Sunteți pe pagina 1din 31

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA FACULTATEA DE DREPT

Specializare Drept

ELABORAREA INTERNATIONAL SI INTERN PENTRU


REPRIMAREA TRAFICULUI DE DROGURI

CONSTANTA
2018
UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA FACULTATEA DE DREPT
Specializare Drept

ELABORAREA INTERNATIONAL SI INTERN PENTRU


REPRIMAREA TRAFICULUI DE DROGURI

Coordonator stiintific:
__________________

Student:
____________________

CONSTANTA
2018
CUPRINS

Introducere

Capitolul I – Cadrul legislativ al infractiunii de trafic de droguri


I.I – Incriminarea juridico-penala a traficului de droguri
I.I.I – Analiza infractiunilor prevazute de lege

Capitolul II – Consideratii generale in domeniul drogurilor


II.I – Scurt isoric privind aparitia si folosirea drogurilor
II.II – Caracteristicile toxicomanilor
II.III – Tipul si stilul consumatorului de droguri
II.IV – Complicatii ale dependentei de substante psihoactive

Capitolul III – Prevenirea si reprimarea traficului de droguri


III.I – Combaterea traficului de droguri
III.II – Factori de risc in combaterea traficului de droguri
III.III – Reducerea ofertei de droguri ca metoda de combatere
III.IV – Institutii implicate in combaterea traficului de droguri

Concluzii

Bibliografie
Introducere

Motto:
"Nu există pe pământ, exceptând animalele, alte
substanţe care să fie atât de intim asociate vieţii persoanelor,
în toate ţările şi în orice timp, ca drogurile". - L. Lewin
Trăim într-o epocă în care, ca rezultat al gândirii şi creaţiei omul a pătruns până în
cele mai necunoscute taine ale naturii. Asistăm la eforturi susţinute ale organizaţiilor
internaţionale, ale şefilor de state şi de guverne, de a contribui la soluţionarea multiplelor
conflicte şi contradicţii care apar în lumea contemporană. Multora li s-au găsit şi li se vor
găsi rezolvări favorabile, ca urmare a faptului că, totuşi în ultimă instanţă, fiinţa umană
poate şi trebuie să se apere de marile şi numeroasele pericole care o ameninţă încă.
Constatăm o recrudescenţă nemaiîntâlnită a flagelului drogurilor. Se nasc o serie
de întrebări fireşti, dintre care se detaşează una, de fond, şi anume, dacă acest flagel poate
fi pus, ca gravitate, alături de un altul ce ameninţă omenirea, războiul nuclear. Un răspuns
pertinent este greu de dat, dar lăsând să vorbească cifrele, apare concluzia că, de fapt, de
la începutul secolului nostru, drogurile au produs mai multe victime umane dcât toate
conflagraţiile militare care au avut loc.
Flagelul stupefiantelor reprezintă un grav pericol ce ameninţă tot mai mult
umanitatea, printr-o diversitate d e forme specifice, pornind de la influenţa nocivă pe care
o are asupra tinerii generaţii, alterarea relaţiilor sociale dintre oameni şi continuând cu
distrugerea sănătăţii, îmbogăţirea unora, apariţia de organizaţii criminale puternice, care,
de multe ori, concurează cu puterea unor guverne, provocând adevărate "războaie
locale", soldate cu mari pierderi de vieţi omeneşti.
Grav este faptul că flagelul stupefiantelor a luat proporţii şi se observă cu uşurinţă
că graniţele, problema violării acestora, a cetăţeniei, a respectării normelor de drept sunt
trecute de marii traficanţi pe planul al doilea, ca şi cum nu ar exista.
Juriştii, sociologii, oamenii de ştiinţă din lumea medicală au încercat şi încearcă
să abordeze în diferite feluri problema referitoare la modul în care trebuie analizat,
interpretat şi estompat acest fenomen. Soluţiile sunt greu de găsit, deoarece, în multe
cazuri, traficul ilicit de droguri se află îmbinat cu acte de terorism, trafic de arme şi, la
unele organizaţii teroriste, cu false aspiraţii de ordin "politic". Aceste maşinaţii, deghizări
şi manifestări de subtilitate nu ascund, de fapt, decât nişte încercări, lipsite de orice
scrupule, de a trage o perdea peste interesul fundamental care guvernează grupurile de
traficanţi - realizarea câştigurilor fabuloase.
Capitolul I – Cadrul legislativ al infractiunii de
trafic de droguri

I.I – Incriminarea juridico-penala a traficului de droguri


I.I.I – Analiza infractiunilor prevazute de lege

Traficul ilicit de droguri (art. 2) – cultivarea, producerea, fabricarea,


experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare,
vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele au
ca obiect drogurile de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi.
Obiectul infracţiunii. Obiectul juridic generic al infracţiunii este constituit de
protejarea şi ocrotirea sănătăţii publice ca valoare socială şi relaţiile sociale care iau
naştere şi evoluează în jurul şi în strânsă legătură cu această valoare.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la sănătatea
publică, relaţii a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor
legale privitoare la producţia, fabricarea, vânzarea, cumpărarea, circulaţia, etc. a
substanţelor aflate sub control naţional.
Obiectul material îl reprezintă substanţele aflate sub control naţional (drogurile de
risc şi drogurile de mare risc enumerate în tabelele I-III, anexate la Legea nr. 143/2000).
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii diferă în funcţie de
modalitatea de săvârşire a faptei. Astfel, în modalităţile producerii, fabricării, extragerii,
preparării, transformării, oferirii, punerii în vânzare, vânzării, distribuirii, livrării cu orice
titlu, trimiterii, transportului, procurării, cumpărării, deţinerii ori altor operaţiuni privind
circulaţia drogurilor, precum şi în modalităţile organizării, conducerii sau finanţării
activităţilor menţionate mai sus, acesta poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile
cerute de lege.
În ceea ce priveşte modalitatea experimentării, deşi legea nu prevede nici o
calitate specială, subiectul activ trebuie să posede cunoştinţe de specialitate privind
substanţele folosite şi rezultatele pe care le produc, în această categorie intrând medici,
chimişti, farmacişti.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice.
În secundar, subiect pasiv poate fi persoana a cărei sănătate a fost pusă în pericol ca
urmare a nerespectării circuitului legal al drogurilor. Nu este necesară îndeplinirea unor
condiţii speciale de loc sau timp pentru existenţa infracţiunii în formă simplă.
Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se caracterizează prin
acţiuni comisive, care pot consta în producerea, deţinerea, cultivarea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, punerea în vânzare, vânzarea, oferirea, transformarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, cumpărarea de droguri.
Pe de altă parte, întrucât faptele ilicite la regimul drogurilor ce se pot săvărşi sunt
şi mai variate şi ele nu ar putea fi reglementate în totalitatea lor în textul de lege,
legiuitorul a inclus în text expresia generală “alte operaţiuni privind circulaţia
drogurilor”, dând astfel posibilitatea celor ce aplică legea să încadreze orice fapte prin
care se nesocoteşte regimul drogurilor.
Folosindu-se această tehnică de formulare, se înlătură posibilitatea ca anumite
persoane care ar săvârşi diferite fapte la regimul drogurilor, în lipsa unor prevederi
exprese ale legii, să nu poată fi trase la răspundere penală. Prin „producerea de droguri”
se înţelege obţinerea drogurilor atât din plante, cât şi pe cale de sinteză, în industrie sau
laborator.
Prin „deţinere” se înţelege fapta persoanei fizice de a ţine la domiciliul sau
reşedinţa sa ori în orice alt loc ştiut de ea, droguri, indiferent dacă este sau nu
consumatoare şi dacă acestea îi aparţin ei sau altei persoane. Pentru ca deţinerea să
constituie element material al laturii obiective a infracţiunii, este necesar ca ea să fie fără
drept. Deţinerea autorizată nu constituie infracţiune. „Cultivarea” reprezintă o altă
modalitate a elementului material al laturii obiective a infracţiunii analizate.
O primă cerinţă pentru existenţa infracţiunii în această ipoteză este aceea că
respectiva cultură să fi fost făcută fără autorizaţia organelor competente. În alt doilea
rând, este obligatoriu să fie vorba de o cultură de plante din care se pot produce sau
extrage droguri. Dacă sunt realizate cele două cerinţe, legea mai cere ca această cultivare
neautorizată să se facă în scop de producere a plantelor, adică în vederea obţinerii de
droguri, indiferent ce metodă s-ar folosi. Din ele trebuie să se obţină substanţe care fac
parte din categoria drogurilor, pentru ca acţiunea să fie ilicită.
În accepţiunea textului de lege, cultivarea presupune: însămânţarea, răsădirea,
îngrijirea şi recoltarea plantelor care conţin substanţe stupefiante, în vederea prelucrării.
Dacă cultivarea nu se face în acest scop cerut de lege, atunci fapta nu va constitui
infracţiune. În ţara noastră, potrivit legislaţiei în vigoare, Ministerul Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale1, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală
autorizează cultivarea plantelor ce conţin substanţe stupefiante numai dacă sunt
prelucrate în scop tehnic, în vederea producerii de tulpini, fibre, sămânţă şi ulei, în scop
medical şi ştiinţific.
Proprietarul, posesorul sau deţinătorul cu orice titlu al unui teren cu destinaţie
agricolă sau cu orice altă destinaţie are obligaţia să distrugă plantele ce conţin substanţe
stupefiante care ar putea creşte spontan pe terenul respectiv. Costurile distrugerii
plantelor şi a culturilor neautorizate se suportă de către proprietarul, utilizatorul sau
deţinătorul terenului. „Experimentarea” constă în efectuarea unor operaţiuni de dozare,
combinare ori încercare a substanţelor. În ceeea ce priveşte încercările, acestea pot fi
făcute atât asupra oamenilor, cât şi asupra animalelor.
Textul de lege se referă la experimentarea care are loc în afara cadrului legal,
adică în afara laboratoarelor din instituţiile de învăţământ sau din instituţiile de cercetări
ştiinţifice ce sunt autorizate să o facă, sau chiar în acestea, dar prin depăşirea limitelor sau
a caracterului experimentărilor. Constituie infracţiune şi experimentarea drogurilor
asupra propriului corp, legea nefăcând nici o distincţie în această privinţă; pericolul social
este acelaşi ca şi când s-ar experimenta asupra altor persoane.

1
http://www.madr.ro/ro/.
Vorbind despre experimentare, legea se referă nu numai la experimentele de
laborator, ci şi la cele efectuate cu droguri cunoscute sau noi descoperite, asupra
bolnavului, în vederea cercetării tratării unor maladii. Asemenea experinţe pe bolnavi nu
pot fi îngăduite evident şi legea penală le interzice, date fiind consecinţele imprevizibile
pe care astfel de substanţe le pot avea asupra persoanelor testate. „Transportul” reprezintă
deplasarea (cu un vehicul sau orice alt mijloc de transport) drogurilor dintr-un loc în altul,
fiind vorba de o faptă comisivă de rezultat (rezultatul fiind bunul transportat, deplasat
dintr-un loc în altul).
Prin „trimiterea de droguri” se înţelege acţiunea de a dispune ca o persoană să
ducă, să transporte şi să predea la destinaţia stabilită drogurile. Nu este necesar, în cadrul
acestei modalităţi, ca persoana care transportă şi predă la destinaţie drogurile să aibă
cunoştinţă de conţinutul transportului efectuat. „Livrarea” reprezintă acţiunea de a furniza
sau preda droguri, fiind vorba de o faptă comisivă de rezultat. Prin „procurare” se
înţelege acţiunea de a face rost de substanţe şi/sau produse stupefiante, fiind vorba de o
faptă comisivă de rezultat; în lipsa unei distincţii speciale în textul incriminator, se
consideră că pentru existenţa acestei infracţiuni este indiferentă modalitatea de obţinere
(producere, preparare, cumpărare, schimb de produse, donaţie, delapidare, însuşirea
bunului găsit, altă infracţiune de sustragere, etc.); când activitatea de “procurare” va
constitui ea însăşi o infracţiune, va exista un concurs real de infracţiuni.
Nu are relevanţă modalitatea faptică prin care se realizează procurarea de droguri
pentru existenţa infracţiunii, cu condiţia ca procurarea să nu privească consumul propriu.
Prin „extragere” se înţelege acţiunea de a scoate droguri din plante care conţin astfel de
substanţe sau a separa un drog2 de alte substanţe în acţiunea de “purificare” a drogurilor.
Prin „oferire” se înţelege actiunea de a propune cuiva să primească un lucru, a da în dar, a
pune la dispoziţie droguri, fiind indiferent scopul în care se face “oferta”: pentru consum
individual, pentru consum productiv în vederea preparării, producerii, fabricării altor
droguri, pentru a fi transportate.
„Vânzarea” reprezintă acţiunea de a ceda unui cumpărător dreptul de proprietate
asupra unui bun în schimbul unei sume de bani, dar şi a “oferi spre vânzare”, a face
“comerţ”, a pune în vânzare. Prin „cumpărare” se înţelege acţiunea de a intra în posesia
drogurilor, plătind contravaloarea lor în bani. Prin „distribuire” se înţelege acţiunea de a
împărţi droguri în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai
multe părţi din drogul distribuit; persoana care distribuie ceva, calificată să distribuie
ceva, fiind distribuitorul. Nu contează dacă distribuitorul este însuşi proprietarul bunului,
caz în care distribuirea constituie o vânzare sau este doar un mijlocitor între vânzător şi
cumpărător.
Prin „fabricare” se înţelege, în mod curent, acţiunea de a produce o marfă
prelucrând materia primă într-o fabrică, uzină, laborator, etc., fiind vorba de o faptă
comisivă şi de rezultat. În afara acestor acţiuni incriminate expres de lege, mai putem
menţiona alte acţiuni cum ar fi procurarea drogurilor pe calea schimbului de bunuri,

2
Drogurile practic sunt simple substanțe care și-au găsit receptori în organismul nostru, care acționează
prin grăbirea, încetinirea, sau modificarea proceselor unui anumit organ. Dependența este o noțiune
generalizată, există persoane dependente de internet, de fast food asta deoarece orice substanță care îți
induce o stare mai mult sau mai puțin falsă de bine iți activează un sistem de recompensare al creierului
care eliberează anumite substanțe precum dopamina sau serotonina responsabile pentru starea ta de spirit.
donaţiei, dăruirii, sustragerii (prin furt, tâlhărie, înşelăciune, delapidare, şantaj, însuşire a
bunului găsit).
Cerinţele esenţiale. Existenţa elementului material al infracţiunii presupune ca
cerinţă esenţială ca aceste activităţi să fie comise fără drept, adică de persoane care nu au
dreptul să le efectueze; nu este satisfăcută această cerinţă în cazul persoanelor juridice
sau fizice autorizate să întreprindă astfel de acţiuni, cum ar fi: cultivarea de către o
persoană publică sau privată a unor plante pentru a se extrage droguri, cu autorizarea
autorităţilor.
Urmarea socialmente periculoasă a infracţiunii constă în crearea unei stări de
pericol pentru sănătatea publică, adică în existenţa unei stări obiective de vătămare a
sănătăţii uneia sau mai multor persoane care achiziţionează ilicit aceste droguri spre a le
administra.
Legătura de cauzalitate – între acţiunea întreprinsă şi urmarea imediată trebuie să
existe un raport de cauzalitate directă, în sensul că acestea din urmă să fie consecinţa
acţiunii săvârşite de făptuitor, iar nu exclusiv datorită altor împrejurări ori faptei altor
persoane.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cerută pentru ca faptele incriminate în art. 2
din Legea nr. 143/2000 să constituie infracţiunea de trafic de droguri este intenţia. Culpa
în toate cazurile respective nu atrage pedepsibilitatea faptei. Potrivit prevederilor art.19,
alin.1 Cod Penal, fapta este săvârşită cu intenţie atunci când infractorul: a) prevede
rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acestei fapte (intenţia
directă); b) prevede rezultatul faptei şi deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea
producerii lui (intenţia indirectă).
Rezultă astfel că latura subiectivă constă în voinţa subiectului de a produce, deţine
sau efectua orice altă operaţie cu droguri, toate acestea în condiţiile în care el ştie că nu
are drept să săvârşească faptele respective. În ceea ce priveşte cunoaşterea de către
infractori a naturii produselor sau substanţelor cu care operează, trebuie menţionat că
aceasta este o chestiune de fapt pe care instanţele urmează să o stabilească în raport cu
complexul probelor din dosar. Nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut eventuala
apartenenţă a vreunei substanţe la lista substanţelor aflate sub control naţional de la
tabelele I-IV din anexa legii. Când este vorba de cultivarea plantelor care conţin droguri,
intenţia trebuie să fie întotdeauna directă.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni. Actele pregătitorare sunt posibile şi se pedepsesc,
fiind asimilate ca regim sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte. Infracţiunea se
consumă în momentul când executarea oricăreia dintre acţiunile incriminate este dusă
până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol pentru sănătatea
publică. În anumite modalităţi de săvârşire (de exemplu cultivarea, producerea,
deţinerea), traficul de droguri are caracterul unei infracţiuni continue, existând în
consecinţă şi un moment al epuizării, respectiv acela al încetării activităţii infracţionale.
Infracţiunea se comite în mai multe modalităţi normative descrise de lege
(cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transfomare, oferire,
punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport,
procurare, cumpărare, deţinere). Fiecare modalitate normativă poate cunoaşte la rândul
său nenumărate modalităţi faptice de realizare determinate de împrejurările în care fapta a
fost comisă, în raport cu mijloacele de săvârşire, etc. O primă modalitate agravată a
acestei infracţiuni este atunci când faptele prevăzute de lege ca infracţiuni au avut ca
obiect droguri de mare risc.
O altă modalitate agravată apare în cazul în care faptele prevăzute de lege sunt
săvârşite de o persoană care face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori, ori dacă
fapta a avut ca urmare moartea victimei. Dacă faptele săvârşite au ca obiect droguri de
risc, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani, iar pentru faptele care au ca obiect
drogurile de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani.
Capitolul II – Consideratii generale in
domeniul drogurilor

II.I – Scurt isoric privind aparitia si folosirea drogurilor

Tentaţia de a ajunge la stări de euforie îşi are rădăcina în timpuri de mult apuse,
chiar de pe vremea dacilor şi a romanilor se fumau anumite ierburi cu efecte afrodisiace
şi halucinogene (cânepa indiană).
Încă de la început omul a utilizat ierburi, rădăcini, frunze pentru calmarea
durerilor. Opiumul a fost utilizat ăn scopuri medicale de cel puţin 3500 de ani.
Antichitatea a cunoscut efectele psihofarmacologice ale opiumului şi cannabisului,
recomandate ca medicamente de către Hipocrat şi Galenius. Arbustul de coca este
cunoscut de pe vremea civilizaţiei incaşe pentru efectele euforuzanta şi afrodisiace
abţinute după consumarea extrasului din frunzele sale. Administrate corect şi raţional,
drogurile au fost o binefacere pentru medicină. Din nefericire însă, ele au început să fie
folosite abuziv, devenind progresiv o gravă problemă a umanităţii, un adevărat dezastru
social.
Drogurile sunt „substanţe artificiale create de oamenii de ştiinţă în anumite situaţii
limită. Cauzele au fost de regulă războaiele. Efectele drogurilor erau „benefice” pentru
armatele diverselor popoare care trebuiau să reziste în regim de război, de multe ori fără
hrană şi fără apă. Aşa au luat naştere substanţele excitante – droguri sub forma primară.”3
Tot războaiele au dus la dezastre umane. Astfel, în secolul al XVII-lea s-a descoperit
morfina, un medicament care calma durerile provocate de răni. Cu timpul s-a realizat că
aceasta administrată în mod repetat duce foarte repede la dependenţă fizică şi psihică. S-a
căutat un înlocuitor şi prin derivarea morfinei cu opiul s-a descoperit heroina, care iniţial
se credea că nu dă dependenţă aşa mare ca morfina. În realitate, dependenţa de heroină
este de şapte ori mai mare decât cea de morfină.
După primul război mondial, aceste substanţe au început să fie consumate în toată
lumea. Până la sfârşitul anilor ’30, ele erau legale. Comercializarea lor, în timp, a dus la
profituri enorme scoase în afara legii, drogurile au devenit o sursă inestimabilă pentru
piaţa neagră. Flagelul comerţului ilicit de stupefiante pornit din America de Sud şi
Orientul Mijlociu a cuprins întreaga planetă. În timpul primului război mondial, mai ales
după revoluţia rusă din 1917, cât şi după război, a crescut simţitor numărul
consumatorilor de droguri şi au apărut bande care foloseau morfină şi cloroform pentru a
jefui călătorii din trenurile de pe diferite rute interne.
Obârşia drogului este, contemporană cu cea a naşterii practicilor mistico-
religioase , cu apariţia primelor altare de cult din temple, ele construind o parte intrinsecă
a culturii religioase la multe popoare, inspirând uneori, ritualuri ciudate, exotice, la care

3
Constantin Victor Drăghici, Adriana Camelia Voicu, Adrian Iacob, Denis Eugen Benegui, Traficul şi
consumul de droguri în penitenciar, editura Sitech, Craiova, 2009, p. 11;
s-a făcut apel vreme îndelungată. Acordând drogului esenţă divină, omul credea că, prin
consumarea lui, poate accede în lumea zeităţilor responsabile de viaţa şi sănătatea sa.
Cele mai vechii atestări referitoare la stupefiante sunt făcute în tăbliţele
sumerienilor din Mesopotamia, în urmă cu circa 7000 de ani. Ele au vizat macul din care
se produce opiul şi derivatele sale. Ca preparat medicinal opiul a fost menţionat de
Scriponius Largus în anul 46 î.Hr.
Dezvăluindu-şi de foarte timpuriu calităţile sale terapeutice, opiul a căpătat o
importanţă tot mai mare în practica medicală, în toate timpurile şi la toate popoarele care
îl cunosc, interesul terapeutic pentru această substanţă păstrându-se până astăzi.
În anul 1804 chimistul J. Sequine, un ofiţer din armata napoleoniană şi
farmacistul F. Serturner în 1805, izolează morfina din opiu.
În 1817 RJ.Robiquet va izola narcotina şi tot el reuşeşte să extragă codeina.
În 1828, firma Mercks cu sediul la Darmstadt, trece la fabricarea morfinei, iar în
1948, G.Fr.Mercks izolează papaverina.
La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a intensificat preocuparea pentru uzul excesiv
de drog, mai ales pentru uzul de alcool, tabac, precum şi opiacee şi cocaină. Cocaina a
fost izolată din frunzele de coca după 1860 şi a început să se răspândească foarte repede
în din 1885, când campaniile farmaceutice au început să vândă în USA şi Europa produse
pe bază de cocaină. În 1884 „Sigmund Freud a publicat un articol despre potenţialul
terapeutic al cocainei. Unele autorităţi din USA i-au împărtăşit entuziasmul şi cocaina a
început să fie recomandată ca remediu pentru boală. După o anumită perioadă s-a
constatat că are capacitatea de a induce intoxicaţii care produc tulburări psihice, precum
şi pierderea controlului asupra comportamentului, iar dacă este folosită timp îndelungat
induce dependenţă. Cu toate acestea, în USA, la sfârşitul secolului al XIX-lea opiumul şi
cocaina erau încă găsite în patentele medicamentelor care erau vândute pentru o mare
varietate de indicaţii terapeutice.”4 Cocaina cunoaşte astăzi, din punct de vedere al
abuzului, o răspândire extraordinară, depăşind cu mult aria geografică tradiţională,
cucerind Europa, Orientul Mijlociu, Asia. Mai mult, cocaierul a fost aclimatizat în
Arhipelagul Indonezian, în Sri Lanka, Hawaii.
În 1897, chimistul german H.Dreser descoperă heroina el fiind convins că a găsit
un leac împotriva tuberculozei, boală care făcea ravagii la acel final de secol. Dar heroina
va fi dintre toate drogurile cunoscute până în prezent, cea care dă naştere cu cea mai mare
uşurinţă toxicomaniei, euforia extrem de rapidă şi intensă pe care o provoacă facând-o în
ochii consumatorilor de pe toate continentele cel mai apreciat derivat al morfinei, în plus
se obţine cu eforturi relativ mici, prin acetilarea morfinei.
Haşişul este un alt tip de drog folosit în vechime, produs al plantei Cannabis
Sativa L, cunoscută mai ales sub denumirea de cânepă indiană. Drumul haşişului este
redat în legendele orientale, fiind descris drept o substanţă halucinogenă şi euforică.
Astăzi, cannabisul, cu toate varietăţile şi numeroasele sale produse şi subproduse
este utilizat pe toată suprafaţa globului pământesc în mod curent. Încă de acum patru sau
cinci mii de ani milioane de fiinţe umane fumează, prizează, amestecă aceste substanţe cu
diverse băuturi.

4
Ruxandra Răşcanu, Mirela Zivari, Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog, editura Ars
Docendi, Bucureşti, 2002, p. 16;
Prima referire cu privire la folosirea marijuanei datează din anul 2727 î. Hr. şi
aparţine împăratului chinez Shen Nung, care recomandă folosirea drogului pentru tratarea
reumatismului, malariei şi constipaţiei.
La începutul secolului XX apar noi droguri şi noi căi de administrare, ceea ce a
condus la apariţia de noi probleme legate de consumul lor. Barbitalul, primul sedativ
barbituric, a fost introus în clinicile medicale din 1903. După o perioadă de câţiva ani de
zile, după introducerea unor noi compuşi în clinică, apare primul caz de dependenţă în
revistele medicale, după care, acelaşi „patern” este întâlnit în cazul sedativelor
nebarbiturice (maprobamat) în anii 1950.
O altă clasă de substanţe psihoactive, amfetaminele, au fost sintetizate pentru
prima dată în 1887 şi au fost introduse în uzul clinic în 1932. Raportări privind abuzul de
amfetamine au apărut prima oară în anii 1930, dar numai după cel de-al doilea război
mondial s-a acordat o mare importanţă acestei probleme. Alte amfetamine, utilizate ca
drog au fost introduse în timpul anilor 1950 şi apoi 1960.
Un nou drog, denumit ICE, obţinut din metanfetamină, de curând sosit pe piaţa
ilicită din Hawaii, are efecte mai intense şi de o durată mai lungă decât ale crack-ului,
creând 14 ore de paranoia, violenţă şi halucinaţii însă cu un preţ mai mare.
De la apariţia pe piaţă, în 1960, a primului medicament din familia
bezodiazepinelor (clordiazepoxidul- Librium), consumul a crescut progresiv în timpul a
două decenii. Raportat la barbiturice, singurele disponibile anterior, benzodiazepinele
reprezintă un progres considerabil în clinică datorită eficienţei lor. Dependenţa şi
fenomenul de sevraj, observate pentru prima dată în 1961 de Hollister, au fost ignorate la
început. Creşterea publicaţiilor în acest domeniu, în presa medicală a avut loc numai după
câţiva ani. Cercetările farmacologice şi chimice recente au permis propunerea altor
modalităţi de tratament al anxietăţii, cu antidepresive care prezintă avantajul că nu induc
fenomenul de dependenţă.
Preocuparea socială pentru abuzul de halucinogene s-a intensificat în anii 1960
când consumul unei noi substanţe descoperită recent, cu un foarte mare potenţial
halucinogen, se răspândeşte foarte repede printre grupurile de tineri. Este vorba despre
LSD (dietyl amida acidului lisergic), halucinogen extras din alcaloizii unei ciuperci
parazite a secarei şi care provoacă profunde modificări psihice.
Phencyclidele (PCD) descoperite în anii 1950 au început să fie consumate abuziv
în anii 1970. Tot în această perioadă creşte consumul de cannabis şi se răspândesc
cazurile de abuz şi dependenţă de amfetamine. Toate aceste substanţe nu mai sunt
consumate doar în scop terapeutic, fabricarea lor nu se mai face doar în scopuri medicale,
ele sunt produse şi în laboratoare clandestine, ca droguri ilicite. Consumul lor a devenit
un stil de viaţă, caracteristic acestei perioade a secolului XX. În cursul ultimilor ani
folosirea ilegală a drogurilor s-a răspândit într-un ritm fără precedent, atingând toate
regiunile globului. Nici o ţară nu a fost cruţată de problemele devastatoare ale abuzului
de droguri, care nu a respectat nici o frontieră socială, economică, politică sau naţională.
Această extensiune poate fi atribuită în întregime unor serii de factori, în special unei
insuficienţe de informaţii credibile asupra pericolelor imediate şi pe termen lung a
folosirii drogurilor, unei uşurinţe din ce în ce mai mare de a procura droguri, a unei
represiuni limitate din partea autorităţilor, a absenţei unei responsabilităţi asupra
dimensiunilor problemelor ridicate de droguri. Se poate spune că problemele legate de
abuzul de droguri se datorează atât ignoranţei adulţilor, cât şi a copiilor şi tinerilor.
Folosirea drogurilor indiferent de tipul lor, a avut ca scop activităţile religioase
sau rituale.
Mai târziu, factorul plăcere a căpătat un rol hătărâtor în această privinţă, în timp
ce practicarea cultului a dispărut cu totul.
Aproximativ 10% din totalul opiumului ce provine din regiunile muntoase situate
la nordul frontierei dintre Tailanda, Birmania şi Laos, ajunge în Europa Ociidentală, sub
formă de heroină, respectiv 13-15 tone.
Cele mai importante culturi se înregistrează în Burma, Afganistan, Laos, Pakistan
şi Thailanda, reprezentând aproximativ 170 de mii de hectare.
Marea majoritate a drogurilor urmează cursul rutei balcanice, tranzitând Iran,
Turcia, Bulgaria, Ungaria principala destinaţie fiind Olanda, Belgia, Germania şi Franţa.
Transformarea opiului în heroină se face în principal în laboratoarele din Iran,
Turcia şi Albania.
În Europa, cocaina şi haşişul, pătrund în cea mai mare parte prin Spania sau
Portugalia de unde, ulterior, este introdusă în tările vest-europene, cu precădere în
Germania.
România, prin aşezarea sa geografică este ţara de tranzit dinspre Orientul Mijlociu
către Europa de Vest. Ca orice ţară de tranzit, în timp, a devenit şi consumatoare.
Vânzătorii de ilizii au dus standardul morţii albe şi prin baruri, discoteci şi chiar la colţ de
stadă. Traficul de stupefiante a devenit cea mai rentabilă afacere din România,
câştigându-se astfel sume fabuloase.
II.II – Caracteristicile toxicomanilor

În literatura de specialitate, analizându-se etiologia complexă şi complicată, de natură


socio-psiho-medicală a conduitelor toxicomane clasice, unde sunt abordate în special sau
exclusiv toxicomaniile cu dependenţă de substanţe, s-a ajuns la un set de cunoştinţe care
susţin că, în funcţie de diferiţi parametri ai consumului de droguri şi indiferent de
tipologia consumatorilor, de situaţiile concrete ale consumului şi abuzului, apariţia şi
persistenţa toxicomaniei se definesc prin acţiunea şi prezenţa a trei condiţii:
a. drogul şi caracteristicile sale;
 Dependenţa5 reprezintă nevoia toxicomanului de a-şi administra droguri. Ea
poate fi fizică sau psihică.
Dependenţa fizică nu se întâlneşte la toate tipurile de droguri. Când apare ea se
manifestă sub forma unor stări patologice care constau în necesitatea organică de
a folosi droguri pentru a evita tulburările ce apar la încetarea utilizării. Ea apare
mai ales la derivaţii opiului (heroina, morfina).
Dependenţa psihică este cea mai importantă. Ea constă în modificări de
comportament şi o stare mentală particulară însoţită de necesitatea psihică
imperioasă de a-şi administra substanţe periodic sau continuu pentru o stare de
bine sau pentru a înlătura desconfortul psihic. Este întâlnită la toate tipurile de
droguri.
 Sevrajul6 este întreruperea folosirii unei substanţe în mod brusc sau treptat,
urmată de anumite simptome. Acesta se manifestă atât fizic cât şi psihic.
Sevrajul fizic, în cazul căruia se impune un examen medical, reprezintă
dezechilibrul biologic dintre substanţele pe care le primea corpul şi pe care nu le
mai primeşte la un moment dat. Acest tip de sevraj necesită asistenţă medicală şi
trebuie uneori chiar susţinut de o anume medicaţie. Dar poate fi un simplu
moment neplăcut care poate fi depăşit şi fără ajutorul medicamentelor:
simptomele sunt uşoare şi se manifestă, de exemplu, sub forma unui tremur al
extremităţilor la trezirea din somn sau prin transpiraţie abundentă. Sevrajul fizic
se limitează adesea la aceste simple manifestări şi mulţi consumatori îl suportă
fără îngrijire medicală. Acest tip de sevraj apare mai frecvent la consumatorii de
heroină.
Sevrajul psihologic, pe de o parte, face apel la capacităţile psihice ale individului:
capacitatea de a traversa doliul ulterior încetării consumlui, capacitatea de a
accepta o perioadă de disconfort temporar (deprimarea, oboseală, lipsa de interes,
iritabilitate, nervozitate), capacitatea de a accepta schimbări în deprinderile
cotidiene.
 Toleranţa apare atunci când organismul se obişnuieşte cu prezenţa unei anumite
substanţe şi se adaptează la acesta. Ca atare, pentru obţinerea unei anumite stări,

5
Ruxandra Răşcanu, Mirela Zivari, Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog, editura Ars
Docendi, Bucureşti, 2002, pp. 336-337;
6
Etienne Gaudet, Drogurile şi adolescenţa. Răspunsuri la întrebările părinţilor, editura Minerva, Bucureşti,
2006, p. 46;
toxicomanul trebuie să mărească doza. Astfel, un toxicoman ajunge să suporte
doze care pentru persoanele neconsumatoare ar fi fatale.

b. consumatorul cu însuşirile sale fizice, caracteristicile sale psihologice şi


rolurile sociale7. Caracteristicile persoanei consumatoare vizează elemente foarte
diverse şi complexe, aşa cum este şi natura umană. Una dintre caracteristicile cele
mai importante se referă la parametri fiziologici şi fizipatologici.
 Parametrii fiziologici au în vedere talia, greutatea, vârsta, sexul individului şi ei
influenţează direct efectul drogului, prin intermediul relaţiei acestora cu volumul
de distribuire a respectivei substanţe.
 Dintre parametrii fiziopatologici, cel mai important este starea de sănătate a
individului, ce influenţează în principal absorbţia şi eliminarea substanţei şi, prin
acesta, efectul drogului, există o variabilitate a efectului, dependenţa de prezenţa
unor leziuni organice care reprezintă substratul unor eventuale afecţiuni psihice.
Caracteristicile psihologice ale consumatorului se referă la elemente de natură
psihologică referitoare sau generate de expectanţele cu privire la efectele
drogului, precum şi la experienţa anterioară în zona toxicomaniei. De multe ori,
obţinerea unui efect plăcut este rezultatul unui comportament învăţat prin
repetarea experienţei şi prin ajustarea modificărilor senzoriene, perceptive, în
funcţie de dispoziţia în care se află persoana, înaintea introducerii drogului în
organism. Gradul în care persoana va resimţi, efectul va fi crescut dacă dispoziţia
sa coincide cu tipul de acţiune pe care drogul îl exercită. De asemenea, cu cât
activitatea desfăşurată sub acţiunea drogului este mai simplă, concretă, mai bine
învăţată sau comportamentul este mai puţin motivat şi mai bine achiziţionat, cu
atât realizarea şi finalitatea acesteia vor fi mai puţin afectate.
c. contextul socio-cultural, cu subculturile specifice8. Elemetele de context social
se referă la următoarele aspecte ce influenţează destul de serios fenomenul
toxicomaniei:
 mediul fizic influenţează comportamentul toxicoman, întrucât în funcţie de
trăsăturile mediului fizic în care este consumat drogul, efectul acestuia, exprimat
prin manifestări compoartamentale ale individului, va fi diferit: mediul indiferent
sau ostil afectează în sens negativ comportamentul consumatorului şi efectul
obţinut.
 mediul social vizează relaţia ce se stabileşte între consumator şi drogul
întrebuinţat, relaţie ce depinde de prezenţa altor persoane şi de comportamentul
lor în momentul utilizării substanţei: dacă utilizarea de droguri este acceptată,
încurajată, ghidată de către persoane aflate în compania consumatorului în mod
frecvent, constant, formând grupul său de apartenenţă, atunci efectele drogului
vor fi resimţite ca fiind cele dorite, căutate.

7
George Neamţu, Dumitru Stan, Asistenţa socială. Studii şi aplicaţii, editura Polirom, Iaşi, 2005, p. 393;
8
George Neamţu, Dumitru Stan, Asistenţa socială. Studii şi aplicaţii, editura Polirom, Iaşi, 2005, p. 393;
II.III – Tipul si stilul consumatorului de droguri

Clasificarea tipurilor de toxicomani se poate face utilizând criterii diverse: cel mai
adesea se „apelează la cele ţinând de natura consumului, acolo unde este prezentă o
substanţă consumată sub forma unor doze în secvenţe diverse, cu care se corelează de
obicei criteriile cantitativiste (cantitatea de drog dintr-o doză, frecvenţa dozelor, tipurile
de substanţe consumate), însă o astfel de tipologie este utilă doar în măsura în care
criteriul respectiv este dublat şi de cel calitativ (cât de toxic este consumul şi care sunt
efectele disfuncţionale).”9
Etienne Gaudet a conceput o tipologie a adolescentului consumator de droguri în
corcondanţă cu practica sa în acest domeniu10.

Non consumatorul sau abstinentul


Este vorba despre tânărul care nu a consumat niciodată sau despre cel care a
consumat Unii tineri declară că sunt non-consumatori...de la prima lor experienţă de
vinerea trecută! Alţii, adepţi ai unor teorii vehiculate de grupurile de sprijin reciproc
(Narcoticii Anonimi) afirmă că sunt dependenţi şi că vor fi dependenţi toată viaţa.
Etienne Gaudet consideră că poate fi considerat non-consumator un tânăr care a încetat
consumul de trei luni (fără recăderi). Perioada este relativ lungă pentru un adolescent şi
trebuie ca în timpul acesta să fi început anumite schimbări semnificative în stilul lui de
viaţă (activităţi, prieteni, atitudinea faţă de şcoală, relaţia cu părinţii).

Exploratorul
Deoarece tânărul este curios şi vrea să ştie totul, îşi poate dori să experimenteze
consumul unor substanţe diferite, precum şi variatele moduri de a le consuma. Doreşte de
fapt să le cunoască gustul şi efectul. Această etapă de exploatare este prezentă la
începutul adolescenţei (între 12-14 ani). Este evident că una sau două încercări sunt întru
totul eficiente pentru ca tânărul să îşi facă o părere clară despre ele. Dacă însă un tânăr de
18 ani susţine că după patru ani de consum regulat este încă în căutarea diferitelor faţete
ale canabisului, atunci se pune problema dacă mai este vorba despre explorare.
Consumatorul social sau ocazional
Deoarece drogurile şi alcoolul sunt recunoscuţi „lubrifianţi sociali” este normal să
fie prezente acolo unde oamenii petrec şi se întâlnesc. Consumatorul social utilizează
substanţa în scop recreativ: el caută plăcerea, efectul, partea specială a situaţiei. Odată
petrecerea terminată, el îşi reia activităţile obişnuite fără consecinţe negative, şi fără
probleme.

Consumatorul permanent
Acestă categorie de consumatori, mai greu de definit, cuprinde două grupe: micul
consumator permanent şi marele consumator permanent.

9
George Neamţu, Dumitru Stan, Asistenţa socială. Studii şi aplicaţii, editura Polirom, Iaşi, 2005, p. 378;
10
Etienne Gaudet, Drogurile şi adolescenţa. Răspunsuri la întrebările părinţilor, editura Minerva,
Bucureşti, 2006, pp. 51-54;
a. Micul consumator permanent. Este vorba despre adolescentul care consumă o
dată sau de două ori pe săptămână, de obicei în week-end. El îşi alege un loc unde
riscurile de a fi surprins sunt minime. Îşi planifică în aşa fel consumul încât să nu
aibă consecinţe negative pentru el: fumează seara devreme pentru a se putea
întoarce acasă noaptea „cu stomacul gol”. Va alege substanţe care nu îl
dezechilibrează pe o perioadă mai lungă şi se va înconjura de prieteni care
practică acelaşi tip de consum. Este de multe ori vorba despre adolescenţii relativ
funcţionali în viaţa de fiecare zi care reuşesc să îşi plătească propriul consum. Se
întâmplă uneori ca mai mulţi tineri să pună la un loc banii pe care îi au pentru a-şi
putea cumpăra şi împărţi drogurile.
b. Marele consumator permanent. Pentru acest gen de persoane, consumul ocupă
un loc din ce în ce mai mare. Este vorba despre adolescenţi care consumă de trei
până la patru ori pe săptămână; la acest nivel, consumul se întinde pe parcursul
întregii săptămâni. În acelaşi timp creşte gradul de risc: cu cât frecvenţa
consumului este mai mare cu atât creşte riscul de a suporta consecinţe negative.
Tânărul care consumă în mediul şcolar se expune consecinţelor legale (urmărirea
judiciară, eliminare). De asemenea, există riscul să îi scadă capacităţile de
învăţare (memoria, puterea de concentrare, motivaţia) şi astfel rezltatele sale
şcolare vor fi tot mai slabe. Anturajul lui este în general alcătuit din alţi
consumatori permanenţi, iar o mare parte din banii de buzunar se duc pe droguri,
ceea ce îi reduce alte ieşiri sociale (cinema, cafenea). Acest tip de consumator este
din ce în ce mai puternic ancorat în stilul său de viaţă.

Supraconsumatorul
Este vorba despre adolescentul a cărui viaţă se învârte în jurul consumului. El
merge la şcoală pentru a consuma droguri cu amicii lui sau pentru a vinde droguri. Cercul
lui de prieteni este construit exclusiv din alţi tineri care consumă droguri la fel ca el.
Există prea puţin loc în viaţa lui pentru activităţi care să nu includă posibilitatea de a
consuma droguri; dacă trebuie să aleagă între a merge cu prietena lui la cinema sau a
consuma droguri cu amicii, decizia este imediat luată! În plus, deoarece consumă zilnic,
veniturile lui trebuie să crească corespunzător: sau va găsi un loc de muncă bine remediat
sau se va ocupa să vândă droguri pentru a-şi finanţa propriul consum. Cantitatea de
substanţe consumate trebuie şi ea să crească deoarece consumul este cotidian. Ajunge în
punctul în care nu îşi mai concepe viaţa decât intoxicat.
Abuzivul
De data aceasta nu este vorba de frecvenţa consumului, ci de cantitatea de
substanţă consumată. Consumatorul abuziv este acela care consumă mari cantităţi de
substanţe sau le amestecă cu uşurintă. Scopul lui: să se dezlănţuie. Este tipul de
consumator „extrem”, care încearcă să se desprindă de realitate. De multe ori, acest tip de
consumator se foloseşte de droguri pentru a-şi controla emoţiile, pe care astfel ar fi
imposibil să le suporte: eşecuri şcolare, rupturi amoroase, idei suicidare. Este puţin
apreciat de ceilalţi tineri fiindcă întotdeauna trebuie dus acasă la terminarea petrecerii, nu
de puţine ori bolnav sau în crize de plâns.
Există şi supraconsumatorul abuziv. Această consumă zilnic mari cantităţi de
substanţe. Având o toleranţă mare la drog, el trebuie să mărească tot timpul cantitatea
consumată pentru a obţine acelaşi efect. Aşa se face că există tineri care, drogându-se de
dimineaţă pănă seara, consumă între 4 şi 5 grame de canabis pe zi.
În timpul adolescenţei tânărul consumator trece frecvent de la un tip de consum la
altul. El poate, de exemplu, să îşi restrângă consumul în timpul anului şcolar, pentru a-l
intensifica în timpul verii. Adolescenţei poate de asemenea să consume cantităţi mai
mari, în perioade de criză personală (despărţire amoroasă, mutare în altă locuinţă, divorţ
al părinţilor).
Există un întreg proces prin care persoanele consumatoare de droguri trec înainte
ca dependenţa să devină un stil de viaţă. Acest proces începe, pe de o parte, prin
sublinierea aspectelor pozitive ale consumului, pe de altă parte, prin observarea faptului
că o anumită categorie de oameni consumă droguri (prieteni, colegi, rude). În faţa acestei
realităţi, o persoană poate să încerce să consume droguri. Dacă prima încercare oferă
rezultate pozitive, atunci experienţa consumului de droguri poate fi repetabilă.
Consumul de droguri, în special opiacee, conduce în timp către apariţia
sindromului deficitar. Acesta se caracterizează prin existenţa a trei elemente definitorii:11

 Deficitul de activitate: stilul de viaţă al consumatorului de droguri este centrat pe


procurarea drogurilor în detrimentul altor tipuri de activităţi. Persoana dependentă
îşi organizează viaţa în jurul obţinerii drogurilor astfel încât încetează în a mai fi
interesat să achiziţioneze şi alte experienţe de viaţă.
 Deficitul de operare intelectuală: apar dificultăţi de concentrare şi menţinere a
atenţiei, lacune de memorie.
 Deficitul de afectivitate: singura relaţie învestită afectiv este relaţia cu drogul.
Dependenţa de droguri conduce către imposibilitatea de a avea relaţii umane
reale, iar singura relaţie valabilă este relaţia cu drogul şi sentimentele pe care
acesta le produce, consumatorul de droguri valorizând sentimentele persoanale
mai mult decât oamenii şi comportamentele lor.
Simplul fapt de a consuma droguri nu reprezintă însă un indicator al instalării
dependenţei. Existenţa unui consum frecvent, asociat cu anumite modificări
comportamentale, poate să conducă către ideea dezvoltării fenomenului dependeţei. În
momentul în care consumul de droguri devine o preocupare zilnică, asociată cu o serie de
comportamente care implică un consum mare de timp, bani şi energie, atunci este vorba
despre formarea unui stil de viaţă centrat pe dependenţă. Caracteristicile acestui stil de
viaţă sunt:12

 Relaţia cu familia. În cele mai multe dintre situaţii, familia află despre existenţa
comportamentului de consum de droguri la mai mult timp de la debutul său,
moment în care dependenţa fizică şi cea psihică sunt deja instalate. Această
situaţie apare din diverse motive (consumatorul este implicat într-un proces penal,
cere ajutorul părinţilor), dar în special datorită unor comportamente pe care le
adoptă în familie şi pe care membrii săi încep să le observe. În cazul celor care
consumă heroină, el începe chiar să sustragă anumite obiecte din locuinţă, pe care
11
Valentin Schiaucu, Rob Canton (coord.), Manual de probaţiune, editura Euro Standard, Bucureşti, 2008,
p. 221;
12
Valentin Schiaucu, Rob Canton (coord.), Manual de probaţiune, editura Euro Standard, Bucureşti, 2008,
pp. 221-222;
le vinde ulterior pentru a-şi face rost de sumele necesare pentru procurarea
drogurilor. Îşi neglijează treptat responsabilităţile atribuite în cadrul familiei,
justifică lipsa de la domiciliu prin petrecerea timpului liber în compania
prietenilor, se simt iritaţi când ceilalţi îi critică stilul de viaţă şi comportamentul
de consum.
 Relaţia cu şcoala. În mod semnificativ experienţele din timpul perioadei şcolare
reprezintă factori semnificativi în conturarea unui stil de viaţă ulterior. Faptul că
iniţierea în consumul de droguri apare, de regulă, în timpul anilor de şcoală
creează în timp o serie de dificultăţi (absenteism, dificultăţi în a face faţă
programului şcolar) care pot să conducă ulterior către întreruperea studiilor. Odată
cu trecerea timpului, perspectivele de reintegrare şcolară a persoanelor
dependente de droguri sunt din ce în ce mai reduse datorită formării unei lipse de
încredere în capacităţile lor proprii şi o slabă apreciere a potenţialelor performanţe
şcolare.
 Relaţia profesională. Datorită faptului că debutul în consumul de droguri se
produce de obicei în timpul perioadei şcolare, în timp se înregistrează dificultăţi
de adaptare şi concentrare la cerinţele impuse de standardele educaţionale şi chiar
abandonul şcolar. Din acest motiv, persoanele consumatoare de droguri nu
reuşesc întotdeauna să dobândească o calificare profesională care să le permită
prestarea unei activităţi calificate, întâmpinând dificultăţi în găsirea unui loc de
munc. Pe de o parte categoria celor care reuşesc să se integreze din punct de
vedere profesional înregistrează fie o experienţă profesională redusă,
discontinuităţi în istoria profesională, fie abandonează locul de muncă datorită
dificultăţilor de natură fizică sau psihică care apar şi care îl împiedică efectiv să
presteze o muncă sub cerinţele legate de timp, punctualitate, concentrare sau efort
fizic.
 Relaţiile sociale. Există o relaţie bidirecţională între consumul de droguri şi viaţa
socială, în sensul determinării şi condiţionării reciproce. Debutul şi menţinerea în
comportamentul de consum se produc în contextul unor relaţii sociale. Unele
persoane susţin că dependenţa de droguri produce în timp o alterare a reputaţiei şi
contactului cu persoanele din jur, situaţie ce conduce la o restrângere, limitare
treptată a vieţii sociale a individului. Activităţile de petrecere a timpului liber sunt
orientate către ideea procurării şi consumului dedroguri în compania altor
persoane, care au adoptat acelaşi stil de viaţă centrat pe un singur element: drogul.
 Probleme de natură juridică. Comiterea unei infracţiuni şi implicarea într-un
proces penaladuc o nouă perspectivă vieţii persoanei consumatoare de droguri,
care îi poate pune în pericol unul dintre atributele fundamentale ale vieţii sale:
libertatea. Existenţa acestei situaţii poate să constituie un motiv relevant pentru
intrarea în tratament, mizând pe factorul decizional (spre exemplu, instanţa) care
ar putea oferi o reducere a pedepsei sau o alternativă la pedeapsa cu închisoarea
ca urmare a interesului pentru rezolvarea dependenţei de droguri, posibil uan din
cauzele comiterii unor infracţiuni.
 Sănătatea fizică. Deşi de cele mai multe ori, au cunoştinţă depsre modul în care
drogurile produc consecinţe în plan fizic, oamenii continuă să consume chiar în
situaţii aflate la limita condiţiilor igienico-sanitare, folosind, de exemplu, în
comun echipamentul de injectare. Acest tip de comportament, conduce în timp la
apariţia bolilor, colaterale asociate consumului de droguri: hepatita B şi C, TBC.
De asemenea, intervin modificări în ritmul somn-veghe, tulburări ale alimentaţiei,
senzaţia de sete, tremor, dureri musculare. Consumul de droguri se desfăşoară
zilnic în principiu după un program structurat, în funcţie de simptomele fizice
care apar: sfârşitul serii pentru a adormi, dimineaţa pentru a se putea mişca şi
elimina durerile musculare şi la prânz pentru a elimina starea de agitaţie.

II.IV – Complicatii ale dependentei de substante psihoactive

Tulburările somatice datorate consumului de drog reprezintă o problemă foarte


gravă. În afară de reacţii la supradoză şi de manifestările sindromului de abstinenţă, cele
mai multe complicaţii somatice sunt infecţii locale sau generalizate datorate administrării
intravenoase a drogului. Această cale este preferată de cele mai multe persoane, pentru a
obţine un efect puternic şi rapid al drogului, în special opiacee, barbiturice, amfetamine,
folosirea intravenoasă a acestor substanţe are consecinţe grave atât local cât şi general.
Printre efectele locale se numără infecţii la locul injectării, leziuni arteriale. Efectele
generale se datorează transmiterii infecţiilor, mai ales când se folosesc aceleaşi ace pentru
mai multe persoane. Utilizarea de ace contaminate pentru administrarea intravenoasă a
drogului poate cauza hepatită, tetanos, septicemie, endocardită bacteriană, precum şi
HIV/SIDA. Uzul intranazal de cocaină (prizatul) poate cauza eroziunea septului nazal.
Drogul şi modul cum este utilizat condiţionează felul complicaţiilor somatice care
ar putea interveni. Complicaţiile sunt dependente de proprietăţile farmacologice ale
drogului, cele mai cunoscute fiind sindromul de abstinenţă şi accidente datorate
supradozării. Acestea din urmă sunt de regulă rezultatul unor erori în stabilirea dozei
necesare, datorită mai ales folosirii unor produse cu concentraţii, sau de puritate diferite.
Sindromul de abstinenţă se caracterizează prin stări de anxietate, rinoree, căscat,
lăcrimare, frisoane, simptomologie care se poate agrava dacă starea de întrerupere se
prelungeşte în timp. Calea de administrarea a drogului este un factor important în
determinarea intensităţii sindromului de abstinenţă, care este mai intens la cei care îşi
administrează droguri intravenos.
Simptomele depresive sunt o complicaţie frecventă a tulburărilor cauzate de uzul
de substanţă psihoactivă şi explică parţial rata înaltă de suicid la această categorie de
indivizi.
Dependenţa de lungă durată la anumite substanţe psihoactive (în special
halucinogene, PCP, cocaină) este adesea asociată cu o reducere generalizată în
comportamentele direcţionale spre un scop (mersul la şcoală) chiar când persoana nu mai
ia substanţe de o perioadă lungă de timp. Aceasta este adesea acompaniată de depresie,
anxietate, iritabilitate şi deficite uşoare în activitatea cognitivă; dificultăţi în concentrarea
atenţiei.
Abuzul sau dependenţa de substanţe psihoactive se asociază astfel cu o deteriorare
a nivelului general de sănătate fizică şi psihică. Denutriţia şi tulburările somatice întâlnite
pot rezulta din incapacitatea de a menţine o bună sănătate fizică printr-o dietă
corespunzătoare şi o igienă adecvată.
Nici un consumator nu îşi poate finanţa vicul care devine din ce în ce mai
costisitor. Spre exemplu „un dependent de heroină care are nevoie zilnic de foarte mulţi
bani, va fi obligat să împrumute de la prieteni, cunoştinţe. Neavând posibilitatea să îi
returneze va fi determinat să fure de acasă, să comită infracţiuni cu grad ridicat de pericol
social (furt, tâlhărie, înşelăciune, prostituţie) sau să devină comerciant de stupefiante,
devenind astfel un pericol pentru prieteni şi alţi tineri.”13
Consumatorii de droguri îşi pierd libertatea, apare izolarea şi depersonalizarea iar
dificultatea de a trăi în societate este tot mai mare. Problemele se adună şi de cele mai
multe ori duc la marginalizare, la excludere.

13
Boloş Daniela, Alcoolul şi drogurile – de la experiment la dependenţă. Repere special cu privire la tinerii
de vârstă şcolară, editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2005, pag. 17;
Capitolul III – Prevenirea si reprimarea traficului
de droguri

III.I – Combaterea traficului de droguri

Activităţile din domeniul sunt desfăşurate de către structurile specializate din


cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Inspectoaratului General
al Poliţiei Române, Înspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Autorităţii Naţionale a
Vămilor.
În anumite perioade rezultatul combaterii traficului au fost afectate de „repetatele
reorganizări ale structurii specializate, de lipsa unei pregătiri profesionale adecvate, de
instabilitatea pe posturi a specialiştilor, de dotarea tehnică precară şi de numărul redus al
specialiştilor antidrog în raport cu evoluţia şi dimensiunile fenomenului.”14
În domeniul preveniri şi combaterii traficului de droguri Strategia UE urmăreşte
următorul rezultat (concret şi identificabil, până în anul 2012): „o îmbunătăţire
măsurabilă a eficienţei, eficacităţii şi a cunoştinţelor de bază în intervenţiile şi acţiunile
de aplicare a legii de către Uniunea Europeană şi Statele Membre având ca ţintă
producerea, traficul de droguri, deturnarea precursorilor din cursul legal, incluzând
deturnarea precursorilor utilizaţi pentru fabricarea drogurilor sintetice, importaţi în
Uniunea Europeană, traficul de droguri şi finanţarea actelor de terorism şi spălarea
banilor în legătură cu infracţiunile la regimul juridic al drogurilor.”

Principalele tendinţe privind evoluţia criminalităţii în domeniul drogurilor sunt:


- Amplificarea şi diversitatea fenomenului infracţional trasfrontalier;
- Modificarea continuă a rutelor utilizate şi a tipurilor de droguri traficate în funcţie
de cerinţele pieţei ilicite;
- Extinderea fenomenului infracţional din acest domeniu pe întreg teritoriul ţării;
- Amplificarea şi diversificarea criminalităţii asociate consumului de droguri;
- Diversificarea modalităţilor de spălare a banilor rezultaţi din operaţiunile ilicite cu
droguri prin racolarea unor specialişti din domeniul financiar-bancar şi coruperea
unor funcţionari publici;
- Creşterea numărului de consumatori de droguri şi, în special, a celor care preferă
amfetaminele şi cannabisul.

14
Programul Marea Alianţă Română Antidrog pentru Construirea şi Implementarea Sistemului Naţional
Integrat de Prevenire şi Combaterea Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri, 2004;
III.II – Factori de risc in combaterea traficului de droguri

Evoluţia criminalităţii este puternic influenţată de situaţiile, condiţiile sau elementele


interne şi externe care trebuie identificate, analizate şi care constituie repere pentru
stabilirea cocepţiei de combatere a acestui fenomen. Principalii factori de risc care pot
influenţa nivelul ofertei de droguri sunt:
- Poziţia României la intersecţia principalelor rute tradiţionale utilizate de
traficanţii internaţionali de droguri şi faptul că din anul 2007 ţara reprezintă
graniţa de est a Uniunii Europene;
- Creşterea fluxului de imigranţi spre România şi alte state membre ale Uniunii
Europene;
- Dezvoltarea traficului comercial prin punctele de frontieră cu consecinţe asupra
scăderii timpilor de control;
- Creşterea consumului de droguri şi în special a celor sintetice;
- Implicarea în fapte de corupţie a unor funcţionari publici care au atribuţii directe
în activitatea de control la frontieră;
- Proliferarea reţelelor teroriste interesate în obţinerea de fonduri din traficul ilicit
de droguri;
- Cooperarea insuficientă între instituţiile abilitate în reducerea ofertei de droguri.
-

III.III – Reducerea ofertei de droguri ca metoda de combatere

Obiectivul general al Strategiei Naţionale Antidrog în domeniul combaterii traficului


de droguri îl reprezintă „reducerea la un nivel cât mai scăzut al infracţionalităţii în
domeniul drogurilor şi a celei conexe, prin eficientizarea activităţilor instituţiilor
abilitate în combaterea criminalităţii organizate în legătură cu drogurile, ca rezultat al
îmbunătăţirii şi extinderii cooperării interinstituţionale interne şi internaţionale, al
consolidării legislative şi instituţionale, specializării personalului în domeniul şi
asigurării resurselor necesare.”
Obiectivele specifice prin care se propune combaterea traficului de droguri sunt:

 Îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a instituţiilor specializate faţă de traficul şi


consumul ilicit de droguri prin:
- documentarea operativă a activităţii infracţionale a grupurilor organizate de
traficanţi, a legăturilor infracţionale şi a rutelor utilizate de aceştia, a
metodelor şi mijloacelor de săvârşire a infracţiunilor la regimul drogurilor;
- corelarea activităţilor de combatere a traficului ilicit cu cele legate de
consumul de droguri şi cu măsurile de asistenţă destinate consumatorilor;
- corelarea activităţilor de combatere a microtraficului cu cele de prevenire şi
combatere a traficului transfrontalier;
- dezvoltarea sistemului de analiză operativă a informaţiilor.
 Contracararea riscurilor de către instituţiile abilitate în combaterea traficului ilicit
de droguri prin:
- colectarea în sistem informatic a datelor, monitorizarea acestora şi
dezvoltarea analizei strategice;
- dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi prognozare a fenomenului
drogurilor;
- dezvoltarea sistemului analizelor de risc;
- implementarea managementului frontierei la standarde europene şi
dezvoltarea
activităţilor specifice antidrog;
- îmbunătăţirea calităţii controlului vamal.
 Optimizarea activităţii structurilor implicate în reducerea ofertei de droguri şi
creşterea eficacităţii acestora prin:
- adoptarea şi dezvoltarea cadrului metodologic de desfăşurare a activităţilor
antidrog în raport cu cele europene;
- extinderea folosirii tehnicilor şi mijloacelor moderne de investigaţii;
- facilitarea accesului la bazele de date necesare desfăşurării activităţii de
reducere a
ofertei de droguri;
- fluidizarea schimbului de informaţii on-line între instituţii la nivel naţional şi
internaţional şi realizarea schimbului de experienţă şi bune practici în
domeniu;
- extinderea şi îmbunătăţirea cooperării interinstituţionale.
 Combaterea traficului internaţional de droguri şi precursori prin:
- intensificarea acţiunilor operative de cooperare internaţională vizând
identificarea şi anihilarea reţelelor internaţionale de trafic ce desfăşoară
activităţi infracţionale pe teritoriul ţării;
- intensificarea acţiunilor de identificare a noilor droguri de sinteză şi
extinderea colaborării interinstituţionale interne şi internaţionale în acest
scop;
- participarea la acţiuni internaţionale comune ce au drept obiectiv anihilarea
unor reţele de traficanţi, prin includerea experţilor români în echipele mixte
de acţiune;
- dezvoltarea colaborării internaţionale în vederea împiedicării deturnării
substanţelor
stupefiante şi psihotrope şi a precursorilor utilizaţi la fabricarea ilegală a
acestora din circuitul legal în traficul ilicit;
- participarea activă a României la operaţiunile interstatale: TOPAZ, PURPLE,
PRISM şi altele.
 Intensificarea măsurilor de identificare, sechestrare şi confiscare a bunurilor
folosite la săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri şi precursori şi a
produselor acestor infracţiuni şi folosirea eficientă a fondurilor realizate din
valorificarea acestora pentru susţinerea activităţilor de reducere a cererii şi ofertei
de droguri.
 Prevenirea şi combaterea practicilor de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni
 la regimul drogurilor şi precursorilor, prin măsuri comune ale structurilor de luptă
antidrog cu Banca Naţională a României şi Oficiul Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor.
 Prevenirea şi combaterea deturnării precursorilor ce pot fi utilizaţi la fabricarea
ilegală a substanţelor şi produselor stupefiante şi psihotrope.
 Îmbunătăţirea cooperării dintre instituţiile şi structurile abilitate în combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri şi crearea unei reţele integrate de
informaţii la nivel naţional privind criminalitatea în domeniul drogurilor, prin
implementarea Programului Marea Alianţă Română Antidrog (M.A.R.A.).
 Perfecţionarea legislaţiei şi a cadrului instituţional în domeniu prin adaptarea
acestora în raport cu evoluţia formelor concrete de manifestare a infracţionalităţii
în domeniu şi cu prevederile acquis-ului comunitar.
 Modernizarea dotării tehnice necesare instituţiilor abilitate în combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri la nivelul standardelor internaţionale.
 Dezvoltarea capacităţii manageriale şi a profesionalizării specialiştilor din
domeniu prin programe de cooperare internaţională.

III.IV – Institutii implicate in combaterea traficului de droguri

În contextul eforturilor actuale depuse pe plan mondial pentru contracararea


terorismului şi ţinând seama de faptul că unul dintre principalele mijloace de finanţare a
grupurilor teroriste îl constituie profiturile enorme obţinute pe piaţa drogurilor, Guvernul
României, prin instituţiile specializate, a luat măsuri deosebite pentru eradicarea acestor
fenomene.
La nivel naţional, măsurile de combatare a traficului şi a consumului ilicit de
droguri constau în totalitatea activităţilor desfăşurate în acest sens de organele
administrative publice şi organele judiciare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură
penală şi ale legilor speciale în domeniu.
Obiectivul general al tuturor instituţiilor interne implicate în combatarea traficului
ilicit de droguri îl constituie reducerea la un nivel cât mai scăzut al infracţionalităţii în
domeniul drogurilor şi a celor conexe, prin eficeintizarea activităţilor instituţiilor în
combaterea criminalităţii organizate în legătură cu drogurile, ca rezultat al îmbunătăţirii şi
extinderii cooperării interinstituţionale interne şi internaţionale, al consolidării legislative
şi instituţionale, specializării personalului din domeniu şi asigurării resurselor necesare.

Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate


Organizată şi Terorism
Prin legea nr. 508 din 2004 a fost înfiinţată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) ca structură specializată în combaterea
infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Secţiei de combatere a criminalităţii organizate şi
antidrog şi a structurilor sale teritoriale. Raţiunea înfiinţării acestei structuri a constituit-o
formarea unui corp de elită de procurori specializaţi în investigarea infracţiunilor de
gravitate maximă.
DIICOT îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriu ţării, prin procurori specializaţi
în combaterea criminalităţii organizate ţi a terorismului. DIICOT este condusă de un
procuror şef adjunct şi este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cadrul DIICOT îşi desfăşoară activitatea Serviciul de
Combatare a Trafcului Ilicit de Droguri, compus din Biroul de Combatere a Traficului
Transfrontalier de Droguri.

Inspectoratul General al Poliţiei Române


În urma alanizei situaţiei poliţieneşti din ţara noastră, a evoluţiei şi tendinţelor
criminalităţii în plan naţional şi internaţional, în consens cu recomandările OIPC-
Interpol, ale ONU şi UE, de a acţiona cu toate mijloacele legale împotriva crimei
organizate şi de a construi organisme specializate, acolo unde nu există, împotriva acestui
fenomen, la propunerea Consiliului Militar al Inspectoratului General al Poliţiei, la data
de 01.04.1993 a fost înfiinţată Brigada de Combatere a Crimei Organizate.
În vederea aplicării cadrului legal compatibilizat cu cel comunitar au fost necesare
eforturi de modificare a arhitecturii instituţionale, eforturi concretizare atât în revizuirea
conceptelor de organizare a structurii clasice ale Poliţiei Române, cât şi în înfiinţarea
unor forme ale fenomenului infracţional internaţional care au devenit din ce în ce mai
manifeste şi pe teritoriul României.
În structura organizatorică a IGPR, în cadrul Direcţiei Generale de Combatere a
Criminalităţii Organizate, funcţionează Direcţia Antidrog, unitate centrală de specialitate
a Poliţiei Române, care conduce, coordonează, îndrumă şi controlează activitatea de
profil desfăşurată de către structurile teritoriale ale Poliţiei Române de combatere a
traficului ilicit de droguri, desfăşurând totodată şi activitate operativă proprie.

Inspecoratul General al Poliţiei de Fronţieră


IGPF este unitatea centrală a Poliţiei de Fronţieră Române, cu personalitate
juridică şi competenţă teritorială pentru întreaga zonă de responsabilitate a poliţiei de
frontieră, care exercită conducerea şi răspunde de întreaga activitate a poliţiei de
frontieră, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave
circumscrise crimei organizate, migraţiei ilegale şi criminalităţii transfrontaliere comise
în zona de competenţă teritorială a Poliţiei de Frontieră, precum şi orice alte atribuţii date
în competenţa sa prin lege.
La data de 01.12.2004, în cadrul Direcţiei de Combatere a Infracţionalităţii
Transfrontaliere a fost înfiinţat Serviciul de Combatere a Traficului de Substanţe
Interzise, precum şi Biroul pentru Analiza Riscurilor, ambele structuri având atribuţii în
domeniul drogurilor şi precursorilor
Autoritatea Naţională a Vămilor
Portivit dispoziţiilot legale, Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) se
organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice şi în cadrul Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală.
În exercitarea atribuţiilor legale, ANV coordonează, îndrumă şi controlează
activitatea direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi a birourilor vamale
pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, alte produse
cu regim special, obiecte din patrimoniu cultural naţional şi urmăreşte, în cooperare cu
celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de spălare de bani prin operaţiuni vamale.
În cadrul ANV funcţionează Serviciul Antidrog şi Produse cu Regim Special,
serviciu specializat pentru coordonarea activităţii de combatare a traficului ilicit de
droguri şi a produselor cu regim special.

Agenţia Naţională Antidrog15


Funcţionează ca organ de specialitate cu personalitate juridică, în cadrul
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. ANA este cea care formulează
propuneri de politici de prevenire şi combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri.
Un alt domeniu de activitate este reprezentat de coordonarea activităţilor de reducere a
cererii şi ofertei de droguri la nivel naţional, dar şi de implementarea politicilor europene
în acest domeniu.
Planul de acţiune al Strategiei Naţionale Antidrog precum şi strategiile judeţene
Antidrog au la bază următorul cadru legislativ:
a. Hotărârea nr. 1489 din 18 decembrie 2002 privund înfiinţarea Agenţiei
Naţionale Antidrog;
b. Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri, cu modificările ulterioare.
În cadrul legislativ al ANA se înscrie şi Convenţia Unică asupra stupefiantelor din
1961, urmată de Convenţia Naţiunilor Unite din 1971 asupra substanţelor psihotrope ca şi
de Convenţia Naţiunilor Unite din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope.
Pentru buna desfăşurare a acestei activităţi de mare complexitate în răspunderea
morală, ANA a încheiat parteneriate operaţionale de colaborare la nivel central cu:
1. Ministerul Sănătăţii Publice;
2. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
3. Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse;
4. Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor;
5. Autoritatea Naţională pentru Tineret;
6. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului;
7. Administraţia Naţională a Penitenciarelor;
8. Ministerul Justiţiei;
9. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

15
Ruxandra Răşcanu, Dependenţă şi drog. Aspecte teoretice şi clinic ameliorative, editura Universităţii din
Bucureşti, Bucuresşti, 2008, pp. 264-268;
La nivel local, ANA, prin unităţile sale teritoriale – Centre de Prevenire, Evaluare
şi Consiliere Antidrog – a semnat 46 de parteneriate în scopul implementării obiectivelor
Strategiilor judeţene antidrog, cât şi la nivelul sectoarelor din capitala României.
Din punct de vedere al activităţii teritoriale, cele 46 de strategii judeţene au fost
semnate de reprezentanţii autorităţilor locale: prefectură, consiliul local. Astfel, în 2007,
Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog au implementat 53 de proiecte
inter-instituţionale de prevenire a consumului de droguri, destinate populaţiei şcolare
(CPECA – Inspectorate Şcolare Judeţene, Inspectorate de Poliţie Judeţene).
ANA supervizează proiectele naţionale şi locale inter-instituţionale antidrog în
care au fost implicaţi peste 800.000 de elevi şi încearcă măsuri de prevenire generală,
complexă şi solicitantă în mediul şcolar lucrând 40.000 de cadre didactice şi aproximativ
50.000 de părinţi.
La nivel central, ANA a încheiat 36 de protocoale cu ONG-uri din domeniul
reducerii cererii de droguri. La nivel local s-au încheiat 428 de protocoale cu organizaţii
neguvernamentale teritoriale.
Agenţia şi-a extins monitorizarea prin avizarea de voluntari antidrog. Aceştia sunt
cei pe care se bazează continuu, iar numărul lor este de 1378 din care 137 la sediul
central ANA, iar 1241 la CPECA.
Agenţia se ocupă de această formare a voluntarilor şi cooperează cu instituţii de
tip academic. La nivel naţional s-au efectuat două strategii de formare destinate elevilor
voluntari în cadrul programului naţional „Mesajul meu antidrog.”
Concluzii

În diverse feluri oamenii încearcă să fie altfel, să îşi schimbe stilul şi inclusiv
corpul. Această dorintă de a fi altfel este un răspuns la probleme mai serioase iar
neîmplinirile, nemulţumirile faţă de aspectul fizic (somatic) sunt strâns legate de o stare
de rău nedefinită, de o tristeţe, de neplăcerea faţă de viaţă. În aceste circumstanţe oamenii
apelează la câte un „elixir” ca să îşi dobândească fericirea la care aspirăm cu toţii. Tot
mai frecvent tineri ori adulţi, femei ori bărbaţi, săraci sau bogaţi, instruiţi sau necalificaţi
doresc să facă totul pentru ca în coordonatele generale să fie altfel, să fie altul, alta, să fie
şarmanţi. Astfel în acest context se apelează la droguri care pot schimba dispoziţia, care îi
pot face pentru un scurt timp seducători, însă nu toţi realizează cât de periculoase sunt
pentru organism şi pentru relaţiile interpersonale, deoarece acestea ajung să ducă la
marginalizare, şi să excludă din viaţa socială.
Nu toţi suntem egali în faţa drogurilor. Unii au nevoie de de ani pentru a fi
„corupţi” de droguri, pe când alţii cad victime încă de la prima încercare. Această
„inegalitate poate avea rădăcini în traumele din copilărie sau în predispoziţia naturală a
unui individ sensibil la stres care devine neputincios în faţa problemelor vieţii. Acţiunea
acestui flagel are un deznodământ fatidic: toxicomania, rezultatul provocat fiind de cele
mai multe ori acelaşi – detaşarea temporară a omului de problemele vieţii şi plăsmuirea
unei lumi artificiale a dorinţelor lui, plină de extaz, senzaţie care lipseşte din viaţa
cotidiană. Mecanismul de antrenament provoacă intervenţia unei părţi din funcţiile
memoriei: amintirea stimulativă de plăcere conduce la o dorinţă necontrolată de
regăsire.”16
Percepţia populaţiei despre droguri este diferită, dar multe persoane cu traume,
stresate, depresive, instabile le consideră ca pe ceva normal de consumat, ca pe ceva care
creează stări deosebite, care fac persoane „încântătoare” uitând în mod conştient sau mai
puţin conştient că ele duc la marginalizare sau la excluziune din comunitate.
Cine îşi asumă riscul de a consuma droguri ilicite trebuie să cunoască legea şi ce
implicaţii reprezintă încălcarea ei pentru că decizia de a consuma şi abuza de drog este
ceva personal, nu este hotărârea altuia sau altora.
Moleculele din care sunt alcătuite drogurile au forţa unei veritabile capcane
pentru suflet, pentru psihicul uman şi fie că e vorba de haşiş ori cocaină doza necesară
pentru a deveni dependent variază de la un individ la altul. Motivele pentru care unele
persoane se simt puternic atrase de droguri sunt extrem de diferite şi greu de explicat dar
ceea ce pare a fi acceptat este că ele reprezintă un pericol major pentru organism, o
adevărată capcană atât pentru cei avizaţi dar mai ales pentru cei neinformaţi.
Sub influenţa drogurilor consumatorilor li se pare că au o capacitate mai mare de
muncă, că au o creativitate mai evidentă, că au performanţe semnificative, că le dispar
angoasele, se instalează un calm aparent în care relaţiile cu familia sau prietenii se
ameliorează, dar toate sunt doar iluzii şi se transformă rapid în coşmar.

16
Constantin Victor Drăghici, Adriana Camelia Voicu, Adrian Iacob, Denis Eugen Benegui, Traficul şi
consumul de droguri în penitenciar, editura Sitech, Craiova, 2009, pag. 32;
Medicii, psihologii, părinţii pot observa că după consumul iniţial se instalează o
stare plăcută de euforie, la doze cronice sau brutale poate apărea obişnuinţa, iar efectele
scontate de consumator îşi pierd intensitatea iniţială. Atunci persoana care a consumat
drogul mai mult timp, caută senzaţiile cunoscute, iar pentru revenirea la nivelul anterior,
dorit se ajunge la doze mărite. Pentru a mări dozele consumatorul nu este întotdeauna
pregătit psihic, fizic şi material (drogul întotdeauna costă) fapt care îl va determina să
facă o serie de combinaţii sperând că însumând substanţele acestea vor difuza în
organism şi el va retrăi starea care începe să îi lipsească precum aerul. Este intrarea clară
într-o fază critică atât pentru consumator dar mai ales pentru familia nepregătită, pentru
medic şi psiholog care împreună trebuie să adapteze desiponibilităţi şi tratamentele
medicopsihosociale.
Din ce în ce mai frecvent sunt percepute relativ discret afirmaţii de genul „nu mai
pot trăi fără haşiş, coca, etc” acest risc este valenţat de trăirile în plan psihic, din care
pacientului i se pare că nu mai poate ieşi, că ar avea nevoie de un efort supraomenesc.
Dacă nu toţi consumatorii ajung la acest risc, la supradoză, la sinucidere, în acelaşi timp
toate drogurile prin ambivalenţa lor devin extrem de inportante pentru om, pentru
sănătatea şi viaţa lui.
Dependenţă sau adicţie, consum sau obişnuinţă, toleranţă sau violenţă, toate
acestea îşi au rolul şi importanţa lor în efortul conjugal al specialiştilor, al organizaţiilor
nonguvernamentale, la nivel naţional pentru ca „moartea albă” să nu mai secere vieţi la
început de drum. Strategiile naţionale antidrog trebuie concepute pe baza informaţiilor
complexe din acest domeniu, pe baza cunoaşterii profunde a pericolelor şi capcanelor.
În acelaşi timp este nevoie de defrişarea unor căi mai puţin accesibile ale psihismului
uman pe care mulţi încearcă să le transverseze singuri sau în grup. Aceştia sunt de regulă
într-o mare nesiguranţă, într-o bulversare în care nu ştiu să ia decizii bune pentru ei,
oricum, sunt într-o suferinţă psihică din care pot învăţa cu ajutorul specialiştilor să iasă,
să reziste, să se schimbe.
Fenomenul dependenţei ia amploare pe zi ce trece. Deşi dependenţii de droguri
sunt “consideraţi nişte delincvenţi, ei sun, în realitate, oameni bolnavi, ajunşi în stare de
iresponsabilitate pentru faptele lor. Încorsetaţi de suferinţă, dispreţuiţi şi marginalizaţi, se
topesc încet dar sigur. Se sting neînţeleşi de nimeni, sufletele lor zdrobite de durere, se
zbat între minciună şi adevăr, între zi şi noapte.”17

17
Constantin Victor Drăghici, Adriana Camelia Voicu, Adrian Iacob, Denis Eugen Benegui, Traficul şi
consumul de droguri în penitenciar, editura Sitech, Craiova, 2009, pag. 14;
Bibliografie

1. Boloş Daniela, Alcoolul şi drogurile – de la experiment la dependenţă. Repere


special cu privire la tinerii de vârstă şcolară, editura Eurodidact, Cluj-Napoca;
2. Cicu Gabriel, Podaru Dana, Moldovan Ana Maria, Prevenire şi consiliere
antidrog. Manual de formare în prevenire antidrog, editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004;
3. Cioclei Valerian, Manual de criminologie, ediţia a 4-a, editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2007;
4. Drăghici Constantin Victor, Voicu Adriana Camelia, Iacob Adrian , Benegui
Denis Eugen, Traficul şi consumul de droguri în penitenciar, editura Sitech,
Craiova, 2009
5. Gaudet Etienne , Drogurile şi adolescenţa. Răspunsuri la întrebările părinţilor,
editura Minerva, Bucureşti, 2006;
6. Marin Iulina Marcel, Cooperarea internaţională privind combatarea traficului
ilicit de droguri, Bucureşti, 2009;
7. Mihai Sanda Luminiţa, 14 paşi în lumea drogurilor, Bucureşti, 2005;
8. Neamţu George, Stan Dumitru , Asistenţa socială. Studii şi aplicaţii, editura
Polirom, Iaşi, 2005;
9. Prelipceanu Dan, Mihalcea Carmen, Simache Daniela, Ghid de tratament în
abuzul de substanţe psiho-active, editura Info Medica, Bucureşti, 2002;
10. Răşcanu Ruxandra, Zivari Mirela, Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de
drog, editura Ars Docendi, Bucureşti, 2002;
11. Schiaucu Valentin, Canton Rob (coord.), Manual de probaţiune, editura Euro
Standard, Bucureşti.
*Codul Penal al României;
* Hotărârea nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulemantului de aplicare a
dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului illicit de droguri;
* Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului illicit
de droguri;
*Strategia Uniunii Europene pe Droguri 2005-2012;
*Strategia Naţională Antidrog 2005-2012;
*Programul Marea Alianţă Română Antidrog pentru Construirea şi Implementarea
Sistemului Naţional Integrat de Prevenire şi Combaterea Traficului şi Consumului
Ilicit de Droguri, 2004;
*Raport naţional privind situaţia drogurilor, 2007.