃionării ecosistemelor:
– Efecte asupra biomasei şi productivităŃii primare;
– Efecte asupra productivităŃii secundare;
– Efecte asupra descompunătorilor şi ciclurilor biogeochimice;
– Efecte asupra reglării ciclului materiei de către consumatori.
Efecte toxice ale poluantilor

Expunerea simultană sau secvenŃiala la mai multe produse contaminate poate să:
 nu se influenŃeze reciproc = acŃiunea anergică;
să existe interferenŃe iar efectul comun va fi mai mare decât suma efectelor toxice
individuale = acŃiune sinergică;
să existe interferenŃe iar efectul comun să fie mai redus decât suma efectelor
individuale ale celor doi poluanŃi = acŃiune antagonică.

Mediul conŃine factori a caror acŃiunea asupra sănătăŃii este :


•pozitivă = factori sanogeni;
•negativă = factori patogeni.
Efectele poluantilor la nivelul organismelor

Bioacumularea poluantului

Modificari biochimice

Stres distuctiv Stres fiziologic

Raspunsuri fizilogice
(cumn, asimilare, excretie)
Moartea organismului
Raspunsuri morfologice
(modificari histologice)

Raspunsuri comportamentale
Pierderi de biomasa (capacitate de a vana,
vulnerabilitate,
comportament de hranire)

Alterarea performantelor
individuale
(crestere, dezvoltare,
Efecte la nivel de ecosistem reproducere)
biodegradare,
6.7. Concentrarea poluantilor in biomasa bioconcentrare,
bioamplificare

6.7.1. Biodegradarea
Biodegradare = totalitatea proceselor biologice ce constau în conversia unei
substanŃe organice în derivaŃi organici sau anorganici distincŃi de substanŃele
iniŃiale.
Procesul de biodegradare are loc în două etape.
•biodegradarea primară sau biotransformarea, = pierderea identităŃii chimice a
produşilor iniŃiali realizată de către microorganisme, cu formarea de produşi
intermediari de biodegradare;
•biodegradarea secundară sau mineralizarea, = procesul de transformarea
completă a produşilor poluanŃi în apă, CO2, substanŃe anorganice şi biomasă.
6.7.2. Bioconcentrarea, bioacumularea şi bioamplificarea

Bioconcentrare = proces de creştere a concentraŃiei unor compuşi


chimici în organism, faŃă de compartimentele biosferei de unde sunt
preluate, aceasta realizându-se printr-un mecanism direct.
Bioacumulare = creşterea concentraŃiei compuşilor poluanŃi în
organisme faŃă de compartimentele abiotice ale biosferei ca rezultat al
preluării pe cale directă şi alimentară.
Bioamplificare = proces de acumulare a substanŃelor chimice la
nivelul organismelor care are loc prin preluarea poluanŃilor din mediu
pe cale alimentară prin hrana.
Factor sau potenŃial de bioconcentrare (FBC) =raportul dintre concentraŃia
unui compus chimic în organism şi concentraŃia acestuia în mediul din
care este preluat.

În funcŃie de valorile acestui coeficient procesele de acumulare în biomasă


sunt:
•proces de bioacumulare a compuşilor pentru o valoare subunitară a
factorului de bioconcentrare (0< FBC <1);
•proces de bioconcentrare a compuşilor pentru o valoare a factorului
de bioconcentrare supra unitară (FBC >1).
Bioamplificarea în ecosistemele acvatice