UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ȘI DREPT

LUCRARE DE DISERTAŢIE

2017
 UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ȘI DREPT
Programul de studii: Economie și Finanțe Europene
Forma de învăţământ: Zi

Utilizarea indicatorilor macroeconomici în

caracterizarea stării și dinamicii economiei

Coordonator ştiinţific,
Prof. univ. dr. Emilia UNGUREANU

Absolvent,
Ionela Mădălina MICU

Piteşti
2017
 CUPRINS

Lista tabeleleor şi figurilor

INTRODUCERE .................................................................................................................. 3

Capitolul 1. INDICATORI MACROECONOMICI ÎN PERIOADA ACTUALĂ........ 5

1.1. Sistemul Conturilor Naţionale ……………………………………….……........…. 6
1.2. Principalii indicatori macroeconomici din economia românească .……………...... 10

Capitolul 2. EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI

ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2007- 2016 …………………………….………………... 17
2.1. Dinamica și structura PIB ……………………………………………...………......... 17
2.2. Dinamica şi structura ratei de ocupare .....................……...…………………...……. 29
2.3. Dinamica și structura numărului de șomeri .............................................................. 34
2.4. Dinamica și structura ratei inflației .......................................................................... 39

CONCLUZII .…………………………………………………………………………...… 42

BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................. 44
 LISTA TABELELOR SI FIGURILOR
Lista tabelelor

Tabelul 2.1. Produsul intern brut în perioada 2007 – 2015 …………………….……………. 18

Tabelul 2.2. PIB total şi PIB pe cap de locuitor în perioada 2007 – 2015 ………………….… 19
Tabelul 2.3. PIB pe locuitor la nivelul UE calculat pe baza cursului de schimb (În Euro) în
perioada 2007 – 2015 ……………………………………………………………… 20
Tabelul 2.4. Contribuţia principalelor activităţi la realizarea PIB în perioada 2007 – 2015 … 21
Tabelul 2.5. Contribuţia principalelor activităţi la realizarea PIB la nivelul UE ……………… 22
Tabelul 2.6. PIB pe categorii de resurse în România în perioada 2007 – 2015 …….…………. 23
Tabelul 2.7. PIB pe categorii de utilizări în România în perioada 2007 – 2015 ……….………. 25
Tabelul 2.8. Productivitatea muncii, pe persoană ocupată şi activităţi ale economiei în
perioada 2007 – 2014 ……………………………………………………………… 26
Tabelul 2.9. Populaţia ocupată pe principalele activităţi ale economiei …………..…………… 27
Tabelul 2.10. Productivitatea muncii pe persoana ocupată, ca medie faţă de Uniunea
Europeană, în perioada 2007 – 2015 …………………………………..…..……… 28
Tabelul 2.11. Evoluţia populaţiei active şi a populaţiei ocupate în perioada 2007 – 2015 ……… 29
Tabelul 2.12. Venituri totale ale gospodăriilor în perioada 2007 – 2015 ……………………… 30
Tabelul 2.13. Cheltuieli totale ale gospodăriilor în perioada 2007 – 2015 …………………… 31
Tabelul 2.14. Soldul balanţei de plăţi externe în perioada 2007 – 2015 ………………………… 33
Tabelul 2.15. Deficitul bugetar în perioada 2007 – 2015 ……………………………………… 33
Tabelul 2.16. Evoluţia şomajului în perioada 2007 – 2015 ……………………………………… 35
Tabelul 2.17. Evoluția șomajului total la nivelul UE în perioada 2007 – 2015 …………..……… 36
Tabelul 2.18. Structura șomajului pe grupe de vârstă în perioada 2007 – 2015 ………………… 36
Tabelul 2.19. Structură șomaj pe nivel de educație în perioada 2007 – 2015 …………………… 37
Tabelul 2.20. Variaţia anuală a inflaţiei în perioada 2007 – 2016 ................................................. 37

Lista figurilor
Figura 2.1. Evoluția PIB în perioada 2007 – 2015 ….…………………………………………. 18
Figura 2.2. Evoluția PIB-ului total în perioada 2007 – 2015 …….…………………………….. 19
Figura 2.3. Evoluția PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2007 – 2015 ……………………. 19
Figura 2.4. Evoluța PIB-ului pe locuitor la nivelul UE în perioada 2007 – 2015 ……………... 20
Figura 2.5. Evoluția principalelor activităţi la realizarea PIB în perioada 2007 – 2015 ……... 22
Figura 2.6. Contribuția principalelor activități la realizarea PIB 2007 ……………………….. 23
Figura 2.7. Contribuția principalelor activități la realizarea PIB 2014 ……………………….. 23
Figura 2.8. Evoluția PIB-ului în România pe categorii de resurse în perioada 2007 – 2015 …. 24
Figura 2.9. Evoluția PIB pe categorii de utilizări în România în perioada 2007 – 2015 ……… 25
Figura 2.10. Productivitatea muncii, pe persoană ocupată şi activităţi ale economiei în
perioada 2007 – 2014 ………………………………………...……………………. 27
Figura 2.11. Productivitatea muncii pe persoană ocupată în perioada 2007 – 2015 …………… 28
Figura 2.12. Venituri totale ale gospodăriilor în perioada 2007 – 2015 ....................................... 30
Figura 2.13. Cheltuieli totale ale gospodăriilor în perioada 2007 – 2015 ................................... 31
Figura 2.14. Evoluţia şomajului în perioada 2007 – 2015 ………………………………………. 35
Figura 2.15. Şomajul total 2017 – 2015, România şi ţări membre U.E ......................................... 36
Figura 2.16. Structura șomajului pe grupe de vârstă în perioada 2007 – 2015 ………………… 37
Figura 2.17. Structură șomaj pe nivel de educație în perioada 2007 – 2015 …………………… 38
Figura 2.18. Variaţia anuală a inflaţiei în perioada 2007 – 2016 ………………………………. 39
 INTRODUCERE

Economia oricărei țări reprezintă o realitate complexă a cărei cunoaştere necesită

gruparea unităţilor economice în categorii specifice și determinarea unor rezultate economice
de ansamblu. În economiile contemporane, măsurarea rezultatelor macroeconomice se
realizează cu ajutorul indicatorilor sintetici din sistemul contabilităţii naţionale.
Evidenţierea nivelului de dezvoltare economică, a tendinţelor acesteia şi a modului în
care sunt utilizate resursele unei economii naţionale, necesită măsurarea rezultatelor activităţii
economice.
Evaluarea, fizică şi valorică, a rezultatelor agenţilor economici în ansamblu permite
reflectarea evoluţiilor favorabile şi nefavorabile în economia naţională.
Motivaţia alegerii temei l-a constituit faptul că problematica modalităţilor prin care
autorităţile statului îşi procură resursele băneşti necesare desfăşurării activităţii reprezintă un
subiect de dezbatere, atât în cadrul comunităţii ştiinţifice, dar mai ales în rândul politicienilor.
Veniturile publice se constituie, deseori, într-un măr al discordiei printre
reprezentanții autorităților publice, tot timpul există o problemă a banilor publici dată de
caracterul lor limitat. Problematica resurselor financiare publice stârneşte interesul tuturor
cetăţenilor implicaţi activ în animarea sistemul financiar public. La fel ca mulţi alţii, ne
încadrăm în categoria contribuabililor obişnuiţi, interesaţi de modul în care statul gestionează
banul public. Această cercetare s-a constituit în posibilitatea de a aprofunda şi înţelege
sistemul resurselor financiare publice din România, dar şi oportunitatea de a investiga dacă
sistemele fiscale ale altor ţări sunt un factor determinant al ecartului care ne desparte de
acestea, ca nivel de dezvoltare economică.
Activităţile economice ce se desfăşoară în cadrul unei economii naţionale se
concretizează într-o gamă variată de bunuri şi servicii. Evaluarea acestora sub aspect fizic sau
valoric se realizează cu ajutorul indicatorilor economici. Indicatorul economic constituie
expresia numerică a laturii cantitative, a fenomenelor şi proceselor economice în anumite
condiţii de spaţiu şi timp. El permite evidenţierea acestor fenomene şi procese sub aspect
cantitativ, structural şi calitativ, precum şi interdependenţele dintre anumite subsisteme ale
economiei naţionale. În funcţie de nivelul pentru care se calculează aceşti indicatori, pot
exista indicatori micro şi macroeconomici; dacă primii măsoară rezultatele la nivelul
agentului economic individual, ultimii exprimă performanţa la nivelul ansamblului economiei
naţionale.
Punctul de plecare în determinarea indicatorilor macroeconomici îl reprezintă cei
microeconomici. Principalii indicatori macroeconomici sunt: produsul global, produsul intern,
produsul naţional, venitul naţional, venitul personal, venitul personal disponibil al populaţiei.
Cunoaşterea acestor indicatori, nu numai prin aura lor teoretică, naţională, ci prin
unduirea vieţii economice este deosebit de benefică. Aceste mărimi sunt totodată şi mărimi
sintetice, care, măsurând rezultatele integrale ale activităţii economice, ne formează o imagine
de ansamblu privind locul pe care îl ocupă economia la un moment dat.
De-a lungul timpului, menţinerea şi dezvoltarea vieţii omeneşti, satisfacerea nevoilor
umane şi realizarea unei bunăstări a naţiunilor, a fost posibilă datorită resurselor naturale
existente, a inteligenţei umane, a muncii desfăşurate de oameni sau cu alte cuvinte, a
dezvoltării producţiei materiale. Cu toate acestea, producţia nu poate fi obţinută prin utilizarea
integrală a resurselor unei naţiuni, deoarece acestea sunt limitate şi este necesară găsirea unor
resurse alternative care pot satisface în continuare nevoile omeneşti.
Resursele societăţii nu constau doar în resursele naturale, cum ar fi pământul,
zăcămintele minerale, pădurile etc., ci şi resursele umane, atât intelectuale, cât şi fizice, care
permit obţinerea producţiei.
Nivelul scăzut al produsului intern brut pe locuitor reprezintă efectul ponderii scăzute
a populaţiei ocupate şi a salariaţilor în totalul populaţiei, precum şi a productivităţii extrem de
scăzute a resurselor umane în general, în majoritatea domeniilor şi în special în agricultură.

3
 Alături de aceste categorii, în economia de piaţă intervine şi cel de-al patrulea
element, şi anume antreprenorul, care îşi asumă riscurile în vederea obţinerii producţiei şi
organizează şi dirijează ceilalţi factori de producţie. Toate aceste tipuri de resurse formează în
ansamblul lor factorii de producţie.
De multe ori macroeconomia este identificată cu economia naţională. Sinonimia
respectivă este numai parţial valabilă.
O anumită problemă economică devine macroeconomică, atunci când şi acolo
aceasta:
 derivă din formarea şi consolidarea unei economii naţionale;
 stimulează sau afectează realizarea intereselor generale ale agenţilor economici
dintr-o ţară;
 încadrarea ei în limite normale de desfăşurarea presupune măsuri concertate şi
acţiuni convergente din partea participanţilor la viaţa economică.
Bugetul de stat echilibrat a devenit rezultatul alternanţei bugetelor deficitare şi
excedentare.
Echilibrul plăţilor cu încasările curente din relaţiile cu străinătatea nu poate fi obţinut
decât ca excepţie cu fiecare partener extern şi într-un anumit an. El poate fi aşteptat şi obţinut
doar pe orizonturi medii de timp şi cu toţi partenerii unei ţări.
Aceste probleme macroeconomice sunt ordonate nu numai în raport de intensitatea
manifestării lor, ci şi în funcţie de sistemele de gândire economică din prisma cărora sunt
analizate. Curentul neodirijist pune în centrul preocupărilor cererea agregată, în timp ce
gândirea neoliberală - monetaristă mizează pe pârghiile ofertei agregate.
Indiferent de natura rezultatelor (bunuri materiale şi servicii) şi fluxurilor din
economia naţională, aceşti indicatori se calculează numai în expresie valorică, prin
intermediul preţurilor şi tarifelor.
Indicatorii macroeconomici sunt date statistice care indică starea actuală a economiei
unui stat, în funcţie de un anumit domeniu economic (industrie, piaţa forţei de muncă, comerţ,
etc.) Aceste date sunt publicate cu regularitate la un anumit moment de către agenţiile
guvernamentale şi de către sectorul privat.
Programele de transformare aplicate în prezent sau avute în vedere plasează
reducerea cererii pe primul loc pe lista măsurilor care trebuiesc luate. Acest prim pas este
făcut in speranţa ca acţiunea spontană a forţelor pieţei va conduce la o activitate investiţională
sporită si la creşteri ale producţiei.

4
 CAPITOLUL 1
INDICATORI MACROECONOMICI ÎN PERIOADA ACTUALĂ

Indicatorii macroeconomici sunt date statistice care indică starea actuală a economiei
unui stat, potrivit anumitor sectoare ale economiei (piaţa băncilor, industrie, piaţa forţei de
muncă, comerţ). Aceste date cu privire la indicatorii macroeconomici sunt publicate de către
Institutul Naţional de Statistică (INS). Prin intermediul studiului de piaţă se poate urmări
pulsul economiei, starea ei permanentă, cât şi reacţia acesteia în urma impactului cu mai mulţi
factori externi.
Cei mai importanţi indicatori macroeconomici care reflectă într-o manieră cât mai
realistă starea economiei sunt1:
a) Produsul intern brut (PIB) este cel mai relevant indicator macroeconomic și
reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate
consumului final, produse în toate ramurile economiei, în interiorul unei țări, în
decurs de un an. Acesta se poate calcula și la nivelul unei regiuni sau localități.
PIB-ul reprezintă suma cheltuielilor pentru consum a gospodăriilor private și a
organizațiilor private nonprofit, a cheltuielilor brute pentru investiții, a
cheltuielilor statului, a investițiilor în scopul depozitării ca și câștigurile din
export din care se scad cheltuielile pentru importuri.
b) Rata dobânzii joacă rolul cel mai important în modificarea preţurilor monedelor
de pe piaţa de schimb valutar. Astfel aceasta influenţează relaţiile pe care
economia unei ţări le are cu mediul extern, respectiv consecinţele în ceea ce
priveşte gradul de atragere a investiţiilor de capital. Atunci când băncile centrale
schimbă ratele dobânzilor, acest fapt determină ca piaţa valutară să
experimenteze fluctuaţii şi volatilitate.
c) Indicele preturilor de consum (IPC) este cel mai important indicator al inflaţiei
și a cărei valoare ne prezintă fluctuaţia preţurilor în cadrul economiei, la nivelul
preţurilor cu amănuntul. Inflaţia este strâns legată de puterea de cumpărare a
monedei şi aceasta conferă statului o anumită poziţie pe piaţa internaţională.
d) Indicatorul ocupării forţei de muncă reprezintă acel indicator care reflectă
starea de sănătate a economiei în ceea ce priveşte gradul de ocupare a forţei de
munca. Aşadar ne referim la procentul forţei de munca active, stabilind în acest
fel câţi dintre cetăţeni sunt declaraţi şomeri. Totodată se doreşte şi cunoaşterea
modului de evoluţie a salariilor.
e) Comerţul cu amănuntul reprezintă cel mai important indicator al consumului
populaţiei şi indică puterea globală de cumpărare a consumatorilor şi succesul
magazinelor de vânzare cu amănuntul. Cu ajutorul valorii acestuia se poate
estima evoluţia economiei pe termen scurt.
f) Balanţa de plăţi externe reflectă diferenţa dintre import şi export şi poate fi
balanţă de plaţi excedentară, când cuantumul exporturilor îl depăşeşte pe cel al
importului, cât şi balanţă de plăţi deficitară, când se importă mai mult decât se
exportă. Aşadar, dacă plăţile care vin din străinătate depăşesc plăţile către alte
ţări şi organizaţii internaţionale, balanţa de plăţi este pozitivă. Excedentul este un
factor favorabil pentru creşterea economică a monedei naţionale.
g) Politica fiscală şi monetară reprezintă indicatori prin care statul doreşte să
asigure sustenabilitate economică fie prin politici fiscale care se referă la taxe,
impozite şi cheltuieli, fie prin politica monetară şi anume prin acţiunea de a
supraveghea rezerva de bani, lichidităţile din economie şi implicit de a

1
Angelica Băcescu - Cărbunaru, Analiza Macroeconomică, Editura Economica,Bucureşti, 2002, p. 68
5
 constrânge anumite activităţi din acele sectoare ale economiei care au un impact
negativ la nivel macroeconomic.
Rezultatele activităţilor la nivel macroeconomic, concretizate în bunuri materiale şi
servicii, reflectă nivelul, structura, dinamica şi performanţele economiei. Aceste rezultate se
reflectă cifric în indicatori statistici care stau la baza cunoaşterii vieţii economice.

1.1 Sistemul Conturilor Naţionale

Agregatele macroeconomice care exprimă rezultate (producția de bunuri și servicii)
obținute de agenții economici într-o perioadă de timp sunt determinate printr-un proces
complex care include:
 culegerea datelor de la agenții economici;
 sistematizarea datelor culese pe ramuri, sectoare de activitate, categorii de bunuri
materiale și servicii;
 sintetizarea și generalizarea datelor pe ansamblul economiei naționale.
Determinarea acestor agregate presupune existența unui sistem metodologic de calcul
și analiză economică bine conceput și cu caracter obligatoriu pe plan național.
În prezent, indicatorii macroeconomici de rezultate se determină și se analizează
după Sistemul Conturilor Naționale, sistem de calcul și analiză macroeconomică ce raspunde
cerințelor informaționale și de analiză economică ale societăţilor bazate pe economia de piață.
Alături de acest sistem, predominant în statistica internațională, a fost aplicat și Sistemul
Producției Materiale, sistem apărut și aplicat în societățile bazate pe planificarea centralizată.
Obiectul principal al SNC este oferit de o reprezentare cantitativă, agregată, completă
și coerentă, a realităţii economice în timpul unei perioade de timp sau la un moment dat2.
Sistemul Conturilor Naționale a apărut și s-a dezvoltat treptat ca o metodă de
evidență și analiză a economiei naționale. În prezent, SCN constituie principalul sistem de
evidență și analiză macroeconomică utilizat în statistica internațională de majoritatea țărilor
lumii, în principal cele cu economie și în calculele și analizele economice efectuate de
organismele internaționale (O.N.C., O.E.C.E. etc.).
În diferitele lucrări de specialitate, definițiile date de S.N.C. pun accent pe faptul că
obiectul principal al sistemului este de a oferi o prezentare cantitativă, agregată, completă și
coerentă a realităţii economice în timpul unei perioade de timp sau la un moment dat.3
Sistemul Conturilor Naţionale (SCN) este un ansamblu de conturi şi tabele în care
sunt sintetizate rezultatele macroeconomice. Baza teoretică a SCN este teoria factorilor de
producţie conform căreia factorii de producţie sunt recompensaţi după aportul lor la
activitatea economică. Agregarea veniturilor tuturor factorilor de producţie indică măsura
rezultatelor macroeconomice.
SNC este un sistem format dintr-un ansamblu de conturi și tabele al cărui scop este
de a furniza o imagine sintetică, comparabilă și cât mai completă a activității economice
desfășurate într-o perioadă de timp în țară care utilizează sistemul SNC.
SNC cu care se operează la nivel macroeconomic urmărește crearea condițiilor
informaționale pentru a cunoaște și explica activitatea diferitelor grupe de agenţi economici
într-un cadru global precum și relevarea cauzelor care au determinat schimbările intervenite în
indicatorii importanți care caracterizează starea economiei din punct de vedere al rezultatelor
ce sintetizează activitatea la nivelul economiei naționale4.
2
Stelian Stancu, Nora Mihail, Macroeconomie – Modele statice și dinamice de comportament, Editura
Economică, București, 2009, p. 19
3
Ion Capanu, Constantin Anghelache, Indicatori economici-pentru managementul micro și macroeconomic,
Editura Economică, 2000, p. 84
4
Idem2, p. 20
6
 SCN este o reprezentare cantitativă sintetizată și agregată a realității economice.
Activitatea economică se compune dintr-o multitudine de fluxuri economice cu caracter
variat. Pentru a avea o imagine sintetică, clară a economiei naționale, SNC trebuie să
ordoneze fluxurile care alcătuiesc activitatea economică, să le sistematizeze după criterii
riguroase, să le sintetizeze și să le prezinte în tabele care în ansamblul lor formează un sistem
de conturi ale economiei naționale, sistem de calcul și analiză a economiei care răspunde
cerințelor informaționale ale unei economii de piață.
Elementele care se evidențiază prin SNC sunt fluxurile de bunuri materiale și servicii
dintr-o anumită perioadă, stocurile de bunuri și valori financiare existente la un moment dat,
elemente care se exprimă la nivel macroeconomic prin indicatori valorici globali. Ansamblul
acestor indicatori constituie un model macroeconomic unic și integrant, o expresie cantitativă
agregată a fluxurilor economice, a activității economice desfășurate într-o perioadă de timp.
În SNC se evidențiază și se analizează activitatea care are ca rezultat bunuri economice și care
fac obiectul tranzacțiilor de piață, deci au caracter de marfă, precum și servicii produse și
consumate nu prin intermediul tranzacțiilor, deci care nu au caracter de marfă, inclusiv acelea
care sunt legate de asigurarea ordinii și securității sociale5.
Sistemul Conturilor Naţionale prezintă următoarele caracteristici:
 este un instrument de evidenţă statistică, o descriere cantitativă, globală a
desfăşurării activităţii economice;
 este un instrument de analiză a activităţii economice întrucât permite înţelegerea
fluxurilor, a interdependenţelor economice, a manifestării legităţilor economiei;
 este un model simplificat, clar şi coerent al realităţii economice, care asigură
înţelegerea modului de funcţionare a economiei;
 fundamentează deciziile economice care vizează susţinerea sau corectarea unor
tendinţe şi corelaţii din economie pentru asigurarea unei evoluţii economice
favorabile;
 este o expresie agregată a fluxurilor materiale şi monetare din economie;
 se bazează pe dubla înregistrare contabilă a tranzacţiilor ca resurse, pe de o parte
şi ca folosire a acestora, pe de altă parte;
 fundamentează comparaţiile în timp, permiţând evidenţierea tendinţei de evoluţie
a economiei, a mutaţiilor structurale şi a corelaţiilor macroeconomice;
 evită înregistrările repetate sub forma consumului intermediar (bunuri materiale
şi servicii consumate în perioada de calcul pentru producerea altor bunuri şi
servicii);
 este un instrument de comparaţii internaţionale, reflectând poziţia ţării în
economia mondială şi interdependenţele economice internaţionale;
 se bazează pe o concepţie unitară privind conţinutul categoriilor economice pe
care le reflectă şi pe o metodologie unitară de înregistrare, prelucrare şi agregare
a informaţiilor, ceea ce asigură comparabilitatea indicatorilor în timp şi spaţiu.
Descrierea statistică a activității economice a unei țări se bazează pe date care
evidențiază activitatea desfășurată de agenții economici (subiectele economice). Dacă s-ar
caracteriza activitatea economică la nivelul economiei naționale apelând la prezentarea
operațiunilor (tranzacțiilor), tuturor subiectelor economice (gospodării, firme, instituții
publice), ar fi imposibilă desprinderea unor concluzii valabile pe întreaga economie națională.
Se impun sistematizări ale subiectelor economice după criterii riguroase, sintetizări și
generalizări care să permită obținerea unor indicatori care să satisfacă cerințele analizelor
macroeconomice și desprinderea unor concluzii cu privire la starea economiei naţionale.
Pentru efectuarea acestor sintetizări, subiectele și activitățile sunt separate după o
serie de criterii. Activitățile economice se separă în patru grupe fundamentale:

5
Ion Capanu, Constantin Anghelache, Indicatori economici-pentru managementul micro și macroeconomic,
Editura Economică, 2000, p. 85
7
  crearea veniturilor prin producerea de bunuri (materiale și servicii) care
contribuie direct sau indirect la satisfacerea necesităților economice;
 folosirea veniturilor pentru consum;
 folosirea veniturilor pentru creșterea patrimoniului;
 acordarea, respectiv angajarea de credite.
Subiectele economice sunt agregate după criterii esențiale, fiecare răspunzând unor
cerințe diferite de analiză macroeconomică.
Pentru a analiza procesele de producție, echilibrarea resurselor cu utilizarea bunurilor
economice, subiectele economice se agregă pe ramuri, deci pe tipuri de activități. Ramurile
sunt unități considerate cu producție omogenă, care produc același produs sau o grupă de
produse asemănătoare. Folosirea acestui criteriu permite analiza relațiilor de ori din tehnico-
economic în procesul de producție, independent de contextul instituțional în care se
desfășoară acestea. Utilizarea acestui criteriu în SCN permite alcătuirea tabelului de intrări-
ieșiri și, pe baza lui, analiza legăturilor dintre ramuri.6
Măsurarea rezultatelor economice în SCN porneşte de la fluxurile care se stabilesc
între agenţii economici. Dată fiind diversitatea agenţilor economici şi multitudinea
tranzacţiilor pe care ei le efectuează, reprezentarea simplificată a sistemului economic
presupune gruparea agenţilor economici în funcţie de specificul activităţilor lor economice.
După acest criteriu deosebim următoarele categorii de agenţi economici (subiecte economice):
menajele, firmele, statul şi străinătatea.
Menajele (gospodăriile private) reprezintă ansamblul persoanelor care împart aceeaşi
locuinţă, manifestându-se ca o unitate economică în raport cu exteriorul. Sub aspect
economic, menajele apar într-o dublă ipostază: de furnizor al factorului de producţie cu rol
activ şi determinant în procesul productiv - forţa de muncă şi de consumator principal al
bunurilor şi serviciilor ce rezultă din acest proces. Veniturile lor provin din participarea la
activitatea economică şi sunt destinate în principal achiziţionării bunurilor şi serviciilor de
consum.
Firmele sunt unităţile productive care creează bunuri şi servicii nefinanciare
destinate vânzării. Scopul lor este obţinerea de profit ca diferenţă între veniturile încasate din
vânzarea bunurilor şi serviciilor către ceilalţi agenţi economici şi cheltuielile efectuate cu
procurarea factorilor de producţie necesari.
Statul (instituţiile guvernamentale) este tot un producător de bunuri şi servicii, dar în
acest caz scopul activităţii nu este obţinerea de profit. Statul furnizează colectivităţii bunuri şi
servicii gratuite sau cu preţuri sub nivelul cheltuielilor necesare obţinerii lor (apărare, justiţie,
învăţământ, sănătate, cultură, ordine publică, infrastructură, informare etc.). Totodată, prin
sistemul legislativ şi prin folosirea pârghiilor economice (impozite, taxe, dobândă, profit,
preţuri etc.) statul asigură funcţionarea normală a economiei. Veniturile statului sunt formate
din impozitele şi taxele plătite de ceilalţi agenţi economici, contribuţii la asigurările sociale,
profitul firmelor aflate în proprietate publică. Cheltuielile constau în transferuri de plăţi, în
achiziţionarea bunurilor şi serviciilor necesare desfăşurării activităţii.
Instituţiile financiare (băncile) şi companiile de asigurări furnizează servicii
financiare (mobilizarea şi repartizarea mijloacelor băneşti temporar disponibile) şi respectiv,
de asigurare (despăgubire în caz de realizare a unui risc) a celorlalţi agenţi economici.
Străinătatea (restul lumii, exteriorul) este reprezentată de agenţi economici externi
care au relaţii economice cu interiorul. Legăturile cu exteriorul sunt reprezentate de activitatea
de import-export, acordarea sau primirea de împrumuturi, activitatea agenţilor economici
naţionali în străinătate şi activitatea agenţilor economici străini pe teritoriul naţional.
Sistemul conturilor naţionale presupune reflectarea fluxurilor economice prin
intermediul conturilor construite atât la nivelul sectoarelor, cât şi pe întreaga economie.

6
Ion Capanu, Constantin Anghelache, Indicatori economici-pentru managementul micro și macroeconomic,
Editura Economică, 2000, p. 88-89
8
 Conturile sectoarelor reflectă rezultatele activităţilor unităţilor instituţionale
componente. Conturile naţionale pe sectoare se obţin prin agregarea tranzacţiilor desfăşurate
de unităţile dintr-un sector cu unităţi din celelalte sectoare. În acelaşi timp, are loc o operaţie
de compensare a tranzacţiilor de acelaşi fel dintre unităţile unui sector.
Unităţile instituţionale sunt grupate pe sectoare după funcţia lor principală,
reprezentativă. În elaborarea conturilor apare problema încadrării activităţii agenţilor
economici străini care acţionează pe teritoriul ţării (au un centru de interes economic) şi a
rezultatelor activităţii economice a agenţilor economici naţionali în afara graniţelor ţării. În
funcţie de modalitatea de rezolvare a acestei probleme, conturile se construiesc după
principiul "intern" sau "naţional".
Principiul "intern" presupune înregistrarea tranzacţiilor tuturor unităţilor
instituţionale care au un centru de interes pe teritoriul ţării. Rezultă că se includ în indicatorii
de acest tip şi rezultatele activităţii agenţilor economici străini în interiorul ţării.
Principiul "naţional" are în vedere toate persoanele care aparţin de ţara respectivă şi
înregistrează tranzacţiile acestora, indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în exterior.
O altă problemă o reprezintă preţurile pe baza cărora se evaluează tranzacţiile dintre
agenţii economici. În cazul bunurilor care se vând pe piaţă, se foloseşte preţul mediu
înregistrat în tranzacţii (preţul pieţei). Pentru bunurile care sunt transferate (tranzacţii
unilaterale) nu există un preţ de vânzare şi evaluarea se face pe baza costurilor factorilor de
producţie implicaţi în obţinerea bunurilor respective. Diferenţa dintre preţurile pieţei şi
preţurile factorilor o reprezintă impozitele indirecte nete. Acestea se determină ca diferenţă
între impozitele indirecte încasate de stat şi subvenţiile acordate unor producători.
Toate operaţiunile (cu bunuri şi servicii, de repartiţie şi financiare) efectuate de
agenţii economici sunt înscrise în conturile analitice şi sintetice. Acestea sunt agregate la nivel
macroeconomic în 4 conturi sintetice (naţionale):
- contul 1 - producţie;
- contul 2 - consum;
- contul 3 - acumulare;
- contul 4 - străinătatea.
Conturile macroeconomice asigură baza informaţională necesară pentru calcularea
indicatorilor sintetici de rezultate pe ansamblul economiei.
Sistemul Conturilor Naționale constituie, din punct de vedere conceptual și statistic,
o bază consistentă și integrată de date macroeconomice pentru analizele privind performanțele
economice, structura și interdependența între sectoarele și ramurile economiei naționale. Este
un sistem menit să fie aplicat în toate țările cu economie de piață, indiferent de structura și
nivelul de dezvoltare al acestora.
Obiectivul general al SCN îl reprezintă crearea cadrului conceptual și de calcul care
poate fi folosit pentru construirea unei baze de date în măsură să asigure informațiile necesare
fundamentării deciziilor macro în domeniul politicii economice și sociale. SNC furnizează
date ce acoperă o diversitate de tipuri de activități economice din toate sectoarele economiei.
Aceste date permit cunoașterea și caracterizarea variabilelor economice importante cum sunt:
produsul intern, produsul național, venitul național, consumul final, formarea capitalului,
veniturile personale și disponibile ale populației, exportul, importul, investițiile etc., elemente
care constituie indicatori de bază în caracterizarea și analiza stării economiei și a modificărilor
intervenite în aceasta într-o perioadă de timp. Indicatorii calculați pe baza SCN stau la baza
fundamentării politicii economice pe termen mediu și lung, aprecierii înfăptuirii acesteia și
adoptării deciziilor macroeconomice și la nivelul elementelor structurale ale economiei
naționale.
SCN constituie forma standard, comparabilă, de raportare a datelor din statisticile
naționale și internaționale. Indicatorii calculați prin SCN sunt folosiți pentru compararea
internațională a nivelului și structurii diferitelor economii naționale. Astfel, produsul intern
brut pe locuitor, venitul național pe locuitor, dinamica acestor indicatori, puterea de

9
cumpărare a veniturilor populației, rata brută a capitalului etc., sunt indicatori utilizați
frecvent în evaluarea și compararea performanțelor economiilor naționale. De asemenea,
organizațiile internaționale folosesc frecvent produsul intern brut pe locuitor pentru
fundamentarea contribuției țărilor membre la finanțarea operațiunilor organizațiilor
internaționale, pentru determinarea cuantumului și condițiilor în care acordă credite țărilor
membre.
În concluzie, trebuie subliniat faptul că prin calculele macroeconomice efectuate pe
baza SCN, pot fi analizate elemente de mare importanță pentru economia națională, printre
care menționăm:
 fundamentarea obiectivelor de politică economică și aprecierea îndeplinirii
acestora;
 măsurarea cererii și ofertei totale de bunuri economice;
 analiza potențialului productiv al economiei;
 măsurarea, caracterizarea și analiza repartiției veniturilor;
 măsurarea stabilității prețurilor și a gradului de ocupare a forței de muncă.
Calculele macroeconomice, efectuate prin SNC și care stau la baza aprecierii stării
economiei și fundamentării unor decizii naționale de mare importanță, trebuie să se sprijine pe
o teorie economică și care lămurește ce trebuie măsurat și cum trebuie să fie corelați
indicatorii obținuți prin măsurare. Astfel, indicatorii obținuți prin aceste calcule constituie
baza pentru formularea de noi teorii, iar teoria poate furniza puncte de sprijin pentru
perfecționarea calculelor macroeconomice.7

1.2 Principalii indicatori macroeconomici din economia românească

Indicatorii macroeconomici evidențiază sintetic volumul bunurilor și serviciilor
produse pentru uz final și vândute pe piață într-o perioadă determinantă, de obicei un an, în
întreaga economie și se calculează numai în expresie valorică.
Indicatorii macroeconomici reflectă fluxurile care au loc între agenții economici:
- fluxurile de venituri ca expresie a recompensării factorilor de producție și
vânzarea bunurilor și serviciilor;
-
fluxurile de cheltuieli concretizate în cheltuielile agenților economici pentru
bunuri și servicii, dar și pentru achiziționarea factorilor de producție.8
Indicatorii macroeconomici pot fi sistematizaţi în funcţie de natura lor, componenţă,
sferă de cuprindere şi preţurile folosite pentru evaluarea lor.
În funcţie de natura lor, deosebim indicatori:
a) de producţie:
 PIB – produs intern brut
 PNB – produs net brut
 PIN – produs intern net
b) PNN – produs naţional net
c) de venituri:
 VN – venit net
 VND – venit naţional disponibil
 venit personal
După elementele componente, indicatorii macroeconomici se împart în:
a) indicatori globali au în componenţa lor consumul intermediar şi consumul de
capital fix (amortizare):

7
Ion Capanu, Constantin Anghelache, Indicatori economici-pentru managementul micro și macroeconomic,
Editura Economică, 2000, p. 90
8
Emilia Ungureanu, Tiberiu Avrămescu, Ramona Popescu, Cristina Bâldan, Macroeconomie, Editura
Universității din Pitești, 2009, p. 20

10
  PGB – produs global brut
b) indicatori bruţi (includ amortizarea, nu şi consumul intermediar):
 PIB
 PNB
 EB – economisire bruta
 IB - investiţiile brute
c) indicatori neţi (nu includ nici consumul intermediar, nici amortizarea):
 PIN – produs intern net
 PNN – produsul naţional net
În funcţie de aplicarea principiului "intern" sau "naţional" se pot calcula indicatorii:
a) interni:
 PIB (produs intern brut)
 PIN (produs intern net)
b) naţionali:
 PNB (produs naţional brut)
 PNN (produs naţional net)
După preţurile utilizate la evaluarea lor se calculează:
- indicatori exprimaţi în preţurile pieţei:
 PIB pp (produs intern brut la preţul pieţei)
 PIN pp (produs intern net la preţul pieţei)
 PNN pp (produs naţional net la preţul pieţei) sau în preţurile factorilor (preţuri de
bază)
 PIB pf (produs intern brut la preţul factorilor)
 PIN pf (produs intern net la preţul factorilor), VN (venit net)9
Indicatorii macroeconomici sintetizează tranzacţiile efectuate între agenţii economici
într-o perioadă determinată (de regulă, un an). Aceste tranzacţii sunt exprimate atât prin
fluxuri reale, cât şi prin fluxuri monetare (de venituri şi cheltuieli).
Întrucât toate aceste fluxuri reflectă aceeaşi realitate economică, rezultă că producţia
finală totală este egală cu totalul veniturilor agenţilor angajaţi în activitatea economică şi în
acelaşi timp este egală cu totalul cheltuielilor agenţilor economici pentru producţia finală
respectivă.
Rezultă că indicatorii macroeconomici pot fi calculaţi după trei metode diferite, în
funcţie de informaţiile utilizate: metoda de producţie, de venituri sau de cheltuieli.
Produsul intern brut exprimă valoarea brută a producţiei finale de bunuri şi servicii
obţinută într-un an de agenţii economici autohtoni şi străini care îşi desfăşoară activitatea în
interiorul ţării. PIB este principalul indicator de măsurare a rezultatelor macroeconomice ale
unei ţări şi principalul agregat macroeconomic de rezultate în SCN. Se poate calcula prin trei
metode diferite care conduc la acelaşi rezultat (cu unele diferenţe statistice determinate de
utilizarea unor surse diferite de date).
Metoda de producţie (metoda valorii adăugate) se bazează pe agregarea fluxurilor
produselor şi serviciilor finale obţinute de agenţii economici. În SCN se consideră drept
rezultate ale activităţii economice numai bunurile şi serviciile finale, care ajung în ultimul
stadiu al circuitului economic, evitându-se astfel dublele înregistrări. De aceea din valoarea
producţiei se exclude consumul intermediar, care reprezintă valoarea agregată a tuturor
bunurilor materiale şi serviciilor, altele decât bunurile de capital fix şi serviciile destinate
pieţei, produse în perioada considerată şi consumate pentru fabricarea altor bunuri şi servicii.
Se poate evidenţia astfel contribuţia fiecărui subiect economic la producţia bunurilor
materiale şi finale prin valoarea adăugată brută creată de acesta:

9
Olah Gheorghe, Macroeconomie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2004, p. 43
11
 VABi = PGBi – CIi

unde: VABi - valoarea adăugată brută creată în sectorul i (la preţuri de bază =
preţurile factorilor);
PGBi - producţia globală brută în sectorul i;
CIi - consumul intermediar din sectorul i.
În conturile naţionale producţia este evidenţiată la preţurile de bază (preţurile
producătorilor sau costurile factorilor). De aceea, PIB la preţul factorilor se obţine prin
însumarea valorilor adăugate brute create în sectoarele sau ramurile economiei. Pentru a trece
de la preţurile factorilor, la preţurile pieţei, se adaugă impozitele indirecte nete calculate ca
diferenţă între impozitele indirecte şi subvenţii.
Impozitele indirecte reprezintă plăţi obligatorii ale unităţilor producătoare către stat:
impozite pe produs, TVA, taxe vamale, accize. Ele sunt datorate independent de realizarea
profitului.
Subvenţiile pe produs sunt sume repartizate de stat unor unităţi producătoare pentru
a menţine la nivel scăzut preţul de piaţă al anumitor bunuri şi servicii de consum.
Explicare modului de funcţionare al economiei în ţara noastră se realizează pornind
de la trei concepţii de bază: subiecţi, fluxuri şi pieţe. Ca şi agenţi economici agregaţi,
subiecţii, se clasifică în: menaje, firme, guvern şi restul lumii. Subiecţii sunt legaţii între ei
prin intermediul relaţiilor economice, materializate în fluxuri reale şi fluxuri financiare.
Relaţiile economice, se finalizează o data cu întâlnirea cererii cu oferta, la nivel de piaţă.
Analiza indicatorilor macroeconomici care intră în sistemul conturilor naţionale se
face conform anuarelor statistice:
1) Produs intern brut;
2) Venit net;
3) Venit personal;
4) Venit disponibil.
Toţi aceşti indicatori pot fi deduşi din mărimea produsului naţional brut care poate fi
calculat în diverse moduri. Astfel putem măsura valoarea de piaţă fie din punct de vedere al
cheltuielilor suportate de consumator, prin metoda cheltuielilor sau metoda de producţie, fie
însumând toate salariile, plăţile de rentă, procentul şi profitul create în procesul de producţie
(metoda de calcul după venituri).
PIB exprimă mărimea valorii bunurilor economice destinate consumului final, care
au fost produse în interiorul unei anumite ţări de către agenţii economici autohtoni şi străini
într-o anumită perioadă.
Pe lângă metoda producţiei PIB se mai poate calcula:10
1) Prin metoda utilizării producţiei finale PIB se calculează pornind de la
componentele ce exprimă folosirea bunurilor şi serviciilor care alcătuiesc
producţia finală şi anume: consumul privat denumit şi consum personal format
din bunuri şi servicii destinate satisfacerii nevoilor oamenilor; consum final
guvernamental, reprezentat de cheltuieli guvernamentale privind cumpărarea de
bunuri şi servicii; formarea de capital brut; exportul net de bunuri şi servicii
calculat ca diferenţă dintre export şi import.
2) Prin metoda costurilor, PIB se determină prin însumarea elementelor ce exprimă
compensarea factorilor de producţie, salariul, dobânda, renta, profitul, alocaţiile
pentru consum de capital fix, taxele indirecte nete. Mărimea PIB determinată prin
cele trei metode trebuie să fie identică.
Produsul naţional brut reprezintă valoarea curentă de piaţă a tuturor bunurilor şi
serviciilor finale. Produsul naţional brut nominal reprezintă exprimarea în preţuri curente ale
perioadei în care au fost produse bunuri şi servicii. Produsul naţional brut real constituie
10
Ion Capanu, Constantin Anghelache, Indicatori macroeconomici - Conţinut, metodologie de calcul şi analiză
economică, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 87
12
valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor produse într-un an şi exprimate în preţurile unui an de
referinţă sau de bază. Raportul dintre PNB nominal şi PNB real constituie deflatorul PNB şi
este folosit în scopul determinării modificărilor reale intervenite în producţie.
Produsul intern net se determină prin eliminarea din produsul intern brut a alocaţiilor
pentru consumul de capital (amortizarea capitalului fix) sau însumând valoarea adăugată netă
şi impozitele indirecte.
Produsul naţional net exprimat în preţurile pieţii se calculează scăzând din PNB
alocaţiile pentru consum de capital. Evaluat la preţurile factorilor de producţie produsul
naţional net (PNN) este denumit şi venit net (VN).
VN constituie expresia veniturilor încasate de proprietarii factorilor de producţie
datorită contribuţiei lor la crearea de bunuri şi servicii.
Se calculează prin:
1) PNN - taxele indirecte.
2) Însumarea veniturilor obţinute de la proprietari - factori de producţie: salarii,
rentă, dobândă, profit.
3) Însumarea cheltuielilor făcute pentru consum, investiţii şi creşterea stocurilor.
Pe baza VN se calculează venitul personal, și apoi venitul disponibil. Mărimea
venitului personal se determină scăzând din VN contribuţiile pentru asigurarea socială, taxele
pe venituri la care se adaugă plăţile de transfer ale guvernului (pensii, compensaţii, ajutoare)
şi dobânzile pentru datoria publică. Dacă din venitul personal se elimină taxele personale
rezultă indicatorul venit personal disponibil, care exprimă veniturile ce pot fi folosite pentru
acoperirea cheltuielilor personale şi pentru economii.11
Contextul macroeconomic al României aduce în prim plan următoarele categorii (cu
indicatorii aferenţi) macroeconomice:
 PIB – produs intern brut
 Şomaj
 Inflaţie
 Rata de ocupare a forţei de munca
Şomajul reprezintă excedentul ofertei faţă de cererea de munca. Acest fenomen este
caracterizat prin faptul că o parte din populaţie este în căutarea unui loc de muncă. Când
această situaţie ia proporţii apar probleme economice serioase în cadrul regiunii sau statului
respectiv, prin creşterea cheltuielilor sociale de întreţinere a şomerilor.
La ora actuală se consideră că există două tipuri de şomaj:
 Şomajul voluntar: este acel tip de şomaj care descrie situaţia în care oameni apţi
de munca nu doresc să lucreze deoarece, aceştia deţin suficiente resurse
materiale;
 Şomajul involuntar: descrie situaţia în care oameni apţi de muncă doresc să se
angajeze, dar nu găsesc locuri de muncă disponibile. Acest tip de şomaj este cel
care ridică probleme sociale, fiind singura formă acceptată pentru plata
îndemnizaţiei de şomaj.
 Şomajul involuntar reprezintă un efect secundar negativ al legislaţiei muncii, care
creează bariere la intrarea pe piaţa muncii a cererii de forţă de muncă, ce are
drept consecinţă apariţia unui excedent de ofertă de forţă de muncă (şomajul
involuntar).
 Bariere care împiedică întâlnirea dintre cerere şi oferta pe piaţa muncii:
 Salariul minim impus reprezintă o limita inferioară a salariului impusă prin
legislaţie; împiedică intrarea pe piaţa a locurilor de muncă pentru oamenii care
sunt dispuşi sa lucreze sub această limită, obligându-i să rămână şomeri.

11
Ion Capanu, Constantin Anghelache, Indicatori macroeconomici - Conţinut, metodologie de calcul şi analiză
economică, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 95
13
 Creşterea salariului real minim impus peste cel mai mic preţ al ofertei, are ca
efect creşterea şomajului.
 Limitarea numărului de angajatori; cu câteva excepţii, legislaţia muncii nu
permite persoanelor fizice să devină angajatori, fiind o barieră pe piaţa muncii
prin faptul că sunt blocate o multitudine de locuri de muncă, ce ar fi intrat in
competiţie directă cu cele oferite de societăţile comerciale, cu efecte pozitive
asupra şomerilor şi salariaţilor.
Inflaţia este percepută ca o scădere a valorii sau puterii de cumpărare a monedei
naţionale. Ea este expresia unui dezechilibru macroeconomic de natură monetar - materială şi
este receptată de populaţie ca o creştere generală şi susţinută a preţurilor.
Preţurile „impuse” sau „controlate” nu au constituit soluţii perene împotriva inflaţiei,
astfel încât aceasta s-a manifestat şi în cadrul economiei de comandă.
Inflaţia poate fi determinată de excesul emisiunii monetare - inflaţia prin monedă, de
excesul de cerere solvabilă - inflaţia prin cerere, de excesul de cerere nominală - inflaţia prin
credit, de excesul în costuri - inflaţia prin costuri, mai rar din cauza insuficienţei producţiei -
inflaţia prin ofertă. Cel mai frecvent pentru măsurarea inflaţiei se utilizează indicii preţurilor.
Alcătuirea acestor indici ai preturilor se realizează prin unele abateri de la”
metodologia clasică, în principal din cauza dificultăţilor de obţinere a informaţiilor necesare
în timp util şi la costuri rezonabile.
Cei mai utilizaţi indici în măsurarea inflaţiei sunt:
a) IPBC – Indicele preţurilor bunurilor de consum care măsoară evoluţia de
ansamblu a preţurilor mărfurilor cumpărate şi a tarifelor serviciilor utilizate de
către populaţie. El este considerat principalul instrument de evaluare a inflaţiei;
b) IPPI – Indicele preţurilor producţiei industriale. Acesta exprimă în mod sintetic
evoluţia sau schimbările medii ale preţurilor produselor fabricate şi livrate de
producătorii interni, practicate efectiv în primul stadiu al comercializării acestora.
El este utilizat în principal la deflarea valorii producției industriale evaluată în
prețuri curente, cât și la determinarea inflației în sfera unde se practică prețurile
cu ridicata;
c) IVU – Indicele valorii unitare a exportului/importului caracterizează dinamica
prețurilor din contractile de export/import, extinderea variației prețurilor
mărfurilor considerate representative asigurând în final o rată de acoperire
maximală de peste 90%, ceea ce permite deflatarea prin intermediul său a
indicatorilor ce caracterizează schimburile externe și chiar calcularea “raportului
de schimb”;
d) ICV – Indicele de cost al vieții măsoară care este costul (la prețurile pieței) în
perioada curentă, pentru menținerea standardului de viață atins în perioada de
bază. El este calculat ca raport între acest cost ipotetic și costul efectiv (de
consum) al perioadei de bază. Este utilizat, în principal, în determinarea
salariilor, respectiv a veniturilor reale;
Populația ocupată cuprinde toate persoanele – atât salariați, cât și lucrători pe cont
propriu - care exrcită o activitate productivă în cadrul limitelor producției din Sistemul
European de conturi (SEC).
Populația ocupată conform metodologiei SEC este cunoscută ca singurul indicator
care indică potențialul uman al forței de muncă ocupate ce poate fi utilizat la determinarea
productivității sociale a muncii ca raport între PIB și populația ocupată.
Pentru măsurarea gradului de neocupare a forței de muncă, se folosesc indicatori
satistici, în valoare absolută – numărul șomerilor și în valoare relativă – rata șomajului:
a) Nivelul șomajului în valoare absolută este reflectat de numărul șomerilor și de
numărul șomerilor înregistrați
b) Șomerii – numărul șomerilor înregistrați este reprezentat de toate persoanele care
sunt înscrise la oficiile de ocupare a forței de muncă (indiferent dacă primesc sau

14
 nu indemnizație de șomaj). Se evidențiază la nivel național, județean, regional, pe
sexe, pe grupe de vârstă, pe nivel de instruire, pe cateogorii de șomeri
(indemnizați sau deindemnizați), lunar, trimestrial și anual.
c) Rata șomajului reprezintă raportul, exprimat procentual, dintre numărul șomerilor
și populația activă. În prezent, se calculează trei tipuri de rate ale șomajului în
funcție de sursa de date, definiție și periodicitate:
 Rata șomajului BIM (Biroul Internațional al Muncii) – periodicitate
trimestrială și anuală
 Rata șomajului înregistrat – Agenția Națională de Ocupare a Forței de
Muncă, periodicitate lunară
 Rata armonizată a șomajului12
Pentru toate statele member ale Uniunii Europene, ratele armonizate ale șomajului se
calculează, lunar de către Oficiul de Statistică al Comisiei Europene (EUROSTAT).
Pentru caracterizarea șomajului în România, la nivel național, se calculează rata
șomajului BIM împreună cu rata șomajului înregistrat.
Economia oricărei țări reprezintă o realitate complexă a cărei cunoaştere necesită
gruparea unităţilor economice în categorii specifice și determinarea unor rezultate economice
de ansamblu. În economiile contemporane, măsurarea rezultatelor macroeconomice se
realizează cu ajutorul indicatorilor sintetici din sistemul contabilităţii naţionale.
Evidenţierea nivelului de dezvoltare economică, a tendinţelor acesteia şi a modului în
care sunt utilizate resursele unei economii naţionale, necesită măsurarea rezultatelor activităţii
economice.
Evaluarea, fizică şi valorică, a rezultatelor agenţilor economici în ansamblu permite
reflectarea evoluţiilor favorabile şi nefavorabile în economia naţională.
Statisticile cu privire la dezvoltarea economică a României, prin prisma indicatorilor
macroeconomici, sunt foarte importante, pulsul economiei fiind in acest fel monitorizat şi
predictibil pe termen lung, astfel încât în condiţiile unui potenţial declin economic să se poată
crea un plan bine elaborat care să minimizeze orice risc cu impact negativ asupra dezvoltării
sectoarelor economice potenţial afectate.
Prin urmare, nu este surprinzător că datele statistice sunt urmărite cu rigurozitate de
aproape toţi participanţii de pe pieţele financiare. În funcţie de publicarea indicatorilor
macroeconomici se poate observa volatilitatea pieţei. Gradul de volatilitate este determinat în
funcţie de importanţa unui indicator dat. De aceea, este foarte important a se înţelege
importanţa fiecărui indicator şi ce reprezintă acesta.
Activităţile economice ce se desfăşoară în cadrul unei economii naţionale se
concretizează într-o gamă variată de bunuri şi servicii. Evaluarea acestora sub aspect fizic sau
valoric se realizează cu ajutorul indicatorilor economici. Indicatorul economic constituie
expresia numerică a laturii cantitative, a fenomenelor şi proceselor economice în anumite
condiţii de spaţiu şi timp. El permite evidenţierea acestor fenomene şi procese sub aspect
cantitativ, structural şi calitativ, precum şi interdependenţele dintre anumite subsisteme ale
economiei naţionale. În funcţie de nivelul pentru care se calculează aceşti indicatori, pot
exista indicatori micro şi macroeconomici; dacă primii măsoară rezultatele la nivelul
agentului economic individual, ultimii exprimă performanţa la nivelul ansamblului economiei
naţionale.
Punctul de plecare în determinarea indicatorilor macroeconomici îl reprezintă cei
microeconomici. Principalii indicatori macroeconomici sunt: produsul global, produsul intern,
produsul naţional, venitul naţional, venitul personal, venitul personal disponibil al populaţiei.
Cunoaşterea acestor indicatori, nu numai prin aura lor teoretică, naţională, ci prin
unduirea vieţii economice este deosebit de benefică. Aceste mărimi sunt totodată şi mărimi

12
Ion Capanu, Constantin Anghelache, Indicatori macroeconomici - Conţinut,metodologie de calcul şi analiză
economică, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 97
15
sintetice, care, măsurând rezultatele integrale ale activităţii economice, ne formează o imagine
de ansamblu privind locul pe care îl ocupă economia la un moment dat.
De-a lungul timpului, menţinerea şi dezvoltarea vieţii omeneşti, satisfacerea nevoilor
umane şi realizarea unei bunăstări a naţiunilor, a fost posibilă datorită resurselor naturale
existente, a inteligenţei umane, a muncii desfăşurate de oameni sau cu alte cuvinte, a
dezvoltării producţiei materiale. Cu toate acestea, producţia nu poate fi obţinută prin utilizarea
integrală a resurselor unei naţiuni, deoarece acestea sunt limitate şi este necesară găsirea unor
resurse alternative care pot satisface în continuare nevoile omeneşti.
Resursele societăţii nu constau doar în resursele naturale, cum ar fi pământul,
zăcămintele minerale, pădurile etc., ci şi resursele umane, atât intelectuale, cât şi fizice, care
permit obţinerea producţiei.
Nivelul scăzut al produsului intern brut pe locuitor reprezintă efectul ponderii scăzute
a populaţiei ocupate şi a salariaţilor în totalul populaţiei, precum şi a productivităţii extrem de
scăzute a resurselor umane în general, în majoritatea domeniilor şi în special în agricultură.
Alături de aceste categorii, în economia de piaţă intervine şi cel de-al patrulea
element, şi anume antreprenorul, care îşi asumă riscurile în vederea obţinerii producţiei şi
organizează şi dirijează ceilalţi factori de producţie. Toate aceste tipuri de resurse formează în
ansamblul lor factorii de producţie.
De multe ori macroeconomia este identificată cu economia naţională. Sinonimia
respectivă este numai parţial valabilă.
O anumită problemă economică devine macroeconomică atunci când şi acolo unde
aceasta:
 derivă din formarea şi consolidarea unei economii naţionale;
 stimulează sau afectează realizarea intereselor generale ale agenţilor economici
dintr-o ţară;
 încadrarea ei în limite normale de desfăşurarea presupune măsuri concertate şi
acţiuni convergente din partea participanţilor la viaţa economică.
Bugetul de stat echilibrat a devenit rezultatul alternanţei bugetelor deficitare şi
excedentare.
Echilibrul plăţilor cu încasările curente din relaţiile cu străinătatea nu poate fi obţinut
decât ca excepţie cu fiecare partener extern şi într-un anumit an. El poate fi aşteptat şi obţinut
doar pe orizonturi medii de timp şi cu toţi partenerii unei ţări.
Aceste probleme macroeconomice sunt ordonate nu numai în raport de intensitatea
manifestării lor, ci şi în funcţie de sistemele de gândire economică din prisma cărora sunt
analizate. Curentul neodirijiste pune în centrul preocupărilor cererea agregată, în timp ce
gândirea neoliberală - monetaristă mizează pe pârghiile ofertei agregate.
Indiferent de natura rezultatelor (bunuri materiale şi servicii) şi fluxurilor din
economia naţională, aceşti indicatori se calculează numai în expresie valorică, prin
intermediul preţurilor şi tarifelor.
Indicatorii macroeconomici sunt date statistice care indică starea actuală a economiei
unui stat, în funcţie de un anumit domeniu economic (industrie, piaţa forţei de muncă, comerţ,
etc.). Aceste date sunt publicate cu regularitate la un anumit moment de către agenţiile
guvernamentale şi de către sectorul privat.

16
 CAPITOLUL 2
EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI ÎN
ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2007-2015

2.1. Dinamica și structura PIB

Analiza evoluţiei social-economice din ţara noastră nu se poate efectua decât pe baza
studiului unor date care să acopere şi să evidenţieze, la nivel macroeconomic, stadiul de
dezvoltare a ţării, concretizat în evoluţia PIB. Analiza individuală a evoluţiei acestui indicator,
deşi este de natură să evidenţieze situaţia macroeconomică pe care o parcurge România, nu
este suficient de elocventă, putând exista păreri şi puncte de vedere care să conducă la
concluzia că, poate, condiţiile concrete de la noi sunt particulare, or, analiza urmăreşte
identificarea cu orice preţ numai a aspectelor negative.
De aceea, vom efectua o analiză comparată a modului în care a evoluat acest
indicator, PIB, în perioada 2007-2015, fundamentat pe indici cu şi într-un context care ni se
potriveşte, cel al ţărilor central şi est-europene.
Orice stat al lumii îşi doreşte să aibă creştere economică deoarece, în acest mod, se
creează posibilitatea creşterii consumului de servicii şi bunuri, se asigură o cantitate mai mare
de servicii şi bunuri sociale cum ar fi sănătatea, educaţia etc., prin urmare, rezultă o
îmbunătăţire efectivă a standardului de viaţă. Şi pentru România care a trecut prin numeroase
perioade de încercări, procesul creşterii economice constituie un motor esenţial al creşterii
nivelului de trai, ţara noastră urmărește şi reducerea decalajului faţă de alte state dezvoltate. În
scopul efectuării studiului cu privire la evoluţia Produsului Intern Brut la nivel naţional,
apreciat ca fiind unul dintre indicatorii fundamentali care prezintă nivelul creşterii economice
şi al dezvoltării unui stat, vom analiza evoluţia Produsului Intern Brut la nivel naţional, pe
regiuni de dezvoltare, evidenţiind disparităţile care există între cele opt regiuni de dezvoltare
economică la nivel naţional, datorită faptului că s-au intensificat concentrările economice în
zone mai atractive, în care se pot desfăşura activităţi din care să rezulte un profit ridicat şi care
pot să asigure un nivel de trai mult mai ridicat. De asemenea, vom efectua comparaţii între
nivelul de dezvoltare economică al regiunilor din ţara noastră cu cele din alte state membre
ale Uniunii Europene. Cu ajutorul datelor statistice publicate vom realiza o analiză cu privire
la structura Produsului Intern Brut pe categorii de utilizări la nivel naţional, prin prisma
ponderii acestor componente agregate în PIB. Din acest punct de vedere, la formarea
Produsului Intern Brut, au contribuit: consumul final individual al gospodăriilor populaţiei,
consumul colectiv al administraţiei publice, variaţia stocurilor, formarea brută de capital fix,
exportul net.
Conturile naționale reprezintă sursa unei multitudini de indicatori economici bine
cunoscuți. Produsul intern brut (PIB) este cea mai utilizată unitate de măsură pentru
dimensiunea globală a unei economii, în vreme ce indicatori derivați precum PIB pe cap de
locuitor, de exemplu, în moneda euro sau ajustat pentru a ține seama de diferențele de nivel al
prețurilor, cunosc o utilizare largă drept instrumente de comparare a nivelurilor de trai sau de
monitorizare a procesului de convergență în Uniunea Europeană (UE).
Mai mult decât atât, elaborarea unor componente specifice PIB-ului și a unor
indicatori asociați, precum cei legați de producția economică, importuri și exporturi,
investițiile sau consumul pe plan intern (public și privat), precum și datele referitoare la
distribuirea veniturilor și a economiilor, pot oferi informații prețioase cu privire la forțele
motrice principale ale activității economice, putând constitui astfel baza pentru conceperea,
monitorizarea și evaluarea politicilor specifice ale UE.

17
 Tabelul 2.1. Produsul intern brut în perioada 2007 – 2015 (%)
Țara 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

România 106,9 108,5 92,9 99,2 101,1 100,6 103,5 103,1 103,9
Sursa: Anuarul Statisic al României, 2016, pag. 392

Figura 2.1. Evoluția PIB în perioada 2007-2015

108.5
-%- 106.9

103.5
103.1 103.9
101.1
99.2 100.6

92.9

România
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Sursa: datele din tabelul 2.1.

Un efect determinat de criza economico-financiară care a izbucnit în anul 2008 l-a

reprezentat faptul că, în ultimii ani, România a avut o evoluţie sinuoasă din punct de vedere al
situaţiei evidenţiate prin valorile principalilor indicatori macroeconomici. De aceea,
rezultatele înregistrate de acest indicator, în perioada analizată, trebuie percepute prin prisma
efectelor economice şi financiare extrem de grave. Analiza Produsului Intern Brut, este foarte
importantă deoarece prezintă o perspectivă de nivel înalt asupra evoluţiei economiei
României. Stimulată şi din punct de vedere psihologic criza a produs efecte negative mai ales
în perioada 2009-2012. După anul 2012 s-au înregistrat rezultate ceva mai bune, în ultimii 3
ani creşterea economică devenind mai puternică, economia naţională consolidându-se cu
ajutorul asistenţei financiare acordate de UE-FMI. Aceste ajutoare au fost acordate statelor
membre UE, deoarece problemele financiare pe care le are un stat membru pot afecta
stabilitatea macro-financiară din Uniunea Europeană dar şi a zonei euro. Ponderea PIB-ului în
anul 2007 a fost 106,9 %, cu o diferență foarte mică față de anul 2008, fiind de 108,5%. O
scadere semnificativă a PIB-ului se observă în anul 2009, acesta având o pondere de 92,0%.
Urmează o perioadă cu tendințe relativ apropiate, se observă diferențe minore în evoluția PIB-
ului în perioada 2010 – 2015, ponderile menţinându-se relativ apropiate în toţi anii, cea mai
mare fiind în anul 2015, de 103,9%.

18
 Tabelul 2.2. PIB total şi PIB pe cap de locuitor în perioada 2007 - 2015
Anul
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Indicator
PIB total
171,5367 208,1816 167,4229 167,9981 185,3629 171,6646 191,549 199,3244 177,9545
(mld $)
PIB/ cap de
8214,19 10136,47 8220,11 8297,48 9200,28 8558,4 9585,27 10011,79 8972,92
locuitor
Sursa:http://www.google.ro/publicdata/explore?ds=d5bncppjof8f9_&met_y=ny_gdp_mktp_cd&idim=country:RO
M:BGR:HUN&hl=ro&dl=ro#!ctype=l&strail=false&bcs=d&nselm=h&met_y=ny_gdp_mktp_cd&scale_y=lin&i
nd_y=false&rdim=region&idim=country:ROM:BGR:HUN&ifdim=region&tstart=1142287200000&tend=13632
12000000&hl=ro&dl=ro&ind=false

Figura 2.2. Evoluția PIB-ului total în perioada 2007 - 2015

mld. $
2015 177.9545
2014 199.3244
2013 191.549
2012 171.6646
2011 185.3629
2010 167.9981
2009 167.4229
2008 208.1816
2007 171.5367

PIB total

Sursa: datele din tabelul 2.2.

Figura 2.3. Evoluția PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2007 - 2015

$
2015 8972.92
2014 10011.79
2013 9585.27
2012 8558.4
2011 9200.28
2010 8297.48
2009 8220.11
2008 10136.47
2007 8214.19

PIB/cap de locuitor

Sursa: datele din tabelul 2.2.

19
 Indicatorul macroeconomic cu cea mai mare relevanţă pentru creşterea economică este
PIB. Produsul Intern Brut este un indicator macroeconomic care reprezintă suma valorii de piaţă
a bunurilor şi serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în
interiorul unui stat pe parcursul unui an. Rezultă că PIB include valoarea tuturor bunurilor şi
serviciilor rezultate din procesele de producţie în cadrul economiei naţionale, cu scopul de a fi
consumate, investite, stocate sau exportate. Bunurile finale sunt produsele şi serviciile realizate
pe parcursul perioadei de calcul şi care nu mai sunt folosite pentru producerea altor bunuri.
Dacă acestea vor face obiectul utilizării lor într-un proces de producţie ulterior, putem vorbi de
producţie intermediară. Produsul intern brut reprezintă indicatorul care redă cel mai sintetic
evoluţia unei economii naţionale. Împreună cu indicatorul PIB/locuitor dă seminificaţie în
legătură cu evoluţia economică a unei ţări. Din analiza efectuată a PIB-ului în România, în
perioada 2007 – 2015, cele mai mari valori înregistrate sunt în anul 2008, respectiv PIB-ul total
de 208.1816 mld.$ și PIB-ul pe cap de locuitor de 10136,47 $, iar cele mai mici valori
înregistrate sunt în anul 2009, respectiv PIB-ul total de 167,4229 mld.$ și PIB-ul pe cap de
locuitor de 8220,11 $.

Tabelul 2.3. PIB pe locuitor la nivelul UE

calculat pe baza cursului de schimb (în Euro) în perioada 2007 - 2015
Țara 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
România 5969 6805 5807 6263 6618 6660 7218 7549 8072
Bulgaria 4000 4600 4600 5200 5600 5700 5800 5900 6300
Lituania 8900 10100 8400 9000 10300 11200 11800 12500 12900
Germania 29500 30100 29000 32100 33700 34300 35000 36100 37100
Franţa 29600 30100 29300 30800 31500 31800 32100 32300 32800
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2014 pag. 732; 2013 pag. 680

Figura 2.4. Evoluța PIB-ului pe locuitor la nivelul UE în perioada 2007 - 2015

40000

35000

30000

25000 România
Bulgaria
20000
Lituania

15000 Germania
Franţa
10000

5000

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Sursa: datele din tabelul 2.3.

Pentru a evalua nivelurile de trai, este mai indicat să se utilizeze PIB-ul pe cap de
locuitor exprimat în standardul puterii de cumpărare, cu alte cuvinte ajustat în funcție de
20
dimensiunea unei economii, ca populație, și, de asemenea, de diferențele dintre țări în ceea ce
privește nivelul prețurilor. În anul 2007, România înregistra un PIB pe cap de locuitor de 5.969
mil euro, o valoare mai mare decât PIB-ul înregistrat în Bulgaria de 4.000 mil euro, situație
similară și în restul perioadei analizate. Cele mai mici valori ale PIB-ului pe locuitor din statele
analizate au fost înregistrate de Bulgaria, și cele mai mari valori au fost înregistrate de
Germania. Dintre cele cinci state analizate, cea mai slabă creștere reală a PIB-ului pe cap de
locuitor între 2007 și 2015 a înregistrat-o Bulgaria, de la 4.000 mil euro în anul 2007, la 6.300
mil euro în anul 2015. La polul opus, cea mai mare creștere a PIB-ului pe cap de locuitor a
înregistrat-o Germania, de la 29.500 mil euro în anul 2007, la 37.100 mil euro în anul 2015.
În intervalul de timp analizat PIB a evoluat echilibrat, prin tendinţa de scădere a
industriei prin restructurare-reorganizare şi prin tendinţa de creştere a ponderii serviciilor la
realizarea acestuia. Problema evoluţiei agriculturii este dată pe de o parte, de cantitatea
producţiilor şi recoltelor realizate, iar pe de altă parte de calitatea acestora, în condiţiile
climatice nefavorabile nu reprezintă suportul de care are nevoie economia pentru a se dezvolta.
Ramurile economiei naţionale au avut o evoluţie similară, valoarea adăugată brută realizată a
crescut de la o perioadă la alta, determinând creşterea PIB, excepţie făcând agricultura.
Din punct de vedere al utilizărilor, ponderea cea mai mare în formarea PIB o are
consumul final colectiv al administraţiei publice, formarea brută de capital şi consumul final
individual al gospodăriilor populaţiei, accentuându-se efectul negativ al activităţii de comerţ
exterior prin exporturile nete comparate algebric cu importurile, au avut contribuţii negative la
realizarea PIB în perioada 2000-2008. Din punct de vedere al participării sectoarelor la
realizarea PIB, perioada 2000-2013 semnifică creşterea aportului sectorului privat la formarea
PIB. Analiza activităţii economico-sociale din România în perioada 2007-2015 se poate extinde
şi la evoluţia şomajului, ocuparea forţei de muncă, situaţia pensionarilor, execuţia bugetară etc.
Evoluţiile acestor mărimi au fost influenţate de politicile macroeconomice ale guvernului.13

Tabelul 2.4. Contribuţia principalelor activităţi economice

la realizarea PIB în perioada 2007 -2015
Ramura
Agricultură Industrie Servicii
Ani
2007 5,47% 26,16% 68,37%
2008 6,56% 25,26% 68,17%
2009 6,04% 26,28% 67,68%
2010 6,27% 31,29% 62,44%
2011 7,33% 32,45% 60,21%
2012 5,32% 28,59% 66,09%
2013 6,13% 28,61% 65,26%
2014 5,33% 28,15% 66,52%
2015 4,76% 26,45% 68,79%
Sursa:https://www.google.ro/publicdata/explore?ds=d5bncppjof8f9_&met_y=ny_gdp_mktp_cd&idim=co
untry:ROM:BGR:HUN&hl=ro&dl=ro%20%20!ctype=c&strail=false&bcs=d&nselm=s&met_y=gdp_pr
oduction_of_gdp&fdim_y=gdp_production_component:1&scale_y=lin&ind_y=false&idim=country:RO
M&ifdim=country:region:ECS&hl=ro&dl=ro&ind=false

13
Constantin Anghelache, România 2013. Starea economică sub povara efectelor crizei, Editura Economică,
Bucureşti, 2013, p. 290-295
21
 Figura 2.5. Evoluția principalelor activităţi economice la
realizarea PIB în perioada 2007 - 2015

80.00%
70.00%
60.00%
50.00%
40.00%
30.00%
20.00%
10.00%
0.00%
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Agricultură Industrie Servicii

Sursa: datele din tabelul 2.4.

În România, pe principalele activităţi ce contribuie la realizarea PIB, ponderile

valorii adăugate sunt diferite. Agricultura, a avut in anul 2007 o pondere în PIB de 5,47%,
mult inferioară comparativ cu ponderea industriei care a reprezentat 26,16% şi cea a
serviciilor de 68,37%. Astfel, se observa diferenţă majoră dintre aceste activităţi ale
economiei, însă aceste ponderi se menţin relativ apropiate şi în toţi anii, de exemplu în anul
2008, ponderea agriculturii, inclusiv a silviculturii şi pisciculturii în PIB a fost de 6,56% , cea
a industriei, inclusiv construcţiei de 25,26%, în creştere faţă de anul anterior, şi 68,17% pentru
servicii. Analizând aceste ponderi la nivelul anului 2015, observăm o uşoară scădere a
ponderii agriculturii în realizarea PIB de 4,76%, în favoarea industriei care a înregistrat
26,45% şi a serviciilor care au avut o pondere de 68,79%. Această scădere a agriculturii poate
fi justificată prin concentrarea politicilor economice cât şi a eforturilor instituţiilor statului
spre o industrializare mai accentuată.

Tabelul 2.5. Contribuţia principalelor activităţi la realizarea PIB la nivelul UE (%)

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Țara
1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3

România 7 41 52 7 42 51 7 42 51 6 46 48 7 47 46 5 43 52 5 41 54 5 40 55

Bulgaria 6 32 61 7 31 62 6 30 64 5 31 63 6 31 63 6 30 63 5 28 66 5 27 68

Lituania 5 33 61 4 33 63 4 31 64 4 28 68 4 22 74 4 28 68 3 24 73 3 31 66

Germania 1 30 69 1 30 69 1 26 73 1 28 61 1 28 71 1 31 69 1 31 69 1 30 69

Franţa 2 21 77 2 20 78 2 19 69 2 19 79 2 19 79 2 19 79 2 19 79 2 20 79

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2014 pag. 705; 2013 pag. 677, 2012 pag. 659; 2011 pag. 685
* 1 Agricultură, silvicultură, piscicultură 2 Industrie, inclusiv construcţii 3 Servicii

22
 Figura 2.6. Contribuția principalelor Figura 2.7. Contribuția principalelor
activități la realizarea PIB 2007 activități la realizarea PIB 2014

Agricultura Industrie Servicii Agricultura Industrie Servicii

77 68 79
61 61 69 66 69
52 55
41 40
32 33 27 31
30 30
21 20
6 5 5 5
1 2 3
1 2

Sursa: datele din tabelul 2.5. Sursa: datele din tabelul 2.5.

La nivelul celorlalte state membre UE tendinţele se menţin relativ aceleaşi, cu

diferenţe foarte mici. Analizând situaţia Bulgariei, ţară membră a Uniunii Europene din
acelaşi an cu România, ponderile sectoarelor economice în crearea PIB nu cunosc diferenţe
însemnate faţă de România, în anul 2008 agricultura menţinându-se la acelaşi nivel de 7%
pentru ambele state. Schimbări mai accentuate s-au înregistrat însa în celelalte sectoare: în
cazul Bulgariei industria a înregistrat 31%, faţă de 42% cât a înregistrat în România în acelaşi
an iar, serviciile înregistrând 62%, faţă de 51% cât au înregistrat în România în anul 2008.
Luând ca exemplu situaţia Germaniei, care se cunoaşte a fi o tară puternic
industrializată şi menţinând o economie de vârf în ultimii ani, ponderea agriculturii în această
ţară e minimă, înregistrând 1% în 2007, 30% fiind ponderea înregistrată de industrie, inclusiv
construcţiile şi cu o pondere de 69% reprezentată de servicii. Aceste tendinţe se menţin relativ
apropiate în toţi anii analizaţi în intervalul de la 2007-2015. Ţările cu o economie puternică au
dezvoltat în special ramura serviciilor, urmată de cea a industriei şi cu un procent foarte mic
agricultura şi silvicultura.

Tabelul 2.6. PIB pe categorii de resurse în România în perioada 2007 - 2015

2007 2008* 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Agricultura,
silvicultura, 23992,2 34126,4 27776,7 29915,7 36363,1 27788,8 34402,8 31568,5 29567,7
piscicultura
Industrie 101148,0 118239,8 120890,8 149258,0 160910,4 149243,6 160605,6 168952,2 169238,4

Servicii 205292,3 250038,7 259035,6 249899,3 253625,6 300130,8 334169,9 349059,7 384857,9

Construcţii 37923,8 56130,6 52809,4 47762,3 44933,1 44437,3 44894,5 41626,1 41221,7

Sursa: Anuarul Statistic al României 2011, pg. 321, 2014, pg. 37 mil.lei
*Indicatorii s-au aliniat la standardele europene începând cu 2008

23
 Figura 2.8. Evoluția PIB-ului în România pe categorii de resurse
în perioada 2007 -2015

3000000

2500000

201
2000000
5
201
1500000 4
201
1000000 3
201
500000
2
201
1
0 201
Agricultura , Industrie Servicii Constructii 0
silvicultura,
pescicultura

Sursa: datele din tabelul 2.6.

În România valoarea PIB pe categorii de activităţi ale economiei a înregistrat

fluctuaţii semnificative în cursul perioadei analizate. De exemplu, în anul 2008 în sectorul
serviciilor s-a înregistrat o valoare de 250038,7 lei , comparativ cu agricultura care a avut cel
mai puţin, adică 34126,4 lei, fiind urmată de sectorul construcţiilor cu o valoare de 56130.6
lei, dublu iar industria a avut o valoare dublă faţă de construcţii cu 118239,8 lei.
In 2009 agricultura, silvicultura şi piscicultura a înregistrat o scădere faţă de anul
anterior cu o valoare de 27776,7 lei, au urmat doi ani de creştere, respectiv de la 29915.7 lei
în 2010 la 36363.1 lei în 2011. Fluctuaţiile s-au înregistrat şi pe parcursul anilor următori
înregistrându-se o scădere în 2012, fiind 27885,8 lei şi o creştere în 2013 înregistrând
valoarea de 34402,8 lei.
Trei ani consecutiv, 2007, 2008 si 2009 sectorul serviciilor s-a aflat într-o creştere
continuă, anul de declin fiind 2010 după care se constata aceeaşi creştere continuă pe toată
perioada analizată. În 2007 valoarea înregistrată a fost de 205292,3 lei iar în 2015 de
384857,9 lei.
Din anul 2007 până în 2015, industria a înregistrat o creştere continuă şi favorabilă
de la 101148,0 lei în 2007, la 149258,0 lei în 2010, un declin înregistrându-se în anul 2012,
recompensând în anul 2015 cu o creştere favorabilă de 169238,4 lei.
Cu ajutorul datelor statistice publicate de Institutul Naţional de Statistică al
României, vom continua analiza cu privire la structura Produsului Intern Brut pe categorii de
utilizări, prin prisma ponderii acestor componente agregate în PIB. Din acest punct de vedere,
la formarea Produsului Intern Brut, au contribuit: consumul final individual al gospodăriilor
populaţiei, variaţia stocurilor, formarea brută de capital fix, exportul net. Datele existente
reliefează faptul că nu au fost variaţii semnificative în ultimii ani.

24
 Tabelul 2.7. PIB pe categorii de utilizări în România în perioada 2007 - 2015
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Produsul
416006,8 514700,0 501139,4 533881,1 565097,2 595367,3 637456,0 668143,6 711102,7
intern brut
Consumul
final 344937,0 420917,5 404275,5 423393,2 439129,1 465156,9 479450,6 506112,1 537967,5
efectiv
Formarea
brută de 125645,3 164279,4 122441,9 138532,5 152995,9 162771,9 157482,6 162412,9 176099,5
capital fix
Variația 3213,4 -3382,5 4695,5 4740,9 4428,3 -2950,9 5467,8 2559,1 1408,2
stocurilor
Exportul -57788,9 -67114,4 -30273,5 -32785,5 -31456,1 -29610,6 -4945,0 -2940,5 -4372,5
net*
Sursă: Anuarul Statistic al României, 2016, pag. 396, 2013, pag. 354 mil. lei
*Export-Import

Figura 2.9. Evoluția PIB pe categorii de utilizări

în România în perioada 2007 – 2015 (%)

10 87.8 7.3
8 6.3 7
6.7
6 4.7 3.9
3.5 3.6 3.13 3.8
4 2
1.4 0.7 1.10.80.8 1.6
2 0.2 0.61.2 01.1 0.8
0
-0.1 -0.1 -0.1 -0.3-0.4
-2 -1 -0.8 -0.6 -0.2 -0.3
-1.4 -1.5 -1.6
-4 -1.7
-3.6
-6
-8 -6.6
-10 -6.8
-9.6 -9
-12
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Produsul intern brut Consumul final efectiv

Formarea brută de capital fix Variația stocurilor
Exportul net
Sursă: Anuarul Statistic al României, 2016, pag. 393; 2013, pag.352

Analizând situaţia înregistrată în perioada 2007 – 2015, se observă că în ultimii ani

nu au existat variaţii majore, situaţia înregistrând anumite modificări la nivelul anului 2014,
când situaţia economică pare să fi intrat pe făgaşul cel bun. Trebuie să precizăm faptul că o
contribuţie mai mică a avut-o variaţia stocurilor, iar în ceea ce priveşte exportul net care
rezultă din diferenţa dintre exporturi şi importuri, efectul a fost mai redus, datorită faptului că
s-a redus deficitul balanţei comerţului internaţional. Urmare a acestui aspect, observăm că la
formarea PIB, şi-au adus contribuţia categoriile de utilizări precum formarea brută de capital
fix, consumul individual al gospodăriilor, care prezintă o scădere de -0,4 %, aspect ce ne
îndrumă către unele concluzii şi anume:

25
 • Variaţia stocurilor, consumul final colectiv al administraţiei publice şi exportul net
sunt categoriile de utilizări care au avut o influenţă pozitivă la formarea PIB;
• Formarea brută de capital fix şi consumul individual efectiv al gospodăriilor au fost
categoriile care au infl uenţat negativ formarea PIB.
Analiza factorilor de influenţă ai formării PIB pe categorii de utilizări se poate
evidenţia şi prin analiza ritmului în care au influenţat în 2014 faţă de 2013 categoriile de
utilizări luate în calcul la realizarea PIB. Aceeași tendință se manifestă și în prima jumătate a
anului 2015. Astfel, ritmul de creştere al formării brute de capital fix a avut o influenţă
negativă iar consumul colectiv al administraţiei publice cumulat cu consumul individual al
gospodăriilor populaţiei s-au diminuat. Evoluţia, în anul 2014, a Produsului Intern Brut
exprimă faptul că economia naţională se înscrie pe drumul redresării economice. Dacă ne
referim la situaţia anului 2011, constatăm că în prima jumătate a anului s-au moştenit efectele
negative ale perioadei 2010-2012, după care, în perioada 2013-2014, situaţia s-a redresat uşor.
Aşadar, după aproape şase ani de reforme structurale şi ajustări, dezechilibrele la nivel
macroeconomic care s-au acumulat în anii ce au precedat criza economico-financiară globală
sau diminuat, economia naţională aflându-se acum în faţa unui drum nou. În anul 2012 faţă de
2011, creşterea PIB a fost de 1,1 % , existând anumite oscilaţii în 2013, când a marcat, în
prima jumătate a anului, o mărire de 1,8 % comparativ cu prima jumătate a anului anterior. În
anul 2014 şi 2015, creşterile au continuat. Evoluţia economică la nivel naţional se poate
observa şi prin reprezentarea grafică a ponderii principalelor categorii de utilizări în Produsul
Intern Brut din România pe perioada 2007-2015. Luând în considerare modificarea
Produsului Intern Brut la nivelul statelor Uniunii Europene, studiul cu privire la evoluţia
economică scoate în relief existenţa unei situaţii extrem de gravă la nivel european dar şi pe
plan mondial.

Tabelul 2.8. Productivitatea muncii, pe persoană ocupată şi

activităţi ale economiei în perioada 2007 - 2014 lei/pers
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Agricultura,
silvicultura, 16066,3 12329,8 11684,3 10329,3 13351,6 10525,3 13275,8 12485,6
piscicultura

Industrie 97330,4 53311,6 60078,4 77271,7 82034,4 82178,4 90722,3 91996,8

Servicii 586058,5 1036143,5 1194874,6 1713116,3 1782650,3 2553802,6 2752239,8 2590561,2

Construcţii 57295.4 76566.1 72900.9 68076.3 66386.5 79732.1 71705,0 65604,6

Sursa: Anuarul Statistic al României 2016, pag. 404; 2014 pag. 382; 2011 pag. 337

Conform datelor prezentate în Anuarul Statistic al României, cu privire la

productivitatea muncii, observăm variaţii pe parcursul perioadei analizate. Dacă în anul 2007
s-au înregistrat 16066,3 lei/pers, următorii trei ani au fost urmaţi de o scădere, înregistrând în
2010 o valoare de 10329,3 lei/pers, evoluând favorabil în 2011 la 13351,6 lei/pers. În 2013,
productivitatea a scăzut din nou apropiindu-se de valoarea din anul 2010, adică 10525,3
lei/pers, iar valoarea înregistrată în 2013 de 13275,8 lei/pers fiind mai ridicată decât cea din
2014 de 12485,6 lei/pers.
Spre deosebire de agricultură care înregistrează valori fluctuante, industria se
caracterizează printr-o continuă creştere pe toată perioada analizată. Astfel, dacă în anul 2008,
productivitatea a fost de 53311,6 lei/pers, anul 2014 prezintă o valoare de 91996,8 lei/pers
reprezentând o creştere considerabilă şi favorabilă pentru economia românească.
Sectorul serviciilor deţine valorile cele mai mari, cu creşterile cele mai mari. Astfel,
dacă în anul 2007 înregistrăm valoarea de 586058,5 lei/pers, în anul 2008 înregistrăm valori

26
de 1036143,5 lei/pers, iar până în 2012 creşterea a fost dublă ajungând la 2553802,6 lei/pers
în 2012. Valoarea cea mai mare a fost înregistrată în 2014 de 2590561,2 lei/pers.
Productivitatea muncii pe persoană ocupată a fost calculată ca raport între valoarea
adăugată brută şi numărul de persoane ocupate.

Figura 2.10. Productivitatea muncii, pe persoană ocupată şi activităţi

ale economiei în perioada 2007 - 2014

Agricultura ,
3000000 Industrie
2500000 Constructii Servicii
2000000 Constructii
Servicii
1500000
1000000 Industrie
500000 Agricultura ,
0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Sursa: datele din tabelul 2.8.

Tabelul 2.9. Populaţia ocupată pe principalele activităţi ale economiei

Pop.
Pop.
ocupat Structura din procente în Structura în procente din
ocupată
Ţara ă 2008 total pop. ocupată pe totalul pop ocupate pe
2015 (mii
(mii principalele activităţi principalele activităţi
pers)
pers)
1* 2* 3* 4* 1* 2* 3* 4*
Bulgaria 3360,7 7,5 26,3 10,1 20,8 3031,9 6,9 21,9 7,1 22,4
Franţa 25913,2 3,0 15,8 7,2 16,6 26423,7 2,7 13,0 6,4 16,5
Germania 38734,0 2,2 23,2 6,5 17,4 40210,9 1,4 20,3 6,8 18,0
Lituania 1520,0 7,7 19,6 10,9 20,6 1334,9 9,1 16,2 7,9 19,4
România 9369,1 28,7 23,5 8,0 14,2 8535,0 25,6 21,0 7,5 15,6
Sursa: Anuarul Statistic al României 2010 pag. 658; 2014 pag. 702.
* 1 Agricultură, silvicultură, piscicultură, 2 Industrie, 3 Construcţii, 4 Servicii

Analizând structura populaţiei ocupate pe total, dar şi pe fiecare sector economic, la

nivelul ţărilor membre UE, în perioada 2008 - 2015, constatăm fluctuaţii însemnate. În
Bulgaria statisticile înregistrează o scădere a numărului populaţiei ocupate de la 3360,7 mii
persoane, în anul 2008, la 3031,9 mii persoane, în anul 2015. Această scădere a numărului
populaţiei s-a realizat pe fondul crizei economice din ultimii ani. Contrar situaţiei Bulgariei,
cea care a înregistrat o creştere a numărului populaţiei ocupate este Germania, de la 38734,0
mii persoane în 2008 la 40210,9 mii persoane în anul 2015, creşterea şi dezvoltarea
economică contribuind la această evoluţie.

27
 Tabelul 2.10. Productivitatea muncii pe persoana ocupată,
ca medie faţă de Uniunea Europeană, în perioada 2007 - 2015 %
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
România 43.6 50.0 49.9 51.1 51.9 55.7 56.3 56.9 59.3
Bulgaria 37.7 39.4 39.5 41.3 42.2 43.6 43.0 43.5 44.1
Lituania 62.0 65.1 61.3 67.2 71.4 73.1 74.3 74.5 73.1
Germania 108.1 107.0 104.3 105.2 106.5 105.4 104.8 106.2 105.8
Franţa 117.5 116.6 117.6 117.2 116.7 115.0 116.3 115.8 116.2
Sursa:http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tec00116&languag
e=en

Produsul intern brut (PIB) este o măsură a activităţii economice. Acesta este definit
ca valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor produse minus valoarea bunurilor şi serviciilor
utilizate în crearea lor. PIB-ul/ persoană angajată, s-a exprimat în raport cu media Uniunii
Europene (UE -27), este destinat pentru a da o impresie generală a productivităţii economiilor
naţionale. Dacă indicele unei ţări este mai mare de 100, nivelul PIB pe persoană ocupată în
această ţară este peste media Uniunii Europene şi invers. Cifrele de bază sunt exprimate în
PPS, adică, într-o monedă comună care elimină diferenţele de preţ între ţări care permit
comparaţii semnificative ale PIB-ului între ţări. Trebuie remarcat faptul că noţiunea de
persoană angajată nu distinge între full-time şi ocuparea forţei de muncă part-time.
Conform datelor prezentate în Tabelul 2.10., observăm că Franţa are media cea mai
mare a productivităţii muncii pe persoană ocupată dintre ţările analizate. Aceste medii ale
productivităţii au înregistrat ponderi relativ asemănătoare. Franţa înregistrând în 2009 cea mai
mare creştere, de 117,6%. De cealaltă parte Bulgaria, este cu mult sub media Uniunii
Europene înregistrând în 2007, o pondere de 37.7%.

Figura 2.11. Productivitatea muncii pe persoană ocupată în perioada 2007 -2015

116.2
2015 105.8
115.8
2014 106.2
116.3
2013 104.8
115 Franta
2012 105.4
116.7 Germania
2011 106.5 Lituania
117.2
Bulgaria
2010 105.2
117.6 Romania
2009 104.3
116.6
2008 107
117.5
2007 108.1

0 20 40 60 80 100 120 140

Sursa: datele din tabelul 2.10.

28
 Urmărind evoluţia contribuţiei activităţilor economice în Produsul Intern Brut, pe o
perioadă cuprinsă între 2007-2015, am constatat fluctuaţii însemnate în cele 5 ţări ale UE
analizate. Diferenţa este vizibilă de la o ţară la alta, caracterizată de evoluţia economică,
politicile de dezvoltare şi creştere economică cât şi progresul tehnologic, industrial aferent
fiecărei ţări în parte. Germania a înregistrat cea mai mică pondere în agricultură, silvicultură,
piscicultură (1%) pe când România pe aceeaşi ramură a înregistrat (5%-7%). De cealaltă
parte, sectorul serviciilor (comerţ, informaţii şi comunicaţii, intermedieri financiare, tranzacţii
imobiliare, administraţie publica, etc) a contribuit în cea mai mare măsură la crearea PIB,
indiferent de anul analizat sau ţară. Acest sector a înregistrat între 46%-52% în România,
61%-63% în Bulgaria, iar în Franţa între 77%-79% . Diferenţa este asigurată de industrie
inclusiv construcţii, având de asemenea ponderi însemnate asupra PIB.
Ponderile analizate mai sus se corelează direct cu valoarea PIB pe fiecare ramură, cu
productivitatea muncii pe persoană ocupată cât şi numărul populaţiei pe principalele activităţi
ale economiei. Luaţi în ansamblu, nivelul acestor indicatori au scos în evidenţă contribuţia
fiecărei activităţi economice la crearea Produsului Intern Brut.

2.2. Dinamica și structura ratei de ocupare

Ocuparea forței de muncă și situația socială se îmbunătățesc treptat în ciuda

persistenței anumitor diferențe între statele membre și în interiorul acestora. Odată cu redresarea
economică treptată, se constată că ratele ocupării forței de muncă sunt din nou în creștere, iar
rata șomajului este în scădere în aproape toate statele membre.
Reformele care vizează susținerea bunei funcționări a piețelor forței de muncă, precum
și a caracterului lor dinamic și favorabil incluziunii trebuie să continue. Mai multe state membre
au întreprins reforme, cu efecte pozitive evidente, de exemplu, în materie de creștere a ratelor
de ocupare a forței de muncă. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe eforturi pentru a
stimula creșterea și pentru a crea un mediu pozitiv pentru crearea de locuri de muncă de calitate.
Având în vedere faptul că recent creșterea ocupării forței de muncă este în mare parte
reprezentată de creșterea numărului de contracte pe perioadă determinată, statele membre ar
trebui să continue, și în unele cazuri să intensifice, măsurile care vizează abordarea provocării
legate de piețe segmentate ale forței de muncă, asigurând un echilibru corect între flexibilitate și
securitate.
Sistemele de impozitare trebuie să sprijine mai consistent crearea de locuri de muncă.
Au fost inițiate reforme ale sistemelor de impozitare vizând reducerea dispozițiilor cu efect de
descurajare a căutării unui loc de muncă și, în același timp, scăderea impozitării veniturilor
salariale pentru a sprijini societățile să facă (re)angajări, având ca țintă, în cele mai multe cazuri,
grupuri precum tinerii și șomerii de lungă durată. Cu toate acestea, în ultimii ani, sarcina fiscală
generală asupra forței de muncă a crescut într-un număr considerabil de state membre, în
special pentru salariații cu venituri mici și medii. Această tendință este îngrijorătoare în
contextul unor rate încă ridicate ale șomajului în multe state membre, având în vedere că
nivelurile ridicate ale sarcinii fiscale pot limita atât cererea, cât și oferta de forță de muncă.
Modul de stabilire a salariilor a fost dominat de o politică de moderare permanentă a salariilor
Reformele au consolidat mecanismele de stabilire a salariilor care promovează alinierea
evoluțiilor salariale cu productivitatea și cu sprijinirea venitului disponibil al gospodăriilor,
acordând o atenție deosebită salariilor minime. În general, evoluțiile salariale recente par a fi
destul de echilibrate în majoritatea statelor membre, contribuind la reechilibrarea zonei euro.

29
 Tabelul 2.11. Evoluţia populaţiei active şi a populaţiei ocupate
în perioada 2007 - 2015
Ani
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Indicatori
Populaţia
9994 9944 9924 9365 9188 9232 9202 9243 9159
activă
Populaţia
9353 9369 9243 8713 8528 8605 8549 8614 8535
ocupată
Sursa: Anuarul Statistic al României 2016, pag. 120, 2013, pag. 96

Aşa cum se observă din datele din tabel cei doi indicatori, populaţia activă şi populaţia
ocupată, au înregistrat în perioada 2007-2015 uşoară scădere, iar pe fondul reducerii populaţiei
active, gradul de ocupare a populaţiei a înregistrat o uşoară creştere.
Indicatorul macroeconomic cu cea mai mare relevanţă pentru creşterea economică este
PIB. Produsul Intern Brut este un indicator macroeconomic care reprezintă suma valorii de piaţă
a bunurilor şi serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în
interiorul unui stat pe parcursul unui an. Rezultă că PIB include valoarea tuturor bunurilor şi
serviciilor rezultate din procesele de producţie în cadrul economiei naţionale, cu scopul de a fi
consumate, investite, stocate sau exportate. Bunurile finale sunt produsele şi serviciile realizate
pe parcursul perioadei de calcul şi care nu mai sunt folosite pentru producerea alotor bunuri.
Dacă acestea vor face obiectul utilizării lor într-un proces de producţie ulterior, putem vorbi de
producţie intermediară. Produsul intern brut reprezintă indicatorul care redă cel mai sintetic
evoluţia unei economii naţionale. Împreună cu indicatorul PIB/locuitor dă seminificaţie în
legătură cu evoluţia economică a unei ţări.

Tabelul 2.12. Venituri totale ale gospodăriilor în perioada 2007 -2015 lei
Ani
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Indicator
Venituri
1686,74 2131,67 2315,99 2304,28 2417,26 2475,04 2559,05 2500,72 2686,77
totale
Sursa: Anuarul Statistic al României 2016, p. 182; 2013, p.156; 2011, p.142

Figura 2.12. Venituri totale ale gospodăriilor în perioada 2007 -2015

3000

2500

2000

1500

1000

500

0
Venituri totale

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Sursa: datele din tabelul 2.12.

30
 Venitul este remunerarea factorilor de producţie utilizaţi în activităţile economice, în
funcţie de contribuţia lor la obţinerea rezultatului.
La nivelul economiei naţionale, veniturile obţinute de agenţii economici sunt de mai
multe feluri, rezultate prin mecanismul distribuirii şi al redistribuirii. Venitul naţional este
determinat prin mai multe metode de calcul. Venitul naţional net sau produsul naţional net
exprimat în preţurile factorilor. Cei care au creat produsul total net într-o economie
(deţinătorii factorilor de producţie) vor câştiga venituri (salariul, profitul, renta, dobânda netă)
cu care să-şi satisfacă nevoile personale. Aceste venituri sunt supuse impozitării directe. Venitul
naţional disponibil poate fi mai mic sau mai mare decât venitul naţional net, în funcţie de soldul
transferurilor curente în raport cu străinătatea. Venitul naţional disponibil se foloseşte în
analizele şi în calculele privind veniturile populaţiei, investiţiile şi consumul membrilor
societăţii. Venitul naţional disponibil este un venit net. Dacă se adaugă la acesta amortizarea se
obţine venitul naţional brut disponibil. Venitul personal al populaţiei (menajele) sunt veniturile
curente ale persoanelor, provenite dintr-o activitate, la care se adaugă transferuruile de la
întreprinderi şi de la guvern (ajutor de boală, alocaţii, diferite compensaţii). Venitul disponibil
al populaţiei este o parte a venitului personal din care s-au dedus impozitele pe veniturile
personale plătite administraţiei locale şi centrale. Venitul personal disponibil reprezintă
veniturile menajelor, care pot fi folosite pentru economisire sau pentru satisfacerea nevoilor
personale. Marimea acestuia are implicaţii asupra cererii finale de bunuri investiţionale şi de
bunuri de consum.14
Din analiza efectuată, se evidențiază o creștere semnificativă a veniturilor totale ale
gospodăriilor, și anume veniturile din anul 2007 fiind de 1 686,74 lei, ajungând pana la 2686,77
lei în anul 2015, unde s-a înregistrat valoarea cea mai mare.

Tabelul 2.13. Cheltuieli totale ale gospodăriilor în perioada 2007 -2015 lei
Ani
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Indicator
Cheltuieli
1541,96 1915,19 2047,33 2062,95 2183,76 2244,47 2317,40 2269,25 2351,53
totale
Sursa: Anuarul Statistic al României 2016, pag. 222; Anuarul Statistic al României 2013, pag. 194; Anuarul
Statistic al României 2011, pag. 208

Figura 2.13. Cheltuieli totale ale gospodăriilor în perioada 2007 -2015

2500

2000

1500

1000

500

0
Cheltuieli totale

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Sursa: datele din tabelul 2.13.

14
Emilia Ungureanu (Coord.) , ECONOMIE: Microeconomie şi Macroeconomie Ediţia a III-a revizuită , Editura
SITECH, Craiova, 2010, p.238.
31
 Cheltuielile totale sunt alcătuite din: cheltuielile băneşti şi contravaloarea consumului
uman de produse agroalimentare din resursele proprii ale gospodăriei. Cheltuielile băneşti
reprezină ansamblul cheltuielilor băneşti, indiferent de destinaţie (inclusiv beneficiarii de
prestaţii sociale şi contravaloarea veniturilor în natura obţinute de salariaţi, exclusiv sumele
depuse la bănci sau instituţii similare, creditele şi împrumuturile restituite) efectuate pentru
cumpărarea produselor alimentare, investiţii, mărfuri nealimentare şi plata serviciilor, producţie,
plata taxelor, impozitelor , cotizaţiilor, contribuţiilor, alte cheltuieli băneşti. Contravaloarea
consumului uman de produse agroalimentare din resursele proprii ale gospodăriei reprezintă
expresia valorică a consumului uman de produse alimentare şi produse nealimentare provenite
din resurse proprii ale gospodăriei (produse prelucrate în gospodărie, producţia agricolă,
stocurile perioadelor precedente, produse primite pentru muncă sau în dar, etc).
În ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de concum unele
particularităţi sunt determinate de mediul de rezidenţă. Nivelul mediu lunar pe o gospodărie al
cheltuielilor totale de consum este mai mare în mediul urban faţă de cel rural, la fel ca şi pentru
consumul alimentar. Acest lucru se datorează faptului că în mediul rural cheltuielile pentru
consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii într-o pondere mai
mare faţă de mediul urban. Cu o pondere relativ mare în cheltuieli, o componentă a consumului,
este legată de locuinţă (apă, gaze naturale, energie electrică şi termică, mobilier, combustibili,
dotarea şi întreţinerea locuinţei). 15
Din analiza efectuată, se evidențiază o creștere semnificativă a cheltuielilor totale ale
gospodăriilor, și anume cheltuielile din anul 2007 fiind de 1541,96 lei, ajungând pana la
2351,53 lei în anul 2015.
Balanţa comercială reprezintă un tablou statistico-economic în care se înregistrează şi
se compară sistematic valoarea totală, pe grupe de mărfuri a importului şi a exportului unei ţări,
de regulă pe o perioadă de un an.
Balanţa comercială este generală, atunci când cuprinde totalitatea schimburilor
comerciale cu străinătatea, şi parţială atunci când se referă la comerţul exterior cu o altă ţară sau
cu un grup de ţări.
Balanţa comercială poate fi echilibrată, activă sau pasivă. Balanţa comercială
echilibrată apare atunci când suma încasărilor din export este egală cu suma plăţilor pentru
import. Balanţa comercială este activă, atunci când încasările din export depăşesc plăţile pentru
import, şi este pasivă atunci când plăţile pentru import depăşesc încasările din export. Când
balanţa comercială este activă, manifestarea comerţului exterior, se poate amplifica, ca factor al
creşterii economice, în condiţiile unei economii naţionale bine structurate şi diversificate,
intrarea acestui sold în circuitul economic intern poate determina un efect de antrenare care să
ducă la mărirea sporului de venit naţional generat de comerţul exterior al ţării respective.
Excedentul balanţei comerciale nu poate fi permanent şi oricât de mare, pentru că ar atrage un
excedent al cererii interne faţă de volumul de mărfuri şi servicii disponibile la intern.
O balanţă comercială cronic pasivă, ca urmare a devansării exporturilor către
importuri, determină reducerea veniturilor în devize ale ţării şi micşorarea posibilităţilor de
achitare a datoriei externe şi de import. Deficitele cronice şi importante ale balanţei comerciale
forţează economia naţională să apeleze la credite externe pe termene medii şi lungi, existănd
pericolul ca această datorie să devină împovărâtoare.16
Balanţa de plăţi externe este instrumentul economico-statistic în care se includ şi se
compară încasările şi plăţile realizate de o ţară, din relaţiile sale economice, monetare şi
financiare cu alte ţări, pe o perioadă de un an.
Întemeiată pe principiul contabilităţii în partidă dublă, balanţa de plăţi externe cuprinde
în activul ei încasările, adică creanţele eligibile în respectiva perioadă, iar în pasivul ei plăţile,
adică datoriile exigibile în aceeaşi perioadă, indiferent dacă operaţiunile financiare sau

15
Institutul Naţional de Statistică, Comunicat de presă Nr. 5/2015, p. 2-6.
16
Emilia Ungureanu (Coord.) , ECONOMIE: Microeconomie şi Macroeconomie Ediţia a III-a revizuită ,
Editura SITECH, Craiova, 2010, p. 390.
32
comerciale care le-au generat au fost executate în această perioadă sau într-o perioadă
anterioară.
Balanţa de plăţi poate fi întocmită:
- global: pentru fluxurile financiare şi economice ale ţării cu restul lumii;
- bilateral: pentru relaţiile cu o anumită ţară;
- regional: pentru relaţiile cu cun grup de ţări.
Balanţa de plăţi poate fi:
- activă (excedentară): atunci când încasările depăşesc plăţile;
- pasivă (deficitară): când încasările sunt mai mici decât plăţile;
- echilibrată: câmd încasările şi plăţile sunt egale.
Excedentul balanţei de plăţi este consecinţa unei activităţi economice externe eficiente,
permiţând efectuarea unei investiţii peste hotare sau sporirea rezervelor valutare internaţionale.
Deficitul balanţei de plăţi reflectă o stare defavorabilă ţării respective. El poate fi lichidat prin:
export de devize convertibile, export de mărfuri şi obţinerea de credite în străinătate.
Datoria externă reprezintă totalitatea creditelor contractate de stat şi cele obţinute prin
sectorul privat, dar cu garanţie guvernamentală, cu scadenţă peste un an. Pentru o estimare
corectă, este bine să se ia în calcul şi împrumuturile externe contractate de sectorul privat, fără
garanţie guvernamentală.

Tabelul 2.14. Soldul balanţei de plăţi externe în perioada 2007 -2015 mil euro
Ani
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Indicatori
Plăţi 62765 69739 48968 53296 61975 63013 66699 69780 75738
Încasări 46051 53582 44055 47492 55786 56961 65160 68768 73795
Sold -16714 -16157 -4913 -5804 -6189 -6052 -1539 -1012 -1943
Sursa: INSSE - Baze de date statistice - TEMPO - Online serii de timp http://statistici.insse.ro/shop/

Obiectivul balanţei de plăţi externe este identificat ca fiind necesitatea echilibrării,

pe termen lung, a plăţilor cu încasările internaţionale, şi este determinat de existenţa unor
costuri în cazul inegalităţii dintre plăţi şi încasări. Se observă o reducere a soldului balanţei de
plăţi externe în perioada 2007-2015, cu uşoare fluctuaţii în anii 2009-2012.

Tabelul 2.15. Deficitul bugetar în perioada 2007 -2015 mil RON

Ani
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Indicatori
Venituri 48 948,6 61 151 56 434,8 66 546,5 79 688 86 018,8 90945,1 94513,7 103767,6
bugetare
Cheltuieli 64 373,5 80 886,4 89 851,7 102 627,8 106 088,7 104 569,8 110 128,1 115615,9 125215,8
bugetare
Deficit -15 388,9 -19 735,4 - 33 416,9 -36 081,3 -26 400,7 -18 551 -19 183 -21102,2 -21448,2
bugetar
Sursa: INSSE - Baze de date statistice - TEMPO - Online serii de timp http://statistici.insse.ro/shop/

În tabelul de mai sus se observă un deficit bugetar al României foarte mare în perioada
2007-2015, anul 2010 atingând nivelul maxim al acestuia.
Abordările cu privire la dimensionarea deficitelor bugetare, la mijloacele de finanţare
şi în special la dimensionarea datoriei publice capătă o serie de nuanţe de specificitate în cazul
diferitelor economii, mai ales în condiţiile crizei economice actuale. Globalizarea permite
liberalizarea fluxurilor de capital, a celor investiţionale, comerciale şi de forţă de muncă, în
contextul intensificării concurenţei pe plan internaţional. Aceasta face ca evoluţiile economice

33
dintr-o ţară să influenţeze şi să fie influenţate de evoluţiile economice din alte ţări. Astfel,
efectele propagate de criza actuală în diferitele ramuri ale economiei influenţează încrederea
în sistemul financiar, în mecanismele pieţei, ducând la instalarea în economie a incertitudinii
şi a nesiguranţei legate de viitor. Toate acestea pot antrena adâncirea deficitului bugetar, ceea
ce necesită identificarea unor noi posibilităţi de structurare a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare.
Deficitul bugetar a devenit în prezent un fenomen obişnuit, în multe ţări, pe fundalul
amplificării cheltuielilor publice. În România, deficitul bugetar a constituit în ultimii ani una
dintre cele mai dificile probleme cu care s-a confruntat politica economică.17
Existenţa deficitului bugetar se datorează mai multor cauze, cum ar fi: scăderea
producerii de bunuri şi servicii în economie, creşterea cheltuielilor în scopul realizării
anumitor programe sociale; creşterea activităţii sectorului invizibil al economiei; creşterea
cheltuielilor marginale ale producţiei sociale; emisiunea monetară în exces şi care să nu fie
însoţită de creşterea economică. Pe de altă parte, nivelurile veniturilor şi cheltuielilor bugetare
sunt afectate şi de stadiul ciclului de afaceri. Atunci când economia se contractă, bugetul se
îndreaptă spre deficit, ca urmare a reducerii volumului de venituri colectate.
În legătură cu acceptarea sau nu a concepţiei potrivit căreia deficitul bugetar este
„dăunător” asupra vieţii economico-sociale, există o serie de controverse care de-a lungul
timpului au variat substanţial. În principal, de-a lungul timpului, opiniile economiştilor
referitoare la efectele deficitelor bugetare asupra performanţelor economice ale unui stat s-au
referit la două abordări principale. Pe de o parte, s-a considerat că deficitele rezultate din
reducerea ratelor marginale ale impozitării au efect stimulativ asupra productivităţii muncii.
Pe de altă parte, deficitele bugetare au fost considerate o cauză a stagnării economiei şi a
instabilităţii acesteia.
În perioada 2007-2015, pe fondul reducerii populaţiei totale, populaţia ocupată a
înregistrat o uşoară creştere. În aceeaşi perioadă PIB-ul total şi PIB-ul pe cap de locuitor nu au
cunoscut modificări prea mari. Cu privire la contribuţia principalelor activităţi economice la
realizarea PIB se observă că ramura serviciilor reprezintă cel mai mare procent, urmat de
industrie şi de agricultură. În anul 2008 rata şomajului este cea mai scăzută, 6,8%, iar în anul
2011 este cea mai ridicată, 7,4%, în perioada de timp analizată, şi anume 2007-2015.
Veniturile totale ale gospodăriilor sunt cu puţin mai mari faţă de cheltuielile totale ale
gospodăriilor în perioada 2007-2015. Soldul balanţei de plăţi externe se reduce în anul 2007
faţă de 2013, iar deficitul bugetar este mai mare în 2013 faţă de 2007.

2.3. Dinamica și structura numărului de șomeri

Şomajul ca şi în trecut este unul din fenomenele cele mai puţin acceptate care
afectează economiile tuturor ţărilor.Şomajul devine o problemă din secolul al XVIII-lea, odată
cu dezvoltarea industrial, cel mai adesea şomajul contemporan este abordat şi analizat ca un
dezechilibru al pieţei muncii la nivel naţional, ca un loc de întâlnire şi de confruntare între
cererea globală şi oferta global de muncă.
Şomajul după anul 1990 în România refectă măsura în care aceasta risipeşte forţa de
muncă de care dispune. Dezechilibrele cronice ale economiei româneşti, exacerbate de
tranzacţia economiei de piaţă a determinat o adevărată explozie a şomajului.
Pe de altă parte la scara întregii economii, şomajul este un adevărat barometru al
puterii de ocupare, el fiind cel care dă economiei măsura forţei de muncă.Procesul de ocupare
al forţei de muncă complementar ,,populaţiei ocupate “sau ,, ratei de ocupare”, ţine sub
control o serie de procese din rezervele deţinute de forţa de muncă.

17
Gabriela Molănescu, Mirela Ionela Aceleanu, Economie teoretică şi aplicată Volumul XVIII, Academia de
Studii Economice, Bucureşti, 2011, p. 60
34
 Tabelul 2.16. Evoluţia şomajului în perioada 2007-2015
Anul Numărul şomerilor Rata șomajului
înregistraţi la sfârşitul (%)
anului
2007 367838 4,0
2008 403441 4,4
2009 709383 7,8
2010 626960 7,0
2011 461013 5,2
2012 493775 5,4
2013 512333 5,7
2014 478338 5,4
2015 436242 5,0
Sursa: Anuarul Statistic al României 2016, pag. 146; 2013, pag. 120;

Aşa cum se observă din Tabelul 2.16, evoluţia şomajului in această perioadă
oscilează de la 4,0% în 2007, 7,0% în 2010 şi 5,0% în 2015. Maximul şomajului a fost atins
în anul 2009, înregistrându-se 7,8%.

Figura 2.14. Evoluţia şomajului în perioada 2007-2015

9
7.8
8
7
7

6 5.7
5.2 5.4 5.4
5
5 4.4
4
4

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Evolutia şomajului în România

Sursa: datele din tabelul 2.16.

În U.E-28 şomajul este într-o uşoară creștere în perioada 2007-2015, rata şomajului
în Bulgaria fiind în anul 2007 de 6,9%, ajungând în anul 2015 la 9,1%, în Franța în anul 2007
de 8,4%, ajungând în anul 2015 la 10,4%. Aceasta situație se reflectă în toate statele analizate,
cu excepția Germaniei unde rata șomajului a scăzut de la 8,7% în anul 2007, la 4,6% în anul
2015, date reflectate în tabelul:

35
 Tabelul 2.17. Evoluția șomajului total la nivelul UE în perioada 2007 -2015
Şomaj – total (%)
Ţara 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Franţa 8,4 7,8 9,5 9,7 9,6 9,4 9,9 10,3 10,4
Germania 8,7 7,5 7,8 7,1 5,9 5,4 5,2 5,0 4,6
Italia 6,1 6,7 7,8 8,4 8,4 10,6 12,2 12,7 11,9
Lituania 4,3 5,8 13,7 18,0 15,3 13,4 11,8 10,7 9,1
Bulgaria 6,9 5,6 6,8 10,3 11,3 12,3 12,9 11,4 9,1
România 6,4 5,8 6,9 7,3 7,4 6,8 7,1 6,8 6,8
Sursa: Anuarul Statistic al României 2016, pag. 146; 2013, pag. 675; 2011, pag. 683

Figura 2.15. Şomajul total 2017-2015, România şi ţări membre U.E

20

18

16

14
Franţa
12 Germania
10 Italia
8 Lituania

6 Bulgaria
România
4

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Sursa: datele din tabelul 2.17.

Structura şomajului pe grupe de vârstă în perioada 2007- 2015 se prezintă sugestiv

astfel:

Tabelul 2.18. Structura șomajului pe grupe de vârstă în perioada 2007 – 2015

Grupa de vârstă 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Total general 367838 403441 709383 626960 461013 493775 512333 478338 436242
< 25 ani 65217 71215 109928 99142 81911 87261 90151 78185 67702
între 25 si 29 ani 33105 36626 61826 47671 35494 37884 38086 39024 33060
între 30 si 39 ani 98432 101369 183547 151632 108536 112124 110955 102188 88763
între 40 si 49 ani 92548 101799 193897 175945 119909 129942 137337 129554 120972
între 50 si 55 ani 51658 59190 102948 91814 58564 60688 61352 60679 54823
peste 55 ani 26878 33243 57237 60756 56599 65876 74452 68708 70922
Sursa: Anuarul Statistic al României 2016, pag. 148; 2015, pag.134; 2014, pag.132; 2013, pag.122; 2012,
pag.114; 2011, pag.112; 2010, pag.114; 2009, pag.150; 2008, pag.142

36
 Figura 2.16. Structura șomajului pe grupe de vârstă în perioada 2007 – 2015
250000

200000

< 25 ani
150000 între 25 si 29 ani
între 30 si 39 ani
între 40 si 49 ani
100000
între 50 si 55 ani
peste 55 ani

50000

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Sursa: datele din tabelul 2.18.

Din analiza efectuată cu privire la șomajul înregistrat pe grupe de vârstă, se

evidențiază faptul că valoarea cea mai mare a fost înregistrată în 2009 respectiv 709383
persoane, dintre care cele mai multe având între 40 si 49 de ani. La polul opus este anul 2007
cu 367838 persoane, dintre care valoarea cea mai mica înregistrată a fost de 26878, la
persoanele peste 55 de ani.

Tabelul 2.19. Structură șomaj pe nivel de educație în perioada 2007 - 2015

Nivel de
educație 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Primar,
gimnazial si 290340 311904 502995 441603 321265 346431 356013 357372 335542
profesional
Liceal si
61713 70819 156352 135588 101028 110147 119813 92050 78641
post-liceal
Universitar 15785 20718 50036 49769 38720 37197 36507 28916 22059
Sursa: Anuarul Statistic al României 2016, pag. 148; 2015, pag.134; 2014, pag.132; 2013, pag.122; 2012,
pag.114; 2011, pag112.; 2010, pag.114; 2009, pag.150; 2008, pag.14

Șomajul a afectat în măsură mai mare absolvenții învățământului mediu și scăzut,

acest lucru fiind evidențiat de valori înregistrate în 2007 de 290340 șomeri, urmate de creșteri
în anii 2009 si 2010, iar apoi de ușoare scăderi până se ajunge în anul 2015 la 335542 șomeri.
La polul opus sunt obsolvenții învățământului superior, cu valori cele mai mici înregistrate,
respectiv de 15785 șomeri în 2007, 38720 în 2011 și 22059 șomeri în 2015.

37
 Figura 2.17. Structură șomaj pe nivel de educație în perioada 2007 - 2015
600000

500000

400000
Primar, gimnazial si
300000 profesional
Liceal si post-liceal
200000
Universitar
100000

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Sursa: datele din tabelul 2.19.

Cauzele generatoare de şomaj de dezechilibru reprezintă procese economico-sociale

complexe, cum ar fi : evoluţia negativă a activităţilor economice sau substituirea muncii prin
capital; presiuni din partea organizaţiilor sindicale privind sporirea salariului minim; creşterea
ofertei de muncă, îndeosebi din partea tinerilor ce au vârsta necesară prevăzută de lege pentru
a se angaja, creştere aflată în discordanţă cu nivelul salariului; creşterea ofertei de muncă din
partea unor persoane de vârsta a doua. Cauzele generatoare de şomaj de echilibru sunt
generate în special de starea activităţilor economice la nivelul de bază, microeconomic.
Şomajul de echilibru apare atunci când în activitatea economică de ansamblu o parte din
populaţia activă disponibilă nu găseşte imediat un loc de muncă. Totodată, un număr de
persoane active disponibile continuă să caute locuri de muncă pentru care să obţină salarii mai
mari, astfel că apare o ofertă suplimentară de forţă de muncă
Şomajul apare ca rezultat exclusiv al ofertei de muncă sau al forţei de muncă, cererea
nefi ind luată în considerare. Numai în corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă se poate
aprecia corect situaţia de pe piaţa muncii, dacă există sau nu şomaj. O creştere a ofertei
concomitentă cu scăderea cererii determină o deteriorare a situaţiei ocupării forţei de muncă.
Şomajul, dacă nu a existat până la un moment dat, apare, iar dacă există, se intensifi că.
Dimpotrivă, creşterea cererii şi scăderea ofertei de muncă duc la o diminuare a şomajului
Potrivit majorităţii economiştilor, şomerul este acea persoană care caută un loc de
muncă remunerat, fără a-l avea în mod curent. Şomerii, în conformitate cu criteriile Biroului
Internaţional al Muncii (BIM), sunt persoanele de peste 15 ani, care în cursul perioadei de
referinţă îndeplinesc simultan următoarele condiţii: nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o
activitate în scopul obţinerii unor venituri; sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în
ultimele patru săptămâni diferite metode pentru a-l găsi: înscrierea la agenţia de ocupare şi
formare profesională sau la agenţii particulare de plasare, demersuri pentru a începe o
activitate pe cont propriu, publicarea de anunţuri şi răspunsuri la anunţuri; sunt disponibile să
înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă şi-ar găsi imediat un loc de muncă. Sunt incluse, de
asemenea: persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care aşteaptă să fi e
rechemate la lucru sau care au găsit un loc de muncă şi urmează să înceapă lucrul la o dată
ulterioară perioadei de referinţă; persoanele care în mod obişnuit fac parte din populaţia
inactivă (elevi, studenţi, pensionari), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de
muncă şi sunt disponibile să înceapă lucrul.

38
 2.4. Dinamica și structura ratei inflației

Indiferent de cauza declansarii inflatiei , desfasurarea ei, perpetuarea si agravarea

inflatiei are determinari multifactoriale.In conditiile economiei actuale, inflatia are la baza
factori de ordin economic , monetar socio-politic , de natura interna si externa care actioneaza
simultan si se influienteaza reciproc. Pentru a arata impactul pe care il poate avea inflatia
asupra economiei, voi prezenta indicii anuali ai preturilor de consum precum si rata inflatiei in
perioada 2007-2015.

Tabelul 2.20. Variaţie anuală a inflaţiei în perioada 2007 - 2015

Anul Indicii prețurilor de consum Rata inflației
(%) (%)
2007 104,84 4,8
2008 107,85 7,9
2009 105,59 5,6
2010 106,09 6,1
2011 105,79 5,8
2012 103,33 3,3
2013 103,98 4,0
2014 101,07 1,1
2015 99,41 -0,6
Sursa: http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date

Figura 2.18. Variaţia anuală a inflaţiei în perioada 2007 – 2015

9
8
7
6
5
4
Variația anuală (%)
3
2
1
0
-1 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

-2
Sursa: datele din tabelul 2.20.

Din datele culese reiese că în perioada analizată, rata inflaţiei în anul 2007 este de
4,8%. În perioada 2007 – 2015, media ratei inflaţiei este de 4,22%. În perioada 2009 - 2013,
inflaţia a ramas aproximativ constantă, în sensul că nu sunt diferenţe majore care să perturbe
stabilitatea economică a ţării. Ceea ce este de remarcat este faptul că, deşi rata inflaţiei nu a
atins cote alarmate, salariile angajaţiilor au scăzut foarte mult, ceea ce înseamna că impactul
asupra salariaţilor a fost unul destul de pronunţat. Trebuie evidențiat faptl ca cea mai scăzută
valoare a ratei inflației a fost înregistrată în 2015, și cea mai ridicată în 2008 de 7,9%.

39
 În ceea ce priveşte evoluţia indicilor preţurilor de consum aceştia sunt dependenţi de
evoluţia ratei inflaţiei.
Rata anuală a inflaţiei IPC a scăzut substanţial din anul 2012, respectiv103,33% până
la 99,41% în 2015. Cea mai ridicată valoare a fost înregistrată tot în 2008, 107,85%.
Costurile unitare cu forţa de muncă în industrie s-au înscris pe o traiectorie
ascendentă, pe seama continuării încetinirii dinamicii productivităţii muncii la nivelul agregat
al acestui sector. Pe ansamblul economiei, după majorarea salariului minim brut, creşterea
câştigurilor salariale nominale brute s-a menţinut pe o tendinţă de uşoară accelerare. Pe
termen mediu însă, pe măsura apropierii PIB de nivelul potenţial şi în condiţiile unor creşteri
suplimentare ale salariului minim pe economie, menţinerea unei corelaţii adecvate între
creşterea salariilor şi cea a productivităţii muncii este esenţială pentru consolidarea stabilităţii
preţurilor.
Pentru intervalul de prognoză se prevede consolidarea cererii interne, care urmează
să redevină factorul dominant al creşterii economice. Se anticipează o creştere ceva mai
rapidă a consumului comparativ cu cea a investiţiilor, acestea fiind însă prevăzute a sprijini
avansul PIB începând din 2015, după doi ani de contribuţii negative la creşterea economică.
Este de aşteptat ca redresarea cererii interne să fi e susţinută de: creşterea venitului disponibil
real al gospodăriilor populaţiei, ca urmare a majorărilor nominale şi a menţinerii ratei
proiectate a inflaţiei la valori relativ scăzute, consolidarea intrărilor de capitaluri străine cu
destinaţie productivă (fonduri europene structurale şi de coeziune şi fluxuri de investiţii
străine directe), precum şi de relaxarea în continuare a condiţiilor creditării, pe seama
propagării reducerilor anterioare ale ratei dobânzii de politică monetară şi a dinamizării
treptate a activităţii economice în perioadele viitoare.
Expansiunea cererii interne va induce un avans relativ mai rapid al importurilor faţă
de cel al exporturilor în prima parte a intervalului de referinţă, fiind însă de aşteptat ca
redresarea treptată a economiei europene să impulsioneze exporturile româneşti către
orizontul prognozei. Ca urmare, se prevede o contribuţie uşor negativă a exporturilor nete la
creşterea economică în anul 2015 şi relativ neutră ulterior. Aceste premise ale scenariului de
bază implică absenţa, până la orizontul prognozei, a unor presiuni corective semnificative
generate de poziţia externă asupra cursului de schimb al monedei naţionale.
Divergenţa revizuirilor provine, pe de o parte, din acţiunea favorabilă anticipată
pentru anul 2014 a unor şocuri de ofertă, ale căror efecte se disipează ulterior, iar pe de altă
parte, din cea a evoluţiei diferite în cei doi ani ai intervalului de prognoză a unor factori
fundamentali pentru inflaţia de bază, cu precădere a preţurilor importurilor. O influenţă
semnificativă asupra revizuirii proiecţiilor au avut-o evoluţiile neanticipate manifestate
ulterior publicării proiecţiei din luna noiembrie. Alt efect de bază, datorat producţiei agricole
abundente şi suplimentării ofertei interne cu importurile de legume şi fructe din statele
europene afectate de restricţiile impuse de Rusia în 2015, explică revizuirea semnificativă în
jos pentru primele trei trimestre ale anului curent a contribuţiei preţurilor LFO (Inflaţie anuală
a preţurilor alimentare volatile) la dinamica indicelui agregat.
Conduita proiectată a politicii monetare este configurată în vederea asigurării
stabilităţii preţurilor pe termen mediu, în condiţiile ancorării ferme a anticipaţiilor privind
inflaţia, într-o manieră care să sprijine creşterea economică, inclusiv prin refacerea încrederii
şi revigorarea sustenabilă a activităţii de creditare. Balanţa riscurilor asociate proiecţiei
curente a ratei inflaţiei apare a fi înclinată în sensul unor abateri în sus de la scenariul de bază,
cu precădere pe seama incertitudinilor legate de mediul extern. Acestea s-au accentuat ulterior
publicării Raportului asupra inflaţiei din noiembrie 2015, ca urmare a unor evenimente
recente cu potenţial de a declanşa, în special pe plan european şi regional, evoluţii
nefavorabile economiei naţionale.
Creşterea incertitudinilor este generată de tendinţa recentă de escaladare a
conflictului Rusia - Ucraina şi de situaţia din Grecia. Relevante în continuare sunt riscurile
unei potenţiale accentuări a divergenţei dintre conduitele politicilor monetare ale principalelor

40
bănci centrale ale lumii (în special Fed– bancă federală de rezerve şi BCE– banca central
europeană), precum şi ale continuării procesului de dezintermediere transfrontalieră din
sistemul bancar, ce pot avea drept consecinţă posibile retrageri ale capitalurilor din regiune.
Riscurile asociate celor din urmă par însă a fi în atenuare, având în vedere atât rezultatele
relativ favorabile ale evaluării cuprinzătoare a băncilor comerciale încheiate la finele anului
trecut de BCE, cât şi relaxarea constrângerilor de lichiditate cu care se confruntă acestea, pe
fondul implementării programului extins de achiziţionare de active adoptat recent de aceeaşi
instituţie. În acest context, riscurile majore la adresa proiecţiei ratei inflaţiei sunt legate de
posibile variaţii ample ale aversiunii faţă de risc a investitorilor internaţionali, având drept
rezultat realocări succesive de expuneri faţă de economiile emergente şi, ca atare, creşterea
volatilităţii fluxurilor de capital adresate acestora, implicit şi economiei româneşti. Aceasta ar
induce o instabilitate a surselor de finanţare externă a dezvoltării economiei naţionale şi a
cursului de schimb al leului, cu consecinţe negative asupra stabilităţii preţurilor şi consolidării
creşterii economice implicate de scenariul de bază al proiecţiei.
Cu toate acestea, țara noastră în această perioadă de recesiune a trecut prin mai multe
presiuni inflationiste, după ce taxa pe valoare adaugata a fost majorata la 24% sau, anul trecut,
când agricultura a înregistrat o performantă slabă. Ţintirea directă a inflaţiei
reprezintă strategia de politică monetară ce presupune stabilirea unei ţinte pentru nivelul ratei
inflaţiei, pe o anumită perioadă de timp, ţintă ce trebuie atinsă prin aplicarea măsurilor de
politică monetară, astfel încât să se asigure stabilitatea preţurilor.

41
 CONCLUZII

Evoluţia României la nivel macroeconomic este una destul de complexă şi

fluctuantă. Riscurile care pot afecta economia reală şi implicit obiectivul de creştere
economică sunt, în principal, de natură externă. Economia românească, ca parte a economiei
europene, depinde de contextul economic internaţional şi în special, de creşterea economică
din principalele ţări partenere din punct de vedere comercial.
Riscurile pozitive asupra perspectivelor creşterii pot veni din partea evoluţiei posibile
a preţului petrolului, precum şi accesului la noi producători de petrol care ar putea menţine şi
chiar amplifica influenţa pozitivă. Măsurile de relaxare cantitativă luate de BCE pot conduce
la o depreciere a euro, cu impact pozitiv asupra exporturilor, concomitent cu o redresare mai
accelerată a creşterii economice la nivel mondial, şi ar putea avea un efect pozitiv mai
pronunţat în sensul atenuării presiunilor deflaţioniste, cu impact pozitiv asupra cererii finale şi
climatului investiţional din zona euro.
Riscurile negative sunt legate de normalizarea condiţiilor monetare, în special în
SUA, care ar putea conduce la reducerea capitalului din ţările emergente, de creşterea
discrepanţei dintre evaluarea activelor şi adevărata lor valoare, precum şi de evoluţiile din
Grecia care pot crea probleme pe pieţele financiare şi care ar afecta implicit contextual
macroeconomic al României.
Referitor la dinamica regională, există o serie de elemente ce indică o situaţie
pozitivă a României, comparativ cu cea a altor ţări.
În primul rând, la modul general, dependenţa României de resursele energetice
externe este redusă. În plus, în ultimii ani a avut loc o scădere semnificativă a importurilor
energetice de gaze naturale, ca urmare a scăderii consumului energetic din economie, în mare
parte generată de restrângerea activităţii consumatorilor energofagi. Dependenţa energetică a
ţării a scăzut şi datorită creşterii importanţei resurselor regenerabile, pe fondul investiţiilor
masive din ultimii ani, stimulate de subvenţionarea sectorului prin acordarea de certificate
verzi, sub impulsul măsurilor de liberalizare a pieţei energiei. În al doilea rând, aproximativ
70% din fluxurile comerciale ale României sunt orientate în cea mai mare parte către ţări UE.
În al treilea rând, sursa investiţiilor străine directe în România, raportate la anul 2014, este, în
cea mai mare proporţie din Olanda, Austria, Germania, Franţa şi Italia. De asemenea, sectorul
bancar românesc este format din bănci cu capital preponderent european, ceea ce, alături de
ceilalţi factori menţionaţi, poziţionează România favorabil, în dinamica geopolitică din
regiune.
Riscurile negative la adresa inflaţiei sunt legate de creşterea economică slabă în UE,
de factori globali şi de implicaţiile trendului dezinflaţionist recent. O cerere internă sub
aşteptări, rămâne principalul risc, relativ la inflaţie. O creştere globală sub prognoză, ar putea
prelungi perioada de scădere a preţului energiei şi materiilor prime, ceea ce va conduce la
reducerea preţurilor importurilor. Riscuri negative ar putea veni şi din partea dezancorării
aşteptărilor inflaţioniste. Totuşi, chiar dacă există riscul unei perioade lungi cu inflaţie redusă,
este exclusă materializarea unei deflaţii. Pe partea pozitivă, o redresare a creşterii economice
peste aşteptări sau un preţ al petrolului substanţial mai mare, ar putea duce rata inflaţiei în UE
peste nivelurile prognozate.
Din punct de vedere dinamică a PIB, România poate fi afectată negativ dacă primele
cinci state ca destinaţie pentru exporturi se confruntă cu probleme economice, financiare sau
politice.
Pe plan intern, riscurile sunt în general echilibrate din punct de vedere al afectării
ofertei sau cererii interne. Totuşi, dacă condiţiile climatice vor fi defavorabile în 2017,
producţia agricolă ar putea înregistra o contracţie foarte accentuată, cu efect direct în inflaţie
şi creştere economică.

42
 Ca risc intern cu impact negativ în toate sectoarele economice şi, cu deosebire,
asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, trebuie subliniată politica restrictivă de creditare a
sectorului bancar, cu toate că rata de politică monetară a fost relaxată.
În contextual actual, este de subliniată necesitatea creşterii competitivităţii firmelor
româneşti, mai ales în perspectiva îndeplinirii obiectivului de adoptare a monedei euro în anul
2017. Din acest punct de vedere măsurile guvernamentale de relaxare fiscală vor reprezenta
stimulente pentru investiţii şi modernizări de capacităţi de producţie, astfel încât sectorul
privat să-şi sporească contribuţia la creşterea economică.
Un alt risc la adresa creşterii economice a României este dat de absorbţia fondurilor
europene. Cu toate acestea, gradul de absorbţie din ultimii ani a crescut considerabil, prin
îmbunătăţirea semnificativă şi imediată a gradului de absorbţie a fondurilor structurale care
reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi limitarea
datoriei externe. Ca urmare, prognozele spun că în perioada 2017 - 2020 va avea loc o
creştere economică.
Asigurarea stabilității finanțelor publice, esențială pentru creșterea economică și
crearea de locuri de muncă și indispensabilă pentru a genera încrederea investitorilor, spațiul
fiscal necesar pentru a contracara evoluțiile neașteptate și maximizarea contribuției pozitive a
finanțelor publice la economie, necesită permanente eforturi pentru:
- controlul pe termen lung asupra deficitului și a nivelului datoriei;
- reflectarea în cadrul politicilor naționale a condițiilor economice și a riscurilor la
adresa sustenabilității;
- asigurarea unei bune coordonări a politicilor economice;
- asigurarea unei orientări fiscale coerente la nivelul Uniunii și al zonei euro;
- utilizarea unei marje de manevră fiscală, atunci când aceasta este disponibilă,
pentru a sprijini creșterea economică și investițiile.
Creşterea veniturilor bugetare în PIB trebuie să se facă prin intensificarea luptei
împotriva evaziunii fiscale şi nu prin majorarea fiscalităţii, care ar degrada mediul de afaceri.
Scăderea PIB - ului potenţial este prima consecinţă a îmbătrânirii şi reducerii
populaţiei totale prin diminuarea contribuţiei forţei de muncă, dar si a capitalului in condiţiile
afectării economisirii interne.
PIB-ul potenţial reprezintă nivelul de creştere care ar putea fi atins dacă economia ar
funcţiona la capacitate maximă şi exprima valoarea cea mai înaltă a PIB pe care o economie îl
poate genera într-o anumită perioadă, fără a crea presiuni inflaţioniste.
România se află în top 5 state membre UE, alături de Slovacia, Polonia, Letonia şi
Slovenia, care vor cunoaşte cel mai rapid ritm de îmbătrânire a populaţiei, în următorii ani.
Acest aspect se datorează ratei crescute de sărăcie în rândul populaţiei tinere, precum şi a
migrării masive a populaţiei.

43
 BIBLIOGRAFIE
1. Angelescu Coralia - Economie, Ediţia a şaptea, Editura Economică,
Bucureşti, 2005;
2. Angelescu Coralia - Analiză macroeconomică - Sinteze şi studii de caz,
Editura Economică,Bucureşti, 2007;
3. Anghelache Constantin - România 2013. Starea economică sub povara
efectelor crizei, Editura Economică, Bucureşti, 2013;
4. Băcescu Angelica - Analiza Macroeconomică, Editura Economica,
Bucureşti, 2002;
5. Capanu Ion , Constantin - Indicatori economici-pentru managementul micro și
Anghelache macroeconomic, Editura Economică, 2000;
6. Capanu Ion , Constantin - Indicatori macroeconomici - Conţinut, metodologie
Anghelache de calcul şi analiză economică, Editura Economică,
Bucureşti, 2001;
7. Ciupagea Constantin, - România în Contextul Globalizării şi Integrării
Moldoveanu Marcel Europene – Evoluţii – Tendinţe – Strategii, Editura
Expert, Bucureşti, 2007;
8. Creţoiu Gheorghe, Viorel - Economie, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;
Cornescu, Ion Bucur
9. Dinu Marin, Cristian Socol, - Economia României, O Viziune Asupra Tranziţiei
Niculescu Aura Postcomuniste, Editura Economică, Bucureşti, 2005;
10. Huidumac Cătălin, Staicu - Economie, Sinteze, Aplicaţii Rezolvate şi Teste Grilă,
Gabriel, Liviu Moraru, Iulian Editura Libertas, Bucureşti, 2007;
Tănase
11. Molănescu Gabriela, - Economie teoretică şi aplicată Volumul XVIII,
Aceleanu Mirela Ionela Academia de Studii Economice, Bucureşti, 2011;
12. Munteanu Vasile A. - Economie, Editura Sedcom Libris, Iaşi 2005;
(Coordonator)
13. Năstase Carmen - Microeconomie, Editura Universităţii Suceava,
Suceava, 2006;
14. Năstase Carmen, Boghean - Microeconomie: Concepte Fundamentale, Editura
Carmen, Mihai Popescu, Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009;
Adrian Liviu Scutariu
15. Olah Gheorghe - Macroeconomie, Editura Universității din Oradea,
Oradea, 2004;
16. Ungureanu Emilia (Coord.) - ECONOMIE: Microeconomie şi Macroeconomie
Ediţia a III-a revizuită , Editura SITECH, Craiova,
2010;
17. Ungureanu Emilia, - Macroeconomie, Editura Universității din Pitești,
Avrămescu Tiberiu, Popescu Pitești, 2009;
Ramona, Bâldan Cristina
18. *** - Anuarele Statistice ale României: 2007, 2008, 2009,
2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016;
19. *** - http://ec.europa.eu/eurostat;
20. *** - http://www.anofm.ro/statistica.

44