Sunteți pe pagina 1din 2

Binecuvântari

Fie ca binecuvântarea luminii divine să fie asupra ta; lumină pe dinafară, lumină pe dinăuntru.
Cu lumina lui Dumnezeu strălucind peste tine, fie ca inima ta să strălucească cu caldură, ca un
foc de tabără care-i salută pe prieteni şi pe străini deopotrivă.
Fie ca lumina Domnului să strălucească din ochii tăi, ca o lumânare în fereastră, salutând
călătorul obosit.
Fie ca binecuvântarea ploii lui Dumnezeu să fie peste tine, curgându-ţi lin pe creştet şi
revigorându-ţi sufletul cu dulceaţa florilor mici, abia înflorite.
Fie ca puterea vânturilor cerului să te binecuvânteze, să aducă ploaia care să-şi spele sufletul,
strălucitor în lumina soarelui.
Fie ca binecuvântarea pământului lui Dumnezeu să fie peste tine, şi ca în umblarea ta pe
drumurile vieţii, să ai întotdeauna o vorbă bună pentru cei pe care-i întâlneşti.
Fie ca să-nţelegi tăria şi puterea Domnului în furtunile iernii, în frumuseţea senină a creaţiei, şi în
calmul apusului de soare vara. Şi fie să-nţelegi că, oricât de nesemnificativ poţi părea în acest
univers măreţ, tu eşti o parte importantă a planului lui Dumnezeu.
Fie ca El să vegheze asupra ta, şi să te ferească de rău. „
Fie ca tu sa fii binecuvantat/a cu toate lucrurile bune.
Fie ca bucuriile tale, asemeni stelelor noaptea, sa fie prea numeroase ca sa poata fi numarate.
Fie ca victoriile tale sa fie mai abundente decat toate boabele de nisip de pe toate plajele, de pe
toate oceanele din intreaga lume.
Fie ca lipsa si lupta sa serveasca doar pentru a te face mai puternic. Si fie ca frumusetea, ordinea
si abundenta sa fie camarazii tai constanti.
Fie ca fiecare cale pe care o alegi sa te conduca inspre ce e pur, bun si minunat.
Fie ca fiecare indoiala si teama sa fie inlocuita de o incredere profunda, ferma pe masura ce
observi dovada unei puteri mai inalte peste tot in jurul tau. Si cand este doar intuneric si furtunile
vietii se scurteaza, fie ca lumina din adancul fiintei tale sa aduca iluminare lumii.
Fie ca intotdeauna sa fii constient ca esti iubit peste masura si fie ca tu sa vrei sa iubesti
neconditionat in schimb.
Fie ca intotdeauna sa te simti protejat si leganat in mainile lui Dumnezeu asemenea unui copil
pretuit ce esti. Si cand esti tentat sa judeci, fie ca tu sa iti amintesti ca toti suntem UNA si fiecare
gand pe care-l gandesti se reflecta in univers si atinge pe toate si pe toti. Si cand esti tentat sa
pastrezi pentru tine, sa iti aduci aminte ca dragostea curge mai bine cand curge liber si in a oferi
se afla cel mai mare dar pe care-l putem primi.
Fie ca intotdeauna sa ai muzica si zambet Si fie ca un curcubeu sa urmeze fiecarei furtuni
Fie ca fericirea sa spele orice dezamagire
Fie ca bucuria sa dizolve orice tristete Si fie ca dragostea sa usureze orice durere.
Fie ca fiecare rana sa aduca intelepciune. Si fie ca fiecare incercare sa aduca triumf. Si cu fiecare
zi care trece, fie ca tu sa iubesti mai abundent decat ai facut-o cu o zi inainte.
Fie ca tu sa fii binecuvantat si fie ca altii sa fie binecuvantati de tine. Aceasta este dorinta mea din
inima pentru tine.
Fie ca tu sa fii binecuvantat/a!” (Kate Nowak) (Traducerea, Gabriel Achim)

S-ar putea să vă placă și