UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI „REGELE MIHAI

I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURA
SPECIALIZAREA UTILIZAREA DURABILA A TERENURILOR AGRICOLE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

REFERAT
CONSERVAREA FERTILITĂȚII SOLULUI ȘI
MANAGEMENTUL NUTRIENȚILOR

MASTERAND: MANCIU FLORINA

ANUL I , SEMESTRUL II
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
ȘEF LUCR.DR. CRISTA FLORIN

2017 TIMIȘOARA
FERTILIZAREA CEREALELOR PĂIOASE

2
Cuprins

1.GENERALITĂȚI.................................................................................................................................. 4
2.FERTILIZAREA GRÂULUI............................................................................................................. 7
2.1 Fertilizarea de toamnă a grâului cu îngrășăminte complexe.............................................................. 7
2.2Fertilizare cu gunoi de grajd la cultura de grâu ................................................................................... 8
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................................................... 8

3
 1. GENERALITĂȚI

Aplicarea îngrăşămintelor la cereale păioase are ca obiectiv realizarea optimului

economic între randamentul culturii şi costurile ocazionate de fertilizare.

Principiile de bază care se iau in

consideraţie la stabilirea strategiei de
fertilizare sunt:

cerinţele de consum ale culturii;

evoluţia azotului furnizat de sol în cursul

perioadei de vegetaţie;

posibilităţile de utilizare de către plante a azotului

furnizat de sol sau provenit din îngrăşămintele
aplicate.

Fig.1 Principiile de bază

Cerinţele globale de N (azot), P (fosfor) şi K (potasiu) pentru realizarea unui randament

economic optimal sunt diferite de la un an la altul. Pentru l00kg boabe, plus producţia
corespunzătoare de paie, grâul exportă din sol următoarele cantităţi de elemente nutritive: 2,3-3,3
kg N; l,1-1,8 kg P2O5 şi 1,9-3,7 kg K2O pentru producţii de boabe cuprinse între 2500 si 5500
kg/ha.
Ritmul de absorbţie a elementelor nutritive este în funcţie de dezvoltarea culturii şi
urmează o curbă caracteristică:
 până la sfârşitul înfrăţirii (etapa vegetativă) cantitatea absorbită este scăzută, în medie 40
kg N/ha.

4
  începând cu alungirea paiului (începutul lunii aprilie) absorbţia azotului se intensifică şi
se menţine constantă cât timp planta fotosintetizează (coacerea în lapte), fiind influenţată
de condiţiile de creştere ale culturii (densitatea lanului, gradul de îmburuienare, atacul de
boli şi dăunători, evoluţia temperaturilor şi repartiţia precipitaţiilor).
Posibilităţile de utilizare a azotului de către plante în sol profund, în condiţii normale de
creştere, cultura de grâu are capacitatea de a utiliza în întregime azotul furnizat de sol şi prezent
pe profil pe adâncimea de 1-1,5 m, în funcţie de tipul de sol.
Azotul aplicat ca îngrăşământ este explorat de cultura din stratul superficial de sol,
deoarece în cazul unei culturi în creştere, fluxul de apă în profunzime este limitat deoarece
cultura absoarbe toată apa din precipitaţii care penetrează solul, iar azotul nu este antrenat pe
profil. Până la venirea iernii grâul consumă cantităţi mici de azot (formează numai 5% din
biomasa epigee, 3-4 frunze şi 2-3 fraţi uneori), motiv pentru care nu este obligatorie aplicarea
îngrăşămintelor cu azot toamna, fiind folosit azotul rămas de la planta premergătoare sau rezultat
prin mineralizarea materiei organice în stratul superficial de sol.
Dezvoltarea sistemului radicular în profunzime este mai rapidă în absenţa aportului de
îngrăşăminte cu azot în toamnă. Efectul îngrăşămintelor şi a fracţionării dozei asupra evoluţiei
culturii
Regula generală este:
 îngrăşămintele cu P şi K datorită mobilităţii reduse în sol, se aplică înainte de azot, în
doza de 60-120 kg/ha P2O5 şi 60-80 kg/ha K2O, pentru a fi încorporate în sol în zona de
activitate maximă a sistemului radicular (stratul arabil), sau la pregătirea patului
germinativ în cazul folosirii îngrăşămintelor complexe.
 îngrăşămintele cu N, datorită mobilităţii ridicate se aplică fracţionat, în funcţie de
cerinţele plantelor pe faze de vegetaţie.
Mărimea dozei de N pentru condiţiile din România este cuprinsă între 70 şi 120 kg N
s.a./ha, iar pe terenurile agricole bine cultivate şi după premergătoare favorabile, în principiu nu
trebuie aplicate îngrăşăminte cu N în toamnă.
Fracţionarea dozelor pe faze de vegetaţie cheie, permite creşterea randamentului, o mai bună
utilizare a îngrăşămintelor aplicate, orientarea structurii vegetaţiei şi o măsură preventivă
împotriva bolilor foliare sau a căderii lanului. Dacă cultivatorii de grâu aveau ca obiectiv numai
obţinerea de producţii ridicate, în prezent trebuie să fie preocupaţi şi de calitatea tehnologică a
recoltei, iar fertilizarea cu N şi fracţionarea dozelor, influenţează în mare măsură indicii de
calitate la grâu.
Rolul fracţionării dozei de N la sfârşitul iernii, înainte de reluarea vegetaţiei, aplicarea
unei fracţiuni din doză are ca efect:
- dezvoltarea armonioasă a unui număr de fraţi, fără momente de stres determinat de
concurenţa între plante;
- stimularea producţiei fraţilor în cazul lanurilor cu densitate redusă;
- dezvoltarea fraţilor apăruţi mai târziu în cazul culturilor cu densitate mică, încât să fie
capabili să formeze spic.

5
 Un exces sau deficit în aprovizionarea cu N în acest stadiu va provoca un exces sau
deficit de tulpini capabile să formeze spic, care va afecta structura ideală a populaţiei vegetale.
Este preferabil de a limita această primă fracţiune la 30-40 kg de N pe ha, deoarece:
- pierderile de N prin denitrificare nu sunt neglijabile;
- va fi posibilă o adaptare a fracţiunii următoare fără să fie afectată cultura;
- coeficientul real de utilizare a azotului din îngrăşămintele aplicate în toamnă sau la
sfârşitul iernii, rareori depăşeşte 50 %.
La alungirea paiului sfârşitu iernii 30-40, 50-60 la alungirea paiului şi 30-40 kg N
începând cu stadiul spic la l cm , fraţii suficient dezvoltaţi intra în faza de alungire a paiului -
(începutul lunii aprilie), creşterea culturii este accentuată, iar cerinţele pentru N sunt ridicate.
Aportul de N în această fază are ca scop:
- aprovizionarea cu N a fraţilor care vor da spic, pentru o dezvoltare armonioasă a paiului
şi a spicului;
- reglarea numărului de fraţi care vor forma spic.
Dacă se manifestă un deficit de N în timpul alungirii paiului, va rezulta un număr
insuficient de spice/mp şi/sau spiculeţe sterile la baza şi vârful spicului.
Aprovizionarea abundentă cu N se soldează cu o densitate excesivă a lanului
determinând:
- o concurenţă accentuată între fraţi pentru azot, apă şi lumină, tulpinile vor fi firave,
spicele vor avea multe spiculeţe sterile;
- sensibilitatea plantelor la boli criptogamice şi cădere.
Pentru stabilirea corectă a fracţiunii de N care se aplică în această fază se ţine cont de:
- durata perioadei de alungire a paiului şi faptul ca sistemul radicular se dezvoltă în
profunzime, explorând rezervele de N de pe profilul de sol;
- mineralizarea materiei organice este favorizată de creşterea temperaturii şi sunt
eliberate cantităţi importante de N accesibil plantelor.
Fracţiunea din doza de N care se aplică la începutul alungirii paiului este de 50-60 kg N
s.a./ha, cu un coeficient de utilizare a azotului de către plante de 70% înainte de apariţia ultimei
frunze. In acest stadiu, dacă condiţiile de creştere au fost normale şi fertilizarea a fost bine
dirijată, sistemul radicular a explorat profilul de sol pe adâncimea de 1-1,5 m, utilizând în mare
măsură rezervele de azot din sol. Aprovizionarea cu azot în continuare se va face pe baza
mineralizării materiei organice sau prin aplicare de îngrăşăminte.
In stadiul apariţiei ultimei frunze, cultura de grâu a absorbit numai jumătate din necesarul
de N, cerinţele sunt foarte importante în continuare şi se justifică adesea o fracţiune din N în
această fază de vegetaţie.
Pe lângă realizarea unui randament economic optimal, agricultorul trebuie să ţină cont în
bugetul exploataţiei de impactul fertilizării cu azot asupra mediului, iar strategia prezentată în
cadrul acestui articol, vizează compatibilitatea între agricultura performantă şi protecţia
mediului.

6
 2.Fertilizarea grâului.
Schema de fertilizare aplicată la cultura de grâu este cea care poate asigura o producție
de peste 6.000 kg/ha sau din contră poate duce recolta la coada clasamentului, cu o producție
situată chiar sub media națională.
Grâul este cultivat în majoritatea zonelor țării, fiind una din cele mai răspândite culturi
din România, alături de porumb și floarea-soarelui. Chiar dacă în ultimul timp prețul grâului nu a
fost unul mulțumitor pentru producătorii agricoli, aceștia nu au renunța la grâu nici în această
toamnă și preferă să investească mai mult în îngrășăminte pentru a avea o recoltă bogată în vară.
Pentru prima dată, după foarte mulți ani, anul acesta în România s-a raportat o producție
medie de grâu de 4,054 tone/ha. Depășirea pragului de patru tone de grâu la hectar este o
premieră pentru România ultimilor 10 ani, ceea ce ne face să credem că fermierii români sunt din
ce în ce mai performanți, investesc în genetică și inputuri de calitate.
În tehnologia de cultură a grâului, fertilizarea joacă un rol esențial. Fără îngrășăminte de
calitate încă de la semănat, grâul nu are o pornire bună în vegetație și ar putea să intre insuficient
dezvoltat în iarnă, lucru care ar putea conduce la diminuarea producțiilor și chiar la pierderea
culturii, dacă temperaturile scad mult sub limita de suportabilitate a grâului.

2.1 Fertilizarea de toamnă a grâului cu îngrășăminte complexe

O cultură bine dezvoltată de grâu începe cu încolţirea acesteia înainte de sezonul latent.
Perioada însămânţării, vremea şi solul determină o creştere optimă în toamnă, în timp ce o
fertilizare corectă după însămânţare ajută la dezvoltarea culturii şi la trecerea mai uşoară peste
situaţiile nefavorabile. Pentru a obține o producție de 6-7 tone/ha sunt necesare 135 kg/ha de
azot, 70 kg/ha de fosfor și 80 kg/ha de potasiu în substanță activă.
Fertilizarea de toamnă ajuta la concentrarea nutrienţilor în
zona rădăcinii plantei împreună cu precipitaţiile din timpul iernii,
în special în regiunile cu primăveri uscate. Când starea vegetativă
începe în martie, cultura de grâu beneficiază de nutrienţii din
aplicaţia de toamnă şi poate începe cu o creştere rapidă chiar şi
fără prea multe precipitaţii.
Recomandările specialiștilor pentru cultura de grâu în
ceea ce privește fertilizarea de toamnă sunt reprezentate de
aplicarea unei doze de 150 kg/ha de îngrășământ Complex NPK
15:15:15 sau 100 kg/ha de îngrășământ Complex NPK 20:20:0
sau îngrășământ Complex NPK 18:46:0 în doză de 150 kg/ha.
Cantitatea de îngrășăminte poate fi aplicată și fazial, o parte odată
cu semănatul, în timp ce restul cantității poate fi aplicată la
răsărire.
Fig.2 Grâul De precizat este faptul că, stabilirea dozei de îngrășământ se
face în funcție de necesarul din sol. Tocmai de aceea, este extrem de important efectuarea unei
analize a solului, dacă nu este posibil în fiecare an, măcar odată la doi ani pentru a vedea care
este conținutul de elemente nutritive din sol și pentru a ajusta dozajul în funcție de ceea ce se
găsește în mod natural în sol și necesarul plantei.

7
 2.2Fertilizare cu gunoi de grajd la cultura de grâu

Pentru fermierii care și-au dezvoltat și sectorul zootehnic este important de precizat că, pe
terenurile pe care aleg să cultive grâu pot administra și gunoi de grajd, în doză de 20 – 30 tone
gunoi de grajd/ha, o dată la 3 – 4 ani, în același timp cu aplicarea îngrășămintelor pe bază de
fosfor și potasiu.
În ceea ce privește aplicarea îngrășămintelor pe bază de fosfor și azot, foarte mulți
fermieri au o regulă de aur: la o parte de fosfor substanță activă aplică două părți de azot
substanță activă.
Îngrăşămintele cu fosfor și potasiu datorită mobilităţii reduse în sol, se aplică înainte de
azot, în doza de 60-120 kg/ha P2O5 şi 60-80 kg/ha K2O, pentru a fi încorporate în sol în zona de
activitate maximă a sistemului radicular (stratul arabil), sau la pregătirea patului germinativ în
cazul folosirii îngrăşămintelor complexe. Îngrăşămintele cu azot, datorită mobilităţii ridicate se
aplică fracţionat, în funcţie de cerinţele plantelor pe faze de vegetaţie.
În general grâul valorifică eficient doze de fosfor cuprinse între 20-60 kg s.a/ha.
Îngrășămintele fosfatice se încorporează la cultura grâului de toamnă numai sub arătura de baza
la nivelul unde se dezvoltă sistemul radicular sau pe arătură și se încorporează cu discul înainte
de semănat.
Fracţionarea dozelor pe faze de vegetaţie cheie, permite creşterea randamentului, o mai
bună utilizare a îngrăşămintelor aplicate, orientarea structurii vegetaţiei şi o măsură preventivă
împotriva bolilor foliare sau a căderii lanului. Până nu de mult cultivatorii de grâu aveau ca
obiectiv numai obţinerea de producţii ridicate, în prezent aceștia sunt preocupați şi de calitatea
tehnologică a recoltei, iar fertilizarea cu azot şi fracţionarea dozelor, influenţează în mare măsură
indicii de calitate la grâu.

Aplicarea îngrășămintelor reprezintă un factor principal de sporire a producției cerealelor

de toamna. Problema utilizării îngrășămintelor cu azot si fosfor la grâu și orz se impune pe toate
tipurile de sol din țara noastră, ținând cont de starea de aprovizionare a solurilor in aceste
elemente nutritive.
În cazul folosirii îngrășămintelor la cerealele păioase, o atenție deosebită trebuie acordată
uniformității aplicării și raportului dintre elementele nutritive.

BIBLIOGRAFIE

http://www.agrias.ro
http://www.gorjeanul.ro
http://www.azomures.com
http://www.revista-ferma.ro
http://www.ecoplantprofesional.ro