Incercand sa extirpam din sufletul nostru toate impulsurile ahrimanic, nu vom face nimic

altceva decât să aplecăm celălalt taler al balanţei. Iar cel care ar reuşi să-l alunge din suflet pe
Ahriman printr-o teorie falsă ar cădea prin aceasta sub influenţa lui Lucifer. Acest lucru se
vede cu precădere la oamenii care, dintr-o anumită teamă inconstienta faţă puterile
ahrimanice, dispreţuiesc lumea simţurilor, refuză bucuria şi raportul just cu lumea simţurilor
si pentru a nu se agăţa de ea, elimină orice interes faţă de lumea fizica. Rezultă de aici o falsă
asceză, care oferă cel mai puternic instrument pentru intervenţia lui Lucifer. S-ar putea, de
fapt, să scrii o istorie a ascezei ca pe o continuă seducţie din partea Lui. Atunci omul, în falsa
asceză, se expune ispitirilor lui Lucifer, pentru că în loc să restabilească echilibrul talerelor
balanţei, în loc să folosească polar forţele, el distruge cu totul una din părţi.Ahriman este
domnul a ceea ce se petrece în lumea exterioară si actioneaza in corpul eteric al fiintei
umane,. Lucifer pătrunde cu impulsurile sale corpul astral,al carui creator este. Să ne gândim
numai la ceea ce a căutat omenirea în evoluţia artistică. Peste tot unde, în viaţa sufletului său,
a gândurilor şi a sentimentelor sale, omul creează ceva care nu depinde numai de lumea
sensibilă, Lucifer este puterea care il ajuta. Orice creaţie care se ridică deasupra lumii fizice se
datorează forţelor şi activităţilor legitime ale lui Lucifer. Dar şi Lucifer îşi poate depăşi
domeniul său .În timp ce Ahriman are de-a face mai mult cu gândirea, Lucifer are de-a face
mai mult cu simţirea, cu viaţa de afect, pasiuni, impulsuri, dorinţe. Tot ceea ce în lumea fizic-
senzorială este sufletesc-afectiv este sub stăpânirea lui Lucifer. Iar el are tendinţa să desprindă
acest sufletesc-afectiv, să-l decojească de viaţa fizic-senzorială, să-l spiritualizeze pe o insulă
izolată, a existenţei spirituale, să fondeze un imperiu luciferic cu ajutorul întregii prăzi
sentimentale pe care a reuşit să pună stăpânire în lumea simţurilor. În timp ce Ahriman vrea să
menţină gândirea în lumea fizic-senzorială astfel incat clarvederea sa dispara, Lucifer face
altceva: el ia sufletesc-afectivul din lumea senzorială, îl smulge de acolo şi îl introduce într-un
domeniu luciferic pe care, în opoziţie cu ordinea generală cosmică, îl întemeiază ca pe un
domeniu izolat, asemănător propriei sale naturi.

Îţi poţi face o idee despre modul în care Lucifer actioneaza prin om, atunci când analizezi
manifestarea vieţii umane pe care o numim Iubire şi care, în fond, este baza oricărei existente
în ordinea lumii omeneşti.Viata omului e aparata de orice amestec al lui Lucifer doar atunci
când OMUL IUBEŞTE FIINTA DE DRAGUL ACELEI FIINŢE. Când întâlnim alt om sau orice fiinţă care
face parte din lumea fizic-senzorială, ea ni se prezintă cu anumite însuşiri. Dacă suntem
receptivi la aceste însuşiri, ele se impun iubirii noastre, nu putem face altfel decât să iubim
această fiinţă. Suntem siliţi să o iubim. Această iubire, a cărei raţiune de a fi nu este în cel
care iubeşte ci în cel care este iubit, această formă de iubire scapă cu totul influenţei
luciferice. Dar dacă observaţi viaţa omenească veţi remarca foarte curând că există şi un alt
fel de iubire, acea iubire în care iubeşti pentru că tu ai nişte însuşiri prin care eşti entuziasmat,
satisfăcut, bucuros că poţi iubi o fiinţă sau alta. Atunci iubeşti pentru propria ta satisfacţie.
Iubeşti fiindcă eşti structurat astfel, iar această structură aparte îşi găseşte satisfacţia în iubirea
pe care o porţi celuilalt. Această iubire s-ar putea numi iubire egoista. Doar iubirea faţă de
spiritual trebuie, nu doar poate, ea trebuie să existe pentru noi înşine – ne este indispensabilă.
Fiindcă noi suntem fiinţe ale căror rădăcini sunt în lumea spirituală. Este de datoria noastră să
ne perfecţionăm cât putem de mult. Este în interesul nostru faptul că trebuie să iubim lumea
spirituală pentru a aduce în propria noastră entitate cât putem de multe forţe din lumea
spirituală. În iubirea spirituală, acest element personal, individual,pe care l-am putea numi
chiar element de iubire egoist, este în întregime legitim, căci această iubire îl smulge pe om
simţurilor şi îl înalţă în lumea spirituală, îl angajează la a-şi împlini datoria care i se impune,
la a se perfecţiona tot mai mult şi mai mult.
 Însă Lucifer are tendinţa să amestece aceste două lumi. Peste tot unde, în plan fizic, omul
iubeşte dintr-un elan egoist, în propriul său interes, acest lucru provine din faptul că Lucifer
vrea să facă iubirea senzorială asemănătoare cu iubirea spirituală. El poate atunci să o smulgă
lumii sensibile şi să o conducă în împărăţia sa aparte. Astfel, orice iubire care poate fi numită
egoistă, care nu este în interesul celui iubit, ci în al celui care iubeşte, este expusă influenţelor
luciferice. Când înţelegi bine ceea ce tocmai a fost spus, îţi dai seama că în civilizaţia
materialistă actuală, îndeosebi, ai multe prilejuri de a găsi această ispitire luciferică în ceea ce
priveşte viaţa de iubire. Căci o mare parte din literatura şi concepţia noastră ştiinţifică,
literatura medicală actuală îndeosebi, este impregnată de acest mod de a concepe iubirea.
Dacă ai vrea să vorbeşti mai precis, ar trebui să atingi un domeniu scabros; medicina dă
dovadă într-adevăr de o complezenţă deosebită pentru elementul luciferic al iubirii atunci
când le spune şi le repetă mereu bărbatilor – mai ales lumea masculină este vizată – că ei ar
trebui să cultive un anumit domeniu al iubirii fiindcă este necesar sănătăţii lor, deci în propriul
lor interes. Li se dau numeroase sfaturi şi li se recomandă chiar unele practici, nu în interesul
fiinţei iubite ci pentru că acest lucru este necesar vieţii masculine. Când întâlnim astfel de
indicaţii, şi chiar dacă sunt prezentate într-un mod ştiinţific, ele nu sunt nimic altceva decât
inspiraţii ale elementului luciferic în lume. Ştiinţa este pătrunsă în mare parte de aceste
concepţii luciferice. Iar Lucifer găseşte cei mai buni recruţi pentru împărăţia sa printre cei
care acceptă astfel de sfaturi, făcând să se creadă că este necesar pentru binele propriei lor
persoane să cultive anumite forme de iubire. A şti aceste lucruri este absolut necesar. Mereu
trebuie insistat asupra a ceea ce am spus deja ieri: oamenii nu au conştienţa prezenţei
diavolului sub forma sa luciferică şi nici ahrimanică atunci când aceştia îi ţin deja de guler!
Oamenii nu observă că savanţilor materialişti, care dau sfaturi precum cele pe care tocmai le-
am citat, le stă în ceafă Lucifer. Ei îl neagă pe Lucifer, aşa cum neagă toate lumile spirituale.

Vedem deci că, pe de o parte, datorită lui Lucifer, ceva mare şi nobil poartă şi înalţă
evoluţia omenirii. Omenirea trebuie să înţeleagă, să oprească impulsurile care vin de la
Lucifer în domeniile corespunzătoare. Peste tot unde Lucifer apare ca cel ce cultivă aparenţa
frumoasă, care cultivă impulsurile artistice şi formele frumoase, acolo se naşte în omenire, din
activitatea luciferică, ceva măreţ, nobil, puternic. Dar această activitate luciferică îşi are şi
partea ei de umbră. Lucifer are peste tot tendinţa de a desprinde sufletesc-afectivul de
senzorial, de a-l face independent şi a-l străbate cu egoitate şi egoism. Astfel, în sufletesc-
afectiv apare elementul bizareriei, şi alte momente asemănătoare, încât omul, în creaţia liberă,
îşi formează tot felul de idei asupra lumii – după bunul plac. Câţi oameni nu fac filosofie
dintr-o mişcare a mâinii, fără să se sinchisească dacă filosofarea lor este în concordantă cu
mersul general necesar al ordinii cosmice. Aceşti filosofi excentrici sunt foarte răspândiţi în
lume; ei se complac în opiniile lor şi nu echilibrează elementul luciferic prin cel ahrimanic,
care trebuie să examineze peste tot dacă ceea ce dobândeşte gândirea în lumea fizic-senzorială
se aplică şi legilor acestei lumi. Şi aceste fiinţe, cu părerile lor, care nu sunt decât visătorii şi
nu se aplică ordinii cosmice generale, circulă prin lume. Toate aceste exaltări, toate confuziile
opiniilor personale, toate părerile excentrice, toate falsele idealisme şi visătoriile provin din
latura umbroasă a impulsurilor luciferice. Dar importanţa elementului luciferic şi a celui
ahrimanic pentru graniţa sau pragul care desparte lumea simţurilor de lumea suprasenzorială
se revelă când avem în vedere conştienţa clarvăzătoare.