Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Egiptul antic este considerat leagănul machiajului, el datând încă din mileniul al
III-lea î. Hr. Machiajul pentru ochi era în general verde (făcut din cupru) sau negru
(făcut din plumb).
Există schiţe cu statuia fara nas, care datează din 1737. Astfel, ipoteza că ar fi fost
distrus de Napoleon (Campania din Egipt a avut loc între anii 1798-1801) sau în
timpul războaielor mondiale nu are baze reale. Singurul despre care se ştie că ar fi
provocat daune monumentului este un cleric musulman, numit Sa’im al-dahr.
Acesta a fost însă linşat în anul 1378 pentru acte de vandalism.
Descoperirea unei tablete din timpul domniei Regelui Djer din Prima Dinastie
(aprox. 3000 î. Hr.) i-a făcut pe primii egiptologi să declare faptul că egiptenii
stabiliseră deja în aceea perioadă o legătură între răsăritul heliacal al stelei Sirius și
începutul anului. Conform vechiului calendar egiptean, anul avea 365 zile și era
împărțit în 12 luni a câte 30 de zile fiecare, plus cinci zile suplimentare
(epagomenae) la sfârșitul anului. Lunile erau împărțite în trei săptămâni, iar o
săptămână avea 10 zile. Deoarece anul egiptean era aproximativ cu un sfert de zi
mai scurt decât anul solar și evenimentele stelare nu se produceau la aceeași dată
calendaristică, i se mai spunea și Annus Vagus sau „An Rătăcitor”.
Egiptul Antic a avut un calendar diferit în timpul Vechiului Regat, cu anul de 320
zile după cum se menţionează pe Piatra de la Palermo.
Legendarul poert grec Homer spunea astfel:"Rodnicul pământ al Egiptului este cel
mai bogat în leacuri."
Vechii egipteni foloseau pe post de leacuri contra bolilor uleiuri, aluaturi, curmale,
ceapă, usturoi, sămânță de in, mărar, smirnă, opiu, precum și diverse minerale,
săruri de plumb, antimoniu, cupru. Dintre produsele animale se întrebuințau
carnea, creierul, sângele. Toate aceste “medicamente” se administrau în lapte, vin,
bere sau fierturi.
De exemplu, infecţiile erau tratate cu pâine mucegăită. Bolile de plămâni erau
combătute cu smântână, miere amestecată cu chimen, lapte cu roșcove. Făceau
inhalații absorbind, cu o trestie, vaporii unei fierturi în care amestecau curmale,
rășină, smirnă. Sămânța de ricin, bine mestecată, după care se bea bere, era un
laxativ obișnuit.
Creierul era scos din cutia craniană prin nări, cu ajutorul a două beţe lungi.
Singurul organ care rămânea în corp era inima, pentru că egiptenii o considerau
lăcaşul sufletului.
Ca semne distinctive egiptenii bogaţi purtau peruci, iar cei săraci purtau părul lung
pe spate sau în cozi împletite. De asemenea, până la vârsta de 12 ani, băieţii
egipteni aveau capul ras, păstrând doar o şuviţă lungă de păr. Inclusiv faraonul
purta intotdeauna o peruca, numita “nemes”, pentru a nu-şi lăsa la vedere podoaba
capilară. Purtarea perucilor înlătura şi problema păduchilor şi scutea persoanele
deţinătoare de asemenea obiecte de vestimentaţie să-si mai piardă timpul cu
aranjarea părului. În plus, acest accesoriu capilar le putea masca vechilor egipteni
şi anumite diformităţi crescute pe pielea capului.
În viziunea egipteană se considera ca pamantul este plat si rotund, iar fluvial Nil
trece prin centrul lui. Contrar obiceiului cunoscut în zilele noastre, în Egiptul
Antic, doliul era reprezentat de culoarea albă, nu de cea neagră. Vechii egiptenii
obişnuiau să creadă că trecerea peste pragul casei cu piciorul drept este aducătoare
de noroc.
Femeile din Egiptul Antic aveau acelaşi statut ca şi bărbaţii din punct de vedere
economic şi juridic. În schimb, în viaţa socială acestea nu se bucurau de egalitate.
Culoarea orginală a piramidelor este albul. De-a lungul timpului din cauza
fenomenelor climatice acestea şi-au schimbat culoarea, aşa cum le putem vedea
astăzi.