Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GH. SÂSÂRMAN
P R E Ţ U L t LE
PROBA TĂCERII
GHEORGHE SÂSÂRMAN
PROBA T Ă C E R I I
•*•
C o l e c l i a .Povesiiri şiiinlifico-laniasiice'
edifafă de revista
Htiinta
ehnica
Anul X! - Nr. 247 - 1 martie 1965
Rezumatul capitolelor precedente
Proba tăcerii
(Urmare din numărul trecut)
*
Expoziţia este amenajată chiar în pavilionul cultural al I.Ş.A.
şi cuprinde o singură sală. D e altfel, numărul e x p o n a t e l o r se reduce
la trei, două picturi şi o încercare de ceea ce s-ar putea numi
stereo-pictură. Cu toate acestea, expoziţia este vizitată zilnic de
m i i de oameni şi afluxul v i z i t a t o r i l o r e în continuă creştere.
Din cînd în cînd, în sală îşi face apariţia V l a d şi, la cererea
publicului, dă citeva explicaţii. D e altfel, î n t r - o nişă a sălii este
prezentată o machetă a procedeului teluilc, care f a c e ca expunerea
proaspătului maestru să fie întrucîtva uşurată. încă un punct
ciştigat îl constituie faptul că majoritatea vizitatorilor cunosc,
î n t r - o oarecare măsură, e x p e r i e n ţ e l e care au a v u t loc în laborato¬
rul de astrobiologie.
Impresia pe care ţ i - o lasă cele trei e x p o n a t e este e x t r a o r d i
nară. P o a t e că dacă a r fi fost mai multe, efectul ar fi fost diminuat.
V l a d , însă, nu se condusese după acest considerent, p e care de
altfel nici n-ar fi putut să-1 aibă în v e d e r e . D a r fusese nevoit să
se l i m i t e z e la m i n i m u m , întrucit colecţia d e p r o b e adusă d e a s t r o
n a v ă suferise şi aşa o micşorare simţitoare.
Dacă ar fi pus să d e c l a r e în ce scop a organizat expoziţia,
V l a d a r fi silit să recunoască faptul că fusese m i n a t numai de
dorinţa d e a comunica unui n u m ă r cît mai m a r e d e oameni m e
sajul pe cai-e îl încredinţase operelor sale. C e l e trei e x p o n a t e erau
rodul unei lungi strădanii, al m u l t o r nopţi n e d o r m i t e şi al unei
p e r s e v e r e n ţ e inepuizabile. I a r pentru şi mai m u l t ă e x a c t i t a t e , t r e
buie p o m e n i t ajutorul pe care, ori de cîte ori avea n e v o i e , B o g d a n
i-1 dădea, fără rezea-ve. S e v e d e treaba că lui B o g d a n îi şi intrase
deja in c a p câ prietenul său o să d e v i n ă vm. f e l d e celebritate şi
făcea tot c e - i stătea în putinţă ca să-1 vadă în această postură.
P i e r r e şi N i a au a v u t noroc să-i găsească în sală pe amîndoi.
B o g d a n operează în nişa-machetă în t i m p ce V l a d serveşte v i z i t a
torilor, pe un ton glumeţ, anecdota p î n z e l o r care se pictează s i n
gure, la simpla comandă a gîndului. P e n t r u N i a asta rimează cu
ceva cunoscut, d a r nu p o a t e să-şi amintească pentxTi m o m e n t cu
ce anume. Şi curiozitatea n - o lasă să m e d i t e z e prea mult.
P r i m a pictură — nici una n - a r e titlu şi nici nu e n e v o i e de
aşa ceva — este viaţa însăşi, cu misterul încă nedezlegat al i z v o a
r e l o r şi finalităţii sale, cu desfătarea luminoasă a fiecărei clipe
şi cu acea i n e v i t a b i l ă î n t r e b a r e pentru al cărei răspuns ar trebui
să reiei întotdeauna totul de la capăt. Desigur, sentimentele pe
care le trezeşte unuia sau altuia pot să d i f e r e ca intensitate, l e p r e -
zentările v a r i a z ă în amănunt, d a r f i e c a r e ştie, p r i v i n d pictura, că
m
ceea
altceva. 1 se rpictură,
a i Aeficace,
cedoua eînfăţişează
prezintă
m api r itsimplă
m
r eublu ifei o rchiar
sâ alf i edragostei.
caneapărat
semnificaţii,
E xviisatţăa d
aici
şi
a r nimic
atîta
mult ^
puritate şi atita teamă şi î m p l i n i r e , încît toţi amuţesc la vederea
e i , d e parcă s-ar feri să tulbure liniştea şi bucuria începutului
d e i u b i r e c a r e li se arată.
„ S t e r e o - p i c t u r a " este însă, fără îndoială, centrul de atracţie.
A i c i sugerarea spaţiului, convenţional reprezentată prin perspectivă
6
pleşitor. Este v o r b a de o compoziţie care reprezintă omul şi el
pentru p r i m a dată cînd esenţa umană nu apare ca un atribut al ;
înfăţişării sale e x t e r i o a r e , determinate. Omul trăieşte aici tocmai i
prin ceea ce îl caracterizează intrinsec, un o m care poate fi f o a r t e i
bine pâmîntean, d a r poate fi un locuitor necunoscut al unei lumi ;
îndepărtate, a l e cărui detalii anatomice ne scapă, dar pe care îl j
cunoaştem forn îndoială prin aceea că este om.
E x p l i c a ţ i i l e lui V l a d în legătură cu tehnica pe care o desco- .
perise nu fac decît să sporească emoţia şi interesul celor p r e z e n ţ i .
pentru r e a l i z ă r i l e lui. Căci, fără îndoială, e uimitor să obţii r e z u l
tate atît de mişcătoare acţionînd cu puterea unui g î n d asuipra unor
bulgări de substanţă. Şi cu toate că procedeul acesta p a r e m u l t j
mai la îndemîna tuturor decit toate telinicile clasice ale p i c t u r i i , .
lumea î n ţ e l e g e că abia acum v a ajunge să se diferenţieze categoric^
a d e v ă r a t a creaţie artistică de meşteşugul diletant al celor lipsiţi de |
scînteia geniului. P u t e r e a unui g î n d ! [
N i a ştie acum cu ce anume seamănă ceea ce i-e dat să vadă. j
î ş i aminteşte c u v î n t a r e a Bâtrînuluî, pe c a r e o a r e încă v i e în j
m i n t e ; undeva, visul Iui începe să dea roade, poate cu totul Întîm-J
plâtor, deşi e imposibil să e x i s t e lucruri c a r e să f i e în exclusivi-.}
tate rodul u n e i î n t î m p l ă r i . i
CASA GÎNDULUI)
8
o b s e r v a s e la el unele cludăţejiLi, dar nu le acordase importanţă.
Şi, ca pentru p r i m a oară, îl măsoară lung, cîntărindu-1 parca.
— Ei ? o întreabă,
— Cum, „ei" ?
— Iţi plac ?
— Aşa şi aşa. A i putea să te bărbiereşti m a i des.
Au ajuns în salon.
— E... acasă ?
— Trebuie să sosească.
— Mda...
— Dar tu ce cauţi aici ?
Nia îl măsoară încă o dată şi, v ă d i t uşurată, răspunde :
— î n c e p i să-mi placi m a i mult. A i ochi cenuşii ?
— Cîteodată. A i v e n i t să mă ceri de bărbat ?
— N u tocmai. Eter o să m ă m a i gîndesc.
— Ştii că azi e joi ?
— N u . Crezi că ar fi b i n e să c o n v e r s ă m despre v r e m e ?
— C r e d că ar fi m a i b i n e să nu c o n v e r s ă m despre v r s m e . D e
fapt, azi nu e joi. A m v r u t sâ te păcălesc.
— V r e i să m a i încercăm o dată ?
R î d amîndoi. Soln m a i m u l t zîmbeşte.
— Ştii că ai haz ?
— N u , dar a m citit „ V u l p e a şi c o r b u l " . A p o i adaugă : Bătrînul
nu prea e punctual.
— ştie că vii ?
— Nu. Are vreo importanţă ?
— Cred că da.
— S-ar putea să mai întîrzie? ^
— A şl venit. '
într-adevăr, se aud paşi.
— A intrat la el. V i n o cu m i n e , te conduc.
Şi Soln se a p r o p i e d e uşă, să-i arate drumul.
Cabinetul Bătrinului are aspectul unei a r h i v e de muzeu,
proaspăt răvăşite. Răspîndeşte o atmosferă atît de familiară, încît
N i c i îi dispare, ca prin farmec, toată sfiala c a r e a cuprins-o înainte
d e a păşi înăuntru. Bătrînul, într-un costum sport, scotoceşte ceva
în raftul bibliotecii care u m p l e un întreg perete. A z i e in toane
rele, adică e tăcut. Soln bagă de seamă şi, ca să o p r e v i n ă , i se
adresează N i e i p e cel m a i firesc ton :
— C a u t ă - ţ l o carte şi l ă - t e că citeşti pînă te v a întreba d e
ţinde ai m a i apărut. Sau, dacă t e grăbeşti, v o r b e ş t e - i tu şi nu
aştepta răspuns.
Şi, cu cugetul împăcat, S o l n iese.
C u m sâ î n c e a p ă ? S i m t e că dacă o s-o la pe ocolite n u v a
ajunge la nici un rezultat. I a r de-a d r e p t u l n - a r e cum. Şi îi v i n9
e
o idee. T r e b u i e să fie d e o îndrăzneală soră cu obrăznicia.
— î m i face impresia că în Comisia Specială se b a t e apa...
Bătrînul se f a c e că n-aude.
— E drept, un r e f e r a t şi patru p r o i e c t e de p l a n d e muncă
stnt Tşi
ă ceelree .ceva, nimic de zis.
— La congres păreaţi mult mai eficace.
Bătrînul îşi notează ceva pe o fişă, pune un semn d e carte,
închide v o l u m u l , îl aşază în raft şi apoi, f o a r t e c a l m :
~ Ce propui ?
~ Aţi auzit de expoziţia lui Vlad ?
— Da.
Nia e puţin descumpănită.
— Aţi văzut-o ?
— Nu.
Ea se apropie şi, pe măsură ee-i v o r b e ş t e , în ochii BâtrînuluJ
prinde să sclipească o scinteie abia văzută. Ii descrie picturile şi
noul procedeu tehnic. A p o i scoate din poşetă c i t e v a tăieturi din
ziare cuprinzînd comunicatele I.Ş.A. cu p r i v i r e la e x p e r i e n ţ e l e din
laboratorul de astrobiologie. N i a şi-a descătuşat energia pe care
d e atîta timp o adunase, picătură cu picătură. C i n d isprăveşte,
B ă t r î n u l se întoarce spre raft, scoate acelaşi v o l u m , deschide la
pagina însemnată şi reîncepe să citească. O a r e e un semn că t r e
buie să p l e c e ? Curajul i-a pierit d i n t r - o dată. Se r e t r a g e cu paşi
neauziţi spre uşă. Iese,
In salon o aşteaptă Soln.
— Te-a ascultat ?
— Da.
— Te-a dat afară ?
încuviinţează din cap. Se întoarce brusc şi se r e p e d e spre
cabinet. Deschide larg uşa. Bătrînul citeşte maii departe din cartea
lui. Cînd o v e d e , îi face semn să ia loc. N i a se aşază. El se a p r o
pie şi îi întinde cartea din care citea. Este un tratat despre acti
vitatea sistemului nervos explicată prin prisma teoriei e l e c t r o -
magn?licc.
— Cu neputinţă, murmură ea,
— Crezi că citesc poezii ? Ştiam că O să te întorci. Şi acum
ascultă. Ceea ce m i - a i spus e cit se poate de interesant. A ş v r e a
să-ţi pun însă c î t e v a întrebări. Crezi că in arhitectură e posibil ?
— Trebuie încercat.
— Iţi dat seama că nu poate fi v o r b a decît, în cel m a i b u n
caz, de o experienţă, fără u r m ă r i practice ?
— Din lipsă de m a t e r i a l ?
— Deocamdată da.
— D a r mai tîrziu ?
— R ă m î n e de văzut. Ştii că există riscuri, unele chiar im
previzibile ?
— N u - i un argument.
— încă ceva : v r e i să te ocupi dumneata de treaba asta ?
— Nu.
— V r e i să lucrăm î m p r e u n ă ?
— Da.
10 — T e aştept mi ine la sediul Comisiei.
N i a iese în fugă.
— Ştii că l-ai plăcut Bătrinului ?
— D a r tu de unde ştii ?
S o l n zîmbeşte din nou.
— Dacă nu te-a dat alarâ şi a doua oarS...
— Ba m-a dat...
— Ştiu eu c u m ; „ t e aştept m î i n e " . Nu-x aşa ?
— Eşti un v r ă j i t o r !
— M - a i cerut de bărbat ?
— N u te dă.
A u ieşit p e terasă. A u t o m o b i l u l N i e i sclipeşte de m u l ţ u m i r e a
firească a celor îndestulaţi. Se v e d e că stăpîna îl îngrijeşte. I n
zare, căciulile albe ale A l p i l o r capătă transparenţa asfinţitului.
Faţa lacului se încreţeşte de v î n t u l abia simţit.
— Pleci ?
— N u încă. M - a ş duce să stau pe mal.
L î n g ă apă e răcoare.
— C e noroc să ai aşa bunic, constată Soln.
— D e ce ?
— A l t f e l n-al f i acum aici.
— A i aerul că spui lucru! ăsta in ficcnre seară.
— A ş a şi o. Bunicul mai are o sută douăzeci de prietene de
vîrsta ta, caro îl vizitează pe rînd.
— Eu voi fi a o sută douăzeci şi una.
R î d e singură. Soln p r i v e ş t e în unda cu pete d e smoală.
— î ţ i place aici ?
— D e ce nu ? D a r acum v r e a u să plec.
î n a i n t e de a urca la v o l a n îl întreabă :
— D a r ţie îţi plac ?
— Cînd pleci nu.
A trintit portiera. Soln simte că tontil de glumă p e care 1-a
folosit îl doare undeva. Şi mai simte că n-are rost să-i spună că
v r e a s-o mai întîlnească : dacă v r e a cu adevărat, o va căuta şi o
v a găsi. Ii face semn eu mîna.
M a x i m , preşedintele Consiliului Asti'onautie, este un om trecut
de multA plecat.
de p rMaşina se mai Cu
i m a tinereţe. v e dtoate
e un timp
acestea, pe şosea, apoi seîncă
îşi menţine p i e rvdie
la
goareao cotitură,
pe carep roi naveatre umla b r30
e l edeîn.serării.
ani. Se face .^i. ciudat lucru,
remarcat, dc îiîndată
pare
şi
ce Iui că înp rziua
apare, i n t r -aceasta
o ţinutăa elegantă,
v ă z u t - o pe
p rN
i ni tar -pentru prima oară.
o politicoasă bunăvoinţă ,
şi prin aerul mereu z î m b i t o r al omului obişnuit să primească
totul fără a se obliga cu nimic. Cu toate acestea, nimeni nu I-ar
putea acuza de egoism. D i m p o t r i v ă , este îndatoritor şi discret.
După întoarcerea „ A n d r o m e d e i " , i s-a raportat că nava are la
bord toate microfuzeele cu care fusese înzestrată, I s-a atras a t e n
ţia că acest fapt v i n e în contradicţie cu declaraţia lui Juan. c o n
f o r m căreia corpul lui D i c k ar fi fost trimis să rătăcească prin
Cosmos. P r e ş e d i n t e l e a explicat atunci foarte firesc celor prezenţi
că, probabil pentru a face e c o n o m i e de combustibil, Juan ar f i
putut propulsa capsula respectivă cu ajutorul unor simple m o t o a r e
n
p o r t a t i v e , folosite d e astronauţi în timpul p l i m b ă r i l o r de a g r e m e n t
î n jurul navei. D i n curiozitate însă a v e r i f i c a t personal situaţia
m o t o a r e l o r p o r t a t i v e : a constatat că nu lipseşte nici unul. N u p u
tea pune !a îndoială spusele lui Juan, d a r exista u n d e v a o n e c o n -
cordanţă care era supărătoare. A r fi fost o lipsă d e tact să-i pună
v r e a î n t r e b a r e în această privinţă, orice bănuială fiind m a i m u l t
decit jiguitoare. T o c m a i de aceea îl invitase pe pilot, sporind că,
p e ocolite, o sâ-1 poată face să limpezească această încurcătură,
i a r ă ca m ă c a r să bănuiască despre ce e vorba.
M a x i m îl primeşte p e Juan cu amabilitatea celeî m a i ospita
liere gazde. î l invită să ia loc î n t r - u n fotoliu în încăpătorul său
„ l i v i n g " şl îl tratează cu băuturi rare.
~ T r e b u i e să-ţi mărturisesc, îi spune, că D i c k m i - a fost unul
d i n t r e cei mai buni prieteni.
— A fost un o m şi j u m ă t a t e .
— î l cunoşteam încă din tinereţe.
— A t u n c i nu dc prea multă v r e m e , îl flatează Juan, n e î n ţ e l e -
g î n d totuşi unde v r o a să ajungă.
— Ştii, continuă M a x i m , neluînd în seamă c o m p l i m e n t u l , ţi-aş
fi recunoscător dacă m i - a i povesti cîte c e v a despre el.
Juan reia şirul unor istorii pe care l e ştie d e j a ,pe dinafară. I^a
f i e c a r e r e p o v e s t i r e adaugă însă noi amănunte, ca să albă el un
rest d e amuzament. Bineînţeles, d c data asta D i c k e s t e peste tot in
frunte, el e curajul şi hotărîrea personificată. I a r la sfîrşlt moara
ca un erou, sa!vindu-l pe povestitor de la o p i e i r e sigură.
— î i datorez viaţa, încheie Juan, fără să-şi dea seama c ă nu
e departe d e a d e v ă r , căci în realitate el îşi salvase v i a ţ a t o c m a i cu
preţul sacrificării lui Diclt.
— A fost un o m m a r e .
— "Un o m şi jumătate, repetă pilotul.
— Iar acum rătăceşte prin Cosmos...
— Purtat de o microfuzee...
— De o microfuzee...
— Da, întăreşte Juan.
— D a r ia stai, nu se p o a t e , faee preşedintele naiv. P a r c ă la s o
sire t o a t e microfuzeele erau la locul lor.
— A ş a şi trebuia, î i răspunde Juan eu un c a l m desăvîrşit, g î n -
dlndu-se ce e x p l i c a ţ i e să scornească la repezeală.
— Cum aşa ?
— P e aceea o construise chiar Dick, cînd e r a m p e o planetă
d i n sistemul P r o x i m e i , pentru câ c e l e patru din d o t a r e s-au d o v e
d i t a fi insuficiente.
î n t r - a d e v ă r , Dick construise o m i c r o f u z e e din m a t e r i a l e l e a u
x i l i a r e . N u m a i că, defectîndu-se, o lăsaseră acolo.
, — I n felul acesta i - a m adus un o m a g i u în plus. E tot c e m a l
p u t e a m să fac pentru el.
— I ţ i mulţumesc ! Şi M a x i m nu ştie prea b i n e dacă î i m u l ţ u
m e ş t e pentru atenţia d o v e d i t ă faţă d e fostul său prieten sau p e n
12 că, găsind un răspuns plauzibil la nedumerii-ea lui, 1-a scutit d e
tru
un sentiment neplăcut.
I n d r u m s p r e casă, Juan se blestemă pentru neglijenţa c a r e
era c î t p e aici să-i b a g e în încurcătură. Şi se felicită în acelaşi t i m p
jjentru p r o m p t i t u d i n e a şi siguranţa de care dăduse dovadă. îşi pune
apoi întrebarea dacă nu cumva a m a i lăsat şi alte portiţe prin c a r e
să se strecoare a d e v ă r u l . Şi, pus în gardă despre posibilitatea r e p e
tării unor asemenea discuţii, îşi p r o m i t e să fie cît se poate de atent
la ceea ce spune.
— S-a dus liniştea mea...
D e fapt, liniştea se dusese încă do cînd s-a hotărît să o caute
p e N i a . Dacă situaţia ar ti fost inversă, ea l-ar fi putut găsi în cel
m a i scurt timp. D a r cum o m u l cunoscut este el, cel care trebuie să
caute, Iar N i a o persoană anonimă, ca toii muritorii d e rînd, zilele
trec fără ca Juan să dea dc u r m a e i . A ajuns să-şi epuizeze toate
m i j l o a c e l e şi e convins că n u m a i î n t î m p l a r e a i-o mai poate scoate
în drum. I a r întîmplarea v i n e s p r e el cu v i t e z a însumată a două
automobile d e ultimul tip. Cind spaţiul c a r e îi desparte a d e v e n i t
e g a l cu zero, cele două automobile se află într-o staţie d e a l i m e n
tare.
— Nia !
— T u erai ?
— Te caut de o săptămînă.
— Poftim, m-ai găsit.
— încotro ?
— Mă duceam spre casă.
— Te conduc.
A u t o m o b i l e l e pornesc. D e data aceasta v i t e z a lor relativă a d e
v e n i t z e r o şi distanţa care le desparte e a p r o x i m a t i v egală cu d i s
tanţa legală. I a r c î n d şl v i t e z a în r a p o r t cu şoseaua este din nou
zero, se cheamă că au ajuns. Deşi nu e conformistă, N i a se simte
obligată să-1 poftească înăuntru. Şi apoi, cu toate câ interesul p e n
tru persoana lui a dispărut, e curioasă totuşi să afle d e c e a n u m e
o căutase, deşi nu v r e a s-o arate. Juan nu aşteaptă să fie rugat de
două ori. P a r c h e a z ă şi o urmează p e N i a în m i c u l ei apartament,
din ferestrele căruia se poate a d m i r a panorama î n v i o r ă t o a r e a
noului oraş,
— I e i o c a f e a ? Da ? A t u n c i ia m a i întîi un loc şi sct>ză-mă
p î n ă m ă d t K s-o prepar.
13
In v r e m e a asta, N i a soarbe cu îngliiUturi m i c i băutura a r o - j
mată şi fierbinte, a r z î n d u - ş i v î r f u l degetelor, pentru că nu poată |
suferi să bea o cafea c a r e a început să se răcească. G î n d u r i l e eli
seamănă oarecum cu cele ale lui Juan. îşi aduce aminte c u m , m]
14
şi, desigur, el îşi închipuie că e g r o z a v de fericită. Dar ea nu
simte decît o uşoară s t r î n g e r e de inimă pentru un vis spulberat.
Bărbatul acesta îi pare un străin cu care nici mâcar nu ştie ce ar
putea discuta. N i a aşteaptă ca el să deschidă discuţia, sâ-i spună
în t e scop o căutase.
.Tuan pare sâ nu se grăbească. A d m i r ă , în continuare, aburii
- cafelei şi într-un tîrziu ridică ochii. Deşi a căutat-o, hotărît sâ-i
vorbească orice s-ar întîmpla, acum, cînd are ocazia s-o facă, îi
v i n e greu să înceapă. O p r i v e ş t e cu băgare de seamă şi ochii li se
întîlnesc. Ea are o expresie puţin obosită şi întrebătoare. Juan îşi
dă seama că nu mai descoperă Ln ochii ei ceea ce îl făcuse să ajun
gă pînă aici. O p r i v e ş t e lung, tot mai contrariat şi simte că a uitat
d i n t r - o dată tot ce avea să-i spună. Nu, ea nu e fempia pe care a
căutat-o atîta timp, pentru care ajunsese sâ nu poală dormi. Nu
mal este ea.
îşi trece mîna peste faţă, ca pentru a alunga o v e d e n i e şi brusc
îşi dă seama că se află într-o situaţie c e l puţin bizară. C e caută
el aici, în faţa ceşcuţei acesteia, tolănit în fotoliu şi gata să facă
cine ştie ce declaraţie stupidă ?
T ă c e r e a stînjenltoarc, care se prelungeşte, o determină pe N i a
să se r i d i c e pentru a declanşa butonul unui aparat de recepţie. O
muzică neutră invadează camera şi o răsucire de buton îi reduce
v o l u m u l ta un nivel suportabil. M i ş c ă r i l e femeii au o graţie aspră
şi, pentru prima dată de cînd c cunoaşte, Juan o studiază. „ î n d e f i
n i t i v , este totuşi o f e m e i e superbă" — îşi spune,
— T e întrebi, probabil, de c e t e - a m căutat.
— Ai ghicit,
— Şi tu nu poţi ghici ?
•— N - a m nici o şansă.
— încearcă.
— Nu-mi place.
T o n u l e indiferent şi sună puţin brutal.
— Atunci am sâ plec fără să-ţi spun.
Juan îşi bea cafeaua şi se ridică. Joacă tare. Mizează pe o c u
riozitate pe care o presupune prezentă la toate femeile. N i a mizează
şi ea p e consecvenţa lui. Se înşală amîndoi, pentru că, pe de o
parte, ea ştie să-şi învingă curiozitatea, iar pe dc alta el a şi r e n u n
ţat deja să-i spună de ce venise şi se foloseşte de acest p r e t e x t nu
m a i ca de o momeală. N i a il urmează în tăcere. A j u n s in uşă, Juan
îşi dâ seama că a pierdut şi se opreşte brusc, î n l o r c î n d u - s e spre ea.
Ii mai caută în ochi licărirea aceea în stare să cheme la adevăr
şi sufletul cel mai negru. Dar nu găseşte decît o umbră de d e z15
a
m ă g i r e . Şi, fără să înţeleagă prea b i n e de ce, d e v i n e sincer.
— A ş fi vrut să-ţi pot spune lucrul pentru care am venit. D a r
ceva s-a schimbat şi nu m a i pot.
Iese. Nia v r e a să-1 conducă, dar o opreşte.
— Lasâ. Găsesc drumul şi singur.
— Cum vrei.
N u - i pare rău că pleacă. A r e n e v o i e m ă c a r d e o fărîmă d e
cinste. M ă c a r d e un surogat. A c u m r e g r e t ă g î n d u l c a r e îl stăpînise
cînd a surprins în N i a femeia.
— Trebuia sâ plec imediat.
l a loc la v o l a n . Sus, l a un g e a m , ea stă p o a t e şi priveşte. N u
la el, ştie prea bine. P r i v e ş t e undeva, înspre oraşul c e l nou şî se
g î n d e ş t e Ia o zi care o să vină.
16
Situaţia este atît de categorică, încît mustrările pe care i l e - a
făcut B o g d a n cu p r i v i r e !a un anumit egoism de mic proprietar
au dus la declanşarea unui adevărat scandal, cc s-a încheiat eu
i n m o r m i n t a r e a unei prietenii dintre cele m a i trainice. „ G e m e n i i "
s-au despărţit, şi fiecare crede în justeţea poziţiei sale. A t m o s f e r a
aceasta de ostilitate s-a răsfrînt asupra întregului personal al l a b o
ratorului, c a r e o p r i v e ş t e acum pe Nla ca pe o intrusă. Iar Nia,
obişnuită să fio înconjurată de afecţiune şi căldură, se simte cît se
poate d e neplăcut. N u îndrăzneşte să spună nimic, nici m â c a r să
i se plîngă Bntrînului, deşi atmosfera în care este nevoită să lucreze
d e v i n e din ce în ce m a i g r e u d t suportat. B o g d a n îşi dă seama d e
acest lucru şi încearcă să î i însenineze existenţa. D e altfel el e
acela care îi pregăteşte N i e l e x p e r i e n ţ e l e şi o ajută întotdeauna
cînd e în impas. F a p t pentru care i s-au scos v o r b e , şi v o r b e l e
au ajuns, pe nu se ştie ce cale, la urechea prietenei sale.
B o g d a n a încercat s-o lămurească pe toate căile cu putinţă. D a r
Diana, prietena lui, e o fiinţă geloasă, lucru la care el nu s-.a g l n -
dit niciodată pînă acum, şi pare să dea crezare m a i degrabă unor
z v o n u r i decît v o r b e l o r sale. D e fapt, ea ar v r e a să-1 creadă, dar
chiar el mărturiseşte că o ajută î n t r - a d e v ă r şi că se s i m t e dator
s-o înveselească. I n fond, ar putea foarte b i n e s-o lase în pace pe
femeia aceea şi să-şi v a d ă de treabă, cum făcea pînă acum. I a r
dacă n - a r e de gînd, sâ ştie că ea nu e dispusă sâ-i împartă cu n i
m e n i dragostea şi că va proceda aşa cum va crede de cuviinţă.
T r e b u i e să recunoască deschis că n-a fost pus niciodată la o
î n c e r c a r e mai grea. D a r nu se dă bătut. Ii spune Dianei că eî nu
se simte v i n o v a t . Ceea ce se î n t î m p l ă în cazul de faţă nu se poate
considera lipsă d e fidelitate, şi dacă n - a r e î n c r e d e r e în el, lucru
c a r e î l f a c e să sufere, n-are decît să facă cum o taie capul.
E drept că a doua zi i-a aruncat N l e l o p r i v i r e în care se citea
puţin reproş, dar a continuat să se poarte cu ea ca şi cum nimic
nu s-ar f i întîmplat.
Esenţa e x p e r i e n ţ e l o r pe care l e î n t r e p r i n d e noua secţie constă
în aceea că, izolînd o bandă f o a r t e îngustă de emisie, se încearcă
metodic rezultatele obţinute asupra bioplastului la diferite f r e c
v e n ţ e şi intensităţi. T o t u l d e p i n d e de selectivitatea dispozitivului
pe care îl folosesc. ŞI, cu tot scepticismul lui V l a d , care sub o a p a
rentă indiferenţă urmăreşte totuşi e x p e r i e n ţ e l e , rezultatele nu se
lasă mult aşteptate. M i c i l e p r o b e se comportă diferit la încercările
la c a r e sînt supuse şi pe măsura trecerii timpului se poate î n t r e
v e d e a o anumită scară valorică, în care d i f e r i t e l e proprietăţi capătă
un loc b i n e definit şi l e g a t de o anumită intensitate şî frecvenţă
a emisiunii Q, Bătrînul u r m ă r e ş t e mersul lucrărilor, el este col c a r e
î n d r u m ă totul, arătînd încotro trebuie să se î n d r e p t e d i f e r i t e l e c ă u
tări. Bioplastul se d o v e d e ş t e astfel a fi t o c m a i m a t e r i a l u l necesar,
capabil să î m b r a r e toată gama de p r o p r i e t ă ţ i cerute.
17
Deocamdată, mai există unele lucruri nelămurite, dar în linii
m a r i prima et.jpă se poate considera inclieiată. I n curînd v o r trece
la etapa următoare, în cadrul căreia v o r studia posibilitatea obţi
nerii simultane a unor rezultate diferite pe porţiuni diferite ale p r o
bei. I a r aici lucrurile sînt mai complicate.
18
— Extraordinar !
— î n t r - a d e v ă r , ciudată coincidenţă.
D a r discuţia se întrerupe, căci apare N i a în persoană şi, z ă r i n -
du-1 pe Soln, scoate o e x c l a m a ţ i e în semn de plăcută surpriză.
— Ce vînt te aduce ?
— V î n t i c e l u l acela de pe m a l u l lacului.
— Arăţi grozav !
— M e d i c i i de azi nu prea au de l u c r a
— Se şi vede.
— Mă scuzaţi, intervine Diana.
— U i t e , dînsa te caută tot pe tine, o scuteşte Soln de i n t r o
ducere.
— Sînt prietena lui Bogdan.
— î m i închipuiam, spune Nia, m ă s u r î n d - o distrat.
— Poate că vă stînjenesc.
— Nu, Soln, poţi să rămîi.
— A ş v r e a totuşi să vă spun ceva între patru ochi.
— P o ţ i v o r b i şi faţă de el.
— Totuşi, eu... dacă e nevoie...
— Rămîi, insistă Nia.
— Ştii, începe Diana, puţin intimidată, eu ţin la Bogdan.
— U i t e ce e : poţi fi pe pace. T e asigur că purtarea lui faţă de
m i n e nu întrece cu nimic limitele... bunei-cuviinţe. A r trebui să ai
mai multă încredere în el.
— D e fapt, nu intenţionam să-ţi cer nimic. V o i a m să aflu a d e
vărul şi atîta tot.
— L-ai aflat.
— Scuză-mă...
— Fii fără grijă.
Şi Diana pleacă. Nu poate să-şi stăpînească un z î m b e t de
uşurare care îi destinde tot chipul.
— La revedere.
— Ei, şi acum, spune drept, ai v e n i t să mă v e z i sau mai e şi
a l t c e v a la mijloc, se întoarce N i a spre Soln, care a tăcut pînă acum,
indiferent.
— Vrei să-ţi spun deschis ?
— Crezi că mă tem ?
— Pur şi simplu îmi placi.
— Şi eu care credeam că îi plac numai B ă t r î n u l u i !
— Nu rîde, vorbesc serios.
— Şi eu. Bine, îţi plac, a m înţeles. Şi v r e i să ne întîlnim, sau
să ne p l i m b ă m , sau mai ştiu eu ce.
19
N i a ştie că e răutăcioasă, dar şi asta e un fel d e a-ţi manifesta
simpatia.
— D e întîlnit n e - a m şi întîlnit. D e p l i m b a t o să ne p l i m b ă m
pînă la parcaj.
— R ă m î n e acel „ m a i ştiu eu c e " .
— Bătrînul nu ţi-a spus nimic ?
— M i te dă de bărbat ? îşi aminteşte N i a gluma.
— A cedat.
— A t u n c i n u - m i r ă m î n e decît să te iau de braţ.
Şi, cu aerul cel mai firesc din lume, ea face cîţiva paşi, d u c î n -
du-1 de braţ şi luînd înfăţişarea rigidă de g i n e r e în frac. A p o i îl
ia de mînă şi, împreună, pornesc în fugă pe aleea pietruită.
— Eşti un drac de fată !
— Fără să devii mistic !
— Am înţeles.
•— Şi, fiindcă t e - a m luat de bărbat, te v o i duce cu maşina mea.
— L a Oficiul stării c i v i l e .
— E cam g r ă b i t dumnealui. N u , puişor, azi eşti oaspetele meu
şi fac cu tine ce v r e a u .
T u r i s m u l lui Soln r ă m î n e singur, v î n ă t de ciudă. P r o b a b i l că
plănuieşte să se răzbune pe stăpînul cel uşuratic. î n v r e m e a aceasta,
stăpînul se lăfăieşte pe perna din spate şi o p r i v e ş t e pe N i a care a
p o t r i v i t anume oglinda r e t r o v i z o a r e .
— Unde mergem ?
— O să vezi.
A u t o s t r a d a iese din pădure şi descrie un arc larg, urcind o
faleză. Jos, la picioarele ei, marea îşi cerne v a l u r i l e , î m p i n g î n d u - l e
spre mal. Nia opreşte.
— Să-ţi arăt domeniile mele.
Coboară împreună printre stînci.
— O să chemi peştişorul de aur ?
— E în concediu...
A u ajuns pe un mic cap, care înaintează în larg. N i a se aşază
pe un b o l o v a n şi-i face semn lui Soln să-i u r m e z e e x e m p l u l . V a l u
rile se ciocnesc cu z g o m o t de colţii pietroşi şi împrăştie stropi fini,
răsfrîngînd curcubee. M a r e a e cenuşie. Cerul poartă o pîclă abia
văzută. E soare.
Soln încă e în picioare. P r i v e ş t e în jur, ameţit de simplitatea
peisajului. î n spatele lor, zidul falezei îi desparte, parcă, de lume.
Sînt numai ei doi. El se apleacă, se aşază în faţa ei şi o priveşte.
Şi ea aşteaptă parcă o încuviinţare.
20
— ştiai că o să vin ?
— Nu.
A c u m nu m a i glumesc. A i c i v o r b e l e sună mai grav, însoţite de
vuietul neîntrerupt al valurilor.
— De ce m-ai adus aici ?
— îţi place ?
— Mă domină.
— Ascultă, Soln, c e crezi tu d e ^ r e iubire ?
Nu-i răspunde.
— Cînd sînt cu tine, continuă Nia, mă simt ca pe v r e m e a cînd
a v e a m paisprezece ani.
El o apucă uşor cu amîndouă mîinile de obraji. P o a t e că ar
săruta-o. Ea îi p r i n d e m î i n i l e î n t r - a l e ei. P a l m e l e lui Soln îi alu
necă uşor pe faţă, şi de aici, m a i jos, pe gît. D e g e t e l e ei se o d i h
nesc pe dOiSui p a l m e l o r lui. El îi p r i v e ş t e degetele subţiri şi unghiile
p r e l u n g i îl fac să tresară. Parcă a mai văzut undeva unghiile
acestea. A c u m îşi aminteşte : unghiile N i e i seamănă leit cu cele ale
Danei. Ca pentru a-1 c o n v i n g e că e vorba, î n t r - a d e v ă r , de nişte
unghii, N i a îşi strînge v î r f u l degetelor, înţepîndu-1 în joacă. Şi în
clipa aceea, cu m î i n i l e înlănţuite pe gîtul ei, p r i v i n d u - i unghiile
cum i se apasă pe pielea mîinilor, Soln are o v i z i u n e fulgerătoare :
î n t r - o fracţiune de secundă în mintea lui s-au unit, într-un singur
tot, zîmbetul dispreţuitor de pe buzele Danei, cartilagiile strivite,
unghiile ei lunguieţe şi semnele de pe mîinile lui Juan, u r m e l e
lăsate de nişte unghii. î n ţ e l e g e că, aşa cum sînt aşezate, u r m e l e
acelea n-au putut fi lăsate decît dacă Juan o ţinea de gît pe aceea
care şi-a înfipt unghiile în m î i n i l e lui. Dana, sufocată, cu unghiile
încleştate în m î i n i l e care o sugrumau şi ura din p r i v i r e a ochilor,
ura care nu s-a stins nici după m o a r t e , ura şi dispreţul. Acesta era
a d e v ă r u l despre Juan, un a d e v ă r cutremurător, pe care nici n-ar
putea să-1 rostească cu v o c e tare. Dar D i c k ? Cine v a putea şti
vreodată ce soartă a avut ?
Soln îşi ascunde m î i n i l e la spate. N i a simte că se petrece ceva
ciudat şi nu-1 întreabă nimic. îşi lasă bărbia în piept şi numai după
multă v r e m e îşi ridică ochii. I l v e d e m a i liniştit.
— Mergem ?
Soln se ridică, fără să-i spună nimic. A b i a cînd au ajuns sus
o opreşte.
— Am avut un coşmar.
Ştie că în asemenea m o m e n t e n-ar trebui să existe lucruri pe
care să nu i le poată spune. D a r gîndul i se întoarce m e r e u la clipa
21
trăită, este încă subjugat d e prezenţa ei şi niiuic p e l u m e nu l - a r
putea face să e x p r i m e ceea ce simte acum.
N i a nu poate să nu încerce să-şi o f e r e m ă c a r o v a g ă explica
ţie a schimbării lui Soln. In mintea ei pare necesară şi firească o
legătură între ceea ce i-a spus ea cu cîteva cHpe mai înainte şi
schimbarea însăşi care s-a produs. N u î n ţ e l e g e de ce anume v o r
22
D r u m u l la înapoiere pare m a i scurt, pentru că fiecare, absorbit
de propria lui durere, se rupe, într-un fel, de obişnuita curgere a
timpului. A u ajuns din nou la parcajul din fata institutului, unde
maşina lui Soln îşi recapătă, acum indiferentă, stăpînul. N i a aş
teaptă ca el să spună ceva, dar el tace. Şi el îşi dă seama că se
petrece un fapt iremediabil, poate, sau în orice caz cu urmări
i m p r e v i z i b i l e şi greu de înlăturat. D a r nu poate restabili echilibrul.
—• Plec, îi spune.
N - a r mai putea s-o privească în ochi. Deşi pe faţa lui, ca întot
deauna, nu se citeşte nimic.
— A i încredere în mine ?
Ea nu-i răspunde. Se miră numai că-i mai poate cere acum
aşa ceva.
— O să te caut din nou, după aceea.
L - a r întreba după care „ a c e e a " . A r fi v r u t să n-o întrebe nimic
şi s-o caute fără să-i spună. N u - i plac făgăduielile de felul acesta.
N u îndrăzneşte să facă nici o presupunere, dar nu poate fi i n d i f e
r e n t ă şi nici nu poate aştepta, nedefinit, clipa cînd el se va r e î n
toarce. N u admite neangajarea, pasivitatea.
— Să nu mă cauţi.
C u v i n t e l e sună simplu, fără asprime şi fără patetism. Sînt cu
v i n t e care cad sec, ca fructele coapte pretimpuriu, pe care nimeni
nu le plînge.
— Şi acum, pleacă.
Soln coboară, fără să întoarcă privirea. I a loc în maşina lui şi
porneşte încet, apoi dispare în curbă.
Ea nu ştie încotro s-o apuce, de parcă acum i-ar fi totuna şi,
în cele din urmă, porneşte încet spre oraş. îşi dă seama că în acest
scurt, foarte scurt răstimp, care a trecut de cînd ieşise de la lucru,
c e v a în sufletul ei se împlinise, ca apoi să se frîngă, lăsîndu-i,
poate pentru totdeauna, sentimentul celui care şi-a pierdut aripile.
Cenuşiul autostrăzii îi lunecă implacabil pe dedesubt, maşina în
g h i t e neîncetat bucăţi constante de spaţiu şi undeva, deasupra tutu
r o r suferinţelor, un soare confuz îşi p l i m b ă lumina ceţoasă şi caldă. ,
23
plast, astfel încît să se obţină în toată masa c o m p l e x u l de p r o p r i e
tăţi cerute, sau tratarea diferenţiată, pe straturi, fiecare strat u r -
m î n d a primi o funcţie şi o categorie de p r o p r i e t ă ţ i b i n e d e t e r m i
nate din cadrul complexului respectiv. Şi, cu toate că a doua s o l u
ţie prezintă dificultăţi în plus, din cauza unei anumite organizări
spaţiale a efectelor, ea a fost aleasă, totuşi, întrucît oferă garanţia
unor lucruri care, luate izolat, au fost v e r i f i c a t e .
E x p e r i e n ţ a a atras atenţia personalului din întreaga încăpere
a laboratorului, lîare, cu toată atitudinea iniţial ostilă, bazată pe o
doză de scepticism, şi-a modificat poziţia pe m ă s u r ă ice cercetările
N i e i se d o v e d e a u a fi fructuoase. Singurul absent este V l a d . Acesta,
deşi a u r m ă r i t de la început mersul e v e n i m e n t e l o r şi a fost primul,
după B o g d a n , c a r e a recunoscut viabilitatea scopului urmărit, nu
poate să treacă prea uşor peste cele petrecute, m a i ales că d e p l a
sarea interesului celorlalţi către N i a o socoteşte un fel de trădare.
D e fapt, ar v r e a să se integreze, să se î m p a c e cu Bogdan, să-şi r e
stabilească echilibrul interior, dar se simte obligat să-şi a p e r e în
continuare poziţia.
B ă t r î n u l însuşi este cel care v a lua loc la pupitru, cu binecu
noscuta cască pe cap şi cu d e g e t e l e lăsate pe claviatură, pentru a
dirija fasciculele de energie în straturile panoului, deocamdată
amorf, de bioplast. U n panou care, după experienţă, v a trebui să
îndeplinească rolul de planşeu. O aparatură, de astă dată m u l t m a i
complicată, realizează selecţia şi focalizarea în zonele corespunză
toare din panou a diferitelor benzi de frecvenţă. T o t u l este gata.
C i n e v a a adus un buchet de flori şi 1-a aşezat, î n t r - o v a z ă i m p r o
vizată, pe una dintre mesele laboratorului. Lumea v o r b e ş t e în
şoaptă, aşteptînd.
E x p e r i e n ţ a începe. Durează f o a r t e puţin, numai cîteva minute,
care totuşi trec greu. S-a terminat.
Bătrînul şi-a scos casca şi m a n e v r e a z ă acum braţul articulat,
e x t r ă g î n d panoul din camera de lucru şi trecîndu-1 î n t r - u n t a m
pon unde are loc neutralizarea gazelor t o x i c e care m a i persistă în
j u r u l lui. A p o i panoul de bioplast este scos la i v e a l ă şi trecut din
m î n ă în mînă. Suprafaţa corespunzînd pardoselei a căpătat o cu
l o a r e cafeniu-închis, pe cînd partea opusă, ce joacă rol de tavan,
este de un c r e m - g ă l b u i . I n secţiune se pot distinge c î t e v a straturi.
Deocamdată asta e tot ce se poate constata. P a n o u l trebuie supus
probelor.
P r o b e l e sînt concludente. Rezistenţă la c o m p r e s i u n e şi î n c o v o
iere, izolare acustică, i m p e r m e a b i l i t a t e , p r o p r i e t ă ţ i l e cerute s e d o v e -
24 ' 4
dese, l i n d pe rînd, a fi îndeplinite. M a i e de adăugat greutatea s p e
cifică redusă, şi m a t e r i a l u l p a r e a întruni calităţi extraordinare.
G r ă b i t ă şi sigură de succes, N i a efectuează proba fără a m a i lua
măsurile de protecţie impuse în orice experienţă de la institut. A r
fi trebuit să lucreze în condiţii de izolare etanşă, dar e prea entu
ziastă ca să ţină seama de asemenea amănunte. P r o b a corespunde
aşteptărilor. E x p e r i e n ţ a a reuşit pe deplin.
B ă t r î n u l o îmbrăţişează. A c u m pot cere sprijinul Consiliului
Arhitecţilor şi Consiliului Astronautic. Va trebui organizată
o e x p e d i ţ i e spre Steaua Q pentru a asigura aprovizionarea cu
bioplast, absolut necesar t r e c e r i i e x p e r i e n ţ e l o r î n t r - o fază în care
să se urmărească aplicarea în practică. I n paralel trebuie intensifi
cată cercetarea în scopul obţinerii unei surse Q, scutind creierul
omului de un e f o r t riscant, p r e c u m şi pentru obţinerea de e l e m e n t e
supergrele şi a m o l e c u l e l o r d e bioplast p e oale sintetică. Toate
aceste măsuri v o r f a c e posibilă continuarea lucrărilor şi d e s ă v î r -
şirea lor, astfel încît cerinţele p e care le f o r m u l a s e la congres să
treacă din d o m e n i u l visului în acela palpabil al unei realităţi
apropiate.
Entuziasmul e general. I a r cel m a i fericit e B o g d a n , care va
putea comunica prietenului său, în semn de î m p ă c a r e , v e s t e a cea
m a r e a măsurilor preconizate de Bătrîn. E l e îi v o r oferi şi lui V l a d
condiţii nesperate, pentru ca să-şi ducă m a i d e p a r t e opera artistică,
d î n d u - i chiar posibilitatea de a o î m p ă r t ă ş i şi altora, astfel încît
să r e v o l u ţ i o n e z e cu a d e v ă r a t m e t o d a şi tehnica artelor plastice.
*
V i l a pe care o ocupă Juan, pilotul-erou, m e m b r u al Consiliului
Astronautic, este echipată în spiritul ultimului c u v î n t în m a t e r i e
de confort. S e r v i c i i automate, aer condiţionat, legătura la r e ţ e l e l e
de informaţii, artă şi cultură, parc, piscină, g a r a j , terase, în fine,
tot ce mintea omenească a putut concepe în v e d e r e a satisfacerii
celor m a i înalte exigenţe în acest domeniu.
C î n d este anunţat de sosirea lui Soln, stăpînul v i l e i îi t r a n s
m i t e r u g ă m i n t e a să aştepte c î t e v a minute. N u era p r e g ă t i t şi t r e
buie să se îmbrace. N u bănuieşte nimic şi cu toată certitudinea că
nu i-a făcut m e d i c u l u i niciodată o i n v i t a ţ i e sau m ă c a r o aluzie la
posibilitatea ca acesta să-i facă o vizită, î l p r i m e ş t e cît se poate
de cordial.
— M ă bucură, îi spune, că î m i onorezi casa v e n i n d aici.
— C r e d că o s ă - ţ i schimbi părerea, î i replică Soln, cînd vei
afla de c e anume a m v e n i t .
25
— N u există m o t i v e care să mă î m p i e d i c e să consider bine
venită vizita oricui. I a loc.
Soln se aşază, gata de luptă. Nu-şi cunoaşte prea bine
adversarul şi e hotărît să atace frontal.
— P e scurt, a m v e n i t să te p r e v i n că ştiu totul despre moartea
D a n e i şi te somez să declari public şi de bunăvoie care este
adevărul în această privinţă.
„ V a să zică asta e r a " •— îşi spune Juan.
— D r a g u l meu, eşti de o impertinenţă care mă mîhneşte, dar
nu prea înţeleg ce v r e i să insinuezi.
- N u insinuez nimic. Ţ i - a m spus, cunosc adevărul.
— A i cumva darul de a v o r b i cu sufletul m o r ţ i l o r ?
— î n orice caz sînt hotărît ca în caz că nu te v e i învrednici
să-ţi recunoşti singur v i n a să spun tot ceea ce ştiu.
— Şi ce v i n ă să recunosc ?
— U i t e ce e, las-o moartă. Cu m i n e să n-o faci pe naivul. U i ţ i
că eu a m făcut autopsia cadavrului. U i ţ i că t e - a m sfătuit, cîndva,
să-ţi aplici o grefă pentru a înlătura u r m e l e de unghii pe care l e
păstrai pe mîini.
— Ba, d i m p o t r i v ă , ţ i - a m şi u r m a t sfatul, şi Juan îi arătă m î i
nile imaculate, de pe care orice urmă a dispărut.
— A s t a nu e decît încă o dovadă a faptului că nu aveai c o n
ştiinţa curată. Ş t i a m că ţi-ai făcut grefa, m - a m interesat.
„Lucrurile sînt deci mai complicate — îşi continuă Juan
meditaţia. Să-1 l i c h i d e z ? N u , aici nu sînt pe astronavă. S-ar afla.
Şi poate că a şi v o r b i t deja. M a i b i n e să v ă d ce ştie, ca să ştiu
de ce anume trebuie să mă păzesc. Să-1 trag de l i m b ă " .
— î n orice caz, continuă Soln, parcă ghicindu-i gîndul, pe
m i n e o să-ţi fie cam greu să mă sugrumi.
— î n d e f i n i t i v ce v r e i ?
— Să recunoşti că ai ucis-o pe Dana.
— D e ce să nu recunosc că i - a m ucis pe toţi opt ?
— Chestiunea aceasta te priveşte. Eu însă ştiu sigur că pe ea
tu ai ucis-o şi dacă n-o să recunoşti v a fi mai rău.
— U i ţ i cu cine ai de-a face. Şi apoi nu ai nici o probă. O r i c e
ai declara, n-ai să poţi d o v e d i niciodată. Reputaţia unui m e m b r u
în Consiliul Astronautic nu poate fi pusă la îndoială d e simpla
declaraţie a unui m e d i c smintit.
— A ş t e p t să recunoşti singur. I a r dacă nu, v o i găsi eu m o m e n
tul cînd declaraţia mea v a avea greutate.
— P o ţ i să aştepţi mult şi bine. D a r nu în casa mea.
26
— N i c i o grijă.
— Şi ieşi repede, fiindcă altfel nu garantez că v e i m a i ieşi
vreodată de aici pe propriile tale picioare.
— G a r a n t e z eu. N u m a i că, pur şi simplu, m i - e silă să mai stau
în p r e a j m a ta.
Iese.
Juan se ridică şi el şi se plimbă furios prin salon. S i m t e n e
v o i a să se calmeze, să j u d e c e în linişte.
— N - a m reuşit să aflu m a r e lucru.
M a i face cîţiva paşi şi se opreşte.
— O a r e a v o r b i t sau nu ?
Şi, apoi, i m e d i a t :
— N u trebuia să-1 scap !
Se aşază. Consternat.
— A c u m s-a terminat.
î n ţ e l e g e că e n e v o i t să primească lupta. Ştie că Soln nu va
porni atacul decît cînd v a prinde o clipă prielnică. A r e deci un
r ă g a z în care trebuie să cîştige cît m a i mult teren. î n primul rînd,
v a trebui să-1 compromită pe medic, pentru ca acesta să prezinte o
cît m a i mică eficacitate. D a r cum să-1 compromită ? H a b a r n-are
cine e şi ce fel de o m este.
— Dacă ţ i - e d r a g ă viaţa, v e i afla totul. Şi v e i şti şi ce e de
făcut. Chiar dacă o să-ţi fie greu.
N u e absurd să-şi piardă el cumpătul din cauza unui i n d i v i d
care poate nici nu ştie ce spune ? N - a r fi m a i bine să-şi v a d ă pe
mai departe şi în deplină linişte de t r e b u r i l e sale, d o v e d i n d astfel
că nu se t e m e de nimic şi că este de neatacat ? P o a t e că da, dar
chiar dacă ar fi aşa, acum el nu mai e în stare de aşa ceva. P e n t r u
simplul m o t i v că nu este de neatacat şi că, undeva, în fundul
sufletului, Juan se teme.
•
B o a l a N i e i a început cu totul pe neaşteptate. î n t î i a fost o
uşoară răceală. A p o i , cînd în laborator fiind, un mic incident a
făcut să se degaje în aer amoniac şi cei de acolo au inhalat puţin
gaz cu miros înţepător, şi-a amintit că, pe v r e m u r i , asta se
folosea tocmai pentru combaterea răcelii şi chiar a g l u m i t cu
B o g d a n pe tema aceasta. A doua zi ea n-a v e n i t la laborator.
Fusese internată de urgenţă în spital şi în c î t e v a ore a rămas
complet paralizată.
L a început s-a presupus că e v o r b a de o h e m o r a g i e cerebrală,
deşi N i a nu suferise niciodată de tensiune sau scleroză a v a s e l o r
27
sanguine. D a r presupunerea a fost în curînd infirmată de s i m p t o -
mele bolii care e v o l u a încet, dar sigur, într-o direcţie absolut
i m p r e v i z i b i l ă . Singurul lucru care s-a putut stabili cu certitudine
a fost că paralizia p r o v e n e a în u r m a încetării activităţii centrilor
nervoşi.
Soln a aflat de la bunicul său ce se î n t î m p l a s e şi a plecat, fără
să m a i zăbovească, la spitalul unde era internată ea. C î n d a intrat
în salon, N i a nu m a i cunoştea pe n i m e n i şi avea pulsul patruzeci
şi doi. M e d i c i i erau în derută.
A u pus, desigur, ciudata boală pe seama e x p e r i e n ţ e l o r e f e c
tuate, m a i ales că nu cu m u l t în u r m ă V l a d trecuse p r i n ceva
asemănător, deşi î n t r - o f o r m ă mult m a i uşoară. î n realitate, la el
nu fusese v o r b a decît de un surmenaj, în t i m p ce boala N i e i este
provocată de cauze m u l t m a i adinei. Pulsul slăbeşte, respiraţia se
răreşte, tensiunea scade. N i a intră în agonie.
— Moare.
I n i m a a încetat să m a i bată. P r i m a grijă a fost să o păstreze
în stare de m o a r t e clinică. A intrat în funcţiune o inimă artificială.
Trebuie însă înlăturate cauzele morţii, altfel prelungirea ei nu
aduce nici un cîştig. D a r cauzele sînt necunoscute.
— T i m p . Să cîştigâm timp.
Şi Soln se pregăteşte să-i asigure N i e i o cît mai îndelungată
viaţă artificială. P e n t r u ca, î n t r e timp, să se apropie d e adevăr. V a
trebui să afle cu exactitate tot ce a făcut ea în zilele trecute. î i
v a întreba pe ceilalţi lucrători din laborator. î l v a întreba pe
Bătrîn. T r e b u i e să e x i s t e undeva un m o t i v , o explicaţie.
Bătrînul nu ştie m a i nimic. Ceilalţi îi povestesc întîmplarea cu
amoniacul, iar cineva îşi a d u c e aminte d e imprudenţa cu c a r e N i a
efectuase încercarea pardoselii de bioplast. Soln r ă m î n e pe gînduri.
D a r lucrurile nu p a r să progreseze cu nimic.
Z i a r e l e anunţă starea g r a v ă în care se află Nia, consemnînd
totodată încercările m e d i c i l o r de a o salva. Şi p r i n t r e medici se
află pomenit şi numele lui Soln. Bineînţeles, ştirile nu ascund
faptul că a survenit m o a r t e a clinică şi că e f o r t u r i l e sînt d e o c a m
dată lipsite de perspectiva unei speranţe certe.
Soln e disperat. A primit o lovitură tocmai cînd şi acolo unde
nu se aştepta, l i e imposibil să nu-şi facă mustrări de conştiinţă
pentru purtarea lui. P o a t e că dacă ar fi fost m a i p r e v e n i t o r în
ziua cînd s-au despărţit lucrurile s-ar fi petrecut altfel. Ş t i e că
remuşcările lui sînt absurde şi, mai ales, ineficace, dar le poartă
în g î n d încă d e atunci, şi acum au răbufnit.
28
ARHITECTURĂ;
1
0
K
29
ionic din inmla Samos (sec. VI i.e.n.). 3) Lac in Olanda — Celebru mo
nument arhitectonic din Grecia antică, incliinat zeiţei Atena. 4) Metal
cu multiple calilăţi şi cu o utilizare cre'scindă în arhitectura contem
porană — Oficiul Naţional de Turism. 5) Administraţie autononul din
Nordul Italiei — Clanţă. 6) Specifică piramidelor antice americane si
numai uneia dintre cele egiptene — Element arhitectonic de interior in
construcţiile cu mai multe nivele. 7) Fluviu în Ţările de Jos — Părţile
laterale ale unei construcţii — Munţi în Africa de Nord. 8) Insulă iugo
slavă în Adriatica — A Incra pămhitul — Conjuncţie. 9) Vechi şi talentat
popor european, care a dat culturii umane nemuritoare, opere arhitecto
nice şi de artă plastică — Subsemnatul — Gram. 10) Apărut — Cunoscut
arhitect american, autorul unui proiect de zgirie-nori de 1 400 m înăl
ţime, in care să poată locui sute de mii de oameni. 11) Material ajutător
de construcţie pentru realizarea unor condiţii termice şi sonore optime
— Interjecţie. 12) Prefabricate industriale utilizate tot mai mult în ar
hitectura contemporană — Material natural de construcţie cu largi posi
bilităţi de ornamentare (vezi muzeul sattdui!).
A. POSTELNICARU ,
0 c S-.I §-:=
30
C I T I T O R I I A U C U V Î N T U L
3/
ANECDOTE
Rabelais şi Papa
Rabelais, autorul celebrului roman „Gargantua şi Pantagruel*,
însoţind pe un cardinal într-o ambasadă Ia Roma, fu primit in
audienţă la Papa.
Cardinalul se apropie de Papă şi, după obiceiul tradiţional, îi
sărută papucul. Văzînd aceasta, Rabelais s-a retras îndată fără
să zică nimic.
Cînd ambasadorul 1-a întrebat de cauza acestei fapte uimitoa
re, Rabelais i-a răspuns :
— Dacă dumneavoastră, care sînteţi stăpînul meu, i-aţi săru
tat Papei papucul, ce-i mai puteam săruta eu?.
Bilete de favoare
Marele compozitor şi pianist Rubinstein se îndrepta, într-o zi,
spre o sală de concerte din Londra. O doamnă 1-a acostat într-un
coridor al clădirii, rugindu-1 să-i dea un bilet de favoare. La
aceasta pianistul i-a răspuns:
— Trebuie să ştiţi, doamnă, că n-am la dispoziţia mea decît
un singur loc pe care vi l-aş putea oferi...
— Vă sînt extrem de obligată ! strigă doamna. Care este locul,
maestre? TJnde se află?
— La pian, doamnă, şi dacă vreţi să mă înlocuiţi, vă voi
rămîne obligat. .
• MARTIE 1965
I 41007 I