Sunteți pe pagina 1din 3

Ecosistemul Marii Negre

Marea Neagră este o mare din bazinul atlantic, situată între Europa şi Asia, care se
învecinează cu Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia şi Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci se
ajunge în Marea Azov, prin Bosfor în Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele în Marea
Egee şi deci în Mediterană. Ea este un rest al Mării Sarmatice şi prezintă o serie de aspecte unice
în lume.
Marea se întinde pe o suprafaţă de 413.000 km². Cel mai adânc punct se află la 2466 m
sub nivelul mării. Mareele sunt în general de mică amploare (cca. 12 cm). Salinitatea apei este în
larg de 17-18 la mie, faţă de 24-34 la mie în alte mări şi oceane. În zona litoralului românesc
salinitatea scade şi mai mult, în mod obişnuit fiind între 7 şi 12 la mie.
Face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apa sarata. Din punct de vedere al
salinităţii Marea Neagra se împarte în: zona de suprafaţă; zona de adâncime;
Sub aspect biocenotic găsim trei zone: zona litorală; zona pelagică; zona abisală;
Temperatura apei variază la suprafaţă: vara până la 29 de grade celsius, iarna ajunge la 0
grade celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime de 150-200 m. Oxigenul este
inexistent la adâncime [co2,h2s]Curenţii au intensitate redusă pe verticală şi mai mare pe
orizontală; iarna sau în timpul unor variaţii ale stării vremii, pot apărea valuri care ating 5-10 m.
Biocenoza: alge inferioare, alge verzi, brune roşii. Animalele sunt reprezentate prin viermi,
moluşte, pesti iar în atmosfera apropiată păsări şi pescăruşi.
Biotopul pontic
Biotopul pontic poate fi împărţit în 6 etaje principale:
Etajul supralitoral - acesta este format din zonele de ţărm acoperite ori stropite de valuri
în mod ocazional. Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o cantitate în general
mare ori măcar semnificativă de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. De obicei
materiile organice se află în descompunere, formând depozite rău mirositoare. Flora este formată
mai ales din anumite forme de alge - rar licheni - ca mătasea broaştei şi altele similare, cu
rezistenţă la variaţii de mediu şi hidrofile. Cu o frecvenţă mai redusă se întâlnesc şi angiosperme,
mai ales în partea dinspre uscat a etajului supralitoral. Fauna include numeroase crustacee,
insecte şi viermi, bacterii aerobe şi - mai puţin - anaerobe. Mare parte din aceste vietăţi se
hrănesc din depozitele de materie organică. O parte mai mică este formată din mici prădători. La
acestea trebuie adăugate vietăţile pasagere, în special păsările de mare.
Etajul mediolitoral - ce cuprinde zona de spargere a valurilor (între cca. 0 şi -0,5 m
altitudine). După substratul solului se împarte în zone pietroase şi respectiv nisipoase ori
mâloase. Zonele medioliterale pietroase adăpostesc organisme capabile a rezista perioadelor
scurte de uscare şi care se pot fixa bine de substrat. Aici intră unele specii de alge şi scoici. La
ele se adaugă vieţuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. În anumite
condiţii şi în acest mediu apar depozite de materie organică, făcând legătura cu biotopul
prezentat mai sus. Cele mai cunoscute vieţuitoare ale etajului mediolitoral pietros sunt bancurile
de midii şi stridii. Etajul mediolitoral nisipos cuprinde în special animale capabile de îngropare
rapidă în substrat.
Etajul infralitoral - aflat la adâncimi de 0,5 până la 12 (maximum 18) metri. Este zona cea
mai favorabilă vieţii, în care se află majoritatea speciilor de plante şi cea mai mare parte a
biomasei organismelor multicelulare.
Etajul circalitoral - ce se întinde de la -12 (-18) metri până la adâncimi de 100 (rar 150,
uneori însă chiar 50) metri. În general solul este mâlos ori (mai puţin) nisipos. Principalul biotop
în acest etaj este format din asociaţii de scoici şi viermi ce constituie hrana preferată a numeroase
specii de peşti (care vin aici din zona infralitorală pentru a se hrăni).
Etajul perizoic - aflat între 100 (uneori chiar 50!) şi 150 (rar 200) metri adâncime. Acesta
face trecerea între zona cu apă de mare oxigenată şi zona specifică Mării Negre, a
sulfobacteriilor. În etajul perizoic se întâlnesc asociaţii de tanatocenoze (animale moarte recent)
sau subfosile, pe care trăieşte un restrâns număr de vietăţi. Microbiologic zona prezintă un
amestec între bacteriile aerobe şi respectiv anaerobe.
Etajul azoic - se găseşte de la 150 (rar 200) metri până la 2466 metri adâncime. El
cuprinde biotopul unic format de sulfobacterii şi prezentat mai sus.
Alte caracteristici
Marea Neagră este săracă în insule, având un ţărm puţin dantelat. Cele mai importante
insule sunt Insula Şerpilor şi cele formate de Dunăre, dincolo de vărsare, ca Insula Sacalinul
Mare. Cea mai importantă peninsulă este Peninsula Crimeea, "împărţită" cu Marea Azov.
Golfurile Mării Negre sunt fie largi, puţin prielnice adăpostirii vaselor pe furtună (ca Golful
Burgas, Golful Varna, Golful Sinop, Golful Samsun şa), fie colmatate la ieşire de curenţii
orizontali şi transformaţi în limane (Limanul Nistrului de exemplu).
Etajul mediolitoral al Mării Negre, cuprinzând zona de spargere a valurilor (0-0,5 m
adâncime), adăposteşte în porţiunile pietroase organisme - animale şi vegetale - care se fixează
puternic şi pot suporta unele perioade de uscare.
Câteva oraşe importante se află la Marea Neagră, cum ar fi Burgas, Varna, Constanţa,
Odessa, Ialta, Sevastopol, Soci, Suhumi, Batumi şi Trabzon. Un oraş care nu se află propriu-zis
la Marea Neagră, dar este mult legat istoric şi economic de această mare este oraşul Istanbul (mai
demult Constantinopol şi Bizanţ).
În vremea romană marea se numea Pontus Euxinus.
Marea Neagră face legătura între Europa şi Asia. Graniţa stabilită de geografi între cele
două continente, pe Caucaz şi strâmtoarea Bosfor taie această mare în două părţi inegale, cea mai
mare parte fiind europeană.
Ca urmare a poziţiei sale Marea Neagră este singura, principala sau una din mările a
numeroase popoare care locuiesc din timpuri mai vechi sau mai noi ţărmurile sale. Cele mai
vechi popoare pontice sunt Românii, Armenii, Gruzinii şi Abhazii. Alte popoare pontice sunt
Grecii, slavii cunoscuţi sub numele de Bulgari, Turcii şi alte popoare turcice (de exemplu
Găgăuzii), Tătarii sau Mongolii (veniţi în regiune în sec. XIII), Rutenii, Ucraineenii, Azerii,
Ruşii şi alţii. Toate aceste popoare prezintă astăzi o serie de tradiţii, legende şi alte forme de
folclor legate de Marea Neagră.