Basmul

Varianta 4
Argumenteaza apartenenta la specia literara de basm cult.

Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare al unor valori simbolice si cu actiune ce implica
fantasticul. Este prezentat eternul conflict dintre bine si rau, cu triumful fortelor binelui, corelata cu parcurgerea drumului
maturizarii de catre erou. Astfel, el lupta pentru impunerea unor valori morale si etice : corectitudine, onoare s.a. Persoanajele,
prin raporatare la erou, sunt pozitive sau negative si indeplinesc o serie de functii precum : antagonistul, ajutoarele, donatorii,
insa, spre deosebire de basmul popular ele sunt individualizate prin limbaj si comportament. Reperele spatiale si temporale sunt
nedeteminate. Sunt prezente numere si obiecte magice, precum si clisee compozitionale. Stilul este unul elaborat, in care
naratiunea primeste un ritm mai rapid, precum si o nota mai dramatica prin infuzia de descriere, precum si de dialog cu dubla
functie : de sustinere a evolutiei actiunii, dar si de caracterizare a personajelor.

Opera Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga este un blasm cult deoarece respecte schema tipica a acestei specii literare. Tema
este lupta dintre bine si rau, ca motive specifice avem : calatoria, muncile, casatoria, pedeapsa, motivul imparatului fara urmasi,
motivul superioritatii mezinului. Opera este o articulatia a unui bildungsroman, fiind prezentat proces de formare al lui Harap
Alb. Astfel, calul nu l-a pedepsit pe span de la inceput, si a acceptat regresul lui Harap Alb din fiu de imparat in sluga, pentru ca
el trebuia sa treaca prin toate stadiile sociale. 4

Basmul este creat dupa un tipar narativ care respecta intocmai canoanele speciei literare pe care o apordeaza. Astfel, exista o
stituatie initiala de echilibru : cei doi frati imparata, unu cutrei feciori, altul fara.
- factorul perturbator : cartea primita de la imparatul verde care are nevoie de urmasi.
- Aparitia primelor ajutoare : sf duminica si calul nazdravan
- Actiunea reparatorie. : calatoria lui harap alb si trecerea probelor : aducerea salatilor din gradina ursului, pielea cerbului
si fata imparatului ros. Cand apara si celelealt ajutoare : setila, Gerila, Flamanzil, Ochila, Parasi lati lungila.
- Refacerea echilibrului si rapsplata eroului.

In opera, fanstastilcul este umanizat prin limbaj si comportament, persoanajele fiind oameni, dar si fiinte himerice cu
comportament omenesc. De observat este faptul ca personajele supranaturale se comporta, vorbesc ca taranii din humulesti.
Exista si o nota comica in opera, data de exprimarea mucalita : poznasa : Sa traiesti trei zile cu cea de alataieri, vorbe de duh :
Da-i cu cinstea sa piara rusinea, diminutive augumentaitive : buzisoare.

Varianta 5
Ilustreaza modalitatile de caracterizare a eroului unui basm cult studiat.

Opera Lui Ion Creanga, « Povestea lui Harap Alb » respecta o schema narativa stereotica, care jaloneaza printre canoanele
speciei literare ale basmului cult.
Creatia scriitorului humulestean este o articulatia a unui buildungsroman, protagonistul deveind astfel initiat, prin vehiculul
deveniriii prin sine.
Harap Alb, personajul principal al operei, nu are calitati suprauma, el fiind construit in mod realist. El trece peste probele care tin
de sfera supranaturalului cu ajutarul calului sau nazdran , ajutoarelor si donatoruliror. Exista trei ipostaze ale eroului in basm :
- prima este cea de initiat, fara pregatitoare, de fi al craiului. Varsta sa frageda atrage dupa sine si inocenta, precum si
lipsa de experienta da viata. Naratorul il caracterizeaza inca de la inceput : «incepe a planga in inima sa, lovit fiind de
apasatoarele cuvinte ale parintelui sau ; sta pe gandrui si nu se dumerea ce sa faca pentru a scpa de rusine. Prin caracterizare
indirecta, se faca portretul spiritaul al sau. Prin caracterizare indirecta, din gestul sau de a da un ban batrabei garbove, da
dovada de milostenie, insa si de egoism , lispsa de cunostere Cuma, nedeosebind realitatea de aparenta. Tot prin carac
indirecta, tine matusa, de la mine putin, de la dzau mult » arata chibzuinta sa si faputl ca este o fiinta limitata.
- Si in alegerea calului da dovada de lispa de experinta si incapacitata de a vedea dincolo de aparente, tratandu-si la
inceput calul cu dispret si violenta.
- Intalnirea cu spanul il orbeste, cand a treia oara, este pacalit de acesta. Ii lispesc puterea de cunoastere a omanilor,
puteera de a cantari pe o balanta cat este sinceritate si cat prefacatorie in spusele cuiva.
- Ca modalitati de caracterizare, retinem :
- ---- caracterizarea directa, autocaracterizarea : « Razi, tu, razi harap alb », caracterizarea de catre alte persoanaje,
onomastica acestora, . Caracterizarea directa este facuta si de catre autor. « fiul craiului, boboc in felul lui », « naiv », credul,
de Sf Duminica , « luminate craisor », slab de inger, mai fricos decat o femeie ». de cal, nu te stiam asa de fricos.
Autocaracterizarea si caracterizarea indirecta : prin numele sau, oximonorul harap alb, prin limabj gesturi fapte : ca tovaras, era
partas la toate, si la paguba si la castig. Ocoleste nunta de furnici, relatiile cu alte persoane. Bunatate, sociabil, fire vesela,
fidelitate – isi respecta juramantul. Slabiciune, nu trece proba padurii labirint.

Varianta 6
Prezinta constructia subiectului unui basm cult studiat.

Opera lui Ion Creanga, Povestea lui Harap Alb, respecta o schema narativa stereotip, care jaloneaza printre canoanele speciei
literare de basm cult.
Astfel, tema basmului este reprezentata de eternul conflict dintre bine si rau, ce se sfarseste cu victoria fortelor binelui. Cu alte
cuvinte, eroul lupta pentru impunerea unor principii morale si etice precum dreaptatea, corectitudinea. Basmul este si o
articulatie a unui buildungs roman, fiind prezentat procosul de maturizare al protaganostutlui. Coordonatle spatiale si temporale
sunt vagi, lucru caracteristic unui basm cult,fiind definite prin evocarea timpului fabulos cronologic si a spatiului imaginar
nesfarsit. Amu cica era odata intr-o tara un crai care eavea trei feciori. Se creaza un cadru spatio-temporal mitic.
Acest drum al initierii in tainele vietii, al devenirii spirituale facut de catre personajul principal, Harap Alb presupune un lant de
actiuni conventionale, supuse unor stereotipii, ele fiind de fapt momentele subiectului.
Subiectul este unui simlu, specific basmelor populare, cu motive si eroi specifici. Expozitiunea reprezinta starea initiala de
echilibru, cand eroul este in ipostaza de fiu de crai. Este acea faza de pregatire. Apoi, intriga este momentul care tulbura aceasta

1
stare de echilibru. Urmeaza aparitia donatorilor si al ajutoarelor si actiunea reparatorie (trecerea peste probe), dupa care
urmeaza punctul culminant, si refacerea echilibrului inintial si rasplata eroului ca deznodamant.

Varianta 7
Prezinta constructia subiectului si a discursului narativ intr-un basm, prin referire la conceptele din urmatoarea lista : secvente
narative, episod, alternanta, inlantuie, incipit, final, pauza descriptiva, elipsa.

Opera Povestea lui Harap Alb a lui Ion Creanga respecta o schme narativa stereotip, jalonand astfel printre canoanele speciei
literare pe care o abordeaza.
Astfel, tema basmului este reprezentata de eternul conflict dintre bine si rau, ce se termina cu victoria fortelor binelui. Cu alte
cuvinte eroul lupta pentru impunrea unor principii morale si etice, precum dreptatea, corectitudinea s.a. Opera este si o
articulatie a unui buildungsroman, fiind prezentat procesul de initiere a eroului in tainele vietii, procesul de devenire spritiula.a
Acest proces presupune un lant de actiuni conventionale, supuse unor stereotipii, ele concretizand de fapt discursul narativ.
Subiectul este unul simplu, cu motive si eroi pupulare, iar ca modalitate narativa, incipitul este reprezentat de formula initiala
specifica oricarui basm : Amu cica era odata intr-o tara. Ca perspectica narativa, avem parte de unor narator la persona a III-a
omniscient, dar subiectiv prin infuzia de comentarii si reflectii in opera.
In secventa narativa cu padurea labirint, este inclusa si o pauza descriptiva cand povestirea se intrerupe si sunt descrisii codrii
desi si intunecosi, conturandu-se un peisaj de basm.
Dupa « botezul lui harap alb » si regresul sau in ierarhia sociala, este introdusa o elipsa narativa, cand nu este prezentata
calatoria lui harap alb pana la imparatul verde, naratorul sugerand ca aceasta tocmai s-a efectuat.
Basmul este format din mai multe episoade inlantuite, ele constituindu-se din tot atatea probe. : precum aduceerea salatilor din
gradina ursului, pielea de cerb, si fata imparatlului ros. Acest ultim episod este format din mai multe secvente narative.
Deznodamantul este reprezentat de trimful valorilor pozitive asupra celor negative. Spanul este ucis, aia se casatoresc. Finalul
este unul fericit si deshis deoarace veselia a tinut ani intregi si acum mai tine inca.

Varianta 8
Prezinta tipurile de personaje dintr-o basm cult studiat.

Opera Povestea lui Harap Allb a lui Ion Creanga respecta o schme narativa steretip, jalonand astfel printre canoanele speciei
literare de basm cult.
Sunt mai mult etipuri de personaje : eroul, ajutoarele, donatorii, raufacatorii.
Intr-o lume a fabulosului, personajele, pot fi categorisite drept realiste sau fantastice, sau uneori, avand trasaturi comune.
Ca personaje realiste, avem : imparatul si cei trei fii ai sai, imparatul verde, spanul, ca personaje fantastice avem fiinte fimerice
sau animale cu insusiri supranaturale, precum craiasa albinelor, a furnicilor, cei 5 tovarasiL : setila, ochila, gerila, paralatilunliga,
fomila. Iar la granita dintre real si fabulos este situata Sfanta Duminicam si Fata imparatului Ros.
In functie de raportul ce eroul basmului si de valorile ce care le promoveaza, avem poersonaje pozitive care rpmoveaza modele
umane, si negative care au cumulate defectele umane. Iar din perspectiva actiunnii, avem personaje pasive, active, , confidente
–adjuvanti si initiatori si opozante.
Impartirea intre personaje pozitive si negative este oarecum ingrata, cu un caracter maniheist, pentru care nu exista cale de
mijloc, fara compromisuri.
Eroul este conturat pe baza unei scheme realista, neavand capacitati supranaturale. Actiunile care depasesc sfera reala sunt
duse la bun sfarsit fie ca ajutorul calului sau, un personaj nazdravan cu trasaturi antropomorfe, fie de donatorii, fie de bizarii
prieteni ai fiului de craim un adevarat nucleu comic, exploatat la maxim, un melanjde hilar si grotesc, umanizat insa de spirit si
de solidaritate nedisimulata.
Calul este un personaj sedcundar, fiind inzestrat cu puteri supranaturale. Rolul sau nu se reduce doar la calitatea de insotior al
lui Harap Alb, ci ci indrumator, mentor si protecor, ajutandul pe harap alb sa isi depaseasca propriile sale limite pentru a evloua .
Sfanta Duminica este un personaj secundar si fabulos prin aparitiile sale misterioase. Este simbolul intelepciunii dobandite
treptat, precum si mentorul lui Harap Alb. Spanul este vazut drept un rau necesar, cu rol in initierea feciorului.

Varianta 42
Prezinta subiectul unui text narativ studiat, al lui Ion Creanga.
Opera Povestea lui Harap Alb a lui Ion Creaga respecta o schema narativa stereotip, jalonand astfel printre canoane speciei
literare abordate, aceea de basm cult.
Astfel, subiectul este unul simplu, si are are tema eternul conflict dintre bine rau, ce sa termina cu victoria fortelor binelui. Este
prezenta si o infuzie de motive si eroi populari, iar ca modalitate narativa este un narator omniscient, ce nareaza la persoana a
III, insa subiectiv prin comentariile si reflectiile sale.
Expozitiunea, specifica starii initiale de echilibru a basmului, plaseaza actiunea intr-un spatiu imaginar nesfarsit fabulos, corelat
cu acel illo tempore, timpul mitic, fantastic. Intriga siii tot asa....
Inca de la inceput, fiul cel mic al Craiului isi va dovedi calitatile
deosebite, fiind afectat de dojana tatalui mahnit de nereusita celor
doi baieti mai mari. Prin mila si bunatate craisorul castiga sprijinul
Sfantei-Duminici care il va ajuta sa-si gaseasca un cal pe masura.
Odata ce voinicia tanarului a fost dovedita, tatal tine sa il
instruiasca, dandu-i o serie de sfaturi intelepte, rezultat al unei
indelungate experiente de viata.

Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor parintesti,

eroul fiind nevoit sa refaca experienta tatalui, pe care calul il
purtase, in tinerete, prin aceleasi locuri. Intalnirea cu Spanul este,
deci, o reluare a vesnicului conflict dintre cele doua forte,
simboluri ale binelui si raului. Spanul, impostor, ajuns nepotul
imparatului Verde, vrand sa-l piarda, il supune pe Harap-Alb la
diferite incercari. Construite cu o arta desavarsita, episoadele in
care eroul este trimis sa aduca salati din gradina ursului, pielea
cerbului din padure si pe fata imparatului Ros, sporesc tensiunea

2
 narativa. Cea de-a treia incercare presupune la randul ei alte "trei"
probe, cifra 3 revenind in mai multe randuri, ca si in basmele
populare.

Incercarile la care este supus sunt menite a-l pregati ca viitor

conducator, mostenitor al unchiului sau, dar si in vederea casatoriei,
prin stapanirea "farmazoanei cumplit" care era fata imparatului Ros.
Toate obstacolele sunt depasite cu bine cu ajutorul: furnicilor,
albinelor si a lui Gerila, Setila, Pasarila-Lati-Lungila, Flamanzila,
Ochila.

In final, Harap-Alb, ajutat de calul nazdravan, este repus in

drepturi, iar Spanul este demascat si pedepsit.

Varianta 38
Exemplifica, dintr-o opera a lui Creanga, doua particularitati de limbagj la alegere : modalitati ale nararii, marci ale prezentei
naratorului, limaj al personaje ;lor, vorbire directa si indirecta, registre stiliste.

Ion Creanga, unul dintre cei mai mari scriitori romani o adevarata capodepera prin Povestea lui Harap Alb, publicata in 1877 in
Convorbiri literare. Ea respecta o schema narativa stereotip, ce jaloneaza printre canoanele speciei literare abordate, aceea de
basm cult. Ca modalitati de narare in opera sunt prezenta povestirea si reprezentarea, insotita pe alocuri de comentarii ale
autorului.

Mărci ale prezenţei naratorului:

- prezenţa formulelor specifice:
a. Formulele iniţiale au rolul de a introduce cititorul în lumea basmului. Creangă renunţă la
tradiţionalul „a fost odată ca niciodată”, folosind un enunţ ca „Amu cică a fost odată”, după care se
străduieşte să ne explice de ce rudele nu se cunoşteau între ele (Craiul şi Verde Împărat). Formula
iniţială are rolul de a introduce cititorul în lumea basmului, în lumea ficţiunii, unde totul este posibil
şi nu ne mai mirăm de nimic. Cuvântul „cică”, sugerează ideea că povestitorul n-a fost martor la
evenimente şi aruncă asupra lor o umbră de îndoială.
b. Formulele mediane sunt menite să întreţină atenţia cititorului. „Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul
din poveste, înainte mult mai este.”
c. Formulele finale au rolul de a scoate ascultătorul/cititorul din lumea ficţiunii şi de a-l duce în
lumea reală în care binele nu mai învinge întotdeauna, pentru că aici se joacă alte reguli: „Şi a ţinut
veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi măsnâncă. Iar pe la noi, cine are
bani, bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.” Formula are un umor amar şi ascunde o obsesie
ancestrală (din vechime, străveche): procurarea hranei. În lumea poveştilor, fericirea e asimilată şi
cu belşugul gastronomic, dar cititorul trebuie să se trezească la realitatea în care banul e stăpânul absolut. Stilul este sentenţios;
naratorul bazat pe înţelepciunea populară dă sentinţe, maxime: «Lumea asta e
pe dos, toate merg cu capu-n jos...»
«La unul fără suflet, trebuie unul fără de lege.»
«Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.»
Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaşează de povestea lui (“Ce-mi pasă mie?”) şi
se consideră responsabil numai cu discursul; evenimentele s-au întâmplat oricum fără el, de aceea
consideră că singura lui obligaţie e să spună povestea, invitându-i pe cititori să-şi facă şi ei datoria
lor („şi vă rog să ascultaţi”).
Registrlee stilistice au un caracter popular, oral si regional, conferindu-i astfel originalitate operei. Apar astfel regionalisme
fonetice, eruditia paremiologica: vorba ceea,.
Registrul stilistic folosit în basm este cel popular. Limba folosită de autor reprezintă
chintesenţa vorbirii noastre populare din aceeaşi epocă.
Apar fonetisme moldoveneşti: aista, aiasta, hălăgie pt. gălăgie.
Trăsătura cea mai caracteristică a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poartă
pecetea stilului vorbit.

Povestirea
Varianta 9
Prezinta conceptul operational de povestire, prin referire la o opera studiata.

Povestirea este o specia a genului epic, in versuri sau in proza, de dimensiuni mai reduse decat nuvela si ma intinsa decat schita
ce se limiteaza la nararea unui singur fie epic si avand un numar redus de personaje. Este o naratiuni subiectivizata, relatarea
fiind facuta din perspectiva povestitorului, fie ca narator, fie ca participant sau doar ca mesajer al intamplarii. Accentul cade pe
situatia narata si mai putin pe personaje, de aceea subiectul este mai putin riguros decat in cazul schitei si al nuvelei, iar
actiunuea este mai destinsa, mai putin tensionata decat in nuvela.
Dupa continut si destinatie,povestirea poate fi satirica, fantastica, filozifica, romantica, magica, povestire in rama, povestire
pentru copii.
Un tip aparte de povestire este povestirea in rama, in literatura romana cel mai bun exemplu fiind hanul ancutei allui Mihail
Sadogeanu, aparut in 1928, un mic roman prin numarul mare povestiri si de teme abordate.
Fantana dintre plopi face parte din acest ciclu narativ, find o povestire in rama.Tehnica narativa pastreaza jaloneaza printre
canoanele speciei literare abordate. Astfel, sunt prezente regulile traditionale :
- timpul narativ este situat intr-un plan al trecutulu si are un caracter magic pentru ca reconstituie o lume ce sta sub
semnul varstei de aur : o departate vreme, demult. Este acel illo tempore specific basmului, cu indici fabulosi : precum candva
demult, intr-o toamna aurie,
- spatiul narativ are o valoare mitica, fiind un axis mundi. Este reprezentat de Hanul Ancutei, « o cetate cu ziduri groase,
de ici pana colo » , un topos sadovenian etern, un loc al intalnirii trecutului cupreznetul si viitorul si o enclava in care atomosfera
este mereu aceeasi, de petrecere si de voie buna.
- relatarea este invaluita de o aura nostalica prin parfumul evocarii unei lumi apuse, a celeilalte ancute.
Fantana dintre plopi are ca tema iubirea tragica, fiind o pledoarie pebtru iubire, curaj, generozitate, sacrificiu si valori umane.
Personajul naraotr este capitanul de mazâli, Neculai Isac, el evocand o intamplare traite de el acum peste 25 de ani, in tinerete.

3
Actiunea scoate in evidenta, nu atat personajul, cat mai ales situatia, ce are un caracter de autencititate prin relatarea la
persoana I si interventia Ancutei care adevereste intamplarea stiuta de la mama ei. Astfel, oralitatea creaza aparenta unui dialog
si receptor.
Atmosfera povestirii tine si de modul in care naratorul stie sa creeze suspansul, sa mentine tensiunea, captnad atentia
ascultatorilor. El povesteste cum se indragostereste de o tiganca, Marga. Ei se intalnesc la fantani dinte plopi, un topos erotic sui
generis, si fata ii spune ca tiganii vor sa il omoare si sa ilk jefuiasca, rolul ei fiind sa il seduca. Marga e ucisa, dar el scapa ca
viata, insa fara un ochi.
Fiind o specie a genului epic, o naratiune de mica dimensiune, povestindu’se cu subiectivism o singura intamplare de sine
statoarea, incadrata intr-o naratiune mai ampla cu personaje palid oncutrate. Este prezent si acel ceremonial, un ritual princ
acare dialogu este intretinut de u nsistem de conventii( pretextul care declanseaza povesitrea, formule de adresare). Si
atmosfera este imprtanta prind regizarea tensiunii, a suspansului, alimentraea asteptarii.

Varianta 19
anu Ancutei – Fântâna dintre plopi – M. Sadoveanu
Autorul este persoana care concepe şi care scrie o operă (literară, ştiinţifică etc.). În cazul povestirii “Fântâna dintre plopi”,
autorul este Mihail Sadoveanu. Autorul concret, creatorul operei literare, adresează, ca expeditor, un mesaj literar cititorului
concret, care funcţionează ca destinatar/receptor. Autorul concret şi cititorul concret sunt personalităţi istorice şi biografice, ce
nu aparţin operei literare, însă se situează în lumea reală unde ele duc, independent de textul literar, o viaţă autonomă.
Autorul, Mihail Sadoveanu, este aşadar creatorul universului epic din “Fântâna dintre plopi”, iar naratorul este cel care comunică
istorisirea narată cititorului fictiv, naratorul este cel care face medierea între autor şi cititor.
Atat naratorul cât şi personajul (element principal al unei opere epice, care determină acţiunea şi care se află în mijlocul
evenimentelor) sunt mânuite de autor în scopul dorit de acesta şi în conformitate cu propria viziune asupra veridicităţii relatării.
Povesirea implică o relaţie specială între narator şi cititor, impunând un ceremonial al discursului, menit a capta atenţia
cititorului şi a-i cultiva o stare de aşteptare.
Exista în “Fântâna dintre plopi” două tipuri de naratori:
1. primul tip este naratorul martor, cel care apare imediat în deschiderea povestirii, aducând la cunoştinta cititorului atomsfera
din han, activitatile personajelor: lăutarii, Ancuţa, comisul Ioniţă de la Drăgăneşti şi gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus.
Relatarea se face în pricipal la persoana a III-a, şi doar prin poziţionarea pronumelui la pers I „noi” în faţa acestei categorii de
personaje („noi, gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus”), naratorul îşi revendică apartenenţa la acest grup, ceea ce face din el un
narator-martor, narator ce va asista şi la venirea capitanului de mazili Neculai Isac, care după ce participă la un adevarat ritual
(Ancuţa îi toarna vin în ulcică, lăutarii vin mai aproape, comisul Ionita il invită să povesteasca întâmplarea în care şi-„a pierdut o
lumină”). Aici începe povestirea propriu-zisă, “povestirea in povestire”, devenind povestire în ramă.
2. narator-personaj: Neculai Isac povesteşte auditoriului (ascultătorii prezenţi la han), aducând la cunoştinţă şi cititorului
întâmplările de “pe vremea celeilalte Ancuţe”, prin tehnica evocării, fiind deci un narator. Prin participarea directă la succesiunea
evenimenţiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fraţii acestuia), cele
două atribuţiuni făcând din Neculai Isac un narator-personaj
Perspectiva subiectivă pe care o are asupra relatării vine ca o consecinţă a faptului ca este un narator-personaj. Experienţa de
viaţa a lui Neculai Isac, mediul social, sexul şi vârsta îşi pun amprenta asupra povestirii: “Eram un om buiac şi ticalos. Om
nevrednic nu pot să spun că am fost […] dar îmi erau dragi ochii negri şi pentru ei călcam multe hotare.”
3. În finalul povestirii naratorul revine în ipostaza de narator-martor, („Noi gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus am ramas
tăcuţi şi mâhniţi”).

Varianta 39
Exemplifica 2 particularitati de limbaj la alegere din lista : modalitati ale nararii, marci ale prexetni naratorului, limbajul
personajelor, registre stilistice dintr-o povestire

Mihail Sadoveanu este un prozator

Povestirea este o specie a genului epic, de mici dimensiuni, în care accentul este pus pe întâmplari si situatii, si mai putin asupra
personajelor.
In fantana dintre plopi, cea de-a 4-a povestire din Ancutei al lui Miahl Sodovoeanu respecta o schema narativa care jaloneaza
printre canoanele speciei literare abordate, aceea a povestirii. Ca particularitati ale prozei narative, putem face referire la
modalitatile nararii prezente in text: mai exact relatarea, reprezentarea, povestirea, iar dominanta stilistica este oralitatea.
Exista o relatie stransa intre narator si receptor, utilizandu-se pentru dialogul acestora persoana I si a II-a. Exista un ritual, un
ceremonial al povestirii, mai exact un sistem de conventii prin care este introdusa in scena povestirea: aparitia povesititorului,
pretextul care declanseaza povestirea evenimentului, formulele de adresare. Naratorul se adreseaza interlocutorilor intr-un mod
ceremonios: “ domnilor si fratilor, ascultati ce mi s-a intamplat”. Cat despre registrul sitilic, el este caracterizat de un limbaj
popular, “singur ca un cuc”, arhaic”catastih”, mazili, regional “buiac, “imas”. Limbajul personajelor (al tiganilor) contreasteazaa
cu cel al poresonajului narator, semn al diferentelor sociale.
F
Varianta 41
Prezinta subietul unui text nartiv studiat al lui Savoveanu
antana dintre plopi

Soarele batea piezis in Hanul Ancutei , scanteind in geamurile zabrelite cand din sleahul Romanului venea un calaret spre
han.Calaretul era un vechi prieten cu comisul Ionita,el era Neculai Isac,capitan de mazili.Era un om in varsta ,inca frumos,insa
ochiul drept care era stins ii dadea un aer trist.Capitanul era la tineretea sa un mare calator care si-ar fui dat si viata pentru o
iubire.
Comisul ii spuse , observand ca nu mai are ochiul drept,ca a pierdut o lumina,da era adevarat capitanul il pierduse din pricina
inimii chiar pe aceste meleaguri.Comisul auzind aceste vorbe il ruga sa le povesteasca celor din han nefericita intamplare.
Era o zi de toamna, acum douazeci si cinci de ani, cand capitanul poposea pe la hanul Ancutei caci el urma sa se duca in ziua
urmatoare cu vin in tinutul Sucevei la domnitorul Canta .Stand pe la han ii treceau tot felul de ganduri si il apuca tristeta ,as el
incaleca calul si pleca pe malul Moldovei unde dupa o cotitura a raului intalni o satra de tigani care pescuiau .De indata spr el se
apropie seful satrei,Hasanche,care intra in vorba cu el si,stiind ca el transporta bautura, ii ceru si lui sa ii aduca un pic ca la un
batran.In spatele tiganului se afla o tigancusa tanara si vesela care ii dadea tarcoale capitanului.dupa aceasta discutie cu
Hasanche el se dus inapoi la han ;trecand printrun loc singuratic si misterios unde se afla o fatana isi intoarse privirea si o vazu
pe Marga, tigancusa,care il urmarea.Asa,oarecum uimit , se intoarse la han.
A doua zi cand se faceau ultimile pregatiri pentru a pleca in tinutul Sucevei,cu vin.