Utilizarea argumentului hristologic în teologia icoanei

• „Noi pictăm omenitatea Lui şi nu Dumnezeirea Sa cea netrupească, Îl

pictăm „aşa cum S-a arătat şi cu oamenii a petrecut” (Baruh 3, 38) pe Cel care prin natura
Sa dumnezeiască este lipsit de trup şi de formă”.
(Ioan al Tesalonicului, cca 650)

• „ … orânduim ca de acum înainte Hristos Dumnezeul nostru, Mielul care

a ridicat păcatul lumii, să fie înfăţişat şi în icoane după chipul Său cel omenesc în locul
vechiului miel, pentru ca înţelegând prin aceasta măreţia lui Dumnezeu Cuvântul să fim
îndrumaţi şi spre aducerea aminte de petrecerea Lui în trup, de Patima Sa şi moartea Sa
mântuitoare şi de răscumpărarea lumii, care s-a făcut prin aceasta” .
(Canonul 82 Quinisext, 691-2)

• „Negreşit să nu faci icoana lui Dumnezeu Care este nevăzut. Evident însă
că atunci când vezi că Cel fără de trup S-a făcut pentru tine om, atunci vei face icoana
chipului Lui omenesc ... vei înfăţişa în icoană asemănarea Celui ce S-a făcut văzut ...
zugrăveşte-L în icoane şi aşează-L spre contemplare pe Acela care a primit să fie văzut” .
(Sf. Ioan Damaschin, 730)

Miezul hristologiei iconoclaste: (ne)circumscrierea lui Hristos

• “Iconomahii se adună sub flamura unui cuvânt, „necircumscris”, cu
ajutorul căruia vor să răstoarne cu totul dumnezeiasca Iconomie a Domnului nostru ... .
După părerea lor, dacă refuzăm această noţiune ne vedem constrânşi să scindăm
unitatea ipostatică a lui Hristos”
(Sf. Nichifor Mărturisitorul, Adversus Mamona I, 2)
• „Cei ce întrebuinţează rău termenul „necircumscris” şi de aceea nu vor
să înfăţişeze în icoană pe Cel ce “S-a făcut părtaş cu noi trupului şi sângelui” (Evr. 2,
14), Hristos adevăratul Dumnezeul nostru, arătându-se astfel pe ei înşişi fantasiaşti, să
fie anatema!”
(Sinodiconul Ortodoxiei, A. 1)
 Sensul conceptului de circumscriere în hristologia iconodulă

„Ceea ce este circumscris este limitat în spaţiu sau în timp sau în gândire, iar ceea ce este
necircumscris este nelimitat de nici una din acestea”.
(Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, I, XIII )

Circumscrierea şi înscrierea-însuşiri fundamentale ale omenităţii lui

Hristos
„Nu există trup mai presus de loc şi de timp, deci nu există trup necircumscris”.
(Sf. Nichifor Mărturisitorul, Adversus Mamona I, 20 )
Circumscrierea este o însuşire fundamental umană, „nu ceva accidental, ci însăşi ceea ce
e principal şi foarte potrivit” .
(Sf. Teodor Studitul, 15 probleme, 12 )
„Hristos nu e Hristos dacă nu Se zugrăveşte ... Încât cei ce nu zic că El se zugrăveşte,
adică se închipuie în icoană, Îl socotesc fără trup şi sunt departe de curtea lui Hristos” .
(Sf. Teodor Studitul, Ep. 381 )

Distincţia nichiforiană circumscriere-înscriere

„Ce om cu minim bun simţ nu s-ar gândi că una este înscrierea şi altceva circumscrierea?
Într-adevăr, înscrierea, ca să începem cu ce e mai simplu, se înţelege în două feluri. Există
înscriere care, aşternută în caracterele literelor ... şi purcezând în silabe, se exprimă în
discursurile scrise. Este apoi cea care apare înzestrată cu formă vizibilă şi întipărită în replicile
făcute după imitaţia unui model. ...
Cât priveşte circumscrierea, ceea ce este circumscris este într-un loc, în începutul său
temporal sau în înţelegerea sa. ... Ceea ce nu este înconjurat de niciuna din aceste moduri, este
necircumscris.... Cel care înscrie, adică, cel care produce icoana unui om, nu va circumscrie
nimic. ...
 Căci un om este într-adevăr înscris în icoana care-l figurează, dar nu este circumscris în
ea, ci doar în locul propriu circumscrierii sale, căci există o prăpastie între aceste două moduri.
Într-adevăr, înscrii un om cu culori sau cu cuburi de mozaic ... dar niciodată nu poate fi vorba de
a-l circumscrie prin aceste mijloace...
În plus, înscrierea grafică face prezentă forma vizibilă şi corporală a ceea ce este înscris,
conturul, forma sa sensibilă a cărei pecete asemănătoare este ea. Dar circumscrierea, care nu are
nimic comun cu toate acestea, delimitează ceea ce conţine în cele trei moduri pe care le-am
descris.
Astfel, înscrierea fiind în relaţie de asemănare cu arhetipul, este înscriere a arhetipului.
Dar, fiind separată de model, ea îşi are propria existenţă. În schimb, circumscrierea nu este vizată
nici de asemănător, nici de neasemănător. ... Ea nu este separată de ceea ce conţine ... căci omul
este întotdeauna în loc, în timp şi în înţelegere ...
Ca să spunem simplu, nici înscrierea nu circumscrie omul, chiar dacă este
circumscriptibil, nici circumscrierea nu-l înscrie, chiar dacă este inscriptibil. Fiecare noţiune îşi
va avea propria sa raţiune de a fi. În plus, înscrierea este înţeleasă în circumscriere, în timp ce
circumscrierea nu este înţeleasă în înscriere, dimpotrivă, ea este cea care o conţine” .
(Sf. Nichifor Mărturisitorul, Adversus Mamona II, 12-16)

Icoana lui Hristos-mărturie văzută a tainei Întrupării

“Cel necuprins S-a zămislit în pântece fecioresc, iar Cel lipsit de cantitate s-a făcut
tridimensional; Cel lipsit de calitate s-a format într-o calitate, şi Cel în afara oricărei poziţii a stat,
a şezut şi sa culcat; Cel mai presus de loc s-a pus în iesle şi Cel mai presus de timp a ajuns prin
înaintare în viaţă de doisprezece ani, Cel nonfigurabil a fost văzut într-o figură de om, şi Cel fără
de trup ajungând în trup a zis ucenicilor Lui: „Luaţi, mâncaţi acesta este trupul Meu” (1 Co. 11,
24)”.
(Sf. Teodor Studitul, Antirr. adv. Iconom., III, A. 13)
„Hristos nu e Hristos dacă nu Se zugrăveşte. Căci a spune Hristos înseamnă [prin aceasta]
a cugeta taina Întrupării Lui. Căci nu s-ar putea spune Hristos şi [în acelaşi timp] să fie cugetat
Cuvântul gol de trup. Dacă trup e Cuvântul, e limpede că în ce priveşte trupul se şi circumscrie,
iar prin numele Hristos se introduce şi se înţelege deodată şi însuşirea de a fi circumscris. Încât
cei ce nu zic că El se zugrăveşte, adică se închipuie în icoană, Îl socotesc fără trup şi sunt departe
de curtea lui Hristos”.
(Sf. Teodor Studitul, Ep. 381)

Hristos este circumscris şi necircumscris

„El Acelaşi este văzut şi nevăzut, El Acelaşi este creat şi necreat, El Acelaşi este Trup, dar
este şi fără de trup, El Acelaşi este pipăibil şi nepipăibil, El Acelaşi este circumscris şi
necircumscris, El Acelaşi este pământesc şi ceresc, El Acelaşi este Trup, cu suflet raţional, dar
este şi Dumnezeire, El Acelaşi este de curând născut, dar este şi veşnic ...
El S-a făcut şi Om, după adevăr şi a avut natura noastră întreagă şi Şi-a păstrat sigur înfăţişarea
sau tiparul [circumscrierea] trupului şi Şi-a purtat forma sau chipul omenesc, armonios,
asemenea nouă. Căci la El se întâlneşte şi forma trupească, adică a trupului şi forma chipului
omenesc, potrivit trupului, pe care Şi L-a format, atunci când a fost zămislit în pântecele Maicii
Sale şi pe care l-a păstrat totdeauna şi pe care-l va păstra în veci, nestricat””.
(Sf. Sofronie al Ierusalimului, Ep. sinodală, 3-4)

Icoana lui Hristos-reprezentare a trăsăturilor omeneşti ale Persoanei lui

Hristos (Sf. Teodor Studitul)
Ipostasul este o circumscriere a naturii comune, dar nu potrivit celor trei specii enunţate
de Sf. Ioan Damaschin (spaţial, temporal sau mental), ci prin proprietăţi ipostatice ce
diferenţiază între ei indivizii aceleiaşi specii, dintre care unele pot fi reprezentate iconic.
(Sf. Teodor Studitul, Antirr. adv. Iconom., III, A. 36)
„La orice lucru reprezentat iconic, afirmă Sf. Teodor, se reprezintă iconic nu natura, ci
ipostasul lui; căci cum ar putea fi reprezentată o natură necontemplată într-un ipostas? Petru nu e
reprezentat iconic întrucât este vieţuitor raţional, muritor şi capabil de gândire şi ştiinţă - căci
acest lucru nu-l defineşte numai pe Petru, ci şi pe Pavel, Ioan şi pe toţi cei de sub aceeaşi specie -
ci întrucât se distinge de indivizii de aceeaşi specie având împreună cu definiţia lor comună şi
anumite proprietăţi, ca de pildă: nasul coroiat sau cârn, părul creţ, culoarea frumoasă a pielii,
ochii frumoşi sau orice altceva caracterizează înfăţişarea inerentă lui”. (Ibidem, III, A. 34)
 „Ipostasul Cuvântului s-a făcut ipostas comun al ambelor naturi, ipostaziind în el natura
umană cu proprietăţile care o separă de ceilalţi indivizi de aceeaşi specie”, încât firea omenească
„este contemplată şi circumscrisă în El ca într-un individ” (Ibidem, III, A. 22).
Icoana lui Hristos „poartă în ea particularităţile proprii ale figurii sau formei Lui trupeşti
şi celelalte semne distinctive exterioare ale Lui”. (Idem, 7 cap., 5)

Distincţia însuşiri naturale-afecte ireproşabile

“Trupul lui Hristos după Înviere, deşi devine nestricăcios, sfânt, dătător de viaţă şi
dumnezeiesc, adică împodobit cu slavă dumnezeiască, căci este trupul lui Dumnezeu Cuvântul,
nu încetează a fi trup, ci devine liber de neputinţele omeneşti (foame, oboseală). Deşi depăşeşte
cu mult oricare din creaturi, trupul Domnului nu se transformă în natură dumnezeiască, iar aşa
ceva este la fel de absurd cu a crede că Cuvântul S-a transformat prin Întrupare în natură
omenească”.
(Sf. Chiril al Alexandriei, Epistola I către Succensus, episcop de Diocezareea)

Realismul euharistic ortodox

„Pâinea şi vinul nu sunt tipul Trupului şi Sângelui lui Hristos – să nu fie! – ci însuşi
trupul îndumnezeit al Domnului. Însuşi Domnul când a spus: „Acesta este trupul Meu”, n-a spus:
„Acesta este tipul trupului Meu”, ci a spus: „Acesta este trupul Meu” şi n-a spus: „Acesta este
tipul sângelui Meu”, ci: „Acesta este sângele Meu””.
(Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV. XIII)

Relaţia dintre tipul Crucii şi icoana lui Hristos în viziunea Sf. Teodor
Studitul
„Pentru ce îndumnezeieşti ce este mai mic, dar nesocoteşti ce este mai mare?” (Ref.
poem., V).
„În mod evident icoana făcută de mână a lui Hristos se bucură de o cinstire inferioară
celei cuvenite arhetipului tipului Crucii, care este Lemnul de viaţă-dătător al Crucii. Dar dacă se
are în vedere tipul Crucii, atunci trebuie afirmată întâietatea icoanei lui Hristos pe baza raportului
dintre cauzele lor. Cauza (arhetipul) tipului Crucii este Lemnul Sfintei Cruci, în timp ce cauza
(arhetipul) icoanei lui Hristos este Hristos Însuşi, Care este în mod evident cu mult mai cinstit
decât Lemnul Crucii, căci acesta a fost sfinţit prin El” (Antirr. adv. Iconom. I, 15; II, 21).
„Tipul Crucii doar semnifică Patimile, în timp ce icoana le reprezintă. Iar dacă semnul
(tipul Crucii) este „sprijin credincioşilor” şi deci cinstită cu atât mai mult va fi acestea icoana lui
Hristos”(Ref. poem., XII) .