Sunteți pe pagina 1din 8

PEDODONŢIE an IV

STAGIUL 3

CARIA DINŢILOR TEMPORARI

În mod curent, procesele carioase îmbracă două aspecte: caria evolutivă şi


caria staţionară.
Pentru a putea stabili ce evoluţie va îmbrăca procesul carios trebuie
cunoscute următoarele criterii:
- localizarea cariei;
- întinderea pierderii de substanţă;
- culoarea ţesuturilor dure;
- rezistenţa ţesuturilor;
- prezenţa sau nu a dentinei reacţionale;
- sensibilitatea.

Caria evolutivă

Îşi are sediul la nivelul feţei proximale şi localizarea cea mai frecventă o
întâlnim pe faţa distală a primului molar temporar şi pe faţa mezială a celui de al
doilea molar temporar. Dezvoltarea sa se face fără simptomatologie, această
leziune devenind dureroasă doar o dată cu prăbuşirea crestei marginale şi
compresiunea papilei dentare sub presiunea masticatorie. Copilul se plânge de o
durere vie, accentuată după mâncare.
Această formă de carie se propagă rapid în profunzime, atingând pulpa
dintelui temporar. Atingerea poate fi asimptomatică, evoluţia fiind spre necroză,
în final instalându-se celulita. Doar depistarea radiologică sistematică permite
tratamentul precoce şi conservarea pulpei acestor dinţi temporari. În acest caz, la
debutul leziunilor, dintele prezintă o coloraţie normală, ţesuturile cariate sunt
ramolite, sensibilitatea dentinară este perceptibilă.

1
Evidenţierea cornului pulpar este frecventă în special la primul molar
temporar.

Caria staţionară

Este situată pe feţele ocluzale ale molarilor precum şi pe feţele vestibulare


şi proximale ale incisivilor şi caninilor. Evoluţia este lentă şi uniformă, întinsă în
suprafaţă şi se depistează clinic şi radiologic.
Ţesuturile sunt colorate de la brun la negru; dedesubtul cestora straturile
sunt dure şi insensibile la explorarea cu sonda.
Această pierdere de substanţă, uneori foarte importantă nu constituie în
nici un caz indicaţie de extracţie; ele fac obiectul reconstituirilor complexe prin
coroane prefabricate, ce permit menţinerea lungimii arcadelor precum şi
dimensiunea verticală la nivelul molarilor.
Pentru grupul incisiv-canin reconstituirea se face cu compozite utilizând
coroane conformator.

Tratamentul cariei simple la dinţii temporari


Particularităţile morfo-structurale ale dinţilor temporari precum şi
particularităţile comportamentale ale copiilor îngreunează actul terapeutic,
mărind rata eşecurilor.
Un rol important în stabilirea metodei terapeutice îl joacă vârsta
pacientului. Astfel tratamentul cariei dentare situată la nivelul incisivilor este
recomandată până la vârsta de cinci ani, după care se ştie că apare rizaliza şi
mobilitatea fiziologică.
Pentru zona laterală atitudinea terapeutică este diferenţiată.
Dacă pentru primul molar este indicată terapia până la opt ani, pentru cel
de-al doilea molar această limită de vârstă se întinde până la 10-11 ani.

2
În pregătirea cavităţilor sunt respectate în general principiile lui Black,
care au fost modificate de Ireland după cum urmează:
- în vederea creşterii retenţiei, se recomandă realizarea unor cavităţi cu
pereţii convergenţi spre suprafeţele libere, deci cu bazele mai largi decât
deschiderea;
- realizarea de pereţi dentinari care să se întâlnească în curburi largi,
mărind condiţiile de retenţie datorită contactului larg cu materialele de obturaţie;
- marginile cavităţilor să se realizeze în afara contactelor cu antagoniştii,
astfel presiunile maxime se vor exercita pe materialele de obturaţie;
- nu se recomandă bizotarea marginilor deoarece înclinarea prismelor de
smalţ este favorabilă presiunilor şi suplimentar ar atenua şi retenţia.
Alegerea materialelor de obturaţie se face mai mult ţinând cont de criterii
biologice şi mecanice, criteriul fizionomic fiind de o importanţă mai mică.
Protecţia pulpo-dentinară se justifică mereu şi urmăreşte cel puţin două
obiective:
- limitarea reacţiilor pulpo-dentinare postoperatorii;
- favorizează eliberarea de dentină reacţională.

Restaurarea cavităţilor de clasa întâi


Faţa ocluzală a dintelui temporar posedă şanţuri şi fosete susceptibile de a
fi zone retentive pentru placa bacteriană.
Cariile feţelor ocluzale apar deja la vârste mici la copil. La nivelul
molarilor superiori, de obicei, cariile sunt situate în fosetele vestibulare şi
distale, iar la molarii inferiori în cele linguale şi distale.
După deschiderea procesului carios şi ablaţia dentinei ramolite, se
efectuează conturarea unei cavităţi cu baze largi, pereţii dentinari să fie verticali
şi convergenţi spre faţa ocluzală, întâlnirea lor să se facă prin curburi largi şi fără
bizotarea pereţilor.

3
Planşeul trebuie să fie plan, fapt ce se poate realiza şi cu ajutorul
obturaţiei de bază.
Un aspect deosebit în pregătirea cavităţilor de clasa întâi îl ridică molarul
doi superior, a cărui creastă oblică de smalţ se va păstra atât timp cât nu este
subminată.
Adâncimea cavităţii trebuie să fie cu 0,5 mm sub joncţiunea smalţ-
dentină, evitând pe cât posibil folosirea frezelor con invers pentru a nu deschide
coarnele pulpare.

Restaurarea cavităţilor de clasa a doua


Orice cavitate de clasa a doua pe un molar temporar constă dintr-o retenţie
ocluzală şi o caseta proximală, ce sunt unite printr-un istm.
Atunci când se prepară cavitatea proximală, trebuie evitate:
- unghiurile ascuţite la nivel cervical;
- fragilitatea pereţilor linguali prin orientarea greşită a axului cavităţii
spre lingual
- exagerarea retenţiei axiale prin lărgirea cavităţii la nivel cervical;
- bizotarea marginilor la nivel ocluzal;
- menţinerea smalţului nesusţinut.
Aşadar vom executa: o cavitate într-un ax paralel cu pereţii vestibulari şi
linguali la egală distanţă; o rotunjire uşoară a pereţilor proximali; marginile şi
unghiurile vor fi rotunjite cervical, cu concavitatea spre ocluzal.
Atunci când se prepară cavitatea ocluzală se va evita: fractura pereţilor
fragili prin preparare printr-o extensie preventivă accentuată; istmul să fie prea
ascuţit şi prea îngust, ceea ce poate fractura materialul de obturaţie; utilizarea
mijloacelor suplimentare de retenţie.
Vom realiza: o cavitate echilibrată; un istm larg; o cavitate de retenţie
unică.

4
Restaurarea cavităţilor de clasa a treia
În majoritatea cazurilor, leziunile carioase la dinţii frontali nu se limitează
doar la faţa proximală, unghiul incizal fiind frecvent atins. Doar depistarea
precoce ne permite să observăm carii simple ale feţelor proximale.
Tratamentul acestor leziuni este facilitat de prezenţa tremelor şi a
diastemei. Forma cavităţii va fi triunghiulară cu baza cervicală. Introducerea
materialelor compozite în obturarea acestor cavităţi, a făcut să dispară extensia
preventivă.
Accesul la procesul carios se poate realiza chiar şi de pe faţa vestibulară,
deoarece aspectul fizionomic nu-şi mai găseşte în acest caz justificarea.

Restaurarea cavităţilor de clasa a patra


Pierderea de substanţă în cazul acestor cavităţi se datorează fie unui
proces carios, fie unui traumatism.
Frecvent în această situaţie este interesată şi pulpa dintelui. Dacă testele
de vitalitate sun pozitive, putem recurge pentru rezolvarea cazului la materiale
compozite, cu sau fără ajutorul coroanelor conformator. Mulţi autori consideră
drept soluţie de elecţie următoarea:
- îndepărtarea dentinei cariate;
- nivelarea smalţului la nivelul feţelor proximale şi a marginii incizale;
- prelucrarea prin şlefuire a întregii suprafeţe a bontului;
- protecţia suprafeţelor de dentină descoperită;
- adaptarea unui conformator;
- umplerea lui cu un material compozit;
- aplicarea acestuia pe bont pe durata polimerizării;
- prelucrarea finală.

5
Restaurarea cavităţilor de clasa a cincea
Pregătirea acestor cavităţi ridică probleme nu atât ca şi tehnică, fiind uşor
de abordat, cât datorită greutăţilor legate de uscarea cavităţii, acestea fiind în
vecinătatea gingiei.
La nivelul caninilor şi molarilor, se vor realiza cavităţi şi obturaţii
convenţionale, de preferinţă cu amalgam de argint sau cimenturi ionomer de
sticlă.
Când leziunile cervicale sunt asociate cu cavităţi de clasa a doua se
recomandă acoperirea prin coroane de înveliş.

MATERIALE UTILIZATE ÎN PRACTICA PEDODONTICĂ

Materiale utilizate în stomatologia profilactică


1. Fluorul şi agenţii de fluorurare, reprezentaţi de:
- fluorura de sodiu 2%
- fluorura de staniu 8%
- aminofluoruri
- fluorofosfatul acidulat
- preparate cu fluoruri (soluţii, geluri, paste profilactice, paste de dinţi,
lacuri, ape de gură, tablete, picături).

2. Dentifricele, aplicate pe suprafeţele dintelui accesibile periei de dinţi.


Se găsesc sub formă de:
- gel
- pastă
- pulbere

6
3. Indicatorii de placă, reprezentate de:
- eritrozina
- fluoresceina
- indicator selectiv

4. Materiale pentru sigilarea şanţurilor şi fosetelor, sunt reprezentate de


răşinile diacrilice neşarjate, care sunt de două feluri; autopolimerizabile şi
fotopolimerizabile.

5. Materiale pentru protecţia şi tratamentul plăgilor pulpo-dentinare


Protecţia pulpo-dentinară poate fi:
- primară (efectuată cu lineri şi lacuri)
- secundară (prin intermediul unor baze intermediare; cimenturi pe bază
de hidroxid de calciu).

Materiale utilizate pentru restaurări coronare


a. Cimenturile dentare folosite în practica pedodontică sunt următoarele:
- cimenturile fosfat de zinc (FOZ), utilizate pentru: obturaţii de bază,
obturaţii de durată la dinţii temporari şi cimentarea lucrărilor protetice conjuncte
- cimenturile silico-fosfat, sunt utilizate la obturarea de durată a dinţilor
temporari şi ca obturaţii provizorii în odontologie
- cimenturile policarboxilat de zinc, sunt indicate pentru: fixarea
protezelor unidentare, obturaţii de bază, obturaţii de canal, obturaţii provizorii
(şi la dinţii temporari), obturaţii ale bonturilor dentare.
- cimenturile ionomer de sticlă au indicaţii în: cimentarea protezelor
conjuncte, obturaţii de bază, reconstituirea leziunilor coronare, sigilarea
şanţurilor şi fosetelor, sigilări lărgite, obturarea canalelor radiculare, imobilizări
adezive

7
- cimenturile zinc-oxid-eugenol, sunt indicate în: coafaje indirecte,
obturaţii de bază intermediare, sunt componente de bază într-o serie de materiale
pentru obturarea canalelor, cimentări provizorii
- cimenturile zinc-oxid-eugenol modificate cu polimeri sunt folosite ca:
lineri, obturaţii de bază sau ca materiale de cimentare
- cimenturile ionomere metalice, utilizate în: sigilări lărgite, reconstituirea
leziunilor coronare la dinţii temporari, obturaţii definitive la dinţii permanenţi

b. Materiale restaurative pe bază de răşini:


- răşini acrilice şi diacrilice (pot fi neşarjate sau compozite) şi sunt folosite
pentru: reconstituiri coronare ale grupului frontal şi lateral, sigilarea şanţurilor şi
fosetelor, pentru fixarea punţilor adezive şi brackets-urilor, confecţionarea
faţetelor vestibulare şi incrustaţiilor, proteze fixe provizorii, reconstituirea
bonturilor, obturaţii provizorii, imobilizări adezive

c. Materiale metalice de restaurare a coroanelor dentare


- amalgamele dentare, utilizate în mod frecvent penru obturarea dinţilor
temporari

d. Materiale pentru obturarea canalelor radiculare


- paste rezorbabile (materiale pentru obturaţii de canal temporare), sunt de
două feluri: pe bază de hidroxid de calciu şi altele pe bază de iodoform, camfor
şi mentol la care se adugă şi oxid de zinc
- cimenturi şi sau materiale pentru obturaţii de canal definitive (materiale
de sigilat canale – sealeri şi conurile care se asociază în cazul dinţilor
permanenţi).