Universitatea Politehica Bucuresti

Facultatea de Ingineria Sitemelor Biotehnice

Proiect A.D.I.A.
Conserva de ton in ulei de masline

Profesor Coordonator: Student:

Ionescu Mariana
Grupa: 747 – IPA
Contents
Capitolul 1. Introducere ................................................................................................................................ 3
1.1.Memoriu justificativ............................................................................................................................ 3
1.2. Prezentare succinta a produsului ........................................................................................................ 3
1.3. Etapele elaborarii unui ambalaj.......................................................................................................... 5
Capitolul 2. Designul de produs.................................................................................................................... 9
2.1 Caracteristicile produsului. Proprietati igienice. Proprietati alimentare (organoleptice,
fizicochimice, dietetice, valoare nutritiva) ................................................................................................ 9
2.2Beneficii ............................................................................................................................................. 11
2.3.Tehnologia de fabricare a produsului................................................................................................ 11
2.4.Materii prime si ingredient................................................................................................................ 13
3.1. Analiza morfologică a soluţiilor de ambalare posibile şi tipuri de ambalaje pentru produsul
specificat. Alegerea produsului optim .................................................................................................... 13
3.2. Materialele folosite la ambalaj. ........................................................................................................ 15
3.2.1. Mod de ambalare, de închidere şi etanşare a produsului. ............................................................. 18
3.2.2. Etichetare, transport. ..................................................................................................................... 28
3.3. Sistemul bicomponent produs – ambalaj ......................................................................................... 30
3.4. Proiectarea propriu zisa a ambalajului ............................................................................................. 33
3.4.2. Alegerea Ambalajului .................................................................................................................. 33
3.4.3 Schițarea ambalajului și a designului acestuia ............................................................................... 35
3.4.4 Alegerea culorii și amplasarea elementelor caracteristice ale ambalajului .................................... 35
3.5. Modul de îndeplinire a funcțiilor ambalajului de către ambalajul proiectat ................................... 36
3.6. Elemente de etichetare. Proiectarea etichetei. Codul de bare. ......................................................... 37
Capitolul 4. Calitatea de prezentare a produsului în comparație cu alte produse similare.......................... 39
4.1. Date principale despre producator ................................................................................................... 39
4.2. Calitatea de prezentare a produsului ................................................................................................ 40
4.3. Elemente de noutate. ........................................................................................................................ 42
4.4. Promovarea produsului. Fişă de promovare..................................................................................... 42
Material grafic............................................................................................................................................. 43
Bibliografie ................................................................................................................................................. 45

2
 Capitolul 1. Introducere

1.1.Memoriu justificativ
Tonul este o grupă de pești răpitori marini teleosteeni din familia Scombridae,
ordinul Perciformes, pești de valoare gustativă și comercială, O caracterstică a lor este faptul că
sunt pești buni înotători care se mișcă necontenit, ei ating o viteză 77 km/h. Corpul lor musculos
este fuziform, iar înotătoarea codală este în formă de seceră. Temperatura corpului lor prin
mișcarea necontenită este mai ridicat cu 1 grad Celsius ca a apei în care se găsesc.

Tonul face parte din categoria peștilor răpitori, foarte buni înotători, căutați pentru
valoarea nutrițională și gustul bun. Un lucru interesant la ei este faptul că temperatura corpului
este cu doar 1 grad mai mare decât apa în care înoată.
Peștele, în general, este căutat pentru cantitatea de omega-3 pe care o furnizează
organismului, la fe și tonul, doar că pe lângă omega -3 el se incadrează și la specia de pește cu un
conținut ridicat de mercur, alături de alte specii marine precum: peștele pion roșu, peștele spadă,
peștele merlin albastru și rechin. Toate aceste specii de pești se recomandă a fi consumate mai
rar, mai ales de către cei mici.

1.2. Prezentare succinta a produsului

Conserva de ton in ulei de masline

3
 Pentru o clipă, adâncul e de un albastru uniform, o catedrală goală, în a cărei boltă de
valuri de deasupra soarele e un punct fierbinte, unduitor, care trimite raze în jos ca printr-un
vitraliu. În clipa următoare, oceanul e plin de toni-cu-aripioară-albastră uriași, în formă de
torpilă: cei mai mari au peste patru metri lungime și cântăresc peste o jumătate de tonă.

Adevăratul ton, genul Thunnus, este un pește foarte puternic, cu forme perfect
hidrodinamice, ticsit cu echipament biologic de înaltă performanță. Caracteristicile care-i
deosebesc de alți toni sunt mărimea considerabilă, arealul extins, mișcările eficiente de înot,
corpurile cu sânge cald, branhiile mari, termoreglarea de precizie, absorbția rapidă de oxigen,
concentrația mare de hemoglobină și fiziologia ingenioasă a inimii. Toate ating apogeul în cazul
tonului-de Atlantic, numit și tonul-roșu, după culoarea cărnii sale.

Cele trei specii ale adevăratului ton – de Atlantic, de Pacific și sudic – și-au împărțit
între ele oceanele lumii și trăiesc în toate, mai puțin în cel polar. Tonul-de-Atlantic era cunoscut
din Antichitate. Pescarii japonezi prind ton-de-Pacific de peste 5.000 de ani. Populația haida,
din partea de nord a coastei pacifice a Americii de Nord, îl pescuiește de cel puțin la fel de mult
timp, dacă ne luăm după oasele de ton din movilele de gunoi preistorice. Artiștii Epocii de Piatră
au pictat toni pe pereții peșterilor din Sicilia. Pescarii din Epoca Fierului – fenicieni, cartaginezi,
greci, romani, marocani, turci – pândeau de pe promontorii sosirea bancurilor de ton-de-Atlantic
la locurile de înmulțire din Mediterana.

In Europa, este preferat tonul galben, care are un gust mai puternic si este mai colorat
decat tonul albacore, des intilnit in SUA. In plus, in America se foloseste tonul conservat in apa
si nu in ulei, ca in tarile europene.

Gama sortimentala prezentata de Rio Mare cuprinde:

1.Ton

 In ulei de masline
 In suc propriu

2.Somon

 File de somon in ulei de masline

 File de somon in suc propriu
 File de somon afumat

3.Salate

 Salata de ton cu amestec Mexican

 Salata de ton cu porumb
 Salata de ton cu fasole

4
4.Pate

 Pate de ton
 Pate de somon
 Pate de ton cu branza
 Pate de ton cu ketchup

1.3. Etapele elaborarii unui ambalaj

Etapa zero

Obiectivul: Determinarea conceptului produsului.

Sarcini:

 Formarea ipotezelor cu privire la consum

 Examinarea dorinţelor conştiente şi subconştiente ale consumatorului cu privire la
produs.
 Studiul produselor concurenţilor.

Sursă: Rezultatele cercetărilor proprii şi a cercetărilor din domeniul activităţii companiei în

cauză.

Prima etapă

Obiectivul: Crearea presupusei imagini a produsului.

Sarcini:

 Examinarea perceptiei emoţionale a produsului de către consumatorul potenţial.

 Analiza imaginii necesare a producătorului, in percepţia consumatorului.

Sursa: Rezultatele cercetărilor proprii şi ipoteze.

Etapa a doua

Obiectivul: Stabilirea priorităţilor.

Sarcini:

 Alegerea conceptului de design, luarea în consideraţie a tradiţiilor şi legăturii cu designul

ambalajului anterior.

5
Sursă: Rezultatele cercetărilor proprii şi ipoteze.

Etapa a treia

Obiectivul: Determinarea posibilităţilor de vizualizare.

Sarcini:

 Selectarea percepţiei asociative a consumatorului potenţial.

 Selectarea imaginilor pentru vizualizarea aşteptărilor, asociaţiilor şi dorinţelor
consumatorului.

Sursă: Analiza percepţiei culorilor, formelor şi volumelor.

Etapa a patra

Obiectivul: Prelucrarea şi analiza materialului colectat. 4

Sarcini:

 Examinarea culorilor şi a tonalităţilor, ce vor fi utilizate în elaborarea ambalajului.

 Scoaterea în evidenţă a elementelor fundamentale, care vor asigura transmiterea
dorinţelor, emoţiilor consumatorului potenţial.
 Generalizarea mijloacelor disponibile, pe care dorim să le utilizăm în elaborarea
designului de ambalaj.

Sursă: Teoria clasică a contrastelor de culori, contraste şi compozită.

Etapa a cincea

Obiectivul: Trasarea sarcinii tehnice.

Sarcini:

 Stabilirea obiectivelor şi priorităţilor de proiectare.

 Formularea limitelor estetice şi tehnice.
 Identificarea informaţiilor ce vor fi plasate pe ambalaj.
 Prezentarea materialelor şi sarcinilor designerului.

Sursă: Teoria clasică a contrastelor de culori, contraste şi compozită.

Etapa a şasea

Obiectivul: Evaluarea machetei ambalajului şi selectarea variantei optime.

6
Sarcini:

 Evaluarea individuală a ambalajului (din punctul de vedere al consumatorului).

 Evaluarea desegnului de ambalaj, de către personalul companiei, care a făcut comandă.
 Evaluarea designului vizavi de produsele concurenţilor.

Sursă: Metode de evaluare în condiţiile sălii de vânzare: iluminarea posibilă, amplasarea.

Cutiile metalice pentru conserve sau pentru produse chimice pot fi confectionate din doua
parti (cutie-capac) sau din trei parti (fund-corp cutie- capac) - se folosesc in cazul cutiilor de
inaltime mare. In acest caz corpul cutiei, obtinut prin rolare si inchidere (sudare, lipire, faltuire)
longitudinala este imbinat prin faltuire cu fund asemanator cu capacul inca de la firma
constructoare.

Spiralele de otel dupa livrarea de la fabricant sunt taiate in folii de aproximativ 1m2 . Foliile
taiate sunt apoi invelite si printate daca este necesar pentru a proteja si decora suprafetele. Zonele
care vor fi sudate pe recipient sunt lasate fara a fi invelite sau printate pentru a asigura calitatea
sudurii. Invelisurile si tipurile de cerneala sunt de obicei uscate prin trecerea foliilor printr-un
cuptor termic cu temperaturi intre 150-2050C. In mod alternativ cand aceste recipiente nu sunt
create pentru contactul cu alimentele materiale senzitive la UV pot fi aplicate. Acestea sunt
uscate instantaneu prin trecerea invelisului/ cernelii pe sub o lampa UV.

Foliile sunt apoi impartite pentru fiecare recipient fiecare parte fiind rulata sub forma unui
cilindru cu ambele capete longitudinale mai mari cu 0.4 mm. Cele doua capete sunt sudate prin
lipirea lor in timpul trecerii unui impuls electric de-a lungul partii groase a metalului.

Acest lucru incalzeste si face materialul destul de flexibil pentru realizarea unei imbinari cu
ultrasunete. Daca recipientul are un invelis intern de lac este in general necesara aplicarea unui
nou strat deasupra sudurii pentru a-i asigura continuitatea pe intreaga suprafata a recipientului.

Capacele cutiilor cilindrice se bordureaza si se roleaza, in timp ce capacele cutiilor

nerotunde sunt numai bordurate sau bordurate si rolate pe zonele drepte, in timp ce in zonele de
curbura sunt numai bordurate. Cele mai utilizate sunt capacele rotunde, bordurate si
rolate.Corpul cutei prezinta zona de inchidere, o bordura simpla.

7
 Forma constructiva a bordurilor cutiei si capacului sunt perfect determinate cu
dimensiuni care se inscriu in campuri de toleranta precise. Bordura cutiei trebuie sa fie lata de 3-
3,5 mm, iar raza de indoire sa fie de 1,2-1,5 mm, la cutiile pentru conserva. Unghiul bordurii cu
peretele cutiei trebuie sa fie de 900.

Pentru asigurarea etansietatii cutiilor de conserve, intre capacul si corpul cutiei, in

interiorul faltului, trebuie sa existe un material elastic.

In metodele actuale de fabricare a cutiilor de conserve se folosesc solutii de cauciuc, in

solventi organici sau in apa care se aplica in interiorul partii rolate a capacului si se usuca intr-o
incinta calda (20 min 1000C).

Compozitia unor asemenea solutii este urmatoarea:

 Solutie de cauciuc in benzina: cauciu – 7,5%; benzina - 92%; fuxina – 0,5%;

 Solutie apoasa: cauciuc- 63%; caolina- 10%; caseina – 3%; amoniac – 11%; apa – 13%;
colorant – 0,1-0,3%.

Procesul tehnologic de obtinere a cutiilor metalice din tabla este alcatuit din doua parti care
se desfasoara in paralel: fabricarea capacelor; fabricarea corpului cutiei.

Elementele constructive ale masinilor de inchis cutii metalice, sunt comune la toate masinile,
sunt: rolele de inchidere, care fac agrafarea (faltuirea) corpului cutiei cu capacul, dupa
introducerea produsului in cutie, capul de inchis, care centreaza si preseaza capacul pe corpul
cutiei in timpul procesului de faltuire; talerul, pe care este asezata si care o sprijina in timpul
inchiderii.

Rolele de inchidere au profile standardizate in functie de tipul cutiilor si capacelor.

In faza I, capul de inchidere apasa capacul si pe corpul cutiei si il centreaza, fixandu-l

datorita faptului ca are suprafata de contact cu capacul profilata si randalinata.

Rolele din faza I se indoiesc si roleaza bordura capacului introducand-o sub bordura cutiei.
Procesul se desfasoara fie prin rotirea ansamblului cutie – capac, in timp ce rola se deplaseaza
numai radial, fie numai prin rotirea si deplasarea ansamblului rolelor, in timp ce cutia si capacul
se mentin in pofitie fixa.

8
 Faza a II-a a procesului de inchidere este faza de presare a faltului rezultat dupa faza I.

Rolele de inchidere sunt, in general, definite prin profilul lor, care este diferit de la faza I de
agrafare la faza II. Celelalte parti constructive ale unei role sunt specifice fiecarei masini de
inchis in functie de solutia adoptata de fabricant.

Fig.1.1. Forma constructiva si dimensiunile geometrice ale unei role de inchidere faza II

Capitolul 2. Designul de produs

2.1 Caracteristicile produsului. Proprietati igienice. Proprietati alimentare
(organoleptice, fizicochimice, dietetice, valoare nutritiva)

Tonul conservat are calitati nutritive de necontestat, recunoscut fiind ca un preparat

complet si sanatos, o adevarata sursa de energie, conform nutritionistilor. Nu este un produs gras,
contine acizi grasi nesaturati, care ajuta la mentinerea nivelului de colesterol in limite normale.
Este un produs bogat in fosfor, vitamine si proteine si reprezinta o alternativa usoara si gustoasa
a carnii. Datorita continutului sau de proteine, o portie de 100g de ton poate furniza 1/7 din
necesarulcaloric.

Tonul are unul dintre cele mai mari continuturi de fosfor si acesta este un alt foarte bun
motiv de a-l considera un aliat de baza intr-o dieta echilibrata, usoara si sanatoasa. Fosforul, ca si
calciul, favorizeaza cresterea sanatoasa a sistemului osos si a danturii si este unul dintre

9
mineralele vitale pentru organism. Un rol esential al fosforului este acela de a controla echilibrul
sistemuluinervos.

Nutritionistii recomanda o cantitate zilnica de 800 mg. 100g de ton in ulei de masline
asigura 20% din acest necesar. Tonul este, fara indoiala, unul dintre pestii cu cele mai inalte
valori nutritive. Mai mult, tonul contine si 2 vitamine importante: B12 (activa in asimilarea
grasimilor si proteinelor) si PP (sau niacina, care faciliteaza transformarea nutrientilor in
energie). 100g de ton in ulei de masline asigura cca. 50% din doza zilnica recomandata de
vitamina PP.

Tonul Rio Mare in ulei de masline este un produs sanatos si nutritiv pentru intreaga
familie. Contine putin ulei de masline pur si un varf de sare, fara conservanti sau arome
artificiale. Modul de conservare garanteaza aceeasi prospetime si aceeasi calitate pe tot
parcursul anului.

Proprietati organoleptice : aspectul continutului : masa compacta, avand la suprafata

ulei ; culoare normala, fara semne de alterare, miros si gust :placut, specific de peste, fara
condimente excesive, fara miros si gust strain, consistenta normala, continut de peste de min
65%.
Ambalare si marcare : se ambaleaza in cutii metalice a 170g cositorite si lacuite in
interior inchise ermetic si avizate conform dispozitiilor sanitare in vigoar, cu cheita. Eroare
tolerata la continutul ambalajului este de +./-5%, recipientele metalice trebuie sa fie neturtite,
nebombate si neruginite, nu se admit la interior pete de rugina.

Ingrediente Valoare nutritiva

Ton Valoare energetica 213,00 kcal
Ulei de masline Proteine 24,00 g
Sare Lipide 13,00 g
Apa Acizi grasi saturati 2,00 g
Tabel 2.1

10
2.2Beneficii
Tonul se remarcă prin cantitatea impresionantă de seleniu prezentă sub formă de
„selenoneine” care reprezintă o formă mai puternică de antioxidant ce protejează tonul de
radicalii liberi și care poate co-exista cu mercurul, scăzând influența acestuia asupra
organismului. Deși studiile nu sunt finalizate, se presupune ca această formă a seleniului ar putea
proteja organismul uman de efectele negative ale mercurului din carnea de ton. Tonul este bogat
și în complexul de vitamine B, Vitamina D, conține proteine, fosfor, potasiu, magneziu și
mult-căutatele grăsimi sănătoase, Omega-3 și Omega-6.
Tonul este cunoscut ca un bun antiinflamator și un antioxidant foarte puternic. Consumul
de ton ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare datorită acizilor grași, iar potasiul reglează
tensiunea arterială. Tonul este ideal și pentru cei care vor să scadă în greutate, deoarece are
puține calorii.

2.3.Tehnologia de fabricare a produsului

Receptia pestelui – se face din punct de vedere calitativ si cantitativ,admitandu-se la

prelucrare numai peste proaspat(refrigerat sau congelat).Decongelarea se face in aer la 200 C
timp de 24-36 ore sau in apa la 15-20 0C timp de 1,5-4 ore sau in saramura de 3-4% la 20-
250 C timp de 1-4 ore.

Desolzirea ,decapitarea sau eviscerarea si indepartarea aripioarelor sunt operatii

care se aplica la toate speciile de peste.Desolzirea se face in maini speciale iar celelalte operatii
se executa mecanizat si manual.

Spalarea pestelui se face manual sau mecanizat si are drept scop indepartarea
mucusului,sangelui ,resturilor de viscere si a altor impuritati precum si reducerea gradului de
infectare cu microorganisme.

Bucatile de peste inclusiv fileurile,trebuie spalate rapid 2-3min,pentru a evita umflarea

tesutului muscular si pentru a limita pierderile de substante solubile.Pierderile in greutate la
spalarea acestora sunt de 1-3,2%,in functie de specie.

Portionarea pestelui -se poate face manual sau mecabic la dimensiuni care sa poata intra
in recipientul utilizat.

Sararea pestelui -se face intr-o solutie concentrata de 20% NaCl timp de 2-15 min in
functie de marimea bucatilor ,astfel incat in produsul finit continutul de NaCl sa fie de 1,5-
2,5%.Sararea se face in scopul de a da conservelor gust,pentru o deshidratare partiala si pentru a
imbunatati consistenta carnii de peste.

Aburirea se realizeaza de obicei la 95-115 0 C,timp de 5-25 minute in functie de specie

si marimea bucatilor.Aburirea excesiva duce la faramitarea bucatilor de peste.Pierderile prin
aburire sunt de 8-12 % fata de masa initiala iar pierderile in azotat reprezinta 4-5% din azotul

11
total.Aburirea se poate face in dulapuri cu functionare discontinua sau in instalatii de aburire cu
functionare continua.

Umplerea recipientelor se poate face manual sau mecanic(cu dozatoare) in principal

pentru partea lichida.Pentru a elimina aerul saramura se toarna in stare fierbinte sau inchiderea
conservelor se realizeaza cu ajutorul masinilor de inchis sub vid.

Inchiderea recipientilor - se executa cu masina de inchis cutii si de buna funcsionare a

acestei masini depinde in mare masura mentinerea sterilizarii.

Sterilizarea –Este tratamentul termic aplicat conservelor care are scop distrugerea
microorganismelor care ar produce alterarea ulterioara a continutului.Procesul de sterilizare se
deruleaza cu respectarea stricta a formulei de sterilizare .

Pentru fiecare sortiment in parte ,sterilizarea se face dupa o formula anume,care cuprinde
trei faze: urcarea temperaturii ,sterilizarea propriu-zisa si coborarea temperaturii.

Maturarea conservelor se realizeaza timp de 20-60 zile,in depozitele fabricii,perioada in

care se indeparteaza si conservele care s-au bombat.

In timpul maturari, sosul sau uleiul din conserva difuzeaza in carnea pestelui, care devine
mai onctuoasa cu gust mai placut.

Conditiile de maturare-depozitare sunt 4 20cC si umiditate 70-75%.

Racirea conservelor – aceasta se realizeaza imediat dupa sterlizare,intr-un timp cat mai
scurt atunci cand temperatura conservelor scade de la 500 C la 200C ,interval in care sunt
cuprinse majoritatea temperaturilor optime de dezvoltare amicroorganismelor.Operatia de racire
se considera a fi terminata atunci cand temperatura recipientilor a ajuns la temperatura mediului
ambiant .

Termostatarea - Prin aceasta operatie se apreciaza daca sunt sterile conservele.

Recipientii se tin la termostatat la temperatura de 370C timp de 10 zile,verificandu-se zilnic
daca apare bombajul biologic.

In cazul conservelor destinate exportului in tarile cu climat cald ,termostatarea se

realizeaza la temperatura de 550C timp de 10 zile.

In timpul maturarii gustul carnii de peste este imbunatatit.

Sortarea,stergerea si ungerea recipientelor. In aceaste faze se urmareste eliminarea

recipientelor bombate,neermetice sau cu alte defecte.

Conservele fara defecte trebuie curatate,sterse si apoi unse cu vaselina neutra pentru a
nu rugini.

12
 Etichetarea si ambalarea in lazi.Se controleaza ca etichetele care se aplica pe recipiente
sa corespunda continutului si sa fie mentionata si data.Se urmareste ca ambalarea conservelor
sa se faca in lazi corespunzatoare prevederilor din standarde.

Ambalajele utilizate in mod special pentru conserve sunt cutiile metalice care pot fi
confectionate din tabla de otel cositorita ,tabla TFS(Thin Free Steel),respectiv
ECCS(Electrochemicaly Chromium Coated Steel) si din materiale plastice

Depozitarea- se face in incaperi uscate,cu umiditate relativa a aerului de maximum 75% si

racoroase(temperatura maxima 20 0C).Depozitarea se face pe loturi data fabricatie si pe sorturi.

Depozitarea conservelor se efectueaza in spatii uscate, ferite de inghet, temperatura

maxima de depozitare la conservele fabricate pentru zone cu climat rece sau temperat fiind de
25eC.

Depozitarea se face prin stivuirea recipientelor sau cartoanelor cu recipiente pe gratare, pe

sortimente si loturi de fabricatie.

0 stabilitate buna a conservelor se asigura la depozitarea acestora in regim complet

stationar (fara manipulari), pe motiv ca manipularile conduc la agitarea continutului si
eventualii spori ramasi dupa sterilizare sunt eliberati din grasimi sau aglomerarile de proteine si
se raspandesc in toata masa produsului si, in special, in faza lihida, daca aceasta exista.

2.4.Materii prime si ingredient

Calitatea superioară este garantată de controale stricte şi procese de curăţare extrem de
amănunţite; tonul este conservat adăugând doar ulei de măsline de calitate şi un vârf de cuţit de
sare de mare.

Conserva de ton in ulei de masline contine:

 Ton
 Ulei de masline
 Apa
 Sare

Capitolul 3. Ambalajul si designul de ambalaj

3.1. Analiza morfologică a soluţiilor de ambalare posibile şi tipuri de ambalaje
pentru produsul specificat. Alegerea produsului optim
Ambalarea, operaţie definită ca însumarea operaţiilor de aranjare a produselor în spaţii
delimitate prin pereţi din diferite material, este o operaţie prin care se realizează protejarea
produselor în scopul păstrării calităţilor iniţiale în condiţii igienice, în timpul manipulării,

13
transportului, depozitării şi desfacerii lor. Ambalarea uşurează şi scurtează durata de
aprovizionare a consumatorilor, crează posibilităţile de autoservire, de informare a
consumatorilor asupra conţinutului, a modului de păstrare şi apreciere a produsului,
uşurează transportul, asigură prezentarea produselor într-o formă atrăgătoare.
Sistemul de ambalare reprezintă metoda sau modul de realizare a operaţiilor de
ambalare a produselor, indiferent de natura lor.
Ambalajele sunt considerate astăzi un element de strategie a întreprinderii în comercializarea
produselor sale, drept pentru care, scopul conducerii în procesul de ambalare este acela de a
dirija activitatea în sensul obţinerii unor ambalaje cât mai corespunzătoare pentru fiecare din
produsele ce se intenţionează a se comercializa.
Pentru că un ambalaj să fie corespunzător, el trebuie să îndeplinească o serie de condiţii
indispensabile promovării cu succes a unui produs ambalat pe piaţă, condiţii care presupun
performante, atât sub aspect obiectiv, material (protecţie fizico-mecanica, chimică), cât şi sub
aspect subiectiv, legat de motivaţia cumpărătorilor, de preferinţele lor. Pe lângă faptul că
îndeplineşte funcţia de protecţie şi conservare, ambalajul uşurează manipularea, transportul,
depozitarea şi desfacerea produselor, precum şi promovarea vânzărilor.În acelaşi timp, ambalajul
constituie un important element economic, cu implicaţii profunde asupra folosirii raţionale şi
eficiente a resurselor de materii prime şi materiale în sfera producţiei şi circulaţiei bunurilor.
Problemele de ambalare sunt deosebit de complexe datorită diversificării materialelor
folosite, varietăţii produselor ce trebuie ambalate, mulţimii metodelor şi maşinilor de ambalare şi
de confecţionare a ambalajelor, numărului mare al accesoriilor de protecţie şi prezentare şi
diversităţii condiţiilor de transport.
Ambalajele se pot clasifica, în funcţie de diferite criterii, astfel:
a) după rolul pe care îndeplinit:
- ambalaje de transport
- ambalaje de desfacere
b) după poziţia faţă de produsele alimentare:
- ambalaje directe (pentru desfacere);
- ambalaje indirecte (de transport)
- ambalaje auxiliare (talaş, carton ondulat, spume sintetice, lemn)
c) după modul de folosire:

14
- refolosibile
- nerefolosibile
d) după modul de grupare: ambalaje solitare, grupate, colective;
e) după sistemul de confecţionare: fixe, pliante, demontabile;
f) după gradul de rigiditate: rigide, semirigide, suple;
g) după funcţionalitatea ambalajelor:
- ambalaje propriu-zise
- ambalaje – utilaje
- ambalaje – mijloc de transport
Proiectarea ambalajelor este un aspect important al comercializării produselor. În
funcţie de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească ambalajul, se poate trece la determinarea
ambalajului optim şi apoi la alegerea metodei de ambalare.
Un ambalaj optim este un ambalaj care îndeplineşte rolul funcţional, dar, în acelaşi timp
implica un consum minim de material şi manoperă, este economic. În ceea ce priveşte
operaţiile de umplere, manipulare, închidere, sunt de preferat ambalajele care necesită utilaje
cât mai puţin costisitoare, a căror utilizare necesită cu efort minim (eventual să permită
automatizarea procesului).
Ambalajul trebuie să reflecte exact ceea ce este produsul, pentru că altfel apare o lipsă de
credibilitate în faţa consumatorului.

În concluzie, un ambalaj ideal trebuie să protejeze bine produsul, să fie uşor şi ieftin, iar
caracteristicile sale tehnice trebuie să faciliteze operaţiile de manipulare, transport şi stocare şi
totodată să reprezinte, prin modul în care este conceput, un instrument eficient de marketing.

Pentru ambalarea produselor de ton in ulei de masline se utilizează recipiente de

capacitate mică din materiale metalice. Conserva de ton in ulei de masline “RIO mare” se
ambalează în cutie de metal de 160 g.

3.2. Materialele folosite la ambalaj.

Materialul de ambalaj este materialul destinat pentru confecţionarea ambalajelor şi (sau)
accesoriilor de ambalaj, în timp ce materialul de ambalare este materialul destinat să învelească
temporar produsul de ambalat.

15
 Prin produs de ambalat se înţelege produsul care necesită o protecţie temporară de la
locul de producţie la locul de consum şi a cărui manipulare, transport, depozitare şi
desfacere trebuie înlesnite prin ambalare. Produsul ambalat reprezintă unitatea formată din
produsul de ambalat şi ambalajul respectiv.
Ambalajul trebuie să reflecte exact ceea ce este produsul,pentru că altfel apare o lipsă de
credibilitate în faţa consumatorului.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialele utilizate la confecţionarea
ambalajelor sunt:
- să se prelucreze uşor;
- să nu fie higroscopice;
- să permită curăţirea şi dezinfectarea fără deteriorări;
- să nu fie prea grele în raport cu masa produselor ambalate;
- să nu posede şi să nu emane nici un fel de mirosuri;
- să nu reacţioneze cu produsele ambalate;
- să nu se deformeze în timpul depozitării şi transportului;
- să protejeze produsele de orice fel de vătămări;
- să reziste la tensiunile şi zdruncinăturile din timpul transportului;
- mărimea lor să se armonizeze cu gradul de perisabilitate al produselor ambalate şi să fie
estetice.
Cele mai întrebuinţate materiale la confecţionarea ambalajelor sunt: lemnul,
materialele celulozice, materialele plastice, metalul, materialele complexe, sticla, materiale
auxiliare.
Principalele materiale metalice utilizate în industria alimentară sunt: tabla cositorită,
oţelul inoxidabil, aluminiul şi staniul.
Tabla cositorită obţinută prin acoperirea tablei de oţel moale cu staniu pe ambele feţe este
utilizată pentru confecţionarea de ambalaje destinate produselor alimentare lichide şi păstoase.
Obţinerea tablei cositorite: operaţia prin care tabla de oţel este acoperită cu staniu pe ambele feţe
poartă denumirea de tablă cositorită.
Cositorirea se poate realiza prin urmatăarele procedee:
- cositorire la cald: constă în introducerea foii de tablă de oţel într–o baie de staniu topit;

16
 - cositorire electrolitică: constă în derularea tablei de oţel şi a foii de staniu şi sudarea lor
una de cealaltă la trecerea prin baia electrolitică.
Coroziunea tablei cositorite: depinde de mai mulţi factori:
a) Aciditatea considerată factor esenţial al apariţiei coroziunii necesită următoarele precizări:
- coroziunea tablei cositorite nu este întotdeauna proporţională cu pH–ul produsului conservat: la
produsele cu pH = 3,5-4 se poate produce o coroziune avansată; în cazul produselor cu pH>5-5,5
nu mai apare problema corodării;
- coroziunea tablei cositorite este şi în funcţie de natura acizilor organici prezenţi în ambalaj.
b) Oxigenul sau aerul atmosferic, prezenţa oxigenului în produsele
conservate duce la combinarea cu hidrogenul, iniţiind astfel procesul decoroziune care continuă
în măsura în care mai există oxigen.
c) Alţi acceleratori ai coroziunii, sulful şi compuşii săi (anhidrida sulfuroasă, sulfiţii, H2S, şi
sulfurile). Astfel, H2S degajat de unele produse la sterilizare (carne, peşte, mazăre) se combină
cu cositorul rezultând sulfura de staniu, de culoare brună (marmoraţia brună sau albastră în
interiorul ambalajelor); pigmenţii antocianici prezenţi în fructele de culoare roşie,
albastră sau violet (cireşe, prune, coacăze, fragi); sâmburii unor fructe (cireşe, prune); produşi
care apar în urma caramelizării la unele conserve (dulceţuri de fructe, pastă de fructe).
Tabla cositorită lăcuită: pentru a se evita contactul dintre produsul ambalat şi suprafaţa stratului
de cositor în vederea frânării fenomenului de sulfurare sau a modificărilor de culoare şi pentru a
îmbunătăţi prezentarea produselor conservate, suprafaţa interioară a tablei cositorite este lăcuită.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească lacurile folosite pentru table cositorită sunt
următoarele:
- să fie netoxice şi să nu modifice gustul produsului ambalat;
- să prezinte rezistenţă la acţiunea agresivă a produsului ambalat;
- să se aplice uşor şi să se usuce rapid;
Tipuri de lacuri folosite pentru lăcuirea tablei cositorite:
a) naturale
b) sintetice
- răşini fenolice: sunt sulforezietente dar aderă greu;
- răşini epoxidice: sunt acidorezistente;

17
- răşini vinilice: au rezistenţă scăzută la sterilizare peste 100 ºC sunt folosite pentru protecţia
cutiilor de bere şi băuturi răcoritoare;
- răşini epoxifenolice: sunt cele mai utilizate: sunt acidosulforezistente; acoperă uniform
suprafaţa, se usucă rapid, rezistă până la 200 ºC, nu dau produsului gust sau miros străin.
Utilizări: capace cu sau fără filet, cutii de bere, cutii pentru conserve.

3.2.1. Mod de ambalare, de închidere şi etanşare a produsului.

Ambalajele din metal sunt confecţionate din oţel sau din aluminiu. Oţelul se utilizează în
producerea de recipiente pentru ambalarea unei game largi de produse, cum sunt produsele
alimentare, vopselele, etc. Ambalajele din aluminiul se utilizează pentru realizarea de recipiente
pentru alimente şi băuturi, folii şi laminate.

Ambalajele din metal şi aliaje sunt folosite cu precădere în industria alimentară la

ambalarea conservelor de carne, peşte, fructe şi legume, băuturilor alcoolice şi nealcoolice.
Opinia consumatorilor este mai puţin favorabilă metalelor deoarece acestea pot influenţa gustul
produselor ambalate.

Ambalajele metalice se realizează din tabla de oţel cositorită, aluminiu si materiale

combinate (materiale plastice, carton si metal). În ultima perioadă a crescut ponderea ambalajelor
din aluminiu şi aliaje din aluminiu datorită unor avantaje pe care le oferă aceste materiale.

Avantajele utilizării ambalării în materiale metalice sunt considerate a fi următoarele:

 au proprietăţi de barieră foarte bune;

 nu sunt toxice şi pot veni în contact cu produse şi băuturi alimentare;
 se pot inscripţiona uşor;
 se pot utiliza în combinaţii cu alte materiale pentru ambalare.

Din material metalice se confecționează următoarele ambalaje:

 cutii metalice;
 doze de aluminiu;

18
  bidoane și butoaie metalice;
 ambalaje tip aerosol (spray);
 tuburi deformabile.

Cutiile metalice pentru conserve ( STAS 1687/81, SR ISO 3004/92, SR ISO 10653/69)
sunt confectionate din tabla cositorita la cald, lacuita si nelacuita, special destinată ambalării,
preambalarii si conservării produselor alimentare. Sistemul de ambalare, materialul folosit şi
tipul de ambalaj trebuie să asigure stabilitatea alimentului, să nu permită transferul unor
substanţe toxice din materialul de ambalare sau în timpul procesului ambalării către aliment, să
evite schimbul de umiditate cu mediul, impurificarea cu substanţe nedorite din mediu,
contaminarea cu microorganisme şi favorizarea unor reacţii fotochimice sau determinate de
contaminarea microbiologică.

Cutiile metalice oferă avantajul rigidităţii, evitând riscurile de spargere în timpul

transportului.

Inchiderea cutiilor de conserve se realizeaza prin faltuire, operatie care reprezinta o dubla
imbinare a marginii capacului cu bordura corpului.
Partile principale ale masinii de inchis sunt: role de inchidere , capul de inchidere si
talerul.
Rolele de inchidere sunt confectionate din otel-crom cementat pentru a rezista la
eforturile mari la care sunt supuse. Ele pot fi cu profil exterior sau dublu sau cu profil interior.

a) b)

c)

19
Fig. 3.1. Role de inchidere cu profil exterior (a,b) si profil interior (c)
1.santul profilului; 2.baza rolei; 3.butuc de prindere.

Exhaustarea este operatia de indepartare a aerului din recipient, deoarece aerul care
ramane in recipientul inchis poate avea urmatoarele efecte negative:

 - produce oxidarea lipidelor si vitaminelor, conducand deci la scaderea valorii

nutritive a produsului si la inrautatirea proprietatilor senzoriale;
 - ingreuneaza termopenetratia deoarece activeaza ca un termoizolant;
 - contribuie la dezvoltarea microorganismelor aerobe in conditiile in care intervalul
de timp dintre inchidere si sterilizare este mare;
 - conduce la cresterea presiunii interioare din recipient in timpul sterilizarii cu
consecintele ce decurg de aici (sunt aratate la defectele conservelor). Acest efect
este cel mai important;
 - mareste viteza de coroziune electrochimica in cazul cutiilor de tabla nevernisata,
in timpul depozitarii conservelor.

Masurile de inlaturare a efectelor negative ale presiunii interioare se refera utilizarea unor
recipiente rezistente la deformare, limita de rezistenta fiind in functie de grosimea si calitatea
tablei din care au fost confectionate, profilul capacelor, formatul recipientelor, precum si modul
de confectionare al acestora.

Se urmareste confectionarea recipientelor metalice din tabla laminata la rece cu grosimea

de 0,2 - 0,24 mm, iar capacele, executate din tabla cu grosimea de 0,24 - 0,26 mm, trebuie sa aiba
profil cu nervuri in ceea ce priveste formatul recipientelor, se prefera cele de format mic, cu
raportul HID = 1/1;

- sterilizarea cu contrapresiune de aer, valoarea exacta a contrapresiunii putandu-se

determina exact, cand se cunoaste presiunea reala din interiorul recipientului in timpul procesului.
Aceasta este in functie de o serie de factori: temperatura continutului recipientului in momentul

20
inchiderii; gradul de umplere al recipientului; dilatarea termica a produsului si al ambalajului in
timpul sterilizarii; spatiul gol din recipient in momentul umplerii;degajarea de gaze din tesuturi in
timpul sterilizarii;

- racirea recipientilor cu contrapresiune de aer, pentru ca cea mai mare diferenta

dintre presiunea din recipient si cea din autoclava este prezenta in prima parte a fazei de racire,
deoarece temperatura apei din autoclava scade, datorita apei reci ce se introduce, iar aceasta face
ca presiunea din autoclava sa scada. in acelasi timp, temperatura produsului scade lent,
mentinandu-se pentru o perioada oarecare de timp la temperaturi ridicate.

Acest timp constituie perioada critica pentru recipient, intrucat presiunea interioara
necompensata prin contrapresiune poate sa conduca chiar la pierderea ermeticitatii;

- micsorarea presiunii interioare in interiorul recipientului si deci si a diferentei de

presiune dintre interior si exterior prin una din urmatoarele metode: o umplere corespunzatoare a
recipientului cu produs, in functie de gradul de dilatare a recipientului si produsului; eliminarea
aerului din recipient inainte de inchidere (metoda cea mai eficace).

Eliminarea aerului (exhaustarea) poate fi realizata prin unul din urmatoarele procedee:

- exhaustarea prin umplerea cutiilor cu produs fierbinte metoda care se preteaza la

conservele cu parte lichida mare, care trebuie adaugata la temperatura de 80 90sC; -
exhaustarea cu incalzire prealabila, in care caz recipientele umplute, cu capacele puse, dar fara a fi
inchise, se introduc intr-un preincalzitor, unde sunt incalzite la temperatura 75: .. 80 sC, cu aer
fierbinte la 95 98 sC;

- exhaustarea prin deplasarea aerului din recipient cu jet de abur;

-exhaustarea mecanica care se executa cu masini de inchis sub vid,in care caz nu mai
intereseaza temperatura produsului in momentul inchiderii.

In toate cazurile in care exhaustarea se face fara ajutorul masinilor de inchis sub vid,
marimea vidului realizat va fi in functie de: temperatura produsului in momentul inchiderii si
anume o ridicare a temperaturii produsului, imediat inainte de inchidere, conduce la micsorarea

21
presiunii interioare din recipient; marimea volumului liber de sub capac, in sensul ca cu cat
volumul liber va fi mai mare, cu atat presiunea din recipient in momentul inchiderii va fi mai
mare.

Inchiderea cutiilor.

Inchiderea cutiilor de conserve se realizeaza cu masini de inchis semiautomate si automate.

Formarea faltului de inchidere care uneste capacul cu corpul cutiei se face cu ajutorul role
lor, in doua operatii – la prima operatie, rolele 1 se rotunjesc numai marginea capacului si bordura
cutiei; la a doua operatie, rolele2 inchid definitiv toate cele cinci straturi de tabla formate,dupa care
faltul de inchidere este terminat (fig. 3.1).

Fig. 3.1

Fazele succesive simplificate in procesul de formare a faltului: a - rola I in faza de start; b -

rola I in faza de terminare a operatiei de bordurare; c - rola II in faza de start; d - rola II in faza de
terminare a operatiei; 1- profilul rolei I; 2- profilul pistonului de fixare a capacului (cap de presare);
3- capacul cutiei; 4- corpul cutiei; 5 - profilul rolei II.

In general, functionarea rolelor la prima operatie se considera corecti dacit marginea

incovoiata a capacului este strans lipita de corpul cutiei; bucla marginii capacului infasoara egal
bordura corpului cutiei; muchia bordurii corpului cutiei nu este deformata si atinge suprafata
interioara a buclei formata de marginea capacului.

22
 Functionarea role lor de inchidere definitiva la cea de a doua operatie este considerata
corecta daca: faltul este perfect neted, lipsit de incretituri; in partea inferioara a faltului nu exista
parti de metal si pasta de cauciuc iesita in afara; in partea lui superioara, faliul este mai gros din
cauza mai multor straturi de tabla, iar in partea inferioara, vizibil mai strans la corpul cutiei.

Mecanismul de inchidere.

Mecanismele de inchidere ale masinilor de inchis se clasifica in doua mari grupe:

-mecanisme cu came in miscare si cu came stationare;

- mecanisme de inchidere excentrice.

Mecanismul de inchidere cu came in miscare. Acest tip de mecanism este aratat in figura
3.2 si cuprinde urmatoarele elemente: rotile dintate 1,2,3,4,5 care pun in miscare axurile goale 6 si
7. Axul gol exterior 6 este solidar cu camele 8 si 9 pe care apasa rolele depresare 11 si 12. Axul gol
interior 7 situat in interiorul axului gol 6, pune in miscare de rotatie bratele 10 si prin intermediul
acestora si bratele purtatoare de role 15 si 15' .

Capacul cutiei este fixat de pistonul (cap de presare) 16 care se gaseste la capatul axului fix
17. In interiorul acestui ax 17 se gaseste impingatorul de cutii 18.

Rotile 4 si 5 se rotesc cu viteze diferite, fiind angrenate de rotile 2 si 3 care au diametre

diferite. Din aceasta cauza, exista o diferenta intre miscarea de rotatie a camelor si a cadrului cu
rolele de inchidere 13 si 1 Mecanismul descris are un singur cap de inchidere, fiind adaptat in
general pentru masinile de inchis semiautomate.

In figura 3.2 este aratat mecanismul de inchidere cu doua capete de inchidere. Se poate
observa ca prin intermediul rotii dintate 5 aflata pe axul 1, se pune in miscare roata dintata 6
solidara cu axul 7. Prin intermediul rotii dintate 2 aflata tot pe axul 1 se pune in miscare, roata
dintata 3 solidara pe axul intermediar 3’ si aceasta la randul ei antreneaza roata dintata 4
'solidara cu axul gol 8.

23
 Prin intermediul branselor 9 fixate pe axul 8 se antreneaza mecanismul de inchidere in
jurul axului caruselului (axul 7). Pe axul 7 sunt montate rotile dintate 10 si 11, de diametre
diferite, care impreuna cu rotile dintate 12 si 13 formeaza o transmisie planetara.

Rotile dintate sunt solidare cu axul 14 si deci vor pune in miscare de rotatie rolele de
inchidere 22, legate prin articulatiile 20 de axul 19.La randul lui, axul 19 se leaga de axul 14
prin intermediul mufei cu brate 18.

Tot pe axul19, la iesirea acestuia din piesa 20 se monteaza rolele de presare 21.

Roata dintata 13, solidara cu axul gol 15, va pune in miscare de rotatie camele 16 si 17
pe care preseaza rolele 21. Pistonul 23;(capul de presare pe capac) este fixat pe axul gol 24, in
interiorul caruia se deplaseaza impingatorul de cutii 25.

Mecanismul de inchidere cu came in miscare,functioneza dupa cum urmeaza: dupa

asezarea cutiilor pe talerul masinii;(asezarea poate fi automata) si asezarea capacului (care poate
fi automata)se ridica talerul astfel incat cutia ajunge cu partea superioara la nivelul rolelor de
bordurare si inchidere definitiva, realizandu-se faltul, dupa care cutia este coborata) si plasata pe
banda transportoare care le conduce la operatia urmatoare din procesul tehnologic.

Fig.3.2

24
 Mecanism de inchidere cu un singur cap si cu came in miscare: 1, 2, 3,4,5 - roti dintate;
6, 7 - axuri goale; 8, 9- came; 10- brat; 11, 12- role de presare; 13,14 - role de inchidere; 115' -
brale purtatoare de role; 16- piston (cap de presare capac); 17 - ax fix; 18 - impingator de cutii.

Masini de inchis

Masinile de inchis pot fi: semiautomate, de regula cu un singur cap de inchidere, cu doua
perechi de role pentru prima si a doua operatie; automate care la randul lor, pot fi clasificate in:
masini care lucreaza fara vid si care pot fi, la randul lor, cu unul sau mai multe capuri de
inchidere si masini care lucreaza cu vid care pot fi cu unul sau doua capete de inchidere.

Controlul inchiderii recipientelor.

In marea lor majoritate, alterarile microbiologice ale conservelor sunt cauzate de

neermeticitatea recipientelor. De aceea, o atentie deosebita trebuie acordata operatiei de inchidere
si controlului ei. Numai in cazul unei inchideri ermetice si a prelucrarii termice corespunzatoare se
poate realiza pastrarea indelungata a produsului conservat in functie de modul de executie,
controlul inchiderii se imparte in controlul curent si controlul ermeticitati prin sondaj.

Controlul curent consta in examinarea vizuala a faltului majoritatii recipientelor ermetice.

La examinarea faltului la o inchidere buna, acesta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- partea superioara trebuie sa fie usor plata, cu marginile rotunjite, iar partea inferioara
putin tesita si strans presata de corpul cutiei;

- fa1tul trebuie sa aiba o latime uniforma pe tot perimetrul, fara sa prezinte colturi,
ondulatii, margini neregulate, zgarieturi, fisuri sau sa fie taiat la partea superioara. La o inchidere
buna numarul cutiilor cu defecte de inchidere nu trebuie sa depaseasca O,3%.

Controlul ermeticitatii prin sondaj se executa la anumite intervale de timp de lucru (2 - 3

ore) si la fiecare reglare a masinii de inchis. Acest control consta la verificarea ermeticitatii si
rezistentei la presiunea interioara si exterioara a recipientului, iar pe de alta parte, la examinarea cu
ajutorul lupei a faltului sectionat.

25
 .. Ca metode pentru verificarea ermeticitatii si rezistentei la presiune a recipientelor se
aplica: metoda presiunii interioare cu aer sau apa; metoda vidului exterior (in exicator); metoda
incalzirii in apa a cutiilor pline.

Metoda presiunii interioare este cea mai utilizata. Ea consta in ridicarea presiunii
interioare din recipientul gol, inchis si scufundarea recipientului intr-un bazin cu apa, urmarindu-se
daca apar sau nu bule de aer in apa (aparitia bulelor indica neermeticitate). Se considera inchidere
buna atunci cand cutiile rezista la o presiune interioara maxima de 2,5 bar, iar borcanele la
maximum 1,5-2 bar. Pentru introducerea aerului in recipient, capacul acestuia este perforat, iar pe
orificiul astfel obtinut se lipeste prin cositorire un dispozitiv in forma de T, confectionat din teava
subtire si prevazuta cu manometru si ventil de retinere prin care se face admisia aerului.

Metoda vidului exterior consta in introducerea cutiei, spalate cu apa calda, intr-un
exsicator prevazut cu orificiu in capac. In exsicator se introduce si apa, astfel ca nivelul acesteia sa
depaseasca cu 3 - 4 cm inaltimea cutiei. Dupa inchiderea exsicatorului, acesta se pune in legatura
cu o pompa de vid prin intermediul unui furtun si se urmareste daca prin apa (fiarta si racita), dupa
eliminarea aerului din exsicator, apar bule de aer din cutie, care indica neermeticitate.

Metoda incelzirii in ape este folosita la controlul ermeticitatii cutiilor de conserve pline in
aceasta metoda, cutiile spalate se scufunda in apa fiarta si apoi racita la 80°C. Cutia se mentine la
aceasta temperatura pana ce se constata o crestere a presiunii in recipient, manifestata prin
bombarea capacelor, urmarindu-se in acelasi timp aparitia bulelor de aer care indica
neermeticitatea.

Controlul faltului se face dupa sectionarea acestuia si examinarea sectiunii, respectiv prin
determinarea procentului de imbinare reala in urma efectuarii unor masuratori ale elementelor care
alcatuiesc faltul.

Prin examinarea vizuala a faltului sectionat pot fi stabilite principalele defectiuni de

inchidere,obtinandu-se si indicatii asupra modului de reglare a masinilor de inchis.

26
 Sterilizarea conservelor.

Dupa inchidere, cutiile de conserve se trec printr-o masina de spalat (fig. 3.3) cu o zona de
spalare cu detergenti si o alta zona de clatire cu apa calda, dupa care cutiile se asaza in cosurile
autoclavei in randuri ordonate sau in vrac, cosuri care se introduc in sterilizator, unde se executa
sterilizarea dupa baremul de sterilizare specific fiecarui tip de conserva.

Fig. 3.3

Fig. 3.3 . Masina de spalat cutii pline: 1 - banda de transport din sarma; 2 - zona de
clatire cu apa; 3 - zona de spalare cu detergent; 4 - recipient pentru solutia detergenti; 5- pompa
de circulatie.

Sterilizarea se poate face in urmatoarele tipuri de utilaje:

1.Sterilizatoare cu functionare discontinua (in sarje) care pot fi:

•autoclave verticale si orizontale; sterilizatoare cu cosurile in miscare de rotatie, cu

economizor (Rotomat Atmos, Lubeca LW 2020);

•sterilizatoare cu cosurile in miscare de rotatie fara economizor (Lubeca LW

3003);

•sterilizatoare statice fara economizor, cu mediul de incalzire / racire in circulatie.

Acestea, la randul lor, pot fi cu si fara schimbator de caldura (LubecaLW 406-2; Lubeca
LW 406-3; Lubeca LW 406-4; Lubeca LW 406-5; Lubeca LW 406-6);

•sterilizatoare statice, cu economizor,cu mediul de incalzire/ racire in circulatie;

27
 •sterilizatoare statice cu schimbator de caldura cu placi pe circuitul de racire (Jumbo,
Lagarde-Stork);

• sterilizatoare cu functionare continua care pot fi: sterilizatoare rotative (IMC! FMC
Sterilmatic; Steristork; Storklave); sterilizatoare hidrostatice (Carvallo cu si fara contrapresiune de
aer, Hydroflow (ABC) etc.); sterilizatoare cu transporter orizontal (Hydrolock); sterilizatoare cu
flacara (Steryflame §i Hydroflame).

3.2.2. Etichetare, transport.

Pentru efectuarea operaţiei de etichetare sunt necesare etichete de diverse tipuri, precum
şi adezivi corespunzători care asigură fixarea etichetelor pe butelii sau ambalaje. Hârtia folosită
pentru etichete este de tip special (STAS 16353-70) cu proprietăţi fizico-chimice
reglementate. Este important ca în momentul aplicării adezivului (cleiului) pe etichetă,
aceasta să nu se deterioreze. De aceea, direcţia fibrelor etichetei trebuie să fie orientată paralel
cu axa buteliei sau perpendicular pe direcţia de deplasare a ambalajului.
Textul şi imaginile de pe etichetă trebuie să fie rezistente la lumină, apă sau
detergenţi. Îndoirea etichetei trebuie să se facă perpendicular pe axa buteliilor, în cazul
utilizării de etichete umede.
Forma etichetei trebuie să se armonizeze cu forma şi dimensiunile ambalajului, iar
grafica şi culoarea acesteia trebuie să constituie un mijloc de atragere a atenţiei
consumatorului. Prin intermediul etichetei se determină opţiunea pentru produs în funcţie de
calitatea şi conţinutul acestuia.
Etichetarea generală a produselor alimentare are la baza legislaţia naţională,respectiv: HG
106/2002 privind etichetarea alimentelor şi Regulamentul 1169/2011 privind informarea
consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Regulamentul 1169/2011 a intrat în vigoare în
noiembrie 2011 şi se aplică de la 13 decembrie 2014.
În conformitate cu Regulamentul 1169/2011, eticheta reprezintă orice marcaj, marcă,
semn, imagine sau altă descriere scrisă, imprimată, ștanțată, marcată, gravată sau tipărită pe un
produs alimentar sau atașată ambalajului sau recipientului unui astfel de produs.
Informațiile obligatorii referitoare la produsele alimentare trebuie să permită
consumatorilor, înainte de orice, să identifice și să utilizeze corespunzător produsul alimentar și
să facă o alegere adecvată nevoilor de alimentație individuale.

28
 Informaţiile obligatorii furnizate de eticheta sunt:
a) Privind identitatea şi compoziţia, proprietăţile sau alte caracteristici ale produsului
alimentar
b) informații privind protecția sănătăţii consumatorilor și utilizarea sigură a unui produs
alimentar;
c) informații privind caracteristicile nutriționale care să permită consumatorilor să aleagă în
cunoștință de cauză (inclusiv celor care urmează un regim alimentar special).
Eticheta trebuie să conţină obligatoriu:
1- denumirea produsului
2- numele şi adresa producătorului, ale ambalatorului sau ale distribuitorului, dacă ne referim
la produse de provenienţă străină;
3- data durabilităţii minimale, sau, după caz, termenul de valabilitate;
4- cantitatea netă, pentru produsele preambalate;
5 – condiţiile de depozitare/folosire, dacă este cazul;
6 - lista ingredientelor folosite, în ordine descrescătoare dpdv cantitativ;
7 - cantitatea unor ingrediente, în condiţiile legii;
8 - instrucţiuni de utilizare, acolo unde lipsa lor poate crea confuzie asupra modului de
preparare sau consum;
9 - o menţiune specială privind lotul;

Fig. 3.4

29
 Transportul consevelor de ton se poate face in mijloace de transport obisnuite de
marfa,binecuratate. Acestea nu trebuie să prezinte deteriorări care să favorizeze contaminarea
produselor transportate ( părţi metalice rupte, şuruburi desprinse, rugină, prezenţa unor bucăţi de
sârmă, etc. ). În cazul efectuării transportului de către o altă societate este necesar ca mijlocul de
transport utilizat să se verifice starea tehnică şi de curăţenie a acestuia înainte de încărcare.
Conservele se încarca în lazi. Conservele de ton expediate in timpul iernii trebuie ferite de
inghet, intrucat conservele inghetate pierd din calitate. De mentionat ca, conservele insuficient
sterilizate nu ingheata, intucat procesele de descompunere degaja caldura.
Inainte de expediere conservele se examineaza organoleptic, chimic si microbiologic,
intocmindu-se un certificat sanitar-veterinar, care însoteste transportul.

3.3. Sistemul bicomponent produs – ambalaj

Marfă alimentară modernă se constituie ca sistem bicomponent, însemnând produsul,
alături de ambalajul individual. Ambele componente se intercondiţionează organic, determinând
un nou mod de abordare managerială începând de la fazele de proiectare până la obţinerea
produsului etalon destinat contractării şi apoi la constituirea loturilor de marfă, cât şi în fazele
distribuţiei şi realizării produsului pe piaţă.
Defectele care pot apara la conseva de ton sunt :
1. Marmorarea interiorului cutiilor de conserve :
 apare atunci cand se pune în libertate H2S care reacţionează cu materialul cutiei
(staniu sau fier) si rezulta sulfura de staniu (culoare cenuşie) sau sulfura de fier
(culoare neagră).

Formarea şi intensitatea marmorării sunt influenţate de următorii factori:

 temperatura de sterilizare;
 durata sterilizării;
 pH-ul conţinutului;
 calitatea suprafeţei tablei la interior.

Cu cît este mai ridicată temperatura de sterilizare cu atît cantitatea de H2S eliberata este mai
mare. La o durată mai mare de sterilizare acumularea de H2S este accentuată. Marmorarea poate

30
fi evitată prin lăcuirea tablei. Lacul folosit trebuie să fie perfect aderent, pelicula de lac continuă,
să suporte temperaturi de sterilizare de pînă la 130 °C, să fie indiferent fată de conţinutul cutiei,
să nu dea gust străin conţinutului.

2. Înmuierea excesivă a ţesuturilor:

Datoritǎ răcirii incomplete sau lente a cutiilor după sterilizare.Din această cauză recipientele
nu trebuie să fie scoase din autoclavă la temperaturi mai mari de 40-45oC (la centrul
termic).Cele mai multe cazuri de răcire incompletă se manifestă la sortimentele caracterizate prin
termopenetraţie lentă (conserve de tip ,,pate de ficat'', conserve de carne în suc propriu, luncheon
meat, corned beef etc). Pentru fabricile care nu dispun de suficientă capacitate de sterilizare se
recomandă o răcire suplimentară a recipientelor în bazine cu apă rece.

3.Termodegradarea grăsimilor duce la apariţia de gust şi miros de rînced atunci când :

 cutiile nu au fost exhaustate (nu s-a scos aerul) înainte de închidere ;

 când temperatura şi timpul de sterilizare sunt prea mari

4. Bombajul fizicdenumit şi bombaj aparent, constă în deformarea puţin intensă, uneori

parţială, a capacului şi mai rar a fundului. Cauzele bombajului fizic sunt următoarele :

 umplerea excesiva a cutiilor, continutul marindu-si volumul în timpul sterilizării

 folosirea unor capace confecţionate din tablă prea subţire sau prea elastică
 acumularea gazelor prin fermentări anterioare sterilizării conservelor
 nerealizarea în interiorul cutiei a unui vid suficient (200—300 mmHg), datorită
introducerii conţinutului sub temperatura prescrisă, atunci cînd nu se folosesc
maşini de închis sub vid.

5. Bombajul chimicdenumit şi bombaj de hidrogen este extrem de rar la conservele de carne şi

se datorează acumulării hidrogenului în cutie, ca urmare fenomenului de coroziune.
Bombajul chimic este influentat de :
- racirea insuficienta a recipientelor dupa sterilizare sau depozitarea conservelor la temperatura
inalta
- porozitatea stratului de cositor si grosimea acestui strat (se recomanda folosirea tablei cositorita
31
electrolitic al carei strat de cositor are porozitate mai mica)
- prezenta oxigenului in recipient.

6. Bombajul microbiologicreprezintǎ alterarea conservelor de catre microorganisme şi are doua

cauze principale: neetanşeitatea si substerilizarea. Alterarea poate sa fie cu bombaj sau fara
bombaj, in functie de caracteristicile microflorei respective.

 Bombajul datorat neermeticitatii este determinat de patrunderea

microorganismelor in recipiente, dupa sterilizare. ca urmare a unei inchideri
defectuoase, sau datorita disparitiei etanseitatii in recipientele manipulate brutal
sau supuse unor presiuni mari interioare in timpul sterilizarii. In asemenea
recipiente, in perioada de racire, prin formarea vidului partial, in interior patrunde
apa de racire infectata, prin punctele neetanse. Dupa patrunderea
microorganismelor in recipient, portiunile neetanse sunt blocate de catre
particulele de produs, indata ce s-a format o usoara suprapresiune, iar gazele
formate prin dezvoltarea microorogansimelor provoaca bombajul.
 Bombajul datorat substerilizarii este determinat de activitatea microorgansimelor
care au supravietuit procesului de sterilizare adoptat ceea ce inseamna ca acesta
nu a fost bine condus sau ales. În unele cazuri, fenomenul de substerilizare apare
ca o consecinta a unei incarcari bacteriene masive a produsului supus sterilizarii
sau a existentei unor spori foarte termorezistenti, ambele situatii determinand
ineficacitatea tratamentului termic aplicat. Solutia ce se impune in acest caz nu
este alegerea unui barem de sterilizare mai sever, ci impunerea unor conditii de
igiena cat mai severe pentru materiile prime si auxiliare, cat si pentru incaperile
de productie si echipamentul tehnologic. De asemenea , se impune o viteza sporita
a desfasurarii procesului tehnologic, adicǎ timpul de desfǎşurare a celor 3 faze ale
sterilizare sǎ fie cât mai mic.

32
3.4. Proiectarea propriu zisa a ambalajului
Prin forma si dimensiunile sale, ambalajul trebuie sa faciliteze operatiile de manipulare, sa
protejeze produsul ambalat si sa contribuie la comercializarea usoara a acestuia. Este necesar
ca prin calitatile estetice pe care le confera ambalajul, acesta sa determine impulsul de
cumparare a produsului.
Pe bază de considerente tehnico-economice, cum sunt :
- forma constructivă şi rolul funcţional al piesei;
- caracteristicile constructive prescrise piesei (de material şi geometrice) şi precizia
prescrisă acestor caracteristici;
- tipul de producţie în care se încadrează fabricaţia piesei,
se stabilesc minim două tipuri de semifabricate tehnic acceptabile.
Pentru fiecare dintre acestea se realizează o schiţă (schiţe, dacă este cazul) şi se precizează :
- metoda şi procedeul de semifabricare,
- elementele de bază ale tehnologiei de semifabricare (poziţie de elaborare, plan de
separaţie, adaosul de prelucrare, adaosul tehnologic, înclinaţii tehnologice, raze de
racordare).
Pentru realizarea schiţei semifabricatului se va pleca de la schiţa piesei desenată cu linie
subţire două puncte, pe care se vor adăuga adaosurile necesare (tehnologice şi de prelucrare).
Compararea variantelor de semifabricat se va face pe baza unor criterii tehnico -
economice. Criteriile pe baza căruia se alege semifabricatul optim sunt:
- gradul de apropiere a semifabricatului de piesă;
- precizia semifabricatului;
- costul semifabricatului.

3.4.2. Alegerea Ambalajului

Factorii care determină alegerea ambalajului sunt:
- proprietăţile produsului care trebuie ambalat:
• natura, dimensiunea, masa, forma produsului,numărul de unităţi de produs dintr-un
ambalaj;
• interacţiunile de ordin fizic şi chimic ce pot apare întreprodus şi ambalaj (respectiv
incompatibilităţile);

33
 • fragilitatea produsului, sensibilitatea la factori mecanicişi de mediu (prin miros, agenţi
chimici, umiditate);
- condiţii de transport, manipulare şi depozitare:
• numărul operaţiilor de încărcare-descărcare;
• tipul mijloacelor de transport folosite: auto, feroviar,naval;
• durata operaţiilor de manipulare;
• durata stocării;
• locul vânzării.
- metoda de ambalare, tipul şi funcţiile ambalajelor:
• în funcţie de modul de vânzare: autoservire sauservire de către personalul angajat;
• în funcţie de scopul ambalării: pentru transport saudesfacere;
• modul de închidere;
• modalitatea şi tipul inscripţionării.
• materialul de ambalaj folosit (caracteristici,proprietăţi);
• rezistenţă la şocuri termice;
• rezistenţă la presiuni mari;
• posibilitatea de protejare contra prafului.
- valorificarea economică a ambalajului:
• costul ambalajului;
• existenţa posibilităţii de recuperare a ambalajului şieventual refolosire;
• valoarea de recuperare.
Alegerea liniei de ambalare depinde de:
• utilajul folosit la ambalare;
• producţia care trebuie realizată;
• dimensiunea ambalajelor ce trebuie formate;
• frecvenţa schimbărilor ambalajului;
• spaţiul necesar montării liniei.
• modificările probabile ale produsului, influenţeazã alegerea materialuluide ambalare
folosit (de exemplu, produsul trebuie ambalat în materiale cu ridicate proprietăţi de barieră la
arome, grăsimi etc.).
Importanţa ambalajului este evidenţiată de principiile pe care acesta trebuie

34
să le îndeplinească pe parcursul circuitului străbătut de produs între furnizor
(producător) - distribuitor - reţeaua comercială en detail - consumator final. Ambalajul are o
importanţă majoră în cazul produselor alimentare.
Ambalarea trebuie analizată sub două aspecte:
- fizic – ca protecţie a produsului;
- psihologic – ca instrument promoţional.

3.4.3 Schițarea ambalajului și a designului acestuia

Fig.3.5

3.4.4 Alegerea culorii și amplasarea elementelor caracteristice ale ambalajului

Ambalajul transmite un mesaj promotional foarte puternic mai ales in cazul produselor de
marca.

Culorile ambalajelor nu sunt alese intamplator. Culorle sunt selectate in functie de

produsele pe care le contin, de aceea in cazul produsului analizat exista o corelatie inre acestea.
Dupa cum bine stim, rozul reprezinta culoarea tonului si a somonului, principalele produse
prezentate de RIO mare, fiind considerat un produs natural. Analogia intre culoareea ambalajului
si produs este bine corelata. Culoarea roz destinde atat fizicul cat si psihicul.

In prim plan se afla pestele „tonul vesel”, expus pe un fond deschis ( pe doua suprafete
ale cutiei) pentru a evidentia oceanul. In paartea centrala se afla sigla companiei RIO mare,
incadrata intr-un chenar de culoare albastru inchis, care atrage privirea cuparatorului. Pe
lateralele cutiei gasim informatii despre ingrediente, producator si valoarea nutritiva.

35
3.5. Modul de îndeplinire a funcțiilor ambalajului de către ambalajul proiectat
Principalele funcţii ale ambalajelor sunt:
a) funcţia de protecţie şi conservare;
b) funcţia de raţionalizare;
c) funcţia de reclamă şi promovare a vânzărilor (funcţia de marketing).
d) funcţia de confort.
e) funcţia de a conţine produsul

a) Funcţia de protecţie şi conservare

Ambalajul trebuie sa asigure păstrarea tuturor parametrilor calitativi aiproduselor. Pe
timpul transportului, manipulării, depozitării produselor sunt supuse unor serii de solicitări
mecanice (tracţiune, frecare, lovituri, căderi, trepidaţii, vibraţii etc.). În aceste condiţii ambalajele
trebuie să fie capabile să preia aceste solicitări, protejând produsul. Funcţia de protecţie se
rezumă a trei aspecte particulare după cum urmează:
• protejarea produsului de acţiunea unor factori interni şi externi;
• protejarea mediului înconjurător împotriva caracterului toxic al unor produse;
• păstrarea intactă a calităţii mărfii la contactul direct produs ambalaj (evitarea influenţării
negative de către ambalaj a calităţii produsului).
b) Funcţia de raţionalizare
Raţionalizarea şi promovarea unor ambalaje tipizate, modulare, care săfaciliteze
operaţiile de manipulare, transport şi depozitare, utilizarea unor materiale de amortizare şi fixare,
sunt aspecte care demonstreazã funcţia de raţionalizare a ambalajelor. Importanţa acestei funcţii
reiese din faptul că în timpul manipulării, sistemul marfă – ambalaj, este supus la aproximativ
30-40 operaţii care, în funcţie de caz, pot ridica cheltuielile cu 15-40% din costul produselor
ambalate. De aici reiese că operaţiile din circuitul tehnic al mărfurilor trebuie raţionalizate şi
tipizate, prin varianta de paletizare-containerizare în funcţie de: sistemul de ambalare, volumul
mărfurilor manipulate, mijloacele de transport folosite (pentru distanţe mici sau mari), respectiv
modul şi locul de depozitare. Manipularea poate fi înlesnită prin intermediul ambalajului dacă
acesta are o formă, un volum şi nişte accesorii care să permită prinderea cu mâna sau cu
un utilaj specializat. De asemenea, ambalajul trebuie proiectat în aşa fel încât

36
să se asigure securitatea maximă a operatorilor şi stabilitatea optimă petimpul manipulării. Se
folosesc în acest scop materiale auxiliare de amortizare, ancorare şi fixare.
Această funcţie devine din ce în ce mai importantă, din mai multe motive: creşterea volumului
mărfurilor manipulate şi transportate, diversificarea mijloacelor de transport. Atenţia acordată
este deosebită atât la nivel de unităţi economice, cât şi la nivelul unor organisme internaţionale.
(Organizaţia mondială pentru ambalaje W.P.O. – Organizaţia internaţională de
standardizare, Federaţia europeană pentru ambalaje etc.)
c) Funcţia de reclamă şi de promovare a vânzării (funcţia de marketing)
Ambalajul are o importantă funcţie de comunicare la prezentarea şi desfacerea
produselor.
Întrucât majoritatea produselor se vând ambalate este evident că ambalajul are şi un
dublu rol de promotor al vânzării şi de purtător al informaţiei către consumator. Ambalajul
reprezintă o interfaţă cu care consumatorul vine în contact direct, de aceea ambalajul trebuie
gândit pentru a atrage cumpărătorii şi pentru a declanşa actul de cumpărare. De aceea, ambalajul
a fost denumit şi "vânzător mut" al produsului, pornind de la următoarele considerente:
• identifică şi prezintă produsul şi producătorul/distribuitorul;
• stimulează şi atrage atenţia cumpărătorului;
• informează consumatorul asupra nivelului caracteristicilor debază ale produsului;
• comunică date legate de modul de utilizare a produsului şi anaturii ambalajului .

3.6. Elemente de etichetare. Proiectarea etichetei. Codul de bare.

Elementele de etichetare reprezintă totalitatea informaţiilor care însoţesc produsul
alimentar respectiv şi care sunt de regulă înscrise pe ambalaj şi care oferă consumatorului
detaliile privind caracteristicile produsului cum ar fi data de expirare, lista ingredientelor,
numele şi adresa producatorului etc.
Este foarte important ca să i se ofere consumatorului aceste informaţii, deoarece, numai
în urma cunoaşterii caracteristicilor alimentului respectiv, consumatorul poate lua o hotărâre:
să cumpere sau să nu cumpere acel aliment, şi să îl aleagă pe acel produs care corespunde cu
exigenţele sau pofta lui de moment. La urma urmei, fiecare dintre noi avem dreptul să
cheltuim banii după propriul plac.
Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat care conţine
elementele de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aderent la acesta.

37
 Conform Art. 3 al normelor metodologice privind etichetarea alimentelor (din HG 784 din
1996modificată prin HG 953 din 1999) scopul etichetării alimentelor este de a
furniza consumatorilor toate informaţiile necesare, verificabile şi usor de cumpărat, pentru ca
aceţtia să poată efectua în cunoştinţă de cauză o alegere corectă, alegând acel produs care
corespunde cel mai bine cu nevoia lor, cu exigenţa lor, cu posibilitatea lor financiară, sau cu
interesul lor de moment.De asemenea, eticheta trebuie să informeze consumatorii asupra
riscurilor la care aceştia ar putea fi expuşi.
Pentru identificarea uşoară a produselor ambalate şi, mai ales, a preţurilor acestora,
pe majoritatea produselor comercializate se aplică din ce în ce mai mult sistemul de identificare
automată prin codul de bare specific acestuia. Există mai multe sisteme de simbolizare prin
coduri de bare, dintre toate acestea codul european EAN (European Article Numbering),
fiind singurul standardizat.
În sistemul EAN, structura de codificare cuprinde 13 sau 8 caractere şi un ansamblu de
mai multe bare cu semnificaţie corespunzătoare caracterelor imprimate.
Astfel, sistemul de codificare EAN 13 , conţine informaţiile următoare:
- un cod de ţară format din primele două cifre, prin care se identifica organizaţia
locală de codificare;
- un cod de fabricant format din următoarele cinci cifre, atribuit de organizaţia locală
de codificare;
- un cod de produs alcătuit din următoarele cinci cifre, atribuit de producător;
- o cifră de control.
Pe lânga aceste cifre, codificarea mai contine trei grupuri a câte doua linii subtiri si ceva mai
lungi, care au rol de centrare în momentul citirii. Codul cu bare nu contine nici o informatie
legata de pretul produsului, deoarece acesta variaza de la un comerciant la altul. La
fiecare citire, casa interogheaza calculatorul la care este legata privind numele produsului
ambalat si pretul corespunzator al acestuia (asociat codului cu bare) pe care le tipareste apoi pe
bon, utilizându-le în calculul sumei de încasat.

38
 Fig.3.6. Schema de codificare a produselor ambalate

Capitolul 4. Calitatea de prezentare a produsului în comparație cu alte

produse similare
4.1. Date principale despre producator
În mijlocul boom-ului economic, italienii caută modernitate şi lucuri practice chiar şi la
masă, dar fără a renunţa la calitate şi savoare. RIO Mare loveşte din nou! La început cu celebra
conservă roz, care de-a lungul anilor va deveni cea mai iubită în Italia. Este lansat tonul în ulei de
măsline, care păstrează aromele mării şi care depăşeşte din nou limitele în ceea ce priveşte
frăgezimea, păstrând în acelaşi timp o textură fermă: atât de fraged încât îl poate tăia şi o grisină.

Tonul de calitate RIO Mare devine un produs obişnuit pe listele de cumpărături ale
familiilor, depozitate în cămară şi ascunse în coşurile de picnic. Cu paste sau în salate? Nu
contează. Ceea ce este important - aroma savuroasă, iubită atât de copii, cât şi adulţi. RIO Mare
devine lider pe piaţa din Italia şi începe să devină recunoscut şi în afara graniţelor.

RIO Mare răspunde la necesitatea de a oferi tonului o aromă nouă. Sunt lansate tonul RIO
Mare în suc propriu şi tonul RIO Mare în ulei de măsline extra virgin. Obiceiurile italienilor se
schimbă: mai mult timp petrecut în afara casei, mai puţin timp petrecut în bucătărie. Pentru a
combate monotonia aceloraşi preparate, RIO Mare lansează Insalatissime.

Cuvântul de ordine: peştele este sănătos. O mulţime de proteine nobile, cantităţi mici de grăsimi
de o calitate excelentă. Acestea includ preţiosul Omega 3, prezent în cantităţi mari în somon şi în macrou,
dar şi în ton. RIO Mare satisface atât gurmanzii, cât şi pe cei interesaţi de sănătate, cu noile sale produse:

39
fileuri de somon şi fileuri de macrou. Este lansat RIO Mare Snack (acum Pâté), primul peşte tartinabil
într-un tub: o revoluţie a gustărilor.

Cu ritmul irezistibil de la \"Voulez - vous Paté avec moi?\", pate-urile RIO Mare devin
lider de piaţă. Cererea de autenticitate şi inovare dau naştere la noi produse: RIO Mare Loins şi
RIO Mare Steak, care se disting chiar şi pentru gusturile din ce în ce mai rafinate ale
consumatorilor, datorită prelucrării manuale şi preparării la presiune.

RIO Mare lansează proiectul \"Calitate responsabilă\", subliniind angajamentul său faţă
de respectul pentru mediul înconjurător şi faţă de oamenii care lucrează de-a lungul lanţului de
aprovizionare. Pescuitul durabil şi protecţia ecosistemului marin sunt baza angajamentului RIO
Mare iar folosirea metodei de pescuit Pole & Line este dovada acestui fapt. Rezultat al cercetării
tehnologice, este lansat RIO Mare Leggero - primul ton în ulei care nu necesită drenaj şi care
conţine cu 30% mai puţine grăsimi.

4.2. Calitatea de prezentare a produsului

Tonul trăieşte în apele ecuatoriale dintre cele două tropice. Aproximativ 77% din tonul
pescuit provine din Oceanul Pacific de Vest şi Oceanul Indian. Tonul folosit de RIO Mare este
ales din rândul celor pescuiţi între aceste întinderi ale Oceanului.

Traulerele folosite pentru a pescui tonul pot avea până la 100 de metri lungime şi sunt
dotate cu frigidere pentru a îngheţa tonul de îndată ce este pescuit şi pentru a garanta siguranţa
maximă şi igiena.

Purse seine

 Aceasta este metoda preferată de către RIO Mare;

 implică utilizarea de nave frigorifice de până la 100 de metri lungime, care pot sta în larg
pentru 2-3 luni;
 odată ce un banc de ton este reperat, o plasă este aruncată de pe traulerele mari de
pescuit, și cu o manevră circulară, năvodul este închis, formând un sac;
 peștele este ridicat la bord și transferat imediat în congelatoare mari (-18 ° C), pentru a
garanta igiena maximă și trasabilitatea.

40
Pole & Line

 metodă de pescuit aproape artizanală pe care RIO Mare o promovează în insulele

Solomon, o ţară în curs de dezvoltare;
 are loc în apropiere de coasta pentru pescuitul de ton de dimensiuni mici, cum este tonul
Skipjack;
 imediat ce bancurile de peşti sunt reperate, pescarii aruncă în apă peşte mic ca şi
momeală şi coboară tijele;
 tonul este prins în cârlig unul câte unul;
 bărcile folosite de către RIO Mare sunt dotate cu un sistem de îngheţare a peştelui care
garantează standarde înalte de securitate.
 Pregătirea fileurilor

Prima fază de prelucrare a tonului RIO Mare are loc în clădirile din apropierea zonelor de
pescuit. Peştele este decongelat, capul şi coada sunt eliminate, şi apoi este curăţat foarte bine şi
împărţit în bucăţi pentru a obţine fileurile mari şi bine curăţate care vor fi trimise la fabrica
Cermenate în provincia Como pentru conservare.

Produsele care sunt supuse la o prelucrare foarte artizanală, precum fileul de ton RIO
Mare, sunt conservate chiar în zonele din care sunt pescuite şi ajung în Italia direct ambalate.

Conservare şi producţie

Fileurile de ton provenite din locurile de pescuit îşi încheie călătoria în fabrica Cermenate
(provincia Como), care produce peste 60% din produsele RIO Mare.
Cu o capacitate de producţie de 3 milioane de conserve pe zi, fabrica Cermenate este cea
mai mare, modernă şi avansată din Europa. Procesul de producţie durează doar şase ore şi
include dezgheţarea, conservarea, sterilizarea, ambalarea şi depozitarea.

Controlul calităţii

Pentru a garanta siguranța alimentară a produselor, mii de controale sunt efectuate la

materiile prime și la produse. Mai precis, în fiecare an peste 15.000 de controale sunt efectuate
pentru a detecta prezența potențială a histaminei.

41
4.3. Elemente de noutate.
Ca element de noutate se gaseste salata de ton. Aceasta este in mai multe sortimente:

 Salata de ton cu amestec mexican

 Salata de ton cu porumb
 Salata de ton cu fasole

Aroma unică a tonului RIO Mare combinată cu diferite legume aromate şi îmbogăţită cu
cereale gustoase. Gata de consumat în orice moment datorită ambalajului, care păstrează
prospeţimea, aroma şi proprietăţile nutritive ale produsului, fără adaos de conservanţi.

4.4. Promovarea produsului. Fişă de promovare

Identificarea modalitatilor prin care se face in prezent promovarea produselor .
Promotiile sunt folosite pentru a obtine salturi ale vanzarilor pe termen scurt. Implementarea lor
are o tenta preponderent tactica. Ele sunt utilizate doar pentru cresterea temporara a vanzarilor,
fara a se acorda prea mult interes implicatiilor pe termen lung.

Profesionistii nu pierd, insa, din vedere considerentele strategice.

Sistemul de comunicare al întreprinderii are dublu scop si anume, sa informeze si sa
stimuleze consumatorii în legatura cu vânzarea produselor si serviciilor si sa determine totodata
o serie de modificari favorabile în mentalitatea si obiceiurile de consum ale acestora.
Prin promovarea vânzarilor se întelege, folosirea mijloacelor si tehnicilor de stimulare,
impulsionare si crestere a vânzarilor de bunuri si servicii ce formeaza oferte întreprinderilor.
Tehnicile de promovare pot sevi si scopului de a completa actiunile publicitare.

42
Material grafic

43
44
Bibliografie

1. Banu C., ș.a. – Calitatea și controlul calității produselor alimentare , Editura AGIR, București,
2002;
2. C. Banu, “Tratat de industrie alimentara”, Ed. ASAB, Bucuresti, 2009

3. Gh. Voicu, Cr. Mieila, Sisteme de dozare şi ambalare, îndrumar de laborator şi culegere de
problem rezolvate, Ed. Bren, 2005

4. Gh. Voicu, Sisteme de dozare şi ambalare, Ed. Bren, Seria Cursuri universitare, Bucureşti
2003
5. Maria Iordan , s.a. – Calitate, control şi siguranţă alimentară, Editura Printech, Bucureşti,
2009;
6. National Geographic,” Argintul viu din ape”, publicat la data de 30.03.2014

7. http://www.creeaza.com/familie/alimentatie-nutritie/Tehnologia-de-obtinere-a-conse425.php,
accesat la data de 10.01.2017

8. http://diversificare.ro/alimente/2015/01/ton-consum-redus-beneficii-maxime/, accesat la data

de 10.01.2017

9. http://www.rasfoiesc.com/business/economie/merceologie/TIPURI-DE-AMBALAJE-
METALICE-SI67.php, accesat la data de 10.01.2017

10. http://www.riomare.ro/, accesat la data de 10.01.2017

45