Sunteți pe pagina 1din 8

Conceptul relaţional de icoană

Definiţii ale icoanei făcute de mână

„Iată definiţia icoanei aşa cum s-ar putea formula pentru toate icoanele artificiale: icoana
este o replică a arhetipului, în ea este întipărită totalitatea formei [văzute] a celui a cărui
amprentă este ea, iar aceasta graţie asemănării, ea nefiind distinctă de modelul său decât prin
deosebirea de fiinţă datorată materiei sale. [Altă definiţie: Icoana artificială este] o imitaţie a
arhetipului, o copie şi ea se deosebeşte atunci [de model] prin fiinţă şi în substratul său; [altă
definiţie: Ea este] un rezultat al artei ce imită forma [văzută a] arhetipului şi se deosebeşte de
model şi prin fiinţă şi în substratul său. Într-adevăr dacă ea nu se deosebeşte cu nimic de arhetip
atunci nu mai este o icoană, ci chiar arhetipul. Prin urmare icoana este o replică, o efigie a unor
fiinţe care-şi au propria existenţă”1.

„Icoana este o asemănare, un model, o întipăritură a cuiva, care arată în ea pe cel ce este
înfăţişat. În general însă icoana nu seamănă întru totul cu originalul, adică cu cel reprezentat.
Altceva este icoana şi altceva este originalul şi în general se observă o deosebire între ele, pentru
că acesta nu este cealaltă şi cealaltă nu este acesta”2.

„[Icoana este] o pecete şi o imprimare purtând în sine înfăţişarea proprie a lucrului după
care este numită »3 sau « o asemănare a celui a cărui icoană este şi ea poartă în ea imprimată prin
imitaţie efigia arhetipului”4.

Categoria aristotelică a relativilor. Icoana şi prototipul-(co)relativi

1
Sf. Nichifor Mărtusitorul, Adversus Mamona, I, 28.
2
Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate, III, 16 .
3
Sf. Teodor Studitul, Antirr. adv. Iconom., I, 8.
4
Idem, Epistola către Platon, părintele său duhovnicesc.
“Se cheamă relativi acele lucruri care sunt concepute în comparaţie cu altele sau prin
raportare la alte lucruri ... Sunt deci relativi acei termeni a căror natură capătă înţeles în
comparaţie cu altceva sau printr-o raportare la altceva” 5.
„Trebuie deci ... ca icoana să facă parte dintre relativi şi să fie enunţată ca atare” 6 sau
“prototipul şi icoana ţin de categoria relativilor”7.
„Toţi relativii au corelativi; astfel, prin termenul sclav noi înţelegem sclavul unui stăpân;
prin termenul stăpân, stăpânul unui sclav; prin dublu, dublul jumătăţii sale; prin jumătate,
jumătatea dublului său”8.
„Relativii par să fie de la natură simultani. Aceasta este de cele mai multe ori adevărat, ca
în cazul lui dublu şi jumătate. Existenţa jumătăţii cere existenţa simultană a întregului din care
este jumătate. Şi tot aşa existenţa unui stăpân presupune existenţa unui sclav, iar aceea a unui
sclav o implică pe aceea a unui stăpân”9.
„Prototipul introduce întotdeauna împreună cu sine icoana a cărui prototip este şi dublul
introduce întotdeauna cu sine jumătatea faţă de care se zice dublu, căci nu ar putea exista
prototip dacă n-ar exista icoană, nici dublu dacă nu s-ar gândi mai întâi o jumătate – lucruri care
subzistă şi se gândesc în acelaşi timp ca unele ce sunt simultane”10.
„Prototipul şi icoana îşi au existenţa cumva unul de la altul şi prin suprimarea unuia este
suprimat împreună şi celălalt, precum atunci când e suprimat dublul e împreună suprimată şi
jumătatea”11.

Relaţia de cauzalitate prototip-icoană

„Arhetipul este principiul şi modelul subzistând în forma văzută înfăţişată potrivit lui şi el
este cauza din care decurge asemănarea, iar „icoana este în legătură cu arhetipul şi ea este efectul
unei cauze”12.

5
Aristotel, Categorii, 7, 6a, b .
6
Sf. Nichifor Mărturisitorul, Adversus Mamona, I, 30.
7
Sf. Teodor Studitul, Antirr. adv. Iconom., III, D. 4.
8
Aristotel, Categorii, 7, 6b.
9
Ibid.., 7, 7b.
10
Sf. Teodor Studitul, Antirr. adv. Iconom., III, D. 4.
11
Ibidem, III, D. 4.
12
Sf. Nichifor Mărturisitorul, Adversus Mamona, I, 28, 30.
Asemănarea formală dintre icoană şi prototip
“Asemănarea formală este un fel de relaţie medie care mediază între termenii extremi şi
anume între cel asemănător şi cel asemenea, unificându-i prin forma văzută şi legându-i, chiar
dacă aceşti termeni se deosebesc prin fire, căci fiecare din cei doi este „un lucru” şi „un alt
lucru”, prin fire” 13.

Întipărirea formei văzute a prototipului în materia icoanei

“Prin urmare, întrucât Hristos e mărturisit a avea funcţie de prototip ca oricare altul din
(indivizii) luaţi în parte, e cu totul necesar să aibă şi o icoană transpusă de pe efigia Lui şi
modelată într-o materie. Ca nu cumva dacă nu e văzut şi închinat prin producerea de icoane să
dispară şi faptul că e om »14.
„[Sigiliul] îşi arată cinstea lui atunci când se comunică pe sine spre a fi imprimat în multe
feluri şi felurite materii. În acelaşi mod, chiar dacă credem că icoana lui Hristos e în El Însuşi ca
Unul ce are formă de om, atunci când o vedem înscrisă în mod felurit în materie celebrăm mai
din plin măreţia Lui”15.
„Iar dacă sigiliul n-ar fi valabil dacă nu e imprimat într-o materie, rezultă că şi Hristos,
dacă nu S-ar arăta într-o icoană făcută de mână, ar fi lipsit de lucrare şi ineficient în această
privinţă. Lucru care şi numai a-l cugeta e absurd”16.

Distincţii: icoană-prototip, formă văzută-substrat material al icoanei

“Aceşti termeni se deosebesc prin fire, căci fiecare din cei doi este „un lucru” şi „un alt
lucru prin fire” ... nu este vorba de a afirma despre model nici cel mai mic dintre atributele care
revin icoanei. Modelul poate fi însufleţit, icoana în schimb este neînsufleţită. Modelul poate fi
înzestrat cu raţiune şi cu mişcare, icoana rămâne fără raţiune şi nemişcată. Prin urmare ei nu se
identifică, ci se aseamănă prin forma văzută, fără cea mai mică similitudine fiinţială”17.
« Când priveşti natura icoanei n-ai putea numi ceea ce se vede nici numai Hristos nici
icoană a lui Hristos; căci ea este poate lemn sau culoare sau aur sau argint sau altă diversă
13
Ibidem, I, 30.
14
Sf. Teodor Studitul, Antirr. adv. Iconom., III, D. 8.
15
Ibidem, III, D. 10 .
16
Ibidem, III, D. 9 .
17
Sf. Nichifor Mărturisitorul, Adversus Mamona, I, 30.
materie, de la care se şi numeşte (aşa). Iar când (priveşti) asemănarea prin întipărire a arhetipului
(poţi numi ceea ce se vede) şi Hristos şi a lui Hristos »18.

Prezenţa harică a prototipului în icoană


„Harul Bunului Duh locuieşte din belşug în aceste sfinte icoane, har care vindecă tot
felul de boli şi alungă adeseori prin ele demonii din oameni şi lucrează în chip cuvenit lui
Dumnezeu şi alte lucruri dumnezeieşti, cum se văd lucrate şi la noi astăzi, nu numai prin icoane,
ci şi prin untdelemnul sfintelor lor candele”19.
“Aici nu e prezentă însăşi natura trupului înfăţişat pe ea, ci numai relaţia, şi deci cu atât
mai puţin ar putea fi prezentă Dumnezeirea cea necircumscrisă, Care este (prezentă) şi este
închinată în icoană doar aşa cum este prezent în umbră trupul unit cu ea. Căci unde este locul
unde nu este prezentă Dumnezeirea? … Astfel n-ar greşi cineva de la ceea ce este cuviincios
zicând că Dumnezeirea este şi în icoană; pentru că este şi în tipul Crucii şi în celelalte aşezăminte
dumnezeieşti, dar nu printr-o unire naturală (fusikÍ ˜nèsei) - căci ele nu sunt trupul îndumnezeit -
ci prin împărtăşire relaţională, pentru că se împărtăşesc de harul şi cinstirea lui »20.
«Dacă copiile arhetipurilor nelegiuite sunt nelegiuite, în mod necesar copiile modelelor
sfinte şi sacre sunt sacre şi sfinte”21.

Funcţia liturgică a icoanei

Oricine „zice că se mulţumeşte numai cu arătarea lui Hristos în icoană şi nici nu cinsteşte
nici nu necinsteşte (icoana), respingând deci închinarea prin cinstire relaţională, acela este
eretic”22.

Transitus-ul închinării

18
Sf. Teodor Studitul, Antirr. adv. Iconom., I, 11.
19
Patriarhul Filotei Kokkinos, Mărturisirea de credinţă.
20
Sf. Teodor Studitul, Antirr. adv. Iconom., I, 12 .
21
Sf. Nichifor Mărturisitorul, Adversus Mamona, III, 61 .
22
Sf. Teodor Studitul, Antirr. adv. Iconom., I, 20, 5.
„Dacă [închinarea] se înalţă, atunci de asemenea coboară de la prototip la icoană”23.
„Prin analogie şi pe cale de consecinţă, icoana va participa în mod evident la un anumit
har al arhetipului şi la puterea sa printr-un efect de ricoşeu”24

Unicitatea închinării
« Când ne închinăm la icoana lui Hristos … ne închinăm la Hristos Însuşi pentru
închinarea unică din amândouă, nedeosebită după deosebirea substanţelor lor ci, dimpotrivă,
identificată pentru unitatea unicului Său ipostas... căci Acelaşi este închinat chiar dacă zugrăvit
(în icoană) »25 sau „“asemănarea icoanei şi prototipul nu sunt di-ipostatice ci monoipostatice»26.
În ciuda unităţii asemănării ipostatice şi a comuniunii de închinare ce derivă din aceasta,
totuşi faţă de prototip icoana este „inferioară şi pe un loc secund în slavă în ce priveşte definiţia
substanţei ei”27. „Dacă însă ar fi similare întru toate, atunci ar cădea ceea ce s-a spus şi icoana ar
fi prototipul, ori ea este asemenea cu prototipul prin asemănarea (ipostatică) integrală şi nu prin
natură”28.
“Faptul că icoana este lipsită de egalitate cu prototipul şi e inferioară aceluia în slavă,
afirmă Sf. Teodor, se ia nu în ce priveşte asemănarea (ipostatică), ci după diferenţa substanţei,
adică a materiei icoanei care nu e venerată în mod natural»29.

Materia icoanei nu e venerată

„Noi nu adresăm nici o închinare lemnului sau culorilor, ci efigiei (amprentei) sfinte ce se
vede [în icoană]; Apostolul spune de pildă: „departe cu trupul, însă de faţă cu duhul” (1 Co. 5, 3),
căci prin credinţă noi adresăm această închinare sfnţilor înşişi”30.
„Noi nu ne închinăm materiei, ci celui înfăţişat în icoană, după cum nu ne închinăm
materiei din care este făcută Evanghelia, nici materiei Crucii, ci chipului Crucii”31.
23
Idem, Ep. 380.
24
Sf. Nichifor Mărturisitorul, Adversus Mamona I, 24.
25
Sf. Teodor Studitul, 7 cap., 7 .
26
Ibidem 1 .
27
Sf. Teodor Studitul, Antirr. adv. Iconom., III, C. 4.
28
Ibidem, III, D.6 .
29
Ibidem, III, C.1.
30
Sf. Gherman al Constantinopolului, Discurs.
31
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea a IV-a, XVI .
„Nu fiinţa (substanţa) icoanei este venerată (închinată), ci efigia prototipului imprimată
ca o pecete în ea, substanţa icoanei rămânând nevenerată” 32
În momentul în care asemănarea “se şterge asemănarea celui văzut în ea şi căruia i se
aduce închinarea, rămâne doar materia neînchinată, ca una ce nu are nimic comun cu
asemănarea”33 şi în această situaţie o practică veche prevede arderea lemnului în foc.
« Este lămurit că nu mă închin materiei, deoarece atunci când se distruge forma Crucii,
din orice lemn ar fi făcută, arunc lemnul în foc, tot astfel şi cu icoanele »34.
“Când uneori aceste întipăriri ale Crucii se şterg, negreşti nu acord închinare de Cruce şi
părţilor acestora şi materiilor pur şi simplu, căci şi aici, ca şi la Crucea prototip, nu acordăm
cinstirea şi închinarea materiei, ci doar imaginii şi întipăririi. Când aceasta se şterge, materia
Crucii care nu mai poartă întipărirea nu va fi necinstită, nici nu va fi aruncată fără grijă ori
profanată prin întrebuinţări commune odată ca a fost sfinţită prin acele venerate întipăriri şi
nume, dar negreşit nu va fi închinată, spun dascălii purtători de Dumnezeu ca şi mai înainte, când
întipărirea Crucii era pusă pe ea, fiind tocmai de aceea închinată”35.

Distincţia adorare (latrie)-cinstire relativă (relaţională)


„Credinţa, latria şi închinarea creştinilor este îndreptată numai către Unul Dumnezeu,
după cum este scris: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti" (Mt. 4,
20); şi aceasta este doxologia şi închinarea latrutică oferită numai Lui, atât de sfintele,
raţionalele, netrupeştile puteri care sunt în ceruri, cât şi de toţi cei de pe pământ care cunosc
calea adevărului ... Noi nu adorăm lucrurile create, Doamne fereşte! Nici nu oferim latria
cuvenită numai Dumnezeirii celor împreună slujitori cu noi. Căci atunci când ne prosternăm
înaintea împăraţilor şi conducătorilor, nu le oferim aceeaşi închinarea ca cea oferită lui
Dumnezeu. Astfel, Proorocul Nathan s-a închinat până la pământ înaintea lui David, care deşi un
rege, era un simplu om, dar nicidecum el nu a acordat omului mai mare închinare decât lui
Dumnezeu”36.

32
Sf. Teodor Studitul, Antirr. adv. Iconom. III, C.2.
33
Sf. Teodor Studitul, Epistola către Platon, părintele său duhovnicesc.
34
Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate, II, 19.
35
Patriarhul Filotei Kokkinos, Mărturisirea de credinţă.
36
Sf. Gherman al C-polului, Epistola către Ioan al Synadelor.
“Altceva este închinarea de adorare şi altceva închinarea adusă din respect celor care ne
depăşesc prin vreo vrednicie oarecare”37.
„Tu mă întrebi: Cum de icoana lui Hristos nu e adorată, ci doar Hristos e venerat în ea?
Dacă e vorba de Hristos Însuşi, închinarea e latreutică, căci atunci când mă închin Lui, mă închin
în acelaşi timp şi Tatălui şi Sfântului Duh, ceea ce e închinarea şi adorarea noastră rezervată
Treimii. Cât priveşte icoana, e aceeaşi închinare - şi de ce nu, căci lucrurile care au o putere şi o
slavă, au şi în mod sensibil un cult şi o închinare - dar relativă, deci omonimică. Închinându-ne
ei, nu ne-am împreună-închinat, ci ne-am închinat lui Hristos Care nu e diferit după persoană, ci
e diferit după natură, ceea ce e închinarea relativă şi nu latreutică. Este totuşi aceeaşi, fiind
cugetată şi numită în mod diferit după cum se adresează Treimii şi priveşte firea [dumnezeiască]
sau relativă şi priveşte ipostasul. Deci, dacă tu numeşti latreutică închinarea icoanei, tu arăţi prin
aceasta că Tatăl şi Sfântul Duh s-au întrupat ca şi Fiul, ceea ce e absurd. Aşadar, închinându-mă
icoanei lui Hristos, nu mă închin Dumnezeirii, cum spun unii, căci ar însemna să indic astfel
Treimea, iar Ea nu S-a întrupat! Atunci [cui mă închin]? Lui Hristos Însuşi, prin închinare
relativă, căci numai El e Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Închinându-mă lui Hristos Însuşi, mă
închin în acelaşi timp şi Tatălui şi Sfântului Duh. Aşadar închinarea icoanei trebuie să fie
înţeleasă şi numită relativă, închinarea lui Hristos Însuşi fiind latreutică, întrucât [împreună cu
El] sunt împreună-cugetaţi şi împreună-închinaţi şi Tatăl şi Sf Duh”38.
„Cinstirea icoanei urcă la prototip. Închinarea amândurora e una; nu sfâşiată, nu
împărţită. Dar faţă de prototip e fiinţială, iar faţă de icoană relativă; în primul caz prin natură, în
al doilea prin participare39”. Astfel nu există două închinări, ci o singură închinare cu două
direcţii, închinarea adusă icoanei nefiind decât ecoul sentimentului interior pe care credinciosul îl
are faţă de prototip.

Unitatea adorare-cinstire relaţională

“Şi la tipul făcătoarei-de-viaţă Cruci şi la icoana preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi


ale tuturor Sfinţilor toată închinarea sfinţitoare a icoanelor urcă prin intermediul prototipurilor lor

37
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, I, 8, 27.
38
Sf. Teodor Studitul, Ep. 428, către Atanasie ucenicul.
39
Sf. Teodor Studitul, Ep. 491 .
la Dumnezeu. Şi pentru aceasta închinarea de adorare a Treimii celui sfinte şi de-o-fiinţă este
unică: Ei i se acordă diferitele închinări şi la toate celelalte, şi la Ea se face raportarea unică a
tuturor închinărilor »40.
Noi „nu rămânem la materie şi la culori, după cum li se pare celor necugetaţi, şi nici nu
oferim credinţă şi latrie [obiectelor] celor văzute, îndreptându-ne mintea spre cele aparente, ci ...
prin aceste sfinte icoane ... ajungem la acea contemplare de nespus desprinsă de orice icoană,
lăsând în urmă toate cele materiale şi văzute”. „Contemplarea [icoanelor] este mai degrabă
înălţătoare şi călăuzitoare spre cea mai înaltă închinare”, căci „închinarea făcută de noi la icoana
lui Hristos are pe de-o parte menirea să-i atragă pe privitori îndată spre cele perceptibile cu
simţurile, iar pe de altă parte, să ridice sufletul spre ceea ce este ascuns minţii”. Închinarea
icoanei lui Hristos „se face întru cinstirea Fiului şi Dumnezeului întrupat. Iar dacă cinstirea se
îndreaptă spre Fiul, este limpede faptul că se ridică şi spre Tatăl şi spre Sfântul Duh”41.
„Aşadar sau suprimă orice fel de închinare sau primeşte-le pe toate, potrivit raţiunii şi
modului cuvenit”42.
Dacă se interzice închinarea icoanei lui Hristos, „se suprimă în potenţă Iconomia lui
Hristos, şi dacă nu este închinată, se suprimă de asemenea şi închinarea lui Hristos”43.

40
Sf. Teodor Studitul, Epistola către Platon, părintele său duhovnicesc.
41
Sf. Teodor Studitul, Reutatio et Eversio, 15 .
42
Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate, I, 14 .
43
Sf. Teodor Studitul, Epistola către Platon, părintele său duhovnicesc.