Sunteți pe pagina 1din 883

sau milioanele de Gentili ucise de evrei în cel de-al

Doilea Război Mondial și nu numai.


2|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
”Hitler nu va avea război, ci va fi forțat să între în el, nu anul acesta ci mai târziu …”
– Emil Ludwig [evreu], Les Annales, Iunie, 1934

****

”Avem în dotare câteva focare și rachete atomice pe care le putem lansa înspre ținte în toate direcțiile,
probabil chiar și la Roma. Majoritatea capitalelor europene sunt vizate de forțele noastre aeriene. Dați-
mi voie să îl citez pe Generalul Moshe Dayan: 'Israel trebuie să fie precum un câine turbat, prea
periculos pentru a-l deranja.' Consider ca totul este fără speranță la momentul de față. O să fim nevoiți
să încercăm să împiedicăm ca lucrurile să conducă la așa ceva, dacă este cu putință. Totuși, forțele
noastre armate nu sunt pe locul treizeci dintre cele mai puternice din lume, ci mai degrabă pe locul al
doilea sau al treilea. Suntem capabili să scufundăm întreaga lume odată cu noi. Și vă pot asigura că
acest lucru se va întâmpla, înainte ca Israel să piară.”
– Martin van Creveld, profesor israelian de Istorie Militară la Universitatea Ebraică din Ierusalim, într-un interviu
pentru revista săptămânală olandeză: Elsevier, 2002, nr. 17, p. 52-53.

****

”S-ar putea ca niciodată să nu trebuiască să folosim armamentul nuclear în operațiuni militare,


întrucât simpla amenințare a folosirii lui, va determina orice oponent să ni se predea”
– Chaim Weizmann [evreu]

****

”Evreii au declarat război Germaniei; chiar înainte de începerea Războiului, liderii evrei la nivel mondial
au declarat că evreimea este în război cu Germania și că aceștia își vor folosi imensa putere financiară,
morală și politică pentru a-l distruge pe Hitler și Germania Nazistă. Capul tuturor acestor lideri a fost
Chaim Weizmann, conducătorul sionist, care a declarat cele de mai sus pe 5 septembrie 1939. În
declarația lui, acesta a fost suportat cu mult entuziasm de evreimea din întreaga lume.”
– Ben Klassen (CoTC)

****

”Am învățat că Hitler NU dorea să cucerească lumea și nicio altă națiune, ci doar să ia înapoi părțile
care au fost furate Germaniei prin tratatul de la Versailles.”

”Acesta a declarat în mod public că voia înapoi regiunile Germaniei care au fost date Poloniei,
Cehoslovaciei, etc. Singurele locuri în care acesta a ”atacat”, au fost cândva regiuni GERMANE – cum
sunt Prusia și Silezia – furate de Versailles; la fel și noi, dacă am pierde Florida și Texas, cu siguranță că
ai ”ataca” aceste state, până când acestea sunt din nou americane.”

”Cred că și mai șocantă, după cum am descoperit la mulți ani după război, este aroganța cu care evreii
au afirmat că Hitler a ”început” cel de-al Doilea Război Mondial – când, chiar înainte de a intra în el,
aceștia au publicat o carte intitulată ”Germania Trebuie Distrusă”, care, în fapt, a propovăduit
EXTERMINAREA poporului german (cu mult înainte ca pretinsele camere de gazare să existe). Click aici
pentru o copie PDF a cărții.

Și chiar mai surprinzător este faptul că evreii au așternut pe hartă divizia Germaniei în 1940, iar linia
pe care evreii au trasat-o pe mapă, încă din 1940, este pe cât se poate linia care împarte astăzi
Germania!”
(Cele de mai sus au fost scrise înainte de reunificarea Germaniei)

3|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
****

”Când m-am întors de pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, am crezut cu adevărat toată
propaganda – și anume aceea că am ajutat ”băieții buni” să lupte ultimul război al lumii, război prin
care să se asigură că nu mai există tiranie și ”agresiune. Îmi amintesc că lumea, în fapt, a declarat
război Germaniei pentru că aceasta a mărșăluit în Prusia și Silezia – părți care au aparținut Germaniei,
dar care au fost date Poloniei. Iar toate acestea, mi s-a fost spus, au fost pentru a scoate acești oameni
din mâinile tiranilor; pentru aceasta mi-am riscat viața și am văzut alții murind cu miile. Și toate
acestea, ca să văd mai apoi cum ”liderii” noștri au DAT toate aceste țări – pentru care se presupunea
că eu am luptat pentru a le ”elibera” – Rusiei Sovietice. Credeam că am ”salvat” Cehoslovacia, Polonia,
Ungaria, România, Iugoslavia, etc. Apoi am realizat că noi NU am oprit tirania în aceste țări; în schimb,
am înțeles că luptând în cel de-al Doilea Război Mondial, am ajutat ca o mare parte din lume să fie
dată pe mâinile UNIUII SOVIETICE și a COMUNISMULUI. Toate aceste țări pe care am mers să le salvez:
cine le-a avut după cel de-al Doilea Război Mondial și cine le are ACUM?

Am început să observ, pentru prima dată, că era vorba despre ceva mult mai pelicular în această luptă
pentru ”libertate” în care am fost târâți eu și alte câteva milioane ca mine. De fiecare dată când o țară
era în mâinile ANTI-comuniștilor, ni se spunea că aceștia sunt ”tirani și opresori”, iar noi trebuia să
luptăm pentru a o ”elibera” cu orice preț – lucru pe care l-am și făcut cu Germania, Italia și Japonia.
Însă dacă o țară era în mâinile comuniștilor, noi am AJUTAT-O și nu am auzit niciodată de nicio
”tiranie”. În fapt, revizuindu-mi cariera în cel de-al Doilea Război Mondial, am ajuns la concluzia că
sunt un veteran soviet de război. Am luptat pentru a da pune în mâinile sovieticilor o mare bucată din
suprafața pământului. În schimb, acest lucru m-a făcut să devin pentru prima dată conștient din punct
de vedere politic. Am început să observ ceea s-ar putea afla ÎN SPATELE lucrurilor pe care le citeam în
ziare sau pe care le vedeam în filme, etc.,”
– George Lincoln Rockwell

4|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Cuprins

Congresul internațional al evreilor declară război Germaniei înainte ca aceasta să ia vreo măsură
împotriva lor ........................................................................................................................................... 7
Bombardarea orașului Dresden – un act de genocid............................................................................. 9
Hiroshima și Nagasaki – un experiment evreiesc ................................................................................ 13
Genocidul este si dintotdeauna a fost un ideal evreiesc ..................................................................... 16
Holocaustul INVENTAT. Minciuna celor „șase milioane'' ..................................................................... 19
Amenințarea Israelului din zilele noastre ............................................................................................. 24
Holocaustul Basarabean ....................................................................................................................... 25

5|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
6|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Următorul articol conține extrase din cartea „The White Man's Bible” scrisă de Ben Klassen. Războiul
împotriva poporului german a început cu sute de ani în urmă. Am arătat acest lucru în detaliu în
capitolul precedent, capitol în care am tratat războiul inexorabil dintre paraziții evrei și victimele lor
nefericite.

Un război total împotriva Germaniei. S-au avântat cu toții într-unul din cele mai frenice și maligne
războaie de propagandă pe care le-a trăit vreodată această lume credulă și nedumerită. Pe scurt,
Iudeea (evreii la nivel global) a declarat război total împotriva Germaniei și împotriva lui Hitler – din
punct de vedere financiar, propagandist, militar, economic, rasial și prin orice alt lucru care le-a stat
în putere – iar această putere, după cum vom vedea mai încolo, a fost imensă. Înainte ca Hitler să vrea
sau să poată ridica un deget împotriva lor, evreii erau pregătiți și zeloși în lansarea unei campanii
internaționale împotriva lui. Pentru a ilustra acest fapt evident, îi vom cita din nou chiar pe evrei și pe
presa lor cu ediție limitată. Există volume întregi cu dovezi, însă aceste câteva citate ar trebui să
ilustreze acest fapt în mod concludent.

Planurile au fost făcute înainte ca Hitler să ajungă la putere. Încă din august 1933, Samuel
Untermeyer, președintele Federației Economice Mondiale a Evreilor, a convocat un mare congres al
liderilor evrei din toată lumea pentru a declara război împotriva Germaniei, în numele întregii evreimi.
Întâlnirea a fost ținută în Amsterdam, Olanda. Întorcându-se în America după acest congres,
Untermeyer a ținut un discurs pe 6 august 1933, la Postul de Radio WABC (N.Y.), în care a anunțat că
evreii din toată lumea au declarat război Germaniei și că îi vor înfometa până la moarte pe germani.
Acest lucru s-a petrecut cu mult înainte de luarea vreunei măsuri împotriva evreilor, și cu 6 ani înainte
inițierii primei acțiuni militare, în 1939.

„Am fost în război cu el (Hitler), din prima zi în care acesta a ajuns la putere.” – a afirmat Cronica
Evreiască Londoneză, pe 8 mai 1942, în ”Predica săptămânală” pe care o publica.

Fiind intervievat în Canada, Rabinul M. Perlzweig, capul Departamentului Britanic al Congresului


Evreiesc Mondial, a spus: „Congresul Evreiesc Mondial este în război cu Germania de șapte
ani.” (Toronto Evening Telegram, 26 februarie 1940)

Pe 13 septembrie 1939, ziarul olandez-evreiesc Centraal-Blaad Voor Israeliten in Nederland, a


declarat: „Milioanele de evrei care trăiesc în America, Anglia și Franța, Africa de Nord și de Sud, și, să
nu-i uităm pe cei din Palestina, sunt determinați să ducă la bun sfârșit războiul de anihilare împotriva
Germaniei.”

Trebuie să ne amintim că la această dată (13 septembrie 1939), Războiul era purtat de mai puțin de
două săptămâni; încă NU a fost construit și nici măcar gândit nici un lagăr ce concentrare,
nicio „cameră de gazare”, etc., nici pentru evrei și pentru nimeni altcineva. (Întreaga poveste
cu „camera de gazare” este o altă minciună evreiască, după cum o să vedem într-un alt capitol.)

Pe 8 octombrie 1942, The Chicago Jewish Santinel, scria: „Cel de-al Doilea Război Mondial este luptat
pentru apărarea principiilor Iudaismului.” Într-adevăr așa a fost. Ca să fiu și mai exact, acesta a fost
purtat în favoarea evreilor. Aceștia au știut de el, întrucât ei l-au instigat, ei l-au comis, ei au tras toate

7|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
sforile; în tot acest timp, goyim1 creduli și naivi s-au măcelărit unii pe alții cu răzbunare, fără să știe –
sau nevrând să știe – cine erau adevărații infractori și criminali. În ianuarie 1934, Vladimir Jabotinsky
– un evreu comunist fondator al organizației teroriste Irgun – a scris pe problema cu Natcha
Retch: „Lupta împotriva Germaniei a fost purtată de luni întregi de fiecare comunitate, conferință,
congres și organizație comercială evreiască, de fiecare evreu la nivel global. Avem motive să credem
că contribuția noastră în această confruntare va fi de o însemnătate obștească. Trebuie să pornim un
război spiritual și material, a întregii lumi, împotriva Germaniei. Ambiția Germaniei este să devină din
nou o națiune măreață, să recucerească teritoriile și coloniile pe care le-a pierdut. De cealaltă parte
sunt interesele noastre, a evreilor, care cer distrugerea deplină a Germaniei. Națiunea Germană – atât
în mod colectiv cât și individual – este un pericol pentru noi, evreii.”

Hitler a oferit prietenie Angliei. Hitler, a cărui îngrijorare nu a fost numai pentru poporul German, a
înțeles programul mortal a parazitului evreu. Acesta a pledat în fața Angliei ca aceasta să nu joace jocul
evreilor, însă fără succes. Într-unul din discursurile sale din septembrie 1939, acesta a spus: „Cu diferite
ocazii am oferit prietenia poporului German Angliei și poporului Englez. Întreaga-mi politică a fost
construită pe idea acestei înțelegeri. Am fost întotdeauna respins … Noi știm că poporul englez ca
întreg nu poate fi făcut responsabil. Clasa conducătoare plutocratică și democratică evreiască este
aceea care ne urăște Reichul.”

Planuri pentru exterminarea poporului German. Unii evrei au vrut să-i extermine prin sterilizare pe
germanii care au supraviețuit războiului. Theodore N. Kaufman, ortografiind programul din cartea
Germany Must Perish, a spus: Prin Sterilizare. „Pentru a realiza planul de extincție a germanilor, ar fi
necesară sterilizarea a aproximativ 48.000.000 de persoane – un număr care îi exclude pe bărbații
peste 60 de ani și femeile peste 45, datorită puterii lor limitate de procreare …”

Prin înfometare. Alte grupări de evrei au vrut să-i extermine pe germani prin înfometare. Un bine-
cunoscut susținător al acestei metode a fost Henry Morgenthau Jr., secretarul trezoreriei din timpul
prezidenției lui Roosvelt. Următorul citat este luat din memorialistica lui Cordell Hull, care a fost
secretar de stat în timpul aceleiași prezidenții. „Din nou, planul lui Morgenthau ar fi eradicat totul în
Germania, cu excepția terenului, iar germanii ar fi fost lăsați să trăiască pe teren. În aceasta se avea
în vedere faptul că numai 60% din populația Germaniei s-ar fi putut întreține (astfel) pe terenul
german, iar ceilalți 40% ar fi murit.”
Germanii jefuiți și înfometați. O versiune a planului diabolic al evreilor a fost de fapt implementată
pentru o perioadă, imediat după război. Cantități uriașe de tot felul de mașinării, uzine și materiale
rulante care au supraviețuit războiului, au fost expediate Rusiei comuniste. Fiind martor a toate aceste
lucruri, Mr. R. R. Stokes – un muncitor englez la P.T., declara: „Astăzi în Germania, la 6 luni după
victoria noastră, sunt săpate morminte pentru oameni care încă nu au fost născuți, oameni care vor
muri de înfometare în următoarele câteva luni.”

Planul Morgenthau. Senatorul american William Langer din Dakota de Nord a vorbit de planul
Morgenthau, iar remarcile lui au intrat în înregistrările congresionale de pe 18 aprilie 1946: „Domnul
Morgenthau, șade acum condamnat în fața conștiinței lumii, ca un instigator al anihilării sistematice
a oamenilor vorbitori de limbă germană. Consemnările dovedesc și mai mult, dincolo de orice îndoială,
că acești înalți preoți fanatici și reacționari ai urii și răzbunării nu își vor putea apăra conspirația în fața
criticii rațiunii și a decenței umane.” Invenția frauduloasă a celor Șase Milioane. Numai prin opoziția
oamenilor ca senatorul Langer – care nu a putut suferi conspirația vicioasă de omucidere complotată
de evrei – numai prin ei nu s-a ajuns la materializarea programului evreiesc de sterilizare a poporului
German, sau la acela de omorâre prin înfometare, sau la o combinație dintre cele două. Stârnind ura
prin legendarul „șase milioane”, evreii aproape că și-au atins scopul de masacrare a întregii Națiuni
Germane.

1
Termen derogatoriu evreiesc, la adresa Gentililor/ne-evreilor

8|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
„După o scurtă vreme” istorisește o femeie
care a fost și ea evacuată din Köln și care era
prinsă la subsol „a trebuit să ne scoatem
măștile de gaz și ochelarii de protecție. Prin
crăpăturile dintre pereții pivniței în care ne
aflam și pivnițele vecine, intra fum și aburi.
Și nu existau măști de gaz pentru copii. Cei
care au avut cel mai mult de suferit au fost
bătrânii și copiii. Cu ochii mei am văzut cum
un copil de doar trei săptămâni s-a sufocat în
brațele mamei sale.”

„În piața publică erau mii de oameni, îngrămădiți umăr la umăr; nu erau panicați ci doar foarte tăcuți
și nemișcați. Peste ei s-a dezlănțuit focul. La intrarea în gară erau deja îngrămădite mormane cu copii
morți, care erau scoși din stație. Trebuie că a fost un tren plin de copii în gară. Din ce în ce mai mulți
morți erau stivuiți unii peste alții. Am luat una dintre păturile lor pentru unul dintre copilașii mei, care
nu era mort ci viu și foarte rece.” Dimineața au venit niște bătrâni S.A. și unul dintre ei m-a ajutat pe
mine și pe familia mea să ieșim din oraș și să ne adăpostim.” 2

Bombardarea orașului Dresden a fost pe atât de oribil pe a fost și bombardarea Hiroșimei și Nagasaki.
Dresden a fost un oraș nearmat și a fost unul dintre centre culturale ale Germaniei.

Bombardarea orașului Dresden a fost un act de genocid împotriva poporului German, în special pentru
că aceasta a avut loc la sfârșitul războiului, în martie 1945; acest atac a fost lansat pentru a frânge și
mai mult morala germanilor. Atacul a fost purtat cu bombe incendiare (bombe de foc), la un asemenea
nivel încât aproape tot oxigenul din oraș a fost absorbit iar Dresden a fost transformat în cenușă.
Suferința inocenților depășește orice imaginație. Această bombardare, la fel ca și bombardarea
orașelor Hiroșima și Nagasaki, a fost un atac direct asupra civililor nearmați. Data aleasă pentru acest

2
Apocalypse 1945: The Destruction of Dresden, scrisă de David Irving Copyright © Parforce UK Ltd, London, 1995 și 2005

9|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
atac violent împotriva poporului German, coincide cu sărbătoarea creștină „Miercurea Cenușii”. Puțini
oameni sunt conștienți că „sfânta scriptură” nu e nimic altceva decât o carte de vrăjitorie evreiască.
Pentru mai multe detalii despre acest lucru, accesează www.crestinismulexpus.blogspot.com. Evreii
au folosit această dată specifică pentru a transforma Dresden în CENUȘĂ (prin direcționarea energiei
spirituale a creștinilor).

„Conflagrația în Dresden a alimentat


suspiciunile că Aliații vestici erau preocupați
numai cu lichidarea Volkului German” – a
sugerat Inspectorul German al Serviciilor de
Pompieri, în memorialistica de după război.
Aceia care au supraviețuit primului atac din
Dresden, au rămas cu impresia că tot ceea ce
le-a fost spus despre planul Morgenthau al
Aliaților, se materializa mult prea repede” 3

„Ca în toate operațiunile militare evreiești,


marile masacre din cel de-al Doilea Război
Mondial nu avut loc pe câmpul de luptă, ci în
comunitățile pașnice. Acest lucru a fost în
acord cu directivele din cartea biblică Estera, care îi învață pe evrei să măcelărească femei și copii și să
extermine familiile celor care îndrăznesc să li se opună.

Așadar, Dresden – un centru cultural și istoric al Germaniei – a fost orașul în care s-au adunat mii și mii
de femei și copii germani care s-au refugiat de comunism. Aceștia au fost asigurați de Crucea Roșie că
vor fi în siguranță aici, în timp ce generalii evrei se pregăteau să îi omoare. Evreimea însetată de sânge
nu a dorit numai să omoare cât mai mulți civili germani cu putință, ci și să șteargă din istorie întreaga
evidență a civilizației vestice; cele mai mărețe exemple ale culturii Vestice care au fost concentrate în
Dresden, porțelanul de neînlocuit, picturile inestimabile, mobila în stil baroc și casele în stil rococo cu
poeziile lor sculptate în piatră. Toate acestea au fost făcute una cu pământul într-un atac de
bombardare în masă în care au pierit în jur de 500.000 de civili germani – într-un oraș care nici măcar
nu a fost o țintă militară!

Asemenea orașului Dresden, și Hiroșima a fost un centru cultural antic, cu nicio amenințare militară.
Familiile lui necombatante au murit și ele în chinuri oribile, cu sutele de mii. O grămadă au fost
pulverizați instant de prima bombă atomică folosită vreodată în operațiuni militare, însă alte mii de
victime au supraviețuit timp de ani buni, mutilați și arși, cu membrele și organele care se
descompuneau încet datorită intoxicării radioactive. În timp ce oficialii japonezi încercau cu disperare
să facă pace, evreii au ordonat în grabă aruncarea celei de-a doua bombe atomice, de data aceasta în
Nagasaki, punând în practică cel de-al doilea ”test” a bombei lor nucleare împotriva necombatanților
lipsiți de orice fel de ajutor – exact așa cum este prescris în Cartea Esterei. Și de această dată sute de
mii de civili au murit într-un mod groaznic.”

„Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Dresden era numit ”Florența Elbei” și a fost considerat
unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, pentru arhitectura și muzeele lui unice. Contribuția
orașului Dresden în război a fost minimă, în comparație cu celelalte orașe germane. În februarie 1945,
refugiații au fugit de rușii care avansau în est și s-au refugiat aici.”

„În noaptea lui 13 februarie, sute de bombardiere FAR au coborât peste Dresden în două raiduri,
aruncându-și fără discernământ încărcăturile letale peste oraș. Apărarea orașului a fost atât de slabă

3
Apocalypse 1945: The Destruction of Dresden, scrisă de David Irving Copyright © Parforce UK Ltd, London, 1995 și 2005

10 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
încât numai 6 bombardiere Lancaster au fost doborâte. Până la răsărit, în jur de 800 de bombardiere
britanice au aruncat 1.478 tone de bombe brizante și 1.182 tone de bombe incendiare peste Dresden,
creând o furtună de foc care a distrus cea mai mare parte din oraș și a omorât nenumărați civili. Mai
târziu în aceiași zi, în timp ce supraviețuitorii își făceau drum de ieșire din orașul înăbușit, peste 300 de
bombardiere americane au început să bombardeze liniile ferate, podurile și toate facilitățile de
transport din Dresden, omorând alte mii de persoane. Pe data de 15 februarie, alte 200 de bombardiere
americane și-au continuat asaltul asupra infrastructurii orașului. Din cele scrise în rapoarte,
bombardierele din a Opta Forță Aeriană americană au aruncat 954 tone de bombe brizante și 294 tone
de bombe incendiare peste Dresden. Mai târziu, a Opta Forță Aeriană americană a mai aruncat alte
2.800 tone de bombe peste Dresden, în trei alte atacuri înainte de încheierea războiului.”

„La sfârșitul războiului, Dresden a fost atacat atât de mult încât acesta era una cu pământul. O mână
de clădiri istorice – Palatul Zwinger, Casa Operei de Stat și alte câteva biserici rafinate – au fost
reconstruite cu grijă de pe moloz, însă restul orașului a fost reconstruit cu clădiri în întregime moderne.
Autorul american Kurt Vonnegut, care a fost un prizonier de război în Dresden în timpul atacului
Aliaților, a abordat acest eveniment controversat în cartea sa „Slaughterhouse-Five”, spunând:
„Aducea foarte mult cu Dayton, Ohio, mai mult spațiu deschis decât în Dayton. Pe sol trebuie că erau
tone de făină umană de oase.” 4

„Străzile erau presărate cu sute de cadavre. SS-istul Obergruppenführer Kehrl descria: ”Mame cu copiii
ei, tineri și bătrâni; uneori corpurile erau carbonizate și arse, alteori erau neatinse; uneori aceștia erau
îmbrăcați, alteori erau goi și cu o paloare de manechin. Erau așezați în toate posturile: când liniștiți și
într-o bucată, când contorsionați în moduri oribile, cu ultima bătălie cu moartea urlându-le prin fiecare
linie a feței. Nu au scăpat nici aceia care au ajuns în adăposturile împotriva raidurilor aeriene; în aceste
locuri scena era oarecum diferită, însă numai acolo unde panica s-a împrăștiat printre civilii care
realizau soarta care îi aștepta, și pe care nu aveau cum să o evite. În anumite pivnițe, poziția oaselor
trădau bătălia care a avut loc între ocupanți, în încercarea lor de a evada din temnițele lor îngropate.
După câteva săptămâni, când echipele de salvare au destupat intrările în buncărele și adăposturile
subterane, căldura prezentă în acestea a fost atât de mare încât nu a mai rămas nimic din cei
dinăuntru; într-unul din buncăre, tot cea a rămas în urmă a fost un strat moale și ondulat de cenușă,
iar numărul victimelor a putut fi doar estimat de către doctori ca fiind ”între 250 și 300”. Doctorii erau
adesea angajați în aceste sarcini de enumerare, întrucât până în 31 ianuarie 1954, Oficiul de Statistică
al Reichului German a fost unul dintre cele mai meticuloase în alcătuirea tabelelor și a datelor lor
statistice. Bălțile de metal topit din oale, tigăi și alte ustensile de gătit, mărturisesc și ele temperatura
neobișnuită din aceste buncăre. Sarcina recuperării cadavrelor a fost alocată Sicherheitsund
Hilfsdienst-ului (S.H.D.), Serviciul de Salvare și Reparații, care era organizat în cinci divizii: serviciile de
pompieri, compuse din brigăzile locale de pompieri care se diferențiau de serviciile paramilitare
naționale; Instandsetzungsdienst, serviciul care repara țevile principale de alimentare cu gaz,
alimentarea cu electricitate și apă și care mai demolau și structurile cu risc de prăbușire; serviciul
medical organizat de Crucea Roșie germană; serviciul de decontaminare, pentru contramăsuri în
timpul atacului cu gaze ale Aliaților și, serviciul veterinar pentru îngrijirea vitelor și a animalelor de
companie rănite.” 5

„Unii oameni au avut parte de sfârșituri extrem de neplăcute, atunci când sistemul central de încălzire
a fost lovit, iar apele fierbinți au inundat subsolurile. În unele părți, oamenii care s-au refugiat în
preajma rezervoarelor cu apă statică au murit și ei fierți. Spre exemplu, rezervorul de apă din coltul
străzii Muschinski a început să se încingă în căldura intensă din noaptea furtunii de foc. O grămadă de
cadavre cu pielea roșie ca racul din cauza căldurii, pluteau în apă.” 6

4
This Day in History: Feb 13, 1945: Dresden devastated
5
Apocalypse 1945: The Destruction of Dresden, scrisă de David Irving Copyright © Parforce UK Ltd, London, 1995 și 2005
6
Idem

11 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
„În meteorologie (a continuat acesta) diferențele de temperatură oscilează între 20 și 30 Celsius. În
această furtună de foc, acestea au oscilat între 600 și 800 sau chiar 1000 Celsius. Acest lucru explică
violența vânturile furtunii de foc. Oamenii erau izbiți la pământ și rostogoliți de-a lungul străzii, ca niște
mototoale de hârtie, în timp ce vijelia le topea hainele pe corpuri. Grămezi de civili care fugeau să caute
adăpost erau prinși de tornade, aruncați în flăcări și arși de vii – un holocaust în adevăratul sens al
cuvântului.” 7

Filmul „Dresden” (2006) este o portretizare realistă a acestei tragedii cumplite. Acest film conține
imagini șocante și este extrem de trist.

”Slaughterhouse-Five” a lui Kurt Vonnergut (1972) înfățișează și el atacul cu bombe incendiare a


orașului Dresden.

7
Apocalypse 1945: The Destruction of Dresden, scrisă de David Irving Copyright © Parforce UK Ltd, London, 1995 și 2005

12 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
„Publicul american a aflat de eforturile
japonezilor de a pune capăt conflictului, numai
după de războiul a luat sfârșit. Spre exemplu,
Walter Trohan – un reporter al Chicago
Tribune, a fost forțat de cenzurarea din timpul
războiului să nu scoată la iveală una dintre cele
mai importante povești de război.

Într-un articol care a fost publicat în sfârșit pe


data de 19 august 1945 pe prima pagină a
Chicago Tribune și Washington Times-Herald,
Hiroșima înainte Trohan a dezvăluit că pe 20 ianuarie 1945 – cu
două zile înainte de decolarea sa pentru
întâlnirea Yalta cu Stalin și Churchill –
președintele Roosvelt a primit un
memorandum de 40 de pagini de la Generalul
Douglas MacArthur, subliniind cinci capitulări
în avans venite de la oficialii japonezi de grad
înalt.(întregul text din articolul lui Trohan se
găsește în Winter Journal 1985-86, paginile
508-512.)

Această notă arăta că japonezii ofereau


termeni de capitulare pe cât se poate de
identici cu cei care, în cele din urmă, au fost
acceptați de americani la ceremonia oficială de
Hiroșima după predare de pe 2 septembrie: adică predarea
completă a toate lucrurilor, cu excepția
împăratului. Și anume, termenii de pace au
inclus:

 Capitularea completă a tuturor forțelor și armelor japoneze de acasă, de pe insulele deținute


și din țările ocupate.
 Ocuparea Japoniei și a posesiilor acesteia de trupele Aliaților, sub conducere americană.
 Renunțarea japonezilor la toate teritoriile cucerite în timpul războiului, cum sunt Manciuria,
Coreea și Taiwan.
 Regularea industriei japoneze pentru a sista producerea oricărui fel de armament sau unelte
de război.
 Eliberarea tuturor prizonierilor de război și a internaților.
 Capitularea criminalilor de război.” 8

8
Institute for Historical Review Article: Was Hiroshima Necessary? Why the Atomic Bombings Could Have Been Avoided, de By Mark
Weber

13 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Puțini oameni pot înțelege gradul terorii care
rezultă din folosirea armelor nucleare. Civilii
din Hiroșima au fost atacați dimineața
devreme. Civilii se pregăteau de lucru, copiii
se pregăteau de școală și nimeni nu era
conștient de ceea ce urma să se întâmple.
Când Colonelul Tibbits a aruncat bomba,
unda de șoc a fost atât de intensă încât a
azvârlit avionul. Zona în care a căzut bomba a
fost pe atât de fierbinte pe cât e suprafața
Soarelui. Oamenii au fost topiți la un loc cu
pereții caselor; tot ceea ce a rămas din ei au
fost umbrele rămășitelor lor carbonizare.

Condiția supraviețuitorilor a fost cu mult mai rea. Pielea


s-a cojit de pe oasele multora care au rămas în viață.
Părul le-a căzut de pe cap în smocuri. Fetușii au căzut pur
și simplu din abdomenele femeilor însărcinate. Mulți au
suferit de arsuri de gradul III și de efecte oribile pe
termen lung, cum sunt cicatricile cheloide produse de
iradierea termală.

„Președintele Truman a apărat cu fermitate folosirea


bombei atomice, afirmând că aceasta ”a salvat milioane
de vieți” deoarece a pus capăt războiului în mod rapid.
Justificându-și decizia, acesta a mers până acolo încât a
declarat: ”Lumea va nota faptul că prima bombă
atomică a fost aruncată peste Hiroșima – o bază
militară. Acest lucru a avut loc deoarece, în primul atac,
am dorit pe cât de mult posibil să evităm uciderea
civililor.”

Aceasta a fost o declarație absurdă. În


adevăr, aproape toate victimele au fost civili,
iar Expertiza Bombardamentului Strategic
SUA (eliberat în 1946) a afirmat în raportul
său oficial: ”Hiroșima și Nagasaki au fost
alese ca ținte datorită concentrației
activităților și populației din aceste două
orașe.

Dacă aruncarea bombei atomice avea


menirea de a impresiona conducătorii
japonezi cu puterea imensă de distrugere a
unei noi arme, atunci aceasta putea fi aruncată peste o bază militară izolată. Nu era necesară
distrugerea unui oraș mare. Și indiferent care e justificarea explodării Hiroșimei, este mult mai greu să
aperi aruncarea celei de-a doua bombe atomice, de data asta peste Nagasaki.”

14 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
După distrugerea cu bombe de foc a
Hamburgului în 1943, după holocaustul din
Dresden din mijlocul lui februarie 1945 și
după asaltul cu bombe de foc asupra
Tokioului și a altor orașe japoneze,
conducătorii americani – după cum
consemnează Generalul Leslie Groves a
Armatei SUA – „erau deprinși cu uciderea în
masă a civililor.” 9

„Experimentul a fost un succes copleșitor,” le-a spus președintele Harry S. Truman camarazilor lui,
după ce a fost informat că armata SUA a aruncat bomba atomică peste Hiroșima.

„După bombardament, realizatorii japonezi de filme au încercat să documenteze oroarea pe care


bomba atomică a lăsat-o în Japonia. Văzând acest act ca pe o posibilă amenințare, armata SUA a
confiscat toate înregistrările japonezilor și a dat un ordin prin care interzicea filmări de orice fel.” 10

Hiroșima și Nagasaki. MINCIUNĂ și ADEVĂR:

Minciună: japonezilor din aceste orașe le-au fost aruncate pliante prin care se avertizau civilii să
evacueze.
Adevăr: pliantele au fost aruncate după bombardarea Hiroșimei și Nagasaki.

Minciună: utilizarea bombelor atomice a scurtat războiul.


Adevăr: japonezii căutau să facă pace când aceștia s-au întors de la Conferința Potsdam pe 3 august
1945, cu trei zile înainte ca armata SUA să bombardeze Hiroșima.

Minciună: Hiroșima a fost bombardată pentru că era o importantă bază militată japoneză.
Adevăr: a fost bombardat centrul orașului Hiroșima, care avea o populație de 350.000 de oameni
(civili).
Adevăr: numai patru din cele 30 de ținte erau, în fapt, de natură militară.11

În adevăr, bombardarea atomică a orașelor Hiroșima și Nagasaki au fost experimente orchestrate și


susținute de evrei.

„S-ar putea ca niciodată să nu trebuiască să folosim armamentul nuclear în operațiuni militare,


întrucât simpla amenințare a folosirii lui, va determina orice oponent să ni se predea”
– Chaim Weizmann [evreu]

9
Institute for Historical Review Article: Was Hiroshima Necessary? Why the Atomic Bombings Could Have Been Avoided, de By Mark
Weber
10
Idem
11
www.naturalnews.com/019176_atomic_bomb_Hiroshima

15 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Evreii își acuză inamicii de tot ceea ce ei înșiși fac. Acest lucru creează confuzia psihologică necesară,
astfel încât ei să își poată duce la îndeplinire planurile. Evreii sunt maeștrii ai minciunii și a înșelătoriei.
Între timp ce aceștia storc miliarde și miliarde de dolari din Germania pentru așa-
zisa „reparație” pentru un „holocaust” care nu s-a întâmplat NICIODATĂ, popularizând această fraudă
în media prin filme, cărți, școli și alte surse: acest lucru creează o puternică distracție și diversiune cu
privire la crimele împotriva umanității pe care ei înșiși le-au comis.

Se pare că liderul comunist Grigory Zinoviev (evreu) a instigat la genocid atunci când a declarat în
mijlocul lui septembrie 1918: „Pentru a birui inamicii, trebuie să ne construim propriul nostru
militarism socialist. Trebuie să purtăm cu noi 90 de milioane din cele 100 de milioane din populația
Rusiei Sovietice. Cât despre restul (10 milioane), nu avem nimic de spus. Aceștia trebuie anihilați.”

Următoarele fragmente dovedesc dincolo de orice îndoială că evreii plănuiau anihilarea poporului
German, chiar înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial. Aruncă o privire peste articolul:
Congresul internațional al evreilor a declarat război Germaniei cu mult înainte ca Germania să ia vreo
măsură împotriva lor.

Următoarele planuri sunt pentru genocidul deliberat al poporului German, iar aceasta este doar o
singură sursă; există multe altele asemănătoare:

Extrase din cartea Germany must Perish scrisă de Theodore N. Kaufman (evreu) în 1941

„Acest volum dinamic subliniază un plan comprehensiv pentru anihilarea Națiunii Germane și
eradicarea completă de pe fața pământului a întregii sale populații. De asemenea, aici este inclusă și
o hartă cu posibila disecție teritorială a Germaniei și a repartizării pământurilor acesteia.”

„Populația Germaniei, excluzând teritoriile cucerite și anexate, este de aproximativ 70.000.000 de


persoane, divizată aproape egal între bărbați și femei. Pentru a realiza planul de extincție a germanilor,
ar fi necesară sterilizarea a aproximativ 48.000.000 de persoane – un număr care îi exclude pe bărbații
peste 60 de ani și femeile peste 45, datorită puterii lor limitate de procreare.”

„În ceea ce îi privește pe bărbații vizați de sterilizare, aceștia vor fi cel mai ușor de manevrat. Luând un
număr arbitrar de 20.000 de chirurgi și presupunând că fiecare dintre aceștia va efectua un minim de
25 de operații pe zi, nu va lua mai mult de maxim o lună pentru a termina cu sterilizarea. În mod
natural, cu cât mai mulți chirurgi disponibili, cu atât mai puțin timp ar fi necesar – și vor fi disponibili
mult mai mulți decât cei 20.000 pe care i-am menționat noi, avându-se în vedere toate națiunile pe
care le putem trage în joc. În măsura în care sterilizarea femeilor are nevoie de ceva mai mult timp,
evaluăm sterilizarea întregii populații feminine a Germaniei la o perioadă de trei ani sau mai puțin.
Este necesară sterilizarea ambelor sexe și nu doar a uneia, deoarece actuala doctrină a germanilor
spune că și un strop de sânge german te face german.”

„Bineînțeles, după sterilizarea completă, rata nașterilor în Germania ar scădea în mod drastic. Și cu o
rată a mortalității de 2% pe an, Națiunea Germană s-ar diminua cu 1.500.000 de persoane în fiecare
an. În consecință, pe durata a două generații, acțiunea care va secera milioane de vieți și ne va scuti
de un efort inutil – și anume eliminarea Germanismului și a purtătorilor acestuia – ar deveni un fapt

16 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
împlinit. Prin virtutea pierderii auto-perpetuatoarei Voințe Germane, aceasta s-ar atrofia iar puterea
germană ar fi redusă la o importanță neglijabilă.”

„Cerințele imperative ale învingătorilor (evreilor) spun că Germania trebuie să piară pentru totdeauna,
lucru care face din sterilizarea germanilor o sarcină obligatorie pentru liderii noștri, aceasta fiind
considerată cea mai bună metodă de eradicare permanentă. Trebuie să se acționeze prin:

1. dezarmarea imediată și completă a armatei germane și îndepărtarea întregului armament de


pe teritoriul Germaniei.
2. plasarea tuturor utilitarelor și a uzinelor de industrie grea sub supraveghere amănunțită și
înlocuirea lucrătorilor germani cu lucrători din naționalitățile Aliaților.
3. segregarea armatei germane în grupuri, concentrate în diferite zone restricționate și
sterilizarea sumară a acestora.
4. organizarea populației civile, atât bărbați cât și femei, pe sectoare teritoriale și sterilizarea
acestora.
5. împărțirea armatei germane (după ce sterilizarea acesteia a fost încheiată) în batalioane de
muncă și alocarea serviciilor acestora în reconstruirea orașelor pe care le-au distrus.
6. divizarea și împărțirea pământurilor Germane. Harta prezentată în această lucrare oferă
câteva idei cu privire la ajustările teritoriale care pot fi făcute, în raport cu extincția Germaniei.
7. interzicerea tuturor civililor de călători dincolo de granițele prestabilite, până când sterilizarea
a fost terminată.
8. obligarea populației germane din teritoriile repartizate de a învăța limba noii țări de
apartenență și într-un an de zile, interzicerea publicațiilor a tuturor cărților, ziarelor și
anunțurilor din limba germană, și în aceiași măsură, restricționarea difuzărilor (radio, TV) în
limba germană și stoparea activităților școlilor de limbă germană.
9. se face doar o singură excepție de la legea sterilizării totale: sunt absolvite de la asemenea
tratament numai aceia dintre germani a căror rude, fiind cetățeni ai națiunilor victorioase, își
asumă responsabilitate financiară pentru faptele lor. În acest fel, într-o uitare profundă a
existenței sale, este abandonată Germania.

În completarea celor de mai sus, „Planul Morgenthau” – creat de evreul Henry Morgenthau – a fost
schița anihilări sistematice a poporului German.

„Fiind supărat de ridicarea lui Hitler și de persecuția evreilor condusă de acesta, Morgenthau a căutat
adesea să îl convingă pe președinte să anticipeze Departamentul de Stat sau să acționeze în contrar
cu deciziile acestuia. L-am surprins adesea angajat în negocieri cu guvernele altor țări, lucru care se
află în sarcina Departamentului de Stat. Eforturile depuse de acesta în elaborarea unui plan catastrofic
pentru tratarea Germaniei postbelice, împreună cu convingerea președintelui de a accepta acest plan
fără să consulte Departamentul de Stat, a fost un exemplu remarcabil al acestei ingerințe.”

„Recent, diverse grupuri germane, în cooperare cu rușii, au ridicat memoriale pentru civilii și soldații
germani care au murit în Rusia Sovietică. Tot de curând, rusul Alexander Gutman a făcut un film
documentar în care a intervievat patru femei germane din Prusia de Est care, copilă fiind, a fost violată
de trupele Armatei Roșii, după care a fost dusă într-un avanpost infernal din Gulag, nr. 517, în
apropiere de Petrozavodsk în Karelia. Din cele 1000 de fete și femei transportate în acest lagăr odată
cu ea, 522 au murit pe parcursul primelor șase luni. Aceste femei se numărau printre zecile de mii de
civili germani, bărbați și femei, care au fost deportați cu consimțământul puterilor Vestice în Rusia
Sovietică, ca „reparații germane în natură” pentru muncă silită. Una dintre femeile intervievate de
Gutman, remarcă: „În timp ce jurnalul lui Anne Frank este cunoscut peste tot în lume, noi ne purtăm
amintirile în inimile noastre.” Nu de mult, filantropiștii germani au ridicat un cimitir memorial pentru
femeile care au pierit în lagărul de concentrare nr. 517”

17 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
„În cea mai bună estimare a sa, în jur de 3 milioane de germani, soldați și civili, au murit inutil după
încheierea oficială a ostilităților. Un milion dintre aceștia erau bărbați care erau ținuți prizonieri de
război, dintre care cei mai mulți au murit în captivitate sovietică. (Spre exemplu, din cei 90.000 de
germani care s-au predat la Stalingrad, numai 5.000 s-au mai întors acasă.) Mai puțin cunoscută este
istoria miilor de prizonieri germani care au murit în captivitate americană și britanică, în cele mai
rușinoase și oribile lagăre situate de-a lungul Rinului, fără adăposturi și cu foarte puțină mâncare. Alții
mai norocoși, au robotit munci silite în țările Aliate, adesea timp de ani întregi. Cea mai mare parte din
celelalte două milioane de civili germani care au pierit după încheierea războiului, au fost femei, copii
și bătrâni – victime ale bolilor, frigului, foametei, sinuciderii și masacrelor.

Ni se amintește fără încetare de lagărele de concentrare din timpul războiului, operate de al Treilea
Reich. Însă puțini sunt conștienți că lagărele infame cum sunt Dachau, Buchenwald, Sachsenhausen și
Auschwitz au rămas operabile și după terminarea războiului, numai că de data aceasta au fost îndesate
cu captivi germani, dintre care mulți au pierit în moduri mizerabile. Planul răzbunător al Secretarului
Trezoreriei SUA, Henry Morgenthau, de a transforma Germania înfrântă într-o țară împovărată
și „pastorală,” lipsită de orice fel de industrie modernă, este detaliată de MacDonogh, împreună cu
celelalte scheme genocidale de înfometare, sterilizare sau deportare a populației germane care a
supraviețuit după bombardarea orașelor.

Ilya Ehrenberg – persoana care a inventat cele ”Șase Milioane”

„Acesta a fost capul propagandiștilor sovietici din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost un
mincinos notoriu și un monstru patologic. Ilya Ehrenberg era evreu. Însă cred că acesta a fost cel mai
renumit pentru propaganda antigermană vicioasă și plină de ură din timpul războiului. Prin aceasta,
Ehrenberg a îndemnat trupele sovietice să ucidă toți germanii pe care îi întâlnea, fără milă. Într-un
manifest intitulat „Omoară” Ehrenberg a incitat soldatul rus de rând, să îi trateze pe germani ca pe
niște ființe subumane. Paragraful final conclude:

”Germanii nu sunt ființe umane. De acum înainte, cuvântul ”german” este cel mai oribil blestem. Nu
avem ce discuta. Nu ne vom emoționa. Ci vom ucide. Dacă nu ai ucis cel puțin un german într-o zi, ai
irosit acea zi … Dacă nu poți omorî un german cu un glonț, ucide-l cu baioneta. Dacă zona de front în
care te afli este liniștită și nu ai cu cine lupta, atunci ucide un german. Daca ai omorât deja un german
pe ziua de azi, mai omoară unul.”

18 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Așa-numitul „Holocaust” este imposibil din punct de vedere matematic. Următorul articol conține
fragmente din scrierile lui Ben Klassen. Acestea au fost scrise pentru Rasa Albă, însă afectează TOATE
Rasele și Națiunile Neamurilor, indiferent de culoare:

Maeștrii ai Marii Minciuni.


Evreii au fost experți în folosirea tehnicii „Marea Minciună”, încă de la începutul existenței lor istorice.
În ultimii 5.000 de ani, aceștia au devenit niște maeștrii de neegalat ai acestei tehnici. Religia lor se
bazează pe ea, averea lor se bazează pe ea și în fapt, își datorează întreaga existentă expertizei cu care
aceștia au manipulat prin minciuni o lume credulă și (cel mai adesea) nebănuitoare.

De-a lungul anilor, evreii au răspândit milioane de minciuni, dintre care unele au servit unor scopuri
temporare, în timp ce altele au persistat timp de mii de ani. Unele au fost ineficace, iar altele au avut
un succes care le-a depășit până și cele mai sălbatice vise.

Au inventat escrocheria numită Creștinism.


Fără nicio îndoială, cea mai de succes minciună a lor a fost invenția creștinismului și inițial, au vândut
acest crez distructiv inamicilor lor de moarte, Romanii. Această minciună a provocat daune
incalculabile Gentililor (Neamurilor), iar virusul acestei febre a creierului este încă virulent și în zilele
noastre. În fine, acum vrem să examinăm o invenție evreiască din zilele noastre, pe care aceștia au
lansat-o cu un succes devastator; aceasta este minciuna conform căreia germanii au gazat, incinerat
în cuptoare și exterminat șase milioane de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Minciuna celor Șase Milioane.


Pe atât de efectiv au lansat și răspândit această minciună peste tot prin lume prin dispozitivele lor
propagandistice uriașe, încât cea mai mare parte a goyim-ilor creduli (fără să gândească) au reacționat
emoțional: „trebuie că este adevărat” sau „de ce ar face aceștia o acuzație atât de teribilă?”. Din nou,
puțină cercetare și considerație a dovezilor ar demonstra în mod clar cât de ridicolă este această
acuzare.

Nicio dovadă, nici un martor.


În primul rând, asemenea escrocheriei creștinismului, nu există nicio bucățică de dovadă care să
susțină acuzațiile conform cărora, Hitler, guvernul german sau orice oficial din acesta, a îndemnat la o
asemenea politică de exterminare a evreilor. Cu toate că evreii au scris mii de articole pe această temă
și o grămadă de cărți, când acești autori au fost luați la întrebări și interogați, au recunoscut că nu au
văzut nici măcar un cuptor, nicio cameră de gazare și nici un act de exterminare. Pe lângă asta, nu pot
aduce nici un martor ocular a unui astfel de eveniment. Fără excepție, atunci când erau interogați,
spunea că acele lucruri le-a fost „spuse” de câte o persoană mitică care „acum e decedată”, sau că au
„citit despre ele”, sau le-au preluat din zvonuri. Nimeni nu a putut aduce în față vreun martor ocular,
nici acum și nici în trecut.

Nu au existat asemenea ordine, nici asemenea politici.


În ciuda grămezilor de documente naziste care au fost capturate intacte, nu există nici măcar unul în
care să apară un ordin, o comandă sau o însemnare, prin care să se recomandă, ordone sau sugereze
exterminarea evreilor, fie în masă sau individual. Întreaga literatură care susține asemenea minciuni,
când este investigată, se bazează pe afirmații cum că asemenea ordine au fost transmise „verbal” sau
puteau fi „citite printre rânduri”, sau alte alegații nefondate.

19 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Îndârjit de a-i jupui pe evrei de imensa lor putere.
Adevărul e că nici Hitler, nici guvernul german și nicio ramură a acestuia nici nu au avut și nici nu au
formulat o asemenea politică. Cât despre faptul că germanii au realizat că evreul în miezul lui era o
nenorocire necruțătoare pentru ei – despre asta nu există nici un dubiu. Aceștia au vrut ca evreii să le
părăsească țara, iar politica lor era de a-i scoate din funcțiile de conducere a Germaniei și să îi
încurajeze să migreze altundeva. Când germanii au instituit legile Rasiale de la Nuernberg, aceștia le-
a interzis să ocupe orice fel de poziție în media, universități și scoli, în guvern, în sistemul bancar și în
orice altă poziție de putere și control în care aceștia au dominat în trecut. Acest lucru împreună cu
ostilitatea creată de poporul german care în sfârșit au realizat ce fel de paraziți degenerativi erau
evreii, i-a încurajat pe aceștia să părăsească țara și să caute pășuni mai verzi în altă parte.

Curățarea Națiunii lor.


Germanii au făcut tot ceea ce le-a stat în putință să îi ajute și să îi încurajeze pe evrei să emigreze.
Aceștia așteptau cu nerăbdare ziua (la fel cum și noi ar trebui să facem) în care țara lor
era „Judenrein”, adică curățată de evrei. Aceștia au negociat cu Marea Britanie pentru a-i ajuta să
emigreze în Palestina, care la momentul respectiv (anii 1930) încă mai era un mandat Britanic. În toate
acestea, britanicii nu au fost foarte cooperativi, însă numere ridicate au migrat totuși în Palestina –
spre întristarea arabilor. Guvernul german, sub conducerea lui Goering, a încercat să fondeze țara
evreilor pe o mare insulă din Madagascar, pe coasta Africii.

Mișcarea Sionistă.
Idea cu Madagascarul a fost discutată și de înșiși evreii, în mișcarea din ce în ce mai răspândită a
sionismului. Theodore Hertzl, considerat a fiind tatăl mișcării sioniste, a propus un asemenea plan încă
din 1896. Părerile cu privire la Madagascar erau împărțite printre evrei, unii favorizând această insulă,
în timp ce alții preferau Palestina. În orice caz, germanii au făcut ceea ce au putut pentru a găsi o țară
alternativă pentru evrei; însă datorită tipului scurt de care au beneficiat, înainte de începerea
războiului, nici proiectul cu Palestina și nici cel cu Madagascar nu s-a materializat.

SUA – „Paradisul Evreilor”.


De departe, cel mai mare număr de evrei au migrat în paradisul evreilor, și anume Statele Unite, unde
frații lor răvășeau deja țara și se tăvăleau în lapte și miere.

Holocaustul susține o minciună fantastică.


Dovezile arată următoarele: în Germania existau numai 500.000 de evrei atunci când Hitler a venit la
putere. O mare parte dintre aceștia au migrat în SUA înainte 1939. Niciodată nu au existat mai mult
de 3 milioane de evrei, în toate teritoriile pe care armata lui Hitler le-a ocupat, pe durata întregului
război; prin urmare germanilor le este imposibil din punct de vedere fizic să fi omorât șase milioane.
După cum am specificat mai sus, nu există nici măcar o frântură de dovadă care să ateste că germanii
ar fi propus, aprobat sau contemplat o astfel de politică de exterminare.

Evreii au declarat război Germaniei.


Evreii au declarat război Germaniei; chiar înainte de începerea Războiului, liderii evrei la nivel mondial
au declarat că evreimea este în război cu Germania și că aceștia își vor folosi imensa putere financiară,
morală și politică pentru a-l distruge pe Hitler și Germania Nazistă. Capul tuturor acestor lideri a fost
Chaim Weizmann, conducătorul sionist, care a declarat cele de mai sus pe 5 septembrie 1939. În
declarația lui, acesta a fost suportat cu mult entuziasm de evreimea din întreaga lume. Din moment
ce din motive de securitate, rânduiala din timpul războiului cerea încarcerarea inamicilor și străinilor
subversivi, Germania a făcut acest lucru cu *majoritatea* evreilor de pe teritoriile lor. Clar că și Statele
Unite și Canada au făcut același lucru cu japonezii, chiar și cu aceia care erau născuți pe teritoriul lor,
exclusiv pentru culoarea pieii lor și pentru că erau de nație japoneză. De asemenea, acest lucru a fost
făcut cu mult mai puțină provocare din partea japonezilor americani, întrucât aceștia nu arătat puțină

20 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
sau chiar o lipsă de ostilitate Americii sau Canadei. Cu toate că japonezii americani erau loiali Statelor
Unite, aceștia au fost târâți afară din gospodăriile lor în California și în alte locuri, fără nici un drept de
apel și în cele mai multe cazuri aceștia și-au pierdut fermele pentru totdeauna; n-au mai primit nimic
înapoi după terminarea războiului.

Evreii erau niște inamici ostili și periculoși.


Oricum, germanii i-au încarcerat pe evrei în lagărele de prizonieri, cam în același fel în care Statele
Unite și Canada au procedat cu japonezii. Cu siguranță germanii au avut mult mai multe motive să facă
asta, decât a avut Statele Unite și Canada. Germanii au făcut la fel și cu ceilalți ostili și subversivi, din
motive de securitate și pentru că aceștia reprezentau un pericol pentru eforturile depuse în război.
Diferența a fost că în Germania deținuții au fost puși să muncească în fabrici care fie existau în locurile
în care au fost instalate lagărele, fie au fost construite în noile lagăre.

Aceștia au fost tratați în mod uman.


Acești prizonieri erau tratați și hrăniți bine, în ciuda resurselor în scădere ale Germaniei. Adesea rația
acestora era mai mare decât aceea pe care o primeau însăși germanii. Până și statisticile evreilor
confirmă această minciună. Pentru încă o dovadă a minciunii ”Șase milioane”, să aruncăm o privire
peste statisticile scrise chiar de evrei. În Almanahul Internațional din 1938, numărul evreilor la nivel
global este de 16.588.259 de persoane. După război, ziarul New York Times – deținut de evrei – a
plasat numărul evreilor de la nivel global între 15.600.000 și 18.700.000. Făcând o medie între cele
două numere date de New York Times, o să ajungem la aproximativ 17.100.000. Prin urmare este
imposibil prin orice întindere a imaginației, ca 6.000.000 de evrei să fie exterminați și să și iasă pe plus
la recensământ, și asta într-o scurtă perioadă de opt ani.

Evreii: Marii Câștigători ai celui de-al Doilea Război Mondial.


Atât de mult pentru statistici. Există multe altele pe care le-am putea cita și care conduc la aceiași
concluzie: Șase Milioane este o mare minciună gogonată. Este adevărat că multe persoane au fost
omorâte în timpul războiului. Un număr total de 2.050.000 de civili germani au murit în raidurile
aeriene ale Aliaților. Au fost omorâți și ceva evrei. Însă în comparație cu ceilalți combatanți, numărul
acestora a fost mult mai mic și pierderile le-au fost neînsemnate, în special dacă se are în vedere faptul
că întreg conflictul a fost instigat de evreii, născocit de evrei și provocat de evrei. Fără nicio urmă de
îndoială pierderile le-au fost neglijabile, dacă se ia în calcul că aceștia au fost pricina conflictului dar și
singurii care au beneficiat de pe urma acestui război cumplit, un război în care a fost luptat de Gentili
împotriva altor Gentili – toate acestea pentru lăcomia avară și beneficiul evreilor.

Dacă înșelăciunea Șase Milioane nu are nici un fundament, firește că îți pui întrebarea: „de ce ar vrea
evreii să promoveze o minciună atât de vicioasă și oribilă?”

Evreii au profitat nespus de mult.


Răspunsul este: evreii au avut foarte mult de câștigat de pe urma acestei minciuni atroce, după cum a
fost cazul tuturor minciunilor pe care aceștia le-au propagat cu iscusință.

1. aceasta a stârnit simpatie pentru evrei când, în mod legitim, lumea ar fi trebuit să fie (și
mulțumită lui Hitler aceasta a fost, în mod parțial) în alertă cu privire la natura periculoasă și
distructivă a acestor paraziți internaționali.
2. a acționat pe post de pârghie propagandistică, prin care aceștia au stors 12 miliarde de dolari
de la poporul german ca ”reparații” pentru Israel și ca „compensație” pentru indivizii evrei
pretendenți. Nebunia acestor afirmații poate fi cântărită numai uitându-ne la milioanele de
germani plătitori de taxe – care nici măcar nu au fost născuți când aceste crime darămite au
avut loc – plătesc „reparații” unui stat (Israel) care nici măcar nu a existat la momentul
respectiv. Mai mult, lista evreilor pretendenți la asemenea „reparații” financiare, acum, după

21 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
mai bine de 35 de ani, a ajuns la un număr amețitor de 3.375.000, în condițiile în care după
anul 1939, în Germania existat mai puțin de 200.000 de evrei. Din moment ce le-a fost atât de
ușor evreilor să-i jefuiască pe germani prin așa zisa „compensație”, numărul pretendenților
care s-au înregistrat pentru a primi acești bani de la Guvernul Germaniei de Vest, s-a triplat în
ultimii zece ani. Nimic nu poate fi o dovadă mai bună pentru această nerușinare
evreiască, „șase milioane”.

3. Minciuna celor Șase Milioane a fost o puternică unealtă propagandistică care le-a permis
evreilor să fure Palestina de la arabi în anul 1948 și astfel să fondeze statul bandit și criminal
al Israelului. Mulțumită minciunii Șase Milioane, evreii au primit suportul și binecuvântarea
unei lumi zăpăcite, în special din partea Statelor Unite infestate de evrei.
4. Minciuna Șase Milioane are un efect devastator de batjocorire și discreditare a poporului
german. Cu toate că germanii ar trebui onorați pentru lupta nobilă pe care aceștia au purtat-
o pentru a demasca și zgudui întreaga molimă și ciumă evreiască internațională, puternicele
rețele propagandistice evreiești i-au înfățișat pe germani drept ticăloși, în ochii lumii credule.
5. I-a strâns și unit pe evreii lumii, cum nimic altceva nu i-a putut unii în ultima mie de ani. Cu
toate că cei mai mulți dintre evrei știu că aceasta este o minciună dezgustătoare, aceștia
continuă să o propovăduiască în cercurile lor (dar și în cercurile ne-evreilor), astfel încât au
devenit hipnotizați de propria lor minciună, care în cele din urmă a devenit parte din religia
lor. Pe această temelie nerușinată au fost strânse sume imense de bani și s-au format sute de
organizații.

Holocaustul – bocetul evreiesc.


Apoi, această minciună a devenit bocetul evreului modern – o continuare a vechii minciuni din istoria
lor tumultoasă și anume, aceea că evreii ar fi o rasă persecutată. Această tactică a funcționat de
minune pentru ei. A fost extrem de efectivă, ca o sabie cu două tăișuri. A destrămat orice încercare a
Rasei Albe de a-și păstra integritatea rasială și orice fel de naționalism. Pe de altă parte, aceasta i-a
făcut pe evrei naționaliști fanatici când vine vorba de Israel și, rasiști fanatici când vine vorba de
Sionism sau de rasa evreiască.

Evreii sunt acum mai puternici ca niciodată.


Această minciună depravată a Șase Milioane a devenit o unealtă atât de puternică încât acum, nu
numai indivizi ci și guvernele Națiunilor tremură de frică în fața acesteia, în timp ce evreii preiau
controlul, închizând gura oricui li se opun. Dr. Max Nussbaum, șeful rabinilor din comunitatea
evreiască din Berlin, s-a lăudat în mod deschis pe 13 aprilie 1953, spunând: ”astăzi, poziția deținută
de poporul evreu în lume, în ciuda pierderilor enorme, este de zece ori mai puternică decât acum
douăzeci de ani.”

Acesta are dreptate cu o jumătate din afirmație. Evreii NU au suferit „pierderi enorme”; în schimb,
aceștia sunt într-adevăr de zece ori mai puternici decât erau înaintea acelui holocaust sângeros și
fratricid, cunoscut drept al Doilea Război Mondial – holocaust incitat și provocat de înșiși evreii. O
mare parte din această putere pe care aceștia au dobândit-o, se datorează acestei minciuni de Șase
Milioane, vrednică de tot disprețul. Corpurile ogârjite (extrem de slabe) găsite la fața locului, au fost
rezultatul TIFOSULUI. Tifosul este o boală care se ia prin păduchi. Aceasta cauzează diaree apoasă
severă și continuă, iar acest lucru conduce la o pierdere rapidă din greutate. Este răspândită în locurile
în care trăiesc mulți oameni la un loc, cum sunt lagărele de concentrare. În mod normal și natural,
cadavrele se umflă de aer datorită gazului prins în plămâni și intestine. Dacă cadavrele ar fi fost gazate,
așa cum susțin evreii, acestea ar fi fost de asemenea umflate. În completare, mulți prizonierilor au fost
rași în cap în încercarea de a le salva viețile, întrucât păduchii sunt epidemici și trăiesc în părul gazdelor
lor. Dacă acestea ar fi fost „lagărele morții”, atunci de ce s-ar fi deranjat autoritățile germane să îi
salveze pe deținuți? Spre sfârșitul războiului, trupele Aliaților au bombardat liniile ferate și alte

22 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
facilități de transport, împiedicând astfel transportul de alimente să ajungă la prizonieri și mulți au
murit de foame și de epidemia tifosului. Dacă te uiți cu atenție, vei observa că destul de mulți prizonieri
nu erau deloc slabi, ci pe cât se poate de binefăcuți și sănătoși. Unele lagăre au fost lovite mai rău
decât altele. Evreii îi acuză pe Gentili (Neamurile) de tot ceea ce ei înșiși sunt și fac. Acest lucru nu se
diferențiază absolut deloc de înșelăciunea Creștinismului, în care Satan este acuzat de tot ceea ce
însuși Iehova este și face. Satan nu a mințit niciodată pe nimeni și nici nu a omorât niciodată pe nimeni
– dacă iei biblia din scoarță în scoarță, nicăieri nu este menționat așa ceva despre Satan. Cu toate
acestea, El este acuzat de toate cele. Odată ce devii conștient de tacticile și schemele evreilor, o lume
complet nouă ți se deschide în fața ochilor, în care poți vedea adevărul și în care poți face diferența
dintre adevăr și minciuni. Iehova a fost un „mincinos și un înșelător de la bun început” și NICIDECUM
Satan.

Cât despre adevăratele lagăre de concentrare (gulaguri), adevărul este foarte, foarte trist. Întregul
concept de genocid și superioritate rasială este de natură evreiască, NU gentilă. Satan chiar mi-a
menționat odată cât de mult a suferit poporul rus sub conducerea evreilor (comunism). Mai jos este
o carte veche în format PDF care descoperă atrocitățile comise de Stalin în fosta URSS. Josef Stalin (cu
numele real de József Dugasvilli) a fost un evreu gregorian. ”Dugasvilli” înseamnă ”fiu de evreu” în
gregoriană. (Partenerul lui sadic, Lavrenti Beria, a fost și el un evreu.)

„Ziarele americane afirmă că Stalin a fost predestinat să salveze Creștinismul.”


– Dr. Josef Goebbels, în The Goebbels Diaries, editată și tradusă de Louis P. Lochner © 1971

Stalin a omorât milioane și milioane de oameni inocenți, femei și copii ruși, ucraineni și alții. Multe
dintre masacre – cum e cazul celui de la Katyn – au fost puse pe seama lui Hitler, însă adevărul a ieșit
la iveală. A fost și un film despre Katyn și despre felul în care Stalin a ordonat acest masacru. În anii
`50, după moartea lui Stalin, crimele comise de acesta au fost atât de oribile încât premierul Nikita
Hrușciov – care i-a luat locul – i-a mutat trupul lui Stalin din zona de mare cinste în care acesta fusese
îngropat: „Când Nikita a devenit liderul Uniunii Sovietice, acesta a început ceea ce a fost cunoscut ca
„destalinizare”. La începutul anului 1956 acesta a înlăturat toate afișele și toate statuile cu Joseph
Stalin. De asemenea, acesta a mutat mormântul lui Stalin într-un loc în care oamenii să nu îl poată
vedea și l-a îngropat la peste 3m adâncime.”

Hrușciov a reflectat pe problema cu Stalin în memorialistica sa.


„Stalin i-a numit pe toți aceia care nu erau de acord cu el, ”inamicul poporului”. Acesta a spus că aceștia
voiau să restaureze vechiul regim și din acest motiv, ”inamicii poporului” s-au afiliat cu forțe influente
internaționale. Ca rezultat, sute de mii de oameni cinstiți au fost anihilați. Toată lumea trăia cu frica
în sân în acele zile. Fiecare se aștepta ca în orice moment din timpul nopții să audă o bătaie în ușă,
bătaie în ușă care să se dovedească fatală …”

„Către sfârșitul anilor 1955, mii de prizonieri politici s-au întors acasă și și-au povestit experiențele din
lagărele de muncă gulag.”

Bineînțeles, cea mai mare parte a lumii nu cunoaște și nici nu a auzit de toate aceste lucruri și nici
despre felul în care multe părți ale lumii au suferit în moduri cumplite sub comunismul evreiesc. (China
din zilele noastre, cu lagărele ei de muncă, este un exemplu strigător la cer … muncitorii chinezi
primesc o nimic toată; evreii din America și din alte țări care dețin aceste firme și companii din China,
se tăvălesc în trilioane de dolari, toate pe spatele sclavilor chinezi). Evreii sunt prea ocupați cu
trâmbițatul unui holoco$t care nu a existat niciodată, și cu îndoctrinarea populației cu această
minciună pentru a câștiga simpatie, compasiune și privilegii speciale; în tot acest timp, publicul este
distras de la ADEVĂRATELE atrocități.

Sclavia din Rusia Sovietică.pdf http://gblt.webs.com/SlaveLaborInSovietRussia.pdf

23 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Cine reprezintă cu adevărat cea mai mare amenințare nucleară din lume? Iran – care este membru al
Tratatului Nuclear de Neproliferare și care cooperează cu Agenția Internațională a Energiei Atomice?
Sau Israel – care refuză să semneze Tratatul și care refuză până și să admită că deține armament
nuclear? Haidem să luăm în considerare armamentul pe care se crede că Israelul îl deține: până la 400
de bombe atomice și cu hidrogen, unde sunt incluse și armele termonucleare și cele din clasa
megatonă A, în care intră și sistemele bombelor cu neutroni, bombele nucleare tactice, mecanismele
de Livrare nucleară la pachet, rachetele intercontinentale balistice Jericho cu o rază de acoperire de
11.500 km și facilitățile de asaltare nucleară din larg, folosind lansatoare nucleare submarine;
arsenalul nuclear formidabil al Israelului intră în mod drastic în contrast cu armamentul nuclear
inexistent al Iranului. În timp ce Iranul a respins dezvoltarea armamentului nuclear în mod consecvent,
Israel a amenințat lumea în repetate rânduri cu rezerva lor nucleară. Israel operează o strategie
cunoscută ca „Opțiunea Samson,” o politică prin care oricui amenință Israelul, i se răspunde înapoi cu
represalii nucleare masive. Samson este figura biblică care a distrus templul filistenilor, omorându-se
pe el și alte câteva mii de filisteni.

Un oficial izraelian este citat în cartea ”Opțiunea Samson” a lui Seymour Hersh, declarând: ”Încă ne
mai amintim mirosul Auschwitzului și Treblinkăi. Data viitoare vă luăm pe toți cu noi.” Generalul Moshe
Dayan, un promotor renumit a programului nuclear izraelian, a afirmat: ”Israel trebuie să fie ca un
câine turbat, prea periculos ca să-l deranjezi.”

Martin van Creveld, profesor israelian de Istorie Militară la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a
spus: „Majoritatea capitalelor europene sunt vizate de forțele noastre (izraelite) aeriene…. Suntem
capabili să scufundăm întreaga lume odată cu noi. Și vă pot asigura că acest lucru se va întâmpla,
înainte ca Israel să piară.”

Avertizorul Integrității israeliene a pretins că Israel șantajează lumea cu abilitatea sa de a „bombarda


orice oraș de pe suprafața lumii, nu numai cele din Europa, dar și cele din Statele Unite.”

Amenințările Israelului de a ataca alte țări au crescut încă de când Iranul a început să își sporească
resursele de uraniu pentru programul său de energie nucleară. În timp ce este puțin probabil ca
Israelul să creadă cu adevărat că Iran i-ar ataca – Iranul cunoaște faptul că ar fi ras dacă ar îndrăzni să
atace Israelul cu orice fel de armament – Israel nu poate tolera existența unui Iran armat cu facilități
nucleare.

Orice provocare la adresa hegemoniei nucleare a Israelului, i-ar putea slăbi acestuia abilitatea de a
folosi amenințarea nucleară, în misiunea lui de păstrare a teritoriului pe care i l-a furat Palestinei. Un
Iran armat ar putea asista cetățenii izraelieni părăsind țara și teritoriile ocupate. Investițiile ar putea
decădea, reducând astfel finanțele necesare subvenționării și susținerii expansiunii nelegitime a
Israelului. Rezerva vastă de armament nuclear a Israelului – împreună cu realitatea conducătorilor
izraelieni care au declarat că sunt pe cât se poate de pregătiți să se folosească de aceasta dacă sunt
amenințați – ar trebui să îngrijoreze pe toată lumea. Israelul, braț la braț cu aliații lor neoconservatori
și sioniști din guvernul SUA (și a tuturor celorlalte țări), reprezintă un pericol mult mai mare decât
Iranul, când vine vorba de pacea globală.

24 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Cu toții cunoaștem că Rusia Sovietică era condusă de evrei. De altfel, toate formele comunismului sunt
invenții pur evreiești. În consecință, putem la fel de bine înlocui „Rusia Sovietică”, „comunism”,
„bolșevici”, „Stalin”, etc., cu „evrei”.

În jur de 550.000 români deportați între 28 iunie 1940 și 1948

1940: Recrutările forțate pentru muncă în URSS.


Până la 29 noiembrie 1940, din Basarabia organele sovietice au recrutat și trimis în diverse regiuni
industriale ale URSS, inclusiv în Kazahstan, în bazinul carbonifer Karaganda, cca. 56.000 de
persoane de origine română. În locul lor, au fost aduși în Basarabia 13 mii de ofițeri NKVD și de
armată, învățători din Ucraina, Rusia, Belarus, care au predat limba rusă obligatorie timp de un an.
Acesta a fost începutul deznaționalizării provinciilor românești ocupate.

Unele surse indică faptul că, între anii 1948-1960, au fost recrutați și trimiși la muncă pe șantierele
sovietice cca. 196.000 de „moldoveni".

12-13 iunie 1941: Deportări.


Potrivit datelor de arhivă, în acea noapte, din Basarabia și nordul Bucovinei au fost ridicate de la
casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate ("membri ai organizațiilor
contrarevoluționare și alte elemente antisovietice") și 24.360 au fost deportate.

1941: Lagăre de concentrare pentru prizonierii militari.


Lagăre de concentrare pentru prizonierii militari: Cel mai mare a fost „Spassk nr. 99", înființat in iulie
1941 pe structura Diviziunii Spassk a „Karlag"-ului NKVD, situat la 45 km de orașul Karaganda, pe
teritoriul fostei Uzine de extracție a cuprului „Spassk". Dintr-un total de 66.160 de prizonieri, 6.740
de prizonieri au fost de naționalitate română. La aceștia se adaugă un număr de peste o mie de
prizonieri de alta naționalitate, care au luptat in Armata Română, având probabil cetățenia română
la acea vreme (ucraineni, armeni, „moldoveni").

1946 - 1947: Foametea provocată de Stalin


aproximativ 300.000 de români morți

„Trăim foarte greu, oamenii mor - mănâncă buruieni prin pădure, iar seara, întorcându-se acasă, mor
pe drum. A murit aproape o jumătate de sat, iar statului nici că-i pasă..."(raionul Kotovsk).

„La noi foarte mulți au murit de foame și continuă și acum să moară. Oamenii mănâncă cai morți,
țiștari și alte scârboșenii. Zilnic mor câte 20-30 de oameni... (raionul Dubăsari).

„Oamenii merg legănându-se, ca beți, de foame. În multe sate au rămas casele pustii, pentru că
stăpânii lor au murit de foame..." (raionul Sângerei).

„Poporul îndură o foamete chinuitoare, statul nu-și bate capul de asta, oamenii mor în floarea
vârstei, dacă au scăpat de moarte pe front, mor acum de foame... zilnic mor câte 5-7 oameni, uneori
și mai mulți, cadavrele stau împrăștiate pe drum..." (raionul Tiraspol).

„În satul nostru n-au mai rămas decât 30% din locuitori, iar ceilalți au murit și mor de foame, nici
chiar pe front nu și-au pierdut viața atâția oameni..." (raionul Bălți).

„Trăim timpuri grele, încât oamenii mănâncă oameni. Sânt înmormântați câte 50 de oameni pe zi. Te

25 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
prinde o mare groază - n-avem fărâmă de pâine și oamenii mor ca muștele..." (raionul Orhei).

„Bântuie o foamete de care nu s-a mai văzut. Oamenii mor ca muștele, pe zi ce trece mor tot mai
mulți..." (raionul Bujor).

„De mare ce-i foametea, oamenii mănâncă pisici, câini, șoareci, cai și unii pe alții. Zilnic mor de
foame 10-15 oameni, nici nu mai este unde să-i înmormântezi. Nu-mi mai ajung puteri să trăiesc așa
și mai departe..." (raionul Vulcănești).

6-7 iulie 1949: Deportări.


Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală și Siberia a 11.280 de familii
cu 40.850 de oameni", era însoțită de un act adițional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic
ca „deportarea categoriilor menționate să se facă pe vecie", operațiunea să înceapă pe 6 iulie 1949,
ora 02:00, și să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20:00.

In fapt, au fost deportate 11.293 de familii - 35.796 persoane, din care 9.864 bărbați, 14.033 femei și
11.889 copii. 7.620 de familii au fost considerate „chiaburi", iar celelalte acuzate de „colaborare cu
fasciștii", de „apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale".

De notat că acestor „deportați pe vecie" li s-au confiscat averile și li s-a interzis să-și ia cu ei bunuri
materiale.

1 aprilie 1951: Deportări.


Acțiunea a început la ora 04:00 și s-a încheiat la ora 20:00 în aceeași zi. Au fost arestate și deportate
în Siberia (reg. Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2.617 persoane (808 bărbați, 967 femei și 842 copii).

1951: Deportări.
Un proiect „strict secret" de Hotărâre a Președintelui Consiliului de Miniștri al URSS (...) prevedea
deportarea a 5.917 de persoane în aprilie 1953 în regiunea Kurgan din Siberia și RSS Kazahă, în
conformitate cu Hotărârile Consiliului de Miniștri al URSS nr.1290-467cc din 6 aprilie 1949 și nr.667-
339cc din 3 martie 1951.

Surse:
 Vasile SOARE - PREZENȚA ROMÂNILOR ÎN KAZAHSTAN - ISTORIE ȘI DESTIN
 Relatări din cartea dlui Valeriu Pasat "Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldovenești.
1940-1940", ROSSPEN, 2006, p.157-158

26 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
27 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Jilwah
CAPITOLUL I
AM FOST, SUNT ȘI NU VOI CUNOAȘTE SFÂRȘITUL. ÎMI EXERCIT DOMINAȚIA PESTE TOATE
CREATURILE ȘI PESTE AFACERILE TUTUROR CELOR AFLAȚI SUB PROTECȚIA IMAGINII MELE. SUNT
ÎNTOTDEAUNA PREZENT PENTRU A-I AJUTA PE TOȚI ACEIA CARE SE ÎNCRED ÎN MINE ȘI MĂ CHEAMĂ
ÎN VREME DE NEVOIE. NU ESTE LOC ÎN UNIVERS CARE SĂ NU-MI FI CUNOSCUT PREZENȚA. IAU PARTE
LA TOATE LUCRĂRILE, LUCRĂRI PE CARE CEI DIN AFARĂ LE NUMESC DIABOLICE, PENTRU CĂ
NATURA LOR NU ESTE ÎN CONFORMITATE CU ÎNCUVIINȚĂRILE LOR. FIECARE EPOCĂ ÎȘI ARE
ADMINISTRATORUL EI, CARE DIRIJEAZĂ LUCRĂRI ÎN CONFORMITATE CU DECRETELE MELE. ACEST
POST SE SCHIMBĂ DIN GENERAȚIE ÎN GENERAȚIE, ASTFEL ÎNCÂT CONDUCĂTORII ACESTEI LUMI,
ÎMPREUNĂ CU CĂPETENIILE SALE, SĂ SE POATĂ ABSOLVI DE ÎNDATORIRILE RESPECTIVELOR LOR
DEPARTAMENTE; FIECARE LA RÂNDUL LUI. ÎNGĂDUI FIECĂRUIA SĂ ÎȘI URMEZE DICTĂRILE PROPRIEI
SALE NATURI, ÎNSĂ ACELA CARE MI SE VA OPUNE, VA REGRETA AMARNIC.

NICI UN ZEU NU ARE DREPTUL SĂ SE AMESTECE ÎN AFACERILE MELE ȘI AM FĂCUT O REGULĂ


IMPERATIVĂ CA FIECARE SĂ SE ÎNFRÂNEZE DE LA A DA ÎNCHINARE TUTUROR ZEILOR. TOATE
CĂRȚILE CELOR CARE NU MĂ CUNOSC, AU FOST ALTERATE DE CĂTRE ACEȘTIA, IAR EI AU DECĂZUT
DE LA ELE, CU TOATE CĂ AU FOST SCRISE DE PROFEȚI ȘI DE APOSTOLI. CĂ EI SUNT INTERPOLAȚI,
POATE FI VĂZUT ÎN FAPTUL CĂ, FIECARE SECTĂ ÎȘI DEPUNE TOATE EFORTURILE PENTRU A DOVEDI
CĂ CELELALTE SUNT GREȘITE ȘI DE A LE DISTRUGE CĂRȚILE.

MIE ÎMI SUNT CUNOSCUTE ATÂT ADEVĂRUL CÂT ȘI FALSITATEA. CÂND NECAZUL VINE, ÎMI DAU
LEGĂMÂNTU MEU CELUI CARE SE ÎNCREDE ÎN MINE. MAI MULT DECÂT ATÂT, DAU SFATURI BUNE
ADMINISTRATORILOR ISCUSIȚI; I-AM NUMIT PENTRU VREMI CARE ÎMI SUNT CUNOSCUTE NUMAI MIE.
ÎMI AMINTESC DE TREBURILE NECESARE ȘI LE ÎNDEPLINESC LA VREMEA POTRIVITĂ. ÎI ÎNVĂȚ ȘI ÎI
CĂLĂUZESC PE ACEIA CARE ÎMI URMEAZĂ ÎNVĂȚĂTURILE. DACĂ CINEVA MI SE SUPUNE ȘI SE
CONFORMEAZĂ PORUNCILOR MELE, ACELA VA AVEA BUCURIE, DESFĂTARE ȘI MÂNGÂIERE.

CAPITOLUL AL II-LEA
EU RĂSPLĂTESC PE FIII LUI ADAM ȘI ÎI GRATIFIC CU RECOMPENSE CUNOSCUTE NUMAI MIE. ÎN PLUS,
PUTEREA ȘI STĂPÂNIREA, A CEEA CE SE AFLĂ ATÂT ÎN CERURI CÂT ȘI PE PĂMÂNT, SUNT ÎN MÂINILE
MELE. NU PERMIT ÎNTOVĂRĂȘIRILE PRIETENOASE CU CEILALȚI OAMENI, DAR NICI NU ÎI PRIVEZ, PE
CEI CARE SUNT AI MEI ȘI CARE MĂ ASCULTĂ, DE NIMIC DIN CEEA CE LE ESTE BUN. ÎMI ÎNCREDINȚEZ
AFACERILE ÎN MÂINILE CELOR PE CARE I-AM ÎNCERCAT ȘI CARE SUNT ÎN ACORD CU DORINȚELE
MELE. MĂ ÎNFĂȚIȘEZ ÎN FELURITE MODURI CELOR CARE ÎMI SUNT CREDINCIOȘI ȘI SUB AUTORITATEA
MEA.

EU DAU ȘI EU IAU; EU ÎMBOGĂȚESC ȘI EU SĂRĂCESC; EU ADUC ATÂT FERICIREA CÂT ȘI


NENOROCIREA. ÎNFĂPTUIESC TOATE ACESTEA PENTRU A PĂSTRA CARACTERISTICILE FIECĂREI EPOCI.
ȘI NIMENI NU ARE DREPTUL DE A SE AMESTECA ÎN MODUL MEU DE ADMINISTRARE A LUCRURILOR.
CELOR CARE MI SE OPUN, LE TRIMIT BOLI; ÎNSĂ AI MEI NU VOR MURI CA ACEI FII AI LUI ADAM, CARE
SUNT PE DINAFARĂ. NIMENI NU VA TRĂI ÎN ACEASTĂ LUME MAI MULT DECÂT TIMPUL STABILIT DE
MINE; ȘI DACĂ EU ÎMI DORESC, TRIMIT O PERSOANĂ PENTRU A DOUA SAU A TREIA OARA ÎN
ACEASTĂ LUME, ORI ÎN ALTA, PRIN TRANSMIGRAȚIA SUFLETELOR.
CAPITOLUL AL III-LEA
CONDUC SPRE O CALE DREAPTĂ, FĂRĂ NICIO CARTE; ÎI CĂLĂUZESC BINE PE IUBIȚII ȘI ALEȘII MEI,
PRIN MIJLOACE NEVĂZUTE. TOATE ÎNVĂȚĂTURILE MELE SUNT UȘOR DE APLICAT, ÎN TOATE
TIMPURILE ȘI ÎN TOATE CONDIȚIILE. ÎI PEDEPSESC ÎNTR-O ALTĂ LUME, PE ACEIA CARE MI SE OPUN
VOINȚEI MELE.

ACUM, COPIII LUI ADAM NU CUNOSC CARACTERUL LUCRURILOR CARE VOR URMA. DIN ACEST
MOTIV EI SUNT ADESEA ÎN RĂTĂCIRE. FIARELE PĂMÂNTULUI, PĂSĂRILE CERULUI ȘI PEȘTII MĂRII
SUNT TOATE SUB CONTROLUL MÂINILOR MELE. TOATE BOGĂȚIILE ȘI LUCRURILE TAINICE MIE ÎMI
SUNT CUNOSCUTE; LE IAU DE LA UNUL ȘI LE REVĂRS PESTE ALTUL, DUPĂ CUM DORESC.

ÎMI DESCOPĂR MINUNĂȚIILE CELOR CE LE CAUTĂ ȘI MIRACOLELE MELE ÎNAINTEA CELOR CE LE


PRIMESC: FIECARE LA TIMPUL POTRIVIT. ÎNSĂ ACEIA CARE SUNT PE DINAFARĂ, ÎMI SUNT VRĂȘMAȘI
ȘI PRIN URMARE MI SE ÎMPOTRIVESC. NICI NU ȘTIU CĂ UN ASEMENEA BLESTEM LE ESTE ÎMPOTRIVA
PROPRIILOR INTERESE, DEOARECE PUTEREA, AVUȚIA ȘI BOGĂȚIA SUNT TOATE ÎN MÂINILE MELE ȘI
EU LE REVĂRS PESTE DESCENDENȚII VREDNICI AL LUI ADAM. ASTFEL, GUVERNELE ACESTEI LUMI,
PERINDAREA GENERAȚILOR ȘI SCHIMBĂRILE DIRECȚILOR LOR, SUNT TOATE STABILITE DE MINE DE
LA ÎNCEPUT.

CAPITOLUL AL IV-LEA
NU ÎMI VOI DA PRIVILEGIILE MELE ALTOR ZEI. AM PERMIS CREAREA A PATRU SUBSTANȚE, PATRU
TIMPURI ȘI PATRU DIRECȚII; DEOARECE ELE SUNT LUCRURI NECESARE CREAȚIEI.

CĂRȚILE EVREILOR, CREȘTINILOR ȘI MUSULMANILOR, PRECUM ȘI A CELORLALȚI CARE SUNT PE


DINAFARĂ, MĂ ADMIT ÎNTR-UN CUGET; IAR EI VIN ÎN ACORD CU ELE ȘI SE CONFORMEAZĂ
STATUTELOR MELE. TOT CEEA CE VINE ÎN CONTRADICȚIE CU ACESTEA, AU FOST ALTERATE DE EI;
NU LE ACCEPTAȚI. TREI LUCRURI ÎMI SUNT ÎMPOTRIVĂ ȘI URĂSC TREI LUCRURI. DAR ACEIA CARE ÎMI
PĂSTREAZĂ SECRETELE, VOR PRIMI ÎMPLINIREA PROMISIUNILOR MELE. CEI CARE SUFERĂ DIN
CONSIDERAȚIE PENTRU MINE, HOTĂRÂT ÎI VOR RĂSPLĂTI ÎN UNA DIN LUMI.

ESTE DORINȚA MEA, CA TOȚI URMAȘII MEI SĂ FIE STRÂNS UNIȚI ÎNTRE EI, CA NU CUMVA CEI CARE
SUNT PE DINAFARĂ, SĂ ÎI DEZBINE ȘI SĂ DOMNEASCĂ PESTE EI. ACUM, VOI TOȚI ACEIA CARE AȚI
URMAT PORUNCILE ȘI ÎNVĂȚĂTURILE MELE, RESPINGEȚI TOATE ÎNVĂȚĂTURILE ȘI SFATURILE CARE
VIN DE LA CEI CE SUNT PE DINAFARĂ.

NU EU AM ÎNVĂȚAT ACESTE ÎNVĂȚĂTURI ȘI NICI NU VIN DE LA MINE. NU-MI MENȚIONAȚI NUMELE ȘI


NICI ATRIBUTELE, CA NU CUMVA SĂ REGRETAȚI; PENTRU CĂ NU ȘTIȚI DE CE SUNT ÎN STARE ACEI CE
SUNT PE DINAFARĂ.

CAPITOLUL AL V-LEA
O, TU, ACELA CARE AI CREZUT ÎN MINE, CINSTEȘTE SIMBOLUL ȘI IMAGINEA MEA, CĂCI ELE ÎȚI ADUC
AMINTE DE MINE. ȚINE LEGILE ȘI STATUTELE MELE. RESPECTĂ-MI AGENȚII ȘI IA AMINTE LA TOT CE
EI ÎȚI DESCOPERĂ DIN LUCRURILE TĂINUITE. PRIMEȘTE CEEA CE ÎȚI ESTE DICTAT, ÎNSĂ NU LE PURTA
ÎNAINTEA CELOR CARE SUNT PE DINAFARĂ: A EVREILOR, CREȘTINILOR, MUSULMANILOR ȘI A
CELORLALȚI; CĂCI EI NU CUNOSC NATURA ÎNVĂȚĂTURILOR MELE. NU LE ÎNCREDINȚA CĂRȚILE TALE,
CA NU CUMVA SĂ LE ALTEREZE FĂRĂ CUNOȘTINȚA TA. ÎNVAȚĂ PE DE ROST CEA MAI MARE PARTE
DIN ELE, CA NU CUMVA SĂ FIE ALTERATE.
Versiune pentru printat

1|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
2|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Cuprins

Despre Cabala Runică ............................................................................................................................. 5


Utilizarea runelor .................................................................................................................................... 6
Rozariul satanic ....................................................................................................................................... 7
Futhark .................................................................................................................................................... 9
Mai multe informații ............................................................................................................................. 21
Carul lui RA și rotirea energiei Chi ........................................................................................................ 22

3|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
4|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Despre Cabala Runică
Puțini oameni înțeleg ce este Cabala, datorită secolelor întregi în care cunoștința ocultă a fost îndepărtată, iar
oamenii care o dețineau, au fost omorâți în masă (în numele Bisericii Catolice), în special preoții păgâni şi
conducătorii spirituali.

Să spunem lucrurilor pe nume

Dacă începi să studiezi istoria a bine cunoscutelor manuscrise despre disciplinele oculte şi despre grimoare, vei
descoperi că aproape toate au fost alterate în mod drastic. Se pare că în cazul fiecărui manuscris important, cel
puțin un evreu era de față fie pentru a lucra la “descifrarea” şi “traducerea” lui sau pur şi simplu ca sa “ajute”
la asamblarea acestuia. Pentru populația relativ mică a acestui popor, se pare că acești oameni lucrează
neobosiți pentru a ajunge în control în punctele cheie. Rezultatul este profanarea textelor spirituale ale
Neamurilor, cu scopul îndepărtării învățăturilor şi cunoștințelor magice şi dezbrăcarea acestora de orice putere
ocultă.

Se pare că Runele au reprezentat o amenințare majoră la adresa Bisericii Catolice, deoarece cei care le
foloseau sau pur şi simplu aveau cunoștință despre ele, erau pedepsiți cu moartea. Evreii, cu creștinismul pe
post de unealtă, au vânat şi omorât în masă preoții druizi, liderii religioși şi mulți alți Magi Păgâni, până la
exterminare. Datorită acestui fapt, ceea ce se găsește azi în cărțile populare despre Magia Runică, este
defectuos şi eronat.

Spre exemplu, lucrul cel mai important în cazul runelor – pronunția – este de regulă dată în engleza americană.
Această greșeală este flagrantă. Runele sunt original germanice şi scandinave, așadar, de ce am vrea să le
vibrăm folosind engleza americană?? Şi apropo, vibrarea runelor este extrem de puternică şi este un
fundament pentru Adevărata Cabală Runică. Este evident că în informația pe care o găsești la tot pasul, au fost
omise diacriticele germanice și pronunția guturală, care sunt extrem de importante în folosirea corectă a
runelor.

Cândva, cu mult timp în urmă, eram în meditație profundă şi vibram o anumită rună, Satan a venit la mine şi
mi-a zis să “rostogolesc” litera ‘R, r’ în mod complet. Pentru aceia care nu au acest lucru în limba nativă, este
nevoie de practică, fiind dobândit în timp; însă odată ce stăpânești vibrațiile corecte, vei descoperi că eforturile
tale în aplicarea magiei vor da roade mult mai rapid. Puterea şi succesul lucrării depinde de câte ori şi de cât de
corect vibrezi o anumită rună.

Necunoscut multora, printre altele, există şi un Kabalah Egiptean, unul Goetic, unul Fenician şi unul Grec. Fraza
original egipteană “la început a fost cuvântul” a fost furat din Egiptul Antic (falsul Yaweh evreiesc ia locul Zeului
Egiptean Ptah) 1 101 Bible Myths, de Gary Greenburg © 2000, paginile 11 – 13

Întreg Universul vibrează şi prin vibrație ne împuternicim sufletele şi ne amplificăm magia, în mod drastic.
Alfabetul original își are bazele în constelații. Şi în cazul acesta, evreii au încercat să afirme că “ebraica este
limba originală, iar alfabetul ebraic este alfabetul original”, însă acest lucru NU ESTE DELOC AŞA. În urma unui
studiu temeinic, vei descoperi că “ebraica” a derivat din feniciană şi din alte limbi care au precedat-o. De
asemenea, s-a dovedit ca ebraica are şi rădăcini hinduse, deoarece, în multe cazuri, literele se aseamănă cu
cele hinduse şi multe cuvinte își au rădăcinile în această limbă. Orice persoană care are un oarecare nivel de
cunoștințe, știe că biblia a fost scrisă pentru a le da evreilor o istorie şi un statut pe care aceștia niciodată nu le-
au avut şi la care nici nu sunt îndreptățiți.

Runelor li se poate trasa urma până în Fenicia Antică, în scripturile cuneiforme. Aceasta este puterea lor. Din
nefericire, multe dintre pronunțiile corecte au fost pierdute, datorita distrugerii sistematice a încunoștințatelor
spirituale şi înlocuirea lor cu rahat evreiesc.

5|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Utilizarea runelor
Cabala este de fapt destul de simplu de folosit, atunci când este dezbrăcat de toate alterațiile şi rahaturile
evreiești. Magia Cabalistică se bazează pe litere şi numere, astfel încât fiecărei litere îi corespunde un număr.
Numele literei este vibrat cu o concentrare specifică într-o chakră la alegere, într-unul dintre aspectele
sufletului, în aură, un organ (pentru împuternicire şi/sau vindecare), etc. Un alt lucru care stă la baza acestora
este “respirația zumzăită” din yoga.

Primul Exemplu: Meditația pentru Vindecare


1. Intră în transă şi inspiră energie în organul care are nevoie de vindecare. Vizualizează această energie
de o puternică culoare alb-aurie, ca Soarele.
2. Repetă o afirmație de genul “Inspir o puternică energie vindecătoare, care îmi vindecă în mod
permanent ______ (numele organului) de boli (dacă cunoști boala, numește-o!) ______ meu este
puternic, sănătos şi normal, în toate felurile”. Afirmă acest lucru de mai multe ori în mintea ta, cu
intenție, în cadrul fiecărei respirații.
3. Acum inspiră energie, iar când expiri, vibrează numele runei pe care dorești să o folosești. Să spunem
că o să folosești runa Thurisaz: inspiră energie, iar CÂND EXPIRI, FOCALIZEAZĂ VIBRAŢIA, ASTFEL
ÎNCÂT SĂ O POŢI *SIMŢII* ÎN MOD DIRECT ÎN ORGANUL CU PRICINA: TTTTT – HHHHH (H-ul este
gutural, precum ch în germanicul nacht) – UUUUU – RRRRR (rostogolește litera R) – IIIII – ZZZZZ –
AAAAA – ŢŢŢŢŢ.
4. Numărul pentru Thurisaz este trei, așadar vrei vrea să vibrezi această rună de un număr de ori care
corespunde numărului trei, să spunem treizeci de ori pentru fiecare sesiune.

Pe parcursul meditației, vizualizează runa Thurisaz pe cat de bine şi de clar posibil. În timp, când îți deschizi
mintea, acest lucru se va întâmpla în mod simultan. Runa ar trebui să strălucească de putere.

Al Doilea Exemplu: împuternicirea unei chakre


Să spunem că vrei să îți întărești Chakra Inimii; runa Gebo guvernează peste această chakră.

1. Intră în transă şi inspiră energie în Chakra Inimii. Vizualizează această energie de o culoare alb-aurie
ca Soarele, deoarece Soarele este patronul ezoteric al acestei chakre şi centrul puterii sufletului.
2. Vibrează runa Gebo: SIMTE-i vibrația exact în chakra inimii.
GGGGG (G-ul este gutural, iar sunetul ar trebui prelungit în fundul gâtului, creând un puternic circuit
energetic) – EEEEE – BBBBB (B-ul este vibrat între buze) – OOOOO.

Numărul lui Gebo este șapte, așadar îți vei dori să vibrezi această rună fie de șapte ori pe sesiune, fie
de un multiplu de șapte.

Al Treilea Exemplu: utilizarea energiei pentru împuternicirea aurei, cu scopul de a atrage pe cineva/ceva
1. Intră în transă, simte-ți aura şi inspiră energie în aceasta
2. Repetă o afirmație, gen “Inspir o puternică energie în aură, care îmi atrage _____”
3. Vibrează orice rună dorești, dar care să corespundă lucrului pe care vrei să îl atragi. SIMTE vibrația în
aură.

Vibrează runa aleasă de un număr de ori corespunzător numărului runei pe care o folosești.

Numărul Runei Fehu este 1. Așadar, o vei vibra de un multiplu de 1, pe sesiune


Numărul Runei Wunjo este 8. Așadar, o vei vibra de 8 ori sau de un multiplu de 8, pe sesiune.
Numărul Runei Ödhal este 24. Așadar, o vei vibra de 24 ori pe sesiune (sau de un multiplu de 24).

Sfat:
Vibrarea runelor necesită multă practică şi concentrare. Cel mai bine este să lucrezi cu acestea într-un loc în
care nu vei fi deranjat şi în care să le poți vibra cu voce tare. Eu obișnuiesc să ascult muzică în căști atunci când
vibrez runele, deoarece aceasta mă ajută să mă focalizez şi să SIMT vibrația în mod corect, lucru care este
extrem de important. Folosește orice metodă care funcționează în cazul tău şi cu care te simți confortabil;
suntem toți diferiți.

6|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Rozariul satanic
Rozariul Satanic este o metodă foarte efectivă în ridicarea puterii şi aplicarea energiei, cu scopul de a-ți
îndeplini dorințele. De asemenea, Rozariul Satanic poate fi folosit ca instrument cabalistic atunci când lucrezi
cu vibrațiile, cum e cazul meditațiilor runice. Simplu trece-ți
degetele peste bile, fără a mai fi nevoit să numeri. Meditația îți
va curge neîntreruptă și prin urmare va fi mult mai puternică.

Rozariul catolic a fost furat din Mărgelele tibetane cunoscute


drept ”Bilele Mala” şi corupte, la fel ca toate celelalte lucruri
care fac parte din acest program nebunesc – creștinismul.
Mărgelele Mala au 108 bile, spre deosebire de versiunea
catolică coruptă, care are doar 54.

Atunci când lucrezi cu rozariul, fiecare lucrare ar trebui


începută într-o oră planetară benefică lucrării. Durata standard
pentru o astfel de lucrare, standard care este foarte efectiv,
este de 40 de zile consecutive. Pentru putere maximă, de două
ori pe zi, în timpul zilei şi a nopții, pentru 40 de zile. Noțiunea
de “40 de zile” a fost furată şi coruptă în spurcata biblie evreo-
creștină, însă originile ei sunt în Egiptul Antic. Acest lucru are
de a face cu numere (numărul lui Satan este 40) şi cu ciclurile
Lunii. Cele mai puternice ore pentru o astfel de lucrare sunt:
miezul nopții, ora 12 la amiază, 6 după-masa şi 6 dimineața, ÎNSĂ mai întâi asigură-te că ora este propice şi mai
apoi, asigură-te că ai îndeajuns timp pentru lucrare.

Cercetările au descoperit faptul că popoarele antice aveau sisteme de calculare a orelor planetare de o
acuratețe extremă. Vă încurajez cu tărie să folosiți Cabala mână-n mână cu orele și zilele planetare propice.

Cât despre rezultatele lucrării, dacă nu ți-ai împlinit scopul după cele 40 de zile de vibrații, poți începe un alt
set de 40 de zile. Dacă sari peste o zi, vei fi trimis înapoi la ziua întâi. Nu se poate sări peste nici o zi. Există acel
lucru numit “karma”, după cum mulți dintre voi știți. Acest rahat este guvernat de planeta Saturn şi singurul
mod de a-l birui este când îl conștientizezi şi lucrezi spre a-l învinge. Karma te va descuraja şi te va ține în
această stare până când vei deveni conștient de ea şi până când vei fi îndeajuns de puternic şi persistent
pentru a o învinge. Aceasta nu este pentru cei slabi. Se cere persistență, răbdare şi muncă din greu. Atunci
când karma din viețile anterioare își face apariția, lucrurile se vor ridica precum o criză în viața ta, încercând să
te facă să rupi ciclul de 40 de zile şi să te oprească din meditații. Acest lucru indică faptul că meditațiile tale au
efect. Continuă să faci meditațiile cu rozariul în fiecare zi, indiferent de ceea ce se întâmplă. De regulă astfel de
manifestări apar în ultimele 30-40 zile din ciclul de meditații, pentru a încerca să te facă să sari peste o zi şi
astfel să fi trimis din nou la ziua 1 şi/sau să întrerupi meditația. Fi pregătit şi conștient de acest lucru. Trebuie
să continui şi să lupți. Numai cei puternici vor supraviețui aici şi își vor atinge țelurile.

Energia trebuie aplicată din nou şi din nou până când schimbarea este obținută, până când dorința ți se
materializează.

În cazul vindecării, dacă este vorba de boli cronice, e importat să mergi dincolo de simptome, în meditație.
Dacă nu se merge la sursă, simptomele pot dispărea pentru o perioadă şi reapărea în cazul în care meditația
este întreruptă. Cu cât o boală este mai veche, cu atât este nevoie de mai mult timp pentru a o elimina, uneori
luni sau chiar ani. Problemele din naștere sunt cele mai rele şi cel mai dificil de vindecat, însă în nici un caz
imposibile. Doar că necesită mai multă putere şi efort. Prin folosirea Rozariului Satanic, în primul rând ne luăm
înapoi ceea ce este al nostru şi în al doilea rând blasfemiem biserica catolică/creștină. Am descoperit că
această metodă de meditație este excelentă (iar aceasta este o afirmație modestă). Vibrațiile devin ritmice, iar
puterea este amplificată, materializându-ți dorințele mult mai repede.
Pentru a utiliza Rozariul Satanic în mod ideal, ar trebui să îl folosești împreună cu Cabala. ADEVĂRATA Cabala
constă în vibrație, cum ar fi vibrarea Runelor, a numelor Demonilor, a cuvintelor de putere egiptene, etc., cu
scopul de a-ți spori energia şi puterea. Această formă de meditație este avansată şi extrem de efectivă.

7|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Poți folosi vibrația pentru a-ți spori energia şi conștiința, o poți focaliza pe o anumită chakră sau aspect al
sufletului sau o poți folosi în lucrări de vrăjitorie. Îți sugerez să îți faci propriul Rozariu Satanic. Sunt ușor de
creat. Materialele necesare sunt ieftine şi disponibile în majoritatea magazinelor care au un raion pentru lucru
manual. Achiziționează-ți de acolo coarda şi bilele. Baphometul îl poți comanda de pe internet de la orice
magazin ocult bine aprovizionat. De asemenea îți sugerez să lași puțin spațiu între bile, astfel încât să le poți
diferenția cu ușurință în timpul vibrațiilor. Poți adăuga o extra-bilă (eu folosesc bile pătrate în acest caz) pe
care să o adaugi pe la jumătatea rozariului; în acest fel poți simți unde ai ajuns cu vibrațiile, fără a întrerupe
transa/meditația. Fiecare set pentru vibrații ar trebui despărțit de o bilă mai mare, pentru afirmații.

Câteva exemple pentru utilizarea Rozariului Satanic – simte-te liber şi modifică meditația şi afirmația, astfel
încât să ți se potrivească scopurilor personale:

PENTRU A ATRAGE BANI:


1. Începe cu bila mai mare de lângă Baphomet şi rostește-ți afirmația în minte. Spre exemplu “Atrag mari
sume de bani ușor de obținut. Acești bani sunt pe gratis şi în totalitate ai mei, ca să îi păstrez şi cheltuiesc
după cum doresc.” Acum direcționează energia, vizualizând o lumină alb-aurie (această culoare este
pentru toate scopurile) în portofelul tău şi pe tine.
2. Rozariul Satanic ar trebui să aibă 108 bile, așadar un set din laturile principale ar trebui să conțină doar 8
bile. Ai dori să începi cu latura din care primul set conține 9 bile. Ia prima bilă din primul set, inspiră şi
odată cu expirația, vibrează: F-F-F-F-F-F-F-E-E-E-E-E-E-E-H-H-H-H-H-H-H-U-U-U-U-U-U-U.
3. Treci la a doua bilă din primul set, inspiră şi odată cu expirația, vibrează: F-F-F-F-F-F-F-E-E-E-E-E-E-E-H-H-
H-H-H-H-H-U-U-U-U-U-U-U
4. Repetă acest lucru pentru restul bilelor din set. Cu fiecare vibrație, vizualizează Runa Fehu strălucind din
ce în ce mai tare cu energie (dacă vibrezi numele unui Demon, vizualizează-i Sigiliul în același fel).
5. Când termini primul set de 9 bile şi ajungi la a 10-a bilă (care ar trebui să fie mai mare, ca să poți face cu
ușurință diferența dintre seturi), rostește-ți din nou afirmația şi pune energia proaspăt ridicată, în
atragerea banilor (precum se explică în exemplul de mai sus). La bila mai mare îți poți rezerva câteva
secunde pentru a respira normal de câteva ori, înainte de a te întoarce înapoi la vibrații.
6. Repetă aceiași pași pentru seturile care au mai rămas.

PENTRU IUBIRE/POFTĂ SEXUALĂ


Pentru a aduce persoana dorită în viața ta, vizualizează energia ridicată prin vibrații, învăluind-o. De asemenea,
te poți imagina întreținând relații sexuale (sau orice alt lucru) cu ea. Îți sugerez să vizualizezi lumina (energia),
învăluindu-vă pe amândoi, în timpul meditației/imaginației. După ce ai terminat, te poți masturba şi trimite
energia orgastică în el/ea.

PENTRU VINDECARE
Rostește afirmația pentru vindecare şi apoi direcționează energia atât prin simțit cât şi prin vizualizare, către
partea afectată a organismului tău. Dacă vindeci pe cineva drag, folosește vizualizarea şi nu uita să îi cureți
partea afectată înainte să începi meditația (poți face acest lucru cu energie pura alb-aurie, ca energia Soarelui)
Amintește-ți, în cazul vindecării, energia împreună cu afirmațiile trebuie direcționate spre organul afectat de
10-20 de ori pe zi. Acest lucru nu poate dura mai mult de 1-2 minute de fiecare dată, însă trebuie făcut cât mai
des posibil. Ori de câte ori te poți concentra, inspiră energie vindecătoare şi direcționeaz-o spre organul
bolnav, până când ești vindecat în mod complet.

PENTRU MAGIE NEAGRĂ


Folosește rozariul în același fel, pentru a pompa energie negativă în victimă.

ATENŢIE!
Este important să folosești un alt rozariu pentru lucrările de Magie Neagră. Rozariul acumulează energie şi
devine din ce în ce mai puternic, de fiecare dată când îl folosești. În mod evident, energiile contrare pot intra în
conflict, anulându-se una pe cealaltă.

Am folosit un Rozariu Satanic atât pentru a-mi materializa dorințele, cât şi pentru a-mi spori energiile. Lucrările
care implică Runele sunt extrem de puternice şi în timpul meditației nu este ciudat să îți vezi anumite aspecte
ale sufletului şi să îți simți energia aliniindu-se.

8|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Futhark

9|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
10 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
FEHU

Germanic: Fe (Fehu)
Gotic: Faihu
Scandinav: Fé
Anglo-Saxon: Feo, Feoh
Islandez: Fé
Norvegian: Fe

#1. Această rună începe alfabetul Futhark şi este prima dintre cele trei ættir. Caracterizează animalul de
povară. Slugarnic, prost, încet, domesticit şi blajin. Lașitate. Acestea sunt efectele direcționării energiei runei,
în magie. Să crească, să cutreiere, să distrugă.

Aspecte pozitive, Magie Albă:


Bogăție, posesii, onoruri, proprietăți, bani, expansiune. Putere asupra mediului de viață, crește în avere;
fertilitate, mobilitate.

Magie Neagră: Inculcă lașitate, dobitocie, frânge spiritul, leagă inamicul; inculcă teamă şi dependență în
inamic.

ÜRUZ, AUROCHS

ÜRUZ, AUROCHS
Anglo-Saxon: UR
Germanic: Uraz (Uruz)
Gotic: Urus
Scandinav: Úr
Anglo-Saxon: Ur
Islandez: Úr
Norvegian: Ur

#2. Aurochs este o specie de bivol sălbatic care trăia în pădurile europene. Prin anii 1600 a fost vânat până la
extincție. Această rună este sămânța cosmică, începuturi şi origini. Este de natură masculină şi conferă tărie,
rezistență şi atletism. Este o rună a curajului şi îndrăznelii, a libertății şi rebeliunii. Ur reprezintă cornul sau
falusul erect, învierea, viața de după moarte. Ceea ce vine, este şi trece.

Magie Albă: este folosită pentru a amenința şi distruge.

Magie: transfer de energie, folosită pentru a proiecta sau extrage energie. Utilizările repetate ale acestei rune,
va crește în mod treptat cantitățile de energie pe care le poți manipula în orice moment. Ajută la creșterea
propriilor rezerve de energie. Atunci când se folosește Fa împreuna cu altă rună, aceasta lucrează pentru a
spori puterea oricărei rune cu care este folosită, pentru bine sau rău. Adepții pot combina forțele lui Fa cu
forțele lui Isa (foc şi gheață), însă acest lucru se poate dovedi dezastruos pentru neinițiat. Culorile care merg
bine cu această rună, sunt verde şi auriu strălucitor.

11 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
THURISAZ (ghimpe)

Germanic: Thyth (Thurisaz)


Gotic Thauris
Scandinav: Þurs
Anglo-Saxon: þorn
Islandez: Þurs
Norvegian: Thurs

#3. Rună a tăierii, asprimii şi a durerii. Forță brută, putere distructivă a haosului şi ruinei. De asemenea moarte
şi înviere, transformare şi îndepărtare a obstacolelor. Puterea acestei rune este sălbatică, fiind necesară o
minte/voință puternică pentru a o direcționa. Ur asistă energiile altor rune cu care este folosită, ca să se
manifeste în realitate. Precum un fulger, Thorr aduce în peisaj energiile berserker; astfel de energii sălbatice ar
trebui folosite numai în război sau atac. Poate ridica şi cârmui furtuni cu descărcări electrice şi poate poate
provoca şi direcționa fulgere. În multe basme germane, precum acela cu “Frumoasa Adormită”, înțepătura
unui ghimpe, a unui ac de păr sau a unui fus, aruncă o vrajă peste victimă.

Heliotropul a fost folosit împreună cu această rună în ridicarea furtunilor. Hematitul folosit cu această rună,
poate crea un scut împotriva energiilor electromagnetice şi deci ajută la respingerea blestemelor. Utilizând
această rună cu un cristal ascuțit, focalizează energiile şi le proiectează.

Magie Neagră: aduce distrugere şi confuzie. Thorr este folosit în distrugerea inamicilor şi în blesteme. Mai este
utilizat pentru a controla pe cineva sau pentru a-l dezarma.

Magie Albă: rună a vindecării. Conferă înțelepciune, curaj, tărie psihică, independentă şi abilități de conducere.

ANSUZ (Zeu)

Germanic: Aza (Ansuz)


Gotic: Ansus
Scandinav: Óss, Áss
Anglo-Saxon: Aesc, (Os, Ac)
Islandic: Óss, Áss
Norvegian: As

#4. Rună a puterii cuvântului/discursului, distruge tirania; “Forța ta spirituală te eliberează”. Ordine, opozitul
haosului, inspirație creativă, abilități de oratorie magică, abilități în convingerea altora sau a unei audiențe,
printr-un discurs. Deschide canalele de auto-exprimare şi învinge obstacole de orice fel.

Utilizat pentru îndepărtarea legăturilor. Asistă în consolidarea abilităților psihice şi magice. De asemenea, este
folosit în lucrările de invocare. În comunicarea cu Demonii, această rună este folosită cu lapislazuli.

12 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
RAIDHO (călărie, călătorie)

Germanic: Reda (Raidho)


Gotic: Raida
Scandinav: Reið, Reiðr
Anglo-Saxon: Rad
Islandic: Reið
Norvegian: Reid, Reidr

#5. Rună a deplasărilor, călătoriilor şi a rezistenței fizice. Această rună a fost folosită ca un farmec pentru
călători, de asemenea incluzând călătoriile astrale. Reidh acționează ca şi călăuză pentru morți, în drumul lor în
lumea de dincolo. Reidh este şi o rună a relocării, cum ar fi schimbarea domiciliului. Această rună mai
înseamnă şi căutarea şi găsirea; pornirea în căutare şi pășirea în necunoscut. În magie, când energiile acestei
rune sunt trimise către altcineva, îi va crea neliniște şi nemulțumire. Produce schimbări în viață pentru mai
bine sau mai rău, depinzând de celelalte rune folosite în lucrare. Reidh este o rună solară, simbolizând carul lui
Amon Ra, Zeul egiptean al Soarelui, precum şi ciclurile Marilor Sabaturi Satanice. De asemenea, Reidh asistă în
călătoria astrală. Este o rună a ritmului şi a muzicii; te poate face conștient de ritmurile naturale în viață şi te
ajută să îți organizezi mai bine timpul. Această rună reprezintă dreptatea şi esența legii, în timp ce Tyr este
litera legii. Poate fi folosit în ritual, pentru a conferi putere de mișcare – percuție, dans, bătăi din palme, etc.

KENAZ (torţă)

Germanic: Chozma (Kenaz)


Gotic: Kaun
Scandinav: Kaun
Anglo-Saxon: Cen, Ken
Islandic: Kaun
Norvegian: Kaun

#6. Rună a luminii. Lumina sufletului; de asemenea intelect. Călătorul, în drumul său spre lumea de dincolo,
purta Kaum pentru iluminarea căii şi pentru ghidaj. Această rună are forma unei delte, pentru zbor ușor şi
penetrare. În magie, această rună poate fi folosită pentru intelect, penetrând lucrurile, întrucât poartă energie.
De asemenea, crește gradul de conștientizare şi conferă discernământ. În Magie Neagră, este folosită pentru a
provoca dobitocie; lucrează în așa fel încât victima va rămâne în necunoștință de cauză. Această rună
reprezintă şi plăgile, inflamațiile, umflăturile şi bubele. Este utilizată în controlul şi valorificarea energiilor
sexuale şi în magia sexuală. Kenaz este adesea folosită împreună cu alte rune de foc, pentru eliberarea
spiritului pe tărâmurile puterii. Această rună poate fi folosită pentru în dirijarea şi influențarea emoțiile
celorlalți. Revarsă carismă, care este legată de energiile sexuale. De folos în ridicarea Șarpelui Kundalini. Cu
această rună se folosesc agata de foc şi opalul de foc, în special când se lucrează magie sexuală.

13 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
GEBO (dar)

Germanic: Geuua (Gebo)


Gotic Giba
Scandinav: Gipt, Giöf
Anglo-Saxon: Geofu (Gyfu)
Islandic: Gjöf
Norvegian: Giof

#7. Aceasta este o rună a sacrificiului şi a dării. Se dă ceva de valoare personală, în mod voit – cum ar fi puțin
sânge – atunci când alegem să consacrăm runele în acest fel. Aceasta este o rună a inițierii, unde facem un
sacrificiu personal pentru a obține cunoștință, putere şi înțelepciune. Nu există câștig fără durere. În magie,
Gipt este o aducătoare de daruri. Gipt este relaționată nunților şi a alianțelor. Gipt mai este folosit în magie
sexuală şi în vrăji de legare. Poate fi folosită pentru a lega pe cineva de o obligație nedorită şi poate fi folosită
în aruncarea vrăjilor de iubire. Pietrele folosite cu această rună sunt smaraldul şi jadul. Atunci când este
folosită în Magie Neagră, aduce durere şi sacrificiu peste victimă, fără nici o recompensă. Dacă este folosită cu
runa Isa, combinația este puternică în legarea inamicilor.

WUNJO

Germanic: Uuinne (Wunjo)


Gotic: Winja
Scandinav: Vend
Anglo-Saxon: Wynn
Islandic: Vin
Norvegian: Wynn

#8. Wunjo este o rună a onorurilor şi a recompenselor. Eforturile ne sunt răsplătite. Vend este extaz contopit
cu lumină. Autoritate, respect şi tărie. Această rună este excelentă în alungarea depresiei. Ajută la unirea
familiei şi în refacerea prieteniilor. Dărâmă zidurile dintre tine însuți şi alții. Atunci când este direcționată spre
alții, în magia neagră, această rună poate fi folosită în a inculca siguranță şi încredere în lucrurile greșite,
conducându-i la cădere/ruinare. Vend mai este şi o rună a vindecării, întrucât leagă vindecarea minții de
vindecarea trupească. Îndepărtează bolile. Este bună în lucrările relaționate chakrei inimii. Topazul şi cuarțul
trandafiriu intensifică această rună. Wunjo este ideală în creșterea confidenței şi a stimei/respectului de sine.

HAGL (Hail)

Germanic: Haal (Hagalaz)


Gotic Hagl
Scandinav: Hagall
Anglo-Saxon: Hægl
Islandic: Hagall
Norvegian: Hagall, Hagl

#9. Această rună reprezintă grindina. Sacrificiu involuntar, fără nici o răsplată; o rună a suferinței şi nedreptății.
O rună a distrugerii, dezastrului şi violenței. În general, Hagl este folosită în Magia Neagră, trimițând distrugere
sub forma oricărei rune este folosită împreună cu aceasta, livrând pierderi violente şi durere. Hagl este o rună
a întregimii şi a numărului nouă. Nouă este cel mai mare număr german al puterii, fiind şi un număr al lui
Satan, întrucât este egal cu numărul chakrelor principale (cele șapte chakre + chakrele umerilor).

14 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
NAUTHIZ (nevoie)

Germanic: Noicz (Nauthiz)


Gotic: Nauths
Scandinav: Nauð, Nauðr
Anglo-Saxon: Nied (Nyd)
Islandic: Nauð
Norvegian: Naudr, Naud

#10. Nautiz este o rună a rezistenței şi a voinței. Tăria mentală de durată. Reprezintă noaptea întunecată a
sufletului şi este relaționată runei Hagl. În magie, Nautiz conferă sfidarea şi tăria de a continua, atunci când
toate speranțele par pierdute. Este o rună a supraviețuirii şi a curajului în fața morţii. Când este direcționată
spre altcineva, oferă tărie spirituală de a continua şi rezistență în fața dezastrului. În Magie Neagră, aduce
suferință şi dificultăți victimei. Nautiz este o rună a conflictului şi rezistenței. O rună a alungării şi a curățirii
prin foc. Poate fi folosită în combaterea vrăjilor. Dezvoltă voința şi independentă financiară. Este o rună a
judecății şi încercării. Obsidianul este piatra folosită cu această rună. Obsidianul mai este şi o piatră a planetei
Saturn, care aduce greutăți şi rezistentă.

ISA (gheață)

Germanic: Icz (Isa)


Gotic Eis
Scandinav: Íss
Anglo-Saxon: Is
Islandic: Íss
Norvegian: Is

#11. Isa este o rună a legării. Reprezintă furișul şi viclenia şi este folosită atunci când operatorul vrea să
acționeze nedetectat; Iss conferă invizibilitate. În natură, înghețul se strecoară peste tot, în liniște înghețând şi
imobilizând totul în calea lui. Cei care sunt inconștienți, îi cad victimă. În magie, Iss este o rună a legării şi
prevenirii acțiunilor prin mijloace ascunse. Poate opri un proiect şi poate împiedica ceva/cineva din dezvoltare.
Este folosită în tăinuire şi poate face o victimă inconștientă de dezastrul iminent, astfel încât orice acțiune va fi
prea târzie. De asemenea, mai este folosită pentru a împiedica orice acțiune şi de a ruina activitățile plănuite.
Isa îngheață acțiunea şi este o rună a răcelii, sterilității şi morţii. Isa este exact opozitul lui Fehu. După cum
Fehu este o rună a mișcării, Isa este o rună a legării.

Atunci când este folosită într-un ritual împotriva cuiva, aduce sterilitate, previne prosperitatea, provoacă
depresie şi servește drept obstacol în a acționa. Poate fi folosită pentru a cauza frică paralizantă sau obsesie în
alții şi pentru a preveni sau opri mișcarea, atât cea de creștere, cât şi cea de dezintegrare. Pe o notă mult mai
pozitivă, această rună ajută în meditația vid, deoarece aduce tăcere; de asemenea este de ajutor în
concentrare, aducând liniște şi îndrumare.

Isa trebuie folosită cu grijă, deoarece te poate face greoi de cap sau obsesiv. Isa calmează isteria,
hiperactivitatea şi agitația. Este adesea folosită în vrăji de răzbunare şi în apărare. Ajută la focalizarea minții
operatorului. În combinații cu alte rune, Iss previne energiile acestora din a interfera între ele.

15 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
JERA (an)

Germanic: Gaar (Jera)


Gotic: Jer
Scandinav: Ár
Anglo-Saxon: Ger (Jara)
Islandic: Ár
Norvegian: Jara, Ar

#12. Jera este o rună a ciclurilor, fiind un simbol al seceratului, unde eforturile aratului şi semănării sunt
răsplătite cu roade. Ar reprezintă ciclurile schimbării. Ciclurile vieții, a lunii, a anotimpurilor. Ar este în contrast
cu Iss – runa care produce imobilitate. Semnifică întoarcerea Soarelui, încurajând la acțiune. Ar simbolizează
un vortex al ciclurilor energetice, roata vieții, punctul din mijlocul unul cerc – care este simbolul soarelui şi care
înseamnă regenerare. Când este folosită în operațiunile magice, poate produce o răsturnare a sorții sau a
norocului. Precum Cartea de Tarot “Roata Norocului”, Ar poate inversa circumstanțele, astfel încât ghinionul
este înlocuit cu noroc şi vice-versa.

O rună a răbdării, a conștientizării şi a acționării în acord cu ciclurile naturale. Această rună este excelentă în
lucrările cu natura; este o rună a rodniciei. Ingaz este sămânța plantată, Berkano este pământul care o
primește, iar Jera este creșterea şi recoltarea. O rună a planurilor pe termen lung şi a persistenței; de
asemenea asigură succesul planurilor.

Această rună mai ajută şi în ritualuri, servind ca îndrumător în sincronizarea corectă a ritualurilor, în special
inițierea. Atunci când este folosită în Magie Neagră, Jera poate aduce în peisaj cele mai rele aspecte ale wyrd-
ului (sorții, destinului) cuiva şi dezvoltă forțele de auto-distrugere. Piatra este agat.

EIHWAZ

Sunet: Ë
Germanic: Ezck (Eihwaz)
Gotic: Eiws
Anglo-Saxon: Yr (Eoh)
Norvegian: (Eo)

#13. Este folosită în necromanție (comunicarea cu morţii). Este o rună a morţii şi a puterii asupra morților.
Eihwaz întărește voința şi poate fi folosită în regresiile în viețile anterioare, pentru a câștiga cunoștință şi
înțelepciune din aceste vieți.

Reprezintă forța kundalinică. Această rună protejează sufletul prin orice fel de greutăți. Precum planeta Pluto,
aceasta este o rună a transformării prin moarte şi înviere, guvernând peste transformările puternice şi
profunde, pe toate nivelurile. Cuarțul fumuriu este piatra folosită cu această rună. Ambele pot fi folosite la
activarea şi ridicarea Șarpelui Kundalini.

16 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
PETHRO

Germanic: Pertra (Perthro)


Gotic: Pairthra
Scandinav: Perð
Anglo-Saxon: Peordh (Pertra)
Islandic: Perð, (Plástur)
Norvegian: (Pertra)

#14. Perthro este o rună folosită în divinație. Prin această rună, poți câștiga cunoștință şi înțelepciune despre
alte rune. Această rună protejează împotriva forțelor distructive ale altor rune. Cu ajutorul lui Perthro, putem
descoperi în mod intuitiv, cunoștințele pierdute despre alte rune. Perthro este o rună a meditației. Onix este
piatra folosită cu această rună.

ALGYZ

Germanic: Algis, Algiz or Elhaz


Gotic: Algs
Anglo-Saxon: Eolh
Norvegian: Elgr

#15. Această rună este folosită pentru protecție. Mai este folosită în consacrare şi în alungarea energiilor
negative. Este excelent de purtat atunci când se întrețin ritualuri periculoase, întrucât Algiz protejează
împotriva energiilor negative. Piatra folosită cu această rună este turmalina neagră.

SOWILO

Germanic: Sugil (Sowilo)


Gotic: Sauil
Scandinav: Sól
Anglo-Saxon: Sigel
Islandic: Sól
Norvegian: Sol
Daneza Veche: Sulu
Germana Veche: Sil, Sigo, Sulhil

#16. Sowilo este runa Soarelui şi poate fi folosită în magie masculină. Sowilo este o rună a invincibilității şi a
triumfului final. Această rună este una de mișcare şi de acțiune, revărsând voința de a acționa. Simbolizează
chakrele, urma fulgerului şi scânteia vieții. Kundalini este precum un fulger, aruncând sclipiri atunci când se
conectează cu a 6-a chakră. Sowilo este folosit pentru a consolida voința şi încrederea de sine. Are atât
proprietăți combative cât şi ocrotitoare.

Utilizat pentru a înțelege forțele energetice din lume şi din astral. Când este folosită împreună cu alte rune,
Sowilo le activează şi le întărește. Poate fi folosită în meditație şi pentru a întări chakrele. Scoate şi pune în
evidentă abilitățile de conducere, precum şi abilitatea de a-i inspira pe ceilalți. Dă tărie în spirit. Diamantul este
piatra folosită cu această rună.

17 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
TIWAZ

Germanic: Tys (Tiwaz)


Gotic: Teiws
Scandinav: Týr
Anglo-Saxon: Tir, Tiw
Islandic: Týr
Norvegian: Ty

#17. Inculcă curaj şi onoare. Tyr este runa dreptății şi a justiției. Este folosită pentru a crea stabilitate şi pentru
a lega energiile haotice. Este bună în lucrările de apărare şi răzbunare, întrucât reprezintă justiția. Pietrele sunt
heliotropul şi hematitul.

BJÖRK

Germanic: Bercna (Berkano)


Gotic: Bairkan
Scandinav: Bjarkan
Anglo-Saxon: Beroc
Islandic: Bjarkan
Norvegian: Bjarkan

#18. Această rună poate fi folosită în magia feminină şi în lucrările de fertilitate feminină şi creșterea
odraslelor. Este utilizată pentru a tăinui lucruri şi în protecție. Această rună simbolizează energiile feminine.
Există un vechi obicei Păgân de a îngrădi un copil la naștere cu energiile protectoare ale lui Berkano, care vor
rămâne cu el pentru întreaga sa viață.

EHWAZ

Sunet: Ë
Germanic: Eys (Ehwaz)
Gotic: Aihwa
Scandinav: Ehol, Ior
Anglo-Saxon: Eoh
Islandic: Eykur
Norvegian: Eh, Eol

#19. Reprezintă calul. De asemenea este îndeaproape identificat cu Castor şi Polux, gemenii din zodia Gemeni.
Este utilizată pentru a vedea în viitor şi în comunicările psihice (telepatie). Asemenea chakrei a patra, această
rună unește opusurile. Ehwas fortifică relațiile de prietenie şi sigilează căsătoriile. Poate fi folosită pentru a
lega gândurile şi acțiunile cuiva, de voința operatorului.

Ajută în divinație, pentru a înțelege dorința Zeilor. Este utilizată pentru la împuternicirea formelor mentale şi la
aducerea acestora sub controlul şi comanda magului. Atunci când este folosită cu alte rune, Ehwaz le unește
energiile în mod armonios.

18 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
MANNAZ

Germanic: Manna (Mannaz)


Gotic: Manna
Scandinav: Maðr
Anglo-Saxon: Mann
Islandic: Maður
Norvegian: Madr

#20. Rună a intelectului şi a pârții drepte a creierului. Este utilizată în sporirea intelectului şi întărirea
memoriei. Te ajută să te cunoști mai bine, lucru care este esențial în magie. Ametist

LÖGR

Germanic: Laaz (Laguz)


Gotic: Lagus
Scandinav: Lögr
Anglo-Saxon: Lagu
Islandic: Lögur
Norvegian: Laukr

#21. Tăinuiește şi simbolizează necunoscutul. Descoperă şi neutralizează otrăvurile. Lucrurile ascunse sunt
dezvăluite. Asistă în conștientizarea energiilor şi îți sporește senzitivitate. Este bun pentru radiestezişti şi
pentru aceia care lucrează cu pendulul. Ajută în lucrările astrale. Poate fi folosit pentru sporirea tăriei fizice şi
psihice. Este utilizat în magia feminină şi pentru a masca forțele altor rune.

IGAZ
Germanic: Enguz (Ingwaz)
Gotic: Iggws
Scandinav: Ing, Ingvarr
Anglo-Saxon: Ing
Islandic: Ing
Norvegian: Ing

#22. Simbolul alternativ pentru această rună, seamănă foarte mult cu Sigiliul lui Azazel. Ingaz este echivalentul
masculin a runei Berkano. Îl reprezintă pe zeul “Ing”. Aceasta este runa în care puterea este depozitată.
Transformă puterea din stare activă în stare potențială. Poate deposeda un bărbat de masculinitatea sa sau pe
oricine, bărbat sau femeie, de forța-i vitală. Asemenea unui cristal, această rună stochează energia până când
aceasta este necesară. Piatra este fildeș.

19 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
DAGAZ

Germanic: Daaz (Dagaz)


Gotic: Dags
Scandinav: Dagr
Anglo-Saxon: Daeg
Islandic: Dagur
Norvegian: Dagr

#23. Reprezintă climaxul orgasmului, unde scopul lucrării este îndeplinit. Asemenea planetei Uranus, această
rună dă flash-uri de intuiție şi cunoștință. Ajută la ridicarea Șarpelui Kundalini. Cel mai bine este de folosit cu
alte rune care conferă înțelepciune şi care sporesc gradul de conștientizare.

ÖDHAL

Germanic: Utal (Othala)


Gotic: Othal
Scandinav: Oðal
Anglo-Saxon: Otael (Ethel)
Islandic: Óðal
Norvegian: Ödal

#24. Rună a proprietății şi a terenului. Moștenire. Rună a neamului şi a moștenirii. Este utilizată în accesarea
memoriei rasiale, pentru cunoștință strămoșească. Se mai folosește pentru obținerea bogățiilor sub formă de
proprietăți şi posesii. Spre deosebire de Fehu, această rună reprezintă proprietățile stabile şi nu cele mobile.
Poate fi folosită pentru a incita rasism şi prejudecăți culturale. Othala reprezintă cercul/sfera, hotarul. Lemnul
pietrificat este piatra care merge bine cu această rună; scoate la suprafață memorii din viețile trecute, talente
şi înțelepciune din incarnările precedente.

20 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Mai multe informații
Meditația și lucrările magice cu runele își au rădăcinile în Cabala Runică. Cabala ADEVĂRATĂ are la bază
principiul creației prin sunet. Anumite sunete scoase în secvențe specifice împreună cu concentrarea pe
diverse chakre, părți ale sufletului sau chiar înafara ființei tale, face ca intenția și vizualizarea să ți se manifeste
în planul material.

Aici mai avem un aspect, și anume ”mantra”. Există practici antice care au supraviețuit prin yoga, dar care au
fost alterate de-a lungul secolelor. Modul corect de folosire a mantrelor este prin vibrație. Puterea acestora nu
se manifestă dacă doar le repeți papagalicește, așa cum sunt învățați elevii din clasele de yoga.

Religia creștină a luat multe mantre și le-a corupt în mod complet, transformându-le în rugăciuni robotice
lipsite de sens. Un exemplu clar este rozariul catolic. Rozariul catolic a fost furat din bilele tibetane ”Mala”,
care aveau 108 bile. Din câte am citit, rozariul catolic are 54 de bile – adică jumătatea lui 108, lucru care face și
mai evident locul de unde acestea au fost furate. Acum, scopul bilelor mala a fost vibrarea mantrelor. Este de
foarte mare ajutor când ești în meditație profundă și vibrezi o rună sau un cuvânt de putere de foarte multe
ori, pentru că îți permite să ții numărătoarea prin simpla trecere a degetelor peste șiragul cu bile, astfel încât
nu pierzi nici numărătoarea și te poți concentra deplin pe lucrarea pe care o faci. Acesta a fost scopul original și
unic al bilelor mala. După cum putem vedea, creștinismul este un program corupt care FURĂ cunoștința și
învățăturile spirituale, după care le pângărește în gunoi fără valoare.

Am găsit că vibrațiile cabalistice ar trebui efectuate de cel puțin 25 de ori pe sesiune, pentru a fi efective.
Numărul de repetiții pentru fiecare rună ar trebui să fie un multiplu al numărului runei. Spre exemplu, dacă
numărul runei pe care o folosești este 2, atunci aceasta ar trebui vibrată de un multiplu al lui doi, mai mare
decât 25; dacă numărul runei este 7, atunci aceasta ar trebui vibrată de un multiplu al lui 7, mai mare decât 25
(exemplu: 28, care este 7x4; 35 care este 7x5; 42, care este 7x6; și așa mai departe).

Bineînțeles că cel mai puternic ar fi un număr peste 100, însă dacă ești începător, ar trebui să ajungi la un
număr atât de ridicat în mod treptat. De asemenea, pentru lucrări specifice, ar trebui să vibrezi runa aleasă în
fiecare zi, timp de 40 de zile fără întrerupere.

Îți spun eu că rezonanța sunetului din vibrarea runei îți va rămâne imprimată în suflet și va continua să lucreze
mult după terminarea celor 40 de zile. Vibrația este și o modalitate excelentă de a stimula chakrele și a le face
să picure energie.

Începe cu un număr de vibrații pe care știi că le poți manevra, pentru 40 de zile. Dacă începi cu prea multe, gen
dacă începi cu peste 100 de vibrații pe zi, s-ar putea dovedi a fi prea mult pentru început. Începe cu cât te simți
confortabil și crește numărul în mod treptat. NICIODATĂ nu-ți ține respirația prea mult și nu o forța. Poți de
asemenea să respiri normal pentru câteva secunde între vibrații. Perfecțiunea se va manifesta de la sine în
timp.

Fraza ”la început a fost cuvântul” a fost FURATĂ din Egiptul Antic.
Acest lucru înseamnă că lucrurile se manifestă în planul material prin sunet.

21 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Carul lui RA și rotirea energiei Chi
Adevărata semnificație a Carului lui Ra – care mai târziu a evoluat în runa Reidh – este rotația
bioelectricității/energiei chi. Acestui lucru îi corespunde și carul din cărțile de Tarot. Această meditație este
avansată. Mi-a fost dată de Demonii și este din Cabala Egipteană.

1. Condensează-ți energia chi în una din chakrele tale. Această meditație ar trebui efectuată atunci când
îți poți simți bioelectricitatea (uneori aceasta mai amplificată, alteori este mai puțin pronunțată). Dacă
nu-ți poți simți energia chi, fă câteva runde de respirație energetică.
2. Circulă-ți bioelectricitatea condensată (care ar trebui să fie sub forma unei sfere mici de lumină
intensă) prin fiecare chakră. Spre exemplu, începe de la baza coloanei vertebrale și urc-o prin toate
extensiile din spate ale chakrelor principale până la chakra coroanei; de aici coboar-o în chakra a 6-a
(situată în spatele celui de-al treilea ochi); de aici o poți trece prin glanda pineală dacă dorești, după
care focalizeaz-o în al treilea ochi, iar de aici coboar-o prin fiecare dintre extensiile din față ale
chakrelor principale până ajungi din nou în chakra bazei. Aceasta ar alcătui un circuit.
3. Ceea ce este diferit cu această meditație, este că în fiecare chakră în care focalizezi sfera cu energie
chi concentrată, vibrezi mantra RA. Vibrația ar trebui simțită în fiecare chakră la rând, atunci când
focalizezi energia chi în ea.
Vibrația ar trebui să sune în felul următor: EERRRRR-AAAAAAA.

Ar putea fi nevoie de practică pentru a putea simți vibrația în fiecare chakră în care focalizezi energia chi.

22 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
23 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
24 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Cifrul Diavolului
Versiune pentru printat

1|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
2|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Cuprins
Enochiana, limba Demonilor ................................................................................... 5
Alfabetul enochian ................................................................................................................. 7
Despre Codurile Enochiene .................................................................................................... 5
Explicații despre pronunție .................................................................................................... 7
Strigătele sau Codurile Enochiene satanice ........................................................................... 9
Primul Cod..................................................................................................................................... 11
Al Doilea Cod ................................................................................................................................. 12
Al Treilea Cod ................................................................................................................................ 13
Al Patrulea Cod ............................................................................................................................. 14
Al Cincilea Cod............................................................................................................................... 15
Al Saselea Cod .............................................................................................................................. 16
Al Saptelea Cod ............................................................................................................................ 17
Al Optulea Cod .............................................................................................................................. 18
Al Noualea Cod.............................................................................................................................. 19
Al Zecelea Cod ............................................................................................................................... 20
Al Unsprezecelea Cod ................................................................................................................... 21
Al Doisprezecelea Cod................................................................................................................... 22
Al Treisprezecelea Cod .................................................................................................................. 23
AlPatrusprezecelea Cod ................................................................................................................ 24
Al Cincisprezecelea Cod ................................................................................................................ 25
Al Saisprezecelea Cod ................................................................................................................... 26
Al Saptesprezecelea Cod ............................................................................................................... 27
Al Optsprezecelea Cod .................................................................................................................. 28
Al Nouasprezecelea Cod ............................................................................................................... 29

3|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
4|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Enochiana, limba Demonilor

Motivul pentru care aceste coduri au fost revizuite, este acela că Anton S. LaVey – care le-a inclus în Biblia Satanistă
– nu le-a tradus în enochiană. Lăsate în varianta lor originală, acestea sunt foarte hulitoare la adresa lui Satan.

Codurile de față au fost revizuite în întregime, atât în română cât şi în enochiană. Acestea sunt extrem de puternice.
Ministerul Bucuria lui Satan nu sfătuiește pe nimeni le să folosească (în special în enochiană), dacă nu a întreținut
în prealabil Ritualul de Dedicare. Enochiana este o limbă foarte antică. Este limba originală vorbită de Zei. Atât
Demonii cât şi îngerii înțeleg şi folosesc enochiana.

Despre Codurile Enochiene


Cei mai mulți Sataniști au auzit de Codurile Enochiene prin intermediul Bibliei Sataniste, scrisă de Anton Szandor
LaVey. Mulți folosesc aceste coduri în ritualuri şi în rugăciuni. Însă ceea ce este necunoscut celor mai mulți oameni,
este că Anton LaVey nu a revizuit niciodată aceste coduri, cu toate că în cele mai multe dintre ele traducerea fost
schimbată – dar nu în toate – pentru a se conforma Satanismului.

Spre exemplu:
Asha, Baeovib, Gahoachma, Iabes, Iad, Iadpil, Iadapiel, Iadanahe, Iaida, Iaidon, Idoian, Idoigo, Ioiad, L, Mad, Mada,
Oiad, Piad, Zilodarp, Zirenaiad şi multe altele, sunt toate nume/pseudonime ale lui yaweh/iehova. Aceste nume
sunt intacte în întreaga Biblie Satanică în enochiană. Așadar, necunoscut celor mai mulți sataniști, recitarea acestor
coduri în enochiană (din Biblia Satanistă, de A.S.LV), dă slavă şi închinare “dumnezeului” creștin.

De asemenea, sunt coduri a căror traducere, LaVey nu s-a sinchisit să o altereze. De exemplu:

Al Cincilea Cod, pagina 186, la sfârșit:


“Domnul şi Stăpânul nostru este Unul Singur”. UNUL SINGUR este un pseudonim al lui iehova. Numărul lui Satan
este DOI.

pagina 192, în josul paginii:

” … şi slava Dumnezeului tău în creația ta”. Aceasta este mai degrabă flagrant. Acest pasaj nu a fost schimbat
niciodată din textul original şi ghici la cine se referă în enochiană? Cu siguranță nu face aluzie la Satan, sub nici o
formă.

Pagina 204, Al Optulea Cod este foarte hulitor:


“oare degeaba se năruie dragonul”. Dragonul este simbolul sacru al lui Satan şi simbolizează puterea spirituală
(Șarpele Kundalini) din noi toți.

Pagina 252,
“Dumnezeul întinderii şi a subjugării” nu este Satan, ci iehova. Acest lucru iese în evidentă în întreaga biblie creștină,
loc în care acesta în mod personal, a dirijat uciderea în masă a milioane de oameni, mânat de nestăvilita lui sete de
sânge. Zilodrap este numele lui în enochiană şi este tradus ca “dumnezeul întinderii şi subjugării”.

Pagina 258,
“al cărui Dumnezeu este mânie şi furie”. Toți aceia care sunt familiarizați cu creștinismul, îl cunosc pe acest zeu
“mânios” care neîncetat pedepsește şi blestemă omenirea.

LaVey a lăsat aproape toate codurile în enochiană, exact așa cum erau.

Codurile Enochiene au fost luate din originalele Strigăte Enochiene. Aceste 19 strigăte nerevizuite, au scopul de a
aduce Apocalipsa/Armaghedonul şi de a asigura victoria extratereștrilor aflați sub masca lui yaweh/iehova şi a
cohortelor acestora. Nerevizuite, acestea nu fac decât să îl slăvească pe iehova şi să-l hulească pe Regele Satan.

5|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Codurile de pe acest website au fost revizuite atât în română cât şi în enochiană şi reformulate, astfel încât să îl
hulească pe iehova şi să îl slăvească pe Satan şi să asigure victoria Tatălui nostru.

Codurile conțin cuvinte pline de putere, în special atunci când sunt recitate în enochiană. Datorită reviziilor şi a
experiențelor pe care mulți dintre noi le-au avut cu acestea, Ministerele Bucuria lui Satan îi sfătuiește cu tărie pe
toți cei care folosesc aceste coduri în ritualuri sau rugăciuni, să întrețină în prealabil Ritualul de Dedicare, deoarece
acestea pot fi periculoase pentru neinițiat.

Să amintim mai multe blasfemii la adresa lui Satan, în codurile din Biblia Satanică; cartea “Goetia; Codul Minor al
Regelui Solomon; Clavicula Salomonis Regis, tradus în engleză de Samuel Liddell şi MacGregor Mathers, editată şi
cu o introducere de Aleister Crowley; a doua ediție ilustrată” © 1995, pg. 97 – 124, conține petiția pentru
yhvh/jehova împreună cu îngerii inamici folosiți pentru a amenința şi constrânge Demonii lui Satan, folosindu-se
metodele cercurilor şi a restului recuzitei inamice. Întreg ritualul este tradus în enochiană, acolo fiind introduse şi
numele în enochiană ale lui yhvh/jehova. Numele enochiene ale ‘zeului’ extraterestru inamic, folosite pentru a
abuza Demonii şi a îl blasfemia pe Satan sunt toate intacte în Biblia Satanica, aducându-i deci slavă acestui monstru.
Acesta este felul în care în mod secret inamicul se infiltrează, creând un link spiritual. Prin acest link spiritual, acesta
poate aduce distrugere peste practicant.

Datorită duratei extinse şi a efortului depus în acest proiect, nu voi intra în detalii cu privire la vizitele angelice pe
care Dr. John Dee şi Edward Kelly le-au avut şi în cadrul cărora au primit traducerea originală de la îngeri.

În încheiere; sunt conștientă de faptul că mulți oameni, în mod eronat cred că Dee şi Kelly nu au fost vizitat de îngeri
ci de Demoni. După un studiu profund al fundalului şi după experiența pe care am avut-o în cadrul revizuirii
Codurilor Enochiene, sunt absolut convinsă şi fără nici un strop de îndoială că vizitatorii NU au fost Demoni, ci îngeri.

În mod continuu am întâmpinat obstacole atunci când am lucrat la aceste coduri, iar cele mai multe probleme au
apărut atunci când am revizuit codurile care conțin blesteme împotriva lui iehova. Am avut parte de ghinion
inexplicabil, întreruperi ale electricității fără nici o explicație, în urma cărora trebuia să refac lucruri pe care le
terminasem deja, probleme cu calculatorul, precum şi multe alte incidente neobișnuite şi de o natură foarte
negativă. Ceilalți apropiați mie, precum şi clerul, au fost de asemenea afectați.

Tatăl Satan m-a vizitat de mai multe ori pe durata revizuirilor şi mi-a zis că este foarte mulțumit. Mi-a mai spus că
lucrarea aceasta a fost cu mult întârziată. De asemenea mi-a mai zis că mulți nu înțeleg şi nu sunt conștienți de
puterea acestor coduri.

În original, enochiana a fost folosită în chemarea îngerilor.

- Înalta Preoteasă Maxine Dietrich

6|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Alfabetul enochian

Explicații despre pronunție


Enochiana este o limbă incantată și vibrată. Obiectivul este să atingi un ton monoton şi să îl menții. Acest lucru îi
crește puterea în mod drastic.

- TOATE literele ‘R, r’ trebuie durigate – limba este vibrată pe cerul gurii.

– TOATE literele ‘J, j’ sunt pronunțate moale precum în cuvântul franțuzesc ‘Jacques’, cuvântul hindus ‘Raja’ sau
cuvântul românesc ‘vrajă’.

– litera ‘L, l’ de la sfârșitul cuvântului trebuie stresat.

Silabele cu majusculele din pronunție trebuie accentuate. În exemplul următor, accentul se cade pe silabele
evidențiate prin majuscule: VIR-gu-lă, ma-JUS-cu-lă, to-POR, etc.

– A, a: se pronunță ‘a’ scurt, precum în ‘cal’, pat, zar.

– AA, aa: se pronunță ‘a’ lung, precum în ‘fereastră’, ‘speranță’, ‘artă’.

– ĂU, ău: se pronunță precum ‘o’ în cuvintele englezești ‘rope’, ‘road’.

În enochiană nu se cunoaște nici un cuvânt pentru “IAD.”


Împărăția lui Satan ESTE în Sud.

7|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
8|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Strigătele sau Codurile Enochiene satanice

9|M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
10 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Primul Cod
Traducerea în română: Pronunție:

Domnesc peste tine, zice Satan/Lucifer OL • ZO-naf • vo-ra-SAA-ja


Înălțat deasupra cerurilor GO-ho • SEI-TAN • LO-na-sa • CAA-laț
Şi pământului; în a cărui mâini OD • VO-rass • caa-OS-sa-go;
Soarele este precum o sabie, ZO-ba-raa • ZOL • RO-ra
Iar Luna precum un foc mistuitor: I • TAA • NATS-pa-sa
Care ți-a stabilit croiala OD • ga-RAA-aa • TAA
În mijlocul veșmântului meu MAA-la-pa-ra-ja: • DAASS • HO-la-caa
Şi care te-a îmbinat precum îmi îmbin palmele mâinilor CAA-AA • no-ta-HO-aa • ZI-mats • OD
Şi ți-a luminat veșmântul cu lumină infernală. CO-ma-maa • TAA • NO-ba-lo
Am stabilit o lege care să îmi guverneze fii și fiicele. zi-EIN • OD • LU-SIF-ti-an
V-am dezvăluit adevărul și v-am pus în mâini O-bo-lei • AA
Puterea de a înțelege. DO-naass-do-gaa-MAA-taass-toss
Mai mult decât atât, voi v-ați ridicat vocile O • o-ho-REI-laa • TAA-baa • OL
Şi ați jurat ascultare și încredere lui Satan/Lucifer, NO-rei • OD • PAA-sa-bas • OL
Care trăiește și triumfă, care nu are nici început zo-na-REI-na-saj
Şi nici sfârșit. vaa-O-aan • OD
Care strălucește precum o făclie to-O-aat • NO-nu-CAA-fei
În mijlocul palatului vostru și care domnește între voi ga-MI-caa-la-ZO-maa • PI-laa
Ca echilibru al dreptății și al adevărului. FAA-ra-zam • za-na-ra-JAA • OD
Așadar înaintați și descoperiți-vă! ZU-ra-jaas • AA-da-naa • OD
Deschideți misterele creației voastre! GO-no • DEI • SEI-TAN • DAAS • HOM
Primiți-mă cu prietenie! OD • TO • ZO-baa • ca-RO-od-zi
Căci servesc același scop! I-paam • UL • VA-LAS • i-PAA-miss
Ca un adevărat închinător al lui Satan/Lucifer DAASS • lo-HO-lo • Veip
Exaltat în glorie și în putere, no-ta-HO-aa • po-AA-maal • OD
Al Împărăției Sudului. BO-ga-paa • aa-AA-i • TAA • PI-aap
pi-AA-mol
OD • vaa-O-aan • zaa-CAA-rei • CAA
Primul Cod în enochiană: OD • ZAA-ma-raan! • O-do
CHI-ca-lei • CAA-aa! • ZO-ra-jei!
Ol sonuf vorsag goho Satan lonsh Calz od vors caosgo; ZI-ra • NO-co! • ho-AA-ta-ha
sobra zol Ror i ta nazps od graa Ta malprg: Ds hol-q SEI-TAN • BA-va-fad • LO-na-sa
qaa nothoa zimz Od Commah ta nobloh zien od LO-na-do • baa-BAA-jei
luciftian Oboleh a donasdogamatastos. O ohorela
taba Ol nore od pasbs ol zonrensg Vaoan od tooat
nonucafe gmicalzoma. Pilah Farzm znrza od surzas
Adna od Gono de Satan, ds hom od Toh. Soba croodzi
ipam ul vls Ipamis. Ds loholo vep nothoa poamal Od
bogpa aai ta piap piamol Od vaoan. Zacare ca od
zamran! Odo cicle qaa! Zorge! Zir noco! Hoath Satan
bvfd lonsh londoh babage

11 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Doilea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
Vă pot aripile vântului
Înțelege vocile pline de uimire AA-da-jat • va-PAA-aa
O voi, fii şi fiice ale lui Satan? ZONJ • OM • fa-AA-ip
Dintre care focul Iadului a prins contur ZAA-lad, • NO-na-si
În adâncul fălcilor mele; NO-rei • OD • PAASS-a-bas
Pe care i-am pregătit ca pe o adunare DEI • SEI-TAN?
Pentru nuntă, ori precum florile ZO-baam
În frumusețea lor pentru odăile DO-naass-do-gaa-MAA-taass-toss
Plăcerii. Picioarele voastre sunt mai tari i-ZAA-zaaţ • pi-AA-da-pa;
Decât piatra stearpă, ca-SAA-ra-maa • aa-ba-RAA-maj
Iar vocile voastre mai puternice TAA • AA-la-di
Decât mulțimea vânturilor; paa-raa-ca-LEI-da
Căci ați devenit ca o construcție CA
Cum alta nu mai este, TAA • LO-ra-sa-la-ca
Salvați în inima lui Satan/Lucifer, DUR-bas • o-O-jei
Atotputernicul. ca-VAA-saa-hi. • JI-vi
Așadar ridicați-vă! Înainta-ți! ca-HIS • LA-zad • O-ra-ri,
Înspre servitorii Lui; OD
Descoperiți-vă în putere, mi-CAA-lap • ca-HIS
Şi faceți-mă un puternic vizionar al lucrurilor; BI-aa • o-ZO-na-jon;
Pentru că sunt al lui Satan/Lucifer LAAP • NO-aan • ta-RO-fa
Care trăiește veșnic! CO-raz • TAA • JEI,
O• CA • MAA-nin
DEI • SEI-TAN • TOL-LO-na-sa.
Al Doilea Cod în enochiană: TO-rat-su! • zaa-CAA-rei! • CAA
CA • NO-Cod; • ZAA-ma-raan
Adgt vpaah zong om faaip sald, mi-CAA-la-zo, • OD • o-ZAA-zam
Nonci nore od pasbs de Satan? va-REI-lap • LAAP • ZI-ra
Sobam Donasdogamatastos DEI • SEI-TAN
Izazaz piadph; casarma abramg ta aldi aa-PI-laa • GO-hud!
Paracleda q ta lorslq turbs ooge
Qvasahi. Givi chis lusd orri, od micalp chis bia ozongon;
Lap noan trof cors ta ge,
O q manin de Satan tol-lonsh
Torzu! zacare! ca c noqod;
Zamran micalzo od ozazm vrelp lap
Zir de Satan apila gohed!

12 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Treilea Cod
Traducerea în română: Pronunție:

Iată! zice Satan, Eu sunt un ciclu MI-ca-maa! • GO-ho • SEI-TAN,


În mâinile căruia se află 12 împărății. ZI-ra • co-ma-SEI-la • AA
Nouă sunt locurile în care răsuflă viața zi-EIN • BI-aa • OSS • LO-na-do.
Restul sunt ca niște seceri ascuțite, AIM ca-HIS • o-ta-HIL
Sau coarne ale morţii în care se află Creaturile JI-JI-paa • va-na-da—LA
Pământului ca-HIS • TAA • pa-VIM • CA
Şi nu sunt lăsate la o parte de propriile mele mâini, MO-sa-pa-lei • tei-LO-ca
Care de asemenea ca-VI-IN • to-la-TO-raj
Se odihnesc şi se vor ridica! caa-OS-sa-gaa • ca-HISSI
La început v-am făcut administratori şi v-am așezat OD • ca-HISS • GHEI • EM • O-zi-ein,
În cele doisprezece scaune de domnie, DAASS • TAA
Dând fiecăruia dintre voi, în mod succesiv putere ba-ra-ga-DO • OD • TO-rat-sul!
Asupra celor nouă perioade adevărate ale timpului, aa-ca-RO-od-zi • ei-OLL
Cu scopul ca, baa-la-ZAA-raj, • OD • aa-AA-laa
De la cei mai cu seamă dintre voi şi din colțurile OSS • ta-HI-lan • NEI-taa-aab,
Domniilor voastre, să îmi puteți lucra puterea: da-la-va-JAA • vo-ma-SAA-raj
Revărsând focurile vieții LO-na-saa • caa-pa-mi-AA-li • VO-rass • AIM •
Şi înmulțind-vă continuu pe Pământ. HO-mil
Așa deveniți restauratorii justiției şi adevărului. CO-ca-sab, • FAA-fein, • i-ZI-zop • OD • mi-i-
În numele lui Satan, ridicați-vă! NO-aaj
Descoperiți-vă! Iată! Îndurările Lui înfloresc! DEI • ga-NEI-taa-aab, • VAA-van • LO-na-sa:
Numele Lui este măreț printre noi! paa-na-PI-ra
În El noi zicem progresați! Ascundeți! maa-la-pi-RI-ji • PI-laad
Aplecați-vă asupra noastră! caa-OSSC. • NO-aan • va-NAA-laa
Precum se face cu părtașii BAA-la-ta • OD • vo-O-aan. • AA
Misterelor Lui în creația voastră! SEI-TAA’S • do-O-ri-in, • TO-rst-su!
ZAA-maa-raan! • MI-ca-maa!
i-EI-ha-va-zoz • Caa-CAA-com!
Al Treilea Cod în enochiană: do-O-ei-in • NO-aar • mi-caa-O-laţ
aa-AA-i • OM! • ca-SAA-ra-maj
Micama goho Satan, zir comselh go-HI-yaa: • ZAA-caar! • TO-rat-su!
A zien biah os londoh. Em chis othil gigipah vnd-l i-ma-VAA-maar • pa-va-GO!
Chis ta pvim q mospleh teloch pa-va-GO • pa-LAA-pa-li
Qvi-in toltorg caosga chisi od chis CHI-ca-leis • CAA-AAN!
Ge m ozien, ds t brgdo
Od torzul! acroodzi eol balzarg, od
Aala os thiln netaab, dlvga vomsarg
Lonsa capmiali vors em homil cocasb,
Fafen izizop od miinoag de gnetaab,
Vavn lonsh: panpir malpirgi pild caosg
Noan vnalah balt od vooan.
A Satan’s dooain, torzu!
Zamran! Micma! Iehvsoz ca-cacom!
Dooain noar micaolz aai om!
Casarmg gohia: zacar! Torzu! Imvamar pvgo!
Pvgo plapli cicles qaan!

13 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Patrulea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
Am străbătut Sudul
Şi am privit în jurul meu spunând: o-ta-HIL • LA-za-di
Nu sunt tunetele creșterii baa-BAA-jei • OD
Numerotate 666, DO-ra-pa-haa • go-HO-la:
Ele care domnesc în cel de-al doilea colț? ga-ca-HISS • GEI
Am dat loc, a ceea ce nimeni nu a dat aa-vaa-VAA-go
În afară de numărul 2: în care CO-ra-map • MI-aan,
Se află cel de-al doilea început al lucrurilor DAASS • ZO-naf
Şi sporesc iute, care de asemenea în mod succesiv, VI-va-div? • o-AA-li
Adăugând numerele timpului ZO-baam • AAGH
Şi sălașul puterilor lor CO-ra-ma-po • ca-RAP
Precum începutul nouă! VI-IV: • ca-SAA-ra-maj
Ridicați-vă! Voi fii ai plăcerii! VIV • ca-RO-od-zi
Şi vizitați pământul! ca-HIS OD • va-GEIJ,
Căci eu sunt Satan care este şi trăiește veșnic! DAASS • TAA • caa-pi-MAA-li,
În numele Lui Satan, înaintați! Înfățișați-vă co-AA-zi-or • gaa-pi-MAA-on
Drept izbăvitori plăcuți, OD • o-na-sa-HIN
Care îl puteți lăuda BI-aa TAA • ca-RO-od-zi
Printre fiii oamenilor! AIM! • TO-rat-su! • NO-rei
DEI • ca-VAA-saa-hi!
OD • EIF • caa-OS-sa-gaa!
Al Patrulea Cod în enochiană: LAAP • ZI-ra • SEI-TAN
DAASS • I • OD
Othil lusdi babage od dorpha gohol: aa-PI-laa • GO-ha!
G-chis ge avavago cormp mian, I • SEI-TAN’S • do-O-ei-ip,
Cormp mian, oali sobam ag zaa-CAA-rei! • ZAA-ma-raan
Cormpo crp vi-iv: casarmg viv croodzi o-bei-li-ZO-na-ja,
Chis od vgeg, ds t capimali NO-na-si • REI-sat
Coazior gapimaon od lonshin biah TOCS • aa-AAF • NO-rei
Ta croodzi em! Torzu! MO-laap!
Nore de qvasahi od ef caosga!
Lap zir Satan ds i od
Apila gohed! I Satan’s dooaip,
Zacare! Zamran obelisong
Nonci rest tox aaf nore molap!

14 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Cincilea Cod
Traducerea în română: Pronunție:

Puternicele sunete au pătruns ZAA-paa • zi-MI-I


În cel de-al patrulea colț şi au devenit za-DIV • OD • NO-AASS
Drept furnizori ai Providenței Domnului Satan, o-bei-li-ZO-na-dja • DEI
Dând naștere lăcașului tăriei şi a priceperii SEI-TAN’S • YAA-ra-ra-i,
În ceruri, drept sprijin neîncetat; i-O-la-kaam • va-GHEI-aar • OD
Pe care am fixat stâlpii ga-MI-caa-la-ZO-maa • pa-RAAFF
Veseliei 666 şi le-am dat CAA-laţ • TAA-ba-li-or;
Vase pentru a stropi pământul ca-SAA-ram • aa-MI-pa-zi
Cu toate creaturile lui; NAAŢ • aa-RA-ta • MI-aan,
Iar aceștia sunt fii şi OD • da-la-va-DJAAR
Fiicele lui Satan. Ai celui dintâi, ZIT-sop • za-LI-daa
Şi ai celui de-al doilea şi ai începutului caa-OS-su-dji • to-la-TO-ra-dji;
Propriilor lor lăcașuri care sunt împodobite OD • ZI • ca-HIS • NO-rei
Cu lămpi ce ard continuu, ale căror numere OD • PAASS-a-ba • DEI • SEI-TAN.
Sunt ca la începutul, sfârșiturile TAA-lo • OD • taa-VIV • OD
Şi cuprinsurile timpului. ca-RO-od-zi • DEI • tu-HI-lad
De aceea! Veniți şi înfățișați-vă creației voastre! DAASS • ca-HIS • ga-NO-nap
Vizitați-ne în pace şi confort pei-O-aal • CO-ra-ma-faa
Concludeți-ne drept primitorii misterelor voastre; de ca-HIS • ca-RO-od-zi
ce? VA-LAS • OD • CA
Pentru că ne închinăm lui Satan/Lucifer în toată gloria CO-caa-sab.
Sa, CAA! • ni-ISS • OD
Eternă! ZAA-caar • CAA-AASS!
fei-ta-HAA-ra-si
OD • ba-li-O-raa • o-ZAA-ţa-maa
Al Cincilea Cod în enochiană: EI-da-naass • CHI-ca-leis • BAA-ga-lei?
DJEI • bo-AA-la-vaa • SEI-TAN
Sapah zimii sdiv od noas obelisong BA-va-zad, • GO-hud!
De Satan’s yarry, iolcam vgear od
Gmicalzoma praf calz tablior;
Casarm amipzi naz arth mian,
Od dlvgar zizop zlida caosgi
Toltorgi od z chis nor od
Pasbs de Satan. Talo od taviv
Od croodzi de thild ds chis
Gnonp peoal cormfa chis croodzi vls
Od q cocasb ca! Niis od zacar
Qaas! Fetharsi od bliora ozazma ednas
Cicles bagle? Ge boalvah Satan bvsd,
Gohed!

15 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Saselea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
Spiritele celui de-al patrulea colț
Sunt nouă, mărețe pe bolta GAA • DEI • sa-DIV • ca-HIS
Apelor; în care Al Doilea le-a EIM, • mi-CAA-la-zău • pi-lat-SIN
Plantat drept chin pentru iehova DEI • ZO-baam; • ca-SAA-ram • taa-VIV
Şi drept podoabă fiilor HAA-radj • TAA
Şi fiicelor Lui Satan, MI-ra • i-YAAD,
Dându-le lănci mistuitoare pentru a vântura OD • O-ba-loc • NO-rei • OD
Pământul şi nouă muncitori neobosiți PAASS-a-ba • DEI • SEI-TAN,
Ale căror cursuri oferă mângâiere da-la-va-DJAAR • MAA-la-paa-raa-djaa
Pământului, aparținând guvernării AA-raa • caa-OS-sa-gaa • OD • EIM
Şi dăinuirii. Ascultați-Mi vocea! caa-NAAL
Am vorbit pentru voi şi ZO-bol • ZAA-ra • fa-ba-LI-aa-rad
Vă pun în putere şi Mă înfățișez caa-OS-sa-gaa,
Vouă, ale căror lucrări trebuie să fie OD • ca-HIS • NEI-taa-aab • OD
Un cântec de onoare MI-aam.
Şi de laudă Lui Satan în propria creație! zol-la-PEI-ta-ha • BI-ein!
ba-RI-taa • OD • ZAA-caam
ga-mi-CAA-la-zo • ZO-ba-haa
Al Șaselea Cod în enochiană: VAA-van • taa-RI-aan • la-VI-aa-hei • OD
EI-ca-rin • DEI • SEI-TAN • caa-AA-on!
Gah de sdiv chis em,
Micalzo pilzin de sobam;
Casarm taviv harg ta mir iad,
Od obloc nore od pasbs
De Satan, dlvgar malprg ar caosga
Od em canal sobol zar fbliard
Caosga, od chis netaab od miam.
Solpeth bien! Brita od zacam
Gmicalzo sobha vavn trian lviahe
Od ecrin de Satan qaaon!

16 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Saptelea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
Estul este o casă de plăceri
RAA-aas • I • ZAA-la-maan
În care se cântă elogii printre flăcările
BAA-baa-LO-nad • o-ei-ca-RI-mi
Primei glorii, în care Domnul Satan
aa-AA-o• MAA-la-pa-ra-dja
Şi-a deschis gura iar acestea au devenit
ca-RO-od-zi • BA-va-zad
Nouă sălașe vii,
ca-VI-in • SEI-TAN • O-do
În care se desfată puterea omului;
ba-va-ta-MON • OD • ZI
Şi sunt împodobite cu ornamente
ca-HIS • NO-AAS • EIM
Ale strălucirii, ca niște făcătoare de minuni
paa-RAA-di-aal • ca-SAA-ra-madj
Asupra tuturor creaturilor; ale căror regate şi
va-GHEI-aar • o-LO-raa
Continuitate sunt la fel ca cele șapte ziarahe,
ca-HI-ra-laan; • OD • ZI
Turnurile mărețe ale Lui Satan,
ca-HIS • ZO-naac
Locuri veșnice ale mângâierii; ale bucuriei
Lu-SIF-ti-an, • CO-raz
Eterne.
TAA • VAA-val • ZI-ran
O, voi slujitori ai plăcerii
to-la-HAA-mi; • ZO-baa
Veniți! Înfățișați-vă!
LO-na-do • OD • MI-aam
Cântați elogii în numele Lui Satan/Lucifer!
ca-HIS • TAA • CA
Fi-ți măreți printre noi; pentru că în aducerea Lui de
ZI-aa-raas • mi-CAA-laţ
aminte
va-MAA-di-aa • DEI • SEI-TAN,
Se găsește tăria, iar puterea noastră
pi-BLI-aar; • MAAŢ • GO-hud.
Este sporită
CAA
În confortul Lui Satan/Lucifer!
NO • ca-VOL • DEI • ca-VAA-saa-hi,
zaa-CAA-rei!
ZAA-ma-raan!
Al Șaptelea Cod în enochiană:
o-ei-ca-RI-mi • DEI • SEI-TAN!
o-mi-CAA-o-laţ • ah-AA-i • OM;
Raas salman babalond oecrimi aao malprg
BAA-ga-lei • PAA-pa-nor • I
Croodzi bvsd, qviin Satan Odo bvtmon
da-la-va-DJAAM • LO-na-sa-hi,
Od z chis noas em paradial
OD • va-ma-pa-LIF • va-GHEI-dji
Casarmg Vgear olora chirlan; od z chis
ba-li-O-ra • DEI • SEI-TAN!
Zonac luciftian, cors ta vavl zirn tolhami;
Soba londoh od miam chis ta q ziarahs,
Micalz vmadea de Satan, pibliar;
Moz gohed. C no qvol de qvasahi,
Zacare! Zamran! Oecrimi de Satan!
Omicaolz aai om; bagle papnor i dlvgam
Lonshi, od vmplif vgegi blior de Satan!

17 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Optulea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
Miază-ziua, a cincea, este precum
În Duat, făcută din stâlpi de BAA-zam, • O, • I • TAA • AA
Zambile, în care Strămoșii DU-vaat, • O-lan • NAAŢ
Au devenit puternici, pe care am aa-VAA-ba, • ca-SAA-ra-madj
Pregătit-o pentru propria mea judecată va-RAAN • ca-HIS • va-GHEIDJ
Spune Satan; care trăiește şi domnește DAASS • aa-ba-RAA-madj
Pentru totdeauna. Bucurați-vă! În gloria BAA-la-tim • GO-ho • SEI-TAN;
Dragonului care este triumfător şi ZO-baa • aa-PI-laa • OD
Etern! Câți sunt aceia care BO-ga-paa • GO-hud.
Rămân în gloria Pământului ca-HI-ra-laan! • AA • BA-va-zad
Care există şi care nu vor vedea moartea DEI • VO-vim • AA-ra • I
Până când iehova va cădea iar HO-ma-to • OD • GO-hud!
Urmașii lui se vor scufunda? Veniți! I-ra-djil • ca-HIS • DAASS
Întrucât tunetele au răsunat! paa-AA-ox • I • BA-va-zad • DEI
Veniți! Căci templele şi caa-OS-sa-go • DAASS • ca-HIS
Mantia Lui Satan vor fi încoronate OD • IP • va-RAAN • tei-LO-aa
Şi nu mai sunt separate. CAA-ca-radj • i-YAAD • ga-NAA-i
Veniți! Înfățișați-vă! Spre teroarea LO-na-ca-ho • OD • FAA-fein
Pământului şi pentru mângâierea noastră ga-NAA-i • CAA-ra-baaf?
Şi a semenilor noștri pregătiți! ni-ISS-o
BAA-ga-lei • aa-vaa-VAA-go
i-YO-ra!
Al Optulea Cod în enochiană: ni-ISS-ău • BAA-ga-lei
zi-AA-i-on • OD • MAA-ba-saa
Bazm, o, i ta a at, DEI • SEI-TAN • taa-RI-aan
Oln naz avabh, casarmg vran chis MO-maar • OD • ca-HIS • RI-pi-ra
Vgeg ds abramg baltim goho Satan; po-I-lap.
Soba apila od bogpa gohed. ni-ISS! • ZAA-ma-raan!
Chirlan! A bvsd de vovim CHI-aa-O-fi • ca-OS-sa-go, • OD
Ar i homtoh od gohed! Ba-li-O-rus • OD • CO-ra-si • TAA
Irgil chis ds paaox i bvsd ca-HIS • aa-ba-RAA-midj!
De caosgo ds chis od ip
Vran teloah cacrg iad gnai loncho
Od fafen gnai carbaf? Niiso!
Bagle avavago yor! Niiso! Bagle siaion
Od mabsa de Satan trian momar
Od chis ripir poilp. Niis! Zamran!
Ciaofi caosgo, od bliors
Od corsi ta chis abramig!

18 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Noualea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
Un măreț străjer de foc
Cu săbii înflăcărate cu două tăișuri, mi-caa-O-laţ • ba-RAA-na-sa-djei
Care au esența furiei şi paa-ra-DJEIL • NAA-pa-taa
Ale căror aripi sunt ale mâniei maa-laa-pi-RI-dji, • DAASS
Şi ale căror aripi sunt de pelin şi ba-RIN • EI-faa-FAA-fei
De măduva sării, şi-au înfipt VO-na-pa-ho • OD
Picioarele în sud şi sunt ZO-ba-caa • va-PAA-aa
Măsurați cu ministerele lor ca-HIS • taa-TAAN • OD
Șase sute Șaizeci şi Șase. ta-RAA-naan • BAA-la-iei,
Acestea adună mușchiul Pământului AA-laar • la-SAD-aa • baa-BAA-djei
La fel cum omul bogat OD • ca-HIS • HO-la-caa • CA
Își adună comoara. Blestemați sunt Iehova; no-ca-VO-di • MI-aan. • va-NAAL
El care șade pe tronul sfânt aa-la-DON • MOM • caa-OS-sa-go
Şi la fel şi servitorii săi! Ale căror ticăloșii TAA • LAASS • o-la-LO-ra
Sunt în ochii lor, ca niște pietre de moară ga-NAA-i • LIM-a-LAA-la.
Mai mărețe decât pământul, iar din gurile lor AA-ma-maa • ca-HIS • jaa-HO-va;
Plouă mări de sânge; capetele le sunt acoperite i-YAA-do-I-go • OD • ca-HIS
De diamante iar pe mâinile lor se află no-CO-di! • ZO-ba-caa
Mâneci de marmură. Fericit este cel maa-da-RID • ca-HIS
La care aceștia nu se încruntă; De ce? o-o-AA-no-aan, • aa-VI-nin-ya
Satan/Lucifer s-a desfătat în el. da-RI-la-pi • OD
Detașați-vă! Părăsiți-vă esența! ba-va-ta-MON-i • PAA-ram
Pentru că este un timp de mângâiere. caa-OS-sa-djin, • za-va-ma-VI
caa-NI-laa; • DAA-ziţ • ca-HIS
ei-taa-HAA-maţ • AA
Al Nouălea Cod în enochiană: ca-HI-la-DAA-o• OD • MI-rac
O-zol • ca-HIS
Micaolz bransg prgel Napta malpirgi, pi-di-AA-i • co-la-LAAL.
Ds brin efafafe vonpho od sobca vpaah va-la-CHI-nin • AA • ZO-baam
Chis tatan od tranan balye, alar Lusda va-CHIM IP; • BAA-ga-lei?
Babage od chis holq C noqvodi Mian. SEI-TAN • ca-HI-ra-laan
Vnal aldon mom caosgo Ta las ollor PAA-ra. • ni-ISS-o• BAA-mas
Gnai limlal. Amma chis Jehova; idoigo o-FAA-faa-fei! • BAA-ga-lei • AA
Od chic noqodi! Sobca madrid chis CO-ca-sab • I • CO-raz • CAA
Ooanoan, aviny drilpi caosgin, od va-NI-djei • ba-li-O-ra
Bvtmoni parm zvmvi cnila; daziz chis
Ethamz a childao od mirc ozol chis
Pidiai collal. Vlcinin a sobam vcim ip;
Bagle? Satan chirlan par. Niiso!
Bams ofafafe!
Bagle a cocasb i Cors ca vnig blior!

19 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Zecelea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
Tunetele judecății şi ale mâniei sunt numărate
Şi adăpostite în sud. co-RAAC-so • ca-HIS • CO-ra-map
Precum un stejar ale cărui ramuri sunt cuiburile OD • co-HIS • ba-LAA-nas • DEI
tânguirii baa-BAA-djei. • aa-zi-AA-zi-or
şi a plânsului așezate pentru iehova şi slugile lui, paa-EIB • ZO-baa • LI-lo-non
care ard zi şi noapte şi vomită capetele scorpionilor ca-HIS • VI-rac • I-o-pa-haan
şi trăiesc cu otravă amestecată cu sulf. OD • raa-ca-LI-ra • maa-AA-si
Acestea sunt tunetele ce rag cu forța a o sută de BAA-ga-lei • i-YAAD • OD
cutremure mărețe no-CO-di, • DAASS • i-AA-la-pon
Şi de o mie de ori pe atât de multe replici, DO-si-dja • OD • BAA-sa-djim,
Care nu se odihnesc şi nu cunosc nici-un ecou al OD • ox-EIX • DAA-ziţ
timpului. zi-AA-ta-riss, • OD • Zaa-la-ba-ROX
Aici o piatră naște o mie altele, SI-nac-si-ra • FAA-bo-aan.
în același fel în care inima omului creează gândurile. va-NAAL • ca-HIS • CO-na-sat
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! DAASS • i-YO-ra • EI-O-raz
Da, vai! Va fi pentru cel ce stă pe tronul sfânt în cer! vo-HIM • DJI-zi-aax • OD
Ticăloșenia lui este, a fost şi va fi mare! MAA-tab • co-CAA-saa-djei • pa-LO-si
Îndepărtați-vă! MO-la-vi, • DAASS • paa-DJEI
Dar fără sunetelor voastre! IP, • laa-RAADJ • OM
da-RO-lan • MAA-to-rab
CO-ca-sab. • EI-ma-naa • La
Al Zecelea Cod în enochiană: paa-ta-RAA-lax • i-OL-chi
MAA-tab • NO-midj • mo-NO-nas
Coraxo chis cormp od chis blans o-LO-raa • ga-NAA-i-ei
De babage. Aziazior paeb soba lilonon aa-na-GHEI-laa-rad. • o-HI-o!
Chis virq eophan od raclir maasi o-HI-o! • o-HI-o! • o-HI-o!
Bagle iad od noqodi, ds ialpon o-HI-o! • o-HI-o! • NO-ib
Dosig od basgim, od oxex daziz siatris, o-HI-o! • BO-lap • i-YAA-do-I-go
Od salbrox cynxir faboan. Vnal chis maa-da-RI-aax! • BAA-ga-lei
Const ds yor eors vohim gizyax i-YAAD • maa-da-RID • I,
Od matb cocasg plosi molvi, ZI-rop • OD • ca-HIS-o
Ds page ip, larag om droln da-RI-la-paa. • ni-ISS-o!
Matorb cocasb. Emna l patralx ca-RIP • IP • mi-CAA-laţ • AA-paa!
Yolci matb Nomig monons
Olora gnay angelard. Ohio! ohio! ohio!
Ohio! ohio! ohio! noib ohio!
Bolp idoigo madriax! Bagle iad madrid
I, zirop od chiso drilpa. Niiso!
Crip ip micalz apah

20 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Unsprezecelea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
Mărețul tron a oftat cu putere
Şi erau șapte tunete oc-si-AA-i-aal • HO-la-do
Iar vulturul a vorbit OD • ZI-rom • CA
Şi a strigat cu glas tare: co-RAAC-so • OD
Îndepărtați-vă de casa morţii! VAA-ba-zi-ra • caa-ma-LI-aax
Iar ei s-au adunat împreună OD • baa-HAAL: • ni-ISS-o
Şi au devenit aceia care sunt măsurați; ZAA-la-maan • tei-LO-ca!
Cei eterni, OD • PAA-ra • AA-la-don
Care conduc furtunile. OD • NO-aan • ca-SAA-ra-maan
Poftiți! Căci am pregătit HO-la-ca; • GO-hud • ZAA-gaa,
Un loc pentru voi. DO • ZI-la-daar • ZONDJ.
Așa că porniți şi înfățișați-vă! ni-ISS-o! • BAA-ga-lei
Descoperiți misterele creației voastre! aa-ba-RAA-madj • PI
Primiți-mă cu prietenie! NAA-na-ca-pa. • zaa-CAA-rei
Căci servesc același scop! CAA • OD • ZAA-ma-raan!
Ca un adevărat închinător al lui Satan/Lucifer O-do • CHI-ca-lei • CAA-aa!
Exaltat în glorie și în putere, ZOR-ra-djei! • ZI-ra • NO-co!
Al Împărăției Sudului. ho-AA-ta-haah • SEI-TAN
BA-va-fad • LO-na-sa
LO-na-do • baa-BAA-djei
Al Unsprezecelea Cod în enochiană:

Oxiayal holdo od zirom


Q coraxo od vabzir camliax
Od bahal: Niiso salman teloch!
Od par aldon od noan
Casarman holq;
Gohed saga do zildar zong.
Niiso! Bagle abramg pi noncp.
Zacare ca od zamran!
Odo cicle qaa! Zorge!
Zir noco! Hoath Satan
Bvfd lonsh londoh babage

21 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Doisprezecelea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
O, voi, care domniți în cer
Şi sunteți 3, felinarele amărăciunii NO-na-si • DAASS
Vă leagă brâurile şi vă vor ZO-naf • maa-da-RI-aax
Asigura declinul OD • ca-HIS • DAA,
Vouă, adepților lui iehova! ha-va-BAA-i-o
Căci Domnul Satan va fi înălțat; ti-BI-bap • AA-la-laar
Al cărui nume printre voi este urgie! aa-ta-RAA-aa • OD
Așadar înaintați şi descoperiți-vă! ta-RI-aan • TAA
Deschideți misterele Creației voastre! LO-la-chiz • aa-BAA-i
Primiți-mă cu prietenie! FAA-fein • DEI • i-YAAD!
Căci servesc același scop! AA-ra • SEI-TAN • O-vof;
Ca un adevărat închinător al lui Satan/Lucifer ZO-baa • do-O-ei-in
Exaltat în glorie și în putere, aa-AA-i • I • VO-na-pa!
Al Împărăției Sudului. zaa-CAA-rei • CAA • OD
ZAA-ma-raan! • O-do
CHI-ca-lei • CAA-aa!
Al Doisprezecelea Cod în enochiană: ZOR-ra-djei! • ZI-ra
NO-co! • ho-AA-ta-ha
Nonci ds sonf madriax od chis d, hvbaio tibibp SEI-TAN • BA-va-fad
Allar atraah od trian LO-na-sa • LO-na-do
Ta lolcis abai Fafen de iad! baa-BAA-djei
Ar Satan ovof; soba dooain
Aai i vonph! Zacare ca od zamran!
Odo cicle qaa! Zorge!
Zir noco! Hoath Satan
Bvfd lonsh londoh babage

22 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Treisprezecelea Cod
Traducerea în română: Pronunție:

O, voi, săbii ale Sudului NAA-pei-AA-i • baa-BAA-djei


Care aveți 42 de ochi DAASS • ba-RIN • VAAX
Pentru a stârni plăcerile păcatului, o-o-AA-o-naa • la-RI-na-djei
Făcând bărbații să fie beți; Iată! ca-VAA-saa-hi • DEI • do-AA-lim,
Este promisiunea lui Satan! Şi puterea Lui, i-O-liss • O-la-lodj
Care este numită printre O-ra-sa-baa; • MI-ca-maa!
Cei din rai, o înțepătură amară! I-sa-ro • DEI • SEI-TAN! • OD
Așadar înaintați și descoperiți-vă! TOX • LO-na-sa-hi, • DAASS
Deschideți misterele creației voastre! I • VA-MAD • aa-AA-i
Primiți-mă cu prietenie! pa-RI-aaţ • DEI • maa-da-RI-aax,
Căci servesc același scop! ga-RO-sab!
Ca un adevărat închinător al lui Satan/Lucifer zaa-CAA-rei • CAA • OD
Exaltat în glorie și în putere, ZAA-ma-raan! • O-do
Al Împărăției Sudului. CHI-ca-lei • CA-aa!
ZOR-ra-djei! • ZI-ra
NO-co! • ho-AA-ta-ha
Al Treisprezecelea Cod în enochiană: SEI-TAN • BA-va-fad
LO-na-sa • LO-na-do
Napeai babage ds brin vx ooaona baa-BAA-djei
Lring qvasahi de doalim, eolis ollog
Orsba; micma! Isro de Satan!
Od tox lonshi, ds i vmd aai priaz
De madriax, grosb!
Zacare ca od zamran!
Odo cicle qaa! Zorge!
Zir noco! Hoath Satan
Bvfd lonsh londoh babage

23 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Patrusprezecelea Cod
Traducerea în română: Pronunție:

O, voi, fii şi fiice ale Lui Satan, NO-rei • OD • PAASS-a-bus


Care ședeți pe 24 de scaune, iritante pentru el DEI • SEI-TAN, • DAASS
Cel care stă pe tronul sfânt în cer. ta-RI-nat • MI-rac • OL
Iată! Vocea Lui Satan! taa-HIL • DO-das
Promisiunea Lui i-YAA-do-I-go • AA
Care este numită printre voi justiție extremă! maa-da-RI-aax. • MI-ca-maa!
Așadar înaintați și descoperiți-vă! bi-AAL • DEI • SEI-TAN!
Deschideți misterele creației voastre! I-sa-ro • TOX • DEI • I
Primiți-mă cu prietenie! VA-MAD • aa-AA-i • BAA-la-tim!
Căci servesc același scop! zaa-CAA-rei • CAA • OD
Ca un adevărat închinător al lui Satan/Lucifer ZAA-ma-raan! • O-do
Exaltat în glorie și în putere, CHI-ca-lei • CAA-aa!
Al Împărăției Sudului. ZOR-ra-djzei! • ZI-ra
NO-co! • ho-AA-ta-ha
SEI-TAN • BA-va-fad
Al Paisprezecelea Cod în enochiană: LO-na-sa • LO-na-do
baa-BAA-djzei
Nore od pasbs de Satan,
Ds trint mirc ol thil dods
Idoigo a madriax. Micma!
Bial de Satan! Isro tox de
I vmd aai baltim!
Zacare ca od zamran!
Odo cicle qaa! Zorge!
Zir noco! Hoath Satan
Bvfd lonsh londoh babage

24 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Cincisprezecelea Cod
Traducerea în Română:
Pronunție:
O, tu, guvernatorul primei flăcări
Sub ale cărui aripi care țese I-la-sa • TAA-baa-aan • LA
Pământul cu mânie: Care cunoaște i-AA-la-pa-rat, • o-RO-ca-haa
Şi aduce dreptate şi adevăr. Pregătește-te caa-SAA-ra-maan • va-paa-AA-i
Pentru domnia lui Satan şi DAASS • o-AA-dău
Pentru Împărăția sa pe Pământ! caa-O-sa-dji • VO-na-pa:
Așadar înaintați și descoperiți-vă! DAASS • O-maax
Deschideți misterele creației voastre! OD • zo-na-REI-na-sadj
Primiți-mă cu prietenie! BAA-la-tim • OD • vo-O-aan.
Căci servesc același scop! aa-ba-RAA-madj • ZO-naf
Ca un adevărat închinător al lui Satan/Lucifer DEI • SEI-TAN • OD • LO-na-do
Exaltat în glorie și în putere, MI-rac • caa-OSSC!
Al Împărăției Sudului. zaa-CAA-rei • CAA • OD
ZAA-ma-raan! • O-do
CHI-ca-lei • CAA-aa!
Al Cincisprezecelea Cod în enochiană: ZOR-ra-djei! • ZI-ra
NO-co! • ho-AA-ta-ha
Ils tabaan l ialprt, orocha SEI-TAN • BA-va-fad
Casarman vpaahi ds oado LO-na-sa • LO-na-do
Caosgi vonph: ds omax od baa-BAA-djei
Zonrensg baltim od vooan.
Abramg sonf de Satan
Od londoh mirc caosg!
Zacare ca od zamran!
Odo cicle qaa! Zorge!
Zir noco! Hoath Satan
Bvfd lonsh londoh babage

25 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Saisprezecelea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
O, Tu, Cel al flăcării de-a doua
Ale caselor Iadului care își au I-la-sa • VIV
Începutul în glorie, maa-la-pi-RI-dji
Îl vor mângâia pe cel drept; ZAA-la-maan • DEI
Care umblă pe pământ DO-naass-do-gaa-MAA-taass-toss
Cu picioare înflăcărate; DAASS • aa-ca-RO-od-zi
Măreț este Satan şi discipolii săi! BA-va-zad, • ba-li-O-raax
Așadar înaintați și descoperiți-vă! baa-LIT; • DAASS • IN-SSI
Deschideți misterele creației voastre! caa-OSSC • LU-za-daan
Primiți-mă cu prietenie! pa-va-ra-DJAIL; • mi-CAA-la-zo
Căci servesc același scop! ca-HIS • SEI-TAN • OD
Ca un adevărat închinător al lui Satan/Lucifer FAA-fein!
Exaltat în glorie și în putere, zaa-CAA-rei • CAA • OD
Al Împărăției Sudului. ZAA-ma-raan! • O-dău
CHI-ca-lei • CAA-aa!
Al Șaisprezecelea Cod în enochiană: ZOR-ra-djei! • ZI-ra
NO-co! • ho-AA-ta-ha
Ils viv malpirgi salman de SEI-TAN • BA-va-fad
Donasdogamatatastos ds LO-na-sa • LO-na-do
Acroodzi bvsd, bliorax balit; baa-BAA-djei
Ds insi caosg lusdan pvrgel;
Micalzo chis Satan od fafen!
Zacare ca od zamran!
Odo cicle qaa! Zorge!
Zir noco! Hoath Satan
Bvfd lonsh londoh babage

26 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Saptesprezecelea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
O, tu, a treia flacără ale cărei aripi
Sunt niște coarne pentru a stârni I-la-sa • DAA • i-AA-la-pa-rat
Necazul în împărăția cerului. ZO-baa • va-PAA-aa • ca-HIS
Care ai nouă lămpi aprinse NAA-na-baa • zix-LAA-yi
Ce merg înaintea ta. Încinge-ți brâurile do-da-SI-ha • aa-DO-hi
Şi fii cu luare aminte! DEI • maa-da-RI-aax.
Așadar înaintați și descoperiți-vă! DAASS
Deschideți misterele creației voastre! baa-RIN-a-ta • EIM
Primiți-mă cu prietenie! ha-va-BAA-rău
Căci servesc același scop! TAA-sa-taax • I-la-ssi.
Ca un adevărat închinător al lui Satan/Lucifer aa-la-DON • DAAX • OD
Exaltat în glorie și în putere, to-AA-taa-ra!
Al Împărăției Sudului. zaa-CAA-rei • CAA • OD
ZAA-ma-raan! • O-do
CHI-ca-lei • CAA-aa!
Al Șaptesprezecelea Cod în enochiană: ZOR-ra-djei! • ZI-ra
NO-cău! • ho-AA-ta-ha
Ils d ialprt soba vpaah chic SEI-TAN • BA-va-fad
Nanba zixlay dodsih adohi LO-na-sa • LO-na-do
De madriax. Ds brint em hvbaro tastax ilsi. baa-BAA-djei
Aldon dax od toatar!
Zacare ca od zamran!
Odo cicle qaa! Zorge!
Zir noco! Hoath Satan
Bvfd lonsh londoh babage

27 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Optsprezecelea Cod
Traducerea în română:
Pronunție:
O, tu, măreață lumină şi flacără a mângâierii
Care dezvăluie Gloria Lui Satan I-la-sa • mi-caa-O-laţ
În mijlocul pământului, O-la-PI-ra-ta • OD
În care marile secrete ale adevărului MAA-la-pa-ra-dja • ba-li-OR-ei
Își au statornicia; care în împărăția ta este numită DAASS • O-dău • BA-va-zad
Putere prin intermediul bucuriei, fiind de nemăsurat. DEI • SEI-TAN • ău-vău-AA-ra-sa
Fii ca o fereastră a mângâierii asupra mea. caa-OS-sa-gău, • caa-SAA-ra-madj
Așadar înaintați și descoperiți-vă! mi-caa-O-laţ • CHI-ca-leis
Deschideți misterele creației voastre! vo-O-aan • ba-RI-na-tas
Primiți-mă cu prietenie! caa-faa-FAAM • DAASS • I
Căci servesc același scop! VA-MAD • AA • CA
Ca un adevărat închinător al lui Satan/Lucifer LO-na-do • va-GHEI-aar
Exaltat în glorie și în putere, DEI • MAAŢ • OD
Al Împărăției Sudului. maa-O-fa-faass.
BO-lap
CO-mo • ba-li-O-ra-ta
Al Optsprezecelea Cod în enochiană: PAA-ma-ba-ta.
zaa-CAA-rei • CAA • OD
Ils micaolz olpirt od malprg bliore ZAA-ma-raan! • O-dău
Ds odo bvsd de Satan ovoars caosgo, CHI-ca-lei • CAA-aa!
Casarmg micaolz cicles vooan brints ZOR-ra-djei! • ZI-ra
Cafafam ds i vmd a q londoh vgear de NO-co! • ho-AA-ta-ha
Moz od maoffas. Bolp como bliort pambt. SEI-TAN • BA-va-fad
Zacare ca od zamran! LO-na-sa • LO-na-do
Odo cicle qaa! Zorge! baa-BAA-djei
Zir noco! Hoath Satan
Bvfd lonsh londoh babage

28 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Al Nouasprezecelea Cod Pronunție:
I-la-sa • DEI-mons • Daass
pa-RAAFF • OD • ca-HIS
Traducerea în română: mi-caa-O-laţ • aa-ra-TAA-baass
O, voi, Demoni care sălășluiți şi sunteți măreții DEI • caa-OS-sa-go, • DAASS
guvernatori ai pământului, care efectuează judecata FI-fiss • baa-la-ZI-za-raas
Lui Satan! Vouă vi se spune: Iată imaginea Lui Satan, DEI • SEI-TAN! • NO-na-caa
Începutul mângâierii, ai cărui ochi sunt cele mai go-ha-va-LIM: • mi-CAAM
strălucitoare stele; Care v-a înmânat guvernarea aa-DO-i-aan • DEI • SEI-TAN,
Pământului cu varietatea lui, Oferindu-vă o putere a aa-ca-RO-od-zi • ba-li-O-rab,
înțelegerii, pentru a așeza totul în concordanță cu ZO-baa • o-o-AA-o-naa • ca-HIS
prevederea Lui, Cel care domnește pe tronului din Iad lu-SIF-ti-aas • aa-o-I-VI-aa-i;
şi care s-a ridicat la începuturi, spunând: Lasă DAASS • aa-ba-RAA-AA-saa • NO-na-caf
Pământul să fie condus de propria-i fire. Lasă-i cursul nei-taa-AA-ib • caa-OS-saa-dji, • OD • TI-lab
să decurgă cu plăcere şi la fel ca o slujnică, lasă să-l DAA-ma-pa-loţ, • to-O-aat
servească pe Satan. Un anotimp să-l înfrângă pe NO-na-caf • GAA • mi-CAA-laţ
celălalt; şi nu lăsa nici-o creatură pe el sau înăuntrul O-maa, • la-RAA-zad • TO-la-ga-lău • MAA-rab
lui să fie ca el. Lasă ca toate pârțile lui să difere în YAH-ra-ra-i • DEI • TOX
calități; Şi nu lăsa nici-o creatură să fie egală cu alta. BO-ga-paa • aax-I-aa-i-aal
Pe creaturile mediocre ale Pământului, lasă-le să se LO-na-do • baa-BAA-djei • OD
atace şi să se elimine reciproc; la fel şi cu lăcașurile to-ra-ZU-lap • aa-ca-RO-od-zi,
lor. Strică lucrările slugilor lui iehova şi a strălucirii lui go-HO-la: • ca-OS-sa-gaa, • taa-baa-O-rad
goale. Clădirile lui, ale celui care stă pe tronul sfânt, zaa-aa-NI-ra. • ei-la-ZAAP • TI-lab, • PAA-ram
lasă-le să devină adăposturi pentru fiarele câmpului; DJI • ca-VAA-saa-hi, • OD
Ticăloșeniile lor trebuie să devină cunoscute. De ce? TAA • CA-va-ra-la-sa-ta • bo-O-aa-pis • SEI-TAN.
Pentru că regret crearea lor. O, voi, fiii şi fiicele Lui LA • NI-mab, • O-va-ca-hău
Satan, Ridicați-vă! Lăsați-i pe cei din împărăția cerului ZI-map; • OD • ca-RI-sa-tei-os
să vă servească. Domniți asupra celora ce domnesc; AA-dj • LA • to-la-TO-ran
provocați-le căderea; aduceți dreptate şi distrugeți paa-RAA-ca • AA • ZI-map.
ceea ce este putrezit. Nu lăsați nimic nefărâmat; ca-RO-od-zi, • DO-da-paal • OD • FI-faa-laz
adunați şi scădeți, până când stelele sunt numărate. LA • sa-ma-NAAD; • OD • FAA-ra-gat,
Ridicați-vă și înaintați! Înfățișați-vă înaintea Lui Satan! AA • VAA-val • DEI • FAA-fein
Căci El ne-a jurat dreptatea; Deschide-ți misterele DEI • jaa-HO-vaa • ĂUD
creației voastre şi faceți-ne părtași ai adevărului aa-VAA-vox, • TO-na-vadj.
neîntinat. O-ra-sa-caa • DEI • I-di-go,
no-AA-sa-mi • taa-ba-DJEI-sa
Al Nouăsprezecelea Cod în enochiană: LEI-vi-ta-ha-MO-nadj;
Ils daemons ds praf od chis micaolz Artabas de maa-da-RID • taa-RI-aan • O-maan.
caosgo, ds fifis balzizras De Satan! Nonca gohvlim: BAA-ga-lei? • mo-O-o-aa • CAA-HAN.
Micam adoian de Satan, acroodzi Bliorb, soba ooaona NO-rei • OD • PAASS-a-bas
chis luciftias Aoiveae; das abraasa noncf Netaaib DEI • SEI-TAN, • TO-rat-su!
caosgi, od tilb damploz, Tooat noncf g micalz oma, pa-RI-aaţ • aa-DO-hi • DEI
lrasd tolglo Marb yarry de tox bogpa oxiayal londoh maa-da-RI-aax, • aa-bo-AA-pa-ri.
babage od torzulp acroodzi, gohol: Caosga, tabaord taa-baa-O-ri • pa-RI-aaţ • AA-ra
saanir. Elzap tilb, Parm gi qvasahi, od ta qvrlst Booapis taa-BAASS; • aa-da-ra-PAAN • CO-raz
Satan. L nimb, ovcho symp; Od christeos ag toltorn TAA • DO-bix; • i-O-la-caam
mirc q tiobl lel. Ton paombd, dilzmo aspian; od baa-LIT • OD • ca-VAA-sab
christeos Ag l toltorn parach a symp. Cordziz dodpal ca-TI-nudj. • RI-pi-ra • paa-AA-ox-ta • ZAA-gaa
od fifalz l smnad; od fargt, a va de fafen de Jehova od CO-ra; • va-MAAL • OD
avavox, tonvg. Orsca de idigo, Noasmi tabges pa-ra-da-ZAA-ra, • CAA-ca-raadj
levithmong; madrid trian oman. Bagle? Moooah qaan. aa-o-I-VI-aa-i • CO-ra-map.
Nore od pasbs De Satan, torzu! Priaz adohi de TO-rat-ui, • ZAA-caar! • ZAA-maa-raan
madriax, Aboapri. Tabaori Priaz ar tabas; Adrpan cors AA-sa-pat • SEI-TAN! • ZU-ra-djaas
ta dobix; yolcam balit od qvasb Qting. Ripir paaoxt TI-aa • BAA-la-taan; • O-dău
saga cor; vml od prdzar, Cacrg aoiveae cormpt. Torzu, CHI-caa-lei • KAA-AA-AA, • OD
zacar! Zamran aspt Satan! Surzas tia baltan; Odo cicle o-ZAA-ţa-maa • pa-LAA-pa-li
qaa, od ozazma plapli vooan. vo-O-aan.

29 | M i n i s t e r u l B u c u r i a l u i S a t a n
Ministerele Bucuria lui Satan 2
Cuprins:
Ghid bazic pentru Covanurile Satanice ........................................................................................... 5
Ceremonia de inițiere într-un covan ............................................................................................... 8
Sabaturile și Esbaturile .................................................................................................................... 9
Sfaturi suplimentare pentru conducerea covanului ..................................................................... 13
Meditații în grup pentru covan ..................................................................................................... 16
Conul satanic de putere ................................................................................................................ 16
MATERIALE COMPLEMENTARE ............................................................................................................. 17
Sărbătorile satanice....................................................................................................................... 19
Imbolc sau Praznicul Focului ................................................................................................. 21
Echinocțiul de Primăvară....................................................................................................... 22
Beltane .................................................................................................................................. 23
Solstițiul de Vară.................................................................................................................... 25
Lammas/Lughnasadh ............................................................................................................ 26
Echinocțiul de Toamnă .......................................................................................................... 26
Samhain/Halloween .............................................................................................................. 27
Yule/Solstițiul de Iarnă .......................................................................................................... 28
Nunta satanică .............................................................................................................................. 29
Botezul satanic .............................................................................................................................. 31
Ghid bazic pentru culoarea lumânărilor din ritual ........................................................................ 32
Evită cursul vid al Lunii .................................................................................................................. 35
Sincronizează-ți magia după fazele Lunii ...................................................................................... 36
Sincronizează-ți magia după cursul planetelor ............................................................................. 39
Tămâia ........................................................................................................................................... 40
Soarele................................................................................................................................... 40
Luna ....................................................................................................................................... 40
Mercur ................................................................................................................................... 41
Venus ..................................................................................................................................... 41
Marte ..................................................................................................................................... 41
Jupiter .................................................................................................................................... 42
Saturn .................................................................................................................................... 42
Legea întoarcerii............................................................................................................................ 43

Ministerele Bucuria lui Satan 3


Ministerele Bucuria lui Satan 4
Ghid bazic pentru Covanurile Satanice
Ideea covanului este tăria în grup. Puterea combinată a sufletelor/minților membrilor covanului
poate realiza mult mai mult decât puterea unui individ care lucrează de unul singur. Un covan oferă
companie, plăcere mutuală în practici, tovărășie și este asemenea unei familii strâns unite. De
regulă, o lucrare făcută de grup va avea un succes remarcabil, în timp ce aceia care lucrează de unii
singuri au parte de un succes moderat. Toate Covanurile Bucuria lui Satan au ca scop războiul
spiritual. Fiecare covan lucrează direct cu un Demon Protector, care îndrumă și instruiește covanul
după dorințele lui Satan. Covanul trebuie să opereze în secret deplin.

Cuvântul „covan” derivă de la cuvântul latinesc „conventus”, care înseamnă „adunare”, „reuniune”
sau „a convoca”.

Covanul însuși devine o unitate puternică. Cu cât mințile și sufletele membrilor sunt mai puternice,
cu atât covanul ca întreg va fi mai puternic. În timp, în urma lucrărilor repetate, covanul dezvoltă o
aură de energie puternică la care fiecare membru poate recurge pentru a-și suplimenta puterea
personală. Covanul devine o bancă de energie. Acest lucru este posibil numai prin întâlniri și ritualuri
regulate, în care toți membrii lucrează împreună într-un efort de grup. Consecvența este
întotdeauna cheia în fundamentarea și clădirea energiei spirituale.

Structura și cerințele unui covan:

Un covan este format din 13 membrii sau mai puțin. În cei 13 este inclus și Înaltul Preot
(Preoteasă), care este liderul covanului. Când numărul este mai mare de 13, trebuie format
un nou covan, care se desprinde de cel original. Acest lucru are la bază cele 13 Luni Pline din
anul lunar și cele 13 chakre principale ale sufletului.
Fiecare covan trebuie să aibă un Demon Protector. Acesta este aproape întotdeauna
Demonul Gardian al Înaltului Preot (Preoteasă). Acest Demon (Demoniță) ar trebui întrebat
dacă este de acord să fie Protectorul covanului.
Covanul ar trebui să aibă un loc regulat de întâlnire. Acesta poate fi în aer liber sau în casa
unui membru; de preferință într-o cameră care a fost proiectată, consacrată și dedicată lui
Satan/Lucifer, care să funcționeze pe post de templu.
În mod tradițional, locul de întâlnire dintre două sau mai multe covanuri ar trebui să fie la o
distanță de cel puțin 5 km unul de altul (asta în cazul în care există mai multe covanuri într-
un oraș/zonă). Vechiul obicei al „drepturilor teritoriale” se aplică aici.
Covanul ar trebui să aibă o ierarhie.
Fiecare membru nou ar trebui să treacă printr-o ceremonie de inițiere în care să jure
loialitate lui Satan/Lucifer și, de asemenea, să depună juruința solemnă că va păstra totul
într-un secret absolut.
Fiecare membru nou trebuie să fi întreținut deja dedicarea pentru Satan/Lucifer, înainte de a
intra în ritualul de inițiere pentru covan. Dacă noul membru se simte confortabil cu asta,
ritualul de dedicare poate fi făcut sub supravegherea covanului. Toți membrii ar trebui să fie
într-o frăție și-o armonie puternică unul cu celălalt, întrucât covanul trebuie să lucreze ca o
unitate. Compatibilitatea dintre toți membrii este un aspect esențial pentru întreg covanul.
Odată ce juruința este depusă, aceasta este permanentă.

Ministerele Bucuria lui Satan 5


Fiecare covan ar trebui să aibă un nume magic. Acesta poate include și numele Demonului
Protector și ar trebui să fie de natură satanică.
Fiecare covan ar trebui să aibă o insignă specială proprie, care să fie cusută pe roba fiecărui
membru. Aceasta poate fi și sigiliul Demonului Protector.

Esbatul

În mod ideal, covanul ar trebui să se întâlnească în timpul Lunii Pline (Esbat). Motivul pentru acest
lucru este acela că, în timpul Lunii Pline, energiile astrale sunt mult mai favorabile succesului
lucrărilor. Luna guvernează peste partea feminină a sufletului, care furnizează energia necesară
oricărei lucrări. Luna Plină amplifică acest lucru. Întrunirile lunare regulate ar trebui să conțină un rit
special pentru Lucifer. Mai apoi se discută toate lucrurile importante și grupul lucrează ca întreg pe
puterile lor. Spre exemplu, se poate lucra pe telechinezie, unde toți membrii lucrează împreună
pentru a muta sau levita în grup un singur obiect. Oricum, antrenamentul și exercițiile spirituale care
vor fi făcute rămân la atitudinea fiecărui covan în parte. Este important să cădeți de acord unul cu
celălalt; nu ar trebui să se piardă timp prețios pe luarea deciziilor de genul.

Dacă vreun membru este în nevoie, întreg covanul se adună și va face o lucrare pentru a da
o mână de ajutor. În timp, covanul ar trebui să fie mai unit decât propria familie. Acest lucru
vine din legătura cu ceilalți membrii la nivelul sufletului, ceea ce se petrece în mod natural
când se folosesc împreună puterile spirituale individuale.

Sabatul

În timpul Sărbătorilor Satanice, covanul se reunește pentru a celebra. Marile Sabaturi sunt un timp
de celebrare dar sunt foarte importante și pentru lucrări și dedicări. Fiecare zi de Sabat este aliniată
cu energii astrale puternice, de pe Pământ. Acesta este motivul pentru care anticii au construit
Stonehenge și alte monumente care se axau pe anotimpuri și pe alinierea acestora cu Soarele. Toate
acestea sunt bazate pe știință. Anumite energii din pământ și din relația acestuia cu celelalte planete
din aceste perioade, sunt foarte favorabile lucrărilor astrale, pe care le asistă și le împuternicește
foarte mult. După fiecare lucrare importantă de Sabat, se sărbătorește. Toate Sabaturile reprezintă
dăți foarte importante pentru succes special în lucrările spirituale, lucru care nu au loc în alte
momente ale anului. Aceste dăți poartă o semnificație foarte importantă.

Cu toate că aceasta este doar o speculație, cuvântul „Sabat” seamănă foarte mult cu cuvântul
sanscrit „sabda”, care înseamnă „sunet”. Vibrația armonioasă a unui covan este mult mai potentă
decât cea a unui singur individ. Am descoperit că multe dintre numele Demonilor își au originea în
sanscrită, acesta fiind și cazul numelui Satan, care în sanscrită înseamnă „adevăr”. Pentru mai multe
informații cu privire la asta, te rog treci prin articolul acesta: Rădăcinile și originile Satanismului
Adevărat

Cel mai important scop al covanului este acela că fiecare este un medium dedicat al lui
Satan/Lucifer, atunci când lucrează pentru acesta. Asta este aproape întotdeauna în ceea ce
ține de războiul spiritual. Demonul Protector este acela care dă ordinele aici. Covanul trebuie
să opereze în cel mai mare secret. Acesta reprezintă un cadou din partea covanului, pentru

Ministerele Bucuria lui Satan 6


Satan/Lucifer și pentru Puterile Iadului. În mod tradițional, aceste lucrări au loc în timpul
Esbaturilor. După aceea, atât după Marile Sabaturi cât și după Esbaturi, este timpul pentru
ospăț și celebrare. Membrii covanului sunt încurajați să aducă mâncare și băuturi. Aceste
întâlniri ar trebui să fie întotdeauna o experiență pozitivă pentru toți membrii covanului.

A doua persoană în ierarhie după Înaltul Preot (Preoteasă), este cunoscut drept ofițerul sau
executorul covanului și este responsabil de apartenența membrilor la grup, de informarea
celorlalți cu privire la data și locul următoarei întâlniri, ce îmbrăcăminte să se poarte, ce
mâncare, muzică, etc., să se aducă la întrunire. Dacă Înaltul Preot lipsește, ofițerul îi va lua
locul.

De ce anume este nevoie pentru o celebrare a covanului:

Principala preocupare a covanului este de a lucra ca o unitate, pentru a realiza fapte magice care în
mod normal nu sunt posibile prin efortul unei singure persoane. Cu toate că următoarele obiecte
sunt ideale, acestea NU sunt absolut necesare. Cel mai important lucru sunt întrunirile regulate a
tuturor membrilor și participarea acestora în lucrările grupului ca întreg, în mod consecvent. La fel
cum o persoană devine mai puternică prin consecvență în practicile de yoga și meditații, clădindu-și
energia și împuternicindu-și sufletul, toate împreună cu direcționarea și concentrarea minții, tot așa
și covanul ca o unitate. Covanul este spiritual. Obiectele materiale sunt ideale pentru celebrări, însă
dacă pentru unii acestea sunt prea greu de obținut, lipsa acestora NU vă vor împiedica să funcționați
ca covan.

Una sau mai multe tobe mici, asemenea tobelor bongo, care pot fi folosite pentru a duce grupul într-
un ritm. Ritmul și dansul au fost cunoscute în mod tradițional ca elemente care clădesc energia
sufletului.

Instrumente muzicale opționale pentru un covan satanic sunt: tamburine, flaute, naiuri, fluiere,
sunătoare. Acestea sunt pentru dansul ritmic în cerc, care vor fi dansate pentru a ridica puterile
grupului ca întreg. Adesea dansul este făcut în linie, cu mișcări ca de șarpe (în forma literei S), cu
Înaltul Preot conducându-i pe ceilalți din fruntea șirului. Pentru dansurile care vor avea loc după
ritual, pot fi folosite instrumentele de mai sus sau poate fi pusă muzică la alegere – metal sau orice
alt fel de muzică cu ritm vioi.

Este necesar un altar și unelte pentru altar adecvate. Acestea pot aparține Înaltului Preot (Preoteasă)
sau pot fi ale covanului. Este nevoie de un pocal din care se va servi fie vin sau alte băuturi (întreg
grup va sorbi pe rând din pocal, în timpul ritualurilor). Acesta este pentru ritualurile formale, în care
se folosesc recuzitele magice. După cum majoritatea știu deja, recuzitele nu sunt obligatorii în
lucrările minții și ale sufletului. Recuzitele magice sunt folosite numai pentru a crea starea de spirit
necesară, care este de ajutor în lucrare.

În cazul adolescenților și a celorlalți care nu sunt liberi, recuzitele magice pot fi lăsate la o parte.
Ceea ce este important, e ca toți membrii covanului să fie dedicați lui Satan, iar covanul să se
întâlnească în mod regulat. Reunirea și focalizarea minților voastre pe anumite lucrări spirituale este
singurul lucru esențial pentru orice covan.

Ministerele Bucuria lui Satan 7


Ceremonia de inițiere într-un covan
Ceremonia de inițiere trebuie efectuată pentru fiecare membru nou. Noii membrii trebuie selectați
cu grijă, întrucât aceștia trebuie să aibă aceleași intenții și gândire ca și covanul și să pună mai întâi
de toate cele mai bune interese ale grupului. Inițierea este o unire cu covanul; asemenea unirii unei
familii. La fel ca dedicarea lui Satan, și inițierea într-un covan este permanentă. Interesele și țelurile
candidatului trebuie să fie în armonie cu cele ale covanului și mai presus de toate, acestea ar trebui
să fie dedicat lui Satan în mod total și complet și să lucreze la avansarea agendei Lui. Absolut toți
candidații TREBUIE să fi întreținut în prealabil ritualul de dedicare, înainte ca acestea să poată intra
într-un covan. Demonul Protector al covanului își va da consimțământul pentru noii membrii. Nimeni
nu ar trebui să fie acceptat într-un covan fără acordul Demonului Protector.

Ritualul de inițiere într-un covan este o ceremonie. Un ritual special ar trebui să acompanieze
ceremonia. Cele mai multe inițieri sunt făcute în timpul Sabaturilor sau Esbaturilor. Fiecare covan își
are propria variație a inițierii, însă aici sunt niște orientări standard:

Inițierea este o ceremonie serioasă și nici un fel de prostie sau glumă NU își are locul aici
Inițierea ar trebui să aibă loc la apogeul ritualului
După aceea, toată lumea ar trebui să sărbătorească

Dacă candidatul își cunoaște Demonul Gardian, acesta ar trebui chemat și invitat să participe la
ceremonie. Candidatul citește următorul paragraf cu voce tare, când face jurământul; acesta ar
trebui scris pe o coală de hârtie curată sau pe pergament. După citirea juruinței, candidatul își va
semna numele în sânge, înaintea grupului. După aceea hârtia este arsă într-un vas de ardere, ca o
dăruire lui Satan/Lucifer.

Eu_______(numele complet), înaintea atotputernicului Satan/Lucifer, înaintea_______(numele


Demonului Protector al covanului), înaintea_______(numele Demonului Gardian; dacă este
cunoscut), în prezența tuturor celor adunați aici, din propria mea voință, jur solemn că voi păstra
întotdeauna în secret lucrurile încredințate urechilor mele de acest covan.
Promit să lucrez și să avansez satanismul în orice mod cu putință mie.
Înțeleg că sunt un războinic al lui Satan și un membru pământesc al Armatei Iadului; acest covan este
unitatea mea.
Promit să-mi folosesc puterile și energiile cu cele ale grupului pentru a distruge inamicii lui Satan.
Promit să-mi folosesc puterile ca parte a unui efort în grup pentru orice membru al acestui covan
care este în nevoie, știind că același lucru se va face și pentru mine, dacă voi cere asta. Toate acestea
le jur pe viața mea, acum și pururea și fie ca puterile pe care le dețin, acum și pururea, să se întoarcă
împotriva mea dacă voi rupe această juruință solemnă.
Lord Satan și toți Demonii și Puterile Iadului,
fie ca voi să mă socotiți vrednic
Ave Satanas,
_____________ (semnează-ți candidatului în sângele lui).

Hârtia/pergamentul este mai apoi ars în vasul de ardere, iar ceremonia este încheiată. După aceea,
se sărbătorește și se petrece.

Ministerele Bucuria lui Satan 8


Sabaturile și Esbaturile
Asemenea Sabaturilor, Esbaturile (reuniunile din timpul Lunii Pline) sunt și ele sărbători. „Sabat” se
trage din cuvântul franțuzesc „s‘ebattre” care înseamnă „a se petrece” sau „distra”. Pentru Marile
Sabaturi Satanice, verifică Sărbătorile Satanice de la pagina 19

Pentru a funcționa, un covan satanic are nevoie de următoarele:


Un areal ferit și sigur care va servi pe post de Templu, în care covanul să aibă posibilitatea
de a deveni destul de zgomotos, fără a fi deranjat în vreun fel. Acest areal ar trebui
binecuvântat și consacrat de către Înaltul/a Preot/easă. Pe pereți ar trebui agățate sau
pictate sigilii, împreună cu imagini ale lui Satan. Dacă acest lucru nu este posibil, se poate
folosi orice loc sigur, ferit de privirile străinilor și privat. Locul ar trebui consacrat și dedicat
lui Satan înainte să se țină întruniri în el.

Unelte ritualice pentru covan:


Înaltul/a Preot/easă își poate aduce propriul pumnal; tot atât de bine pot fi achiziționate unelte
pentru ritual care să aparțină covanului ca întreg. Un altar, un pocal, un clopoțel, lumânări și un vas
de ardere – de preferat unul agățat în lănțișoare, în care să se ardă bulgărași de tămâie așezați pe
cărbuni. Acesta este folosit la consacrarea cercului și a templului. Mai este nevoie și de o carte de
rugăciuni și mantre/cuvinte de putere. Acestea pot fi scrise de cel mai artistic membru din covan.
Toate acestea trebuie păstrate într-un loc sigur, departe de străini. Simbolul/insigna specială de
identificare a covanului ar trebui pictată, desenată sau gravată pe fiecare dintre uneltele ritualului.
(Vezi nota de la sfârșitul paginii)

Instrumentele muzicale sunt opționale, însă foarte încurajate. Instrumentele tradiționale


pentru covanul satanic sunt timpane mici, tamburine, flaute, naiuri, sunătoare, etc.
Acestea sunt pentru dansul ritmic în cerc sau în linie, sub forma unui șarpe, care sunt
întreținute pentru a ridica energia grupului ca unitate. Acestea nu sunt decât sfaturi
orientative tradiționale. Muzica poate fi redată și prin boxe stereo, cum e metalul, pentru
a crea starea de spirit necesară. La acest capitol puteți opta pentru orice vă place și cu
orice vă simțiți confortabili.

Întrunirile regulate ale covanului sunt Esbaturile. Ritualuri, magie și învățare/studiu ca grup, sunt
lucrurile făcute în cadrul acestor întruniri. Esbaturile sunt zilele din timpul Lunii Pline. Motivul
întrunirilor și magiei din timpul Lunii Pline, este acela că în această perioadă, puterile părții feminine
ale sufletului sunt mult mai puternice în această perioadă. Partea feminină a sufletului este aceea
care conferă puterea brută. Partea masculină a sufletului este partea logică care direcționează
energiile părții feminine, pentru ca acestea să se manifeste în realitate. Luna Plină împuternicește
orice lucrare magică întreținută în acea perioadă. Fiecare covan ar trebui să se întrunească cel puțin
odată pe lună, în timpul Lunii Pline. Dat fiind faptul că pe parcursul unui an există 13 Luni Pline,
fiecare covan ar trebui să se reunească de cel puțin 13 ori pe an.

De Esbaturi, se discută și se plănuiește orice lucrare care urmează să fie întreținută cu ocazia
următorului Esbat. Covanul va dezbate și va hotărî ce lucrare (magică) se va face la următoarea
întâlnire, dar și cum se va realiza acest lucru, până la cele mai mici detalii. Mai apoi, întreg grupul va

Ministerele Bucuria lui Satan 9


medita pe întreaga imagine a lucrării respective. Fiecare membru ar trebui să aibă în minte o
imagine clară cu privire la lucrarea plănuită și cu materializarea acesteia.

Într-un covan satanic, TOȚI membrii trebuie să participe în mod activ. O persoană aprinde
lumânările, altele cântă la instrumente și un altul scrie predicile care urmează să fie rostite sau ajută
la pregătirea ritualului, și așa mai departe.

Un lucru obligatoriu este ca grupul să beneficieze de o intimitate totală și să nu fie deranjat sau
întrerupt niciodată, în special atunci când lucrează magie. Intimitatea este de o importanță extremă
aici. Următorul ritual trebuie să aibă loc atunci când covanul se întrunește. Acestea sunt doar sfaturi
orientative care pot fi modificate și adaptate pentru a se potrivi preferințelor individuale are fiecărui
grup.

De regulă, Înaltul Preot deschide Esbatul desenând o pentagramă în aer, după care întreține ritualul
standard. După ce i-a invocat pe cei 4 Prinți Încoronați ai Iadului, Înaltul Preot/easă ar trebui să
rostească cu voce tare o rugăciune, în care să ceară călăuzirea lui Satan în lucrările covanului. Ar
trebui să urmeze 5 minute de tăcere, timp în care fiecare membru, în felul lui, să mulțumească
Puterilor Iadului sau să facă o cerere.

Apoi, în tradiția standard, întreg grupul începe să incanteze la unison:


S-A-T-A-N, S-A-T-A-N … o variație ar fii: S-A-T-A-N A-U-Z-I–N-E. Dacă covanul deține instrumente
muzicale cum ar fi flautul, tobe mici – acestea pot fi folosite în timpul incantației. Simțiți și bucurați-
vă de incantație timp de câteva minute. După aceea, Înaltul Preot/easă se ridică și stă cu picioarele
depărtate și cu mâinile înălțate în sus. În acel moment, restul covanului îngenunchează și își ridică
mâinile spre cer.

În acest moment, Înaltul Preot/easă se deschide oricărei energii Demonice prezente. Din când în
când, un Demon va dori să vorbească covanului prin Înaltul Preot/easă.

De fiecare dată când se întreține o lucrare magică, este trasat un cerc (acesta nu are nimic de-a face
cu cercurile de protecție folosite de inamic). Unul dintre membrii covanului ar trebui să aprindă
patru lumânări negre sau albastre (în cazul în care negru nu este disponibil) în fiecare dintre cele
patru puncte cardinale, pentru ai reprezenta pe cei Patru Prinți Încoronați ai Iadului. Acest tip de
cerc este folosit pentru a concentra puterea covanului. Cercul este trasat prin direcționarea propriei
energii prin pumnal, vizualizând o lumină albastră de jur împrejur. Cercul ar trebui să fie îndeajuns
de larg pentru a-i cuprinde înăuntru, în mod confortabil, pe toți membrii covanului. Membrul care
trasează cercul ar trebui să inspire energie, după care să expire acea energie, direcționând în jos în
cerc, prin pumnal, pe atât de multă energie pe cât posibil. După aceea ar trebui folosită o cădelniță
cu tămâie corespunzătoare (vezi pagina 40) pentru consacrarea cercului. După ce acest lucru este
realizat, Înaltul Preot/easă merge de jur împrejurul cercului cu pumnalul lui/ei, pentru a-l
reîmputernici. În fundal pot fi aprinse lumânări suplimentare, pentru a coordona lucrarea – spre
exemplu, lumânări roșii (vezi pagina 32) pentru lucrările de distrugere sau poftă. Aveți doar grijă ca
lumânările să fie plasate în mod precaut, pentru a se evita incendierea Templului!!

Nimeni niciodată nu ar trebui să părăsească cercul în timpul unei lucrări magice. Cercul nu trebuie
rupt. Este imperativ ca grupul să nu fie niciodată deranjat sau întrerupt, în special atunci când
lucrează magie. Nu uita că intimitatea covanului este de o importanță extremă.

Ministerele Bucuria lui Satan 10


Voințele combinate ale tuturor membrilor covanului TREBUIE direcționate spre același scop. Puterea
se adună deasupra cercului, sub forma unui con. După ce a fost generată îndeajuns de multă putere
în con, acesta este mai apoi direcționat.

Dansul și incantația sunt cele mai cunoscute metode de clădire a puterii în cadrul unui grup, datând
încă din antichitate. Întreg grupul dansează în cerc, într-un ritm sau bătaie regulată a unei incantații.
Dansul și ritmul este accelerat, iar puterea este clădită. Dansul ar trebui să fie întotdeauna în sens
invers acelor de ceasornic. Pur și simplu abandonați-vă dansului și bucurați-vă de acesta. Dansurile în
cerc încep într-un ritm lent, accelerându-se treptat, din ce în ce mai repede, până la climax. Membrii
covanului pot dansa fie ținându-se de mână, fie individual. Atunci când vă țineți de mâini, puterea
este concentrată și mai mult prin conectarea energiilor, astfel încât aceasta este clădită uniform. Sau
puteți dansa luați la braț. Dansul poate fi făcut fie îmbrăcați în robe sau în nud. Puncte importante
sunt: simplicitatea și ritmul. Toată lumea dansează cu fața spre interiorul cercului, în sens invers
acelor de ceasornic, în pas stâng-drept-stângul. Când piciorul atinge pământul, îndoaie genunchiul
puțin, întrucât acest lucru va oferi un hop mai ritmic mișcării. Pământul ar trebui să fie călcat cu
putere cu fiecare bătaie cu piciorul: acest lucru ajută la menținerea ritmului și la clădirea puterii.

Covanul va decide care incantații (cuvinte de putere/mantre) vor fi folosite, care instrumente (dacă
se vor folosi vreunele) și detaliile specifice are ritualului care va fi ținut în cadrul întrunirii de Esbat.
Fiecare ar trebui să știe exact ce are de făcut și ce anume v-a avea loc în întrunirea respectivă.

Sentimentul este cel mai important component al magiei. Pentru a produce putere, fiecare trebuie
să se simtă foarte determinat cu privire la lucrul pe care au plănuit să-l materializeze. Fiecare
membru trebuie să aibă o imagine clară a ceea ce urmează să fie realizat. Rezultatul dorit este cel
mai important lucru pe care fiecare trebuie să-și focalizeze mintea. Imaginea cu rezultatul dorit
trebuie să fie clar în mintea fiecăruia, iar energia trebuie direcționată spre acel rezultat. Fiecare
trebuie să vizualizeze și să-ți direcționeze voința spre rezultatul dorit prin efectuarea ritualului!

Scopul e de a clădi puterea covanului la un nivel cât mai ridicat posibil, după care să o eliberați
pentru a îndeplini lucrarea magică. Se dansează din ce în ce mai rapid și se incantează (vibrarea
cuvintelor de putere la unison) din ce în ce mai tare, după care vă opriți din dans și cădeți pe pământ
(în genunchi sau cum simte fiecare membru). Fiecare ar trebui să aibă în minte imaginea clară cu
scopul ritualului, să fie foarte concentrați, după care să o elibereze. Înaltul Preot/easă va conduce
covanul. Unii membri vor dorii să strige cu putere, întrucât acest lucru ajută la eliberarea puterii.

Pentru cel mai bun moment pentru lucrările magice, treceți prin articolul Sincronizează-ți magia
după fazele Lunii (vezi pagina 36)

După aceea ritualul este încheiat de Înaltul Preot/easă, sunând din clopoțel. Semnificația simbolică a
clopoțelului este reverberația. Cuvintele de putere rezonează la nivelul sufletului.

Mai apoi, se obișnuiește să se petreacă. Fiecare membru al covanului poate aduce mâncare și/sau
băutură. Se poate și dansa, distra, se pot juca diverse jocuri la fel ca în timpul Sabaturilor; acestea
toate vor fii și ele incluse în plan.

Pentru acele timpuri când nu există nici o lucrare de făcut, ar trebui să faceți o invocare și un ritual
standard pentru Satan, și să cereți îndrumare. În acest timp, grupul ar trebui să lucreze împreună ca
întreg, pe puterile membrilor. Aici intră cel mai bine lucrările energetice în grup. Înaltul Preot/easă

Ministerele Bucuria lui Satan 11


alege un topic pe care îl citește înaintea grupului, după care se discută pe tema asta. Topicele pot fi
luate de pe acest website sau din alte surse și ar trebui să se relaționeze satanismului, practicilor
magice și împuternicirii personale.

NOTĂ:
Adevăratul scop al unui covan este punerea la olaltă a minților și energiilor spirituale ale membrilor.
Uneltele ritualice nu sunt nimic altceva decât recuzite. Dacă grupul tău nu poate face rost de astfel
de unelte, acest lucru NU vă împiedică din a crea un covan și de a vă folosi puterile spirituale în grup,
pentru a vă materializa dorințele. Ceremonia formală – cu toate că este ideală și de ajutor într-un
grup – nu este obligatorie, dacă se dovedește a fii prea dificilă. Adolescenții, împreună cu ceilalți care
trăiesc în zone în care nu e în siguranță să deții unelte satanice, pot opera fără acestea. Toți sataniștii
spirituali își folosesc puterile minții și ale sufletului. Obiectele materiale sunt doar recuzite.

Ministerele Bucuria lui Satan 12


Sfaturi suplimentare pentru conducerea covanului
Membrii noi trebuie aleși cu grijă, deoarece nu este ușor să stabilești încrederea și unitatea
necesară pentru un covan. Țineți minte că este mult mai ușor să primiți o persoană nouă în
covan, decât să o dați afară în cazul în care se ajunge la probleme serioase care nu pot fi
remediate. Fiți selectiv și, mai presus de orice, ascultați sfaturile Demonilor. Toți cei din
covan ar trebui să primească același mesaj din partea Zeilor. Covanurile nu pot înlocui
membrii la fel de ușor precum bisericile.

Vampirii psihici/energetici ar trebui evitați cu orice preț. Acești oameni nu vor contribui; în
schimb, aceștia vor absorbi energie din covan, slăbind întreg grupul. Fiți atenți în special la
indivizii care sunt cunoscuți pentru problemele lor continue, pentru care depun puțin sau
nici un efort pentru a le corecta. Problemele nu dispar niciodată, iar individul se plânge fără
încetare și încearcă să-i determine pe ceilalți să îl „ajute”. Acest lucru se diferențiază de
situația în care cineva este pur și simplu nenorocos, un aspect care adesea are loc sub
tranzituri sau aspecte planetare grele. Vampirii psihici sunt atrași de sursele puternice de
energie, la fel cum Dracula este atras de o bancă de sânge. Îi poți găsi pretutindeni, la toate
răscrucile de drum și ar trebui evitați. Aceștia sunt niște victime și niște plângăcioși
profesionali. Ei sug energia celorlalți precum o gaură neagră. Dacă constatați că în covanul
vostru se află deja un astfel de individ, trebuie să încetați imediat să îi mai acordați ajutor
magic, altfel acesta vă va stoarce de energie pe voi și pe covanul vostru, slăbindu-vă toate
puterile și eforturile. Țineți-vă departe de oamenii slabi. Satanismul este pentru cei tari!

Un lucru pentru care covanul există, este umplerea golurilor. Fiecare membru are puncte
forte și cei mai mulți au domenii în care excelează, cu care pot ajuta grupul ca întreg. Spre
exemplu: un membru poate avea o bază solidă în astrologie, în timp ce altul poate avea
experiență în citirea cărților de Tarot; alții pot avea dezvoltată abilitatea de a vizualiza și așa
mai departe. Toate acestea se împletesc și întăresc covanul ca întreg. Nu toată lumea va fi la
același nivel de abilitate. Aceia care sunt iscusiți într-un domeniu pot lucra cu și îi pot învăța
pe ceilalți și vice-versa.

Atunci când se lucrează în grup, energia preia o senzație și un format diferit în comparație cu
atunci când se lucrează individual. Este foarte important ca Înaltul Preot/easă să fie capabil
de a mânui energiile, de a le infuza cu voința lui/ei, după care să le trimită să-și îndeplinească
sarcina. Toți ceilalți membrii ar trebui să fie deprinși cu asta. Aceste abilități vin odată cu
meditația de împuternicire satanică făcută în mod persistent și consistent.

Vrăjile dau greș datorită următoarelor motive:

Nu s-a pus îndeajuns de multă energie și/sau efort în lucrarea magică (sau dacă scopul
lucrării nu a fost înțeles cu claritate de toți membrii)

A existat o forță ce s-a împotrivit scopului lucrării, mai puternică decât energia ridicată de
grup. De exemplu o altă persoană, voința Zeilor sau sincronizarea planetelor.

Ministerele Bucuria lui Satan 13


Membrii nu au lucrat împreună în unitate și/sau grupul ca întreg nu are experiență. Fiecare
membru ar trebui să fie serios și dedicat unui program de meditație de împuternicire pentru
a-și crește energiile. Dacă nu există îndeajuns de multă energie spirituală, întregul grup va fii
slab și ineficient.

Vor exista momente în care va trebui să se facă compromisuri, în concordanță cu țelurile individuale.
Amintiți-vă că fiecăruia ar trebui să-i vină rândul, atunci când ajutorul personal este cu adevărat
necesar.

Covanul este un loc de împărtășire a talentelor și de combinare a abilităților ca întreg:


„unde-s doi puterea crește”. Întotdeauna ar trebui să existe o accentuare puternică pe
cooperare și armonie.

Un covan este întotdeauna numai pe atât de puternic pe cât este cea mai slabă verigă a sa.
Un începător neexperimentat în ale magiei, fără intenție poate da peste cap puterea pe care
grupul încearcă să o clădească, pentru simplul fapt că el/ea nu și-a dezvoltat abilitatea de a
simți și direcționa energia ridicată de grup. Noii recruți ar trebui să aibă cel puțin următoarea
cunoștință și înțelegere a practicii magice:
Să știe cum să direcționeze și cum să canalizeze dorința
Să știe cum să direcționeze și cum să canalizeze emoțiile
Să aibă tăria voinței și încrederea necesară materializării lucrărilor magice
Să fie competent și cu experiență în meditația de împuternicire
Și cel mai important … un suflet puternic

Toți membrii ar trebui să ia în serios țelul personal și individual de zeificare, să nu se


mulțumească niciodată cu nivelul său actual în ceea ce privește abilitățile psihice, ci să se
lupte pentru o putere personală și avansare spirituală din ce în ce mai mare.

Dansul poate fi efectuat și în spirală, întrucât aceasta simbolizează Șarpele/ADN-ul și


șablonul vieții. Când este ridicată îndeajuns de multă energie, dansul ar trebui să se
desfășoare în cerc pentru a începe lucrarea magică.

Înaltul Preot/easă ar trebui să fie iscusit în a ști când energia grupului și-a atins punctul
culminant, pentru a da semnalul ca fiecare din covan să dea drumul energiei în același timp.

Fiecare din covan ar trebui să dea drumul energiei prin propria metodă de vizualizare și
gesticulare. Eliberarea energiei ar trebui să fie făcută cu o concentrare și o vizualizare clară.

Adesea, indivizii care sunt mai deschiși din punct de vedere psihic, vor vedea energia
proiectându-se din mâinile sau chakrele lor sau ridicându-se deasupra grupului ca un vortex
cu vârful în sus.

Atâta timp cât este direcționat în mod corespunzător, fiecare individ are felul lui de a da
drumul energiei. Unii pot cădea pe podea, în timp ce alții își vor ridica brațele în sus; unii pot
striga. Nu există vreo metodă „corectă” sau „greșită” aici.

Ministerele Bucuria lui Satan 14


După aceea, toți participanții ar trebui să se simtă energizați și în spirit. Dacă cineva se simte
epuizat, asta înseamnă că și-a folosit prea mult din energiile personale, fără să se fi alimentat
în prealabil din alte surse.

Energia poate fi absorbită în chakre din pământ sau din copaci.

Fiecare persoană din covan ar trebui să dea dovadă și să-și arate grija pentru ceilalți
membrii. Toți trebuie să se înțeleagă între ei și să se relaționeze unul altuia în armonie.
Dezbinarea și dizarmonia vor afecta lucrările magice în mod negativ, prin scurgeri de energie

Fiecare membru ar trebui să fie în stare să vorbească deschis cu privire la orice lucru care are
de-a face cu grupul. Adesea, lucrurile ținute ascunse doar de dragul de a menține pacea sau
de a-i împăca pe alți membrii, se vor aduna în timp și se vor manifesta în moduri negative,
distrugând atât unitatea covanului cât și lucrările magice.

Toți membrii covanului ar trebui să fie întotdeauna prezenți și să participe în orice lucrare.
Amintește-ți că covanul operează ca o unitate și nimeni nu ar trebui lăsat deoparte,
indiferent de motiv. Aici se aplică regula: totul sau nimic.

Membrii mai experimentați ar trebui să fie capabili de a simți energia – energia grupului. Un
Înalt Preot/easă ar trebui să fie în stare să simtă dacă o lucrare va avea sau nu succes, chiar
dinainte ca aceasta să fie întreținută.

Țineți minte: în lucrările magice, întregul grup ar trebui să vizualizeze scopul lucrării ca și
cum acesta e deja un lucru împlinit. Evitați „se va” sau „o să”. Scopul ritualului „este” deja un
fapt împlinit.

Întotdeauna este important să cunoașteți cuvintele de putere și felul în care acestea vor fi
vibrate și pronunțate în cadrul lucrării magice. Acestea ar trebui citite și înțelese pe deplin de
tot grupul. Greșelile se pot dovedi costisitoare. Vibrarea și pronunția corectă sunt FOARTE
importante în orice lucrare magică serioasă. Întreg grupul ar trebui să vibreze mantrele;
acestea ar trebui învățate pe de rost și incantate la unison (acestea pot fi fraze/mantre, însă
ar trebui să conțină numai câteva cuvinte). O altă opțiune este ca Înaltul Preot/easă să
vibreze cuvintele de putere, iar membrii să le repete după acesta/aceasta cu exactitate.

Furtunile reprezintă o susținere considerabilă în fiecare vrajă, deoarece electricitatea din aer
produsă de fulgere oferă lucrării un surplus de energie. Lucrările în aer liber conferă un
sprijin similar, deoarece există un contact direct cu pământul. Zonele împădurite sau cu
mulți copaci sunt cele mai bune, însă este de o importanță extremă ca covanul să nu fie
distras sau deranjat în nici un fel.

La sfârșitul lucrărilor magice, dacă vreunul rămâne cu un exces de energie nedorit, acesta ar
trebui oferit Puterilor Iadului. Chemați Demonul Protector pentru a lua energia

Întregul grup poate efectua un ritual special de unire în Numele lui Satan, pentru a ajuta cu
unitatea covanului și contopirea energiilor. Prin asta, întreg covanul ar trebui dedicat lui
Satan ca o unitate. Nu uita niciodată, preocuparea voastră principală este aceea de a lucra
pentru Satan.

Ministerele Bucuria lui Satan 15


Meditații în grup pentru covan
Meditațiile în grup sunt pentru aceia care lucrează împreună ca covan. Scopul acestor exerciții este
acela de a stabili o legătură energetică puternică între membrii, dar și pentru covan ca întreg. Este
esențial să ști cum să lucrezi cu energia; acest lucru este valabil pentru fiecare membru în parte,
deoarece un grup este întotdeauna numai pe atât de puternic pe cât este cea mai slabă verigă a sa.

Înaltul Preot (Preoteasă) ar trebi să conducă grupul pe parcursul meditației. Aceste exerciții ar trebui
să ridice energiile fiecărui membru în parte; prin aceasta covanul ca întreg va crește în putere. Toată
lumea ar trebui să fie în transă și relaxată atunci când efectuează meditațiile. Membrii pot ședea pe
scaune, sau în fund pe podea ori întinși. Este foarte important să fie într-o poziție confortabilă. Ține
minte că este vital a avea un plan pregătit înaintea începerii meditației despre felul în care aceasta
va decurge, pentru a evita tulburarea fluxului de energie.

Meditațiile pot fi alese din Meditațiile Bucuria lui Satan; acestea pot fi adaptate pentru grup. Acestea
ar trebui planificate din timp și toți membrii covanului trebuie să fie de acord cu ele. Există un o
caret în format PDF cu meditațiile de împuternicire satanice, în biblioteca satanică de pe
www.bucurialuisatan.com. Vă încurajăm să-l descărcați și imprimați împreună cu cartea de față.

Conul satanic de putere


Conurile și piramidele au fost dintotdeauna asociate cu puterea magică, pentru că acestea au forma
chakrelor din sufletul uman. Aproape întotdeauna picturile cu vrăjitori și magi i-au portretizat pe
aceștia cu pălării largi cu conuri înalte. (pentru mai multe informații cu privire la originile pălăriilor cu
con, vizitează linkul de la sfârșitul acestei pagini.) Pentru un covan „conul de putere” reprezintă
forma energiei psihice, ridicată și direcționată, atunci când membrii sunt așezați în cerc pentru a
lucra magie.

Toți membrii covanului se concentrează intens pe scopul ritualului, scop care este vizualizat sub
forma unui simbol sau imagini, asupra căruia fiecare a căzut de acord. Puterea este ridicată prin
dans, ritmuri regulate, incantație (vibrarea cuvintelor de putere la unison), bătăi din palme și muzică.
Toți membrii dansează în cerc, ritmul este accelerat iar conul de putere începe să se ridice deasupra
cercului (cercul reprezintă baza conului). Aceia care își au al treilea ochi deschis și împuternicit în
totalitate, va putea vedea conul de energie, care de regulă licăre într-o lumină argintie sau albastră.
Când Înaltul Preot/easă simte că conul și-a atins punctul culminant, acesta/aceasta îi instruiește pe
membrii să îl elibereze într-un ropot, pentru a-și îndeplini lucrarea. Sincronizarea este crucială aici.

Dansul în cerc poate fi făcut și în aer liber, în jurul unui foc de tabără. Acest lucru a fost popular în
antichitate, în Ajunul lui Beltane (30 aprilie). În timpurile antice, grupul dansa până la epuizare,
ținându-se de mâini și năvălindu-se spre foc, până când toată lumea era epuizată sau până când
cineva leșina – lucru care indica că energia a fost eliberată cu succes. Conul de putere este o practică
antică, universală. În unele părți din Siria antică, conul era un simbol al lui Astarte, Zeița Feniciană a
maternității, fertilității și războiului, de asemenea cunoscută ca Demonița Astaroth.

Ministerele Bucuria lui Satan 16


Ministerele Bucuria lui Satan 17
Ministerele Bucuria lui Satan 18
Sărbătorile satanice

Sărbătorile Satanice au la bază ciclurile naturale. Religia cunoscută ca Satanism este religia originală
a omenirii. Sărbătorile listate mai jos precedă creștinismul cu sute și mii de ani. Datorită faptului că
Biserica Creștină nu a putut omorî pe toată lumea, aceasta a luat sărbătorile păgâne și le-a creștinat,
în încercarea de a converti cât mai mulți oameni posibil.

Adevărul din spatele tuturor acestor date speciale este acela că planetele și lumea astrală intră în
anumite alinieri, prin care anumite lucrări sunt împuternicite, primind un avânt și o putere aparte,
lucruri de care aceste lucrări nu ar fi beneficiat dacă ar fi fost începute în alte perioade ale anului.
Covanurile antice se întruneau regulat în timpul Lunii Pline și în timpul datelor speciale enumerate
mai jos, deoarece energiile planetare și astrale erau foarte puternice în aceste perioade ale anului.
Pentru a îndepărta cunoștința spirituală și puterea din rândul Gentililor în mod sistematic, Biserica
Creștină a furat aceste sărbători și le-a înlocuit cu gunoaie lipsite de sens. Aproape fiecare lucru are o
parte adevărată și una falsă; se poate vedea clar minciuna creștinismului în faptul că totul în acea
religie scârboasă a fost furat din religiile originale și înlocuit cu locuri, ceremonii și caractere
impostoare care nu mai poartă absolut nimic spiritual în ele. Un alt exemplu este munca neobosită

Ministerele Bucuria lui Satan 19


depusă de creștinii fundamentaliști, care au lucrat din greu pentru a distruge și ultimele obiceiuri
păgâne/satanice caracteristice Sezonului Yule și a Solstițiului de Iarnă – cum ar fi îndepărtarea lui
Moș Crăciun, a pomului de crăciun (care în antichitate era numit „pomul de yule”) și orice alte urme
care mai indică adevăratele originii ale sărbătorilor gentile de iarnă – și pentru a le înlocui în
exclusivitate cu gunoiul relaționat nazarineanului. Pentru mai multe informații și cercetare, scrie
„martorii lui iehova” împreună cu „sărbătorile păgâne” pe google.ro … sunt o grămadă de informații
clare care dovedesc fără urmă de îndoială că aceste sărbători NU AU ABSOLUT NIMIC DE-A FACE CU
CREȘTINISMUL.

Nazarineanul fictiv nu are nimic de-a face cu crăciunul. Crăciunul coincide cu Solstițiul de Iarnă și cu
Sezonul Yule – cea mai scurtă zi a anului. 25 decembrie este ziua de naștere a Zeului persan Mithra.
Tot pe această dată romanii țineau sărbătoarea „Saturnalis”. Pomul, decorațiile, coptul, darurile și
celebrarea NU ARE NIMIC de-a face cu nazarineanul. Acestea sunt datini care au mai supraviețuit din
sărbătorile păgâne. Pomul de yule chiar este un simbol al sufletului omului, cu trunchiul simbolizând
șira spinării, ramurile simbolizând cele 144,000 de nadii (canale ale vril-ului/chi-ului/puterii
vrăjitorești) iar băcuiețele fiind simbolice nadiilor care sunt iluminate de energia kundalinică
satanică. Steaua din vârful pomului simbolizează Șarpele Kundalini ridicat în totalitate.

„Paștele” (în engleză „easter”) este furat de la Astaroth, original cunoscută ca „Ashtar”. Această
sărbătoare coincide cu Echinocțiul de Primăvară, când ziua și noaptea sunt egale. Anglo-saxonilor,
această Zeiță a fost cunoscută ca Eastre. Ca și Zeiță a fertilității, aceasta a fost asociată cu iepurii și
ouăle. Creștinii au furat această sărbătoare și i-au sucit înțelesul. Alte nume le includ pe: Easter,
Eastre, Eos, Eostre, Ester, Estrus (estrus înseamnă atunci când un animal e în călduri; sezonul de
împerechere), Oestrus, Oistros și Ostara. În aceiași măsură „mielul lui dumnezeu” a fost furat din
semnul zodiacal Berbec, care are loc în fiecare primăvară între 21 martie și 20 aprilie – aceasta este
și perioada în care este celebrat și sărbătoarea creștină a „paștelui”.

„Ziua morților” corespunde „Sărbătorii Haloween/Samhain”.

„Adormirea maicii domnului” coincide cu „Sărbătoarea Lammas” din timpul Solstițiului de Vară.

Ministerele Bucuria lui Satan 20


Imbolc sau Praznicul Focului
Atât de multe dintre tradițiile și sărbătorile noastre au fost distruse și corupte. Cercetând originile
sărbătorii Imbolc, am dat de multe înfundături și de ritualuri wicca lipsite de orice sens. Am cerut
ajutorul Demonilor și Tatăl Satan mi-a apărut pentru câteva secunde, spunându-mi „gândește-te la
foc”.

După puțină vreme, am realizat că aceasta este o tradiție a focului. ”Praznicul Focului”. O celebrare a
focului. Această sărbătoare se ocupă cu tot ceea ce ține de foc. Focul este o parte importantă în
Satanism. Imbolc/Praznicul Focului cade exact între Solstițiul de Iarnă și Echinocțiul de Primăvară.
Tehnic, acest praznic se sărbătorește când Soarele atinge 15° în Vărsător.

În timpurile antice, sărbătorile erau ținute în acord cu ciclurile Lunii și ale Soarelui, nu pe dăți fixe.
Prin celebrarea acestei sărbători atunci când Soarele atinge 15° în Vărsător, aceasta primește o
putere aparte deoarece la acel moment are loc o aliniere specială. Pătrarele fixe cunoscute drept
Sabaturi, sunt niște momente excelente pentru vrăji și lucrări magice, întrucât acestea beneficiază de
un avânt suplimentar datorită alinierii Soarelui, în special dacă implică elementul foc: magie cu
lumânări sau invocarea și direcționarea elementului foc.

În antichitate, oamenii sărbătoreau în jurul focurilor de tabără până dimineața. Mâncarea


tradițională de Imbolc include clătitele și bliniile. Datorită formei lor rotunde și culorii aurii, acestea
sunt simbolice întoarcerii Soarelui, lucru pe care această sărbătoare îl celebrează. Emfaza pe foc
reprezintă întoarcerea vremii calde, a primăverii și a scânteii vieții/fertilității pentru următorul sezon
de semănat.

Date pentru această aliniere:


2014: pe 4-5 februarie
2015: pe 4-5 februarie
2016: pe 4-5 februarie
2017: pe 3-4 februarie

Elementul foc este elementul creației și a începuturilor. Multe covanuri consideră că această
sărbătoare este semnificativă pentru inițierea noilor membrii. Acesta este un timp excelent pentru
întreținerea dedicării pentru Satan.

Ministerele Bucuria lui Satan 21


Magie cu lumânări
Piromanție (divinație prin foc)
A folosi focul pentru a prezice evenimente sau pentru a divina viitorul; intensitatea flăcărilor,
forma pe care o iau, direcția în care acesta se înclină și/sau imaginile pe care le vezi în flăcări
sunt toate forme de practicare a piromanției.

Focurile de tabără
Magie de foc; folosind elementul foc. Magia de foc este amplificată prin invocarea și
direcționarea elementului foc. Magia de foc include: confidență, faimă, succes la jocurile de
noroc, plăcere, asigurarea popularității/carismei, sporirea sănătății și a vitalității, vindecare,
protecție, succes, putere magică, creativitate, entuziasm, energie, vigoare, schimbări majore,
adaptabilitate, atracție, schimbări bruște, stimulare, dobândirea controlului, schimbarea
norocului și incitarea justiției/dreptății. Răzbunare, mânie, poftă sexuală pură și gratificare
trupească, curaj, determinare și tot ce ține de afacerile cu inamicii. Pentru incitarea
accidentelor, a incendiilor și rănilor. Încredere de sine, atletism, forță, energie magică pentru
magia neagră, intensitate. Incită poftă, energie, forță, energie sexuală, dinamism, dragoste
pasională, dorință fizică, curaj, tăria voinței și atletism (în special cel competitiv). Bun pentru
auto-împuternicire înainte de lucrările de magie neagră. Atunci când este folosit în magia
neagră, focul, spre deosebire de pământ, este folosit pentru a produce atacuri bruște,
accidente, vărsare de sânge, violență și ură bruscă. Focul mai poate fi folosit și la incitarea
războaielor, anarhiei și cruzimii. Atunci când este evocat și direcționat în mod corespunzător,
elementul foc va crește temperatura oricărui obiect sau ființă în care este direcționat.

Meditație pe foc:
Șezi în fața unui foc sau aprinde o lumânare și concentrează-te pe țelurile tale pentru
următoarele șase luni. Ce intenționezi să realizezi? Cu privire la ce anume te simți ambițios?
Le poți nota pe toate în cartea ta neagră, astfel încât de Lammas (Sărbătoarea Recoltei) să îți
poți evalua realizările.

Meditație pe Kundalini (Șarpele de Foc)


Invocarea elementului foc și meditația pe acesta.

Covanurile ar trebui să sărbătorească și să lucreze în grup pe cele enumerate mai sus.

Cele de mai sus reprezintă doar un ghid; simte-te liber și modifică-le în așa fel încât să ți se
potrivească ție; folosește-ți creativitatea întrucât focul aparține principiului creativ!

Echinocțiul de Primăvară
21-23 martie (când Soarele intră în 0° în Berbec)

Acesta este momentul în care se încep marile lucrări, cum e Magnum Opus – care este început la ora
3:00 AM, timpul orei lui Satan.

Ministerele Bucuria lui Satan 22


Beltane
30 aprilie

Beltane (pronunțat “B’yal’t’n”) este o sărbătoare străbună a fertilității. Sărbătorile fertilității își au
originile în Mesopotamia Antică. În timpul ospețelor aveau loc orgii, pentru a se încuraja fertilitatea
animalelor alimentare precum și a culturilor agricole pentru anul care urma. În Calendarul Satanic,
Beltane este direct opus lui Samhain (Halloween), deoarece Samhain este ținut în perioada
secerișului. De asemenea, Beltane este celebrarea reîntoarcerii soarelui, semănatului și a renașterii
primăverii.

În Mesopotamia Antică, acest rit al fertilității era cunoscut ca „Zagmuku”, fiind sărbătorit la prima
Lună Nouă după echinocțiul de primăvară. De asemenea, anticii sărbătoreau și recolta, direct opusă
lui Zagmuku, care era originalul Samhain.

Deoarece sărbătoarea era concentrată pe renaștere, epopeea originală a creației – cunoscută ca


Enuma Elis – era recitată în a patra zi a festivalului, festival care se întindea pe o perioadă de 12 zile.
Inițial, sărbătoarea era ținută în cinstea Dumnezeului sumerian Enlil (Baal), acesta fiind și locul unde
numele de “Beltane” își are originile. În Mesopotamia, Festivalul Noului An era servit și pentru a
reafirma legătura dintre Zei și comunitate, comunitatea fiind reprezentată în ritualul de la Templu de
către rege; acesta era responsabil pentru tendința continuă de armonie a pământului fiind totodată
și cel care dădea socoteală înaintea Zeilor. Regele, alături de Marea Preoteasă intrau în sanctuarul
lăuntric al ziguratului*, unde amândoi întrețineau un ritual sexual. Anul Satanic se bazează pe ciclul
natural. Cele opt Sabaturi sunt echinocțiile și solstițiile Anului Solar (666) și intersecțiile celor 4 zile
care se găsesc între ele. Echinocțiile și solstițiile se bazează pe mișcarea soarelui. Aceste patru
puncte sunt evenimente cosmice bazate pe mișcările pământului și a soarelui, simbolizând
interacțiunea dintre lumină și întuneric. Mult timp această dată a fost considerată un „punct
puternic” al zodiacului, fiind simbolizat de taur, una dintre figurile „tetramorfe” înfățișate în cărțile
de Tarot (celelalte trei sunt leul, vulturul și sufletul).1

De asemenea, acestea sunt văzute și la Sfinxul egiptean. Cele patru figuri sunt cunosute de către
astrologi ca ‘cele patru semne fixe’ ale zodiacului (Taurul, Leul, Scorpionul și Peștii), acestea
aliniindu-se în mod natural cu cele patru mari Sabaturi ale Vrăjitoriei.2

Beltane se găsește la mijlocul dintre punctul vernal și solstițiul de vară. Datorită alinierii pământului
la această dată importantă, comunicarea telepatică cu Zeii precum și cu lumea spiritelor este foarte
deschisă. Este o perioada excelentă de a comunica cu Demonii. Beltane începe la apusul soarelui, în
seara de 30 aprilie. Acest obicei provine de la celți, care întotdeauna își socoteau zilele de la un apus
de soare la alt apus de soare. Apusul soarelui era momentul în care druizii** aprindeau focurile lui
Baal, pe culmile dealurilor. Focurile de Beltane simbolizau scânteia vieții și a fertilității. În mod
tradițional, aceste focuri erau alimentate cu lemne de la nouă tipuri diferite de pomi și erau aprinse
pe niște grătare sacre, special amenajate. Grătarul era creat prin marcarea unui pătrat pe pământ,

*Zigurat: edificiu în formă de piramidă cu trepte, având în vârf un templu, specific Mesopotamiei, sursa DEX ’98
** Druid: preot la vechii celți, aleși pe viață de către nobilimea tribală, care au jucat un rol important în viața juridică și politică, până la
cucerirea Galiei de către romani., sursa MDN
1
The Eight Sabbats of Witchcraft, de Mike Nichols
2
Idem

Ministerele Bucuria lui Satan 23


pătrat care mai apoi era împărțit în opt pătrate mai mici. Gazonul de pe cele opt pătrate exterioare
era săpat și îndepărtat, lăsându-se intact al nouălea pătrat din mijloc. Focul de Beltane mai simboliza
și vatra centrală a comunității. Aceste sacre vetre locale reprezentau misticismul focului divin din
mijlocul tuturor lucrurilor, a cărei licărire de viață este susținută de fiecare dintre noi.3

Ajunul Beltane era în mod tradițional celebrat în nud, cu orgii sexuale. Cuplurile se împărțeau, sărind
prin flăcările focului de tabără și mergeau prin pădure până în zori, angajându-se în relații sexuale
toată noaptea, după o serbare intensă. Purtarea hainelor sau a robelor pentru ritual era prea
periculoasă atunci când se sărea prin flăcări. Frecvent vitele erau conduse între două astfel de ‘focuri
de tabără’ (lemnul de stejar era combustibilul favorit al acestora), dimineața următoare, acestea
urmând să fie duse la pășunile de vară. Dansuri nud în jurul armindenului, în timpul celebrării.
Armindenul deriva din obeliscul egiptean și reprezintă falusul (penisul) erect. El, în mod tradițional,
este construit din lemn de mesteacăn: lemnul purificării.

În cuvintele vrăjitorilor Janet și Steward Farrar, celebrarea Beltane a fost în principal un timp de ‘ …
exprimare fără jenă a sexualității umane și a fertilității.’ Astfel de asociații includ în mod evident
simbolismul falic al armindenului dar și hobby-ul călăririi calului. Chiar și rima aparent nevinovată a
unui copil de grădiniță: „călăresc un cal cocoș spre crucea Banburry …” păstrează amintiri. Și
următoarea frază „… pentru a vedea o doamnă delicată pe un cal alb”, se referă la călătoria anuală a
„Doamnei Godiva” prin Coventry. În fiecare an, timp de aproape trei secole, un sat a adoptat acest
ritual Păgân, până când Puritanii au pus capăt obiceiului.4

Alte obiceiuri de arminden includ plimbatul de-a lungul marginilor proprietății cuiva – plimbări în
cadrul cărora i se reparau gardurile, i se fixau pietrele de hotar sau i se făceau acestuia hornuri
pentru fum -, participări la turnee de tras cu arcul, dansuri, ospețe, muzică, băut, toți fiind foarte
indulgenți. În Egiptul antic, Festivalul Primăverii al Fertilității, celebrat în perioada lui Het-Her, a fost
cunoscut ca „Festivalul Uniunii Vesele”. Energia semnului pământ din Constelația Taurului reprezintă
fertilitatea și începutul perioadei de vegetație; uniunea dintre soare și luna simbolizează fuziunea
masculului (solar) cu femela (lunar). Egiptenii celebrau această sărbătoare cu artă, muzică, dans,
spectacole și acte sexuale.

Ministerele Joy of Satan lucrează din greu să scape Satanismul de toți paraziții iudeo/xiani cu care
acesta a fost infestat de-a lungul secolelor. Un alt nume al celebrării de pe 30 aprilie este „Festul
Valburg”. Refuzăm să numim aceasta noapte „Walpurgis” deoarece „walpurgis” este numele unui
sfânt creștin. Cu mulți ani în urmă, marile Sabaturi erau ținute în Germania, pe vârful Brocken din
munții Harz. Odată mulțimea adunată, ospețele și orgiile durau până în zori, petrecându-se intens,
cu dansuri în jurul unui uriaș foc de tabără.

Sărbătoarea Valburg este o sărbătoare a fertilității, care datează încă de pe vremea vikingilor.
Festivalul era răspândit în toată Europa. Se spune că în această perioadă, voalul dintre Pământ și
astral/lumea spiritelor, este foarte subțire. Ceea ce se petrece în această noapte, în special la miezul
nopții (30 aprilie – 1 mai) poartă o semnificație specială. Toate ritualurile, magia, comunicarea cu
spiritele și alte practici asemănătoare, sunt mult mai puternice în această noapte sacră.

3
The Pagan Book of Days, de Nigel Pennick
4
The Eight Sabbats of Witchcraft, de Mike Nichols
Religion of Babilon and Assyria, de Morris Jastrow, Jr., PH.D., 1898

Ministerele Bucuria lui Satan 24


Solstițiul de Vară
Tehnic, Solstițiul de Vară începe cu momentul în care Soarele atinge gradul 0 în semnul zodiacal Rac.
Solstițiul de Vară este unul dintre cele patru Festivaluri majore anuale în cinstea Soarelui, altul fiind
Solstițiul de Iarnă din 21 decembrie, când Soarele atinge 0 grade în Capricorn. Celelalte două sunt
Echinocțiul de Primăvară, când Soarele atinge 0 grade în Berbec și Echinocțiul de Toamnă, când
Soarele atinge 0 grade în Balanță.

Toate sărbătorile Satanice [originare Păgâne] au fost corupte și înlocuite cu falsele și impostoarele
caractere biblice, cu legende false și practici total nerelaționate la sărbătorile originale. Aceasta a
fost făcută de către Biserica Catolică, cu scopul de a îndepărta cunoștințele spirituale și oculte.

Sărbătorile Satanice, pe lângă faptul că sunt zile de festivități și celebrări, sunt și puncte precise când
comunicarea astrală este foarte facilitată, iar lucrările de vrăjitorie sunt mult îmbunătățite [în acord
cu specificul sărbătorii]. Sub toate stă alchimia. Pentru cei care lucrează pe Magnum Opus și/sau
pentru a-și crește propriile puteri și întări sufletul, aceste zile sunt foarte importante pentru diferite
aspecte ale lucrării. De exemplu, Magnum Opusul ar trebui început la ora 3 AM, în ziua în care
soarele intră în Berbec.

[Acesta este locul de unde a fost furat conceptul de “mielul lui dumnezeu” – semnul zodiacal Berbec
– care este adesea văzut în picturile creștine, reprezentându-l pe falsul nazarinean].

Sărbătoarea Solstițiului de Vară a fost înlocuită, de către Biserica Catolică, cu “Sărbătoarea Sfântului
Ioan”.

666 este numărul soarelui. Acest număr reprezintă amplificarea puterii astrale ale soarelui. Chakra
inimii este în mod ezoteric patronată de către soare. În 21-22 iunie, moment în care soarele atinge 0
grade în Rac, puterea soarelui este drastic amplificată.

Lucrările magice care implică soarele sunt mult îmbunătățite în această perioadă.
Lucrările atât pe chakra inimii cât și pe chakra plexului solar sunt mult amplificate în această
perioadă.
Comunicările cu entitățile astrale precum elementarii: zâne, gnomi, etc., sunt mult
îmbunătățite în această perioadă.
Ca și de Halloween, pătura dintre material și astral este foarte subțire, ceea ce face
comunicarea cu Demonii să fie mult mai ușoară.
Magia care implică elementul foc este foarte facilitată.
Ajunul Solstițiului de Vară are o foarte lungă tradiție, fiind noaptea în care divinația se poate
realiza mult mai ușor și cu mai multă acuratețe.
Magia legăturilor de dragoste este de asemenea mult consolidată în ajunul Solstițiului de
Vară.
Aceasta este de asemenea o excelentă și o puternică perioadă pentru infuzia ierburilor, a
cristalelor și a altor unelte ai energiei solare.
Această dată este de asemenea o perioadă favorabilă pentru începerea lucrărilor de
vindecare, deoarece soarele este vindecătorul ezoteric.
Lucrările care au de-a face cu infuzia apei cu energie de la soare și/sau vindecătoare, sunt de
asemenea tradiționale în această perioadă.

Ministerele Bucuria lui Satan 25


Crearea și binecuvântarea baghetelor [elemente ale focului], binecuvântarea cărților de
Tarot.
Vrăjile și lucrările runice, sunt de asemenea favorizate în acest timp deoarece Runele sunt
elemente ale focului.
Procurarea ierburilor pentru magie, în special cele care sunt folosite pentru magia solară/a
focului și/sau vindecătoare.

În timpurile antice, festivitățile și celebrările acestei importante sărbători includeau aproape


întotdeauna Focurile lui Baal [focuri de tabără tradiționale]. Elementul Foc reprezintă forța-vieții,
viața însăși. Moartea este rece și apăsătoare. Focul este cald și plin de viață. Aceia dintre noi care au
condensat forța-vieții în ei înșiși, știu cât de fierbinte poate fi aceasta, precum Șarpele Kundalini.
Culoarea tradițională, a acestei sărbători, este albul.

Dansurile în cerc sau cele șerpuitoare, orgiile sexuale, toleranța și ospețele sunt toate tradiții ale
Solstițiului de Vară. Tradiția aprinderii Focurilor lui Baal și aceea în care se sare prin flăcările acestuia,
a supraviețuit încă din timpurile antice. “În ciuda încercărilor bisericii de a eradica toate tradițiile
Păgâne, aprinderea focului de tabără al Solstițiului de Vară în ajunul acestuia, a supraviețuit fervent
în cele mai multe comunități creștine”

Druizii antici celebrau unificarea “Cerului și a Pământului”. Însemnătatea acesteia e centrată pe


chakra inimii. Creștinii au furat „cerul” și „pământul” din Taoism, acestea fiind cuvinte de cod pentru
chakra coronală [cer] și chakra bazei [pământ]. În unele doctrine, „Iad” este un cuvânt-cod pentru
chakra bazei, pământul patronând peste chakra inimii; însă pentru “unificarea” la care se face
referire aici, aceasta este unificarea energiilor chakrei bazei cu a celei a coroanei, convocate în
dreptul chakrei inimii. În această zi este celebrată unirea elementului apă cu cel de foc.

Ritualurile Voodoo sunt de asemenea tradiționale în această perioadă, supraviețuind de secole.


“Îndată ce tobele creșteau cadența, cântăreții cântau cântecul ritualic, iar o dansatoare pășea în
cercuri și începea un dans ritualic, imitând mișcările șarpelui. În freneticul grup de dans care urma,
dansatorii își rupeau hainele și dansau nud până ce ritualul se termina, ca întotdeauna, cu o orgie
sexuală”

Lammas/Lughnasadh
1 august

În construcție (Ministerul Bucuria lui Satan face cercetări cu privire la adevăratul înțeles a acestor
sărbători). Cărțile și resursele new-age aberează prea mult în ceea ce ține de toate aceste zile ale
anului, ignorând adevăratele fundamente spirituale din spatele lor. Vom actualiza dățile cu
sărbătorile respective, atunci când vom avea informații precise despre acestea. Toate aceste dăți ale
anului sunt perioade puternice din punct de vedere spiritual dar și zile de petrecere și sărbătorire.

Echinocțiul de Toamnă
21-23 septembrie (când Soarele intră în 0° în Balanță)

Echinocțiile sunt momente bune pentru începerea lucrurilor. Ritualuri prin care pui lucruri în acțiune.

Ministerele Bucuria lui Satan 26


Samhain/Halloween
31 octombrie

Aceia care îi sunt apropiați lui Satan, suntem cu toții prea conștienți de faptul că acesta este sătul de
toate afirmațiile și susținerile iudeo-creștine cu privire la Satanism, la sărbătorile pe care le celebrăm
și mai ales cu privire la CEEA CE EI AFIRMĂ CĂ SATAN ESTE.

SATAN NU ESTE UN MONSTRU DE HALLOWEEN


SATAN NU ESTE UN VAMPIR, STRIGOI SAU JEFUITOR DE MORMINTE
SATAN NU ARE COARNE ROȘII ȘI COADĂ
SATAN NU ARE NIMIC DE-A FACE CU CIMITIRELE, MOARTEA, SCHELETELE SAU GROAZA
ACESTE GUNOAIE VIN DE LA CREȘTINI. ESTE FOLOSIT PENTRU A-L BLASFEMIA, DENIGRA ȘI
RIDICULIZA PE SATAN. LA FEL STAU LUCRURILE ȘI CU DEMONII SĂI.

Pentru mulți dintre noi Halloween este sărbătoarea favorită. Eu personal iubesc filmele horror, etc.
Însă problema e felul în care toate acestea au fost sucite pentru a portretiza o imagine insultătoare a
lui Satan și a Zeilor Originali (care acum sunt etichetați ca Demoni)

Întreabă-te cum te-ai simți dacă oamenii ar ieși pe străzi purtând tot felul de măști hidoase care să
facă referire la tine, la familia ta sau la cei dragi ție.

Tatăl Satan ar trebui să fie respectat în această perioadă a anului, nicidecum batjocorit de toți aceia
care cred și se grozăvesc la tot ceea ce creștinismul dictează despre acesta. Cât de mult crezi că ar
supraviețui cineva, dacă ar ieși pe străzi cu o mască batjocoritoare la adresa nazarineanului? Cel mai
probabil, acesta ar ajunge să fie atacat de creștini. La fel s-ar întâmpla și dacă Hollywood ar produce
un film care să-l prezinte pe nazarinean și cohortele sale ca monștrii scârboși.

Halloween este un timp bun pentru costume, monștrii și fantome, imagini ale morții și așa mai
departe. O perioadă în care să fi creativ și indulgent. Este una dintre sărbătorile noastre principale,
însă imaginile negative la adresa lui Satan trebuie să înceteze. Acesta s-a săturat de toate acestea și a
informat clerul că el nu aprobă astfel de insulte. Pentru prea multă vreme, prea mulți sataniști au
urmat ideile CREȘTINE despre Satan și Demonii săi, au urmat ceea ce CREȘTINII pretind că el este și
ceea ce EI afirmă despre satanism … în loc să-l vadă pe Satan pentru ceea ce el este CU ADEVĂRAT,
fără toate nuanțele false și sucite răspândite de creștinism.

DESPRE SAMHAIN:

În mod original, sărbătoarea cunoscută ca Halloween era numită Samhain – un cuvânt celtic care
înseamnă „sfârșitul verii”. În antichitate, religiile aveau la bază natura, prin care omenirea trăia în
acord cu pământul, cu schimbările sezoniere și cu schimbările stelelor pe cer. Aceasta este esența
satanismului: ceea ce este natural.

Ciclurile majore ale anului și cultura erau motivele sărbătorilor, ceremoniilor și celebrărilor. Samhain
a fost un timp al recoltei și a sfârșitului de an, un timp de pregătire; depozitarea recoltei și pregătirea
pentru iarna moartă. Ajunul lui 1 noiembrie a fost ajunul Anului Nou la celți. Această sărbătoare a
fost un timp al culesului, un timp al sfârșiturilor, morții, întrucât plantele începeau să moară, iar

Ministerele Bucuria lui Satan 27


vremea rece se instala. Samhain mai era și un timp în care morții erau onorați. Druizii obișnuiau să
facă focuri de tabără uriașe – pe care aceștia le considerau sacre – în onoarea Anului Nou Celtic.

Era răspândită credința în existența unui Zeu celtic al morții, cunoscut ca „Samhain”. În urma
cercetărilor extinse efectuate de mulți oameni de știință, aproape toți cad de acord că acest Zeu nu a
existat.

Aproape toate sursele în care era menționată zeitatea morții cunoscută ca „Samhain” sunt
CREȘTINE, având (ca de obicei) NICIO referință legitimă care să le susțină afirmațiile.

Samhain era sărbătorit cu mult înainte ca creștinismul să preia sărbătorile păgâne. Pentru religia
creștină intrusă, toți Zeii religiilor antice erau considerați „diabolici” și, prin urmare, de nedorit în
special în timpuri de „primejdie” pentru „sufletul oricărui bun enoriaș”. Acesta este motivul pentru
care creștinismul a suprimat ”ceremonia fatală”, pe care au preferat să o înlocuiască cu „ziua
morților”.

Trick or Treat (ne dați ori nu ne dați) își are originile în Irlanda, unde cerșetorii mergeau din poartă-n
poartă pe data de 31 octombrie, cerând de bogdaproste. Darurile erau pentru „Muck Olla”, un Zeu
despre care se spunea că ar distruge mâinile tuturor acelora care nu erau generoși. Bineînțeles că
fantomele, vampirii și strigoii au fost asociați cu această sărbătoare datorită temerii de moarte a
oamenilor, iar Samhain era o sărbătoare a morții.

Yule/Solstițiul de Iarnă
22-23 decembrie

Cu toate că Solstițiul de Iarnă începe pe 21-22 decembrie, ziua de 23 decembrie este o zi foarte
personală a Tatălui Satan. Soarele intră semnul caprei (Capricorn) care este un simbol a lui Satan.
Noaptea de 22 decembrie – ajunul lui 23 este cea mai sacră Sărbătoare Satanică (acest lucru mi-a
fost dictat de El personal). Este ziua care urmează celei mai lungi nopți a anului. Ne ațintim privirile
spre noi începuturi, după cum zilele încep să se lungească iar anul continuă. Acesta este un timp de
sărbătorire intensă și devotament pentru Lordul Satan. Indulgența, decorarea casei, reunirea și
sărbătorirea cu familia. Dacă vrei să îți iei angajamente personale, acesta este un bun timp pentru a
face asta.

La apogeul ritualului, angajamentele personale pot fi scrise pe o hârtie și arse. Tatăl Satan este
întotdeauna gata să ne ajute cu tăria de care avem nevoie pentru a ne urma și materializa intențiile.
După ceremonie, ar trebui să se sărbătorească intens.

Sărbătorile Yule sunt un timp de indulgență și și plăcere în aspectele fizice și materiale ale vieții. În
fapt, pomii de crăciun și ghirlandele sunt de origine păgână, așa că nu avem nici un motiv pentru
care să nu celebrăm aceste sărbători cu familiile noastre. Oferirea de daruri, coptul și gătitul,
decorațiile. ADEVĂRATUL Sezon Yule este despre așa ceva și nicidecum despre gunoiul împuțit de
nazarinean.

Ministerele Bucuria lui Satan 28


Nunta satanică
Ritualul ar trebui să fie întreținut când Luna este în creștere. Luna ar trebui să fie într-un semn
favorabil căsătoriei:
Luna în Taur oferă permanență însă poate fi dificil dacă cuplul vrea să se despartă mai târziu.
Cu Luna în Rac, este mai probabil ca cuplurile să se împace după ce se despart.
Luna în Leu este favorabilă pentru romantism și adaugă optimism oricărei uniuni.
Luna în Balanță este ideală pentru orice nuntă deoarece acesta este semnul natural pentru
parteneriat și cooperare.
Luna în Săgetător este aproape la fel ca Luna în Leu, însă nu contribuie la stabilitate.
Luna în Berbec – este posibil ca cuplul să fie o prietenie de durată.
Luna în Pești oferă empatie, însă nu este stabilă.
Luna în semnele Berbec, Gemeni, Fecioară, Scorpion și Capricorn trebuie evitată.
Planetele de dragoste Venus și Marte ar trebui ideal să fie bine plasate și la grade favorabile.
Cuplurile nu ar trebui să se căsătorească niciodată daca orice planetă are conjuncție cu
Caput Algol (25 în Taur), la 9° în orice semn, în special Gemeni și Săgetător pentru că acestea
incită violența. Amintește-ți să iei în considerare stelele fixe atunci când stabiliți timpul.

Templul trebuie să fie decorat după gusturile cuplului. Ar trebui făcute modificări astfel încât să se
potrivească oricărui cuplu; ceea ce urmează este doar orientativ.

Marele Preot/Marea Preoteasă deschide ritualul sunând din clopoțel și desenând o pentagramă în
aer cu pumnalul după care recită următoarele:

„In Nomine Dei Nostri Satanas, Luciferi Excelsi. În Numele Lui Satan, Conducătorul
Pământului, Zeu Adevărat, Atotputernic și Inefabil, care a creat omul să-i reflecte
imagine și asemănare, invităm Forțele Iadului să ne acorde putere infernală. Veniți și
întâmpinați-ne și oferiți binecuvântări întunecare acestui cuplu ce dorește să devină
precum unul în ochii Lui Lucifer.”

Marele Preot/Marea Preoteasă bea din potir și invocă Cei Patru Prinți Încoronați ai Iadului:
Satan/Lucifer de la Est
Beelzebub de la Nord
Astaroth de la Vest
Azazel de la Sud

Marele Preot/Marea Preoteasă recită următoarele: „Venim împreună în Numele Tatălui nostru și al
Lordului Satan pentru a-i uni pe ________ și pe ______ împreună în căsătorie.”

Marele Preot/Marea Preoteasă își ia pumnalul și desenează un cerc în jurul miresei și al mirelui. Toți
trebuie să vizualizeze o lumină albastră reprezentând Puterile Iadului. El/Ea apoi recită următoarele:

“Atotputernicule Satan, privește cu grație asupra discipolilor tăi, _______ și _______.


Amândoi au venit aici din proprie dorință. Se înfățișează înaintea ta pentru a-ți cere
binecuvântările, căci din această zi pornesc împreună ca soț și soție. Cerem să
binecuvântezi această uniune cu senzualitate și plăcerile vieții, ca afecțiunea mutuală
și dorința reciprocă să dăinuie puternice și rezistente.”

Ministerele Bucuria lui Satan 29


„Tu,_________ dorești din proprie inițiativă să îl iei pe ________ drept soț legal, să-l iubești, să-l
onorezi și să-l respecți; să deveniți una în ochii lui Satan și în fața Puterilor Iadului?”
Mireasa: „Da/ Da doresc”

Marele Preot/Preoteasă: „Tu, ___________ dorești din proprie inițiativă să o iei pe ________ drept
soție legală, s-o iubești, s-o onorezi și s-o respecți; să deveniți una în ochii lui Satan și în fața Puterilor
Iadului?”
Mirele: „Da/Da doresc”

Urmează schimbul de verighete.

Marele Preot/Marea Preoteasă: „În numele Lui Satan și în fața tuturor Demonilor din Iad, vă numesc
Soț și Soție. Fie ca uniunea voastră să fie puternică, rezistentă și abundentă în plăcere. HAIL SATAN!!”

Toți cei din congregație strigă HAIL SATAN!!. Marele Preot/Marea Preoteasă apoi recită, cântă sau
vibrează primul cod enochian:

ĂUL • ZĂU-naf • vău-ra-SAA-ja ga-MI-caa-la-ZĂU-maa • PI-laa


GO-ho • SEI-TAN • LĂU-na-sa • CAA-laț FAA-ra-zam • za-na-ra-JAA • ĂUD
ĂUD • VĂU-rass • caa-ĂUS-sa-gău; ZU-ra-jaas • AA-da-naa • ĂUD
ZĂU-ba-raa • ZĂUL • RĂU-ra GĂU-nău • DEI • SEI-TAN • DAAS •
I • TAA • NATS-pa-sa HĂUM
ĂUD • ga-RAA-aa • TAA ĂUD • TĂU • ZĂU-baa • ka-RĂU-ăud-zi
MAA-la-pa-ra-ja: • DAASS • HĂU-la-caa I-paam • UL • VA-LAS • i-PAA-miss
CAA-AA • nău-ta-HĂU-aa • ZI-mats • DAASS • lău-HĂU-lău • Veip
ĂUD nău-ta-HĂU-aa • pău-AA-maal • ĂUD
CĂU-ma-maa • TAA • NĂU-ba-lău BĂU-ga-paa • aa-AA-i • TAA • PI-aap
zi-EIN • ĂUD • LU-SIF-ti-an pi-AA-măul • ĂUD • vaa-ĂU-aan • zaa-
ĂU-bău-lei • AA CAA-rei • CAA
DĂU-naass-dău-gaa-MAA-taass-tăuss ĂUD • ZAA-ma-raan! • ĂU-dău
ĂU • ău-hău-REI-laa • TAA-baa • ĂUL CHI-ca-lei • CAA-aa! • ZĂU-ra-jei!
NĂU-rei • ĂUD • PAA-sa-bas • ĂUL ZI-ra • NĂU-cău! • hău-AA-ta-ha
zău-na-REI-na-saj • vaa-ĂU-aan • ĂUD SEI-TAN • BA-va-fad • LĂU-na-sa
tău-ĂU-aat • NĂU-nu-CAA-fei LĂU-na-dău • baa-BAA-jei

Marele Preot/Marea Preoteasă: „Mergeți înainte drept unul, mențineți-vă reciproc rezistenți în Satan
așa cum acum mergeți împreună pe calea mâinii stângi. Fie ca Satan să vă acorde multe
binecuvântări de-a lungul drumului. Ave Satanas!!”

Cuplul împreună: „Ave Satanas!!”

Marele Preot/Marea Preoteasă: „Hail Satan!!”

Congregația: „Hail Satan!!”

Ritualul este închis de către Marele Preot/Marea Preoteasă, sunând din clopoțel.
După aceea se sărbătorește intens.

Ministerele Bucuria lui Satan 30


Botezul satanic
Satanismul adevărat sărbătorește și celebrează viața. Dacă un copil este născut în timpul unuia
dintre Sabaturi, aceasta este o binecuvântare în plus. Nașterea unui copil este o ocazie specială și
toate nașterile satanice ar trebui să fie sărbătorite și petrecute. Botezul Satanic este începutul
protecției și ghidării din partea lui Satan și a Demoni, care de asemenea vor îndrepta copilul spre a-și
pune în valoare darurile și abilitățile speciale.

Copilașul ar trebui să fie îmbrăcat în negru deoarece aceasta arată opunere religiilor false de
dreapta.

Părintele/Părinții stau în partea de est al altarului, ținând copilul.

Marele Preot/Preoteasă sună din clopoțel și deschide ceremonia prin invocarea lui Satan: bea din
potir și invocă Cei Patru Prinți Încoronați ai Iadului.

Marele Preot/Preoteasă: „Este un nou venit în Familia lui Satan”

Congregația: „HAIL SATAN!”

Marele Preot/Preoteasă: „Care este numele acestui copil?”


Părintele/Părinții spun numele copilului.

Marele Preot/Preoteasă: „Te întâmpinăm cu bucurie, _______, în familia lui Satan – Doriți să
dedicați acest copil lui Satan?”

Părintele/Părinții: „Da, deoarece fără Satan și cunoașterea și darurile ce ni le aduce, nici-o viață nu
este completă.”

Marele Preot/Preoteasă: „Domnule Satan, te invităm să binecuvântezi acest copil, protejându-l și


ghidându-l de-a lungul vieții, menținându-l puternic prin căile tale. Când este momentul potrivit, adu-
l la altarul Tău din nou pentru a-l dedica din nou în serviciul Tău.”

Părintele/Părinții (către copil): „Fie ca Maiestatea sa Infernală, Lordul Satan și Puterile Iadului să
zâmbească asupra ta și să vegheze asupra ta de-a lungul vieții tale, ghidându-te pe calea de stânga.”

Marele Preot/Preoteasă: „În Numele lui Satan și înaintea Puterilor Iadului, te întâmpinăm pe tine,
(numele copilului), în Familia Lui Satan.”

Congregația: „HAIL SATAN!!”

Apoi Marele Preot/Preoteasă închide ceremonia. După botez, ar trebui să se petreacă și să se


celebreze. Ar trebui ca copilul să fie crescut în stilul antic, onorând-ul pe Satan și pe Demonii Săi. La
pubertate, el/ea poate întreține ritualul de dedicare de unul/una singur/ă. Acesta este momentul când
el/ea are vârsta potrivită pentru a lua propriile decizii și pentru a înțelege deplin. La acel moment,
el/ea își poate alege și un nume magic.

Ministerele Bucuria lui Satan 31


Ghid bazic pentru culoarea lumânărilor din ritual
Negru este o culoare care poate fi folosită pentru toate lucrările și, când o ai la dispoziție, ar
trebui să o folosești împreună cu lumânări de alte culori, în fiecare ritual. Fiecare culoare
atrage energii diferite și stimulează vibrații specifice în chakre. Lumânările de o culoare
corespunzătoare tipului de ritual pe care îl faci, poate ajuta la amplificarea energiilor acestuia.

Lumânările negre sunt pentru toate aspectele magice și pentru orice ritual satanic. Lumânările negre
folosite în lucrările de distrugere, incită o distrugere mai lentă a dușmanilor, spre deosebire de
culoarea roșie care atrage accidente sau atacuri bruște. Negru mai este o culoare bună și pentru a
aduce discordie și confuzie printre inamici. Negru poate fi folosit pentru protecție, pentru legarea
forțelor negative și pentru eliminarea obstacolelor și a blocajelor. Negru mai poate fi folosit și în
programarea inversă sau chiar ruperea formelor mentale. Negru absoarbe, tăinuiește, creează
confuzie și haos, este folosit pentru noi începuturi și pentru dobândirea de cunoștințe despre lucruri
ascunse. Negru conține toate celelalte culori, fiind astfel cea mai puternică ”culoare”. Negru
influențează autocontrolul, rezistența și răbdarea. Cel mai bine e să faci vrăjile în care folosești
energia neagră, atunci când Luna este în descreștere, combinat cu zilele de sâmbătă – când Saturn
este puternic poziționat. Vrăjile cu negru necesită puterea chakrei bazei.

Lumânările albastre sunt bune de utilizat în vrăjile care țin de spiritualitate, meditație, chemarea
Demonilor, vindecare, sinceritate, obținerea adevărului, influențarea fidelității și a loialității,
aducerea păcii interioare și pentru cunoștință și înțelepciune. Albastru mai poate fi folosit și pentru
stabilirea armoniei în familie, pentru sporirea puterii oculte și pentru protecție spirituală. În magia
neagră, albastru poate fi folosit la incitarea depresiei, tristeții, deznădejdii, lipsei de simpatie, răcelii
și melancoliei. Jupiter guvernează albastrul regal. Lucrările în care folosești albastrul ar trebui făcute
lunea sau joia. Astfel de lucrări au nevoie de puterea chakrei coroanei și/sau de cea a gâtului.

Lumânările maro pot fi folosite în comunicarea cu spiritele naturii și pentru a te centra și ”a te pune
pe picioare”. Maro este folosit în vrăjile pentru fermitate, neutralitate și simț practic. În magia
neagră, maro este folosit pentru a stârni indecizie, ezitare, tristețe, dobitocie și nesiguranță. Atunci
când lucrezi cu energie maro, te folosești de chakrele tălpilor. Energia ar trebui absorbită din pământ
prin chakrele tălpilor.

Lumânările verzi sunt folosite în vrăjile pentru abundență, începuturi, dezvoltare, fertilitate,
vindecare, succes, noroc, armonie și generozitate. În lucrările pentru sănătate și vindecare, verde
este un antiinflamator. Verde poate fi folosit cu maro, în comunicarea cu spiritele naturii. Verde este
folosit în vrăjile de iubire, căsătorie și cele de dragoste. Verde influențează afectivitatea – spre
deosebire de roșu, care este folosit pentru dragostea pasională, poftă și sex. Verde mai influențează
și reînnoirea, fidelitatea, împăcarea, justiția/dreptatea, echilibrul, frumusețea, tinerețea, prietenia,
atracția, armonia, câștigurile financiare, creșterea veniturilor, funcțiile publice, posesiunile, bogățiile,
indulgența și plăcerea. Verde este bun pentru începuturi și pentru creștere/dezvoltare. În lucrările
de magie neagră, verdele este folosit la incitarea geloziei, a lăcomiei, suspiciunii, resentimentului,
bolilor și dizarmoniei. Venus guvernează peste culoarea verde. Lucrările cu energie verde ar trebui
întreținute în timp ce Luna este în creștere în combinație cu ziua de vineri, când Venus este puternic
poziționat. Vrăjile în care folosești verdele, au nevoie de puterea chakrei inimii.

Ministerele Bucuria lui Satan 32


Lumânările gri sunt folosit în vrăjile de inducere a morții, a bolii și/sau de incitare a jalei și tristeții.
Saturn ar trebui să fie plasat într-o poziție puternică și favorabilă.

Lumânările portocalii sunt folosite pentru creativitate. Portocaliu ajută în vrăjile pentru
adaptabilitate, atracție sexuală, stimulare sexuală, magie sexuală, entuziasm și energie. Portocaliu
ajută în atracție, schimbări bruște, stimulare energetică, dobândirea controlului, schimbarea
norocului și incitarea justiției/dreptății. Soarele guvernează peste portocaliu. Lucrările în care
folosești energie portocalie sunt cel mai bine de întreținut duminica, când Soarele este puternic
poziționat. Vrăjile cu portocaliu necesită puterea chakrei sacrumului sau a celei solare. Pentru
incitarea poftei și atracției sexuale, folosește chakra sacrumului și cea a bazei.

Lumânările roșii sunt folosite pentru energie, vitalitate, incitarea pasiunii, stârnirea furiei, a poftei
pure și a gratificării trupești. Roșu este inflamator și este folosit în vrăjile pentru răzbunare, mânie,
curaj, determinare și în ceea ce are de-a face cu dușmanii. Roșu poate fi folosit pentru protecție
împotriva atacurilor psihice și pentru încredere de sine. Roșu incită accidente, incendii și răni. Este
utilizat în vrăji pentru a invoca putere și intensitate înaintea lucrărilor de magie neagră. Roșu este
fizic și revarsă energie, forță, dinamism, dragoste pasională, dorință fizică, tăria voinței și abilitate
atletică (în special cea competitivă).

Când este folosit în magia neagră, roșu – în opoziție cu negru – aduce atacuri bruște, accidente,
vărsare de sânge, violență și ură bruscă. Roșu mai poate fi folosit la incitarea războaielor, anarhiei și
cruzimii. Marte guvernează peste roșu. Lucrările cu roșu necesită puterea chakrei bazei și ar trebui
întreținute marțea, zi în care Marte este puternic poziționat.

Lumânările violete/mov sunt folosite pentru sporirea abilităților psihice, pentru înțelepciune,
divinație, îndepărtarea blestemelor, vindecare, succes în afaceri și pentru influențarea oamenilor
aflați la putere.

În magia neagră, violetul poate fi folosit la incitarea tiraniei, abuzul de putere și pentru a aduce
tristețe și trădare în alții. Jupiter guvernează peste mov. Lucrările cu mov ar trebui efectuate joia.
Vrăjile pentru putere psihică au nevoie de energia chakrei a șasea și a celui de-al treilea ochi și ar
trebui întreținute lunea, zi în care Luna este puternic poziționată; de preferință, Luna ar trebui să fie
plină.

Lumânările galbene sunt folosite pentru trecerea examenelor, creșterea inteligenței și a intelectului.
Energia galbenă guvernează peste partea logică și conștientă a creierului, peste computere,
comunicare, audio, video, TV, electronice, cărți, literatură și voință. Galben este folosit pentru
îmbunătățirea minții, concentrare, putere mentală, abilitate de învățare, discurs, scriere, publicare.
Galben guvernează peste tot ceea ce ține de mass-media, bârfă, defăimare, interviuri, frați, surori,
vecini, zvonuri, furt, toate domeniile învățării și comunicării. În spiritualitate, galben poate fi folosit
pentru proiecția astrală (împreună cu albastru și mov). Galben mai este folosit și pentru depășirea
dependențelor și ruperea moravurilor. Galben este bun pentru prietenii.

În magia neagră, galben este folosit pentru a incita infidelitate, lașitate, decădere, boală, moarte,
nebunie și inconsistență în alții.

Mercur guvernează peste culoarea galben. Lucrările în care folosești galben au nevoie de puterea
chakrei solare și de cea a gâtului. Aceste două chakre lucrează în pereche. Cel mai bine este să

Ministerele Bucuria lui Satan 33


folosești energia galbenă miercurea sau duminica. Pentru tot ceea ce ține de intelect și comunicare,
lucrările ar trebui întreținute miercurea. Pentru lucrările care implică forța voinței, acestea ar trebui
făcute duminica.

Lumânările albe sunt pentru curățare, puritate și inocență. Luna ar trebui să fie puternică.

În lucrările de magie neagră, albul poate fi folosit la incitarea corupției și a impotenței și pentru
distruge apetitul sexual. Albul mai poate fi folosit pentru a crea slăbiciuni, nevroze și frică. Luna
guvernează peste alb. Vrăjile cu alb ar trebui efectuate în ziua de luni și au nevoie de energia celui
de-al treilea ochi.

Într-un ritual pot fi folosite mai multe culori. Înainte de ritual, lumânările ar trebui unse cu uleiuri
parfumate corespunzătoare. Uleiul ar trebui aplicat cu ambele mâini, prin frecare. Lumânările
reprezintă elementul foc într-un ritual și mai sunt folosite și pentru concentrare și focalizare. Acestea
atrag Demoni și spirite.

Asigură-te că faci o probă calității lumânărilor înainte de ritual, în același fel în care procedezi și cu
tămâia. Mirosurile neplăcute precum și tămâia proastă pot ruina un ritual.

Ministerele Bucuria lui Satan 34


Evită cursul vid al Lunii
Sincronizarea înseamnă totul. Lucrările magice/vrăjitorești trebuiesc începute la momentul potrivit,
moment în care alinierile planetare să te asiste în magie; acest lucru îți amplifică puterea. Este
crucial să cunoști toate aceste lucruri, întrucît de ele depind rezultatele lucrărilor tale. Universul
lucrează fie pentru tine, fie împotriva ta.

Cursul vid al Lunii are loc la fiecare câteva zile. Acest lucru se întâmplă imediat după ce Luna își
termină ultimul aspect cu o planetă; înainte ca aceasta să intre în semnul zodiacal următor, trece
printr-o fază vidă, fază în care nu se află în niciun aspect cu alte planete și nu este în nici o zodie. În
mod normal, asta nu durează mai mult de câteva ore. Excepție sunt cazurile în care toate celelalte
planete se află în primele grade.

Lucrul important pe care trebuie să îl ști este că DACĂ ÎNCEPI CEVA ÎN TIMP CE LUNĂ ESTE VIDĂ, MAI
MULT CA SIGUR NU VA AVEA EFECT SAU VA AVEA REZULTATE NEPLĂCUTE. Începerea de noi
proiecte, semnarea actelor, achiziționarea de lucruri importante, începerea lucrărilor
magice/vrăjitorești și aproape orice lucru început în această perioadă va avea tendința de a decurge
greșit. Proiectele începute în timp ce Luna se află în vid, într-un fel sau altul sunt împiedicate din a fi
finalizate sau împlinite. Crimele comise în această perioadă arareori sunt aduse în fața justiției. (NU
instig la nimic ilegal aici, doar subliniez acest fapt!)

Aplică pentru un nou loc de muncă sau du-te la un interviu în timp ce Lună este vidă și mai mult ca
sigur nu vei fi angajat. Planurile făcute în această perioadă sunt adesea alterate mai târziu. Hainele
cumpărate nu-ți vor mai veni bine sau nu le vei purta niciodată.

Există șanse să nu mai fi nevoit să returnezi lucrurile împrumutate în timp ce Luna se află în vid.
Aceasta este vremea în care universul este plin de lacune. Idea e că lucrurile începute în această
perioadă arareori sunt duse la bun sfârșit. În multe cazuri poți scăpa basma curată din multe
lucruri/situații.

Acesta NU este un timp de făcut vrăji, întrucât acestea vor avea șanse foarte ridicate de a falimenta.
Există diverse cărți și website-uri care detaliază perioadele în care Luna este vidă.
www.lunarium.co.uk oferă astfel de informații. Efemeridele și ele oferă aceste informații – pentru
aceia care știu cum să le citească.

Ministerele Bucuria lui Satan 35


Sincronizează-ți magia după fazele Lunii
Pentru a avea succes, este esențial să îți sincronizezi magia după fazele Lunii. O regula de bază
este să știi că cel mai bine este să întreții magia albă atunci când Luna este în creștere. Cel mai
bun timp este atunci când Luna este aproape de Luna Plină. Vrăji pentru dragoste, pentru
găsirea unui nou loc de muncă, bogăție, succes și așa mai departe.

Atunci când Luna este în descreștere, este perioada cea mai propice pentru magia neagră și
lucrările de distrugere. Cel mai bun timp este atunci când Luna este aproape de Luna Nouă.
Luna în descreștere este un moment formidabil și pentru a pune capăt lucrurilor, pentru vrăjile
de alungare, pentru renunțarea la obiceiurile proaste, pierderea din greutate, etc.

Luna în Berbec:
Proiectele începute atunci când Luna este în Berbec sunt adesea pline de entuziasm la început, însă
au tendința de a nu fi de durată. Acesta este un timp bun pentru incitarea conflictelor, energie
intensă, eu, al meu, război, cuțite, arme, pistoale, rezultate rapide dar de scurta durată, foc, obiecte
ascuțite, metale, îndrăzneală, urmărirea propriilor interese, asumarea riscului, independență și
incitarea accidentelor. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la cap sau față. Magia
guvernată de Marte are rezultatele cele mai bune în acest timp.

Luna în Taur:
Proiectele începute atunci când Luna este în Taur sunt de regulă permanente sau de lungă durată, în
special atunci când sunt întreținute când Luna se află în primele 10° al acestui semn zodiacal. Bani,
finanțe, posesiuni, lucruri materiale, senzualitate, pământ, lăcomie, permanență, bogăție, lucruri
care cresc în valoare, împrumuturi, bancheri, rezultate încete dar de durată, amânări în timp. În
această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la gât. Magia guvernată de Pământ și Venus au
succes în acest timp.

Luna în Gemeni:
Comunicații, călătorii pe distanțe scurte. O Lună în Gemeni are o natură duală și guvernează peste
hoție, șiretenie, înșelăciune, rude, frați și vecini, calculatoare. Gemenilor le lipsește stabilitatea, iar
proiectele începute atunci când Luna se află în acest semn, au tendința de a se schimba. Nu este un
semn bun pentru lucrările de magie neagră. Acest semn este mai degrabă neutru. În această
perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la umeri, brațe, mâini sau nervi. Magia guvernată de Mercur
dă cele mai bune rezultate în acest timp.

Luna în Rac:
Racul guvernează peste tot ceea ce are de a face cu casa, familia, mâncarea, cultivarea, mama,
femeia în general. Lucrurile au tendința de a dura, întrucât Racul este un semn lipicios. Este un
moment bun pentru vrăjile de iubire, pentru schimbarea vremii, consacrarea altarului,
binecuvântarea casei, acționarea ca medium, eforturi psihice, incitarea supra-sentimentalismului.
Vrăjile pentru succes în cumpărarea de terenuri, achiziționarea imobiliarelor, a unui loc decent
pentru locuit și vrăjile pentru împăcarea membrilor familiei, sunt cel mai bine de făcut când Luna se
află în acest semn. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la stomac. În cazul relațiilor de
dragoste sau a mariajelor începute atunci când Luna este în Rac, dacă partenerii se despart, aceștia
au adesea tendința de a se reîmpăca. Magia guvernată de Lună are mare succes în acest timp.

Ministerele Bucuria lui Satan 36


Luna în Leu:
Este bună pentru orice are de a face cu copii, creativitate, în aruncarea vrăjilor de dragoste;
romantism, succes la jocurile de noroc, câștiguri, pentru a ajunge în centrul atenției, carismă
personală, bărbații în general, tatăl, hobby-uri, speculații, asumarea riscului, investiții, rezerve și
legături, autoritate și vrăji pentru dobândirea de posturi de conducere și autoritate peste ceilalți. În
această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la inimă, coloana vertebrală sau spate. Leul este un
semn fix, iar lucrurile începute atunci când Luna se află în acest sem, tind să fie de durată. Lucrările
magice guvernate de Soare sunt benefice în acest timp.

Luna în Fecioară:
Sănătate, boală, stare de bine, lucruri care necesită precizie și perfecțiune, igienă, nutriție, ierburi,
vitamine, forțele armate, îmbrăcăminte, locul de muncă, colegi de muncă, lucrările de magie albă și
vindecarea celorlalți, servicii făcute altora. Lucruri care implică detalii. Spitale, vindecare, profesia
medicală, instituții, birocrație, scriptologie, atenție acordată detaliilor. Fecioara trage spre
schimbare. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la intestine, anus sau sistemul
digestiv în general. Lucrările magice guvernate de Mercur sunt eficiente în acest timp.

Luna în Balanță:
Este un timp bun pentru formarea relațiilor de dragoste, a mariajelor, parteneriatelor de orice fel
sau pentru aruncarea vrăjilor care incita sau asigura succesul acestora. Pace, diplomație, negocieri,
chestiuni legale, lucrările (magice) cu două persoane, contracte; determinarea oamenilor de a face
ceea ce vrei tu ca ei să facă, cu ușurință și prin mijloace pașnice. În această perioadă EVITĂ
intervențiile chirurgicale la rinichi sau partea inferioară a spatelui. Este cea mai bună perioadă
pentru vrăjile de dragoste/iubire.

Luna în Scorpion:
Acesta este unul dintre cele mai bune semne pentru lucrările de magie neagră. Răzbunare, ură,
eliberarea sentimentelor înăbușite, demascarea secretelor, vrăji de moarte, operații, transformare,
obsesie, sex pur, ocultul, partea întunecată a lucrurilor, cercetare, extreme, vrăji de alungare, a pune
capăt lucrurilor în mod permanent, moarte și deces. Acesta este cel mai puternic și intens semn,
dintre toate semnele Lunii. Acțiuni secrete, viclene și ascunse, puterea voinței, distrugere drastică.
Asemenea semnului său opus Taur, Scorpion este și el de regulă permanent. În această perioadă
EVITĂ intervențiile chirurgicale la pelvis sau organele reproductive și sexuale. Lucrările magice
guvernate de Pluto sunt de succes în acest timp.

Luna în Săgetător:
Religii, universități, călătorii, educație superioară, jocuri de noroc, succes, bun pentru magia
ceremonială, cel mai bun pentru magia albă, publicații, sporturi, aerul liber, legea. Ieșire dintr-o
mare încurcătură. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la șolduri și coapse. Magia
guvernată de Jupiter este avantajată în acest timp.

Luna în Capricorn:
Atunci când Luna se află în Capricorn, este un alt timp excelent pentru lucrările de magie neagră.
Depresie, cruzime, folosirea oamenilor în mod vicios, rezultate pe termen lung. Onoruri, poziție
socială, responsabilitate, autoritate, structură, punerea pe hârtie a obiectivelor și planurilor pe
termen lung pentru viitor. NU este un timp bun pentru a căuta favoruri de la cei aflați la conducere.
Lucrări magice și vrăji caracterizate prin întârzieri și amânări în timp sau de durată, irosire,
manipularea oamenilor, afaceri, alungare. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la

Ministerele Bucuria lui Satan 37


oase/sistemul osos, dinți sau genunchi. Acesta este un semn ”nemilos” al Lunii. Lucrările magice
guvernate de malefica planetă Saturn sunt favorizate în acest timp.

Luna în Vărsător:
Prieteni, grupuri, relații platonice, societate, electricitate, lucrările cu un Covan, calculatoare,
tehnologie, individualitate, originalitate, libertate, independență, umanitate, anarhie, lucruri
neașteptate, genialitate, revelație, scopuri și idealuri, șocarea oamenilor. Acesta este cel mai bun
semn al Lunii pentru vrăjile de independență și evadarea din situații restrictive. Libertate și
autonomie. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la gambe sau glezne. Lucrările
guvernate de Uranus sunt favorizate în acest timp.

Luna în Pești:
Otravă, droguri, autodistrugere, decepție, amărăciune, depresie, izolare, nebunie, chestii psihice
foarte profunde. Bun pentru succesul în meditații și toate preocupările psihice. Vrăji pentru înșelarea
oamenilor, secrete, escrocherii, vulnerabilitate. Inamici secreți, stări alterate. Acesta este unul dintre
cele mai bune momente pentru a pune capăt lucrurilor, în special atunci când Luna se află între 20 –
30° din acest semn (asigură-te că nu e vidă!). Se poate lucra pe auzul psihic. În această perioadă
EVITĂ intervențiile chirurgicale la picioare.

Ministerele Bucuria lui Satan 38


Sincronizează-ți magia după cursul planetelor
Asemenea cursului vid al Lunii, există perioade în care energiile universului lucrează împotriva
noastră. Când anumite planete intră în retrograd, planetele și lucrurile pe care acestea le reprezintă
aruncă energii contrare.

Când Mercur este retrograd, lucrările pentru dobândirea cunoștinței, a adevărului, a intelectului;
trecerea examenelor și orice este relaționat minții, comunicării, călătoriei, educației, literaturii,
electronicelor și orice altceva care este guvernat de Mercur, au șanse de succes foarte improbabile.
Vrăjile și magia relaționată acestor lucruri, mai mult ca sigur vor fi falimentare.

Când Venus este retrograd, acesta nu este un timp bun pentru dragoste, relații, angajamente,
preocupări artistice și așa mai departe. Vrăjile de iubire vor rezulta în faliment sau dezastru, în mod
inevitabil. Așa că, pentru a întreține orice lucrări relaționate lui Venus, așteaptă până când iese din
retrograd.

Când Marte este retrograd, nu este un moment propice pentru întreținerea vrăjilor pentru
răzbunare sau violență/magie neagră. Acestea pot ricoșa, întorcându-se împotriva ta, deoarece
universul lucrează invers. Vrăjile care au ca țintă instalarea păcii și a armoniei, cum e cea din familie,
sunt înlesnite în această perioadă.

Dacă cunoști ziua de naștere a unui dușman, poți face magie neagră mână în mână cu energiile din
diagrama lui astrologică. De fiecare dată când cineva trece prin-un Saturn retrograd (fiecare dintre
noi trece prin asta), poți direcționa energiile negative lovind în punctele alese de tine, pentru
răzbunare. Universul lucrează împotriva acestei persoane atunci când aceasta trece printr-un Saturn
retrograd. Când Saturn este în retrograd peste una dintre planetele personale din prima casă sau, la
un nivel mai redus, peste planetele progresate, acesta este cea mai rea perioadă din viața cuiva. Cea
mai rea dintre cele mai rele, este atunci când Saturn retrogradează conducătorul astrogramei însă
poți avea toate aceste informații numai dacă îi știi datele de naștere.

Pe de altă parte, Jupiter retrograd este o binecuvântare. O vrajă de iubire direcționată atunci când
Jupiter retrogradează planeta Venus a persoanei iubite (la fel stau lucrurile și în cazul lui Uranus,
Neptun sau Pluto în ceea ce privește dragostea), poate fi cea mai efectivă.

Atunci când Jupiter este retrograd peste planetele tale personale, vrăjile de iubire, pentru
bani/succes, promovări și orice altceva, poate veni din abundență atunci când energia este
direcționată în mod adecvat. Jupiter retrograd este atunci când cădem cu fundul în noroc și avem
oportunități. Dacă preiei controlul acestei perioade și direcționezi energiile în mod isteț, vei avea
succes.

Ministerele Bucuria lui Satan 39


Tămâia
Varietățile tămâii corespund planetelor. Dacă evoci un Demon, întreții o vrajă care este relaționată
sferei planetare, sau întreții un ritual care necesită un anumit tip de tămâie, listele de mai jos îți pot
fi de ajutor.

Soarele
Guvernarea Ritualică/Magică:
Confidență, faimă, succes la jocurile de noroc, plăcere, asigurarea popularității/carismei,
îmbunătățirea sănătății și sporirea vitalității, vindecare, protecție, succes, putere magică și bogății.

Culoarea Lumânărilor: galben, portocaliu, auriu, alb


Soarele guvernează ziua de duminică
Elementul Soarelui este focul
Soarele guvernează Chakra Plexului Solar (a 3-a de jos în sus)

Tămâie:
Smirnă, Portocal, Salcâm, Gălbenele, Scorțișoară, Dafin, Șofran.
Tămâia Soarelui este condimentată.

Luna
Guvernarea Ritualică/Magică:
Pentru a ușura (Luna în Balanță; Luna în aspectele apropiate lui Venus) sau incita (Luna în Berbec;
Luna în aspecte grele cu Marte) probleme domestice. Luna guvernează fertilitatea, casa și
împrejurimile imediate, imaginația, memoria, conștiința și visele, spiritualitatea și meditația. Pentru
ritualuri/vrăji relaționate psihicului, Luna ar trebui să se afle într-un semn de apă, de preferat în Pești
sau în aspecte apropiate lui Neptun.

Culoarea Lumânărilor:
Lună Nouă: alb
Lună Plină: roșu sau verde
Lună Descrescătoare: negru
Luna guvernează zilele de luni
Elementul Lunii este apa
Luna guvernează peste Al Treilea Ochi și peste Chakra a Șasea

Tămâie:
Jasmin, Mac, Mirt, Canfor, Lemn de Santal, Cereusul de Noapte, Opium.
Tămâia Lunii este meditativă și hipnotică.

Ministerele Bucuria lui Satan 40


Mercur
Guvernarea Ritualică/Magică:
Pentru trecerea examenelor, îmbunătățirea competențelor mentale, concentrare, putere mentală,
abilitate de învățare, discursuri, scrieri, publicații, media, bârfe, calomnii, interviuri, frați, surori,
vecini, zvonuri, furt, toate ariile studiului și comunicării; de asemenea proiecția astrală, rezolvarea
dependențelor, ruperea viciilor.

Culoarea Lumânărilor: galben, albastru deschis


Mercur guvernează zilele de miercuri
Elementul Mercurului este aerul
Mercur guvernează peste Chakra Gâtului

Tămâie:
Nucșoară, Migdale, Lemn de Santal, Lavandă, Bergamotă, Mentă, Salvie, Mazăre Dulce, Crin de Vale.

Venus
Guvernarea Ritualică/Magică:
Dragoste, amor (afectiv; roșu este pentru dorința sexuală/ sex), fidelitate, reconsiliere, frumusețe,
tinerețe, prietenie, atracție, armonie, câștig financiar, crește încasările; funcții sociale, posesii,
bogății, atragerea banilor, indulgență, plăcere.

Culoarea Lumânărilor: verde


Venus guvernează zilele de vineri
Elementele lui Venus sunt pământul și aerul
Venus guvernează peste Chakra Inimii

Tămâie:
Trandafir, Mirt, Măr, Mușețel, Cardamon, Gardenie, Zambilă, Liliac, Magnolie, Vanilie, Lemn Dulce,
Mosc.

Marte
Guvernarea Ritualică/Magică:
Răzbunare, mânie, poftă sexuală pură și satisfacție fizică, curaj, determinare; se ocupă cu inamicii,
incitarea accidentelor, incendiilor și rănilor, încrederea în sine, atletism, putere, crearea energiilor
magice pentru magie neagră, intensitate.

Culoarea Lumânărilor: roșu


Marte guvernează zilele de marți
Elementul lui Marte este focul
Marte guvernează peste Chakra Sacrală

Tămâie:
Sângele Dragonului, Pin, Chiparos, Tabac, Coriandru, Chimion, Ghimbir, Piper.

Ministerele Bucuria lui Satan 41


Jupiter
Guvernarea Ritualică/Magică:
Noroc, expansiune, abundență, călătorii pe distanțe lungi, educație superioară, probleme legale,
taxări, investiții, fundamente, prosperitate, oportunitate.

Culoarea Lumânerilor: albastru regesc, mov


Jupiter guvernează peste zilele de joi
Elementul lui Jupiter este focul
Jupiter guvernează peste Chakra Coroanei

Tămâie:
Cedru, Nucșoară, Caprifoi, Ghioagă, Lămâi, Șofran.

Saturn
Guvernarea Ritualică/Magică:
Ritualuri/vrăji de moarte, Magie Neagră, ceea ce ține de carieră, autocontrol, rezistență, răbdare, tot
ce ține de terenuri, viață lungă, tot ceea ce are de a face cu Pământul, pricinuirea suferințelor de
lungă durată prin Magie Neagră, accidente.

Culoarea Lumânărilor: negru


Saturn guvernează zilele de sâmbătă
Elementul lui Saturn este pământul
Saturn guvernează peste Chakra Bazei

Tămâie:
Mosc, Mirt, Zibetă, Paciulie, Salvie.

Ministerele Bucuria lui Satan 42


Legea întoarcerii
Legea conform căreia orice faci „ți se întoarce înapoi de 3 ori” sau „de zece ori” sau de „o sută de ori”
(am s-o numesc „legea întoarcerii”), a fost inventată de câteva ființe umane pentru a înspăimânta
masele, pentru a menține controlul spiritual. Odată cu disponibilitatea cunoștinței din zilele
moderne, vrăjitoria nu mai poate fi suprimată, așa că asupritorii au trebuit să găsească o cale de a o
supraveghea, astfel încât adevărata putere și control să poată rămâne bine mersi în mâinile câtorva
„aleși ai domnului”. Acești câțiva aleși cunosc adevărul și sunt adepți în magia neagră, pe care o
folosesc la discreție pentru a înrobi mulțimile din punct de vedere spiritual. Ei controlează religiile
populare, care nu sunt decât niște programe de suprimare a cunoștinței și de control peste omenire.
Articolul care urmează expune pe față această minciună:

”Prima referință tipărită cunoscută, făcută la `legea întoarcerii întreite` a apărut în 1970 în
”Witchcraft Ancient and Modern” de Raymond Buckland, care a fost inițiat în această deprindere de
Gerald Gardner, lucrare care a purtat un rol esențial în introducerea Vrăjitoriei Gardneriene în Statele
Unite.” 1

Cu îndeajuns de multă cercetare, este evident faptul că legea întoarcerii întreite (adică orice lucru pe
care îl faci ți se va întoarce înapoi de trei ori), a intrat în scenă odată cu „Tradiția Gardneriană”. Apoi,
mai avem „legea întoarcerii înșeptite” și sunt convins că fiecare de aici a auzit și de „legea întoarcerii
înzecite”. Ceea ce vreau să scot în evidență aici, este că niciuna dintre aceste legi create de om și
lipsite de orice sens, NU au NIMIC de-a face cu religia originală. Singurul lor scop este acela de a-i
împiedica pe oameni să-și folosească puterile înnăscute și de a promova o atitudine pasivă care
acceptă abuzul. Nu se diferențiază deloc de Biserica Catolică.

Aceste învățături a întoarcerii întreite au fost luate din conceptul oriental despre ”karma” (după ce l-
au pângărit, sucit și pervertit) și după ce l-au amestecat cu creștinismul occidental. După ce
învățăturile orientale despre karma au preluat conotațiile pedepsei divine, produsul a evoluat într-un
alt sistem de control, însă cu aceiași temă: menținerea puterii spirituale în mâinile câtorva aleși care
știu prea bine cum să le folosească pentru a exploata omenirea. Din una în alta, Gerald Gardner a
mai adăugat și el câte ceva, după care a promovat credința că vrăjitorii nu trebuie să-și folosească
niciodată puterile pentru a face rău. Adică, conform lui, poți folosi numai magia albă și niciodată cea
neagră. Toată lumea trebuie să accepte abuzul și să rămână într-o atitudine pasivă.

Sfatul Wicca: „De pe nimeni nu rănește fă ce inima-ți poftește”. Potrivit lui Gardner, „crezul” este
derivat din „Regele Pausol cel Bun”, care ar fi declarat „fă ceea ce dorești, atâta timp cât nu vatămi
pe nimeni”. Regele Pausol este un personaj fictiv în romanul francez Les Adventures du Roi Pausole
(Souverain Paillard et Débonnaire), scris de Pierre Louÿs (1870-1925). Acesta este fundamentul
„Wicca”!! Wicca nu este nimic altceva decât o versiune creștinată a religiilor originale. Wiccanii au
adoptat ritualuri și învățături din religiile originale care să se potrivească capriciilor lor, pe care mai
apoi le-au sucit, corupt și transformat, iar acum pretind că religia lor este religia originală. Ipocrizia

1
Witches and Witchcraft, de Rosemary Guiley 1989
“Threefold law of return” paginile 340-341,
De asemenea: “Wiccan Rede” paginile 363-364
“Horned God” 163-164

“Witchcraft Ancient and Modern” de Raymond Buckland

Ministerele Bucuria lui Satan 43


lor poate fi văzută în Zeii pe care aceștia îi recunosc. Mulți dintre Zeii și Zeițele cărora aceștia susțin
că li se închină, sunt aceia care au dat oamenilor învățăturile despre magie – numai că Zeii ne-au
înmânat atât magia albă cât și cea neagră!

Ei sunt cunoscuți ca „Cei Decăzuți”.

Originalul Zeu Încornat este Satan. Pe lângă asta, puțini wiccani se obosesc să facă niște cercetări
serioase cu privire la Zeii și Zeițele cu care aceștia comunică și cărora li se închină. Cele mai multe
dintre aceste zeități fac parte din Panteonul Iadului. În același fel, mulți wiccani și păgâni moderni își
amestecă zeitățile (îngeri cu Demoni) fără să știe, lucru care poate rezulta în dezastru. Am citit o listă
lungă cu zeități cărora acești oameni susțin că li se închină și mi-a fost mai mult decât evident că ei
nu cunosc mai nimic despre acestea. Cea mai mare parte din scrierile respective sunt lipsite de sens;
spre exemplu, spun că „Ishtar” ar trebui invocată și nicidecum „Astaroth”, chiar dacă ambele nume
se referă la aceiași Zeiță. Ei spun că e diferit când folosești „Astaroth”, chiar dacă ei înșiși admit că e
vorba de una și aceiași Zeiță.

Potrivit autorului Raymond Buckland, wiccanii susțin că, în mod evident, rădăcinile religiei lor
pornesc dintr-o pictură paleolitică găsită într-o peșteră, în care este înfățișat un bărbat îmbrăcat cu o
piele de cerb, care cel mai probabil dansa. Situl cu pictura rupestră este Caverne des Trois Freres în
Ariege, Franța. Asta e tot ce găsești acolo; un bărbat îmbrăcat într-o piele de animal nu dovedește
nimic.

Adesea Satanismul a servit pe post de țap ispășitor pentru aceste religii și mișcări new age, ale căror
adepți s-au privit pe ei înșiși drept indivizi atât de buni și de perfecți. Wicca este o corupție creștinată
a vechilor religii păgâne. Wicca este versiunea iudeo-creștină pentru vrăjitorie. Unul dintre țelurile
majore ale creștinismului este acela de a distruge trecutul și de a-l înlocui cu o versiuni fictive care să
se conformeze minciunii evreiești a creștinismului și nu numai. Mai recent, aceștia au lucrat să
întoarcă religia într-un cult al Zeiței, scăpând în mod treptat de Zeul Încornat, astfel încât să existe
din ce în ce mai puține legături cu religiile originale. Wicca este o mișcare falsă, ale cărui fundament
nu se află pe fapte, ci, asemenea creștinismului, are la bază învățături și ritualuri furate și alterate. La
fel ca și creștinismul, pentru a prospera, Wicca se bazează în mod exclusiv pe ignoranța adepților ei.

Ministerele Bucuria lui Satan 44


Ministerele Bucuria lui Satan 2
Cuprins:
Ghid bazic pentru Covanurile Satanice ........................................................................................... 5
Ceremonia de inițiere într-un covan ............................................................................................... 8
Sabaturile și Esbaturile .................................................................................................................... 9
Sfaturi suplimentare pentru conducerea covanului ..................................................................... 13
Meditații în grup pentru covan ..................................................................................................... 16
Conul satanic de putere ................................................................................................................ 16
MATERIALE COMPLEMENTARE ............................................................................................................. 17
Sărbătorile satanice....................................................................................................................... 19
Imbolc sau Praznicul Focului ................................................................................................. 21
Echinocțiul de Primăvară....................................................................................................... 22
Beltane .................................................................................................................................. 23
Solstițiul de Vară.................................................................................................................... 25
Lammas/Lughnasadh ............................................................................................................ 26
Echinocțiul de Toamnă .......................................................................................................... 26
Samhain/Halloween .............................................................................................................. 27
Yule/Solstițiul de Iarnă .......................................................................................................... 28
Nunta satanică .............................................................................................................................. 29
Botezul satanic .............................................................................................................................. 31
Ghid bazic pentru culoarea lumânărilor din ritual ........................................................................ 32
Evită cursul vid al Lunii .................................................................................................................. 35
Sincronizează-ți magia după fazele Lunii ...................................................................................... 36
Sincronizează-ți magia după cursul planetelor ............................................................................. 39
Tămâia ........................................................................................................................................... 40
Soarele................................................................................................................................... 40
Luna ....................................................................................................................................... 40
Mercur ................................................................................................................................... 41
Venus ..................................................................................................................................... 41
Marte ..................................................................................................................................... 41
Jupiter .................................................................................................................................... 42
Saturn .................................................................................................................................... 42
Legea întoarcerii............................................................................................................................ 43

Ministerele Bucuria lui Satan 3


Ministerele Bucuria lui Satan 4
Ghid bazic pentru Covanurile Satanice
Ideea covanului este tăria în grup. Puterea combinată a sufletelor/minților membrilor covanului
poate realiza mult mai mult decât puterea unui individ care lucrează de unul singur. Un covan oferă
companie, plăcere mutuală în practici, tovărășie și este asemenea unei familii strâns unite. De
regulă, o lucrare făcută de grup va avea un succes remarcabil, în timp ce aceia care lucrează de unii
singuri au parte de un succes moderat. Toate Covanurile Bucuria lui Satan au ca scop războiul
spiritual. Fiecare covan lucrează direct cu un Demon Protector, care îndrumă și instruiește covanul
după dorințele lui Satan. Covanul trebuie să opereze în secret deplin.

Cuvântul „covan” derivă de la cuvântul latinesc „conventus”, care înseamnă „adunare”, „reuniune”
sau „a convoca”.

Covanul însuși devine o unitate puternică. Cu cât mințile și sufletele membrilor sunt mai puternice,
cu atât covanul ca întreg va fi mai puternic. În timp, în urma lucrărilor repetate, covanul dezvoltă o
aură de energie puternică la care fiecare membru poate recurge pentru a-și suplimenta puterea
personală. Covanul devine o bancă de energie. Acest lucru este posibil numai prin întâlniri și ritualuri
regulate, în care toți membrii lucrează împreună într-un efort de grup. Consecvența este
întotdeauna cheia în fundamentarea și clădirea energiei spirituale.

Structura și cerințele unui covan:

Un covan este format din 13 membrii sau mai puțin. În cei 13 este inclus și Înaltul Preot
(Preoteasă), care este liderul covanului. Când numărul este mai mare de 13, trebuie format
un nou covan, care se desprinde de cel original. Acest lucru are la bază cele 13 Luni Pline din
anul lunar și cele 13 chakre principale ale sufletului.
Fiecare covan trebuie să aibă un Demon Protector. Acesta este aproape întotdeauna
Demonul Gardian al Înaltului Preot (Preoteasă). Acest Demon (Demoniță) ar trebui întrebat
dacă este de acord să fie Protectorul covanului.
Covanul ar trebui să aibă un loc regulat de întâlnire. Acesta poate fi în aer liber sau în casa
unui membru; de preferință într-o cameră care a fost proiectată, consacrată și dedicată lui
Satan/Lucifer, care să funcționeze pe post de templu.
În mod tradițional, locul de întâlnire dintre două sau mai multe covanuri ar trebui să fie la o
distanță de cel puțin 5 km unul de altul (asta în cazul în care există mai multe covanuri într-
un oraș/zonă). Vechiul obicei al „drepturilor teritoriale” se aplică aici.
Covanul ar trebui să aibă o ierarhie.
Fiecare membru nou ar trebui să treacă printr-o ceremonie de inițiere în care să jure
loialitate lui Satan/Lucifer și, de asemenea, să depună juruința solemnă că va păstra totul
într-un secret absolut.
Fiecare membru nou trebuie să fi întreținut deja dedicarea pentru Satan/Lucifer, înainte de a
intra în ritualul de inițiere pentru covan. Dacă noul membru se simte confortabil cu asta,
ritualul de dedicare poate fi făcut sub supravegherea covanului. Toți membrii ar trebui să fie
într-o frăție și-o armonie puternică unul cu celălalt, întrucât covanul trebuie să lucreze ca o
unitate. Compatibilitatea dintre toți membrii este un aspect esențial pentru întreg covanul.
Odată ce juruința este depusă, aceasta este permanentă.

Ministerele Bucuria lui Satan 5


Fiecare covan ar trebui să aibă un nume magic. Acesta poate include și numele Demonului
Protector și ar trebui să fie de natură satanică.
Fiecare covan ar trebui să aibă o insignă specială proprie, care să fie cusută pe roba fiecărui
membru. Aceasta poate fi și sigiliul Demonului Protector.

Esbatul

În mod ideal, covanul ar trebui să se întâlnească în timpul Lunii Pline (Esbat). Motivul pentru acest
lucru este acela că, în timpul Lunii Pline, energiile astrale sunt mult mai favorabile succesului
lucrărilor. Luna guvernează peste partea feminină a sufletului, care furnizează energia necesară
oricărei lucrări. Luna Plină amplifică acest lucru. Întrunirile lunare regulate ar trebui să conțină un rit
special pentru Lucifer. Mai apoi se discută toate lucrurile importante și grupul lucrează ca întreg pe
puterile lor. Spre exemplu, se poate lucra pe telechinezie, unde toți membrii lucrează împreună
pentru a muta sau levita în grup un singur obiect. Oricum, antrenamentul și exercițiile spirituale care
vor fi făcute rămân la atitudinea fiecărui covan în parte. Este important să cădeți de acord unul cu
celălalt; nu ar trebui să se piardă timp prețios pe luarea deciziilor de genul.

Dacă vreun membru este în nevoie, întreg covanul se adună și va face o lucrare pentru a da
o mână de ajutor. În timp, covanul ar trebui să fie mai unit decât propria familie. Acest lucru
vine din legătura cu ceilalți membrii la nivelul sufletului, ceea ce se petrece în mod natural
când se folosesc împreună puterile spirituale individuale.

Sabatul

În timpul Sărbătorilor Satanice, covanul se reunește pentru a celebra. Marile Sabaturi sunt un timp
de celebrare dar sunt foarte importante și pentru lucrări și dedicări. Fiecare zi de Sabat este aliniată
cu energii astrale puternice, de pe Pământ. Acesta este motivul pentru care anticii au construit
Stonehenge și alte monumente care se axau pe anotimpuri și pe alinierea acestora cu Soarele. Toate
acestea sunt bazate pe știință. Anumite energii din pământ și din relația acestuia cu celelalte planete
din aceste perioade, sunt foarte favorabile lucrărilor astrale, pe care le asistă și le împuternicește
foarte mult. După fiecare lucrare importantă de Sabat, se sărbătorește. Toate Sabaturile reprezintă
dăți foarte importante pentru succes special în lucrările spirituale, lucru care nu au loc în alte
momente ale anului. Aceste dăți poartă o semnificație foarte importantă.

Cu toate că aceasta este doar o speculație, cuvântul „Sabat” seamănă foarte mult cu cuvântul
sanscrit „sabda”, care înseamnă „sunet”. Vibrația armonioasă a unui covan este mult mai potentă
decât cea a unui singur individ. Am descoperit că multe dintre numele Demonilor își au originea în
sanscrită, acesta fiind și cazul numelui Satan, care în sanscrită înseamnă „adevăr”. Pentru mai multe
informații cu privire la asta, te rog treci prin articolul acesta: Rădăcinile și originile Satanismului
Adevărat

Cel mai important scop al covanului este acela că fiecare este un medium dedicat al lui
Satan/Lucifer, atunci când lucrează pentru acesta. Asta este aproape întotdeauna în ceea ce
ține de războiul spiritual. Demonul Protector este acela care dă ordinele aici. Covanul trebuie
să opereze în cel mai mare secret. Acesta reprezintă un cadou din partea covanului, pentru

Ministerele Bucuria lui Satan 6


Satan/Lucifer și pentru Puterile Iadului. În mod tradițional, aceste lucrări au loc în timpul
Esbaturilor. După aceea, atât după Marile Sabaturi cât și după Esbaturi, este timpul pentru
ospăț și celebrare. Membrii covanului sunt încurajați să aducă mâncare și băuturi. Aceste
întâlniri ar trebui să fie întotdeauna o experiență pozitivă pentru toți membrii covanului.

A doua persoană în ierarhie după Înaltul Preot (Preoteasă), este cunoscut drept ofițerul sau
executorul covanului și este responsabil de apartenența membrilor la grup, de informarea
celorlalți cu privire la data și locul următoarei întâlniri, ce îmbrăcăminte să se poarte, ce
mâncare, muzică, etc., să se aducă la întrunire. Dacă Înaltul Preot lipsește, ofițerul îi va lua
locul.

De ce anume este nevoie pentru o celebrare a covanului:

Principala preocupare a covanului este de a lucra ca o unitate, pentru a realiza fapte magice care în
mod normal nu sunt posibile prin efortul unei singure persoane. Cu toate că următoarele obiecte
sunt ideale, acestea NU sunt absolut necesare. Cel mai important lucru sunt întrunirile regulate a
tuturor membrilor și participarea acestora în lucrările grupului ca întreg, în mod consecvent. La fel
cum o persoană devine mai puternică prin consecvență în practicile de yoga și meditații, clădindu-și
energia și împuternicindu-și sufletul, toate împreună cu direcționarea și concentrarea minții, tot așa
și covanul ca o unitate. Covanul este spiritual. Obiectele materiale sunt ideale pentru celebrări, însă
dacă pentru unii acestea sunt prea greu de obținut, lipsa acestora NU vă vor împiedica să funcționați
ca covan.

Una sau mai multe tobe mici, asemenea tobelor bongo, care pot fi folosite pentru a duce grupul într-
un ritm. Ritmul și dansul au fost cunoscute în mod tradițional ca elemente care clădesc energia
sufletului.

Instrumente muzicale opționale pentru un covan satanic sunt: tamburine, flaute, naiuri, fluiere,
sunătoare. Acestea sunt pentru dansul ritmic în cerc, care vor fi dansate pentru a ridica puterile
grupului ca întreg. Adesea dansul este făcut în linie, cu mișcări ca de șarpe (în forma literei S), cu
Înaltul Preot conducându-i pe ceilalți din fruntea șirului. Pentru dansurile care vor avea loc după
ritual, pot fi folosite instrumentele de mai sus sau poate fi pusă muzică la alegere – metal sau orice
alt fel de muzică cu ritm vioi.

Este necesar un altar și unelte pentru altar adecvate. Acestea pot aparține Înaltului Preot (Preoteasă)
sau pot fi ale covanului. Este nevoie de un pocal din care se va servi fie vin sau alte băuturi (întreg
grup va sorbi pe rând din pocal, în timpul ritualurilor). Acesta este pentru ritualurile formale, în care
se folosesc recuzitele magice. După cum majoritatea știu deja, recuzitele nu sunt obligatorii în
lucrările minții și ale sufletului. Recuzitele magice sunt folosite numai pentru a crea starea de spirit
necesară, care este de ajutor în lucrare.

În cazul adolescenților și a celorlalți care nu sunt liberi, recuzitele magice pot fi lăsate la o parte.
Ceea ce este important, e ca toți membrii covanului să fie dedicați lui Satan, iar covanul să se
întâlnească în mod regulat. Reunirea și focalizarea minților voastre pe anumite lucrări spirituale este
singurul lucru esențial pentru orice covan.

Ministerele Bucuria lui Satan 7


Ceremonia de inițiere într-un covan
Ceremonia de inițiere trebuie efectuată pentru fiecare membru nou. Noii membrii trebuie selectați
cu grijă, întrucât aceștia trebuie să aibă aceleași intenții și gândire ca și covanul și să pună mai întâi
de toate cele mai bune interese ale grupului. Inițierea este o unire cu covanul; asemenea unirii unei
familii. La fel ca dedicarea lui Satan, și inițierea într-un covan este permanentă. Interesele și țelurile
candidatului trebuie să fie în armonie cu cele ale covanului și mai presus de toate, acestea ar trebui
să fie dedicat lui Satan în mod total și complet și să lucreze la avansarea agendei Lui. Absolut toți
candidații TREBUIE să fi întreținut în prealabil ritualul de dedicare, înainte ca acestea să poată intra
într-un covan. Demonul Protector al covanului își va da consimțământul pentru noii membrii. Nimeni
nu ar trebui să fie acceptat într-un covan fără acordul Demonului Protector.

Ritualul de inițiere într-un covan este o ceremonie. Un ritual special ar trebui să acompanieze
ceremonia. Cele mai multe inițieri sunt făcute în timpul Sabaturilor sau Esbaturilor. Fiecare covan își
are propria variație a inițierii, însă aici sunt niște orientări standard:

Inițierea este o ceremonie serioasă și nici un fel de prostie sau glumă NU își are locul aici
Inițierea ar trebui să aibă loc la apogeul ritualului
După aceea, toată lumea ar trebui să sărbătorească

Dacă candidatul își cunoaște Demonul Gardian, acesta ar trebui chemat și invitat să participe la
ceremonie. Candidatul citește următorul paragraf cu voce tare, când face jurământul; acesta ar
trebui scris pe o coală de hârtie curată sau pe pergament. După citirea juruinței, candidatul își va
semna numele în sânge, înaintea grupului. După aceea hârtia este arsă într-un vas de ardere, ca o
dăruire lui Satan/Lucifer.

Eu_______(numele complet), înaintea atotputernicului Satan/Lucifer, înaintea_______(numele


Demonului Protector al covanului), înaintea_______(numele Demonului Gardian; dacă este
cunoscut), în prezența tuturor celor adunați aici, din propria mea voință, jur solemn că voi păstra
întotdeauna în secret lucrurile încredințate urechilor mele de acest covan.
Promit să lucrez și să avansez satanismul în orice mod cu putință mie.
Înțeleg că sunt un războinic al lui Satan și un membru pământesc al Armatei Iadului; acest covan este
unitatea mea.
Promit să-mi folosesc puterile și energiile cu cele ale grupului pentru a distruge inamicii lui Satan.
Promit să-mi folosesc puterile ca parte a unui efort în grup pentru orice membru al acestui covan
care este în nevoie, știind că același lucru se va face și pentru mine, dacă voi cere asta. Toate acestea
le jur pe viața mea, acum și pururea și fie ca puterile pe care le dețin, acum și pururea, să se întoarcă
împotriva mea dacă voi rupe această juruință solemnă.
Lord Satan și toți Demonii și Puterile Iadului,
fie ca voi să mă socotiți vrednic
Ave Satanas,
_____________ (semnează-ți candidatului în sângele lui).

Hârtia/pergamentul este mai apoi ars în vasul de ardere, iar ceremonia este încheiată. După aceea,
se sărbătorește și se petrece.

Ministerele Bucuria lui Satan 8


Sabaturile și Esbaturile
Asemenea Sabaturilor, Esbaturile (reuniunile din timpul Lunii Pline) sunt și ele sărbători. „Sabat” se
trage din cuvântul franțuzesc „s‘ebattre” care înseamnă „a se petrece” sau „distra”. Pentru Marile
Sabaturi Satanice, verifică Sărbătorile Satanice de la pagina 19

Pentru a funcționa, un covan satanic are nevoie de următoarele:


Un areal ferit și sigur care va servi pe post de Templu, în care covanul să aibă posibilitatea
de a deveni destul de zgomotos, fără a fi deranjat în vreun fel. Acest areal ar trebui
binecuvântat și consacrat de către Înaltul/a Preot/easă. Pe pereți ar trebui agățate sau
pictate sigilii, împreună cu imagini ale lui Satan. Dacă acest lucru nu este posibil, se poate
folosi orice loc sigur, ferit de privirile străinilor și privat. Locul ar trebui consacrat și dedicat
lui Satan înainte să se țină întruniri în el.

Unelte ritualice pentru covan:


Înaltul/a Preot/easă își poate aduce propriul pumnal; tot atât de bine pot fi achiziționate unelte
pentru ritual care să aparțină covanului ca întreg. Un altar, un pocal, un clopoțel, lumânări și un vas
de ardere – de preferat unul agățat în lănțișoare, în care să se ardă bulgărași de tămâie așezați pe
cărbuni. Acesta este folosit la consacrarea cercului și a templului. Mai este nevoie și de o carte de
rugăciuni și mantre/cuvinte de putere. Acestea pot fi scrise de cel mai artistic membru din covan.
Toate acestea trebuie păstrate într-un loc sigur, departe de străini. Simbolul/insigna specială de
identificare a covanului ar trebui pictată, desenată sau gravată pe fiecare dintre uneltele ritualului.
(Vezi nota de la sfârșitul paginii)

Instrumentele muzicale sunt opționale, însă foarte încurajate. Instrumentele tradiționale


pentru covanul satanic sunt timpane mici, tamburine, flaute, naiuri, sunătoare, etc.
Acestea sunt pentru dansul ritmic în cerc sau în linie, sub forma unui șarpe, care sunt
întreținute pentru a ridica energia grupului ca unitate. Acestea nu sunt decât sfaturi
orientative tradiționale. Muzica poate fi redată și prin boxe stereo, cum e metalul, pentru
a crea starea de spirit necesară. La acest capitol puteți opta pentru orice vă place și cu
orice vă simțiți confortabili.

Întrunirile regulate ale covanului sunt Esbaturile. Ritualuri, magie și învățare/studiu ca grup, sunt
lucrurile făcute în cadrul acestor întruniri. Esbaturile sunt zilele din timpul Lunii Pline. Motivul
întrunirilor și magiei din timpul Lunii Pline, este acela că în această perioadă, puterile părții feminine
ale sufletului sunt mult mai puternice în această perioadă. Partea feminină a sufletului este aceea
care conferă puterea brută. Partea masculină a sufletului este partea logică care direcționează
energiile părții feminine, pentru ca acestea să se manifeste în realitate. Luna Plină împuternicește
orice lucrare magică întreținută în acea perioadă. Fiecare covan ar trebui să se întrunească cel puțin
odată pe lună, în timpul Lunii Pline. Dat fiind faptul că pe parcursul unui an există 13 Luni Pline,
fiecare covan ar trebui să se reunească de cel puțin 13 ori pe an.

De Esbaturi, se discută și se plănuiește orice lucrare care urmează să fie întreținută cu ocazia
următorului Esbat. Covanul va dezbate și va hotărî ce lucrare (magică) se va face la următoarea
întâlnire, dar și cum se va realiza acest lucru, până la cele mai mici detalii. Mai apoi, întreg grupul va

Ministerele Bucuria lui Satan 9


medita pe întreaga imagine a lucrării respective. Fiecare membru ar trebui să aibă în minte o
imagine clară cu privire la lucrarea plănuită și cu materializarea acesteia.

Într-un covan satanic, TOȚI membrii trebuie să participe în mod activ. O persoană aprinde
lumânările, altele cântă la instrumente și un altul scrie predicile care urmează să fie rostite sau ajută
la pregătirea ritualului, și așa mai departe.

Un lucru obligatoriu este ca grupul să beneficieze de o intimitate totală și să nu fie deranjat sau
întrerupt niciodată, în special atunci când lucrează magie. Intimitatea este de o importanță extremă
aici. Următorul ritual trebuie să aibă loc atunci când covanul se întrunește. Acestea sunt doar sfaturi
orientative care pot fi modificate și adaptate pentru a se potrivi preferințelor individuale are fiecărui
grup.

De regulă, Înaltul Preot deschide Esbatul desenând o pentagramă în aer, după care întreține ritualul
standard. După ce i-a invocat pe cei 4 Prinți Încoronați ai Iadului, Înaltul Preot/easă ar trebui să
rostească cu voce tare o rugăciune, în care să ceară călăuzirea lui Satan în lucrările covanului. Ar
trebui să urmeze 5 minute de tăcere, timp în care fiecare membru, în felul lui, să mulțumească
Puterilor Iadului sau să facă o cerere.

Apoi, în tradiția standard, întreg grupul începe să incanteze la unison:


S-A-T-A-N, S-A-T-A-N … o variație ar fii: S-A-T-A-N A-U-Z-I–N-E. Dacă covanul deține instrumente
muzicale cum ar fi flautul, tobe mici – acestea pot fi folosite în timpul incantației. Simțiți și bucurați-
vă de incantație timp de câteva minute. După aceea, Înaltul Preot/easă se ridică și stă cu picioarele
depărtate și cu mâinile înălțate în sus. În acel moment, restul covanului îngenunchează și își ridică
mâinile spre cer.

În acest moment, Înaltul Preot/easă se deschide oricărei energii Demonice prezente. Din când în
când, un Demon va dori să vorbească covanului prin Înaltul Preot/easă.

De fiecare dată când se întreține o lucrare magică, este trasat un cerc (acesta nu are nimic de-a face
cu cercurile de protecție folosite de inamic). Unul dintre membrii covanului ar trebui să aprindă
patru lumânări negre sau albastre (în cazul în care negru nu este disponibil) în fiecare dintre cele
patru puncte cardinale, pentru ai reprezenta pe cei Patru Prinți Încoronați ai Iadului. Acest tip de
cerc este folosit pentru a concentra puterea covanului. Cercul este trasat prin direcționarea propriei
energii prin pumnal, vizualizând o lumină albastră de jur împrejur. Cercul ar trebui să fie îndeajuns
de larg pentru a-i cuprinde înăuntru, în mod confortabil, pe toți membrii covanului. Membrul care
trasează cercul ar trebui să inspire energie, după care să expire acea energie, direcționând în jos în
cerc, prin pumnal, pe atât de multă energie pe cât posibil. După aceea ar trebui folosită o cădelniță
cu tămâie corespunzătoare (vezi pagina 40) pentru consacrarea cercului. După ce acest lucru este
realizat, Înaltul Preot/easă merge de jur împrejurul cercului cu pumnalul lui/ei, pentru a-l
reîmputernici. În fundal pot fi aprinse lumânări suplimentare, pentru a coordona lucrarea – spre
exemplu, lumânări roșii (vezi pagina 32) pentru lucrările de distrugere sau poftă. Aveți doar grijă ca
lumânările să fie plasate în mod precaut, pentru a se evita incendierea Templului!!

Nimeni niciodată nu ar trebui să părăsească cercul în timpul unei lucrări magice. Cercul nu trebuie
rupt. Este imperativ ca grupul să nu fie niciodată deranjat sau întrerupt, în special atunci când
lucrează magie. Nu uita că intimitatea covanului este de o importanță extremă.

Ministerele Bucuria lui Satan 10


Voințele combinate ale tuturor membrilor covanului TREBUIE direcționate spre același scop. Puterea
se adună deasupra cercului, sub forma unui con. După ce a fost generată îndeajuns de multă putere
în con, acesta este mai apoi direcționat.

Dansul și incantația sunt cele mai cunoscute metode de clădire a puterii în cadrul unui grup, datând
încă din antichitate. Întreg grupul dansează în cerc, într-un ritm sau bătaie regulată a unei incantații.
Dansul și ritmul este accelerat, iar puterea este clădită. Dansul ar trebui să fie întotdeauna în sens
invers acelor de ceasornic. Pur și simplu abandonați-vă dansului și bucurați-vă de acesta. Dansurile în
cerc încep într-un ritm lent, accelerându-se treptat, din ce în ce mai repede, până la climax. Membrii
covanului pot dansa fie ținându-se de mână, fie individual. Atunci când vă țineți de mâini, puterea
este concentrată și mai mult prin conectarea energiilor, astfel încât aceasta este clădită uniform. Sau
puteți dansa luați la braț. Dansul poate fi făcut fie îmbrăcați în robe sau în nud. Puncte importante
sunt: simplicitatea și ritmul. Toată lumea dansează cu fața spre interiorul cercului, în sens invers
acelor de ceasornic, în pas stâng-drept-stângul. Când piciorul atinge pământul, îndoaie genunchiul
puțin, întrucât acest lucru va oferi un hop mai ritmic mișcării. Pământul ar trebui să fie călcat cu
putere cu fiecare bătaie cu piciorul: acest lucru ajută la menținerea ritmului și la clădirea puterii.

Covanul va decide care incantații (cuvinte de putere/mantre) vor fi folosite, care instrumente (dacă
se vor folosi vreunele) și detaliile specifice are ritualului care va fi ținut în cadrul întrunirii de Esbat.
Fiecare ar trebui să știe exact ce are de făcut și ce anume v-a avea loc în întrunirea respectivă.

Sentimentul este cel mai important component al magiei. Pentru a produce putere, fiecare trebuie
să se simtă foarte determinat cu privire la lucrul pe care au plănuit să-l materializeze. Fiecare
membru trebuie să aibă o imagine clară a ceea ce urmează să fie realizat. Rezultatul dorit este cel
mai important lucru pe care fiecare trebuie să-și focalizeze mintea. Imaginea cu rezultatul dorit
trebuie să fie clar în mintea fiecăruia, iar energia trebuie direcționată spre acel rezultat. Fiecare
trebuie să vizualizeze și să-ți direcționeze voința spre rezultatul dorit prin efectuarea ritualului!

Scopul e de a clădi puterea covanului la un nivel cât mai ridicat posibil, după care să o eliberați
pentru a îndeplini lucrarea magică. Se dansează din ce în ce mai rapid și se incantează (vibrarea
cuvintelor de putere la unison) din ce în ce mai tare, după care vă opriți din dans și cădeți pe pământ
(în genunchi sau cum simte fiecare membru). Fiecare ar trebui să aibă în minte imaginea clară cu
scopul ritualului, să fie foarte concentrați, după care să o elibereze. Înaltul Preot/easă va conduce
covanul. Unii membri vor dorii să strige cu putere, întrucât acest lucru ajută la eliberarea puterii.

Pentru cel mai bun moment pentru lucrările magice, treceți prin articolul Sincronizează-ți magia
după fazele Lunii (vezi pagina 36)

După aceea ritualul este încheiat de Înaltul Preot/easă, sunând din clopoțel. Semnificația simbolică a
clopoțelului este reverberația. Cuvintele de putere rezonează la nivelul sufletului.

Mai apoi, se obișnuiește să se petreacă. Fiecare membru al covanului poate aduce mâncare și/sau
băutură. Se poate și dansa, distra, se pot juca diverse jocuri la fel ca în timpul Sabaturilor; acestea
toate vor fii și ele incluse în plan.

Pentru acele timpuri când nu există nici o lucrare de făcut, ar trebui să faceți o invocare și un ritual
standard pentru Satan, și să cereți îndrumare. În acest timp, grupul ar trebui să lucreze împreună ca
întreg, pe puterile membrilor. Aici intră cel mai bine lucrările energetice în grup. Înaltul Preot/easă

Ministerele Bucuria lui Satan 11


alege un topic pe care îl citește înaintea grupului, după care se discută pe tema asta. Topicele pot fi
luate de pe acest website sau din alte surse și ar trebui să se relaționeze satanismului, practicilor
magice și împuternicirii personale.

NOTĂ:
Adevăratul scop al unui covan este punerea la olaltă a minților și energiilor spirituale ale membrilor.
Uneltele ritualice nu sunt nimic altceva decât recuzite. Dacă grupul tău nu poate face rost de astfel
de unelte, acest lucru NU vă împiedică din a crea un covan și de a vă folosi puterile spirituale în grup,
pentru a vă materializa dorințele. Ceremonia formală – cu toate că este ideală și de ajutor într-un
grup – nu este obligatorie, dacă se dovedește a fii prea dificilă. Adolescenții, împreună cu ceilalți care
trăiesc în zone în care nu e în siguranță să deții unelte satanice, pot opera fără acestea. Toți sataniștii
spirituali își folosesc puterile minții și ale sufletului. Obiectele materiale sunt doar recuzite.

Ministerele Bucuria lui Satan 12


Sfaturi suplimentare pentru conducerea covanului
Membrii noi trebuie aleși cu grijă, deoarece nu este ușor să stabilești încrederea și unitatea
necesară pentru un covan. Țineți minte că este mult mai ușor să primiți o persoană nouă în
covan, decât să o dați afară în cazul în care se ajunge la probleme serioase care nu pot fi
remediate. Fiți selectiv și, mai presus de orice, ascultați sfaturile Demonilor. Toți cei din
covan ar trebui să primească același mesaj din partea Zeilor. Covanurile nu pot înlocui
membrii la fel de ușor precum bisericile.

Vampirii psihici/energetici ar trebui evitați cu orice preț. Acești oameni nu vor contribui; în
schimb, aceștia vor absorbi energie din covan, slăbind întreg grupul. Fiți atenți în special la
indivizii care sunt cunoscuți pentru problemele lor continue, pentru care depun puțin sau
nici un efort pentru a le corecta. Problemele nu dispar niciodată, iar individul se plânge fără
încetare și încearcă să-i determine pe ceilalți să îl „ajute”. Acest lucru se diferențiază de
situația în care cineva este pur și simplu nenorocos, un aspect care adesea are loc sub
tranzituri sau aspecte planetare grele. Vampirii psihici sunt atrași de sursele puternice de
energie, la fel cum Dracula este atras de o bancă de sânge. Îi poți găsi pretutindeni, la toate
răscrucile de drum și ar trebui evitați. Aceștia sunt niște victime și niște plângăcioși
profesionali. Ei sug energia celorlalți precum o gaură neagră. Dacă constatați că în covanul
vostru se află deja un astfel de individ, trebuie să încetați imediat să îi mai acordați ajutor
magic, altfel acesta vă va stoarce de energie pe voi și pe covanul vostru, slăbindu-vă toate
puterile și eforturile. Țineți-vă departe de oamenii slabi. Satanismul este pentru cei tari!

Un lucru pentru care covanul există, este umplerea golurilor. Fiecare membru are puncte
forte și cei mai mulți au domenii în care excelează, cu care pot ajuta grupul ca întreg. Spre
exemplu: un membru poate avea o bază solidă în astrologie, în timp ce altul poate avea
experiență în citirea cărților de Tarot; alții pot avea dezvoltată abilitatea de a vizualiza și așa
mai departe. Toate acestea se împletesc și întăresc covanul ca întreg. Nu toată lumea va fi la
același nivel de abilitate. Aceia care sunt iscusiți într-un domeniu pot lucra cu și îi pot învăța
pe ceilalți și vice-versa.

Atunci când se lucrează în grup, energia preia o senzație și un format diferit în comparație cu
atunci când se lucrează individual. Este foarte important ca Înaltul Preot/easă să fie capabil
de a mânui energiile, de a le infuza cu voința lui/ei, după care să le trimită să-și îndeplinească
sarcina. Toți ceilalți membrii ar trebui să fie deprinși cu asta. Aceste abilități vin odată cu
meditația de împuternicire satanică făcută în mod persistent și consistent.

Vrăjile dau greș datorită următoarelor motive:

Nu s-a pus îndeajuns de multă energie și/sau efort în lucrarea magică (sau dacă scopul
lucrării nu a fost înțeles cu claritate de toți membrii)

A existat o forță ce s-a împotrivit scopului lucrării, mai puternică decât energia ridicată de
grup. De exemplu o altă persoană, voința Zeilor sau sincronizarea planetelor.

Ministerele Bucuria lui Satan 13


Membrii nu au lucrat împreună în unitate și/sau grupul ca întreg nu are experiență. Fiecare
membru ar trebui să fie serios și dedicat unui program de meditație de împuternicire pentru
a-și crește energiile. Dacă nu există îndeajuns de multă energie spirituală, întregul grup va fii
slab și ineficient.

Vor exista momente în care va trebui să se facă compromisuri, în concordanță cu țelurile individuale.
Amintiți-vă că fiecăruia ar trebui să-i vină rândul, atunci când ajutorul personal este cu adevărat
necesar.

Covanul este un loc de împărtășire a talentelor și de combinare a abilităților ca întreg:


„unde-s doi puterea crește”. Întotdeauna ar trebui să existe o accentuare puternică pe
cooperare și armonie.

Un covan este întotdeauna numai pe atât de puternic pe cât este cea mai slabă verigă a sa.
Un începător neexperimentat în ale magiei, fără intenție poate da peste cap puterea pe care
grupul încearcă să o clădească, pentru simplul fapt că el/ea nu și-a dezvoltat abilitatea de a
simți și direcționa energia ridicată de grup. Noii recruți ar trebui să aibă cel puțin următoarea
cunoștință și înțelegere a practicii magice:
Să știe cum să direcționeze și cum să canalizeze dorința
Să știe cum să direcționeze și cum să canalizeze emoțiile
Să aibă tăria voinței și încrederea necesară materializării lucrărilor magice
Să fie competent și cu experiență în meditația de împuternicire
Și cel mai important … un suflet puternic

Toți membrii ar trebui să ia în serios țelul personal și individual de zeificare, să nu se


mulțumească niciodată cu nivelul său actual în ceea ce privește abilitățile psihice, ci să se
lupte pentru o putere personală și avansare spirituală din ce în ce mai mare.

Dansul poate fi efectuat și în spirală, întrucât aceasta simbolizează Șarpele/ADN-ul și


șablonul vieții. Când este ridicată îndeajuns de multă energie, dansul ar trebui să se
desfășoare în cerc pentru a începe lucrarea magică.

Înaltul Preot/easă ar trebui să fie iscusit în a ști când energia grupului și-a atins punctul
culminant, pentru a da semnalul ca fiecare din covan să dea drumul energiei în același timp.

Fiecare din covan ar trebui să dea drumul energiei prin propria metodă de vizualizare și
gesticulare. Eliberarea energiei ar trebui să fie făcută cu o concentrare și o vizualizare clară.

Adesea, indivizii care sunt mai deschiși din punct de vedere psihic, vor vedea energia
proiectându-se din mâinile sau chakrele lor sau ridicându-se deasupra grupului ca un vortex
cu vârful în sus.

Atâta timp cât este direcționat în mod corespunzător, fiecare individ are felul lui de a da
drumul energiei. Unii pot cădea pe podea, în timp ce alții își vor ridica brațele în sus; unii pot
striga. Nu există vreo metodă „corectă” sau „greșită” aici.

Ministerele Bucuria lui Satan 14


După aceea, toți participanții ar trebui să se simtă energizați și în spirit. Dacă cineva se simte
epuizat, asta înseamnă că și-a folosit prea mult din energiile personale, fără să se fi alimentat
în prealabil din alte surse.

Energia poate fi absorbită în chakre din pământ sau din copaci.

Fiecare persoană din covan ar trebui să dea dovadă și să-și arate grija pentru ceilalți
membrii. Toți trebuie să se înțeleagă între ei și să se relaționeze unul altuia în armonie.
Dezbinarea și dizarmonia vor afecta lucrările magice în mod negativ, prin scurgeri de energie

Fiecare membru ar trebui să fie în stare să vorbească deschis cu privire la orice lucru care are
de-a face cu grupul. Adesea, lucrurile ținute ascunse doar de dragul de a menține pacea sau
de a-i împăca pe alți membrii, se vor aduna în timp și se vor manifesta în moduri negative,
distrugând atât unitatea covanului cât și lucrările magice.

Toți membrii covanului ar trebui să fie întotdeauna prezenți și să participe în orice lucrare.
Amintește-ți că covanul operează ca o unitate și nimeni nu ar trebui lăsat deoparte,
indiferent de motiv. Aici se aplică regula: totul sau nimic.

Membrii mai experimentați ar trebui să fie capabili de a simți energia – energia grupului. Un
Înalt Preot/easă ar trebui să fie în stare să simtă dacă o lucrare va avea sau nu succes, chiar
dinainte ca aceasta să fie întreținută.

Țineți minte: în lucrările magice, întregul grup ar trebui să vizualizeze scopul lucrării ca și
cum acesta e deja un lucru împlinit. Evitați „se va” sau „o să”. Scopul ritualului „este” deja un
fapt împlinit.

Întotdeauna este important să cunoașteți cuvintele de putere și felul în care acestea vor fi
vibrate și pronunțate în cadrul lucrării magice. Acestea ar trebui citite și înțelese pe deplin de
tot grupul. Greșelile se pot dovedi costisitoare. Vibrarea și pronunția corectă sunt FOARTE
importante în orice lucrare magică serioasă. Întreg grupul ar trebui să vibreze mantrele;
acestea ar trebui învățate pe de rost și incantate la unison (acestea pot fi fraze/mantre, însă
ar trebui să conțină numai câteva cuvinte). O altă opțiune este ca Înaltul Preot/easă să
vibreze cuvintele de putere, iar membrii să le repete după acesta/aceasta cu exactitate.

Furtunile reprezintă o susținere considerabilă în fiecare vrajă, deoarece electricitatea din aer
produsă de fulgere oferă lucrării un surplus de energie. Lucrările în aer liber conferă un
sprijin similar, deoarece există un contact direct cu pământul. Zonele împădurite sau cu
mulți copaci sunt cele mai bune, însă este de o importanță extremă ca covanul să nu fie
distras sau deranjat în nici un fel.

La sfârșitul lucrărilor magice, dacă vreunul rămâne cu un exces de energie nedorit, acesta ar
trebui oferit Puterilor Iadului. Chemați Demonul Protector pentru a lua energia

Întregul grup poate efectua un ritual special de unire în Numele lui Satan, pentru a ajuta cu
unitatea covanului și contopirea energiilor. Prin asta, întreg covanul ar trebui dedicat lui
Satan ca o unitate. Nu uita niciodată, preocuparea voastră principală este aceea de a lucra
pentru Satan.

Ministerele Bucuria lui Satan 15


Meditații în grup pentru covan
Meditațiile în grup sunt pentru aceia care lucrează împreună ca covan. Scopul acestor exerciții este
acela de a stabili o legătură energetică puternică între membrii, dar și pentru covan ca întreg. Este
esențial să ști cum să lucrezi cu energia; acest lucru este valabil pentru fiecare membru în parte,
deoarece un grup este întotdeauna numai pe atât de puternic pe cât este cea mai slabă verigă a sa.

Înaltul Preot (Preoteasă) ar trebi să conducă grupul pe parcursul meditației. Aceste exerciții ar trebui
să ridice energiile fiecărui membru în parte; prin aceasta covanul ca întreg va crește în putere. Toată
lumea ar trebui să fie în transă și relaxată atunci când efectuează meditațiile. Membrii pot ședea pe
scaune, sau în fund pe podea ori întinși. Este foarte important să fie într-o poziție confortabilă. Ține
minte că este vital a avea un plan pregătit înaintea începerii meditației despre felul în care aceasta
va decurge, pentru a evita tulburarea fluxului de energie.

Meditațiile pot fi alese din Meditațiile Bucuria lui Satan; acestea pot fi adaptate pentru grup. Acestea
ar trebui planificate din timp și toți membrii covanului trebuie să fie de acord cu ele. Există un o
caret în format PDF cu meditațiile de împuternicire satanice, în biblioteca satanică de pe
www.bucurialuisatan.com. Vă încurajăm să-l descărcați și imprimați împreună cu cartea de față.

Conul satanic de putere


Conurile și piramidele au fost dintotdeauna asociate cu puterea magică, pentru că acestea au forma
chakrelor din sufletul uman. Aproape întotdeauna picturile cu vrăjitori și magi i-au portretizat pe
aceștia cu pălării largi cu conuri înalte. (pentru mai multe informații cu privire la originile pălăriilor cu
con, vizitează linkul de la sfârșitul acestei pagini.) Pentru un covan „conul de putere” reprezintă
forma energiei psihice, ridicată și direcționată, atunci când membrii sunt așezați în cerc pentru a
lucra magie.

Toți membrii covanului se concentrează intens pe scopul ritualului, scop care este vizualizat sub
forma unui simbol sau imagini, asupra căruia fiecare a căzut de acord. Puterea este ridicată prin
dans, ritmuri regulate, incantație (vibrarea cuvintelor de putere la unison), bătăi din palme și muzică.
Toți membrii dansează în cerc, ritmul este accelerat iar conul de putere începe să se ridice deasupra
cercului (cercul reprezintă baza conului). Aceia care își au al treilea ochi deschis și împuternicit în
totalitate, va putea vedea conul de energie, care de regulă licăre într-o lumină argintie sau albastră.
Când Înaltul Preot/easă simte că conul și-a atins punctul culminant, acesta/aceasta îi instruiește pe
membrii să îl elibereze într-un ropot, pentru a-și îndeplini lucrarea. Sincronizarea este crucială aici.

Dansul în cerc poate fi făcut și în aer liber, în jurul unui foc de tabără. Acest lucru a fost popular în
antichitate, în Ajunul lui Beltane (30 aprilie). În timpurile antice, grupul dansa până la epuizare,
ținându-se de mâini și năvălindu-se spre foc, până când toată lumea era epuizată sau până când
cineva leșina – lucru care indica că energia a fost eliberată cu succes. Conul de putere este o practică
antică, universală. În unele părți din Siria antică, conul era un simbol al lui Astarte, Zeița Feniciană a
maternității, fertilității și războiului, de asemenea cunoscută ca Demonița Astaroth.

Ministerele Bucuria lui Satan 16


Ministerele Bucuria lui Satan 17
Ministerele Bucuria lui Satan 18
Sărbătorile satanice

Sărbătorile Satanice au la bază ciclurile naturale. Religia cunoscută ca Satanism este religia originală
a omenirii. Sărbătorile listate mai jos precedă creștinismul cu sute și mii de ani. Datorită faptului că
Biserica Creștină nu a putut omorî pe toată lumea, aceasta a luat sărbătorile păgâne și le-a creștinat,
în încercarea de a converti cât mai mulți oameni posibil.

Adevărul din spatele tuturor acestor date speciale este acela că planetele și lumea astrală intră în
anumite alinieri, prin care anumite lucrări sunt împuternicite, primind un avânt și o putere aparte,
lucruri de care aceste lucrări nu ar fi beneficiat dacă ar fi fost începute în alte perioade ale anului.
Covanurile antice se întruneau regulat în timpul Lunii Pline și în timpul datelor speciale enumerate
mai jos, deoarece energiile planetare și astrale erau foarte puternice în aceste perioade ale anului.
Pentru a îndepărta cunoștința spirituală și puterea din rândul Gentililor în mod sistematic, Biserica
Creștină a furat aceste sărbători și le-a înlocuit cu gunoaie lipsite de sens. Aproape fiecare lucru are o
parte adevărată și una falsă; se poate vedea clar minciuna creștinismului în faptul că totul în acea
religie scârboasă a fost furat din religiile originale și înlocuit cu locuri, ceremonii și caractere
impostoare care nu mai poartă absolut nimic spiritual în ele. Un alt exemplu este munca neobosită

Ministerele Bucuria lui Satan 19


depusă de creștinii fundamentaliști, care au lucrat din greu pentru a distruge și ultimele obiceiuri
păgâne/satanice caracteristice Sezonului Yule și a Solstițiului de Iarnă – cum ar fi îndepărtarea lui
Moș Crăciun, a pomului de crăciun (care în antichitate era numit „pomul de yule”) și orice alte urme
care mai indică adevăratele originii ale sărbătorilor gentile de iarnă – și pentru a le înlocui în
exclusivitate cu gunoiul relaționat nazarineanului. Pentru mai multe informații și cercetare, scrie
„martorii lui iehova” împreună cu „sărbătorile păgâne” pe google.ro … sunt o grămadă de informații
clare care dovedesc fără urmă de îndoială că aceste sărbători NU AU ABSOLUT NIMIC DE-A FACE CU
CREȘTINISMUL.

Nazarineanul fictiv nu are nimic de-a face cu crăciunul. Crăciunul coincide cu Solstițiul de Iarnă și cu
Sezonul Yule – cea mai scurtă zi a anului. 25 decembrie este ziua de naștere a Zeului persan Mithra.
Tot pe această dată romanii țineau sărbătoarea „Saturnalis”. Pomul, decorațiile, coptul, darurile și
celebrarea NU ARE NIMIC de-a face cu nazarineanul. Acestea sunt datini care au mai supraviețuit din
sărbătorile păgâne. Pomul de yule chiar este un simbol al sufletului omului, cu trunchiul simbolizând
șira spinării, ramurile simbolizând cele 144,000 de nadii (canale ale vril-ului/chi-ului/puterii
vrăjitorești) iar băcuiețele fiind simbolice nadiilor care sunt iluminate de energia kundalinică
satanică. Steaua din vârful pomului simbolizează Șarpele Kundalini ridicat în totalitate.

„Paștele” (în engleză „easter”) este furat de la Astaroth, original cunoscută ca „Ashtar”. Această
sărbătoare coincide cu Echinocțiul de Primăvară, când ziua și noaptea sunt egale. Anglo-saxonilor,
această Zeiță a fost cunoscută ca Eastre. Ca și Zeiță a fertilității, aceasta a fost asociată cu iepurii și
ouăle. Creștinii au furat această sărbătoare și i-au sucit înțelesul. Alte nume le includ pe: Easter,
Eastre, Eos, Eostre, Ester, Estrus (estrus înseamnă atunci când un animal e în călduri; sezonul de
împerechere), Oestrus, Oistros și Ostara. În aceiași măsură „mielul lui dumnezeu” a fost furat din
semnul zodiacal Berbec, care are loc în fiecare primăvară între 21 martie și 20 aprilie – aceasta este
și perioada în care este celebrat și sărbătoarea creștină a „paștelui”.

„Ziua morților” corespunde „Sărbătorii Haloween/Samhain”.

„Adormirea maicii domnului” coincide cu „Sărbătoarea Lammas” din timpul Solstițiului de Vară.

Ministerele Bucuria lui Satan 20


Imbolc sau Praznicul Focului
Atât de multe dintre tradițiile și sărbătorile noastre au fost distruse și corupte. Cercetând originile
sărbătorii Imbolc, am dat de multe înfundături și de ritualuri wicca lipsite de orice sens. Am cerut
ajutorul Demonilor și Tatăl Satan mi-a apărut pentru câteva secunde, spunându-mi „gândește-te la
foc”.

După puțină vreme, am realizat că aceasta este o tradiție a focului. ”Praznicul Focului”. O celebrare a
focului. Această sărbătoare se ocupă cu tot ceea ce ține de foc. Focul este o parte importantă în
Satanism. Imbolc/Praznicul Focului cade exact între Solstițiul de Iarnă și Echinocțiul de Primăvară.
Tehnic, acest praznic se sărbătorește când Soarele atinge 15° în Vărsător.

În timpurile antice, sărbătorile erau ținute în acord cu ciclurile Lunii și ale Soarelui, nu pe dăți fixe.
Prin celebrarea acestei sărbători atunci când Soarele atinge 15° în Vărsător, aceasta primește o
putere aparte deoarece la acel moment are loc o aliniere specială. Pătrarele fixe cunoscute drept
Sabaturi, sunt niște momente excelente pentru vrăji și lucrări magice, întrucât acestea beneficiază de
un avânt suplimentar datorită alinierii Soarelui, în special dacă implică elementul foc: magie cu
lumânări sau invocarea și direcționarea elementului foc.

În antichitate, oamenii sărbătoreau în jurul focurilor de tabără până dimineața. Mâncarea


tradițională de Imbolc include clătitele și bliniile. Datorită formei lor rotunde și culorii aurii, acestea
sunt simbolice întoarcerii Soarelui, lucru pe care această sărbătoare îl celebrează. Emfaza pe foc
reprezintă întoarcerea vremii calde, a primăverii și a scânteii vieții/fertilității pentru următorul sezon
de semănat.

Date pentru această aliniere:


2014: pe 4-5 februarie
2015: pe 4-5 februarie
2016: pe 4-5 februarie
2017: pe 3-4 februarie

Elementul foc este elementul creației și a începuturilor. Multe covanuri consideră că această
sărbătoare este semnificativă pentru inițierea noilor membrii. Acesta este un timp excelent pentru
întreținerea dedicării pentru Satan.

Ministerele Bucuria lui Satan 21


Magie cu lumânări
Piromanție (divinație prin foc)
A folosi focul pentru a prezice evenimente sau pentru a divina viitorul; intensitatea flăcărilor,
forma pe care o iau, direcția în care acesta se înclină și/sau imaginile pe care le vezi în flăcări
sunt toate forme de practicare a piromanției.

Focurile de tabără
Magie de foc; folosind elementul foc. Magia de foc este amplificată prin invocarea și
direcționarea elementului foc. Magia de foc include: confidență, faimă, succes la jocurile de
noroc, plăcere, asigurarea popularității/carismei, sporirea sănătății și a vitalității, vindecare,
protecție, succes, putere magică, creativitate, entuziasm, energie, vigoare, schimbări majore,
adaptabilitate, atracție, schimbări bruște, stimulare, dobândirea controlului, schimbarea
norocului și incitarea justiției/dreptății. Răzbunare, mânie, poftă sexuală pură și gratificare
trupească, curaj, determinare și tot ce ține de afacerile cu inamicii. Pentru incitarea
accidentelor, a incendiilor și rănilor. Încredere de sine, atletism, forță, energie magică pentru
magia neagră, intensitate. Incită poftă, energie, forță, energie sexuală, dinamism, dragoste
pasională, dorință fizică, curaj, tăria voinței și atletism (în special cel competitiv). Bun pentru
auto-împuternicire înainte de lucrările de magie neagră. Atunci când este folosit în magia
neagră, focul, spre deosebire de pământ, este folosit pentru a produce atacuri bruște,
accidente, vărsare de sânge, violență și ură bruscă. Focul mai poate fi folosit și la incitarea
războaielor, anarhiei și cruzimii. Atunci când este evocat și direcționat în mod corespunzător,
elementul foc va crește temperatura oricărui obiect sau ființă în care este direcționat.

Meditație pe foc:
Șezi în fața unui foc sau aprinde o lumânare și concentrează-te pe țelurile tale pentru
următoarele șase luni. Ce intenționezi să realizezi? Cu privire la ce anume te simți ambițios?
Le poți nota pe toate în cartea ta neagră, astfel încât de Lammas (Sărbătoarea Recoltei) să îți
poți evalua realizările.

Meditație pe Kundalini (Șarpele de Foc)


Invocarea elementului foc și meditația pe acesta.

Covanurile ar trebui să sărbătorească și să lucreze în grup pe cele enumerate mai sus.

Cele de mai sus reprezintă doar un ghid; simte-te liber și modifică-le în așa fel încât să ți se
potrivească ție; folosește-ți creativitatea întrucât focul aparține principiului creativ!

Echinocțiul de Primăvară
21-23 martie (când Soarele intră în 0° în Berbec)

Acesta este momentul în care se încep marile lucrări, cum e Magnum Opus – care este început la ora
3:00 AM, timpul orei lui Satan.

Ministerele Bucuria lui Satan 22


Beltane
30 aprilie

Beltane (pronunțat “B’yal’t’n”) este o sărbătoare străbună a fertilității. Sărbătorile fertilității își au
originile în Mesopotamia Antică. În timpul ospețelor aveau loc orgii, pentru a se încuraja fertilitatea
animalelor alimentare precum și a culturilor agricole pentru anul care urma. În Calendarul Satanic,
Beltane este direct opus lui Samhain (Halloween), deoarece Samhain este ținut în perioada
secerișului. De asemenea, Beltane este celebrarea reîntoarcerii soarelui, semănatului și a renașterii
primăverii.

În Mesopotamia Antică, acest rit al fertilității era cunoscut ca „Zagmuku”, fiind sărbătorit la prima
Lună Nouă după echinocțiul de primăvară. De asemenea, anticii sărbătoreau și recolta, direct opusă
lui Zagmuku, care era originalul Samhain.

Deoarece sărbătoarea era concentrată pe renaștere, epopeea originală a creației – cunoscută ca


Enuma Elis – era recitată în a patra zi a festivalului, festival care se întindea pe o perioadă de 12 zile.
Inițial, sărbătoarea era ținută în cinstea Dumnezeului sumerian Enlil (Baal), acesta fiind și locul unde
numele de “Beltane” își are originile. În Mesopotamia, Festivalul Noului An era servit și pentru a
reafirma legătura dintre Zei și comunitate, comunitatea fiind reprezentată în ritualul de la Templu de
către rege; acesta era responsabil pentru tendința continuă de armonie a pământului fiind totodată
și cel care dădea socoteală înaintea Zeilor. Regele, alături de Marea Preoteasă intrau în sanctuarul
lăuntric al ziguratului*, unde amândoi întrețineau un ritual sexual. Anul Satanic se bazează pe ciclul
natural. Cele opt Sabaturi sunt echinocțiile și solstițiile Anului Solar (666) și intersecțiile celor 4 zile
care se găsesc între ele. Echinocțiile și solstițiile se bazează pe mișcarea soarelui. Aceste patru
puncte sunt evenimente cosmice bazate pe mișcările pământului și a soarelui, simbolizând
interacțiunea dintre lumină și întuneric. Mult timp această dată a fost considerată un „punct
puternic” al zodiacului, fiind simbolizat de taur, una dintre figurile „tetramorfe” înfățișate în cărțile
de Tarot (celelalte trei sunt leul, vulturul și sufletul).1

De asemenea, acestea sunt văzute și la Sfinxul egiptean. Cele patru figuri sunt cunosute de către
astrologi ca ‘cele patru semne fixe’ ale zodiacului (Taurul, Leul, Scorpionul și Peștii), acestea
aliniindu-se în mod natural cu cele patru mari Sabaturi ale Vrăjitoriei.2

Beltane se găsește la mijlocul dintre punctul vernal și solstițiul de vară. Datorită alinierii pământului
la această dată importantă, comunicarea telepatică cu Zeii precum și cu lumea spiritelor este foarte
deschisă. Este o perioada excelentă de a comunica cu Demonii. Beltane începe la apusul soarelui, în
seara de 30 aprilie. Acest obicei provine de la celți, care întotdeauna își socoteau zilele de la un apus
de soare la alt apus de soare. Apusul soarelui era momentul în care druizii** aprindeau focurile lui
Baal, pe culmile dealurilor. Focurile de Beltane simbolizau scânteia vieții și a fertilității. În mod
tradițional, aceste focuri erau alimentate cu lemne de la nouă tipuri diferite de pomi și erau aprinse
pe niște grătare sacre, special amenajate. Grătarul era creat prin marcarea unui pătrat pe pământ,

*Zigurat: edificiu în formă de piramidă cu trepte, având în vârf un templu, specific Mesopotamiei, sursa DEX ’98
** Druid: preot la vechii celți, aleși pe viață de către nobilimea tribală, care au jucat un rol important în viața juridică și politică, până la
cucerirea Galiei de către romani., sursa MDN
1
The Eight Sabbats of Witchcraft, de Mike Nichols
2
Idem

Ministerele Bucuria lui Satan 23


pătrat care mai apoi era împărțit în opt pătrate mai mici. Gazonul de pe cele opt pătrate exterioare
era săpat și îndepărtat, lăsându-se intact al nouălea pătrat din mijloc. Focul de Beltane mai simboliza
și vatra centrală a comunității. Aceste sacre vetre locale reprezentau misticismul focului divin din
mijlocul tuturor lucrurilor, a cărei licărire de viață este susținută de fiecare dintre noi.3

Ajunul Beltane era în mod tradițional celebrat în nud, cu orgii sexuale. Cuplurile se împărțeau, sărind
prin flăcările focului de tabără și mergeau prin pădure până în zori, angajându-se în relații sexuale
toată noaptea, după o serbare intensă. Purtarea hainelor sau a robelor pentru ritual era prea
periculoasă atunci când se sărea prin flăcări. Frecvent vitele erau conduse între două astfel de ‘focuri
de tabără’ (lemnul de stejar era combustibilul favorit al acestora), dimineața următoare, acestea
urmând să fie duse la pășunile de vară. Dansuri nud în jurul armindenului, în timpul celebrării.
Armindenul deriva din obeliscul egiptean și reprezintă falusul (penisul) erect. El, în mod tradițional,
este construit din lemn de mesteacăn: lemnul purificării.

În cuvintele vrăjitorilor Janet și Steward Farrar, celebrarea Beltane a fost în principal un timp de ‘ …
exprimare fără jenă a sexualității umane și a fertilității.’ Astfel de asociații includ în mod evident
simbolismul falic al armindenului dar și hobby-ul călăririi calului. Chiar și rima aparent nevinovată a
unui copil de grădiniță: „călăresc un cal cocoș spre crucea Banburry …” păstrează amintiri. Și
următoarea frază „… pentru a vedea o doamnă delicată pe un cal alb”, se referă la călătoria anuală a
„Doamnei Godiva” prin Coventry. În fiecare an, timp de aproape trei secole, un sat a adoptat acest
ritual Păgân, până când Puritanii au pus capăt obiceiului.4

Alte obiceiuri de arminden includ plimbatul de-a lungul marginilor proprietății cuiva – plimbări în
cadrul cărora i se reparau gardurile, i se fixau pietrele de hotar sau i se făceau acestuia hornuri
pentru fum -, participări la turnee de tras cu arcul, dansuri, ospețe, muzică, băut, toți fiind foarte
indulgenți. În Egiptul antic, Festivalul Primăverii al Fertilității, celebrat în perioada lui Het-Her, a fost
cunoscut ca „Festivalul Uniunii Vesele”. Energia semnului pământ din Constelația Taurului reprezintă
fertilitatea și începutul perioadei de vegetație; uniunea dintre soare și luna simbolizează fuziunea
masculului (solar) cu femela (lunar). Egiptenii celebrau această sărbătoare cu artă, muzică, dans,
spectacole și acte sexuale.

Ministerele Joy of Satan lucrează din greu să scape Satanismul de toți paraziții iudeo/xiani cu care
acesta a fost infestat de-a lungul secolelor. Un alt nume al celebrării de pe 30 aprilie este „Festul
Valburg”. Refuzăm să numim aceasta noapte „Walpurgis” deoarece „walpurgis” este numele unui
sfânt creștin. Cu mulți ani în urmă, marile Sabaturi erau ținute în Germania, pe vârful Brocken din
munții Harz. Odată mulțimea adunată, ospețele și orgiile durau până în zori, petrecându-se intens,
cu dansuri în jurul unui uriaș foc de tabără.

Sărbătoarea Valburg este o sărbătoare a fertilității, care datează încă de pe vremea vikingilor.
Festivalul era răspândit în toată Europa. Se spune că în această perioadă, voalul dintre Pământ și
astral/lumea spiritelor, este foarte subțire. Ceea ce se petrece în această noapte, în special la miezul
nopții (30 aprilie – 1 mai) poartă o semnificație specială. Toate ritualurile, magia, comunicarea cu
spiritele și alte practici asemănătoare, sunt mult mai puternice în această noapte sacră.

3
The Pagan Book of Days, de Nigel Pennick
4
The Eight Sabbats of Witchcraft, de Mike Nichols
Religion of Babilon and Assyria, de Morris Jastrow, Jr., PH.D., 1898

Ministerele Bucuria lui Satan 24


Solstițiul de Vară
Tehnic, Solstițiul de Vară începe cu momentul în care Soarele atinge gradul 0 în semnul zodiacal Rac.
Solstițiul de Vară este unul dintre cele patru Festivaluri majore anuale în cinstea Soarelui, altul fiind
Solstițiul de Iarnă din 21 decembrie, când Soarele atinge 0 grade în Capricorn. Celelalte două sunt
Echinocțiul de Primăvară, când Soarele atinge 0 grade în Berbec și Echinocțiul de Toamnă, când
Soarele atinge 0 grade în Balanță.

Toate sărbătorile Satanice [originare Păgâne] au fost corupte și înlocuite cu falsele și impostoarele
caractere biblice, cu legende false și practici total nerelaționate la sărbătorile originale. Aceasta a
fost făcută de către Biserica Catolică, cu scopul de a îndepărta cunoștințele spirituale și oculte.

Sărbătorile Satanice, pe lângă faptul că sunt zile de festivități și celebrări, sunt și puncte precise când
comunicarea astrală este foarte facilitată, iar lucrările de vrăjitorie sunt mult îmbunătățite [în acord
cu specificul sărbătorii]. Sub toate stă alchimia. Pentru cei care lucrează pe Magnum Opus și/sau
pentru a-și crește propriile puteri și întări sufletul, aceste zile sunt foarte importante pentru diferite
aspecte ale lucrării. De exemplu, Magnum Opusul ar trebui început la ora 3 AM, în ziua în care
soarele intră în Berbec.

[Acesta este locul de unde a fost furat conceptul de “mielul lui dumnezeu” – semnul zodiacal Berbec
– care este adesea văzut în picturile creștine, reprezentându-l pe falsul nazarinean].

Sărbătoarea Solstițiului de Vară a fost înlocuită, de către Biserica Catolică, cu “Sărbătoarea Sfântului
Ioan”.

666 este numărul soarelui. Acest număr reprezintă amplificarea puterii astrale ale soarelui. Chakra
inimii este în mod ezoteric patronată de către soare. În 21-22 iunie, moment în care soarele atinge 0
grade în Rac, puterea soarelui este drastic amplificată.

Lucrările magice care implică soarele sunt mult îmbunătățite în această perioadă.
Lucrările atât pe chakra inimii cât și pe chakra plexului solar sunt mult amplificate în această
perioadă.
Comunicările cu entitățile astrale precum elementarii: zâne, gnomi, etc., sunt mult
îmbunătățite în această perioadă.
Ca și de Halloween, pătura dintre material și astral este foarte subțire, ceea ce face
comunicarea cu Demonii să fie mult mai ușoară.
Magia care implică elementul foc este foarte facilitată.
Ajunul Solstițiului de Vară are o foarte lungă tradiție, fiind noaptea în care divinația se poate
realiza mult mai ușor și cu mai multă acuratețe.
Magia legăturilor de dragoste este de asemenea mult consolidată în ajunul Solstițiului de
Vară.
Aceasta este de asemenea o excelentă și o puternică perioadă pentru infuzia ierburilor, a
cristalelor și a altor unelte ai energiei solare.
Această dată este de asemenea o perioadă favorabilă pentru începerea lucrărilor de
vindecare, deoarece soarele este vindecătorul ezoteric.
Lucrările care au de-a face cu infuzia apei cu energie de la soare și/sau vindecătoare, sunt de
asemenea tradiționale în această perioadă.

Ministerele Bucuria lui Satan 25


Crearea și binecuvântarea baghetelor [elemente ale focului], binecuvântarea cărților de
Tarot.
Vrăjile și lucrările runice, sunt de asemenea favorizate în acest timp deoarece Runele sunt
elemente ale focului.
Procurarea ierburilor pentru magie, în special cele care sunt folosite pentru magia solară/a
focului și/sau vindecătoare.

În timpurile antice, festivitățile și celebrările acestei importante sărbători includeau aproape


întotdeauna Focurile lui Baal [focuri de tabără tradiționale]. Elementul Foc reprezintă forța-vieții,
viața însăși. Moartea este rece și apăsătoare. Focul este cald și plin de viață. Aceia dintre noi care au
condensat forța-vieții în ei înșiși, știu cât de fierbinte poate fi aceasta, precum Șarpele Kundalini.
Culoarea tradițională, a acestei sărbători, este albul.

Dansurile în cerc sau cele șerpuitoare, orgiile sexuale, toleranța și ospețele sunt toate tradiții ale
Solstițiului de Vară. Tradiția aprinderii Focurilor lui Baal și aceea în care se sare prin flăcările acestuia,
a supraviețuit încă din timpurile antice. “În ciuda încercărilor bisericii de a eradica toate tradițiile
Păgâne, aprinderea focului de tabără al Solstițiului de Vară în ajunul acestuia, a supraviețuit fervent
în cele mai multe comunități creștine”

Druizii antici celebrau unificarea “Cerului și a Pământului”. Însemnătatea acesteia e centrată pe


chakra inimii. Creștinii au furat „cerul” și „pământul” din Taoism, acestea fiind cuvinte de cod pentru
chakra coronală [cer] și chakra bazei [pământ]. În unele doctrine, „Iad” este un cuvânt-cod pentru
chakra bazei, pământul patronând peste chakra inimii; însă pentru “unificarea” la care se face
referire aici, aceasta este unificarea energiilor chakrei bazei cu a celei a coroanei, convocate în
dreptul chakrei inimii. În această zi este celebrată unirea elementului apă cu cel de foc.

Ritualurile Voodoo sunt de asemenea tradiționale în această perioadă, supraviețuind de secole.


“Îndată ce tobele creșteau cadența, cântăreții cântau cântecul ritualic, iar o dansatoare pășea în
cercuri și începea un dans ritualic, imitând mișcările șarpelui. În freneticul grup de dans care urma,
dansatorii își rupeau hainele și dansau nud până ce ritualul se termina, ca întotdeauna, cu o orgie
sexuală”

Lammas/Lughnasadh
1 august

În construcție (Ministerul Bucuria lui Satan face cercetări cu privire la adevăratul înțeles a acestor
sărbători). Cărțile și resursele new-age aberează prea mult în ceea ce ține de toate aceste zile ale
anului, ignorând adevăratele fundamente spirituale din spatele lor. Vom actualiza dățile cu
sărbătorile respective, atunci când vom avea informații precise despre acestea. Toate aceste dăți ale
anului sunt perioade puternice din punct de vedere spiritual dar și zile de petrecere și sărbătorire.

Echinocțiul de Toamnă
21-23 septembrie (când Soarele intră în 0° în Balanță)

Echinocțiile sunt momente bune pentru începerea lucrurilor. Ritualuri prin care pui lucruri în acțiune.

Ministerele Bucuria lui Satan 26


Samhain/Halloween
31 octombrie

Aceia care îi sunt apropiați lui Satan, suntem cu toții prea conștienți de faptul că acesta este sătul de
toate afirmațiile și susținerile iudeo-creștine cu privire la Satanism, la sărbătorile pe care le celebrăm
și mai ales cu privire la CEEA CE EI AFIRMĂ CĂ SATAN ESTE.

SATAN NU ESTE UN MONSTRU DE HALLOWEEN


SATAN NU ESTE UN VAMPIR, STRIGOI SAU JEFUITOR DE MORMINTE
SATAN NU ARE COARNE ROȘII ȘI COADĂ
SATAN NU ARE NIMIC DE-A FACE CU CIMITIRELE, MOARTEA, SCHELETELE SAU GROAZA
ACESTE GUNOAIE VIN DE LA CREȘTINI. ESTE FOLOSIT PENTRU A-L BLASFEMIA, DENIGRA ȘI
RIDICULIZA PE SATAN. LA FEL STAU LUCRURILE ȘI CU DEMONII SĂI.

Pentru mulți dintre noi Halloween este sărbătoarea favorită. Eu personal iubesc filmele horror, etc.
Însă problema e felul în care toate acestea au fost sucite pentru a portretiza o imagine insultătoare a
lui Satan și a Zeilor Originali (care acum sunt etichetați ca Demoni)

Întreabă-te cum te-ai simți dacă oamenii ar ieși pe străzi purtând tot felul de măști hidoase care să
facă referire la tine, la familia ta sau la cei dragi ție.

Tatăl Satan ar trebui să fie respectat în această perioadă a anului, nicidecum batjocorit de toți aceia
care cred și se grozăvesc la tot ceea ce creștinismul dictează despre acesta. Cât de mult crezi că ar
supraviețui cineva, dacă ar ieși pe străzi cu o mască batjocoritoare la adresa nazarineanului? Cel mai
probabil, acesta ar ajunge să fie atacat de creștini. La fel s-ar întâmpla și dacă Hollywood ar produce
un film care să-l prezinte pe nazarinean și cohortele sale ca monștrii scârboși.

Halloween este un timp bun pentru costume, monștrii și fantome, imagini ale morții și așa mai
departe. O perioadă în care să fi creativ și indulgent. Este una dintre sărbătorile noastre principale,
însă imaginile negative la adresa lui Satan trebuie să înceteze. Acesta s-a săturat de toate acestea și a
informat clerul că el nu aprobă astfel de insulte. Pentru prea multă vreme, prea mulți sataniști au
urmat ideile CREȘTINE despre Satan și Demonii săi, au urmat ceea ce CREȘTINII pretind că el este și
ceea ce EI afirmă despre satanism … în loc să-l vadă pe Satan pentru ceea ce el este CU ADEVĂRAT,
fără toate nuanțele false și sucite răspândite de creștinism.

DESPRE SAMHAIN:

În mod original, sărbătoarea cunoscută ca Halloween era numită Samhain – un cuvânt celtic care
înseamnă „sfârșitul verii”. În antichitate, religiile aveau la bază natura, prin care omenirea trăia în
acord cu pământul, cu schimbările sezoniere și cu schimbările stelelor pe cer. Aceasta este esența
satanismului: ceea ce este natural.

Ciclurile majore ale anului și cultura erau motivele sărbătorilor, ceremoniilor și celebrărilor. Samhain
a fost un timp al recoltei și a sfârșitului de an, un timp de pregătire; depozitarea recoltei și pregătirea
pentru iarna moartă. Ajunul lui 1 noiembrie a fost ajunul Anului Nou la celți. Această sărbătoare a
fost un timp al culesului, un timp al sfârșiturilor, morții, întrucât plantele începeau să moară, iar

Ministerele Bucuria lui Satan 27


vremea rece se instala. Samhain mai era și un timp în care morții erau onorați. Druizii obișnuiau să
facă focuri de tabără uriașe – pe care aceștia le considerau sacre – în onoarea Anului Nou Celtic.

Era răspândită credința în existența unui Zeu celtic al morții, cunoscut ca „Samhain”. În urma
cercetărilor extinse efectuate de mulți oameni de știință, aproape toți cad de acord că acest Zeu nu a
existat.

Aproape toate sursele în care era menționată zeitatea morții cunoscută ca „Samhain” sunt
CREȘTINE, având (ca de obicei) NICIO referință legitimă care să le susțină afirmațiile.

Samhain era sărbătorit cu mult înainte ca creștinismul să preia sărbătorile păgâne. Pentru religia
creștină intrusă, toți Zeii religiilor antice erau considerați „diabolici” și, prin urmare, de nedorit în
special în timpuri de „primejdie” pentru „sufletul oricărui bun enoriaș”. Acesta este motivul pentru
care creștinismul a suprimat ”ceremonia fatală”, pe care au preferat să o înlocuiască cu „ziua
morților”.

Trick or Treat (ne dați ori nu ne dați) își are originile în Irlanda, unde cerșetorii mergeau din poartă-n
poartă pe data de 31 octombrie, cerând de bogdaproste. Darurile erau pentru „Muck Olla”, un Zeu
despre care se spunea că ar distruge mâinile tuturor acelora care nu erau generoși. Bineînțeles că
fantomele, vampirii și strigoii au fost asociați cu această sărbătoare datorită temerii de moarte a
oamenilor, iar Samhain era o sărbătoare a morții.

Yule/Solstițiul de Iarnă
22-23 decembrie

Cu toate că Solstițiul de Iarnă începe pe 21-22 decembrie, ziua de 23 decembrie este o zi foarte
personală a Tatălui Satan. Soarele intră semnul caprei (Capricorn) care este un simbol a lui Satan.
Noaptea de 22 decembrie – ajunul lui 23 este cea mai sacră Sărbătoare Satanică (acest lucru mi-a
fost dictat de El personal). Este ziua care urmează celei mai lungi nopți a anului. Ne ațintim privirile
spre noi începuturi, după cum zilele încep să se lungească iar anul continuă. Acesta este un timp de
sărbătorire intensă și devotament pentru Lordul Satan. Indulgența, decorarea casei, reunirea și
sărbătorirea cu familia. Dacă vrei să îți iei angajamente personale, acesta este un bun timp pentru a
face asta.

La apogeul ritualului, angajamentele personale pot fi scrise pe o hârtie și arse. Tatăl Satan este
întotdeauna gata să ne ajute cu tăria de care avem nevoie pentru a ne urma și materializa intențiile.
După ceremonie, ar trebui să se sărbătorească intens.

Sărbătorile Yule sunt un timp de indulgență și și plăcere în aspectele fizice și materiale ale vieții. În
fapt, pomii de crăciun și ghirlandele sunt de origine păgână, așa că nu avem nici un motiv pentru
care să nu celebrăm aceste sărbători cu familiile noastre. Oferirea de daruri, coptul și gătitul,
decorațiile. ADEVĂRATUL Sezon Yule este despre așa ceva și nicidecum despre gunoiul împuțit de
nazarinean.

Ministerele Bucuria lui Satan 28


Nunta satanică
Ritualul ar trebui să fie întreținut când Luna este în creștere. Luna ar trebui să fie într-un semn
favorabil căsătoriei:
Luna în Taur oferă permanență însă poate fi dificil dacă cuplul vrea să se despartă mai târziu.
Cu Luna în Rac, este mai probabil ca cuplurile să se împace după ce se despart.
Luna în Leu este favorabilă pentru romantism și adaugă optimism oricărei uniuni.
Luna în Balanță este ideală pentru orice nuntă deoarece acesta este semnul natural pentru
parteneriat și cooperare.
Luna în Săgetător este aproape la fel ca Luna în Leu, însă nu contribuie la stabilitate.
Luna în Berbec – este posibil ca cuplul să fie o prietenie de durată.
Luna în Pești oferă empatie, însă nu este stabilă.
Luna în semnele Berbec, Gemeni, Fecioară, Scorpion și Capricorn trebuie evitată.
Planetele de dragoste Venus și Marte ar trebui ideal să fie bine plasate și la grade favorabile.
Cuplurile nu ar trebui să se căsătorească niciodată daca orice planetă are conjuncție cu
Caput Algol (25 în Taur), la 9° în orice semn, în special Gemeni și Săgetător pentru că acestea
incită violența. Amintește-ți să iei în considerare stelele fixe atunci când stabiliți timpul.

Templul trebuie să fie decorat după gusturile cuplului. Ar trebui făcute modificări astfel încât să se
potrivească oricărui cuplu; ceea ce urmează este doar orientativ.

Marele Preot/Marea Preoteasă deschide ritualul sunând din clopoțel și desenând o pentagramă în
aer cu pumnalul după care recită următoarele:

„In Nomine Dei Nostri Satanas, Luciferi Excelsi. În Numele Lui Satan, Conducătorul
Pământului, Zeu Adevărat, Atotputernic și Inefabil, care a creat omul să-i reflecte
imagine și asemănare, invităm Forțele Iadului să ne acorde putere infernală. Veniți și
întâmpinați-ne și oferiți binecuvântări întunecare acestui cuplu ce dorește să devină
precum unul în ochii Lui Lucifer.”

Marele Preot/Marea Preoteasă bea din potir și invocă Cei Patru Prinți Încoronați ai Iadului:
Satan/Lucifer de la Est
Beelzebub de la Nord
Astaroth de la Vest
Azazel de la Sud

Marele Preot/Marea Preoteasă recită următoarele: „Venim împreună în Numele Tatălui nostru și al
Lordului Satan pentru a-i uni pe ________ și pe ______ împreună în căsătorie.”

Marele Preot/Marea Preoteasă își ia pumnalul și desenează un cerc în jurul miresei și al mirelui. Toți
trebuie să vizualizeze o lumină albastră reprezentând Puterile Iadului. El/Ea apoi recită următoarele:

“Atotputernicule Satan, privește cu grație asupra discipolilor tăi, _______ și _______.


Amândoi au venit aici din proprie dorință. Se înfățișează înaintea ta pentru a-ți cere
binecuvântările, căci din această zi pornesc împreună ca soț și soție. Cerem să
binecuvântezi această uniune cu senzualitate și plăcerile vieții, ca afecțiunea mutuală
și dorința reciprocă să dăinuie puternice și rezistente.”

Ministerele Bucuria lui Satan 29


„Tu,_________ dorești din proprie inițiativă să îl iei pe ________ drept soț legal, să-l iubești, să-l
onorezi și să-l respecți; să deveniți una în ochii lui Satan și în fața Puterilor Iadului?”
Mireasa: „Da/ Da doresc”

Marele Preot/Preoteasă: „Tu, ___________ dorești din proprie inițiativă să o iei pe ________ drept
soție legală, s-o iubești, s-o onorezi și s-o respecți; să deveniți una în ochii lui Satan și în fața Puterilor
Iadului?”
Mirele: „Da/Da doresc”

Urmează schimbul de verighete.

Marele Preot/Marea Preoteasă: „În numele Lui Satan și în fața tuturor Demonilor din Iad, vă numesc
Soț și Soție. Fie ca uniunea voastră să fie puternică, rezistentă și abundentă în plăcere. HAIL SATAN!!”

Toți cei din congregație strigă HAIL SATAN!!. Marele Preot/Marea Preoteasă apoi recită, cântă sau
vibrează primul cod enochian:

ĂUL • ZĂU-naf • vău-ra-SAA-ja ga-MI-caa-la-ZĂU-maa • PI-laa


GO-ho • SEI-TAN • LĂU-na-sa • CAA-laț FAA-ra-zam • za-na-ra-JAA • ĂUD
ĂUD • VĂU-rass • caa-ĂUS-sa-gău; ZU-ra-jaas • AA-da-naa • ĂUD
ZĂU-ba-raa • ZĂUL • RĂU-ra GĂU-nău • DEI • SEI-TAN • DAAS •
I • TAA • NATS-pa-sa HĂUM
ĂUD • ga-RAA-aa • TAA ĂUD • TĂU • ZĂU-baa • ka-RĂU-ăud-zi
MAA-la-pa-ra-ja: • DAASS • HĂU-la-caa I-paam • UL • VA-LAS • i-PAA-miss
CAA-AA • nău-ta-HĂU-aa • ZI-mats • DAASS • lău-HĂU-lău • Veip
ĂUD nău-ta-HĂU-aa • pău-AA-maal • ĂUD
CĂU-ma-maa • TAA • NĂU-ba-lău BĂU-ga-paa • aa-AA-i • TAA • PI-aap
zi-EIN • ĂUD • LU-SIF-ti-an pi-AA-măul • ĂUD • vaa-ĂU-aan • zaa-
ĂU-bău-lei • AA CAA-rei • CAA
DĂU-naass-dău-gaa-MAA-taass-tăuss ĂUD • ZAA-ma-raan! • ĂU-dău
ĂU • ău-hău-REI-laa • TAA-baa • ĂUL CHI-ca-lei • CAA-aa! • ZĂU-ra-jei!
NĂU-rei • ĂUD • PAA-sa-bas • ĂUL ZI-ra • NĂU-cău! • hău-AA-ta-ha
zău-na-REI-na-saj • vaa-ĂU-aan • ĂUD SEI-TAN • BA-va-fad • LĂU-na-sa
tău-ĂU-aat • NĂU-nu-CAA-fei LĂU-na-dău • baa-BAA-jei

Marele Preot/Marea Preoteasă: „Mergeți înainte drept unul, mențineți-vă reciproc rezistenți în Satan
așa cum acum mergeți împreună pe calea mâinii stângi. Fie ca Satan să vă acorde multe
binecuvântări de-a lungul drumului. Ave Satanas!!”

Cuplul împreună: „Ave Satanas!!”

Marele Preot/Marea Preoteasă: „Hail Satan!!”

Congregația: „Hail Satan!!”

Ritualul este închis de către Marele Preot/Marea Preoteasă, sunând din clopoțel.
După aceea se sărbătorește intens.

Ministerele Bucuria lui Satan 30


Botezul satanic
Satanismul adevărat sărbătorește și celebrează viața. Dacă un copil este născut în timpul unuia
dintre Sabaturi, aceasta este o binecuvântare în plus. Nașterea unui copil este o ocazie specială și
toate nașterile satanice ar trebui să fie sărbătorite și petrecute. Botezul Satanic este începutul
protecției și ghidării din partea lui Satan și a Demoni, care de asemenea vor îndrepta copilul spre a-și
pune în valoare darurile și abilitățile speciale.

Copilașul ar trebui să fie îmbrăcat în negru deoarece aceasta arată opunere religiilor false de
dreapta.

Părintele/Părinții stau în partea de est al altarului, ținând copilul.

Marele Preot/Preoteasă sună din clopoțel și deschide ceremonia prin invocarea lui Satan: bea din
potir și invocă Cei Patru Prinți Încoronați ai Iadului.

Marele Preot/Preoteasă: „Este un nou venit în Familia lui Satan”

Congregația: „HAIL SATAN!”

Marele Preot/Preoteasă: „Care este numele acestui copil?”


Părintele/Părinții spun numele copilului.

Marele Preot/Preoteasă: „Te întâmpinăm cu bucurie, _______, în familia lui Satan – Doriți să
dedicați acest copil lui Satan?”

Părintele/Părinții: „Da, deoarece fără Satan și cunoașterea și darurile ce ni le aduce, nici-o viață nu
este completă.”

Marele Preot/Preoteasă: „Domnule Satan, te invităm să binecuvântezi acest copil, protejându-l și


ghidându-l de-a lungul vieții, menținându-l puternic prin căile tale. Când este momentul potrivit, adu-
l la altarul Tău din nou pentru a-l dedica din nou în serviciul Tău.”

Părintele/Părinții (către copil): „Fie ca Maiestatea sa Infernală, Lordul Satan și Puterile Iadului să
zâmbească asupra ta și să vegheze asupra ta de-a lungul vieții tale, ghidându-te pe calea de stânga.”

Marele Preot/Preoteasă: „În Numele lui Satan și înaintea Puterilor Iadului, te întâmpinăm pe tine,
(numele copilului), în Familia Lui Satan.”

Congregația: „HAIL SATAN!!”

Apoi Marele Preot/Preoteasă închide ceremonia. După botez, ar trebui să se petreacă și să se


celebreze. Ar trebui ca copilul să fie crescut în stilul antic, onorând-ul pe Satan și pe Demonii Săi. La
pubertate, el/ea poate întreține ritualul de dedicare de unul/una singur/ă. Acesta este momentul când
el/ea are vârsta potrivită pentru a lua propriile decizii și pentru a înțelege deplin. La acel moment,
el/ea își poate alege și un nume magic.

Ministerele Bucuria lui Satan 31


Ghid bazic pentru culoarea lumânărilor din ritual
Negru este o culoare care poate fi folosită pentru toate lucrările și, când o ai la dispoziție, ar
trebui să o folosești împreună cu lumânări de alte culori, în fiecare ritual. Fiecare culoare
atrage energii diferite și stimulează vibrații specifice în chakre. Lumânările de o culoare
corespunzătoare tipului de ritual pe care îl faci, poate ajuta la amplificarea energiilor acestuia.

Lumânările negre sunt pentru toate aspectele magice și pentru orice ritual satanic. Lumânările negre
folosite în lucrările de distrugere, incită o distrugere mai lentă a dușmanilor, spre deosebire de
culoarea roșie care atrage accidente sau atacuri bruște. Negru mai este o culoare bună și pentru a
aduce discordie și confuzie printre inamici. Negru poate fi folosit pentru protecție, pentru legarea
forțelor negative și pentru eliminarea obstacolelor și a blocajelor. Negru mai poate fi folosit și în
programarea inversă sau chiar ruperea formelor mentale. Negru absoarbe, tăinuiește, creează
confuzie și haos, este folosit pentru noi începuturi și pentru dobândirea de cunoștințe despre lucruri
ascunse. Negru conține toate celelalte culori, fiind astfel cea mai puternică ”culoare”. Negru
influențează autocontrolul, rezistența și răbdarea. Cel mai bine e să faci vrăjile în care folosești
energia neagră, atunci când Luna este în descreștere, combinat cu zilele de sâmbătă – când Saturn
este puternic poziționat. Vrăjile cu negru necesită puterea chakrei bazei.

Lumânările albastre sunt bune de utilizat în vrăjile care țin de spiritualitate, meditație, chemarea
Demonilor, vindecare, sinceritate, obținerea adevărului, influențarea fidelității și a loialității,
aducerea păcii interioare și pentru cunoștință și înțelepciune. Albastru mai poate fi folosit și pentru
stabilirea armoniei în familie, pentru sporirea puterii oculte și pentru protecție spirituală. În magia
neagră, albastru poate fi folosit la incitarea depresiei, tristeții, deznădejdii, lipsei de simpatie, răcelii
și melancoliei. Jupiter guvernează albastrul regal. Lucrările în care folosești albastrul ar trebui făcute
lunea sau joia. Astfel de lucrări au nevoie de puterea chakrei coroanei și/sau de cea a gâtului.

Lumânările maro pot fi folosite în comunicarea cu spiritele naturii și pentru a te centra și ”a te pune
pe picioare”. Maro este folosit în vrăjile pentru fermitate, neutralitate și simț practic. În magia
neagră, maro este folosit pentru a stârni indecizie, ezitare, tristețe, dobitocie și nesiguranță. Atunci
când lucrezi cu energie maro, te folosești de chakrele tălpilor. Energia ar trebui absorbită din pământ
prin chakrele tălpilor.

Lumânările verzi sunt folosite în vrăjile pentru abundență, începuturi, dezvoltare, fertilitate,
vindecare, succes, noroc, armonie și generozitate. În lucrările pentru sănătate și vindecare, verde
este un antiinflamator. Verde poate fi folosit cu maro, în comunicarea cu spiritele naturii. Verde este
folosit în vrăjile de iubire, căsătorie și cele de dragoste. Verde influențează afectivitatea – spre
deosebire de roșu, care este folosit pentru dragostea pasională, poftă și sex. Verde mai influențează
și reînnoirea, fidelitatea, împăcarea, justiția/dreptatea, echilibrul, frumusețea, tinerețea, prietenia,
atracția, armonia, câștigurile financiare, creșterea veniturilor, funcțiile publice, posesiunile, bogățiile,
indulgența și plăcerea. Verde este bun pentru începuturi și pentru creștere/dezvoltare. În lucrările
de magie neagră, verdele este folosit la incitarea geloziei, a lăcomiei, suspiciunii, resentimentului,
bolilor și dizarmoniei. Venus guvernează peste culoarea verde. Lucrările cu energie verde ar trebui
întreținute în timp ce Luna este în creștere în combinație cu ziua de vineri, când Venus este puternic
poziționat. Vrăjile în care folosești verdele, au nevoie de puterea chakrei inimii.

Ministerele Bucuria lui Satan 32


Lumânările gri sunt folosit în vrăjile de inducere a morții, a bolii și/sau de incitare a jalei și tristeții.
Saturn ar trebui să fie plasat într-o poziție puternică și favorabilă.

Lumânările portocalii sunt folosite pentru creativitate. Portocaliu ajută în vrăjile pentru
adaptabilitate, atracție sexuală, stimulare sexuală, magie sexuală, entuziasm și energie. Portocaliu
ajută în atracție, schimbări bruște, stimulare energetică, dobândirea controlului, schimbarea
norocului și incitarea justiției/dreptății. Soarele guvernează peste portocaliu. Lucrările în care
folosești energie portocalie sunt cel mai bine de întreținut duminica, când Soarele este puternic
poziționat. Vrăjile cu portocaliu necesită puterea chakrei sacrumului sau a celei solare. Pentru
incitarea poftei și atracției sexuale, folosește chakra sacrumului și cea a bazei.

Lumânările roșii sunt folosite pentru energie, vitalitate, incitarea pasiunii, stârnirea furiei, a poftei
pure și a gratificării trupești. Roșu este inflamator și este folosit în vrăjile pentru răzbunare, mânie,
curaj, determinare și în ceea ce are de-a face cu dușmanii. Roșu poate fi folosit pentru protecție
împotriva atacurilor psihice și pentru încredere de sine. Roșu incită accidente, incendii și răni. Este
utilizat în vrăji pentru a invoca putere și intensitate înaintea lucrărilor de magie neagră. Roșu este
fizic și revarsă energie, forță, dinamism, dragoste pasională, dorință fizică, tăria voinței și abilitate
atletică (în special cea competitivă).

Când este folosit în magia neagră, roșu – în opoziție cu negru – aduce atacuri bruște, accidente,
vărsare de sânge, violență și ură bruscă. Roșu mai poate fi folosit la incitarea războaielor, anarhiei și
cruzimii. Marte guvernează peste roșu. Lucrările cu roșu necesită puterea chakrei bazei și ar trebui
întreținute marțea, zi în care Marte este puternic poziționat.

Lumânările violete/mov sunt folosite pentru sporirea abilităților psihice, pentru înțelepciune,
divinație, îndepărtarea blestemelor, vindecare, succes în afaceri și pentru influențarea oamenilor
aflați la putere.

În magia neagră, violetul poate fi folosit la incitarea tiraniei, abuzul de putere și pentru a aduce
tristețe și trădare în alții. Jupiter guvernează peste mov. Lucrările cu mov ar trebui efectuate joia.
Vrăjile pentru putere psihică au nevoie de energia chakrei a șasea și a celui de-al treilea ochi și ar
trebui întreținute lunea, zi în care Luna este puternic poziționată; de preferință, Luna ar trebui să fie
plină.

Lumânările galbene sunt folosite pentru trecerea examenelor, creșterea inteligenței și a intelectului.
Energia galbenă guvernează peste partea logică și conștientă a creierului, peste computere,
comunicare, audio, video, TV, electronice, cărți, literatură și voință. Galben este folosit pentru
îmbunătățirea minții, concentrare, putere mentală, abilitate de învățare, discurs, scriere, publicare.
Galben guvernează peste tot ceea ce ține de mass-media, bârfă, defăimare, interviuri, frați, surori,
vecini, zvonuri, furt, toate domeniile învățării și comunicării. În spiritualitate, galben poate fi folosit
pentru proiecția astrală (împreună cu albastru și mov). Galben mai este folosit și pentru depășirea
dependențelor și ruperea moravurilor. Galben este bun pentru prietenii.

În magia neagră, galben este folosit pentru a incita infidelitate, lașitate, decădere, boală, moarte,
nebunie și inconsistență în alții.

Mercur guvernează peste culoarea galben. Lucrările în care folosești galben au nevoie de puterea
chakrei solare și de cea a gâtului. Aceste două chakre lucrează în pereche. Cel mai bine este să

Ministerele Bucuria lui Satan 33


folosești energia galbenă miercurea sau duminica. Pentru tot ceea ce ține de intelect și comunicare,
lucrările ar trebui întreținute miercurea. Pentru lucrările care implică forța voinței, acestea ar trebui
făcute duminica.

Lumânările albe sunt pentru curățare, puritate și inocență. Luna ar trebui să fie puternică.

În lucrările de magie neagră, albul poate fi folosit la incitarea corupției și a impotenței și pentru
distruge apetitul sexual. Albul mai poate fi folosit pentru a crea slăbiciuni, nevroze și frică. Luna
guvernează peste alb. Vrăjile cu alb ar trebui efectuate în ziua de luni și au nevoie de energia celui
de-al treilea ochi.

Într-un ritual pot fi folosite mai multe culori. Înainte de ritual, lumânările ar trebui unse cu uleiuri
parfumate corespunzătoare. Uleiul ar trebui aplicat cu ambele mâini, prin frecare. Lumânările
reprezintă elementul foc într-un ritual și mai sunt folosite și pentru concentrare și focalizare. Acestea
atrag Demoni și spirite.

Asigură-te că faci o probă calității lumânărilor înainte de ritual, în același fel în care procedezi și cu
tămâia. Mirosurile neplăcute precum și tămâia proastă pot ruina un ritual.

Ministerele Bucuria lui Satan 34


Evită cursul vid al Lunii
Sincronizarea înseamnă totul. Lucrările magice/vrăjitorești trebuiesc începute la momentul potrivit,
moment în care alinierile planetare să te asiste în magie; acest lucru îți amplifică puterea. Este
crucial să cunoști toate aceste lucruri, întrucît de ele depind rezultatele lucrărilor tale. Universul
lucrează fie pentru tine, fie împotriva ta.

Cursul vid al Lunii are loc la fiecare câteva zile. Acest lucru se întâmplă imediat după ce Luna își
termină ultimul aspect cu o planetă; înainte ca aceasta să intre în semnul zodiacal următor, trece
printr-o fază vidă, fază în care nu se află în niciun aspect cu alte planete și nu este în nici o zodie. În
mod normal, asta nu durează mai mult de câteva ore. Excepție sunt cazurile în care toate celelalte
planete se află în primele grade.

Lucrul important pe care trebuie să îl ști este că DACĂ ÎNCEPI CEVA ÎN TIMP CE LUNĂ ESTE VIDĂ, MAI
MULT CA SIGUR NU VA AVEA EFECT SAU VA AVEA REZULTATE NEPLĂCUTE. Începerea de noi
proiecte, semnarea actelor, achiziționarea de lucruri importante, începerea lucrărilor
magice/vrăjitorești și aproape orice lucru început în această perioadă va avea tendința de a decurge
greșit. Proiectele începute în timp ce Luna se află în vid, într-un fel sau altul sunt împiedicate din a fi
finalizate sau împlinite. Crimele comise în această perioadă arareori sunt aduse în fața justiției. (NU
instig la nimic ilegal aici, doar subliniez acest fapt!)

Aplică pentru un nou loc de muncă sau du-te la un interviu în timp ce Lună este vidă și mai mult ca
sigur nu vei fi angajat. Planurile făcute în această perioadă sunt adesea alterate mai târziu. Hainele
cumpărate nu-ți vor mai veni bine sau nu le vei purta niciodată.

Există șanse să nu mai fi nevoit să returnezi lucrurile împrumutate în timp ce Luna se află în vid.
Aceasta este vremea în care universul este plin de lacune. Idea e că lucrurile începute în această
perioadă arareori sunt duse la bun sfârșit. În multe cazuri poți scăpa basma curată din multe
lucruri/situații.

Acesta NU este un timp de făcut vrăji, întrucât acestea vor avea șanse foarte ridicate de a falimenta.
Există diverse cărți și website-uri care detaliază perioadele în care Luna este vidă.
www.lunarium.co.uk oferă astfel de informații. Efemeridele și ele oferă aceste informații – pentru
aceia care știu cum să le citească.

Ministerele Bucuria lui Satan 35


Sincronizează-ți magia după fazele Lunii
Pentru a avea succes, este esențial să îți sincronizezi magia după fazele Lunii. O regula de bază
este să știi că cel mai bine este să întreții magia albă atunci când Luna este în creștere. Cel mai
bun timp este atunci când Luna este aproape de Luna Plină. Vrăji pentru dragoste, pentru
găsirea unui nou loc de muncă, bogăție, succes și așa mai departe.

Atunci când Luna este în descreștere, este perioada cea mai propice pentru magia neagră și
lucrările de distrugere. Cel mai bun timp este atunci când Luna este aproape de Luna Nouă.
Luna în descreștere este un moment formidabil și pentru a pune capăt lucrurilor, pentru vrăjile
de alungare, pentru renunțarea la obiceiurile proaste, pierderea din greutate, etc.

Luna în Berbec:
Proiectele începute atunci când Luna este în Berbec sunt adesea pline de entuziasm la început, însă
au tendința de a nu fi de durată. Acesta este un timp bun pentru incitarea conflictelor, energie
intensă, eu, al meu, război, cuțite, arme, pistoale, rezultate rapide dar de scurta durată, foc, obiecte
ascuțite, metale, îndrăzneală, urmărirea propriilor interese, asumarea riscului, independență și
incitarea accidentelor. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la cap sau față. Magia
guvernată de Marte are rezultatele cele mai bune în acest timp.

Luna în Taur:
Proiectele începute atunci când Luna este în Taur sunt de regulă permanente sau de lungă durată, în
special atunci când sunt întreținute când Luna se află în primele 10° al acestui semn zodiacal. Bani,
finanțe, posesiuni, lucruri materiale, senzualitate, pământ, lăcomie, permanență, bogăție, lucruri
care cresc în valoare, împrumuturi, bancheri, rezultate încete dar de durată, amânări în timp. În
această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la gât. Magia guvernată de Pământ și Venus au
succes în acest timp.

Luna în Gemeni:
Comunicații, călătorii pe distanțe scurte. O Lună în Gemeni are o natură duală și guvernează peste
hoție, șiretenie, înșelăciune, rude, frați și vecini, calculatoare. Gemenilor le lipsește stabilitatea, iar
proiectele începute atunci când Luna se află în acest semn, au tendința de a se schimba. Nu este un
semn bun pentru lucrările de magie neagră. Acest semn este mai degrabă neutru. În această
perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la umeri, brațe, mâini sau nervi. Magia guvernată de Mercur
dă cele mai bune rezultate în acest timp.

Luna în Rac:
Racul guvernează peste tot ceea ce are de a face cu casa, familia, mâncarea, cultivarea, mama,
femeia în general. Lucrurile au tendința de a dura, întrucât Racul este un semn lipicios. Este un
moment bun pentru vrăjile de iubire, pentru schimbarea vremii, consacrarea altarului,
binecuvântarea casei, acționarea ca medium, eforturi psihice, incitarea supra-sentimentalismului.
Vrăjile pentru succes în cumpărarea de terenuri, achiziționarea imobiliarelor, a unui loc decent
pentru locuit și vrăjile pentru împăcarea membrilor familiei, sunt cel mai bine de făcut când Luna se
află în acest semn. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la stomac. În cazul relațiilor de
dragoste sau a mariajelor începute atunci când Luna este în Rac, dacă partenerii se despart, aceștia
au adesea tendința de a se reîmpăca. Magia guvernată de Lună are mare succes în acest timp.

Ministerele Bucuria lui Satan 36


Luna în Leu:
Este bună pentru orice are de a face cu copii, creativitate, în aruncarea vrăjilor de dragoste;
romantism, succes la jocurile de noroc, câștiguri, pentru a ajunge în centrul atenției, carismă
personală, bărbații în general, tatăl, hobby-uri, speculații, asumarea riscului, investiții, rezerve și
legături, autoritate și vrăji pentru dobândirea de posturi de conducere și autoritate peste ceilalți. În
această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la inimă, coloana vertebrală sau spate. Leul este un
semn fix, iar lucrurile începute atunci când Luna se află în acest sem, tind să fie de durată. Lucrările
magice guvernate de Soare sunt benefice în acest timp.

Luna în Fecioară:
Sănătate, boală, stare de bine, lucruri care necesită precizie și perfecțiune, igienă, nutriție, ierburi,
vitamine, forțele armate, îmbrăcăminte, locul de muncă, colegi de muncă, lucrările de magie albă și
vindecarea celorlalți, servicii făcute altora. Lucruri care implică detalii. Spitale, vindecare, profesia
medicală, instituții, birocrație, scriptologie, atenție acordată detaliilor. Fecioara trage spre
schimbare. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la intestine, anus sau sistemul
digestiv în general. Lucrările magice guvernate de Mercur sunt eficiente în acest timp.

Luna în Balanță:
Este un timp bun pentru formarea relațiilor de dragoste, a mariajelor, parteneriatelor de orice fel
sau pentru aruncarea vrăjilor care incita sau asigura succesul acestora. Pace, diplomație, negocieri,
chestiuni legale, lucrările (magice) cu două persoane, contracte; determinarea oamenilor de a face
ceea ce vrei tu ca ei să facă, cu ușurință și prin mijloace pașnice. În această perioadă EVITĂ
intervențiile chirurgicale la rinichi sau partea inferioară a spatelui. Este cea mai bună perioadă
pentru vrăjile de dragoste/iubire.

Luna în Scorpion:
Acesta este unul dintre cele mai bune semne pentru lucrările de magie neagră. Răzbunare, ură,
eliberarea sentimentelor înăbușite, demascarea secretelor, vrăji de moarte, operații, transformare,
obsesie, sex pur, ocultul, partea întunecată a lucrurilor, cercetare, extreme, vrăji de alungare, a pune
capăt lucrurilor în mod permanent, moarte și deces. Acesta este cel mai puternic și intens semn,
dintre toate semnele Lunii. Acțiuni secrete, viclene și ascunse, puterea voinței, distrugere drastică.
Asemenea semnului său opus Taur, Scorpion este și el de regulă permanent. În această perioadă
EVITĂ intervențiile chirurgicale la pelvis sau organele reproductive și sexuale. Lucrările magice
guvernate de Pluto sunt de succes în acest timp.

Luna în Săgetător:
Religii, universități, călătorii, educație superioară, jocuri de noroc, succes, bun pentru magia
ceremonială, cel mai bun pentru magia albă, publicații, sporturi, aerul liber, legea. Ieșire dintr-o
mare încurcătură. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la șolduri și coapse. Magia
guvernată de Jupiter este avantajată în acest timp.

Luna în Capricorn:
Atunci când Luna se află în Capricorn, este un alt timp excelent pentru lucrările de magie neagră.
Depresie, cruzime, folosirea oamenilor în mod vicios, rezultate pe termen lung. Onoruri, poziție
socială, responsabilitate, autoritate, structură, punerea pe hârtie a obiectivelor și planurilor pe
termen lung pentru viitor. NU este un timp bun pentru a căuta favoruri de la cei aflați la conducere.
Lucrări magice și vrăji caracterizate prin întârzieri și amânări în timp sau de durată, irosire,
manipularea oamenilor, afaceri, alungare. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la

Ministerele Bucuria lui Satan 37


oase/sistemul osos, dinți sau genunchi. Acesta este un semn ”nemilos” al Lunii. Lucrările magice
guvernate de malefica planetă Saturn sunt favorizate în acest timp.

Luna în Vărsător:
Prieteni, grupuri, relații platonice, societate, electricitate, lucrările cu un Covan, calculatoare,
tehnologie, individualitate, originalitate, libertate, independență, umanitate, anarhie, lucruri
neașteptate, genialitate, revelație, scopuri și idealuri, șocarea oamenilor. Acesta este cel mai bun
semn al Lunii pentru vrăjile de independență și evadarea din situații restrictive. Libertate și
autonomie. În această perioadă EVITĂ intervențiile chirurgicale la gambe sau glezne. Lucrările
guvernate de Uranus sunt favorizate în acest timp.

Luna în Pești:
Otravă, droguri, autodistrugere, decepție, amărăciune, depresie, izolare, nebunie, chestii psihice
foarte profunde. Bun pentru succesul în meditații și toate preocupările psihice. Vrăji pentru înșelarea
oamenilor, secrete, escrocherii, vulnerabilitate. Inamici secreți, stări alterate. Acesta este unul dintre
cele mai bune momente pentru a pune capăt lucrurilor, în special atunci când Luna se află între 20 –
30° din acest semn (asigură-te că nu e vidă!). Se poate lucra pe auzul psihic. În această perioadă
EVITĂ intervențiile chirurgicale la picioare.

Ministerele Bucuria lui Satan 38


Sincronizează-ți magia după cursul planetelor
Asemenea cursului vid al Lunii, există perioade în care energiile universului lucrează împotriva
noastră. Când anumite planete intră în retrograd, planetele și lucrurile pe care acestea le reprezintă
aruncă energii contrare.

Când Mercur este retrograd, lucrările pentru dobândirea cunoștinței, a adevărului, a intelectului;
trecerea examenelor și orice este relaționat minții, comunicării, călătoriei, educației, literaturii,
electronicelor și orice altceva care este guvernat de Mercur, au șanse de succes foarte improbabile.
Vrăjile și magia relaționată acestor lucruri, mai mult ca sigur vor fi falimentare.

Când Venus este retrograd, acesta nu este un timp bun pentru dragoste, relații, angajamente,
preocupări artistice și așa mai departe. Vrăjile de iubire vor rezulta în faliment sau dezastru, în mod
inevitabil. Așa că, pentru a întreține orice lucrări relaționate lui Venus, așteaptă până când iese din
retrograd.

Când Marte este retrograd, nu este un moment propice pentru întreținerea vrăjilor pentru
răzbunare sau violență/magie neagră. Acestea pot ricoșa, întorcându-se împotriva ta, deoarece
universul lucrează invers. Vrăjile care au ca țintă instalarea păcii și a armoniei, cum e cea din familie,
sunt înlesnite în această perioadă.

Dacă cunoști ziua de naștere a unui dușman, poți face magie neagră mână în mână cu energiile din
diagrama lui astrologică. De fiecare dată când cineva trece prin-un Saturn retrograd (fiecare dintre
noi trece prin asta), poți direcționa energiile negative lovind în punctele alese de tine, pentru
răzbunare. Universul lucrează împotriva acestei persoane atunci când aceasta trece printr-un Saturn
retrograd. Când Saturn este în retrograd peste una dintre planetele personale din prima casă sau, la
un nivel mai redus, peste planetele progresate, acesta este cea mai rea perioadă din viața cuiva. Cea
mai rea dintre cele mai rele, este atunci când Saturn retrogradează conducătorul astrogramei însă
poți avea toate aceste informații numai dacă îi știi datele de naștere.

Pe de altă parte, Jupiter retrograd este o binecuvântare. O vrajă de iubire direcționată atunci când
Jupiter retrogradează planeta Venus a persoanei iubite (la fel stau lucrurile și în cazul lui Uranus,
Neptun sau Pluto în ceea ce privește dragostea), poate fi cea mai efectivă.

Atunci când Jupiter este retrograd peste planetele tale personale, vrăjile de iubire, pentru
bani/succes, promovări și orice altceva, poate veni din abundență atunci când energia este
direcționată în mod adecvat. Jupiter retrograd este atunci când cădem cu fundul în noroc și avem
oportunități. Dacă preiei controlul acestei perioade și direcționezi energiile în mod isteț, vei avea
succes.

Ministerele Bucuria lui Satan 39


Tămâia
Varietățile tămâii corespund planetelor. Dacă evoci un Demon, întreții o vrajă care este relaționată
sferei planetare, sau întreții un ritual care necesită un anumit tip de tămâie, listele de mai jos îți pot
fi de ajutor.

Soarele
Guvernarea Ritualică/Magică:
Confidență, faimă, succes la jocurile de noroc, plăcere, asigurarea popularității/carismei,
îmbunătățirea sănătății și sporirea vitalității, vindecare, protecție, succes, putere magică și bogății.

Culoarea Lumânărilor: galben, portocaliu, auriu, alb


Soarele guvernează ziua de duminică
Elementul Soarelui este focul
Soarele guvernează Chakra Plexului Solar (a 3-a de jos în sus)

Tămâie:
Smirnă, Portocal, Salcâm, Gălbenele, Scorțișoară, Dafin, Șofran.
Tămâia Soarelui este condimentată.

Luna
Guvernarea Ritualică/Magică:
Pentru a ușura (Luna în Balanță; Luna în aspectele apropiate lui Venus) sau incita (Luna în Berbec;
Luna în aspecte grele cu Marte) probleme domestice. Luna guvernează fertilitatea, casa și
împrejurimile imediate, imaginația, memoria, conștiința și visele, spiritualitatea și meditația. Pentru
ritualuri/vrăji relaționate psihicului, Luna ar trebui să se afle într-un semn de apă, de preferat în Pești
sau în aspecte apropiate lui Neptun.

Culoarea Lumânărilor:
Lună Nouă: alb
Lună Plină: roșu sau verde
Lună Descrescătoare: negru
Luna guvernează zilele de luni
Elementul Lunii este apa
Luna guvernează peste Al Treilea Ochi și peste Chakra a Șasea

Tămâie:
Jasmin, Mac, Mirt, Canfor, Lemn de Santal, Cereusul de Noapte, Opium.
Tămâia Lunii este meditativă și hipnotică.

Ministerele Bucuria lui Satan 40


Mercur
Guvernarea Ritualică/Magică:
Pentru trecerea examenelor, îmbunătățirea competențelor mentale, concentrare, putere mentală,
abilitate de învățare, discursuri, scrieri, publicații, media, bârfe, calomnii, interviuri, frați, surori,
vecini, zvonuri, furt, toate ariile studiului și comunicării; de asemenea proiecția astrală, rezolvarea
dependențelor, ruperea viciilor.

Culoarea Lumânărilor: galben, albastru deschis


Mercur guvernează zilele de miercuri
Elementul Mercurului este aerul
Mercur guvernează peste Chakra Gâtului

Tămâie:
Nucșoară, Migdale, Lemn de Santal, Lavandă, Bergamotă, Mentă, Salvie, Mazăre Dulce, Crin de Vale.

Venus
Guvernarea Ritualică/Magică:
Dragoste, amor (afectiv; roșu este pentru dorința sexuală/ sex), fidelitate, reconsiliere, frumusețe,
tinerețe, prietenie, atracție, armonie, câștig financiar, crește încasările; funcții sociale, posesii,
bogății, atragerea banilor, indulgență, plăcere.

Culoarea Lumânărilor: verde


Venus guvernează zilele de vineri
Elementele lui Venus sunt pământul și aerul
Venus guvernează peste Chakra Inimii

Tămâie:
Trandafir, Mirt, Măr, Mușețel, Cardamon, Gardenie, Zambilă, Liliac, Magnolie, Vanilie, Lemn Dulce,
Mosc.

Marte
Guvernarea Ritualică/Magică:
Răzbunare, mânie, poftă sexuală pură și satisfacție fizică, curaj, determinare; se ocupă cu inamicii,
incitarea accidentelor, incendiilor și rănilor, încrederea în sine, atletism, putere, crearea energiilor
magice pentru magie neagră, intensitate.

Culoarea Lumânărilor: roșu


Marte guvernează zilele de marți
Elementul lui Marte este focul
Marte guvernează peste Chakra Sacrală

Tămâie:
Sângele Dragonului, Pin, Chiparos, Tabac, Coriandru, Chimion, Ghimbir, Piper.

Ministerele Bucuria lui Satan 41


Jupiter
Guvernarea Ritualică/Magică:
Noroc, expansiune, abundență, călătorii pe distanțe lungi, educație superioară, probleme legale,
taxări, investiții, fundamente, prosperitate, oportunitate.

Culoarea Lumânerilor: albastru regesc, mov


Jupiter guvernează peste zilele de joi
Elementul lui Jupiter este focul
Jupiter guvernează peste Chakra Coroanei

Tămâie:
Cedru, Nucșoară, Caprifoi, Ghioagă, Lămâi, Șofran.

Saturn
Guvernarea Ritualică/Magică:
Ritualuri/vrăji de moarte, Magie Neagră, ceea ce ține de carieră, autocontrol, rezistență, răbdare, tot
ce ține de terenuri, viață lungă, tot ceea ce are de a face cu Pământul, pricinuirea suferințelor de
lungă durată prin Magie Neagră, accidente.

Culoarea Lumânărilor: negru


Saturn guvernează zilele de sâmbătă
Elementul lui Saturn este pământul
Saturn guvernează peste Chakra Bazei

Tămâie:
Mosc, Mirt, Zibetă, Paciulie, Salvie.

Ministerele Bucuria lui Satan 42


Legea întoarcerii
Legea conform căreia orice faci „ți se întoarce înapoi de 3 ori” sau „de zece ori” sau de „o sută de ori”
(am s-o numesc „legea întoarcerii”), a fost inventată de câteva ființe umane pentru a înspăimânta
masele, pentru a menține controlul spiritual. Odată cu disponibilitatea cunoștinței din zilele
moderne, vrăjitoria nu mai poate fi suprimată, așa că asupritorii au trebuit să găsească o cale de a o
supraveghea, astfel încât adevărata putere și control să poată rămâne bine mersi în mâinile câtorva
„aleși ai domnului”. Acești câțiva aleși cunosc adevărul și sunt adepți în magia neagră, pe care o
folosesc la discreție pentru a înrobi mulțimile din punct de vedere spiritual. Ei controlează religiile
populare, care nu sunt decât niște programe de suprimare a cunoștinței și de control peste omenire.
Articolul care urmează expune pe față această minciună:

”Prima referință tipărită cunoscută, făcută la `legea întoarcerii întreite` a apărut în 1970 în
”Witchcraft Ancient and Modern” de Raymond Buckland, care a fost inițiat în această deprindere de
Gerald Gardner, lucrare care a purtat un rol esențial în introducerea Vrăjitoriei Gardneriene în Statele
Unite.” 1

Cu îndeajuns de multă cercetare, este evident faptul că legea întoarcerii întreite (adică orice lucru pe
care îl faci ți se va întoarce înapoi de trei ori), a intrat în scenă odată cu „Tradiția Gardneriană”. Apoi,
mai avem „legea întoarcerii înșeptite” și sunt convins că fiecare de aici a auzit și de „legea întoarcerii
înzecite”. Ceea ce vreau să scot în evidență aici, este că niciuna dintre aceste legi create de om și
lipsite de orice sens, NU au NIMIC de-a face cu religia originală. Singurul lor scop este acela de a-i
împiedica pe oameni să-și folosească puterile înnăscute și de a promova o atitudine pasivă care
acceptă abuzul. Nu se diferențiază deloc de Biserica Catolică.

Aceste învățături a întoarcerii întreite au fost luate din conceptul oriental despre ”karma” (după ce l-
au pângărit, sucit și pervertit) și după ce l-au amestecat cu creștinismul occidental. După ce
învățăturile orientale despre karma au preluat conotațiile pedepsei divine, produsul a evoluat într-un
alt sistem de control, însă cu aceiași temă: menținerea puterii spirituale în mâinile câtorva aleși care
știu prea bine cum să le folosească pentru a exploata omenirea. Din una în alta, Gerald Gardner a
mai adăugat și el câte ceva, după care a promovat credința că vrăjitorii nu trebuie să-și folosească
niciodată puterile pentru a face rău. Adică, conform lui, poți folosi numai magia albă și niciodată cea
neagră. Toată lumea trebuie să accepte abuzul și să rămână într-o atitudine pasivă.

Sfatul Wicca: „De pe nimeni nu rănește fă ce inima-ți poftește”. Potrivit lui Gardner, „crezul” este
derivat din „Regele Pausol cel Bun”, care ar fi declarat „fă ceea ce dorești, atâta timp cât nu vatămi
pe nimeni”. Regele Pausol este un personaj fictiv în romanul francez Les Adventures du Roi Pausole
(Souverain Paillard et Débonnaire), scris de Pierre Louÿs (1870-1925). Acesta este fundamentul
„Wicca”!! Wicca nu este nimic altceva decât o versiune creștinată a religiilor originale. Wiccanii au
adoptat ritualuri și învățături din religiile originale care să se potrivească capriciilor lor, pe care mai
apoi le-au sucit, corupt și transformat, iar acum pretind că religia lor este religia originală. Ipocrizia

1
Witches and Witchcraft, de Rosemary Guiley 1989
“Threefold law of return” paginile 340-341,
De asemenea: “Wiccan Rede” paginile 363-364
“Horned God” 163-164

“Witchcraft Ancient and Modern” de Raymond Buckland

Ministerele Bucuria lui Satan 43


lor poate fi văzută în Zeii pe care aceștia îi recunosc. Mulți dintre Zeii și Zeițele cărora aceștia susțin
că li se închină, sunt aceia care au dat oamenilor învățăturile despre magie – numai că Zeii ne-au
înmânat atât magia albă cât și cea neagră!

Ei sunt cunoscuți ca „Cei Decăzuți”.

Originalul Zeu Încornat este Satan. Pe lângă asta, puțini wiccani se obosesc să facă niște cercetări
serioase cu privire la Zeii și Zeițele cu care aceștia comunică și cărora li se închină. Cele mai multe
dintre aceste zeități fac parte din Panteonul Iadului. În același fel, mulți wiccani și păgâni moderni își
amestecă zeitățile (îngeri cu Demoni) fără să știe, lucru care poate rezulta în dezastru. Am citit o listă
lungă cu zeități cărora acești oameni susțin că li se închină și mi-a fost mai mult decât evident că ei
nu cunosc mai nimic despre acestea. Cea mai mare parte din scrierile respective sunt lipsite de sens;
spre exemplu, spun că „Ishtar” ar trebui invocată și nicidecum „Astaroth”, chiar dacă ambele nume
se referă la aceiași Zeiță. Ei spun că e diferit când folosești „Astaroth”, chiar dacă ei înșiși admit că e
vorba de una și aceiași Zeiță.

Potrivit autorului Raymond Buckland, wiccanii susțin că, în mod evident, rădăcinile religiei lor
pornesc dintr-o pictură paleolitică găsită într-o peșteră, în care este înfățișat un bărbat îmbrăcat cu o
piele de cerb, care cel mai probabil dansa. Situl cu pictura rupestră este Caverne des Trois Freres în
Ariege, Franța. Asta e tot ce găsești acolo; un bărbat îmbrăcat într-o piele de animal nu dovedește
nimic.

Adesea Satanismul a servit pe post de țap ispășitor pentru aceste religii și mișcări new age, ale căror
adepți s-au privit pe ei înșiși drept indivizi atât de buni și de perfecți. Wicca este o corupție creștinată
a vechilor religii păgâne. Wicca este versiunea iudeo-creștină pentru vrăjitorie. Unul dintre țelurile
majore ale creștinismului este acela de a distruge trecutul și de a-l înlocui cu o versiuni fictive care să
se conformeze minciunii evreiești a creștinismului și nu numai. Mai recent, aceștia au lucrat să
întoarcă religia într-un cult al Zeiței, scăpând în mod treptat de Zeul Încornat, astfel încât să existe
din ce în ce mai puține legături cu religiile originale. Wicca este o mișcare falsă, ale cărui fundament
nu se află pe fapte, ci, asemenea creștinismului, are la bază învățături și ritualuri furate și alterate. La
fel ca și creștinismul, pentru a prospera, Wicca se bazează în mod exclusiv pe ignoranța adepților ei.

Ministerele Bucuria lui Satan 44


Creștinismul Expus
Versiune pentru imprimat

Ministerele Bucuria lui Satan


1
Ministerele Bucuria lui Satan
2
Următoarele articole din această carte aduc dovada că totul din religia creștină și din Biblie a fost
FURAT din alte religii din întreaga lume, care au precedat-o. Creștinismul este o unealtă de
îndepărtare a cunoștințelor spirituale/oculte din rândul populație, astfel încât, această putere să
poată fi ținută exclusiv în mâinile câtorva „aleși,” pentru manipularea și subjugarea maselor.

Pentru a înțelege biblia cu adevărat și pentru a putea vedea adevărul, trebuie să fii foarte bine
educat în ocultism. Spiritul de turmă este foarte puternic. Când studiezi îndeajuns de mult și
dobândești o cunoștință avansată despre ocultism, adevărul este extrem de șocant. Întreaga
biblie iudeo-creștină este o farsă de proporții catastrofale, care, cu un obiectiv foarte clar,
folosește înțelesuri subliminale și canalizează energiile psihice ale credincioșilor.

Ori de câte ori creștinismul și cohortele sale au preluat controlul asupra unei țări sau regiuni,
textele spirituale și înscrierile antice au fost îndepărtate și/sau distruse, iar aceia care aveau
cunoștințe spirituale au fost omorați în masă de către Inchiziție. Aceasta a scos din circulație
multe cunoștințe pe care cei de la putere le-au folosit și continuă să le folosească pentru a
manipula populația ignorantă, abuzând de puterile spirituale/oculte. Biblia este una dintre cele
mai puternice unelte subliminale, folosită de către câțiva „aleși,” pentru a subjuga gloatele. Cei
mai mulți oameni nu sunt conștienți de toate acestea din cauza lipsei de educație pe tema
ocultismului, a puterilor minții și a energiei psihice. Distrugerea înscrierilor antice a permis
scrierea unei „istorii” noi, inventate și alternative, care a deconectat omenirea de la adevăratele
sale origini. Controlarea istoriei este vitală deoarece, dacă cineva manipulează felul în care privim
ceea ce noi numim „trecut," acesta ne influențează atât prezentul cat și viitorul.

Întreaga biblie este o unealtă subliminală extrem de puternică, plină de numere, mesaje, alegorii
și materiale oculte furate și corupte din religiile antice. În completare, această carte a fost
infuzată cu energia și puterea psihică de a insufla teamă, pentru a o face credibilă. Când ochii ne
sunt deschiși și când dobândim cunoștința necesară, vraja și legăturile acestor programe nu vor
mai fi eficiente. Tema de bază a întregii biblii iudeo-creștină este stabilirea istoriei fictive a
evreilor în mintea maselor. Lucrurile pe care mulțimile le cred, au puterea și energia necesara
pentru a se manifesta în realitate, deoarece gândurile sunt energii.

Exista raioane întregi în biblioteca de la Vatican care conțin sute și mii de cărți ezoterice antice din
toată lumea, care au fost furate și tezaurizate de-a lungul anilor și ținute departe de circulația
publică. Biserica Catolică, care este rădăcina religiei creștine, este controlată de către o societate
secretă care a abuzat de puterile oculte pentru a subjuga masele. Scopul final este înrobirea
totală a omenirii, scop pentru care ei au lucrat dintotdeauna, necruțător și fără milă.

Toate aceste lucruri ne-au afectat în mod direct pe fiecare dintre noi. Omenirea a avut de suferit
în mod inutil din cauza negării acestei cunoștințe. Oamenii s-au constrâns de-a lungul secolelor în
a plăti pentru propriile lor damnări, pe melodia a miliarde și miliarde de dolari, doar pentru a
menține această minciună prosperă și puternică.

Pentru ca această farsă vicioasă să supraviețuiască și să prospere, era nevoie doar de UN SINGUR
lucru: O LIPSĂ DE CUNOȘTINȚE!

Ministerele Bucuria lui Satan


3
Contrar cu ceea ce majoritatea oamenilor au fost îndoctrinați să creadă, iudaismul, creștinismul și
islamul sunt religii relativ noi. Omenirea este cu mii de ani mai bătrână. Aceste trei „religii” au
lucrat fără milă pentru a ne ține departe de cunoștința spirituală/ocultă, dar folosindu-se ele
însele de aceste puteri pe care fiecare dintre noi le avem.

Aceste așa numite „religii” sunt construite pe crime, torturi și minciuni. Singurul mod prin care
orice minciună de o asemenea magnitudine poate supraviețui, este prin inventarea din ce în ce
mai multor minciuni și prin eliminarea oamenilor care știu adevărul.

Creștinismul nu este nimic mai mult decât un program. Nu este nimic religios sau spiritual în el.
Milioane de oameni suferă de depresie, neajutorare și confuzie cu privire la viață. Sufletul are
nevoie de lumină însă foarte puțini sunt cei care practică în mod activ meditația de împuternicire,
care literalmente le salvează propriile lor suflete. Din cauza lipsei de cunoștință și a ignoranței
ocultismului, omenirea ca întreg a fost plasată sub o vrajă puternică, folosită fiind puterea ocultă
și îndoctrinarea de tip „nu întreba,” în ceea ce privește aceste trei așa-numite „religii.” Acest lucru
a fost consolidat timp de secole bune, creștinii fiind înșelați să își pună pe tavă energiilor lor
psihice și sufletești, pentru a fi canalizate în perpetuarea acestei minciuni, în urma cărora, la
sfârșit, vor beneficia doar câțiva aleși: evreii.

Citat din Talmudul evreiesc: Simeon Haddarsen, fol. 56-D: – „Când vine Mesia, fiecare
evreu va avea 2800 de sclavi.”

Ministerele Bucuria lui Satan


4
Cuprins
Biblia: o conspirație evreiască și o înșelăciune pentru Gentili ................................................................................... 6
Adevărul despre „Isus Hristos” ................................................................................................................................. 11
Jertfe de sânge uman și animal, în biblia iudeo-creștină ......................................................................................... 15
Vechiul Testament ................................................................................................................................................... 21
Noul Testament ........................................................................................................................................................ 29
Adevăratul scop al programului creștin ................................................................................................................... 39
De ce atacă creștinismul sexualitatea? .................................................................................................................... 41
Împărtășania creștină: cum se leagă aceasta în crimele ritualice evreiești ............................................................. 43
Adevărul despre îngeri ............................................................................................................................................. 47
Originile evreiești ale creștinismului ........................................................................................................................ 49
Anul Furat ................................................................................................................................................................. 54
Cum să le faci față creștinilor ................................................................................................................................... 57
Creștinismul, comunismul, evreii și biblia ................................................................................................................ 61
Sfânta scriptură: o carte de vrăjitorie evreiască. I ................................................................................................... 63
Sfânta scriptură: o carte de vrăjitorie evreiască. II .................................................................................................. 67
Inchiziția ................................................................................................................................................................... 71
Iehova: un mincinos și un ucigaș încă de la bun început ......................................................................................... 82
Adevărul despre caritatea creștină .......................................................................................................................... 91
Rădăcinile evreiești ale comunismului ..................................................................................................................... 94
Nazarineanul omniprezent ....................................................................................................................................... 99
De ce e atât de greu să scapi de creștinism?.......................................................................................................... 100
Isus: cel mai mare mincinos dintre toți .................................................................................................................. 103
Adevăratul tetragramaton ..................................................................................................................................... 111
Mesajele subliminale din biblia iudeo-creștină: supremația evreiască peste gentili ............................................. 115
Iezuiții: societatea lui Isus. O adunătură de criminali organizați............................................................................ 117
Iehoviștii prezic sfârșitul lumii de mai bine de un secol ......................................................................................... 121
Cele 10 porunci ...................................................................................................................................................... 123
Criminali, hoți și mincinoși. Creștinismul nu are nimic propriu.............................................................................. 129
Expunând corupția spirituală: alchimia și biblia ..................................................................................................... 135
Biblia și controlul mintal......................................................................................................................................... 140
Paul din Tars și originile creștinismului .................................................................................................................. 145
De ce există atât de multă suferință? Satan ne dă răspunsul ................................................................................ 153
„Miracolele” creștine ............................................................................................................................................. 158
Adevărul despre biblie ........................................................................................................................................... 160

Ministerele Bucuria lui Satan


5
Biblia: o conspirație evreiască și o înșelăciune pentru
Gentili
Biblia este o conspirație. Creștinii sunt înșelați sub o vrajă puternică. Creștinismul nu este nimic mai
mult decât un program vicios, care are următoarele scopuri:

Forțarea neamurilor de a ceda toate cunoștințele și puterile oculte astfel încât toată puterea
psihică să rămână în mâinile câtorva aleși evrei, care să exercite control total.
Îndoctrinarea maselor gentile cu un pacifism și o mentalitate de servitute ca sclav.
Încurajarea neamurilor/gentililor de a renunța la toți banii și bunurile pământești, ca apoi
acestea sa fie strecurate în mâinile domnitorilor evrei și a marionetelor gentile ale acestora,
cum e gunoiul de Billy Graham.
Canalizarea energiei psihice ale neamurilor precum și a rugăciunilor acestora în „a doua
venire a lui Cristos” care în realitate este evreul „mesia.”
Deconectarea gentililor de la proprii lor Zei și Semizei, a căror identitate a fost mai apoi
alterată și înlocuită cu caractere evreiești fictive. Adevăratul nostru Zeu Creator a fost
denigrat, blasfemiat în moduri atroce, hulit și portretizat ca dușman al omenirii.

„Fie ca Numele si amintirea Lui sa fie șterse de pe fața pământului” - Talmudul evreiesc

Lista este fără sfârșit și bătătoare la ochi. Acum, toți știm că nazarineanul este fictiv. „Evreii înșiși
cunosc acest lucru și nu cred în el, deoarece el este o minciună bazată pe mai bine de 20 de
„salvatori” crucificați, furați din panteonurile păgâne din întreaga lume. Ne vom strădui acum să
răspundem întrebărilor care trebuie că s-au născut în mințile celor care sunt puși pentru prima dată
în fața similarităților dintre legendele evreiești și cele ale Națiunilor Neamurilor. Și anume, au fost
oare evreii aceia care au copiat legendele celorlalte Națiuni, sau celelalte Națiuni le-au copiat de la
evrei? Pentru a răspunde la această întrebare, în primul rând vom reda o scurta parte din istoria
Pentateuhului și a altor cărți a vechiului testament, de unde vom lua legende și vom arată în ce timp
au fost ele scrise; în al doilea rând vom arată că aceste legende au fost în posesia altor popoare cu
mult timp înainte și că evreii le-au copiat de la ele.”1

„NU E NICI UN ALT DUMNEZEU ÎNAFARĂ DE MINE. STIIND ASTA, CINE ÎNDRĂZNEȘTE SĂ DEA
ÎNCHINARE FALSULUI DUMNEZEU AL CORANULUI ȘI AL BIBLIEI?” - SATAN, citat din Qu’ret Al-Yezid

Creația: „În mod structurat, Geneza 1-11 prezintă printr-o perspectivă fascinantă felul în care biblia a
evoluat de la o colecție de mituri și legende politeiste, luate de la diferite culturi, în cea mai coerentă
versiune monoteista a istoriei Israelite.”2

Pe scurt, toate caractere din bibliei a fost furat din religiile păgâne ale Neamurilor/Gentililor și
înlocuit cu caractere evreiești:
Monoteismul evreiesc a fost furat de la egipteanul Akhenaton.
Creația evreiască a fost furată din creația egipteană.

1
Bible Myths And Their Parallels in Other Religions, de T.W Doane 1882, pagina 92
2
101 Myths of the Bible de Gary Greengurg A© 2000, pagina 3

6
Ministerele Bucuria lui Satan
Utilizarea cuvântului pentru a crea, de către evreiescul iehova, a fost furat de la egipteni
(evreiescul iehova ia locul lui Ptah).
„Să fie lumina” a fost furat din Epica Creației din Theban.
„Cerul din mijlocul apelor” a fost furat din creația egipteană.
Adam și Eva sunt copii ale egiptenilor Geb și Nut.
Proveniența Evei din Coasta lui Adam a fost furat din Epopeea lui Enki și Ninhursag: „Fratele
meu, ce te doare?” „Coasta mă doare” ANET, 41. Ninti a cărei nume înseamnă „Doamna din
coastă” a prin viață din coasta lui Enkia.
Pedeapsa lui Adam și a Evei, precum și pierderea imortalității au fost furate din povestea
mesopotamiana a lui Adapa. (evreiescul yahwe/iehova ia locul sumerianului Enki).
Cain, Abel și Set sunt copii ale lui Set, Osiris și Horus.
Conflictul dintre Cain și Abel a fost furat din povestea lui Set și Osiris și mai apoi, pe povestea
sumerienilor Dumzi și Enkimdu.
Samson cel evreiesc a fost furat din povestirea cu Heracles.
Scoaterea ochilor are la bază întâmplarea lui Oedip.
Doborârea stâlpilor de susținere a fost furată din povestea egipteană despre
ReHerakhte
Povestea lui Iacob și a scării care cobora din cer, este luată din funeraliile religioase egiptene,
funerarii folosite la moartea unu rege.
„Slava ție, scară a lui dumnezeu, slavă ție, scară a lui Set. Ridica-te o scară a lui
Horus, pe care Osiris s-a ridicat la cer” – scara egipteană formată din autoritățile a
două divinități egiptene pe care Osiris s-a urcat la cer, a fost înlocuită de o scară cu
numeroase entități (îngeri) care se plimbă pe ea în sus și în jos, între pământ și cer.
Moise este o copie a numeroși Zei și regi, în funcție de stadiul poveștii vieții sale:
1. Saragon (născut și abandonat pe rău, fiind apoi găsit de altcineva și în cele din urmă
ajunge în familia regală, unde provoacă răscoală, etc.)
2. Peregrinările prin deșert au avut la bază povestea Zeului Soare Bacchus, așa cum se
poate vedea în imnurile lui Orpheus
3. Pregetul Evreu „de 40 de ani în desert” susținută în cartea evreiască a Exodului și,
ulterior, pribegia de „40 de zile și 40 de nopți” a nazarineanului evreu prin locuri
pustii, au fost furate din „Lupta dintre Set și Horus in deșert, care a ținut patruzeci de
zile, și care era comemorată în cele patruzeci de zile ale Marelui Post Egiptean. În
acest timp, Set, care reprezenta puterea secetei și sterilității, a făcut război lui Horus
în apă și în cerealele îngropate ale Nirvanei ... aceste patruzeci de zile au fost extinse
la patruzeci de ani, și mărturisite apoi de evrei.”

„NU E NICI UN ALT DUMNEZEU ÎNAFARĂ DE MINE. STIIND ASTA, CINE ÎNDRĂZNEȘTE SĂ DEA
ÎNCHINARE FALSULUI DUMNEZEU AL CORANULUI ȘI AL BIBLIEI?” - SATAN, citat din Qu’ret Al-Yezid

Iosua a fost luat din mitologiile egiptene despre Shu și Nun.


Debora este o copie a zeiței egiptene Neith.
Noe este o copie a sumerianului Ziusudra. Yahwe – dumnezeul fictiv al evreilor prezent în
povestea lui Noe – este un înlocuitor al Zeului sumerian Enlil, cunoscut și ca Belzebut.
Fiul lui Noe, evreul Ham, este luat din povestea lui Belus.
Nimrod evreul ia locul faraonului egiptean Sosetris.
Avraam este copia regelui hindus Hariscandra al Sankhayana-Sutra.

Ministerele Bucuria lui Satan


7
Isaac este omologul fiului regelui Hariscandra, Rohita. Yahwe, fictivul dumnezeu evreu din
această poveste ține locul dumnezeului hindus Varuna.
Caracterul iudeu Daniel, a fost furat din povestea egipteană cu Nefertiti.
Iona cel cu balenele este furat din caracterul hindus „Saktideva” găsit în Somadeva Bhatta.
Cele „douăsprezece triburi ale lui Israel” precum și cei doisprezece discipoli ai lui Hristos își
au baza în cele douăsprezece semne ale zodiacului.
Evreul Lot și soția sa sunt furați din grecii Orpheus și Euridice. Evreiescul Yahwe tine locul
Zeului grecesc Hades.
Evreii Iacov și Eșua îi înlocuiesc pe Horus și Set.
Rebeca este furată din Zeița egipteană Isis.
Iosif împreună cu cei doisprezece frați ai săi sunt furați din egipteanul Psammetichus.
Povestea evreiască a lui Iosif și soția lui Potifar, furați din povestea egipteană a lui Anubis și
Bata.
„Cele zece plăgi” împotriva Egiptului au fost
alterate și exagerate în mod grosolan; au fost
furate din papirusul Ipuwer.
Cele zece porunci au fost furate din Codul lui
Hammurabi. Yahwe, dumnezeul iudeu tine
locul Zeului sumerian al Soarelui, Shamash –
cunoscut și ca Azazel.
Povestea în care evreul David ucide pe
filisteanul Goliat, este furată din scena în
care Thor aruncă ciocanul spre Hrungnir,
izbindu-l-l pe acesta în frunte (imagina din
dreapta).
Iov a fost preluat din pățania ugaritului Keret,
iar iehova ține locul Zeului „El.”

Evreul Iov a fost preluat dintr-o poveste scrisă în limba Ugaritică (scriere cuneiformă), scrisă în jurul
anului 1400 î.e.n. de către „scribul Ilimilku.” Această epopee îi are că protagoniști pe „Keret” și pe
Zeul „El” – NU pe Iov și pe Iehova. Boala și tragedia familiei lui Keret sunt comparabile cu povestea
lui Iov. În povestea originală, „Satan” nu a intrat în imagine nici măcar odată. Aici, evreiescul Iehova
ține locul lui El.

Prin crearea dumnezeilor antagonici – unul „bun” și unul „malefic” – evreii au fost capabili de a
manipula lumea mai mult decât se poate crede.

„NU E NICI UN ALT DUMNEZEU ÎNAFARĂ DE MINE. STIIND ASTA, CINE ÎNDRĂZNEȘTE SĂ DEA
ÎNCHINARE FALSULUI DUMNEZEU AL CORANULUI ȘI AL BIBLIEI?” - SATAN, citat din Qu’ret Al-Yezid

Cartea evreiască a Proverbelor, împreună cu scrierile din cartea lui Eclesiastul au fost furate
din învățăturile și maximele egipteanului Ptah-Hotep.
Multe dintre scrierile evreice din cartea lui Iosua au fost furate din Scrisorile lui El Amarna
Cartea Judecătorilor cuprinde materiale furate din:
Povestea lui Aquat
Jurnalul lui Wen Amon
Almanahul Ghezer.

Ministerele Bucuria lui Satan


8
Cărțile lui Samuel și a Regilor conțin materiale furate din:
Profețiile Mari
Stelele lui Mesha – articolul de pe WikiPedia este corupt: „David” și „Solomon” nu au
existat în realitate; cu toate acestea, se poate vedea sursa originală din care aceștia
au fost preluați.
Inscripțiile Karatepe
Analele lui Shalmanaser III
Obeliscul negru al lui Shalmanaser III
Analele lui Tiglath Pileser III
Analele lui Sargon
Inscripțiile Siloamului
Inscripțiile Yavne Yam
Scrisorile Lachlish
Ostraca Arad
Analele lui Sennacherib
Analele lui Nebucadnețar II
Mai multe materiale din cărțile biblice Ezra și Neemia sunt furate din:
Cilindrul lui Cyrus
Mardoheu, din povestea Esterei, este o copie a Zeului babilonian Marduk
Evreica Estera, din cartea cu același nume, este furată de la Ishtar (Astarte, Ashtar)
Fecioara Maria – „regina cerului” – a fost furată de la Astaroth
Ioan botezătorul a fost furat de la Anup, botezul lui Horus; amândoi și-au pierdut
capetele.
Iuda a fost copiat după Set.
Matei creat după Toth
Toma a luat locul lui Tammuz
„La fel ca și Isus, Grecescul Zeu Hermes a fost de asemenea înfășat în scutece și
culcat într-o iesle; la fel și Dionysus”

Zeii Neamurilor au fost lichidați în grimoare ale blasfemiei.

„Nici un alt popor nu a fost vreodată atât de conștient de supremația finală, prin intervenție
supranaturală. Această i-a dat coeziunea și curajul de a persevera în fața persecuției și a decimării.
Convingerea că într-o zi fiecare evreu – conform destinului său divin, va face parte din rasa de
guvernare a pământului – l-a făcut să fie mândru și l-a ajutat să supraviețuiască printre Națiunile
Pământului.”

„Inclus în moștenirea promisă, a fost un izbăvitor, Mesia, care aduce „împărăția” evreilor pe pământ.
Acest Mesia va fi fie un conducător uman temporar, care cu armată sa va răsturna dușmanii
Israelului, fie o entitate supranaturală care ar face la fel, stabilind o împărăție „veșnică” a Israelului.”

„Prin urmare imperialismul evreiesc va veni, deoarece izbăvitorul așteptat va distruge dușmanii
Israelului. Precum spune Larson, „acest Mesia pune Neamurile în genunchi, făcându-le sclavi ai
evreilor...” 1

1
Aceste paragrafe au fost luate din cartea „Christ Conspiracy: The Greatest Story Ever Sold” de Acharya S. © 1999, paginile
325 și 326

9
Ministerele Bucuria lui Satan
„NU E NICI UN ALT DUMNEZEU ÎNAFARĂ DE MINE. STIIND ASTA, CINE ÎNDRĂZNEȘTE SĂ DEA
ÎNCHINARE FALSULUI DUMNEZEU AL CORANULUI ȘI AL BIBLIEI?” - SATAN, citat din Qu’ret Al-Yezid

Scopurile Bibliei au fost:


De a da poporului evreu o istorie pe care acesta nu au avut-o niciodată și la care nu era
îndreptățit.
De a da evreilor un statut special de „aleși ai lui Dumnezeu.”
Să permită poporului evreu să avanseze în râvna lor de a domină lumea. Neamurile au fost
dezarmate și duse cu zăhărelul de o filozofie de viață anti-pacifiste, prin intermediul
creștinismul.
De a ține sub controlul evreilor toate puterile oculte, psihice și cele ale minții și de
asemenea, de a dezarma Neamurile din punct de vedere psihic.
Pentru ca complotul secret al evreilor să sporească și să fie canalizată cât mai multă energie
psihică posibilă, pentru a materializa a doua venire a lui „mesia”, care va uni toți evreii și va
domni lumea (acesta este fictivul Hristos – înșiși evreii știu că acesta este fictiv – „templul lui
Solomon” precum și alte fețe ale aceleiași teme).
Datorită multitudinii caracterelor, numerelor și a miturilor care au că sursă mitologiile
Neamurilor și care au fost furate și alterate, evreii au devenit îndeajuns de puternici în
memoria rasială pentru a folosi uneltele psihice puternice, în scopuri manipulative.

În încheiere, în Al Jilwah și în Qu’ret al-Yezid, Satan a fost foarte clar în ceea ce privește această
minciună:

„NU E NICI UN ALT DUMNEZEU ÎNAFARĂ DE MINE. STIIND ASTA, CINE ÎNDRĂZNEȘTE SĂ DEA
ÎNCHINARE FALSULUI DUMNEZEU AL CORANULUI ȘI AL BIBLIEI?” - SATAN, citat din Qu’ret Al-Yezid

Ministerele Bucuria lui Satan


10
Adevărul despre „Isus Hristos”
Mulți dintre voi care vizitați acest website știți că nazarineanul este un arhetip evreiesc fictiv, căruia
Gentilii să i se închine ca niște sclavi. Mai presus decât orice, nazarineanul este o distragere pentru a
împiedica omenirea să avanseze spiritual și să lucreze pentru a-și împuternicii sufletele. Caracterul
fictiv „Isus” a fost inventat din CONCPTE spirituale originare din Orientul Îndepărtat, cum e alchimia
spirituală, energia kundalinică (Șarpele lui Satan) și ceea ce este cunoscută numele de „putere
vrăjitorească,” „chi,” „forță vitală.”

Adevărul să fie cunoscut: noi ne salvăm propriile noastre suflete prin avansarea spirituală și prin
activarea acestei puteri. Nazarineanul acționează ca niște bețe în roată și împiedică oamenii din a face
ceva spiritual și ține omenirea înrobită prin trăirea unei existențe strict materiale. Creștinii n-au ce
argumenta aici pentru că ei nu cunosc adevărata spiritualitate. N-au experimentat-o. Câți creștini sau
câți pastori/preoți creștini pot face o diagramă a sufletului uman?

Când ochii îți sunt deschiși și când ești conștient de conceptul puterii vrăjitorești, poți vedea cu
claritate felul în care acest caracter a fost inventat.

Caracterul fictiv al nazarineanului:

a fost folosit pentru a îndepărta toată cunoștința spirituală și pentru a o înlocui cu arhetipuri,
orașe și sate evreiești și alte gunoaie evreiești pur fictive. Expresiile tâmpită „Isus salvează” și
„născut din nou” au fost răstălmăcite și atribuite acestui caracter fictiv. Cu alte cuvinte, proștii
au fost amăgiți să creadă că acest caracter se va ocupa de întreaga lor situație spirituală atâta
timp cât ei se conformează agendei dictate de preoții și pastorii creștini și de edițiile revizuite
ale „sfintei scripturi.” Acest lucru îi împiedică pe creștini (musulmani, etc.) să lucreze la
avansarea sufletelor lor. Nu există absolut nimic spiritual nici în nazarinean și nici în programul
creștin inventat de evrei.
caracterul „Isus” a fost folosit pe post de polițai al gândurilor creștinilor, pentru control deplin.
Războaie după războaie au fost purtate din cauza interpretărilor diferite ale acestui program.
Dacă inamicul controlează lucrurile din mintea populației, atunci inamicul controlează
populația!
din moment ce nazarineanul este fictiv, fiecare îl poate interpreta după cum vrea. Acesta poate
imita orice afirmă sau dictează moda vremii. Se poate schimba cu timpul și se conformează
oricărei agende. Nu se diferențiază cu nimic de biblia iudeo-creștină care conține versete
contradictorii, astfel încât să poată lua apărarea oricui.

Este timpul ca toată lumea să se trezească din corupția spirituală care a dejucat omenirea pe tonul a
trilioane și trilioane de dolari, a damnat suflete, a provocat războaie interminabile și nenecesare și a
ținut știința îndărăt (în mod periculos de mult), împreună cu toate celelalte urâciuni provocate de
paraziții cușer. Programul creștin, împreună cu doctrinele hidoase ale islamului, au împiedicat și oprit
omenirea din avansarea spirituală. Aceasta este o cauză majoră a suferinței omenirii ca întreg.

Fiecare eveniment din viața nazarineanului are la bază câte un CONCEPT, FURAT ȘI CORUPT DIN
RELIGIILE PĂGÂNE CARE AU PRECEDAT CREȘTINISMUL.

Ministerele Bucuria lui Satan


11
În mod original, nașterea nazarineanului ar fi avut loc într-o peșteră, nu într-un grajd. „Conform
tradiției creștine timpurii, Isus a fost născut într-o peșteră care era folosită pe post de grajd.”1

Multe doctrine care au precedat creștinismul, cum e cea a taoismului, spune că glanda pineală este
situată într-o „peșteră.” Există o zonă în creier în care este localizat acest centru spiritual important și
care apare precum o scobitură și care este lăcașul acestei glande; din nefericire aceasta este defunctă
în majoritatea oamenilor. Glanda pineală este o cheie foarte importantă în deschiderea sufletului și
dobândirea conștiinței expandate, împreună cu abilitățile psihice.

Apoi cică au mai fost „cei trei magi de la răsărit” care „AU URMAT STEAUA” până la locul nașterii
nazarineanului. Acești înțelepți erau magi, adică vrăjitori. Din nou, acesta este simbolic al unui concept
furat din alchimia spirituală. Pentru aceia care sunt noi în ocult și meditația de împuternicire
(adevărata spiritualitate), va trebui să studiați pentru a înțelege acest concept (vezi site-ul Bucuria lui
Satan); însă aceia care meditează, știu despre condensarea bioelectricității/chi-ului/puterii vrăjitorești,
care trebuie circulată prin chakre; această forță vitală condensată strălucește, apărând precum o stea
în miniatură. Acesta este adevăratul înțeles pentru „urmărirea stelei.”

Încă odată numărul trei – la fel ca și numărul șapte (cele șapte chakre) – apare din nou în povestea cu
cei trei magi și este simbolic pentru ida, pingala și sushumna, cele trei nadii (canale energetice)
principale din suflet; de asemenea, sufletul conține trei granthi (noduri majore în suflet: chakra
sexuală, a inimii și a 6-a). Conceptul numărului trei a fost prolific în religiile păgâne care au precedat
creștinismul cu sute și mii de ani, fiind simbolizat de „furca Diavolului” cunoscut sub numele de
„trishul” și care este originar din Orientul Îndepărtat. Trishul simbolizează energia Șarpelui Kundalini
care străpunge prin cele trei granthi (vezi simbolurile satanice). Numerele 3 și 7 sunt folosite în mod
excesiv în biblia iudeo-creștină, loc în care au fost blasfemiate și corupte.

Nașterea dintr-o fecioară este un alt concept și se referă la chakre, care trebuie să fie curate și pure
pentru ca energia spirituală să poată urca și circula prin acestea. Cu alte cuvinte, acesta este adevăratul
înțeles al „purității spirituale.” Uniunea cu zeul ăla fictiv simbolizează spiritualitatea divină implicată în
ridicarea puterii vrăjitorești, nicidecum falsul iahve – care nu este decât un sistem de vrăjitorie
evreiască folosită pentru a-i înrobi pe Gentili.

Presupusa crucificare a caracterului impostor „Isus cristos” a fost furat din mai bine de 18 Zei gentili
diferiți, care au fost atârnați de pomi. În biblia iudeo-creștină există mai multe versete în care se afirmă
că nazarineanul a fost atârnat de pom (lemn):

Faptele apostolilor 5:30 – Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus, pe care voi l-ați omorât,
atârnându-l pe lemn.

Faptele apostolilor 13:29 – Și, după ce au împlinit tot ce este scris despre el, l-au dat jos de pe
lemn și l-au pus într-un mormânt.

Zeul norvegian Odin l-a precedat pe Isus hristos. Odin a fost atârnat de un pom și a trecut prin moarte
pentru a obține cunoașterea. Fiind „renăscut,” a căpătat gnoza (cunoștință spirituală avansată), la fel
ca Zeul egiptean Set, care a fost „crucificat” pe o „cruce” cunoscută sub numele de furka.2 Acesta este

1
The Woman's Dictionary of Symbols and Sacred Objects de Barbara G. Walker, pagina 54
2
www.christianitytoday.com

12
Ministerele Bucuria lui Satan
și semnificația cărții de tarot Spânzuratul. Buddha de asemenea a șezut sub un pom numit „bo.” „Bo”
se trage din „boa” și înseamnă „șarpe” – adică Kundalini. Pomul este o reprezentare antică pentru
sufletul uman: trunchiul era simbolic pentru șira spinării, ramurile simbolizau cele 144.000 de nadii
(canale energetice din suflet), iar frunzele și fructele erau simbolice pentru roadele meditației de
împuternicire. Pe lângă asta, Krishna, Marsyas, Dodonian și Zeus au fost și ei, la rândul lor, agățați de
copaci. „144.000” este o altă alegorie coruptă care apare în biblia iudeo-creștină: în mod original
aceasta are de-a face cu forța chi (puterea vrăjitorească personală).

Aproape toate lucrurile care apar în biblie au fost furate și corupte din religiile din Orientul Îndepărtat.
Povestea cu presupusa creație biblică, în care se afirmă că „grădina edenului” era în Mesopotamia,
este o eroare intenționată pentru a distrage atenția de la Orientul Îndepărtat, întrucât acesta este locul
în care a început civilizația și adevăratele învățături spirituale. Din nefericire, datorită infestării
creștine, musulmane, etc., din aceste zone, multe dintre doctrine au fost corupte și distruse.

Crucea latină nu a fost folosită de creștini decât undeva prin secolul al VII-lea și nu a fost acceptată pe
scală largă decât în secolul al IX-lea. Sufletul uman are forma unei cruci. Acest lucru arată felul în care
cunoștința spirituală a fost distrusă și înlocuită cu prostii. Crucea mai reprezintă și cele patru direcții,
sau tetragramatonul.

Se spune că în timpul presupusei „crucificări” a avut loc o eclipsă care a întunecat cerul; în alchimia
spirituală aceasta simbolizează stadiul nigredo. Acest stadiu mai este simbolizat de cioară și de Soarele
Negru.

Cele trei crucificări, cu nazarineanul în mijloc, este o altă alegorie spirituală care simbolizează cele trei
cruci energetice (granthi) din sufletul uman. Acestea sunt trei secțiuni majore din suflet unde se
intersectează energiile; prima fiind în dreptul chakrei inimii (aceasta este cea mai mare și importantă;
aici apar și aripile sufletului; este o chakră neutră), a doua este în dreptul chakrei sexuale (este o
chakră electrică) și a treia apare în dreptul chakrei a șasea (este o chakră magnetică).

Înălțarea nazarineanului la „ceruri” este un alt concept despre urcarea Șarpelui Kundalini până în
chakra coroanei. Cer, pământ și iad sunt toate concepte furate din taoism, care a precedat creștinismul
și iudaismul. Cerul este simbolic pentru a șaptea chakră (sau chakra coroanei), pământul sau „regatul
de mijloc” este simbolic pentru chakra inimii, iar iadul simbolizează chakra bazei în care Kundalini șade
inactiv.

„Miracolele” pe care nazarineanul le-a făcut sunt de asemenea o ALEGORIE și un CONCEPT pentru ceea
ce vrăjitoria poate face. Profețiile nazarineanului sunt și ele ALEGORII pentru abilitățile psihice care se
manifestă după ce ți-ai activat puterea vrăjitorească.

Cei 12 apostoli sunt o corupere a celor 12 semne zodiacale, simbolizând de asemenea covanul
vrăjitoresc, în care nazarineanul este al 13-lea membru. În mod tradițional, un covan este format din
13 membrii. De asemenea, sufletul uman are 13 chakre principale, într-un an sunt 13 Luni Pline, iar
Magnum Opus conține 13 trepte.

Se presupune că nazarineanul ar fi trăit 33 de ani. Aceasta este un alt concept: cele 33 de vertebre din
șira spinării, prin care urcă Șarpele Kundalini (și care constituie un progres major în avansarea
spirituală).

Ministerele Bucuria lui Satan


13
În încheierea acestui articol, studiul personal mi-a arătat că creștinismul nu este „vechi de 2000 de ani”
așa cum pretind ei. Din ceea ce eu personal cred, creștinismul a intrat în scenă odată cu Inchiziția.
Cercetările arată spre Vatican, care a făcut un pact cu extratereștrii „cenușii,” promițând suflete umane
în schimbul averii și puterii. Pentru ca acest lucru să aibă succes, toată cunoștința spirituală a trebuit să
fie distrusă. Acest lucru nu se diferențiază cu nimic de comunism, care este 100% evreiesc.

Biblia este o schiță a comunismului și îi pregătește pe credincioși să accepte sclavia și abuzul. Ori de
câte ori comunismul evreiesc preia controlul – cum a fost cu fosta URSS, China Roșie, Cambodgia, Tibet
și orice altă țară – tortura și uciderile în masă încep să curgă din abundență, exact ca în perioada
Inchiziției.

„Creștinismul și comunismul sunt foarte apropiate unul de celălalt din punct de vedere spiritual
și ideologic. Acesta este un concept destul de bine-cunoscut și care a fost adoptat de mai mulți
filozofi, de la Thomas More la Lev Tolstoy. Puțini oameni știu că primul stat socialist din lume a
fost fondat în Paraguay și că a avut la bază ideile iezuiților catolici, chiar înainte ca Marx să-și fi
creat învățăturile.” „Societatea lui Isus” – sau ordinul religios iezuit – din Biserica Catolică a fost
echivalentul KGB-ului din Uniunea Sovietică.”

-- acest citat a fost luat din Pravda (principalul ziar al partidului comunist și al fostei Uniuni
Sovietice). Articolul a fost intitulat: Există vreo diferență între creștinism și comunism?

Ministerele Bucuria lui Satan


14
Jertfe de sânge uman și animal, în biblia iudeo-creștină
Deuteronom 12:27 – „Să-ți aduci arderile de tot, carnea și sângele, pe altarul Domnului,
Dumnezeului tău: în celelalte jertfe ale tale, sângele să fie vărsat pe altarul Domnului,
Dumnezeului tău, iar carnea s-o mănânci.

Biblia iudeo/creștină este o lucrare plină de jertfe umane - jertfe de sânge UMAN. Cei mai mulți creștini
se limitează doar la ceea ce predicatorul lor are de spus și/sau sunt prea leneși sau provocați mental ca
să citească și să studieze ei înșiși. Câți oameni chiar se deranjează să GÂNDEASCĂ cu ADEVĂRAT? Pe
lângă jertfele umane care au fost și continuă să fie făcute pentru ”iehova”, băi de sânge după băi de
sânge au avut loc sub directivele și ordinele acestei entități însetate de sânge, sub forma a nenumărate
războaie și alte acte inumane. Textele Sfinte și scrierile sacre ale Neamurilor au fost înlocuite cu aceste
gunoaie inventate și scrise de evrei. Nu e nimic spiritual în ele, ci doar crimă după crimă, fără a se
deosebi de Hollywoodul controlat de evrei și emfaza acestuia pe violență, vărsare de sânge și omoruri
fără sfârșit.

Exod 22:29 „Să nu pregeți să-Mi aduci pârga secerișului tău și a culesului viei tale. Să-Mi dai pe
întâiul născut din fiii tăi.”

Ezechiel 20:25-26
25. Ba încă le-am dat și legi cari nu erau bune, și porunci prin cari nu puteau să trăiască.
26. I-am spurcat prin darurile lor de mâncare, când treceau prin foc pe toți întâii lor născuți; am
vrut să-i pedepsesc astfel, și să le arăt că Eu sunt Domnul.

II Samuel capitolul 21 este un alt exemplu de jertfă umană pentru a-i potoli setea lui Iehova.
21:6 să ni se dea șapte bărbați din fiii lui, și -i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibea lui Saul,
alesul Domnului.`` Și împăratul a zis: ,,Vi -i voi da.”
21:9 i -a dat în mâinile gabaoniților, cari i-au spânzurat pe munte, înaintea Domnului. Toți cei șapte
au pierit împreună; au fost omorâți în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului
orzurilor.
21:10 Rițpa, fata lui Aiia, a luat un sac și l -a întins subt ea peste stâncă, de la începutul seceratului
până când a căzut peste ei ploaie din cer; și a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul
zilei, și fiarele câmpului în timpul nopții.

Când șapte bărbați sunt uciși cu sânge rece doar pentru a-l domoli pe iehova, în speranța că acesta va
pune capăt unei foamete, poate fi numita doar jertfă de sânge uman.

Mai multe jertfe de sânge: Numeri 31:25-40


25. Domnul a zis lui Moise:
26. ”Fă, împreună cu preotul Eleazar și cu căpeteniile caselor adunării, socoteala prăzii luate, fie
oameni fie dobitoace. 27. Împarte prada între luptătorii cari s-au dus la oaste și între toată
adunarea. 28. Să iei întâi din partea ostașilor cari s-au dus la oaste o dare pentru Domnul, și
anume: unul din cinci sute, atât din oameni cât și din boi, măgari și oi.
29. Să le luați din jumătatea cuvenită lor, și să le dai preotului Eleazar ca un dar ridicat pentru
Domnul. 30. Și din jumătatea care se cuvine copiilor lui Israel să iei unul din cincizeci, atât din
oameni cât și din boi, măgari și oi, din orice dobitoc; și să le dai Leviților, cari păzesc cortul

Ministerele Bucuria lui Satan


15
Domnului.” 31. Moise și preotul Eleazar au făcut ce poruncise lui Moise Domnul. 32. prada de
război rămasă din jaful celor ce făcuseră parte din oaste era de șase sute șaptezeci și cinci de mii oi
33. șaptezeci și două de mii de boi, 34. șaizeci și una de mii de măgari,
35. și treizeci și două de mii de suflete, adică femei cari nu cunoscuseră împreunarea cu un bărbat.
36. Jumătatea care alcătuia partea celor ce se duseseră la oaste, a fost de trei sute treizeci și șapte
de mii cinci sute de oi, 37. din cari șase sute șaptezeci și cinci au fost luați ca dare Domnului;
38. treizeci și șase de mii de boi, din cari șaptezeci și doi luați ca dare Domnului;
39. treizeci de mii cinci sute de măgari, din cari șaizeci și unu luați ca dare Domnului;
40. și șaisprezece mii de inși, din cari treizeci și doi [de persoane] luați ca dare Domnului

Următorul fragment este din luat din „The Handbook of Jewish Teaching” de Nathan Ausubel ©1964,
paginile 302-303:

„Iefta, unul dintre judecătorii legii, care a judecat după cucerirea Canaanului, și-a jertfit singura lui
fiică pentru Dumnezeul lui Israel în celebrarea victoriei militare împotriva amoriților; Samuel
„văzătorul” a tocat corpul lui Agag înaintea lui Dumnezeu, ca jertfă; David, regele poet, i-a dat pe
cei șapte fii ai lui Saul pe mâna Gabaoniților, „pentru a-i spânzura înaintea lui Dumnezeu.”

Un astfel de exemplu poate fi observat mai jos, cum versetul din Judecători 11:39 a fost schimbat.
În celelalte, elementul uman a fost înlocuit cu un „miel”

Judecători 11:30-31, 34-40


30. Iefta a făcut o juruință Domnului și a zis: „Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon,
oricine va ieși pe porțile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită de la fiii lui Amon, va
fi închinat
31. Domnului și-l voi aduce ca ardere de tot.”
34. Iefta s-a întors acasă la Mițpa. Și iată că fiica sa i-a ieșit înainte cu timpane și jocuri. Ea era
singurul lui copil; n-avea fii și nici altă fată.
35. Cum a văzut-o, el și-a rupt hainele și a zis: „Ah! fata mea! Adânc mă lovești și mă tulburi! Am
făcut o juruință Domnului și n-o pot întoarce.”
36. Ea i-a zis: „Tată, ai făcut o juruință Domnului, fă-mi potrivit cu ceea ce ți-a ieșit din gură, acum
când Domnul te-a răzbunat pe vrăjmașii tăi, pe fiii lui Amon.”
37. Și ea a zis tatălui său: „Atât îngăduie-mi: lasă-mă slobodă două luni, ca să mă duc să mă cobor
în munți și să-mi plâng fecioria cu tovarășele mele.”
38. El a răspuns: „Du-te!” Și a lăsat-o slobodă două luni. Ea s-a dus cu tovarășele ei și și-a plâns
fecioria pe munți
39. După cele două luni, s-a întors la tatăl ei, și el a împlinit cu ea juruința pe care o făcuse. Ea nu
cunoscuse împreunarea cu bărbat. De atunci s-a făcut în Israel obiceiul
40. ca, în toți anii, fetele lui Israel se duc să prăznuiască pe fiica lui Iefta, galaaditul, patru zile pe
an.

Cât de evident este acest lucru. În Judecători 11:35, Iefta își „sfâșie” hainele. Pentru aceia dintre voi care
nu familiarizat cu acest termen, el este evreiesc și de asemenea antic: de a-ți sfâșia hainele datorita
morții cuiva drag. „Am făcut o juruință Domnului și n-o pot întoarce.” A promis să aducă o jertfă umana
lui iehova, iar iehova a ales-o pe fiica s-a. Este de asemenea de înțeles ca iehova a cerut acest lucru în
schimbul victoriei împotriva inamicilor și a „fiilor lui Amon,” deoarece el a afirmat că „n-o pot întoarce”
[juruința]

Ministerele Bucuria lui Satan


16
În Judecătorii 11:37, fiica lui Iefta spune: „Atât îngăduie-mi: lasă-mă slobodă două luni, ca să mă duc să
mă cobor în munți și să-mi plâng fecioria cu tovarășele mele.” De aici se deduce clar ca iehova a cerut
jertfirea unei fete virgine.

Judecători 11:39-40
39. ”După cele două luni, s-a întors la tatăl ei, și el a împlinit cu ea juruința pe care o făcuse. Ea nu
cunoscuse împreunarea cu bărbat. De atunci s-a făcut în Israel obiceiul
40. ca, în toți anii, fetele lui Israel se duc să prăznuiască pe fiica lui Iefta”

Este evident ca el și-a adus singura lui fiică ca jertfă înaintea lui iehova, care a CERUT acest lucru în schimbul unei
victorii a lui Ieftea împotriva Amoriților.

CANIBALISM:
Deuteronom 28:53-58
53. În strâmtorarea și necazul în care te va aduce vrăjmașul tău, vei mânca rodul trupului tău,
carnea fiilor și fiicelor tale, pe care ți-i va da Domnul, Dumnezeul tău.
54. Omul cel mai gingaș și cel mai milos dintre voi se va uita rău la fratele său, la nevasta care se
odihnește pe sânul lui, la copiii pe cari i-a cruțat:
55. nu va da nici unuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hrănește, fiindcă nu-i va mai
rămânea nimic în mijlocul strâmtorării și necazului în care te va aduce vrăjmașul tău în toate
cetățile tale. 56. Femeia cea mai gingașă și cea mai miloasă dintre voi, care, de gingașă și miloasă
ce era, nu știa să calce mai ușor cu piciorul pe pământ, va privi fără milă pe bărbatul care se
odihnește la sânul ei, pe fiul și pe fiica ei:
57. nu le va da nimic din pielița noului născut, pieliță ieșită dintre picioarele ei și din copiii pe cari-i
va naște, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, din pricina strâmtorării și necazului în
care te va aduce vrăjmașul tău în cetățile tale. 58. Dacă nu vei păzi și nu vei împlini toate cuvintele
legii acesteia, scrise în cartea aceasta, dacă nu te vei teme de acest Nume slăvit și înfricoșat, adică
de Domnul, Dumnezeul tău.

JERTFELE UMANE NU AU FOST ÎNDEAJUNS, AȘA CĂ IEHOVA DĂ ȘI INSTRUCȚIUNI CLARE PENTRU


RITUALURILE DE SACRIFICARE A ANIMALELOR

Exod 20:24 „Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ți aduci arderile-de-tot și jertfele de
mulțămire, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, și
te voi binecuvânta.”

Exod 24:4-8
4. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis de dimineață, a zidit un altar la
poalele muntelui, și a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel.
5. A trimis pe niște tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, și să junghie tauri
ca jertfe de mulțămire.
6. Moise a luat jumătate din sânge, și l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar.
7. A luat cartea legământului, și a citit-o în fața poporului. Ei au zis: ”Vom face și vom asculta tot
ce a zis Domnul”
8. Moise a luat sângele, și a stropit poporul, zicând: ”Iată sângele legământului, pe care l-a făcut
Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”

Ministerele Bucuria lui Satan


17
Alte instrucțiuni date de iehova pentru jertfele de sânge:

Exod 23:18 „Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; și grăsimea praznicului Meu să nu
rămână toată noaptea până dimineața.”

Exod 29:10-31
10. Să aduci vițelul înaintea cortului întâlnirii, și Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul vițelului.
11. Să junghii vițelul înaintea Domnului, la ușa cortului întâlnirii.
12. Să iei cu degetul tău din sângele vițelului, să pui pe coarnele altarului, iar cellalt sânge să -l
verși la picioarele altarului. 13. Să iei toată grăsimea care acopere măruntaiele și prapurul ficatului,
cei doi rărunchi cu grăsimea care -i acopere, și să le arzi pe altar.
14. Dar carnea vițelului, pielea și balega lui să le arzi în foc, afară din tabără: aceasta este o jertfă
pentru păcat. 15. Să iei pe unul din cei doi berbeci; și Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul
berbecului.
16. Să junghii berbecul; să -i iei sângele, și să -l stropești pe altar de jur împrejur.
17. Apoi să tai berbecul în bucăți și să-i speli măruntaiele și picioarele, și să le pui lângă celelalte
bucăți și lângă capul lui. 18. Berbecul să -l arzi de tot pe altar; aceasta este o ardere-de-tot pentru
Domnul, este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
19. Să iei apoi pe cellalt berbec; și Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul berbecului.
20. Să junghii berbecul; să iei din sângele lui, să pui pe vârful urechii drepte a lui Aaron și pe vârful
urechii drepte a fiilor lui, pe degetul cel mare al mânii lor drepte și pe degetul cel mare al piciorului
lor drept, iar cellalt sânge să -l stropești pe altar de jur împrejur.
21. Să iei din sângele de pe altar și din untdelemnul pentru ungere, și să stropești pe Aaron și
veșmintele lui, pe fiii lui și veșmintele lor. Astfel vor fi închinați, Aaron și veșmintele lui, fiii și
veșmintele lor în slujba Domnului. 22. Să iei apoi grăsimea berbecului, coada, grăsimea care
acopere măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea care -i acopere și spata
dreaptă, căci acesta este un berbec de închinare în slujba Domnului;
23. din coș să iei din azimele, puse înaintea Domnului, o turtă de pâine, o turtă cu untdelemn și o
plăcintă. 24. Toate acestea să le pui în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor lui, și să le legeni într-o
parte și într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului.
25. Să le iei apoi din mâinile lor, și să le arzi pe altar, deasupra arderii-de-tot; aceasta este o jertfă
mistuită de foc înaintea Domnului, de un miros plăcut Domnului.
26. Să iei și pieptul berbecului care va sluji la închinarea lui Aaron în slujba Domnului, și să -l legeni
într-o parte și în alta, ca un dar legănat înaintea Domnului: aceasta va fi partea ta.
27. Să sfințești pieptul legănat și spata ridicată din berbecul care va sluji la închinarea lui Aaron și a
fiilor lui în slujba Domnului, pieptul legănând -l într-o parte și într-alta, spata înfățișând -o înaintea
Domnului prin ridicare.
28. Ele vor fi ale lui Aaron și ale fiilor lui, printr-o lege vecinică, pe care o vor ținea copiii lui Israel;
căci este o jertfă adusă prin ridicare; și, în jertfele de mulțămire ale copiilor lui Israel, jertfa adusă
prin ridicare va fi a Domnului.
29. Veșmintele sfinte ale lui Aaron vor fi după el ale fiilor lui, cari le vor pune când vor fi unși și când
vor fi închinați în slujbă.
30. Vor fi purtate timp de șapte zile de acela din fiii lui, care îi va urma în slujba preoției, și care va
intra în cortul întâlnirii, ca să facă slujba în sfântul locaș.
31. Să iei apoi berbecul pentru închinarea în slujba Domnului, și să pui să -i fiarbă carnea într-un loc
sfânt.

Ministerele Bucuria lui Satan


18
Leviticul 1:1-17
1. Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din Cortul întâlnirii și a zis:
2. „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: „Când cineva dintre voi va aduce un dar Domnului, să-l
aducă din vite, fie din cireadă, fie din turmă.
3. Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă din partea bărbătească fără cusur; și
anume să-l aducă la ușa Cortului întâlnirii, înaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului.
4. Să-și pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot și va fi primit de Domnul ca să facă
ispășire pentru el
5. Să înjunghie vițelul înaintea Domnului; și preoții, fiii lui Aaron, să aducă sângele și să-l
stropească de jur împrejur pe altarul de la ușa Cortului întâlnirii.
6. Să jupoaie vițelul adus ca ardere de tot și să-l taie în bucăți.
7. Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar și să pună lemne pe foc.
8. Preoții, fiii lui Aaron, să așeze bucățile, capul și grăsimea, pe lemnele puse pe focul de pe altar.
9. Să spele cu apă măruntaiele și picioarele; și preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o
ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
10. Dacă darul lui va fi o ardere de tot din turmă, de miei sau capre, să aducă o parte bărbătească
fără cusur. 11. Să-l înjunghie în partea de miazănoapte a altarului, înaintea Domnului; și preoții, fiii
lui Aaron, să-i stropească sângele pe altar de jur împrejur.
12. El să-l taie în bucăți; și preotul să le pună, împreună cu capul și grăsimea, pe lemnele din focul
de pe altar.
13. Să spele cu apă măruntaiele și picioarele, și preotul să le aducă pe toate și să le ardă pe altar.
Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
14. Dacă darul adus de el Domnului va fi o ardere de tot din păsări să-l aducă din turturele sau din
pui de porumbel
15. Preotul să aducă pasărea pe altar; să-i despice capul cu unghia și s-o ardă pe altar, iar sângele
să i se scurgă pe un perete al altarului.
16. Să scoată gușa cu penele ei și s-o arunce lângă altar, spre răsărit, în locul unde se strânge
cenușa.
17. Să-i frângă aripile, fără să le dezlipească; și preotul să ardă pasărea pe altar, pe lemnele de pe
foc. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Leviticul 7:1-5
1. Iată legea jertfei pentru vină: ea este un lucru preasfânt.
2. În locul unde se înjunghie arderea de tot, să se înjunghie și vita care slujește ca jertfă pentru
vină. Sângele ei să se stropească pe altar de jur împrejur.
3. Să i se aducă toată grăsimea, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele,
4. cei doi rinichi și grăsimea de pe ei, de pe coapse, și prapurul ficatului, care va fi dezlipit de lângă
rinichi.
5. Preotul să le ardă pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă
pentru vină.

Leviticul 7:14 „Din toate acele daruri să aducă Domnului câte o bucată, ca dar ridicat; ea să fie a
preotului care stropește sângele jertfei de mulțumire.”

Ministerele Bucuria lui Satan


19
„DOMNUL” ARE NEVOIE DE FIECARE PICĂTURĂ DIN SÂNGELE JERTFELOR DE SÂNGE:

Leviticul 7:27 „Cine va mânca vreun fel de sânge va fi nimicit din poporul său!”

Aici, sunt nevoite mai multe jertfe de sânge pentru a îndepărta blestemul leprozității pe care chiar iehova
la provocat: Leviticul 14:34 „După ce veți intra în țara Canaanului, pe care v-o dau în stăpânire, dacă voi trimite o
rană de lepră pe vreo casă din țara pe care o veți stăpâni,”

Leviticul 14:49-57
49. Pentru curățarea casei să ia două păsări, lemn de cedru, cârmâz și isop.
50. Să înjunghie una din păsări într-un vas de pământ, într-o apă curgătoare.
51. Să ia lemnul de cedru, isopul, cârmâzul și pasărea cea vie; să le înmoaie în sângele păsării
înjunghiate și în apa curgătoare și să stropească de șapte ori casa. 52. Să curețe casa cu sângele
păsării, cu apa curgătoare, cu pasărea cea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul și cârmâzul.
53. Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe câmp. Să facă astfel ispășire pentru casă, și
ea va fi curată. 54. Aceasta este legea pentru orice rană de lepră și pentru râia de cap,
55. pentru lepra de pe haine și de pe case,
56. pentru umflături, pentru pecingini și pentru pete:
57. ea arată când un lucru este necurat și când este curat. Aceasta este legea pentru lepră

Alte exemple de jertfe de sânge pentru iehova:


Leviticul 8:14-32 Leviticul 23:12-21 Judecători 1:1- 18 – Alte băi de
Leviticul 9:1-24 Numeri 19:1-7 sânge și ucideri în masă
Leviticul 14:1-5 Capitolul 10 din Iosua – Nimic altceva Judecători 3:27- 31
Leviticul 14:12-28 decât ucidere în masă

Am putea continua cu astfel de exemple la nesfârșit, uciderile în masă și vărsările de sânge repetându-se
continuu. Cuvântul ”sânge” este folosit din nou și din nou în această carte iudeo/creștină: lucru care
descrie în mod clar caracterul acestei entități pe nume ”Iehova.”

Trebuie să ne amintim mereu că nazarineanul a fost ultimatumul jertfelor umane de sânge; de


asemenea "mănâncă trupul lui și bea sângele lui" este repetat la aproape toate împărtășaniile creștine,
de jur-împrejurul lumii.

Articolul de mai sus continuă să fie în construcție. Voi posta în curând un alt articol despre băile de
sânge și genocidele comise de evrei împotriva Neamurilor/Gentililor (ne-evrei).

Ministerele Bucuria lui Satan


20
Vechiul Testament
Cei mai mulți creștini, dar și alți oameni, cred ca biblia iudeo/creștina este cuvântul lui „Dumnezeu.” În
realitate însă, aproape tot ceea ce găsești în biblie a fost FURAT din alte religii din toata lumea, religii
care au precedat iudeo/creștinismul cu mii și mii de ani.

Să începem cu scrierile evreiești. Cele „cinci cărți ale lui Moise”, de asemenea cunoscute și ca
„Pentateuh”, împreună cu „Tora” au fost FURATE și CORUPTE din „Tarotul” Egiptean. Atenție la „Tora”
care este o anagramă pentru „Tarot.” Cel mai bun exemplu pentru Tarot este pachetul cu cele 78 de
cărți vândute în multe magazine din zilele noastre și care sunt folosite pentru preziceri. Tarotul constă
în cinci seturi (de unde a fost furat și corupt numărul cinci din ”cele cinci cărți ale lui Moise”):
baghetele de foc, săbiile de aer, pocalele de apa, pentagramele de pământ și trâmbițele chintesenței.
Setul trâmbițelor a fost omis din pachetul standard a cărților; tot ceea ce a rămas din acest set este
cartea Nebunului, care a fost păstrată pe post de Joker. Toate acestea sunt elemente ale sufletului
uman, iar mesajul Tarotului – pe lângă puterea de divinație – este Magnum Opusului care conduce la
perfecțiune și imortalitate fizică și spirituală. Toate acestea au fost furate și corupte în istoria fictivă a
Evreilor, care nu are nimic de a face cu spiritualitatea.

Talmudul Evreiesc îi învață pe evrei să distrugă și să înrobească Neamurile; „YHVH” sunt în realitate
evreii.

Citate din Talmud:


Sinedriul 58b: „Dacă un păgân (Gentil) lovește un evreu, cel dintâi trebuie omorât. A lovi un
evreu este ca și cum ai lovi pe Dumnezeu.”

Sabbath 116a (pagina 569): „Evreii trebuie să distrugă cărțile creștinilor."

AICI, „CRESTIN" E UN NUME DE COD PENTRU „NEAMURI.” MULȚI OAMENȚII DE ȘTIINȚĂ – DAR ALȚII
– SUNT ÎNȘELAȚI CREZÂND CĂ RELIGIA "CREȘTINĂ" DIN ZIUA DE AZI ESTE PE LISTA DE DISTRUGERE A
EVREILOR. ADEVĂRUL NU ESTE DELOC ACESTA. ESTE EVIDENT CĂ, RELIGIILE PĂGÂNE ORIGINALE ALE
NEAMURILOR, PRECUM ȘI CUNOȘTINȚELE SPIRITUALE AU FOST DISTRUSE ȘI ÎNDEPĂRTATE DIN
RÂNDUL OAMENILOR DE RÂND; ÎN ACELAȘI TIMP, CONCEPTELE AU FOST ÎNLOCUITE CU CARACTERE
EVREIEȘTI (CUM E „ISUS" CRISTOSUL, DESPRE CARE EVREII ȘTIU CĂ ESTE FICTIV, FIID INVENTAT
PENTRU A ÎNROBI ȘI CONTROLA MASELE).

MAI MULTE DOVEZI DESPRE ASTA:


„CA NU CUMVA EVREII SĂ PĂCĂTUIASCĂ CU IDOLATRII CRESTINI, S-A DAT POVAȚĂ ÎN LEVI 14:14
- "(EVREUL) TREBUIE SĂ SE FEREASCĂ DE ORICE CONTACT CU EI ÎN ZILELE ÎN CARE EI SE ÎNCHINĂ
DUMNEZEILOR LOR"

NOTA: „DUMNEZEI" - ACESTA ESTE PĂGÂNISMUL NEAMURILOR, NICIDECUM CREȘTINISMUL!


PĂGÂNISMUL NOSTRU, AL NEAMURILOR, A FOST ÎNLOCUIT CU MONOTEISMUL EVREIESC. ACEST
LUCRU ESTE IZBITOR DE EVIDENT! ÎN RELIGIA CREȘTINĂ AFIRMĂ FOARTE CLAR ÎN PRIMA PORUNCĂ –
„SĂ NU AI ALȚI DUMNEZEI ÎNAFARĂ DE MINE" - ACEST LUCRU ESTE MONOTEIST ȘI FOARTE EVREIESC.
ESTE O ALTĂ INVENȚIE EVREIASCĂ ȘI UN PROGRAM JEGOS PENTRU NEAMURI.

Ministerele Bucuria lui Satan


21
Numele fictivului „dumnezeu" evreu „yahwe/iehova" a fost introdus în scenă, înlocuind multe nume
ale Zeilor neamurilor/păgânilor. „Iehova" e fictiv. Numele de Iehova a fost furat din Zeul Roman „Jove"
[Jupiter]. Evlaviosul Dr. Parkhurst ... dovedește – sub autoritatea lui Diodorus Siculus, Varro, St.
Augustin, etc. – că „Iao,” „Iehova,” „Ieue” sau „Ie” al Iudeilor se trage din termenul latin și etrusc „Jove"
... În plus, „YHWH/IEUE" a fost Zeul Soare Ra al egiptenilor: Ra a fost tatăl în ceruri, numit și veșnicul
„Huhi", loc de unde evreii au derivat termenul de „Ihuh.” "Tradiția evreica mistică îl înfățișează inițial
pe Iehova sub forma unui hermafrodit, numele lui/ei fiind o combinație dintre numele Jah (jod) și
numele pre-ebraic Evei, Havah [sau Hawah], redactat „he-vau-he" în caracterele evreiești. Cele patru
litere împreună, dau naștere Tetragramatonului YHWH, sau „numele secret al lui Dumnezeu...” „Putem
de asemenea vedea cum povestea antagonică a lui Zeus (Jove) și Prometeu a fost folosita pentru a
promova conceptul unui dumnezeu rebel, care a fost condamnat si întemnițat pentru că a adus
cunoștințe oamenilor.”

Religia originală a omenirii a fost una politeistă. În biblia originală evreiasca, este folosit cuvântul
„Elohim.” În ciuda eforturilor enorme de compilație și editare a cărții Geneza în lumină monoteistă –
lupta pentru proclamarea credinței într-o divinitate unică într-o perioada în care se credea în mai mulți
Zei – au rămas numeroase scăpări în poveștile biblice în care naratorul vorbește despre ”dumnezei” la
plural. Cunoscutul termen folosit pentru 'divinitate,' (atunci când acesta nu este în mod specific numit
Yahwe), nu este folosit singularul El, ci pluralul Elohim.

Bazele creștinismului au fost furate din dualitatea lui Zoroastrian, care precedă religia creștină cu
secole. Yahwe/Iehova îl înlocuiește pe Ahura Mazda, în timp ce vechii Zei – care sunt Zeii originali – au
fost etichetați ca „malefici" cu scopul de a stabili un monoteism suprem a lui Yahwe/Iehova. Adevărații
Zei au fost transformați în Demoni și în monștri, reprezentanți ai maleficului. Cei mai mulți dintre
aceștia au sfârșit în „Goetia.” NOTĂ: a se observa similaritatea dintre rădăcina „Goet" – care înseamnă
„Diavol" – și insulta evreiască pentru Neamuri „goy" (la plural „goyim").

Mithra, intermediarul celest dintre Ahura Mazda și Angra Manyu, prezintă numeroase paralele care
sunt izbitor de asemănătoare cu cele ale nazarineanul creștin. Mithra a fost un salvator, care,
asemenea nazarineanului, a fost prevestit de profeți, care s-a născut într-o peșteră (multe sunt
relatările care afirmă că nazarineanul s-a născut într-o peșteră), și la nașterea căruia a apărut o stea de
excepție. Mithra l-ar înlocui mai târziu pe Visnu, care în Vedismul pre-Zoroastrianism, era salvatorul
lumii.

Ceea ce urmează este o dovadă a surselor diferite și diverse din care s-au inspirat autorii bibliei
iudeo/creștină:

CREAȚIA/GENEZA:
Enuma Elish a precedat Biblia cu cel puțin 1000 de ani și se presupune a fi mult mai veche.
Tablele sunt acum în Muzeul Britanic
Povestea Atrhaselor de asemenea a precedat povestea biblica a Genezei cu peste 1000 de ani.
Aceste două povestiri ale creației au precedat creștinismul și biblia iudeo/creștină cu secole.
Amândouă relevă faptul că au fost „DUMNEZEI" și nu „un singur dumnezeu.” Aici este locul în
care au greșit evreii, pe lângă celelalte cărți contradictorii. Este bătător la ochi faptul că biblia
iudeo/creștină NU este cuvântul lui „dumnezeu.” Uriașa prostie biblică declară cu îngâmfare și
delirează ca „dumnezeu este perfect.” Chiar aici avem o alta contradicție. Pentru o listă lungă
cu nesfârșitele contradicții, click aici.

Ministerele Bucuria lui Satan


22
Aceste două povestiri ale creației au precedat creștinismul și biblia iudeo/creștină cu secole.
Amândouă relevă faptul că au fost "DUMNEZEI" și nu "un singur dumnezeu.”

Geneza 1:26 "Si Dumnezeu a spus "hai să facem un om după chipul nostru și după asemănarea noastră”

Chiar aici este demascat mitul evreiesc al monoteistului Yahwe. Ea (Satan) a creat ființa omenească, în
timp ce mai mulți Zei și Zeițe s-au implicat în creație. A se vedea mai jos imaginea sumeriana a Creației.
Aceasta a fost scobita în stancă, având o vechime de mii de ani. Fii sigur că a precedat iudaismul și
creștinismul.

POTOPUL:
Povestea potopului din vremea lui Ghilgameș a precedat relatarea creștină cu mai bine de
1000 de ani. Biblia iudeo/creștină pretinde că „iehova" a stârnit potopul. În adevăr, „ENLIL" a
îngăduit ca potopul să se întâmple. Urmând originile lui Enlil aici pe pământ, am descoperit ca
el este de asemenea cunoscut și ca „Bel", nume care a evoluat în „Baal" și în cele din urmă în
„Belzebut.”

„Potopul" este o altă ALEGORIE care a fost furată și coruptă din religiile originale păgâne și are
de a face cu potopul de energie care survine în timpul lucrării Magnum Opusului, după care se
revarsă o viziune plina de culori, indicând faptul că a fost trecută o etapă importantă. Alegoria
culorilor este locul de unde scriitorii evrei au luat și „curcubeul.” Alegoriile și CONCEPTELE au
fost FURATE și corupte în grețoasele caractere evreiești, caractere care au menirea de a înrobi
Neamurile în închinare de sclav. Învățăturile religiilor sacre, care aveau în plan evoluția
spirituala a omenirii, au fost profanate și înlocuite cu un GUNOI evreiesc. FICTIVUL caracter
evreiesc nu are NIMIC de a face cu spiritualitatea sau cu avansarea sufletului.

„Noe" construiește o arcă …

EA l-a atenționat pe „ZIUSUDRA" cunoscut și ca „UTNAPISHTIM" – și nicidecum pe „Noe" –


despre potopul iminent și l-a învățat cum să construiască o arca. Legenda e de origine
Sumeriană.

Un „porumbel" se întoarce în arcă, aducând cu sine o ramură de măslin, ceea ce însemna că


potopul se sfârșise și că apele se retrăseseră. În schimb, în relatarea originală sumeriană, un
CORB este cel care găsește pământ uscat și nu un „porumbel.”

Ministerele Bucuria lui Satan


23
TURNUL BABEL:
ȘI AICI sunt implicați mai mulți Zei. De asemenea „Zeii au părăsit pământul în timpul
potopului.” A se nota pluralul: „Dumnezei”
Biblia declară ca „iehova” a fost acela care a încurcat limba celor care construiau Turnul Babel.
Nu est adevărat. DIN NOU autorii evrei ai bibliei au făcut o gafă, iar evidențierea mai multor
dumnezei este clară:

Geneza 11:7 „Haidem! Să Ne coborâm și să le încurcăm acolo limba, ca să nu-și mai înțeleagă
vorba unii altora.” DIN NOU, nu este implicat numai un singur dumnezeu. A se nota: „haidem,”
„ne coborâm,” „încurcăm.”

„Turnul Babel" este o alta ALEGORIE. În antichitate, oamenii puteau comunica telepatic - fără
cuvinte. Această abilitate ne-a fost luată, însă acum devine din nou o realitate, deoarece mulți
dintre noi experimentează asta prin deschiderea minții și a sufletului prin meditația de
împuternicire.

CELE ZECE PORUNCI:


Legile din Vechiul Testament și cele zece porunci au fost
furate din:
Codul lui Hammurabi. La dreapta este o fotografie
cu stela de bazalt înfățișând-l pe Zeul Soare al
sumerienilor, dându-i lui Hammurabi tabla cu lista
legilor. „Shamash" este de asemenea cunoscut ca
„Azazel", conducătorul așa numiților „Îngeri Căzuți"
– „Igigii" – care și-au luat neveste pământence.

Paralele:
Exodul 20:16 „Să nu mărturisești strâmb împotriva
aproapelui tău" – a fost FURAT din:
Codul lui Hammurabi, 3 „Dacă un nobil susține ceva
într-un proces, și nu își poate dovedi spusele, și dacă
în acel caz e implicată viața unui om, acel nobil
trebuie dat la moarte."

Alte lucruri furate din Codul lui Hammurabi:


Exodul 21:24 „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior"
Hammurabi 196 „Daca un nobil a distrus ochiul unui membru al aristocrației, trebuie sa îi fie
distrus și lui un ochi"
Hammurabi 200 „Daca un nobil i-a rupt un dinte unui alt nobil de același rang cu el, lui trebuie
de asemenea sa îi fie rupt un dinte"

Codul Sumerian: Codul Ur-Nammu este cel ai vechi cod antic din Orientul Apropiat descoperit
de arheologi. Codul Sumerian din 1800 î.e.n. aparține celei mai vechi tradiții juridice de durată.
Codul Hitit. În timp ce legea hitită s-a asemănat în multe feluri cu Codul Legii lui Hammurabi,
„Codul Hitit” conține două sute de reglementări, demonstrând o toleranță pentru imoralitatea
sexuala și cu un accent puternic pe problemele financiare. Hitiții erau cultivatori de orz și grâu,
preparând până și o bere din orz. Bucățile de argint erau folosite pe post de monezi.

Ministerele Bucuria lui Satan


24
Codul Asiriei de Mijloc decretat de Tiglath-Pileser I, împăratul Asiriei în perioada 1115-1077
î.e.n. Inițial, codul juridic sublinia preocupările sociale și de interes ale Guvernului Asirian. A
fost descoperit în 1903 în orașul Ashur din Irak. A fost scris în script cuneiform pe 15 tăblițe de
lut ars. Numeroase legi din cărțile biblice Exodul, Deuteronomul și Leviticul au fost furate din
Codul Asirian.
Codul Neo-Babilonean

Scrierile din cartea biblica a PROVERBELOR au fost FURATE din diferite surse:
Cuvintele lui Ahiqar. Ahiqar a fost un sfetnic al lui Sanherib, împărat al Asiriei în perioada 704-
681 î.e.n. În 1906, câțiva arheologi germani au excavat o copie a acestor învățături, înscrisă pe
unsprezece file de papirus palimpsest din ruinele Elefantinei, care astăzi este o parte a orașului
Aswan din Sudul Egiptului.

Paralele:
Proverbe 20:20 „Dacă cineva blestemă pe tatăl său și pe mama sa, i se va stinge lumina în
mijlocul întunericului"
– a fost FURAT din:
Ahiqar 9:137 „Peste oricine nu aduce mândrie numelui tatălui și a mamei sale, soarele nu poate
străluci"

Proverbe 13:24 „Cine cruță nuiaua, urăște pe fiul său, dar cine-l iubește, îl pedepsește îndată"
– a fost FURAT din:
Ahiqar 6:81 „Cine nu folosește nuiaua cu fiul său, nu va fi în stare să își scape fiul de la
nelegiuire."

Proverbe 25:15 „Prin răbdare se înduplecă un voievod, și o limbă dulce poate zdrobi oase."
– a fost FURAT din:
Ahiqar 7:105 „Duioasa este vorba unui rege, dar e mai clara si mai puternica decât un cuțit cu
două tăișuri."

Învățăturile lui Amen-em-opet. Amen-em-opet, fiu al lui Ka-nakht, învățat al Egiptului anilor
1200-1000 î.e.n. Textele se găsesc în Muzeul Britanic – papirusul 10474 – iar o parte din tabla
cu aceste scrieri este în Turin, Italia. Se spune ca papirusul își are originile în Teba, speculând-
se că ar fii din secolele X - VI î.e.n.

Paralele:
Proverbe 17-18 „Ia aminte și ascultă cuvinte de înțelepți; apleacă-ți inima la ceea ce învăț,
pentru că este mai plăcut să le păstrezi în inimă, să le ai pregătite pe buzele tale.”
– a fost FURAT din:
Amen-em-opet 3:10 „Pune-ți urechile să asculte ceea ce spun, pune-ți inima să înțeleagă; lasă
învățăturile mele să se odihnească în pântecele tău, pentru ca ele pot fi o cheie pentru inima
lor.”

Proverbe 22:22 „Nu despuia pe sărac, pentru că este sărac, și nu asupri pe nenorocitul care stă
la poartă!”
– a fost FURAT din:
Amen-em-opet 2:1 „Ferește-te din a-l jefuiri pe asuprit, și din a-l împovăra pe cel cu handicap.”

Ministerele Bucuria lui Satan


25
Proverbe 25:21-22 „Dacă este flămând vrăjmașul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete,
dă-i apă să bea. Căci, făcând așa, aduni cărbuni aprinși pe capul lui, și Domnul îți va răsplăti.”
– a fost FURAT din:
Amen-em-opet 5:8 „Lasă-l în mâinile Domnului; Umple-i pântecele cu pâine din pâinea ta,
astfel încât sa fie săturat și să îi poată fie rușine.”

Proverbe 23:10-11 „Nu muta hotarul văduvei și nu intra în ogorul orfanilor, căci răzbunătorul
lor este puternic: El le va apăra pricina împotriva ta.”
– a fost FURAT din:
Amen-em-opet 7:12-15 „Nu muta borna de hotar a ogorului unei văduve, nici nu muta funia
măsurătorii. Nu lacomi după un colț de teren, nici nu abuza de limitele unei văduve.”

Proverbe 15:16 și 16:6 „Mai bine puțin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăție, cu
tulburare!” și „Mai bine puțin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate.”
– au fost FURATE din:
Amen-em-opet 8:19 „Mai buna este o singură măsură – dar pe care ți-o dă Dumnezeu, decât
cinci mii luate ilegal.”
[Aceasta de asemenea aduce cu ”hrănirea "celor cinci mii" de către Nazarinean”]

Proverbe 15:17 și 17:1 „Mai bine un prânz de verdețuri și dragoste, decât un bou îngrășat și
ură.” și „Mai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă!”
– au fost FURATE din:
Amen-em-opet 9:9 – „Mai buna este pâinea mâncată cu fericire, decât bogății cu tristețe.”

Proverbe 22:24-25 „Nu te împrieteni cu omul mânios și nu te însoți cu omul iute la mânie, ca nu
cumva să te deprinzi cu cărările lui și să-ți ajungă o cursă pentru suflet.”
– a fost FURATA din:
Amen-em-opet 13:8 „Nu te amesteca cu nelegiuitul, și nici nu-ți pângări inimă cu el.”

Proverbe 23:8 „Bucata pe care ai mâncat-o, o vei vărsa, și cuvintele plăcute pe care le vei
spune, sunt pierdute.”
– a fost FURAT din:
Amen-em-opet 14:13 „Gura plină de o bucata prea mare de pâine, se îneacă și îți varsă propria
înghițitură.”

Proverbe 27:1 „Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu știi ce poate aduce o zi.”
– a fost FURAT din:
Amen-em-opet 19:11 „Nu îți petrece noaptea gândindu-te cu teama la ziua de mâine.
Cunoști cumva în zori, cum o să fie ziua ce vine? Omul nu știe cum este ziua de mâine.”

Proverbe 19:21 și 16:9 „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se
împlinește." și „Inima omului se gândește pe ce cale sa meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii.”
– a fost FURAT din:
Amen-em-opet 19:15 „Una este ceea ce omul spune, alta este ceea ce Dumnezeu face.”

Proverbe 22:20 „N-am așternut eu oare în scris pentru tine sfaturi și cugetări?”
– a fost FURAT din:
Amen-em-opet 27:5 „Vezi aceste treisprezece capitole? Ele sunt mai importante decât toate
cărțile.”

Ministerele Bucuria lui Satan


26
Învățăturile lui Ptah-Hotep: Ptah-Hotep a fost un învățat care a trăit în jurul anilor 2450
î.e.n., în timpul celei de-a V-a dinastii a vechiului Regat al Egiptului. Învățăturile lui au fost
conservate atât pe table de lut cât și pe foi de papirus, aflându-se în prezent în Biblioteca
Națională din Paris. Completarea cărții Proverbelor, precum și multe alte scrieri din Eclesiastul
și Cartea Cântărilor, au fost furate din Învățăturile lui Ptah-Hotep.
Cântări egiptene de dragoste: Cântările egiptene de dragoste sunt mai vechi decât cântările lui
Solomon cu mai bine de 1000 ani. Paralelele sunt inconfundabile. Papirusul Harris 500 a fost
descoperit la Teba, în templul Karnak din Complexul Ramesseumdin.
Viziunile lui Nefertiti. Atât cărțile biblice a Regilor cât și cea a lui Daniel, imită scenariului în care
se prevestește căderea unui rege la petrecerea dată de acesta. Tema sclavului care ar ajunge sa
fie rege se repetă în „povestea lui Agar" (Geneza 16 și 21). Vedeniile lui Nefertiti datează din
timpul faraonului Snefu (2680-2565 î.e.n.). El a chemat-o pe Nefertiti pentru al distra. Nefertiti
i-a prezis acestuia căderea vechiului regat și instalarea unei noi dinastii, condusă de Amen-em-
het I (1991-1786 î.e.n.)

De asemenea, cele mai multe texte scrise din cărțile biblice Exodul, Leviticul și Deuteronomul, au fost
luate din sursele amintite mai sus – și nu au venit NICIDECUM de la „yahwe.” Sunt destui creștini care
cred în mod prostesc că evreiescul „iehova” al lor este singurul dumnezeu. „Nu este nici un Dumnezeu
înafara de mine.” Ha ha ha!

MAI MULTE LUCRURI FURATE:


Povestea lui „Iosif si soția lui Potifar” din Geneza capitolul 39 a fost FURATĂ din povestea lui
„Anubis si Bata” (origine egipteană)
Paralelele povestii lui Moise:
Nașterea lui Saragon
Nașterea lui Horus
a) factorul secret din jurul nașterii
b) așezarea în coșul de papură și uns cu smoală
c) abandonarea pe râu
d) găsirea și adopția
Mai multe texte din cartea biblică a PSALMILOR au fost furate din:
Imnurile lui Aton – Imnurile lui Aton pot fi găsite la Mormântul Ochiului (datat din
1365-1349 î.e.n.)
Poveștile lui Ba'al și Anat – Sunt înscrise pe șase table de lut, în limba ugaritică, scrise
în cuneiformă. Sunt datate din cca 1400 î.e.n.
Plângerile după Ur
Multe din scrierile cărții lui IOSUA au fost furate din:
Scrisorile El Amarna
Stela lui Morneptah
Mai multe scrieri furate, în cartea biblica a JUDECĂTORILOR:
Povestea lui Aqhat
Jurnalul lui Wen-Amon
Almanahul Gezer
Cărțile biblice a lui SAMUEL și a REGILOR conțin și ele mult material furat din:
Profețiile Mari
Stela lui Mesha
Inscripțiile de la Karatepe

Ministerele Bucuria lui Satan


27
Letopisețele lui Shalmanaser III
Obeliscul Negru al lui Shalmanaser III
Letopisețele lui Tiglath-Pileser III
Letopisețele lui Saragon II
Inscripția Siloam
Inscripțiile Yavne-Yam
Scrisorile Lachlish
Arad Ostraca
Analele lui Sanherib
Letopisețele lui Nebucadnețar II
Mai multe materiale din cartea biblică EZRA și NEEMIA au fost furate din:
Cilindrul lui Cirus
Mai multe povești și scrieri din cartea biblică a lui IOV și ECLESIASTUL, furate din:
Povestea lui Keret – aici este adevărata poveste a lui Iov, scrisă în limba Ugaritică
(scriere cuneiforma), compusă în cca 1400 î.e.n. de către „scribul Ilimilku.” Aceasta
epopee îi are ca protagoniști pe „Keret” si pe Zeul „El,” NICIDECUM pe Iov și pe iehova.
Tragedia și boala familiei lui Keret sunt comparabile cu povestea lui Iov. În povestea
originală, „Satan” nici măcar nu a intrat în joc.
a) suferindul și sufletul
b) fermierul și terenurile
c) suferindul și prietenul

După cum putem vedea din cele de mai sus, aceasta religie are la bază materiale furate și sucite,
stricate și distorsionate, cu scopul de a manipula, crea confuzie și de a incita teama în oameni.
CONTROL. A fost luat de la ADEVĂRATUL ZEU CREATOR AL OMENIRII EA/ENKI, cunoscut și ca
SATAN/LUCIFER, transformând-l pe acesta într-un presupus dușman al omenirii. A fost folosit
(controlul) pentru a-i blasfemia, batjocori și vorbi de rău pe Zeii de Odinioară, pentru a crea înstrăinare
și vrășmașei cu divinitățile legitime ale Neamurilor, înlocuind-le cu falsul dumnezeu „yahwe/iehova.”

Adesea se spune că adevăratul diabolism nu poate crea nimic. Tot ce ține de adevăratul diabolism este
artificial. Întregul fundament al acestei religii vicioase este furat și contrafăcut. În completare,
învățăturile acestei religii sunt anti-viață. Marele scop a acesteia este de a deconecta întreaga omenire
de la Adevăratul ei Zeu Creator, care este Satan. Făcând asta, extratereștrii reptilieni – precum și toți
aceia care lucrează pentru ei – își pot atinge țelul: înrobirea ființei umane. Satan ne-a dăruit cunoștința
și putere. Fără El, omenirea nu are nimic. Se cunoaște faptul că adevărata entitate diabolică este un
maestru al minciunilor și înșelătoriei. Ce înșelătorie poate fi mai mare decât aceea în care creația își
hulește și blestemă propriul lor Creator? Exact. Iar adepții acestor religii iudeo/creștine fac exact acest
lucru …

„ÎN TAINA ÎNVĂȚĂTURII MELE, NU ESTE ALT DUMNEZEU ÎNAFARĂ DE MINE" – Satan, citat din „Pacea fie
peste El"

Ministerele Bucuria lui Satan


28
Noul Testament
„Ne-a servit bine, acest mit al lui Hristos” – Papa Leo al X-lea (1457-1521)

MITUL ÎNVIERII: FURAT!


Învierea este o temă des întâlnită în multe religii complet diferite de pe întreg pământul și este
simbolică unei coborâri în lumea din adâncuri, urmată mai apoi de o reîntoarcere. În Mesopotamia:
coborârea și reîntoarcerea lui Ishtar/Inanna (aceasta a fost înviată din morți); în Egipt: Osiris, Zeul
infernului a fost înviat; în Grecia: coborârea și întoarcerea Perseforei din infern; etc. Lista cu Zeii care
au coborât în infern după care s-au reîntors pe tărâmul vieții, este una foarte vastă și are la temelie un
concept, nicidecum caractere efective. Această alegorie face referire la Magnum Opus și la ceea ce
este cunoscut drept „Stadiul Nigredo.”

TRIINITATEA
O listă cu câteva dintre trinitățile din religiile păgân
Anu, Enlil și Ea – de aici i-a furat Monju Bosatsu, Fugen Bosatsu și
biserica creștină pe „dumnezeu tatăl” Buddha erau numiți "Trinitatea Shaka"
și pe „dumnezeu fiul.” [SHAKA SANZON]
Bel-Saturn, Jupiter-Bel și Baal-Chom Ka [spirit sau ether], Ba [trup] și Ankh
Brahma, Vishnu și Siva [imortalitate]
Mithra, Varuna și Indra Tamas [stabilitate], Sattwa [ordine],
Jupiter, Juno și Minerva Rajas [agitare], din traducerea
Osiris, Isis și Horus sanscrită "Guna"
Zeița Hecate cu trei trupuri Artemis, Aphrodite și Hecate
Scylla cu trei capete Kore, Persephone și Demeter
Divinitățile din Cabiri. Shen [spirit], C'hi [vitalitate] și Ching
Cerberus, câinele cu trei capete [esență] – cele trei comori ale
În taoism: trinitatea San Qing [trei Zei taoistului Wai Tai
puri]. Yu Qing [purul jad], Shang Qing Alpha, Omega și Iota
[purul superior] și Tai Qing [marele Tridentul Diavolului [sau "trishul"].
pur]

Trinitatea în: (1) creștinism; (2) religia din Egiptul Antic; (3) religiile din India Antică

Ministerele Bucuria lui Satan


29
Și acum bineînțeles că și iudeo-creștinismul și-a ales o trinitate, atunci când a apărut în scenă, și
anume pe „dumnezeu tatăl, dumnezeu fiul și dumnezeu duhul sfânt.”

CRUCIFICAREA NAZARINEANULUI NU ESTE CEVA NOU


În biblie:
Faptele Apostolilor 5:30: Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus pe care voi L-ați omorât,
atârnându-l pe lemn.

1 Petru 2:24: El a purtat păcatele noastre în trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față
de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați.

În religiile și culturile gentile antice:


Zeul norvegian Odin l-a precedat pe Isus Hristos. Odin a fost atârnat de un copac și a trecut prin
moarte pentru a obține cunoștință. Atunci când a fost înviat, a obținut starea de gnoză (cunoștință
spirituală avansată), la fel ca și Zeul egiptean Set care a fost „răstignit” pe o „cruce” cunoscută drept
furka.1 Pe lângă asta, Krishna, Marsyas, Dodonian și Zeus, au fost și ei atârnați de copaci. Tot acesta
este și semnificația cărții de tarot Hanged Man. Buddha a stat sub „copacul bo” și astfel a primit
iluminarea. „Bo” vine de la „boa” și înseamnă „șarpe” – Șarpele Kundalini. Copacul este o
reprezentare antică a sufletului uman, în care trunchiul simboliza șira spinării, ramurile simboliza cele
144.000 de nadii, iar frunzele împreună cu fructele simbolizau roadele meditației: forța vitală și
puterile minții și ale sufletului. Numărul „144.000” este o altă alegorie care a ajuns să fie coruptă în
biblia iudeo-creștină; în mod original, aceasta simboliza nadiile din sufletul uman – adică canalele
speciale prin care circulă forța vitală.

Mai jos e o listă cu câțiva Zei păgâni care au fost atârnați de copaci2:
Tamuz din Siria, 1160 î.e.n.
Wittoba din Telingonese, 552 î.e.n.
Iao din Nepal, 622 î.e.n. Adesea, numele lui Iao este scris „Jao.” Sună familiar? Aceasta este
rădăcina cuvântului ebraic „Jehova.”
Hesus – un druid celtic – 834 î.e.n. A se nota similaritatea dintre numele „Hesus” și „Isus.”
Quetzalcoatl din Mexico, 506 î.e.n.
Quirinus din Roma, 506 î.e.n.
Prometheus, 547 î.e.n. „Pe seama crucificării lui Prometheus din Caucaz, după relatările lui
Seneca, Hesiod și a altor scriitori, se spune că acesta a fost pironit pe o grindă de lemn care a
fost extinsă prin două suporturi tot din lemn pentru brațe și că această cruce a fost așezată în
apropierea Strâmtorii Caspice.”
Thulis din Egypt, 1700 î.e.n.
Indra din Tibet, 725 î.e.n.
Alcestos din Euripedes, 600 î.e.n.
Atys din Phrygia, 1170 î.e.n.
Crite din Chaldea, 1200 î.e.n.
Bali din Orissa, 725 î.e.n.
Mithra din Persia, 600 î.e.n.

1
The Woman's Dictionary of Symbols and Sacred Objects" by Barbara G. Walker, Page 54
2
Această listă a fost luată din cartea „The World's Sixteen Crucified Saviors” de Kersey Graves, Sixth Edition – 1960

30
Ministerele Bucuria lui Satan
De asemenea, în ceea ce ține de numele lui „Isus”, cele cinci litere din numele acestuia reprezintă cele
cinci elemente din sufletul uman: foc, pământ, aer, apă și chintesență. Acest caracter fictiv a fost furat
din ALEGORII păgâne. Se spune că acesta ar fi trăit „33 de ani” – acest
număr corespunde vertebrelor din șira spinării umane prin care urcă
Șarpele Kundalini, proces în urma căruia mintea și sufletul omului este
transformată în superconștiință. Acesta este mesajul din cele 33 de grade
din masonerie. Ceilalți doi care cică au fost răstigniți împreună cu
nazarineanul formează o altă trinitate și sunt, și de această dată, niște
ALEGORII pentru cele trei secțiuni majore din suflet, unde apar trei cruci
de energie: cea principală apare în chakra inimii și este neutră (formează o
cruce mai mare) – aceasta este formată dintre chakrele umerilor și
extensiile din față și din spate ale chakrei inimii; de aici pornesc și aripile
sufletului. Celelalte două cruci apar în dreptul coapselor (formată din
chakrele șoldurilor și din extensiile din față și din spate ale chakrei sexuale)
și în dreptul capului (formată din chakrele tâmplelor și din extensiile din
față și din spate ale chakrei a șasea). Pentru aceia dintre voi care nu sunteți familiarizați cu ocultul,
studiați tot ceea ce găsiți pe acest site dar și pe Bucuria lui Satan, care sunt foarte explicite în materie
de cunoștință spirituală.

Nazarineanul a fost inventat dintr-un CONCEPT. Nazarineanul este așa-numita „forță vrăjitorească”,
prana, chi, etc., care sunt termeni pentru puterile minții și a sufletului uman. În antichitate, nimbul
reprezenta urcarea completă a Șarpelui lui Satan, cunoscut și ca Kundalini. În mod original, crucea era
cu brațele egale, având astfel forma sufletului uman – și acest lucru a fost corupt în mod hidos. Năzăria
„Isus salvează” pe care creștinii o îndrugă la tot pasul ca niște jucării stricate, e falsă. În realitate, numai
puterile tale te pot salva.

Prin meditația de împuternicire ne putem vindeca și putem supraviețui în situațiile care pot fi
dezastroase pentru aceia care nu dețin această cunoștință. Un Kundalini complet urcat este un lucru
necesar în lucrarea Magnum Opus, care te face perfect și imortal din punct de vedere fizic și spiritual.
Acesta este un alt topic în care amăgiții de creștinii repetă fără încetate expresia „viață eternă”, fără să
aibă vreo idee cu privire la ce este aceasta cu adevărat, ce înseamnă sau cum poate fi obținută.

Crucea latină nu a fost o parte din creștinism decât începând cu secolul al VII-a și nu a
fost pe deplin recunoscută până în secolul al IX-a.

Bisericile primitive preferau să-l


înfățișeze pe nazarinean cu un miel.
Mielul, în realitate, este un alt simbol
furat. Mielul de Paște este reprezentat
de zodia Berbec (care începe în fiecare
an pe 21 martie. Tot în această perioadă – în care
Soarele se află în Berbec – este ținut și Paștele). Mielul
a fost purtat și de Hermes și de Osiris.

Mielul primăverii – simbolic pentru momentul în care


Soarele intră în Berbec și care este reprezentat de un
miel – mai are de-a face și cu momentul în care
lucrarea Magnum Opus trebuie începută.

Ministerele Bucuria lui Satan


31
SĂRBĂTORILE CREȘTINE AU FOST FURATE ȘI ELE. TOATE COINCID CU SĂRBĂTORILE PĂGÂNE ȘI CU
PERIOADELE SEMNIFICATIVE DIN TIMPUL ANULUI.
Paștele (Easter) a fost furat de la Astaroth. Această sărbătoare a fost cunoscută în mod original
ca „Ashtar/Aștar.” Această sărbătoare coincide cu Echinocțiul de Primăvară, când ziua și
noaptea sunt egale. Anglo-saxonii au numit această sărbătoare „Eastre.” Ca Zeiță a fertilității, a
fost asociată cu iepurii și ouăle. Creștinii au furat această sărbătoare, sucindu-i semnificația.
Alte nume le includ pe: Easter, Eastre, Eos, Eostre, Ester, Estrus (estrus înseamnă atunci când
un animal e în călduri; sezonul de împerechere), Oestrus, Oistros și Ostara. Încă odată: ”mielul
lui dumnezeu” a fost furat din semnul zodiacal Berbec, care are loc în fiecare primăvară.
Sezonul Yule/Crăciunul, 25 decembrie, coincide cu Solstițiul de Iarnă. În această perioadă zilele
sunt cele mai scurte din timpul anului. Data de 25 decembrie a fost data la care s-a născut Zeul
persan Mithra și tot pe această dată a fost ținută și sărbătoarea romană „Saturnalis.” Pomul,
decorațiile, coptul în cuptor, darurile și celebrările nu au NIMIC de-a face cu nazarineanul.
Acestea sunt fărâmituri rămase din sărbătorile păgâne. Și aici, pomul este un simbol al
sufletului omului, cu trunchiul simbolizând șira, ramurile simbolizând cele 144,000 de nadii
(canale ale vril-ului/chi-ului/puterii vrăjitorești) iar beculețele sunt simbolice nadiilor care sunt
iluminate de energia Satanică Șerpească. Steaua din vârful pomului simbolizează Șarpele
Kundalini ridicat – la fel ca și vârful piramidelor egiptene, care se încheie într-un punct. Există
mulți Zei păgâni care au fost asociați sau care au fost sărbătoriți în jurul datei de 25 decembrie.
„Ziua morților” îi corespunde sărbătorii ”Halloween/Samhain.”
„Ziua adormirii maicii domnului” coincide cu sărbătoarea „Lammas” de la Solstițiul de Vară.

Toate aceste sărbători care în mod original erau GENTILE/PĂGÂNE au fost înlocuite astfel încât să se
conformeze și să se concentreze pe caractere evreiești fictive.

Pentru mai multe informații detaliate cu privire la furtul și coruperea sărbătorilor păgâne, vezi Anul
furat.

VESTIMENTAȚIA CREȘTINĂ ȘI RĂDĂCINILE ACESTORA ÎN PĂGÂNISMUL GENTIL:


Brâul e analog cu cel folosit de preoții și vrăjitorii păgâni
Stiharul este o robă ceremonială întâlnită în majoritatea (dacă nu în toate) religiile păgâne
antice
Mitra episcopului este o copie a coroanelor faraonilor și a Zeilor egipteni
Cârja episcopală reprezintă toiagul vrăjitorului, fiind foarte asemănător cu cel păgân

Ministerele Bucuria lui Satan


32
ALTARUL CREȘTIN CONȚINE APROAPE ACELEAȘI UNELTE CA ALTARUL RITUALIC VRĂJITORESC:
Clopoțelul
Arzătorul de tămâie/cădelnița
Lumânările
Cartea neagră
Pocalul cu vin
Uleiul

Însă, în ciuda acestui fapt, biserica creștină i-a omorât în masă pe aceia care au fost acuzați ca fiind
vrăjitori, magi și pe aceia care țineau religiile păgâne.

GLUMA SACRAMENTELOR CREȘTINE:


Când vine vorba de sacramentele creștine, e evident că acestea sunt false. Oamenii pot intra și ieși
când poftesc, pentru că acestea nu poartă nicio semnificație. Bineînțeles că acest lucru se datorează
faptului că sacramentele creștine au fost toate furate și corupte. Câteva exemple clare:

Botezul cu apă FURAT (dreapta)


Confesiunea – furată. Aceasta apare și
în papirusul mamei regelui Nezemt,
lucru care arată clar că era practicată cu
mult înaintea apariției creștinismului.
Împărtășania – în timpul serviciului
religios, preotul sau pastorul recită
bine-cunoscuta frază „mâncați trupul
meu și beți sângele meu,” pentru
binecuvântarea împărtășaniei. Aceasta
este o simulare a unui sacrificiu uman.
Pentru mai multe informații mai pe
larg, te rog citește articolul:
Împărtășania creștină: cum se leagă aceasta în crimele ritualice evreiești, de la pagina 43.

„SFÂNTUL SPIRIT”
Se spune că duhul sfânt s-ar fi coborât peste apostolii nazarineanului sub forma unor limbi de foc. DIN
NOU, acesta este Șarpele lui Satan, Kundalini și a fost furat și corupt din religiile păgâne, în special din
cele din Orientul Îndepărtat. Păgânismul a fost etichetat ca „satanism.” De asemenea, cuvântul
„păgân” înseamnă „Gentil.”

Faptele Apostolilor 2:2-4


2. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde
ședeau ei.
3. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțind-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare
din ei.
4. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea
Duhul să vorbească.

Se cunoaște faptul că Șarpele aduce cunoștință și expandează conștiința; iluminează. „Ushnisha”


(deasupra) este cunoscută drept „flacăra din lumină invizibilă” care s-a așezat pe capul lui Buddha și a
sfinților budiști, indicând inteligență divină. Flăcările de deasupra capului reprezintă, și ele, un Șarpe
Kundalini complet ridicat, iar aceasta vine de la Satan.

Ministerele Bucuria lui Satan


33
TURNUL BISERICII
…este o copie a obelixului
egiptean; singura diferență o
reprezintă crucea din vârf. Toți
suntem familiarizați cu obelixul
egiptean. Acesta are multe în
comun cu „armindenul.”
Armindenul era un simbol pentru
falusul Regelui Mai; este un
simbol al fertilității. În Ajun de
Beltane (30 aprilie), petrecăreții
dansau în jurul armindenului.
Obeliscul egiptean original
simboliza falusul. Acestea
reprezentau organul erect al
Zeului pământului „Geb”, în timp
ce acesta stătea întins pe jos,
încercând să ajungă cât mai sus
pentru a se uni cu Zeița văzduhului „Neith/Nut.” Necunoscut majorității creștinilor, turla bisericii lor
simbolizează penisul erect, în vârful căruia au împlântată o cruce.

ROZARIUL
… a fost furat din mărgelele tibetane „mala.” Mărgelele mala erau folosite la ținerea numărătorii
mantrelor, prin trecerea degetelor peste biluțele acesteia, astfel încât să nu te încurci cu
numărătoarea atunci când trebuia să repeți o mantră de multe ori, în cadrul meditației. Repetarea
rugăciunilor „ave maria” și „tatăl nostru” – cel mai des întâlnită la catolici – a fost furată și coruptă din
mantrele asiatice din Orientul Îndepărtat. Mantra este un cuvânt de putere; aceasta este vibrată în
mod repetat pentru a-ți focaliza mintea în timpul meditației și pentru a-ți materializa dorințele.
„AUM” e una dintre cele mai bine cunoscute mantre – și de aici creștinii și-au furat al lor „AMIN”; de
asemenea din Zeul egiptean Amon, a cărui nume înseamnă același lucru ca și AUM: adică „așa să fie.”
Repetarea robotică a rugăciunilor creștine sunt de asemenea o imitație coruptă a mantrelor.

NIMBUL
… indică faptul că Șarpele lui Satan (Kundalini) este urcat în mod complet. Nimbul a fost furat din Zeii
hinduși și din Buddha. Amândouă aceste religii au precedat creștinismul.

Ministerele Bucuria lui Satan


34
PEȘTELE
Acel simbol enervant cu peștele pe care creștinii îl
lipesc peste tot, a fost și el furat și corupt. Numere
original al acestui simbol este „yoni,” iar creștinii l-au
întors pe o latură pentru a-și crea o insignă din el.
Acesta reprezintă vaginul și poziția corectă a acestuia
este ca în imaginea din dreapta. Yoni este un simbol
antic și poate fi văzut în multe seturi vechi de Tarot,
după cum se arată în prima imagine din dreapta.

PELERINAJUL
Pelerinajul creștin și venerarea relicvelor, prin tragerea clopotelor și arderea tămâii, creștinii îi copiază
întru totul pe hinduși și ritualurile acestora, care au fost practicate secole întregi înaintea apariției
iudeo-creștinismului și încă le mai practică și azi

ÎMPREUNAREA MÂINILOR
Poziția mâinilor împreunate pentru rugăciune au fost și ele furate. Aceasta reprezintă o mudra yogică
antică. Încă mai există statui antice cu Zei hinduși care își țin palmele în aceiași poziție de rugăciune. Și
Buddha apare în multe imagini în aceiași postură. Această mudră este cunoscută ca „MUDRA
NAMASTE.” Împreunarea mâinilor cu degetele intercalate provine tot dintr-o mudră păgână. Mudrele
sunt folosite în timpul meditației pentru a conecta circuitele energetice dintre chakrele minore din
palme și degete. Multe asana yogice folosesc aceste mudre. Caută pe internet imagini cu posturi
(asana) din yoga fizică (hatha). Yoga precedă creștinismul.

Ministerele Bucuria lui Satan


35
SPĂLAREA PICIOARELOR
Acest obicei prin care creștinii
își amintesc mereu cât de
„smerit a fost Isus” și cum „s-
a coborât el la nivelul
ucenicilor lui,” dând el astfel
tuturor o lecție „demnă de
urmat,” în adevăr NU vine de
la „Isus” ci precedă atât
creștinismul cât și iudaismul
cu câteva mii de ani.

În adevăr această practică


este originară din India
Antică.
A se nota felul în care se privesc și nimbul care apare atât în jurul capului lui Shiva cât
și în jurul impostorului „isus”

TRIREGNUL PAPAL, NICI PE DEPARTE CREȘTIN

TOIAGUL „PAPAL”
… poate fi găsit și în hieroglifele din Egiptul Antic. Oare cine să-l fi furat: egiptenii antici de la creștini
sau creștinii de la egiptenii antici?

Ministerele Bucuria lui Satan


36
SFINȚII
În biserica creștină „sfinții” au luat locul Zeilor antici, în încercarea Vaticanului de a converti politeiștii
la monoteism. Templele păgâne antice, împreună cu biblioteci întregi care conțineau texte spirituale
importante, au fost distruse și rase de pe fața pământului de creștini (sub directivele evreilor). Adesea,
peste aceste locuri au fost construite biserici creștine. Multe temple păgâne au fost construite în acord
cu liniile ley (locuri de răscruce în energiile pământului), în special în Europa.

Notează cele patru grupe cu zei/sfinți (cu roșu) de pe fiecare latură a imaginii. Apoi, jos (cu verde) apar aceia care îi susțin: în
Creștinism e „Iosif și Maria” iar în Brahmanism sunt labele tigrului.

În imaginea de mai jos observa nimburile „sfinților” dar și pana de păun, care e simbolul lui Satan! În
păgânism, simbolul ființei perfecte e androginul – uniunea dintre partea feminină și cea masculină a
sufletului. În creștinism, această uniune a fost ruptă, motiv pentru care în mijlocul imaginii nu mai
apare ființa perfectă ci un bărbat și o femeie (simbolici pentru partea masculină și cea feminină)

Ministerele Bucuria lui Satan


37
EMBLEMA BISERICII ANGLICANE
… vrea să sugereze că o avea relații cu faraonii antici? Sau e
doar un alt furt, la fel ca toate celelalte lucruri din creștinism,
islam și, bineînțeles, IUDAISM?

Ministerele Bucuria lui Satan


38
Adevăratul scop al programului creștin
* Goy – cuvânt derogatoriu în ebraică, pentru toți ne-evreii; animal, necurat.
** Goyim – plural pentru ”goy.”

Citat din talmud: Sanhedrin 59a: „A dezvălui unui Goy* ceva despre relațiile noastre religioase ar fi
aidoma cu uciderea tuturor evreilor, căci dacă Goyim** ar cunoaște ceea ce noi propovăduim despre ei,
ne-ar ucide în drumul mare.”

Cu îndeajuns de multe cercetări, creștinismul împreună cu cohortele sale pot fi sumarizate,


descoperindu-le adevăratul scop. Până și martorii lui iehova cunosc adevărul despre toate originile
Păgâne ale sărbătorilor xine, cum sunt crăciunul și paștele. Însă aceștia sunt înșelați în ceea ce îl
privește pe nazarinean, întrucât în realitate acesta este un CONCEPT furat din peste 18 Zei Păgâni
care au fost crucificați sau spânzurați de copaci, cum e cazul lui Odin. Totul în programul creștin este
FALS, FURAT, CORUPT și CONTRAFĂCUT!

Întregul scop al creștinismului este acela de a PREGĂTI Neamurile pentru a fi supuși, închinători și
sclavi perfecți pentru maeștrii evrei într-o Nouă Ordine Mondială, în care evreii ar avea control total
– asta dacă oamenii nu se trezesc la timp și nu pun capăt acestor lucruri.

După cum se poate observa din articolele de pe acest website, panteonul cu Zeii Gentili/Păgâni au
fost înlocuiți cu arhetipuri evreiești FICTIVE; acest lucru a fost realizat cu ajutorul programului
creștinismului. Și odată cu asta, evreii au dobândit un statut special pe care nu îl meritau – statutul
de a fi ”aleșii lui dumnezeu.” Toate acestea au efecte subliminale, în sensul că creează o gândire de
sclav, una sacrificatoare de sine și o mentalitate de servitor în victimele sale (Neamurile), care sunt
gata să accepte ca evreii să preia controlul. Arhetipurile fictive evreiești – cum este nazarineanul –
creează o asociere subconștientă puternică cu ceea ce este cunoscut drept „partea dumnezeiască a
creierului,” transferând atitudinea de închinător către evrei, a căror singură intenție este aceea de a
conduce lumea. Nu există NIMIC spiritual în creștinism. Biblia nu este decât o istorie FICTIVĂ a
evreilor și o blasfemie intensă la adresa Zeilor Neamurilor și a Adevăratului Nostru Zeu Creator Satan
– care apropo, înseamnă ”inamic” în ebraică. Dovedim toate aceste lucruri în acest website.

Citat din talmud: Simeon Haddarsen, fol. 56-D: „Când vine mesia, fiecare evreu va avea 2800 de
sclavi.”

Ca și completare a lucrărilor subliminale, Neamurile sunt amenințate să nu se implice în ”ocult” și


prin asta îndepărtând toate puterile minții și ale sufletului din rândul populației, în timp ce aceste
cunoștințe și puteri oculte sunt ținute în cercurile conducătoare ale maeștrilor evrei, pentru abuz și
exploatare totală a Gentililor. Deoarece orgasmul sexual este calea spre putere și avansare a
sufletului, doctrinele creștine au lucrat neobosite pentru a îl suprima. Creștinismul le trâmbițează
credincioșilor cum că acestea nu sunt nimic altceva decât o posesie. Mintea, sufletul și trupul lor
aparțin lui „iehova” – care în adevăr sunt conducătorii evrei de top și care sunt adepți ai puterii
oculte.

Citate din talmud: Nidrasch Talpioth, p 225-L: „Iehova a creat ne-evreii în formă umană pentru ca
evreul să nu fie servit de fiare. Prin urmare, ne-evreul este un animal în formă umană și osândit să îl
servească pe evreu zi și noapte.”

Ministerele Bucuria lui Satan 39


Seph. Jp., 92, 1: „Dumnezeu le-a dat evreilor putere peste averile și sângele tuturor Națiunilor.”

Denigrarea femeilor în aceste programe evreiești este din nou o încercare bolnavă, sucită, perversă
și bineînțeles subliminală, de a suprima sexualitatea umană și prin urmare să deposedeze Neamurile
de puterea ocultă. Aceasta își are originile în învățăturile „Shakti” din Orientul Îndepărtat, care
reprezintă aspectul feminin (subconștientul și puterea kundalinică) a sufletului uman. Aspectul
masculin este partea dreaptă și logică a creierului. Aceste două părți trebuie să lucreze împreună
pentru a se putea dobândi rezultate materiale – care este și scopul disciplinelor yoga. Prin
suprimarea părții feminine a creierului, puterile minții și ale sufletului sunt complet inactive și
inaccesibile.

Placa ouija, astrologia, precum și alte forme de divinație au fost de asemenea suprimate cu strictețe,
în încercarea de a ne împiedica, pe noi Neamurile, să comunicăm cu ADEVĂRAȚII noștri Zei – care la
rândul lor au fost blasfemiați într-un mod rușinos și hidos, după care au fost etichetați ca „diabolici.”
Zeii noștri au fost victimele filmelor de groază ale Hollywood-ului evreiesc, precum și a altor teme
denigrante și insultătoare, prin care Neamurile au fost înșelate și determinate să îi batjocorească,
blesteme și să se teamă de Zeii lor, iar pe de altă parte să lucreze la propria lor distrugere, plătind nu
numai cu trilioane și trilioane de dolari, ci și cu energie psihică. Evreii au o lungă istorie de amăgire a
Gentililor, făcându-i să plătească pentru propria lor distrugere și ruinare. Războiul din Irak este un
exemplu clar al acestui joc evreiesc: mii si mii de tineri și tinere americane și din multe alte țări,
inclusiv din România, au murit sau sunt schilodiți pe viață – toate pentru Israel.

NEAMURILE TREBUIE SĂ SE TREZEASCĂ!!!!

Ministerele Bucuria lui Satan 40


De ce atacă creștinismul sexualitatea?
Biserica creștină a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a suprima și controla sexualitatea.
Energia sexuală este forța vitală și creatoare care eliberează Șarpele Kundalini și, deci, este o
amenințare directă pentru agenda ei, și anume aceea de înrobire a umanității.

Creștinismul nu are nimic spiritual în el. Creștinismul, în adevăr, este o unealtă pentru îndepărtarea
tuturor cunoștințelor spirituale și a spiritualității în sine. Acest lucru a fost realizat în mod efectiv prin
atacul direct asupra celei de-a doua chakre, chakra sexuală; prin asta, Șarpele Kundalini ajunge să fie
sigilat la baza coloanei vertebrale. Pentru ca energia kundalinică să poată urca fără complicații, toate
chakrele trebuie să fie curate și deschise. Complexele psihologie se manifestă în chakre - care sunt
părți cheie ale sufletului - creând blocaje care, la rândul lor, împiedică ascensiunea și circularea
energiei spirituale atât în cele 7 chakre principale, cât și în cele 144.000 noduri ale sufletului.

Creștinismul, islamismul și celelalte programe asociate acestora, atacă sexualitatea în mod vehement
și în orice fel posibil, indiferent că este vorba de heterosexualitate, homosexualitate, etc. Ceea ce ei
urmăresc, este inculcarea inhibițiilor sexuale, a sentimentului de vină și a rușinii, sucind sexul - care
este ceva frumos și care te împuternicește din punct de vedere spiritual - în ceva urât. Puțini - și asta
dacă există vreunul - dintre creștini sau musulmani sunt conștienți de ceea ce spiritualitatea este cu
adevărat. Toate aceste programe josnice au înlocuit conceptele spirituale cu caractere, locuri și
arhetipuri evreiești, gen Isus nazarineanul. Isus a fost folosit ca diversiune, buimăcindu-i și
împiedicându-i pe credincioși să acceseze adevărata spiritualitate și să lucreze la împuternicirea
sufletelor lor. Adevărul fie cunoscut: noi suntem cei care ne salvăm propriile suflete. „Isus” este un
caracter fictiv și evreiesc, care nu este nimic mai mult decât un impostor al unul CONCEPT.

Kundalini eliberează sufletul și, de asemenea, deschide psihicul. În plus, biserica creștină a făcut tot
ce i-a stat în putință pentru a ne împiedeca să comunicăm cu ființe precum Satan și Demonii Săi și, în
mod intenționat, ne-a izolat pe toți de orice cunoștință și putere. Acest lucru ne-a ținut în întuneric,
izolându-ne de Adevăratul nostru Zeu Creator.

„IAR NOI ÎL VOM DISTRUGE PE DUMNEZEU” - Protocolul bătrânilor învățați ai Sionului (evrei)

Suprimarea sexuală creează un dezechilibru în chakra bazală și cea sexuală, care se răsfrânge la nivel
emoțional (chakra); acesta continuă cu chakra următoare, iar de aici avem un alt dezechilibru care
creează un sentiment de frică și vină, precum și alte tulburări emoționale și psihologice. Datorită
izolării, nu există nicio alternativă, iar omenirea degenerează spiritual de la o generație la alta.
Fiecare generație a fost îndoctrinată și condiționată să se raporteze sexualității în felul
iudeocreștino-musulman. Sunt puțini aceea care sunt în mod complet liberi de această influență.

Sexualitate = viață, eliberare și evoluție spirituală.

Acum, când menționez „biserică” mă refer la cei de sus și nu la preotul pedofil de rând, ori la pastori.
Preoțimea catolică este un prim exemplu al nivelului îndoctrinării, ignoranței și a prostiei, toate
împreună cu supunerea orbească.

Molestarea și violarea copiilor sunt ilustrații de top a ceea ce survine atunci când cineva, în mod
conștient, își suprimă apetitul sexual - care nu este nimic altceva decât energia vitală în sine. Datorită

Ministerele Bucuria lui Satan 41


suprimării acestei cunoștințe, umanitatea operează la doar 5 - 10 % din potențialul ei. Centrele
energetice (chakrele) rămân astfel închise și latente, izolând omenirea de alte dimensiuni, blocându-i
potențialul spiritual, mental, emoțional și fizic, cu scopul de a ține puterea în mâinile câtorva „aleși.”

Toate acestea se datorează interzicerii magiei negre în rândul oamenilor de rând, dar folosită în
ascuns de către cei de sus (evreii), timp de generații întregi. Mișcarea New Age învață și susține
boșorogeala și neputința, descurajând în mod accentuat orice formă de magie neagră, pentru a se
asigura că această putere rămâne în mâinile câtorva. Justiția și dreptatea sunt de asemenea
descurajate și atacate în mod direct, oamenii fiind îndoctrinați să fie victime și sclavi. Frica este
folosită încontinuu, la fel ca și în comunismul evreiesc - care este locul la care creștinismul conduce
în cele din urmă.

Adepții New Age care se ocupă cu magia, sunt de asemenea dezechilibrați. Egiptenii antici cunoșteau
faptul că, pentru a fi adept, este nevoie de pricepere și îndemânare atât în magia albă cât și în cea
neagră. Magia Neagră este suprimată și controlată de către acei puțini aflați la putere, care abuzează
de ea în mod deliberat. Omul de rând nu este numai ignorant acestui fapt, ci și neajutorat împotriva
lui.

Denigrarea și excluderea femeilor în religiile de dreapta (RHP), este de asemenea cu un scop bine
definit. Precum spunea odată Thoth, toate lucrurile au o pereche, pentru balans și armonie. Doi este
forța creatoare. Energia feminină din noi toți, aparține subconștientului și a psihicului. Aspectul
feminin ne conectează la dimensiunile superioare ale minții, în balans cu partea logică și masculină a
creierului. În mod ideal, amândouă ar trebui să opereze împreună, în armonie. Energia kundalinică
aparține părții feminine a sufletului. Prin atacarea și denigrarea femeilor, această energie este și mai
mult suprimată, de această dată în mod subliminal.

Distrugerea acestei energii feminine reprezintă un fundament al agendei inamice. Odată ce aceasta
energie feminină este complet subjugată, intuiția și stările superioare ale conștiinței sunt oprite,
urmând a fi dominate de conștiința inferioară. Chakrele inferioare (care se găsesc sub chakra Inimii -
chakră care reprezintă punctul de conexiune dintre chakrele superioare și cele inferioare) sunt
deconectate de cele superioare, dând naștere unui dezechilibru major. Biserica, împreună cu
cohortele sale, sunt conștiente de dezechilibrul care apare odată cu izolarea acestei energii
feminine. Toate chakrele lucrează împreună. Ceea ce survine, este pierderea completă a simțului
cunoscut ca „el de-al șaselea simț.” Omenirea este oarbă din punct de vedere spiritual și prin asta a
devenit în mod deplin, o victimă. Acesta este scopul bisericii creștine: de a crea niște Gentili
(neevrei) ignoranți; niște sclavi care nu pun întrebări, care sunt incapabili de a ridica armele
spirituale pentru a se apăra, aflându-se prin urmare la degetul mic al maeștrilor evrei (statul
comunist). De exemplu, când un adept evreu aruncă un blestem, acea victima dintre Gentili (ne-
evrei), care a fost îndoctrinată în prealabil cu minciunile creștinismului, este fără ajutor, cedându-i.
Victima nici măcar nu poate vedea blestemul venind și nici măcar nu știe. În acest fel, evreii devin
„dumnezeu.”

Citat din talmud: Simeon Haddarsen, pas. 56-D: „Când vine mesia, fiecare evreu va avea 2800 de
sclavi.''

Ministerele Bucuria lui Satan 42


Împărtășania creștină: cum se leagă aceasta în crimele
ritualice evreiești
Datorită secolelor de suprimare vehementă a cunoștințelor spirituale, cei mai mulți oameni se află
nu numai în neștire ci le este și cu neputință să vadă anumite adevăruri. Acesta este metoda de
cucerire a inamicului: crearea unei pete oarbe în suflet, prin care victima este dezarmata spiritual;
așa-numitul „al șaselea simț” este atrofiat în majoritatea oamenilor, în timp ce în alții acesta este
complet absent.

Milioane de oameni nefericiți sunt și au fost înșelați de programul creștinismului și cel al islamului;
iar unica intenție a acestor două programe este aceea de a distruge cunoștința spirituală și de a o
înlocui cu minciuni, pentru distrugerea omenirii și a tuturor celorlalte creaturi de pe acest pământ.

Biblia iudeo/creștină îi avertizează pe credincioși despre puterile minții și despre „vrăjitorie,” astfel
încât (cu toate că ei înșiși sunt legați prin vrăji) nu sunt în stare să vadă prin minciunile care sunt sub
nasul lor toată ziua bună ziua.

Evreii – care sunt paraziți din fire – întotdeauna i-au folosit pe Gentilii drept gazdă spirituală, din care
să se hrănească … fără a se deosebi de extratereștrii cenușii care se hrănesc din propria lor colecție
de suflete. Mulți dintre voi sunteți deja obișnuiți cu „crimele ritualice evreiești.” În timpul
sărbătorilor evreiești, rabinii de top răpesc copii pe care mai apoi îi sacrifică lui iehova în ritualurile
lor. Copilul este dus într-una din încăperile secrete ale sinagogii, este legat pe o cruce și torturat
până la moarte, cu sângele scurs prin cele patru direcții (mâini și picioare) în timp ce copilul este viu
și conștient, după care sângele copilului este băut de către rabini. Acest act atroce a fost întreținut în
mod repetat de-a lungul secolelor, motiv pentru care evreii au suferit nesfârșite revolte (în care
Neamurile au masacrat sate întregi cu evrei), au fost expulzați cu forța din aproape toate țările din
lume – cu excepția Statelor Unite ale Americii – și au fost urâți cu extremitate de fiecare rasă a
Neamurilor. Acesta este doar unul dintre motive … aș putea continua la nesfârșit cu crimele pe care
evreii le-au săvârșit împotriva Gentililor, însă tema predicii de față este felul în care toate acestea se
leagă în serviciile de împărtășanie (și nu numai) a adunărilor/bisericilor creștine.

Am remarcat titlul unei cărți de pe raftul unei biblioteci publice, carte scrisă de un rabin evreu și
anume „Thou Shalt Prosper” (Vei Prospera). Aceasta este și în biblie. Acest titlu făcea referire la
evrei. Aproape toată lumea este conștientă de averile materiale inimaginabile, succesul și puterea pe
care această rasă le-a avut timp de secole. Aceste lucruri rezultă în mod direct din abuzul lor în
puterilor oculte, iar toate acestea se leagă în mod direct în creștinism.

După cum am mai menționat de multe ori până acum, biblia iudeo/creștină este o carte de vrăjitorie
evreiască. Versetele, numerele acestora și așa mai departe. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să
cunoști felul în care funcționează vrăjitoria, cuvintele de putere și mai ales, felul în care funcționează
sublimarea și puterile minții, pentru a manifesta în realitate intențiile operatorului.

La fel ca în multele lucrări evreiești, se folosește subliminalul pentru a stabili conexiunea


subconștientă necesară pentru a fixa un link energetic. Repet, pentru a fi conștient și pentru a
înțelege pe deplin acest lucru, trebuie să ști cum funcționează vrăjitoria și puterile minții. Acesta este
motivul pentru care biblia îi avertizează și depune eforturi consistente pentru a înspăimânta și ține

Ministerele Bucuria lui Satan 43


Neamurile departe de orice lucru mai spiritual … „să nu lași nicio vrăjitoare în viață” împreună cu
alte căcaturi gen „ei arde în iazul de foc,” etc. Pe lângă asta, am remarcat încă de la început că erau
implicate și blesteme în cazul în care cineva și-ar fi folosit puterile minții, pentru a preveni și pentru
a-i speria pe cei slab de înger din a se apuca de așa ceva.

„Mănâncă-mi trupul … Bea-mi sângele”

Întreaga temă a împărtășaniei bisericii creștine, este simularea unui sacrificiu uman. Cei mai mulți
oameni nu pot vedea acest lucru și nici nu sunt conștienți de el, întrucât mințile le sunt oblonite. În
fiecare împărtășanie nazarineanul este crucificat într-un sacrificiu de sânge înaintea lui iehova. Îmi
amintesc foarte bine frazele folosite de preot și repetate la nesfârșit pentru a se stabili conexiunea
necesară „acesta este trupul domnului/lui hristos” urmat de bucata aia stupidă de prescură … prin
care credinciosul mănâncă „trupul lui hristos.” Acum cu toții cunoaștem că nazarineanul a fost
pironit pe cruce, în mâini și picioare (cele patru direcții) – fără a se diferenția de copii Neamurilor pe
care evreii îi folosesc în sacrificiile lor. Acest lucru creează conexiunea și legătura necesară prin care
energiile credincioșilor alimentează crimele ritualice, aducând succes rasei evreiești, în special succes
în averi materiale.

În absolut fiecare împărtășanie, aceste versete sunt TRÂMBIȚATE în mințile congregației din nou și
din nou și din nou și din nou:

1 Corinteni 11:24, 25
24. Luați, mâncați; acesta este trupul meu care se frânge pentru voi; să faceți lucrul acesta spre
pomenirea mea."
25. Acest pahar este legământul cel nou in sângele Meu; să faceți lucrul acesta spre pomenirea
Mea, ori de cate ori veți bea din el

OBSERVI CONEXIUNEA???? ACESTA ESTE PE FAȚĂ UN SACRIFICIU UMAN!!!!

Oamenii nu pot vedea acest lucru pentru că au fost orbiți din punct de vedere spiritual. Pot vedea
toate aceste lucruri și multe altele, întrucât mi-am doborât zidurile din minte. Îmi amintesc cum
acum câtva timp în urmă când am auzit melodiile de crăciun care bâzâiau în magazinul în care mă
aflam, mi-a fost foarte evident cum acești creștini nebuni cântau pentru propria lor distrugere.

Pentru a crea distragerea necesară și pentru a-și confuza victimele, evreii au pretins dintotdeauna că
ar fi persecutați de creștini. Aceștia pretind că s-ar afla în conflict cu creștinismul. Dacă zidurile din
minte îți sunt doborâte, atunci vei vedea clar ceea ce se află chiar acolo sub nasul nostru, în fiecare
zi. Întreaga biblie are cuvântul „evreu,” „evrei,” „Israel” și alte cuvinte relaționate acestora, pe
fiecare pagină; și prin toate acestea, poporul evreu împreună cu patriarhii lor sunt onorați și exaltați.
Biblia urmează o temă subliminală prin care Neamurile sunt cucerite de evrei și de iehova lor, în
repetate rânduri în Vechiul Testament. După toate aceste cuceriri și înrobiri ale Neamurilor, apare în
scenă nazarineanul – mult așteptatul mesia evreiesc. Evreu de la naștere și până la moarte.

Caracterul nazarineanului evreiesc a fost inventat dintr-un concept și anume acela al „puterii
vrăjitorești a Șarpelui Kundalini.” Din nou, în cele mai multe cazuri pentru ca o lucrare magică să aibă
succes, trebuie să se creeze vreun fel de conexiune în mintea victimei. Cei mai mulți dintre creștini
nu pot vedea că iehova a fost un „ucigaș și un mincinos,” încă de la bun început. Noul Testament

Ministerele Bucuria lui Satan 44


continuă aceste lucruri, însă de data aceasta cu nazarineanul, care în cele din urmă devine un
sacrificiu uman … omorât și sacrificat pentru iehova, „tatăl” criminal, sadic și însetat de sânge. În
felul său sucit, acest lucru se transpune în omorul de copii. Datorită faptului că în cele mai multe
cazuri mintea copiilor este precum o manta albă – în sensul că au puțină experiență personală care
să le modeleze atitudinea și să le coloreze personalitatea – aceștia devin victime primare.
Creștinismul este renumit pentru felul în care se năpustește asupra copiilor; la fel și îngerii și
bineînțeles, împuțiții și spurcații de jidanii. Aceștia cunosc faptul că se pot folosi de energiile copiilor
ca pe nimic, întrucât în cazul lor întâmpină foarte puțină sau chiar nicio rezistență spirituală.

Apoi, ca și căcat suprem în vârf de băț, se află „a doua venire a lui hristos,” care în adevăr este o altă
farsă creată cu scopul de a canaliza energia spirituală și credințele Neamurilor prin mintea colectivă,
pentru a materializa venirea acestui „mesia al evreilor.”

Citat din talmud:


Simeon Haddarsen, fol 56-D: „Când vine mesia, fiecare evreu va avea 2800 de sclavi.”

Cei mai mulți oameni nu sunt conștienți de cele de mai sus și nu le pot pricepe. Deja am scris într-o
altă predică despre felul în care evreii folosesc puterea ocultă. Mai jos este un fragment:

Video-ul de mai jos (pe care sfătuiesc pe toată lumea să îl vadă) nu este nimic nou și îi
expune în mod clar pe evrei și felul în care aceștia fac abuz de puterea ocultă, de puterea
sugestiei și a subliminalului, pentru a stabili conexiunea subconștientă necesară manifestării
în realitate a lucrărilor lor. Împușcăturile au avut loc cu scopul de a implementa legea de
controlare a armelor. Mulți oameni – cum este și cazul autorului video-ului de mai jos – nu
au nicio idee că puterea evreilor de a se hrăni și direcționa energia pusă la dispoziția
maeștrilor rabini de nebunii care urmează programul creștinismului, se află în spatele
tuturor acestor lucruri, așa că tot ce pot face este să dea cu ghicitul:

https://www.youtube.com/watch?v=c8nTZKpmtlQ

Abuzul puterilor oculte de către evrei își are rădăcinile în gematria lor. 911 este un alt
exemplu … foarte țipător. Acum câțiva ani, un coleg de muncă mi-a arătat cum vechea
bancnotă de $20.00 putea fi îndoită într-un anumit fel, astfel încât să apară imaginea celor
doua turnuri gemene arzând și lăsând în urmă o coloană de fum. Caută singur pe internet
despre asta, întrucât nu am destul timp să mă uit după site-urile care vorbesc despre acest
lucru. Apoi dintr-o dată, după incidentul de pe 9/11, bancnotele de $20.00 care puteau fi
îndoite în felul acesta au fost scoase imediat din circulație. Iar publicului i-a fost băgat pe gât
căcatul că „bancnotele respective erau prea ușor de falsificat.” Acestea au dispărut din uz pe
cât se poate de rapid, întrucât prea multe persoane știau șmecheria cu îndoitul. Bancnota de
20 este cea mai populară și cea mai circulată bancnotă din SUA.

Alte exemple includ asasinarea de președinți. Am cercetat puțin despre președintele Lincoln,
iar numele, dățile și numerele toate vin împreună într-un mod sinistru, indicând utilizarea
versiunii lor de vrăjitorie. 911 este foarte țipător, în ceea ce ține de dată, zboruri, numere –
cum e „New York City” 11 litere; apucă-te și cercetează singur pe tema asta.

Ministerele Bucuria lui Satan 45


În încheiere, doctrinele suicidale conform cărora sărăcia este o virtute și respingerea bogăției
materiale, lucrează pentru a asigura că evreii prosperă și că averea și puterea rămân în mâinile lor.
Aceste învățături suicidale le sunt trâmbițate minților Neamurilor de la o vârstă foarte fragedă,
asigurându-se în felul acesta că acestea le sunt adânc înrădăcinate în suflet și că se vor extinde chiar
și în viețile viitoare, asigurând sărăcie.

Citate din talmud:


Seph. Jp., 92, 1: „Dumnezeu le-a dat evreilor putere peste averile și sângele tuturor Națiunilor.”

Schulchan Aruch, Choszen Hamiszpat 348: „Toate proprietățile celorlalte Națiuni aparțin
națiunii evreiești, care, în consecință, are dreptul să le confiște fără scrupule.”

Schulchan Aruch, Choszen Hamiszpat 156: „Când un evreu are un Arian prins la înghesuială, un
alt evreu îi poate împrumuta bani aceluiași Arian și în schimb să îl înșele, astfel încât Arianul să
fie ruinat. Căci în acord cu legea noastră, proprietățile Arienilor sânt ale nimănui, iar primul
evreu care dă de ele, are dreptul să le confiște.”

În spatele tuturor acestora, evreii sunt aceia care împing creștinismul, cu toate că încearcă să
amăgească lumea să creadă opusul. Văd asta la tot pasul, întrucât sunt foarte conștientă de acest
fapt. Până și mica și neimportanta carte de cuvinte încrucișate de puzzle – multe dintre acestea sunt
scrise de autori evrei – dai peste nenumărate referințe despre creștinism și împuțita aia de biblie, ca
și cum toată lumea ar trebui să cunoască spurcatele caractere și arhetipuri evreiești pe dinafară. Ca
și cum aceasta se presupun a fi cunoștință de zi cu zi și general acceptată.

Ministerele Bucuria lui Satan 46


Adevărul despre îngeri
Se pare că entitățile angelice folosesc același model atunci când au de a face cu oamenii. Cunoscuți
sub diferite nume („supraveghetori,” „gardieni,” „păzitorii porților” etc.) adevăratul lor scop este
acela de a ține omenirea cât mai departe de progresa spirituală, ÎN SPECIAL în domeniul puterilor
minții sau a cunoștințelor despre dimensiunea a 4-a/astralul. Sunt precum gărzile într-un lagăr - vezi
„Turnurile de Veghere” - care țin omenirea în lanțuri, înrobită și fără nicio putere.

Aceia care sunt pe dinafară1 și care se adâncesc puțin mai mult în ocultism, adesea au parte de tot felul
de experiențe neplăcute (din nou, FRICA este folosită cu scopul de a controla). Într-un fel sau altul,
aceia care sunt pe dinafară vor fi amăgiți și vor sfârși în relații cu îngerii.

Bineînțeles că există variații, însă cele enumerate mai jos îți vor da o idee cu privire la lucrurile la care
să fii atent - le vei găsi în experiențele personale ale celor care au avut de-a face cu aceste entități:
entitățile angelice dau buzna. De cele mai multe ori creatura începe de una singură să se amestece
în psihicul/mintea cuiva, total neinvitată.
entitatea folosește dragostea pentru a determina victima să își lase garda jos. Acest lucru
este făcut în mod deliberat, cu scopul de a masca adevăratele intenții ale entității. Victima
(ființele umane sunt vulnerabile din punct de vedere emoțional - câte greșeli nu am făcut,
fiind mânați de emoții?) simte un sentiment de 'dragoste' și este înșelată în a crede ca are de
a face cu un vizitator de natură pozitivă.
entitatea niciodată nu explică și nici nu oferă victimei prea multe cunoștințe prețioase. Celor
mai multe întrebări nu li se dă un răspuns, iar dacă li se dă, acestea sunt sub formă de
ghicitori sau sunt nonsensuri. Orice fel de informație oferită este fie incorectă sau
incompletă.
adesea, entitatea va afirma că a venit pentru a avertiza victima și/sau omenirea că se află pe
„drumuri rătăcitoare.” De cele mai multe ori, aceste „drumuri rătăcitoare” sunt ceea ce
entitatea consideră drept amenințare la controlul lor absolut, în cele mai multe cazuri
legându-se de abilitatea cuiva de a se apăra pe sine însuși; puterea minții folosită de omenire
pentru a se proteja psihic reprezintă o amenințare EXTREMĂ la adresa acestor prădători
extratereștrii, întrucât principala lor unealtă de control este mintea; cea mai mare frică a lor
este o omenire care descoperă adevărul și care obține aceleași puteri ale minții pe care ei le
posedă. Aceștia propovăduiesc un concept fals al „păcii” și al „dragostei” pentru a dezarma
omenirea și pentru a crea un Pământ lipsit de ajutor și apărare. Convingerile lor cu privire la
acest lucru sunt pe cât se poate de clare în întreaga biblie xină, loc în care aceștia sunt
aducătorii torturii, suferinței și a morții. Cartea Apocalipsei/Revelației le spune pe toate.
în multe cazuri, entitatea livrează profeții negative. De cele mai multe ori acestea prezic
pierderi și/sau faliment, dezastrul personal al victimei și/sau al celor apropiați acesteia.
Entitatea mai poate oferi asigurări false cum că va fi cu victima prin toate aceste nenorociri,
fără însă a ridica un deget pentru a le opri sau schimba cursul evenimentelor.
în alte situații - cum este cazul adepților ignoranți new age - entitatea se poate canaliza prin
așa-zișii „vindecători,” acționând ca tămăduitor. Ca de obicei, nu se oferă niciun fel de
cunoștințe reale despre vindecare și prin urmare, atât vindecătorul cât și pacientul sunt
schilozi și neputincioși fără ajutorul entității, transformându-i în niște sclavi.

1
Cei care sunt pe dinafară - Aceia care nu sunt dedicați lui Satan.
47
Ministerele Bucuria lui Satan
Am avut de multe ori de-a face cu aceste entități și sunt orice numai binevoitori nu. Sunt aducători ai
morții, a nenorocirii și a ghinionului, victimele lor favorite fiind copiii. Am avut ocazia de a observa
acest lucru de multe ori. Oamenii care se apucă de magie îngerească sunt fie extrem de aroganți, fie
viețile lor sfârșesc în dezastru. Cunosc personal un tip care se ocupa cu așa ceva și a ajuns să sufere
de atacuri severe de depresie și dependent de droguri.

Când am fost încă un copil, mama mi-a povestit că părinții ei au avut o fetiță cu câțiva ani înainte ca ea
să fie născută. Pe când avea doar doi ani (aceștia erau xini), timp de câteva zile aceasta arăta mereu
cu degetul și striga „înger, înger.” Puțin după aceea, fetița s-a lovit la cap în tramvai și a murit la scurtă
vreme din complicații.

Cunosc o altă femeie xină care aștepta să nască și care a fost vizitată de un înger care i-a spus că
copilul va fi născut mort. Nemaipomenit de frumos ... Bineînțeles, copilul era mort când a fost
născut.

Îngerii apocalipsei aruncă foc, plăgi și tot felul de alte scârboșenii peste omenire.

Ministerele Bucuria lui Satan 48


Originile evreiești ale creștinismului
„În anul 380 e.n., împăratul Theodosius a declarat creștinismul religie oficială a Imperiului Roman, iar toate
celelalte culte păgâne au fost interzise.”

Și așa a început lunga noapte; iar noi toți cunoaștem ceea ce a urmat, drept istorie muiată în sânge.

Însă acest articol tratează la general, modul în care evreii au creat creștinismul și cum au câștigat
puterea în faze, în Imperiu Roman. Evreii au creat aceasta ideologie în Alexandria - un New York al
vremii respective.

Evreii se aflau printre primii ocupanți ai orașului Alexandria proaspăt înființat, începând cu secolul al
IV-lea î.e.n. Cu fluxurile care au urmat după invazia Ptolemeilor, după cum notează istoricul antic
Stabo (63/64 î.e.n. - 24 e.n.) în timpul căruia, Alexandria a fost cel mai mare centru comercial al
lumii. Astfel în timpul secolului I e.n., Alexandria a fost o metropolă înfloritoare, care s-a extins în
toate direcțiile și care a influențat oamenii din jurul Mediteranei, inclusiv în câmpul religiei.

Rivalizând cu Roma, Alexandria secolului I a fost cel mai mare și important oraș al Imperiului Roman. Pe
întinderea cosmopolitană de aproximativ 6.4 km² a acestuia, locuiau mai mult de jumătate de milion
de persoane. Era un centru major a comerțului și transportului internațional.

Este cunoscut faptul că populația evreiască a orașului a fost una mare, fiind împrăștiată în toate cele cinci
zone ale acestuia.

Populația evreiască din Alexandria a fost atât de considerabilă încât Philo, un membru al unei dintre
cele mai bogate familii din metropolă (și cele mai bogate familii din întreg Imperiul - presupun ca
Rothschild), a estimat că în vremea lui, evreii constituiau în jur de 50% din populația orașului. Mai
mult, comunitatea evreiască era atât de mare și de puternică încât aceasta deținea „propria lor
trezorerie și curte de justiție.”

Mulți dintre evreii orașului erau „elenizați,” în sensul că - după cum fac și azi - au adoptat și trăit în
cultura sau culturile din jurul lor; în cazul de față cultura greacă, care era dominantă în era
respectivă. După cum este notat și în The International Standard Bible Encyclopedia: „Alexandria a
fost locul în care pentru prima dată evreii au deveni atât de puternici sub influența Elenismului dar și
locul în care a apărut și filozofia greco-evreiască, a cărei cel mai notabil reprezentant a fost Philo.”

Într-adevăr, iudaismul elenist își avea „sălașul” în Alexandria, loc în care a fost tradusă în greacă și
biblia evreică, fiind numită Septuagint.

Un grup de evrei eleniști sau mai degrabă "evrei de modă", au fost priviți ca „Therapeute” - un fel de
comunitate mănăstirească creată în Alexandria, cu grupuri similare și în alte părți ale Mediteranei.
Therapeuții din Alexandria au fost menționați sub acest nume pentru prima dată în lucrarea De Vita
Contemplative a lui Philo.

În realitate, termenul de „elenizare” subminează Neo-Conservatorii, Liberalii Ayn Randian, etc. Evreii au
început să lucreze la crearea unei forme hibride a agendei lor cu care prind Neamurile în cursă și astfel
le metamorfozează și le năruie culturile. Un fel de Cal Troian. Nicio diferență de ceea ce aceștia fac azi,
pe multe nivele. Un cancer ascuns.

Ministerele Bucuria lui Satan 49


Este interesant de observat că essene – o altă sectă evreiască – este considerată „vărul spiritual” al
therapeutului. Fermecător ...

În ciuda diferențelor dintre acestea, Therapeute se aseamănă totuși cu mai bine cunoscutul essene,
în câteva aspecte importante; aici sunt incluse renunțarea averii personale și abolirea sclaviei.
Asemenea Essenului, aceștia purtau robe albe și țineau sabatul. Mai mult, petreceau mult timp în
rugăciune și studierea scripturilor evreiești.

În cartea sa Ancient Lowly: A History of the Ancient Working People, C. Osborne Ward – un economist
politic al Departamentului Forței de Muncă SUA - oferă o privire interesantă și practică asupra
Therapeuților... Aceștia erau membrii unor „bresle afaceriste” și „uniuni” foarte puternice ale clasei
muncitoare. Citând diverse inscripții, Ward a căutat să demonstreze o „distribuire solonică” care a
constituit o „organizație vastă” menită de a servi omenirii drept un „vehicul veritabil de emancipare a
sclavilor…”

Acesta este simplu proto-comunism. Poate fi din 139 î.e.n. sau din 1919 e.n. Agenda evreiască este mereu
aceiași. Autorul evreu Otto Weininger admite în lucrarea sa Sex and Character, la pagina 311: „Evreul este
un comunist înnăscut.”

Discuția eliberării sclavilor este o glumă, la fel ca și în Imperiul Roman. Evreii, după cum s-a întâmplat
și mai târziu în comerțul de sclavi din Africa, au condus marea majoritate, dacă nu întreaga afacere
cu sclavi. Scriitorii romani au remarcat și notat modul hidos în care evreii negustori de sclavi urmau
expedițiile Armatele Romane, cu scopul de a pune mâna pe cât mai mulți sclavi și felul barbar în care
se purtau cu aceștia odată ce i-au colectat.

În realitate, această retorică este concepută cu scopul de a recruta clasele de sclavi, care erau
numeroase la vremea respectivă și clasele inferioare în general, pentru a le ridica și război cu
autoritățile romane. Nu exista nici o diferență între ceea ce evreii au făcut atunci cu proletariatul și
mai apoi cu comunismul și „proletcultismul.” Să nu uitam că evreii creează problemele în societate,
numai pentru a oferi mai apoi soluția: domnia lor.

Problemă, reacție, soluție – aceasta este tactica evreului.

Această „distribuire solonică” pe care o sugerează Ward, a devenit creștinismul reprezentat ca un


„sistem vast de uniuni comercializate la nivel global.”

Descriind aceste fraternități întâlnite in Egipt și în alte locuri, Ward remarcă: "Principalul nume sub care
aceștia au fost cunoscuți, nu în coptă ci greacă, a fost Therapeute - o organizație aliată îndeaproape cu
essene.”

Această informație este importantă deoarece arată cum evreii operau acest proto-comunismo-
creștinism într-o rețea organizată de-a lungul și latul Imperiului, cu obiectivul comun de a-l răspândi.
Nu există nici o diferență între atunci și evreii din Rusia care primeau ordine de la evreii din New York
sau Londra, etc. Evreii operează într-o rețea și o fraternitate globală împotriva Neamurilor/Arienilor.
Interesant este faptul că la un moment dat - cu excepția grupurilor evreiești - marea majoritate a
voluntarilor sau asociaților Ariene au fost interzise de Iulius Cezar, numai ca să fie reinstituite de
Augustus.

Ministerele Bucuria lui Satan


50
Ben Klassen a scris că Iulius Cezar a fost o păpușă a evreilor și că aceștia au vrut să creeze funcția de
imperator pentru a consolida puterea într-o funcție centralizată, pe care să o poată controla cu
ușurință, având în vedere că Roma a fost o republică pe vremea lui Cezar.

Acest lucru are sens, întrucât în acea vreme evreii dețineau cele mai mari bogății în Imperiul Roman - cum
se întâmplă și în ziua de azi de altfel, aceștia fiind la conducerea băncilor globale și a sistemului
bancar/corporativ, care le oferă controlul asupra Națiunilor Neamurilor.

De unde crezi că a împrumutat Cezar sumele vaste de bani - lucru pe care l-a făcut - și pe care le-a
folosit pentru a cumpăra gloatele cu expunerile și jocurile pompoase și pentru a-și subvenționa
armatele și războaiele? Cezar nu numai că a vânat și atacat naddrezii (druizii) - mergând până acolo
încât a navigat spre Insula Sacră a Britaniei eșuând în atacul lui - dar a mai ars și devalizat și
biblioteca din Alexadria.

Cine are de câștigat din toate acestea? Gentilii? Nu prea!

Cred ca atacul împotriva naddrezilor s-a datorat faptului că aceștia se aflau în afara controlului roman
și prin urmare evreii nu aveau cum să îi subjuge; căci după cum dovezile arată, aceștia au făcut acest
lucru cu școlile Neamurilor de pe întinderea Imperiului. Așadar, ei îi voiau slăbiți și distruși.

Mai târziu, odată cu răspândirea virusului creștin, naddrezii au fost doborâți prin subminarea lor în
Britania prin intermediul sectelor culdee și după ce aceștia au fost slăbiți până dincolo, au fost
omorâți de creștini: la fel cum s-a întâmplat înainte și cu adepții lui Serpis.

Chiar și astăzi Creștinismul evreiesc folosește tactici identice împotriva culturii hinduse.

Ceea ce aceștia au făcut cu Școlile Misterelor Păgâne și a Neamurilor în timpul romanilor, au făcut și mai
târziu cu francmasonii.

Notă pentru sataniștii spirituali: evreii încearcă aceleași tactici și azi prin „organizații satanice” false.

În analiza noastră de față care notează comparații extensive între religiile culturilor din jurul
Mediteranei și dincolo de aceasta, ne întoarcem mereu la realitatea diverselor "fraternități" -
asociații religioase, care îi include pe therapeuți, eseni și nazarinenei ...

Ținând cont de toți factorii dați, se poate observa cum în cadrul Therapeuților egipteni se afla o
comunitate religioasă evreiască, care în mod evident a făcut parte dintr-o fraternitate masivă și care
se eleniza, aducând în doctrinele sale credințele religiilor păgâne, incluzându-le și în special pe cele
egiptene. – (nota mea: subminând Neamurile)

Din observațiile imperatorului Adrian în scrisoarea lui către cumnatul său Servianus (în jurul anilor 34 e.n.),
după cum notează scriitorul păgân Vopiscus (cca 300), reiese că evreii din Alexandria erau foarte implicați
în venerarea lui Serapis, în aceiași măsură ca și creștinii acelei vremi. De-a lungul secolelor în care această
scrisoare a fost tradusă, unii învățați de anumite apartenențe au găsit de cuviință fie să înlăture anumite
părți din ea, fie să o declare un fals.

(Nota mea: „implicați” în venerarea Zeului gentil Serapis - aceștia nici măcar nu își ascundeau infiltrațiile
în ordinile gentililor.)

Ministerele Bucuria lui Satan


51
Ce au făcut evreii urmașilor lui Serapis după ce au pus mâna pe ceea ce le trebuia, din cultura gazdă slăbită
și subminată?

În anul 391 e.n. patriarhul (comisarul) Alexandriei, Teofil, a chemat după călugări, i-a armat și i-a
răsculat împotriva orașului Memphis și a mărețului sanctuar al lui Serapeum, templul principal al
religiei Osirian-Isis. Atacul a fost pe atât de grozav pe cât ar fi poruncirea distrugerii Vaticanului în
zilele noastre. Preoții egipteni (satanici) au fost masacrați în sanctuarele și străzile orașului.
Ferocitatea violenței a ucis cu sânge rece preoți, adepți și elita intelectualilor egipteni din Alexandria,
Memphis și din alte orașe ale Egiptului; aceștia au fost omorâți iar templele și bibliotecile le-au fost
distruse. Structura instituțională a religiei egiptene, pe vremea aceea cu o vechime mai mare de
patru milenii, a fost zdrobită în mai puțin de 2 decenii.

Adrian scrie și despre problema evreilor: "Este cel mai sedițios popor, cel mai înșelător, cel mai
calomnios; orașele lor sunt avute, bogate și [pământurile lor] fertile și niciunul nu este inactiv...
Singurul lor zeu este banul, iar acest lucru îl adoră creștinii, evreii și toți oamenii."

Ramura evreiască a Therapeuților a născocit cererea unul echivalent mitologic zeului-om pentru ei însăși,
în Isus Hristos.

Cu privire la Therapeuți, Creștini și Adrian, istoricul de seamă Edward Gibbon (1737-1794) afirmă:

Comerțul extensiv al Alexandriei și proximitatea acestuia cu Palestina, a oferit o intrare ușoară noii
religii [a creștinismului]. La început a fost îmbrățișat de mulțimea therapeuților sau esenienilor de
lângă Lacul Mareotis, o secta evreiască care s-a redus în mare parte la ceremoniile mozaice... Școala
din Alexandria a fost locul în care teologia creștină a adoptat o formă regulară și științifică; iar când
Adrian a vizitat Egiptul, acesta a găsit o școală formată din evrei și greci, suficient de importantă
pentru a atrage atenția acestui prinț iscoditor.

În Philo (X,83) găsim un dirijor therapeut sau „demnitar ecleziast, uneori un ofițer administrativ sau
ceremonial” – de asemenea existent în iudaism și trecut mai apoi în creștinism.

Cât despre locația Ordinilor Therapeuților, după cum este prezentat de către Philo în De Vita
Contemplative dar și în alte surse, Conybeare comentează: „Se cade a se presupune că sistema
aceluiași tip descris de Philo, puteau fi găsite în toate zonele locuite? Sau era aceea plasată pe Lacul
Mareotis - în care erau adunate cele mai bune persoane, alese din toate cartierele - singura? Cred că
adevărul se află la mijlocul acestor două supoziții. Se prea poate să fi existat astfel de societăți în mai
multe dintre marile comunități evreiești, răspândite în jurul Mediteranei, cum ar fi Cipru, Corint, Tars,
Colose, Antiohia, Roma, Smirna și altele.

Romanii antici au scris că gloatele creștine erau finanțate, conduse și organizate de comunitatea
sinagogilor evreiești de pe întinderea Imperiului. De asemenea, aceștia numeau creștinismul "o sectă
a Iudaismului.”

Conybeare mai scrie: „Este destul de credibilă ipoteza conform căreia existau multe societăți de acest
fel și în alte părți, dacă păstrăm în minte larga diseminare a Iudaismului Grec peste tot în jurul
Mediteranei și propaganda pe scară largă a religiei care, în zilele lui Philo, era în progres pentru cel
mult două secole.”

Ministerele Bucuria lui Satan


52
Astfel observăm că Conybeare avea educata opinie că sistema Therapeutan rudild, după cum traduce
acesta turmentul, erau răspândiți în jurul Mediteranei, pornind din sediul central de la Lacul
Mareotis.

Practic, Lacul Mareotis era precum Școala Frankfurt a lumii antice.

După cum putem observa, în perioada în care se crede că religia creștină a fost întemeiată, au existat
pretutindeni în jurul Mediteranei - în exact aceleași locuri în care creștinismul a prins rădăcini -
fraternități religioase cu tendințe, doctrine, ierarhie și structură pe cât se poate de asemănătoare cu
cele ale efortului creștin ulterior. Aceste fraternități larg răspândite le include pe cele cunoscute ca
„therapeute” ... Care a posedat o distinctă aură „creștină,” după cum am s-a notat chiar și din
timpurile antice.

Unul dintre scriitorii catolici care a insistat pe legătura dintre Therapeuții lui Philo și Creștinism, a fost
Eusebius, în secolul al IV-lea. În Istoria Bisericii (2.17), când se vorbește despre „legătura lui Philo cu
asceții egipteni,” Eusebius remarcă: „acum trebuie să aflăm dacă acesta a inventat această denumire
[therapeute] și a aplicat-o, asortând astfel numele cu modul lor de viață sau dacă aceștia purtau
acest nume de la bun început, întrucât titlul de Creștin nu era încă folosit pe scară largă.”

În fine, realitatea poate fi aceea că Therapeuții s-au metamorfozat în Creștini, deoarece aceștia au fost
cei care, în esență, au creat cea mai mare parte din Creștinism, fără existența unui "Isus istoric"

de Bunsen remarcă: .”.. Ștefan, Paul și Apolo au fost priviți ca promulgatori ai Gnozelor Universaliste
Alexandriene (citește: evreice) ale Therapeuților esenici, drept practici ale Creștinismului.”

Dr. Grant afirmă: „Cele mai bune precedențe ale școlilor creștine din Alexandria se pare că se află ... între
Therapeuții de la Lacul Mareotic descris în lucrarea lui Philo 'De Vita Contemplative' ... Acești Therapeuți
erau pregătiți pentru Creștinismul Alexandrian.”

De acum este evident că infiltrațiile evreilor au avut loc de-a lungul secolelor în lumea Romană, fără nicio
deosebire de ceea ce aceștia fac azi. Același evreu ieri și azi.

Comunismul, creștinismul și capitalismul în toate formele lor, nu sunt nimic mai mult decât talmudul în
acțiune.

Iulian, nu ai fost uitat până în ziua de azi, camarade.


Mult trăiesc Luptătorii!
Legați mereu prin sânge, pe vecie plus o zi.
Hail Satan!

Ministerele Bucuria lui Satan


53
Anul Furat
Roata solară satanică/păgână a Gentililor a fost furată și acum se află în centrul Vaticanului:

Odată cu intrarea creștinismului în scenă, templele, librăriile și centrele religioase importante păgâne
au fost distruse și rase de pe fața pământului. Întotdeauna aceste construcții erau așezate peste linii
ley puternice, pentru a fi aliniate cu energiile pământului. După ce templele și centrele de învățare
păgâne au fost distruse, în locul lor au fost ridicate bisericile creștine. Tot ceea ce era de origine
păgână a fost blestemat și condamnat ca ”diabolic.” Acest pas a asigurat faptul că, de la acel
moment, energia psihică putea fi recoltată și direcționată în închinarea și venerarea evreilor, pentru
a împuternici o pletoră de minciuni.

Ajunul lui Beltane cunoscut și ca „Walpurgisnacht,” „Fastul lui Valbörg” sau „Fastul lui Beltane,” este o
sărbătoare antică și foarte importantă a Gentililor/Păgânilor. Acest fast era ținut în onoarea Zeului
Gentil Baal, de asemenea cunoscut ca Belzebut.

Acum, Beltane a fost înlocuit cu „paștele.” În locul Zeilor și a obiceiurilor noastre păgâne, invenția
evreiască a nazarineanului a ajuns să fie miezul închinării de sclav și a energiei psihice. Ziua de 1 mai
a fost și ea înlocuită cu marea zi a celebrării comunismului evreiesc.

„Paștele” a fost furat de la Astaroth, inițial fiind cunoscut sub numele de „Aștar.” Această sărbătoare
coincide cu Echinocțiul de Primăvară, când ziua și noaptea au aceiași lungime. Astaroth a fost
cunoscută de anglosaxoni ca „Eastre,” Zeiță a fertilității, fiind asociată cu iepurii și ouăle. Alte nume
le include pe Eastre, Eos, Eostre, Ester, Estrus (estrus este atunci când un animal intră în călduri;
sezonul de împerechere), Oestrus, Oistros și Ostara. Din nou, „mielul lui dumnezeu” a fost furat din
semnul zodiacal Berbec, care are loc în fiecare primăvară.

Ministerele Bucuria lui Satan 54


Toate cele de mai sus au fost furate și corupte, pentru a aduce închinare unui evreu fictiv, ceea ce creează
o legătură psihică foarte puternică.

Solstițiul de Vară al Gentililor: furat și înlocuit cu „ziua sf.


Ioan,” în onoarea ”sfântului Ioan botezătorul,” un alt caracter
inventat de evrei, căruia Neamurile să îi dea o închinare de
sclav și pe care să își focalizeze energiile psihice; acesta a fost
furat dintr-un concept alchimic hindus.

Ziua lui Lammas/Lughnasadh a fost înlocuit cu „ziua adormirii


maicii domnului” – din nou, toată atenția fiind concentrată pe
evreica și FICTIVA fecioară Maria, căreia Gentilii să îi dea o
onoare de sclav și în care să își pună energia psihică, pentru a
re-împuternici o minciună.

Sezonul Yule al Gentililor și Solstițiul de Iarnă au fost înlocuite


cu „crăciunul.” Aceasta este blasfemia finală!! Și de data
aceasta, întreaga atenție este focalizată pe nazarineanul
inventat de evrei, nașterea lui inventată, părinții lui evrei –
inventați și ei, și toate celelalte gunoaie inventate. Acest căcat
este trâmbițat în mințile Gentililor de pe întreg pământul,
creând astfel un vortex imens de energie, care promovează o
minciună monstruoasă și ne distruge cultura și memoria noastră culturală, în mod insidios. Întregul
Sezon Yule a fost infestat cu emfazele puse pe nazarineanul evreu, de la naștere, până la circumcizia
acestuia în ziua a 8a.

Imbolc a fost înlocuit cu „miercurea cenușii,” care a fost furat dintr-un rit hindus, în care se aplica cenușă
în zona celui de-al treilea ochi, în mijlocul frunții.

Fundamentaliștii creștini au lucrat peste program pentru a eradica toate urmele original păgâne ale
acestor sărbători, pentru a consolida creștinismul și a păstra minciuna acestuia cât mai puternică.
După cum am mai spus de atâtea ori, istoria a fost și continuă să fie rescrisă. Adevărul este înlocuit
cu minciuni care promovează supremația evreiască și agenda lor a noii ordini mondiale, în care ei vor
fi „dumnezei.” Rebeliunea, care este asociată cu Satan, este descurajată din răsputeri, pentru a
stabili această ordine mondială evreiască, în care toți Gentilii vor ajunge marcați cu coduri de bare și
vor fii sclavi.

Pe lângă asta, Cultura Gentilă/Păgână este atacată în mod necruțător și subliminal în filme –
Hollywoodul evreiesc (în curând voi pune la dispoziția tuturor un articol întreg dedicat acestui lucru,
cu o mulțime de exemple) – și determinându-i pe Gentili prin amăgire, îndoctrinare și uneori chiar
prin FORȚĂ, să își blesteme și să își condamne propriile lor popoare și neamuri, în timp ce îi țin în
slăvi pe evrei. Evreii au o lungă istorie în care i-au prostit pe Gentili să le facă munca puturoasă și să
ne osândească. Un exemplu clar este războiul din Irak, care este luptat pentru Israel, de aproape
fiecare Națiune Gentilă; numai patru soldați evrei au fost raportați morți în acest război.

Cântările și rugăciunile robotice din bisericile creștine, împreună cu trilioanele de dolari stoarse prin
zeciuială, colectă, etc. – toate acestea ne osândesc pe noi, Neamurile!! Creștinii cântă și se roagă pentru
propria lor condamnare. Se afirmă în talmud că Gentilii „defechează înaintea Zeului lor.” Satan este Zeul
nostru!!

Ministerele Bucuria lui Satan 55


„Le vom distruge Zeul” – protocoalele înțelepților sionului.

De Haloween, am observat într-un magazin de profil o mască hidoasă, portretizându-ne Zeul nostru
Creator Satan. Haloween este sărbătoarea mea favorită, cu costumații, petrecere, etc., însă ceea ce i-
a fost făcut Zeului nostru Creator, este o altă mâncare de pește. Aceasta nu este numai o insultă la
adresa Zeului nostru Creator, ci este o plezneală uriașă, dată peste fața fiecărui Gentil în parte.

Iepurașul de Paște, care precedă creștinismul, a fost atacat în mod necontenit de către creștinii
fundamentaliști; la fel și Moș Crăciun, inițial cunoscut ca „Nick,” „Nicolae” – fiind o anagramă pentru
„SATAN” – roșul, albul și negrul. „Nick” este un alt nume pentru Satan.

Evreii se folosesc de creștinii amăgiți, care le fac munca jegoasă, după care râd la stupiditatea lor. Ei
înșiși cunosc faptul că nazarineanul nu este real, și că a fost inventat și forțat neîncetat, pentru a
înrobi Neamurile și pentru a crea un vortex masiv din energia psihică a Gentililor, care să aducă în
realitate pe al lor „mesia” mult așteptat.

Ministerele Bucuria lui Satan 56


Cum să le faci față creștinilor
Am intrat devreme în astrologie – în anii preadolescenței; în mijlocul adolescenței citeam deja
diagrame astrologice, împreună cu Tarotul și cititul în palmă. Ceea ce vreau să spun cu asta este că
am fost atacată de creștini neîncetat pentru cunoștința și credința pe care o aveam în Tarot și în
astrologie. În mod literar aceștia se năpustesc asupra copiilor. Nu aș fi putut trece strada în centrul
orașului fără a da de o spurcăciune de creștin care să mă oprească și să mă hărțuiască. Pe vremea
aceea, exista puțină opoziție serioasă în fața acestui gunoi xin și cu siguranță nu cunoșteam ceea ce
cunosc acum. Asta mi-a fost o adevărată experiență din care să învăț.

Creștinii, la fel ca cei mai mulți indivizi josnici care îi atacă pe ceilalți, întotdeauna au mai mută
încredere de sine dacă când sunt însoțiți de alți creștini si niciodată când sunt singuri. Băiatul meu
mai mare împreună cu prietenii lui i-au dat o lecție bună acestui vierme creștin de colț de stradă,
atunci când acesta i-a acostat așa din senin (ca mai toată lumea, aceștia își vedeau de treaba lor …)
Au format un cerc în jurul lui și au început să-l batjocorească. În situații de genul, ”credința” creștină
o ia la goană pe fereastră, iar creștinul devine imediat nesigur pe sine, în special dacă este singur.

Am auzit și am experimentat mult rahat interminabil înainte de a veni la Satan – moment din care am
și început să îi contraatac cu încredere. Am învățat diferite metode prin care te poți ocupa de ei,
dacă ești adus în această situație. Eu personal sunt foarte temperamental cu aceste rebuturi de xini
amăgiți. Un idiot care în mod evident nu știe să citească (am semne anticreștine pe ușa din față), a
încercat totuși să mă hărțuiască și tâmpitul amăgit aproape că a făcut un stop cardiac, atât de tare
m-am enervat.

Atunci când ai de a face cu creștinii, există anumite lucruri cu care le poți răspunde – asta dacă ai timp,
răbdare și dorești să te contrazici cu ei.

1.
Am auzit această tactică la nesfârșit de-a lungul anilor; este un joc psihologic pe care indivizii josnici îl joacă,
încercând să îi determine pe ceilalți să adere la credința lor. Din nefericire, cu toate că este pus în practică pe
scală largă de xini, mai este folosit și de alții. Se petrece cam așa: „Tu nu ești fericit pentru că nu ai același
sistem de credințe … nu ești „salvat” și bla bla bla.” Prinzi ideea generală. „Bun, absolut toate lucrurile din
viața persoanei respective sunt frumoase și cochete. Au control total asupra vieții și destinului lor și scapără de
fericire tot timpul, datorită credinței lor.” Oricine crede această porcărie are nevoie de un control serios
asupra realității, ca să nu spun altceva.

Adevărul e că fiecare de pe pământul acesta are probleme – excepție fac aceia care sunt complet
nebuni sau care se află în tăgăduire totală a realității. Da, există diferite nivele ale problemelor și
suferinței, însă nimeni nu scapă nevătămat de ele. Interogatorii experți cunosc acest lucru, la fel și
psihiatrii și ceilalți care lucrează în psihologia umană. Fiecare are un punct slab. Fiecare are un punct
care, dacă este găsit și stresat, va conduce la prăbușirea individului. Fiecare are un Saturn și fiecare
are parte de tranziții ale lui Saturn și de timpuri grele. Sunt oameni care sunt experți în a-și ascunde
problemele și a pretinde că sunt fericiți, de ochii lumii. Ține minte asta. Acum, nu încerc să spun că
oamenii nu pot fi fericiți. Ceea ce vreau să spun este că creștinii se folosesc de acest căcat pentru a-i
constrânge pe ceilalți să adere la credința lor, în timp ce se prefac că totul este perfect în viețile lor.
Tot ceea ce este nevoie pentru a vedea adevărul adevărat este puțină investigație și conștientizare,
în special a diagramei astrologice a acestora și vei vedea că și ei au probleme.

Ministerele Bucuria lui Satan 57


2.
Întreabă orice xin care te acostează și care încearcă să-ți vândă gunoiul lor: Câți oameni a OMORÂT
Satan în acea biblie blestemată? Unde sunt scripturile???? Acum, din experiența pe care o am cu
acești idioți amăgiți, aceștia repetă papagalicește că ”Diavolul a fost un ucigaș și un mincinos, încă de
la început.” Adică … cine a fost un ucigaș și un mincinos? Bineînțeles că Iehova! Uită-te în vechiul
testament pentru DOVADĂ

Citează-le din scripturi acestor idioți amăgiți. Aici sunt doar câteva din multele pasaje din biblie:

Numeri 31:7-8
7 Au înaintat împotriva Madianului, după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul; și au omorât pe toți
bărbații.
8. Împreună cu toți ceilalți, au omorât și pe împărații Madianului: Evi, Rechem, Țur, Hur și Reba, cei cinci
împărați ai Madianului; au ucis cu sabia și pe Balaam, fiul lui Beor.

Judecători 1:4 Iuda s-a suit, și Domnul a dat pe canaaniți și pe fereziți în mâinile lor; au ucis zece mii de
oameni la Bezec.

Judecători 20:35 Domnul a bătut pe Beniamin înaintea lui Israel, și copiii lui Israel au ucis în ziua aceea
douăzeci și cinci de mii o suta de oameni din Beniamin, toți în stare să poarte armele.

2 Împărați 19:35 În noaptea aceea, a ieșit îngerul Domnului și a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci și
cinci de mii de oameni. Și când s-au sculat dimineața, iată că toți erau niște trupuri moarte.

ACEASTĂ ENTITATE CU ADEVĂRAT DIABOLICA ȘI-A TORTURAT ȘI OMORÂT PÂNĂ ȘI PROPRIUL SĂU
FIU (Desigur, noi știm că nazarineanul este 100% fictiv, însă când vorbești cu creștinii…)

MAI MULT:
Deuteronomul 7:1-2
1 Când Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara în care vei intra și o vei lua în stăpânire, și va izgoni
dinaintea ta multe neamuri: pe hetiți, pe ghirgasiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe fereziți, pe heviți și pe
iebusiți, șapte neamuri mai mari la număr și mai puternice decât tine;
2 când Domnul Dumnezeul tău ți le va da în mâini și le vei bate, să le nimicești cu desăvârșire, să nu
închei legământ cu ele și să n-ai milă de ele.

TREABA ESTE PE CÂT SE POATE DE EVIDENTĂ.

3.
Aceștia afirmă încontinuu că „Diavolul urăște omenirea.” Foarte bine, hai să le lăsăm și de această
dată biblia să lămurească lucrurile. Atât acel gunoi împuțit de nazarinean cât și jidanhova urăște
omenirea în mod țipător. Tot ceea ce este uman este „păcat.” Aruncă o privire în biblia lor
blestemată pentru dovezi. Xinii pot să tot încerce să raționalizeze și să întoarcă adevărul pe părți,
însă ce e scris e scris. La naiba, aproape tot ceea ce ține de natura umană și de legea naturală este
„păcat.”

De asemenea, în viziunea lor „Diavolul” ar trebui să fie artificial. Există în creștinism CEVA care să suporte
legea naturală? De asemenea, ei spun că „Diavolul” este în totalitate material și nicidecum spiritual.
Există CEVA în creștinism care să FIE spiritual? NIMIC!

Ministerele Bucuria lui Satan 58


4.
Aceștia spun mereu și mereu că „Diavolul amăgește …”, „Diavolul înșală toate popoarele …” Păi, cum
să spun, toate popoarele sunt fie xine sau islamice (bineînțeles în frunte cu rădăcina evreiască a
acestor gunoaie patologice). Aruncă o privire la ADEVĂRATUL MINCINOS:

1 Împărați 22:20-22
20 Și Domnul a zis: "Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad și să piară acolo?" Și au răspuns
unul într-un fel, altul într-altul.
21 Și un duh a venit ți s-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: "Eu îl voi amăgi."
Domnul i-a zis: "Cum?" "Voi ieși", a răspuns el, "și voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui."
22 Domnul a zis: "Îl vei amăgi și-ți vei ajunge ținta; ieși și fă așa!"

2 Tesaloniceni 2:11-12
11 Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o
minciună, 12 pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în
nelegiuire, să fie osândiți.

Geneza 2:16-17
16 spune: Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: "Poți să mănânci după plăcere din orice pom
din grădină;
17 dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri
negreșit."

Potrivit bibliei, Adam nu a murit în ziua în care a mâncat din pomul oprit. Căci biblia mai spune că
Adam și Eva au fost alungați din grădină, iar în Geneza 5:5, scrie: Toate zilele pe care le-a trăit Adam au
fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit.

Ezechiel 14:9 Dacă prorocul se va lăsa amăgit să rostească un cuvânt, Eu, Domnul, am amăgit pe prorocul acela;
Îmi voi întinde mâna împotriva lui și-l voi nimici din mijlocul poporului Meu, Israel.

5.
Xinii dau din trompetă că „Diavolul înrobește” și toată recuzita lor de rahat amăgit care nu se mai termină.
Satan nu a înrobit niciodată pe nimeni. Aruncă și de această dată o privire în vechiul testament.

Deuteronomul 15:17 atunci să iei o sula și să-i găurești urechea de ușă, și să-ți fie rob pentru totdeauna. Tot așa
să faci și cu roaba ta.

Isaia 5:13 De aceea, poporul meu va fi dus pe neașteptate în robie; boierimea lui va muri de foame, și gloata lui se
va usca de sete.

Ieremia 46:19 Fă-ti calabalâcul pentru robie, locuitoare, fiica Egiptului! Căci Noful va ajunge un pustiu, va fi
pustiit, și nu va mai avea locuitori.

Amos 1:15 Si împăratul lor va merge în robie, el și căpeteniile lui împreună cu el, zice Domnul."

Apoi, nazarineanul nu numai că APĂRĂ SCLAVIA, ci o și încurajează și aprobă abuzul de sclavi: Luca 12:47
Robul acela, care a știut voia stăpânului său, și nu s-a pregătit deloc și n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu
multe lovituri.

Ministerele Bucuria lui Satan 59


Creștinismul cu rădăcinile sale evreiești a fost cauza a aproape fiecare război care a fost purtat în istorie.
„Înainte, soldați creștini!”

Pot exista xini care să se trezească. Alți sunt o absolută pierdere de timp. Și nu a fost nazarineanul o
jertfă umană?

SATAN NU A UCIS NICIODATĂ PE NIMENI


SATAN NU A MINȚIT PE NIMENI NICIODATĂ
SATAN TE ACCEPTĂ AȘA CUM EȘTI ȘI NU URĂȘTE NATURA UMANĂ
SATAN DOMNEȘTE PESTE CEEA CE ESTE CUNOSCUT CA „OCULT” ȘI CARE ESTE ÎN TOTALITATE
SPIRITUAL
SATAN NE OFERĂ CUNOȘTINȚE ȘI NU SE TEME DE AVANSAREA SPIRITUALĂ A OAMENILOR
LUI SATAN NU ÎI ESTE FRICĂ DE OMENIRE

HAIL SATAN!!

Ministerele Bucuria lui Satan 60


Creștinismul, comunismul, evreii și biblia
Atunci când expui Sfânta Scriptură ca o carte de vrăjitorie evreiască, amintește-ți mereu: evreii sunt
extrem de deștepți și preiau controlul ambelor părți; în mod aparent, ambele tabere se află în
opoziție una cu cealaltă, pretinzând că se află într-un continuu conflict, una împotriva celeilalte,
când, în adevăr, acestea amândouă lucrează pentru aceiași agendă evreiască de înrobire a lumii. Nu
trebuie decât să te uiți la multele biserici, în special la Vatican, care, în mod public pretind a fi
împotriva comunismului, susținând că lucrează pentru a-l combate; necunoscut însă publicului larg,
acestea lucrează PENTRU comunism; nazarineanul a propovăduit comunismul, predicile lui și chiar și
viața lui – asemenea lui Karl Marx, puturos, trăind de pe seama carității celorlalți, asemenea unui
parazit. URSS a pus la cale un spectacol de ochii oamenilor, persecutând câțiva evrei (aceștia
victimizându-se cel mai puternic), în timp ce zeci de milioane de Gentili inocenți erau torturați la
moarte; această persecuție a evreilor este numai pentru spectacol, iar acestora nu le pasă dacă
trebuie să sacrifice câțiva dintre ai lor, pentru a-și împlini planul de înrobire și dominare a lumii. Spre
exemplu, Josef Stalin (cu numele real Dugasvilli, care în georgiană înseamnă „fiu de evreu”), a afirmat
că este antisemit, însă dat fiind faptul că a doua lui nevastă era și ea evreică (și prin urmare și copii
lui) și eroii lui comuniști – cum e Vladimir Lenin și alte drojdii cu care acesta avea legături directe –
orice idiot poate străpunge prin aceste minciuni, care, din nou, sunt afișate numai pentru a prosti
mulțimile. Aproape toți conducătorii comuniști și KGB erau evrei și/sau căsătoriți cu evrei, trăind
niște vieți extrem de prospere, în timp ce clasa muncitoare era brutalizată în feluri de neînchipuit.
Acestea nu s-au întâmplat numai în URSS, ci în toate țările comuniste. De asemenea, înaintea căderii
„Cortinei de Fier,” URSS sprijinea în mod public orice țară care era împotriva Israelului, pretinzând că
sunt inamici cu Israelul, ceea ce în realitate, nu este deloc cazul, întrucât atât URSS cât și Israelul
lucrează pentru aceeași agendă. CUNOAȘTE ACEST LUCRU ȘI FAMILIARIZEAZĂ-TE CU TACTICILE LOR –
NU ÎI LĂSA SĂ TE PROSTEASCĂ!

După cum am mai spus, am să repet din nou și din nou … cum poate să fie creștinismul în conflict cu
evreii, când fiecare pagină din împuțita aia de biblie conține cuvintele „evreu,” „evrei” sau „Israel,”
împreună cu alte gunoaie kosher; și mai presus de toate, nazarineanul a fost evreu din pântece până
în mormânt. Cu energiile spirituale puse în creștinism de către credincioșii ignoranți, timp de secole,
evreii au acum la dispoziție o rezervă interminabilă, cu care pot face ceea ce doresc. Aceasta este
sursa și rădăcina lor. Acesta este motivul pentru care biblia este atât de plină de numere și versete
specifice (care, vibrate în ebraică, devin mantre pentru ei), iar dat fiind faptul că biblia este plantată
în aproape fiecare casă din lume, creștinismul este împins și forțat fără încetare asupra oamenilor
(iubește-l pe Isus sau arzi pentru eternitate); biblia acționează pe post de agent subliminal, precum
un receptor pentru lucrările lor oculte împotriva Gentililor. Versetele biblice sunt învățate pe de rost
de mulți creștini. Acest lucru nu face decât să creeze un link foarte puternic în mințile oamenilor,
împotriva cărora evreii își aruncă blestemele și vrăjile, pentru a atrage averi copioase. Până și biblia
lor afirmă cu privire la evrei: „vei prospera.” TU PLĂTEȘTI ȘI TE SACRIFICI PENTRU ASTA!

„Sfânta scriptură,” după cum am amintit mai sus, servește ca punct de legătură pentru lucrările lor
subliminale. Nu trebuie decât să ai o biblie în casă, pentru a da frâu liber unor astfel de linkuri.
Recent am publicat ultimul meu articol „sfânta scriptură, o carte de vrăjitorie evreiască”; am fost
foarte conștientă de magnitudinea acestui articol și, din moment ce acesta lovește la cele mai
sensibile secrete, rădăcini și defensive ale lor, prin Satan, i-am expus complet.

Satan mi-a oferit protecție. Dacă nu era el, eu însumi împreună cu alții care lucrează din greu pentru
cauza lui, am fi fost deja morți. Noi lucrăm pentru o cauză mai măreață, pentru o lume mai bună prin

Ministerele Bucuria lui Satan 61


Satan. Am identificat și expus problemele. Puterea rețelelor evreiești lucrează din răsputeri pentru a
ne distruge drepturile și libertățile civile, astfel încât aceștia să ne poată subjuga pe toți. Lăcomia
evreiască nu cunoaște limite. Puțini americani cunosc cât de brutal a fost și este traiul în multe alte
țări. Evreii lucrează neobosiți pentru a schimba situația și în America. La începutul anilor ´90, după
căderea URSS, mulți evrei comuniști acerbi au imigrat în S.U.A. și au început să lucreze la distrugerea
acesteia, iar acest lucru poate fi văzut în multele violări ale constituției și în felul rapid în care
sistemul legal este deteriorat.

S.U.A. este ultima superputere de pe pământ, care încă mai are ceva legi care protejează libertatea
de exprimare și libertatea presei, cu toate că acestea sunt foarte nesigure, iar mulți dintre noi
suntem reprimați și hărțuiți – pentru un exemplu concret, vezi situația e-grupurilor Joy Of Satan.
Dacă S.U.A. se scufundă, aceasta va fi și soarta oricărei țări mai mici care mai este în vreun fel liberă,
ajungând sub jugul controlului comunist. Mulți dintre voi știți că în multe țări, negarea sau
contestarea holoc$stului evreiesc, rezultă în încarcerare automată. Evreii dau vina pe Gentili pentru
tot ceea ce ei înșiși fac. Acest lucru creează confuzie, pentru a instaura o diversiune și distracție
efectivă. La fel stau lucrurile și cu Satan … aceștia dau vina pe el și pe puterile Iadului, pentru tot
ceea ce „dumnezeul” lor creștin este și face. Adevărul este chiar sub nasul lor, în „sfânta scriptură” și
nu trebuie decât să te uiți prin Vechiul Testament; la fel și nazarineanul, le-a ordonat urmașilor săi
atât să fure, cât și să ucidă.

Luca 19:27, Luca 6:1-5, Luca 19:29-35 … și să distrugă familii: Matei 10:34-36.

Creștinii și ceilalți nu pot vedea aceste lucruri deoarece au fost amăgiți sub o vrajă puternică. Satan
însuși mi-a spus cu ceva timp în urmă, despre felul oribil în care au suferit Gentilii sub comunismul
evreiesc. Am scris mai multe articole despre situația sclavilor din China Roșie. Această brutalitate
este ceea ce înseamnă cu adevărat comunismul evreiesc.

Citat din talmudul evreiesc: Midrasch Talpioth, p. 225-L:


„Iehova a creat ne-evreii în formă umană pentru ca evreul să nu fie servit de fiare. Prin urmare, neevreul
este un animal în formă umană și osândit să îl servească pe evreu zi și noapte.”

Dacă nu luptăm pentru libertățile noastre, fiecare dintre noi, acestea ne vor fi luate. Ca și în cazul
sclaviei sovietice, se poate observa un model identic al acestuia, desfășurându-se în China Roșie,
precum și în alte părți ale lumii: oameni de unică folosință, zdrobiți în mod sistematic, puși la muncă
până cad moți, numai pentru a fi înlocuiți cu alți Gentili, tot de unică folosință. Și o minimă cercetare
dezvăluie faptul că evreii sunt și dintotdeauna au fost în spatele tuturor acestor lucruri, și că biblia nu
este nimic altceva decât o schiță a comunismului evreiesc, prin învățăturile și îndoctrinările ei (atât
din noul cât și din vechiul testament) – împreună cu a-tot-importantul scop de creare a mediului
potrivnic pentru aruncarea vrăjilor și a blestemelor, de pe urma cărora evreii să profite enorm. Satan
doboară draperiile din mințile noastre și ne trezește la adevăr, astfel încât să devenim conștienții și
să putem vedea. Creștinii, împreună cu celelalte mulțimi ignorante relaționate acestora, se află sub o
puternică vrajă. Această vrajă trebuie ruptă.

Ministerele Bucuria lui Satan 62


Sfânta scriptură: o carte de vrăjitorie evreiască. I
Acesta este prima lucrare dintr-o serie de articole, care explică felul în care inamicul se folosește de
biblie pentru a domni peste lume. Nu există nimic „sfânt” în biblie și nimic care să te avanseze
spiritual sau care să fie pentru binele omenirii. Aruncă o privire la numere, cărți, scripturi și conținut,
și ai să vezi care e adevăratul ei scop; este o carte de vrăjitorie evreiască, pe care aceștia o folosesc
din belșug pentru a-și avansa agenda lor de înrobire a lumii. Întregul scop al acestui articol este de a
explica în termeni simpli, felul în care aceștia realizează acest lucru.

Pentru a înțelege cum funcționează acest lucru, am să dau ca exemplu aruncarea unui blestem
puternic. Fac asta pentru a explica felul în care operează energia, acest exemplu neavând nimic de a
face cu biblia. Puterile minții, ale sufletului și lucrările astrale – deoarece le operezi folosindu-ți
mintea subconștientă – energiile și efectele sunt adesea destul de subliminale. Vei descoperi că
acest lucru este un fapt real, odată ce avansezi spiritual prin meditație – care sporește gradul de
conștientizare.

Mulți sunt familiari cu asasinarea din 1969 a lui Tate și Labianca din Los Angeles, de Charles Manson
(care credea despre el însuși că este Isus Hristos) – și despre cultul lui de hipioți; acest caz a primit o
publicitate considerabilă din partea presei, făcându-se chiar și filme după acesta. Dacă nu îți este
familiar, simplu scrie cele de mai sus într-un motor de căutare; găsești informații peste tot pe
Internet, prin librării și multe alte locuri.

Fondatorul Bisericii Sataniste, Anton S. LaVey , a lucrat cu directorul/producătorul Roman Polanski, ca


consilier temporar pentru filmul Rosemary’s Baby din 1968. LaVey a vrut să interpreteze partea
Diavolului, însă această parte a fost dată altcuiva. Potrivit unor surse – una dintre acestea fiind filmul
Polanski – LaVey a fost insultat și evitat de unii dintre colegii lui Polanski care lucrau la film. LaVey s-a
enervat și a aruncat un blestem printr-un ritual satanic.

Acum, Susan Atkins, membră a familiei Manson – o criminală (care era implicată cu droguri
puternice, cum e LSD-ul) – pentru un scurt timp, a lucrat pentru Anton LaVey în San Francisco, întrun
act nud în care trebuia să iasă dintr-un sicriu, la un spectacol de divertisment. Datorită consumului
extensiv de droguri și a viciilor personale, Atkins era extrem de nestatornică și lipsea de la serviciu,
făcând ca lucrurile să fie dificile pentru ceilalți, pentru spectacol, etc., iar acest lucru l-a supărat pe
LaVey. În cele din urmă acesta i-a pus capac.

LaVey a urât și hipioții. La începutul lunii august 1969, LaVey a aruncat un blestem împotriva mișcării
hipiote. Acum, aici este un exemplu cu privire la felul în care pot lucra energiile puternice, care nu
sunt direcționate în mod precis. Toate lucrurile se leagă. LaVey era furios pe Polanski pentru felul în
care a fost evitat și tratat în timpul filmărilor peliculei Rosmary’s Baby. LaVey era furios pe mișcarea
hipiotă, și, de asemenea, purta o puternică antipatie pentru Susan Atkins. Toate acestea s-au legat
împreună în august 1969.

După ce a aruncat câteva blesteme puternice, lucrurile au fost puse în mișcare. Susan Atkins,
împreună cu alți membrii ai familiei Manson, au dat buzna în casa lui Polanski când acesta era în
Europa, înregistrând pentru un film. Soția acestuia, actrița Sharon Tate – care era însărcinată în luna
a opta – împreună cu alți câțiva prieteni erau acasă când au avut loc aceste lucruri. Toți cei prezenți
au fost măcelăriți, împușcați, bătuți și înjunghiați de mai multe ori, până au murit. Sharon a fost
măcelărită de Susan Atkins, care, după ce a fost prinsă, a povestit în mod public cum a vrut să taie
pântecele gravidei și să-i scoată fătul afară. Toate acestea se leagă între ele, după cum putem vedea.
Ministerele Bucuria lui Satan
63
LaVey a cunoscut atât pe Atkins cât și pe Polanski; apoi mai e și filmul Rosmary’s Baby – este de notat
ceea ce i s-a întâmplat fătului lui Polanski (în cazul în care nu ai văzut filmul Rosmary’s Baby, îl poți
găsi pe Internet). Cele de mai sus sunt un exemplu plastic a rezultatelor unei lucrări puternice; dacă
energiile nu sunt direcționate în mod corespunzător și precis, acestea iau întotdeauna calea cea mai
scurtă pentru a materializa lucrarea. Dată fiind gravitatea crimelor, hipioții și-au pierdut
popularitatea la scurtă vreme după acest incident și în cele din urmă s-a pierdut din istorie, deoarece
publicul a început să-i asocieze cu astfel de incidente.

Ceea ce vreau să arăt aici, este felul în care trebuie să fie stabilită o legătură.

Unii dintre voi poate își mai amintesc cum, după incidentul de pe 9/11, mulți oameni puteau îndoi
bancnota de $20,00 într-un anumit fel, pentru a descoperi imaginea turnurilor gemene în flăcări. La
scurt timp după incidentul de pe 9/11, bancnota de $20,00 a fost înlocuită rapid cu o altă versiune.
Scuza folosită în fața publicului a fost aceea că această bancnotă putea fi contrafăcută cu ușurință.
Adevăratul motiv a fost designul bancnotei, care purta vibrația subliminală.

Potrivit bibliei, numărul 11 este un număr al haosului, distrugerii și dezintegrării. Deoarece această
biblie împuțită se află în aproape fiecare casă, atât de mulți oameni aderă la învățăturile creștine, își
pun credința în ea – asemenea bancnotei de $20,00 – este o unealtă subliminală extrem de
puternică (cu mult mai puternică decât hârtia de $20,00). În consecință, atunci când evreii întrețin
lucrări vrăjitorești, aceștia folosesc numerele și versetele din biblie pentru a-și împlini scopurile. Din
câte am înțeles, anumite versete sunt vibrate în ebraică în bustrofedon. Aceștia se și leagănă înainte
și înapoi atunci când se „roagă” în grupuri.

Tot în biblie, numerele 10 și 12 se presupun a fi numere perfecte.

Cei 12 fii ai lui Iacov, minus Iosif („unul nu mai este” – Geneza 42:13), fără de care ceilalți 11 nu ar fi
supraviețuit.
NOTĂ: Geneza este prima carte a bibliei; Geneza = 1+42+13=56, care în numerologie este 11. Aceasta
este o completare a versetului însuși.

Împăratul Ioachim (2 Cronici 36:5-6) a domnit 11 ani, după care Nebucadnețar l-a dus în robie (care a
însemnat căderea lui și sfârșitul domniei lui).

Împăratul Zedechia (Ieremia 52:1-11) a domnit 11 ani, după care Nebucadnețar l-a întemnițat, l-a mutilat
și i-a omorât familia.

În al 11-lea an de captivitate în Babilon, Ezechiel a profețit căderea și distrugerea Tirului (Ezechiel 26:1-5).

În al 11-lea an de captivitate în Babilon, Ezechiel a profețit căderea și distrugerea Egiptului (Ezechiel 30:20-
26).

NOTĂ: de asemenea, dacă citești puțin mai mult în scripturile de mai sus, o să observi că toate aceste
popoare s-au răsculat împotriva evreilor, motiv pentru care au fost pedepsite. Acesta servește ca exemplu
pentru felul subliminal prin care evreii sugestionează supremația lor peste Gentili … există multe alte
exemple asemănătoare.

Acum, numărul 9 este un număr al sfârșiturilor și a finalității. Este de notat cum, versetele biblice care
pun o emfază pe numărul 11, sunt toate relaționate distrugerii și decăderii.

Ministerele Bucuria lui Satan


64
Nu vreau să mă lungesc cu acest articol prea mult, întrucât voi avea mai multe exemple detaliate în
viitorul apropiat. Cartea lui Iov (suferință) este folosită de evrei în multe circumstanțe, atunci când își
blestemă inamicii. Bombardarea orașului Dresden a fost întreținută în sărbătoarea creștină
Miercurea Cenușii – și orașul a fost transformat în cenușă. As putea cita multe alte exemple;
aruncând o privire la similaritățile care le leagă între ele, avem:

Pe data de 11 martie 2004, s-au împlinit exact 911 zile de la atacul Turnurilor Gemene din 11
septembrie 2001, iar atacurile cu bombă în trenurile din Madrid, Spania, au avut loc pe 11 martie
2004.

Madrid, Spain are 11 litere


New York City are 11 litere
Atacurile în America au avut loc pe 11 septembrie 2001
Atacurile în Madrid au avut lor pe 11 martie 2004
Între cele două atacuri au existat 911 zile (9+1+1=11)
Atacurile din Madrid au avut loc în a 11-a miercuri a anului
11 septembrie este a 254-a zi a anului (2+5+4=11)
După 11 septembrie, mai sunt 111 zile rămase, până la sfârșitul anului
Atacurile din trenul din Madrid s-au soldat cu 191 morți (1+9+1=11)
Pe 11 septembrie 2002, numele celor 2.801 victime din atacurile asupra World Trade Center,
au fost citite cu voce tare la Ground Zero (2+8+0+1=11)
Turnurile Gemene, unul lângă celălalt, arătau ca numărul 11
Primul avion care a lovit turnurile, a fost Zborul 11
Zborul 11 a avut 92 persoane la bord (9+2=11)
Zborul 11 a avut 11 membrii ai echipajului
Zborul 77 a lovit Pentagonul (11x7=77)
Zborul 77 a avut 65 persoane la bord (6+5=11)
În America, numărul 911 este numărul de urgențe (9+1+1=11)
New York a fost al 11lea stat din Uniune
Insula Manhattan a fost descoperită pe 11 septembrie 1609, de Henry Hudson – 11 litere
Afganistan are 11 litere

Observi cum vibrația numărului 11 le leagă pe toate de 9? Turnurile Gemene erau și ele sub
forma/structura numărului 11. Energia astrală ia întotdeauna cea mai rapidă și ușoară cale, la fel ca
în proverbul „ce se-aseamănă, se-adună.” Nu e de mirare că francmasonii, care sunt controlați de
puterea evreiască, pun mâna pe biblie în timpul inițierii lor. Dat fiind faptul că fiecare pagină a bibliei
conține cuvintele „evreu,” „evrei,” „Israel,” „Ierusalim,” etc.; dat fiind faptul că nazarineanul și cam
toate celelalte caractere sunt evrei; și dat fiind faptul că evreii se proclamă a fi ”aleșii lui dumnezeu”,
fiind ridicați în slăvi în întreaga biblie; nu e de mirare că aceștia sunt atât de puternici și că au
domnit, în secret și ferit de ochii lumii, timp de secole, peste întreaga lume.

Satan însuși mi-a arătat cum aceste lucrări sunt ca un efect domino. Când ceva este pus în mișcare în
astral, energiile respective atrag după ele alte energii asemănătoare lor, iar lucrurile încep să lege.
Coincidența ciudată și stranie a numerelor (acesta este doar un exemplu; există mult mai multe
lucruri implicate), relevă faptul că nu avem deloc de a face cu un act întâmplător sau accidental, ci, în
adevăr, este vorba de o lucrare ocultă deliberată.

Ministerele Bucuria lui Satan


65
Mi-ar plăcea de asemenea să mai adaug ceva, cu privire la emfaza evreilor pe numărul 6. (Te rog nu
confunda numărul 6 cu „666;” cel din urmă are o semnificație complet diferită.)

Fii doar atent și ai să observi despre ce vorbesc aici. Spre exemplu, cele șase milioane din minciuna
holoco$tului evreiesc; sărbătoarea importantă a comunismului evreiesc este pe 1 mai: mai este luna
a cincea, și deci avem 1+5=6. Aș putea continua la nesfârșit cu exemplele. Israel are 6 litere. Acordă
atenție știrilor dar și istoriei, la tot ceea ce are de a face cu evreii și ai să înțelegi. În biblie, numărul
șase este numărul omului lipsit de orice putere spirituală. Numărul 7 are de a face cu cele 7 chakre și
deci înseamnă putere spirituală și perfecțiune, care emană din acestea. 6 cade în inferioritate, în
insuficiență. 6 mai este și numărul muncii din greu și a trudei … „munca a fost făcută în 6 zile, ziua a
7-a fiind o zi de odihnă.” Numărul 6 apare oriunde avem de a face cu forța de muncă a sclavilor;
apare în măsurătorile care sunt folosite în muncă lor, dar și în durata în care aceștia lucrează. Iar
acest lucru poate fi observat de la începuturi.

Emfaza pe și utilizarea evreiască a numărul 6, a stabilit o vibrație în astral pentru avansarea agendei
lor, a statului lor comunist și a ordinii mondiale. Comunismul înseamnă sclavie. În stadiul final al
statului comunist, evreii devin „dumnezei,” iar toată cunoștința spirituală este înlocuită cu un ateism
material. Numai evreii de sus cunosc secretele ocultismului, aruncându-și blestemele peste
populația necunoscătoare și neajutorată, trăgând foloase de neimaginat. Creștinismul este, în mai
multe feluri, un punct de plecare pentru comunism. Pe lângă asta, creștinismul a transformat
așanumita „religie” într-un concept atât de repulsiv și dezgustător, încât, mulți dintre cei neștiutori,
acceptă și promovează ateismul cu dragă inimă.

În încheiere vreau să adaug că, ca de fiecare dată, Satan și Puterile Iadului sunt ocărâți pentru toate
acestea, de către tâmpiții ignoranți. Cei mai mulți creștini nu posedă inteligența sau tăria de caracter
pentru a cerceta practicile oculte. În biblie există și versete pe care evreii le folosesc pentru a
blestema și înspăimânta oamenii, împiedicându-i din a intra prea mult în ocultism. Îmi amintesc că
pe când eram novice în Satanism, am avut ceva experiențe proaste, însă asta nu a făcut decât să mă
stârnească și să îmi hrănească și mai mult curiozitatea. Nu te poți abandona fricii. Evreii, împreună cu
cohortele lor extraterestre, au folosit frica ca pe o unealtă de control, timp de secole. În țările
comuniste, populația trăiește într-o constantă stare de frică și teroare (întreabă-ți părinții și bunicii
despre asta. Din nefericire România a trecut odată prin toate astea.) Aceasta este și liga biblică,
precum este tot ceea ce ține de comunismul evreiesc de altfel.

Am să public mai multe informații și mai multe exemple, despre cum biblia nu este nimic altceva decât
o carte de vrăjitorie evreiască, despre numerologia biblică și despre felul în care biblia este forțată
asupra populației; se află în aproape fiecare casă, în camerele de hotel și oriunde altundeva. Toată
lumea este familiarizată cu ea, și toată lumea cunoaște ceea ce aceasta afirmă a fi.

Lumea trebuie să se trezească. Te rog simte-te liber(ă) și educă-i pe ceilalți, distribuie această lucrare
sau oricare dintre articolele BLS și lucrează din greu pentru Satan. Satan înseamnă ”adevăr” în
sanscrită.

Ministerele Bucuria lui Satan 66


Sfânta scriptură: o carte de vrăjitorie evreiască. II
Pentru a expune cum se cuvine adevărul legat de biblie, trebuie ca cel care citește să aibă multe cunoștințe în
ceea ace privește ocultul. Cu alte cuvinte, trebuie să aibă cunoștințe despre astrologie și să o înțeleagă, să
aibă cunoștințe despre numerologie [sunt foarte puține cărți disponibile care abordează acest subiect], Tarot,
alchimie ș.a.m.d. Acesta este motivul pentru care există amenințări și avertismente grave în biblie, a căror
scop este acela de a speria adepții și de a-i ține departe de aceste cunoștințe. Aș vrea să mai adaug aici și că
au fost puse blesteme pentru a-i ține departe pe cei care nu dețin suficiente cunoștințe, din a avansa în
disciplinele oculte. Acestea nu sunt „acte ale lui dumnezeu,” ci sunt blesteme pregătite de către evrei și de
câțiva gentili degenerați care lucrează pentru ei, cum ar fi ordinul catolic iezuit, care sunt adepți ai magiei
negre.

Așa cum a fost arătat și în prima parte a acestui articol, biblia este o carte plină cu mesaje subliminale
puternice. Asta nu e doar o teorie, ci poate fi dovedită cu suficiente cunoștințe. Caracterele evreiești fictive
care au fost inventate și furate din conceptele spirituale păgâne care au precedat creștinismul cu sute și mii
de ani, acționează precum o punte de legătură subliminală.

De exemplu, numărul 7, care are de-a face cu chakrele principale (generatoarele de energie) ale sufletului
uman, se găsește în biblie de 735 de ori. Și aici întâlnim preocuparea evreiască cu numărul 6. 7+3+5=15;
1+5=6.

Ceea ce acest lucru face este să creeze o legătură subliminală în chakre. Acest lucru stabilește o legătură prin
care inamicul poate fura energie de la închinători. Aceasta este cauza pentru care numărul este repetat atât
de frecvent în biblie. Fictivul caracter evreiesc al lui „Solomon” are de asemenea 7 litere. Se spune că
Solomon a avut o bogăție inimaginabil de mare. „Templul lui Solomon” simbolizează poporul evreu (Israelul),
ca un întreg.

Pe lângă asta, „iehova” a fost furat din „Jove”, un alt nume al lui Jupiter. Jupiter în astrologie este planeta
binevoitoare care aduce noroc și abundență. Aceasta este adesea conectată cu milionarii. Asta creează o altă
legătură subliminală puternică prin care evreii culeg energia sufletelor gentile, creând o sursă abundentă de
energie pentru ei. Numărul milionarilor și miliardarilor evrei disproporționat de mare.

Numărul 8 are de a face cu abundența. YHWH în numerologia evreiască este egal cu 26. 2+6=8. Combinat cu
numărul 7, cum am menționat mai sus, este egal cu 15; 1+5=6. Numărul 6 este folosit de evrei atunci când
vor să influențeze ceva, cum ar fi farsa „Holocaustului”, cu cele „șase milioane.” Dacă se acordă atenție, se
poate observa că mass-media evreiască utilizează numărul 6 destul de des, în special în ceea ce privește
evenimentele mondiale. Numărul 6 are de a face și cu munca de sclav depusă de gentili.

În plus față de toate acestea, evreii își asumă poziția de „dumnezeu” și au dictat și ordonat gentililor timp de
secole. Evreii s-au pus întotdeauna în poziție de conducere și control peste gentili, peste liderii gentili și peste
oamenii gentili importanți. Cel mai evident mesaj subliminal prin care evreii încearcă să preia controlul
asupra gentililor este cartea biblică „Estera.” Este un fapt cunoscut că evreii se căsătoresc în familiile gentile
importante, în special în familiile gentile cu o influență puternică, și de acolo încearcă să preia controlul
asupra acelei influențe.

„Isus Hristos” este doar un alt caracter fictiv inventat de către evrei și corupt din concepte spirituale
puternice. Acesta este corupere a importantului și puternicului șarpe Kundalini. Când este activat și ridicat,
acesta poate da puterea de a face miracole. Trebuie să fi informat cu privire la alchimie ca să cunoști aceste
lucruri. De exemplu, se zice că Isus ar fi „trăit” 33 de ani: numărul 33 corespunde cu numărul vertebrelor

Ministerele Bucuria lui Satan 67


esoterice din coloana vertebrală umană, prin care șarpele Kundalini trebuie să treacă pentru a ajunge în „cer”
– care în fapt este chakra coroanei.

Pentru mai multe detalii legate de acest subiect, accesa-ți articolul „Adevărul despre Isus Hristos” de la
pagina 11.

Mai mult, viața pe care o știm cu toții este formată din numere. Numerele sunt fundamentul existenței.
Sistemul actual al timpului se bazează pe numărul 6, numărul folosit de evrei în lucrările lor. Un minut are 60
de secunde, o oră are 60 de minute și ziua are 24 de ore, 2+4=6. Toate acestea sunt un subliminal puternic
prin care se canalizează energie. Biblia este alcătuită din 66 de cărți.

Pentru a cunoaște aceste lucruri, trebuie să fi informat cu privire la „vrăjitorie.” Vrăjitoria folosește energiile
planetare, fazele lunii, etc, pentru a lega energii care sunt favorabile și în armonie cu lucrarea, conferindu-i
mai multă putere. Aceste învățături sunt antice și erau foarte răspândite în religiile păgâne; de obicei erau
folosite cu scopuri pozitive, iar magia neagră era folosită cu scopul de a face dreptate.

Evreii au preluat această cunoștință și au eliminat-o din rândul gentililor cu forța, înlocuind-o cu falsele
programe ale creștinismului și islamului, în care nu se găsește nimic spiritual. În timpul Evului Mediu, după ce
bibliotecile păgâne au fost arse și distruse, evreii au fost cei care au „tradus” în limbile Europei textele
spirituale care au mai rămas. Prin acestea, cunoștințele spirituale antice și conceptele au fost înlocuite cu
informații corupte și cu minciuni.

De fiecare dată când evreii doresc să înceapă un război – exact ceea ce fac chiar în momentul de față, după ce
au fost expuși în mod complet prin intermediul internetului – se folosesc de puterile bibliei, numerele
versetelor și alte cuvinte găsite în aceste scripturi.

Un exemplu ar fi, după cum am menționat și în prima parte a acestui articol, atacul de pe 9-11. Un alt
exemplu tragic este bombardarea din Dresda. Acest bombardament a fost realizat în timpul sărbătorii
creștine „Miercurea cenușii”, folosind energiile ridicate de credincioși, au transformat Dresda în cenușă.
Vreau să mai adaug aici un amănunt cu privire la falsitatea din spatele sărbătorii creștine numite Miercurea
cenușii: în mod tradițional, cenușa era pusă pe al treilea ochi situat în mijlocul frunții și, original vorbind,
acest gest era simbolic blocării simțului psihic și al intuiției.

Creștinismul și islamul nu sunt nimic mai mult decât niște programe folosite pentru îndepărtarea totală a
spiritualității din rândul populației. Activitatea spirituală aduce cu sine conștientizare. Puțini oameni sunt
suficient de deschiși spiritual pentru a vedea sufletele celorlalți. Această putere vine din al treilea ochi. Evreii
au un suflet extraterestru. Când populația gentilă nu poate vedea acest lucru, sunt victime în necunoștință de
cauză. Evreii ne-au dominat timp de secole.

Ministerele Bucuria lui Satan 68


„Witchcraft” (Vrăjitorie), de Dossi Dosso 1535“.

Este mai mult decât că cei din pictură sunt evrei. În plus, vrăjitoarele clasice de Halloween au trăsături fizice
evreiești. Evreii au folosit puterile oculte timp de secole, abuzând magia neagră la nesfârșit. Acesta este motivul
pentru care atât de mulți lideri gentili au fost asasinați (în special cei care au fost conștienți de crimele evreilor),
precum George Lincoln Rockwell.

Pe deasupra, ei sunt conștienți că au această cunoștință și putere, care a fost smulsă din mâinile populației
gentile cu forța și în locul ei au fost împinse programele creștine și islamice, împreună cu uciderea în masă a
preoților gentili și a altora care aveau cunoștințe spirituale, cum au fost druizii. Inchiziția a fost pusă în practică
de evrei – vezi pe Tomás de Torquemada, Heinrich Kramer și Jacob Sprenger care este autorul a „Malleus
Maleficarum“ – fiind de asemenea un act de genocid, în special împotriva Germaniei. Multe orașe și sate din
Germania au fost complet distruse prin uciderile în masă întreprinse de către evrei. Inchiziția nu se diferențiază
cu nimic diferit față de comunismul evreiesc.

Pentru mai multe informații legate de acest subiect, vezi articolul „Inchiziția” de la pagina 72.

Populația gentilă căreia îi lipsește această cunoaștere, este o victimă neajutorată în fața celor care o dețin. De
exemplu, evreii care au cunoștințe și practică magia talmudică vor blestema competitorii gentili pentru ca
aceștia să îți piardă afacerile; evreii îi blestemă gentilii în general. De asemenea, evreii controlează 96% din
mass-media globală, informațiile disponibile în ceea ce privește puterea spirituală au fost corupte, iar mișcarea
„New Age“ are la bază vrăjitoria creștină. Cunoștința cu adevărat autentică și puternică, arareori ajunge să fie
pomenită prin cărțile disponibile publicului larg.

Ministerele Bucuria lui Satan 69


De exemplu, „Wicca“ nu e cu nimic mai puțin decât un drog. Scornirea „legii întoarcerii întreite” (care spune că
tot ceea ce faci ți se întoarce înapoi de trei ori) și sucirea extremă a „legilor naturii,” lucrează pentru a crea
niște slăbănogi și niște fricoși. Adevăratele „legi ale naturii“ sunt și înseamnă că dacă cineva sau ceva, o rasă, o
specie, etc., nu acționează pentru a se apăra, va ajunge la extincție. Dacă fiecare celulă din corpul tău urmează
învățăturile bibliei și a mișcării New Age – „întorcând celălalt obraz“ și lăsând crimele să treacă nepedepsite,
promovând injustiția, pacifismul, inacțiunea și lașitatea – nu vor trece decât câteva ore, dacă nu chiar câteva
minute, până ai cădea mort. ACEASTA ESTE LEGEA NATURII!

Evreii se tem de represaliile magiei negre. Noi gentilii îi depășim numeric. Magia neagră este folosită pentru a
face dreptate. Creștinismul, islamul și programele evreiești amintite mai sus, nu sunt nimic mai mult decât niște
programe fictive. Nu există nimic spiritual în ele. Foarte puțin predicatori pot desena o diagramă a sufletului
uman. Lumea s-a aflat sub o vrajă puternică. E timpul ca fiecare gentil să se trezească!

Ministerele Bucuria lui Satan 70


Inchiziția
”Soluția creștină de a arăta că lumea este diabolică și urâtă, a făcut ca lumea să ajungă diabolică și
urâtă” – Friedrich Nietzche

Astăzi, biserica creștina nu mai are puterea pe care a avut-o odată, însă noi am fost martorii abuzului
creștin asupra copiilor, a violurilor de copii, molestărilor și a altor acte diabolice care arată adevărata
față a multor creștini, dar și efectul pe care „dumnezeu” îl are asupra acestora. Scandalurile de
pedofilie sunt doar un mic exemplu de ceea ce creștinii sunt capabili să facă. Aceste porniri sunt
cauzate de energia malefică în care se leagă aceștia.

„Dumnezeu” și „Diavolul” sunt pe de-a-ndoaselea! Asta poate fi văzut foarte clar în vechiul
testament, unde acel zeu creștin a fost un „criminal și un mincinos de la început.”

Cu ani în urmă, când biserica creștină avea controlul complet asupra guvernului, asupra vieții umane
și asupra spiritului, putem observa de la Inchiziție cât de bolnavi sunt acești oameni și până unde
merg pentru a te face să-l accepți pe „Isus.” Exact cum este observat în nenumăratele abuzuri
creștine asupra copiilor în zilele noastre, cu ani în urmă, pe timpul Inchiziției, fetele de doar 9 ani și
băieți de 10 ani erau judecați pentru vrăjitorie. Copii și mai mici erau torturați pentru a se extrage de
la ei mărturii împotriva propriilor părinți.1 Copiii erau apoi biciuiți, în timp ce-și vedeau proprii părinți
arzând pe rug.

Inchiziția a fost un fel de comunism precoce. Biserica catolică a fost NKDV-ul și KGB-ul Evului Mediu.
Pentru informații detaliate, citește Arhipelagul Gulagului, de către Aleksandr Solzhenitsyn. Inchiziția
și comunismul, ambele fiind programe evreiești, sunt sisteme aproape identice de omor în masă,
tortură și înrobirea maselor. „Creștinismul și comunismul sunt foarte apropiate din punct de vedere
spiritual și ideologic. Acesta este un concept destul de bine cunoscut care a fost adoptat de diverși
filozofi, de la Thomas More până la Lev Tolstoy. Puțini știu că primul stat socialist al lumii a fost
stabilit în Paraguay și a avea fundamentul ideilor catolicilor iezuiți, înainte ca Marx să-și fii pus pe
hârtie învățăturile.”

„Societatea lui Isus” – ordinul religios al iezuiților – în biserica catolică, era echivalentul aproximativ al
KGB-ului din Uniunea Sovietică”
(Citatele de mai sus au fost luate din „Pravda” [principalul ziar al partidului comunist și ziarul
fundamental al Uniunii Sovietice de altădată] Din articolul: Este vreo diferență între creștinism și
comunism? 30/04/2013)

Adevărul este că aproape toți inchizitorii și preoțimea catolică de rang înalt erau evrei.

Un caz documentat în orașul Silesian din Nysa dezvăluie faptul că a fost construit un cuptor uriaș,
care de-a lungul unei perioade de mai mult de 10 ani a ars de vii mai mult de o mie de „vrăjitoare
condamnate, unele chiar și de vârsta de 2 ani.”2 Multe victime erau de asemenea extrem de bătrâne,
unele chiar și peste 80 de ani, lucru care nu a făcut nici-o diferență pentru biserică.

1
The Dark Side of Christian History de Helen Ellerbe, pagina 124
2
Cassel Dictionary of Witchcraft de David Pickering, articol despre “Germany”, pagina 108
Biserica creștină a ucis, torturat, mutilat și distrus milioane și milioane de vieți, prin intermediul
Inchiziției și a tuturor războaielor pe care le-a incitat. Distrugerile și pagubele pe care această religie
împuțită le-a săvârșit împotriva omenirii, depășesc cu mult puterea de înțelegere. Majoritatea
oamenilor nici nu sunt conștienți de fapte. Între 1450-1600, biserica creștină a fost responsabilă
pentru tortura și arderea a 30000 așa numite „vrăjitoare.” 1

De-a lungul domniei împăratului roman Constantin 306-337 e.n., doctrinele bisericii erau privite ca
bazele legii.2 Ereticii (persoanele care se opuneau învățăturilor bisericii, nu trebuiau decât să fie
acuzați de așa ceva) erau cercetați, torturați și în final omorâți. Erezia era o ofensă atât împotriva
statului cât și împotriva bisericii. Pentru sute de ani, conducătorii civili au încercat să elimine toată
erezia.

În 430 e.n., liderii bisericii au declarat erezia ca fiind condamnabilă cu pedeapsa la moarte. În 906
e.n., „episcopia canonică” a fost prima biserică care să interzică folosirea vrăjitoriei.3 Înainte ca
inchiziția să fie complet pusă în mișcare, biserica a început să accepte din nou eretismul, sub termenii
că este considerat rezonabil. Următoarele reprezintă un exemplu:

Timp de trei duminici, ereticul era dezbrăcat până la mijloc și biciuit de la intrarea în oraș/sat până la
ușa bisericii. El/Ea trebuia să refuze permanent consumul de carne, ouă și brânză, cu excepția
paștelui, rusaliilor și crăciunului, când el/ea trebuie să mănânce asta ca semn al ispășirii. Pentru 20 de
zile, de două ori pe an el/ea trebuiau să evite peștele, și pentru trei zile în fiecare săptămână, pește,
vin și ulei, postit, dacă sănătatea îi permitea. El/ea trebuiau să poarte veștminte monastice cu o cruce
mică cusută pe fiecare sân. El/ea trebuiau să asculte slujbele zilnic. De șapte ori pe zi el/ea trebuiau
să recite orele canonice și în plus ”tatăl nostru” în fiecare zi și de 20 de ori în fiecare seara. El/ea
trebuiau să se abțină complet de la a face sex. În fiecare lună el/ea trebuiau să raporteze unui preot
care trebuia să țină ereticul sub observare. El/ea trebuia să fie izolat/ă de restul comunității.4

Nu există o dată precisă a începutului


Inchiziției, majoritatea surselor dau de înțeles
că s-a manifestat de-a lungul a primilor 6 ani
de domnie a papei catolice Gregory al IX-lea,
între 1227-1233. Papa Gregory al XI-lea care a
domnit în 1227-1241 este adesea referit ca
„Tatăl Inchiziției.”

Inchiziția a fost o campanie a torturii, mutilării,


masacrului și distrugerii vieții umane, săvârșită
de creștini, având la bază rădăcina lor
evreiască. Biserica a crescut în putere până ars
pe rug când a avut control complet asupra vieții umane, atât cea seculară și religioasă. Vaticanul nu a
fost satisfăcut cu progresul făcut de către liderii regionali în eliminarea ereziei. Papa Inocent al III-lea
și-a comisionat proprii inchizitori care erau direct sub conducerea sa.

1
Cassel Dictionary of Witchcraft de David Pickering, articol despre “Inquisition”, pagina 146
2
World Book Encyclopedia articol despre “Inquisition.” ©1989
3
Wizards and Sorcerers de Tom Ogden, articol despre “Inqusition.”
4
The Dark Side of Christian History de Helen Ellerbe, pagina 77
Autoritatea lor a fost făcută oficială de către papă, 25 Martie 1199.1 Inocent a declarat că „oricine
încearcă să construiască o viziune personală a lui dumnezeu, care intră în conflict cu dogma bisericii,
trebuie să fie ars în flăcări fără milă”2

În 1254, pentru a ușura slujba inchizitorilor, papa Inocent al IV-lea a dat un decret conform căruia
acuzatorii pot rămâne anonimi, împiedicând astfel victimele de la a-i confrunta și de a se auto-apăra.
Multe biserici aveau un cufăr unde informatorii puteau pune acuzațiile scrise împotriva vecinilor lor.
Trei ani mai târziu, a autorizat și a acceptat în mod oficial tortura ca metodă de extragere a
mărturiilor de erezie.3

Victimele erau torturate într-o cameră și apoi, dacă pledau vinovați, erau mutați în altă cameră
pentru a mărturisii inchizitorilor. În acest fel se putea pretinde că confesiunile era făcute fără uzul
forței. Legea Inchiziției a înlocuit legea obișnuită. În loc de: ești inocent până când ești dovedit
vinovat, era: ești vinovat până când ești dovedit inocent!

Inchizitorii deveniseră foarte bogați, acceptând mită și dând amenzi celor bogați care plăteau pentru
a evita persecuția. Cei bogați erau țintele principale, biserica confiscându-le averile, proprietățile,
pământurile și tot ce aveau de generații întregi. Inchiziția a luat toate posesiile material ale
acuzaților.

Nu existau șanse pentru a dovedi nevinovăția, aceasta fiind una dintre căile prin care Biserica Catolică
a devenit atât de bogată. Papa Inocent a spus că din moment ce „dumnezeu” pedepsea copiii pentru
păcatele părinților lor, aceștia nu aveau nici-un drept să fie moștenitori legali ai proprietăților
părinților. Cu excepția cazului în care copiii își denunțau proprii părinți, aceștia erau lăsați în fundul
gol.

1
Wizards and Sorcerers de Tom Ogden, articol despre “Inquisition.”
2
The Dark Side of Christian History de Helen Ellerbe, pagina 77
3
Wizards and Sorcerers de Tom Ogden
Inchizitorii acuzau de erezie chiar și pe cei morți, în unele cazuri chiar și după 70 de ani de la moartea
acestora. Au exhumat și ars oasele victimelor și au confiscat toate proprietățile moștenitorilor,
lăsându-i cu absolut nimic.1

Acțiunile inchizitorilor au avut efecte devastatoare asupra economiei, ce au lăsat comunități întregi
nespus de împovărate, în timp ce biserica era îmbuibată cu bunăstare. De asemenea, au paralizat
economia prin suspiciunile asupra anumitor profesii. Inchizitorii credeau că literatura tipărită
reprezenta o amenințare asupra bisericii și se amesteca cu comunicarea adusă de invenția mașinăriei
de tipărit din secolul al XV-lea.

Hărțile, cartografiatul, negustorii călători și cei din comerț erau puși sub suspiciune intensă: o
amenințare la adresa bisericii.

Chiar dacă biserica omora pe cei care erau considerați eretici încă din secolul al 4-lea, și, din nou, în
1022 în Orlean, regulamentul papal din 1231 insista ca ereticii să sufere moartea prin ardere.
Arderea cuiva de viu împiedica vărsarea de sânge. Ioan 15:6 „Dacă cineva nu rămâne în mine se
aruncă afară ca mlădița și se usucă; și le adună și le aruncă în foc și ard”

Pedofilia observată în zilele noastre este doar un mic exemplu a minților demente, sucite și amețite a
celor mai mulți creștini.

Vânătoarea de vrăjitoare, 1450-1750 erau ceea ce Robbins R. [The Encyclopedia of Witchcraft and
Demonology] a numit „coșmarul șocant, cea mai prostească crimă și cea mai profundă rușine a
civilizației vestice.”

În această perioadă de 300 de ani, biserica a intensificat uciderea în masă și tortura sistematică a
oamenilor nevinovați. Cei ce torturau puteau tortura victimele oricât timp aveau nevoie. Cele mai
multe tribunale cereau ca, înainte de tortură, victima să fie complet rasă, afirmând că orice Demon
care a rămas nedetectat în părul victimei, poate să intervină și să aline durerea pe care călăii o
cauzau, sau să îi împiedice să primească un răspuns de la victimă.2

Doctorii ar fi supravegheat dacă victima era în pragul morții din cauza torturii. Apoi victimei i-ar fi fost
dat voie să se recupereze un pic înainte să fie torturată și mai mult. Dacă victima murea din cauza
acestei torturi, inchizitorii afirmau că Diavolul ar fi intervenit cu scopul de a scăpa victima de la mai
multă durerea sau pentru a prevenii dezvăluirea secretelor Celor care leșinau le era pus oțet în nas
pentru a-i trezi. Familiile victimelor le era cerut, prin lege, să plătească tribunalului pentru costurile
torturii.

Proprietăți întregi erau confiscate de biserică. Preoții sfințeau instrumentele de tortură înainte ca
acestea să fie folosite. Anumite mecanisme erau folosite pentru a cauza o durere imensă; dovadă
incontestabilă a minții bolnave a creștinilor, sub directivele directe ale evreilor:

1
The Dark Side of Christian History de Helen Ellerbe, pagina 80
2
Cassel Dictionary of Witchcraft de David Pickering articol despre “Torture”
Leagănul lui Iuda:
Victima era ridicată cu o
sfoară sau lanț și apoi
scăpată pe ceva ascuțit (vezi
imaginile alăturate).

Călăul controla presiunea


prin atașarea de greutăți,
prin clătinatul victimei sau
prin ridicarea și smuncirea
victimei de la diverse
înălțimi.

Cizmele:

„Cizmele” erau folosite pentru a zdrobii picioarele prin


strângerea unui mecanism cu mâna sau folosind un
ciocan pentru a apropia penele ce zdrobeau oasele până
când țâșnea măduva osului. Cei ce leșinau erau
condamnați din nou pentru pierderea cunoștinței, căci
pentru ei acest lucru semnifica un truc din partea
Diavolului pentru a evita durerea.

Arderea picioarelor:

Ulei, untură și grăsime erau


aplicate pe picioarele victimelor
înainte de a fi prăjite deasupra
focului. Era folosit un paravan
pentru a controla sau crește
durerea cauzată de expunerea la
foc pentru suferință maximă.

De asemenea, ca o variație, unele victime erau forțate să poarte cizme mari din piele sau metal în
care se turna apă fiartă sau plumb topit.
Spânzurarea:

Mâinile victimei erau legate la spate. Apoi erau ridicate până la tavanul
camerei de tortură cu ajutorul unui scripete și o frânghie. Rezultatul era
dislocarea. Inchizitorii preferau această metodă pentru că nu lăsa nici-o
urmă de tortură. Adesea erau atârnate greutăți de victimă, pentru a crește
durerea și suferința.

O altă formă extremă de tortură era atârnarea a cât mai multe greutăți,
chiar de zeci de kilograme, ce dislocau orice membru. După aceea,
inchizitorul creștin/evreu dădea foarte repede drumul frânghiei pentru ca
victima să cadă. În ultimul moment, inchizitorul trăgea frânghia pentru a
smucii victima. Acest proces disloca orice os în corpul victimei.

Chiar și pentru cele mai puternice victime, era nevoie de doar 4 repetări a
acestei metode.

Mulți erau atârnați de sus in jos până când rezultatul era strangularea

Furculița ereticului:

Acest mecanism era adesea folosit pentru a păstra tăcerea victimei până când aceasta era arsă pe
rug, pentru ca aceasta să nu dezvăluie detaliile camerei de tortură sau să se apere.
Smulgerea pielii:

Preoțimea creștină era extrem de încântată de ruperea și smulgerea pielii. Biserica creștină a
observat că oamenii pot trăii până când pielea le era smulsă până la sold când erau jupuiți de vii.
Adesea, mecanismele de jupuit erau încălzite până când deveneau roșii, după care erau aplicate pe
sânii femeilor și organele sexuale ale ambelor sexe.

Aparat folosit la smulgerea sânilor femeilor:

Scaunul de fier al torturii:

Acesta era plin de țepi. Victima era dezbrăcată și scaunului I se dădea foc pe dedesubt. Obiecte grele
erau de asemenea folosite. Acestea erau plasate pe victimă pentru a crește durerea cauzată de țepi.
De asemenea, și loviturile de ciocan erau folosite. Adesea, alte mecanisme de tortură erau aplicate
cu acest scaun, cum erau mecanismele de jupuit pielea, arătate în pozele de mai sus.
Strivirea craniului:
Acest mecanism este destul de evident.

Preoțimea creștină prefera acest mecanism pentru că nu lăsa nici-un


semn, cu excepția cazului în care craniul era complet strivit, lucru
care se mai întâmpla.

Scara:
Scara era un alt mecanism adesea folosit.
Procedura începea cu plasarea victimei
dezbrăcate/aproape dezbrăcate în poziție
orizontală pe scară.

Cu ajutorul sforilor, brațele și picioarele


victimei erau legate ca un garou. Nodul putea fi
întors cu ușurință pentru a apropia frânghiile și întinde victima până când mușchi și ligamentele erau
sfâșiate iar oasele erau rupte. Adesea, obiecte grele erau plasate deasupra victimei pentru a crește
senzația dureroasă. Asta era considerată de biserică ca fiind „una dintre formele mai blânde de
tortură.”

Roata:
Victima goală era întinsă, cu fața în jos pe pământ sau pe boxa de
execuție, cu mâinile și picioarele întinse și legate de parii unor
inele de fier. Traverse de lemn erau plasate dedesubtul
încheieturilor mâinii, cotului, gleznelor și șoldurilor. Apoi
inchizitorul izbea membru după membru și încheietură după
încheietură, incluzând umerii și șoldurile, cu ajutorul părții de fier
al roții, având grijă sa nu ucidă victima.

Erau oase sfărâmate peste tot, sânge țâșnind iar întregul schelet
al victimei era zdrobit. Apoi membrele sfărâmate erau înfășurate
în jurul roții. Roata este una din cele mai oribile forme și
mecanisme de tortură. Ideea era ca membrele victimei să fie
zdrobite și împletite în jurul „spițelor” roții de fier, atașându-le de
acestea.
Zdrobitorul degetelor mari:
Acesta era un mecanism în care degetele mari ale mâinilor victimei
erau plasate și zdrobite. Proceduri similare erau folosite pentru
degetele de la picioare.

Aceste mecanisme erau adesea aplicate în același timp cu


Spânzurarea și alte mecanisme de torturare pentru mai multă durere.

Tortura cu apă:

Victima era dezbrăcată și legată de o masă sau de o


bancă, după care un tub îi era băgat și împins în gâtul
acesteia. Victimei i se turna apa prin acest tub, iar nasul
i-era ținut strâns, forțând-o să înghită toată apa.

După repetarea acestui lucru de mai multe ori până când


stomacul victimei mai avea un pic și exploda, banca sau
masa era înclinată pentru a pune presiune asupra inimii
li plămânilor.

În afară de o durere incredibilă, victima simțea că se


sufocă. Inchizitorii de asemenea băteau stomacul
victimei cu ciocane, până când produceau rupturi
interne. O altă variație era forțarea victimei să înghită
apă împreună cu sfori cu noduri. Apoi sforile erau trase
în mod violent din gura victimei, lucru care rezulta în
ruperea intestinelor.

Fecioara Maria:

O statuie a fecioarei acoperea partea frontală a acestui mecanism iar in


interior erau țepi, cuțite ascuțite sau cuie.

Mânerele mișcau brațele statuii, zdrobind victima cu cuțitele și cuiele


din interior.

Ministerele Bucuria lui Satan


79
Alte mecanisme și metode:
Li se dădea să mănânce cu forțata mâncare extrem de sărată, lucru care rezulta în sete
extremă și apoi nu li se oferea apă
Scufundarea în apă fiartă
Îmbrâncitul de către mai mulți inchizitori cu frânghii atașate de un cuier cu țepi. Aceasta
sfâșia carnea de pe gâtul victimei. Alte mecanism foloseau șuruburi care puteau fi strânse
Scaunul pentru rugăciune. O placă cu țepi pe care victima era forțată să îngenuncheze.
Șosete care conțineau țepi de fier
Prăjirea înceată a victimei deasupra focului
„Plimbarea vrăjitoarei” însemna forțarea unei victime să umble non-stop, pentru câteva zile,
până la epuizare totală. O variație a acestei metode era ținerea victimei cu picioarele
încrucișate pe un scaun de lemn, fără să doarmă sau să se miște. Unele victime aveau chiar și
80 de ani.
„Răsucirea.” Similar cu gulerul cu țepi, doar că o frânghie era legată foarte strâns în jurul
capului victimei și aceasta era împinsă de la un inchizitor la altul.
„Turka.” O variație a cleștelui folosit pentru a smulge unghiile.
Mulți erau aruncați în temnițe murdare, fără lumină și fără contact uman, în plus, aceștia
erau adesea înlănțuiți.
„Deasupra respirației” credința antică în faptul că făcând o vrăjitoare să sângereze deasupra
gurii și a nasului va rupe o vrajă incita inchizitorii să jupoaie pielea, să înțepe cu ace și alte
instrumente pentru fața victimei.

Galileo
Galileo Galilei, faimosul astronom și fizician italian
a fost una dintre cele mai cunoscute victime ale
Inchiziției. O scrisoare în care acesta a încercat să
demonstreze teoria Copernicană, faptul că
Pământul nu este centrul Universului, a fost dată
mai departe de câțiva dintre inamicii săi către
inchizitorii din Roma.

A fost cercetat în 1633 și găsit vinovat de eretism.


A fost forțat să își retragă afirmația în public și a
fost condamnat la închisoare pe viață în propria
casă. În 1979 Papa John Paul al 2-lea a declarat că
biserica romano-catolică „probabil că a greșit în
condamnarea lui Galileo” și a stabilit o comisie
pentru a studia cazul.1

În 1993 biserica catolică l-a scuzat „oficial” pe


Galileo, după 346 de ani. În alte cuvinte, l-au iertat
pentru că a vrut să ne învețe că planetele se învârt
în jurul Soarelui, nu Universul în jurul Pământului.

1
World Book Encyclopedia articol despre „Galileo.” ©1989

Ministerele Bucuria lui Satan 80


Pierderi de vieți:
Salzburg, Austria, 100 au fost omorâți între 1677-1681.
Regiunea Basque a Pirineilor; 1608, avocatul Pierre de Lancre a fost trimis în regiune pentru
a-i „prăpădii și distruge pe cei ce credeau în Zeii Păgâni.” Peste 600 au fost torturați și uciși.
Judecătorul de vrăjitoare Henri Boguet cca 1550-1619 a judecat la moarte în jur de 600 de
victime dintre care mulți erau copii mici ce au fost torturați în mod sistematic și apoi arși de
vii.
Femeie însărcinată a fost arsă de vie și din cauza traumei a dat naștere înainte să moară.
Copilul a fost aruncat în flăcări.
Orașul suedez Mora, 1669, mai mult de 300 au fost uciși. Printre aceștia și 15 copii. 36 copii
cu vârsta între 9-15 ani au fost obligați să treacă pe sub furcile caudine și apoi mâinile le erau
bătute cu nuiele o dată pe săptămână timp de un an. 20 dintre cei mai mici copii, toți sub
vârsta de 9 ani erau biciuiți pe mâini la ușa biserici pentru 3 Duminicii, una după alta. Mulți
alții erau bătuți cu severitate pentru ofense vrăjitorești
În Scoția sub domnia lui Oliver Cromwell, un număr de 120 de persoane au fost omorâte în
1661. Estimativ, în total au murit 17000 de oameni între 1563-1603.
În Wurzburg, Germania, președintele a scris un grafic al anului 1629: .”. sunt 300 de copii de
3-4 ani despre care se spune că ar fi avut sex cu Diavolul. Am văzut copii de 7 ani, omorâți, și
mici școlari curajoși de 10, 12, 14 și 15 ani”
Între ani 1623-1633, 900 de „vrăjitoare” au fost omorâte în Wurzburg. S-a păstrat mai
degrabă din cauza Iezuiților.
Cronicarul din Treves a raportat în 1586 că întreaga populație feminină a fost omorâtă de
inchizitori. Doar două femei au rămas în viață.
Cazuri au mai fost cele ce implicau Cavalerii Templieri, Ioana D’Arc care a fost înlănțuită de
gât, mâini și picioare și încuiată într-o cușcă de metal, Galileo care a afirmat că Pământul se
rotește în jurul Soarelui și că nu era centrul universului așa cum învăța biserica (vezi mai sus).

Cele de mai sus au fost preluate din Cassel Dictionary of Witchcraft scris de către David Pickering.

Duminică, 12 Martie 2002, Papa John Paul al 2-lea și-a cerut scuze pentru „greșelile bisericii în
ultimii 2000 de ani.”

Ministerele Bucuria lui Satan 81


Iehova: un mincinos și un ucigaș încă de la bun început
Exod 15:3 – Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul.

Adevărul adevărat apare în „sfânta biblie”, loc în care mai întâi de toate crimele împotriva copiilor
sunt rampante; cea mai notabilă întruchipare a diabolismului e atunci când „dumnezeul” iehova
face un sacrificiu uman chiar din fiul său (omor de copil) – iar aceasta este întreaga temă a
împărtășaniei creștine: o simulare a unui sacrificiu uman, lucru care dovedește cine este el cu
adevărat. Pentru mai multe detalii vezi articolul: Împărtășania creștină și crimele ritualiceevreiești

Deuteronomul 2:33-34
33. Domnul, Dumnezeul nostru, ni l-a dat în mâini și l-am bătut, pe el și pe fiii lui și pe tot
poporul lui.
34. I-am luat atunci toate cetățile și le-am nimicit cu desăvârșire: bărbați, femei și prunci i-am
nimicit cu desăvârșire și n-am lăsat să scape niciunul măcar.

Deuteronomul 7:23-24
23. Dar Domnul, Dumnezeul tău, le va da în mâna ta și le va pune cu totul pe fugă, până vor fi
nimicite.
24. Pe împărații lor îi va da în mâinile tale și le vei șterge numele de sub ceruri; niciunul din
aceste popoare nu va putea să stea împotriva ta, până le vei nimici.

Exodul 23:18 – Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; și grăsimea praznicului Meu
să nu rămână toată noaptea până dimineața.

„UN UCIGAȘ ȘI UN MINCINOS, ÎNCĂ DE LA BUN ÎNCEPUT”


Numeri 25:16-17
16. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
17. Priviți-i pe madianiți ca vrăjmași și ucideți-i

Numeri 31:17-18
17. Acum dar omorâți pe orice prunc de parte bărbătească și omorâți pe orice femeie care a
cunoscut pe un bărbat culcându-se cu el,
18. dar lăsați cu viață pentru voi toți pruncii de parte femeiască și pe toate fetele care n-au
cunoscut împreunarea cu un bărbat.

Psalmul 137:9 – Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi și-i va zdrobi de stâncă!

1 Samuel 15:3 – Du-te acum, bate pe Amalec și nimicește cu desăvârșire tot ce-i al lui; să nu-i
cruți și să omori bărbații și femeile, copiii și pruncii, cămilele și măgarii, boii și oile.

NU E NICIO MIRARE CĂ ACEIA CARE SE LEAGĂ ÎN ACESTE ENERGII ANTI-UMANE ȘI CRIMINALE ALE
CREȘTINISMULUI (ȘI A IUDAISMULUI ȘI ISLAMULUI) COMIT ASTFEL DE CRIME ODIOASE.

Ministerele Bucuria lui Satan 82


SĂ NU UCIZI????
Luca 19:27 – Cât despre vrăjmașii mei, care n-au vrut să împărățesc eu peste ei, aduceți-i
încoace și tăiați-i înaintea mea.
– Isus nazarineanul, poruncindu-le altora să comită crime.

CINSTEȘTE PE TATĂL ȘI PE MAMA TA????


Matei 10:34-36
34. Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa și pe noră de soacra sa.
36. Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui.
– cuvintele lui Isus din Nazaret

PE CINE A OMORÂT SATAN?


Nu există absolut nimic spiritual în biblie sau creștinism. În schimb, acestea amândouă sunt pline de
contradicții și versete aflate în opoziție unul față de celălalt. Acest lucru este așa pentru a se asigura
că biblia se va adapta la orice situație sau perioadă de timp, pentru ca programul creștinismului să
poată fi perpetuat. Unele interpolări au fost strecurate acolo în secret de unii autori antici, în
strigătul lor după ajutor; acest lucru nu se diferențiază deloc de pictarea intenționată a OZN-urilor în
diferite picturi renumite (caută asta pe Google).

Extrasele de mai sus reprezintă doar un mic exemplu din uciderile nesfârșite, tortura, măcelurile
copiilor și a infanților, împreună cu alte crime de neconceput comise din ordinele lui iehova și, DA,
din ordinele lui Isus nazarineanul. Nu te lăsa prostit sau amăgit de încercările creștinilor de a te
induce în confuzie.

„SATAN” înseamnă „ADVĂR” în sanscrită. Satan nu se contrazice pe el însuși. Până și în sala de


judecată, un avocat dovedește vinovăția inculpatului din contradicțiile acestuia. UN MINCINOS ȘI UN
ÎNȘELĂTOR ADEVĂRAT SE CONTRAZICE PE EL ÎNSUȘI!

„Îl vom distruge pe Dumnezeu” – Protocoalele bătrânilor zionului.

„Satan” înseamnă „inamic” în ebraică.

Rabinul Yaacov Perrin: – „Un milion de arabi nu valorează cât o unghie de evreu.” – (NY Daily
News, 28 februarie 1994, p.6)

UCIDERE ÎN MASĂ A GENTILILOR


Exodul 15:3 – Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul.

Exodus 17:13-16
13. Și Iosua a biruit pe Amalec și poporul lui cu tăișul sabiei.
14. Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, și
spune lui Iosua că voi șterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.”
15. Moise a zidit un altar și i-a pus numele „Domnul, steagul meu.”
16. El a zis: „Pentru că și-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul
va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!”

Ministerele Bucuria lui Satan 83


IEHOVA COMITE MAI MULTE OMORURI
Exodul 23:27 – Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi distruge toate popoarele la care vei
ajunge și voi face ca toți vrăjmașii tăi să dea dosul înaintea ta.

Rabinul Yitzhak Ginsburg a declarat că: „trebuie să admitem că sângele evreiesc și cel de goy1 nu
sunt unul și același lucru.” – (NY Times, 6 iunie 1989, p.5)

„IEHOVA” ORDONĂ MASACRAREA A MII DE GENTILI:


Exodul 32:27-28
28. Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise și aproape trei mii de oameni au pierit în ziua
aceea din popor.
29. Moise a zis: „Predați-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului și fratelui vostru, pentru
ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!”

„IEHOVA” LE ORDONĂ EVREILOR SĂ UCIDĂ CHIAR MAI MULȚI GENTILI:


Leviticul 26:7-8
7. Veți urmări pe vrăjmașii voștri, și ei vor cădea uciși de sabie înaintea voastră.
8. Cinci dintre voi vor urmări o sută și o sută dintre voi vor urmări zece mii, și vrăjmașii voștri
vor cădea uciși de sabie înaintea voastră.

Ehud Sprinzak, profesor la Universitatea din Ierusalim detalia filozofia lui Kahane și Goldstein:
„Aceștia cred că e voia lui Dumnezeu să comită violențe împotriva „goyim” – (NY Daily News, 26
februarie 1994, p. 5)

ALE UCIDERILE GENTILILOR: CANAANIȚII:


Numeri 21:3 – Domnul a auzit glasul lui Israel și a dat pe canaaniți în mâinile lui. Israeliții i-au
nimicit cu desăvârșire, pe ei și cetățile lor, și locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină).

ACUM CANIBALISM – EVREII MĂNÂNCĂ GENTILI MORȚI:


Numeri 23:24 – Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică Și se ridică întocmai ca un leu. Nu se
culcă până ce n-a mâncat prada Și n-a băut sângele celor uciși.”

Geneza 49:27 – Beniamin este un lup care sfâșie; Dimineața mănâncă prada, Iar seara împarte
prada răpită.”

CITAT DIN TALMUDUL EVREIESC:


Sanhedrin 59a: – „Uciderea goyim este identică cu uciderea unui animal sălbatic.”

1
„goy” sau pluralul „goyim”: cuvinte evreiești derogatorii, pentru gentili. Rădăcina acestui cuvânt e „goeti” –
vezi „goetia”. Zeii gentili sunt Demonii din Goetia. „Devi” – un titlu antic pentru Zeii noștri, însemnând
perfecțiune – a devenit „Diavol”. Satan este Zeul Gentililor, e Zeul nostru creator. „Satan” înseamnă „inamic”
în ebraică.

Ministerele Bucuria lui Satan 84


GENOCIDUL GENTILILOR MADIANIȚI:
Numeri 25:16-17
16. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
17. „Priviți-i pe madianiți ca vrăjmași și ucideți-i,

Numeri 31:7-8
7. Au înaintat împotriva Madianului, după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul, și au
omorât pe toți bărbații.
8. Împreună cu toți ceilalți, au omorât și pe împărații Madianului: Evi, Rechem, Țur, Hur și
Reba, cei cinci împărați ai Madianului; au ucis cu sabia și pe Balaam, fiul lui Beor.

CITATE DIN TALMUDUL EVREIESC:


18. Tosefta. Aboda Zara B, 5: – „Dacă un goy omoară un alt goy sau un evreu, acesta este
vinovat; însă dacă un evreu omoară un goy, acesta nu este vinovat.”

Yebhamoth 11b: – „Sunt permise relațiile sexuale cu o fetiță, dacă aceasta are trei ani.”

Nidrasch Talpioth, p. 225-L: – „Iehova a creat ne-evreii în formă umană pentru ca evreul să nu
fie servit de fiare. Prin urmare, ne-evreul este un animal în formă umană și osândit să îl
servească pe evreu zi și noapte.”

TRANSFORMAREA FEMEILOR ȘI COPIILOR GENTILI ÎN SCLAVI:


Numeri 31:9-11
9. Copiii lui Israel au luat prinse pe femeile madianiților cu pruncii lor și le-au jefuit toate vitele,
toate turmele și toate bogățiile.
10. Le-au ars toate cetățile pe care le locuiau și toate ocoalele lor.
11. Au luat toată prada și toate jafurile de oameni și dobitoace,

CITAT DIN TALMUDUL EVREIESC:


Schulchan Aruch, Choszen Hamiszpat 348: – „Căci toate proprietățile celorlalte națiuni aparțin
națiunii evreiești, care, prin urmare, are dreptul de a le confisca fără scrupule.”

ALTE UCIDERI ÎN MASĂ ȘI GENOCID AL GENTILILOR. PARTEA CU JEFUIREA PROPRIETĂȚILOR GENTILE


ESTE UN EXEMPLU CLAR PENTRU CEEA CE STATUL BANDIT AL ISRAELULUI AU FĂCUT ÎN PALESTINA
DIN ZILELE NOASTRE (DESCENDENȚII FILISTENILOR).

Deuteronomul 2:20-23
20. Țara aceasta trecea, de asemenea, ca o țară a lui Refaim; mai înainte, locuiau în ea
refaimiții, și amoniții îi numeau zamzumimi:
21. un popor mare, mult la număr și de statură înaltă, ca anachimii. Domnul i-a nimicit
dinaintea amoniților, care i-au izgonit și s-au așezat în locul lor.
22. (Așa a făcut Domnul și pentru copiii lui Esau, care locuiesc în Seir, când a nimicit pe horiți
dinaintea lor; ei i-au izgonit și s-au așezat în locul lor, până în ziua de azi.
23. De asemenea, aviții, care locuiau în sate până la Gaza, au fost nimiciți de caftoriți, ieșiți din
Caftor, care s-au așezat în locul lor.)

Ministerele Bucuria lui Satan 85


CITAT DIN TALMUDUL EVREIESC:
Hilkkoth Akum X1: – „Să nu-ți fie milă de goyim.”

Deuteronomul 2:30-34
30. Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n-a vrut să ne lase să trecem pe la el, căci Domnul,
Dumnezeul tău, i-a făcut duhul neînduplecat și i-a împietrit inima, ca să-l dea în mâinile tale,
cum vezi azi. 31. Domnul mi-a zis: ‘Vezi, acum încep să-ți dau pe Sihon și țara lui; începe și tu
dar să-i iei în stăpânire țara ca s-o moștenești.’
32. Sihon ne-a ieșit înainte cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră, la Iahaț.
33. Domnul, Dumnezeul nostru, ni l-a dat în mâini și l-am bătut, pe el și pe fiii lui și pe tot
poporul lui. 34. I-am luat atunci toate cetățile și le-am nimicit cu desăvârșire: bărbați, femei și
prunci i-am nimicit cu desăvârșire și n-am lăsat să scape niciunul măcar.

CITAT DIN TALMUDUL EVREIESC:


Seph. Jp., 92, 1: – „Dumnezeu le-a dat evreilor putere peste bunurile și sângele tuturor
națiunilor.”

Deuteronomul 2:35 – Numai vitele le-am răpit pentru noi, precum și prada din cetățile pe care
le luaserăm.

CITAT DIN TALMUDUL EVREIESC:


Sanhedrin 57a. – „Când un evreu omoară un Gentil (Cuthean), acesta nu va fi pedepsit cu
moartea. Un evreu poate păstra lucrurile pe care le fură de la un Gentil.”

Baba Kamma 37b. – „Gentilii nu sunt protejați de lege și dumnezeu le-a pus banii în mâinile lui
Israel.”

Deuteronomul 2:36-37
36. De la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, și de la cetatea care este în vale până la
Galaad, n-a fost nicio cetate prea tare pentru noi: Domnul, Dumnezeul nostru, ni le-a dat pe
toate în mână.
37. Dar de țara copiilor lui Amon nu te-ai apropiat, de toate malurile pârâului Iaboc, de cetățile
de la munte și de toate locurile pe care te-a oprit Domnul, Dumnezeul tău, să le lovești.

HITIȚII, GHIRGASIȚII, AMORIȚII, CANAANIȚII, FEREZIȚII, HIVIȚII ȘI IEBUSIȚII SUNT TOATE NAȚIUNI
GENTILE
Deuteronom 7:1-4
1. Când Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în țara în care vei intra și o vei lua în stăpânire și
va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe hetiți, pe ghirgasiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe
fereziți, pe heviți și pe iebusiți, șapte neamuri mai mari la număr și mai puternice decât tine,
2. când Domnul, Dumnezeul tău, ți le va da în mâini și le vei bate, să le nimicești cu desăvârșire,
să nu închei legământ cu ele și să n-ai milă de ele.
3. Să nu te încuscrești cu popoarele acestea, să nu măriți pe fetele tale după fiii lor și să nu iei
pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi,
4. căci ar abate de la Mine pe fiii tăi și ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S-ar aprinde de
mânie împotriva voastră și te-ar nimici îndată.

Ministerele Bucuria lui Satan 86


AICI EVREII SUNT FĂȚIȘI CU PRIVIRE LA DISTRUGEREA ZEILOR GENTILI:
Deuteronom 7:5-6
5. Dimpotrivă, iată cum să vă purtați cu ele: să le surpați altarele, să le sfărâmați stâlpii
idolești, să le tăiați pomii închinați dumnezeilor lor și să ardeți în foc chipurile lor cioplite.
6. Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul, Dumnezeul tău, te-a
ales să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului.

Deuteronomul 7:21-24
21. Să nu te înspăimânți de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, Dumnezeul cel
mare și înfricoșat.
22. Și Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le
vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulțească fiarele câmpului împotriva ta.
23. Dar Domnul, Dumnezeul tău, le va da în mâna ta și le va pune cu totul pe fugă, până vor fi
nimicite.
24. Pe împărații lor îi va da în mâinile tale și le vei șterge numele de sub ceruri; niciunul din
aceste popoare nu va putea să stea împotriva ta, până le vei nimici.

Gentilii au fost îndoctrinați cu aceste minciuni evreiești. Am fost deconectați de la Zeii și de la


cultura noastră. Acestea au fost înlocuite cu caractere evreiești fictive pe care Gentilii să le venereze
ca niște sclavi; acest lucru creează o legătură subliminală foarte puternică. Acest lucru este
responsabil pentru războaiele pe care Gentilii mereu le-a purtat pentru evrei, fără să se gândească
măcar la ceea ce fac. Ceea ce s-a petrecut în Irak este un exemplu perfect.

Deuteronomul 7:25-26
25. Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeți în foc. Să nu poftești și să nu iei pentru tine
argintul și aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă, căci ele
sunt o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
26. Să nu aduci niciun lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvârșire, tu și lucrul
acela; să-ți fie groază de el, să-ți fie scârbă de el, căci este un lucru blestemat.

Deuteronomul 12:27-30
27. Să-ți aduci arderile-de-tot, carnea și sângele pe altarul Domnului Dumnezeului tău; în
celelalte jertfe ale tale, sângele să fie vărsat pe altarul Domnului Dumnezeului tău, iar carnea
s-o mănânci.
28. Păzește și ascultă toate aceste lucruri pe care ți le poruncesc, ca să fii fericit tu și copiii tăi
după tine, pe vecie, făcând ce este bine și ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.
29. După ce Domnul, Dumnezeul tău, va nimici toate neamurile pe care le vei izgoni dinaintea
ta, după ce le vei izgoni și te vei așeza în țara lor,
30. vezi să nu te lași prins în cursă, călcând pe urmele lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta.
Ferește-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor și să zici: ‘Cum slujeau neamurile acestea
dumnezeilor lor? Și eu vreau să fac la fel.’

ENERGIA UMANĂ NU ESTE SUFICIENTĂ. IEHOVA ARE NEVOIE DE SACRIFICII DE SÂNGE ANIMAL:
Exodul 20:24 – Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ți aduci arderile-de-tot și jertfele de
mulțumire, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine
și te voi binecuvânta.

Ministerele Bucuria lui Satan 87


Exodul 24:4-8
4. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineață, a zidit un altar la
poalele muntelui și a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminții ale lui
Israel.
5. A trimis pe niște tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot și să junghie
tauri ca jertfe de mulțumire.
6. Moise a luat jumătate din sânge și l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe
altar.
7. A luat cartea legământului și a citit-o în fața poporului. Ei au zis: „Vom face și vom asculta
tot ce a zis Domnul.”
8. Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut
Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”

ALTE INSTRUCȚIUNI DE LA IEHOVA, PENTRU SACRIFICIILE DE SÂNGE:


Exodul 23:28 – Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; și grăsimea praznicului Meu
să nu rămână toată noaptea până dimineața.

Exodul 29:10-31
10. Să aduci vițelul înaintea cortului întâlnirii și Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul
vițelului.
11. Să junghii vițelul înaintea Domnului, la ușa cortului întâlnirii.
12. Să iei cu degetul tău din sângele vițelului, să pui pe coarnele altarului, iar celălalt sânge să-l
verși la picioarele altarului.
13. Să iei toată grăsimea care acoperă măruntaiele și prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu
grăsimea care-i acoperă și să le arzi pe altar.
14. Dar carnea vițelului, pielea și balega lui să le arzi în foc, afară din tabără: aceasta este o
jertfă pentru păcat.
15. Să iei pe unul din cei doi berbeci; iar Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul berbecului.
16. Să junghii berbecul; să-i iei sângele și să-l stropești pe altar de jur împrejur.
17. Apoi, să tai berbecul în bucăți și să-i speli măruntaiele și picioarele, și să le pui lângă
celelalte bucăți și lângă capul lui.
18. Berbecul să-l arzi de tot pe altar; aceasta este o ardere-de-tot pentru Domnul, este o jertfă
mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
19. Să iei apoi pe celălalt berbec, iar Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul berbecului.
20. Să junghii berbecul; să iei din sângele lui, să pui pe vârful urechii drepte a lui Aaron și pe
vârful urechii drepte a fiilor lui, pe degetul cel mare al mâinii lor drepte și pe degetul cel mare
al piciorului lor drept, iar celălalt sânge să-l stropești pe altar de jur împrejur.
21. Să iei din sângele de pe altar și din untdelemnul pentru ungere și să stropești pe Aaron și
veșmintele lui, pe fiii lui și veșmintele lor. Astfel vor fi închinați Aaron și veșmintele lui, fiii și
veșmintele lor în slujba Domnului.
22. Să iei apoi grăsimea berbecului, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul
ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea care-i acoperă și spata dreaptă, căci acesta este un
berbec de închinare în slujba Domnului;
23. din coș să iei, din azimele puse înaintea Domnului, o turtă de pâine, o turtă cu untdelemn și
o plăcintă.
24. Toate acestea să le pui în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor lui și să le legeni într-o parte și
într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului.

Ministerele Bucuria lui Satan 88


25. Să le iei apoi din mâinile lor și să le arzi pe altar, deasupra arderii-de-tot; aceasta este o
jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, de un miros plăcut Domnului.
26. Să iei și pieptul berbecului care va sluji la închinarea lui Aaron în slujba Domnului și să-l
legeni într-o parte și în alta, ca un dar legănat înaintea Domnului: aceasta va fi partea ta.
27. Să sfințești pieptul legănat și spata ridicată din berbecul care va sluji la închinarea lui Aaron
și a fiilor lui în slujba Domnului, pieptul legănându-l într-o parte și într-alta, spata înfățișând-o
înaintea Domnului prin ridicare.
28. Ele vor fi ale lui Aaron și ale fiilor lui, printr-o lege veșnică, pe care o vor ține copiii lui Israel;
căci este o jertfă adusă prin ridicare, și, în jertfele de mulțumire ale copiilor lui Israel, jertfa
adusă prin ridicare va fi a Domnului.
29. Veșmintele sfinte ale lui Aaron vor fi după el ale fiilor lui, care le vor pune când vor fi unși și
când vor fi închinați în slujbă.
30. Vor fi purtate timp de șapte zile de acela dintre fiii lui, care îi va urma în slujba preoției și
care va intra în cortul întâlnirii ca să facă slujba în Sfântul Locaș.
31. Să iei apoi berbecul pentru închinarea în slujba Domnului și să pui să-i fiarbă carnea într-un
loc sfânt.

Leviticul 1:1-17
1. Domnul a chemat pe Moise, i-a vorbit din cortul întâlnirii și a zis:
2. „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Când cineva dintre voi va aduce un dar Domnului,
să-l aducă din vite, fie din cireadă, fie din turmă.
3. Dacă darul lui va fi o ardere-de-tot din cireadă, să-l aducă din partea bărbătească fără cusur,
și anume să-l aducă la ușa cortului întâlnirii, înaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului.
4. Să-și pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere-de-tot, și va fi primit de Domnul, ca să
facă ispășire pentru el.
5. Să junghie vițelul înaintea Domnului și preoții, fiii lui Aaron, să aducă sângele și să-l
stropească de jur împrejur pe altarul de la ușa cortului întâlnirii.
6. Să jupoaie vițelul adus ca ardere-de-tot și să-l taie în bucăți.
7. Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar și să pună lemne pe foc.
8. Preoții, fiii lui Aaron, să așeze bucățile, capul și grăsimea pe lemnele puse pe focul de pe
altar.
9. Să spele cu apă măruntaiele și picioarele, și preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o
ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
10. Dacă darul lui va fi o ardere-de-tot din turmă, de miei sau capre, să aducă o parte
bărbătească fără cusur.
11. Să-l junghie în partea de miazănoapte a altarului, înaintea Domnului, și preoții, fiii lui
Aaron, să-i stropească sângele pe altar de jur împrejur.
12. El să-l taie în bucăți, și preotul să le pună, împreună cu capul și grăsimea, pe lemnele din
focul de pe altar.
13. Să spele cu apă măruntaiele și picioarele, și preotul să le aducă pe toate și să le ardă pe
altar. Aceasta este o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
14. Dacă darul adus de el Domnului va fi o ardere-de-tot din păsări, să-l aducă din turturele sau
din pui de porumbel.
15. Preotul să aducă pasărea pe altar, să-i despice capul cu unghia și s-o ardă pe altar, iar
sângele să i se scurgă pe un perete al altarului.
16. Să scoată gușa cu penele ei și s-o arunce lângă altar, spre răsărit, în locul unde se strânge
cenușa.

Ministerele Bucuria lui Satan 89


17. Să-i frângă aripile, fără să le dezlipească, și preotul să ardă pasărea pe altar, pe lemnele de
pe foc. Aceasta este o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Leviticul 7:1-5
1. Iată legea jertfei pentru vină: ea este un lucru preasfânt.
2. În locul unde se junghie arderea-de-tot, să se junghie și vita care slujește ca jertfă pentru
vină. Sângele ei să se stropească pe altar de jur împrejur.
3. Să i se aducă toată grăsimea, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele,
4. cei doi rărunchi și grăsimea de pe ei, de pe coapse, și prapurul ficatului, care va fi dezlipit de
lângă rărunchi.
5. Preotul să le ardă pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă
pentru vină.

Leviticul 7:14 – Din toate acele daruri să aducă Domnului câte o bucată ca dar ridicat; ea să fie
a preotului care stropește sângele jertfei de mulțumire.

„DOMNUL” ARE NEVOIE DE FIECARE PICĂTURĂ DE SÂNGE DIN SACRIFICIUL ANIMAL


Leviticul 7:27 – Cine va mânca vreun fel de sânge va fi nimicit din poporul său!’

Aici e nevoie de mai alte sacrificii de sânge pentru a îndepărta blestemul leprei pe care însuși iehova
a cauzat-o:

Leviticul 14:34; 49-57


34. „După ce veți intra în țara Canaanului, pe care v-o dau în stăpânire, dacă voi trimite o rană
de lepră pe vreo casă din țara pe care o veți stăpâni,
49. Pentru curățirea casei să ia două păsări, lemn de cedru, cârmâz și isop.
50. Să junghie una din păsări într-un vas de pământ, într-o apă curgătoare.
51. Să ia lemnul de cedru, isopul, cârmâzul și pasărea cea vie; să le înmoaie în sângele păsării
junghiate și în apa curgătoare și să stropească de șapte ori casa.
52. Să curățească casa cu sângele păsării, cu apa curgătoare cu pasărea cea vie, cu lemnul de
cedru, cu isopul și cârmâzul.
53. Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe câmp. Să facă astfel ispășire pentru casă,
și ea va fi curată.
54. Aceasta este legea pentru orice rană de lepră și pentru râia de cap,
55. pentru lepra de pe haine și de pe case,
56. pentru umflături, pentru pecingini și pentru pete:
57. ea arată când un lucru este necurat și când este curat. Aceasta este legea pentru lepră.”

Alte exemple de sacrificii de sânge pentru iehova, aici:


Leviticul 8:14- 32
Leviticul 9:1- 24
Leviticul 14:1- 5
Leviticul 14:12-28
Leviticul 23:12-21
Numberl 19:1- 7

Ministerele Bucuria lui Satan 90


Adevărul despre caritatea creștină
Pentru că bisericile sunt scutite de taxe, cetățeanul de rând plătește în jur de $925.00 pe an
pentru a le suporta.
Potrivit Internal Revenue Service, donațiile pentru biserici depășesc în total suma 19
MILIARDE de dolari pe an. Aici nu sunt incluse profiturile din afaceri, acțiunile la bursă,
serviciile pe care le întrețin (nunți, botezuri) sau articolele pe care le vând (lumânări, icoane,
etc.)
Biserica mormonă colectează peste 4,3 miliarde de dolari pe an de la proprii ei membrii și
alte 400 de milioane de dolari din multele întreprinderi comerciale achiziționate cu bani
scutiți de taxe.
Numai în Texas, bisericile deține afaceri imobiliare de 81 miliarde de dolari, iar în Los
Angeles valoarea acesteia se ridică la 1,3 miliarde de dolari. Ia în calcul și afacerile imobiliare
pe care le dețin în New York, Chicago, Boston și în celelalte state … suma e năucitoare.
Fiecare ban pentru care bisericile nu plătesc taxe, tu ca persoană contribuabilă trebuie să
compenseze pentru acestea.
Crescând în putere și influență, bisericile creștine dețin 20-25% din întreaga afacere
imobiliară din America.1

În 1993, capelanul casei reprezentative a Americii, a avut un salariu de 115.300 de dolari. Capelanul
senatului, a avut un salariu asemănător, cu un extra buget de 300.000 de dolari pentru salariile
secretarilor și pentru taxele de birou.

Pe tema avorturilor … fără îndoială acesta rămâne la atitudinea fiecăruia, însă vreau să expun
lucrurile care au loc în culisele mișcărilor creștine „pro-viață.”

Mai întâi de toate vreau să menționez că, dacă creștinismul nu ne-ar fi pus și în domeniul acesta
bețe în roate, ar fi existat contracepții efective. Abstinența nu este sănătoasă și nu funcționează.

Cât despre poziția fermă a bisericilor creștine în interzicerea contracepției și a avortului, aceasta
este o escrocherie aducătoare de bani. Copiii sunt aceia care plătesc. Intențiile din spatele acestei
propagande care sunt făcute cunoscute publicului, vin sub pretextul bunei conștiințe și a
umanitarismului. Însă, în spatele cortinei, descoperim adevărata realitate.

Ateiștii americani au expus-o pe „maica Tereza” acum câțiva ani. Această femeie a primit milioane –
dacă nu mai mult - sub formă de donații. Cea mai mare parte din bani s-au evaporat fără urme.

Cel mai mare număr dintre victimele mișcărilor „pro-life” sunt din țările lumii a treia. Cele mai multe
din țările din Africa, America Centrală și de Sud și din Asia; au fost exploatate și infectate de
creștinism. Misionarii se întorc din nou și din nou în aceste zone ale lumii pentru că acești oameni
sunt săraci și analfabeți, ceea ce îi face gazde perfecte pentru agenda lor vicioasă.

Pentru a hrăni, îmbrăca și adăposti o persoană în cele mai multe dintre aceste locuri, costă numai 10
cenți pe zi și un bol cu orez. Copiii umblă ogârjiți pe străzi, îmbrăcați numai cu vechituri și cârpe.

1
The Book Your church Doesn't Want You To Read, de Tom C. Leedom, ediția 1993

Ministerele Bucuria lui Satan 91


Mortalitatea este foarte ridicată și bisericile creștine se folosesc de acest fapt pentru a strânge
milioane peste milioane de dolari sub formă de donații scutite de plată, pentru „a le da” acestor
copii. Realitatea tristă e că puțin sau chiar nimic din aceste donații, ajung la acești copii. Datorită
faptului că nivelul mortalității infantile – datorită foametei și a bolilor – este unul ridicat, bisericile
catolice exploatează acest lucru prin interzicerea contracepției și a avortului. În schimb, asta le oferă
bisericilor alți copii pe care să îi folosească drept motiv pentru a cere credincioșilor să doneze și mai
mulți bani … și uite așa, copiii nefericiți din aceste zone continuă să se nască și apoi să sufere,
plătind astfel prețul pentru lăcomia bisericilor creștine. Pe lângă asta, mulți dintre copiii care
supraviețuiesc, sunt mai apoi folosiți în mod vicios și brutal ca forță de muncă ieftină; în traducere,
asta înseamnă sclavie. Corporațiile și monopolurile deținute sau operate de evrei, vor mână ieftină
de muncă, vor sclavi pe care să îi muncească în mod sistematic, pe nimic, până cad morți; fără a se
diferenția cu ceva de comunismul evreiesc.

Cu toate donațiile occidentalilor, bisericile creștine ar fi putut asigura cu ușurință un trai decent
întregii populații din țările lumii a treia. Însă situația acestor nefericiți sfârșește a fii doar modalitate
de făcut mai muți bani de către creștinism. În cazurile rare în care acești lideri creștini sunt
investigați de autorități, nelegiuirile de care se fac vinovați sunt nesfârșite. Biserica creștină cu toți
banii și bogățiile ei scutite de taxe, s-au organizat într-un bloc puternic de vot, care mereu blochează
orice tentativă de a schimba legislația țării.

„Au constrâns atât de mulți senatori și reprezentativi, avându-și până și propriile lor grupuri de
lobby, încât a fost practic imposibilă promulgarea unor legi care să-i forțeze să plătească taxe,
permițându-și astfel să continue să crească în putere cu fonduri nelimitate.”1

În Mexic, oameni săraci, desculți și cu cârpe în loc de îmbrăcăminte, merg pe jos și 15 mile în căldură
dogoritoare, pentru a participa la serviciile unei biserici generoase care le ia un procent din venituri
și asta în timp ce ei trăiesc în condiții de mahala, în case cu podea de pământ și cu un acoperiș de
tablă ondulată. Bisericile sunt decorate cu aur și continuă să stoarcă zeciuiala din acești oameni.

Caritatea creștină e o prefăcătorie. Dau săracilor pe atât de puțin pe cât posibil, de ochii oamenilor,
pentru a-și putea păstra imaginea de umanitarism, însă cea mai mare parte din aceste donații
căptușesc buzunarele preoților și pastorilor și sunt canalizate în activități criminale organizate și
pentru avansarea comunismului evreiesc. Problemele cu care oamenii vin la ei sunt arareori sau
chiar niciodată rezolvate. Le spun dependenților de droguri să se roage, etc. Sunt ținuți departe de
meditația de împuternicire și de cunoștința despre suflet, care le-ar vindeca aceste dorințe. Oamenii
rămân schilozi în sistemul creștin și sunt exploatați. Aceia care vin la „Isus” se pot simți mai bine
dată fiind emoția de moment, însă „Isus” nu durează mult și persoana se trezește intrând la apă
chiar mai rău decât înainte; „Isus” nu dă doi bani pe ei, ci îi folosește până nu mai poate, apoi îi
aruncă la gunoi.

Cea mai mare parte din donațiile creștine ajung în fonduri pentru război și în activități criminale.

În „consiliul național și global al bisericilor” sunt incluse bisericile luterane, episcopale, baptiste,
prezbiteriene, metodiste, precum și alte dominațiuni.

1
The Book Your church Doesn't Want You To Read, de Tom C. Leedom, ediția 1993. Capitolul intitulat „The Tax-Free Ride"
paginile 341-349

Ministerele Bucuria lui Satan 92


„Consiliul Global și cel Național al Bisericilor și afiliatele acestora, susținute prin donațiile
bisericești, ajută la finanțarea diverselor războaie și operațiuni secrete. Bisericile magistrale
susțin cauzele și crimele aripii de stânga, în timp ce bisericile fundamentaliste susțin cauzele și
crimele aripii de dreapta. Sângele vărsat e pe mâna fiecărui donator.”

„Într-o mărturie zguduitoare pe care John Stockwell, un fost ofițer CIA a dat-o la Universitatea
Americană din Washington DC și care a fost televizată pe canalul C-Span, 12 decembrie 1989,
acesta a vorbit despre felul în care unii misionari creștini dădeau buzna în bordeiele din satele
inocente pe care le evanghelizau. Acesta i-a văzut cum au târât un bărbat afară din casă și l-
au castrat în fața soției și a copiilor acestuia. Mai apoi, acești sălbateci i-au violat soția, după
care i-au tăiat sânii jos cu baionetele. Copiii terifiați ai acestora au fost forțați să privească
întreaga scenă. Repet, aceste atrocități au fost finanțate, în parte, din banii pe care oamenii îi
pun în colectele și urnele de donații și ale bisericii; în schimb, bisericile le spun credincioșilor că
aceste colecte speciale sunt trimise în „fondul global pentru combaterea foamei.” Parte din
tragedie e faptul că nicaraguanii sunt un popor minunat, îi iubesc pe americani și încă nu pot
înțelege de ce aceștia le-ar face una ca asta.”1

„Isus” nu-i vindecă pe dependenții de droguri

Nu este decât o coșarcă imensă de colectat bani și de exploatare a ființelor umane. Dacă vrei să
scapi de un lucru, acesta trebuie înlocuit cu altceva; nu cu un gol. De regulă, victimele creștine o iau
repede la vale, la scurtă vreme după convertire. Oamenii cu dependențe serioase de droguri trebuie
să-și trateze slăbiciunea și găurile pe care le au în aură și să se împuternicească cu energia de care
au nevoie pentru a nu se trezi din nou înapoi în problema din care au plecat. Bisericile creștine nu le
oferă nimic de acest fel. În schimb, acestea îi ademenesc pe amărâții care caută cu disperare ajutor,
cu scopul de a-i exploata de puținii bani pe care au. Victima plătește sume mari de bani și în schimb i
se dă noi probleme, pe care nu le avea înainte de a se converti. Nazarineanul stoarce victima de
încrederea de sine, de confidența și de energiile vitale ale acesteia, împingând-o prin asta spre
punctul de ceda din nou dependenței. Odată reîntoarsă în dependență, victimei i se spune că este
un „păcătos” care trebuie să se pocăiască (lucru care îi slăbește și mai mult încrederea de sine,
simțul valorii personale și confidența în propriile puteri, lucruri de care dependentul are atât de
multă nevoie pentru a depăși dependența). Prin asta se creează un cerc vicios al cruzimii și al
exploatării umane.

Satan ne oferă tărie, încredere de sine și puterea prin care putem depăși dependențele de droguri.
Când aura și chakrele îți sunt sănătoase, nu tânjești după aceste substanțe, în încercarea de a
compensa deficiențele psihice.

În încheiere, serviciile sociale prin departamentele de ajutorare, împreună cu alte agenții


statale/guvernamentale; sau altele precum Crucea Roșie, toate depun de o mie de ori mai mult
efort pentru a-i ajuta pe neprivilegiați și pe cei loviți de sărăcie, decât a făcut vreodată bisericile
creștine. Pe lângă asta, spre deosebire de bisericile creștine, aceste agenții mai sus amintite nu îți
cer nici libertatea la schimb, nici mintea și nici sufletul tău.

1
The Book Your church Doesn't Want You To Read, de Tom C. Leedom, ediția 1993. Capitolul intitulat „The Tax-Free Ride"
paginile 341-349

Ministerele Bucuria lui Satan 93


Rădăcinile evreiești ale comunismului
„Teologia creștină este strămoșul Bolșevismului” – Oswald Spengler

„Creștinismul și comunismul sunt asemănătoare, atât în mod spiritual cât și ideologic. Acesta
este un concept destul de cunoscut care a fost adoptat de diferiți filozofi, de la Thomas More
la Lev Tolstoy. Puțini știu că primul stat socialist din lume a fost stabilit în Paraguay și era
bazat pe ideile iezuiților catolici, înainte ca Marx să-și fi creat învățăturile.”

„Societatea lui Isus – ordinul religios al iezuiților – din Biserica Catolică era oarecum echivalent
cu KGB-ul în Uniunea Sovietică.”1

„Ziarele americane pretind că a fost fondat dinainte ca Stalin să salveze creștinismul” – Josef
Goebbels2

Comunismul nu este contra creștinismului, așa cum majoritatea oamenilor cred:


În plus, biserica catolică din China are peste 70 de milioane de membrii și numărul acestora este în
creștere. De asemenea, în Coreea Comunistă de Nord există Catedrala catolică Changchun;
catedrala nominală a episcopului romano-catolic în Pyongyang, Coreea de Nord. Biserica Ortodoxă
Rusă a lucrat mână în mână cu Partidul Comunist din URSS. Violența împotriva preoțimii în timpul
revoluției a existat doar pentru a curăța elementele țariste din ierarhia lor și nimic mai mult. Stalin a
lucrat în mod deschis cu Biserica Ortodoxă pentru a ajuta eforturile războiului comunist pentru
armata roșie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În prezent, în Rusia, preoțimea din pătura
înaltă a bisericii ortodoxe ruse sprijină în mod direct o mișcare creștină comunistă în cadrul națiunii.
Biserica catolică de asemenea a avut putere în doctrina comunistă și liberatoare din America de Sud.
Faptul că preoțimea catolică a putut traversa „Cortina de Fier” cu ușurință în timpul războiului rece
nu e nici o eroare.

80 de milioane de Biblii tipărite și încă se mai tipăresc– link către un articol din „creștinismul de azi”:
http://www.christiantoday.com/article/80.million.bibles.printed.in.china.and.counting/27047.htm

„Ernst Bloch (1885-1977) a fost un filozof german marxist cu o doctrină atee. Cu toate că nu
era creștin, se știe că el ar fi „făcut acordul” între comunismul creștin și branșa leninistă a
marxismului. Una dintre principalele lucrări ale lui Bloch, „Principle of Hope” (Principiul
Speranței) conține anumite declarații cum ar fi „Ubi Lenin, ibi Jerusalem” (adică, „Unde e
Lenin, acolo e Ierusalimul”) și ”lucrarea bolșevică, Comunismul (face parte din) lupta pentru
dumnezeu”3

Însă într-adevăr, creștinismul pregătește populația să fie deschisă și să accepte comunismul. Nicio
parte din doctrinelor creștine sau învățăturile nazarineanului NU intră în conflict cu comunismul, în
orice fel. Creștinismul ESTE comunism.

Ambele lucrează pentru a înrobi, prin teroare, brutalitate, ucideri în masă și constrângere.
Biserica creștină a reprezentat KGB-ul din Evul Mediu, dominând prin teroare, folosind forța
și uciderile în masă. Inchiziția este un exemplu țipător.

1
Citatele de mai sus sunt luate din „Pravda” [Ziarul de bază al partidului comunist și ziarul principal de actualitate din
Uniunea Sovietică] Din articolul: Există oare vreo diferență între creștinism și comunism? 30 aprilie 2013
2
Pagina 108 din Jurnalele Goebbel, Editate și traduse de Louis P. Lockner © 1971 de către Universal-Award House, Inc.;
1948 de către Doubleday & Company; Garden City NY
3
http://en.wikipedia.org/wiki/Christian_communism

Ministerele Bucuria lui Satan 94


Ambele programe interzic posesia de proprietăți private. Creștinismul își pregătește adepții
pentru comunism, la un nivel subliminal. Creștinii sunt îndoctrinați să creadă că sărăcia este
o virtute. Odată ce această idee pune stăpânire pe mintea subconștientă, foarte adesea
rezultă într-o lipsă serioasă de bani, uneori durând pe parcursul a mai multor vieți, din
perspectiva spirituală. De asemenea, asta creează și un program etern, care în schimb
creează generații sărace. Apoi, bisericile creștine apar drept ocrotitori ai celor săraci, când în
adevăr învățăturile creștine sunt cele care au creat și consolidat problema de la bun început.
Evreul creează problemele și apoi oferă o versiune evreiască a unei soluții blestemate
pentru Gentili. Dă click aici pentru un articol legat de controlul creștin al minții
http://www.angelfire.com/dawn666blacksun/Mind_Control_Programming.htm
Nu există nimic spiritual în creștinism. Creștinismul este doar o unealtă pentru a îndepărta
orice fel de cunoștință sau putere spirituală, înlocuindu-le cu „rugăciuni” robotice, corupte și
repetate în același mod ca mantrele din Orientul Îndepărtat; în aceiași măsură este o
unealtă de îndoctrinare fără sfârșit, plină de învățături false, care au ca scop oferirea unui
statut și a unei istorii fictive a evreilor, în mințile creștinilor; ASTA NU ESTE SPIRITUALITATE.
De exemplu, puțini propovăduitori creștini, dacă există vreunul, pot ilustra sufletul uman.
Eliminarea cât și coruperea cunoașterii spirituale pregătesc populația să accepte o stare
atee și comunistă.
Creștinismul și comunismul se prezintă drept programe frățești, promovând egalitatea,
prosperitatea, buna voință, un fel de viață mai bună, însă la o examinare mai îndeaproape a
adevăratelor doctrine și a istoriei, aflăm că acea mască există teroare, ucidere în masă,
tortură, îndoctrinare forțată și menținerea populației într-un stadiu ignorant; ACESTA ESTE
ELEMENTUL CENTRAL AL AMBELOR PROGRAME. Orice nerod care citește Biblia evreo-
creștină poate vedea clar crimele, furtul, violurile, înrobirea și amenințările cu tortura eternă
și cu blesteme fără sfârșit, dacă doctrinele nu sunt luate în serios sau respectate. Mai presus
de toate, yahve a fost un monstru ucigător care a prădat Gentilii – cu nimic mai prejos decât
programul comunist. Pentru dovezi citește „iahve, un ucigaș și mincinos de la bun început”
„Cât despre acei vrăjmași ai mei care n-au vrut sa împărățesc peste ei aduceți-i aici si tăiați-i
înaintea mea" (Luca 19:27 – citat direct unde Isus susține crima) – cu alte cuvinte, fie îl lași
să domnească peste tine, fie te taie în bucăți.
„Nesupunerea” NU este o opțiune și „aparține Diavolului”

Creștinismul de asemenea pregătește adepții pentru comunism, deoarece o persoană trebuie să fie
îndoctrinată pentru a tolera nedreptatea. Aproape oricine a auzit de predica de pe munte:
„întoarce-ți celălalt obraz,” „binecuvântează pe cel ce te blestemă,” „iubește-l pe cel ce-ți face rău”
și așa mai departe. Aceste învățături lucrează împreună cu comunismul pentru a distruge sistemul
judiciar și drepturile personale. Crimei îi este permis să scape de sub control (așa cum deja se
întâmplă), astfel încât populația nu este numai descurajata de a lupta, însă dacă vor să se apere,
sunt chiar pedepsiți pentru asta!! Ce fac aceste programe evreiești este să seteze capcane. În cele
din urmă, majoritatea oamenilor vor fi mai mult decât doritori să renunțe la propriile drepturi în
favoarea unor legi extrem de stricte pentru a controla crima. Ambele programe interzic luarea
oricărei acțiuni pentru a aplica dreptatea și plasează această responsabilitate în mâinile statului (în
cazul comunismului) și în mâinile așa-numitului „dumnezeu” (în cazul creștinismului). Orice
răzvrătire sau luptă reprezintă o infracțiune gravă. Acceptarea abuzului și a nedreptății sunt ambele
extrem de necesare pentru a stabili un stat de sclavie. Un sclav nu trebuie să încerce să lupte sau să
se revolte sub nicio formă. Ura este un alt subiect tabu în ambele programe.

Să aruncăm o privire asupra nașterii comunismului:


Comunismul a fost creat de organizația „Liga Dreptății.„ Motto-ul acestei ligi era „Alle
Menschen sind Brüder” (toți oamenii sunt frați) și scopurile erau „stabilirea împărăției lui
dumnezeu pe Pământ, bazate pe idealuri ca iubirea aproapelui, egalitate și dreptate.”

Ministerele Bucuria lui Satan 95


„La un congres ținut în Londra în luna Iunie în 1847, Liga Dreptății s-a unit cu membrii din
Manifestul Partidului Comunist condus de Karl Marx și Friederich Engels, adoptând o nouă
programă și un nou contract organizațional, reconstituindu-se sub numele de Liga
Comunistă.”1

Aceasta este esența doctrinei creștine.


Putem examina rădăcinile comunismului până la ideologia radical liberală din Europa. Care de fapt
este deghizată drept Creștinism. Așa cum Nietzsche a declarat despre revoluția Franceză și ideologia
ei Liberală, că este „urmașul și continuarea creștinismului”

Această doctrină radicală, universalistă și egalitaristă este miezul creștinismului și a liberalismul care
pleacă tot de la comunism. Apoi liberalismul s-a transformat în comunism, în mod deschis:
„De-a lungul decadei anilor 1840, cuvântul ”comunist” era folosit pentru a-i descrie pe cei care
susțineau partidul de stânga Jacobin al Revoluției Franceze drept strămoși ideologici. Această
mișcare politică a fost văzută drept urmașul egalitarist a Conjurației celor Egali condusă de Gracchus
Babeuf. Sans-culottes ai Parisului, care cu decenii în urmă au reprezentat sprijinul de bază al lui
Babeuf – artizani, călători și șomeri urbani – era văzut drept un fundament pentru un sistem social
nou.”

Filozoful francez Étienne Cabet a inspirat imaginația cu un roman despre o societate utopică, pe
baza producției de mașinării – „Voyage en Icarie” (1839). Revoluționarul Louis Auguste Blanqui a
argumentat în favoarea unei elite care să organizeze populația din păturile inferioare a societății
împotriva ”celor bogați”, sechestrând guvernul într-o lovitură de stat și instituind o ordine
economică nouă, egalitaristă.2

Un rezumat al înclinărilor care reies din creștinism, liberalism și comunism:


„Liberalismul este creștinismul fără Isus.” – Revilo Oliver

„Ceilalți renegați pe care i-am menționat, cât și mulți alții care acum sunt uitați, împreună cu
aproape toți cei care s-au împotrivit creștinismului din secolele recente; un exemplu al
operațiunii a ceea ce se poate numi legea reziduurilor culturale. În toate societățile civilizate,
atunci când o concepție care este înființată de foarte mult timp și acceptată în general devine
neverosimilă, mințile deștepte o abandonează; însă cu ușurință păstrează idei ce derivă din acel
concept care au fost deduse din ceea ce au respins și în mod logic depind de asta. În acest fel,
inamicii moderni ai creștinismului resping mitologia, însă au păstrat credința în superstițiile
sociale și etice derivate din asta – o credință pe care în mod bizar o numesc rațională însă o
stăpânesc cu o ardoare religioasă” „Râd despre povestea prostească a lui Adam și a coastei
acestuia, însă continuă să creadă într-o „rasă umană” ce se trage dintr-o singură pereche de
strămoși, și, prin urmare „o frăție umană.” Vorbesc despre „întreaga omenire”, dând
termenului o semnificație atenuată și mistică, în care nu plasează termeni corespunzători, cum
ar fi „toate marsupialele” sau „toate ungulatele.” Trăncănesc despre „drepturile umane”, deși
doar gândind asta pe moment este suficient să arate că în absența unui decret de la un monarh
supranatural, nu pot exista alte drepturi decât cele pe care cetățenii unei societăți stabile și
omogene o au, din obiceiuri înțelese și stabilite, acordate de ei înșiși; și, în timp ce cetățenii pot
arata bunătate extratereștrilor, sclavilor și câinilor, asemenea ființe nu pot avea drepturi. Ei nu
cred că o treime dintr-un zeu se poate reîncarna în cea mai jalnică regiune de pe Pământ
pentru a se asocia cu țărani analfabeți, care cuvântează prostimea unei rase barbare și apoi
laudă în mod magic aceeași ignoranți și sălbatici pentru a ”face o nebunie curată din

1
http://en.wikipedia.org/wiki/League_of_the_Just
2
http://en.wikipedia.org/wiki/Communist_League

Ministerele Bucuria lui Satan 96


înțelepciunea acestei lumi”, pentru ca ”cei din urmă să fie cei dintâi” – în care nu se încred, însă
se țin scai de ura morbidă a superiorității care îi face pe creștini să adore orice este josnic,
inferior, fără rațiune, înjosit, deformat și degenerat”

„Dau din clănțău despre ‘sfințenia vieții umane’ – în special cele mai dezgustătoare forme ale
acesteia – fără să se gândească la necesitatea unui zeu creator pentru a crea ceva sacru. Și se
agita în mod frenetic pentru o ”egalitate” universală, care poate fi atinsă doar prin reducerea
omenirii la nivelul cel mai inferior, în mod evident nefiind conștienți de faptul că pur și simplu
repetă tânjeala creștină de a deveni o oaie (cel mai stupid animal dintre toate mamiferele),
condusă de un bun păstor și care implicit se află în toate poveștile Noului Testament, deși cel
mai direct exprimate într-o altă evanghelie, care îl consideră pe Isus la fel de promițător, încât,
după ce a torturat și măcelărit cele mai civilizate populații de pe Pământ, va exista o înviere
globală, iar animalele sale de companie, ovinele, vor răsări din propriile morminte, toate de
aceeași vârstă, același sex, toți de aceeași statură, cu toții având trăsături insesizabile, ca să fie
la fel de identice ca albinele dintr-un roi.

„Cu toate că cultele „liberale” și „marxiste” au diferențe de doctrină la fel de mari ca cele ce
separă luteranii de baptiști, în fond au aceeași superstiție și dacă ar trebui numiți religioși
depinde dacă limităm sau nu expresia de „a crede” în persoane supranaturale sau o extindem
să includă toate formele de încredere oarbă bazată pe o excitare emoțională în loc de fapte și
rațiune. Atunci când acele culte „atee” urlă cu ura lor legată de „fasciști” și „naziști”, în mod
evident trebuie să creadă că acele persoane ticăloase sunt posedate de Diavol, deci ar trebui
convertite sau exterminate pentru a promova sfințenia și dragostea. Și atunci când văd ”rasiști”
care în mod nerespectuos înlocuiesc faptele și rațiunea cu credința oarbă din basme, pofta lor
de a elimina răul este la fel de mare ca mulțimea care a târât-o pe corecta și mult prea
inteligenta Hypatia din trăsura sa și plini de dragoste au folosit stridii pentru a-i răzui pielea de
pe oase, în timp ce ea era încă în viață. Cu foarte puține excepții, cei care se împotrivesc
creștinismului, fără îndoială pe neștiute au reținut o parte din doctrina creștină și chiar au
reînsuflețit cele mai otrăvitoare elemente ale Bolșevismului primitiv al antichității, care a fost
atenuat și suspendat de către bisericile stabilite în marile zile are creștinătății. Și în zilele
noastre, ateii nu cred că este ciudat faptul că, în toate situațiile sociale, sunt de acord într-un
mod substanțial cu călugării musulmani și șamanii evanghelici, care, finanțați cu publicitate din
abundență de către evreimea organizată care controlează televiziunea și celelalte mijloace de
comunicare, cu lăcomie participă în mișcarea contemporană de a reduce Americanii la
imbecilitate totală prin orice fel de păcăleală irațională.

„Teologia creștină este strămoșul bolșevismului” – Oswald Spengler

Putem asista la această declarație prin intermediul drapelului comunismului creștin:


„Creștinii comuniști caută să obțină o schimbare socială pe scală largă, însă unii cred că, decât
să încerce să transforme politica și economia unei țări întregi, mai degrabă ar trebui să
implementeze comunismul doar la un nivel local sau regional.”

Branșa latino-americană a teologiei creștin-comuniste liberatoare, în rând cu teologi ca Leonardo


Boff, este înrădăcinată în conceptul „prudența reprezintă înțelegerea situațiilor de criză radicală.”
Printre creștinii comuniști, materialismul istoric este folosit drept metodologie de analiză pentru
definirea tipului de criză în cauză; este un produs al dinamicilor politic-economice și a modalităților
derivate din lucrări ca „modul capitalist/imperialist de productivitate târzie.” În acord cu acest
substrat al teologiei liberatoare, provocarea creștinilor comuniști devine apoi aceea de a defini ce
înseamnă (în contextul unei „analize concrete a realității sociale propriu-zise”), să afirme o „opțiune
preferențială pentru cei săraci și opresați” ca Praxis (o teorie activă), și catalogată de etici a fi
„înrădăcinată în fericitele învățături ale lui Isus.”

Ministerele Bucuria lui Satan 97


Teologia creștin-comunistă liberatoare nu se referă doar la evanghelizare, ci la dezvoltarea unui
ortopraxis (acțiune etică; cu condiția de a ajunge la lumina prin efectuarea lucrărilor lui dumnezeu)
care are ca scop să reconcilieze „eticile beatitudinii” lui Isus, așa cum sunt expuse în predica de pe
munte; cu conflictele sociale existente împotriva a ceea ce este numit „neo-colonialism” sau
„capitalism târziu.” Și comunismul creștin și teologia liberatoare scot în evidență importanța
termenului „ortopraxie” față de „ortodoxie.”

O relatare a naturii conflictelor sociale contemporane este dezvoltată prin intermediul „analizei
materialiste”, folosind concepte istoriografice dezvoltate de către Karl Marx. Un exemplu clar este
mișcarea paraguayană Sin Tierra (fără pământ), care are sarcina de a face confiscări directe de
terenuri private și stabilirea unei producții cooperative social-agriculturale în „asentamientos.” Acest
program Sin Tierra funcționează într-o manieră foarte similară cu Diggeri (protestanți extremiști).
Pentru Camilo Torres (fondatorul grupului guerila columbiană E.I.N), dezvoltarea orto-praxisului
însemna sărbătorirea împărtășaniei doar de cei ocupați cu lupta împotriva armatei Statului
Columbian.

Comuniștii creștini păstrează versetele biblice din Fapte 2 și 4 drept dovadă că primii creștini au trăit
într-o societate comunistă. Predica lui Thomas Wharton Collen (evreu) este o descriere bună de
surse biblice folosite cu scopul unei societăți în care proprietățile sunt la comun.1

În plus, citează numeroase alte citate din biblie, care, în opinia lor, susțin ideea că comunismul este
cel mai etic sistem social și că în mod inevitabil este un component al împărăției lui dumnezeu pe
Pământ. Cele mai dese citate din biblie sunt luate din cele trei evanghelii care descriu viața
nazarineanului și ministerele acestuia.

Una dintre cele mai faimoase remarci legate de bogăție poate fi găsită în Matei 19:16-24 (aceeași
întâmplare este descrisă și în Marcu 10:17-25 și Luca 18:18-25, cât și în metafora cămilei care trece
prin urechea unui ac se găsește atât în Matei cât și în Luca)

Matei 19:21
21. „Dacă vrei să fii desăvârșit”, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o
comoară în cer! Apoi vino și urmează-Mă 22. Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat
foarte întristat, pentru că avea multe avuții. 23. Isus a zis ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun că
greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor. 24. Vă mai spun iarăși că este mai ușor să treacă
o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.”

Isus de asemenea a mai etichetat „schimbătorii de valută” drept „hoți” și i-a dat afară din templul de
la Ierusalim. Asta este descris în Matei 21:12-14, Marcu 11:15, și în Ion 2:14-16. În plus, atitudini și
implicații comuniste pot fi găsite în Leviticul 25:35-38: Cel mai important, aceasta este partea din
legea lui Moise și este mai degrabă o comandă decât o simplă dare de opinie. Acest fapt se bazează
pe discuții lungi legate de renunțarea la bogății în mod obligatoriu sau voluntar, ori ca o cerință
posibilă de intrare în grațiile creștine sau ca mijloace de obținere a intențiilor divine pentru ordinea
social-umană.2

„Teologia creștină este strămoșul bolșevismului” – Oswald Spengler

1
Prof. Jose P. Miranda, „Comunismo en la Biblia" (1981), tradus din „Communism in the Bible" (Maryknoll, N.Y.: Orbis
Books, 1982)
2
http://en.wikipedia.org/wiki/Christian_communism William Gayley Simpson - Which Way Western Man?

Ministerele Bucuria lui Satan 98


Nazarineanul omniprezent
Nazarineanul a fost creat din legende și identități furate și din niște învățături contradictorii, ipocrite și
lipsite de orice fel de sens ori valoare. Nu cred că a existat vreodată în întreaga istorie vreun caracter
care să fie pe atât de fictiv pe cât e idiotul de nazarinean și, datorită faptului că este o minciună, acesta
se poate metamorfoza în acord cu epoca în care se află. A fost inventat pentru a fi o distragere pentru
populație și nimic mai mult, cu intenția de a îndepărta toată cunoștința și puterea spirituală din rândul
populației, pentru ca aceasta să stea bine mersi în mâinile „celor aleși,” spre detrimentul omenirii ca
întreg. Creștinismul a supraviețuit pentru că acesta întotdeauna se adaptează fiecărei epoci în parte,
după cum se întâmplă chiar și azi. În cele din urmă biserica creștină a admis într-un mod insidios că
Pământul nu e plat. Dacă n-ar fi făcut acest lucru, n-ar fi supraviețuit sub nicio formă. Acesta nu e decât
un exemplu din nesfârșita listă de exemple.

Acum nazarineanul și-a pus o față new age. Dintr-o dată, învățăturile despre Zeii păgâni și cunoștințele
antice îi sunt atribuite nazarineanului. Nu contează dacă aceste învățături vin din Egiptul Antic sau vreo
altă țară păgână antică, acestea îi sunt atribuite caracterului evreiesc (există și indivizi cu un IQ din două
cifre care merg pe atât de departe în prostia lor încât să afirme că nazarineanul ar fi fost un „faraon”)

În anii 60-70, acesta a fost un hippy ideal. Acum e marele învățător al acestei mișcări new age, în care
bineînțeles că sunt incluși îngerii nefaști și misticismul iudeo-creștin. În timpul cruciadelor, nazarineanul
a fost marele războinic, conducător al armatelor creștine în misiunea lor de masacrare a tuturor celor
care le ieșeau în cale – „înainte soldați creștini!” Acesta există și prin islam, numai că de data asta nu mai
e „fiul lui dumnezeu” ci un profet. Pare să fie peste tot, conformându-se fiecărei tendințe și culturi. Nu
trebuie decât să proptești această victimă profesională de două bețe încrucișate și… hocus pocus, scena
e gata. Singurul lucru care este real în ceea ce-l privește pe acest clovn omniprezent, sunt învățăturile
suicidale gândite astfel încât să transforme întreaga societate în niște sclavi maleabili. Mesajul din
spatele nazarineanului nu se schimbă niciodată. Este analog unei rozătoare care pare să fie inofensivă și
inocentă, dar care transmite paraziți letali care infestează întreaga comunitate, după cum s-a întâmplat
cu Ciuma Neagră din Evul Mediu. Tocmai pentru că este fictiv, acesta poate fi modelat în absolut orice
vor ei, atâta timp cât acest lucru este făcut pe nesimțite. Acesta poate fi orice, oricând, oriunde. Pe de o
parte este celibatar și „fiul lui dumnezeu.” Pe de altă parte, pentru a se adapta zilelor noastre în care
sexualitatea este acceptată, spun că acesta a avut relații sexuale cu Maria Magdalena.

Date fiind noile cunoștințele despre Orientul Îndepărtat care acum sunt populare în occident, bineînțeles
că de acum se spune că acesta sa aflat acolo de la vârsta de „13 ani până la 30”; întrucât nu există nicio
însemnare scrisă nicăieri în istorie, aceștia sunt liberi să inventeze tot ceea ce doresc. În felul acesta îi
pot atribui nazarineanului o mare parte din învățăturile orientale și astfel să afirme că „totul este una.”
Da, da „totul este una” până când cineva îl menționează pe „Satan,” moment din care iasă fie tăgăduire,
fie defensivă din aceste glume ieftine.

Datorită faptului că homosexualitatea devine din ce în ce mai acceptată, acum apar părți din evanghelia
după Ioan – care au fost în mod convenabil șterse – în care se afirmă că acesta ar fi avut relații sexuale
cu un alt bărbat (dintre apostoli). Nazarineanul poate fi orice, oricând, oriunde. Nazarineanul niciodată
n-a dat un răspuns direct la nicio întrebare. În felul acesta biblia poate bocăni în stânga și-n dreapta,
după cum îi prinde bine la fiecare. Pildele acestuia se potrivesc fiecărei situații, în orice epocă, pentru că
nu spun nimic concret. Acestea pot fi interpretate în 100 de feluri diferite. Nu trebuie decât să-l pui pe
băț, după care te poți pune pe pălăvrăgit.

Ministerele Bucuria lui Satan 99


De ce e atât de greu să scapi de creștinism?
E ceva ce aș dori să adaug acestui topic. Am să postez asta în toate forumurile și grupurile Joy of
Satan, pentru că aici sunt persoane noi care încă au aceleași probleme. Cei mai mulți nu sunt
conștienți de amploarea gândirii „colective” și de influența pe care aceasta o are. Virusul iudeo-
creștin și iudeo-musulman a fost întipărit în mințile maselor de-a lungul secolelor. Acest lucru este
subliminal. Cu alte cuvinte, mintea ta conștientă și logică nu conștientizează de cele mai multe ori că
acest lucru este acolo, dar subconștientul și sufletul pot prelua această mizerie. În măsură de cât de
condensat și întipărit a fost, acesta este împins necruțător și își continuă calea prin intermediul
idioților din întreaga lume. Ia de exemplu un an ... sărbătorile păgâne au fost corupte și deturnate.

Milioane au fost torturați și uciși [atât de mulți oameni au sfârșit astfel pentru minciunile creștine
ale „iubirii,” „păcii” și ale „liberului arbitru”]. Creștinismul nu a tolerat niciodată alte credințe, în
special păgânismul. Iar faza cu evreii care susțin că sunt „persecutați” de creștinism, este doar o altă
minciună de a lor și este doar de fațadă. Papii catolici au spus în timpul inchiziției: „Lăsați evreii în
pace.”

Creștinismul a fost întotdeauna forțat [prin intermediul amenințării cu tortura și moartea] asupra
populației. În Japonia, împăratul a dat afară din țară toți iezuiți catolici pentru că au dorit să-i
omoare pe toți budiști care nu au vrut să se convertească la creștinism. Iezuismul este un alt
program evreiesc. Pentru acest lucru evreii s-au răzbunat în 1945 prin bombardarea orașelor
japoneze Hiroșima și Nagasaki.

Revenind la an. Anul era odată sărbătorit și celebrat în mod păgân, toate acestea au fost corupte și
energiile au fost îndreptate spre iudaism și creștinism. Dacă faci câteva cercetări, acest lucru a avut
loc în aproape fiecare țară din întreaga lume, cu excepția țărilor islamice pentru că ei își au propria
lor distrugere spirituală și subliminal destul de urâtă, infestând „mintea-colectivă” cu un putregai
total. De asemenea, în plus față de principalele sărbători, există și numeroase alte date în care
creștinii și-au scuipat mizeria. Luați Spania de exemplu, uriașa lor celebrare a „Săptămânii
sfinte/mari,” iar mai apoi sunt și „Rusaliile,” sărbători care au fost de asemenea corupte, iar lista
este mult mai extinsă. Iau toată această energie din biserici si de la proștii care li se închina și care
lucrează necontenit pentru propria lor condamnare și distrugere și, pe lângă faptul că se distrug pe
ei înșiși, mai distrug și toată omenirea și toată viața de pe acest pământ. Ei sunt prea proști și mult
prea înșelați pentru a putea măcar vedea acest lucru.

Apoi mai există și mass-media care este controlată de evrei. În tot acest timp evreii pretind a fi
dușmanii creștinismului și persecutați de el ... aceasta fiind doar o minciună pentru a păcăli
populația. Mulți oameni cred aceste minciuni, pe când în realitate, evreii promovează creștinismul
din spatele scenei, fac acest lucru în liniște și în secret, fără a se diferenția de acele simboluri cușer
de pe sticlele și borcanele cu alimente, etc.

Multe emisiuni TV și filme sunt cufundate în creștinism. De exemplu, acum mulți ani în urmă, filmul
„Little House on the Prairie” (Mica casă de pe prerie) era difuzată în timpul a ceea ce s-a numit pe
atunci: „ora de familie.” Nu a avut o tema creștină atât de puternică, dar împreună cu cunoașterea
psihologică a evreilor și combinată cu aceste teme care produc reacții emoționale puternice, au fost
destinate sensibilizării publicului. Acest lucru este puternic subliminal, mai ales atunci când
afectează mai mult de un singur simț/emoție. Apoi a mai fost și seria de familie „The Waltons."

Ministerele Bucuria lui Satan 100


Același tip de gunoi creștin. Nu m-am uitat la nici un show TV în mod regulat de mai bine de 30 de
ani, deci există o cale de întoarcere, dar ceea ce vreau să zic este că oricine de aici care are și doar o
jumătate de creier, este conștient de modul în care evreii controlează mass-media. Un alt film din
1959 întitulat „Ben Hur.” Am auzit că a apărut o continuare a acestui film acum de curând, dar nu
mi-aș pierde timpul cu așa ceva.

Muzica, această mizerie nazarineană și toate mesajele subliminale pline cu rahat subliminal destinat
să implanteze creștinismul și temele sale specifice în creierul celor nu prea deștepți, cu scene de
lacrimi și smiorcăiri și cu scene care au menirea de a te mișca emoțional. Puțini sunt aceia care nu ar
fi fost mișcați emoțional la finalul filmului, iar evreii care au regizat și montat aceste producții
cunosc prea bine acest lucru. De asemenea, mai vreau să adaug și că filmul a fost promovat pentru a
fi vizionat în familie, iar copiii au văzut asta și filmul avea violență sângeroasă în el, împreună cu alte
tipuri de conținut dezgustător care nu era destinat copiilor.

De asemenea, cum am mai menționat în celelalte predici ale mele, îmi plac integramele, la fel ca și
altor milioane de oameni. Este extrem de evident că cele mai multe, dacă nu chiar toate cărțile cu
integrame și jocuri de cuvinte disponibile în chioșcuri au fost scrise și publicate de evrei. Cele mai
multe dintre aceste integrame, chiar și ziarul local, conțin nenumărate întrebări despre această
biblie împuțită. Cu alte cuvinte, este de la sine-înțeles că, după ei, populația ar trebui să știe despre
acest gunoi, ca și cum ar ține de cultura generală.

Câți dintre voi nu v-ați plimbați printr-o piață sau printr-un supermarket în timpul sezonului
Yule/Crăciun și ați auziți cântece de crăciun, dintre care unele nu conțin versuri (e redată doar
melodia); câți dintre voi nu știți versurile pe de rost? Ceea ce vreau să scot în evidență este faptul că
acesta este un alt exemplu de joc subliminal. Mintea colectivă este și a fost atât de infestată și
îndoctrinată, încât cei mai mulți dintre noi cunosc versurile complete. Muzica în sine este îndeajuns
și înainte ca tu să-ți dai seama, mintea ta „înregistrează” aceste versuri.

Apoi, pentru aceia dintre noi care am fost forțați să mergem la biserică încă de la o vârstă fragedă,
vă mai amintiți probabil de acele rugăciuni pe care trebuia să fie învățate pe de rost. Acel gunoi
stupid și lipsit de sens pe care a trebuit să îl memorăm și să îl repetăm la nesfârșit în mod robotic.
Fiecare împărtășanie din biserică este o repetare a jertfei umane de sânge, a tâmpitului de
nazarinean. Este atât de repetitiv și turnat în mințile oamenilor în mod intenționat și la nesfârșit. Ce
să mai vorbim de mulți dintre cei ce iau parte la slujbele din biserici și care sunt literalmente plictisiți
iar mintea lor intra într-o stare receptivă. Asta este faza când într-adevăr devine turnată, iar cei cu
un nivel mic de inteligență sunt foarte deschiși și receptivi la ea, deoarece este repetată și
consolidată la nesfârșit.

Acesta este motivul pentru care această lume se află în starea în care se află, plină de depravări,
războaiele, suferință extremă și orice alt lucru urât și negativ. Oamenii nici nu trebuie să citească
biblia. Tot ceea ce trebuie să facă este să se lege de această energie negativă și este automat
încorporat în gândirea colectivă, chiar în acest moment. Pământul se află la un pas de dezastru.

Pe lângă asta mai este perpetuată și de către umanitate, inamicii extratereștrii cunoscuți sub numele
de Cenușii care au un implant cu microcip, lucrează neobosiți pentru a forța și împinge acest
program malefic. Mulți dintre noi au fost hărțuiți în mod direct de aceste gunoaie degenerate din
punct de vedere spiritual, pe planul astral.

Ministerele Bucuria lui Satan 101


Creștinismul și programele otrăvitoare letale aferente acestuia NU acceptă un „NU” ca răspuns.
Persoanele care au fost puternic infectate cu virusul creștin și legate de aceste energii negative, au o
tulburare obsesivă-compulsivă atunci când vine vorba ca alții să „îl accepte pe Isus;” fantoma
inamică face același lucru.

Acum că un anumit nivel de liberă-gândire și libertate religioasă a fost stabilită în majoritatea țărilor
occidentale dezvoltate, aceste fantome extraterestre depun un efort și mai mare, în diferite moduri,
pentru a încerca să o distrugă (gândirea liberă). Fantomele inamice nu s-au putut abține din a-i
hărțui pe aceia dintre noi care au știut adevărul. Vă voi spune totuși, că va veni o vreme când nu vor
mai încerca să vă înșele cu minciunile creștine. Asta se va întâmpla atunci când ști adevărul 100%.
Apoi, recurg la alte tactici de hărțuire.

Sfatul meu pentru cei care au probleme cu scoaterea otrăvii creștine și musulmane din minte, este
să studiați, studiați și iar studiați. Există o mulțime de predici, articole și tot felul de materiale de citit
pe site-ul principal Joy of Satan/Bucuria lui Satan, pe Biblioteca lui Satan și pe Creștinismul Expus.

Dacă oricare dintre voi are o reținere în ceea ce privește chemarea/evocarea Zeilor noștri originali
[Demonii], atunci sfatul meu este să așteptați. Nu e nici o grabă. Golește-ți mintea mai întâi și apoi,
când vă simțiți complet relaxați și confortabili, puteți merge mai departe cu aceasta. Adevăratul
Satanism este despre eliberare și libertate, în special libertate și eliberare spirituală. Trebuie doar să
fi tu însuți. Nimeni nu te obligă. Fi conștient și cunoaște acest lucru. Doar fi liber. Dacă este ceva cu
care nu ești complet confortabil, atunci nu o fă! În primul rând lucrează pentru împuternicirea ta și
lucrează pentru a-ți elibera mintea de otrava creștină și înlocuiește-o cu o cunoaștere pozitivă, cu
gânduri pozitive și o credință pozitivă. Credința pozitivă NU este o credință oarbă. Credința pozitivă
este credința în care tu crezi cu adevărat, o consideri adevărată și de încredere pentru tine, crezi în
tine însuți pentru a face alegerile corecte FĂRĂ NICI O OBLIGAȚIE ȘI FĂRĂ FRICĂ!"

– Înalta Preoteasă Maxine Dietrich

Ministerele Bucuria lui Satan 102


Isus: cel mai mare mincinos dintre toți
Creștinii cred că nazarineanul este o ființă perfectă, vindecătoare, plină de pace și înțelegere. Cei
mai mulți dintre aceștia sunt prea leneși să citească biblia și să vadă astfel adevărul. Biblia poate fi
cea mai achiziționată carte, însă e cea mai puțin citită.
Nazarineanul a fost neglijent, indolent și leneș. El nu a lucrat niciodată la fel ca ceilalți
oameni.
A fost un profitor, trăind din munca și truda altora.
A fost un musafir nepoliticos care nu și-a apreciat gazda, ci adesea a insultat-o.
A FURAT și le-a ordonat și altora să facă la fel.
A tolerat și a susținut CRIMA.
E unul dintre cei mai mari ipocriți care au existat vreodată.

Cele șapte păcate capitale:


MÂNDRIA
Nazarineanul a fost un individ foarte arogant, egoist și încrezut. Simțul său copleșitor de mândrie
negativă și auto-exaltare apare în multe dintre scripturile sale.

A fost îndeajuns de arogant pentru a-și insulta gazda și a o lăsa cu povara muncii, în timp ce el a
acaparat toată atenția, indicând astfel un orgoliu extrem:
Luca 10:38-42
38. Pe când era pe drum cu ucenicii săi, Isus a intrat într-un sat. Și o femeie, numită Marta, l-a
primit în casa ei. 39. Ea avea o soră numită Maria, care s-a așezat jos, la picioarele domnului, și
asculta cuvintele lui. 40. Marta era împărțită cu multă slujire, a venit repede la el și I-a zis:
„doamne, nu-ți pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să-mi ajute.”
41. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți
tu, 42. dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”

Oricine nu îl iubește mai mult pe el decât pe proprii săi părinți, nu este vrednic de el. Ce se întâmplă
astfel cu porunca „Cinstește pe tatăl și pe mama ta”? Aici nazarineanul se plasează pe el însuși
deasupra membrilor familiei adepților săi, DIN NOU indicând o aroganță și o mândrie extremă:
Matei 10:37 - Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe mine nu este vrednic de
mine și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine.

Aici păcătuiește și prin faptul că este INVIDIOS – e atât de gelos pe oricine s-ar putea să mai iubească
și pe altcineva în afară de el.

Plăcerea de a fi masat cu un ulei scump a fost mult mai importantă decât vinderea acelui ulei și
împărțirea banilor săracilor:
Marcu 14:3-7
3. Pe când ședea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul, a venit o femeie care avea
un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump, și, după ce a spart vasul, a turnat
mirul pe capul lui Isus. 4. Unora dintre ei le-a fost necaz și ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de
mir? 5. Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei și să se dea săracilor.” Și
le era foarte necaz pe femeia aceea. 6. Dar Isus le-a zis: „Lăsați-o în pace. De ce-i faceți
supărare? Ea a făcut un lucru frumos față de mine, 7. căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi și
le puteți face bine oricând voiți, dar pe mine nu mă aveți totdeauna.

Ministerele Bucuria lui Satan 103


Nazarineanul îi numește pe ceilalți oameni „câini” și „porci,” indicând astfel că aceștia îi sunt cu mult
inferiori:
Matei 7:6 – Să nu dați câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea
porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă.

Afirmă că a fost mai mare decât Iona și Solomon:


Matei 12:41-42
41 Bărbații din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l vor osândi,
pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este unul mai mare decât
Iona.
42 Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l va
osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înțelepciunea lui Solomon;
și iată că aici este unul mai mare decât Solomon.

INVIDIA
Nazarineanul a fost atât de invidios pe orice adept care arăta sentimente de devotament sau
afecțiune față de alte persoane în afară de el, chiar și pentru membrii familiei, așa că le cere
discipolilor lui să-și lase familiile în urmă:
Luca 9:59-62
59 Altuia i-a zis: „vino după mine!” „doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să
îngrop pe tatăl meu.”
60 Dar Isus i-a zis: „lasă morții să-și îngroape morții, și tu du-te de vestește împărăția lui
Dumnezeu.”
61 Un altul a zis: „doamne, te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la
ai mei.”
62 Isus i-a răspuns: „oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru
împărăția lui Dumnezeu.”

Mai sunt multe pasaje care expun în mod evident caracterul invidios și plin de resentimente ale
nazarineanului. Acestea sunt amintite în acest articol.

MÂNIA
Datorită mândriei excesive, importanței de sine exagerate, aroganței și a încrederii copleșitoare că el
este cel mai important și deci permițându-i-se, nazarineanul a fost adesea plin de mânie:
Matei 11:20-24
20 Atunci, Isus a început să mustre cetățile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile
lui, pentru că nu se pocăiseră.
21 „Vai de tine, Horazine!” a zis el. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir și
Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac și cenușă.
22 De aceea vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi.
23 Și tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuința morților;
căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în
picioare până în ziua de astăzi.
24 De aceea vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei decât pentru
tine.”

Ministerele Bucuria lui Satan 104


Nazarineanul îi condamnă, insultă și îi amenință pe ceilalți, fără încetare:
Matei 23:33 – Șerpi, pui de năpârci! Cum veți scăpa de pedeapsa gheenei?
Marcu 3:5 5 – Atunci, rotindu-și privirile cu mânie peste ei și mâhnit de împietrirea inimii lor, a
zis omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă.
Ioan 2:15 – A făcut un bici de ștreanguri și i-a scos pe toți din Templu, împreună cu oile și boii,
a vărsat banii schimbătorilor și le-a răsturnat mesele.

În versetul de mai sus, nazarineanul condamnă lăcomia și pe aceia care fac bani în templu, însă,
bazat pe faptele lui, el este cel mai lacom dintre toți.

Nazarineanul o spune pe față că el a venit să aducă război și conflict pe pământ, împreună cu ură și
dușmănie între membrii familiei; destrămând familia și unitatea din aceasta:
Matei 10:34-36
34 Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa și pe noră de soacra sa.
36 Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui.

A fost nerăbdător și s-a supărat de prezența unui tată a cărui fiu era mut, pentru că i-a cerut
ajutorul. Timpul și energia sa personală erau mai importante decât să petreacă câteva secunde
pentru a ajuta un bolnav. De asemenea și-a insultat discipolii și pe aceia din jurul său care au
încercat să-l vindece:
Marcu 9:19 – „O, neam necredincios!” le-a zis Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi
suferi? Aduceți-l la mine.”

LĂCOMIA
Dezgustul nazarineanului pentru muncă a fost foarte nepractic. Dat fiind faptul că trăia de pe urma
carității celorlalți, au existat perioade în care caritatea nu i-a putut satisface nevoile, așa că a FURAT.

În ziua sabatului, el și cu discipolii săi și-au umplut burțile din lanuri cu grâu ale oamenilor. Când a
fost întrebat de ce a încălcat legea sabatului, și-a justificat furtul numindu-se „domn al sabatului.”
Luca 6:1-5
1 Într-o zi de sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii lui smulgeau
spice de grâu, le frecau cu mâinile și le mâncau.
2 Unii dintre farisei le-au zis: „Pentru ce faceți ce nu este îngăduit să faceți în ziua sabatului?”
3 Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el și cei ce erau
împreună cu el? 4 Cum a intrat în casa lui dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea
domnului, a mâncat din ele și a dat și celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le
mănânce decât preoții?” 5 Și le zicea: „fiul omului este domn chiar și al sabatului.”

Trândăvia și lăcomia nazarineanului adesea a sfârșit în furt: acesta și-a trimis discipolii să fure un
măgar și un cal pentru acesta. Acesta nu s-a gândit deloc că furând aceste animale va crea dificultăți
celor de la care le-a furat. Aici, pe lângă faptul că fură, nu are curajul să fure el însuși aceste animale,
așa că le ordonă altora să o facă:
Luca 19:29-35
29 Când s-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a
trimis pe doi din ucenicii săi

Ministerele Bucuria lui Satan 105


30 și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Când veți intra în el, veți găsi un măgăruș
legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegați-l și aduceți-mi-l.
31 Dacă vă va întreba cineva: ‘Pentru ce-l dezlegați?’ să-i spuneți așa: ‘Pentru că domnul are
trebuință de el.’”
32 Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit așa cum le spusese Isus.
33 Pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegați măgărușul?”
34 Ei au răspuns: „domnul are trebuință de el.”
35 Și au adus măgărușul la Isus. Apoi, și-au aruncat hainele pe el și au așezat pe Isus călare,
deasupra.

LENEA
Nazarineanul a fost dintotdeauna bine-cunoscut pentru ura pe care o avea pentru munca fizică. De
asemenea a urât să-și spele hainele și să se scalde: aici nazarineanul îi încurajează pe ceilalți să nu se
spele
Matei 15:1-2, 19-20
1. Atunci, niște farisei și niște cărturari din Ierusalim au venit la Isus și I-au zis:
2. „Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? Căci nu-și spală mâinile când mănâncă.”
19. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile
mincinoase, hulele.
20. Iată lucrurile care spurcă pe om, dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.”

Marcu 7:1-9
1. Fariseii și câțiva cărturari veniți din Ierusalim s-au adunat la Isus.
2. Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate.
3. Fariseii, însă, și toți iudeii nu mănâncă fără să-și spele cu mare băgare de seamă mâinile,
după datina bătrânilor.
4. Și, când se întorc din piață, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri
pe care au apucat ei să le țină, precum spălarea paharelor, a urcioarelor, a căldărilor și a
paturilor.
5. Și fariseii, și cărturarii l-au întrebat: „Pentru ce nu se țin ucenicii tăi de datina bătrânilor, ci
prânzesc cu mâinile nespălate?”
6. Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris:
‘Norodul acesta mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de mine.
7. Degeaba mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.’
8. Voi lăsați porunca lui dumnezeu și țineți datina așezată de oameni, precum spălarea
urcioarelor și a paharelor, și faceți multe alte lucruri de acestea.”
9. El le-a mai zis: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu ca să țineți datina voastră.

NESAȚUL
Nesațul este o dorință anormală de a consuma mai mult decât este necesar. Cu toate că
nazarineanul a predicat despre înfrânare, acesta nu erau deloc menite pentru el însuși. Acesta
începe să se apere atât pe el cât și pe aceia care sunt împreună cu el, când oamenii îi văd mâncând și
bând tot timpul.
Luca 5:33-34
33. Ei I-au zis: „Ucenicii lui Ioan, ca și ai fariseilor, postesc des și fac rugăciuni, pe când ai tăi
mănâncă și beau.”
34. El le-a răspuns: „Oare puteți face pe nuntași să postească în timpul când mirele este cu ei?

Ministerele Bucuria lui Satan 106


A fost cunoscut ca nesătul și bețivan:
Luca 7:34 – A venit fiul omului, mâncând și bând, și ziceți: ‘Iată un om mâncăcios și băutor de
vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor.’

Nazarineanul s-a înfuriat când sursele sale de mâncare gratuită nu erau gata și la dispoziția sa tot
timpul. Odată a blestemat un smochin pentru că n-avea niciun fruct. Pomul s-a vestejit.
Marcu 11:12-14, 20-22
12. A doua zi, după ce au ieșit din Betania, Isus a flămânzit.
13. A zărit de departe un smochin care avea frunze și a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S-
a apropiat de smochin, dar n-a găsit decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor.
14. Atunci a luat cuvântul și a zis smochinului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din
tine!” Și ucenicii au auzit aceste vorbe.
20. Dimineața, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini.
21. Petru și-a adus aminte de cele petrecute și a zis lui Isus: „Învățătorule, uite că smochinul pe
care l-ai blestemat s-a uscat.”
22. Isus a luat cuvântul și le-a zis: „Aveți credință în Dumnezeu!

POFTA
Pofta este o dorință excesivă pentru plăcerile trupești. Nazarineanul le-a predicat celorlalți celibatul,
însă fiind ipocritul desăvârșit, nu a aplicat învățăturile lui pe el însuși. Atât bărbații* cât și femeile i-
au făcut favoruri sexuale, la fel cum alții au procedat cu mâncarea, adăpostul și celelalte nevoi.
Luca 8:1-3
1. Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate și din sat în sat și propovăduia și vestea
evanghelia împărăției lui dumnezeu. Cei doisprezece erau cu el
2. și mai erau și niște femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele și de boli: Maria, zisă
Magdalena, din care ieșiseră șapte draci,
3. Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana și multe altele, care-L ajutau cu ce
aveau.

*Din evanghelia lui Marcu au fost șterse anumite pasaje. Nazarineanul a avut relații sexuale cu unul
dintre apostolii săi în timp ce ceilalți dormeau în grădină, înaintea crucificării.

Nazarineanul a susținut și a încurajat CRIMA, din motive egoiste:


Luca 19:27 – Cât despre vrăjmașii mei, care n-au vrut să împărățesc eu peste ei, aduceți-i
încoace și tăiați-i înaintea mea.’”

Nazarineanul nu numai că a SUSȚINUT SCLAVIA, ci a și încurajat și tolerat abuzul sclavilor:


Luca 12:47 – Robul acela, care a știut voia stăpânului său și nu s-a pregătit deloc și n-a lucrat
după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri.

Pe lângă faptul că predica de pe munte este împotriva vieții și a naturii (artificială), acțiunile
nazarineanului vorbesc mai tare decât vorbele sale și ne descoperă adevărata lui natură – aceea a
unui mare ipocrit:
Matei 5:1-3
1. Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte și, după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au
apropiat de El.
2. Apoi a început să vorbească și să-i învețe astfel:
3. „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăția cerurilor!

Ministerele Bucuria lui Satan 107


Nazarineanul a fost orice numai „sărac în duh” nu. A fost arogant, fățarnic și întotdeauna și-a pus
propriile sale nevoi și dorințe înaintea nevoilor altora.
Luca 10:38-42
Matei 10:37
Matei 5:4 – Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!
Matei 8:21-22
21. Un altul, care era dintre ucenici, I-a zis: „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să îngrop
pe tatăl meu.”
22. „Vino după Mine”, i-a răspuns Isus, „și lasă morții să-și îngroape morții.”

Matei 5:5 – Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!

„Blând”? Citește pasajele amintite mai sus pentru a vedea mândria și aroganța nazarineanului.
Matei 5:6 – Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați!

Nazarineanul a susținut și încurajat în mod deschis haosul și nelegiuirea. Aceste învățături ne-etice,
suicidale și anti-viață au lucrat pentru a submina sistemul judiciar, ajungându-se până acolo încât
VICTIMA să fie pedepsită, în timp ce criminalii sunt răsplătiți și încurajați în comportamentul lor.
Punctul final este colapsul civilizației. Orice specie care nu se apără pe ea însăși, va dispărea. Dacă
corpul uman ar ignora bacteriile și virușii care îl invadează, aproape toți oamenii ar muri în mai puțin
de o zi. Aceste învățături sunt anti-viață și sunt concepute pentru a distruge viața umană.
Matei 5:38-44
38. Ați auzit că s-a zis: ‘Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.’
39. Dar eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul
drept, întoarce-i și pe celălalt.
40. Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.
41. Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
42. Celui ce-ți cere, dă-i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.
43. Ați auzit că s-a zis: ‘Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.’
44. Dar eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine
celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,
Matei 5:7 – Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Nazarineanul a fost orice în afară de „milos.” I-a condamnat, amenințat și damnat pe oameni fără
încetare.
Matei 5:8 – Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Din nou, nazarineanul numai „cu inima curată” n-a fost.

A MINȚIT
Ioan 5:31 – Dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată.

Nazarineanul le-a spus ucenicilor săi că nu vor muri înainte de a doua venire a sa:
Matei 16:28 – Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor
vedea pe fiul omului venind în împărăția sa.”
Apocalipsa 3:11 – Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.

Ministerele Bucuria lui Satan 108


A FURAT
Luca 19:29-35
Luca 6:1-5

A SUSȚINUT ȘI A ÎNCURAJAT CRIMA


Luca 19:27 (vezi mai sus)

A FOST UNUL DINTRE CEI MAI MARI IPOCRIȚI CARE AU TRĂIT VREODATĂ
Matei 5:19 – Așa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci și va învață pe
oameni așa va fi chemat cel mai mic în împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi și va învăța
pe alții să le păzească va fi chemat mare în împărăția cerurilor.
Matei 5:9 – Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!
Matei 10:34-36
34 Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa și pe noră de soacra sa.
36 Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui.

Matei 5:10 – Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăția cerurilor!
Matei 5:11 – Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și
vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!
(acesta este un exemplu clar al urii pe care nazarineanul o are pentru omenire.)

NAZARINEANUL A PREDICAT AUTOMUTILAREA


Matei 19:12 – Fiindcă sunt fameni care s-au născut așa din pântecele maicii lor, sunt fameni
care au fost făcuți fameni de oameni și sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru
împărăția cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta să-l primească.”

(un famen este o persoană de sex masculin care a fost castrat; cu alte cuvinte, i-au fost tăiate
testiculele. Biserica catolică avea pe ordinea de zi castrarea copiilor care cântau în cor, pentru
ca vocea acestora să nu se schimbe odată cu pubertatea)

Matei 5:29-30
29 Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine; căci
este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în
gheenă.
30 Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o și leapăd-o de la tine; căci este
spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă.

CRUZIMEA NAZARINEANULUI FAȚĂ DE ANIMALE:


Matei 8:30-32
30 Departe de ei era o turmă mare de porci, care pășteau.
31 Dracii rugau pe Isus și ziceau: „Dacă ne scoți afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma
aceea de porci.”
32 „Duceți-vă”, le-a zis el. Ei au ieșit și au intrat în porci. Și, deodată, toată turma s-a repezit de
pe râpă în mare și a pierit în ape.

Ministerele Bucuria lui Satan 109


Niciunui individ din istoria omenirii nu i s-au căutat atât de multe scuze ca nazarineanului. Sucirea,
distorsionarea sau minciuna pe față cu privire la această entitate și cu privire la învățăturile acesteia,
sunt lucruri obișnuite între aceia care sunt înșelați, simpatetici sau pur și simplu proști.

Mulți se contrazic că această entitate n-a existat niciodată și/sau că nu este importantă. Oamenii
care mențin astfel de opinii sunt pe atât de înșelați și nesăbuiți ca și aceia care cred că nazarineanul
a fost un individ în carne și oase. Faptul că a trăit sau nu fizic, e irelevant. Efectele pe care această
creatură le-a avut asupra omenirii au penetrat fiecare aspect al societății în care trăim cei mai mulți
dintre noi. Există milioane peste milioane care i se închină acestei creaturi și îl promovează pe
oriunde și oricât pot. Impactul pe care această entitate l-a avut asupra omenirii e groaznic. Aproape
fiecare război a fost purtat din motivele religiilor de dreapta. Milioane peste milioane de oameni
suferă de tulburări și de complexe psihologice grave, care îi împiedică să trăiască o viață sănătoasă și
normală.

Lista nesfârșită de crime împotriva umanității care au fost perpetuate din cauza acestui monstru,
crește în continuare.

Nu contează dacă această entitate este un mit sau dacă a existat din punct de vedere istoric; aceasta
este o realitate vie prin toate nedreptățile majore și prin toate lucrările care ne-au ținut pe TOȚI
îndărăt timp de secole. Această entitate trebuie distrusă!

Aceia care iau atitudine în apărarea drepturilor și libertăților lor se judecă în continuu cu creștinii
prin tribunale, întrucât aceștia lucrează fără oboseală și obsesivi pentru ai deprava pe toți ceilalți –
fie ei bărbați, femei sau copii – de drepturile și viețile lor.

Ministerele Bucuria lui Satan 110


Adevăratul tetragramaton
Aceia dintre voi care scrieți mesaje interminabile cu privire la problemele pe care le aveți cu
îndoctrinarea creștină, vă rog să nu fiți leneși. Citiți acest articol înainte de a scrie alte mesaje despre
problemele psihologice de care vă loviți în depășirea minciunilor creștine, după care apucați-vă
serios de meditații. Am scris articole extinse despre alegoriile spirituale. Majoritatea oamenilor nu
pot vedea înțelesul ascuns din aceste alegorii și iau de-a buna legendele cu Zei. Mai întâi de toate,
Satan și Puterile Iadului nu cer închinare de sclav. Ei sunt prietenii noștri. Din totdeauna au încercat
și încă mai încearcă să ne ajute. Evreii intră mereu în modul de atac atunci când cineva menționează
ființele extraterestre.

Prin meditații de împuternicire extinse și avansate, experimentezi o creștere a conștientizării iar


mintea ți se expandează (la fel ca și capișonul cobrei; din acest motiv cobra este un simbol spiritual).
Când în final poți vedea adevărul și când poți vedea prin toate minciunile creștinismului, islamului și
prin rădăcini lor evreiești urâtele, aceste programe nu mai reprezintă o amenințare. Se ajunge la un
punct în care nici un fel de minciuni și constrângeri nu îl vor mai determina pe acela care a văzut și
care cunoaște adevărul, să mai creadă în aceste minciuni. Citesc în mesaje după mesaje cum
creștinismul e înrădăcinat în mințile multor membrii. Satan mi-a arătat din ce în ce mai mult, pe
măsură ce m-am deschis atât prin meditații cât și prin studiu. Pentru a cunoaște adevărul, trebuie să
studiezi în mod extins științele „oculte” – împotriva cărora biblia aruncă avertisment după
avertisment. Am studiat, meditat și am ignorat avertismentele lor împuțite deja de foarte mulți ani.

Cu toate că am făcut n-șpe mii de referiri la „iehova” și la


acel Isus împuțit, niciuna dintre aceste entități nu există.
Amândouă sunt niște forme mentale; apoi mai sunt
inamicii extratereștrii – cum sunt cenușii - care lucrează sub
comanda reptilienilor pentru ai înrobi pe Gentilii de pe
planeta asta, împreună cu o mână de inamici nordici care
se dau drept „Isus” și „iehova” și, de asemenea, îi
promovează pe aceștia doi. Înainte ca aparatele de
fotografiat să fie inventate și înainte ca informațiile despre
extratereștrii să fie disponibile tuturora, ocultistul Aleister
Crowley a desenat un portret al lui „iehova” în timp ce se
afla în transă, iar acesta a fost o ilustrație a unui cenușiu cu
tipicul lor cap bulbucat. Bun, am spus destul … însă dacă nu
evidențiez aceste lucruri, novicii se vor pierde în
informațiile pe care le voi scrie în continuare.

Dacă te adâncești în ocultism îndeajuns de mult,


conceptele spirituale vor începe să aibă sens. Majoritatea
societăților oculte, cum e francmasoneria, etc. (cea mai Portretul lui „Iehova,” după Aleister Crowley
mare parte din învățăturile spirituale ale acestora au fost îndepărtate în mod sistematic iar acelea
care au supraviețuit au fost corupte), au habar de puterile sufletului într-o oarecare măsură. Înainte
ca francmasoneria să fie coruptă de către evrei, a fost foarte spirituală și un „mason de gradul 33”
era un mason care avea Șarpele Kundalini complet ridicat, întrucât șira spinării are 33 de grade
ezoterice (cele 33 de vertebre prin care urcă șarpele). Pe vremea aceea, masonii realizați comunicau
între ei prin telepatie. Reconstruirea „templului lui Solomon” avea de-a face cu lucrarea Magnum
Opus și cu sufletul. Evreii au preluat acest CONCEPT și l-au corupt pentru a-și adăpa lăcomia lor
insațiabilă și l-au direcționat în agenda lor comunistă de fondare a statului de sclavie pentru Gentili.

Ministerele Bucuria lui Satan 111


666 este numărul cabalistic al soarelui. 666 este a-tot-importanta chakră solară. Adevărata
semnificație a „templului lui Solomon” este TEMPLUL SOARELUI. „Sol,” „Om” și „On” sunt cuvinte
pentru soare. „Sol” este cuvântul latinesc pentru soare. „Om” este numele dat de hinduși Soarelui
Spiritual. „On” este cuvântul egiptean pentru Soare. Simbolismul Templului lui Solomon a fost furat
de evrei și transformat de aceștia într-un lucru fictiv și fizic, la fel ca și bazaconia numită
„nazarinean” și la fel ca aproape toate lucrurile din biblia iudeo-creștină. Adevărata semnificație
pentru „templul Soarelui” este una spirituală; simbolizează sufletul perfecționat, de unde razele
chakrei solare (666) – care este centrul sufletului și care circulă energia spirituală – radiază în 8 raze
distincte. Sufleul strălucitor este simbolizat prin Soare. 8 este numărul lui Astaroth. De asemenea,
acesta are de a face și cu „noul Ierusalim.” Numele „Ierusalim” a fost furat și corupt în numele unui
oraș din Israel. „Ierusalim” ESTE UN CONCEPT!

Acum, cei mai mulți dintre voi știți că acel simbol enervant cu peștele pe care creștinii îl folosesc,
este în adevăr un vagin răsturnat pe orizontală. Se numește „yoni.” Dacă te uiți în multe dintre
versiunile cărților de tarot, inclusiv cele din Evul Mediu, vei găsi că bâtele și spadele sunt adesea sub
forma unui yoni. Chakra inimii (care este neutră) are de asemenea forma unui yoni. Yoni
simbolizează vaginul și mai este simbolic și pentru nașterea unui suflet nou și dobândirea
perfecțiunii și imortalității fizice și spirituale, prin Magnum Opus. Gunoiul creștin al „nașterii din
nou” este fals și nu se rezumă la nimic mai mult decât la degenerare spirituală și la adâncire în și mai
multe minciuni.

În suflet există 13 chakre majore. Timp de foarte mult timp, inamicii au promovat numărul 13 ca
număr nenorocos, etc., pentru a-i speria pe oameni de acest număr. Acest lucru nu se diferențiază
cu nimic de felul în care filmele horror sunt folosite pentru a-i speria pe oameni de
ocultism/spiritualitate. Toate acestea se leagă între ele. Când se face un ritual, se invocă cele patru
direcții. Pentru cei neinițiați, acest lucru implică ridicarea pumnalului, recitarea invocării, etc.
Aceasta este în fapt o alegorie pentru vibrarea sufletului cu scopul de a-ți ridica puterile. Sufletul are
patru direcții/pătrare principale; acestea sunt feminine și masculine.

„YHVH” este folosit de inamic pentru același lucru, cu toate că YHVH este o corupere. Needucații,
neghiobii și nebunii sunt amăgiți în a crede că acest „YHVH” este vreun fel de ființă supremă. DIN
NOU, ACESTA ESTE UN CONCEPT!! Nu numai că este un concept, ci a mai fost și furat, după care,
bineînțeles, a fost corupt. Nu există nicio ființă supremă. Atât microcosmul cât și macrocosmul sunt
infinite. Nu există nicăieri vreo stafie evreiască mare și rea care să fi „creat toate lucrurile” și care să
fie omnipotentă și tot restul gunoiului de grajd pe care evreii le țin sus și tare și pe care îl bagă pe gât
publicului neștiutor. Există un război care este purtat „acolo în văzduh” și există extratereștrii care
lucrează prin evrei aici pe Pământ, extratereștrii care urăsc omenirea și care vor să înrobească lumea
pentru a-și asigura o bancă perfectă de suflete din care să sugă energia. Acest lucru nu se
diferențiază cu nimic de vacile dintr-un abator. Asta e ceea ce noi suntem pentru ei și întreg succesul
lor depinde de cât de ignorantă e omenirea. Am fost depravați de simțurile noastre spirituale. Puțini
sunt aceia care pot vedea ceea ce inamicul face, însă numai prin meditația de împuternicire și prin
Șarpele lui Satan ni se pot deschide ochii.

Întorcându-mă acum la cele patru pătrare ale sufletului și continuând cu meditația RAUM. În această
meditație ar trebui să se vibreze cele patru direcții/pătrare ale sufletului. IO poate fi folosit pentru
toate patru, însă vei observa o schimbare drastică în putere dacă cele patru pătrare sunt vibrate în
mod corect. IO a fost luat din grecul IO. Aproape toate așa-zisele „mituri” grecești sunt concepte
spirituale foarte importante, cu excepția câtorva dintre legendele cu Zei, cum e cea cu Hercule; spre
exemplu, datele despre nașterea sa (mama sa – care era umană – a întâmpinat dificultăți serioase,
deoarece Hercule a avut ca tată un Zeu (adică un extraterestru) iar Zeii Nordici sunt mult mai înalți și
mai bine făcuți decât noi, oamenii. Am văzut pe câțiva dintre ei care erau de vreo 2.5 m, cum e

Ministerele Bucuria lui Satan 112


Anubis. Hercule a fost un Semizeu, ceea ce înseamnă că era jumătate om. IO este o altă alegorie; pe
lângă faptul că mulți dintre acești Zei sunt ființe reale, legendele cu ei sunt alegorii spirituale
importante, cum e greceasca „Argus,” adică Agares. Agares este de sex feminin, însă în alegorie
apare uneori sub forma unui bărbat. Cei „o mie de ochi” ai sufletului împuternicit.

„În timpul călătoriilor ei, Io a dat peste Prometeu când acesta era înlănțuit. I-a dat speranță.
Acesta i-a prevestit că va avea să rătăcească timp de mai mulți ani. Însă, în cele din urmă va
fi transformată înapoi în forma sa umană și va rămâne însărcinată. Acesta a mai prevestit că
un descendent al copilului ei va fi un mare erou care îl va elibera. Prevestirile acestuia s-au
adeverit. În timpul călătoriilor ei, multe caracteristici geografice au fost numite după ea,
inclusiv Marea Ionică și Bosfor (care înseamnă vadul vacii). În cele din urmă aceasta a ajuns
la Nil, unde Zeus a transformat-o înapoi în forma sa umană. A rămas însărcinată cu Epafos și
unsprezece generații mai târziu, descendentul ei, Hercule, l-a eliberat pe Prometeu.”1

Trecând mai departe, EA este un alt nume al lui Satan. (Cei mai mulți dintre voi știți deja că „Satan”
înseamnă „adevăr” în una dintre cele mai vechi limbi de pe pământ, sanscrita). EA se pronunță EI-A.
Aproape toate literele din sanscrită se termină în litera A. Simbolul literei A din română și din multe
alte alfabete occidentale, e ascuțit la vârf, asemenea unei piramide (precum și altor simboluri
satanice). Vârful este simbolic pentru energia kundalinică care urcă prin suflet. Acest lucru pune o
emfază și pe șira spinării. Așa-zisul „tetragramaton” al sufletului e în această ordine: I-O-E-A (i-o-ei-
a). Acestea sunt cele patru vibrații vocale care împuternicește și ridică energiile celor patru pătrare
ale sufletului la un nivel înalt. În pătrarul drept al sufletului vibrează I (iiii); în pătrarul stâng al
sufletului vibrează O (oooo); în pătrarul frontal al sufletului vibrează E (eee); și în pătrarul din spate
al sufletului, concentrându-te pe coloană, vibrează A (aaaa).

Acum se poate vedea cum această vibrație fost furată, modificată și în mod complet coruptă dintr-
un CONCEPT PĂGÂN, culminând în acea entitate tâmpită creată de evrei și numită „iehova.” Repet
din nou și din nou, CUVÂNTUL „DUMNEZEU” ESTE UN CUVÂNT DE COD PENTRU SINE!! NU EXISTĂ
NICIUN „IEHOVA” SAU „YAHWEH.” ACESTA A FOST PRELUAT DE LA IDIOȚII DE CREȘTINI CARE
ÎNCERCAU SĂ PRONUNȚE „YHVH” – DUPĂ CE ACEST CONCEPT A FOST FURAT ȘI CORUPT DE EVREI –
ÎNTRUCÂT ÎN MULTE LIMBI „J” ESTE ADESEA PRONUNȚAT LA FEL CA „Y.” Creștinii sunt mult prea
amăgiți, lucru care este mai mult decât patetic. Evreii au uzurpat cunoștința spirituală după care au
corupt-o, cu scopul de a înrobi și controla întreaga lume; în rangurile lor superioare, ei înșiși devin
„dumnezei.” În adevăr, asta-i tot ce acesta este … o vibrație care îți împuternicește sufletul în mod
drastic.

Continuând; am mai scris despre acest lucru în trecut. Când deții îndeajuns de multă cunoștință și
când obstacolele care stau în calea iluminării au fost doborâte din mintea ta, acest fapt poate fi
văzut cu ușurință. Nazarineanul a fost furat și inventat din CONCEPTUL Șarpelui Kundalini și
transformat într-un alt caracter fictiv evreiesc, căruia Gentilii să-i de-a o închinare de sclav. În
aproape toate picturile și ilustrațiile cu așa-zișii „sfinți” (care în spaniolă sunt traduși prin „santa” –
care este o anagramă pentru „Satan”), SUNT ÎNFĂȚIȘAȚI CU NIMBURI, CARE ÎN MOD ORIGINAL
REPREZINTĂ ȘARPELE LUI SATAN COMPLET RIDICAT!! Acesta nu este doar un concept occidental, ci
apare în mod extins și în Orientul Îndepărtat (care este locul din care creștinismul și-a furat aproape
tot conținutul, pe care mai apoi l-a corupt); Buddha, spre exemplu, este dintotdeauna înfățișat cu un
nimb.

Acum, întorcându-ne la aceste picturi despre care ni se spune că ar fi cu nazarineanul, în adevăr


acestea nu sunt nimic mai mult decât o ilustrație a unui bărbat cu șarpele complet ridicat; nu se

1
Citat luat de pe http://www.greekmythology.com/Myths/The_Myths/Zeus_s_Lovers/Io_/io_.html

Ministerele Bucuria lui Satan 113


diferențiază cu nimic de nicio altă instrucțiune ilustrată; la fel stau lucrurile și cu așa-zișii „sfinți.”
Când îți cumperi orice fel de aparatură, aceasta vine la pachet cu instrucțiuni ilustrate, la fel ca
ilustrațiile prin care cineva îți arată, prin pași, cum să folosești o aparatură electrică sau orice
altceva.

Nazarineanul nu este decât o invenție evreiască care a fost concepută cu scopul de a lua locul
Șarpelui Kundalini. Picturile sunt niște manuale cu instrucțiuni, UN CONCEPT, create de om. După
cum am scris deja cu ceva timp în urmă, dacă același lucru ar fi făcut cu Sponge-Bob, milioane și
milioane s-ar fi aruncat la pământ înaintea preamăritului Sponge-Bob, plini de reverență, venerație
și devotament. Folosirea buretelui de curățat ar deveni o blasfemie și un sacrilegiu grav. În felul
acesta, prin mintea colectivă, acesta ar ajunge să aibă o viață de sine stătătoare; o formă mentală
dacă vrei. Câte un burete ar împodobi fiecare altar. Ar exista bureți uriași, colosali, la care cei mai
sfinți ar face un pelerinaj special (nu la acea cutie tâmpită din Mecca ci la un edificiu uriaș de
burete). Rezidența micuță a lui Sponge-Bob ar fi paradisul de pe fundul apei, în care fiecare individ
„salvat” sau „mântuit” și-ar dori să ajungă; în felul acesta n-ar mai pluti în sus prin văzduh în eter, ci
ar coborî în adâncurile oceanelor în speranța de a găsi micuța casă în care să-și petreacă restul
eternității.

Lăsând gluma la o parte, date fiind cantitățile copioase și nesfârșite de energie spirituală care au fost
direcționate în acest caracter fictiv al nazarineanului, cu acest simț fals al credinței și cu felul în care
această minciună cumplită este promovată pe toate nivelele, fiind profund întipărită în mințile
populației prin forță, nu e de mirare că aceasta a atins dimensiunea monstruoasă pe care o are. Pe
lângă asta, acel nazarinean a mai fost corupt și din cele cinci elemente, în stil ebraic. Când deții
suficientă cunoștință, când ți-ai deschis mintea și prin grația lui Satan, poți vedea clar toate aceste
lucruri.

Creștinismul este împins asupra populației, fără nicio altă alternativă. Chiar și atunci când te joci
integrame (dintre care majoritatea sunt făcute de evrei) trebuie să dai de gunoaiele biblice. Cât
despre păgânismul modern, wicca și budismul din zilele noastre, la fel ca orice alte mișcări
relaționate acestora, toate au fost corupte din păgânismul original; toate au fost creștinate. Evreii
merg până acolo încât să afirme că puterile minții nu pot fi folosite pentru câștiguri materiale, ceea
ce este un căcat pe băț.

Citat din talmud: 22. Seph. Jp., 92, 1: „Dumnezeu le-a dat evreilor putere peste posesiunile și
sângele tuturor națiunilor.”

Creștinii fundamentaliști lucrează neobosiți pentru a-l îndepărta pe Moș Crăciun din sărbătorile de
iarnă și să-l înlocuiască cu nazarineanul; vor de asemenea să îndepărteze iepurașul și ouăle de paște
și să le înlocuiască cu nazarineanul; aceștia au în vizor toate sărbătorile. Pentru mai multe informații
cu privire la acest lucru, citește articolul Anul furat. Martorii lui iehova merg chiar un pas mai
departe și lucrează plini de zel pentru a îndepărta toate simbolurile, pe care ei le consideră „chipuri
cioplite,” întrucât distrugerea simbolurilor spirituale importante va conduce în cele din urmă la
moartea cunoștinței și adevărului spiritual.

TOATE învățăturile oculte și spirituale au ca scop final împuternicirea sufletului, ridicarea Șarpelui și
terminarea lucrării Magnum Opus. Dacă odată ajungi să privești toate aceste adevăruri cu ochii
deschiși, nici un fel de constrângere, minciună sau „explicație” te va mai putea prosti vreodată.
Singurul lucru pe care îl poți face începând cu acest moment, e să trezești omenirea la adevăr!

HAIL SATAN!!

Ministerele Bucuria lui Satan 114


Mesajele subliminale din biblia iudeo-creștină:
supremația evreiască peste gentili
Există o cabala veche de mii de ani. Această cabala mereu a controlat și a deținut un nivel mult mai
ridicat de cunoștință, cu mult deasupra celei cunoscută de mulțime. Când erau fondate noi societăți,
cabaliștii evrei uzurpau pozițiile de putere politică și religioasă pentru a se asigura că orice
cunoștință avansată aflată în circulație la momentul respectiv, era scoasă din domeniul public și
introdusă exclusiv în școlile și în organizațiile lor secrete. Ierarhia conducătoare a Vaticanului nu e
decât o adunătură de criminali organizați care au cauzat omenirii nespuse distrugeri, nefericire,
suferință și amărăciune. În rangurile ei înalte, biserica catolică este arhiplină cu evrei și lucrează
pentru evrei. Evreii sunt aceia care controlează bisericile creștine, în special Vaticanul – din care au
evoluat toate celelalte secte creștine.

În rangurile înalte, aceștia cunosc puterea soarelui, a numerologiei, a minții, cunosc efectele
planetelor în comportamentul uman, știu cum să manipuleze timpul și energia, s-au folosit de
organizațiile lor secrete pentru a crea instituții în zona publică – cum sunt partidele politice – pentru
a îndepărta cunoștința ocultă și pentru a o ține departe din circulația publică. Inchiziția a fost un
prim exemplu, căci în acea perioadă, nu trebuia decât să vorbești de orice lucru ocult sau ezoteric
pentru a-ți semna propria sentință la moarte.

Pentru a maximiza puterea pentru agenda lor, bisericile creștine au fost construite pe liniile ley.
Liniile ley sunt locuri în care energia geomagnetică este intensificată. Corpul uman este compus din
și operează pe bioenergie. Gândurile noastre sunt compuse din impulsuri electrice. Prin meditație și
prin împuternicirea centrelor noastre energetice, ne putem ascuți mințile pentru a avea un
randament mai puternic și pentru a afecta mediul în care trăim. Când o persoană școlită în acest
domeniu folosește energia pământului pe lângă această energie mentală direcționată, își amplifică
nespus de mult puterea din spatele gândurilor și a direcționării energiei prin propria-i voință.
Templele păgâne au fost distruse și peste ruinele lor au fost construite biserici creștine. De
asemenea, în aceste locuri de răscruce în energiile pământului (liniile ley), au fost întreținute și
ritualuri speciale. Sacrificiile umane/animale, spre exemplu, erau folosite pentru a produce frică
extremă în victimele alese. Această energie a fricii pe care o foloseau pentru a controla, era
pompată în aceste vortexuri de energie ale pământului. Ce se întâmplă e că această energie ajunge
să fie amplificată de mii de ori și creează o condiție vibrațională în câmpul energetic al pământului,
în care noi toți trăim. Am înțeles că aceasta a ajuns să înconjoare pământul precum o pânză de
păianjen. Acesta este motivul pentru care creștinismul are putere atât de mare peste atât de multe
persoane. Frica e cuvântul care controlează lumea, fiind foarte efectiv.

Pe lângă asta, propovăduirea emoțională a minciunilor doctrinelor creștine, care au fost repetate la
nesfârșit în aceste lăcașe, au fost toate acompaniate de puterea de care duceau lipsă pentru a-și
duce la îndeplinire sarcina. Mână în mână cu utilizarea energiei congregației ignorante, o
aprovizionare de energie constantă și puternică a fost astfel făcută disponibilă, pentru a fi
direcționată și manipulată de adepții inamici pentru controlarea și damnarea populației. Lucrările de
artă din timpul Renașterii stau drept dovadă a controlului pe care biserica creștină a avut-o peste
fiecare aspect al vieții oamenilor. Există puține picturi, sculpturi și alte lucrări de artă care să nu-i
înfățișeze pe nazarinean, pe Maria și pe restul din gașca lor impostoare. Acest lucru este valabil și în
ceea ce ține de muzica din acea perioadă. Dacă creai prea multe lucrări de artă necreștine, însemna

Ministerele Bucuria lui Satan 115


să te pui singur pe lista condamnaților de erezie. Numai energia pusă în această instituție prin
rugăciuni depășește orice imaginație. Orice persoană care își fixează mintea pe un gând sau o idee,
generează energie mentală; gândește-te ce se întâmplă când milioane de persoane fac acest lucru la
unison.

Din nefericire, dată fiind lăcomia, acestea n-au fost îndeajuns pentru acești extratereștri nefaști și
pentru sclavii lor omenești care lucrează în această haită a distrugerii. Așa că a trebuit să fie folosit și
războiul. Randamentul de energie umană este cel mai ridicat în vremuri de mare frică, când se dă
nas în nas cu moartea sau atunci când se moare. Cu cât mai violentă e aceasta, cu atât mai bine.
Oricine e familiarizat cu vechiul testament din biblie, ar trebui să fie bine conștient de războaiele și
de genocidele interminabile promovate de așa-zisul „iehova,” care se traduce prin dominarea
evreiască peste Gentili, împreună cu uciderile în masă, torturarea și genocidul Gentililor. Acest gunoi
bolnav și pervers este trâmbițat în capetele Gentililor încă din ziua în care se nasc, creând astfel o
puternică formă mental subliminală, care ajunge să se manifeste în realitate.

Ministerele Bucuria lui Satan 116


Iezuiții: societatea lui Isus. O adunătură de criminali
organizați
Din cartea „The Secret History of the Jesuits” de Edmond Paris; tradusă din franceză în 1975:

Despre autorul Edmond Paris:


„În expunerea unei conspirații de o asemenea anvergură, acesta și-a pus viața în joc. Edmond
Paris nu m-a cunoscut niciodată, însă l-am cunoscut fără să-l întâlnesc personal când eu,
împreună cu alți iezuiți aflați sub jurământ solemn, am fost pus în temă cu numele instituțiilor
și a indivizilor din Europa care erau periculoși pentru agenda Instituției romano-catolice. Așa
ne-a fost împărtășit numele acestuia. Munca lui Edmond Paris în criticarea romano-
catolicismului, a legat iezuiții de juruința ca: 1) să-l distrugă pe el, 2) să-i distrugă reputația lui
și a familiei sale și, 3) să-i distrugă munca.” – Dr. Alberto Rivera (fost preot iezuit)

Numele și fețele se pot schimba, însă acesta este același program cu comunismul evreiesc.
Creștinismul este o pregătire pentru comunism. Când una dintre acestea eșuează, cealaltă este gata
de a prelua controlul peste țară sau regiune. Ca prim exemplu avem fosta URSS: când aceasta a
căzut în 1991, împreuna cu celelalte țări din „Cortina de fier,” creștinii au revenit imediat în aceste
țări, ca musca la rahat, evanghelizând populația în mod agresiv și fără încetare. Acesta este un cerc
vicios.

„Iezuiții lucrează în secret și necontenit pentru două obiective majore ale Instituției romano-
catolice: 1) Putere politică universală și, 2) O biserică universală, pentru a împlini astfel
profeția din Apocalipsa 6, 13, 17 și 19”1

Iezuiții (Societatea lui Isus) sunt spionii și brigada asasină a Bisericii Catolice. Oamenii care cred că
această instituție este una „spirituală” sau „religioasă” sunt, cu tristețe, amăgiți. Aceasta este și din
totdeauna a fost o instituție politică, în orice fel sau chip. Este un front politic care funcționează prin
controlarea oamenilor, folosindu-se de multe ceremonii și caractere religioase fictive furate din
religiile de jur împrejurul lumii, care au precedat-o. Separarea bisericii de stat nu înseamnă nimic
pentru Biserica Catolică, care lucrează necontenit și câinește pentru dominarea lumii, prin orice
mijloace posibile. Această instituție a fost construită din ucideri în masă, tortură, extorcare de
fonduri, crime organizate, minciuni și prin privarea omenirii de adevărata spiritualitate. Această
instituție a controlat regi, regine, clase nobile, președinți, guverne și pe aproape oricine aflat la
putere.

Există zvonuri despre existența unui „papă negru.” Acesta nu este decât un mit; un mit menit să
direcționeze responsabilitatea pentru toate aceste fapte de la Biserica Catolică și de la organizația de
criminali a acesteia. În adevăr, aceștia se ocupă cu practica hegelianismului prin faptul că joacă de
ambele părți aflate în opoziție, contra părții de mijloc, pentru a câștiga control. Acest lucru e analog
cu cineva care în mod public pozează a fi împotriva drogurilor și lucrează în organizațiile care luptă
împotriva drogurilor, însă în secret, operează o rețea de traficanți și distribuitori de droguri, chiar din
interiorul organizației ce luptă împotriva drogurilor. Cu toate că Biserica Catolică pozează în mod
public ca fiind o instituție religioasă și caritabilă, în secret aceasta controlează activități criminale

1
Vatican Assassins: Wounded in the House of My Friends, The Diabolical History of the Society of Jesus Including: Its
Second Thirty Years' War [1914-1945], its Cold War [1945-1990], and Its Assassination of America's First Roman Catholic
President, John Fitzgerald Kennedy [1963] de Eric Jon Phelps, © 2001

Ministerele Bucuria lui Satan 117


organizate, lucrând mână în mână cu comunismul evreiesc. Protestanții sunt toți foarte fericiți să-i
condamne pe catolici și să arunce cu noroi în ei, întrucât atunci când dau vina pe alții, sunt scutiți de
a da explicații cu privire la acțiunile degenerate și odioase care au loc în mod repetat în bisericile
creștine ca întreg. Bineînțeles, noi toți știm că Satan a fost țapul ispășitor pentru acești criminali în
tot acest timp, pentru că sunt prea amăgiți și prea îndoctrinați pentru a vedea că responsabilul
pentru toate aceste fărădelegi e chiar „dumnezeul” lor.

Ignatius de Loyola a fost fondatorul iezuiților. La momentul în care a avut loc, Reforma Protestantă a
cauzat daune serioase controlului incontestabil al Bisericii Catolice. Ignatius a ajuns la concluzia că
singura cale prin care Biserica Catolică și-ar putea recâștiga puterea pe care a pierdut-o, e să impună
canoanele și doctrinele pe puterea temporală a papei și să nu mai distrugă viețile oamenilor prin
Inchiziție, după cum făceau preoții și măicuțele dominicane, ci mai degrabă să infiltreze în secret
fiecare domeniu al vieții.

„Structura Companiei lui Isus a fost în cele din urmă întocmită și aprobată în Roma, de Papa
Paul al III-ea, în 1540, iar iezuiții s-au pus la dispoziția papei, promițându-i supunere
necondiționată.”1

Ignatius a fost mai conștient decât orice alt lider catolic care l-a precedat, că cea mai bună modalitate
de a controla un om e să-i devii stăpânul minții. „Îl vom îmbiba cu forțe spirituale pe care îi va fi
foarte greu să se le elimine mai târziu.” „ … forțe mai trainice decât cele mai bune principii și doctrine;
aceste forțe pot reieși la suprafață, uneori după ani buni în care n-au fost menționate și vor deveni pe
atât de imperative încât voința se va găsi în imposibilitatea de a li se opune și va fi forțată să le
urmeze impulsul irezistibil.”2

Trebuie să ne amintim mereu că Biserica Catolică are la dispoziție foarte multă cunoștință ezoterică,
în urma secolelor în care a confiscat, jefuit și îndepărtat în mod sistematic aceste materiale din
rândul populației. Iezuiții au folosit această cunoștință în detrimentul omenirii. Necunoscut
majorității, iezuiții au infiltrat fiecare țară de pe fața pământului și au fost expulzați din multe. Prin
sacramentul catolic al confesiunii, iezuiții au câștigat control asupra regilor și reginelor, asupra
domnitorilor și clasei nobile. Acestora le-au fost oferite în mod deschis chiar și poziții politice
importante. N-ar fi deloc surprinzător ca aceștia să fi folosit șantajul în mod frecvent.

Ori de câte ori o țară a fost infestată de iezuiți, aceștia au reușit să preia controlul. Acest lucru a fost
realizat prin infiltrare. În scurt timp, autoritățile începeau să-i consulte în probleme importante, apoi
donații consistente începeau să fie făcute către aceștia și, în scurtă vreme, „aceștia ocupau toate
școlile, amvoanele celor mai multor biserici, împreună cu locurile de confesiune a oamenilor din
pătura superioară a societății.”3

„Practic, publicul este în necunoștință de cauză cu privire la responsabilitatea copleșitoare pe


care Vaticanul și iezuiții o poartă pentru începerea celor două războaie mondiale – o situație
care poate fi explicată în parte de finanțele gigante de care dispun atât Vaticanul cât și iezuiții,
lucru care le oferă putere în atât de multe sfere, în special după cel de-al doilea conflict.”4

1
Idem, p. 23
2
Idem, p. 21
3
Idem, p. 38
4
Idem, p. 9

Ministerele Bucuria lui Satan 118


„Nicio țară nu a suferit la fel de mult ca Polonia, atunci când s-a aflat sub dominație iezuită. Și
în nicio altă țară în afară de Portugalia nu a fost această organizație la fel de puternică. În
timp ce Polonia se îndrepta rapid spre ruină, numărul instituțiilor și școlilor iezuite se
înmulțeau atât de repede încât generalul a făcut din Polonia o congregație specială în 1751.”1

Învățăturile din Orientul Îndepărtat au fost corupte odată cu apariția și infectarea cu iezuiți. Iezuitul
Robert de Nobile s-a stabilit în India pentru a converti gloatele de acolo la catolicism. Tipic naturii
iezuiților, acesta a infiltrat casta preoțească Brahmin (aceștia dintotdeauna au fost atrași de clasele
conducătoare). „Acesta a adoptat îmbrăcămintea, obiceiurile și tipul de viață a Brahmanilor, a
amestecat ritualurile acestora cu cele creștine, toate cu acordul papei Gregory al XV-lea.” Acesta a
convertit peste 250.000 de hinduși.2

Mai mult ca sigur, acesta este locul din care au fost luate cele mai multe dintre învățăturile ridicole
ale new age, în care aceștia îl promovează pe nazarinean, promovează învățăturile despre „karma”
și îngeri … pe scurt, infiltrație creștină.

„În America de Sud, au cucerit popoarele native de pe acest continent, forțându-i să trăiască
sub un catolicism strict. Iezuiții îi supravegheau. Aceștia pedepseau și cele mai mici greșeli.
Biciul, postul, închisoarea, punerea la stâlpul infamei din piețele publice, umilirea publică în
biserică, acestea sunt pedepsele pe care ei le folosesc.”

„Inculpatul îmbrăcat în hainele penitentului, era însoțit la biserică unde își mărturisea
greșeala. Apoi era biciuit în piața publică, în acord cu codul penal … Inculpatul nu numai că își
primea osânda fără murmur, dar și mulțumea pentru aceasta … Vinovatul, după ce-a fost
pedepsit și reconciliat, săruta mâinile celui care l-a lovit, spunând ‘Fie ca Dumnezeu să te
răsplătească pentru că m-ai eliberat prin această pedeapsă ușoară, de chinurile veșnice care
m-au amenințat.”3

„Vom compune poeme; însă poeții noștri să fie creștini și nicidecum urmași ai păgânilor, care
invocă muze, nimfe ale pădurii și ale apei, care îi invocă pe Calliope, Apollo, etc. … sau pe alți
Zei și Zeițe. Ba chiar mai mult, dacă aceștia vor fi menționați, să fie caricaturizați pentru că toți
sunt decât Demoni.”4

„Biserica Romano-Catolică a fost printre cei mai bogați proprietari de terenuri din America de
Nord. În Mexic, aveau mine de argint și rafinării de zahăr, în Paraguay avea plantații de ceai și
cacao, fabrici de covoare și de asemenea controlau rezervele de hrană, întrucât dețineau vite
și exportau în jur de 80.000 de catâri pe an. Și pentru a face un profit și mai mare, preoții nu
ezitau să fraudeze trezoreria statului, după cum s-a aflat în urma incidentului din Cadix, în
care au fost deschise cutiile de ciocolată numai pentru a se descoperi că erau umplute cu praf
de aur.” 5

1
Idem, p. 41
2
Idem, p. 50-51
3
Idem, p. 56-57
4
Idem, p. 62
5
Idem, p. 68

Ministerele Bucuria lui Satan 119


Pe 7 ianuarie 1960, la Roma, a avut loc un summit prin care se intenționa acordul unei coexistențe
pașnice între sovietici și blocul estic și occident. În SUA, cardinal Spellman (care apare în numeroase
reviste și ziare, fotografiat lângă lideri importanți la nivel mondial), le-a solicitat catolicilor să
manifeste ostilitate lui Mr. Khrushchev, atunci când acesta a vizitat Statele Unite, fiind un invitat.
Cardinal Ottaviani, secretarul sfântului cabinet, a ținut un discurs vehement la bazilica „Saint Marie-
Majeure” împotriva sovieticilor și a puterilor occidentale care erau implicate în proiectul de pace. 1

Poate te întrebi: „care este scopul unui război, atunci când o instituție precum Biserica Catolică se
zbate pentru dominație globală?” Nimic din ceea ce le e cunoscut oamenilor nu schimbă vieți, nu
creează devastare și nu îi deschide pe oameni spre a fi dominați, mai mult decât războiul. Ambele
părți din război sunt ajutate și finanțate de aceia care intenționează să exercite dominație mondială
și să creeze un stat al sclaviei. La sfârșitul războiului, toate țările implicate în război sunt îndatorate
băncilor internaționale, multe dintre care sunt deținute și operate de către Vatican. Și să nu îi
nesocotim nici pe ceilalți care lucrează pentru exact aceleași obiective, mână în mână cu Vaticanul.
Fiecare parte implicată se folosește una de cealaltă pentru a obține aceste rezultate, însă, de ochii
oamenilor, acestea se atacă una pe cealaltă mânate de lăcomie și caută să se distrugă între ele,
astfel încât, când agenda a fost împlinită, câștigătorul ia totul. Lucrul pe care îl au în comun, este
„dumnezeul” la care ei toți se închină.

1
Idem, p. 184

Ministerele Bucuria lui Satan 120


Iehoviștii prezic sfârșitul lumii de mai bine de un secol
Aici sunt citate din revistele iehoviste Turnul de Veghere și Treziți-vă!

1877 – „SFÂRȘITUL ACESTEI LUMI … este mai aproape decât cred majoritatea oamenilor.” (Din
cartea iehovistă dedicată speculației profetice: „Three Worlds and the Harvest of this World.”)

1889 – „În capitolele următoare aducem dovezi că Împărăția lui Dumnezeu a început deja să fie
pregătită … și că bătălia din ziua cea mare a preamăritului Dumnezeu (Apocalipsa 16:14) – care va
lua sfârșit în 1914 și care va avea ca deznodământ răsturnarea domniilor actuale ale pământului – a
fost demarată.” (Din cartea iehovistă „The Time is at Hand,” din 1889; ediția din 1915 a acestei cărți
a schimbat data din 1914 în 1915.)

15 iulie 1894 – „nu avem niciun motiv să schimbăm viitorul; și chiar dacă am vrea nu am putea.
Această dată este a Domnului, nu a noastră. Însă reamintiți-vă că sfârșitul din 1914 nu este vremea
începutului, ci a sfârșitului necazurilor.”

1904 – „Zarva marelui necaz este în curând asupra noastră, începând undeva între anii 1910–1912 și
culminând cu sfârșitul „Epocii Gentililor,” din octombrie 1914.” (Din cartea „The New Creation,”
1904.)

1 mai 1914 – „Studenții bibliei nu au absolut nici un motiv să pună sub semnul întrebării împlinirea
evangheliei, care chiar azi ne bate la ușa … Marea criză … care foarte curând va mistui cerurile
eclesiastice și pământul social.” (Din revista iehovistă Turnul de Veghere.) Când evenimentele
profețite pentru anul 1914 nu s-au împlinit, le-au reprogramat între anii 1918 și 1925.

În cartea „The Finished Mystery” au prezis că Armaghedonul va avea să înceapă „în primăvara lui
1918.” Ar fi urmat să aibă loc o „anarhie globală atotcuprinzătoare” în „toamna lui 1920.” În ediția
din 1917, declară că Apocalipsa 11:13 va fi împlinită „devreme în 1918” (cutremurul de pământ) și
că în „toamna lui 1920” va avea loc focul prezis tot în Apocalipsa. În ediția din 1926, datele sunt încă
odată alterate și reprogramate.

1 septembrie 1922, Turnul de Veghere citează: „Anul 1925 este indicat într-o formă mult mai
distinctă în sfintele scripturi, pentru că este fixat prin legea dată de Dumnezeu lui Israel …”

1 aprilie 1923, Turnul de Veghere: „Suntem încredințați că anul 1925 este fără îndoială stabilit de
sfintele scripturi.”

Așadar, ce s-a întâmplat în 1925??

Septembrie 1925, Turnul de Veghere: „E de așteptat ca Satan să încerce să injecteze în mintea


congregației gândul că anul 1925 va aduce sfârșitul muncii noastre și, prin urmare, că nu va mai
trebui să continuăm să lucrăm.”

DINTR-O DATĂ SATAN – ȘI NU „DUMNEZEU” – E CEL CE PROFEȚEȘTE SFÂRȘITUL LUMII!

1930 – „Marele climax e chiar sub nasul nostru.”

1931 – „Împărăția lui Dumnezeu a început să opereze. Ziua mâniei lui a sosit și Armaghedonul e
chiar în fața noastră.”

Ministerele Bucuria lui Satan 121


1933 – „Mărturia copleșitoare a profeției și a faptelor care o susțin, arată că curățirea bisericii a fost
dusă la bun sfârșit, iar acest lucru indică faptul că Armaghedonul este aproape.”

1939 – „Bătălia din ziua cea mare a Dumnezeului preaînalt este foarte aproape.”

Au existat alte 44 de preziceri; 42 dintre acestea au apărut în revista Turnul de Veghere, din mai
1949 până în aprilie 1943.

1 septembrie 1944 – „Armaghedonul e înaintea noastră.”

1946 (după cel de-al Doilea Război Mondial) – „Dezastrul Armaghedonului … ne bate la ușă.”

1950 – „Luna martie e aici! Unde? Pe câmpul Armaghedonului, pentru ‘războiul din ziua cea mare al
Dumnezeului preaînalt’.”

1953 – „Armaghedonul e sub nasul nostru; va lovi generația care e acum în viață” *Mulți iehoviști
credeau că anul 1954 va fi „anul cu pricina.”

1955 – „A devenit foarte clar că războiul Armaghedonului e aproape de punctul de a se isca.”

1958 – „Când va fi luptat Armaghedonul? Iehova, marele ceasornicar, a programat Armaghedonul să


se întâmple aproape de încheierea „zilelor din urmă.” Acele zile sunt aproape. Cât de aproape? …
Nimeni nu cunoaște ceasul, însă noi știm că va fi foarte curând. De unde știm că va fi foarte curând?
Pentru că este scris că timpul rămas pentru Diavol – acum că Cristos l-a azvârlit pe Diavol pe pământ
– este ‘un timp scurt’ (apocalipsa 12:12)”

Revista Treziți-vă! din octombrie 1968, a afirmat că „anumite persoane” au prezis în mod fals
sfârșitul lumii și că acestora le-a lipsit „călăuzirea lui Dumnezeu.”

Însă din acest moment, se pare că această profeție falsă a luat sfârșit:

1971 – „Avem toate dovezile și Dumnezeu ne călăuzește, iar acest lucru este copleșitor.
Armaghedonul va avea loc în 1975.”

1972 – „În mintea martorului (iehovistului) de rând, nu există niciun dubiu că anul 1975 este data
corectă.”

15 martie 1976, Turnul de Veghere – „Reconciliere prin mila lui Dumnezeu, înainte de Armaghedon.”

22 septembrie 1976 – „un dezastru global nemaiîntâlnit în istoria omenirii, este foarte aproape.”

15 decembrie 1976 – „Fiți pregătiți, promisiunea e aproape împlinită.”

15 iunie 1979, Turnul de Veghere – „O zi a socotelii e chiar în fața noastră.”

15 octombrie 1979 – „Îmbărbătați-vă, mileniul a sosit.”

1 noiembrie 1979 – „Neutralitate creștină, întrucât războiul lui Dumnezeu se apropie.”

Un psihiatru a menționat că există un spital psihiatric pe care l-au poreclit „turnul de veghere”
pentru că e plin cu martori de-ai lui iehova.

Ministerele Bucuria lui Satan 122


Cele 10 porunci
Exodul 20

I. Să nu ai alți dumnezei afară de mine. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești


Însă se pare că nazarineanul afirma că el e „dumnezeu.” Așadar, cum rămâne cu porunca lui iehova?

Matei 4:7 – „De asemenea, este scris”, a zis Isus: „‘Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău.’”
(Aici în mod evident se referă la el însuși)

Matei 28:18 – Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: „Toată puterea mi-a fost dată în
cer și pe pământ.

Tit 2:13 – așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și
Mântuitor, Isus Hristos.

Filipeni 2:10 – pentru ca, în numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe
pământ și de sub pământ

II. Să nu iei în deșert numele Domnului, Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe
cel ce va lua în deșert numele Lui
Care e numele acestei entități? Iehova? Yaweh? Atât IHVH cât și YHVH înseamnă „sunt ceea ce
sunt.” Ce mai exact? Shibboleh? Asta are pe atât de mult sens ca și iehova.

III. Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești.


Luca 6: 1-5 –
1. Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii lui smulgeau
spice de grâu, le frecau cu mâinile și le mâncau.
2. Unii dintre farisei le-au zis: „Pentru ce faceți ce nu este îngăduit să faceți în ziua Sabatului?”
3. Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el și cei ce erau
împreună cu el?
4. Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a
mâncat din ele și a dat și celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât
preoții?”
5. Și le zicea: „Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.”

IV. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta


Matei 10:37 – Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de
Mine și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

Luca 9:56-62
56. Căci fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Și au
plecat într-alt sat.
57. Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, te voi urma oriunde vei merge.”

Ministerele Bucuria lui Satan 123


58. Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar fiul omului n-are unde-
și odihni capul.”
59. Altuia i-a zis: „Vino după mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să
îngrop pe tatăl meu.”
60. Dar Isus i-a zis: „Lasă morții să-și îngroape morții, și tu du-te de vestește împărăția lui
Dumnezeu.”
61. Un altul a zis: „Doamne, te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la
ai mei.”
62. Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru
împărăția lui Dumnezeu.”

Matei 10:34-36
34. Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa și pe noră de soacra sa.
36. Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui

V. Să nu ucizi
Iehova comite crime:
Exod 23:27 – Voi trimite groaza mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care
vei ajunge și voi face ca toți vrăjmașii tăi să dea dosul înaintea ta.

Iehova ordonă masacrarea a mii de oameni:


Exod 32:27-28 –
27. El le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Fiecare din voi să se încingă cu
sabia; mergeți și străbateți tabăra de la o poartă la alta și fiecare să omoare pe fratele, pe
prietenul și pe ruda sa.’”
28. Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise și aproape trei mii de oameni au pierit în ziua
aceea din popor.

Iehova îi ordonă poporului său să comită mai multe crime:


Leviticul 26:7-8
7. Veți urmări pe vrăjmașii voștri, și ei vor cădea uciși de sabie înaintea voastră.
8. Cinci dintre voi vor urmări o sută și o sută dintre voi vor urmări zece mii, și vrăjmașii voștri
vor cădea uciși de sabie înaintea voastră.

Numeri 1:51 – Când va porni cortul, leviții să-l desfacă; și când se va opri cortul, leviții să-l
întindă, iar străinul care se va apropia de el să fie pedepsit cu moartea.

Numeri 3:10 – Pe Aaron și pe fiii lui să-i pui să păzească slujba preoției lor, iar străinul care se
va apropia să fie pedepsit cu moartea.”

Numeri 21:3 – Domnul a auzit glasul lui Israel și a dat pe canaaniți în mâinile lui. Israeliții i-au
nimicit cu desăvârșire, pe ei și cetățile lor, și locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină).

Ministerele Bucuria lui Satan 124


Alte crime, împreună cu ordine directe de participare în acte de canibalism:
Numeri 23:24 – Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică Și se ridică întocmai ca un leu. Nu se
culcă până ce n-a mâncat prada Și n-a băut sângele celor uciși.”

Iehova ordonă alte masacre în masă:


Numeri 25:16-17
16. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
17. „Priviți-i pe madianiți ca vrăjmași și ucideți-i,

Numeri 31:7-11
7. Au înaintat împotriva Madianului, după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul, și au
omorât pe toți bărbații.
8. Împreună cu toți ceilalți, au omorât și pe împărații Madianului: Evi, Rechem, Țur, Hur și
Reba, cei cinci împărați ai Madianului; au ucis cu sabia și pe Balaam, fiul lui Beor.
9. Copiii lui Israel au luat prinse pe femeile madianiților cu pruncii lor și le-au jefuit toate vitele,
toate turmele și toate bogățiile.
10. Le-au ars toate cetățile pe care le locuiau și toate ocoalele lor.
11. Au luat toată prada și toate jafurile de oameni și dobitoace,

Alte măceluri poruncite de iehova:


Deuteronomul 2:20-23; 30-37 –
20. Țara aceasta trecea, de asemenea, ca o țară a lui Refaim; mai înainte, locuiau în ea
refaimiții, și amoniții îi numeau zamzumimi:
21. un popor mare, mult la număr și de statură înaltă, ca anachimii. Domnul i-a nimicit
dinaintea amoniților, care i-au izgonit și s-au așezat în locul lor.
22. (Așa a făcut Domnul și pentru copiii lui Esau, care locuiesc în Seir, când a nimicit pe horiți
dinaintea lor; ei i-au izgonit și s-au așezat în locul lor, până în ziua de azi.
23. De asemenea, aviții, care locuiau în sate până la Gaza, au fost nimiciți de caftoriți, ieșiți din
Caftor, care s-au așezat în locul lor.)
30. Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n-a vrut să ne lase să trecem pe la el, căci Domnul,
Dumnezeul tău, i-a făcut duhul neînduplecat și i-a împietrit inima, ca să-l dea în mâinile tale,
cum vezi azi.
31. Domnul mi-a zis: ‘Vezi, acum încep să-ți dau pe Sihon și țara lui; începe și tu dar să-i iei în
stăpânire țara ca s-o moștenești.’
32. Sihon ne-a ieșit înainte cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră, la Iahaț.
33. Domnul, Dumnezeul nostru, ni l-a dat în mâini și l-am bătut, pe el și pe fiii lui și pe tot
poporul lui. 34. I-am luat atunci toate cetățile și le-am nimicit cu desăvârșire: bărbați, femei și
prunci i-am nimicit cu desăvârșire și n-am lăsat să scape niciunul măcar.
35. Numai vitele le-am răpit pentru noi, precum și prada din cetățile pe care le luaserăm.
36. De la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, și de la cetatea care este în vale până la
Galaad, n-a fost nicio cetate prea tare pentru noi: Domnul, Dumnezeul nostru, ni le-a dat pe
toate în mână.
37. Dar de țara copiilor lui Amon nu te-ai apropiat, de toate malurile pârâului Iaboc, de cetățile
de la munte și de toate locurile pe care te-a oprit Domnul, Dumnezeul tău, să le lovești.

Ministerele Bucuria lui Satan 125


Numeri 31:17-18
17. Acum dar omorâți pe orice prunc de parte bărbătească și omorâți pe orice femeie care a
cunoscut pe un bărbat culcându-se cu el,
18. dar lăsați cu viață pentru voi toți pruncii de parte femeiască și pe toate fetele care n-au
cunoscut împreunarea cu un bărbat.

Cum e tatăl așa e și copilul – citate din spusele nazarineanului:


Luca 19:17 – Cât despre vrăjmașii mei, care n-au vrut să împărățesc eu peste ei, aduceți-i
încoace și tăiați-i înaintea mea.’”

VI. Să nu preacurvești
Exodul 22:16-17
16. Dacă un om înșală pe o fată nelogodită și se culcă cu ea, îi va plăti zestrea și o va lua de
nevastă.
17. Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint prețul zestrei cuvenite fetelor.

2 Samuel 12:11-12
11. Așa vorbește Domnul: ‘Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta și voi lua de sub
ochii tăi pe nevestele tale și le voi da altuia, care se va culca cu ele în fața soarelui acestuia.
12. Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucrul acesta în fața întregului Israel și în fața
soarelui.’”

Luca 8:3 – Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana și multe altele, care-L ajutau cu
ce aveau.

VII. Să nu furi
Iehova le ordonă evreilor să fure de la egipteni:
Exodul 3:21-22
21. Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea egiptenilor, și, când veți pleca,
nu veți pleca cu mâinile goale.
22. Fiecare femeie va cere de la vecina ei și de la cea care locuiește în casa ei vase de argint,
vase de aur și haine pe care le veți pune pe fiii și fiicele voastre. Și veți jefui astfel pe egipteni.”

Iehova fură pământul de la canaanieni:


Leviticul 14:34 – „După ce veți intra în țara Canaanului, pe care v-o dau în stăpânire, dacă voi
trimite o rană de lepră pe vreo casă din țara pe care o veți stăpâni,

Ordine date de iehova evreilor, pentru a ucide și jefui:


Numeri 31:1-12
1. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
2. „Răzbună pe copiii lui Israel împotriva madianiților, apoi vei fi adăugat la poporul tău.”
3. Moise a vorbit poporului și a zis: „Înarmați dintre voi niște bărbați pentru oștire și să meargă
împotriva Madianului, ca să aducă la îndeplinire răzbunarea Domnului împotriva Madianului.
4. Să trimiteți la oaste câte o mie de oameni de seminție, din toate semințiile lui Israel.”

Ministerele Bucuria lui Satan 126


5. Au luat dintre miile lui Israel câte o mie de oameni de seminție, adică douăsprezece mii de
oameni înarmați pentru oaste.
6. Moise a trimis la oaste pe acești o mie de oameni de seminție și a trimis cu ei pe fiul
preotului Eleazar, Fineas, care ducea uneltele sfinte și trâmbițele răsunătoare.
7. Au înaintat împotriva Madianului, după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul, și au
omorât pe toți bărbații.
8. Împreună cu toți ceilalți, au omorât și pe împărații Madianului: Evi, Rechem, Țur, Hur și
Reba, cei cinci împărați ai Madianului; au ucis cu sabia și pe Balaam, fiul lui Beor.
9. Copiii lui Israel au luat prinse pe femeile madianiților cu pruncii lor și le-au jefuit toate vitele,
toate turmele și toate bogățiile.
10. Le-au ars toate cetățile pe care le locuiau și toate ocoalele lor.
11. Au luat toată prada și toate jafurile de oameni și dobitoace,
12. și pe cei prinși, prada și jafurile le-au adus lui Moise, preotului Eleazar și adunării copiilor lui
Israel

Cum e tata așa-i și copilul:


Luca 19:29-35
29. Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a
trimis pe doi din ucenicii săi
30. și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Când veți intra în el, veți găsi un măgăruș
legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegați-l și aduceți-mi-l.
31. Dacă vă va întreba cineva: ‘Pentru ce-l dezlegați?’ să-i spuneți așa: ‘Pentru că Domnul are
trebuință de el.’”
32. Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit așa cum le spusese Isus.
33. Pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegați măgărușul?”
34. Ei au răspuns: „Domnul are trebuință de el.”
35. Și au adus măgărușul la Isus. Apoi, și-au aruncat hainele pe el și au așezat pe Isus călare,
deasupra.

Luca 6:1-5
1. Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau
spice de grâu, le frecau cu mâinile și le mâncau.
2. Unii dintre farisei le-au zis: „Pentru ce faceți ce nu este îngăduit să faceți în ziua Sabatului?”
3. Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el și cei ce erau
împreună cu el?
4. Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a
mâncat din ele și a dat și celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât
preoții?”
5. Și le zicea: „Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.”

VIII. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău


Există sute de versete care dovedesc că iehova este un mincinos prolific. Iată câteva dintre acesta:

Geneza 2:16 – dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei
mânca din el, vei muri negreșit.” – mai apoi în biblie se spune că Adam a trăit 930 de ani:

Ministerele Bucuria lui Satan 127


Geneza 5:5 – Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani, apoi a
murit.

1 Împărați 22:23 – Și acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor
prorocilor tăi care sunt de față. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.”

IX, X. Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici
roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”

Multitudinea de versete amintite mai sus arată clar că iehova nu are nici un pic de respect pentru
ființele umane sau pentru posesiunile acestora. A furat pământul canaaniților, a cerut sacrificii atât
de sânge uman cât și animal și i-a jefuit pe ceilalți în mod vicios și neîntrerupt.

Luca 19:29-35
29. Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a
trimis pe doi din ucenicii Săi
30. și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Când veți intra în el, veți găsi un măgăruș
legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegați-l și aduceți-Mi-l.
31. Dacă vă va întreba cineva: ‘Pentru ce-l dezlegați?’ să-i spuneți așa: ‘Pentru că Domnul are
trebuință de el.’”
32. Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit așa cum le spusese Isus.
33. Pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegați măgărușul?”
34. Ei au răspuns: „Domnul are trebuință de el.”
35. Și au adus măgărușul la Isus. Apoi, și-au aruncat hainele pe el și au așezat pe Isus călare,
deasupra.

Ministerele Bucuria lui Satan 128


Criminali, hoți și mincinoși. Creștinismul nu are nimic
propriu
Biblia iudeo-creștină cu siguranță nu este pe atât de veche pe cât se crede a fi și tot așa stau
lucrurile și cu acest program pe care ei îl numesc „religie.” Adevărul poate fi văzut în catedralele
gotice. Inițial, acestea au fost PĂGÂNE. Indiferent de ceea ce susțin anumite cărți de istorie mai
cunoscute [multe dintre acestea susțin minciuna evreiască a creștinismului], se pare că creștinismul
ajuns să se răspândească odată cu Inchiziția, în special în Europa.

Inchiziția se aseamănă aproape în fiecare aspect cu comunismul, pentru că atunci când preia
controlul asupra unei națiuni, se trece la ucideri în masă, la tortură și chiar la privarea de drepturile
elementare ale oamenilor.

„Creștinismul și comunismul se aseamănă foarte mult din punct de vedere spiritual și ideologic. Este
un concept bine cunoscut, fiind adoptat de diferiți gânditori, de la Thomas More până la Lev Tolstoi.
Puțini oameni știu că primul stat socialist a fost instaurat în Paraguay și că a fost bazat pe ideile
catolicilor iezuiți, chiar înainte ca Marx să-și creeze doctrinele.”

„Societatea lui Isus” – ordinul religios iezuit – în biserica catolică a fost echivalent cu KGB în Uniunea
Sovietică.”

Citatele de mai sus au fost luate din „Pravda” [Principalul ziar al partidului comunist și ziarul lider al
fostei Uniuni Sovietice].

Evreii și cohortele lor creștine au distrus documentele și textele antice și le-au înlocuit cu istorie
fictivă, în conformitate cu agenda lor. Încearcă să spună că au păstrat anumite elemente păgâne
pentru ca oamenilor să le fie mai ușoară trecerea la creștinism, însă pun sub semnul întrebării acest
fapt, după cum ar face orice persoană inteligentă de altfel, întrucât TOT ceea ce se găsește în
creștinism a fost FURAT DIN RELIGIILE PĂGÂNE CARE L-AU PRECEDAT. Martorii lui iehova cunosc
toate elementele din religia păgână, dar cu toate astea, ei sunt siliți să creadă în nazarinean.
Nazarineanul a fost furat și corupt de asemenea, dintr-un număr de peste 18 Zei păgâni care
reprezentau un concept.

ASEMENEA EVREILOR, RELIGIA CREȘTINĂ NU DEȚINE NIMIC


PROPRIU!!

În partea dreaptă este o imagine cu niște scări din Vatican –


observă designul runic Galdr al balustradei; cu toate acestea,
druizii și ceilalți preoți păgâni au fost uciși în masă de către
Inchiziție; pedeapsa pentru utilizarea runelor sau chiar pentru
deținerea cunoștințelor despre rune, era moartea.

Ministerele Bucuria lui Satan 129


Vezi Piața Vaticanului – obeliscul egiptean în mijlocul roții anului satanic:

Observă toate statuile cu zeitățile egiptene din Muzeul Vaticanului. Dacă te interesează să faci
cercetările necesare, vei găsi că aproape tot ceea ce are Vaticanul, a fost FURAT. Egiptul este
condamnat în biblia iudeo-creștină și, totuși, dacă citești tot ceea ce găsești pe site și faci cercetări
suplimentare, îți va sări în ochi cât de mult a furat religia iudeo-creștină și cum a corupt Egiptul.
Acești Zei sunt blasfemiați în grimoarele evreiești, cunoscute drept „Goetia.”

Împărăția lui Satan i-a fost furată!!!

ANUBIS SEKHME

Ministerele Bucuria lui Satan 130


ZEII EGIPTENI ÎN „HALA STATUILOR”

Mai multe imagini cu statuile Zeilor păgâni Apollo [Multe dintre imaginile lui Apollo,
aflate la Vatican: precum cea de mai jos, i-au fost atribuite
nazarineanului]

Multe din imaginile care au fost atribuite nazarineanului conțin o figură masculină cu un nimb, fie cu
raze, după cum se poate vedea în fotografia de mai sus, fie cu patru cadrane care descriu chakrele
tâmplelor și chakra coronală. Oamenii au fost îndoctrinați să creadă că acestea aparțin
nazarineanului, pe când în realitate, toate acestea sunt modelul unui bărbat cu șarpele Kundalini
ridicat.

Acesta este un concept!

Ministerele Bucuria lui Satan 131


Acest concept a fost furat din Zeii păgâni și este un concept al lui Satan- ridicarea Șarpelui Kundalini
mai poartă numele de „ridicarea Diavolului,” și acesta este reprezentat prin nimburile care apar în
atât de multe picturi antice.

După ce toată lumea înțelege sensul real al tuturor acestor simboluri, cortina este dată jos și evreii
nu vor mai putea ieși din rahat. Acesta este motivul principal pentru care biblia iudeo/creștină
amenință pe oricine studiază ocultul sau practică ocultismul, cu „arderea în iadul de foc.”

Picturile din catacombe, care datează din secolele III-IV e.n., au aceeași imagine cu acest bărbat.
Unele imagini sunt ale lui Marduk, unele ale lui Apollo și a altor Zei păgâni. Cartea „The Unknow
Catacomb” este interesantă și dezvăluie multe despre arta păgână descoperită în catacombe.
Aici se găsesc așa-numitele „terenuri funerare creștine” sau „catacombe.”

Aici este o altă pictură a unui bărbat obișnuit despre care toată lumea este învățată să creadă că
este „sf. Paul.”

Cu siguranță, numele respectivului om nu apare pe pictură sau în apropierea ei. Pur și simplu
această pictură i-a fost atribuită lui „Petru” – care în realitate nici măcar nu a existat! Nu a fost un
personaj istoric! Oamenii sunt oi, mulți cred orice le este îndrugat, fără să pună întrebări și
întotdeauna le este repetat să „creadă” și să „aibă credință.”

În ceea ce privește imaginile cu mielul, mielul reprezintă berbecul și când Soarele este în Berbec,
aceasta este cea mai bună perioadă pentru a începe marea lucrare alchimică Magnum Opus și nu
are nimic de-a face cu creștinismul.

Ministerele Bucuria lui Satan 132


Privește acest evreu nenorocit și mitra care o poartă, mitra aceea este replica pălăriei egiptene
pentru Faraoni:

SĂ-I FIE RUȘINE!!!!!!!!!!!!!!!

„Omul Verde” păgân, se poate vedea în toate catedralele din întreaga Europa:

Ministerele Bucuria lui Satan 133


Statuie din imaginea din dreapta, statuie care acum se aflată la catedrala din
Strasbourg, pare să reprezinte un genii asirian:

Ar fi mult mai multe lucruri de spus. Multe texte istorice denumesc „trei religii
mari” și anume iudaismul, creștinismul și islamul. Dacă ele sunt atât de
mărețe și originale, de ce acestea nu dețin NIMIC propriu??? Islamul nici
măcar nu permite ca figurile umane să fie pictate. Acest lucru este în
conformitate cu agenda comunistă de îndepărtate a istoriei și a cunoștinței
din rândul populației, astfel încât să poată folosii oameni ca sclavi de unică
folosință.

Asta a fost atunci, asta e acum – http://bucurialuisatan.com/trecutul-nostru-


este-distrus/

ISTORIA ESTE DISTRUSĂ ȘI RESCRISĂ CU MINCIUNI!!

Ministerele Bucuria lui Satan 134


Expunând corupția spirituală: alchimia și biblia
Satanismul adevărat este bazat pe religiile antice care au precedat iudaismul, creștinismul și islamul
cu sute de mii de ani. Culorile tradiționale de roșu și de negru utilizate în satanism, uitându-ne înapoi
în Egiptul antic, putem vedea că sunt simboluri ale transformării spirituale. Religiile antice s-au bazat
pe completarea muncii Creatorului nostru și anume: transformarea sufletului uman în unul de Zeu,
obținerea puterii dumnezeiești și imortalitatea. Împărăția lui Satan i-a fost furată.

Biblia iudeo creștină este creată din materiale furate care pe urmă au fost corupte și folosite pentru a
înrobi omenirea din punct de vedere spiritual. Toate legendele despre Zei sunt alegorii. Vaticanul și
cohortele sale au obținut bogăție, putere și control prin forțarea oamenilor să creadă că aceste
alegorii sunt locuri și caractere reale.

Finalizarea lucrării care în alchimie este cunoscut ca „Magnum Opus” are ca fundament Șarpele
Kundalini. Șarpele este încolăcit la baza coloanei vertebrale. Prin meditație, șarpele de foc
urcă. Aceasta mai este cunoscută și ca „ridicarea Diavolului.” Sunt 33 de vertebre în coloana
vertebrală a omului. Am auzit de multe ori termenul de „gradul 33 mason,” sau că nazarineanul fictiv
a trăit 33 de ani. Șarpele Kundalini urcă prin cele 33 de vertebre ale coloanei vertebrale.

Cele 7 chakre sunt, de asemenea, foarte importante pentru această lucrare. Când Kundalini urcă,
acesta trebuie să tracă prin fiecare dintre cele 7 chakre. Acesta e motivul pentru care se pune atât de
mult accent pe numărul 7 în multe scrieri spirituale antice și care, de asemenea, au fost corupte în
biblia iudeo/creștină. Liderii creștini își induc în eroare adepții făcându-i să creadă că legendele care
au fost furate și scrise în biblie sunt reale. Cu ajutorul înșelătoriei, Vaticanul și bisericile creștine au
obținut o putere și o avere de neimaginat. Această putere nu este doar una materială, ci și una
spirituală. Toată cunoașterea spirituală a fost îndepărtată sistematic din rândul populației cu ajutorul
Inchiziției. Cei din fruntea Vaticanului și evreii de top sunt adepți ai magiei negre și au avansat
spiritual, în timp ce restul omenirii suferă sub controlul lor.

Suntem învățați să credem că multe dintre picturile antice aparțin


nazarineanului, „virginei Maria,” etc., pe când în realitate ele sunt ale
Zeilor originali, precum Marduk (Amon Ra) și Astaroth. În mod ideal,
Magnum Opus se începe primăvara când Soarele este în Berbec și de aici
se trage simbolul mielului de Paște. Nimbul reprezintă șarpele Kundalini
ridicat și aura vibrantă a puterii vrăjitorești. Biserica Catolică a furat acest
simbol și l-a atribuit nazarineanului fictiv. Hieroglifele pentru zodia Berbec
pot fi văzute în sigiliul lui Astaroth din dreapta. Toate sigiliile Demonilor
conțin simboluri alchimice importante.

Povestea creației din cartea Genezei este o altă alegorie: „Dumnezeu” a creat universul în șapte zile;”
„În a șaptea zi s-a odihnit.” Acestea pentru cei care sunt cunoscători știu că odată ce șarpele
Kundalini și-a început ascensiunea prin cele 6 chakre și a trecut prin cele 3 „noduri” (trinitatea), trece
prin chakra a 7 fără efort. În realitate, „Cerul/raiul” este un cuvânt de cod pentru chakra a șaptea. Cu
toți am auzit expresia „șapte ceruri.” „Dumnezeu” este un cuvânt de cod pentru noi înșine și de
asemenea cuvântul „zei” este un cuvânt de cod pentru chakre în numeroase texte antice. „Iad” este
un cuvânt de cod pentru chakra bazei ori „lumea inferioară,” unde șarpele Kundalini (a cărui energie
este extrem de fierbinte) se află în stare latentă.

Ministerele Bucuria lui Satan 135


Copacul din „Grădina Edenului” a fost furat din multe și diferite religii care au precedat creștinismul și
simbolizează o hartă a sufletului uman: trunchiul copacului reprezintă coloana
vertebrală, iar ramurile simbolizează cele „144.000” de nadii. „Adam și Eva”
simbolizează canalele Ida și Pingala din suflet, care, atunci când se unesc, devin una. Cu
șarpele Kundalini ridicat și cu ida și pingala fuzionate în chakra a 6, gnoza este obținută
și ochii spirituali sunt deschiși. În Egiptul Antic aceasta a fost simbolizată în mod original
drept „ochiul a-tot-văzător.”

Vârful piramidei separat de restul acesteia, simbolizează munca neterminată a creatorului nostru
Satan.

Geneza 1:1 – La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul.


Cerul și pământul simbolizează chakra coroanei și a bazei.

Geneza 1:2 – Și pământul era pustiu și gol; și întuneric era peste fața adâncului. Și duhul lui
Dumnezeu se mișca deasupra apelor.
„Pustiu și gol” reprezintă ceea ce în Magnum Opus este cunoscut drept nivelul „haosului.”

Geneza 1:3 – Dumnezeu a văzut lumina, că era bună; și Dumnezeu a despărțit lumina de
întuneric.
Lumina simbolizează crearea așa-numitei „prima materia,” fundamentul pietrei filozofice. Acest
lucru se realizează prin condensarea bioelectricității într-o sferă de lumină.

Geneza 1:4 – Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară și a
fost dimineață: ziua întâi.
Acesta este un prim pas, este fundația; altfel spus, este „prima zi.”

Geneza 1:16-19
16. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători; luminătorul cel mai mare ca să stăpânească
ziua, și luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; el a făcut stelele, de asemenea,.
17. Și Dumnezeu ia așezat în întinderea cerului, ca să lumineze Pământul,
18. Și să stăpânească ziua și noaptea, și să despartă lumina de întuneric: Dumnezeu a văzut că
lucrul acesta era bun.
19. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a patra.

Versetele de mai sus despre cei „doi mari luminători“ fac referire la chakra
inimii, care e locul în care „cerul“ și „pământul“ se întâlnesc. După cum se
poate vedea mai jos în Sigiliul lui Satan (dreapta), pentagrama satanică și în
Baphomet, lumina coboară prin chakra coroanei în jos, înspre chakra bazei.

Geneza 1:20 – Și Dumnezeu a zis:, Apele să dea abundent ființa


mișcătoare care are viață, și păsări să zboare deasupra pământului
pe întinderea cerului.
„Elixirul vieții, apele binecuvântate, coboară până în adâncul lor [a chakrelor/metalelor] și le trezește
din starea lor latentă.“ Asta este ceea ce cunoaște ca fiind „roua“ secretată de glanda pineală ca
rezultat al meditației de împuternicire. De asemenea, pasărea e un alt simbol important în alchimie.

Ministerele Bucuria lui Satan 136


Geneza 1:27 – Deci, Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu s-a
creat pe el; pe bărbat și femeie el i-a creat după chipul lui.
31. Și Dumnezeu a văzut fiecare lucru pe care el a făcut, și, iată, a fost foarte bine. Și a fost
seară și a fost dimineață ziua a șasea.
În cele de mai sus putem vedea încă odată cum ALEGORIA este pervetită și sucită. „Ziua a șasea“
este chakra a șasea unde se întâlnesc ida și pingala.

Geneza 1:32 – Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta
Sa odihnit de toată lucrarea Lui, pe care Dumnezeu a creat și a făcut.
Aici este o altă alegorie alchimică care a fost furată și pervertită. Când un alchimist își finalizează
lucrarea, se odihnește. „Dumnezeu” = noi înșine!!

Povestea genezei continuă, tot ceea ce ține de ea a fost furat și corupt din religiile care au precedat
creștinismul.

Geneza 3:3 Dar despre rodul pomului care este în mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: Să nu
mâncați din el, nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.
Există un stadiu în alchimie unde se suferă o moarte a primei materii. Aceasta e cunoscută sub
denumirea de „nigredo“ sau „nivelul negru.”

„Etapa inițială, nivelul negru al opus alchymicum în care corpul de metal impur, materia pietrei,
starea învechită a ființei este ucisă, descompusă și dizolvată în substanța originală a creației, prima
materia, pentru că apoi să poată fi renovată și renăscută într-o nouă formă.”1

De aici a și fost inventat nazarineanul fictiv. Nazarineanul a fost furat din mai bine de 18 Zei păgâni
care a rândul lor au fost „crucificați” pe o cruce sau spânzurați de un copac. Toate acestea sunt
alegorii, de exemplu: Zeul norvegian Odin a fost spânzurat de un copac și apoi a experimentat
moartea pentru a obține cunoașterea. Prin renaștere a obținut gnoza. Crucea reprezintă cele patru
pătrare, cele patru direcții, puncte cardinale, etc. De asemenea, acesta este și semnificația cărții de
tarot „spânzuratul.” Phoenix-ul egiptean are aceeași semnificație: renașterea prin foc. Se spune că
eclipsa a avut loc în timpul așa zisei „crucificări” a nazarineanului care, de asemenea, semnifică
stadiul nigredo, reprezentat de întuneric. Acest stadiu este simbolizat de asemenea și de corbul
negru și de Soarele Negru.

Geneza 3:4 Atunci șarpele a zis femeii: Nu veți muri.


Șarpele Kundalini transformă, dar nu ucide.

Geneza 3:5 dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, apoi ochii vi se vor deschide,
și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.
Aceasta este gnoza împotriva căreia bisericile creștine și cohortele lor au lucrat fără încetare. După
ce ochii noștri s-au deschis, nu mai putem fi înșelați în niciun mod.

1
A Dictionary of Alchemical Imagery de Lyndy Abraham © 1998

Ministerele Bucuria lui Satan 137


Geneza 3:7 Și ochii amândurora s-au deschis, și au văzut că erau goi; și au cusut laolaltă
frunze de smochin, și și-au făcut șorțuri.
Goliciunea este o altă alegorie despre renaștere. Toată lumea se naște gol.

Acum, ajunge la „Noe“ și arca, care a fost furat din epopeea sumeriană Ziusudra.

„Potopul lui Noe“ este un simbol pentru dizolvarea materiei pietrei în materie primă, în stadiul
nigredo. În acest stadiu al lucrării, răcoarea, umezeala, principiul feminin (Luna) se spune că domină
aspectul fierbinte, uscat și coagulat al părții masculine din lucrare (Soarele).1

Elementul apă este feminin, în timp ce elementul foc este masculin. Acest stadiu al lucrării este
simbolizat de un potop de energie, care este reprezentat printr-un potop de ape. Potopul este o altă
alegorie a morții și a regenerării. Arca în sine este simbolică pentru corpul uman. Alegoria cu ci-oara
care nu se întoarce la arcă simbolizează că stadiul nu a fost finalizat. „Porumbelul” simboli-zează
stadiul alb sau stadiul „albedo.”

„Albedo apare după ce materia s-a înnegrit, corpul putrezit de metal sau din materia pietrei, stând
mort pe fundul cazanului, care a fost imaculat de apele mercurului.”2

Este bătător la ochi cum această alegorie a fost coruptă și asumată ca fiind un eveniment real,
adăugându-i-se personaje.

4. Și arca sa așezat în a șaptea lună, în ziua a șaptesprezecea a lunii, pe munții Ararat.

DIN NOU, numărul șapte și „odihna” (așezarea). Aceasta simbolizează chakra a șaptea, care este
fericirea obținută fără efort iar „muntele Ararat” simbolizează lucrarea finalizată, care a fost FU-
RATĂ din semnificația piramidelor egiptene – apexul, care își are fundamentul în cele patru pătra-re.

Aș putea să precizez aici – pentru proștii care îl acuză pe Enlil/Beelzebub de înecarea omenirii –
REVENIȚI CU PICIOARELE PE PĂMÂNT!!!!

Cunoașterea vine de la Satan.

13. l-am așezat curcubeul Meu în nor, și acesta va fi ca semn al unui legământ între mine și
pământ.
14. Și se va întâmpla, atunci când aduc un nor peste pământ, că curcubeul se va vedea în nor:

15. îmi voi aminti legământul meu, care este între mine și voi și fiecare creatură vie a toată

făptura; și apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.


Curcubeul reprezintă „Arcul”, culorile irizate care indică că o altă treaptă superioară a Magnum
Opus a fost completată. AȘ PUTEA ADĂUGA CĂ ACEST STADIU ESTE SIMBOLIZAT ȘI DE PĂUN.
PĂUNUL ESTE UN SIMBOL ȘI ESTE SACRU PENTRU SATAN!

Versetul 13 spune: „un legământ între mine și pământ.” „Dumnezeu” este un alt cuvânt de cod
pentru chakra coronală sau „cerul/raiul” (Primele 3 chakre de sus sunt de asemenea un simbol al

1
Idem
2
Idem

Ministerele Bucuria lui Satan 138


„cerului”) „paradisul”, „fericirea”; iar „pământul” este lumea de jos, simbolizată de cele 3 chakre
inferioare (chakra plexului solar, chakra sacrumului și chakra bazală). Aceasta vrea să spună că
„cerul” și „pământul” au fost unificate de chakra inimii.

Următoarele cărți biblice reprezintă istoria fictivă a poporului evreu. „Tora” a fost furată și co-ruptă
din tarotul egiptean. „Tora” mai este cunoscută și sub numele de „Pentateuh” sau „cele cinci cărți
ale lui „Moise” (alt caracter fictiv). Se poate vedea că aceasta a fost furată de la cele cinci seturi din
cărțile de tarot: bâtele (setul de foc), pentagramele (setul de pământ), cupele (setul de apă), spadele
(setul de aer) și desigur, trâmbița, care reprezintă chintesența.

Aș putea continua la nesfârșit, citând versete biblice și dezvăluind cum și ce a fost furat și corupt.
Nazarineanul care a fost inventat din alegorii a făcut următoarele lucruri:

1. A înlătura toată cunoștința spirituală și a înlocuit-o cu mizerie evreiască. Prostia cu „Isus


salvează” și cea cu „nașterea din nou” au fost sucite și atribuite acestui personaj fictiv. Cu
alte cuvinte, cei amăgiți au fost înșelați și îndrumați să creadă că acest personaj se va ocupa
de tot, atâta timp cât ei se vor conforma agendei date.
2. Personajul „Isus” a acționat ca și cum ar fi fost poliția supremă de control a gândurilor. Au
fost purtate războaie pentru credințe și idei. Controlează gândurile din capul oamenilor, iar
omenirea îți va fi la picioare.
3. Având în vedere că nazarineanul este fictiv, el poate fi orice pentru oricine, pentru cei aflați
în poziții înalte în creștinism. El poate fi schimbat cu timpul și conformat cu orice agendă.

Este timpul ca toată lumea să se trezească din această corupție spirituală care a jucat omenirea de
trilioane și trilioane de dolari, suflete și orice altceva ce acești paraziți au luat de la adepții care i-au
urmat.

Ministerele Bucuria lui Satan 139


Biblia și controlul mintal
A se nota felul în care, odată cu căderea Uniunii Sovietice, evreii au lucrat să reconstruiască religia
creștină, dat fiind faptul că programul lor comunist ateist a fost un eșec. Această religie le permite
să-și mențină controlul strict asupra populației. Însă în timp, tot de aici își vor recăpăta controlul
absolut pe care îl aveau în comunism.

Putem vedea în link-ul de mai jos cum evreii folosesc programare subliminală pe populația
americană, programare care face conexiunile necesare cu cartea lor de vrăjitorie, biblia:
https://youtu.be/Rnkg-yCPryE

2 Corinteni 12:16 – Fie și-așa! Nu v-am fost sarcină deloc. „Dar”, zic ei, „ca un om isteț ce sunt,
v-am prins prin șiretlic.”

Fii atent la felul în care în videoul de mai sus, evreii folosesc în mod repetat termeni și fraze cu
„dumnezeu”:

„God is real, God is watching” (dumnezeu e real, dumnezeu privește) = 22 litere


„Believe in government God” (crede în dumnezeul guvern) = 22 litere
„Obey consume Obey consume” (supune-te consumă, supune-te consumă) = 22 litere

Potrivit misticismului creștin și evreiesc, numărul 22 este numărul maestrului constructor, al


infinitului, completării, chintesenței (spiritul, care este Dumnezeu, în sensul universal al învățăturilor
hermetice), minții lui d-zeu și d-zeu însuși. Pe cruce, nazarineanul rostește ultimele sale 8 cuvinte ale
finalizării, cuvinte care apar și la începutul Psalmilor 22. De asemenea, Apocalipsa este ultima carte
(finalizare) a bibliei și are 22 de capitole.

În tarot, numărul 22 îi corespunde cărții World (lume), iar această carte indică
completare/desăvârșire. Acest lucru indică că inamicul își duce la bun sfârșit țelul lor de cucerire și
dominație mondială prin comunism.

Psalmii 66:7 – El (dumnezeu) stăpânește pe vecie prin puterea Lui. Ochii Lui urmăresc pe
neamuri (Gentili), ca cei răzvrătiți să nu se mai scoale împotriva Lui!

Cartea psalmilor este a 19-a carte din biblie. Versetul de mai sus se găsește în capitolul 66 cu 7, care
adunat face 19 (6+6+7=19). Apoi, 19+19=38, iar 3+8=11, care este numărul decăderii. Așadar,
versetul de mai sus nu numai că amenință rebeliunea, ci, date fiind numerele din spatele acestuia,
semnalează în mod subliminal că rebeliunea va fi sortită ruinării.

1 Samuel 12:15 – Dar, dacă nu veți asculta de glasul Domnului și vă veți împotrivi Cuvântului
Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinților voștri.

1 Samuel e a 9-a carte din biblie. 9+12+15=9


9 este numărul finalizării și a judecății; puterea lui d-zeu.

Ministerele Bucuria lui Satan 140


Coloseni 3:22 – Robilor, ascultați în toate lucrurile pe stăpânii voștri pământești; nu numai
când sunteți sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăție de inimă, ca unii
care vă temeți de Domnul.

Coloseni e a 51-a carte a bibliei (5+1=6). Evreii folosesc în mod extensiv acest număr: vezi spre
exemplu minciuna celor „6 milioane” din holoco$t. În biblie, numărul 6 este numărul omului fără
putere spirituală. Numărul 7 are de-a face cu cele 7 chakre și cu puterea spirituală care emană din
acestea; mai înseamnă și perfecțiune spirituală. 6 cade în inferioritate. 6 este numărul muncii fizice
de sclav. Lucrul a fost făcut în 6 zile, iar a 7-a zi a fost o zi de odihnă.

Numărul 6 apare pe toate lucrurile care au de-a face cu forța de muncă umană. Apare în
măsurătorile pe care le folosesc în muncă și pe durata pentru care se lucrează. Iar acest lucru apare
încă de bun început.

Emfaza pe care evreii o pun pe numărul 6 dă naștere unei vibrații în astral, care îi asistă în agenda lor
de înființare a statului și ordinii mondiale comuniste. Comunismul înseamnă sclavie. În statul
comunist, evreii devin „dumnezei,” și toată cunoștința spirituală este înlocuită cu un ateism
material.

Versetul de mai sus din a 51-a carte a bibliei (1+5=6), promovează și susține sclavia. Analizat și mai
departe, versetul 3:22 poate fi multiplicat 3x22=66 - care este numărul total al cărților din biblie,
lucru care indică finalizarea statului și ordinii comuniste a sclaviei mondiale.

Romani 13:1-7 –
1. Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la
Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu.
2. De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei
ce se împotrivesc își vor lua osânda.
3. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ți fie frică
de stăpânire? Fă binele și vei avea laudă de la ea.
4. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu
degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să pedepsească pe cel
ce face rău.
5. De aceea trebuie să fiți supuși nu numai de frica pedepsei, ci și din îndemnul cugetului.
6. Tot pentru aceasta să plătiți și birurile. Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu,
făcând necurmat tocmai slujba aceasta.
7. Dați tuturor ce sunteți datori să dați: cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i
vama; cui datorați frica, dați-i frica; cui datorați cinstea, dați-i cinstea.

Fondatorii Statelor Unite ale Americii au dorit ca Marele Sigiliu să fie pus pe dolar, însă n-au pus
niciodată nimic acolo despre „dumnezeul” evreiesc. Referința la „dumnezeul” evreiesc a fost pusă
pe dolar de președintele evreu Dwight David Eisenhower.

„Pe 30 iulie 1956, la doi ani după ce a făcut presiuni ca fraza „under God” să fie înserată în The
Pledge of the Allegiance. Președintele Dwight D. Eisenhower a semnat o lege, în mod oficial
declarând că fraza „In God We Trust” (în d-zeu ne încredem) să fie mottoul oficial al națiunii. Legea
P.L. 84-140 de asemenea ordona ca această frază să fie tipărită pe toate bancnotele americane.”

Ministerele Bucuria lui Satan 141


Eisenhower a fost evreu, el însuși mărturisind acest lucru; numele Eisenhower este derivat din
Eisenhauer, care este un nume evreiesc.

„În anuarul academiei West Point Military, publicat în anul 1915, Eisenhower e identificat
drept „un evreu suedez teribil.”

Nu e de mirare că Casa Albă a ajuns să fie deținută de evrei, dat fiind președintele Franklin Delano
Roosvelt – care și el era evreu de origine olandez, iar administrația lui era o adunătură de evrei, ca la
sinagogă.

„În 1943, Washington nu numai că l-a transferat pe colonelul Eisenhower în Europa, ci la și


promovat mai presus de cei 30 de ofițeri seniori de cinci stele, punându-i sub conducere
întreaga forță armată americană din Europa.”1

Acest mare „general” care s-a ascuns înfricoșat urinându-și pantalonii când a auzit că o mică unitate
comando germană nearmată l-a căutat în timpul războiului, a ordonat masacrarea a peste 1,7
milioane de soldați germani după ce războiul a luat sfârșit, în lagărele P.O.W. Singura vină a acestor
soldați germani a fost aceea de a-și proteja și apăra poporul și țara. Mulți dintre acești militari nu
aveau mai mult de 15 ani. Acesta este un alt exemplu clar a urii talmudice pure.

Pentru mai multe detalii cu privire la lagărele morții lui Eisenhower, click pe linkul de mai jos:
http://www.ihr.org/jhr/v10/v10p161_Brech.html

„In God We Trust” are 12 litere: doisprezece este un număr perfect în simbolismul evreiesc,
semnificând perfecțiunea guvernului sau perfecțiunea guvernamentală. În biblie sunt 66 de cărți,
care în numerologie este 12 (6+6=12).

Cuvântul „dumnezeu” apare de 4473 ori în biblie, care în numerologie este egal cu 9. Numărul 9 –
după cum am menționat și mia sus – este un număr al finalității și al judecății, însăși puterea lui
dumnezeu; iar aceasta este rezumat prin următorul verset:

Judecata lui „dumnezeu” din Hagai 1:11 este enumerată prin 9 particularități: „Am chemat
seceta peste țară, peste munți, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate
aduce pământul, peste oameni și peste vite și peste tot lucrul mâinilor voastre.”

Hagai este a 37-a carte din biblie. 3+7=10, așa că Hagai capitolul 1 este egal cu 11; încă odată avem
11 11.

„Legea a fost promulgată de președintele Eisenhower la 30 iulie 1956, iar mottoul a fost înscris pe
bancnote în mod progresiv, între anii 1957 – 1966. (Public Law 84-851)[18] Codul Statelor Unite, 36
U.S.C. § 302, acum menționează: „'In God we trust' este mottoul național”2

Se poate vedea clar că banii reprezintă o metodă formidabilă de a injecta lucruri în subconștientul
minții populației:
https://youtu.be/D1SYfqH8J30

1
This Day in History [www.history.com]
2
Articolul de pe Wikipedia: "In God We Trust"

Ministerele Bucuria lui Satan 142


Multe informații despre mesajele subliminale din mass-media, care au premers atentatului 9/11:
https://youtu.be/41FRnNDZkuI

Foarte pe față și aici:


https://youtu.be/TKLw_Fm3tqg

Putem vedea cum puterile evreiești îl injectează pe „dumnezeul” lor în mintea maselor:

„Eisenhower a promulgat legea în Ziua Drapelului, 14 iunie 1954. Eisenhower a afirmat:


„începând cu această zi, milioanele de elevi vor proclama în școlile din fiecare oraș, comună și
sat, dedicarea în fața Atotputernicului a națiunii și poporului nostru … în acest fel, reafirmăm
transcenderea credinței religioase a moștenirii și viitorului Americii; în felul acesta vom
consolida în mod constant acele arme spirituale care întotdeauna vor reprezenta cea mai
puternică resursă a țării noastre, în timp de pace și de război.”
Fraza „Under God” a fost încorporată în Pledge of Allegiance pe data de 14 iunie 1954, printr-o
rezoluție comună a Congresului de a modifica 4 dintre Codurile Drapelului adoptate în 1942.”1

În încheiere, multe membrii de pe forum au spus că au văzut anumite numere în mod repetat. Aici
pot fi anumite numere care apar în mod repetat pe tăblițele de înmatriculare, pe un ceas digital, în
reclame și în multe alte locuri. Uneori acest lucru poate avea loc timp de zile întregi, însă în sine,
acest fapt este inofensiv. Când devenim conștienți de anumite numere, acest lucru stabilește o
vibrație subliminală și înainte să ne dăm seama, începem să vedem aceste numere în mod frecvent
în viața noastră de zi cu zi. Acest aspect este inocent și adeseori inexpresiv, însă în articolul de mai
sus, perpetuatorii sunt perfect conștienți de puterea numerelor și împuternicesc acest lucru pentru
a-și manifesta în fizic lucrările lor magice, prin biblia iudeo-creștină. Acesta este motivul pentru care
creștinii sunt practic constrânși să memoreze versete din biblie, întrucât acest lucru implantează
adânc conexiunea subliminală.

Predică despre 666


Am mai scris în alte două predici despre numerologia din biblie și despre cum biblia este o carte de
vrăjitorie evreiască, în articolul de față vreau să continui puțin explicațiile despre numere:

Biblia este compusă dintr-un total de 66 de cărți. După cum majoritatea dintre voi știți deja, puterile
evreiești mereu pun o emfază pe numărul 6, ca în cele „6 milioane” din holoco$t și ziua de 1 Mai,
care era o sărbătoare comunistă importantă (1 mai = 1+5=6), etc. Fii conștient de asta, mai ales
atunci când privești știrile, când citești vreo revistă, ziar ș.a.m.d. Evreii întotdeauna pun emfază pe
numărul 6. Acest număr corespunde și pătratului cabalistic al lui Saturn, a cărei sumă pe toate
laturile este 15 … chiar și pe diagonală. În biblie, numărul 6 este numărul omului fără putere
spirituală. Numărul 7 are de-a face cu cele 7 chakre și cu puterea spirituală care emană din acestea;
mai înseamnă și perfecțiune spirituală. 6 cade în inferioritate. 6 este numărul muncii fizice de sclav.
Lucrul a fost făcut în 6 zile, iar a 7-a zi a fost o zi de odihnă. Numărul 6 apare pe toate lucrurile care
au de-a face cu forța de muncă umană. Apare în măsurătorile pe care le folosesc în muncă și pe
durata pentru care se lucrează. Iar acest lucru apare încă de bun început. Numărul 6 mai are de-a
face și cu sclavia:

1
Idem

Ministerele Bucuria lui Satan 143


Coloseni 3:22 – Robilor (sclavilor), ascultați în toate lucrurile pe stăpânii voștri pământești; nu
numai când sunteți sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăție de inimă, ca
unii care vă temeți de Domnul.

Versetul de mai sus promovează sclavia. Coloseni e a 51-a carte a bibliei (5+1=6). Analizat și mai
departe, capitolul 3 cu versetul 22 poate fi multiplicat 3x22=66 – iar acesta este numărul total al
cărților din biblie, lucru care indică finalizarea statului și ordinii comuniste a sclaviei mondiale.

Adevărul e că 666 este numărul lui Satan; acesta este numărul cabalistic al Soarelui și indică putere
și avansare spirituală. Aproape toate religiile păgâne antice pun emfază pe „venerarea” Soarelui.
Cuvântul de cod „venerare/închinare” se traduce prin „focalizare intensă,” care este dobândită în
meditația profundă. Pe lângă asta, 6x6x6=216, care are de-a face cu anumite nadii puternice din
suflet. Chakra solară este cea mai puternică chakră din sufletul uman, jucând un rol cheie în lucrarea
Magnum Opus. Chakra solară este chakra Graalului; pocalul în care se adună elixirul vieți secretat de
glanda pineală. Biblia cu cele 66 de cărți ale ei cade în inferioritate, în incapabilitate de a realiza
zeificarea și lucrează pentru a ține omenirea înrobită din punct de vedere spiritual și psihologic.

Potrivit bibliei, numărul 12 se presupune a fi un număr perfect, în timp ce numărul 13 este al lui
Satan. Ca oameni, avem un total de 13 chakre principale în suflet și nu 12. 13 ESTE numărul lui Satan
(1+3=4). Și de această dată, numărul 12 cade în inferioritate. În timpurile antice, Zodiacul avea 13
semne. Numărul 12 se relaționează și timpului care este centrat pe Saturn; 60 de secunde într-un
minut, 60 de minute într-o oră, 24 de ore într-o zi. După cum am spus și mai sus, vibrația lui Saturn
este acordată cu numărul 6. Saturn este planeta malefică a suferinței, a trudei, sărăciei, ghinionului
și a pierderilor. Locul în care Saturn apare în diagrama astrologică, reprezintă domeniile în care vei
avea de suferit în viață. Puterile evreiești au desemnat numărul 12 ca fiind numărul „guvernului
perfect,” cu alte cuvinte, omenirea fiind neajutorată din punct de vedere spiritual, căzând în
inferioritate în ceea ce ține de puterea și realizarea spirituală; în plus, omenirea ajunge să fie
înrobită de propriul ei guvern, supusă unei dominații totale la mâna evreilor care conduc guvernul.
Vibrațiile și mesajele subliminale din biblie îi pregătește pe oameni pentru așa ceva. În contrast,
calendarul cu 13 luni este bazat pe ciclurile naturale ale Lunii și ale Pământului (într-un an, sunt 13
Luni Pline; cu alte cuvinte, în timpul în care Pământul completează o mișcare de revoluție în jurul
Soarelui, Luna completează 13 mișcări de revoluție în jurul Pământului). Cu toții trăim desincronizați
de armonia naturală a pământului în ceea ce ține de calendar și timp.

Evreii forțează marșul spre microcip:


http://bucurialuisatan.com/forum/viewtopic.php?id=1496

Articolul de mai sus este extrem de serios. Rasa extraterestră cenușie are așa ceva … un implant cu
microcip care le controlează emoțiile, gândurile și orice altceva. Articolul conține numeroase
referințe sub formă de linkuri și citate care dovedesc că acest lucru e undeva în viitorul FOARTE
apropiat. Deja se întâmplă.

Ministerele Bucuria lui Satan 144


Paul din Tars și originile creștinismului
Următoarele citate sunt extrase din cărțile „White Man’s Bible” și „Nature’s Eternal Religion,”
ambele scrise de Ben Klassen. Deși sunt scrise dintr-o perspectivă atee, oricine poate vedea
adevărurile evidente legate de farsa creștină. Problema este faptul că ateii nu sunt conștienți de
puterile psihice și de felul în care acestea pot fi folosite pentru a face oamenii să creadă această
minciună:

„Prin anul 100 e.n., o mică sectă evreiască numită eseenii, își avea originile pe lângă Marea Moartă.
Această sectă promova idei ale înjosirii de sine care erau extrem de sinucigașe celor care îmbrățișau
acest crez. Spre sfârșitul primului secol al erei noastre, acest crez a evoluat în creștinism, fiind tot
un cult evreiesc. A fost privit ca o mișcare distrugătoare de către liderii evreiești principali, motiv
pentru care aceștia s-au împotrivit acestuia, persecutându-l. Printre persecutorii cultului eseene se
afla și evreul Saul din Tars, care mai târziu a devenit Sf. Paul al creștinismului. Odată, pe când îi
persecuta pe (evreii) creștini, a conceput ideea uimitoare de a înjosii și distruge mărețul Imperiu
Roman prin oferirea creștinismului către Gentili.

Această idee a fost cel mai important punct din istorie. Nicio plagă, ciumă, războaie sau dezastre
naturale de-a lungul a ultimilor 2000 de ani, nu a adus mai multe calamități asupra Rasei Albe pe
câte s-au întâmplat după acest punct. Saul din Tars și-a făcut slujba atât de bine încât a ajuns să fie
sprijinit de întreaga rețea evreiască, în misiunea lui de a le oferi romanilor aceste tendințe
sinucigașe. Evreii s-au comportat cu extrem de multă dușmănie, oferindu-le romanilor idei idioate și
autodistrugătoare, cum sunt acestea: „iubește-ți proprii dușmani,” „întoarce celălalt obraz,” „vinde
tot ce ai și împarte săracilor,” „nu vă împotriviți celui ce vă face rău,” „nu judecați” și multe alte
sfaturi sinucigașe.

(În plus, evreii au menținut cunoașterea antică a controlului mental și al manipulării energiei,
folosindu-le pentru a împinge și mai mult ideile creștine absurde asupra Gentililor și, în același timp,
lucrând să elimine această cunoaștere din rândul populației gentile și să ne îndepărteze de Zeii
noștri. Nazarineanul a fost inventat cu scopul de a distrage și nimic mai mult. Oamenii își pun
credința în ideea de salvare prin intermediul nazarineanului în timp ce își abandonează propriile
puteri. De-a lungul generațiilor, sufletul gentil a fost privat de orice putere psihică în timp ce evreii
și măscăricii lor gentili catolici/iezuiți de top, au păstrat cunoașterea antică care le oferă abilitatea
de a folosi aceste puteri pentru a înrobii masele)

Hristos nu a existat niciodată.


Isus hristos nu a inventat și nici nu a fondat creștinismul. Toate probele care pot fi spicuite dintr-o
examinare școlărească a istoriei autentice îndrumă spre o concluzie evidentă: nu a existat niciodată
niciun Isus hristos care să se fii plimbat pe pământ prin anul 30 e.n., predând o religie nouă.
Întreaga poveste fost inventată și pregătită mult mai târziu. A fost peticită bucată cu bucată din
legende, mituri, părți din alte religii, până când în final au creat o mișcare care l-a adus pe împăratul
roman Constantin la conducere. Acest împărat cu mintea unui criminal (și-a ucis propria soție și
propriul său fiu și alte mii de persoane), a pus creștinismul pe picioare în anul 313 e.n. Romanilor,
care erau întotdeauna extrem de toleranți la religii, le-a fost spus prin intermediul decretului
împăratului Constantin, că creștinismul era acum religia supremă a imperiului, excluzând toate
celelalte religii.

Ministerele Bucuria lui Satan 145


Începutul erei creștinismului a găsit Roma aproape în floarea civilizației sale. Supremația acesteia,
cunoscute întregii lumi, era de necontestat și era începutul unei perioade lungi de pace. Să fim
specifici, Pax Romana (pacea romană) a durat 200 de ani începând cu domnia lui Caesar Augustus.
Roma era extrem de școlită, existau o mulțime de scriitori, cărturari, istorici, sculptori și pictori
măreți, ca să nu mai menționăm alți filozofi și învățăcei uimitori. Și cu toate asta este extrem de
bizar faptul că în ciuda tam-tamului care cică a avut loc la nașterea crainicului hristos dar și la
crucificarea acestuia (după spusele bibliei), nu găsim nici măcar un istoric sau scriitor al vremii care
să își facă timp să ia notițe asupra a celor ce s-au întâmplat, în scrierile sale. În afara scrierilor biblice
inventate, niciun istoric, scriitor sau scriitor de piese Roman nu a lăsat nici cel mai mic indiciu că ar
fi avut vreo vagă cunoaștere despre așa-zisul „cel mai măreț dintre toți” sau despre așa-zisa „mare
evanghelie.” În timp ce Cezar a lăsat în urma sa scrieri voluminoase care au supraviețuit până în
zilele noastre și care pot fi citite de elevii din școlile noastre, despre însuși hristos – de care se
presupune că ar fi avut de transmis cel mai important mesaj din întreaga lume – nu a lăsat nici cel
mai mic rest de pergament pe care să fi scris vreun singur cuvânt. De fapt, literatura biblică
confirmă și menționează că a scris o singură data și asta s-a întâmplat în nisip.

În zilele noastre încă putem să studiem mărețele scrieri și oratorii ale lui Cicero. Acesta a lăsat în
urmă 800 de scrisori pe care încă le putem studia. Putem studia cărți întregi pe care Marcus
Aurelius le-a scris, putem studia lucrurile scrise de Aristotel și Platon și de mulți alți contemporani
cu începutul erei creștine sau chiar și din erele precedente. Însă, ciudat, nu există niciun cuvânt în
scris care să se refere la marele Isus hristos. Și mai mult, grecii și romanii acelei ere au dezvoltat
arta sculpturii. Putem găsi busturi ale lui Cicero, Cezar, Marcus Aurelius și nenumărați alți romani și
greci cunoscuți chiar și într-o măsură mai mică, însă nimeni nu s-a gândit că ar fi fost destul de
important să sculpteze imaginea lui Isus hristos. Iar acel motiv este, fără dubiu, că nu era nimeni
care să lucreze pentru imaginea lui. Fără dubiu existau numeroși artiști și pictori dibaci în acel timp,
însă, din nou, destul de ciudat e faptul că nimeni nu a avut timpul sau interesul necesar de a picta
imaginea celui mai mare dascăl, care de fapt era „fiul lui dumnezeu” întruchipat pe Pământ. Însă
nicio pictură nu a fost creată pentru acest om, care, ne este spus, a adunat mulțimi mărețe pe lângă
el și a cauzat buimăceală și frică chiar și în însuși regele Irod al Iudeei. Acum, toate aceste
evenimente foarte ciudate, așa cum biblia pretinde, nașterea lui Isus hristos a fost însoțită de un
freamăt grozav și de manifestări mărețe. Îngerii i-au proclamat nașterea. O stea extrem de
strălucitoare a îndrumat niște vrăjitori către locul nașterii. În Matei 2:3 se spune „Când a auzit
împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult și tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.” Cu greu
putem să deducem faptul că nimeni nu era conștient de faptul că însuși regele evreilor, marele
mesia, era născut, deoarece ne este spus în versul precedent că magii (vrăjitorii) au venit la regele
Irod și au spus „Unde este împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în
Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” În mod evident, evenimentul a fost luminat chiar de steaua
strălucitoare de pe cer.

În orice caz, în Matei 3 ne este spus că regele Irod a fost atât de îngrijorat încât a trimis cei 3 magi în
Bethleem ca să caute copilul și să i-l aducă, astfel încât să îl poată ucide. Mai departe, învățăm că
Iosif a auzit și el de asta și tăcut a fugit în noapte, luându-și soția și copilul cu el pe un măgar,
plecând spre Egipt. Când Irod a aflat că a fost înșelat, în Matei se spune că: „Atunci, Irod, când a
văzut că fusese înșelat de magi, s-a mâniat foarte tare și a trimis să omoare pe toți pruncii de parte
bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem și în toate împrejurimile lui, potrivit cu
vremea pe care o aflase întocmai de la magi.” Însă, acesta este un act extrem de drastic de împlinit
pentru un Rege, să ucidă toți pruncii care aveau mai puțin de 2 ani. Din nou, cu greu putem spune
că nașterea lui Isus nu a fost auzită, anunțată și observată, așa cum este spus în biblie. Cu toate

Ministerele Bucuria lui Satan 146


astea, este extrem de ciudat că acest act aspru, drastic și ucigaș nu a fost înregistrat în nicio scriere
și în nicio istorisire a numeroșilor scriitori ai timpului. Tot ceea ce avem sunt mărturiile celor care au
scris Noul Testament. De fapt, oricine ar fi aceia care au scris Noul Testament, au inventat atât de
multe povești care nu coincid cu faptele, astfel încât fac o eroare crucială când decid să-l pună pe
Regele Irod în toată povestea asta. Istoria ne spune că în anul 1 e.n., când se presupune că Isus ar fi
fost născut, Irod era deja mort de 4 ani. Cu greu acesta ar fi fost deranjat sau mâniat de nașterea
unui copil în anul 1 e.n. Există și mai multe dovezi că Matei, Marcu și Luca nu au scris niciodată
evangheliile care le sunt atribuite.

Dovezile istorice pe care le avem arată ca acestea au fost scrise nu în timp ce Isus ar fi fost pe
pământ, ci cam cu 50-100 de ani mai târziu, de mai multe persoane necunoscute. Și mai mult, când
comparăm primele 4 cărți evanghelice între ele, se presupune că spun aceeași poveste mai mult sau
mai puțin, însă găsim că se contrazic cu atât de multe detalii astfel încât oricine le citește își poate
da seama. Nu am timpul, spațiul și dispoziția de a trece prin toate aceste contrazicerii fiindcă sunt
mult prea numeroase.

La 300 e.n. Biblia încă nu exista


La acel moment mișcarea creștină, presupusă a fiind veche de 300 de ani, încă nu avea niciun text
scris intitulat „Biblia.” Sub direcția puternică și dictatorială a împăratului Constantin, a fost
convocată o adunare a părinților fondatori ai bisericii la Niceea, un oraș în Asia Mică. La această
întâlnire, au fost puse la un loc mai multe scenarii și scrieri și o controversă fierbinte a rezultat pe o
perioadă de câteva luni. Multe scrieri au fost examinate, discutate și revizuite. Unele au fost
schimbate, altele au fost rescrise, altele au fost respinse. Pachetul final care a rezultat din Consiliul
din Niceea a fost ceea ce ei au numit Noul Testament, o conglomerare de scrieri contradictorii și
nebune, pline de povești fără sens. Pe lângă asta, a fost peticit și „Vechiul Testament” evreiesc.
Acum mișcarea creștină avea și o „Biblie,” în care Constantin era arbitru final. Când episcopii
adunați erau sau nu de acord, el amenința să aducă armata care era afară, pentru a forța
conformarea. Constantin și-a exercitat întreaga putere a poziției sale, a puterii sale financiare,
militare și ai forței legale, pentru a promova creștinismul și pentru a distruge orice împotrivire. Din
acest moment creștinismul avea porțile deschise.

Evreii au născocit creștinismul


De unde a venit ideea creștinismului? Evreii, care erau răsfirați prin Imperiul Roman au fost maeștrii
în controlul mental asupra altor oameni de la începutul istoriei lor. Întotdeauna au fost în război cu
gazdele lor și i-au infestat exact ca niște paraziți. Atunci când Roma a redus rebeliunea evreiască din
Iudeea și a pus Ierusalimul la pământ, în timpul războaielor evreiești din 68-70 e.n., evreii au
devenit însetați de răzbunare. Căutau o metodă de a distruge Roma, rasa romană și întreg Imperiul.
Au încercat prin opoziție militară și au dat greș în mod mizerabil, nefiind o amenințare la adresa
remarcaților romani. Așa că evreii au căutat altceva – manipularea prin religie – și au găsit crezul
dorit prin intermediul unei secte religioase lipsită de importanță – eseenii.

Eseenii
Cu toate acestea dovezile sunt uimitoare, fiindcă aceste idei au existat mult înaintea creștinismului
și nu era vorba despre hristos, ci despre secta evreiască numită eseeni și care era răspândită la
marginea Mării Moarte. Ei sunt cei care au născocit ideile din predica de pe munte care au fost
atribuite lui Isus. Nu numai că au transmis aceleași idei ca și cele aduse de Matei, Marcu, Luca și
Ioan, însă formularea, frazeologia și propozițiile erau aceleași, ci precedau și presupusa perioadă a
predicii de pe munte, cam cu 50-150 î.e.n. Eseenii erau un grup religios evreiesc, care au trăit

Ministerele Bucuria lui Satan 147


aproximativ între primul secol î.e.n. și primul secol e.n. Avem surse importante ale scrierilor
contemporanilor, cum ar fi cronicarul Josephus și de asemenea filozoful Philo. Aceștia de asemenea
sunt menționați de diverși alți scriitori romani și greci din acele timpuri, în care învățăturile lor
religioase sunt dezvăluite cu detalii însemnate. Însă, în ultimii 20 de ani, miile de pergamente de la
Marea Moartă, dintre care multe erau scrise de însăși eseenii, oferă o extraordinară înțelegere a
învățăturilor lor religioase și mai mult ca orice, dezvăluie faptul că au precedat predica de pe
munte, cuvânt cu cuvânt, astfel încât așa numitele învățături „noi” a unei siluete care se presupune
că ar fi apărut din rai în anul 1 e.n. și a predicat între anii 30-33 e.n., nu era nici originale și nici noi.
Și mai mult, învățăm că Esseeni erau remarcați pentru societatea lor comunistă, credința și
„puritatea” lor extremă și practicarea celibatului. Toate bunurile lor lumești erau la comun și
considerau proprietatea privată drept ceva diabolic ce îi putea devia de la sfințenia lor. Se ocupau
cu agricultura și meșteșugăritul, considerând aceste ocupații ca fiind mai puțin păcătoase decât
celelalte. De asemenea practicau botezul, această practică precedând creștinismul cu cel puțin un
secol. Așa că apostolilor creștini le poate fi oferit cu greu faptul că ei au instituit ritualul botezului,
așa cum este pretins.

Cititorul de rând se poate întreba: nu ni s-ar fi spus mai multe despre eseeni dacă ei erau
practicanții originari ai creștinismului? Există două răspunsuri. Pe de o parte, părinții fondatori ai
creștinismului erau conștienți de învățăturile și scrierile eseene, au căutat orice metodă posibilă
pentru a-i distruge și scoate din circulație. Motivul pentru asta este faptul că nu au dorit ca
prezența lor să fie cunoscută pentru că ar fi subminat dogma confirm căreia hristos ar fi fost sursa
„noilor” învățături. Ar fi fost imposibil să se pretindă că aceasta era o revelație măreață trimisă pe
pământ de însăși dumnezeu cu osanale și cântece îngerești. Pe de altă parte, evreii nu au dorit să
dezvăluie prezența eseenilor pentru că doreau să ascundă în mod complet orice legătură dintre
evrei și noile învățături religioase pe care doreau să le întipărească în cap Gentililor. Evreii au
încercat din greu să pară ostili. Înainte de a trece mai departe la pergamentele lămuritoare și
extrem de interesante de la Marea Moartă, doresc să evidențiez un argument, și anume faptul că
manuscrisele originale pe care se presupune că Noul Testament se bazează: întotdeauna se face
aluzia că acestea ar fi fost traduse din „greaca originală.” Din moment ce Noul Testament repetă din
nou și din nou că Paul a vorbit cu mulțimea sa în ebraică și că Isus ar fi vorbit în ebraică și că până și
apostolii erau evrei, atunci de ce toate manuscrisele erau în greacă? Din faptele istorice reiese fără
niciun dubiu că ierarhia evreiască a fost bine coordonată și că avea mulți membri și colaboratori în
toată această conspirație. Nu a fost scris în perioada lui hristos despre asta, însă mișcării i s-a oferit
promovare remarcabilă prin intermediul eforturilor combinate ale națiunii evreiești. În timp ce își
organizau și promovau ideile mai departe, acestea au fost reduse la scris, cu siguranța mult mai
târziu, între anii 30 și 33 e.n., când hristos se presupune că ar fi adus aceste revelații surprinzătoare
și „noi.” Concluziile sunt că acestea au fost scrise de evrei ale căror identități nu le vom cunoaște
niciodată și au fost scrise în colectiv, de mai mulți autori, le-au fost revizuite din când în când nu
doar structura și formularea originală, ci au fost ți reformulate de-a lungul secolelor pentru a deveni
mai efective și mai convingătoare propaganda lor. Cu toate astea, vom continua cu învățăturile
eseenilor și cu cine au fost aceștia, cât și de ce învățăturile lor au fost preluate de către evrei și
formulate într-un amestec de otravă distilată bine și apoi oferită Gentililor.

Pergamentele de la Marea Moartă care sunt și mai numeroase și mai dezvăluitoare decât presa
evreiască din prezent și ne spun mult mai multe despre învățăturile și viața eseenilor. Una dintre
cele mai importante lucruri este că ne dezvăluie că eseenii au dispărut de pe fața pământului după
aproape 2 secole de când au luat naștere, aceasta fiind undeva prin 100 e.n. E de prisos de amintit
faptul că aceasta nu era decât o sectă foarte mică a triburilor evreiești și nu făceau parte din

Ministerele Bucuria lui Satan 148


conspirația evreilor. Fiind înafara activității și gândirii evreiești de rând, evreii au observat de la ei că
acest fel de învățătură poate distruge și ruina o persoană. Evreii, căutând o metodă de a distruge
națiunea romană, care în ani 70 e.n., au distrus Ierusalimul și l-au făcut una cu pământul, au reținut
otrava acestor învățături și au decis să o transmită romanilor.

Eseenismul era într-adevăr o formă nouă și revoluționară a ordinii sociale, un grup ideal de state
cooperatoare. În locul lui mesia, idealul eseenilor era „dascălul dreptății.” Au stabilit o frăție
comunitară cooperatoare și au fost prima societate religioasă care să stabilească și să observe
împărtășania și euharistia. Și mai mult, este posibil ca „dascălul dreptății” – așa cum eseeni au
promulgat – să nu fi fost primul pacifist din istorie, însă a fost primul care a implementat teoriile
pacifiste într-o formă total practică, care dacă ar fi fost adoptată ar fi înlăturat războiul. Aceasta,
desigur, a fost o religie minunată pe care evreii să o ofere romanilor, deoarece dacă romanii se
converteau la un pacifism umil, atunci evreii ii puteau domina cu siguranță. Și exact asta au și făcut.
Eseeni au trăit în Qumran, lângă Marea Moartă și după Philo – un filozof și scriitor evreu
contemporan – „frăția eseană nu ar fi permis producerea de arme și nici nu ar fi permis existența
unui făcător de săgeți, sulițe sau săbii sau orice confecționare de arme de război; de asemenea n-ar
fi permis nicio vocație militară sau chiar practici pașnice care cu ușurință pot fi convertite în
ticăloșie.” Philo nu este singurul care vorbește despre eseeni, ci și Josephus și Pliny, ambii cronicari
contemporani cu el, au scris și ei despre aceștia. Cum a fost menționat, multe sunt dezvăluite din
studiul pergamentelor de la Marea Moartă. Faptul interesant care reiese din studiul scrierilor
cronicarilor contemporani acelor vremuri cât și al pergamentelor este extrem de semnificativ: și
anume că credințele, învățăturile și practicile atribuie lui Isus hristos, deși nu sunt identice în toate
aspectele cu cele din școala eseană, erau fără dubiu mai apropiate de cele ale eseenilor decât cele
ale episcopilor Consiliul Ecumenic, care a determinat crezul micenian al creștinismului ortodox.

Așa că putem ajunge la concluzia evidentă că credințele și doctrinele creștine așa cum se presupune
că au fost enunțate de hristos în predica de pe munte, nu au provenit deloc din acea perioadă ci cu
cel puțin 100 de ani mai devreme, de la o sectă evreiască intitulată eseeni care a trăit lângă Marea
Moartă; că mai-marii din Sanhedrin au recunoscut această învățătură ca fiind ucigătoare și
sinucigașă; că au dus această doctrină mai departe și au rafinat-o într-un crez ce funcționa; apoi
evreii, plini de energie și cu o cantitate extrem de mare de propagandă (în care excelează) au
promovat și distribuit doctrina otrăvitoare printre romani. Punând în scris acest crez în ceea ce
acum se numește „Noul Testament” a evoluat de-a lungul următoarelor secole. A fost scrise de
persoane necunoscute nouă azi, însă fără dubiu de origine evreiască. Și mai mult, pentru a-i oferi o
zeitate mistică trimisă din ceruri, au inventat personajul Isus hristos și au pretins că este „fiul lui
dumnezeu.” Apoi, după ce au depus toată munca pentru această biserică nouă, și-au consolidat
puterea la întâlnirea de la Niceea, unde creația unei biserici noi a fost fortificată, crezul a fost
oficializat, oferindu-i-se canonizare în mod oficial. Deci, pe scurt, a fost creată o biserică nouă și
religia lui ”Isus hristos” a fost inventată din nimic. Nu a fost găsită nici măcar o singură urmă a lui
Isus hristos în istorie.

Cu toate asta, această farsă fabricată a lui Isus cristos, această idee de fiu al lui dumnezeu, cu toate
doctrinele sale sinucigașe, curând a distrus până la ruină mărețul imperiu roman și minunata
civilizație albă care s-a dus în jos odată cu asta. De atunci, Rasa Albă nu a mai scăpat niciodată de
controlul evreilor. Niciodată albii nu și-au mai recăpătat controlul propriilor gânduri, religii, finanțe
și nici propriul său guvern. Până în zilele noastre, Rasa Albă nu și-a putut recăpăta controlul
propriului său destin.

Ministerele Bucuria lui Satan 149


Moartea romanilor
Cu toții știm ce s-a întâmplat cu romanii la puțin timp după ce au fost „convertiți” la creștinism. Cu
instinctele amorțite și cu gândirea denaturată în a-și face griji de sperietorile din ceruri în loc să se
lupte pentru propria supraviețuire și avansare de aici de pe pământ, curând au fost dați uitării.
Aceștia au dispărut de pe scena istorică. Au plătit prețul pentru că și-au permis să fie degenerați și
nu și-au recunoscut inamicii eternii, evreii.

Acestea sunt consecințele reprezentate de nerecunoașterea inamicului și, bineînțeles că nu te poți


apăra în fața unui inamic pe care nu-l poți sau nu-l vei recunoaște.

Biblia iudeo-creștină este o colecție de contraziceri care are ceva pozitiv și ceva negativ de zis, cu
privire la toate fronturile unei probleme. Este ca un instrument muzical – poți să cânți orice ton
dorești. Prin alegerea acelor pasaje care se potrivesc argumentului tău și ignorând toate celelalte
pasaje care îl contrazic, îl poți avea pe dumnezeu și biblia de partea ta, ca să te susțină în orice
argument, oricare ar fi acela. Așa cum evreii adesea au atras menționat, întotdeauna angajează la
început suportul predicatorilor pentru a-i ajuta să-și răspândească ideile corozive. Câteva dintre
pasajele lor favorite sunt acelea care spun că: „toți suntem copii lui dumnezeu,” că „toți suntem
egali în ochii lui dumnezeu,” că „toți avem un suflet,” și că Isus a venit „să salveze toți păcătoșii,” și
multe alte bolboroseli.

(Evreii sunt maeștrii argumentării. Ei domină în predarea tacticilor de argumentare asupra tinerilor
din yeshiva – școli religioase evreiești)

Infiltrarea evreilor
În acest timp, Roma era infiltrată de oameni străini care se vor dovedi a fi mai fatali, mai trădători și
mai tenace decât cartaginezii. După enciclopedia evreiască, primele înregistrări a stabilii evreilor în
Roma datează din 139 î.e.n., însă fără dubiu existau acolo de mult mai mult timp. Se specifică că
Roma era cea mai veche așezare evreiască continuă din lume. Spre deosebire de cartaginezi, evreii
nu reprezentau o amenințare militară, ci erau mai degrabă ca o boală sau virus intern, subminând și
îmbolnăvind întreaga scenă politică, culturală, economică, religioasă, morală și rasială.

Evreii au o religie rasială? Pentru a răspunde la întrebare: evreii de atunci, ca și cei de azi, dețineau
o religie rasială puternică și în ultimii 5000 de ani au restabilit religia care are drept nucleu rasa.
Deja am studiat importanța unei religii rasiale în capitolul anterior și vom avea mai multe de zis de
asta în capitolele următoare. Ei au realizat că niciodată nu-i vor putea egala pe romani într-o
provocare armată.

Răspândire.
Însă aveau un număr semnificativ de alte elemente ce funcționau în concordanță cu ei. Spre
deosebire de Cartagina, ei nu erau stabiliți într-o zonă geografică specifică. De fapt, erau răspândiți
peste tot în lumea romană, specializându-se în vânzarea de sclavi, în finanțe și profitau din rutele de
comerț. Atunci ca și acum, au acoperit toți centrii de putere. Răspândirea în afara Ierusalimului și a
Iudeei nu s-a redus, ci doar a consolidat infecția evreiască în vieților celor din Imperiul Roman.

Răzbunare planificată
În mod colectiv, răzbunarea împotriva romanilor a fost plănuită, căci pentru aceștia nutreau o ură
intensă și patologică. De fapt, evreii întotdeauna urăsc ceea ce este bine pentru rasele Ariene