100 Deaskitheseaopeguitoelupurevacapandsuranydansit

ALINA NECHITA-VINGAN
COMUNICAREA DIGITALĂ
provocări și perspective

© Alina Nechita-Vingan
Editura EIKON
Cluj-Napoca, str. Mecanicilor nr. 48
Redacţia: tel 0364-117252; 0728-084801; 0728-084802
e-mail: edituraeikon@yahoo.com
Difuzare: tel/fax 0364-117246; 0728-084803
e-mail: eikondifuzare@yahoo.com
web: www.edituraeikon.ro
Editura Eikon este acreditată de Consiliul Național al Cercetării

Ştiinţifice din România (CNCS)
Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Naţională a României
ISBN 978-973-757-989-8
Editori: Valentin AJDER

Vasile George DÂNCU
Redactor: Ioan-Pavel AZAP
Copertă şi tehnoredactare: Ioachim GHERMAN

ALINA NECHITA-VINGAN
COMUNICAREA DIGITALĂ
provocări și perspective
Cuvânt înainte de
Tudor Vlad
Cluj-Napoca, 2014

Mulțumim pentru sprijinul acordat de IRES în analiza
datelor adunate în cadrul procesului de cercetare, în
special Adrianei Dîncu; Prof. Univ. Dr. Vasile Sebastian
Dîncu, Prof. Univ. Dr. Aurel Sasu şi Prof. Univ. Dr. Tudor
Vlad pentru îndrumare şi coordonare; Prof. Univ. Dr. Ilie
Rad pentru importanţa oferită lucrării de cercetare care
stă la baza acestei cărţi, în cadrul Şcolii Doctorale de
Ştiinţe Politice şi ale Comunicării, UBB, Cluj-Napoca.

* Conţinutul acestui volum reprezintă, aproape în întregime,
teza de doctorat „Comunicarea Digitală. Provocări în new
media clujeană”, realizată sub îndrumarea Profesorului Univ.
Doctor Aurel Sasu la Şcoala Doctorală de Ştiinţe Politice şi
ale Comunicării, susţinută în octombrie 2013 şi apreciată de
membrii comisiei (Prof. Univ. Doctor Vasile Sebastian Dîncu,
Prof. Univ. Doctor Tudor Vlad şi Prof. Univ. Doctor Ilie Rad)
cu calificativul Excelent.

Cuprins

Cuvânt înainte de Tudor Vlad...........................................9
Introducere...................................................................................11
Capitolul I
Media în postmodernism................................................... 13
1.1. Presa între tradiție şi new media ......................................... 15
1.2. Paradigmele de comportament.......................................... 17
1.3. Interpretări ale postmodernismului ....................................20
1.3.1. Modernitate/Postmodernitate.....................................22
1.3.2. Modernism/Postmodernism ........................................23
1.4. Apariția şi dezvoltarea new media ......................................25
Capitolul 2
Impactul new media asupra
tehnologiei de comunicare ............................................. 45
2.1. Noi tehnologii de media .....................................................50
2.2. Structura mesajului de tip new media ................................56
2.3. Autocomunicarea de masă .................................................60
2.3.1. Autocomunicarea de masă,
bloggingul şi rețelele sociale ................................................ 70
2.3.2. Puterea autocomunicării de masă ............................... 78
2.4. Comunicarea bidirecționată,
consecință a new media ............................................................82
2.5. Jurnalismul comunitar sau cetățenesc ................................ 87
6 ≤ ALINA NECHITA-VINGAN
Capitolul 3
instituţiilor de presă ............................................................ 99
3.1. Noile reguli pentru definirea brandului media .................. 101
3.2. Construirea brandului media în online .............................. 105
3.3. Site‐ul, noua interfață a mass‐mediei
în rețelele de socializare .......................................................... 107
3.4. Criterii de evaluare a conținutului site‐urilor.
Gradul de funcționalitate ........................................................ 112
3.5. New media comunitare. Succese şi eşecuri
în presa locală ......................................................................... 118
3.5.1. Strategiile instituțiilor media în noul context:
marketing, organizare, audiență.........................................120
Presa scrisă. Monitorul de Cluj ........................................120
Radioul privat. Radio Napoca FM.................................... 127
Radioul serviciu public. Radio Cluj................................... 131
Presa online .................................................................... 135
Ştiri de Cluj ..................................................................... 136
Cluj Today....................................................................... 139
Televiziunea.Televiziunea serviciu public
TVR Cluj.......................................................................... 143
3.5.2. Insuccesele din media clujeană (2008‐2013) .............. 147
Capitolul 4
Publicarea în mediul online şi statutul
jurnalistului în noul context media ...........................155
4.1. Documentarea, editarea şi difuzarea
în mediul online....................................................................... 159
4.2. Relația cu publicul ............................................................ 163
4.3 Caracteristicile informației scrise din mediul online ........... 172
4.3.1. Caracteristicile informației audio în mediul online .... 175
4.3.2. Caracteristicile informației video în online................. 178
4.4. Percepția jurnaliştilor clujeni asupra new media ............... 183
COMUNICAREA DIGITALĂ – provocări și perspective ≥ 7
Capitolul 5
Bloggingul în contextul comunitar clujean ..........219
5.1. Blogul ca parte a new media .............................................223
5.1.1. Tipurile de bloggeri ....................................................224
5.1.2. Bloggerii şi media tradițională ...................................228
5.2. Comunitatea clujeană de bloggeri – Focus Group.............236
5.2.1. Activitatea bloggerului şi motivația practicării ei .......245
5.2.2. Exprimarea pe blog ...................................................246
5.2.3. Standardele de valoare ale blogului ...........................249
5.2.4. Promovarea blogului .................................................250
5.2.5. Impactul blogului asupra autorului său ......................255
5.2.6. Comunitatea blogului................................................259
5.2.7. Codurile bloggingului şi pregătirea
necesară unei astfel de activități .........................................266
5.2.8. Bloggeri vs. jurnalişti ................................................. 273
5.2.9. Viitorul bloggingului clujean......................................283
Concluzii .................................................................................. 285
Bibliografie............................................................................. 289

Cuvânt înainte

U n filosof prevestea, acum mai bine de 25 de ani, că industria
cărții îşi va pierde puterea, nu prin dispariție, ci prin diversitate
excesivă. În ultimii ani, cititorii pot să‐şi creeze propriul ziar pe
Internet, apelând la materiale cu surse directe sau la agregatori de
ştiri. Rezultatul: moartea presei scrise, aşa cum o ştiam noi. Se pune
întrebarea: în abundența de informație şi pseudo‐informație, de
divertisment de cea mai felurită factură, cine va mai avea
legitimitate în fața publicului? E greu de spus care e soluția.
Autoarea cărții remarcă exact: „Din poziția de trust media,
publicație, post de radio sau de televiziune, lipsa disponibilității la
adaptare poate reprezenta dispariția de pe piață. În acelaşi timp,
«aclimatizarea» la noile tendințe poate fi una riscantă în absența
unei bune strategii de marketing.”
Cartea scrisă de Alina Nechita‐Vingan este una ambițioasă şi
originală, care vizează o temă de mare actualitate: în ce măsură
noile tehnologii de comunicare au schimbat munca ziariştilor,
structura şi funcționarea instituțiilor de presă tradiționale, cum
acestea au creat noi categorii de comunicatori, şi care sunt
perspectivele comunicării de masă în anii care vin. Pentru a da
răspuns celei din urmă întrebări, s‐au cheltuit miliarde de dolari, şi
m‐aş bucura dacă autoarea ar găsi răspunsul definitiv…
Am citit multe studii care analizau impactul noilor tehnologii
asupra presei (şi aici mă refer la presă în sensul larg, nu doar la cea
tipărită). Alina Nechita‐Vingan schimbă însă sensul relației. Este o
idee îndrăzneață, conform căreia, după o primă fază în care
revoluția tehnologică a produs schimbări fundamentale în felul cum
informația ajunge la receptor, tehnologia însăşi a ajuns să se
adapteze dorinței utilizatorilor de a trece de la statutul de receptor
pasiv la acela de producător sau diseminator de informație. Chiar
dacă nu sunt total convins de acest model, îi dau credit autoarei
pentru viziune şi curaj.
Puține sunt domeniile atât de dinamice şi de neprevizibile ca
acela al comunicării. Facultățile de jurnalism din întreaga lume sunt
bulversate, îşi schimbă curricula şi profilul încercând să reflecte şi să
anticipeze ce se va întâmpla în industrie. Îmi îngădui să adaug că s‐a
pierdut în aceşti ani posibilitatea unică, în istoria presei, de
profesionalizare a meseriei/ocupației de ziarist. Dacă publicul – aflat
sub un asediu fără precedent al surselor de informații alternative – ar
fi constatat că breasla ziariştilor creează şi foloseşte apoi cu
consecvență nişte criterii clare de acordare a statutului de ziarist
profesionist, şi‐ar fi păstrat şi întărit poate loialitatea față de
instituțiile mass‐media. Nu s‐a întâmplat asta şi momentul a fost
pierdut.

Tudor Vlad

Introducere

V olumul de față se vrea o analiză a new media clujeană, privită
din perspectiva celor mai importanți actori de pe piață: a
jurnaliştilor, a bloggerilor şi a managerilor sau coordonatorilor de
instituții media actuale. Este o cercetare teoretică şi practică a
fenomenului new media contemporan cu aplicabilitate la contextul
(tranziția) mass‐mediei clujene spre comunicarea digitală.
Necesitatea unui demers analitic, în acest sector, este
evidentă, mai ales dacă luăm în considerare faptul că, până în acest
moment, în România nu au fost publicate studii relevante care să
trateze fenomenul new media.
Într‐o lume plină de contradicții, informația rămâne o
monedă de schimb şi o forță care poate să influențeze capital întreaga
societate. Tocmai din acest motiv, se pune mai acut ca oricând
problema calității şi cantității de informație.
Din cauza valențelor multiple pe care le primeşte mesajul
media în contextul actual, au fost permise reinterpretări ale valorilor
de comunicare şi o prăbuşire a sistemului axiologic media, fenomene
care au condus la o invazie de informații false şi interpretabile pe
piață. Alături de jurnalismul consacrat, zdruncinat din temelii de o
criză economică aparent interminabilă, operează pe aceeaşi piață a
informațiilor o serie de actori care promovează un nou tip de media,
incluzând bloggingul şi presa virtuală, ,,de apartament”. Fără a mă
hazarda în emiterea de judecăți de valoare, pot spune că soluția ideală
pentru un jurnalism de calitate şi pentru un mesaj fără echivoc ar fi ca
profesioniştii din media să se alinieze în permanență noilor cerințe
impuse de tehnologizarea şi modernizarea media, iar practicanții
intrați în noul domeniu (bloggeri sau free‐lanceri) să fie dispuşi să
publice o informație corectată şi verificată în prealabil din cât mai
multe surse, aşa cum cer manualele de jurnalism.
În acest moment, suntem în fața unei revoluții în new media,
care tinde să se extindă şi să pună stăpânire atât pe presa tradițională,
cât şi pe întreaga societate românească puternic ataşată de mesajele
din rețelele sociale. În contextul în care comunicarea se desfăşoară cu
precădere pe orizontală, în sistem, în new media apare tot mai des
ataşat mesajului termenul de viralitate, cu importanță sporită dacă
este transmis de cunoscuți.

Capitolul I
Media în postmodernism

Primul capitol îşi propune să prezinte contextul apariţiei şi
dezvoltării sistemului de relaţii care stau la baza comunicării
din zilele noastre. Acesta conţine și o analiză teoretică a
domeniului, precum şi o prezentare a conceptelor de bază
folosite în lucrare. Prima parte a studiului face referire atât la
comunicarea reală, cât şi la cea virtuală, la îmbinarea acestora,
dar şi la contextul în care ele au loc.

S chimbările apărute la baza civilizației actuale au fost explicate în
diferite moduri de către teoreticienii în ştiințele umane. Termeni
precum cel de ,,societate postindustrială”, al lui Daniel Bell, sau ,,şoc al
viitorului” ori ,,al treilea val”, ale lui Alvin Toffler, anticipează apariția şi
dezvoltarea iminentă a unei societăți informaționale. Înaintea tuturor,
cel care a menționat ,,globalizarea” în lucrările sale şi a teoretizat
efectele mass‐mediei, ale audiovizualului asupra societății şi asupra
comportamentului individului vizavi de valorile şi viziunile anilor ’60 a
fost Marshall McLuhan, unul dintre profeții schimbării mediei
tradiționale. Revoluția ştiințifică şi tehnică este, spune Toffler, un factor
global care determină schimbarea: „se aude huruind marele motor al
schimbării – tehnica”1.
Descoperirile din domeniul tehnicii, împreună cu aplicațiile
necesare funcționării lor, au apărut în număr semnificativ după cel de‐al
Doilea Război Mondial. Toate acestea au provocat modificări
1
Alvin Toffler, Şocul viitorului, cuvânt înainte de Silviu Brucan, traducere de
Leontina Moga şi Gabriela Mantu, Editura Politică, Bucureşti, 1973, p. 37.
importante atât în domeniul producției, al raporturilor sociale, al

politicii (instituțiile sociale şi politice), al creației artistice, cât și în cel al
comunicării sau al relațiilor interumane. Dacă menționăm teoreticienii
schimbării în postmodernism, nu putem omite imaginea oferită de
John Naisbitt în Megatendințe, lucrare apărută, pentru prima dată, în
1982 şi care prezintă succint, în 10 flash‐uri, tendințele dominante care,
pornind dinspre națiunea americană, cuprind toate celelalte societăți.
Naisbitt face referire la evoluția societății către noi meserii,
etape noi de educație profesională, dar şi la numărul celor care produc
şi stăpânesc informația, unul semnificativ superior celui reprezentat de
producătorii şi manipulatorii bunurilor materiale: „tranziția hotărâtoare
de la o societate industrială la una informațională”2. Noile tehnologii
informaționale creează dimensiuni globale pentru economie, în primul
rând, şi modifică perspectiva relațiilor sociale. Indivizii au acum
posibilități multiple de dezvoltare şi pot adopta cu uşurință decizii
nonconformiste.
Interpretată prin prisma culturală, globalizarea economică
conduce la diversificarea societăților, la declanşarea interesului pentru
identitățile etnice şi naționale.3
Forța, averea şi cunoaşterea, în această ordine, sunt trei
variabile a căror combinație reprezintă raportul dintre puterea şi
identitatea actorului social şi istoric. Alvin Toffler constată că ordinea
importanței lor se modifică în noul context social. Astfel, producerea
averii depinde tot mai mult de cunoaştere, informație, mass‐media, iar
computerul se transformă în „unealta ce a revoluționat nu numai
spațiul comunicării, ci întreaga viață umană”, potrivit observațiilor lui
Toffler.
Statele vest‐europene au fost primele, după Statele Unite ale
Americii, care au preluat schimbările fundamentale ale societății
actuale, au acceptat caracteristicile socialismului celui de‐„al doilea
val”, fapt care le‐a situat pe un loc fruntaş, comparativ cu țările în care
2
John Naisbitt, Megatendințe, Zece noi direcții care ne transformă viața, prefață şi
traducere de Constantin Cosman, Editura Politică, Bucureşti,1989, p. 40.
3
Ibidem, pp. 327‐348.
regimul comunist nu a permis pătrunderea noilor dimensiuni ale

cunoaşterii în mecanismele puterii: „coliziunea socialismului cu viitorul
a fost fatală”4.
Pentru caracterizarea relațiilor interumane, Toffler introduce
termenul de tranziență care defineşte, într‐o anumită măsură, viteza de
modificare a relațiilor, nesiguranța actuală şi o comprimare a tipurilor
anterioare de conexiuni interumane. Tipul de civilizație care a prins
rădăcini în ultimele secole ajunge să se confrunte cu „noul val al
civilizației”, cum îl numea Toffler la începutul anilor ’80. Viața socială se
modifică, aşadar, fundamental şi sunt afectate modul de gândire,
valorile, credințele, arta, politica şi economia.
Astfel apare cel puțin un nou principiu de interpretare a
realității. Paradigma culturală globală este modificată, se face trecerea
rapidă spre o civilizație în care puterea este deținută de cei care
stăpânesc modul de procesare a informațiilor, comunicarea şi
cunoaşterea. Este vorba de un sistem nou de a produce avere, o
tendință de specializare a produselor, noi forme de organizare socială.5

1.1. Presa între tradiţie şi new media

Evoluția mass‐mediei a fost determinată de evoluția
paradigmei culturale în postmodernism. Modificarea acestei
paradigme a dus la dezvoltarea mass‐mediei contemporane cu
evidente tendințe de fărâmițare. Procesul de atomizare a ei a trecut
prin cel puțin două etape. Dintre acestea poate fi menționată
mass‐media de nişă, cu canale aproape unidirecționate spre o audiență
clar delimitată în rândul categoriilor sociale şi/sau emisiunile,
publicațiile de nişă în cadrul aceluiaşi canal media. De exemplu, postul
de televiziune Pro TV are emisiuni pentru iubitorii de animale de casă şi
4
Alvin Toffler, Powershift (Puterea în mişcare), traducere de Mihnea Columbeanu,
editura Antet, Bucureşti, 1995, p. 418.
5
Alvin Toffler, Al treilea val, prefață de Ioniță Olteanu, traducerea din limba engleză
realizată de Georgeta Bolomey şi Drăgan Stoianovici, Editura Politică,
Bucureşti,1983, pp.31‐32, 45.
ne învață zilnic, în cadrul rubricii medicale, cum să adoptăm un stil de
viață cât mai sănătos. Pe acelaşi canal media putem urmări transmisii
sportive, reality‐show‐uri, talk show‐uri de cancan şi filme.
Pe parcursul timpului, publicul s‐a transformat dintr‐unul
unitar, direcționat de convingeri sociale, într‐unul segmentat, iar
mass‐media s‐a adaptat imediat la această nouă identitate.
Este ceea ce abordează Douglas Kellner în volumul Cultura
media: „În societatea tradițională – spune el – identitatea individuală
era fixă, solidă şi stabilă. Identitatea constituia o chestiune de rol social
prestabilit, un sistem tradițional de mituri oferea orientarea şi
sancțiunile religioase necesare definirii locului individului în lumea sa şi
trasa, în mod riguros, teritoriul gândirii şi comportamentelor. Individul
se năştea şi murea ca membru al clanului său într‐un sistem fix de relații
şi făcea parte dintr‐un trib sau grup, în care traiectoria vieții sale era
dinainte stabilită. În societatea premodernă, identitatea nu reprezenta
o problemă şi nu era subiect de reflecție sau dezbatere. În epoca
modernă, identitatea devine mobilă, multiplă, personală, autoreflexivă
şi supusă înnoirii şi schimbării’’6.
Caracterul prestabilit şi apoi stabilitatea identității individuale
erau asigurate în alte epoci de stabilitatea structurii (fie ea socială,
economică sau politică) rigide, guvernate de principii ce limitau
libertatea individuală.
Procesul şi tendința de fărâmițare nu sunt izolate, întâlnite
doar în domeniul mass‐mediei şi al audienței acesteia. Un fenomen
foarte asemănător, devenit chiar comun, se poate observa şi în cazul
facultăților, instituții care se multiplică de la an la an pentru ca oferta lor
să rămână una ancorată în realitate, nu doar națională, cu scopul de a
satisface cererea de moment a candidaților şi a pieței muncii, în acelaşi
timp. La fel se întâmplă şi în economie: toate băncile renumite au filiale
autonome cel puțin în oraşele reşedință de județ. Insistând în
continuare pe procesul de fărâmițare, putem aminti tendința (mai nou
foarte des întâlnită) de externalizare a serviciilor în cazul celor mai
6
Douglas Kellner, Cultura media, traducere de Teodora Ghiviriză şi Liliana
Scărlătescu, prefață de Adrian Dinu Rachieru, Institutul European, Iaşi, 2001, p. 275.
multe instituții publice şi private (curățenie, service PC, organizare de
evenimente ș.a.m.d.).

1.2. Paradigmele de comportament

Postmodernismul, mai exact cultura postmodernă, delimitează
actualul context cultural de cel din perioada modernă. Această expresie
se asociază, în majoritatea textelor ştiințifice, cu societatea
postindustrială sau cu societatea informațională. În contemporaneitate,
identificată ca societate marcată şi dominată de noile mijloace
electronice de comunicare, îi putem identifica anumite trăsături şi
manifestări sub formă de orientări stilistice, în literatură, filozofie sau
religie.
Întreaga cultură postmodernă este caracterizată prin prisma
unei noi viziuni asupra lumii şi trebuie privită ca rezultat al unei
schimbări de paradigmă culturală la nivel global. Noi viziuni asupra
cunoaşterii, asupra lumii şi creației, noi coduri şi limbaje compun
trăsăturile acestei culturi. În urma unei analize paralele, cultura
postmodernă contrazice anumite teorii impuse în perioada modernă şi
le completează pe altele, dezvoltând tendințe de gândire sau noi stiluri
artistice des întâlnite în zilele noastre.
Pentru sociologul britanic Zygmunt Bauman, postmodernismul
reprezintă o modernitate lichidă, metaforă care cuprinde caracteristici
specific etapei: „deteritorializarea” elitelor din majoritatea domeniilor,
fărâmițarea raporturilor dintre individ şi comunitate, dezintegrarea
elementelor şi a structurilor specifice modernității. În perioada
modernă, aşa cum precizam în subcapitolul precedent, reperele
valorice orientau ideile şi atitudinea indivizilor şi ale societății. Exista o
direcție rațională şi coerentă chiar şi în abordarea problemelor grave de
natură morală sau existențială. Aceste repere solide se dizolvă în
postmodernism, iar locul lor este luat de elemente instabile,
trecătoare7.
7
Zygmunt Bauman, Modernitatea lichidă, traducere Diana Grad, Editura Antet,
Bucureşti, 2000, pp. 6‐17.
Teoreticienii identifică mentalitatea relativistă ca fiind o

caracteristică esențială a postmodernismului, care s‐a impus în secolul
XX prin noi forme de comunicare sau prin afirmarea culturilor non
occidentale. Valorile, judecățile, practicile culturale şi educaționale
coexistă într‐o relație de unitate şi diversitate. Astfel, pornind de la
acest cadru, putem înțelege mai bine schimbările din cultura
contemporană. Unitatea şi diversitatea caracterizează individul în
postmodernism.
Tema identității are un rol definitoriu în formarea structurilor
politice şi culturale ale națiunilor moderne. Lumea actuală, diversă şi
complexă, a dobândit conştiința unei lumi unitare în care entitățile ei
există într‐o relație vitală de interdependență. Diferențele în egalitate
coexistă cu cele care ascund inegalități între culturi şi societăți. Din
punct de vedere antropologic, civilizațiile îşi păstrează diferențele, cu
toate că împărtăşesc bunuri şi achiziții fundamentale. Aceste
caracteristici distinctive ale civilizațiilor rămân, însă, identificabile în
continuare, chiar şi în contextul uniformizării recente a modului de viață
sub influența şi presiunea noilor tehnologii şi a valorilor civilizației
industriale occidentale. „Civilizația industrială exportată de Occident nu
este decât una dintre trăsăturile civilizației occidentale. Adoptând‐o,
lumea nu acceptă dintr‐o dată şi ansamblul acestei civilizații, ci,
dimpotrivă.
Pe scurt, presupunând că toate civilizațiile lumii ajung, într‐un
răstimp mai lung sau mai scurt, să‐şi uniformizeze tehnicile uzuale şi,
prin aceste tehnici, unele dintre modurile lor de viață, nu este mai puțin
adevărat că, pentru multă vreme de aici înainte, ne vom găsi în cele din
urmă în fața unor civilizații foarte diferențiate. Pentru multă vreme
încă, cuvântul civilizație va avea forme de singular şi plural”8.
Societatea actuală a devenit un complex de instituții, relații şi
activități variate. Indivizii organizați în grupuri sociale se identifică cu
ansambluri de trăsături culturale care alcătuiesc subculturi diferențiate
în funcție de clase sociale, etnii, stil de viață, scopuri sau interese.
8
Fernand Braudel, Gramatica civilizațiilor, vol. I, traducere de Dinu Moarcăş, Editura
Meridiane, Bucureşti, 1994, p. 39.
Raportate la majoritățile demografice şi sociale, „orice grup de

mărime medie care are idei sociale, valori, norme şi stiluri de viață
considerabil diferite de cele ale societății mai mari poate fi considerat
o subcultură”9.
Societățile, după cum au demonstrat antropologii, îşi păstrează
caracteristicile culturale chiar şi în contextul existenței legăturilor şi
interdependențelor dintre societățile moderne şi cele actuale. Cultura
americană, spre deosebire de cea asiatică, pune accentul pe individ şi
realizările sale.
Pornind din postmodernism şi ajungând aproape de prezent,
lumea descentralizată în care trăim, cu identități multiple, nu este una
uniformizată lingvistic, cultural sau religios, aşa cum o arătau
previziunile caracteristice modernității, ci una a diversităților, a
identităților multiple şi încrucişate. John Naisbitt, de exemplu, anticipa
un proces de globalizare a economiilor însoțit de o tendință opusă în
plan cultural: „În viața de toate zilele, cu toate că participăm la o
economie globală tot mai interdependentă, mă aştept la o renaştere
culturală şi lingvistică. Pe scurt, suedezii vor deveni mai suedezi,
chinezii, mai chinezi, iar francezii, deie Domnul, vor deveni mai
francezi”10. Tendința descrisă de Naisbitt devine o tendință dominantă,
iar globalizarea avansează. Această globalizare nu anulează însă acele
diferențe şi identități culturale, lingvistice sau morale amintite anterior,
chiar dacă le va articula în forme ce nu pot fi încă anticipate, într‐un
mediu comun. „Într‐o perioadă de timp relativ scurtă, societatea de
masă unificată s‐a fracționat în multe grupuri diverse, cu valori şi gusturi
extrem de diferite; specialiştii din domeniul reclamei numesc
fenomenul societate cu piața segmentată, cu piața descentralizată”11.
Vom trăi, aşadar, într‐o lume fără curente dominante,
particularizată uneori prin elemente arhitecturale regionale şi locale, cu
forme variate, fără marca unor stiluri unificatoare. Relativismul cultural
9
Norman Goodman, Introducere în sociologie, traducere de Ioana Rădulescu,
Editura Lider, Bucureşti, 1998, p. 59.
10
John Naisbitt, op. cit., p. 125.
11
Ibidem, p. 328.
reprezintă tocmai această diversitate cultivată în interiorul societăților,
dar şi acceptarea valorilor altor grupuri sociale. Indivizii sunt îndemnați
să tolereze comportamentele şi experiențele culturale ale altor
societăți, stiluri de viață diferite şi să accepte ideea că nu există un tipar
cultural universal: „nicio practică culturală nu este inerent bună sau rea;
fiecare trebuie înțeleasă în raport de locul ei într‐o configurație culturală
mai largă”12. Relativismul cultural a apărut inițial ca replică la
raționalismul modern occidental.
Şi astăzi, la fel ca în trecut, bogăția şi vitalitatea care
caracterizează umanitatea se nasc dintr‐o diversitate a identităților
culturale. Pe de altă parte, globalizarea a făcut posibilă apariția unei
piețe unice a bunurilor şi informațiilor, a declanşat un proces de
transformare a civilizației actuale, de renaştere a identităților sub
influența şi acțiunea noilor mijloace de comunicare.

1.3. Interpretări ale postmodernismului

Termenul de postmodernism trece de la estetică în teorie în anii
’80 şi devine un concept al sociologiei istorice, al filosofiei şi, treptat,
sensul său se lărgeşte ajungând să includă chiar o nouă viziune asupră
lumii: „cultura postmodernă”.
La nivelul gândirii filosofice se creează modernitatea/
postmodernitatea ca etape diferite de evoluție a civilizației europene, iar
postmodernitatea, cultura postmodernă sunt concepte care, alături de
civilizație postindustrială sau societate informațională sunt tot mai
frecvent utilizate în limbajul actual.
După cercetarea conceptului din mai multe perspective, printre
care şi cea literară, Ihab Hassan stabileşte şi publică, în 1987, o definiție
a postmodernismului formată din 11 termeni care se completează
reciproc, oferind o imagine de ansamblu care conține perspectivele mai
multor teoreticieni ai curentului13.
12
Ibidem, p. 60.
13
Ihab Hassan, The postmodern Turn. Essays in postmodern theory and culture, State
University Press, Ohio, 1987, p. 168.
Aşadar, postmodernismul, în accepțiunea lui Hassan,

presupune decanonizarea culturii, demistificarea cunoaşterii,
deconstrucția limbajului puterii sau chiar feminizarea culturii, în
anumite cazuri ca formă de subversiune.
Critici ai postmodernismului au sesizat pierderea sinelui în
literatura modernă, o lipsă a profunzimii. Lipsa reprezentativității sau
ironia care îşi asumă multivalența şi care aspiră la claritatea
demistificării sunt, de asemenea, trăsături negative ale
postmodernismului.
Textul postmodern, verbal sau nonverbal, invită la
performanță. Acesta se doreşte a fi scris, analizat şi interpretat.
Postmodernismul susține mişcarea dinspre un adevăr într‐o lume
stabilă, aşa cum remarca Goodman, înspre o diversitate a drepturilor
sau chiar înspre versiuni conflictuale ale unor lumi în construcție14.
În postmodernism creşte capacitatea minții de a genera
simboluri. Se remarcă în această perioadă o extensie a simțurilor
umane (profeția lui Marshall McLuhan) prin intermediul noilor medii şi a
tehnologiilor. În ceea ce priveşte viziunea lui McLuhan, acesta susținea
că formele media sunt agenți ai schimbării în cadrul experienței noastre
despre lume, în cadrul interacțiunii dintre noi, în modul în care ne
folosim de simțurile proprii, cele pe care media le extinde.
În 1987, Ihab Hassan afirma despre postmodernism că acesta
este un ingredient misterios care transformă orice rețetă tradițională
într‐una, sofisticată, caracteristică nouvelle cuisine, noii „bucătării” a
sistemului informațional15.
Termenul modern a fost asociat, de‐a lungul timpului, unor
domenii şi semnificații diferite ca: sensibilitate, vârstă, societate, mod
de viață, artă şi aşa mai departe. Pentru a oferi o viziune mai clară, Best
şi Kellner, printre alții, au distins două perechi de concepte:
modernitate/postmodernitate şi modernism/postmodernism. Primul
este un cuplu temporal ce se referă la ere istorice, iar cel de‐al doilea
14
Nelson Goodman, Ways of Worldmaking, Indianapolis, Hackett Publishing Co,
1978, s.l., apud. Ihab Hassan op. cit., p. 84.
15
Ihab Hassan, op cit., pp. 91‐92.
este unul mai mult estetic, care face referire cu precădere la domeniul
artistic16.

1.3.1. Modernitate/Postmodernitate

Epoca postmodernă şi termenul postindustrială sunt tot mai
des alăturate. Schimbările din componentele culturală şi socială ale
vieții sunt tot mai diverse, haotice, sofisticate fără să definească o
direcție de sens. Toffler a încercat o ordonare a lor în ceea ce el
numeşte al treilea val, valul postindustrial, caracteristic civilizației
moderne.
Pentru Giddens, „modernitatea se referă la moduri de viață
socială sau organizații care au pătruns în Europa pe la începutul
secolului al XVII‐lea şi a căror influență s‐a extins, mai apoi, mai mult
sau mai puțin, la nivel mondial”17. Acest lucru nu se referă doar la
societatea modernă, ci şi la toate caracteristicile acestei etape a căror
dezvoltare a fost provocată de modernitate.
Cel mai important aspect în analiza acestui concept se referă la
capacitatea mentalului de a percepe modernitatea. Aceasta a declanşat
un mod de gândire modern, care a permis o altă viziune asupra istoriei,
cea în care puterea individului se impune asupra destinului său cu o
victorie obținută cu mult efort şi în care rațiunea domină emoțiile sau
instinctele animalice, în care ştiința domină religia şi magia; adevărul
domină prejudecata, iar ştiința exactă câştigă în fața superstițiilor18.
Această viziune a fost articulată în special de iluminiştii secolului al
XVIII‐lea. Oricum, criticii au observat curând că procesul modernizării
nu a dus la împlinirea promisiunilor acestui generos proiect: rațiune,
progres şi emancipare.
16
Steven Best, Douglas Kellner, Postmodern Theory. Critical Interrogations, The
Guilford Press, New York, 1991, pp.1‐5.
17
Anthony Giddens, The Consequences of modernity, Standford University Press,
California, 1990, p. 1.
18
Zygmunt Bauman, Legislators and Interpreters: On Modernity, Post‐modernity and
Intelectualls, Polity Press, Cambridge, 1987, p. 111.
La mijlocul secolului XX, schimbările sociale, care până atunci

au avut loc în interiorul structurii de bază a societății moderne, au ieşit
din aceste limite şi au început să o transforme. Una dintre cele mai
puternice forțe care a contribuit la această modificare a societății, în
ansamblul său, a fost determinată de „introducerea noilor informații şi
a tehnologiilor în telecomunicații” şi de comunicarea mediată
electronic. Pentru teoreticienii postmoderni, dezintegrarea structurii
societății moderne a contribuit la dizolvarea percepției mentale a
modernității19.
În acest context, Jean‐Francois Lyotard revendică faptul că
discursurile filosofice care în era modernă aveau rolul de a legitima
ştiința şi cunoaşterea ştiințifică nu mai există în contextul
postmodernismului20. El se referă cu precădere la discursurile iluministe
ale emancipării prin intermediul rațiunii.

1.3.2. Modernism/Postmodernism

Relația dintre modernism şi postmodernism a fost concepută
în mai multe feluri. Viziunea lui Fredric Jamenson se referă la împărțirea
culturii în „etape ale realismului, modernismului şi postmoder‐
nismului”21. El vorbeşte despre aceste etape ca fiind dominante
culturale care permit prezența şi coexistența unei foarte diferite game
de caracteristici, care fac diferența între sistemele poziționate exact în
timp22.
Modernismul poate fi asociat mai mult cu inovația, el respinge
stilurile anterioare şi luptă pentru a crea „ceva care să reziste şi să
învingă forța de gravitație a repetiției”23. Realismul şi modernismul
19
Veikko Pietila, On the highway of mass communication studies, Hampton Press,
New York, 2005 pp. 286‐287.
20
Jean‐Francois Lyotard, Condiția postmodernă, traducere şi prefață de Ciprian Mihali,
Editura Babel, Bucureşti 1993, pp. 15‐17.
21
Fredric Jameson, Postmodrnism or, The Cultural Logic of Late Capitalism, Duke
University Press, Durham,1991, p. 36.
22
Ibidem, p. 4.
23
Veikko Pietila, op. cit., p. 289.
relaționează diferit cu realitatea, însă, cu toate acestea, împărtăşesc

viziunea că lumea semnelor se referă la ceva din afara ei, la lumea reală.
Postmodernismul renunță la această legătură care se referă la semn şi
realitate. Prin renunțarea la legătura dintre semne şi realitate,
postmodernismul înlocuieşte „profunzimea modelelor”, caracteristică a
modernismului, cu „un nou tip de profunzime, un nou fel de
superficialitate”24. De cele mai multe ori, istoria este înlocuită cu imitații
sau istorii simulacre. La fel se întâmplă şi în cazul documentarelor
dramă, televizate, care, spune Jameson, „nu reprezintă trecutul istoric,
ci doar ideile noastre, stereotipii pentru trecut.”
Aceste perspective asupra postmodernismului, care au fost
dezbătute şi de Kellner, indică două atitudini diferite față de
comunicarea de masă. Prima se referă la abordarea textelor
postmoderne în media sau la diferența de interpretare a subiectelor
caracteristice postmodernismului, prezentate în diferite formate
media. Cea de‐a doua atitudine se bazează pe interpretarea lui Dennis
K. Mumby cu privire la existența unei „crize a reprezentării”, care se
referă la faptul că media nu reprezintă realitatea, aşa cum ar fi făcut‐o
esteticienii modernişti deşi, dintr‐un anumit punct de vedere, nu există
o realitate media independentă care să fie reprezentată aşa cum o cer
esteticienii postmodernişti25.
După 1968, mişcările flower‐power și revoluția sexuală au adus
culoare într‐o lume eliberată de o serie de restricții după căderea
Cortinei de Fier. Pentru majoritatea nespecialiştilor, imaginea
postmodernității corespunde cu cea a unei lumi lipsite de amenințări
majore (foamete sau război), tolerante, un spațiu suficient de mare în
care se pot exprima toate stilurile şi ideile, unde arta şi fantezia sunt
accesibile tuturor.
24
Fredric Jameson, op. cit. pp. 9‐12.
25
Dennis K. Mumby, Communication Theory. Modernism, Postmodernism and
Communication Studies: A Rereading of an Ongoing Debate, 1997, p. 14, în
http://jefferson.library.millersville.edu/reserve/COMM301_PAUL_ModernismPost
modernismandCommStudies.pdf, (martie 2012).
Tranziența lui Toffler face referire la instabilitatea cotidiană, la
ritmul accelerat al vieții, caracteristic anilor ’60, ’70, care a contribuit
treptat la schimbarea nivelului de viață şi al nivelului cunoştințelor26.
În acelaşi timp, Vattimo vorbeşte despre pierderea simțului
realității într‐o societate dominată de comunicarea generalizată,
despre dizolvarea realității, un sentiment de dezinserție a omului.

1.4. Apariţia şi dezvoltarea new media

O istorie a new media ar trebui să includă mai multe etape
care să cuprindă şi istoria dezvoltării artei şi a mediilor, tehnologiile
lor, instituțiile şi formele culturale adoptate pe parcursul evoluției. De
la început, o astfel de retrospectivă ar implica, evident, etapele
apariției computerului, a roboților electronici, a opticii, a
telecomunicațiilor, a tehnologiilor din audiovizual sau filmului.
Motivul principal pentru care new media este analizată din
perspective istorice atât de numeroase îl reprezintă tocmai natura
mixtă, de hibrid, pe care o au aceste practici culturale şi de tehnologie
incluse sub denumirea de noua medie. Practicarea new media
presupune folosirea unei combinații de mai multe media în ambele
forme, digitale şi analoage, care sunt îmbinate cu aspecte culturale de
conținut.
Pentru a defini new media nu se poate folosi doar o idee sau o
formulare; new media presupune experimentarea aplicării unui
conținut formulat ştiințific, într‐un anumit context. Orice definiție
care face referire la new media va putea fi una originală şi actuală
dacă are la bază practici recente în acest domeniu, dar de asemenea
va avea referiri, chiar rădăcini, în alte discipline care se află la originea
apariției new media: tehnologiile de comunicare, sistemele de
telecomunicații şi practicile culturale ale mass‐mediei. Cu alte cuvinte,
dintr‐o perspectivă mai generală, o istorie completă a new media ar
trebui să cuprindă etapele dezvoltării aparaturii tehnologice, felul în
26
Alvin Toffler, Şocul viitorului, cuvânt înainte de Silviu Brucan, traducere de
Leontina Moga şi Gabriela Mantu, Editura Politică, Bucureşti, 1973, p. 56.
care acestea au fost organizate, din perspectivă socială în scopuri
comunicaționale, dar şi formele culturale de comunicare şi scopurile
pentru care acestea au fost folosite. Aşadar, pe lângă aspectele ce țin
de echipamente, sisteme electronice sau produse, trebuie să ținem
cont de contextul cultural şi social în care a avut loc dezvoltarea căilor
de comunicare media, dar şi de modelele intelectuale care i‐au dat
consistență27.
Caracterul prestabilit şi apoi stabilitatea identității individuale
erau asigurate în epocile anterioare de stabilitatea structurii (fie ea
socială, economică, politică etc.) rigide, guvernate de principii ce
limitau drastic libertatea individuală.
,,Situația s‐a schimbat în mod evident odată cu pulverizarea
noțiunii de structură, începând cu ultimele decenii ale secolului XX.
Asistăm la o modificare radicală de paradigmă, cu efecte însemnate în
toate sectoarele vieții sociale. Una dintre consecințele cele mai
vizibile ale acestei modificări este apariția şi dezvoltarea accelerată a
aşa‐numitelor ştiințe ale comunicării. E vorba, în fond, de o
autonomizare a acestor ştiințe, deoarece comunicarea şi
instrumentele ei au fost studiate intens de discipline cum ar fi
lingvistica, sociologia, psihologia sau filosofia’’28.
Două dintre caracteristicile societății post industriale sunt
globalizarea pieței şi oferta copleşitoare. Avem parte de o mare
răspândire a obiectelor care ne populează existența şi care, în ultimă
instanță, constituie un univers aparte, paralel sau suprapus universului
natural şi în continuă concurență cu acesta. Modificările radicale
aduse de schema cunoaşterii în postmodernism fac ca identitatea să
devină „mobilă, multiplă, personală, autoreflexivă şi supusă înnoirii şi
schimbării”. În alți termeni, „identitatea constă în modul în care ne
27
Andrew Dewdney, Peter Ride, The New Media Handbook, Routledge, London,

New York, 2006, pp. 68‐69.
28
Cristian Radu, Valențele unei sintagme: ,,eră a comunicării’’, Revista transilvană de
ştiințe ale comunicării, nr. 1, noiembrie 2004, p. 65.
construim, ne percepem, ne interpretăm şi ne prezentăm pe noi
înşine nouă şi altora”29.
Se poate invoca aici şi redefinirea categoriei individualului de
către Ioana Em. Petrescu: ,,restructurarea presupune, evident, nu
ignorarea, ci conştiința crizei moderniste a subiectului şi încercarea
soluționării ei, ceea ce va conduce la o redefinire a subiectului şi la o
nouă accepție a individualului, conceput nu ca o entitate izolată, ci ca
sistem dinamic, nod structural de relații prin care textura întregului
sistem există”30.
Destinul individului se construieşte prin relațiile pe care acesta
le realizează în timpul vieții. Publicul mass‐mediei este unul segmentat
la care mass‐media s‐a adaptat imediat, aşa cum precizam în paginile
anterioare.
Apariția şi extinderea noilor mijloace de comunicare au
modificat fundamental cultura contemporană. Ceea ce numim
astăzi mass‐media reprezintă, de fapt, un sistem foarte diversificat
de dispozitive tehnice prin care se desfăşoară comunicarea de masă,
ce are alte caracteristici decât comunicarea interpersonală sau de
grup. Acest tip de comunicare introduce o nouă relație între
emițător şi receptor, o relație ce nu mai este una nemijlocită, ci
intermediată de mijloace tehnice. Emițătorul este acum o instituție,
o organizație specializată, iar în locul receptorului putem vorbi de o
„lume a receptorilor”, ce cuprinde indivizi, grupuri şi colectivități
largi, „mase” eterogene şi dispersate geografic. Relația dintre aceste
instituții, ca sursă, şi „masă”, ca lume a receptorilor, este una
impersonală şi asimetrică şi se realizează cu ajutorul sistemelor
tehnologice prin care se transmit unidirecțional informații şi imagini,
mesaje cu un conținut simbolic, pe care receptorii le preiau sau le
29
Douglas Kellner, Cultura media, traducere de Teodora Ghiviriză şi Liliana
Scărlătescu, prefață de Adrian Dinu Rachieru, Institutul European, Iaşi, 2001,
p. 277.
30
Ioana Em. Petrescu, Modernism/Postmodernism. O ipoteză, Ediție îngrijită şi
postfață în limba franceză de Ioana Bot, Casa Cărții de Ştiință, Cluj‐Napoca, 2003,
p. 30.

interpretează în funcție de structura lor cognitivă, de interese, valori
şi aşteptări.
Efectele noilor mijloace de comunicare în masă s‐au multiplicat
producând o nouă realitate culturală, diferită față de lumea culturii
tradiționale şi față de cultura din epoca modernă „clasică” (dezvoltată
în intervalul dintre perioada Renaşterii şi prima jumătate a secolului
XX), anterioară, aşadar, acestei explozii comunicaționale. Teoreticienii
au investigat această nouă realitate culturală, codificând‐o inițial prin
conceptul de „cultură de masă”, apoi prin alte concepte, precum
„industriile culturale”, „cultură de consum”, „cultură mozaicată” şi, în
sfârşit, „cultură media”.
Mediile nu pot fi controlate şi asta a demonstrat‐o, de‐a lungul
timpului, orice încercare de monopol manifestată asupra lor, care, la un
moment dat, s‐a întors împotriva gândirii totalitare. Media a
reprezentat, de asemenea, din perspectiva publicului, o pluritate de
alegeri dintre canale colorate ideologic şi posturi, publicații de
entertainment, de loisir, neutre din punct de vedere politic.
Criticii culturii occidentale, dar şi marxiştii, în special, au
considerat ca fiind manifestare a unui imperialism cultural întregul
fenomen ce a reprezentat explozia mediilor care a provocat
răspândirea unui mod de viață ce tinde spre uniformizare.
Astfel, cultura tradițională locală a fost, oarecum, zdruncinată
de noile curente impuse în domeniul vestimentației, al programelor TV,
muzicii, un fenomen care presupune beneficii, dar şi costuri, şi care
devine parte din paradigma globalizării occidentale. În acelaşi timp,
mass‐media a reprezentat un avantaj pentru aceleaşi culturi mici,
tradiționale, în sensul promovării lor ca parte componentă
indispensabilă a pluralismului cultural, o caracteristică semnificativă a
postmodernității. Oricum, degradarea micilor culturi nu poate fi pusă
„pe spatele” globalizării. Fenomenul a început inevitabil mult înaintea
epocii moderne.
Mass‐media alocă, astăzi, un spațiu şi o atenție insuficiente
artei „mari”, „serioase”. S‐a ajuns până la restructurarea unor canale de
comunicare înființate tocmai cu scopul de a distribui artă şi cultură
(desființarea TVR Cultural). În schimb, publicul preferă şi primeşte

informație, cultură şi divertisment în baza unui criteriu unic, estetic:
plăcutul. Arta „mare” supraviețuieşte şi astăzi, chiar dacă atât publicul,
cât şi prestigiul ei sunt mult diminuate.
Consumul exclusiv de bunuri materiale şi spirituale în
societatea „capitalistă târzie”, cum e numită de marxişti lumea
postmodernă, este înlocuit cu cel de entertainment: joc, simulare,
strategie sau multimedia, desfăşurate într‐un mediu informațional
interactiv. În acest context, cultura „mare” nu mai este „formativă”
pentru individ.
La început, odată cu impactul cu universul informațional, s‐a
crezut că manipularea informației prin intermediul mass‐mediei ar
putea deveni „instrumentul «visat» de control şi de reglare a sistemului
pieței”31.
Astfel de lumi totalitare, în care există controlul strict al
informației, au fost descrise de numeroasele antiutopii de la jumătatea
secolului. Teoreticienii postmodernității sunt, însă, de părere că
manipularea pe scară largă a informației este imposibilă din cauza
dimensiunii globale a proliferării ei, fără granițe.
Multimedia, o caracteristică necesară a mesajului informațional
transmis în zilele noastre, nu a venit pe piață cu un câştig net avantajos
doar datorită dimensiunii fluxului comunicațional, ci şi datorită
imaginilor, a culorilor sau a formelor aflate în continuă mişcare.
Revoluțiile de mentalitate ale anilor '60 şi '70 au coincis cu perioada
propice dezvoltării înaltei tehnologii: apariția televiziunii, a
computerului personal, a unor noi coloranți sintetici.
Analizând la un nivel mai pragmatic fenomenul, putem spune
că doar un număr relativ redus al locuitorilor planetei constituie parte
componentă a acestei lumi noi cu avantajele şi costurile ei. Practic,
Statele Unite şi Europa Occidentală s‐au instalat primele şi aparent
ireversibil în structurile noii lumi a tehnologiei comunicaționale. Multe
zone ale lumii au rămas doar hibrizi, cu grade diverse de contaminare,
31
Jean‐François Lyotard, Condiția postmodernă, traducere de Ciprian Mihai, Editura
Babel, Bucureşti, 1993, p. 108.
care se situează între civilizația „globală” şi rămăşițele altor culturi şi
civilizații. Necesitatea adaptării împinge treptat toate statele, fără
excepție, către civilizația tehnologică europeană. La polul opus se
situează, aproape în umbră, nenumărate caracteristici de ordin
antropologic, religios şi istoric, care îndeamnă, cu o „voce” tot mai
stinsă, către izolaționism, tribalism sau totalitarism. Motorul principal al
dinamicii mondiale este considerată astăzi tocmai această graniță
dintre zonal şi globalism; trecut şi viitor.
România se încadrează şi ea în „tabloul” descris anterior. Popor
european cu o cultură străveche, aflat într‐o zonă a latinității târzii,
românii se zbat să aparțină conştiinței europene de peste două sute de
ani, de la apariția culturii române moderne. Cele mai avansate categorii
ale societății româneşti, clasa politică (cel puțin teoretic) şi intelectuală,
s‐au străduit permanent, încă de la jumătatea secolului trecut, să
reuşească o sincronizare cu lumea occidentală.
Plierea culturii şi civilizației româneşti pe civilizația modernă
are loc în două etape care includ imitația, o perioadă a formelor
exterioare şi „fără fond” şi una a sincronizării la pulsul acesteia.
Revistele literare reprezentau în România anilor '70 şi '80 o
sursă de informație culturală. În 1990 exista un număr foarte mare de
astfel de publicații. Multe grupuri literare, de vârstă sau de influență
locală, şi‐au revendicat dreptul de a avea o tribună pentru ideile şi
politica lor literară. Însă iluzia că acestea vor rămâne instrumente de
putere s‐a spulberat treptat până în 1995, când publicațiile de acest tip
n‐au mai putut fi susținute material. În câmpul media, locul revistelor
literare a fost ocupat de televiziune, care a început să ofere un alt fel de
dinamică în procesul de informare oferind dramatism.
Alături de televiziune, la ruina interesului pentru literatură au
contribuit mai apoi televiziunea prin cablu cu o ofertă variată de canale
şi Internetul. Din păcate, doar unele reviste literare au supraviețuit, şi
acestea nu prin mijloacele proprii (abonamente, vânzare liberă), ci prin
diferite tipuri de subvenționări.
Este greu să inventariem schimbările sociale şi culturale
produse de extinderea noilor mijloace de comunicare. Totuşi, câteva
aspecte şi trăsături noi s‐au impus ca urmare a revoluției

ştiințifico‐tehnice din secolul XX şi a extinderii noilor forme de
comunicare. Printre acestea se remarcă o nouă infrastructură
tehnologică a comunicării sociale, care permite difuzarea globală a
informațiilor şi a mesajelor şi un public de masă, de dimensiuni fără
precedent, care are necesități culturale noi, stimulate de mesajele
mediatice.
Mijloacele noi de comunicare în masă au dus la integrarea
rapidă a valorilor ştiințifice şi artistice în mediile sociale, la inserția
culturii în universul cotidian. Cultura de masă preia şi difuzează în
câmpul social informații, cunoştințe, idei şi interpretări elaborate în
domeniile specializate ale cunoaşterii şi ale creației. Au apărut
înlocuitorii tehnici ai operei de artă (fotografii, discuri, reproduceri,
casete video etc.), care formează un univers tehnologic şi o lume
independentă față de operele artistice pe care le mijlocesc. Aceste
dispozitive tehnice alcătuiesc o lume aparte, o realitate diferită de
realitatea primară a operelor de artă.
Cultura de masă a atenuat separația sociologică şi istorică
dintre cultura savantă a elitelor ştiințifice şi artistice şi cultura
„maselor”. Distincția cu valoare operativă este acum aceea dintre
„cultura specializată” şi „cultura de masă”32.
Tehnologia comunicațională şi comunicarea virtuală au
declanşat noi înțelesuri ale procesului de comunicare. Individul se poate
sustrage dialogului cu un alt individ (față‐n față), dar folosind noile
tehnologii de comunicare mesajul media este unul mult mai complex,
permite individului, în acelaşi timp, o interacțiune mult mai complexă
(orală şi vizuală), presupune o mai bună integrare a acestuia în
societate. Convergența media şi apariția noilor media permit
descoperirea multelor valențe ale comunicării33.
32
Pierre Bourdieu, Rațiuni practice. O teorie a acțiunii, traducere de Cristina şi Costin
Popescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1999, p. 35.
33
Ileana Rotaru, Comunicarea virtuală, Impactul noilor tehnologii informaționale şi
comunicaționale în spațiul educațional contemporan, Editura Tritonic, Bucureşti,
2010, pp. 51‐52.
Societatea postmodernă este una a spectacolului,

caracterizată prin continua înnoire a tehnologiei, dezvoltarea şi
generalizarea mijloacelor moderne de comunicare în masă, o societate
individualistă, aşa cum susține filosoful francez Gilles Lipovetsky. Tot el
constată apariția, în mileniul al treilea, a hipermodernismului, o nouă
eră caracterizată prin exces în toate domeniile vieții cotidiene.
Societatea este reconstruită într‐un mod unic, care porneşte de la
dorințele individuale ale membrilor societății34.
Trăim o intensificare, o accentuare a noii epoci, sesizabilă din
trei perspective: tehnoştiința, piața şi individualismul. Cele trei teme de
bază ale modernismului actual, enunțate de Lipovetsky:
hipercapitalismul, eficiența tehnocratică (excesul de maşinării) şi
hiperindividualismul35.
Hipercapitalismul conceptualizat în acest context reprezintă un
capitalism concentrat cu precădere pe imagine şi valori simbolice, şi
mai puțin pe informație ca în postmodernism sau pe capital şi forță de
muncă la fel ca în perioada modernă.
Hipermodernitatea sau digimodernitatea, cum mai este
numită, este determinată de apartenența capitalismului la o nouă fază
în care consumul include din ce în ce mai multe sfere ale vieții sociale,
iar indivizii sunt încurajați să consume mai mult pentru propria lor
plăcere, decât pentru afişajul stării lor sociale. Eul, sinele, nu este izolat,
ci prins într‐un amalgam de relații mobile caracterizate prin procese
continue de comunicare care determină relațiile sociale. În concepția lui
Lyotard, nu comunicarea este singura ce defineşte raporturile sociale.
Socialul, în perspectiva modernă, este „atomizat” în rețele de jocuri de
limbaj.36
Informatizarea în societatea modernă poate deveni un
„instrument de control al sistemului pieței, extins până la cunoaşterea
însăşi, condus exclusiv pe principiul performanțe, caz care presupune în
34
Gilles Lipovetsky, Hypermodern Times, Polity Press, MA, USA, 2005, p. 30.
35
36
Jean‐Francois Lyotard, Condiția postmodernă, traducere şi prefață de Ciprian
Mihali, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p.39.
mod inevitabil teroare”37. În acelaşi timp, susține Lyotard, sistemul

informatic, pentru a avea o destinație şi o întrebuințare pozitivă,
trebuie să poată fi accesat liber, să poată servi publicului larg, grupurilor
de discuție pentru formarea opiniilor bazate pe informațiile accesate.
În postmodernism se consideră, aşadar, că realitatea virtuală
este percepută ca fiind mediată prin intermediul tehnologiilor
informaționale şi comunicaționale. Explicată din această perspectivă,
tehnicitatea nu este o prelungire intrinsecă a corpului uman sau a
imaginației individului, ci presupune o relație cu acesta,
manifestându‐se ca un mijloc între utilizator şi tehnic, şi maşină. În
această relație, intervine şi virtualitatea ca mod de manifestare, ca
produs al dezvoltării tehnicii.
Lumea virtuală reprezintă un nou univers ce se impune pentru
omul contemporan care utilizează tot mai mult mijloacele de
comunicare în masă. Realitatea virtuală devine un concept complex, cu
mai multe interfețe, care încearcă să explice o lume reală prin existența
ei propriu‐zisă şi una ireală prin manifestarea ei38. Realitatea virtuală
este obținută ca urmare a manipulării computerului, element principal
necesar pentru a intra în contact cu un nou tip de mesaje produse
tocmai de aceste obiecte împreună cu rețelele care le conțin.
Digitalizarea este un concept tehnic pe baza căruia poate fi accesat
spațiul virtual.
Comunicarea în spațiul virtual este un nou tip de relație între
indivizi, diferită de cea în care mesajul se transmite de la unul către
unul. Rețelele care permit interconectarea mai multor computere
facilitează transmiterea mesajelor de la unul către mulți sau de la mulți
către mulți. Cyberspațiul, spațiul virtual, a introdus, aşa cum explică
Levy, două sisteme informaționale noi, de care indivizii nu dispuneau
anterior: este vorba de lumea virtuală şi fluxurile informaționale39.
37
Ibidem, p. 111.
38
Constantin Cucoş, Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării,
Editura Polirom, Iaşi, 2006, p. 15.
39
Pierre Levy, Cyberculture, The University of Minnesota Press, Mineapolis, 2001,
p. 44.
Dacă spațiul virtual a fost definit anterior, fluxul informațional
reprezintă o secvență de date aflate în continuă schimbare, depozitate
în diferite spații interconectate şi prin canale ce pot fi accesate de
persoane specializate în domeniu prin intermediul unor programe de
decodare şi a unor sisteme de navigare.
Conceptualizarea comunicărilor de tipul „unul către unul”,
„unul către mulți” sau „mulți către mulți” aparțin lui P. Levy şi definește
tipurile de comunicare care se adresează exclusiv mediilor tradiționale,
dar şi celor caracteristice internetului. Astfel, cele două cazuri în care
receptorii sunt mai mulți în acelaşi timp sunt întâlnite cu precădere în
cyberspațiu, un mediu cu interactivitate, interconectivitate. Este vorba
aici de mesajele cu caracter public (forumurile) şi, în multe cazuri,
impersonal.
Abordarea teoriei informaționale din perspectiva postmodernă
presupune noi dimensiuni. Informația devine parte din cotidian,
răspândirea şi creşterea importanței ei sunt corelate cu apariția noilor
tehnologii informaționale şi comunicaționale. Informația mobilă este
cea din prim‐plan, parte a matricei culturale, care din perspectivă
virtuală a devenit eterogenă40. Virtualitatea, susține Hayles, reprezintă
o parte integrantă a vieții cotidiene şi a perspectivei postmoderne.
Problematica contemporană, apărută odată cu utilizarea tot
mai frecventă a internetului şi a mediului online, a fost anticipată de
Marshall McLuhan, pentru care „tehnologia este o extensie a ființei
umane. Particularitatea tehnologiei comunicaționale constă în faptul că
reprezintă prin excelență o extensie a minții”41.
În opinia mea, etapa gândirii de tip postmodern şi a virtualului
începe de la ideea lui Marshal McLuhan: „The medium is the message”
(mediul este mesajul), explicată prin faptul că orice mesaj, în sensul
40
Katherine Hayles, How we Become Posthuman. Virtual Bodies in Cybernetics,
Literature and Information, The University of Chicago Press, Chicago, 1999, p. 19.
41
Paul Dobrescu, Şcoala de la Toronto. Contribuția lui Marshall McLuhan, Revista
Română de Comunicare şi Relații Publice, nr. 9, 2007, p. 11.
obişnuit, de „conținut” sau „informație”, are un impact mult mai redus
decât mediul în sine42.
Bernard Miege susține că teoria lui M. McLuhan despre satul
global se infirmă, în contextul postmodernismului, iar comunicarea
participă la reorganizarea teritoriilor: pe de‐o parte, la fragmentarea,
deteritorializarea provocată de dezvoltarea tehnicilor de informare şi
comunicare, dar şi la întărirea localizării manifestată în acelaşi timp43.
Miege numeşte comunicarea digitalizată şi transmisă într‐o formă
comprimată, „comunicare mediatizată”, care nu este doar transmisă, ci
reprezintă un fenomen tehnic, activ, marcat de canalul de transmitere
şi diferit de informaționalizarea în sine.
Media este un termen care face referire la tehnologie
comunicațională (tipar, radio, televiziune, înregistrări de sunet etc.) prin
intermediul căreia este transmis un conținut creat pentru grupuri de
consumatori. Companiile din acest domeniu al industriei media (posturi
de radio, de televiziune, reviste, distribuitori de semnal de internet sau
de conținut pentru instrumentele de comunicare, gadget) folosesc
tehnologia de comunicare şi fiecare, prin natura sa, influențează
mesajul dându‐i o formă finală potrivită pentru a fi transmisă.
New media a devenit un termen preferat de mai multe tipuri de
practici ale media care implică tehnologia digitală şi computerul.
Termenul de „new media” a coexistat, la începuturi, cu cel de „digital
media”, însă a câştigat teren în preferințele specialiştilor şi pentru că
media digitală, prin denumirea sa, pune accentul, cu precădere, pe
tehnologia folosită şi canalizează, oarecum, înspre tehnologia digitală.
La polul opus, termenul de „new media” ghidează mintea către
concepte culturale contemporane şi contexte ce țin de practica de
media. New media provoacă o imagine de ansamblu care cuprinde
42
Marshall McLuhan, Să înțelegem media. Extensiile omului, traducere de Ovidiu
George Vitan, Ediție critică de W. Terrence Gordon, Curtea Veche, Bucureşti, 2011,
p. 8.
43
Bernard Miege, Informație şi comunicare. În căutarea logicii sociale, traducere de
Adrian Staii, Polirom, Iaşi, 2008, p. 86.
termeni ca tehnologie, practici culturale şi de expresie care alcătuiesc

un tot inseparabil.
Toate mijloacele de comunicare în masă au fost „noi” în
momentul apariției lor de‐a lungul istoriei şi, în această situație, ne
punem întrebarea: când aceste noi media vor fi depăşite şi vor deveni şi
ele vechi? Adjectivul „noi” pus într‐un asemenea context devine foarte
generos şi asigură mediei o contemporaneitate continuă cu tot ceea ce
apare nou în domeniul tehnicii comunicaționale. Aşa cum am
experimentat deja, în secolul XX întâlnim termenul „nou” atât în diferite
domenii ale vieții de zi cu zi, cât şi alăturat unor mari descoperiri
ştiințifice sau culturale.
La originile noilor media, care folosesc cu precădere
internetul pe post de canal pentru transmiterea mesajului, stau aşa‐
numitele „cross media”, care reprezintă un produs comunicațional
creat cu intenția de a fi difuzat pe mai multe tipuri de canale şi
platforme media. Termenul cuprinde şi un tip relativ nou de activitate
în domeniul comunicațional, care face referire la implicarea unor
organizații în coordonarea, transformarea şi adaptarea mesajului
media pentru diferite medium‐uri44. La început, aceste activități erau
legalizate de către stat în Europa şi America, mai ales în situații în care
într‐o anumită zonă dominau mari trusturi de producție şi distribuție a
informației şi era important pentru populație să afle ştirile utilitare,
spre exemplu.
Societatea informațională reprezintă o necesitate pentru toate
națiunile industrializate.
Creşterea consumului de internet încă din a doua jumătate a
anilor ’90 a creat dezbateri cu privire la posibilele consecințe ale
fenomenului new media asupra politicii şi cercetării în domeniul
comunicării. Observatorii mişcărilor sociale au concluzionat că new
media este o nouă oportunitate pentru acțiunile colective la nivel
internațional.
44
Lucy Kung, Robert G. Picard, Ruth Towse, The internet and the mass media, Sage
Publications, London, 2008, p. 7.
Potrivit lui McAdam, creşterea capacității de comunicarea între
țări nu va declanşa neapărat mişcări sociale în plan internațional45. El
consideră că relațiile interpersonale, care s‐au dovedit a fi
indispensabile, nu pot fi pur şi simplu înlocuite de noile contacte virtuale
create prin intermediul internetului. Donk şi Foederer au prezentat şi ei
argumente contra promotorilor spațiului virtual. Ei susțineau că relațiile
nu pot exista la aceeaşi intensitate în lipsa sentimentelor, a emoțiilor pe
care le declanşează o acțiune întâmplată în spațiul real46. Şi nu au fost
singurii care s‐au întrebat dacă aceste contacte virtuale pot avea
aceeaşi intensitate în construirea unei comunități ca relațiile față‐n față.
Concluzia este una indestructibilă: combinația dintre cele două
tipuri de relații, virtuale şi reale, este ideală pentru a crea şi a menține
activ un anumit tip de comunitate.
În ceea ce priveşte crearea unei mişcări sociale la nivel
transnațional, această idee presupune că, în urma întâlnirilor reale
dintre indivizi (de tipul protestelor, de exemplu), a împărtăşirii unor
valori comune, se mențin sau chiar îmbunătățesc legături sociale care
ajung, ulterior, datorită tehnologiei, să fie intermediate de computer.
Pentru mulți elevi din Occident, în urmă cu mai bine de 12 ani,
comunicarea în mediul virtual a fost prima sferă publică reală şi
interesantă; asta nu doar pentru că aveau acces la un pachet mare de
cunoştințe şi informații necenzurate pe care îl puteau promova şi
împărți cu alții,47 dar şi pentru că reprezenta pentru ei o alternativă la
canalele tradiționale de radio şi televiziune, care se adresau publicului
„în vârstă” sau grupurilor de interese (politice, de afaceri)48.
45
Doug McAdam, Charles Tilly, Sidney Tarrow, To map contentious polities,
Mobilization, Cambrige University Press, 1996, pp. 17‐34.
46
Wim van de Donk, Bram Foederer, E‐movements or emotions? ICTs and social
movements: some preliminary observations, în Designing E‐Government. On the
Crossroads of Technological Innovation and Institutionl Change, Editor J.E.J. Prins,
Kluwer Law International,Haga, 2001, pp. 153‐155.
47
Tamara Villarreal Ford, Geneve Gil, Radical internet use, Radical media – rebellious
communication and social movements, Sage, Londra, 2000, pp. 202‐203.
48
John R. Gibbins, Bo Reimer, The politics of postmodernity, Sage, Londra, 1999,
p. 114.
Una dintre caracteristicile comune mişcărilor sociale

contemporane este reprezentată de asimilarea noilor tehnologii de
comunicare şi informare ca instrumente de acțiune şi organizare. În
condițiile în care internetul a devenit axul principal de acțiune,
permițând astfel grupurilor sociale să acționeze global, la noi
dimensiuni, intervine problematica pe care o ridică Castells cu privire la
noile tehnologii în raport cu dezvoltarea. Joacă acestea doar simplul rol
instrumental în dezvoltarea socială şi politică a cetățenilor sau pot
provoca, ca parte a sistemului politic, schimbări semnificative de
reguli49? De asemenea, susține Castells, nu trebuie să omitem, odată
cu apariția new media, tendința continuă de adaptare a mass‐mediei
tradiționale şi intenția generală a acesteia de a ține pasul cu
transformările sociale, dar şi rolul jurnaliştilor care devin treptat tot
mai integrați ca actori sociali. Fenomenul menționat anterior este
descris prin prisma caracteristicilor transformărilor sociale din
Information Age, cum o denumeşte Castells50.
În ceea ce priveşte media, în ultimii 20 de ani au avut loc
importante transformări: s‐a extins piața de desfacere a produsului
media în întreaga lume, globalizarea şi concentrarea trusturilor media
spre networking, diversificarea şi segmentarea piețelor media,
apariția grupurilor de business multimedia care adoptă toate formele
de comunicare inclusiv cea prin internet, dezvoltarea legăturilor de
afaceri între companii de telecomunicații, de software, de internet şi
de media.
Apariția rețelelor de business multimedia globale a fost
facilitată de politicile publice şi schimbarea sistemului instituțional şi
anume, prin liberalizare, privatizare, naționalizare şi internațio‐
nalizare, prin apariția politicilor guvernamentale care susțin
dezvoltarea acestei piețe de media; politici care au devenit permisive
în lume începând cu 1980.
49
Manuel Castells, The internet galaxy – reflections on the internet, business and
society, Oxford University Press, London, 2003, p. 137.
50
Ibidem, p. 140.
Comunicarea prin intermediul internetului diferă de la un stat
la altul în funcție de acces şi de infrastructura de comunicare. Chiar
răspândit la scară largă, accesibilitatea internetului şi a conectării de
tip wireless, accesul diferit la lungimi de bandă, cunoştințele limitate
de operare a sistemului digital tind să reproducă şi să amplifice
structurile de clasă, de etnie, de gen, rasă şi vârstă ale dominării
sociale dintre țări.
Creşterea influenței corporațiilor media asupra industriei
informației şi a comunicațiilor în detrimentul instituțiilor publice de
reglementare poate transforma revoluția comunicațională într‐un
avantaj folosit în interes propriu mai ales de reprezentanții mediului
de afaceri.
Libertatea de expresie şi cea de comunicare pe internet, parte
a sistemului multimedia local şi global, sunt adesea reduse şi
supravegheate de birocrația guvernamentală, de elitele politice şi de
structurile religioase.
Odată cu digitalizarea informației, au apărut noi posibilități
pentru produse şi servicii media. Informația îmbracă diverse forme:
imaginile, sunetul sau textele pot fi combinate pentru a crea noi
produse multimedia. Câmpul noii media este unul foarte complex şi
fiecare descoperire în domeniul comunicației, ce se desfăşoară în
mediul virtual, reprezintă o noutate.
Ca jurnalist, pentru a păstra tendința şi a fi actual cu aparițiile
în domeniu trebuie să fii pregătit în permanență, să te informezi şi să
ai disponibilitatea de a‐ți însuşi noi cunoştințe, îndeosebi tehnice.
Din poziția de trust media, publicație, post de radio sau de
televiziune, lipsa disponibilității la adaptare poate reprezenta
dispariția de pe piață. În acelaşi timp, „aclimatizarea” la noile tendințe
poate fi una riscantă în absența unei bune strategii de marketing.
O a treia poziție în schema clasică a mesajului transmis
receptorului printr‐un canal de comunicare este ocupată de public.
Audiența poate să accepte sau nu noua formă de codare folosită
pentru mesajul media. Această a treia componentă are un rol
definitoriu pentru prezentul şi viitorul fiecărei media în parte.
Audiența se manifestă la nou în moduri diferite, ca atare, media
trebuie să țină cont de preferințele publicului.
Din experiența noutăților devenite tradiții se prea poate ca
noua medie să fie acceptată imediat, dar cu siguranță într‐un mod
diferit de categoriile de public.
Umberto Eco afirma: „De fiecare dată când inventăm o nouă
tehnică pentru a transmite cunoaşterea, ne temem că ea o să le ucidă
pe cele existente. Nu e deloc aşa. Gutenberg nu a ucis tehnologia, ci
l‐a produs pe Luther. Fotografia a eliberat pictura de constrângerile
reproducerii …”51.
Internetul a preluat o mare parte din publicul cititor, ascultător
sau privitor. Când apar schimbări în tehnologie, ele sunt interpretate ca
fiind incitante, distructive, creând confuzii sau alterând status‐quo‐uri.
Pe de altă parte, dacă nu se ține pasul cu noutatea, riscul de a nu mai
exista ca brand media într‐un sondaj de audiență, de exemplu, este
foarte mare.
Binecunoscutul dicton al lui McLuhan, citat anterior, se
dovedeşte actual şi în analiza realizată de Harold A. Innis cu privire la
efectele generate de o anumită media aleasă într‐o societate: ,,Este
dificil să evaluezi semnificația oricărui medium de bază pentru
societate, atâta timp cât semnificația evaluării pare a fi specifică
anumitor tipuri de media”52. O modificare în tipul de media implică o
modificare în procesul de evaluare şi, prin urmare, poate contribui la
modificarea mesajului, făcând dificilă înțelegerea între societăți.
În zilele noastre, internetul este media cu cel mai ridicat grad
de dinamism, evoluând de la o zi la alta şi provocând schimbări în lumea
pe care o trăim. Imaginara ,,Information Highway’’ (Autostrada
Informației) a lui Al Gore în anii ‘90 a devenit o realitate în era Web 2.0,
51
Umberto Eco, conferința publică de la Grenoble, Musee de la Place Verdun, 18
februarie 1997, apud. Pierre Moeglin, Industriile educației si noile media, Iaşi,
Polirom, ianuarie 2003, p. 109.
52
Harold A. Innis, Empire and Communications, prefață de W. David Godfrey Press
Porcepic, Victoria, Toronto, martie 1986, p. 9.

unde fiecare persoană poate contribui activ la procesul comunicațional.
Trăim într‐o perioadă în care individul câştigă putere de decizie asupra
informației, iar această putere se manifestă direct în economia globală
şi politicile democratice.
În 2010, în România, decizia de transmitere pe cale virtuală a
anumitor programe, a clipurilor video şi audio era una importantă şi clar
stabilită de instituțiile cu profil media. 90% din posturile de televiziune
şi peste 80% din cele din sfera audio erau încă accesate prin intermediul
canalelor tradiționale. Mai mult, creşterea consumului unor asemenea
conținuturi media este determinat în următorii doi ani şi de apariția
sistemelor şi a tehnologiei T high‐definition (HD), ale căror vânzări sunt
în creştere. În prezent, decizia de postare pe internet a unei ştiri sau
arhivarea unei emisiuni este luată de fiecare reporter sau redactor după
verificarea informației.
O altă componentă de background, internetul, reprezintă o
unealtă de producție şi de distribuție a mediei audio, video şi scrise. Din
perspectiva producției, internetul permite schimbări în cadrul fluxurilor
de producție şi în structurile media (de exemplu, prezentarea
produsului media pe platforme diferite de comunicare). În ceea ce
priveşte distribuția, internetul creează posibilități noi de distribuție
pentru media, precum şi potențial de interactivitate. Internetul
minimizează costurile de distribuție şi consum, dar nu şi costurile de
producție a informației. Comparativ cu cantitatea de informație
existentă, doar o mică parte din conținut este creată special pentru a fi
distribuită prin intermediul internetului.
Pentru a acoperi întreaga paletă media, creată în urma apariției
noilor tehnologii, trebuie să enunțăm şi blogurile, podcast‐urile sau
site‐urile de socializare. Un studiu publicat pe NielsenOnline, la
începutul lui 2009, arăta că două treimi dintre ,,internauți” îşi petrec
timpul liber pe rețele de socializare şi pe bloguri. În acelaşi timp,
site‐urile de socializare aveau, în februarie 2009, peste 41,7 milioane de
utilizatori fideli în Europa, care alocau navigării pe aceste pagini circa
trei ore pe săptămână. Blogurile şi rețelele sociale constituie o
categorie de comunități on‐line care a urcat în 2010 pe locul 4 al celor
mai populare rețele on‐line, surclasând email‐ul!
În prezent, în presa din Europa „criza de personalitate” a mediei
nu mai este atât de acută ca în perioada 2009‐2010. Chiar dacă sunt
publicații sau canale de comunicare ce îşi doresc să rămână tradiționale,
într‐o anumită măsură, sunt nevoite, sub presiunea tendințelor actuale,
să se supună unei schimbări. Din păcate, ceea ce la momentul de față
înseamnă schimbare presupune alte modificări de structură:
administrativă, tehnologică, a formatului sau de marketing. Tot în
continuă schimbare este şi modul de abordare a meseriei de jurnalist
care, păstrându‐şi caracteristicile tradiționale ale meseriei (de formator
de opinie, de informator al comunității sau de loisir) devine un jurnalist
comunitar, de online, sau multimedia.
Nu este nouă ideea că mass‐media comunică şi online sau că
tendința este ca în viitor această comunicare de presă să se facă
exclusiv în mediul virtual. Noutatea este legată de metodele de
comunicare online, de nevoia unei noi specializări (jurnalistul de online)
şi de reacțiile audienței la aceste schimbări.
Internetul este foarte accesibil. Există rețele wireless în
magazine, biblioteci, aeroporturi sau în parcuri. Aparatele electronice,
gadgeturile, cu care se poate prinde semnalul de internet sunt tot mai
răspândite, iar softurile şi performanțele acestora sunt înnoite anual:
telefoane mobile, I‐Pod, I‐Phone, I‐Pad etc.
Ca atare, această industrie media va exista, se va diversifica şi,
poate, va deveni mai valoroasă. În prezent, de pe internet, cu un telefon
performant, smartphone, putem citi cărți sau putem să împrumutăm
ultimele filme (un sistem implementat de Google).
Noua tehnologie nu se opreşte aici; treptat ea va permite
adaptarea fiecărei persoane la sisteme individuale de conectare şi
informare care vor asigura accesul la mai tot multă informație.
Pentru oamenii din ziua de azi, a devenit o rutină accesarea
unei ediții online de ziar, de revistă sau a unui post de televiziune. De
asemenea, nu este greu sa accesezi site‐ul unui post de radio şi să
descarci de pe pagina de internet a acestuia o emisiune din arhivă.
Aceste noutăți nu mai sunt de ultimă oră pentru cei din Statele Unite
ale Americii şi, de cel puțin şase ani de zile, nici pentru oamenii din
Europa. Renumite posturi de presă ca BBC, Deutsche Welle sau Radio
France au o interfață virtuală apreciată şi vizitată.
Nici mass‐media din România nu s‐au lăsat mai prejos şi, ca
atare, majoritatea trusturilor: Realitatea, Cațavencu, PRO TV, TVR sau
Radio România (în ordinea adaptării la new media) au site‐uri
profesioniste şi accesibile.
În acest caz este importantă reacția publicului. Comporta‐
mentul cititorului de presă tipărită, al telespectatorului sau cel al
ascultătorului este definitoriu pentru politica redacțională sau de
marketing a unui canal media, iar acest comportament se schimbă
continuu.
Deşi reticentă, în primă etapă, la noul trend, majoritatea
mass‐mediei din România a înțeles că, dacă nu se adaptează
schimbării, riscă să dispară de pe piață în viitorul apropiat.
Preluarea noilor idei, a conceptelor favorabile, adaptarea la
tendințe care presupun mai multă interactivitate şi dezvoltă noi
dimensiuni de comunicare este binevenită, dar, în acest proces de
transformare, mass‐media trebuie să țină cont şi de reacția publicului
căruia i se adresează şi de caracteristicile demografice ale acestuia.
Pe de altă parte, convergența standard a comunicării publice,
din ultimii ani, prezintă trusturile media ca pe o amenințare atât asupra
diversității de canale de comunicare, cât şi asupra oportunităților
indivizilor de a se angaja în discursul public.

Capitolul 2
tehnologiei de comunicare

Impactul new media asupra tehnologiei de comunicare,
porneşte de la o analiză a noilor tehnologii apărute, a
resurselor şi canalelor care au permis şi au impus, în acelaşi
timp, revoluţionarea comunicării. Un mesaj care se doreşte
popular trebuie să fie conceput astfel încât să poată fi transmis
cu uşurinţă, în cât mai multe forme şi pe cât mai multe canale
media. Apariţia comunicării asistate de computer impune o
uniformizare a mesajului transmis pe orizontală, într-un mediu
avid de informaţie. Comunicarea se transformă în
autocomunicare, proces în care sunt modificate traiectoriile
mesajelor, acestea devenind bidirecţionale, dar şi raportul
dintre cantitatea informaţiilor şi numărul de receptori. Astfel,
zidul dintre receptori şi emiţător dispare, iar comunicarea
devine mai liberă şi mai echilibrată.
Datorită transformării tehnologiei de comunicare, acum,
mai evident ca niciodată, mesajul este dependent de media
care îl transmite, aşa că descifrarea lui se face diferit, în funcţie
de normele mijloacelor de comunicare alese.
În această parte a cărţii, accentul cade pe o analiză a
unor termeni noi, precum: autocomunicarea, în încercarea de a
oferi o imagine de ansamblu asupra noilor forme de
comunicare, în special a celor dezvoltate după apariţia World
Wide Web şi a internetului de mare viteză.
Autocomunicarea de masă presupune şi utilizarea
reţelelor de socializare, ca mediu pentru distribuirea de
informaţie, în care polii de comunicare – liderii de opinie – devin
aproape inexistenţi, iar informaţia pierde din calitate, în
favoarea senzaţionalului. Astfel, viralitatea în mediul online
devine idealul oricărui emiţător, iar senzaţionalul de moment
poate fi asemănat cu amăgitoarele „mărgele de sticlă” care au

luat ochii africanilor în urmă cu câteva sute de ani.
Mesajul de new media este unul care primeşte
caracteristici precum: globalitatea, interactivitatea şi prompti-
tudinea.
Jurnalistul, în noul context, trebuie să fie capabil să îşi
asume noi roluri, noi dimensiuni ale responsabilităţii şi să înveţe
să folosească în permanenţă noile tehnologii în favoarea sa, iar
publicul poate acum să analizeze mesajul prin prisma propriilor
aşteptări sau sisteme de valori, fără a fi nevoit să-şi motiveze
opţiunile.
În ciuda tentativelor de a adapta mijloacele clasice de
comunicare în masă pentru noile tehnologii, reuşitele au fost
palide, iar eşecurile, răsunătoare (ex. e-book-ul nu a reuşit să ia
locul clasicelor cărţi, fapt care a generat pierderi însemnate
pentru companiile care au fabricat astfel de instrumente). În
acest sens, au fost publicate studii în întreaga lume care arată
că publicul nu face confuzie între mesaj şi canal, (nu ascultă
radio online sau nu vizionează tv online mai mult decât
consumă aceste media în mod tradiţional), aşa că, variantele de
new media apărute au fost nevoite să-şi adapteze de la
început mesajul noilor tehnologii, bazându-se pe vizibilitate
crescută şi durată redusă.
Este notabil faptul că buletinul de ştiri de la posturile de
televiziune online are alocat, în general, jumătate din timpul pe
care o televiziune clasică îl rezervă aceluiaşi tip de program.

T ehnologiile media alterează comunicarea dintre oameni prin

implicarea unor coduri, sisteme sau semne cum ar fi gesturile,
sunetele, imaginile sau textele, în diferite combinații, care apar în formă
pură sau mai complexă. În acelaşi timp, fiecare mijloc de comunicare
foloseşte un anumit cod pentru prezentare, care adaugă semnificație
mesajului şi, în acelaşi timp, poate altera modul în care audiența
interpretează respectivul mesaj53.
Formele comunicării se schimbă în funcție de tehnologiile
folosite în media. În acest sens, Hallahan menționează trei moduri în
53
Kirk Hallahan, The Consequences of Mass Communication Cultural and Critical
Perspectives on Mass Media and Society, McGraw‐Hill College, New York, 1997, p. 11.
care mediumul influențează mesajul. Astfel, fiecare medium limitează
dimensiunea mesajului şi determină cantitatea de semne şi simboluri
care pot fi incluse în conținut. De exemplu, timpul alocat unei informații
într‐un buletin de ştiri sau spațiul alocat, prin rubricatură, unui articol
într‐un ziar vor avea un rol important în gestionarea informațiilor. Apoi,
fiecare medium trebuie să păstreze anumite convenții media sau reguli
de construcție a mesajului şi fiecare medium impune o anumită rutină
cu care publicul se obişnuieşte şi care este utilă pentru a accesa mesajul
receptat. În acest sens, putem menționa show‐urile TV care sunt
difuzate după un orar constant, buletinele de ştiri care respectă aceeaşi
rutină de ani de zile etc.
Media electronică este sursa actualei new media.
Ea a grupat toate tipurile de media care au depins, prin
structura mesajului lor, de complexitatea tehnologică a unei transmisii
electronice. Media electronică poate fi considerată ca fiind un sistem de
transmisie transparent, al mediumului de comunicare, acesta din urmă
reprezentând un sistem neutru pentru stocarea sunetului şi imaginilor.
Totodată, media electronică poate fi analizată şi ca un modelator al
conținutului comunicațional pe care îl transmite; de exemplu, radioul
transmite într‐un singur sens, vocea umană, fără un suport material.
New media se suprapune parțial peste domeniul culturii
cibernetice şi cel al echivalentului său academic, studiul cibernetic care
se referă la teoriile ce țin de modul în care oamenii folosesc internetul şi
World Wide Web.
Este dovedit faptul că aproape tot ceea ce presupune un
schimb de informații în mediul cibernetic presupune şi folosirea unor
tehnici speciale de comunicare prin intermediul computerului, aşa că
cele mai multe elemente de acest gen au o legătură directă cu new
media. Teoria cibernetică şi studiile din domeniu au dezvoltat rapid o
analiză şi o descriere a comunicării online ca aparținând unei lumi
paralele.
Bell oferă o analiză mai elaborată a studiilor ciberneticii aceasta
fiind, în opinia sa, „parte integrantă a domeniului comunicării digitale şi
tehnologiei informației, care include internetul, poşta electronică,
serviciile private de comunicare virtuală de tip chat, sistemul de imagini
digitale, realitățile virtuale, noile tehnologii biomedicale, viața artificială
şi sistemele interactive de divertisment grupate, pentru o definiție mai
cuprinzătoare, în jurul unor sisteme tehnologice şi în interacțiune
continuă cu individul”54. În termenii definiției sale, Bell susține că, în
aceste „structuri tehnoculturale”, imaginația umană şi prezența
individului rămân centrale. Potrivit teoremelor lui Bell cu privire la
implicațiile culturale şi valoarea sistemului tehnologic, studiile
cibernetice sunt privite ca fiind o extensie, în domeniul academic, a
studiilor culturale. În acelaşi timp, new media beneficiază de aceeaşi
interpretare pentru ştiință în domeniul media. Cu alte cuvinte, pentru a
înțelege impactul noilor tehnologii digitale, în relație cu practicile
culturale ale mijloacelor de comunicare tradiționale şi cu organizațiile
de profil, trebuie schimbat contextul cultural şi academic de abordare al
mass‐media.
Revoluția digitală, văzută ca fiind „o diferență între atomi şi
biți”, a fost rezumată de Nicholas Negroponte în cartea sa, Being
Digital, apărută în 1995 în Statele Unite ale Americii. Teoria porneşte de
la ideea că produsele media materiale, caracterizate prin greutate şi
mărime, cum sunt ziarele, revistele, cărțile, înregistrările audio sau
video pe suport casetă sau CD urmează, în timp, să fie înlocuite cu
unele electronice. Cu alte cuvinte, toată această mare cantitate de
informație instrumentată de individ va deveni, în scurt timp, un transfer
rapid de date electronice, adică atomii se vor transforma în biți datorită
implementării generalizate a noului sistem. Astfel, fenomenul a evoluat
firesc, iar cantitatea de informație transferată în mediul virtual a
evoluat semnificativ de la câteva scrisori în format electronic, până la
fişiere care conțin fotografii sau chiar clipuri video.
De fapt, tehnologia digitală este un sistem care codifică
informația sub formă de sunet, text sau imagine şi o transformă în
54
David Bell, Barbara M. Kennedy, The Cybercultures Reader, Routledge, London,
2000, p. 29, în: http://books.google.ro/books?id=MKtr_svfY1kC&printsec=front
cover&hl=ro#v=onepage&q&f=false, ( 11 decembrie 2012)

impulsuri intermitente, într‐un limbaj specific computerului, codat prin
succesiuni de unu şi zero. Aflat pe primul loc în topul dispozitivelor care
au folosit sistemul digital pentru a răspândi informația, computerul a
contribuit şi la dezvoltarea lui prin elemente noi, cum ar fi sunetul
digital, fotografia digitală, imaginea digitală şi variantele digitale ale
ziarelor, revistelor sau cărților. Transmiterea informațiilor digitale
înspre toate colțurile lumii a putut fi posibilă datorită dezvoltării
internetului şi astfel a apărut un nou mijloc de comunicare de masă,
care a revoluționat ireversibil mass‐media.
Tehnologiile bazate pe computer oferă nu numai metode
eficiente şi ieftine de monitorizare a informațiilor transmise de media şi
alți indicatori corelați ai opiniei publice, ci și posibilitatea de a stabili o
agendă media.
În această situație, mijloacele tradiționale de comunicare au
fost determinate să se adapteze rapid la noul trend, să adopte o nouă
strategie. Ziarele, de exemplu, au introdus ediții online care
funcționează în paralel cu cele tipărite. Muzica era distribuită de către
companiile mari de discuri pe CD sau pe casetă; astăzi, aceste firme
nu mai reprezintă un factor important în lanțul comercial şi asta mai
ales dacă ținem cont de existența unor site‐uri specializate pe profil
muzical şi distribuirea acestui tip de fişiere folosind programele de
download.
Mijloacele de comunicare în masă nu au fost singurele afectate
de evoluția tehnologiei. Aceasta a contribuit şi la revoluționarea lumii
afacerilor, iar marile companii au fost nevoite să‐şi adapteze activitatea
la formatul electronic. Strategiile de marketing au suferit modificări
majore, mai ales în domeniul vânzărilor, activitate care se desfăşoară în
prezent şi pe internet şi este numită e‐commerce.
În contextul implicațiilor sociale şi culturale ale erei digitale,
noțiunea de comunitate trebuie reconsiderată. Dacă poziția geografică
era cea care în trecut stătea la bază dezvoltării prieteniilor, în noul
context digital au apărut comunități virtuale în care sunt implicate
ID‐uri ale unor persoane cu interese şi nevoi comune, din zone diferite.
Lumea internetului creează şi problema izolării sociale.

Contactele interpersonale pot fi afectate negativ de aceste prietenii din
comunitățile virtuale mai ales că, de multe ori, din cauza unei activități
individuale, solitare este sacrificată comunicarea cu familia sau cu
prietenii din lumea reală şi, astfel, relațiile valoroase din punct de
vedere sociologic au de suferit.
Era digitală este una perturbatoare, într‐o oarecare măsură, şi
pentru politică. Platformele partidelor sunt transformate, mesajului
transmis i se atribuie o nouă dimensiune, virtuală, discursurile publice
fiind transmise într‐un nou format: digital, pe web. Mai mult, o idee
originară din Statele Unite ale Americii, astăzi este posibil şi votul
online, experimentat cu succes de USL în România, dar şi strângerea de
fonduri pentru campaniile politice. S‐ar spune că aceasta este varianta
ideală a democrației, în care alegerile se fac la vedere, însă care va fi
următorul pas? Va exista oare o democrație digitală fără reprezentați
reali? Acest aspect nu face însă tema prezentului studiu. Revenind la
situația prezentă, din păcate sau din fericire, nu toată populația de pe
glob are acces la internet, fie pentru că nu deține un computer, fie
pentru că nu are în proximitate posibilitatea unei conexiuni la internet.
Despre acest tip de „diviziune digitală”, termen dezbătut de
Nicholas Negroponte în Being Digital, se poate vorbi făcând inclusiv
referiri la viitor şi la raportul dintre putere şi accesul la spațiul virtual55.
Astfel, există întrebări cu privire la cum se va transforma new media sau
domeniul comunicațiilor în viitor şi dacă puterea va fi a celor care vor fi
conectați şi virtual la ceea ce numim realitate în prezent.

2.1. Noi tehnologii de media

Internetul nu reprezintă doar World Wide Web. Conform
unei analize realizate de Mike Ward, în Online Journalism, există o
deosebire între cei doi termeni. Infrastructura care permite
computerelor să transmită mesaje între ele peste tot în lume este
internetul, iar Web‐ul reprezintă interfața cu ajutorul căreia mai
55
Nicholas Negroponte, Being Digital, Alfred Knopf, New York, 1995.
mulți utilizatori din mediul virtual pot face schimb de fişiere audio,
video, foto sau text56. În opinia lui Ward, două dintre cele mai
semnificative aplicații (ca număr de accesări) de pe internet sunt
Web‐ul şi mail‐ul sau e‐mailul, acestea având un impact puternic
asupra activității jurnalistice de tip new media şi nu doar atât.
Putem justifica această afirmație ținând cont de faptul că, în
procesul jurnalistic, în general, profesionistul trebuie să identifice
evenimentele sau subiectele care reprezintă interes pentru public.
Ele trebuie analizate şi dezvoltate, iar pentru asta jurnalistul trebuie
să aibă capacitatea de a culege noi informații, pe care ulterior să le
verifice, oferind astfel un plus de valoare materialului, dar, în acelaşi
timp, trebuie şi să selecteze din întregul bagaj informațional pe care
îl deține, partea mai interesantă pentru public. În procesul de
ordonare, selecție şi prezentare este nevoie de acuratețe, capacitate
de distingere a adevărului şi stil jurnalistic. Aceşti paşi trebuie
parcurşi de orice practicant în domeniul media, nu doar de acela
care îşi desfăşoară activitatea în mediul virtual. S‐a dovedit însă că
mediul virtual are un impact semnificativ asupra fiecăreia dintre
etapele care trebuie parcurse, conform regulilor din jurnalism.
Datorită spațiului de stocare mult mai mare oferit de mediul virtual,
comparativ cu cel de care dispune media tradițională, dar şi a unei
viteze mari de transmitere a informației, atât jurnalistul, cât şi
publicul pot accesa informația într‐o nouă dimensiune, şi mai mult,
acesta le permite ambilor actori ai pieței informației să participe
simultan la extinderea subiectelor prin transmiterea informației
bidirecțional. Acest fenomen poate fi posibil datorită unui spațiu
alocat comentariilor, aflat la finalul fiecărei informații din mediul
online, indiferent de forma de expunere (text, audio sau video).
Receptorul mesajului informațional poate interveni cu un adaos de
subiectivism şi poate influența cursul povestirii sau conturarea
subiectului, oferind chiar puncte de vedere diferite de cele ale
autorului sau noi idei pentru o interpretare mai largă.
56
Mike Ward, Online Journalism, Focal Press, Oxford, 2002, p. 9.
Argumentele conform cărora media digitală reprezintă pur

şi simplu o colecție de instrumente tehnice sau un nou medium
cultural coexistă, dar, privită dintr‐un alt unghi, se poate spune şi că
aceasta reprezintă efectiv instrumentul unui nou medium.
Convergența tehnologică şi apariția noilor aparate pentru
transmiterea informațiilor au reorganizat ansamblul acestor
instrumente, au dus la o „recablare” a lor de la individual (media
analogică) la o rețea digitală care permite, folosind acelaşi aparat,
capturarea sunetului, a imaginilor şi a textelor, decodarea şi editarea
lor57.
Noile tehnologii au implicații majore în domeniul relațiilor
publice. Internetul şi rețeaua World Wide Web au transformat
modul în care publicul are acces la informație, indiferent de forma în
care aceasta apare (bloguri, podcasturi sau videoclipuri).
Utilizarea internetului de către jurnalişti a evoluat din 1990,
devenind astăzi o rutină zilnică atât pentru reporteri, pentru
coordonatorii acestora, cât şi pentru cei responsabili de materialul
informațional în formă finală. În următorul capitol vom reveni
asupra obiceiului utilizării internetului de către jurnalişti, prezentând
un studiu realizat pe un eşantion semnificativ de jurnalişti din Cluj.
Revenind, printre tendințele actuale ale utilizatorilor de
internet, în general, se remarcă vizionarea şi descărcarea excesivă a
fişierelor cu conținut audio şi video – podcast, vodcast. Aceste tipuri
de instrumente, datorită proprietăților tehnice aparte, pot influența
caracteristicile mesajelor. Astfel, publicul tânăr şi mobil poate fi
atras de mesajele difuzate prin intermediul telefoanelor mobile, de
texte transmise în format adaptat noilor tehnologii. Trebuie să avem
în vedere o anumită specificitate a acestui mediu de comunicare:
parametri stricți pentru mesaje care trebuie să fie scurte, iar
exprimarea cu prescurtări, adecvată publicului – LOL (pentru „lots of
laughs”) sau „c2it” (pentru „see to it”). Pentru necunoscători, siteul
57
Andrew Dewdney, Peter Ride, The New Media Handbook, Routledge, London,
2006, p. 254.

Lingo 2 Word Web pune la dispoziție o listă cu acest tip de
terminologie folosit în mesajele text, dar şi o aplicație care traduce
un text oarecare în acest tip de limbaj.
Dacă luăm practica tradițională jurnalistică şi o transpunem
în noua sferă, cea a new media, observăm, de exemplu, noi
elemente în procesul de comunicare a unei ştiri. Informația tipărită
electronic este publicată şi în acest format, devenind mai apoi o
sursă de informare pentru alte materiale informative sau este
distribuită pe alte siteuri de profil. Credibilitatea ei este dată de
site‐ul pe care apare, dar şi de tipul de text (ştiințific, academic,
informație publică, document etc.) pe care îl conține. Se poate
întâmpla, aşadar, ca o ştire sau o informație oarecare să nu apară
doar pe site‐ul unei media sau al unei instituții publice (informare
publică), ci să fie preluată şi dezbătută şi de un blogger, de exemplu.
În această categorie de new media (blog) poate opera orice
persoană, fără a fi jurnalist profesionist, iar cititorii, la rândul lor, pot
adăuga comentarii şi analize pertinente sau nu şi pot emite judecăți.
În primul capitol făceam referire la Web 2.0. Pentru a
clarifica noțiunea, dorim să explicăm diferența între Web 1.0 şi Web
2.0. Unele tehnici de comunicare deja existente primesc un plus de
abilitate tehnologică prin Web 1.0, adică o îmbunătățire a modurilor
de transmitere a informației către public. Web 2.0, pe de altă parte,
nu vine cu updateuri tehnologice, ci presupune o schimbare
fundamentală în domeniul comunicării online, o revoluție a
sistemului, în general şi a modului în care noi comunicăm.
Web 2.0 reprezintă o a doua generație de aplicații şi
informații, servicii oferite prin internet, cu un nivel superior de
interactivitate, o nouă dimensiune a comunicării. Media tradițională
îşi găseşte în dimensiunea Web 2.0 o replică care dispune de mai
multe funcții şi are atribuite mai multe scopuri informaționale58. În
contrast cu Web 1.0, care punea la dispoziția utilizatorilor posibilități
minime de interactivitate, aplicațiile disponibile în Web 2.0 dispun
58
Jay Bolter; Richard Grusin, Remediation: Understanding New Media, MIT Press,
Cambridge, MA, 2000, p. 47.
de camere de chat, forumuri online, bloguri sau site‐uri

participative.
New media poate fi uşor caracterizată prin două noțiuni:
conversații şi comunități, în opinia lui Glenn Sparks, profesor şi
specialist în Comunicare la Universitatea Purdue din Indiana. În timp
ce folosind tehnologia Web 1.0 informația era împinsă către
audiență de la emițător la receptor, în era Web 2.0 avem de‐a face
cu o comunicare în două sensuri, bidirecționată, între indivizi şi
organizații, susține Sparks59. Cu privire la capacitatea Web 2.0 de a
uni comunități, Sparks face referire la termenul de comunicare de
masă considerându‐l redundant în noua perspectivă oferită de
mediul online şi asta pentru că în Web 2.0 comunicarea nu mai
vizează un public de mari dimensiuni. Camerele private de
comunicare (chat), forumurile online, site‐urile media colaborative
sau blogurile aduc împreună comunități mici, persoane cu
preocupări şi moduri de gândire asemănătoare, care ştiu deja să
comunice într‐un limbaj comun. Exemple ale unor astfel de
comunități pot fi MySpace sau YouTube. La toate acestea se adaugă
şi rețelele de socializare care îți oferă posibilitatea de a purta discuții
reale cu personaje reale, de a identifica comunități de indivizi cu
preocupări asemănătoare şi astfel, cu o privire de ansamblu, se
poate identifica cheia Web 2.0, a potențialului influenței acestei
tehnologii şi modul în care ea poate fi interpretată.
Bineînțeles că au existat şi interpretări sociologice, speculații
ale cercetătorilor în domeniul media, cu privire la timpul petrecut în
compania new media şi cum acesta poate ajunge să distrugă
conexiunile sociale şi comunitare, aspecte menționate anterior60.
Printre cele mai importante tehnologii Web 2.0 se numără
RSS (Really Simple Syndication), care într‐o definiție mai puțin
academică oferită de Wikipedia înseamnă: „...o familie de structuri
de comunicare (feed) folosită pentru publicarea conținutului digital
59
Glenn Grayson Sparks, Media Effects Research: A basic Overview, 2‐nd
Edition,Thomson Wadsworth, Belmont, CA 2006, p. 212.
60
frecvent actualizat, precum blogurile, feed‐urile de ştiri sau

podcast.” Tot mai multe persoane care navighează frecvent pe
internet folosesc RSS, pentru că oferă o cale scurtă pentru
identificarea unui anumit conținut. „Utilizatorii de conținut RSS
folosesc programe numite «feed readers» sau «feed aggregators»,
se explică pe site‐ul Wikipedia. Utilizatorul se abonează la un feed
adăugând un link al feed‐ului în programul cititor. Programul poate
să verifice dacă oricare dintre feed‐urile la care s‐a abonat
utilizatorul are conținut nou şi să preia acest conținut, arătându‐i‐l
utilizatorului.”
Tot unic pentru Web 2.0, la fel ca RSS, este posibilitatea de a
eticheta, de a folosi tag‐uri, o metodă informală pentru a marca
site‐uri sau un anumit conținut folosind cuvinte cheie, oferind astfel
ajutor pentru alți utilizatori de a găsi mai rapid informația. Web 2.0
poate fi asociat nu atât de mult cu noile tehnologii, cât mai ales cu
noi modalități de folosire a tehnologiilor. Acest mediu rămâne, în
acelaşi timp, o sursă permanent deschisă de creare şi distribuire
gratuită de soft şi informații, fie în favoarea, fie în detrimentul
creatorilor de soft şi nu numai (mp3, filme etc.)61.
O altă aplicație a Web 2.0, care foloseşte RSS pentru
distribuție, este podcastingul care presupune redarea pe device‐uri
audio digitale a unor posturi de radio preluate de pe internet sau a
unor programe audio descărcate din mediul virtual. Podcastingul
funcționează similar cu aparatele care înregistrează fişierele în
format video şi care îți oferă posibilitatea de a le viziona ulterior
difuzării lor în eter sau în virtual. Inițial, sistemele de tip podcasting
au fost create pentru a prelua şi reda fişierele de tip mp3 pe Ipod,
PDA (Personal Digital Assistants) şi Palmtop‐uri, dar aceeaşi
tehnologie poate fi folosită şi pentru descărcarea de softuri pentru
înregistrări de voce, pentru ca ulterior îmbunătățirea softului să
61
Jim Macnamara, New media: How Web 2.0 is Changing the World, Archipelago
Press, Sydney, 2007, în http://www.archipelagopress.com/images/ResearchPapers/
New%20Media%20‐%20Web%202.0%20Paper.pdf, p. 6.

permită redarea fişierelor video, interacțiunea în spațiul virtual,

accesul la poşta electronică şi chat.

2.2. Structura mesajului de tip new media

Jurnalismul online este domeniul în care compresia timpului
şi a spațiului este cea mai evidentă. Vizibilitatea este posibilă 24 de
ore, şapte zile pe săptămână. Există un spațiu între receptorul şi
emițătorul mesajului în care se poate interveni pentru completarea
sau modificarea informației, oferind astfel accesul publicului la
procesul creării mesajului media. În cazul jurnalismului online se
poate atinge, de asemenea, audiență internațională, indiferent de
locul din care mesajul este transmis, şi asta mai ales pentru că
spațiul este, în lumea virtuală, o noțiune relativă.
Compunerea conținutului mesajului media se bazează, la o
primă analiză, pe aceleaşi criterii tradiționale, reguli cunoscute de
jurnalişti. În mediul virtual, mesajul media primeşte dimensiune
globală şi, de aceea, definiția jurnalismului online trebuie să
pornească de la o perspectivă globală. Poziționarea jurnalistului
între dimensiunea locală şi globală a actualei societăți ne ajută să
înțelegem mai bine mass‐media de astăzi şi particularitățile sale de
adaptare la noile tehnologii. De‐a lungul timpului, tehnologia a avut
un impact semnificativ în procesul de transformare a redacțiilor de
ştiri, devenind factorul principal în procesul de fabricare a ştirilor.
„Aşa cum o demonstrează schimbările, tehnologia afectează tipul
muncii într‐un astfel de mediu organizat, la fel şi gradul de control al
managerului asupra muncii angajatului sau al procesului în sine”62.
Odată cu apariția new media, activitatea jurnalistului online
s‐a transformat semnificativ şi s‐a dezvoltat în două direcții: spațială
şi temporală. Tehnologia nu este singurul determinant al acestei
62
George Sylvie, Pamela Witherspoon, Time, Change, and the American Newspaper,
Lawrence Erlbaum, Mahwah, NJ, 2002, p. 48.
transformări. Implicațiile sociale şi culturale ale acestor noi

tehnologii au, deopotrivă, influențe asupra evoluției jurnalistului63.
În jurnalismul online a devenit rutină viteza cu care
informația se propagă pe web şi nevoia de reacție rapidă, pentru ca
toate datele să poată fi postate şi updatate de către persoanele care
lucrează în redacția de ştiri64. Tehnologia de procesare rapidă prin
intermediul căreia este postat conținutul chiar în timp real
reprezintă infrastructura care suportă un timp scurt de procesare a
ştirilor şi de răspuns. Această tehnologie a modificat, în timp,
caracteristica procesului de producție a ştirilor prin comprimarea
dimensiunii timpului, cu implicații locale şi globale65.
Mesajul scris pentru new media trebuie, obligatoriu, să aibă
format multimedia pentru că new media presupune mai multe căi
de transmitere a informației: audio, video şi scris. Întreg procesul de
postare rapidă, de compunere a mesajului şi de receptare a lui este
mediat de computer şi presupune interactivitate, dar şi
interconectivitate: trimiteri între informații realizate prin link‐uri, fie
în cadrul aceluiaşi mesaj, fie între mesaje diferite.
Comparativ cu multimedia, media interactivă se referă, de
obicei, la un format al mesajului care poate fi exprimat audio, grafic
sau video, care presupune o oarecare doză de control din partea
publicului şi care este transmis prin intermediul computerului (de
cele mai multe ori). Audiența poate tria informația din online,
accesând doar ceea ce preferă sau poate opri oricând fluxul
informațional, indiferent de formatul în care acesta este transmis.
În cazul mesajului new media, jurnalistul sau cel care creează
acest mesaj trebuie să îşi asume o doză de interactivitate. Aceasta
63
Amy Schmitz Weiss; Vanessa de Macedo Higgins Joyce, Compressed Dimensions
in Digital Media Occupations, Journalists in transformation, Journalism, vol. 10, nr.
587, Sage, London, 2009, p. 7, doi: 10.1177/1464884909106534, în http://jou.
sagepub.com/content/10/5/587 (12 ianuarie 2013).
64
Jennifer Greer; Donica Mensing, The Evolution of Online Newspapers: A
Longitudinal Content Analysis, 1997‐2003, L. Xigen (ed.) Internet Newspapers:The
Making of a Mainstream Medium, Lawrence Erlbaum, Mahwah, NJ, 2006, pp. 13‐32.
65
Amy Schmitz Weiss, Vanessa de Macedo Higgins Joyce, op. cit, p. 14.
presupune dezvoltarea unei arhitecturi a mesajului, o structură bine
definită a subiectului, dialoguri, interfață şi aşa mai departe.
Diferența între modalitatea liniară de compunere a mesajului pentru
televiziune, presă tipărită, radio sau film, de exemplu şi mesajul de
tip new media este că acesta din urmă impune interactivitatea cu
publicul. Jurnalistul, la rândul său, poate deține controlul asupra
fluxului informațional, în aşa fel încât să păstreze cât mai mult o
audiență alertă, ba, mai mult, poate chiar orienta, pe parcursul
poveştii, traiectoria subiectului inițial şi a altora care pot deriva din
comentariile audienței.
Experiența mesajului de tip new media poate deveni una
frustrantă, deoarece are limite tehnice bine stabilite, în funcție de
aparatura cu ajutorul căreia se realizează conexiunea la internet.
Frustrarea publicului, de la care jurnalistul aşteaptă participarea
activă, poate interveni şi din cauză că i se pun la dispoziție prea
multe opțiuni de interactivitate, situație în care trebuie să respecte
anumite cerințe (dotare) pentru postarea de imagine, filmări sau un
anumit format audio. În acelaşi timp, opțiunile cu privire la
interactivitate nu trebuie limitate, acest proces este caracteristic
celor care scriu într‐un sistem liniar (film, carte sau un clip video) şi
pentru care este esențială identificarea unghiului, a scenei corecte
sau a frazei care să aibă un anumit înțeles. Spre deosebire de un
astfel de mesaj, media interactivă provoacă persoana care scrie
mesajul şi care trebuie să gândească toate posibilitățile, toate
turnurile pe care le poate lua redarea propriu‐zisă a subiectului.
Despre profesionalizarea jurnalistului online, sarcinile care îi
revin acestuia, dar şi despre nevoia de jurnalişti specializați în noua
media şi rolul acestora vom vorbi în capitolele următoare pe baza
unor cercetări calitative şi cantitative.
Revenind la mesajul new media, o nouă formă de
întrepătrundere a conținutului sau a tehnicii de creare a acestuia
poartă denumirea de „mash‐up” media. Este vorba de acele forme
ale mesajului informațional care permit combinarea a două sau mai
multe tipuri de conținut. De exemplu, putem folosi, în acest caz,
orice site care prezintă informația, scriptic, indică poziționarea

spațială, permite realizarea unei analize statistice, sortarea
informației şi, în acelaşi timp, oferă un nivel minim de
interactivitate.
Schimbările tehnologice au implicații în structura, cultura şi
managementul organizațiilor media şi a celor care depind de
comunicarea prin mass‐media. De asemenea, ca aspect
organizatoric, se observă, în special în cazul corporațiilor care
folosesc tehnicile de comunicare prin mass‐media, datorită ofițerilor
de relații publice, o tendință de a elimina structura ierarhică din
punctul de vedere al contactului cu exteriorul sau cu angajații.
Astfel, datorită comunicării digitale, a simplificării procesului de
diseminare a mesajului, managementul comunicării organizaționale
devine mai eficient, iar acest lucru presupune deschidere şi
transparență în încercarea de a facilita înțelegerea dintre şi la nivelul
anumitor grupuri.
Prin folosirea mesajului digital este posibilă înlăturarea
granițelor temporale şi spațiale. Descentralizarea, creşterea
colaborării, prin rețelele de intranet, dar şi utilizarea software‐ului
pentru luarea deciziilor în grup sunt fenomene comunicaționale care
se aplică în prezent.
Odată ce puterea tehnologiilor online creşte, aparent se
măreşte şi gradul de deschidere şi transparență la nivelul instituției
media. Din moment ce publicul foloseşte din ce în ce mai mult
internetul, acesta a ajuns la un nivel avansat de cunoaştere a mediei
digitale de toate tipurile, mesajul transmis prin mass‐media trebuie
să evolueze odată cu ele.
Membrii publicului‐țintă, mai ales a celui din mediul urban,
au propriile lor site‐uri sau bloguri şi adesea se sustrag informațiilor
transmise prin media tradițională. Mai mult decât atât, produsele
new media create de public, de audiență, (jurnalismul comunitar),
pot avea o vizibilitate şi o influență foarte mari asupra mesajului
jurnalistului, chiar dacă acesta este specializat în media online.
Printre astfel de producții ale nonjurnaliştilor sau ale publicului, pot
menționa: blogurile, rețelele sociale, platformele de comunicare de
tip Twitter etc.
Valorile esențiale, cunoştințele şi aptitudinile jurnalistice au
fost preluate de profesionişti în domeniu din instituții radio,
televiziune şi presa scrisă şi sunt aplicate într‐o nouă media. Mulți
jurnalişti se confruntă încă cu probleme de adaptare la new media şi
de transformare a profesiei. Aceeaşi problemă, se pare, este ridicată
şi de non‐profesionişti, de cei care îşi exprimă opinia publicând din
propriul dormitor în spațiul virtual, câmpul de informație pe care îl
împart cu profesioniştii. Şi cei care nu sunt jurnalişti profesionişti pot
beneficia, sub o formă sau alta, de pe urma unui conținut web pe
care au învățat cum să‐l facă atractiv66.
Mediul online este diferit de media tradițională şi pentru că
are mai multe interfețe, dar şi pentru că utilizarea lui este
determinată de accesul unui user care operează în spațiul virtual.
Toate elementele acestui medium trebuie să suporte conținutul
într‐un anumit format. Aplicațiile valorilor jurnalistice, principii de
bază şi procedee, trebuie, cel puțin teoretic, să susțină informațional
toate nivelurile de conținut online şi toate formele de prezentare ale
acestuia.
Mike Ward compară jurnalismul online cu „o biserică
deschisă mai multor tipuri de congregații şi asta pentru că acest
medium îmbină foarte uşor mai multe forme ale mesajului: de la
informații şi ştiri, până la reclamă îmbrăcată firesc într‐un format de
ştiri, de exemplu”67.

2.3. Autocomunicarea de masă

Comunicarea online este un fenomen în continuă
dezvoltare. Evoluția tehnologiei în domeniu permite adaptarea
emițătorului şi a receptorului la noi tipuri de mesaje, noi forme de
codificare şi la canale noi de transmitere. Nu mai apelăm, decât
66
Mike Ward, Journalism Online, Focal Press, Woburn, MA, 2002, pp. 5‐7.
67
Ibidem, p. 21.
foarte rar, la comunicarea clasică, în care factorii implicați folosesc
acelaşi sistem de coduri şi căi de transmitere familiar.
Depersonalizarea factorilor implicați în procesul comunicațional,
transmiterea informației ca reflex, în urma apartenenței la o
comunitate virtuală sau la o rețea de socializare sunt rezultate ale
noilor tendințe în domeniu. Accesăm adesea, în tot mai multe
domenii, un mod de comunicare pe orizontală, caracteristic noilor
media, iar pentru specialişti acest comportament social este
subiectul unor cercetări tot mai ample. Între comunicarea de masă şi
cea interpersonală a apărut ceea ce Manuel Castells numeşte
autocomunicare de masă.
În paginile următoare vom analiza un nou concept în
domeniul comunicării care este determinat de apariția noilor media
şi care defineşte procesul de emitere şi receptare a mesajului virtual.
Internetul generează, aşadar, o nouă formă de comunicare
denumită de Manuel Castells autocomunicare de masă.
În Puterea comunicării, Castells consideră noua formă de
comunicare ca fiind una revoluționară. Cu ajutorul cercetărilor din
ştiințele cognitive şi din domeniul neuroştiințelor, el argumentează
că gândirea oamenilor nu este afectată de discursul rațional şi logic,
aşa cum susțineau principiile de gândire post‐iluministe,
tradiționale, şi că o mare parte din capacitatea noastră de decizie
este influențată de atitudinea afectiv‐emoțională pe care o avem
față de informație.
Internetul şi comunicarea wireless, prin World Wide Web,
sunt componente ale noului proces interactiv de comunicare, efect
al noii media. Manuel Castells susține totuşi că granițele dintre
comunicarea prin mass‐media şi toate celelalte forme de
comunicare nu sunt clar delimitate. World Wide Web‐ul este o rețea
de comunicare folosită pentru a posta sau a descărca fişiere care pot
avea format audio, video sau care pot fi softuri, orice document care
poate primi formă digitală.
Privită dintr‐un anume punct de vedere, rețeaua de internet
reprezintă doar un alt mijloc de comunicare accesibil oricui dispune
de un calculator cu un program de acces la rețea, de un modem ce
converteşte informația din calculator într‐o formă care poate fi
transmisă pe o linie telefonică obişnuită şi de un cont pe un
calculator conectat la această rețea.
Analizat dintr‐o perspectivă mai complexă, internetul
depăşeşte cu mult capacitățile celorlalte mijloace de comunicare şi a
început deja să modifice substanțial felul în care noi comunicăm.
Domeniul cu cea mai rapidă evoluție din industria tehnicii
digitale este reprezentat de calculatoarele mobile care au posibi‐
litatea conectării la LAN‐uri (rețele prin cablu) sau WLAN‐uri (rețele
wireless), acestea din urmă facilitând conectarea la rețea chiar şi în
timpul deplasări pe mijloacele de transport.
Comunicațiile digitale fără fir au apărut în 1901, când fizicianul
italian Guglielmo Marconi a realizat prima radiocomunicație
telegrafică transatlantică dintre un vapor şi un punct pe coastă
folosind telegraful fără fir şi codul Morse (în esență digital).
Revenind la rețeaua de computere conectate în spațiul virtual,
aceasta este un mijloc universal de comunicare. Prin ea se pot primi şi
trimite tot felul de date cu caracter informațional. Locurile unde se
găsesc aceste informații sunt identificate prin intermediul unor adrese
similare celor poştale. Dacă adresa este cunoscută (şi există facilități
de a afla adresele dorite) se poate trimite sau se poate identifica o
anumită informație la acea adresă.
Rețelele de calculatoare comunică în baza unui limbaj
standard. Mesajul poate fi transmis de o persoană şi să ajungă
aproape instantaneu pe calculatorul prietenului acesteia dintr‐o altă
țară. Acest lucru este explicat de modelul OSI, prin care se prezintă
modul de transmitere a datelor dintre rețele68.
Modelul de Referință OSI (interconectarea sistemelor deschise,
Open Systems Interconnection) este o structură de comunicare
68
David Marsh, Ethernet keeps pumping the data, EDN , nr. 49, 2004, p. 65, doi:
222449188, în http://ezalumni.library.nyu.edu:2243/docview/222449188?accountid
=33843, (10 decembrie 2011)

ierarhică foarte des folosită pentru a realiza o rețea de calculatoare.

OSI reprezintă un standard, emis în 1984, al Organizației
Internaționale de Standardizare.

Sistemul OSI

Modelul OSI este unul teoretic care distribuie pe şapte niveluri
procesele care au loc în timpul comunicării dintre rețele. Cel de‐al
treilea nivel, nivelul‐rețea, conține un sistem de adresare logică
(localizare), care face posibilă transmiterea unui pachet de date prin
mai multe straturi ale legăturii de date din rețea. Aceste adrese logice
sunt numite şi adresele IP.
Nivelul‐rețea asigură dirijarea unităților de date între noduri,
sursă şi destinație, trecând prin noduri intermediare (routing), în
anumite situații69. Pentru o bună comunicare este foarte important ca
fluxul de date să fie astfel dirijat încât să se evite congestionarea
anumitor zone ale rețelei. Pentru o uşoară gestionare a rețelei şi a
pachetelor de date este adesea folosită comunicarea bazată pe
subrețele.
Dispozitivele de comunicații (ruterele) primesc şi transmit
datele către destinatar pe cea mai eficientă cale, în virtual. Ele trebuie
să fie configurate pentru rețelele şi subrețelele care sunt conectate la
69
Ibidem.
interfețele sale pentru a fi posibil schimbul de date între elementele pe
care le conectează. Ruterele comunică între ele pe baza unor
protocoale de rutare cum ar fi RIP (Routing Information Protocol).
Această comunicare este necesară pentru ca rețelele din sistem să se
identifice între ele şi determină cea mai bună cale de a trimite mesajele
către o altă rețea.
Concluzionând, la nivelul rețea, procesul de comunicare
parcurge cinci paşi importanți: adresarea logică, rutarea mesajelor între
dispozitivul gazdă şi rețele, identificarea rutei ideale pentru
transmiterea pachetelor de date, transmiterea propriu‐zisă a datelor
către adresa stabilită şi comunicarea cu alte rețele folosind dispozitivele
de comunicare pomenite mai sus.
Analizând în profunzime autocomunicarea de masă, Castells
stabileşte câteva caracteristici ale acestui nou concept comune cu cele
ale comunicării de masă şi anume:
‐ prezența în proces a unor emițători, receptori şi a mesajului. În
cazul internetului, mesajul poate fi decodat în baza unui program
cunoscut de cei care îl accesează;
‐ poate atinge potențialul unei audiențe globale. În cazul
prezenței computerului, audiența globală se realizează prin conexiunea
la internet şi prin folosirea rețelelor de tipul p2p – de la individ la individ,
de la nod la nod (sarcini de partiții distribuite între părțile egal
privilegiate, între participanții la aplicația PC). În acest tip de rețea nu
este necesară coordonarea din partea unui server, nu există structură
ierarhică, iar comunicarea se desfăşoară pe orizontală.
Părțile implicate în procesul de autocomunicare de masă sunt
şi consumatori şi producători de resurse. Aceasta este o relație diferită
față de cea tradițională de comunicare între client şi server în care
clientul consumă şi serverul oferă resursele70.
70
Nadia Florea; Ana‐Maria Chisega‐Negrilă; Ramona Mihăilă; Daniela Pârlea‐
Buzatu; George Lăzăroiu, Mass Comunication as a Determinant of Social and
Political Realities, Economics, Management and Financial Markets, 2011, p.479‐482,
doi: 884341633, în http://ezalumni.library.nyu.edu:2243/docview/ 884341633?
accountid=33843, (12 decembrie 2011).
Rețeaua de tip ,,p2p,, – peer to peer – a fost popularizată de
sisteme de partajare de fişiere (ex. Napster).
Într‐un context social, sistemul de comunicare peer to peer se
referă la rețele sociale accesate prin intermediul internetului. Părțile îşi
stabilesc fiecare resursele, capacitatea de stocare de informație sau
lățimea de bandă la care are acces la fel ca ceilalți membri ai rețelei.
În cazul autocomunicării de masă este folosit tipul de rețea
descentralizată. Acesta a fost descoperit şi distribuit de Paul Baran,
absolvent al Universității din Pennsylvania în 1959. După părerea lui
Baran, arhitectura ideală, trainică a unei comunicări în spațiul virtual era
reprezentată de o rețea texturată, similară sistemului de autostrăzi,
suficient de stabil încât, chiar dacă o parte din noduri cedează,
drumurile alternative să mențină legătura dintre restul nodurilor71.

Tipul de rețea descentralizată

Un sistem peer‐to‐peer de noduri de rețea
fără o infrastructură centrală72
71
Albert‐Laszlo Barabasi, Linked – The New Science of Networks, Perseus
Publishing, Cambridge, Massachusetts, aprilie 2002, p. 131.
72
Jin Li, On peer‐to‐peer (P2P) content delivery, Peer‐to‐Peer Networking and
Applications, vol. 1, Springer US, Boston, martie 2008, p. 54, doi: 10.1007/s12083‐
007‐0003‐1 în http://ceit.aut.ac.ir/~86131045/MMN/Project%20papers/Term%20
Paper% 20(16).pdf, (ianuarie 2012).
Autocomunicarea de masă se desfăşoară în mai multe forme

datorită digitalizării conținutului informațional şi a multitudinii de
softuri sociale avansate, bazate de cele mai multe ori pe programe ce
pot fi descărcate gratuit şi care pot schimba formatul oricărui conținut
transmis pe rețelele de internet wireless.
Acest tip de comunicare de masă este autocomunicare, în
concepția lui Castells, deoarece compoziția mesajului este
autogenerată de utilizatori individuali mai mult sau mai puțin
profesionişti. Mesajul este apoi autoselectat din conținutul unei pagini
de net sau dintr‐o rețea electronică de comunicare şi, în final, este
autodirecționat către destinatarul sau receptorul ales de emițător.
Mesajul poate fi receptat de multe persoane sau utilizatori care
comunică între ei73. Mesajul poate fi transmis într‐un mod public sau
codat într‐o anumită direcție (facebook cu opțiunea de privat) în funcție
de scopul comunicării.
Autocomunicarea de masă este un proces care atinge o
audiență mare. Dimensiunea globală este dată, de exemplu, de
postarea unui videoclip pe YouTube, de un blog cu linkuri RSS spre mai
multe pagini de net sau un email direcționat către mai multe adrese de
tip IP. Autocomunicarea de masă presupune emițători publici şi privați,
şi receptori semi‐publici şi privați.
Cele trei forme de comunicare: de masă, interpersonală şi
autocomunicare de masă coexistă, se completează reciproc şi nu se
înlocuiesc, nu se substituie una pe cealaltă.
Autocomunicarea realizată prin media digitală se situează între
comunicarea interpersonală şi tradiționala comunicare de masă.
Comunicarea presupune răspândirea de înțelesuri prin
intermediul schimbului de informație. Procesul comunicării este definit
de mijloacele tehnologice prin care el este realizat, de caracteristicile
care definesc emițătorul şi receptorul, de codurile lor culturale de
referință, de protocolul comunicării şi, în final, de scopul procesului de
comunicare.
73
Manuel Castells, Communication Power, Oxford University Press, New York, 2009,
p. 70.
Semnificația mesajului poate fi înțeleasă doar în contextul

relațiilor sociale în cadrul cărora informațiile şi comunicarea sunt
procesate.
Pornind de la scopul procesului în sine, comunicarea
interpersonală trebuie să fie diferențiată de comunicarea socială. În
teoria clasică, subiectele comunicării sunt reprezentate de receptor şi
emițător clar identificați şi individualizați. În prezent, datorită noilor
media, conținutul comunicării capătă un nou potențial şi anume acela
de a fi difuzat către un mare segment din societate. Aceste noi media
nu trebuie să creeze haos din cauza ariei mari de acoperire şi nici nu
trebuie privite ca medii ce le înlocuiesc în totalitate pe cele
tradiționale, însă ele umbresc, într‐o mare măsură, efectele acestora
producând efecte superioare ca accepțiune. Aşa cum susține şi Mc
Luhan: „un mediu nou nu îndepărtează sau înlocuieşte alt mediu, ci îi
complică felul în care operează”74.
Făcând din nou referire la paralela dintre comunicarea de
masă şi cea interpersonală, există anumite tipuri de interactivitate ce
pot fi atribuite doar comunicării de masă tradiționale, de exemplu,
intervenția telefonică sau poştală a publicului în emisiunile interactive
realizate în format audio sau televizate.
În timp ce comunicarea interpersonală este un proces
interactiv (mesajul este trimis continuu de la emițător la receptor şi
invers), comunicarea de masă poate fi şi interactivă şi unidirecționată
(mesajul este trimis de un emițător spre mai mulți receptori – ziare,
cărți, filme, transmisie radio sau tv).
În Puterea comunicării, Manuel Castells susține că nu se pot
compara în termeni de audiență, de exemplu, televiziunea cu
internetul, aşa cum se întâmplă în analizele de modă veche ale
mediei. De altfel, în economia informațională, cea mai mare parte a
timpului petrecut pe internet reprezintă timp de lucru sau de învățare
74
Marshall McLuhan, Să înțelegem media. Extensiile omului, traducere de Ovidiu
George Vitan, Ediție critică de W. Terrence Gordon, Curtea Veche, Bucureşti, 2011,
p. 8.

şi acest fapt ne împiedică să privim mediul virtual aşa cum privim la
televizor.
Argumente importante au demonstrat că internetul, în
diversele lui aplicabilități, reprezintă materia comunicațională a vieții
noastre, pentru muncă, pentru relațiile personale, sociale, pentru
informații, pentru divertisment, politică sau religie. Aşadar, nu putem
delimita, în cadrul acestui comportament, consumul online de
divertismentul sau de ştiri şi să îl comparăm cu mass‐media în termeni
cantitativi, de ore de vizionare. Acest lucru este aproape imposibil şi
pentru că a lucra cu internetul sau în mediul virtual presupune, de
asemenea, accesarea ocazională de site‐uri care nu au nicio legătură
cu munca propriu‐zisă, cum ar fi expedierea de emailuri, de exemplu.
Cercetările prezentate de Castells pentru susținerea teoriei
sale despre autocomunicarea de masă se bazează pe faptul că
internetul este folosit din ce în ce mai mult pentru a accesa
mass‐media (TV, radio, ziare), bineînțeles în format digital.
Web‐ul a transformat canalele media tradiționale. Formatul
transmisiilor TV, de exemplu, este schimbat, iar recepția mesajului
transmis se individualizează tot mai mult. Adolescenții privesc
programele acestui mediu la ecranul propriului PC şi din ce în ce mai
mult pe aparatele (gadget‐uri) portabile.
Un fenomen similar cu cel al televiziunii s‐a semnalat şi în
presa scrisă. Pe tot globul, majoritatea persoanelor sub 30 de ani care
folosesc internetul citesc ziarele online. De exemplu, în cea de‐a treia
ediție a The World Internet Project International Report, realizat de
Center for the Digital Future de la USC Annenberg School for
Communication, în 16 țări (Australia, Chile, Columbia, Cipru, Ungaria,
Israel, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă, Polonia, Portugalia, Suedia,
Taiwan, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie şi Statele Unite ale
Americii), în 2009 şi 2010, mai mult de jumătate dintre respondenții
cooptați în studiu s‐au declarat utilizatori ai internetului. În Australia,
Israel, Japonia, Noua Zeelandă, Suedia, Emiratele Arabe Unite şi
Statele Unite ale Americii, mai mult de 80% erau utilizatori frecvenți
ai internetului. Cel mai mic procent al navigatorilor pe internet a fost
raportat, conform studiului, în Ungaria (44%), Portugalia (41%) şi

Mexic (39%)75.
Toate țările participante la the World Internet Project au
raportat faptul că, din numărul total al utilizatorilor de internet, cei
mai mulți sunt adulți, bărbați, cu studii superioare. De asemenea, un
procent mare din rândul persoanelor chestionate cu vârsta de până la
24 de ani folosesc internetul, şi tot utilizatori „înrăiți” s‐au declarat, în
toate țările, cu excepția Mexicului, peste 80% dintre respondenții
adulți cu vârste între 18 şi 24 de ani. În 2009, majoritatea partenerilor
la acest studiu au raportat o medie săptămânală de cel puțin şase ore,
pentru accesarea internetului de la domiciliu. Se observă însă, o
creştere anuală a numărului persoanelor care accesează internetul
prin intermediul unui telefon celular performant76.
Cazul României a fost analizat în cadrul unei cercetări numite
,,Românii şi Internetul – studiu privind utilizarea Internetului în
România şi comportamentul internautic al românilor” realizat în 2011
de reprezentați ai Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie –
IRES.
Conform statisticilor realizate la nivel internațional, în ultimii
zece ani proporția utilizatorilor de Internet din România a crescut de
10 ori, ajungând de la 3,6% în 2000 la 35,5% în 2010 (raportat la
întreaga populație). Chiar şi aşa, România era pe ultimul loc din
Uniunea Europeană în ceea ce priveşte utilizatorii de Internet, iar
procentul de 35,5 o situa în 2010 mult sub media Uniunii care este de
67,60%77.
Conform unui alt sondaj, un an mai târziu, mai mult de
jumătate dintre români se declarau în perioada 2010‐2011 utilizatori ai
75
Jeffrey I. Cole, coordonator al „World Internet Project, International Report”,
Third Edition, Center for the Digital Future, (Los Angeles, University of Southern
California, USC Annenberg School for Communication and Journalism: 2012), p. 53,
în: http://www.digitalcenter.org/WIP2012/2012_wip_report_third.pdf, (11aprilie
2012).
76
Jeffrey I. Cole, op. cit., pp. 54‐80.
77
Internet World Stats, în: http://www.Internetworldstats.com/stats9.htm, (09
septembrie 2013).
Internetului (52%), dintre aceştia doar 3% neavând posibilitatea de a
accesa internetul de acasă. Referitor la frecvența accesării acestui
serviciu, 68% dintre subiecții studiului petrec zilnic o parte din timp pe
internet, la care se adaugă 26% care accesează internetul de câteva
ori pe săptămână. În cazul românilor, principalele utilizări ale
internetului au ca scop informarea, accesarea poştei electronice,
lectura, muzica, socializarea în rețelele online şi vizionarea filmelor.
Astfel 96% dintre indivizi utilizează internetul pentru a se informa,
80% utilizează acest serviciu pentru a coresponda prin e‐mail, iar 70%
dintre utilizatori declară că întrebuințează acest serviciu pentru a
socializa în cadrul rețelelor online78.
Internetul şi tehnologia digitală au transformat procesul de
lucru în întregul domeniu mass‐media. Ziarele au devenit organizații
unite prin noduri, conectate la rețele informaționale de internet şi, în
plus, componentele online ale ziarelor apar şi în rețelele altor
organizații media.
Comunicarea de masă, în sensul tradițional, a devenit o
comunicare bazată pe internet atât ca producție, cât şi ca mod de
transmitere. Combinația dintre ştirile online şi bloggingul interactiv,
pe de‐o parte, e‐mailul cu linkurile RSS de la alte documente din
spațiul virtual, pe de altă parte, au transformat ziarele într‐o
componentă a unei forme diferite de comunicare, a autocomunicării
de masă79.

2.3.1. Autocomunicarea de masă, bloggingul
şi reţelele sociale

Această nouă formă de comunicare a apărut odată cu
dezvoltarea Web 2.0 şi a Web 3.0 şi este rezultatul mixului dintre
78
IRES, Raport de cercetare, Românii şi Internetul ‐ studiu privind utilizarea
Internetului în România şi comportamentul internautic al românilor, în:
http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_romanii‐si‐internetul‐
2011_analiza.pdf, (9 septembrie 2013).
79
Manuel Castells, op. cit, p. 65.
noile tehnologii, noile dispozitive şi aplicațiile care acceptă

proliferarea spațiilor sociale pe internet. A crescut lățimea de bandă
de internet, s‐au dezvoltat noi tipuri şi surse de soft, s‐au consolidat
grafica şi interfața computerelor ce a făcut posibilă inclusiv
interacțiunea avatarelor în spații tridimensionale virtual (Second
Life).
Răspândirea internetului la toate nivelurile sociale,
îmbinarea lui cu comunicarea wireless, media digitală şi varietatea
mare de softuri sociale (Facebook, Twitter, Cif2.net) au influențat
pozitiv dezvoltarea pe orizontală a rețelelor interactive de
comunicare care conectează localul cu globalul într‐un timp
stabilit80.
Cei care folosesc internetul şi‐au însuşit noile forme de
comunicare şi au creat propriile sisteme de comunicare de masă:
prin SMS, bloguri sau podcasturi.
A fost, de asemenea, delimitat un spațiu virtual,
internațional de comunicare, blogosfera. Deşi pare greu de crezut,
în aprilie 2007 doar 37% dintre bloguri erau scrise în limba engleză,
37 erau în japoneză şi 8 în chineză81.
Blogul a devenit un mijloc important de autoexprimare, deşi,
într‐o anumită măsură, această formă de autocomunicare de masă
este apropiată mai mult de ,,autismul electronic” decât de actuala
formă de comunicare, susține Manuel Castells. Fiecare postare din
online, indiferent de intențiile autorului, este ca o sticlă aruncată la
întâmplare în marele ocean al comunicării globale, un mesaj care
poate lua forme diferite şi poate fi reprocesat în diferite feluri.
Cu privire la activitatea de blogging, în „The World Internet
Project countries” din 2010 peste 60% din utilizatorii de internet nu
au activat niciodată pe un blog personal. Chiar dacă puțini dintre
80
Manuel Castells; Imma Tubella, Research Report of the Project Internet, Catalonia,
Internet Interdisciplinary Institute, University Oberta de Catalunya, Barcelona,
2007, în: http://www.uoc.edu/in3/pic/esp/, (15 decembrie 2011).
81
Manuel Castells, Communication Power, New York, Oxford University Press,
2009, p. 66.
utilizatorii de internet sunt cei care lucrează efectiv pe un blog, un
mare procent dintre internauți citesc astfel de site‐uri. În şapte
dintre țările analizate în studiu, peste 20% din utilizatorii de internet
accesează săptămânal cel puțin un blog82.
Noile media, cum ar fi site‐urile cu materiale audio‐video
sharing, blogurile sau platforma Twitter, sunt diferite de rețelele
semi‐private de tip: chat, mesagerie instant, videoconferințe sau
site‐uri de socializare. Utilizatorii au intenții, oportunități strategice
şi riscuri diferite. Printre acestea se numără şi posibilitatea de
reprogramare a rețelelor de comunicare83.
Forme revoluționare de autocomunicare de masă au fost
create datorită ingeniozității unor tineri utilizatori. Un exemplu ar
putea fi YouTube, un portal pe care utilizatori individuali, companii,
organizații sau reprezentanți ai guvernului postează fişiere video.
Creat în 2005 de americanii Jawed Karim, Steven Chen, şi Chad
Hurley, YouTube a ajuns în februarie 2008 să găzduiască 69.800.000
de fişiere video.
În lucrarea lui Jeffrey I. Cole World Internet Project,
International Report, analizând modul de folosire al internetului atât
pentru descărcarea sau pentru vizionarea clipurilor video, cât şi
pentru fişierele audio, rezultă că un procent semnificativ de
utilizatori ascultă muzică online sau descarcă fişiere audio de pe
internet. În toate cele 16 țări analizate în studiu, cu excepția
Japoniei, 20% din respondenți au raportat că desfăşoară o astfel de
activitate cel puțin o dată pe săptămână, iar în cazul a patru dintre
subiecți procentul depăşeşte 40%: în Emiratele Arabe 56%, în Cipru
Grecesc 51%, în Israel 46%, iar în Columbia valoarea este de 42%84.
82
83
Manuel Castells, Communication Power, New York, Oxford University Press,
2009, p. 66.
84
Folosirea internetului pentru descărcarea sau vizionarea de fişiere video
(Utilizatorii de internet cu vârste de peste 18 ani – 2010,
țările participante)

Folosirea internetului pentru descărcarea sau ascultarea de fișiere audio

De asemenea, mulți dintre utilizatorii de internet au raportat
un efect pozitiv al acestui mediu din perspectiva contactelor sociale. În
toate țările participante la studiu, mai puțin Cipru Grecesc, Taiwan şi
Marea Britanie, peste 30% din utilizatori au afirmat că relațiile sociale
de prietenie s‐au îmbunătățit într‐o oarecare măsură datorită
internetului în 2010 (Emiratele Arabe – 76% şi Suedia – 38%).
Cu excepția Taiwanului, peste 60% din utilizatori au raportat
chiar mai multe verificări zilnice ale poştei electronice şi un procent mic
dintre cei chestionați a precizat că foloseşte chatul ca opțiune pentru
comunicarea cu prietenii.
Din păcate, media, mai exact radioul, pierde o parte din
audiență odată cu intrarea în spațiul de online, aşa cum reiese din The
World Internet Project, International Report. Aşadar, new media
influențează o mare parte din publicul mass‐mediei tradiționale. Un
număr modest dintre utilizatorii de internet, în cazul studiului WIP, intră
online pentru a asculta radioul. În toate dintre țările participante, mai
puțin în Cipru Grecesc, mai mult de jumătate dintre utilizatorii de
internet nu optează pentru accesarea radioului online85.

Utilizarea internetului pentru ascultarea radioului online
(Utilizatorii de internet cu vârstă de peste 18 ani – 2010, țările
participante)

Locuitorii din douăsprezece țări din cele şaisprezece analizate au
raportat, în 2010, un procent semnificativ în cazul respondenților care au
cotat internetul ca fiind o sursă importantă sau foarte importantă de
informare comparativ cu televiziunea, presa scrisă sau radioul.

Comparație: importanța mediei ca sursă de informație
Utilizatorii de internet cu vârste de peste 18 ani care au evaluat media
ca fiind o sursă „importantă” sau „foarte importantă”

INTERNET TELEVIZOR ZIARE RADIO
2009
Australia 73 41 40 49
Columbia 89 69 73 70
Ungaria 74 69 59 53
Mexic 74 58 54 51
Noua Zeelandă 73 53 52 44
Suedia 55 66 60 54
Taiwan 81 67 62 38
85
Jeffrey I. Cole, op. cit., p. 83; 187.
Emiratele Arabe Unite 83 64 61 36

Statele Unite ale 79 68 56 56
Americii
2010
Chile 74 64 63 51
Cipru (Gr.) 65 69 42 38
Cipru (Turc.) 82 69 72 54
Israel 81 61 58 56
Polonia 88 90 73 80
Portugalia 79 76 58 53
Suedia 67 72 59 54
Statele Unite ale 74 64 54 53
Americii
Aşa cum reiese din acelaşi studiu, în toate țările participante la
The World Internet Project, International Report peste jumătate dintre
utilizatori au spus că internetul este o sursă de informare importantă
sau foarte importantă. Cel mai mare procent, 89%, a fost înregistrat în
Columbia şi cel mai mic, 55%, în Suedia86.

Internetul: importanța lui ca sursă de informare

În 2010, o mare parte din persoanele care accesau mediul
online credeau că internetul este important atunci când se discută
86
despre adevărul cuprins în conținutul informației. Douăsprezece dintre
țări au raportat valori de 40 de procente sau peste în rândul
respondenților care au afirmat că informația din mediul online este
credibilă87.

Cât de credibilă este informația pe care o găsiți pe internet?

Crearea de conținut şi distribuirea lui pe Internet sunt subiecte
importante ce țin de experiența în Web 2.0. Se observă o creştere
rapidă a numărului celor care folosesc Internetul pentru a crea sau a
întreține un blog, dar şi a celor care postează în mediul virtual fişiere cu
fotografii.
Canale media importante, naționale şi internaționale ca Al
Jazeera, CNN, NTV din Kenya, France 24, Catalan TV3 şi alte trusturi
media mențin propriile linkuri pe YouTube pentru a câştiga audiență şi
pentru a conecta la realitatea locală membri ai diasporelor. În plus, în
iulie 2007 YouTube a lansat 18 site‐uri specifice pentru țări partenere şi
un site special pentru utilizatorii de telefoane mobile performante
(smartphone).
Forme de autocomunicare de masă sunt şi rețelele sociale,
rețele de comunicare pe orizontală, ca MySpace.com, de exemplu. De
fapt, MySpace era, în 2008, al doilea cel mai mare site de video‐sharing
din web. În iunie 2008, MySpace, cu 114 milioane de utilizatori şi
87
Jeffrey I. Cole, op. cit., p. 139.
Facebook, cu 123.9 milioane, erau în top ca cele mai de succes
website‐uri sociale interactive accesate de către persoane de diferite
vârste, din mai multe zone geografice.
Rețelele sociale şi cele de videosharing, ca Facebook, My Space
sau YouTube, oferă un spațiu virtual pentru utilizatorii de internet în
care aceştia să poată interacționa sau să‐şi ofere reciproc conținut
video. Aceste site‐uri s‐au dovedit a fi foarte populare în rândul
majorității utilizatorilor.
În ultimii 10 ani, web‐ul a devenit un spațiu important pentru
interacțiunile sociale. Comunicarea interpersonală, dezbaterile politice
şi colaborările profesionale se desfăşoară, cel mai adesea online.
Toate aceste site‐uri, pe care vizitatorii generează conținut,
sunt mijloace de comunicare în masă diferite de mass‐media
tradiționale. Oricine, cu mici restricții, poate posta sau comenta un
fişier video pe YouTube, spre exemplu. Rețelele orizontale de
comunicare înglobează mai multe tipuri de fişiere: Photobucket.com
(fotografii), Wikipedia (enciclopedii), cu peste 26 de milioane de
colaboratori din care 75.000 activi, Kazaa.com (filme şi muzică) şi
rețelele cu conținut social, politic sau religios alimentate la nivel global
cu fişiere audio, video sau text.
Spațiile sociale din web au la bază comunitățile virtuale ale
anilor ‘80 şi primele forme comerciale de spațiu social introduse de
AOL.
O nouă generație de softuri sociale a făcut posibilă explozia
jocurilor interactive pe computer şi video, domeniu în care este vorba
de o industrie globală în valoare de 40 de miliarde de dolari. Această
nouă formă de divertisment, bazată în totalitate pe internet şi soft‐uri
special, este o componentă importantă a sistemului new media.
Comunicarea wireless a devenit o platformă pentru livrarea, la
alegere, a mai multor produse digitizate: muzică, jocuri, imagini, ştiri,
mesaje instantanee cu o arie largă de acoperire.
Grila comunicării electronice suprapune tot ceea ce facem,
oriunde şi oricând. Studiile arată că majoritatea apelurilor de pe
telefoanele mobile şi mesajele sunt transmise de acasă, de la muncă
sau de la şcoală, locuri în care de obicei există şi o linie telefonică fixă.
Caracteristica principală a comunicării fără fir nu este mobilitatea, ci o
perpetuă conectivitate88.

2.3.2. Puterea autocomunicării de masă

Autocomunicarea de masă este caracteristică societății
contemporane şi are puterea de a schimba statutul relației dintre
mass‐media şi putere, mai susține Manuel Castells. Ea generează noi
piețe şi noi oportunități de afacere în domeniul comunicării. Grupurile
media au devenit parte integrantă din rețelele globale multi‐media care
au drept scop privatizarea şi comercializarea internetului, extinderea şi
exploatarea acestor noi piețe.
Dezvoltarea autocomunicării de masă, aşa cum Castells
denumeşte noua formă de comunicare prin intermediul rețelelor, a
contribuit la schimbări sociale fără a defini, însă, scopul acestora.
Deoarece rețelele sunt multiple, relațiile de putere sunt specifice pentru
fiecare dintre ele, dar există o formă fundamentală de exercitare a
puterii, comună tuturor rețelelor şi anume, excluderea din rețea.
În noul context al comunicării, Castells reformulează modelul
de comunicare al lui Umberto Eco, oferind o schemă actualizată pentru
era informației, în care publicul creativ este capabil să se ,,hrănească”
din procesul de producție folosind metode de autocomunicare de
masă, care completează codurile şi mesajele mass‐media, transfor‐
mând potențialul de semnificație al rețelelor.

88
Manuel Castells, op. cit., p. 69.

Reprezentarea schematică a procesului comunicațional după
Umberto Eco. Prima schemă reprezintă modelul clasic de comunicare.
Schemele de mai jos reprezintă modelul redefinit. 89

89
Ibidem, p. 128.

Procesul comunicării cu o audiență creativă90

90
Manuel Castells, op. cit., p. 131.
Răspândirea autocomunicării de masă nu se limitează la

tehnologie
Micile organizații media locale şi persoane fizice inventive
folosesc noi forme de comunicare autonome cum sunt stațiile radio cu
putere mică de acoperire, posturi de televiziune pirat şi producții video
individuale, care au avantajul costurilor reduse de producție şi
distribuție.
Aceste noi produse autonome constituie, în multe cazuri, o
sursă pentru media tradițională cum ar fi televiziunea prin cablu, spre
exemplu.
Cele mai populare noi mijloace de comunicare, aşa cum reiese
din exemplele anterioare, sunt blogurile şi rețelele interactive folosite
pentru transmiterea conținuturilor informative, pentru interacțiune,
amestecând modurile verticale şi orizontale de comunicare.
Astfel, creşterea interacțiunii între cele două tipuri de rețele
(orizontale şi verticale) declanşează o complementaritate care dă
naştere unei realități new media ale cărei limite şi efecte vor fi decise, în
final, de interese politice şi economice. Reprezentanți ai celor două
medii sunt, în cele mai multe cazuri, deținători ai rețelelor de
telecomunicații şi cu putere de decizie asupra accesului şi a traficului în
acest domeniu.
Interesul tot mai mare al corporațiilor media pentru formele de
comunicare în virtual dovedeşte o recunoaştere din partea acestora a
meritelor şi a performanțelor noii forme de comunicare socială, cea pe
care Castells o denumeşte autocomunicare de masă.
Aceasta reprezintă un subcapitol nou al marelui domeniu al
comunicării, în cele din urmă cu o coloană vertebrală realizată din rețele
de computere, limbaj digital şi ai cărui emițători interacționează într‐o
distribuție globală91. Adevărat, mediumul, chiar şi unul atât de
revoluționar cum e acesta, nu determină conținutul şi nici efectul
mesajului, dar are potențialul de a genera o nelimitată diversitate de
forme şi o producție autonomă a majorității fluxurilor comunicaționale
care au o semnificație importantă în mintea publicului.
91
Ibidem, p. 71.
Răspândirea internetului şi a comunicării wireless a dus la

descentralizarea rețelelor de comunicare, oferind posibilitatea
multiplelor conectări în virtual. În timp ce dezvoltarea acestei noi forme
reprezentate de autocomunicarea de masă a crescut, fenomenul a
determinat şi creşterea libertății actorilor implicați în procesul de
comunicare: autonomia culturală şi tehnologică.

2.4. Comunicarea bidirecţionată, consecinţă
a new media

Mediul online facilitează interactivitatea, oferind publicului
posibilitatea de a reacționa imediat la diferite subiecte sau comentarii
pe baza unei teme prezentate. De asemenea, publicul poate participa
activ şi direct la întreg procesul culegerii informației şi dezvoltării ei, dar
şi la provocarea diferitelor subiecte92. Acest tip de poveşti se bucură de
o atenție deosebită din partea audienței, mai ales în cazul mediei
comunitare, care, prin definiție, tratează teme de interes imediat
pentru comunitatea căreia i se adresează.
Tanjev Schultz93 a definit interactivitatea dintre media nouă şi
public ca fiind „un lanț de mesaje care interrelaționează, un sistem de
comunicare reactiv în două sensuri, în care toate părțile sunt implicate
în producerea efectivă a mesajului”. Au fost şi alte tentative de
interpretare a acestui tip de comunicare bilaterală enunțate odată cu
primele definiții ale jurnalismului online: modelul de interactivitate a
fost prezentat şi ca un mit ce stă la baza dezvoltării ştirilor transmise în
online.
Există un studiu publicat în 2009, în Statele Unite ale Americii,
realizat în urma unui focus grup. La cercetare au participat activ
92
Mark Deuze, The Web and its Journalisms: Considering the Consequences of
Different Types of Newsmedia Online, New Media & Society vol. 5, nr. 2, iunie 2003,
Sage, London, doi: 10.1177/1461444803005002004.
93
Tanjev Schultz, Interactive Options in Online Journalism: A Content Analysis of
100 U.S. Newspapers, Journal of Computer‐Mediated Communication, 1999, în
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1083‐6101.1999.tb00331.x/full, (14 martie
2013).
jurnalişti de online din Europa şi SUA94. Una dintre concluziile principale
făcea referire la faptul că interactivitatea nu a reprezentat doar una
dintre caracteristicile de bază ale mediului online, ci şi trendul pe care
jurnaliştii credeau că ar trebui să îl aibă acest mediu în viitor.
Cu privire la participarea publicului, ca parte activă în producția
de ştiri, cei implicați în cercetare au avut două percepții importante, de
menționat. Unii dintre ei au prevăzut o apropiere a relațiilor audiență‐
jurnalist, ca interactivitate în termeni de feedback, dar, în acelaşi timp,
o păstrare a rolului jurnalistului ca producător şi administrator al
informației. Alții au perceput această apropiere a publicului din
perspectiva creării unei audiențe care să colaboreze activ la producerea
informației. Aşadar, s‐au identificat două concepte diferite de audiență:
activă şi interactivă.
În studiul la care am făcut referire anterior, jurnaliştii şi‐au
exprimat îngrijorarea cu privire la rolul jurnalistului în actualele condiții
ale evoluției new media, rol tot mai influențat de presiunea media
comunitare ale căror mesaj este realizat de cetățeni simpli, fără
pregătire profesională în domeniu. Vizionari, într‐o oarecare măsură,
doi jurnalişti americani incluşi în cercetare au sugerat, prin prisma
acestei interactivități public‐jurnalist, că modelul ştirilor secolului XXI ar
trebui să includă website‐uri interactive care să combine posibilități de
feedback şi căutare care, în final, să poată fi folosite ca surse pentru noi
subiecte, iar textul să includă, în corpul materialului informativ,
perspectiva cititorului.
Acest ultim aspect mi‐a atras atenția în mod deosebit mai
ales că o astfel de abordare a jurnalismului şi, în final, a sursei care
contribuie la compunerea textului informativ pare una corectă. În
acest context îmi pun următoarea întrebare: de ce să poată fi citată
doar sursa „cu autoritate” din punct de vedere jurnalistic, în
defavoarea cititorului‐sursă care a emis o judecată de valoare sau a
94
Amy Schmitz Weiss, Vanessa de Macedo Higgins Joyce, Compressed Dimensions
in Digital Media Occupations, Journalists in Transformation, Journalism, vol 10, nr.
587, SAGE, London, 2009, p. 7, doi: 10.1177/1464884909106534, în
http://jou.sagepub.com/content/10/5/587, (12 ianuarie 2013).
ajutat substanțial la concluzionarea subiectului, dar nu deține o funcție
publică?
În cadrul aceluiaşi focus‐group, alți jurnalişti din mediul online
au identificat aceeaşi reducere a spațiului social şi o tendință de
creştere a implicării publicului în procesul de producere a ştirii, fapt
care a determinat intrarea într‐o zonă gri a rolurilor de emițător
(producător) şi receptor. Practic, în contextul identificării noii tendințe
de implicare a publicului în media, contribuind la apariția mediei
comunitare, unul dintre jurnaliştii americani a prezentat propria
publicație online, care imită spațiul unui centru de oraş în care publicul
se întâlneşte virtual şi discută probleme de interes imediat, iar
jurnalistul intervine ca un moderator, cu sugestii şi modelează
profesional procesul de comunicare, după modelul grecesc agora. O
altă idee pentru media comunitară în virtual a fost lansată de un
jurnalist spaniol care susținea că membri ai audienței, înregistrați ca
useri pe siteul unei publicații media, pot realiza interviuri, pot prelua şi
conduce forumuri sau sondaje. Analizând aceste tendințe şi idei
provenite atât din Statele Unite ale Americii, cât şi din spațiul
european, realizăm dimensiunile pe care le ia, datorită actualelor
tehnologii, accesul publicului, prin intermediul unor membri activi, la
producerea mesajului de media şi la emiterea de feedback95. Pavlik
susține, de asemenea, că organizațiile de media ar trebui să țină cont
de caracteristicile mediului online, adaptând treptat definiția şi rolul
jurnalismului, în funcție de domeniu, la intervenția activă continuă a
publicului.
În noul context, rolul jurnalistului atinge o nouă dimensiune.
Profesionistului în domeniu îi revine sarcina de a susține participarea
audienței prin crearea de platforme în cadrul cărora aceasta să se
exprime şi la care membrii comunității să se poată conecta96.
95
John Pavlik, Journalism and New Media, Columbia University Press, New York,
2001.
96
Tanjev Schultz, op .cit.
Privit din perspectiva consecințelor benefice ale democrației,
aspectul interactivității new media permite membrilor societății
participarea la discursul public97.
Habermas are meritul de a fi menționat printre primii faptul
că, în cazul unui regim democratic, este esențială participarea
cetățenilor la dezbaterile în care se iau decizii politice, limitând astfel
puterea autorității98. Media online poate crea acest spațiu în care să
se întâlnească toate aspectele interactive ale sferei publice. Pe lângă
faptul că oferă instrumentele necesare şi platforma pentru schimbul
de idei şi diseminarea informației, jurnalismul online, new media,
poate oferi cetățenilor şi informații care pot declanşa dezbateri
politice, orientări şi decizii în acest sens, susținând astfel principiile
democrației99.
În cazul implicării publicului în activitatea jurnalistului, din
punctul meu de vedere, activitatea jurnalistului este accesibilă
publicului mai ales pentru că, în nenumărate situații, profesionalismul
celor din domeniu s‐a dovedit îndoielnic. Într‐un astfel de scenariu în
care jurnalistul profesionist care activează în domeniu este treptat
înlocuit de jurnalistul amator, ocazional apărut din rândul publicului
care îşi impune părerea, temele de interes personal sau al comunității
din care provine, se naşte jurnalismul comunitar‐participativ.
Întorcându‐mă la Deuze, acesta scria în 2003 că jurnalistul
profesionist, în cazul nostru jurnalistul de online, se transformă şi
într‐un moderator al dezbaterilor care iau naştere pe platforma
virtuală. El, aşa cum susțin teoreticienii în domeniul new media, are
rolul important de a sintetiza dezbaterile şi de a comunica concluziile
folosind sursele autorizate şi opiniile unor experți în domeniu.
Jurnalistul sau editorul devin un gatekeeper care controlează accesul,
97
Gerd Kopper, Albrecht Kolthoff, Andrea Czepel, Research Review: Online
Journalism – A Report on Current and Continuing Research and Major Questions in the
International Discussion, Journalism Studies, vol. 1, nr. 3, Sage, London, pp. 499‐512,
2000, doi: 10.1080/14616700050081803.
98
Jurgen Habermas, Jurgen Habermas on Society and Politics,Beacon Press, New
York, 1989.
99
Mark Deuze, op. cit., pp. 203‐230.
în cazul nostru posibilitatea de implicare a audienței. Cu privire la
implicarea jurnalistului, tot Deuze este cel care menționează două
tipuri de site‐uri: închise şi deschise intervenției audienței. Rolul
moderatorului, în ambele cazuri, nu este neapărat unul activ. De
exemplu, în cazul modelului new media americană, majoritatea
acestor site‐uri sunt deschise comunicării participative, în care
vizitatorilor le este permis să adauge comentarii, să insereze conținut
fără intervenția vreunui moderator. Pe de altă parte, un site este
închis comunicării participative dacă permite audienței intervenția si
interactivitatea controlată strict de un moderator.
Tehnologia facilitează comunicarea simetrică în două sensuri.
Printre instrumentele utile se numără chat‐urile sponsorizate şi
grupurile de discuții, site‐urile jocurilor, tehnologia cookie‐urilor, care
permite recunoaşterea utilizatorilor şi personalizarea conținutului,
oferirea unor opțiuni de personalizare a conținutului de pe site‐urile
Web, portaluri şi telefoane mobile pe placul lor.
Noile tehnologii, în baza recunoaşterii unor caracteristici ale
conținutului video, permit depistarea automată a videoclipurilor. În
prezent, există sisteme computerizate care pot scana, de exemplu, un
videoclip şi pot recunoaşte structuri de acțiune sau scene. Astfel de
sisteme sunt folosite pentru a compara clipurile de pe YouTube cu o
bază de date şi pentru a verifica dacă există materiale care încalcă
drepturile de autor.
Un spectru larg de tehnologii: de la sateliți, până la telefoane
mobile de ultimă generație au devenit instrumente standard care
continuă să influențeze procesul de comunicare.
Rețelele sociale, celelalte noi tehnologii, ridică şi probleme
legate de dreptul la intimitate şi securitate în era digitală. Tot mai
multe noi tehnologii, gadgeturi în special, oferă posibilități de
comunicare similare, juxtapuse pe problemele legate de intimitate.
Dintre utilizatorii de telefoane mobile de generație nouă, majoritatea
folosesc aplicații care includ servicii online ce oferă gratuit, printr‐o
simplă conectare la rețeaua de internet, localizarea prin telefon, de
exemplu. Places este un astfel de serviciu. Utilizatorii introduc un
număr de telefon, iar telefonul lor este plasat în serviciul de
identificare şi poate fi urmărit de către alți utilizatori.
Pe lângă programele de localizare, există aplicații care, tot
gratuit, prin simpla conectare la internet a telefonului mobil şi după
identificarea numărului, permit transmiterea de informații audio şi
video între persoanele care comunică. Aceste tehnologii ating
problema intimității şi permit recunoaşterea automată a feței. Chiar
mai mult, prin descărcarea lor, utilizatorul îşi dă acordul ca anumite
date personale din telefon să fie puse la dispoziția aplicației. Tango
sau Viber sunt astfel de servicii online.
Rețelele sociale, ca MySpace, site‐urile cu conținut video cum
ar fi YouTube, au de asemenea implicații comunicaționale. Prin
intermediul acestui tip de new media, site‐urile sociale, consumatorii
sunt împuterniciți de tehnologiile digitale să‐şi exprime opiniile mult
mai puternic decât în viața reală. Oricine îşi poate crea şi posta
propriul videoclip, imaginile personale, dar poate să şi emită judecăți
de orice fel cu privire la alte producții similare. Totuşi, în opinia mea,
reprezintă o problemă modul în care se poate comunica pe astfel de
site‐uri, unde regulile sociale, dacă pot fi numite aşa, şi cele culturale
devin mai puternice decât cele legale.
Pornind de la mediul online care, prin participarea audienței
este o sursă deschisă către noi subiecte fie impuse, fie propuse de
public sau doar analizate sub formă de feedback, ajungem la presa
comunitară şi la jurnalismul comunitar.

2.5. Jurnalismul comunitar sau cetăţenesc

Denis McQuail a propus, în lucrarea sa din anul 2000,
conceptul de ,,participant democratic” pentru media, găsind astfel o
explicație sau cel puțin o etichetă pentru ,,multele idei exprimate în
numele mijloacelor de comunicare alternative care vorbesc despre
acest subiect şi urmăresc nevoile cetățenilor”. Conceptul datează
din perioada 1960‐1970 pentru a defini o situație apărută după o
presiune exercitată asupra posturilor de radio şi televiziune locale,
comunitare şi ca o provocare apărută din nevoia de atragere a

audienței, mai ales în cazul media centralizate, comerciale sau
controlate de puterile statului. Pentru aplicarea teoriei, de cele mai
multe ori apărea ca o necesitate folosirea noilor tehnologii ale
perioadei, participarea şi interactivitatea. Conceptul de comunitar,
participativ, cetățenesc, viza în primul rând media non comercială,
care acoperea o parte relativ redusă din audiență şi era dedicată
unei cauze100.
Audiența media a devenit publică şi „cetățenii au
interacționat unii cu ceilalți, dar şi cu reprezentanți ai puterii de orice
tip, din mai multe domenii” datorită facilitării acestui tip de
comunicare de către reprezentanți ai unor media cu un public mai
redus de tipul publicațiilor informaționale ale diferitelor instituții,
buletine informative ale diferitelor asociații etc., despre care
menționează Peter Dahlgren într‐un articol publicat în European
Journal of Cultural Studies101.
Chris Atton vorbeşte despre un tip de activitate media care
face posibilă participarea publicului larg cu produsele creative ale
reprezentanților săi, activitate deschisă ,,oamenilor obişnuiți, fără
necesitatea unei pregătiri profesionale”102.
Teoreticieni precum Clemencia Rodriguez explică această
formă alternativă de media ca fiind manifestarea unei comunicări de
tip democratic, pledând astfel pentru termenul de media
comunitară sau cetățenească participativă (active citizenship).
Referindu‐se la ,,media cetățenilor” (citizen media),
Rodriguez susține că o colectivitate poate adopta o nouă identitate,
intervenind activ şi transformând contextul mediatic încetățenit. La
100
Denis McQuail, McQuail’s Mass Communication Theory, Sage, London, 2000, p.
160, în www.books.google.ro, (06 martie 2013).
101
Peter Dahlgren, Doing Citizenship: The Cultural Origins of Civic Agency in the
Public Sphere, European Journal of Cultural Studies, vol. 9, nr. 3, 2006, pp. 274‐275,
doi: 10.1177/1367549406066073.
102
Chris Atton, Alternative Media, Sage, London, 2002, p. 25, în
http://www.scribd.com/doc/55144242/Chris‐Atton‐Alternative‐Media, (06 martie
2013).
rândul său, media contestă codurile sociale existente, legitimează

noi identități şi instituționalizează noi tipuri de relații. În ultima
etapă, aceste practici comunicaționale schimbă polul puterii, care se
deplasează înspre reprezentanții implicați ai comunității.
Participarea şi împuternicirea oferită de această media comunitară
participativă reprezintă comunitatea în plină acțiune, care foloseşte
spațiul media pentru a‐şi face auzită propria voce103. Comunitățile
ajung să adopte un comportament activ, cetățenesc, legitimizând
particularități locale culturale şi de stil de viață la nivel personal şi
local, fiind incluşi în experiențe practice ale media, reconstruind
propriile identități şi reformulând reguli sociale înrădăcinate104.
Pentru Rodriguez, participanții implicați în procesul media
alternativă devin cetățeni activi care îşi ,,antrenează capacitatea de
remodelare a propriei vieți, a viitorului şi a culturii”105.
În 2011, Tony Harcup de la Department of Journalism
Studies din cadrul University of Sheffield UK a realizat un studiu cu
practicanți ai mijloacelor de comunicare alternative din Marea
Britanie. Articolul publicat de Sage prezintă concepte diferite despre
mass‐media alternativă, punând accent pe metodele jurnalistice şi
pe căile prin care acestea pot deveni suport pentru participarea
cetățenilor106.
Voi folosi termenul ,,comunitar” pentru a defini media
produsă într‐un spațiu social caracterizat prin relații puternice între
membri aceleiaşi comunități locale sau ai unei comunități de
interese. Aşadar, în acest text, noțiunea de ,,comunitar” poate
include termeni ca ,,radical”, ,,alternativ”, ,,participativ”,
,,cetățenesc” sau ,,independent”. În cazul jurnalismului comunitar,
103
Clemencia Rodriguez, Fissures in the Mediascape: An International Study of
Citizens’ Media, Hampton Press, Cresskill, NJ, 2001, p. 20.
104
Ibidem, p. 158.
105
Clemencia Rodriguez, Citizens’ Media and the Voice of the Angel/Poet, Media
International Australia, nr. 103, 2002, pp. 78‐87.
106
Tony Harcup, Alternative Journalism as Active Citizenship, Journalism, nr.12,
Sage, London, 2011, doi: 10.1177/1464884910385191, în http://jou.sagepub.com/
content/12/1/15, (martie 2013).
tipul de relație dintre cei care produc informația, jurnaliştii şi audiența,
publicul, este un element foarte important107.
În diferite moduri, practicienii din domeniul mediei alternative,
incluşi în studiul prezentat, au reflectat ceea ce au identificat la rândul
lor ca fiind o tipologie a practicilor din acest domeniu, manifestându‐şi
îngrijorarea cu privire la ceea ce identificase, în 2002, Atton cu privire la
conținutul politic şi cultural prezentat într‐o manieră radicală, stiluri
alternative de prezentare, moduri inovatoare de utilizare a
tehnologiilor, metode alternative de distribuție şi o comunicare
caracteristică new media, realizată mai mult orizontal decât ierarhic108.
Aşa cum au dezbătut cei implicați în studiu, mediile alternative
tind să se organizeze după principii mult mai democratice comparativ
cu mass‐media tradițională, iar audiența este încurajată să devină
emițător, producător de informație. Au fost identificate două roluri
importante ale media. Unul se referă la exprimarea opoziției față de
structurile puterii şi împotriva comportamentului reprezentanților
acesteia, iar al doilea face referire la oferta de suport, sau construirea
acestuia, pentru majoritatea populației, împotriva politicilor sau a
structurilor puterii sau a reprezentanților săi în teritoriu. Aceste două
roluri ale media, în baza cărora a apărut şi nevoia unui jurnalism
cetățenesc, participativ, au fost identificate şi de un jurnalist a cărui
activitate s‐a dovedit semnificativă şi în presa tradițională, dar şi în cea
alternativă, Gary Younge. Pentru Younge, scriitor şi editorialist stabilit
în New York, mediile alternative ajută la crearea şi susținerea
comunităților de activişti, punând la dispoziția acestora ,,o prismă
alternativă prin care aceştia să analizeze lumea”109.
Clemencia Rodriguez oferă şi o explicație a legăturii dintre
practicarea şi teoretizarea democrației radicale şi participaționismul
comunitar. Ea susține câteva caracteristici comune ale mediilor
107
Susan Forde, Challenging the News: The Journalism of Alternative and
Independent Media, Palgrave Macmillan, London, 2011.
108
Chris Atton, op. cit., p. 27.
109
Gary Younge, The Medium is the Message, Red Pepper, nr. 119, mai 2004, în
http://www.redpepper.org.uk/The‐medium‐is‐the‐message/, (martie 2013).
alternative sau comunitare, cetățeneşti, cu referire la dorința de

exprimare a populației în contextul istoric al marginalizărilor, a izolărilor
de forțe, indiferent de tipul acestora şi locul în care ele s‐au manifestat.
Ea susține că mijloacele de comunicare alternative, comunitare sau
cetățeneşti‐participative oferă un spațiu pentru dialog şi participare
activă, care încurajează creativitatea şi imaginația, care redefineşte
limbajul social şi simbolurile împărtăşite de majoritatea comunității,
înlătură izolarea individuală şi demistifică noțiunea de mass‐media110.
De asemenea, răspândirea semnalului de internet şi a
conexiunilor acestui mediu oferă căi de comunicație care nu mai sunt
controlate de media tradiționale, deschizând astfel calea a ceea ce
Natalie Fenton descrie ca fiind ,,o nouă formă de activism politic cu
consecințe asupra felului în care noi concepem şi punem în practică
cetățenismul politic”111.
Internetul este locul în care se întâlnesc grupuri care obiectează
cu privire la diverse campanii politice sau decizii în diverse situații
sociale. Comunicarea publică online este parte din procesul constituirii
sferei publice, locul în care principiile democratice pot fi adoptate şi
care permite apoi restului societății, cetățeni într‐un sistem democratic,
să analizeze felul în care valorile democratice împărtăşite sunt atinse şi
păstrate112.
Chiar dacă pe internet poată fi ,,auzită” o multitudine de voci, s‐a
observat că acestea nu au aceleaşi resurse şi putere, ceea ce înseamnă
pentru Kavada că internetul reproduce structurile de putere ale media
offline113. Fie că operează online sau offline, sau în ambele variante
110
Citizens’ Media. Cresskill, NJ: Hampton Press, 2001, p. 63.
111
Natalie Fenton, Mediating hope: New media, Politics and Resistance, International
Journal of Cultural Studies, vol. 11, nr. 2, s.l., 2008, p. 230, doi:10.1177/
1367877908089266.
112
113
Anastasia Kavada, Civil Society Organisations and the Internet: The Case of
Amnesty International, Oxfam and the World Development Movement, editori W.
de Jong; M. Shaw; N. Stammers, Global Actvism, Global Media, Pluto Press,
London, 2005, pp. 208–222.
concomitent, se observă că participanții la procesul de construcție a

mesajului transmis prin media alternativă nu sunt preocupați doar de
producția conținutului alternativ, ci sunt în continuă căutare de
variante, căi de diseminare a acestui tip de conținut. Astfel, reuşesc să
perturbe relațiile puternice înrădăcinate deja la diferite niveluri (social,
politic, administrativ etc.)114.
Aşadar, pentru ca mijloacele de comunicare alternative,
cetățeneşti sau comunitare să fie influente, să existe un rezultat
măsurabil, este necesară participarea unui număr semnificativ de
cetățeni atât pentru conturarea subiectului, cât şi ca prezență în rândul
audienței, mai ales pentru că mediile alternative nu doar permit, ci şi
facilitează participarea membrilor comunității la producția conținutului
şi la procesul de distribuire a acestuia, fiind o formă de participare
activ‐cetățenească la viața comunității.
În Australia, de exemplu, o medie de patru milioane de
ascultători optează, conform unui studiu publicat în aprilie 2012 de
Michael Meadows de la Griffith University, pentru posturile de radio
comunitare în primul rând pentru a asculta ştirile şi informațiile locale.
Pornind de la asemenea cifre, Meadows dezbate problema rolului
crucial pe care îl deține jurnalismul comunitar în abordarea deficitului
de democrație, promovând participarea cetățenilor în mai multe forme
la viața publică115. Tot el este cel care sugerează declinul, chiar eşecul
mediei tradiționale şi evoluția pozitivă a jurnalismului comunitar, formă
de jurnalism care nu doar că este mai apreciată de audiență, dar ajută
publicul să înțeleagă mai uşor natura meseriei cu multiplele forme ale
discursului promovat de aceasta.
Jurnalismul comunitar este interpretat de Meadows ca fiind mai
mult o formă de flecăreală locală care favorizează, la nivelul diverselor
114
Citizens’ Media, Hampton Press, Cresskill, NJ, 2001, p. 16.
115
Michael Meadows, Putting the Cittizen Back into Journalism, Sage, London, 2013,
p. 2, doi 10.1177/1464884912442293, în http://jou.sagepub.com/content/early/
2012/04/17/1464884912442293, (10 aprilie 2013).
comunități, procesul de formare a semnificatului contribuind la

dezvoltarea conştiinței cetățeneşti.
Oricum, carențele existente într‐un sistem democratic,
moştenite şi de practica jurnalistică de tip tradițional, rămân, în opinia
multor teoreticieni, obstacole greu de trecut şi goluri dificil de
completat pentru a ajunge să vorbim despre un jurnalism, fie el şi
comunitar, ca ,,element esențial” în cazul unei democrații, indiferent de
stat116.
În ultimii ani, jurnalismul comunitar a fost privit din mai multe
perspective. Au fost jurnalişti şi teoreticieni în domeniu care au crezut
că această formă alternativă de media reprezintă finalul jurnalismului
sau cel puțin o criză semnificativă în acest domeniu, în timp ce alții au
interpretat fenomenul ca o formă calitativă a jurnalismului şi de
reafirmare pe această cale117.
O mare parte din teoriile cu privire la jurnalismul cetățenesc
este bazată pe activitatea unui grup restrâns, deocamdată, din rândul
audienței care are acces la regulile de producție şi distribuție, pe calea
internetului, în primul rând, a unei viziuni alternative asupra vieții şi a
lumii. Internetul a oferit de la început perspective inegale pentru
multitudinea de utilizatori de pe tot globul. Chiar dacă majoritatea
persoanelor s‐au conectat cel puțin o dată la internet, există încă
indivizi care nu au beneficiat încă de un astfel de avantaj, existând
diferențe notabile între țările dezvoltate şi în curs de dezvoltare118.
Potrivit teoriilor lui Susan Ford, profesor la Departamentul de
Jurnalism al Universității Griffith din Australia, radioul rămâne, şi în
mass‐media alternativă comunitară sau cetățenească, cea mai
accesibilă şi răspândită media, iar radioul comunitar, în particular, este
mijlocul de comunicare care înregistrează cea mai rapidă creştere în
116
Robert A. Hackett; William K. Carroll, Remaking Media: The Struggle to
Democratize Public Communication, Routledge, New York, 2006.
117
Stuart Allan; Einar Thorsen, Citizen Journalism: Global Perspectives, Peter Lang,
New York, 2009, pp. 17‐33, în http://www.amazon.com/Citizen‐Journalism‐Global‐
Crises‐Media/dp/143310295, (9 aprilie 2013).
118
Internet World Stats, Internet Usage Statistics: The Internet Big Picture, 2010, în
http://www.internetworldstats.com/stats.htm, (9 aprilie 2013).
topul preferințelor publicului, la nivel global, mai ales pentru că este
accesibil practicii comunitare119.
Alți teoreticieni susțin că mass‐media comunitară a apărut o
dată cu comunicarea de masă şi că începuturile sale au fost la nivel
local, acolo unde profesioniştii în domeniul media au permis schimbul
de opinii şi informații între membrii comunității (comentarii, intervenții
telefonice, emisiuni interactive etc.)120.
Interpretată prin prisma aportului de originalitate şi
subiectivism, media comunitară permite pătrunderea în procesul
jurnalistic a unor particularități comunicaționale. În analiza ei,
Clemencia Rodriguez explorează ideea de ,,media cetățenească”
canalizându‐se cu precădere asupra a ceea ce acest tip de media
reprezintă pentru societate, fără a încerca să definească noțiunile pe
care nu le regăseşte în întregul fenomen. Chiar dacă conceptualizarea
ei nu poate ignora noțiunea de ,,alternativ”, Rodriguez sugerează că, în
general, definirea conceptului de media comunitară nu include toate
aspectele care trebuie mai bine înțelese şi care privesc relația dintre
mişcările, fenomenele sociale şi noile tehnologii media121. Jurnalismul
comunitar nu reprezintă un impuls global al audienței, cu toate că
mişcările sociale continuă să influențeze, gradual, media.
În Australia şi în Marea Britanie, de exemplu, radiourile
comunitare au permis forme de jurnalism comunitar care nu sunt
neapărat în legătură sau care nu se identifică cu mişcările sociale
caracteristice unor tipuri de comunități din aceste zone. Procesul
comunicațional este, aici, mai complex, reflectând, probabil,
diversitatea naturii comunităților care produc acest tip de media122.
119
Susan Forde, op. cit., p. 20.
120
Warren G. Bovee, Discovering Journalism. Greenwood Press, Westport, CT,
1999, în http://books.google.ro/books?id=bAP5MOcnH8EC&printsec=frontcover&
hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false, (9 aprilie 2013).
121
Clemencia Rodriguez, Media Poetics and Cattle Ranching: Making Community
Radio Relevant to Language and Power, Upstream Journal, Canadian perspectives on
global justice, vol. 22, nr. 3, 2009, pp. 14–16, în http://www.upstreamjournal.org/
PDF/Feb%2009.pdf, (9 aprilie 2013).
122
Michael Meadows, op.cit, p. 3.
Susan Forde extinde această teorie sugerând că jurnalismul

independent sau alternativ nu este totdeauna o reacție la practica
jurnalistică tradițională, ba mai mult, în unele situații practicanții din
acest nou domeniu au în vedere prea puțin regulile, practicile şi valorile
jurnalistice123. Jurnaliştii care activează în domeniul mediei alternative o
fac, în primul rând, pentru a atrage audiența, publicul de rând, şi
contribuie la crearea unui public mai dinamic, trecând dincolo de
definiții şi reguli jurnalistice profesionale încetățenite deja şi predate în
şcoala de jurnalism124.
Pentru practica jurnalistică de tip comunitar, media comunitară
oferă un context critic. Pentru majoritatea audienței din țările
dezvoltate, canalele de televiziune, distribuite pe căi tradiționale,
rămân principala sursă de informare. Consumatorii de ştiri din Statele
Unite ale Americii, de exemplu, folosesc mai multe tipuri de platforme
informaționale, cu acces la internet125. Conform datelor prezentate în
raportul Organisation for Economic Cooperation and Development
(OECD) din 2010, internetul nu este folosit, aşa cum se credea la
început, pentru accesarea ştirilor, iar succesul pe care l‐a obținut acest
mediu datorită multiplelor sale aplicații şi a tiparelor de comunicare
socială l‐a scos mai mult în evidență față de canalele de comunicare
folosite în mediul offline şi a determinat răsturnarea părerilor inițiale,
potrivit cărora acesta ar fi putut să ofere posibilități limitate de
comunicare şi irelevante pentru cei care îşi doreau să se exprime
liber126.
123
124
Ibidem, p. 20.
125
Kristen Purcell; Lee Rainie; Amy Mitchell; Tom Rosenstiel; Kenny Olmstead
Understanding the Participatory News Consumer. Pew Internet Pew Research
Center, 2010, p. 2, în http://www.pewinternet.org/Reports/2010/Online‐
News.aspx, (9 aprilie 2013).
126
OECD, The Evolution of News and the Internet. Working Party on the Information
Economy, Committee for Information, Computer and Communications Policy,
Directorate for Science, Technology and Industry, 11 iunie 2010, în
http://www.oecd.org/dataoecd/30/24/45559596.pdf, (9 aprilie 2013).
În ciuda impactului globalizării, tiparele folosite pentru crearea

ştirilor primesc caracteristicile culturale ale comunității căreia i se
adresează, contribuind astfel la nesiguranța viitorului jurnalismului
tradițional şi a evoluției informației create după tiparele clasice.
Cu privire la evoluția mass‐media, raportul OECD arată o
evoluție pozitivă în cazul câtorva publicații tipărite cu profil de
investigație, însă în ansamblu, pe piața ştirilor şi a informației se face
simțită o oarecare presiune informațională şi financiară, în contextul
actualei crize economice. Australia, Austria şi Franța sunt pe primele
locuri, conform acestui raport, unde s‐a înregistrat un declin al pieței
media, aproape 5%, între anii 2007 şi 2009. În acea perioadă, piața
publicațiilor tipărite era în cădere cu 30 de procente în SUA şi cu
aproximativ 20 de procente în Marea Britanie127. În acelaşi timp,
cercetările dovedesc o creştere semnificativă a utilizării internetului
pentru accesarea ştirilor, însă majoritatea populației, chiar şi în SUA,
folosea, în aceeaşi perioadă, surse multiple pentru accesarea
informației: televizorul, internetul, radioul şi presa tipărită128.
În raportul OECD din 2010, nu apare decât foarte rar expresia
media comunitară, iar atunci când este menționată este inclusă în
media online. Michael Meadows crede că nu există o confirmare
ştiințifică a legăturii dintre creşterea şi recunoaşterea media audio
comunitare, pe de‐o parte şi, pe de alta, impactul pe care aceasta l‐ar fi
avut asupra implicării mai eficiente a cetățenilor într‐un proces
democratic mai amplu129.
Media comunitară se confruntă, la nivel global, cu tot felul de
tensiuni atât în procesul de extindere, cât şi în cel de atragere a
audienței. Cel mai important avantaj al mediei comunitare este
consolidarea legăturilor sociale între membrii unei comunități. Folosind
acest beneficiu, ea ar trebui privită ca o forță călăuzitoare ce poate
acționa dincolo de semnificația unei simple forme particulare de
jurnalism bazat pe comunitate. Există din ce în ce mai multe dovezi că
127
Ibidem, p. 7.
128
Kristen Purcell, op. cit., p. 3.
129
Michael Meadows, op. cit., p. 5.
radioul şi televiziunea comunitară au parte de un auditoriu cu un nivel
superior de educație şi care nu preferă neapărat media tradițională130.
Jurnalismul comunitar sau cetățenesc se poate spune că este
practicat de oricine scrie ceva în mediul online ce seamănă cu un fapt
sau cu o întâmplare adevărată. Pe lângă această enunțare evazivă,
cercetările realizate de Forde, până în 2011, cu privire la jurnalismul
independent sau alternativ (termeni preferați) relevă o întreagă istorie
a media independente în Australia, Marea Britanie şi SUA, unde au
apărut ca să umple câteva din golurile lăsate de media tradiționale. În
definirea jurnalismului comunitar sau cetățenesc nu trebuie să ținem
cont doar de produsul finit şi de procesul în urma căruia acesta prinde
formă, ci şi de modul în care el relaționează cu alte forme de jurnalism.
Aflăm prea puține despre procesul în urma căruia se dezvoltă
jurnalismului comunitar, susține Stuart Hall, dacă ne concentrăm
atenția doar pe indicatorii empirici de tipul: structura unor site‐uri web,
tipul de conținut informațional, autenticitatea acestuia etc. Jurnalismul
comunitar ar trebui interpretat ca un set de procese şi practici
culturale131. Acest aspect include atitudini ale jurnaliştilor de ştiri vizavi
de importanța suportului financiar, a publicității şi părerea lor despre
valoarea ştirilor132.
Formarea discursivă a jurnalismului comunitar este amenințată
mai ales de faptul că această formă de media începe să fie
instituționalizată sau încorporată în formele de media tradiționale ca
alternativă pentru care audiența poate opta. Este un aspect important
care se aplică în cazul media existente şi de importanța căruia ar trebui
să țină seama şi mediul academic, mai ales departamentele care se
ocupă cu specializarea jurnaliştilor.
130
Michael Meadows; Susan Forde; Jacqui Ewart; Kerrie Foxwell, Community Media
Matters: An Audience Study of the Australian Community Broadcasting Sector,
Griffith University Brisbane, 2007, în http://www.academia.edu/927175/
Community_Media_Matters, (9 aprilie 2013).
131
Stuart Hall, Cultural Studies and its Theoretical Legacies, Cultural Studies, editori
Lawrence Grossberg; Cary Nelson; Paula Treichler, Routledge, New York, London,
1992, p. 278.
132
Din analiza teoretică a influenței pe care globalizarea,

multiculturalismul şi schimbările tehnologice le au asupra jurnalismului
se poate remarca faptul că se face simțită tot mai mult nevoia de
profesionalism, iar audiența în jurnalismul modern trebuie să poată fi
orientată de profesionişti. Publicul se află pe frecvența
comunicațională, pentru a fi informat, educat, saturat de informație şi
cunoştințe pe care le consideră vitale. Producția şi controlul fluxului de
informații, care poate fi creat de cetățeni, trebuie coordonate de
profesionişti. Astfel, cunoştințele sunt definite, identificate şi
prezentate în baza unor canoane ale profesiei pe care audiența nu le
pune la îndoială şi nici nu le controlează, formându‐se o nouă relație
client‐profesionist care se bazează pe o oarecare dependență. Prin
definiție, jurnalismul tradițional nu poate fi parte din comunitatea pe
care pretinde că o deserveşte, din cauza acestor bariere recunoscute de
ambele părți, dar poate controla jurnalismul comunitar şi activitatea
jurnalistică pe care o desfăşoară în acest domeniu membrii
neprofesionişti ai unei comunități.
Jurnalismul, la fel ca alte practici culturale, este influențat de
mediul în care există. Formele diferite pe care le poate lua în funcție de
tipicul zonei răspund simultan atât la influențele globale, cât şi la cele
locale. Acest lucru a devenit evident încă de la primele studii efectuate
asupra media comunitară care sugerează noi abordări pentru
menținerea relației dintre producător şi audiență în intenția lor de a
promova o conversație în termeni jurnalistici şi într‐un mediu public.
Probabil că lipsa unui angajament cu asemenea implicații contribuie, în
cazul jurnalismului tradițional, la explicarea scăderii nivelului de
audiență. Ipotezele lansate în jurul jurnalismului comunitar au avut
tendința de a se concentra fie pe efectele euforice, fie pe cele critice ale
impactului, mai mult decât pe natura relației dintre audiență şi
realizatorul conținutului informațional.

Capitolul 3
instituţiilor de presă

Într-o societate de consum, media, ca orice alt
produs, a fost nevoită să îşi construiască un brand propriu
pentru a putea genera profit. Înainte de acest pas, a fost
necesară conturarea unor strategii clare editoriale şi de
marketing care să permită nu doar supravieţuirea
instituţiilor de presă, ci și un progres al acestora. Pe fondul
unei crize economice tot mai acute şi a unei puteri reduse
de cumpărare de presă, mulţi operatori clujeni au recurs la
măsuri extreme ajungându-se în anumite cazuri chiar la
desființarea unor publicaţii, televiziuni sau posturi de radio.
Cele mai relevante exemple sunt enunţate în această parte
a lucrării care, de asemenea, conţine şi o analiză empirică a
fenomenului privit prin prisma administratorilor celor mai
importante instituţii media active în spaţiul comunitar
clujean.
Imediat după apariţia alternativei online pentru presa
scrisă, publicaţiile existente pe piaţă în perioada 2007-2010
au reuşit să găsească tactici cu ajutorul cărora să
folosească în favoarea lor potenţialul extraordinar oferit de
noul medium.
Având în vedere costurile reduse de publicare în
mediul online, dar şi de găzduire şi de întreţinere a unui
astfel de conţinut, managerii de trusturi media cu ediţii print
ale cotidienelor, în marea lor majoritate, nu au avut în vedere
realizarea de strategii pe termen lung care să salveze
variantele tipărite ale ziarelor. În acest sens, probabil că s-ar
fi impus ridicarea standardelor pentru print şi transformarea
ediţiilor de online în anexe ale publicaţiilor principale axate
pe senzaţional şi actualitate imediată (breaking news).
Menţinerea sau chiar creşterea standardelor de

calitate pentru ediţiile tipărite ale marilor publicaţii din SUA
sau Europa – The Time, The New York Times, Corriere della
Sera sau Le Figaro – a dus nu doar la păstrarea lor pe piaţă,
ci chiar la crearea unei simbioze profitabile între online şi
print care oferă, în prezent, posibilitatea de vânzare a unei
părţi din conţinutul ediţiilor virtuale.
Odată cu apariţia greutăţilor economice de pe piaţa
românească de presă dispar ediţii print, mai ales în
provincie. Foarte puţine publicaţii supravieţuiesc, dar şi
acestea sunt nevoite să păstreze activă ediţia de online şi
să adopte o strategie de marketing în acest domeniu care
să se plieze pe nevoile locale. Marketingul de online fiind un
domeniu relativ nou, lipsa specialiştilor a condus la ezitări şi
greşeli taxate nemilos prin falimente (Cluj-Napoca: CD Radio,
clon.ro, Informaţia de Cluj, agendaclujeana.ro).
Brandingul în mediul online presupune înfiinţarea şi
administrarea unui site, asigurarea de vizibilitate continuă în
reţelele de socializare, definirea unei imagini concrete care
nu trebuie confundată, însă se asociază canalului tradiţional
de media folosit de instituţia respectivă.
Comportamentul de consum al audienţei se modifică
în noul context informaţional atât ca timp, disponibilitate, cât
şi ca implicare. În unele cazuri, cu siguranţă, instrumentele
de comunicare au fost adaptate la noul tip de consum al
publicului. Aceştia sunt factori importanţi de care trebuie să
se ţină cont în definirea unei strategii de marketing de
succes pe piaţa media.
Publicitatea în online este vândută mai uşor de site-
urile de nişă, care au reclamă mai puţin agresivă şi care îşi
permit să se bazeze pe fidelitatea cititorilor.
Piaţa tradiţională de media clujeană este prezentată
în acest volum într-o variantă complexă. Astfel, sunt
menţionate radiourile, televiziunile, dar şi publicaţiile tipărite
sau online care mai rezistă pe piaţă din 2013 şi după. Sunt
analizate, de asemenea, tipologii de marketing, experienţe şi
tendinţe din sfera mediatică locală.


B randul, conform definiției date de Asociația Americană de

Marketing, reprezintă un nume, un termen, o concepție de
design, un semn sau o combinare atentă a acestor termeni cu scopul de
a identifica şi distinge un produs sau un serviciu din totalitatea celor
existente pe piață, într‐un anumit moment. Numele brandurilor
transmit gânduri, stări sau sentimente. Ele sunt concepute pentru a da
valoare produsului dincolo de valoarea lui funcțională şi de categoria
căreia îi aparține133.
Produsul media, la rândul său, pentru a înregistra un anumit
grad de succes, a avut nevoie de un brand cunoscut sau cu priză la
public, dar şi de o reputație pe măsură pentru a câştiga încrederea
acestuia. Ținând cont de schimbările care apar periodic în procesul
competițional de pe piața media şi de un număr tot mai mare de
utilizatori care preferă platformele interactive şi mobile, brandurile
media încetățenite deja sunt supuse unor noi provocări cum ar fi
rețelele sociale printre care Facebook, care a revoluționat, într‐un
anumit fel, modul de comunicare dintre reprezentanții media şi
audiență, criteriile de vizibilitate şi reprezentativitate ale instituțiilor de
presă, dar şi cadrul în care se desfăşoară întregul proces.
În contextul new media, jurnaliştii şi editorii de online sunt
nevoiți să creeze un profil al instituției media vizibil în rețelele sociale
care să reprezinte în primul rând brandul.

3.1. Noile reguli pentru definirea
brandului media

Piața media s‐a schimbat foarte mult, a devenit mai
complexă şi mai competitivă, aşa cum am arătat în capitolele
anterioare. Noile tehnologii accesibile şi în România, în majoritatea
133
Alan. B. Albarran; Sylvia. M. Chan‐Olmsted; Michael. O. Wirth, Handbook of
Media Management and Economics, Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah, N.J,
2006, p. 234.
zonelor, canalele new media tot mai râvnite pentru conținutul

informațional conceput pe anumite nişe şi pentru toate categoriile
de public, audiența care are noi preferințe şi comportamente de
consum diferite pentru conținutul media, toate au condus la
transformarea structurilor şi valențelor care caracterizau competiția
dintre instituțiile de profil.
În momentul de față, instituțiile media sunt prezente pe
platforme sociale, în mediul online, au site‐uri realizate pentru
fiecare profil în parte, cu posibilități de interactivitate, publicul
având posibilitatea să intervină cu observații privind conținutul, dar
şi să discute online cu reprezentanții instituției.
Realizarea unui brand pentru un produs sau o instituție
media este un proces în continuă transformare datorită schimbărilor
structurale care au loc în media şi în care trebuie să se țină seama de
proprietăți specifice acestui domeniu. Astfel, construirea unui brand
media, poziționarea atentă a acestuia în contextul pieței este cel
mai important aspect, având în vedere că rezultatul este unul foarte
vizibil în rândul publicului încă din momentul lansării lui134.
Pe de altă parte, setările şi condițiile impuse companiilor
media pentru promovare, dar şi modul de comunicare cu publicul pe
Facebook sau în alte rețele sociale s‐au schimbat. Convergența
impusă de noile tehnologii, dar şi globalizarea au adus pe piața
media competitori noi de tipul celor specializați în tehnologia
informației şi a telecomunicațiilor care au mijloacele necesare
pentru crearea unor afaceri prospere în domeniu135.
New media a schimbat regulile jocului în privința audienței
care aşteaptă acum de la media să se adapteze, la rândul ei, noilor
cerințe de consum. Este vorba despre anumite momente preferate
de public pentru consumul de media, un anumit stil de informație şi
134
Annet Aris, Jacques Bughin, Managing Media Companies: Harnessing Creative
Values, ediția II‐a, John Wiley & Sons, Chichester, West Sussex, Anglia, 2009, p. 5.
135
Peter Dahlgren, Public Spheres, Societal Shifts and Media Modulations, ediția J.
Gripsrud & L. Weibull, Media, Markets & Public Spheres. European Media at the
Crossroads, Intellect Books, Bristol, UK, Chicago, IL, 2010, p. 27.
accesibilitate: rețele sociale, realități virtuale şi răspândire a

informației în mediul online136.
Cadrul competițional al instituțiilor media este format din
mai multe planuri: audiență, publicitate şi conținut, iar produsul
media este un serviciu oferit publicului care cuprinde informație
obiectivă şi actuală, divertisment şi publicitate. Produsul formulat
atent este astfel vândut în funcție de spațiul de publicitate
contractat şi de publicul țintă prevăzut în strategia de marketing.
Conținutul care atrage un mare segment de audiență poate deveni
atractiv pentru alte media sau companii private care îl pot contracta
pentru redifuzare (practică întâlnită în special în cazul freelancer‐ilor
sau în instituții media cu acționari comuni)137.
Într‐o oarecare măsură este dificil de spus din ce anume este
format pachetul de bunuri şi servicii media din online, unde
consumatorul poate opta pentru foarte multe tipuri de produse, iar
acest aspect face mai dificilă munca specialiştilor în marketing şi
branding. Consumatorul apreciază informația adevărată, obiectivă
şi consideră că este respectat atunci când o primeşte din partea unei
anumite instituții media sau site. El caută, astfel, media care şi‐a
clădit o reputație bună în rândul audienței138.
Produsele new media sunt asociate în unele cazuri cu
economiile sau afacerile care presupun existența unei rețele de
persoane. Motivul îl constituie legătura între audiență şi produs.
Astfel, valoarea produsului media transmis între diverşi utilizatori
din online poate creşte în funcție de numărul de vizionări pe care îl
136
Kent Wertime, Ian Fenwick, DigiMarketing: The Essential Guide to New Media &
Digital Mrketing, John Wiley & Sons (Asia), Singapore, 2008, p. 17.
137
Bernd Wirtz, Media and Internet Management, Gabler, Germania, 2011, pp. 28‐
30, în http://berndwirtz.com/downloads/mim_lm_extract.pdf, (august 2013).
138
Scott Shane, Daniel Cable, Network Ties Reputation and the Financing of New
Ventures, Management Science, vol. 48, nr. 3, 2002, p. 380, doi: 10.1287/
mnsc.48.3.364.7731, în http://mansci.journal.informs.org/content/48/3/364, (august
2013).
înregistrează după ce a fost promovat prin intermediul rețelelor de
socializare139.
Printre caracteristicile companiilor media, la ora actuală se
remarcă dualitatea responsabililor cu definirea structurii instituției sau a
produsului media, care, pentru optimizarea eforturilor şi obținerea unor
rezultate bune, este indicat să aibă şi putere de decizie în activitatea de
management de brand în cazul aceluiaşi produs media. De exemplu,
editorul‐şef şi managerul general să fie, ambii, responsabili pentru
încasările financiare, în ansamblu, dar să‐şi aducă şi un aport
semnificativ în construirea şi întreținerea brandului.
Produsul media este construit şi expus în online în urma
activității mai multor actori specializați, care sunt adesea angajați pe o
perioadă limitată de timp ca freelanceri. Stabilitatea unor anumite
poziții în media, chiar şi cea tradițională, s‐a pierdut în condițiile în care
o mare marte din conținutul publicat, cu precădere în online, este
furnizat de surse din exterior datorită, în special caracterului interactiv
al new media.
Lipsa de siguranță a jurnalistului în contextul new media, care
nu mai beneficiază de contract de muncă pe o perioadă nelimitată de
timp şi care trebuie să‐şi găsească permanent o instituție media cu care
să aibă un contract în acest domeniu, poate contribui în mare măsură la
creşterea calității produsului de media. Există concurență serioasă pe
piața media şi sunt aleşi cei care au dovedit că merită şi care sunt
apreciați de public. Teoretic, urmările ar trebui să fie dintre cele mai
bune, iar audiența să beneficieze de un produs de valoare. Practic, în
actuala situație economică, angajatorii care acceptă sau caută
freelanceri pe o perioadă limitată de timp, în funcție de sezon sau grilă
de programe, țin cont şi de aspectul financiar şi optează, în cele mai
multe cazuri, pentru cei care solicită bani mai puțini la contractare.
139
Bernd W. Wirtz, Media and Internet Management, Gabler, Germania, 2011, pp.
41‐42, în http://berndwirtz.com/downloads/mim_lm_extract.pdf, (august 2013).

3.2. Construirea brandului media în online

Pentru construirea de brand atât în online, cât şi în offline este
necesară o strategie, mai ales pentru că există un schimb permanent
de informație între cele două medii. Conținutul transmis pe calea
tradițională a mass‐mediei este distribuit şi în online, iar activitatea
din virtual este cel puțin promovată şi în offline.
Internetul, ca zonă liberă a numeroaselor oportunități de
promovare, poate deveni un mediu chiar periculos în lipsa unui plan
bun de marketing. În general, lansarea unui brand de media în online
trebuie să prezinte şi să reprezinte suma succeselor instituției
respective, înregistrate până în acel moment, dacă este cazul, şi în
media tradițională. În situația unei companii sau trust media
cunoscute, trebuie folosit numele deja încetățenit pentru a beneficia,
de exemplu, de gradul de încredere al publicului.
În cazul unui ziar sau al unei publicații tipărite, crearea unui
brand în online va presupune pe lângă designul site‐ului şi transferul
de conținut scris, parțial sau total. În cazul unui plan de marketing sau
management defectuos, încasările se vor reduce substanțial pentru că
publicul poate beneficia de informația din online fără a mai trebui să
plătească ediția tipărită.
În cazul unei televiziuni, sau a unei rețele de televiziuni,
difuzate pe cale tradițională prin intermediul unei companii de cablu,
la transferul de informație în online, fără perceperea unor tipuri de
abonament suplimentare, scăderea costurilor va fi resimțită de
compania de cablu, însă televiziunea poate înregistra câştiguri
suplimentare din publicitatea postată pe site‐ul propriu (Pro TV,
Voyo.ro).
Strategiile de marketing şi branding aplicate cu succes în
domeniul media recomandă distribuirea unei informații care, spre
deosebire de concurență, să aibă un caracter unic şi să aducă
publicului un produs diferit. În acest sens, pot menționa rubrici sau
emisiuni de nişă care să permită tot mai mult audienței să intervină în
conținut sau în promovarea unor valori locale/naționale pentru

dobândirea unui caracter comunitar. Site‐ul instituției media poate
primi un caracter unic printr‐un design aparte sau prin lărgirea
aplicabilităților şi, totodată, prin simplificarea accesului vizitatorului,
pentru că un format prietenos este preferat unuia care solicită prea
mult din timpul liber al utilizatorului.
Online‐ul oferă posibilitatea promovării site‐urilor cu costuri
minime, mai ales dacă sunt folosite rețelele de socializare Facebook
sau Google+, însă modul de distribuire gratuită a informației pe
această cale trebuie atent supravegheat. Pe site‐urile de socializare,
vizitatorii pot posta comentarii de orice tip, dar şi observații care pot
dăuna imaginii instituției sau companiei media. Pentru a evita astfel
de situații, este necesară observarea atentă a fluxului de informații şi
administrarea cât mai corectă a postărilor, fie pentru eliminarea celor
necorespunzătoare din perspectiva strategiei de marketing, fie pentru
a adăuga informație care să ghideze publicul către site.
Libertatea de exprimare în media online nu este încă
legiferată la nivelul media tradiționale. Acest aspect poate fi unul
negativ pentru cei care nu pot opri ,,gura lumii”, doritoare să profite
de libertatea de exprimare, dar şi unul pozitiv pentru specialiştii în
marketing sau sociologie, care pot pune în practică anumite metode
de manipulare.
Chiar dacă, în online, în ansamblu nu se aplică reguli de
exprimare, fiecare instituție media poate stabili câteva norme de bază
şi condiții de acces la care trebuie să se supună vizitatorii, pe un
anumit site privat. Pe de‐o parte, acestea pot declanşa antipatii, iar pe
de alta pot aduce un plus de apreciere din partea publicului conştient
că are acces la un site care impune respectul audienței.
În procesul de postare al informației pe site‐ul instituției
media, se cer stabilite anumite limite ce trebuie respectate de către
toți angajații şi care să se regăsească în strategia de branding. În
online, în prezent, există o întrecere continuă între jurnalişti pentru
viteza de postare a ştirilor de ultimă oră. În condițiile în care nu este
stabilită o strategie pentru înnoirea continuă a site‐ului, în această
întrecere poate apărea riscul epuizării resurselor şi al superficialității în
analiza informației, fapt care dăunează imaginii în rândul publicului.
Din datele pe care le voi analiza în capitolele următoare, reiese că
audiența apreciază, cu precădere, o informație documentată,
analizată şi nu neapărat viteza de postare în mediul virtual.
În paralel cu strategia de brand, este necesară existența unui
studiu care să se efectueze permanent în rândul publicului vizitator al
unui anumit site media. Astfel se poate afla care îi sunt aşteptările şi
ce anume din informația de pe site se regăseşte în topul preferințelor
personale. Datele obținute pot constitui o armă secretă în lupta
pentru audiență şi, în acest fel, resursele interne pot fi optimizate,
produsul media devine unul mult mai apreciat, vizitatorii continuă să
intre pe site şi să consume informația preferată, iar succesul devine un
deziderat mult mai tangibil.
New media este un domeniu în continuă dezvoltare şi
schimbare. Apar tehnologie de ultimă oră, formate diverse şi tot mai
multe instrumente de pe care poate fi accesat un site; toate acestea
sunt sincronizate, de către specialiştii în domeniu, cu preferințele
enunțate de consumatori. Promotorii unui site media care doresc
atenția continuă a publicului şi aleg să țină pasul cu tehnologia trebuie
să se documenteze continuu şi să afle noutățile chiar înainte ca
acestea să apară pe piață. În acest scop, este necesară şi consultarea
site‐urilor de multimedia, new media, social media sau a blogurilor pe
care scriu specialişti cu notorietate în domeniul tehnologiei.

3.3. Site-ul, noua interfaţă a mass-mediei în
reţelele de socializare

Consumatorii, în general, nu sunt motivați şi nu dețin
capacitatea necesară procesării tuturor informațiilor care
caracterizează produsele de pe piață. Astfel, fiind continuu expuşi pe
piața de publicitate şi de media, fie într‐un mod ghidat, fie într‐unul
deliberat, la un pachet uriaş de informație, ei preferă, să aleagă ceea
ce cred că îşi doresc, apelând la denumirile sau imaginile care le
rămân marcate în memorie. În astfel de situații, brandurile cunoscute
şi puternice pe piață au câştig de cauză.
Cercetările arată că rezultatul tipurilor de comportament ale
individului cu privire la brand presupune cultivarea obiceiurilor de
consum. În mai multe situații care presupun luarea unei decizii, un
anumit obicei de consum reduce efortul mental şi reținerile care pot
interveni înainte de a se definitiva alegerea. Pentru specialiştii în
marketing, sedimentarea unui obicei de consum sau cumpărarea
reprezintă loialitatea față de brand140.
În ceea ce reprezintă conceptul de brand, există cel puțin
două perspective: una a specialiştilor în comunicare şi una a celor din
domeniul marketingului şi relațiilor publice141.
Identitatea brandului pune în lumină caracteristicile cele mai
importante ale acestuia, creează o formă a lui şi îi defineşte
simbolistica. Imaginea brandului se bazează pe asocieri făcute de
consumator, pe sentimentele şi gândurile care i se declanşează
acestuia în urma conexiunilor mentale realizate.
În mod ideal, imaginea brandului trebuie să declanşeze o
atitudine pozitivă, un sentiment de loialitate şi includerea
respectivului brand într‐un anumit obicei de consum. Trebuie, de
asemenea, să reprezinte un set de asocieri pozitive şi să conțină
măcar o parte din valorile promise de brand pe piața de consum142.
În strategia de marketing, o companie nu prevede doar un
singur brand, ci un întreg portofoliu care este accesat şi folosit ca
extensii ale brandului inițial în situația lansării de noi produse sau
campanii de promovare143.
140
Alan B. Albarran; Sylvia M. Chan‐Olmsted; Michael. O. Wirth, op. cit., p. 230.
141
Walter S. McDowell, Issues in Marketing and Branding, apud. Alan. B. Albarran,
Sylvia M. Chan‐Olmsted; Michael, O. Wirth, Handbook of Media Management and
Economics, Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah, N.J, 2006, p. 233.
142
Sylvia M. Chan‐Olmsted, Competitive Strategy for Media Firms: Strategic and
Brand Management in Changing Media Markets, Lawrence Erlbaum Associat, N.J.,
2006, pp. 60‐63.
143
Sylvia M. Chan‐Olmsted, op. cit., p. 63.
Companiile media sunt într‐un proces continuu de creare de

branduri, mai ales pentru că lansează periodic serii de produse de tipul
emisiunilor, seriilor de articole sau campaniilor cu diferite scopuri
sociale. Odată cu apariția platformelor new media, a lărgirii pieței şi a
câmpului de propagare a mesajului, creşte semnificativ numărul
produselor lansate în industria mass‐media şi, direct proporțional,
efortul de creare a brandurilor sau a extensiilor de brand.
În mass‐media, având în vedere caracteristicile asemănătoare
ale produselor şi serviciilor, este practicată copierea unor sloganuri
sau denumiri de emisiuni şi, din această cauză, originalitatea poate fi
uşor remarcată. Construirea şi definirea unui brand puternic pot
constitui o strategie pe termen lung, care să provoace creşterea
aprecierii primite din partea publicului şi, totodată, numărul
membrilor audienței. Pe lângă acest aspect, un brand media cu
rezonanță poate ajuta la definirea procesului de luare a deciziilor şi a
celui de producție contribuind la definirea unei identități a companiei
prin combinarea activității de management cu cea editorială.
Totodată, un brand puternic poate defini calitatea unui produs sau a
unui serviciu media oferind publicului, în acelaşi timp, dependență şi
orientare144.
În funcție de imaginea şi prestigiul unui produs media, acesta
poate oferi valoare emoțională şi prestigiu brandului, pe lângă
dezvoltarea şi cultivarea obiceiurilor de consum şi atitudinilor. Experții
în marketing susțin că aceste caracteristici sunt cele mai importante
pentru companiile media în procesul de concepere a unui brand145.
Platformele de rețele sociale recunoscute pentru
transmiterea mesajelor în varii formate, ca Facebook, sunt medii
propice răspândirii conceptelor de brand, mai ales pentru că astfel de
site‐uri conectează inerent persoane, utilizatori cu preferințe şi
144
Gabriele Siegert; Matthias A. Gerth; Patrick Rademacher, Brand Identity‐Driven
Decision Making by Journalists and Media Managers – The MBAC Model as a
Theoretical Framework, International Journal on Media Management, vol. 13, nr. 1,
2011, doi: 10.1080/14241277.2010.545363, p. 59, 65.
145
Walter S McDowell, op. cit., p. 242.
interese similare şi pot deveni cu uşurință medii de stocare pentru
anumite produse sau servicii146.
Ca parte dintr‐un mediu personalizat, aceste site‐uri de
socializare pot deveni şi platforme ale diverselor personalități, dar pot
fi şi medii pentru promovarea unor branduri personale sau preferate
de anumite persoane cu influență în new media în rândul anumitor
comunități (ex. bloggerii care pot emite păreri despre produse sau
servicii)147.
Rețelele de socializare pot fi considerate platforme ideale
pentru transmiterea informației ,,din gură în gură”148 (un tip de
comunicare ce se bazează pe recomandări făcute între indivizi, în baza
unor mulțumiri personale), pentru strategiile de comunicare virală, prin
care utilizatorii îşi pot transmite reciproc link‐uri (pagini de legătură
care ajută la promovarea unor site‐uri sau articole) din media online
făcând astfel recomandări cu privire la produsele media. Aceste
recomandări sunt, în majoritatea cazurilor, apreciate de receptor şi
urmărite, mai ales pentru că nu există un scop sau un interes comercial
aparent care să aparțină unor utilizatori individuali de rețele de
socializare. Pentru că aceste recomandări prieteneşti pot ajunge să
joace un rol crucial pentru promovarea brandului media în rândul a cât
mai mulți utilizatori, produsul trebuie să fie conceput pentru a capta
atenția, să fie apreciat de câți mai mulți membri ai rețelelor de
socializare şi să poarte marca, brandul instituției media care îl produce.
În final, în cazul ideal, preferințele pentru un produs media pot
conduce la identificarea unor comunități în rețelele sociale care ajung
să stimuleze consumul de media datorită efectelor provocate de
conexiunea şi comunicarea în rețea. Un alt beneficiu obținut în urma
promovării produsului media prin intermediul rețelelor de socializare se
146
Tamar Weinberg, The new community rules: Marketing on the Social Web, Ediția I,
Sebastopol, O'Reilly, CA, 2009, p. 149, în http://capitaldemarca.files.
wordpress.com/2013/01/new‐community‐rules‐marketing‐on‐the‐social‐web.pdf,
(august 2013)
147
Tamar Weinberg, op. cit., p. 26.
148
Trad. pentru ,,word‐of‐mouth” (WOM), expresie folosită în strategia de
comunicare online.
referă şi la identificarea unei baze excelente pentru monitorizarea

consumului, cercetările de marketing, dar şi analiza utilizatorilor
informației care, datorită comentariilor şi aprecierilor enunțate, pot
contribui la definirea preferințelor audienței, variabile esențiale pentru
conceperea unui produs uşor vandabil.
Şi pentru implementarea, pe toate platformele sociale de
comunicare, a unui brand de companie sau de produs este necesară o
viziune de ansamblu, o strategie care să cuprindă planurile de viitor ale
companiei, ca bază pentru susținerea activității. De asemenea, este
necesară identificarea valorilor care stau la baza culturii organizaționale
a instituției, a aprecierilor consumatorilor şi a percepțiilor membrilor
aceleiaşi piețe concurențiale149.
În absența unei viziuni strategice şi a unei culturi corporatiste
care să fie orientate spre atingerea unui scop bine stabilit, brandul de
identitate şi de imagine poate fi dificil de implementat.
Realizarea unui brand presupune o întrepătrundere funcțională
a tuturor activităților de comunicare în interiorul şi în afara companiei
de media, de exemplu: marketing, relații publice sau interpersonale.
Angajații trebuie să se identifice cu un anumit brand, pe care să‐l
promoveze în majoritatea situațiilor de interactivitate cu consumatorii
de informație pe toate platformele de new media150.
Măsurarea directă a procesului de răspândire a brandului este
relativ simplă, cu precădere în cazul Facebook, unde poate fi cuantificat
numărul prietenilor, al aprecierilor manifestate sub formă de ,,like‐uri”
sau cel al comentariilor postate. Mai dificil de evaluat, ca durată de
timp, este efectul comportamentului şi atitudinilor membrilor audienței
la dezvoltarea imaginii brandului.

149
Gregory Ferrell Lowe, Respecting the PSB Heritage in the PSM Brand,
International Journal on Media Management, vol. 13, nr. 1, Routledge, 11 martie
2011, doi:10.1080/14241277.2011.568362, p. 22.
150
Tamar Weinberg, op. cit., p. 118.

3.4. Criterii de evaluare a conţinutului
site-urilor. Gradul de funcţionalitate

Designerii de site‐uri în domeniul media oferă soluții pe baza
tendințelor în domeniu sau a formatelor celor mai apreciate de public.
Web‐ul este un mediu imatur şi instabil în privința designului care se
poate modifica cu intenția de a oferi diversitate, dar se poate şi imita
foarte uşor. Satisfacția vizitatorului de site cu privire la conținut poate fi
mai uşor cuantificabilă comparativ cu insatisfacția acestuia sau relele
practici identificate.
Internetul oferă audienței o gamă foarte variată de conținut,
iar, în aceste condiții, nu se poate stabili o tendință sau un set de
concepte de design care, doar acelea, să reprezinte soluția sau soluțiile
de succes pentru diferite site‐uri.
Când se vorbeşte de web design, se subînțelege o convergență
de discipline, procese şi deprinderi; ca atare, este necesară o anumită
flexibilitate în crearea produsului final.
Este necesară, înainte de aplicarea unei strategii de site sau a
unui design, definirea unei structuri informaționale, mai ales că site‐ul
reprezintă parte din mesajul comunicat în online. După definitivarea
concepției de site, chiar dacă se operează în timp modificări, se
urmăreşte păstrarea unei linii unitare. Viziunea de design se poate
modifica doar în funcție de importanța conținutului şi dacă acesta o
cere151.
În cazul unui site media, orice modificare cu care se intervine în
conținutul paginii web trebuie făcută în colaborare cu un jurnalist,
căruia să‐i fie familiar şi mesajul informației transmise în online, dar şi
strategia instituției pe care o reprezintă, mai ales că orice astfel de
schimbare trebuie să fie una pozitivă care să impună o îmbunătățire, o
dezvoltare a procesului comunicațional desfăşurat prin intermediul
interfeței virtuale a media.
151
Mike Ward, Online journalism, Focal Press, 2002, Oxford, p. 167.
La conceperea unui site media trebuie să se țină cont de
importanța existenței unui spațiu în care publicul poate interveni în
conținutul informației, poate solicita asistență sau poate pune întrebări
pe marginea produsului care îi este transmis sau pe care îl găseşte pe
site.
Dezvoltatori de site sunt considerați toți cei care furnizează
informații pe web, organizate în site‐uri, chiar şi la scară foarte redusă,
fără a se supune, neapărat unor principii de design sau de comunicare
(ex. bloggerii).
Utilizatorul preferă o anumită interfață şi un mod de navigare
impus de site doar dacă se simte confortabil accesând şi explorând
site‐ul respectiv. De aceea, de obicei, la stabilirea strategiei pentru
realizarea site‐ului trebuie să se aibă în vedere cele mai simple şi utile
opțiuni152.
Pentru crearea şi dezvoltarea unei interfețe de media în online
trebuie parcurse câteva etape, dintre care Mike Ward le‐a identificat pe
cele mai importante153:

1. Certitudinea că online‐ul reprezintă mediumul cel mai
potrivit pentru mesajul pe care doreşti să‐l transmiți;
2. Identificarea categoriei sociale care va constitui audiența, dar
şi tipul de mesaj care va fi transmis şi realizarea unei posibile corelări
între cele două aspecte;
3. Definirea scopului final al site‐ului şi misiunea pe care acesta
este desemnat să o îndeplinească;
4. Stocarea întregii cantități de conținut informațional şi
organizarea acestuia pe secțiuni;
5. Stabilirea unei anumite structuri pentru transmiterea
mesajului (exprimare, aranjare în pagină, folosirea valențelor new
media ale mesajului: video, foto, audio etc.);
152
Robin Williams, John Tollett, The Non‐Designers Design Book, Second edition,
Peach Pit Press, CA, 2000, pp. 142‐148.
153
Mike Ward, op. cit., p.169.
6. Punerea la dispoziția vizitatorilor a unui set de instrumente
care să‐i faciliteze navigarea pe site;
7. Asigurarea unei configurații şi funcționalități a paginii într‐o
oarecare armonie cu mediul online;
8. Analizarea comentariilor vizitatorilor înainte ca ele să fie
publice pe site.

Designul unui site media are şi o componentă arhitecturală
care este definitivată în funcție de preferințele şi câteva aspecte ale
psihologiei publicului sau de ceea ce există deja pe piața de profil.
Oricum, trebuie să existe certitudinea că imaginea de ansamblu a
site‐ului are rolul de a atrage sau respinge un vizitator. Pentru atragerea
publicului, de exemplu, este necesar un sistem de căutare rapidă, care
implică etichete sau cuvinte‐cheie pentru o informație sau un grup de
informații dintr‐un anumit domeniu, dar şi de arhivare a datelor
importante.
O analiză obiectivă a propriului site poate fi obținută după
consultarea pieței în domeniul site‐urilor media, după analizarea
modului de funcționare şi a designului altor asemenea produse. De
asemenea, este important, pentru obținerea unui feed‐back bun din
partea publicului, să se situeze interesele şi preferințele acestora în
prim‐plan şi nu cele ale companiei. Un site trebuie să placă în primul
rând publicului şi nu directorului unui trust media şi, tocmai de aceea,
este de preferat ca interfața în online să fie realizată de un specialist în
domeniul web design.


Pentru realizarea planului de site, la baza acestuia trebuie să
existe obligatoriu două componente: scopul site‐ului şi cel al
audienței154.

După întocmirea şi analizarea planului de site trebuie parcurs,
în drumul spre succes, şi pasul următor, implementarea. Proiectul
site‐ului trebuie prezentat şi lăsat la aprecierea audienței, care urmează
să‐l treacă prin filtre de percepție şi să contribuie, prin diverse
comentarii, la forma finală a acestuia. Comentariile plăcute sau mai
puțin plăcute sunt, deopotrivă, importante.

154
Mike Ward, op. cit., p. 181.

Etapa de implementare, care este urmată de testarea şi schimbul de
opinii, conține mai multe componente, structurate de Ward pe mai
multe niveluri155.

Un design de interfață, gândit în interesul vizitatorului, poate
înlesni navigarea acestuia în cadrul unei structuri interactive aparent
complexă şi dificilă. Primul contact al vizitatorului cu site‐ul, ,,fața”
instituției media, ar trebui să reprezinte imaginea care conține
informațiile principale puse la dispoziția publicului, dar şi toate
posibilitățile de interacțiune media. O interfață interactivă poate
155
conține o listă cu opțiuni incluse într‐un meniu cu butoane (icon‐uri)
accesibile printr‐un click sau ordonate pe categorii de conținut.
Interfața unui mediu poate fi mai mult grafică sau complexă, la fel ca în
cazul jocurilor pentru computer. Finalizarea procesului de imagine, din
această perspectivă, aparține cu precădere designerului, care trebuie să
țină cont de politica instituției media pentru care lucrează într‐un
anumit proiect.
Designul interfeței este un pas foarte important pentru că, în
funcție de caracteristicile lui, poate fi sau nu accesibil majorității
vizitatorilor. Organizarea conținutului multimedia trebuie să fie
realizată într‐o manieră uşor identificabilă şi într‐un format adaptabil
mai multor tipuri de soft. Navigarea în conținutul unui site se realizează
prin intermediul diagramelor şi a schemelor logice (flowcharts).
Pentru realizarea unui design care să implice o bună
interactivitate este necesară o hartă a site‐ului care să reprezinte, în
manieră concretă, structura generală. Harta, din perspectiva creatorului
de site, trebuie să conțină şi informații cu privire la modul de navigare al
cititorului.
Structura site‐ului poate fi una ierarhică, bazată pe importanța
informațiilor postate sau se poate opta pentru o variantă alternativă, în
funcție de profilul şi optica aleasă de instituția media.
Pentru a realiza un site cât mai accesibil, este necesară testarea
lui de către câțiva posibili reprezentanți ai publicului țintă care pot
analiza la rece modalitățile de interactivitate oferite de designer. De
asemenea, este necesar să fie luată în considerare caracteristica mobilă
a publicului care îşi doreşte, pe lângă interactivitate, diversificare şi
noutate. În acest sens este necesară o strategie continuă pentru
satisfacerea vizitatorului, care atunci când revine pe site în căutarea
informației doreşte să vadă o anumită dinamică în actualizarea
informației.
În realizarea grupurilor de informație necesare pentru
structurarea site‐ului, trebuie să se țină cont de tipul de informație care
trebuie pus în primul rând la dispoziția publicului țintă, dar şi de
facilitarea nivelurilor de acces în funcție de pregătirea acestuia. În cazul
noutăților specializate pentru publicul de IT, de exemplu, capacitatea

de navigare, dar şi de percepție a informației este una superioară în
mediul online.
Conform unei clasificări realizate de Mike Ward, pentru
construcția unui site de succes se optează pentru unul sau mai multe
tipuri de conținut: static, dinamic, funcțional şi interactiv156. Mai
interesant este faptul că în contextul mediatic clujean, există în 2013 o
televiziune, singura de tip local şi regional funcționabilă, fără niciun fel
de site, însă asupra acestui aspect voi reveni în următoarele pagini.
Aşadar, site‐ul static conține informație care nu se va modifica
în viitorul apropiat: coduri de conduită, date de contact sau reguli
pentru utilizarea site‐ului. Cel dinamic include noutăți informaționale,
link‐uri şi recomandări spre secțiuni care actualizează informația.
Site‐ul funcțional are bare cu butoane (icon‐uri) necesare navigării sau
accesării unui meniu structurat, iar site‐ul interactiv conține secțiuni
pentru accesarea unor ferestre de discuții în timp real (chat), legături
pentru transmiterea de e‐mail sau formulare care pot fi completate
online.
Pentru crearea unui site potrivit profilului media, există reguli
suplimentare legate de grafică, simetrie, culori, caractere şi alte
aspecte, însă acestea nu fac obiectul prezentei cercetări.

3.5. New media comunitare. Succese şi
eşecuri în presa locală

În cercetarea de față am ales ca perioadă de referință ultimii
trei ani (2010‐2013), de când new media şi‐a făcut simțită prezența în
media clujeană prin apariția unor site‐uri informative fie individuale,
administrate de jurnalişti, fie ca interfețe ale mediei tradiționale. Marile
schimbări în media clujeană, o modificare aproape radicală de tendință
şi optică, au fost semnalate tot în ultimii trei ani. Din studiul realizat
reiese că au rezistat, până în prezent, doar câțiva din reprezentanții
instituțiilor mass‐media cu tradiție în Cluj, altele noi fiind create în
156
acelaşi timp. Cauza existenței unei piețe media clujene cu puțini actori
nu o reprezintă doar apariția new media şi neadaptarea tradiționalului
la noua direcție în domeniu, ci şi existența, după 2008, a unui context
economic dificil, numit generic ,,criză financiară”.
Voi începe prin prezentarea câtorva exemple de succes, puține
numeric comparativ cu insuccesele înregistrate de operatori importanți
pe piața media clujeană. În interviurile realizate cu directori,
redactori‐şefi sau cu coordonatori cu atribuții care privesc strategiile de
dezvoltare în mass‐media clujeană, am urmărit să aflu dacă au existat
schimbări semnificative odată cu apariția new media şi dacă aceasta a
influențat, într‐o anumită măsură, atât politica redacțională, cât şi pe
cea de marketing sau resurse umane.
Instituțiile tradiționale de presă care au rămas în mass‐media
clujeană, fie au avut noroc datorită unui sistem de finanțare existent în
cazul unei instituții de tip serviciu public (TVR Cluj, Radio Cluj), fie au
găsit soluții rapide pentru adaptarea la noile cerințe de pe piața media
şi la aşteptările publicului (ex. Monitorul de Cluj). Ceea ce este
important e că toate au optat pentru serviciile specialiştilor în domeniul
web design sau software pentru crearea site‐urilor, au finanțat cursuri
pentru pregătirea personalului angajat şi chiar departamente noi în
cadrul redacțiilor, cu persoane care să se ocupe permanent de
întreținerea site‐ului. Datorită existenței interfețelor acestor instituții,
reprezentate de site‐uri, strategia de marketing, în toate cazurile
analizate, include şi ofertă publicitară pentru online, de multe ori
folosită ca bonus în cazul contractelor încheiate pentru căile
tradiționale de transmitere a informației, ținând cont de specificul
fiecărei media în parte.
Ca strategie de promovare, sunt preferate rețelele de
socializare, cu precădere Facebook, dar şi schimbul de link‐uri
(conexiuni virtuale) cu alte media online sau instituții publice.

3.5.1. Strategiile instituţiilor media în noul
context: marketing, organizare, audienţă

Presa scrisă

Monitorul de Cluj157

Conform declarațiilor cuprinse în interviul realizat în luna
august 2013 cu directorul editorial al cotidianului Monitorul de Cluj, Paul
Niculescu, publicația a fost prima de acest gen, în limba română, care a
avut o ediție online, un site specializat pentru difuzarea de ştiri creat pe
o platformă dedicată mediei. ,,Apariția noilor produse de tip exclusiv
online a schimbat termenii competiției, astfel încât am fost nevoiți să
schimbăm de două ori, într‐un interval de trei ani, platforma, pentru a
ne alinia noilor tendințe.” Decizia a fost una bună mai ales pentru că
ziarul are tradiție în spațiul mediatic clujean (15 ani de activitate) şi are
un număr mare de cititori online.

Strategie redacțională

Au fost multe decizii luate de conducerea ziarului din nevoia de
adaptare la new media. Schimbarea conținutului oferit cititorilor a fost
una dintre primele astfel de măsuri. În prima lui formă de prezentare,
site‐ul publicației a fost modificat. Astfel, s‐a pornit de la un portal,
înființat în 2007, pe care se puteau citi aceleaşi ştiri ca în ediția printată.
În 2011 pe site apărea un număr extins de informații, iar în 2013
proiectul online a evoluat, s‐a ajuns la un site performant, care permite
157
Cotidianul clujean Monitorul de Cluj a fost înființat în anul 1998. De la primul
număr s‐a dorit a fi un ziar al clujenilor şi a oferit ştiri din toate domeniile. După a
doua încercarea reuşită de creare a site‐ului monitorulcj.ro, publicația a scos pe piața
media un nou brand, care îşi continuă existența alături de varianta tipărită a
publicației. Cotidianul Monitorul de Cluj figurează în Catalogul Presei Interne la
poziția 9007 – ISSN 2065 – 6408.
postarea şi vizionarea de galerii foto şi video, pe lângă ataşarea
fişierelor audio sau a documentelor. De asemenea, tipurile noi de
produse au fost integrate într‐un sistem de autopromovare, făcând
trimitere din cotidianul tipărit către portalul de ştiri, sub forma unor QR
coduri. Pentru a satisface toate tipurile de aşteptări ale publicului,
conducerea ziarului a decis să pună la dispoziție pe site, în format PDF,
fiecare număr al publicației tipărite.
Este evident că deciziile care vizează dotări noi cu aparatură
sau specializarea angajaților necesită investiții financiare pe termen
lung. De exemplu, în cazul cotidianului Monitorul de Cluj, de‐a lungul
timpului acestea au însumat câteva zeci de mii de euro cheltuiți cu
software, calculatoare performante şi cursuri de instruire. ,,Am urmărit
constant îmbunătățirea dotării materiale a redacției, atât cu
computere, stații de editare grafică, aparatură foto, cât şi cu software
de ultimă generație şi acces la internet prin fibră optică şi wireless,
astfel încât nu a fost nevoie de dotarea suplimentară, ci doar de o
înnoire a bazei materiale existente.”158
În ceea ce priveşte redacția, ca organizare, aceasta a fost
construită în direcția integrării pe orizontală a departamentelor clasice,
astfel încât au fost eliminați, în urmă cu câțiva ani, şefii de
departamente, oferind redactorilor libertate de acțiune şi putere de
decizie, dar şi ocazii de specializare reporterilor, în domenii legate de
new media. ,,Am specializat doi reporteri pe domeniul online şi am
înființat un departament care a devenit responsabil cu furnizarea de
conținut pentru portalul de ştiri. Preferința noastră a fost să specializăm
reporteri cu o serioasă bază jurnalistică şi care au dovedit experiență
atât pe teren, cât şi în redacție (editare de text, în special, dar şi
cunoştințe de editare foto sau prelucrare video)”. În acelaşi timp, a fost
necesară, în viziunea conducerii cotidianului Monitorul de Cluj, o
schimbare de optică jurnalistică în cazul tuturor redactorilor (persoane
cu funcții de răspundere), şi toți au trecut printr‐un proces de instruire,
pentru a dobândi cunoştințele necesare utilizării programelor
158
Interviu cu Paul Niculescu, director editorial la Monitorul de Cluj, realizat în luna
august 2013.
informatice, respectiv achiziționarea deprinderilor utile în domeniul

new media (viteza de reacție, stil specific ştirilor de online, titluri,
folosirea rețelelor sociale etc.).
În cazul Monitorului de Cluj, relația new media‐media tipărită
este una în care baza rămâne în continuare varianta tipărită a
publicației: ,,Cotidianul tipărit rămâne «nava amiral» a portofoliului
nostru de produse, pentru că produsul nostru se bucură de notorietate
mai ales în rândul unor categorii sociale, dar suntem conştienți de
faptul că un număr tot mai mare de cititori vin din mediul online, iar
pretențiile lor sunt din ce în ce mai mult axate pe criterii de valoare
specifice unei societăți globale, care se mişcă cu o viteză mai mare
decât în urmă cu câțiva ani.”
Interesant este faptul că Monitorul de Cluj, chiar şi pentru
varianta online, nu a renunțat la materialele ample, la reportaje şi la
analize, nu s‐a orientat către ştirile de mici dimensiuni, atât de potrivite
ca format şi ca greutate informațională noilor tehnologii, telefoanelor
mobile, în special. Astfel, putem oferi exemplele unor articole
documentate din domeniile sănătate şi administrativ: Cum îți afectează
iPhone‐ul sănătatea159 sau Clujenii s‐au săturat de garajele din tablă şi cer
demolarea lor. Tu ce părere ai?160

Strategie de marketing

Pentru menținerea unui produs pe piață, într‐un context
schimbător, este necesară o strategie de marketing care să prevadă
modalități de acoperire a costurilor pe termen lung, mai ales în cazul
unei instituții media private.
159
Monitorulcj.ro, articol din domeniul Sănătate, în http://www.monitorulcj.ro/
sanatate/28430‐cum‐iti‐afecteaza‐iphone‐ul‐sanatatea#sthash.TxfPyadW.dpbs,
(22 septembrie 2013).
160
Monitorulcj.ro, articol din domeniul Administrație, în http://www.monitorulcj.ro/
administratie/28105‐clujenii‐s‐au‐saturat‐de‐garajele‐din‐tabla‐si‐cer‐demolarea‐
lor#sthash.zUinqb6Y.dpuf, (22 septembrie 2013).

La Monitorul de Cluj, departamentul de marketing, în deciziile
luate, s‐a adaptat continuu, conform declarațiilor directorului editorial,
la apariția noilor posibilități de promovare cu costuri reduse, dar şi la
cele două categorii de public cu obiceiuri diferite de consum: ,,Ne‐am
adaptat din mers noilor canale de comunicare cu cititorii şi clienții şi, în
acelaşi timp, am încercat să nu pierdem din vedere publicul mai în
vârstă, reticent la schimbare.”
Rețelele de socializare au fost şi sunt utilizate cu succes ca
promovare şi în cazul Monitorului de Cluj: ,,Am dezvoltat relația cu
cititorii prin intermediul rețelelor sociale şi am organizat mai multe
concursuri, de asemenea am insistat pe promovarea unor subiecte
sociale cu un grad crescut de viralitate, astfel încât să crească
receptarea în online a brandului.”
Problema banilor, în cazul unei instituții media private este
constantă. Orice investiție trebuie să aibă acoperire din publicitate sau
vânzări, iar în astfel de situații chiar şi cele mai mici costuri sunt
semnificative: ,,New media nu are costuri reduse, aşa cum ar părea la
prima vedere. Simplul fapt că energia electrică e mai ieftină decât
hârtia de tipar nu face new media mai ieftină decât presa clasică.
Costurile pentru crearea unui site performant ajung adesea la mii de
euro, investiție care trebuie recuperată din încasările de publicitate.”
Deciziile luate de conducere pentru supraviețuirea pe piață a
cotidianului au fost printre cele mai bune. De exemplu, portalul
monitorulcj.ro conține mai multe produse media: un portal de știri
online, un cotidian tipărit şi un săptămânal gratuit. Clienții pot opta
pentru un mix de canale de promovare şi anumite costuri sunt împărțite
între produse. În ceea ce priveşte promovarea propriilor produse, marca
Monitorul de Cluj, s‐a optat pentru publicarea reclamei la portalul online
în produsul tipărit şi a amândurora în afara redacției, în alte publicații
(outdoor) şi audiovizual.

Strategie de promovare

Nevoia permanentă de strategii de promovare care să asigure
prezența constantă pe piețe media accesibile din întreaga lume a
devenit o preocupare constantă pentru cei de la Monitorul de Cluj, chiar
dacă ,,privind în urmă cu doar câțiva ani, această idee părea o glumă
pentru un produs media local” (Paul Niculescu, director editorial la
Monitorul de Cluj).
În 2007, brandul Monitorul de Cluj a fost modificat în
monitorulcj.ro. A existat o comasare între numele produsului
„monitorul” şi dimensiunea geografica „Cluj”, cărora le‐a fost adăugată
extensia de tip domeniu de internet „punct ro”. Astfel, a fost creat un
produs bi‐media, cotidian tipărit si portal de știri 24 din 24.
Produsul monitorulcj.ro a depăşit faza site‐ului de internet anul
trecut, în 2012, când i‐a fost asociată o pagina de Facebook,
www.facebook.com/monitoruldecluj, şi un cont de Twitter,
@monitorulcj. Pe aceste canale se promovează conținutul editorial.
Intenția a fost, în primul rând, de a menține permanent legătura cu
cititorii care sunt încurajați să îşi spună părerea cu privire la articole, să
trimită opinii şi să participe la diverse activități promovate de publicație.
Pentru un produs bun şi o campanie de promovare cu un
rezultat care să merite investiții, este nevoie de implicarea specialiştilor
în marketing, branding, relații publice sau web design, mai ales pentru
că sunt specializări ale industriei comunicării diferite de jurnalism.
Pentru că factorii de decizie din fruntea publicației şi‐au dorit un brand
care să se identifice cu tendințele de pe piață, dar să fie şi proaspăt
pentru o perioadă cât mai lungă de timp, conceptul monitorulcj.ro a
fost rezultatul colaborării redactorilor publicației şi al specialiştilor în
branding de la o agenție de publicitate din Cluj. Rezultatul este unul
bun, mai ales dacă ținem cont de dimensiunea internațională pe care a
atins‐o un cotidian creat pentru local. În contextul new media,
paradigma conform căreia pentru un produs media local dimensiunea
principală este cea locală, atât editorial, cât şi ca arie de difuzare, nu
mai este valabilă. ,,Evident că monitorulcj.ro nu va fi niciodată un
concurent pentru marile ziare ale lumii, nici din punctul de vedere al
conținutului, nici din cel al difuzării, însă... clujenii din Spania, Italia,
Irlanda sau Canada, care sunt încă legați sufleteşte de ce se întâmplă la
noi şi urmăresc cu sufletul la gură orice ştire din Cluj, sunt publicul care
dă dimensiunea globală, internațională, a brandului monitorulcj.ro.” În
ceea ce priveşte diaspora, redactorii celor două publicații marca
Monitorul răspund, într‐o oarecare măsură, nevoii de comunicare a
românilor de dincolo de granițele țării şi oferă feed‐back prin
intermediul unor articole de genul: O clujeancă a câştigat Miss Diaspora
2011 (Italia)161 sau „Diaspora”: o dilemă teologică (Atena, septembrie
2011)162.

161
Monitorulcj.ro, articol în http://www.monitorulcj.ro/actualitate/6271‐o‐
clujeanca‐a‐castigat‐miss‐diaspora‐2011‐#sthash.ZtI3AQZ9.dpbs, (20 septembrie
2013).
162
Monitorulcj.ro, articol în http://www.monitorulcj.ro/actualitate/7245‐diaspora‐
o‐dilema‐teologica#sthash.0gv9KV2O.dpbs, (20 septembrie 2013).

monitorulcj.ro

Radioul privat

În prezent, (august‐decembrie 2013), pe piața media clujeană
emite un singur post de radio privat, Radio Napoca FM, căruia i se
adaugă postul public Radio Cluj, cu două frecvențe, AM şi FM. Situația,
în ceea ca priveşte acest tip de media este una mai specială, ținând cont
de faptul că Radio Napoca FM este pe piața de profil de mai puțin de
trei ani şi nu are concurent, iar radioul public se menține, în primul rând,
datorită sprijinului financiar la nivel național. În ambele cazuri, a existat
sau există o strategie complexă a conducerii, pe mai multe planuri,
pentru ca instituțiile media să poată emite în continuare.

Radio Napoca FM163

Radio Napoca FM a emis pentru prima oară în luna aprilie
2012. Pe atunci pe piața media din Cluj nu mai opera niciun alt radio
privat, după desființarea stației locale Guerrilla şi după dispariția CD
Radio.
Din primul moment, a avut un avantaj, comparativ cu alte
posibile inițiative private în domeniu, datorită agenției de publicitate
Amprenta Advertising care ,,i‐a dat viață”. Astfel, producția de
reclame era asigurată, iar veniturile din advertising aveau ca bază
contracte cu clienții agenției.
Chiar şi aşa, pentru a fi pe gustul ascultătorilor, nu doar
clujeni, dar şi pentru adaptarea tehnologiei de radio la noile cerințe,
a fost necesar un plan bun şi mai multe tipuri de strategii.
Corina Brânduşan, redactor‐şef la Radio Napoca FM, mi‐a
acordat un interviu în luna august 2013. Am aflat, astfel, că în
contextul new media, comparativ cu activitatea dintr‐un radio
tradițional, au apărut modificări atât în privința organizării
redacționale, cât şi a celei de marketing. Radioul Napoca FM are un
site, pe care, spre deosebire de un site de ştiri sau al unei publicații
care are şi variantă de print, postarea de ştiri în timp real nu
reprezintă o prioritate. Pe de‐o parte, este vorba de apartenența la
un trust de presă ce deține şi o publicație online, iar, pe de alta, este
necesar spațiu pentru publicitate, care este oferit la pachet: spot
radio, banner, ziar online.

163
Napoca FM este un radio local, privat. Postul a fost înființat în 2012 şi emite pe
frecvența 102,2 FM. Programul este 24 de ore din 24 şi conține emisiuni în direct,
muzică, ştiri şi campanii publicitare. Napoca FM este primul post de radio din Cluj
care imprimă în grila sa de programe conceptul de breaking news, indiferent de ora
din zi în care se produce evenimentul. Buletinele de știri sunt transmise din oră în
oră, în direct, între orele 10 şi 18.


Un avantaj al radioului apărut de curând pe piața media, în noul
context şi remarcat de finanțatori, îl constituie, în primul rând, numărul
mic de angajați care au ştiut, de la început, să se adapteze la un
program pentru online, dar şi la un format al ştirilor care să fie postate şi
înnoite pe site. De asemenea, caracterul local al postului de radio este
exploatat la maximum şi în context comunitar: sunt emisiuni şi ştiri în
care cetățenii pot interveni telefonic în direct (ex. emisiunea Clujul în
direct) şi pot propune teme de discuție. Datorită selecției personalului
calificat pentru noile cerințe, încă din prima zi, nu a fost necesară
înființarea unui departament pentru online, dar, în acelaşi timp, au
existat investiții minime pentru pregătirea suplimentară a unui personal
deja specializat.
În privința dotărilor, în contextul interdisciplinar al new media,
conducerea Radio Napoca FM a cumpărat aparate foto, softuri şi
echipamente IT performante.
Pentru transmiterea informației, în acest caz, sunt folosite
ambele canale de comunicare: media tradițională şi new media, mai
ales pentru că în oferta de publicitate un loc important îl deține
transmisia pe unde scurte.


Instituția media luată în discuție reprezintă un trust de presă
iar, în ansamblu, strategia de marketing, mai ales în noul şi viitorul
context, s‐a modificat: ,,departamentul de vânzări a fost impulsionat să
vândă şi pe online”164.
Ca strategie de marketing, trustul Amprenta, cu precădere
Radio Napoca FM, a recurs la noi instrumente, caracteristice perioadei
164
Interviu cu Corina Brânduşan, redactor şef la Radio Napoca FM, realizat în luna
august 2013.
de criză, şi anume la soluțiile de tip BTL pentru eficientizarea
eforturilor, de a promova mai bine postul de radio şi implicit site‐ul.
Campaniile de BTL se caracterizează prin întâmpinarea
clienților cu soluții şi propuneri specifice, modalități eficiente de
promovare la prețuri competitive.
Publicitatea de tip BTL foloseşte alte suporturi decât cele
convenționale sau le foloseşte pe acestea într‐un mod atipic. Modurile
de acțiune sunt două: prin intermediul evenimentelor şi prin
intermediul obiectelor.
Tot ca strategie de marketing, în contextul costurilor relativ
reduse ale new media, au fost regândite ofertele de vânzare cu
amănuntul a spațiilor publicitare disponibile în trustul media.


Site‐ul postului de radio Napoca FM, napocafm.ro, şi branşarea
acestuia la rețele de socializare Facebook şi Tweeter au devenit o
prioritate şi un instrument în care s‐a investit, financiar, în favoarea
vizibilității stației. S‐a urmărit atragerea ascultătorilor în online şi, în
acest sens, aspectul vizual, atractivitatea, promovarea site‐ului, dar şi
un sistem de înregistrare a vizitatorilor au constituit priorități.
În privința brandului, acesta a fost adaptat la new media şi nu
transformat. Promovarea brandului se face pe aceleaşi căi ca şi cele
folosite pentru promovarea programului, a site‐ului şi a reclamelor.
Pentru crearea lui, însă, a fost remunerat un specialist din cadrul
grupului de firme care dețin sau colaborează cu trustul Amprenta şi
care s‐a folosit de servicii precum: copywrite, graphic design şi spații
OOH. Spațiile OOH reprezintă totalitatea spațiilor publice care oferă
suport pentru publicitate165.
165
Mihaela Barbălată, Florin Beldiman, Victor Dobre, Cezarina Rozalia Fălan,
Marius Gheoorghe, Cristina Guseth, Costin Juncu, Victor Stroe, Arina Ureche,
Achiziția serviciilor de publicitate. Ghid de bună practică pentru instituțiile publice,
Consultanță Ştiințifică, Adela Rogojinaru, Mach Print, Bucureşti, 2009, în
http://www.publicitatepublica.ro/ghid.pdf, (septembrie 2013).
Napoca FM a beneficiat, aparent, de o strategie bine

implementată şi îndelung analizată, care a dispus prin excelență atât de
concept, cât şi de planuri operaționale, împreună cu resursele necesare.
Motorul acestui radio funcționează încă bine şi vreau să cred că nu doar
datorită avantajului de a fi singur în domeniul său pe piața clujeană.

napocafm.ro


Radioul serviciu public

Radio Cluj166

Aşa cum menționam anterior, pe piața de radio clujeană, în
anul 2013, doar două radiouri îşi împart audiența. Chiar dacă, aparent,
se adresează unui alt timp de public şi au politici de programe şi de
promovare diferite, pentru că fac parte din două categorii diferite:
privat şi serviciu public, în contextul new media, Radio Cluj şi Radio
Napoca FM au un deziderat comun, şi anume segmentul de audiență cu
vârste între 20 şi 40 de ani. Din păcate, Radio Cluj nu a reuşit încă să
intre în preferințele acestui profil de ascultători, însă nu pentru că a dus
lipsă de strategii sau de specialişti în domenii ca brandingul sau web
designul.
Problema, aşa cum reiese din interviul realizat cu redactorul
coordonator de programe, Bogdan Roşca, este legată de angajați şi de
disponibilitatea lor de adaptare continuă la nou.
Media de tip serviciu public, cel puțin în Cluj‐Napoca, are un
handicap comparativ cu media private (radio şi televiziune). Personalul
angajat nu este nevoit să se specializeze continuu, să se adapteze
tendințelor în domeniu, indiferent de natura acestora, datorită
susținerii financiare la nivel de corporație națională. Din cauza
siguranței financiare asigurate şi din fondurile guvernamentale, nu
există o dependență de încasările din publicitate sau de campaniile
sponsorizate de companii private.

166
Radio Cluj este un post public de radio, cu tradiție, care are drept scop principal
informarea locuitorilor Transilvaniei. Este un post de radio ce oferă „servicii
complete”: ştiri, materiale de actulitate, informație culturală şi socială, muzică şi
divertisment. Puteți asculta Radio Cluj în Transilvania, în FM sau AM pe
urmatoarele frecvențe: 95.6MHZ | 87.9MHZ | 95.4MHZ | 909KHZ | 1404KHZ
| 1593KHZ.



Cu toate că politica la nivel de companie prevede decizii luate
de la centru – Radio România – Radio Cluj a avut parte, totuşi, de
campanii de lansare a site‐urilor pentru toate studiourile regionale, dar
şi de promovare. În ansamblu, s‐a apelat la specialişti pentru crearea
unui site profesionist, au fost specializați redactorii şi reporterii în noul
domeniu al jurnalismului online în cadrul unor cursuri avizate
corespunzător şi au fost angajate persoane care să se ocupe exclusiv de
întreținerea şi promovarea site‐ului. ,,Principalele modificări se referă la
înființarea unui departament care să se ocupe de administrarea
site‐ului, investiție care ne costă în continuare aproximativ 6.000 de lei
lunar, mai ales pentru că sunt implicate două redacții: limba română şi
limba maghiară.”167
În ceea ce priveşte investițiile, cursul de pregătire în jurnalismul
online a costat 400 de lei pentru fiecare angajat, iar la Cluj au participat
20 de reporteri şi redactori. Din punct de vedere tehnic, s‐a hotărât
înființarea unui site performant, care să aibă şi capacitate de arhivare a
materialelor audio şi chiar video. ,,Am inclus, de asemenea, filmări ale
concertelor organizate în sala noastră de spectacole.”168 Producția
site‐ului a costat aproximativ 4.000 de euro, la care se adaugă dotarea
reporterilor cu aparate speciale pentru înregistrat, la o calitate
superioară a sunetului şi efectuarea mai uşoară a montajului audio. Pe
lângă acestea, reporterii şi redactorii care scriu pentru online au primit
aparate foto pentru a posta alături de articolul din online şi fotografiile
surprinse la eveniment. Tot din dotarea tehnică a personalului de
execuție fac parte, în prezent, câteva minilaptopuri cu conexiune
permanentă la internet.
Pe lângă dotările amintite, realizate la nivel de stație, în
ansamblu, la nivel național, s‐au realizat investiții pentru achiziția de
167
Interviu cu Bogdan Roşca, redactor coordonator de programe la Radio România
Cluj, realizat în august 2013.
168
Ibidem.
servere necesare streaming‐ului audio şi arhivării emisiunilor pe site,

dar au fost cumpărate şi componente pentru îmbunătățirea compu‐
terelor din birouri, cu precădere la redacția de ştiri.
Şi în cazul Radio Cluj s‐a apelat la specialişti pentru crearea
site‐ului, însă pentru întreținerea lui am identificat o soluție hibrid,
prezentă şi în cazurile anterioare: ,,Pentru înființarea site‐ului am apelat
la specialişti pentru că am dorit să avem un produs competitiv pe piață.
Pentru întreținerea lui, însă, am folosit şi folosim, în continuare,
persoane angajate ca jurnalişti care au beneficiat de specializări în new
media. Este avantajos, în acest fel, atât financiar, pentru instituție, cât şi
profesional, pentru experiența lor ca jurnalişti de new media.
În ceea ce priveşte căile de transmitere a informației, Radio Cluj
este încă deficitar, la fel ca TVR Cluj, în folosirea online‐ului, pentru că
se bazează în proporție de 80% pe calea tradițională de comunicare şi
doar 20% pe internet. Această lipsă de acțiune în online este constatată
la nivel de conducere: ,,...din punctul meu de vedere, proporția ar trebui
să fie de 100% şi de 100% , astfel putând capta public diferit pe ambele
căi de comunicare”. Aşadar, nu este vorba de o rezistență manifestată
la nivel de conducere, ci o problemă de personal: ,,Problema, în acest
sens, este una a personalului, care înțelege greşit nevoia de
disponibilitate, schimbare şi mobilitate de la un mediu de transmitere la
altul.”


Şi în cazul Radio Cluj ofertele de publicitate includ, de la
apariția site‐ului, extensii şi pentru partea de online. Până acum,
însă, această ofertă nu a fost accesată exclusiv în niciunul dintre
cazuri. Clienții preferă, în continuare, calea tradițională de
transmitere a informației şi, în această situație, oferta de online este
folosită ca bonus.
Din cauză că nu există o permanentizare în ceea ce priveşte
activitatea departamentului de marketing şi a contractelor încheiate,
mai ales pe fondul unei finanțări care vine permanent din capitală, de la
studioul mamă, Radio România, la Radio Cluj identificarea de noi
instrumente de marketing sau căi de optimizare a costurilor nu a
constituit o prioritate. Pe de altă parte, tarifele, fie de on air, fie de
online, sunt stabilite la nivel de corporație şi pentru producția de spot
publicitar, şi pentru campaniile oferite clienților Radio România. Din
păcate, această dependență poate constitui şi un dezavantaj, fiindcă se
creează o dependență de sediul central, pentru decizii în cazul fiecărui
contract în parte.


Brandul Radio Cluj a suferit câteva mici modificări pentru că,
odată cu apariția site‐ului, formatul siglei a fost recreat, astfel încât să
poată fi mai uşor aplicat pe tot felul de obiecte folosite, de obicei, în
campaniile de promovare (pixuri, tricouri, căni, agende sau chiar
formate speciale pentru inscripționarea maşinilor). Pentru crearea
brandului Radio Cluj şi a caietului de branding pentru toate studiourile
s‐a folosit un serviciu specializat la nivel de corporație care include
specialişti în domeniu.

radiocluj.ro
La Radio Cluj s‐a pus un accent deosebit pe promovarea
vizuală mai mult decât pe cea în on air. Deficitară, în acest caz, este
autopromovarea, adică promovarea site‐ului în on air, pe
frecvențele proprii, dar şi protocoalele privind schimbul de link‐uri în
online cu alte instituții de presă sau publice. În privința aspectului
menționat anterior, există din nou o strategie impusă la nivel
național şi care prevede schimbul de link‐uri doar cu alte studiouri
regionale ale companiei şi, eventual, cu instituții de cultură pentru
evenimente speciale.

Presa online

Pe piața media clujeană există în prezent mai multe site‐uri
exclusiv de presă online, administrate de jurnalişti sau instituții media:
stiridecluj.ro, citynews.ro, napocanews.ro, ftr.ro,
oradecluj.oradestiri.ro, clon.ro, clujtoday.ro şi, mai nou, ziardecluj.ro.
Topul celor mai vizitate aceste site‐uri a fost publicat pe
trafic.ro în 20 septembrie 2013:169
1. Citynews – citynews.ro – 116.215 utilizatori unici – +0.81%
(şase județe Cluj, Bistrița‐Năsăud, Maramureş, Mureş, Alba, Sibiu);
2. Stiri de Cluj – stiridecluj.ro – 53.157 utilizatori unici –
+12,85%;
3. Ziua de Cluj – ziuadecj.ro – 52.210 utilizatori unici – +7,37%;
4. Napoca News – napocanews.ro – 15.408 utilizatori unici
+16,56%;
5. Foaia Transilvană – ftr.ro – 11.324 utilizatori unici – 12,22%;
6. Monitorul de Cluj – monitorulcj.ro – 11.095 utilizatori unici –
+3,37%;
7. Gazeta de Cluj – gazetadecluj.ro – 6948 utilizatori unici –
8,34%;
8. Făclia – faclia.ro – 4623 utilizatori unici +6.13%.
169
Trafic.ro, Topul site‐uri General, în http://www.trafic.ro/vizitatori/saptamana, (21
septembrie 2013).

Ştiri de Cluj170

Ținând cont de specificul studiului nostru, comunitatea media
clujeană, am analizat cazul stiridecluj.ro şi tipurile de strategie
implementate aici.
Încă de la apariția lui, site‐ul a reprezentat o exclusivitate
pentru piața media clujeană, nu doar pentru că Delia Cărbune şi Horea
Şoica au fost primii curajoşi ca să renunțe la jurnalismul în televiziune,
practicat la posturi consacrate (TVR şi Realitatea), pentru a intra într‐un
domeniu nou în Cluj, new media, în decembrie 2009.
Ştiridecluj.ro a pornit din start ca instituție media adaptată la
noile tendințe în domeniu. Astfel, pentru prima oară în Cluj, emisiunile
video în direct şi ştirile filmate apăreau pe o platformă online. ,,Până la
momentul apariției stiridecluj.ro, online‐urile de pe piață, în Cluj şi în
Transilvania, erau o prelungire a ziarelor de pe print sau mai degrabă o
anexă a acestora. Strategia a prins uşor la public, iar traficul a crescut
foarte repede, în mare parte datorită acestei decizii inovatoare care a
marcat lansarea pe piață a site‐ului.”171


Redacția Știri de Cluj a fost construită încă de la început în
contextul new media, ca atare, nu au fost necesare modificări şi
transformări ale pozițiilor personalului. În ceea ce priveşte pregătirea
170
Ştiri de Cluj este o publicație exclusiv online. A apărut pe piața media clujeană la
sfârşitul anului 2009 şi a fost creat de doi jurnalişti profesionişti clujeni, Delia
Cărbune şi Horea Şoica. Datorită experienței lor în media scrisă şi de televiziune, au
fost primii clujeni care au introdus emisiunile de televiziune online în cadrul unui
site media, acestea fiind filmate într‐un studio în miniatură amenajat în redacție.
Coordonatorii site‐ului se bazează pe colaborări externe şi preferă să cumpere
articole de la free‐lanceri.
171
Interviu cu Delia Cărbune, redactor şef la stiridecluj.ro, realizat în august 2013.
personalului, acesta a urmat cursuri de specializare în web design şi
jurnalism online.
Ca investiții, totul a fost țintit în direcția site‐ului şi a
posibilităților de dezvoltare şi îmbunătățire ale acestuia, dar şi pentru
crearea unei foarte bune vizibilități pe piața de informație: ,,am preferat
să apelăm la firme specializate pentru a face tot felul de îmbunătățiri de
programare şi de module pe site. De asemenea, am plătit un studiu
amănunțit cu privire la modul de aplicare a anumitor module de
programare şi la tehnica folosită de alte site‐uri reprezentative pentru a
face SEO, în aşa fel încât ştirile publicate de noi să aibă o vizibilitate cât
mai bună”172. SEO este un acronim al termenului Search Engine
Optimization, adică o optimizare pentru motoarele de căutare. SEO
reprezintă un set de acțiuni efectuate pe un site sau pe un blog cu
scopul de a determina o poziție favorabilă a cuvintelor cheie, relevante
pentru site, în motoarele de căutare. SEO este folosit pentru a aduce
trafic relevant către un anumit site în vederea obținerii unui profit cât
mai semnificativ173.
Jurnaliştii care lucrează pentru site‐ul stiridecluj.ro nu au
contract permanent, ci sunt plătiți în funcție de articolele pe care le
scriu şi subiectele pe care le identifică.
Ca investiții, pe lângă crearea site‐ului, au fost achiziționate
mixere pentru editarea şi transmiterea sunetului pe site, microfoane şi
reflectoare necesare pentru realizarea cadrelor de filmat în studio la
emisiunile transmise pe site.
Ştiri de Cluj transmit exclusiv în online. Reprezentanții site‐ului
au decis să promoveze pe paginile lor şi alte site‐uri de informații new
media, însă au exclus bloggerii din domeniul site‐urilor de informații,
chiar dacă sunt folosiți, uneori ca sursă pentru articole.
172
Ibidem.
173
Tudor Mateescu, Ce este SEO? Află definiția SEO. Academia de Marketing Online,
în http://www.academiademarketing.ro/ce‐este‐seo‐definitie‐seo.html, (21 septem‐
brie 2013)


Stiridecluj.ro a pornit de la bun început cu o strategie diferită de
cea a ziarelor tipărite, care au şi o pagină de internet pentru publicație.
Coordonatorii site‐ului au fost conştienți că trebuie să facă totul pentru
ca site‐ul să fie vizibil şi apreciat. Prețurile pentru publicitate au fost, la
momentul apariției, în 2009, mult sub prețurile folosite pe piață, iar
această strategie de marketing a fost folosită pentru fidelizare pe toată
perioada primului an de funcționare, cu toate că traficul înregistrat la
scurt timp de la lansare permitea practicarea unor tarife mai mari.


Din primul moment, scopul jurnaliştilor de la Ştiri de Cluj a fost
transformarea acestui nume într‐un brand. În Cluj, stiridecluj.ro a fost
primul dintre ziarele online care a folosit Facebook‐ul şi Twitter‐ul
pentru a se promova.
Conceptul de imagine a aparținut inițiatorilor site‐ului, însă
pentru realizarea designului s‐a apelat la o firmă specializată.
Conceperea unei strategii de promovare atât la nivel local, cât
şi național, regional sau internațional este deosebit de importantă
pentru un site de ştiri în vederea asigurării unui loc în topul celor mai
buni din domeniu. Astfel, trebuie identificat momentul cel mai bun:
,,Nu o să îți faci promovare în Bulgaria, dacă publicul țintă îți este în
Cluj‐Napoca. Dar, pe de altă parte, poți să te promovezi la nivel de
Ungaria şi să scrii un articol atunci când are loc meciul Romania‐
Ungaria174. Trebuie găsit momentul şi publicul potrivit.”

174
Ştiri de Cluj, Pițurcă FANTASTIC după victoria cu Ungaria. Ce a declarat
antrenorul?, stiridecluj.ro, în http://www.stiridecluj.ro/sport/piturca‐fantastic‐dupa‐
victoria‐cu‐ungaria‐ce‐a‐declarat‐antrenorul, (23 septembrie 2013).

stiridecluj.ro

Cluj Today175

Comparativ cu alte site‐uri clujene de ştiri şi informații utile, Cluj
Today nu are un trafic semnificativ comparativ cu concurența din
online, aşa cum o arată clasificarea amintită anterior, (aproximativ
3.000 de vizitatori unici în perioada 22 august‐23 septembrie 2013), însă
l‐am ales pentru că face parte dintr‐o instituție media care publică şi
reviste specializate, dar şi pentru că are o caracteristică definitorie mai
aparte. A fost creat din necesitatea promovării unei publicații tipărite,
însă nu are corespondent în variantă print.
Este un site de ştiri de calitate, realizat de membrii Asociației
Cluj Today (o entitate non‐profit). Selecția ştirilor şi comentariilor este
175
Cluj Today este un site creat de jurnaliştii Bianca şi Claudiu Pădurean din nevoia
de promovare a unor publicații tipărite. Cluj Today a adus pe piața clujeană de new
media, un produs nou de marketing pentru clienți. Acestora li se oferă în online
spațiu şi campanii de promovare pe site adaptate nevoii de informație, cu ajutorul
unui rate card. Site‐ul are şi o secțiune în limba engleză. Cluj Today a înregistrat în
perioada august‐septembrie 2013 un număr de 3.000 de vizitatori unici.
una mai strictă, în sensul relevanței pentru publicul țintă, şi anume
persoane peste 35 de ani, cu studii superioare, din mediul urban, fie din
România, fie din străinătate. Site‐ul are şi o secțiune în engleză,
dedicată atât străinilor interesați de Cluj, cât şi experților din țara
noastră vorbitori de limbă engleză. Este un site de ştiri care nu tratează
subiecte tip breaking news (ştiri de ultimă oră) sau catastrofe.
,,Celelalte produse care poartă marca Cluj Today, anume revistele
tipărite, au trebuit să aibă un corespondent în new media, o variantă a
textelor şi fotografiilor pentru site. Consider că este valabilă ideea
conform căreia, dacă nu exişti pe internet, nu exişti deloc în acest
context al new media.”176
Din categoria ,,alte produse media care poartă marca Cluj
Today” fac parte revista de promovare a oportunităților de afaceri şi a
turismului Transylvania Today şi site‐ul www.consultatii‐medicale.ro.


Jurnaliştii care lucrează la acest site au activat o perioadă lungă
de timp şi în presa tradițională, ca atare stilul de scriere a trebuit
adaptat la online şi s‐a modificat tiparul aplicat pentru identificarea
informațiilor importante. Aşadar, s‐a operat o schimbare de optică şi
s‐a trecut la promovarea subiectelor importante pentru comunitate în
general şi nu doar pentru cea de business.
În ceea ce priveşte personalul, s‐au identificate noi atribuții
pentru unele persoane, cum ar fi tehnoredactorul care a devenit, în
urma unor specializări suplimentare, persoană‐suport tehnic pentru
site. Fişele de post au fost modificate prin adăugarea de noi îndatoriri
legate de mediul online: postare pe site, editare a informațiilor în online
şi întreținerea site‐ului, după ce colaboratorii instituției au urmat cursuri
de perfecționare.
Investiția în funcționarea site‐ului a reprezentat cumpărarea de
domenii în online cu 180 de lei fiecare, plata necesară pentru găzduirea
site‐ului, aproximativ 25 de euro pe an şi plata designului efectiv al
176
Interviu cu Bianca Pădurean, manager al Clujtoday.ro, realizat în august 2013.
site‐ului, 1.000 de euro. În timp ce programarea site‐ului şi cumpărarea
domeniului sunt investiții făcute o singură dată, cu efecte pe termen
lung, găzduirea este o cheltuială anuală, din fericire una suportabilă în
comparație cu costurile tiparului, de exemplu. Alte investiții se referă la
computere, instrumente pentru înregistrat voci, pentru captat imagini
şi telefoane de nouă generație pentru acces rapid la site în orice
moment al zilei. În plus, pentru înnoirea site‐ului este necesară crearea
de noi rubrici şi identificarea continuă a unor noi valențe pentru
atragerea publicului.
,,Pentru transmiterea informației, mă bazez pe new media
doar într‐o prima fază, cea de semnalizare a evenimentului. Pentru a
înțelege cu adevărat, în profunzime un fenomen, prefer să mai aştept
câteva ore un comentariu transmis pe radio sau televizor sau chiar o zi
pentru a citi în ziar comentarii şi analize pe diverse teme.”177


Cluj Today a creat un produs nou de marketing în online pentru
cei cărora le oferă spațiu şi campanii de promovare pe site. Este vorba
de un rate card special pentru site, cu campanii de promovare adaptate
nevoii de informație, care trebuie să ajungă rapid la destinație. De
exemplu, clujtoday.ro oferă clienților posibilitatea ca o anumită
informație despre ei să ajungă în căsuța de poştă electronică a peste
25.000 de oameni, abonați ai site‐ului. Aceştia formează „publicul
captiv” care primeşte informația pe adresa personală de mail şi nu o
găseşte, întâmplător, pe un site.
Prețurile de publicitate pentru site sunt mai reduse în
comparație cu cele pentru presa tipărită şi depinde de client cui şi cum
doreşte să se adreseze cu mesajul său. În ciuda reducerii de costuri pe
apariție, în cazul clujtoday.ro se mizează pe un volum mai mare al
acestora, iar oferta este făcută ca atare.
177
Ibidem.


Brandul clujtoday.ro a fost creat ca site de ştiri. În privința
promovării, decizia principală a fost de a nu ignora importanța new
media şi de a fi prezenți atât prin clasicele pagini de Internet, cât şi în
rețelele de socializare Facebook şi Twitter.
În schimbul unor cartoane de promovare în online a altor
site‐uri s‐a preferat folosirea şi distribuirea de newsletter (publicație
online adiacentă unui site, distribuită gratuit şi care presupune un
abonament prealabil).
Sigla ClujToday şi sloganul „Quality news” au fost create de un
designer cu experiență în domeniul marketingului. El a creat şi întregul
pachet grafic care face parte din conceptul de imagine al ClujToday.
Campaniile de promovare în presă a site‐ului, şi lansarea cu această
ocazie a brandului, au urmat imediat. În promovarea la nivel
internațional contribuie secțiunea în limba engleză.

clujtoday.ro


Televiziunea

Televiziunea serviciu public

TVR Cluj178

În absența unui concurent de profil în media clujeană, TVR Cluj,
chiar dacă reprezintă un post public de televiziune, este singurul care
transmite informație prin acest canal tradițional de comunicare la
nivelul municipiului Cluj‐Napoca. Acest fapt constituie, cu siguranță, un
avantaj în ceea ce priveşte publicul, care nu are alte opțiuni, cât şi
încasările din publicitate. Clienții care doresc promovare pe televiziune
nu au în acest moment, septembrie 2013, o altă opțiune pe piața locală
sau regională, în afara postului TVR Cluj.
Chiar şi în aceste condiții, la nivelul conducerii studioului
teritorial există câteva strategii privind personalul şi oferta de
marketing, ambele desfăşurându‐se într‐un ritm relativ lent. O cauză în
acest sens ar fi dependența, la fel ca în cazul Radio Cluj, de deciziile
conducerii unei corporații la nivel național. ,,Sistemul din televiziune, în
special în instituțiile publice, este unul mai greoi. Întotdeauna timpul de
răspuns la cerințele de pe piață a fost unul mai lung, ceea ce a
determinat o pierdere de audiență. Pe de altă parte, există marele
avantaj al finanțării, care este una triplă: de la buget, din taxa pe care o
plăteşte populația şi din publicitate. Acest lucru poate reprezenta şi un
mare dezavantaj pentru că managementul se bucură de o anumită
178
TVR Cluj este unul dintre posturile regionale ale Societății Române de
Televiziune (TVR), care emite în regiunea Transilvaniei. TVR Cluj a luat ființă ca
primul studio teritorial al Televiziunii Române în 1972, când la Studioul Teritorial de
Radio Cluj este repartizat un car de transmisii de televiziune, moment în care ia
ființă Studioul Teritorial Cluj al Radioteleviziunii Române. TVR Cluj îşi difuzează
programele pe frecvențele proprii (terestră şi de satelit), precum şi pe canalul TVR
3, în principal în limba română, dar şi în limbi ale minorităților, cea mai mare
pondere având‐o limba maghiară. Producții ale TVR Cluj sunt difuzate de asemenea
pe canalele TVR 1, TVR 2, TVR Internațional şi TVR Cultural.
stare de confort nefiind obligat să îşi facă probleme pentru plata
salariilor angajaților sau a utilităților, ca în situațiile unei alte afaceri de
acelaşi tip.”179


TVR Cluj nu deține un site propriu, iar acest aspect, ținând cont
de noile tendințe în domeniu, nu reprezintă un motiv de laudă pentru
directorul Romeo Couți. Din păcate, proiectul site‐ului a fost realizat în
urmă cu aproximativ 5 ani, dar nu a fost încă aprobat la nivel central. În
opinia directorului instituției, nu este încă definită o viziune a
studiourilor regionale serviciu public în contextul new media, iar stațiile
regionale, în urma definitivării structurilor regionale în România, este
foarte posibil să primească noi valențe şi să devină importante ca
strategie la nivel de regiune.
În această situație, la TVR Cluj strategie redacțională există în
prezent (2013) tot la nivel teoretic: ,,După ce vom avea site, trebuie să
avem şi oameni specializați să lucreze pe el, însă nu se concretizează
nimic deocamdată.”180
Chiar dacă ar exista un site propriu al TVR Cluj, directorul
instituției are îndoieli cu privire la adaptarea şi disponibilitatea
oamenilor din subordine la noul context: ,,Cred că ritmul de muncă al
angajaților ar trebui să fie unul mai alert. Ei se tem de interacțiunea cu
publicul, iar odată cu introducerea new media vor trebui să se adapteze
altui tip de mentalitate. Producem ceea ce credem noi că este bine, iar,
în lipsa unei continue relații cu publicul (ex. studii de audiență frecvente
pe regiuni), este posibil să nu oferim un produs pe placul majorității.”181
Chiar şi aşa, am aflat de existența unor cursuri de formare a jurnaliştilor
pentru new media la nivel de corporație. Astfel, în viitor, filmările vor fi
făcute cu telefonul mobil performant, iar imaginile se vor monta într‐un
179
Interviu cu Romeo Couți, Director la Studioul Teritorial TVR Cluj, realizat în
august 2013.
180
Ibidem.
181
Ibidem.
program special, după care vor fi difuzate. Este vorba despre un proiect
pilot la nivel național în TVR şi sunt persoane care au absolvit astfel de
cursuri.
Pentru new media, în absența site‐ului, nu au fost operate
investiții în tehnica de lucru, iar ca transmisie este folosită cu precădere
calea tradițională caracteristică televiziunii. Există un portal pe care
poate fi recepționată online emisia TVR Cluj, alături de cea altor
studiouri teritoriale, însă, din păcate, proiectul a fost limitat şi nu se
poate recepta online în afara granițelor țării.
Din cauza lipsei unui concurent pe piața de televiziune clujeană,
TVR Cluj simte o oarecare presiune din partea reprezentanților
factorilor de decizie de la nivel local: ,,Din păcate, inexistența pe piața
clujeană a unei alte televiziuni la ora actuală nu reprezintă o
normalitate, din punctul meu de vedere. Lipsa unui spațiu televizat
pentru dezbateri se simte sub forma unor presiuni asupra noastră.
Factorii de decizie, reprezentanți ai partidelor politice doresc să
participe la emisiuni televizate” (Romeo Couți). În această situație, dar
şi din cauza unui program limitat de emisie, trebuie făcută o selecție
foarte atentă a invitaților în funcție de importanța mesajului lor.


Existența unui site al instituției, în contextul new media, va
aduce modificări, negreşit, şi în strategiile de marketing actuale. Din
fericire pentru TVR Cluj, în absența concurenței, încasările din reclame
şi campanii publicitare au crescut, chiar dacă nu există o ofertă pentru
online, iar piața de publicitate este una relativ instabilă pe un fond
economic de criză.


Nu există un brand nou al TVR Cluj, într‐un context new media,
din cauza lipsei unei interfețe de online. Nu au fost aplicate noi strategii
de promovare pentru că, în accepțiunea directorului TVR Cluj, new
media nu a influențat percepția instituției în rândul audienței.
Dacă se va primi acordul cu privire la înființarea site‐ului TVR
Cluj, conducerea, la nivel central, va apela, cu siguranță, la specialişti în
domeniu pentru concept, design şi întreținere.
Din interviurile analizate am desprins informații ce privesc
măsurile luate pentru conceperea unor strategii avantajoase
instituțiilor, în actualul context reprezentat de new media, tendințele şi
comportamentele de consum, dar şi aşteptările din partea mediului de
afaceri sau preîntâmpinarea acestora.
Totodată, am aflat şi opinia subiecților intervievați cu privire la
tendințele pieței media clujene în viitorul apropiat.
„Personalul care alcătuieşte redacțiile se va reduce în
continuare datorită aptitudinilor suplimentare pe care trebuie să le
dobândească reporterul sau redactorul. Cei care adună informație de
pe teren trebuie să ştie tot mai multe: să filmeze, să scrie respectând
stilul de presă caracteristic în online şi să respecte regulile de
fotografiere.” (Bianca Pădureanu, clujtoday.ro)
„Tendința se va menține, cel puțin pe termen scurt şi mediu:
media online va creşte în importanță, o data ce va deveni tot mai
accesibilă unui public larg şi, în măsură tot mai mare, un public tip
computer‐literate”. (Corina Brânduşan, Radio Napoca FM)
„Sper că ziarele nu vor dispărea cu totul pe print şi că radiourile
nu vor decide să emită doar online. Produsele tradiționale vor căpăta o
alta greutate, nefiind destinate consumului de masă, ci unui public mai
puțin numeros, însă mult mai pretențios, cu o situație materială peste
medie şi mult mai tentant pentru cei care plătesc pentru publicitate.”
(Paul Niculescu, Monitorul de Cluj)
„Din cauza comportamentului foarte diferit al consumatorului
de media în noul context, piața de profil se va nişa (segmenta pe
domenii) foarte mult. Eu cred că, în final, unde va fi acesta nu ştiu,
oamenii îşi vor crea singuri publicațiile online, îşi vor prelua din diferite
surse cantitatea de informație pe care sunt dispuşi să o consume,
domeniul, dar şi calitatea ei. Deja avem mass‐media de nişă, avem
radiouri şi canale de televiziune care se adresează unui anumit public.
Oamenii nu mai acceptă un produs cu profil general din care să aleagă,
la anumite ore, doar ceea ce le place, ci preferă să ia atitudine, să
impună timpul şi locul în care sunt dispuşi să‐şi consume preferințele
din domeniul media. Nişarea aceasta în media este un avantaj pentru
jurnaliştii independenți care pot alege new media ca o şansă pentru a‐şi
practica meseria aşa cum doresc, fără presiuni din partea unor şefi (v.
site‐urile personale administrate de jurnalişti).” (Bogdan Roşca, Radio
Cluj)
„Era firesc ca această generație care preferă internetul în
schimbul ziarelor să înceapă să caute şi ştirile tot în online. Acest
comportament va fi resimțit din ce în ce mai mult odată cu înmulțirea
instrumentelor (device‐urilor) şi cu creşterea interactivității site‐urilor
de ştiri. Câștigător va fi cel care o să ştie să se adapteze cel mai uşor şi
cel mai rapid la dorința tot mai mare de interactivitate a publicului.”
(Delia Cărbune, stiridecluj.ro)

3.5.2. Insuccesele din media clujeană
(2008-2013)

Criza mondială a afectat, fără doar şi poate, mass‐media
clujeană. Dacă în restul lumii aceasta a apărut în 2007, în România
efectele sale s‐au făcut simțite cu adevărat abia la sfârşitul anului 2008,
când lipsa de bani de pe o piață secătuită de credite şi puternic afectată
de blocaje s‐a reflectat şi în media.
Primele semnale au venit din redacții, unde, într‐o primă fază,
au fost anunțate căderi de tiraje, reducerea numărului de cititori,
reducerea bugetelor de publicitate şi reducerea fondurilor pentru
salarii. Astfel, Informația de Cluj, unul dintre cele mai interesante
cotidiene ale momentului, a renunțat, în 7 ianuarie 2008, la 11
colaboratori externi, din cauza crizei. Ziarul care purta numele unuia
dintre cele mai vechi săptămânale din oraş se transformase în cotidian
cu un an în urmă şi se distribuia gratuit, fiind susținut de câțiva
investitori. Apreciat pentru calitatea ştirilor şi informațiilor, cotidianul
nu a rezistat pe piață şi, după o perioadă în care angajații au muncit fără
a fi plătiți, a ieşit oficial de pe piață, renunțând atât la varianta print, cât
şi la cea online.
Tot în 2008, Ziua de Cluj şi Făclia anunțau reducerea tirajului,
ziariştilor de la Cluj fiindu‐le reduse şi salariile cu 10%. În acelaşi timp,
conducerea ziarului a renunțat la ediția de sâmbăta, considerată până
în acel moment ca fiind una dintre cele mai apreciate, deoarece
includea cu precădere materiale ample, de o calitate jurnalistică
superioară.
Dacă redacția Ziua de Cluj a hotărât să compenseze pierderea
ediției de weekend prin consolidarea variantei online a ziarului, factorii
decizionali de la Făclia s‐au resemnat în fața crizei şi au renunțat la o
parte dintre colaboratori.
În aceeaşi perioadă, semne îngrijorătoare veneau şi din partea
unui alt ziar, Foaia transilvană. Săptămânalul cu acelaşi nume a fost
înființat, la Cluj, de Cornel Nistorescu, evident ataşat de oraşul de pe
Someş. Perioada economică bună din 2005‐2007 l‐a convins pe
Nistorescu să dea curs investiției care, la vremea respectivă, părea să
merite toată atenția. Astfel, a decis să transforme săptămânalul în
cotidian şi să lărgească echipa. Planurile sale, însă, au fost răsturnate de
situația economică care l‐a obligat pe el şi pe asociații săi să ia măsuri
de austeritate. În 2008, salariile angajaților de la Foaia transilvană au
fost reduse, după modelul Ziua de Cluj, cu 10%. Mai apoi, în primăvara
lui 2010, după o perioadă marcată de probleme pentru ziarul clujean,
publicația apare în format tipărit timp de o săptămână cu o copertă gri
care anunța reorientarea exclusivă spre online. Existența sa virtuală,
contrar aşteptărilor, nu a scutit noul brand al cotidianului menționat
anterior, ftr.ro, de probleme. Publicația a fost vândută şi acum apare
sub un nou patronat şi cu o componență redacțională nouă182.
Nici trusturile puternice de presă nu au rezistat în fața
problemelor financiare. Unele au decis să renunțe la edițiile sau
studiourile de radio şi televiziune regionale, de Cluj, în speranța că vor
reuşi să îşi mențină posturile şi edițiile naționale. Astfel, trustul Intact a
închis săptămânalul satiric Ghimpele, iar Gardianul a renunțat la ediția
de Transilvania. Mai târziu, în 2011, Radio Guerilla Cluj şi studioul local
Antena 1 sunt şi ele desființate.
Cifrele, însă, prevesteau o perioadă foarte grea şi la finalul
anului 2008, în ciuda măsurilor anticriză luate. Factorii de decizie din
presă reclamau numărul redus al cumpărătorilor de ziare la Cluj şi, ceea
ce în opinia lor era şi mai îngrijorător, scăderile vânzărilor de publicitate.
2009 avea să fie cel mai negru an din istoria presei clujene, anul în care
unii s‐au temut că va dispărea total presa tipărită183. Pentru a echilibra
situația şi a răspunde nevoii de informație apar, însă, câteva ziare
online, portale de ştiri, care reuşesc să se impună pe piață, cum este
cazul stiridecluj.ro, sau care se redefinesc pentru a câştiga noi cititori,
citynews.ro. Publicațiile online, aparițiile noi, beneficiază de un avantaj
evident pe o piață de media în care presa tradițională este pe cale de
dispariție, iar jurnaliştii sunt în căutare de noi locuri de muncă.
Practicanții de mass‐media cu experiență devin conştienți de
potențialul pe care îl pot exploata cu costuri reduse în mediul virtual.
Practic, putem considera, fără exagerări, că nevoia şi, în acelaşi
timp, lipsa tot mai acută a banilor în perioada de criză economică au
fost motivele care i‐au determinat pe jurnaliştii clujeni să reconsidere
potențialul mediului virtual şi să învețe să îl folosească în favoarea lor.
În 2009, săptămânalul comunitar Cetățeanul clujean a anunțat
reducerea numărului de pagini de la 16 la 8 şi renunțarea la câțiva
182
Tiberiu Fărcaş, Colosul cu picioare de hârtie, o istorie subiectivă şi ilustrată a presei
scrise din Cluj‐Napoca 1989‐2010, Prefață de Mircea Popa şi Vasile Sebastian Dâncu,
Editura comunicare.ro, Eikon, Cluj‐Napoca, 2010, pp. 415‐420.
183
colaboratori. În alte situații au fost luate măsuri mult mai dure, cu
consecințe grave, cum este cazul Agendei clujene.
Agenda clujeană s‐a remarcat pe piața media datorită
materialelor de bună calitate, decenței şi, nu în ultimul rând,
tehnoredactării atractive. Apărut cu susținerea financiară a unui om de
afaceri din zona Clujului, săptămânalul a cucerit treptat şi pentru scurt
timp publicul de media. În ianuarie 2009, în Agenda clujeană a fost
publicat un comunicat de presă prin care patronatul înştiința publicul că
va renunța la ediția tipărită, dar că se va orienta către cea din mediul
virtual. Astfel, agendaclujeana.ro a continuat să apară online până în
august 2009 când, tot printr‐un anunț, publicul a fost informat că ziarul
va lua o pauză şi că va reveni din luna septembrie a aceluiaşi an, fapt ce
nu s‐a mai întâmplat.
Practic, niciun ziar din Cluj nu a putut ține piept problemelor
economice fără a lua măsuri administrative semnificative. Gazeta de
Cluj, s‐a aflat într‐o situație aparte, mai ales după ce conducerea
publicației a fost implicată într‐un scandal de corupție.
Monitorul de Cluj, de exemplu, era, în perioada 2008‐2009, unul
dintre cele mai apreciate şi mai solide publicații din oraş. Cu o istorie de
10 ani şi un loc stabil pe piață, cotidianul părea invincibil. Totuşi, în
2009, European Media Investment (EMI), parte a grupului ARBO
media, acționar majoritar la Monitorul de Cluj, se retrage, iar acesta este
preluat de Sorin Stanislav, prin Compania de Media. După o perioadă în
care ziarul a avut o politică editorială haotică, publicația tinde să se
reaşeze pe un loc important în media clujeană şi devine, aşa cum am
menționat în acest capitol, un exemplu de succes.
Dacă în 2008 a fost închisă Informația de Cluj, cotidianul clujean
care se difuza gratuit în fiecare dimineață în stațiile de autobuz şi în
câteva locuri publice din oraş, în 2009 avea să fie suspendat cel de‐al
doilea cotidian gratuit din oraş: Cluj Expres. Cu un tiraj impresionant,
acesta apărea în fiecare zi într‐un format mai mic decât cel obişnuit al
ziarelor româneşti. Includea ştiri din lumea mondenă, informații
utilitare şi materiale informative scurte, ce atrăgeau uşor atenția şi
puteau fi citite într‐o perioadă scurtă de timp. În 12 mai a putut fi citit, în
variantă print, ultimul număr din Cluj Expres. Totuşi, publicația nu a
dispărut total de pe piață. S‐a mutat în mediul virtual unde mai apărea,
deficitară la actualizarea ştirilor, sub denumirea clon.ro. În acest caz,
închiderea ziarului a fost o surpriză totală. Dacă, în alte situații, ziarele
s‐au confruntat înainte de închidere cu probleme financiare, cu scăderi
de tiraje sau cu concedieri, în cazul Cluj Expres decizia pare să fi venit
peste noapte. În ciuda eforturilor de a păstra şi a dezvolta ediția online,
acționarii nu s‐au mai putut bucura niciodată de un succes similar în
mediul virtual cum a fost cel avut de micul ziar tipărit, distribuit zilnic în
Cluj.
În acelaşi an, 2009, săptămânalul Clujeanul, editat de Trustul
Media Pro, s‐a confruntat cu probleme serioase care au condus, în cele
din urmă, la reducerea numărului de pagini în iunie 2009. În ciuda
acestei decizii, ziarul nu şi‐a revenit, aşa că, în ianuarie 2010,
acționariatul a decis să renunțe definitiv la varianta tipărită, alegând să
o păstreze pe cea din mediul virtual. Lipsa banilor, întârzierea repetată
a salariilor şi nesiguranța îi determină pe ziariştii de la clujeanul.ro să
părăsească trustul şi să pună bazele unei noi publicații, Viața clujeanului.
Aceasta, însă, nu va rezista mult pe piață şi este închisă după doar
câteva numere.
În 2010, după o lungă perioadă de agonie, Cetățeanul clujean
renunță la ediția tipărită şi rămâne, teoretic, doar în mediul virtual. Nici
aici, însă, nu îşi găseşte locul, aşa că, după plecarea întregii echipe
redacționale, este abandonat. În ciuda faptului că publicația era
patronată de administratorii unei agenții de publicitate, se pare că
ziarul nu a găsit resursele necesare pentru a fi profitabil, după cum au
recunoscut chiar cei care îl conduceau184.
Un loc aparte în presa clujeană l‐au avut ziarele cu profil
economic. În perioada de maximă înflorire a domeniului, în Cluj
apăreau Săptămâna clujeană, una dintre puținele publicații
independente şi ediția de Transilvania a Ziarului financiar. Din păcate,
din cauza lipsei banilor acestea au fost închise după o perioadă. Ziarele
naționale care au rezistat pe piață au recurs la strategii specifice pentru
184
Ibidem, pp. 426‐429
a‐şi rentabiliza afacerile. Astfel au investit în edițiile online şi au decis
chiar să perceapă taxe pentru accesarea ştirilor din online, ca în cazul
ziarului Bursa şi, apoi, zf.ro.
O poveste diferită este cea a ediției de Cluj a Adevărului de
seară. Aceasta apărea zilnic şi era distribuită gratuit, în puncte speciale
de difuzare. În scurt timp, Adevărul de seară a cucerit publicul din oraş.
Din cauză că se distribuia gratuit, alte publicații din oraş pierdeau teren,
aşadar, mulți jurnalişti au criticat articolele scrise în acest ziar. În final,
Adevărul de seară a fost şi el închis, redacția a fost decimată, iar mitul
ziarului gratuit s‐a prăbuşit la Cluj. Pierderile colosale înregistrate de
Adevărul Holding au afectat iremediabil publicația, aşa că patronul
acestuia a decis să îl vândă.
Totuşi, într‐o lume a presei atât de afectată de probleme
economice, au apărut şi câteva încercări de revigorare, dar, din păcate,
acestea au fost de cele mai multe ori nereuşite. Un exemplu în acest
sens este Mesagerul transilvan, un săptămânal creat de echipa
redacțională a site‐ului de ştiri citynews.ro, care moştenea numele celui
mai iubit cotidian din ultimul deceniu al mileniului al II‐lea din Cluj.
Ideea de a publica ştirile de pe portalul de ştiri într‐o manieră extinsă, cu
subiecte dezvoltate, nu a fost una inspirată, aşa că în 2012 Mesagerul
Transilvan a fost închis. În acelaşi an a fost închis şi cotidianul Servus
Cluj, care apăruse abia cu doi ani în urmă, sub acelaşi patronaj ca şi
Mesagerul de Cluj.
Partea bună a crizei este că aceasta a decantat, evident,
valorile în presă. Pe piață au rămas doar acele ziare care au reuşit să
obțină profit şi să se mențină pe linia de plutire, atrăgând, pe lângă
investitori, şi ziarişti care şi‐au demonstrat profesionalismul şi
experiența. Pentru a supraviețui, mulți dintre ei au pus bazele unor
publicații online. stiridecluj.ro, buzznews.ro sau clujtoday.ro sunt doar
câteva exemple în acest sens. Noile publicații au fost nevoite să intre pe
un nou segment de piață (online) cu informații noi, dinamice, să îşi
reactualizeze în permanență ştirile, în aşa fel încât cititorii, utilizatori ai
internetului şi ai noilor tehnologii, să fie atraşi şi apoi fidelizați.
Media clujeană primeşte în 2011 o resuscitare de scurtă durată.
Trustul de presă Transilvania Media Group (TMG), controlat de Vasile
Dâncu, Arpad Paszkany şi Ioan Rus, se lansa oficial la sfârşitul lui 2011,
la Cluj‐Napoca. Astfel au fost lansate oficial posturile de televiziune
Transilvania LIVE şi Transilvania LOOK. De asemenea, a devenit
operațională platforma online Transilvania Tube. Trustul de presa care
s‐a dorit, de la început, unul regional, cuprindea, în afara celor trei
produse menționate anterior, site‐ul de ştiri citynews.ro, cotidianul
Servus_Cluj, săptămânalul Mesagerul de Cluj, site‐ul domnuleprimar.ro şi
singurul post privat de radio din Cluj operațional la ora respectivă, CD
Radio. Odată cu obținerea licenței pentru cele două televiziuni, în
noiembrie 2011, postul local de televiziune NCN Studio TV a fost
desființat, iar o mare parte din personalul redacțional a fost preluat în
Trustul Transilvania Media Group. Proiectul, operațional, din păcate,
pentru o foarte scurtă durată de timp, până la începutul lui 2013, îşi
propunea să reprezinte o alternativă la posturile de televiziune din
capitală, promovând viziuni şi personalități din Transilvania, precum şi
un mod diferit de abordare a subiectelor de presă.
O premieră pentru Cluj, dar, din păcate, o altă nereuşită, a fost
transformarea CD Radio într‐un post exclusiv online. În opinia mea,
încercarea, una dintre cele mai curajoase în ceea ce priveşte new
media, a eşuat, cel mai probabil din cauza unui public nepregătit la
vremea aceea, în 2011, pentru o astfel de abordare a unui post de radio.
Jurnaliştii, în marea lor majoritate, au descoperit nesiguranța
tot mai mare a locului de muncă pe piața de profil din Cluj, şi nu numai,
acceptând treptat că adaptarea şi perfecționarea continuă este singura
soluție de supraviețuire.
Pe de altă parte, însă, se pune problema felului în care, în acest
context al publicațiilor tot mai puține, a fost şi este afectată piața
clujeană de publicitate. Dincolo de grupurile de influență, apariția
ziarelor online, care percep taxe mult mai mici pentru publicarea de
materiale şi machete publicitare, le‐a oferit companiilor posibilitatea de
a se promova în publicații diferite cu bani mai puțini şi, totodată, de a‐şi
disemina mai bine țintit mesajul.
În concluzie, se poate spune că, în ciuda consecințelor

negative, uneori dramatice, criza economică din media clujeană a avut
şi o influență bună asupra practicanților din domeniu. Aceştia au fost
determinați să se adapteze noilor cerințe, să opteze pentru o pregătire
interdisciplinară (text, video, audio şi foto), să crească viteza de difuzare
a informațiilor şi, nu în ultimul rând, să fie mai atenți la cerințele
publicului, chiar dacă acest lucru nu a condus neapărat la o creştere a
calității materialelor difuzate.

Capitolul 4
Publicarea în mediul online
şi statutul jurnalistului în
noul context media

Publicarea în mediul online şi statutul jurnalistului în noul
context sunt analizate, de asemenea, în volum, unde sunt, de
altfel, notate și transformările survenite în codul deontologic
din acest sector, după ce new media a impus noi reguli
profesioniştilor datorită vitezei de reacţie la informaţie şi de
propagare a acesteia, a instrumentelor necesare pentru
accesul la informaţie, dar şi nevoia de adaptare la un tip de
format impus de noile tehnologii comunicaţionale. Am inclus în
componenţa acestui capitol un studiu realizat în rândul a 49 de
jurnalişti clujeni, cu precădere editori şi reporteri.
Concluziile obţinute în urma analizei rezultatelor
demonstrează faptul că jurnaliştii clujeni nu sunt încă suficient
de bine pregătiţi pentru adaptarea completă la noile tehnologii,
nu consideră necesar să facă acest pas în perioada imediat
următoare, aşa că procesul de transformare este unul lent şi
greoi.
Aşadar, jurnaliştii sunt mult mai tradiționaliști decât s-ar
părea, cel puțin aceia din provincie. Acceptă schimbarea, dar în
măsura în care aceasta le oferă un confort minim, crezând că
pot controla dependența de noua tehnologie. Jurnaliştii de
provincie din România, pentru că la aceștia ne raportăm, sunt
atașați de câteva lucruri care le definesc activitatea și cu
ajutorul cărora își expun talentul. În acest caz, mă refer la
nelipsitul caiet de notițe sau la agenda de lucru în format tipărit,
telefonul mobil fără acces la internet și la ritmul în care
profesează zilnic.
Meseria jurnalistului devine interdisciplinară. El trebuie
să înveţe să surprindă imagini de la un eveniment, să îl filmeze
şi să relateze esenţialul, indiferent de domeniul media în care

profesează, dar şi să anticipeze reacţiile publicului, încercând
să-i capteze permanent atenţia. Acest tip de adaptare poate
avea şi urmări negative în contextul în care viteza de
transmitere a informaţiei nu mai permite includerea etapei de
verificare a acesteia. Această realitate conduce, de multe ori, la
apariţia unor informaţii false sau parţial adevărate, fapt care
contribuie la scăderea încrederii publicului în corectitudinea şi
veridicitatea presei, dar şi la dezinformarea în masă.
Reţelele sociale au inclus un nou termen care a
influenţat decisiv existenţa presei, viralitatea. Din cauza
acestuia informarea se bazează în prezent pe un sistem de tip
multi level marketing (marketing pe mai multe niveluri) în care
ştirea aflată în topul recomandărilor intră, automat şi în topul
succeselor de presă.
Siguranţa locului de muncă în presă, un element
important în accepţiunea jurnalistului tradiţional, devine relativă,
iar în acest domeniu întâlnim tot mai mulţi practicanţi de media
independenţi: ,,free lanceri”. În urma eşecului suferit de
instituţiile media, în piaţa de profil şomajul a atins cote
îngrijorătoare. Pe de-o parte, angajatorul de media în noul
context nu este dispus să investească în specializarea pe un
anumit domeniu de new media a jurnalistului în căutarea unui
loc de muncă, din lipsa timpului şi a banilor, iar pe de altă parte,
absolvenţii de jurnalism proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolii nu
sunt suficient de bine pregătiţi pentru a se impune în branşă.
În ceea ce priveşte Facultatea de Jurnalism din Cluj,
practicanţii din mass-media clujeană consideră că instituţia
trebuie să adapteze pregătirea viitorilor jurnalişti, dar şi
mesajul transmis acestora, noului context dinamic şi plin de
provocări.

C apacitatea paginilor web de a susține un conținut de tip text,
grafic, foto, audio şi chiar video a impus jurnalistului dinamizarea
materialelor informative, cu toate că, aparent, i‐a creat o problemă în
acest sens şi a atras o parte mare a publicului interesat de diversitate şi
noi oportunități de consum media.
Jurnalistul, în definirea lui tradițională, este nevoit, în contextul
new media, să schimbe o parte din cotidianul meseriei. El trebuie să
învețe, pe lângă scrisul pentru online, cum se realizează o înregistrare
de calitate a vocii interlocutorului pe care să o stocheze cu ajutorul
computerului pe un mini card de memorie sau cum se face o
înregistrare video care, mai apoi postată online să poată oferi o imagine
completă asupra evenimentului relatat.
Din cercetarea pe care am efectuat‐o şi pe care o voi prezenta
în acest capitol, am dedus că jurnaliştii sunt mult mai tradiționalişti
decât s‐ar părea, cel puțin aceia din provincie. Acceptă schimbarea, dar
în măsura în care aceasta le oferă un confort minim, crezând că pot
controla dependența de noua tehnologie. Jurnaliştii de provincie din
România, pentru că la aceştia ne raportăm, sunt ataşați de câteva
lucruri care le definesc activitatea şi cu ajutorul cărora îşi expun talentul.
În acest caz, mă refer la nelipsitul caiet de notițe sau la agenda de lucru
în format tipărit, telefonul mobil fără acces la internet şi la ritmul în care
profesează zilnic. Acesta din urmă se pare că este cel mai important în
percepția participanților la studiu şi, cu siguranță, viteza cu care trebuie
să publici pentru a fi actual în mediul online este o problemă a multor
jurnalişti din întreaga lume. Majoritatea şi‐a stabilit o rutină în funcție
de orele la care se încheie o ediție, se editează un jurnal de televiziune
sau este lansat în eter un buletin de ştiri radiofonic. De la acest aspect,
al vitezei necesare în mediul online, pornesc şi altele care contribuie la
crearea unui conflict, cel puțin moral, cu caracteristicile jurnalismului
tradițional: veridicitatea informației, corectitudinea limbajului şi
redarea lui, regulile de etică profesională etc.
Aşadar, dacă cotidianul are şi un site pe care postează
informații, tempoul jurnalistului trebuie să crească semnificativ. El
trebuie să se informeze non‐stop cu privire la evenimentele care se
petrec pe raza de acoperire a publicației şi să fie conştient că
termenele‐limită sunt modificate. Practic, jurnalistul devine o maşină
de produs informații noi, pornind de la orice temă, doar pentru a
putea fi actual comparativ cu alte publicații sau chiar diferit, în funcție
de viteza de difuzare sau de doza de talent pe care o foloseşte la
crearea unor noi ştiri.
În această situație, cel mai mult are de suferit modul de analiză
a informației, prezentarea ei şi corectitudinea limbajului, regulile de
etică jurnalistică, atmosfera redacțională şi mitul profesionistului de
presă care odată era considerat ca fiind câinele de pază al democrației.
Convingerea mea, care este una enunțată şi de alți jurnalişti
cuprinşi în studiu, este că new media a creat un cadru în care poate fi
lansată o informație neverificată, în care pot opera pseudojurnalişti,
care se autodenumesc oameni de presă, în care sunt acceptate ca fiind
corecte mai multe norme ale limbii oficiale sau în care audiența impune
noi forme de limbaj.
Îmi permit libertatea de a crede că mai există public cu
pretenții, care poate să nu includă pe lista preferințelor acele publicații
online sau site‐uri care nu se ridică la un anumit nivel de aşteptare, iar în
mediul virtual selecția se poate face mai uşor şi cu costuri reduse,
aproape nule.
Piața informațiilor media, mai ales în provincie, are şi ea
caracteristicile celei tradiționale, iar ultimele tendințe, mai mult impuse
decât aşteptate, nu au schimbat radical comportamentul audienței. Fac
această afirmație bazându‐mă pe datele obținute din studiul efectuat în
rândul jurnaliştilor, care, în esență, trebuie să se plieze pe aşteptările
publicului şi să aibă un comportament de consum asemănător cu
acesta.
Apariția jurnalismului online a influențat şi relația dintre
reporter, vocea mai apropiată de oameni. Pe de‐o parte, publicul are
acum aşa‐zisa şansă de a participa la formarea şi transformarea
informației, iar subiect ,,bun de publicat” a devenit orice text cu
conținut util, indiferent de categoria sau dimensiunea publicului căruia
îi este adresat.
Jurnalistul a devenit, conform noii definiții, în proces de
formulare, „un arhitect al informației, un personaj, adesea virtual, care
trebuie să modeleze judecățile publicului şi să limiteze implicarea
acestuia în conținutul ştirii”. Din păcate, susțin eu, jurnalismul de
investigație sau cel documentar este pe cale de dispariție, în condițiile
în care nu mai este suficient timp pentru analiză, identificare, selecție şi
formularea prezentabilă şi dozată cu imaginație a conținutului.
Pentru profesioniştii din domeniul media, problema adaptării şi
a transformărilor este una complexă. Majoritatea a încercat să
adapteze valorile jurnalismului, ştiute deja, deprinderile şi cunoştințele,
la noul mediu. Unii au reuşit să creeze un numitor comun care, datorită
determinanților comuni, se poate numi încă jurnalism, alții încă
încearcă să practice un jurnalism‐hibrid, iar alții se amăgesc, în
continuare, că o bună parte a publicului este tradiționalist şi nu şi‐a
schimbat comportamentul şi obişnuința de consum media. Din păcate,
în acest timp, locul profesioniştilor în noul aşa‐zis ,,câmp de luptă” este
ocupat, treptat, de non profesionişti, care se adaptează uşor la tendințe
şi care învață foarte repede să creeze un conținut jurnalistic uşor de
digerat şi foarte uşor vandabil.

4.1. Documentarea, editarea şi difuzarea în
mediul online

În procesul de documentare şi verificare a unui subiect sunt
folosite mai multe tipuri de surse printre care menționez: scrieri
anterioare pe aceeaşi temă, documente originale, date adunate din
teren, comunicate de presă sau informații de la diferite persoane. În
contextul new media, acest proces a suferit transformări, mai ales
pentru că o mare cantitate din aceste informații a fost postată online.
Această transformare, pe de‐o parte, este una care poate aduce
prejudicii meseriei din cauza modificărilor ilegale pe care le pot suferi
documentele în urma accesului persoanelor neautorizate din online în
compoziția lor, iar, pe de alta, se pierde mult din ,,frumosul” meseriei:
contactul personal pe care jurnalistul trebuie să îl aibă cu sursele, cu
oamenii locurilor, să le analizeze starea şi reacțiile pentru a putea
transmite trăiri şi să ofere, astfel, atmosferă.
În acelaşi timp, analizând cu mai multă indulgență întregul
fenomen al transformării, se poate spune că jurnalistul poate avea
avantaje de pe urma documentării online. Astfel, el poate accesa o
gamă foarte largă de informații, fie că sunt declarații ale unor persoane,
documente oficiale sau arhive. Cantitatea de informație pe care o poate
verifica într‐un timp scurt este una mult mai mare: milioane de
documente, articole publicate sau posibile contacte.
Se spunea că radioul este cel mai rapid medium. Cu toate
acestea, majoritatea posturilor difuzează calupuri informaționale o
dată pe oră sau la fiecare jumătate de oră, iar în situații excepționale,
ştiri de ultimă oră, programul este întrerupt pentru un anunț de câteva
secunde. În mediul virtual, există posibilitatea de actualizare a
informației în fiecare minut, chiar simultan cu derularea evenimentului
(accident, incendiu etc.). Pe acelaşi site se pot face chiar mai multe
actualizări ale aceleiaşi ştiri. Viteza de difuzare a informației, mult mai
mare în cazul internetului, şi care oferă o mare flexibilitate jurnalistului
prin accesul pe care îl poate avea pentru înnoirea informației, este o
unealtă foarte importantă mai ales în cazul ştirilor de ultimă oră.
Viteza de acces este una foarte mare, putând fi folosită şi
pentru explorarea unor baze de date complexe, înnoite periodic şi
organizate pe diferite profiluri: ziare online, magazine online,
comunicate de presă. Pentru a primi răspunsurile potrivite în mediul
online este necesar să formulezi întrebarea sau să scrii cuvintele
potrivite pe un portal de căutare, să ai un calculator cu capacitate
relevantă de căutare, redare şi stocare şi să fii familiar cu diferitele
formulări, programe sau protocoale din mediul virtual. De asemenea,
nu sunt de neglijat nici distanța, măsurată în unități de măsură terestre,
a suprafețelor pe care le poți explora în online, nici documentele din
altă țări pe care, să le verifici sau să le foloseşti ca bază de informare
poți la un click distanță.
Aşadar, în mediul online, uneltele tradiționale folosite pentru
activitatea de cercetare şi documentare au devenit mai performante şi
pot fi folosite în acelaşi scop, doar că la o viteză superioară şi pe o arie
mai extinsă.
Utilizând metodele şi tehnicile jurnalistice tradiționale în
documentarea unui subiect se pot obține mai multe informații de la
subiecți activi în mediul virtual, prin interviuri aplicate şi la care să
primeşti răspuns în funcție de disponibilitatea interlocutorului. Această
metodă, însă, poate presupune un timp mai lung pentru finalizarea
materialului informativ decât cea tradițională, directă. Jurnalistul
trebuie să se obişnuiască, printre altele, cu viteza de publicare din
momentul finalizării articolului şi până ca acesta să fie citit, să vadă
lumina zilei, cum se mai spune.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale folosirii
internetului în documentare constă în faptul că, prin intermediul
acestuia, poți primi informații folositoare din locuri şi de la persoane
total necunoscute, care au opțiunea de a rămâne anonime şi care pot
contribui semnificativ la lărgirea ariei de documentare sau pot oferi o
imagine mai clară întregului subiect. În multe dintre cazuri este
suficient să soliciți ajutor cu privire la un caz, pe site‐uri de socializare,
de exemplu sub forma: ,,...cine ştie ceva despre...” sau ,,...cine are
informații în cazul...”. Acestea sunt sursele deschise, iar în era online ele
reprezintă o unealtă foarte puternică de care poate dispune jurnalistul
dacă ştie să o folosească corespunzător.
Dacă procesul de publicare, de răspândire a informației prin
intermediul mediei tradiționale este unul complex, care necesită
priceperea mai multor specialişti în domeniul tiparului, al tehnicii de
sunet sau a producției video, publicarea într‐un ziar online presupune
cunoştințe de business185.
Eu aş adăuga faptul că sunt necesare şi cunoştințe de
sociologie, dar şi de psihologie, pentru că este necesară sincronizarea
apariției pe site a materialului informativ de un anumit tip de
comportament al publicului sau activități ale acestuia, deoarece, după
publicarea informației, jurnalistul rămâne conectat la impresiile
audienței, comentariile acesteia, dar şi la evenimentul care este în
desfăşurare, pentru actualizarea lui.
Site‐urile asigură o construcție şi un consum non‐liniare ale
mesajului. Publicul poate accesa pagini în ordine aleatorie, în funcție
de construcția subiectului care le trezeşte interesul. Regula nu se
aplică în cazul radioului, de exemplu, unde ascultătorul primeşte un
185
Mike Ward, Online Journalism, Oxford, 2002, Focal Press, p. 20.
material pe care îl prezintă liniar redactorul sau crainicul de ştiri.
Tiparul de consum, în cazul informației din mediul online, este
stabilit de public, care poate, de asemenea, să transforme sau să
reorienteze materialul pe baza unor feedbackuri. Ca atare, nici nu
poate fi vorba despre un consum liniar.
O informație poate fi transmisă de un furnizor media în mai
multe tipuri de formate. Astfel, ea poate fi postată online pe pagina de
web a instituției de presă, poate fi inclusă într‐o bază de date pentru a
putea direcționa consumatorul către site sau poate fi editată într‐un
format specific, adaptat tehnologiilor de tip apple sau android pentru a
putea fi ascultate sau vizionate de pe un smartphone. În acest moment,
şi în țara noastră instituțiile de presă sunt preocupate să creeze
platforme şi să reformuleze mesajul din punct de vedere tehnic, astfel
încât acesta să poată fi transmis, fără a‐i afecta conținutul, către un
public cât mai numeros. În acest sens, tot mai multe posturi de radio şi
televiziuni plătesc sume importante pentru crearea unor aplicații care
să le reprezinte şi care să poată fi descărcate de pe smartphone sau
tabletă.
Un mare avantaj al new media este oferit de posibilitatea de
arhivare a conținutului unei ştiri, a unui reportaj sau a unei emisiuni,
aspect care poate câştiga o noua parte a audienței, şi anume acele
persoane care nu au timp suficient să urmărească media în anumite
intervale orare.
Vizionarea unei informații, indiferent de formatul ei, pe un web
site media poate fi făcută şi după data la care această informație a fost
difuzată. Şi asta pentru că există opțiunea de accesare, gratuită sau nu,
a unui material informativ. În mod deosebit, arhivele site‐urilor
informaționale sunt foarte eficiente, mai ales ca sursă pentru
construcția unor viitoare subiecte, dar şi ca background pentru subiecte
mai vechi reintrate în actualitate.

4.2. Relaţia cu publicul

Ținând cont de capacitatea publicului de concentrare asupra
subiectului, de timpul pe care îl are la dispoziție pentru consumul de
media, jurnalistul trebuie să aibă în vedere o formulare cât mai
condensată a informației şi o dinamizare cât mai complexă a
acesteia.
Unul dintre cele mai semnificative aspecte ale interactivității, în
cazul unui site media, este consumul dictat de audiență. În acest fel,
audiența interacționează cu produsul şi, implicit, cu persoana sau
grupul de persoane care generează conținutul. Cel care citeşte, priveşte
sau ascultă informația poate să furnizeze idei noi şi perspective noi de
interpretare a subiectului, dar poate să fie şi emițătorul de informație,
sursa pentru analiza unui nou subiect, aducându‐şi astfel contribuția la
crearea părții principale a conținutului. Acest ultim aspect al
interactivității poate fi neplăcut sau chiar primejdios pentru jurnalist,
căruia îi periclitează statutul de furnizor de informație şi analiză a
acesteia. Cu toate că aspectele acestei abordări a unui nou subiect creat
de reprezentanți ai audienței sunt în prezent analizate îndeaproape de
presa din întreaga lume, mai ales că implică probleme de obiectivitate,
veridicitate etc., sunt şi mulți jurnalişti care acceptă tipul acesta de
relație sursă‐jurnalist.
Şi în România majoritatea posturilor de televiziune solicită
adesea informații din partea publicului sub formă de text, fotografie sau
clipuri filmate. Aceeaşi disponibilitate este arătată şi de publicațiile
online, care pun la dispoziție gratuit spații speciale pentru instantanee
venite din partea publicului, dar şi numere de telefon accesibile oricui
doreşte să comunice informații de interes public. Spre deosebire de
cazul blogurilor, unde cel care scrie este dependent de audiență, în
new‐media publicațiile nu intervin, de obicei, cu modificări majore
asupra textului la presiunea publicului.
Mediul online este dinamic tocmai datorită interactivității, iar
această dinamică nu poate fi comparată cu cea a unei publicații tipărite,
de exemplu, oricâte caractere şi culori ar folosi aceasta în pagină.
Cititorul ştie că poate, prin intermediul unui icon sau buton, să
interacționeze în diferite moduri cu jurnalistul. Se deschid astfel noi căi
de comunicare între cele două părți implicate, se diseminează
informația şi poate creşte dinamica relației. Reprezentantul media, la
rândul lui, poate avea un control uşor asupra aşteptărilor audienței,
organizând focus grupuri online sau cercetări de piață în care să implice
publicul, oferindu‐i importanță şi atenție.
Pagina de internet a unui canal media poate miza pe mai multe
tipuri de format pentru un material informativ, indiferent de cel pe care
îl are organizația media care este proprietarul. Astfel, site‐ul unui post
de radio, de exemplu, poate oferi publicului online şi fişiere audio, dar şi
text, foto, grafică sau video, la fel cum site‐ul unui ziar poate pune la
dispoziția audienței un fişier video pentru completarea unei ştiri. În
toate aceste situații este importantă pregătirea şi dotarea jurnalistului
pentru multimedia şi new media. În cazul fişierelor video care se doresc
a fi accesate de pe instrumente de comunicare conexe de tipul smart
phone, se pot întâlni situații în care, din cauza numărului mare de biți,
informația să nu poată fi descărcată suficient de rapid sau la o calitate
satisfăcătoare pentru consumator.
Formatul de tip multimedia poate oferi mai multă informație,
dar poate da şi culoare completând o ştire. De exemplu, persoana care
citeşte în ziarul online despre un accident, poate asculta, în acelaşi timp,
dacă tehnologia îi permite, şi cuvintele unor martori oculari sau poate
vedea într‐un fişier video cum polițiştii fac primele cercetări la fața
locului. Din păcate, în presa românească, şi mai ales în cea de provincie,
prea puține sunt situațiile în care o ştire este actualizată la timp sau are
fişiere multimedia postate pentru public. De cele mai multe ori,
informația este preluată de pe un site şi distribuită în format şi cu
formulări identice pe site‐urile mai multor instituții media.
Interactivitatea la un astfel de nivel poate părea a fi o
oportunitate pentru public, care are acces la o cantitate mare de
informație şi poate participa activ la formarea sau transformarea ei. În
acelaşi timp, există pericolul de a nu fi capabil, din cauza fluxului mare
de date, să deosebească o informație de calitate de una care nu are
substanță, sau una reală de una falsă, o opinie valoroasă de una fără
suport calitativ.
Există, aşadar, unele avantaje pe care le oferă internetul, cel
puțin în procesul comunicațional şi de media, care pot fi interpretate cu
uşurință şi prin prisma dezavantajelor care decurg din utilizarea lor.
În acelaşi context, capacitatea paginilor web de a suporta mai
multe formate: text, grafică, imagini foto, video sau format audio,
poate ridica anumite probleme pentru jurnalist, în timp ce persoana
care citeşte, ascultă sau vizionează poate să o interpreteze ca pe o
oportunitate. Pentru ca publicul să se poată bucura de informație în
complexitatea ei, omul de media trebuie să învețe să îşi adapteze
munca şi calitățile la noile cerințe: să învețe cum se lucrează cu
instrumente noi şi cum se poate difuza noul tip de produs. Pentru
format audio, de exemplu, este necesar un minidisc sau un instrument,
de preferință nu prea voluminos, care să stocheze informația pe un
minicard de memorie. Acelaşi card poate fi folosit pentru stocarea unor
imagini sau filmări scurte. Următorul pas este acela de a munci cu tipuri
diferite de soft pentru montarea şi editarea materialului audio, video
sau a fotografiilor. Din proprie experiență, o astfel de activitate nu este
atât de dificilă precum pare, însă atitudinea jurnaliştilor şi dorința
acestora de a se adapta noilor tendințe este foarte importantă. Aşa
cum voi arăta în acest capitol, cei care lucrează în mass‐media sunt
tradiționalişti, li se pare dificilă schimbarea şi poate de aceea, cel puțin
în România, îi încetinesc ritmul de implementare încercând să
minimizeze importanța new media. Însă nu trebuie să privim foarte
critic această atitudine. Nici în Statele Unite ale Americii new media nu
a făcut o impresie prea bună de la început în rândul jurnaliştilor. De
exemplu, jurnalistul sportiv Mark Briggs a descoperit încă din 1998 ceea
ce poate face internetul pentru media şi oamenii din presă şi, de atunci,
studiind fenomenul new media, a susținut ideile referitoare la acest
subiect în diferite seminarii, conferințe sau publicații. El susținea în
publicația sa din 2007 că jurnaliştii, cu precădere cei americani, la
vremea respectivă, erau foarte suspicioşi vizavi de noile metode de
practicare a meseriei şi că jurnalismul este una dintre profesiile în care
schimbările sunt acceptate greu şi pot fi introduse doar lent186. Şi,
poate această reticență este, oarecum, firească, dacă luăm în
considerare că, în urmă cu câteva decenii, jurnaliştii nu erau siguri
dacă pot cita o persoană publică, într‐un articol, după o convorbire
telefonică, sau, prin anii ’90, cu o declarație scrisă într‐un email, mai
menționează Briggs.
Nostalgia după ,,vremurile bune” şi doza de dispreț față de new
media, care a inventat goana după public şi a provocat o schimbare în
rău, în opinia multor jurnalişti tradiționalişti. Se pare că aceasta este o
atitudine universal valabilă într‐o breaslă în care lucrează mai multe
generații şi pe care am întâlnit‐o şi în rândul jurnaliştilor clujeni. Tot
jurnaliştii ,,de modă veche” sunt şi cei care veghează la răspândirea
fenomenului new media, lansând avertismente cu privire la răul pe care
îl poate provoca acesta. Însă, în opinia mea, cu toate că orice schimbare
este acceptată, în general, destul de greu, dacă privim dincolo de
majoritatea argumentelor anti‐new media, putem vedea oportunitățile
pe care le oferă aceasta în primul rând cu privire la transparență şi
tehnologie, două aspecte importante pentru munca jurnalistului în era
digitală.
Unul dintre rolurile tradiționale ale jurnalistului, acela de a
conecta publicul la realitate, de a‐l păstra în actualitate, este provocat
de noile tehnologii prin intermediul link‐urilor, legături care se
realizează între diferite site‐uri cu ajutorul unor iconuri.
Pentru a demonstra cât de importante sunt aceste conexiuni
pentru a oferi publicului o imagine completă asupra unui eveniment,
dar şi pentru a‐i oferi, în caz de nevoie, posibilitatea de a continua
documentarea şi după finalul articolului, voi face un exercițiu de
imaginație. Să presupunem că un reporter doreşte să scrie un articol
despre modul în care este aplicat programul guvernamental ,,Cornul şi
186
Mark Briggs, Journalism 2.0, How to Survive and Thrive, A digital Literacy Guide
for the Information Age, prefață de Phil Meyer, editor Jan Schaffer, The Institute for
Interactive Journalism, Knight Foundation, Maryland, 2007, p. 42.

laptele” în județul Cluj. Editorul îi oferă spațiu de doar 3.000 de semne şi
pentru o fotografie, adică aproximativ o pagină şi jumătate în format
A4, în funcție de dimensiunile fotografiei. Nu este un articol care să se
preteze la prima pagină, pentru că nu oferă informații „grave” sau care
ar putea declanşa un scandal mediatic.
Reporterul este interesat de calitatea produselor distribuite
elevilor şi publică declarații ale conducerii Inspectoratului Şcolar
Județean, oferă variante de produse similare la acelaşi preț după ce a
vizitat un supermarket cu prețuri bune, descoperă mici neconcordanțe
cu privire la distribuirea laptelui şi a cornului de către cadrele didactice,
în absența unor spații adecvate imposibil de identificat în şcoli, şi aşa
aglomerate, şi prezintă opiniile câtorva elevi din mediul urban care nu
apreciază alimentele oferite prin programul național menționat. Dacă
lângă aceste informații reporterul ataşează şi o fotografie cu câteva
produse puse pe jos, în cutii, într‐o sală de clasă în care bate soarele
direct pe alimente, articolul, în format tipărit, este gata. Ei bine,
problema nu e nici pe departe una rezolvată. Pentru o imagine
completă ar trebui oferite date despre licitațiile organizate în acest scop
de Consiliul Județean, apoi câteva informații referitoare la firmele care
au câştigat contractele în ultimii patru ani şi agenții economici care au
preluat situația în calitate de intermediari, abaterile de care au fost
acuzați cei care au derulat contractele, rapoarte ale Comisariatului
pentru Protecția Consumatorului ai cărui inspectori au identificat corn
şi lapte expirate şi distribuite în şcoli. De asemenea, se poate relata şi
cazul unei şcoli din mediul rural care deserveşte o populație săracă şi
unde majoritatea copiilor vin la şcoală pentru a primi cornul şi laptele.
Pentru o astfel de situație, pagina de web este suficient de
cuprinzătoare şi, mai mult, cu ajutorul tehnologiei reporterul poate
sugera legături către diferite alte pagini web de pe care se pot prelua o
parte din informațiile menționate în acest caz: Consiliu Județean,
Agenția Județeană pentru Prestații Sociale, Ministerul Educației,
Ministerul Finanțelor, Asociația „Părinți Clujeni” etc. Ce se întâmplă,
însă, dacă materialul are o „greutate” mai mare decât se estima inițial şi
dacă acesta se pretează publicării pe prima pagină? Politica
redacțională a oricărui organ de presă permite să fie făcute permutări
şi, deoarece idealul oricărui redactor‐şef este acela de a avea cât mai
multe materiale „de primă pagină”, din care să poată alege materialul
de deschidere, cel mai probabil va aproba publicarea articolului despre
programul Cornul şi laptele în locul cel mai vizibil din ziar.
În mediul online mai există posibilitatea de a publica articole
care nu au spațiul necesar în formatul tipărit al unei publicații. Mai ales
în noul context, în care informația circulă liber pe toate căile de
comunicație, importanța unei ştiri este dată, de cele mai multe ori, de
relevanța ei asupra existenței comunității din vecinătatea imediată a
mediumului. În aceste condiții, înainte de publicarea ei, editorul sau
redactorul trebuie să anticipeze numărul accesărilor şi tipul de public pe
care intenționează să îl câştige, iar această atitudine trebuie să fie una
constantă în zilele noastre într‐o redacție de ştiri. După postarea în
mediul online a articolului, mai precis pe site‐ul publicației, acesta se
poate distribui în rețele se socializare, pe blogurile diferiților jurnalişti iar
publicul să fie invitat să contribuie la continuarea subiectului sau să
creeze un altul din acelaşi domeniu.
Datorită noilor tehnologii folosite în mass‐media, informația
poate atinge potențialul maxim tocmai datorită tuturor tipurilor de
format pe care le poate îmbrăca. Unele publicații tipărite au avut de
câştigat de pe urma acestei tehnologii mai ales pentru că, datorită
legăturilor care se pot realiza în mediul online, dorința de informare a
publicului poate fi satisfăcută cu o doză foarte mare de date.
Un web site poate să fie format chiar din sute de pagini cu
informație diferită. Aceste pagini pot fi legate între ele cu linkuri ca părți
ale unui întreg sau, în cele mai multe cazuri, printr‐o informație sau un
cuvânt care poate fi uşor scos din context. Paginarea multiplă poate
contribui şi la creşterea audienței prin îndrumarea cititorului către
subiecte diverse, dar care să prezinte interes sau să constituie un
avantaj pentru jurnaliştii care au nevoie de surse de inspirație, idei de
subiecte etc.
Pentru unii jurnalişti, însă, oferirea surselor de informație
publicului poate însemna o sinucidere profesională în fața unor
persoane care pot deveni pasionate de meseria de jurnalist, pot prelua
idei, pot învăța să caute informație pe care să o transforme în
presupuse articole. Oricum, analizând din perspectiva profesionistului
în mass‐media, sunt sigură că publicul are în continuare nevoie de flerul
jurnalistului, care poate să vadă esența unei ştiri acolo unde ochiul
omului comun vede normalitatea şi care poate să găsească o posibilă
rezolvare a unei situații aparent fără ieşire, oferind în multe situații o
idee bună chiar şi factorilor de decizie. Se spune că o meserie se învață
furând, însă trebuie să fii pregătit suficient de bine pentru a te bucura
practicând‐o. Astfel, jurnalistul poate orienta publicul către o informare
completă, poate să îi sugereze anumite judecăți sau poate să‐l învețe ce
trebuie să consume astfel încât să aleagă ceea ce i se potriveşte de pe
piața media. În era new media, jurnalistul poate prelua informația al
cărei furnizor nu mai este el în toate cazurile, pentru că informația ne
copleşeşte deja, şi să reorienteze fluxul informațional, să‐l oprească
lămurind o situație, sau să ghideze publicul prin fluxul informațional
creând impresia că face acest lucru de pe o poziție de egalitate şi nu
superior, ca un portar sever care protejează informația pentru că doar el
ştie să lucreze cu ea.
A scrie propriu‐zis pentru online este mai uşor de învățat pentru
un jurnalist care profesează în era digitală, susține Briggs, şi asta pentru
că nu există noi concepte, terminologii sau noi programe pe care
trebuie să le înveți, ci doar un nou mod de a gândi şi a lucra pe care îl
accepți cu regulile din fabricație ca pe un joc nou187.
Aşadar, trebuie să ştim că un site de ştiri, pentru a fi citit,
trebuie să conțină un segment dedicat ştirilor de ultimă oră. În cazul
unui accident cu victime, de exemplu, ca reporter trebuie să ştii că
treaba ta este să acoperi evenimentul din momentul producerii lui, să
introduci informație nouă din timp în timp şi să foloseşti noțiunea de
,,update”188, să oferi conținut video de la locul întâmplării sau declarații
ale medicilor, polițiştilor, martorilor etc.
187
Mark Briggs, op. cit, p. 62.
188
Trad. actualizare.
Actualizările trebuie postate indicând ora la care au fost făcute,
pentru ca reporterul să nu mai fie nevoit să facă trimiteri sau să rescrie
paragrafe din ştire.
În condițiile în care nu ai fost prezent în teren în timp util ca să
poți difuza imagini cu accidentul sau dacă nu dispui de cameră video
pentru înregistrare, poți să adaugi textului scris cu informațiile aflate de
la polițişti, de exemplu, un fişier audio în care relatezi observațiile
personale sau declarațiile vreunui martor ocular. Pentru un reporter de
ziar a scrie în termeni multimedia pentru online poate fi chiar mai uşor,
pentru că nu mai trebuie să transcrie o declarație înregistrată deja pe un
minidisc, ci poate să preia fişierul audio şi să‐l posteze alături de
articolul scris sumar, invitând indirect cititorul să descopere mai multe
informații dacă doreşte şi are timp să asculte înregistrarea. Un editor
sau un manager de ziar priceput vor încerca să atragă treptat publicul
înspre varianta de online a publicației, reducând costurile şi având
posibilitatea să câştige mai mult. Ei pot atrage fonduri importante cu
costuri minime oferind publicitate în mediul online pe un produs mult
mai dinamic sau pot distribui doar contra cost, unor abonați în regim
special, articolele mai ,,valoroase”, tip anchetă sau editorial.

În prezent, tendința în mass‐media la nivel mondial, în cazul
publicațiilor, este de a păstra cât mai puțin în varianta tipărită şi de a
exploata la maximum varianta virtuală şi, poate, nu peste mult timp
cotidienele vor dispărea. Nu cred că este cazul României, unde putem
vorbi în unele cazuri şi de publicul din mediul rural care nu dispune, nu
îşi permite sau nu vede încă rostul rețelelor de Internet.
Timpul, aşa cum menționam în primele pagini ale capitolului,
este esențial pentru ca articolul publicat în spațiul virtual să aibă un
trafic bun de cititori. De exemplu dacă este vorba despre o alarmă în
primărie cu privire la o posibilă bombă, sau dacă, în urma unui accident,
a fost blocată o arteră principală de circulație, informația este
catalogată ca fiind foarte importantă, cu condiția să fie publicată online
în timp real, astfel încât cititorii să poată să beneficieze oarecum de
aflarea ei. În situațiile menționate cetățeanul informat poate evita un
drum la primărie, care oricum este închisă temporar, sau poate să
ocolească zona cu accidentul şi să evite astfel un blocaj în trafic. Este
evident că, citite a doua zi, după tipărirea publicației, aceste ştiri nu ar
mai avea la fel de mare importanță.
O informație poate fi publicată şi în avans, dacă reporterul sau
redactorul scriu despre ceea ce ştiu sigur că urmează să se întâmple
într‐un oarecare loc şi este folositor cititorilor din imediata vecinătate a
evenimentului. De exemplu, se poate scrie în avans despre o
organizație sindicală care deține toate avizele pentru organizarea unui
protest în timpul căruia va fi blocată circulația într‐o zonă centrală a
unui oraş.
Pentru ca un articol online să fie citit şi poate chiar să fie
distribuit de cât mai multe persoane, acesta trebuie să fie scris sumar,
în termeni accesibili şi să fie foarte plin de viață. În era vitezei publicul
nu are timp să stea, să citească şi aprecieze un articol care nu îi respectă
obiceiurile unui consum mediu sau limitat de media. Bineînțeles, în
aceste condiții nu trebuie să reproşăm reporterului că nu foloseşte
expresii de proză valoroasă şi nici să ne aşteptăm la prea multă educație
sau formare de opinie din partea lui. Aici este vorba despre articole care
se doresc a fi simple, în limbaj uzual, în care se relatează fapte cât mai
uşor digerabile.
A scrie pentru mediul online se doreşte a fi un proces jurnalistic
care se situează între cel adoptat în media tipărită şi cea transmisă pe
căi audio şi video tradiționale. Scrierea în mediul online se doreşte a fi
mai incisivă, mai ofensivă decât cea tipărită, pe de‐o parte, iar pe de
alta mai elevată, detaliată şi mai documentată decât cea difuzată pe
media tradiționale (audio, video). Este o scriere activă şi nu pasivă, mai
susține Mark Briggs, care încearcă să stabilească nişte tipare clare şi
uşor de urmat pentru media online, domeniu în care a activat mulți ani.
Tot el scrie că un bun articol de online trebuie să conțină câteva
din regulile formatului unei ştiri de radio sau de televiziune; adică să fie
compus din propoziții scurte, declarative, care să trateze câte o singură
idee, asigurând astfel un context uşor de urmărit, logic, cu idei care
continuă una după cealaltă, într‐un flux firesc care să capteze atenția
publicului. Cititorul va putea digera mai uşor informația prezentată

astfel189.
Pentru dinamizarea lecturii, reporterul sau editorul trebuie să
folosească verbe puternice, expresive, substantive care să inducă o
stare de dramatism, o doză de umor sau ironie, să dea culoare şi
imagine prin cuvinte şi să se impună, să ia atitudine. În ansamblu este
indicat să se folosească un stil de conversație cu termeni uzuali din
vocabular şi un stil neconvențional de compoziție. Bineînțeles,
menționez din nou, cu o oarecare îngrijorare, calitatea jurnalismului,
per ansamblu, scade. Problema nu este a segmentului de public care
caută calitatea într‐un material informativ de media, pentru că o va
putea găsi în continuare, ci a unei mase mari din publicul tânăr care va
primi cu precădere mediocritate până să ajungă să ştie ce anume să
caute pentru a beneficia de substanță.
Un alt avantaj al articolului postat online, comparativ cu cel
tipărit, este dat de posibilitatea de a autopromova foarte simplu
articolul prin link‐uri în cadrul aceleiaşi publicații, pe bloguri sau în
rețele sociale, folosind unul sau mai multe titluri care pot fi modificate
în funcție de derularea evenimentului. Şi, aşa cum se ştie, un titlu bun
poate vinde un articol prost chiar şi în mediul online, pentru că multe
din practicile din domeniu au rămas funcționale chiar dacă s‐au
simplificat.

4.3 Caracteristicile informaţiei scrise din
mediul online

Informația scrisă pentru mediul virtual trebuie să aibă o
formulare clară, concisă şi personală. Menționam anterior că unele
dintre regulile de bază ale scrierii media s‐au păstrat în new media sau
ar fi bine să se păstreze, aşa cum reiese din studiul care încheie
capitolul.
Şi în media tradițională textul unui jurnalist bun şi în new media
trebuie să fie exact, să prezinte faptele în ordinea în care ele s‐au
189
Mark Briggs, op. cit, p. 62.
întâmplat sau să le prezinte într‐un mod uşor de urmărit şi de înțeles
pentru cititor. Propozițiile sunt scurte şi simple, fără construcții
complicate ale frazei, pentru a nu risca pierderea atenției cititorului.
Titlul şi subtitlul trebuie alese astfel încât să atragă atenția, pe de‐o
parte, iar pe de alta, să prezinte esența faptelor, pentru că, mai ales în
mediul online, acestea sunt primele folosite la promovarea articolului în
rețelele de socializare sau pe alte pagini web de media. O altă regulă a
scrierii este, în opinia lui Timothy Garrand, folosirea diatezei active, a
substantivelor şi verbelor descriptive şi evitarea adjectivelor sau a
adverbelor190. Jargonul şi termenii tehnici trebuie evitați şi în mediul
virtual, mai ales dacă nu este vorba despre un articol de specialitate, şi
asta pentru a te putea apropia mai mult de cel care îți citeşte articolul,
pe care îl poți câştiga mai uşor dacă îşi poate imagina cu uşurință că stă
de vorbă cu un om comun, de nivelul său (mediu), şi nu cu cineva care
se adresează unei mase de oameni, postat superior la o tribună sau pe o
scenă, impunând lecții de viață.
Există şi tehnici care se aplică doar textului scris în online.
Trebuie să pornim de la ideea că, la fel ca orice noutate, textul scris
online nu trebuie să fie şi nu este unul comod pentru toată lumea.
Există persoane care, în fața unui ecran de laptop sau a unui monitor,
nu pot parcurge un text scris în format electronic la fel de repede şi de
plăcut ca atunci când îl au în formă tipărită şi sunt aşezate comod, în
fotoliu. Privită dintr‐un alt unghi, problema vitezei este cea de care
trebuie să se țină cont. Adică, sunt persoane care nu au timp să stea
confortabil, să citească un eseu sau un articol de 5 sau 6 pagini online, ci
doresc să aibă acces rapid la informație, să tragă diferite foloase de pe
urma ei şi să o înțeleagă din toate punctele de vedere. Într‐un cuvânt,
articolul trebuie să fie uşor de folosit. Termenul usabilitate, folosit de
Timothy Garrand, spune, de fapt, cât poate fi de uşor pentru utilizatori
cu diferite aptitudini să acceseze informații de pe site‐uri cu ajutorul
190
Timothy Garrand, Writing for Multimedia and Web, A Practical Guide to Content
Developement for Interactive Media, Ediția a III‐a, Prefață de Michael Huntsberger,
Ken Loge şi Gregg Bachman, Focal Press, Oxford 2006, p. 25.

unor programe multimedia. În acest domeniu, experții preocupați de

simplificarea întregului proces au aplicat diferite forme de teste pentru
a trage concluzii cu privire la cel mai uşor mod de scriere şi utilizare a
mesajului multimedia.
Jakob Nielsen, inginer în domeniul usabilității şi arhitect al
informației, denumit regele usabilității de Internet Magazine a
descoperit într‐unul dintre studiile sale că utilizatorii de internet nu
citesc propriu‐zis articolele online, ci le scanează, observă şi
memorează câteva cuvinte şi propoziții care nu au neapărate legătură
între ele. Din cercetarea condusă de Nielsen cu privire la cititul pe
internet, reiese că 79% din participanți scanează o pagină de web de
fiecare dată şi doar 16% citesc fiecare cuvânt, iar un studiu mai recent
demonstrează că la fel sau chiar mai superficial sunt citite si emailurile
sau diferite publicații informative primite online în baza unui
abonament191.
Aşadar, paginile informative din online trebuie să conțină texte
care pot fi uşor scanate” de audiență.
Nielsen sugerează ideea că unele cuvinte din text ar trebui să
fie accentuate fie prin culoare, subliniere, fie să se folosească pentru ele
litere diferite de celelalte. Subtitlurile sau titlurile intermediare trebuie
să fie pline de semnificație şi nu neapărat inteligente. Pentru o mai
uşoară parcurgere a ideilor sau memorare a datelor e mai bine să se
folosească puncte sau liniuțe la capătul fiecărui rând. Fiecare paragraf
trebuie să conțină doar o singură idee care să apară în prima propoziție
şi astfel textul să nu fie unul prea complicat. În mediul online se pare că
piramida inversată are un rol foarte important pentru captarea atenției:
concluziile care conțin informația cea mai importantă se pun la început.
Cuvintele se acceptă şi în variantă prescurtată, ba chiar sunt indicate
uneori pentru o mai rapidă parcurgere a lecturii192.
191
Jakob Nielsen, How Users read on the Web, Nielsen Norman Group, 1 octombrie
1997, în http://www.nngroup.com/articles/how‐users‐read‐on‐the‐web/, (23 iunie
2013).
192
Ibidem.
S‐a dovedit, de asemenea, susține Nielsen, că un site, pentru a
avea un număr mare de vizitatori, trebuie să fie credibil. Cu siguranță,
credibilitatea este un element important în succesul unui site, mai ales
în condițiile în care în online circulă şi informație falsă, se practică
înşelătorii, se pot fura bani sau sparge site‐uri oficiale. Credibilitatea
unui site poate fi îmbunătățită folosind grafice de calitate foarte bună,
actualizări periodice, o bună compoziție a textului sau link‐uri către alte
articole de calitate scrise pe aceeaşi temă. Credibilitatea poate fi, în
acelaşi timp, pierdută prin folosirea excesivă a hiperbolelor sau a
construcțiilor exagerate prin care se urmăreşte atragerea atenției
asupra unui personaj sau a unui produs.
Conceptele care se referă la simplificarea mesajului din online
sunt valabile în majoritatea cazurilor, pentru a atrage cititorul. Acesta,
odată intrat pe site, poate ajunge, în funcție de timp şi nivelul de
interes, să aprofundeze un articol sau chiar să caute variante detaliate
ale aceleiaşi informații.

4.3.1. Caracteristicile informaţiei audio
în mediul online

În multe situații, informația audio postată în mass media pe
internet ca parte componentă a unei ştiri este mai lungă decât cea
filmată şi conține multe date, uneori mai multe decât are textul
scris. Există şi câteva explicații ale tendinței. În primul rând,
înregistrarea audio este mai ieftin de obținut decât cea video. În
afară de modalitatea de a utiliza un instrument de înregistrat voce
nu ai nevoie de prea multe cunoştințe; nu trebuie să ştii filma sau
monta video profesionist. Apoi, fişierele audio sunt mai mici şi
ocupă mai puțin spațiu pe internet decât cele video, de unde şi
avantajul transmiterii pe o unitate de memorie RAM sau pe un alt
site a informației în acest format. Podcasturile sunt foarte utilizate.
Aşa cum am mai enunțat într‐un capitol anterior, acestea sunt tipuri
de flux de fişiere audio ce pot fi găsite pe Web, iar utilizatorul le
poate descărca sau asculta direct în calculatorul lui sau pe un
dispozitiv de tipul Ipod, Iphone, Android, PSP etc. Chiar dacă la
momentul apariției lor, aceste tipuri de dispozitive au fost folosite cu
precădere pentru muzică, acum se utilizează în acelaşi mod pentru
diferite tipuri de conținut audio: educațional, religios sau informare
în general.
Se spune că radioul este mediumul care îți oferă cea mai
mare intimitate. Jurnalistul de radio ți se adresează ție, fie din cadrul
unei emisiuni culturale, fie din studioul de ştiri, iar acest medium îl
poți asculta oriunde. Cel care vorbeşte în fața microfonului trebuie
să ştie să se adreseze ca unei singure persoane pentru că, practic,
fiecare ascultător are un radio al lui (în maşină, acasă, pe computer,
etc.). Aceeaşi intimitate poate fi experimentată cu foarte multe
dintre dispozitivele folosite în new media.
A scrie pentru radio, acolo unde vocea şi conținutul care se
aud sunt primele elemente ce intră în contact cu publicul, presupune
aptitudini suplimentare față de presa scrisă. Susțin asta mai ales că
acum, în era new media, jurnalistul de radio nu trebuie doar să ştie să
îşi folosească vocea şi să scrie texul care e citit în variantă audio, ci
trebuie să publice şi online, pe site‐ul postului de radio, ştirea sau
materialul informativ realizate, în aşa fel încât să poată fi citite şi
apreciate de public. Adică omul de radio trebuie să îşi însuşească şi
regulile precizate anterior, valabile pentru presa scrisă şi online.
Aceleaşi reguli trebuie să fie cunoscute şi folosite corespunzător şi de
jurnalistul din televiziune, dar la el mă voi opri peste câteva alineate.
Deci, pe lângă acuratețe, simplitate şi claritate, jurnalistul
de radio trebuie să folosească pentru textele sale un tip de scriere
caracteristic conversației omului comun (cu pregătire medie).
Materialul informativ prezentat trebuie să fie scris în aşa fel încât să
fie înțeles încă de la prima ascultare, însă, dacă pe site‐ul radioului
este pus la dispoziția publicului un program prin care informația să
poată fi reascultată, această caracteristică nu mai trebuie să fie
neapărat îndeplinită, susține Timothy Garrand193.
Regula cu privire la enunțul care trebuie formulat cât mai
simplu este una valabilă pentru toate situațiile de new media,
193
Timothy Garrand, op. cit., p. 33.
indiferent de calea de comunicare aleasă pentru transmiterea

mesajului. Jurnalistul de radio este conştient că informația lui este
una receptată audio şi nu vizual, ca atare, chiar şi dacă este postată
pe site, este bine să nu conțină abrevieri, numere complicate care
conțin multe cifre, nume care nu sunt foarte uzuale sau expresii care
în scris ar trebui puse între paranteze. Pentru a obține un rezultat
bun, o informație audio uşor de perceput, se recomandă, pentru
testare, ca jurnalistul să asculte textul înainte citit cu voce tare, sau
de o altă persoană din anturaj. Într‐o astfel de situație, greşelile nu
foarte mari sau expresiile incompatibile vor fi mult mai uşor de
identificat înainte de lansarea lor în mediul online.
Un mesaj audio uşor de perceput, ba chiar de memorat,
trebuie să declanşeze imagini în mintea audienței, să stimuleze
imaginația celui care îl aude, atrăgându‐i atenția într‐un mod diferit.
Pe lângă cuvintele puternice sau titlurile percutante, se pot folosi
sunete sau mici descrieri care să conțină hiperbole sau comparații,
astfel încât ascultătorul să simtă că e prezent în locul descris. Se pot
folosi cuvinte care să facă apel la alte simțuri, cum ar fi mirosul,
gustul sau atingerea. De exemplu, descrierea unei vremi răcoroase
se poate face folosind o voce tremurată din cauza frigului. Imaginea
apei limpezi dintr‐un golf la Mediterană poate fi colorată cu turcoaz
în apropierea malului care se transformă într‐un albastru din ce în ce
mai închis, în semicercuri de nuanțe pe măsură ce ne depărtăm în
larg, iar mirosul pâinii aburinde scoasă din cuptor poate fi ca la
bunica în vatră.
Bineînțeles, vocea prezentatorului de radio sau a crainicului
trebuie modulată şi modificată în funcție de textul pe care îl citeşte,
de emisiunea pe care o prezintă sau de mesajul pe care doreşte să‐l
transmită. În compoziția unui material informativ de radio se poate
folosi şi muzică, în limitele legii dreptului de autor. O reacție din
partea publicului poate fi obținută şi cu ajutorul unei părți dintr‐o
melodie care poate fi montată să sune în fundalul unui reportaj, de
exemplu, sau compoziția poate fi realizată astfel încât părți din
melodie, puse la început şi la final, să introducă ascultătorul într‐o
anumită atmosferă.
Datorită acestor mici trucuri, ascultătorul va opta pentru un
reportaj radio sau o ştire în online în defavoarea unui articol scris.
Jurnalistul de radio trebuie să fie conştient că îşi poate păstra
publicul făcând un minim efort, mai ales pentru că, folosind noile
dispozitive pentru new media, într‐o era a vitezei este mult mai uşor
să asculți decât să te opreşti şi să citeşti.
În cazul ascultătorului pretențios de radio, mediul online
poate constitui un avantaj pentru un post de radio. Orice site
realizat în mod profesionist oferă posibilitatea arhivării fişierelor în
format audio. Astfel, se pot pune la dispoziția audienței concerte
înregistrate, predici, seminarii de specialitate, poezii recitate de
personalități, melodii sau teatru din fonotecă (radioul public) –
„ofertă” pe care nu o poate găsi în altă parte. Jurnalistul de radio
este deja specializat în realizarea unor înregistrări de calitate, iar
fişierele audio ocupă mai puțină memorie RAM decât cele video.
Bineînțeles că new media nu doar că permite, dar şi impune uneori
alăturarea de fotografii, practică folosită şi în media românească.
Fotografiile însoțesc fiecare ştire postată pe site‐ul media indiferent
de mediumul pe care îl reprezintă.
Ştirile de radio online sau fişierele audio cu conținut cultural,
de exemplu, pot fi însoțite şi de un clip video: o filmare a unui
concert sau imagini de la locul unei întâmplări de actualitate, însă,
pentru a evita supraîncărcarea şi blocarea rețelei de internet sau a
programului în situația în care acesta nu este destul de performant,
este preferabil ca fişierele video să fie folosite cât mai puțin sau să
aibă un conținut redus.

4.3.2. Caracteristicile informaţiei video în online

A posta în format video pentru un site media este o
necesitate în cazul unui jurnalist de tip multimedia, cum mai este
numit profesionistul din new media. Este important să deții
cunoştințe cel puțin minime pentru filmarea, montarea şi redarea pe
site a unui material video. Este foarte uşor astăzi să foloseşti un DVD
pe care îl vizionezi acasă pe un dispozitiv conectat la televizor sau pe
un televizor cu DVD player încorporat. DVD‐ul poate fi încărcat rapid
cu fişiere video de calități diferite sau de formate diferite care pot fi
preluate de pe internet, fie că sunt comprimate sau nu. Există, de
asemenea, la prețuri foarte accesibile, media playere care pot reda
conținut video, fie de pe unități de memorie, stick, fie direct de pe
internet prin conexiune wireless. Un pas înainte al tehnologiei video
este reprezentat de smart TV, televizoare inteligente care pot fi
conectate la internet, rețea prin cablu şi satelit în acelaşi timp.
Existența unei astfel de aparaturi poate conduce, în timp, la dispariția
companiilor de televiziune prin cablu, dacă posturile TV se vor adapta
la noile tendințe, vor exploata la maximum varianta online şi vor avea
abonamente pentru difuzare la prețuri accesibile sau gratuite.
Astfel, putem spune că redarea video online a devenit o
realitate. În România, însă, posturile de televiziune, cu foarte puține
excepții (HBO, PRO TV, Realitatea, Digi 24), nu au explorat încă toate
posibilitățile din online şi, chiar dacă oferă streaming online, calitatea
nu este una pe care să o preferi transmisiei de tip tradițional.
Într‐un conținut video, spectatorul priveşte rezultatele unui
text scris, în primă fază, citit şi redat mai apoi cu ajutorul vocii şi
imaginii. A pregăti informații pentru televiziune este unul dintre cele
mai dificile procese jurnalistice. Încă de la bază, informația trebuie să
îndeplinească anumite criterii pentru a fi utilizată sau transformată în
variantă video. Este destul de dificil să stabileşti reguli şi să reduci un
script de televiziune la doar câteva criterii care trebuie îndeplinite,
însă, mai ales atunci când este realizat un material informativ video
pentru online, sunt paşi importanți care nu trebuie uitați.
Şi în această situație, mesajul trebuie păstrat simplu şi
accesibil unui telespectator sau consumator de TV online care are
puțin timp la dispoziție. Mesajul trebuie arătat şi nu spus. Imaginile
alese trebuie să prezinte o acțiune şi, dacă este posibil, noutăți. Nu
sunt recomandate declarațiile lungi despre probleme deja cunoscute
(pensionarii nu au bani să cumpere medicamente, spitalele nu dețin
aparatură performantă în România) decât dacă fac subiectul unor
anchete. Este bine, susține Timothy Garrand, ca atunci când se
prezintă o situație sau un sentiment al personajului implicat în ştire,
nu reporterul să fie cel care îl prezintă, ci trebuie folosită imaginea şi
vocea celui care îl trăieşte194.
Structura mesajului video online trebuie stabilită foarte bine
înaintea filmării, pentru că altfel reporterul sau redactorul riscă să se
piardă în informație, în amănuntele pe care le află la fața locului şi va
avea, în final, o construcție amplă, mult prea complexă pentru a putea
fi uşor percepută de public. Realizând structura dinaintea filmării,
devine mai clar şi pentru jurnalist mesajul subiectului, imaginea
întregului tablou şi poate astfel să conducă întrebările spre ceea ce
doreşte el să afle şi nu să aştepte să primească ceea ce au alții voie să
îi spună. Scenariul se poate construi mult mai uşor cu un plan inițial
bun, iar scenele pot fi create fluent într‐un format accesibil.
Cunoscând scheletul pe care se construieşte mesajul video, nu doar
reporterul, ci şi cameramanul îşi poate stabili o serie de imagini şi
poate crea prin captura video simboluri care să ajute receptorul final
să înțeleagă chiar şi acele aspecte care nu sunt enunțate în ştire sau
reportaj.
Jurnalistul care scrie pentru televiziune în online trebuie să
rămână conştient că materialul lui este parte dintr‐un program
interactiv într‐o era a vitezei. În acest sens, el trebuie să fie capabil să
difuzeze informația fragmentat, cu mesaj concis, astfel încât
receptorul să poată să preia doar partea care îl interesează dintr‐un
reportaj, ştire sau interviu şi, în acelaşi timp, să aibă la dispoziție
înregistrarea oricând este dispus să o urmărească. Filmarea online,
pentru a atrage vizitatori, trebuie să fie foarte dinamică în acest sens,
mediul virtual permițând o doza suplimentară de dinamism.
Pentru ca o filmare să poată fi vizionată, ea trebuie să aibă
calitatea corespunzătoare atât în televiziunea tradițională, cât şi în
mediul online. Indiferent de aparatura folosită pentru captarea
194
Timothy Garrand, op. cit., p. 36.
imaginii, specialistul trebuie să stabilească o serie de setări prealabile
momentului filmării. Jurnalistul are nevoie de cunoştințe minime
pentru filmat la o calitate acceptabilă, să cunoască regulile de
expunere a imaginii, balansul de lumină, încadrare imaginii, lufturile
de privire şi înălțime, folosirea cadrelor de bază denumite după
poziția subiectului față de cameră (plan ansamblu, plan general, plan
american, plan mediu, prim plan, gros plan, plan detaliu).
Spre deosebire de articolele scrise, în care este foarte uşor să
fie relatat, chiar şi pe scurt, cadrul în care se întâmplă evenimentele
din prezent, aşa‐numita background information, în format video ai
nevoie de imagini bine alese care nu doar să sugereze, ci să prezinte
clar acest tip de informație. Există greşeli care se fac cu privire la
aspectul descris, şi anume, pentru a evita o muncă suplimentară
(ilustrarea cu imagini, filmarea lor şi adaptarea textului de
prezentare), sunt jurnalişti care expun contextul prin intermediul unui
vorbitor inclus într‐un sincron lung care ajunge, în final, să
plictisească, sau aleg să povestească într‐un text ataşat informației
filmate creând o ruptură între cele două compoziții care ajung astfel
să fie incomplete.
Un personaj atractiv poate să dea culoare unei filmări.
Talentul jurnalistului are aici un rol important. El poate construi
povestea în aşa fel încât să scoată în evidență caracteristici care să
transforme personajul într‐unul în care spectatorul să se regăsească şi
să aleagă vizionarea. De asemenea, în funcție de publicul urmărit ca
țintă de postul de tv online, pot fi create anumite personaje. Este mult
mai uşor să te simți confortabil dacă primeşti sfaturi sau urmăreşti în
acțiune pe cineva apreciat sau admirat.
În situația în care sunt prezentate conflicte, ele trebuie
analizate clar, trebuie definite pozițiile tuturor părților implicate,
astfel încât receptorul să nu depună un efort mare pentru a înțelege
situația generală, mai ales dacă subiectul nu îi este unul familiar.
Chiar dacă în mediul online costurile sunt mult reduse
comparativ cu cele din mass‐media tradițională, în televiziune, față de
presa scrisă sau audio, cheltuielile sunt mult mai mari. Spuneam
anterior că nu este necesară o investiție mare în aparatură pentru
obținerea unei imagini acceptabile din punctul de vedere al calității;
astăzi poți filma cu autorul smartphone‐ului, prin intermediul unei
aplicații gratuite. Nici editarea online nu necesită investiții foarte
mari, mai ales că sunt disponibile softuri pentru montaj video şi nu
este nevoie de mult timp pentru a le învăța.
Cheltuielile suplimentare se impun dacă se urmăreşte
obținerea unei calități foarte bune a filmării (aparatură suplimentară
şi specialist în captură video), sau dacă se doreşte folosirea unor
programe de animație, arhivare sau montaj profesionist.
Internetul este una dintre platformele tehnologice de cea mai
mare importanță. Dispune de o largă aplicabilitate a tehnologiei
digitale şi este cea mai folosită platformă tehnologică care permite
convergența între diferitele metode de comunicare şi industria media,
însă nu trebuie să omitem faptul că este cea mai eficientă şi în privința
accesibilității, a interactivității şi a raportului cost‐calitate195.
Graficul alăturat reprezintă, în concepția lui Anders Henten,
Reza Tadazoni, evoluția mass‐mediei de‐a lungul timpului şi impactul
pe care l‐a avut internetul şi noua tehnologie de comunicare generând
diferite forme de media şi aplicații ale acesteia structurate pe trei
categorii: media scrisă, audio şi video. În partea de jos a desenului
sunt unele dintre cele mai importante aplicații ale new media sau ale
comunicării asistate sau dependente de internet. Din figura de mai
jos, practic reiese o serie de transformări pe care le‐a adus noua
tehnologie şi new media formelor de media deja existente în piață.
195
Lucy, Kung; Robert G. Picard; Ruth Towse, The Internet and the mass media, art.
Anders Henten, Reza Tadazoni, The impact of the Internet on media technology,
platforms and innovation, Sage Publications, London, 2008, pp. 45‐46.

Tehnologia de media şi comunicare/ aplicații ‐ cronologie196

4.4. Percepţia jurnaliştilor clujeni asupra
new media

Pentru a contura cât mai clar situația din presa clujeană am
apelat la un studiu bazat pe un chestionar, prin care am încercat să
aflăm părerea jurnaliștilor clujeni. Dintr‐un număr de 70 de chestionare
împărțite ziariştilor, am primit 49 de răspunsuri completate.
Chestionarul a fost construit pe trei secțiuni care urmăresc, pe lângă
datele personale legate de vârstă, studii şi experiența profesională,
modul de raportare al jurnaliştilor cu experiență în media la noile
tehnologii de comunicare, nivelul de percepție al modificărilor care au
apărut în meseria de jurnalist, dar şi atitudinea pe care aceştia o au față
196
Ibidem, p. 46.
de rețelele de comunicare, informațiile din mediul virtual sau față de
pseudo‐jurnalişti care activează în new media, adică față de cei care
scriu materiale jurnalistice fără a respecta normele din acest domeniu.
În media comunitară clujeană profesează jurnalişti cu studii
superioare, nu neapărat în domeniul media sau comunicare, dar care
s‐au specializat în această meserie continuând cu masterat în domeniul
media şi jurnalism sau cu specializări sub formă de cursuri de calificare
media în țară sau în străinătate. Deşi majoritatea deține instrumentele
necesare practicării noului tip de jurnalism, puțini le folosesc în acest
sens. Toți consultă site‐uri de presă online şi un procent îngrijorător
foloseşte internetul ca sursă pentru verificarea informațiilor înainte de
publicarea lor. Aproape toți respondenții din media clujeană simt o
influență mare şi foarte mare a noilor tendințe de media, recunosc
fenomenul şi încearcă să‐l caracterizeze ca fiind o consecință a
dezvoltării tehnologice şi a impactului globalizării asupra media. Prin
raportarea jurnaliştilor la audiență, studiul relevă şi trăsături de
comportament ale publicului cu privire la new media şi media
comunitară, cum ar fi accesul şi interesul față de un număr mai mare de
ştiri, deschiderea spre mai multe domenii şi, nu în ultimul rând,
apetența pentru materiale multimedia. Doar un sfert dintre
participanții la studiu interpretează new media ca pe o amenințare la
ideea de jurnalism profesionist, mai exact la adresa valorilor acestuia,
cum ar fi etica jurnalistică şi credibilitatea practicantului în domeniu,
însă majoritatea este conştientă că new media poate fi o bună sursă de
venit.
Practicanții din media clujeană cu experiență în domeniu sunt
conştienți de degradarea treptată a procesului jurnalistic şi dau vina fie
pe regulile impuse de noile tendințe comunicaționale, cum ar fi viteza
de reacție şi oferta diversificată de pe piața informației, precum şi pe
non profesioniştii din new media, fie pe lipsa unei pregătiri
corespunzătoare a tinerilor jurnalişti. În acelaşi timp, ştiu că trebuie să
se adapteze noilor reguli şi tendințe, încearcă să se impună luând o
atitudine uşor defensivă şi nu sunt pe deplin conştienți că se află, de
fapt, în mijlocul unui proces de schimbare ireversibil.
51% dintre cei chestionați, 25 de persoane, au o experiență în
profesie de peste 10 ani; dacă luăm în considerare vârsta, cei mai mulți,
39%, au împlinit anul acesta 30 de ani, iar acest lucru demonstrează că,
în breasla jurnaliştilor clujeni, sunt mulți cei care au început de tineri
această meserie şi au continuat să o practice.
În ceea ce priveşte nivelul de pregătire, doar 13 au răspuns
afirmativ la întrebarea privind studiile liceale, lucru explicabil având în
vedere că au completat spațiile următoare referitoare la facultate şi
studii post universitare. Majoritatea, 31 de persoane, au afirmat că au
studii superioare şi doar o parte dintre ei au continuat pregătirea
academică cu un master, 47% (23 de persoane). Tot mai puțini de
jumătate, 19 persoane, reprezentând 39%, au făcut cunoscut faptul că
dețin atestate în jurnalism sau au urmat cursuri de calificare
profesională.
Date mai interesante cu privire la nivelul de pregătire am
obținut în urma analizei răspunsurilor care fac referire la domeniile de
studiu. Dintre cei care au dat răspuns afirmativ la întrebarea privind
liceul, puțini la număr, cei mai mulți au terminat profilele real sau uman,
dar sunt printre jurnaliştii incluşi în studiu şi două persoane care au
terminat licee cu profil vocațional, fapt care poate constitui un avantaj
în cazul unei specializări pe un anumit domeniu din media (cultură,
muzică, teatru etc.)
Studii universitare în domeniul jurnalismului au cei mai mulți
dintre respondenți, adică 15 persoane, ceea ce reprezintă 31%.
Surprinzător, în opinia mea, este că pe locul al doilea, după jurnalism,
sunt inginerii şi cei care au o diplomă într‐un domeniu tehnic. O
explicație ar putea fi specializarea în meseria de jurnalist pe domenii de
tipul economic, cercetare, statistică sau IT. Studii universitare în
domenii ca sociologia, ştiințele socio‐umane sau comunicarea au şi mai
puțini jurnalişti din media comunitară clujeană, 3, respectiv două
persoane.


Care este nivelul dumneavoastră de pregătire? Profil
facultate

Jurnaliştii incluşi în studiul de față sunt, totuşi, specializați în
domeniul media şi comunicare, ceea ce reiese din analiza tipului de
cursuri de masterat declarate ca finalizate. Astfel, majoritatea, 18% şi
12%, au urmat cursurile masteratelor în domeniile media sau
comunicare, 8% dintre respondenții la întrebarea legată de nivelul
studiilor au diplomă de masterat în jurnalism şi 4% în sociologie. Ca
pregătire suplimentară, 18%, reprezentând nouă dintre respondenți, au
optat pentru cursuri de specializare în media şi jurnalism, şi numai cinci
au continuat cu studiile doctorale.
Într‐o piață media internațională în care domină, de mai bine
de 10 ani, internetul şi sursele virtuale de informare, media clujeană nu
este încă adaptată total la schimbările pe care le presupune new media.
Jurnaliştii sunt cei care trebuie să învețe, conform tendințelor, să scrie
pentru mediul online şi să fie ancorați în realitatea informațională
actuală, care funcționează în noi parametri, la o altă viteză decât cea cu
care a fost obişnuit, ani la rând, publicul care avea un comportament
tradițional de consum de media. Din datele studiului realizat în rândul
celor 49 de jurnalişti clujeni reiese că majoritatea, 80%, dețin în dotare
profesională un telefon mobil cu acces la internet, chiar dacă nu sunt
toate de tip smartphone. Chiar dacă doar 8 din 49 dețin tabletă ca
instrument de navigat pe internet, 28, adică 57%, au laptop sau
notebook şi 63% au computer personal pe care pot, de asemenea,
accesa internetul.

Precizați dotarea profesională de care beneficiați

Datele demonstrează că jurnaliştii din provincie, în acest caz cei
din județul Cluj, se adaptează treptat la cerințele pieței media şi învață
să utilizeze noi dispozitive de comunicare, tehnologii performante.
Dacă analizăm cu atenție informațiile cu privire la experiența
profesională, putem să observăm că aproape toți cei chestionați au
profesat meseria de jurnalist la posturi de radio (41%, 16%, 14%, 6%,
2%), televiziune (22%, 18%, 16%, 12%, 6%, 2%) sau în presa scrisă
(20%, 18%, 16%, 10%, 8%, 4%), în această ordine. Jurnaliştii cu
experiență la agenții de presă nu sunt mai mult de şase.
Numărul celor care practică jurnalismul online este încă mic,

însă în creştere. În total, doar 19 dintre participanții la studiu au avut
responsabilități profesionale la publicații online de tipul redactare de
texte, administrare de site sau realizarea de design web.
Concluziile legate de experiența profesională sunt confirmate şi
de variantele alese la întrebarea A6, care solicită răspuns punctual pe
fiecare media în parte. Aşadar, 47% dintre respondenți au experiență
mai mare în munca de radio, 37% în cea de televiziune şi producție
video, 33% în presa scrisă şi 22 de procente, reprezentând 11 cazuri, în
new media.

Cele mai multe chestionare au fost completate de jurnalişti
reporteri, dar asta nu înseamnă că în breasla jurnalistică clujeană cei
mai mulți sunt reporteri. O explicație ar putea fi numărul mare al liber
profesioniştilor din domeniu care, neavând un cadru organizațional în
care să profeseze zilnic, de tipul redacție sau colectiv redacțional, se
autointitulează reporter. Pe de altă parte, eu cred că un bun jurnalist
este sau a fost, în primul rând, un bun reporter şi, în acest caz, cel puțin
persoanele dedicate acestei meserii rămân reporteri, dacă le permite
statutul şi nu sunt incluşi într‐o grilă de salarizare care respectă cu
strictețe o organigramă. Următoarele locuri în topul funcțiilor ocupate
de profesioniştii din presa clujeană sunt cele de redactor, editor şi
coordonator. Redactorul are sarcini profesionale apropiate de cele ale
reporterului, însă deține atribuții suplimentare cu privire la scrierea
textului, paginarea lui sau montarea lui (audio, video). Editorul şi
coordonatorul sunt, în general, funcții de conducere, de organizare
redacțională, însă, în presa clujeană, şi sunt sigură că nu este o situație
singulară, editorul sau coordonatorul este un jurnalist care a învățat să
fie reporter şi care a ştiut să îndeplinească sarcinile unui redactor.
Printre respondenți a fost şi un număr foarte mic de persoane care
dețin sau ocupă în presa clujeană funcții precum cea de cameraman,
prezentator sau fotograf. Perioada de încadrare la diferitele instituții
media diferă în funcție de modul în care a evoluat profesional fiecare
persoană chestionată. În ansamblu, durata cea mai mare de timp, o
medie de 5,8 ani s‐a înregistrat în cazul primei angajări sau colaborări,
urmată de o medie de 3,4 şi 2,6 ani la următoarele poziții ocupate în
breaslă, în ordine cronologică.
Referitor la zona de acoperire pentru practicarea meseriei de
jurnalist, cei mai mulți dintre cei chestionați au activat sau activează
încă în mass‐media locală, comunitară, 29 de cazuri (59%), şi la doar
două cazuri diferență se situează cei care au experiență în mass‐media
regională şi care reprezintă 55 de procente. Şi numărul jurnaliştilor
clujeni care lucrează sau au lucrat în mass media națională este unul
semnificativ, 16, explicabil datorită experienței din activitatea unora, pe
o perioadă scurtă sau medie, pe posturile de reporter corespondent
pentru posturi naționale de televiziune sau radio. Doar într‐un singur
caz, dintre cele 49 prezentate în studiu, a fost semnalată experiență în
mass‐media internațională.
Între cele patru tipuri de media, caracterizate, în primul rând, în
funcție de aria de acoperire: local‐comunitară, adică presă care acoperă
informațiile dintr‐o anumită localitate, de interes pentru o anumită
comunitate regională, care include ştirile dintr‐o zonă mai largă sau
chiar o regiune istorică națională sau internațională, există diferențe
care sunt percepute diferit de jurnalişti față de percepția publicului.
Astfel, ținând cont de sarcinile de serviciu, solicitările din partea
coordonatorilor sau în funcție de politica de media pe care o are
fiecare instituție, respondenții au identificat mai multe criterii de
diferențiere. Cu precădere a fost semnalată aria de acoperire, 27%,
audiența şi raportarea la aşteptările acesteia, 21% . Acelaşi procent,
21%, a semnalat modul de abordare al subiectelor tratate în
buletinele de ştiri sau publicarea acestora, dar şi alegerea lor, criterii
care diferită în funcție de tipul de media (local‐comunitară,
regională, națională sau internațională) care îl distribuie. Unii dintre
jurnalişti, mai ales cei cu experiență în mass‐media națională, au
menționat şi vizibilitatea de care beneficiază jurnalistul în funcție de
aria de acoperire a postului, criteriu important pentru crearea
notorietății lor, a poziției de VIP şi, implicit, pentru alegerea unui
subiect interesant şi bine cotat în raport de audiență.
Un număr mic dintre cei chestionați, doar doi, s‐a referit la
întrebarea legată de acoperirea unei zone şi la responsabilitatea
jurnalistului care ar trebui să fie direct proporțională cu numărul de
persoane care intră în contact cu informația transmisă de el.
Mediul online este folosit adesea de jurnaliştii clujeni.
Abordarea acestui comportament depinde de felul în care sunt utilizate
informațiile de pe diferitele site‐uri. În studiul pe care l‐am efectuat, am
dorit să aflu dacă aceste date postate în virtual sunt folosite ca sursă
principală sau secundară de informare şi, totodată, dacă jurnaliştii
utilizează informațiile de pe internet ca sursă pentru verificarea datelor
pe care le dețin. Mi s‐a părut interesantă această abordare, mai ales
ținând cont de faptul că internetul nu este o sursă oficială de informație,
în afara cazurilor în care sunt accesate pagini ale instituțiilor publice sau
organizațiilor. De asemenea, şi este uşor demonstrabil, diferite
publicații online sau site‐uri ale trusturilor media preiau ştirile unele de
la altele fără a exista vreun acord, cu sau fără precizarea sursei, un
comportament ce poate fi periculos, riscând dezinformarea publicului.
Un procent de 98%, adică 48 dintre jurnaliştii participanți la
studiu, folosesc diferitele publicații online pentru documentare
jurnalistică. Dintre ei 28 aplică acest obicei pentru toate subiectele şi
producțiile, alții 22 doar pentru 50% dintre situații. Situația este cu atât
mai îngrijorătoare cu cât 29 dintre respondenți, 59%, folosesc
informațiile găsite pe internet ca sursă secundară de informare şi
pentru identificarea subiectului, în timp ce 24% folosesc acelaşi mediu
pentru verificarea informației. Totodată, pentru şapte dintre jurnalişti,
reprezentând 14%, internetul reprezintă sursă de bază pentru
documentare şi identificarea subiectului. În condițiile în care una dintre
cele trei surse pentru verificarea informației este mediul online şi nu
întotdeauna site‐urile oficiale, veridicitatea informației din media
actuală poate fi pusă sub semnul întrebării. Nu la fel de problematică
este, în opinia mea, alegerea din online a viitoarelor subiecte de presă,
care mai apoi devin teme dezbătute pe toate posturile şi în toate
ziarele. În acest caz mă refer la informațiile de tip text sau foto, cu
caracter personal, ale diferitelor figuri publice şi care sunt postate pe
site‐uri sau în rețele sociale, astfel putând fi preluate cu uşurință şi
interpretate. În urma unei analize mai amănunțite a comportamentului
jurnaliştilor din media comunitară clujeană, raportat la internet ca
sursă, se poate spune că vechile metode de obținere a subiectelor –
căutarea în teren şi anchetarea unor situații, relațiile cu sursele sau
observațiile personale ce țin de flerul jurnalistului – nu mai constituie
baza activității omului de media. Astfel, este explicabilă lipsa tot mai
mare a originalității, numărul mic de anchete realizate în teren sau al
reportajelor complexe şi de calitate.

Cât de des folosiți publicațiile online pentru documentarea

jurnalistică?

Cum anume folosiți publicațiile online în redactare?

Toți participanții la studiu au recunoscut că citesc presa pe
internet, însă, dacă am analizat mai amănunțit modul în care folosesc
jurnaliştii clujeni noua tehnologie de comunicare, ținând cont de faptul
că o dețin, conform precizărilor anterioare, am descoperit că nu sunt
adaptați total la noile tendințe. Adică, cu toate că au telefon conectat la
internet, preferă în continuare să acceseze site‐urile de presă, de
exemplu, de pe computerul de birou sau de pe laptop.

De pe ce instrument de lucru în online accesați presa scrisă?

Numărul celor care ascultă posturi de radio pe internet este în
scădere. Doar 25 din cei 49 au afirmat că au un astfel de obicei pe care îl
practică tot pe laptop. Părerea mea este că dacă ar asculta radioul
online de pe smartphone, un instrument mult mai mic şi mai comod,
comparativ cu laptopul, ar creşte semnificativ numărul celor care
ascultă radioul ca formă a new media; mai ales pentru că majoritatea
posturilor naționale comerciale au aplicații dedicate care pot fi utilizate
gratuit. Mergând mai departe, la consumul de televiziune online în
rândul jurnaliştilor, numărul scade semnificativ la 20, reprezentând un
procent mai mic de 50%, comportament exercitat cu precădere tot pe
laptop.
După ce am analizat raportarea zilnică la new media a
jurnaliştilor clujeni, în a doua secțiune a chestionarului am urmărit
părerile acestora despre fenomen, nul ca atare, dar şi influența pe care
o are new media asupra meseriei lor.
Într‐o încercare de definire a new media prin sugerarea unor
subdomenii am obținut o viziune de ansamblu care cuprinde, într‐o
ordine descrescătoare, ca număr de opțiuni: publicațiile online,
mass‐media online, bloggingul şi rețelele sociale.

Care este, în viziunea dumneavoastră, ordinea următoarelor
subdomenii pentru new media?

42 dintre ei recunosc o influență foarte mare şi mare asupra
mediului profesional în urma apariției new media; 39 dintre ei au şi
argumentat situația. Este vorba de o serie de modificări care afectează
în mică sau mare măsură activitatea jurnalistului sau raportarea lui la
meseria pe care o practică.
Unele răspunsuri s‐au referit la facilitatea de accesare a

informațiilor odată cu apariția new media, dar şi la cantitatea mult mai
mare de informație la care există acces liber şi facil. ,,E modificare de
paradigmă jurnalistică, totul e ultrarapid, iar feedbackul e instant”, a
menționat un altul.
Adaptarea produsului media se face, conform unei mari părți
dintre participanții la studiu, în funcție de consumator, iar dacă acesta
foloseşte cu predilecție rețelele de socializare sau blogurile, atunci şi
acest aspect trebuie avut în vedere. Tot aşa ,,apariția ziarelor online şi a
posibilității de a viziona sau asculta TV sau radio prin intermediul
internetului au schimbat definitiv modul în care circulă informația între
prestatorii de presă şi cititor”.
Tot legat de raportarea la consumator, în media comunitară
clujeană este ideea că acesta devine, treptat, activ: ,,Simpli utilizatori
pot deveni generatori de subiecte la care poți să te implici, ca jurnalist,
poți să‐ți exprimi părerea şi să primeşti opinii din partea lor.”
Alte răspunsuri au semnalat o oarecare reconversie
profesională de la mass‐media tradițională la new media, dar şi
urmările ei: ,,Am trecut de la print la online, iar sursele de documentare
s‐au schimbat ca prioritate”, sau: ,,Dacă nu m‐aş fi perfecționat în noul
domeniu, aş fi pierdut o mare parte din publicul țintă pe care îl am
acum”.
New media este văzută de unii ca mediu concurent, ca o
stimulare profesională, provocare, o nouă abordare a jurnalismului care
presupune şi noi indici la care se raportează profesionistul în
mass‐media: ,,Informația ajunge în timp record la mine, de multe ori
chiar înainte de a fi preluată de mass‐media, datorită rețelelor sociale
sau a platformelor de blogging”; ,,Multe dintre subiecte pornesc din
new media sau social media, pot contacta sursele mai uşor pe rețele
sociale”, sau ,,Rețelele sociale mă ajută să îmi găsesc subiecte, chiar
dacă nu am timp suficient să realizez materiale de autor. Blogurile şi
publicațiile online mă forțează să fiu eu prima care furnizează o ştire sau
măcar informația principală, pe care mai apoi să o pot transforma în
ştire pentru televiziune. Practic, este o concurență mai mare între

jurnalişti”.
Au fost şi jurnalişti care au detaliat fenomenul new media văzut
prin prisma unui corespondent al unui post central de radio sau
televiziune: ,,Pentru un corespondent de presă centrală, concurența
unei publicații online în care se urcă într‐un minut o ştire pe site, chiar
dacă e bazată pe zvon, te face să reacționezi. O astfel de informație
postată pe un site poate fi citită de unul dintre superiorii tăi, de la
centru, care te sună şi te întreabă de ce nu ai fost tu primul. Trebuie să
reacționezi, să verifici, să confirmi sau nu. Un corespondent trebuie să
respecte mai multe coduri deontologice şi de redactare comparativ cu
un reporter din presa locală”, sau: ,,În cazul aparițiilor live, în calitate de
corespondent pentru TVR, au fost situații în care îmi era mult mai uşor
să ajung la ultimele informații accesând în timp real, de pe mobil,
diferite site‐uri ale agențiilor de ştiri”.
Legat de influența pe care o au new media asupra calității şi
formei mesajului transmis, jurnaliştii clujeni au mai menționat că:
,,Noile media au schimbat modul de documentare, e mult mai rapid. Au
schimbat dimensiunea materialelor informative care sunt mai scurte,
pentru că online sunt puțini cei care citesc peste 500 de semne”, sau:
,,New media a afectat şi calitatea informației, care s‐a decontextualizat
şi e împachetată în forme cât mai accesibile şi mai rapid de citit. Viteza
de propagare a informației este cea care contează, nu calitatea ei. Pe
primul loc sunt Twitter şi blogurile, şi doar după aceea contează
agențiile şi televiziunile de ştiri”. Într‐un caz s‐a semnalat şi faptul că
,,Nu s‐au schimbat principiile meseriei decât foarte puțin”.
Câțiva au sesizat necesitatea apariției unei noi specializări a
jurnalistului pentru online: ,,Tehnologia în presă se schimbă, apar
suporturi şi canale noi de difuzare a informației care necesită o
specializare suplimentară a jurnalistului, dar şi un mod de lucru diferit.
Schimbările în presă sunt determinate de modificările care apar în acest
proces de formare şi distribuie a informației”, sau: ,,Am lucrat exclusiv
în mediul online, iar new media mi‐a oferit mult mai multe posibilități
de accesare şi transmitere a informației în timp real, precum şi
posibilitatea de a primi feedback de la cititori, fie direct, fie în ştire sau
prin intermediul rețelelor de socializare conectate la ziar, elemente fără
de care activitatea în acest mediu nu poate exista astăzi”.
Aşa cum era de aşteptat, am identificat şi un caz ce aparține
categoriei opozanților curentului new media. Din păcate, în opinia mea,
jurnalistul este perdantul: ,,Fiind adepta metodelor clasice de jurnalism,
apariția noilor media nu mă influențează în niciun fel. Din punctul meu
de vedere au valoare cel mult ca formă de divertisment”.
Între cele 39 de răspunsuri ale persoanelor interogate asupra
modului în care apariția new media le‐a influențat profesional am
primit şi răspunsul unui coordonator al Departamentului de new media:
,,Odată cu apariția tv online, am avut posibilitatea să fac parte dintr‐o
astfel de echipă şi am învățat cum să coordonez o astfel de activitate.
Fiecare new media are rolul ei. Publicațiile online au un rol deosebit
astăzi, pentru că orice persoană care doreşte să fie informată poate să
acceseze informația într‐un timp foarte scurt. Viteza de informare este
unul dintre avantajele publicațiilor online. Apariția acestora a dus la
scăderea tirajului în unele cazuri şi chiar la dispariția unor publicații”.
Continuând ideea anterioară cu privire la influența new media
asupra media tradițională, jurnaliştii din media comunitară clujeană
percep schimbări mari suferite cu precădere de segmentul ocupat pe
piața media de către presa scrisă. Astfel, 42 dintre cei care au răspuns,
86%, consideră că publicațiile tipărite au fost cele mai influențate de
apariția new media, nouă dintre respondenți semnalând aceeaşi
influență asupra televiziunii şi doar patru asupra radioului.
Pe de altă parte, această influență a new media asupra presei
scrise poate fi privită şi dintr‐o perspectivă mai optimistă, aşa cum a
răspuns unul dintre participanții la studiu: ,,Consider că apariția noilor
media a influențat dezvoltarea presei scrise, deoarece ziarele au fost
nevoite să acorde mai multă atenție mediului online, să îşi facă site‐uri,
să le îmbunătățească şi chiar să creeze departamente de online, care în
urmă cu şase‐şapte ani nu existau”.
Mulți jurnalişti au enunțat modificările pe care le‐a suferit
meseria de jurnalist odată cu acceptarea new media ca formă de
comunicare în masă. Unele au fost percepute mai puternic decât
celelalte. În ordinea manifestării influenței lor asupra meseriei de
jurnalist, de la ,,mare măsură” la ,,mică măsură”, respondenții au
identificat: viteza de difuzare a subiectului (46 de opțiuni), audiența (39
de opțiuni), actualitatea subiectului (38 de opțiuni) şi tehnica folosită
pentru transmiterea acestuia (35 de opțiuni), etica jurnalistică şi
corectitudinea exprimării jurnalistice. În acelaşi timp, sunt jurnalişti care
consideră că natura şi gradul de relevanță a subiectului sunt influențate
doar în mică măsură de new media, dar şi că etica şi corectitudinea
exprimării jurnalistice nu au fost influențate deloc.

În ce măsură următoarele aspecte ale meseriei de jurnalist
au fost influențate de apariția new media?

Dintr‐o analiză mai atentă a percepției participanților la studiu,
concluziile cu privire la influența new media asupra meseriei de jurnalist
se pot împărți în patru categorii: ritmul de transmitere a informației,
conținutul ştirii, responsabilitățile jurnalistului şi importanța audienței.
Cu siguranță, ordinea acestora poate fi modificată în funcție de
obiectivele şi aşteptările diferitelor companii media.
Aşadar, voi reda în cele ce urmează opinii exprimate la
întrebarea deschisă şi care ajută la conturarea imagini de ansamblu a
new media în percepția jurnaliştilor comunitari clujeni.
,,În comparație cu presa scrisă sau chiar cu radioul sau
televiziunea, viteza de transmitere a informației este mult mai mare”;
,,Apariția new media aduce, în primul rând, o ofertă diversificată în
ceea ce priveşte informația. Important e ca aceasta să ajungă prin
orice mecanism în fața publicului, cât mai rapid”; ,,Cred că, după
apariția ziarelor pe internet şi a blogurilor, presa tradițională a fost
obligată să țină pasul cu ele, şi asta se traduce prin difuzarea
informației şi mai repede decât până acum. Nu ne mai permitem să
păstrăm un subiect câteva ore înainte de a‐l publica sau difuza”, ori:
,,New media, dintre toate tipurile de media face posibilă distribuirea
unei ştiri în cel mai scurt timp; în online bătălia se dă, din păcate, pe
secunda în care este publicată prima ştire”.
Viteza afectează conținutul materialului transmis în online.
Din păcate, a răspuns unul dintre jurnalişti, ,,...gradul de relevanță al
subiectelor este din ce în ce mai scăzut, iar subiectele de tip cancan au
început să prevaleze de dragul audienței în fața ştirilor serioase. Nici
nu mai contează ce se scrie, important este să fi fost primul care a
publicat, deşi, de multe ori, s‐ar impune o filtrare a informațiilor. Pe
de altă parte, nu toate informațiile care circulă pe rețelele de
socializare sunt credibile şi, de aceea, necesită o verificare
suplimentară a surselor”.
Conținutul materialului include şi modul de exprimare, dar şi
forma de redactare a acestuia. ,,A crescut superficialitatea abordării şi
au apărut masive greşeli de redactare. Timpul nu mai permite
verificarea riguroasă a acesteia aşa cum impune şcoala de jurnalism”;
,,Corectitudinea exprimării jurnalistice lasă de dorit când e vorba de
new media”; ,,Veridicitatea informației are de suferit din cauza vitezei
de postare. Graba jurnalistului influențează modul de abordare,
respectarea eticii şi corectitudinea exprimării”; ,,Viteza de difuzare a
subiectului i‐a determinat pe jurnalişti să uite să verifice dacă
materialul lor corespunde calitativ şi etic”; ,,În online, dacă scrii o
prostie, poți şterge postarea fără jenă, de parcă nici nu ar fi fost, nu
contează nici cum ai redactat‐o”.
Rutina de căutare, verificare şi formulare a informației este un
proces pe care respondenții îl percep ca fiind aproape total bulversat
şi îi atribuie percepții negative. Este posibil ca, astfel, să încerce să‐şi
justifice adaptarea lentă la new media. ,,Jurnalistul este obligat să
urmărească non stop actualitatea din teren”; ,,Jurnaliştii sunt supuşi,
de la apariția new media, la o presiune mai mare pentru a difuza
subiectele, astfel încât să fie citite în timp util”; ,,Practic, te bați pentru
a fi primul cu mult mai multe surse de informare în afara
tradiționalelor instituții de presă”, sau: ,,Un material, de exemplu o
ştire, un reportaj, poate fi scris într‐un timp mult mai scurt pe un blog,
pagina online, în consecință este publicat mult mai repede. În schimb,
pentru o ştire de tv este nevoie de mai multă muncă, implicit mai mult
timp pentru conceperea materialului, timpii de filmare, montarea ei
etc.”.
Şi referitor la audiență, ritmul de difuzare pe care aceasta l‐ar
presupune, dar şi aşteptările cu privire la complexitatea informației,
unii jurnalişti au apreciat că: ,,Audiența guvernează tipul de
informație agreată, dar şi relevanța ei”; ,,Audiența migrează spre new
media datorită vitezei de difuzare a informației”, sau: ,,Toți vor o
audiență cât mai mare, vizualizări cât mai multe şi, bineînțeles, un
blog sau o publicație online îşi va creşte numărul vizitatorilor unici, în
momentul în care este citat ca sursă, mai ales în televiziune”.
O altă explicație cu privire la atitudinea uşor negativă vizavi
de new media ar putea fi pericolul pe care îl poate reprezenta pentru
adepții jurnalismului tradițional. 11 dintre cei 49 de respondenții
percep new media ca pe o amenințare la jurnalismul profesionist.


Zece dintre jurnaliştii incluşi în cercetare au şi argumentat
răspunsul la întrebarea anterioară. Astfel, am constatat că o parte
dintre respondenți se simt serios amenințați de noile tehnologi media.
Materializarea acestei amenințări constă pentru unii în: ,,Disoluția
prestigiului şi seriozității jurnalistului, dar, mai ales, în tratarea
neprofesionistă a ştirilor”; ,,Există o părere tot mai răspândită că, de
vreme ce toată lumea poate scrie pe net, nu mai e nevoie de
profesionişti”; ,,New media se bazează pe viteza de difuzare şi pe
subiectivitatea care influențează calitatea actului jurnalistic...
subiectivitatea ar trebui evitată pentru un act jurnalistic de calitate”;
,,Lipsa valorilor este un factor de amenințare. New media este doar o
formă de împachetare a informației în compoziția căreia pot interveni şi
neprofesioniştii şi e tot mai dificil de stabilit cu certitudine autorul
vreunui articolul”, sau: ,,Un pericol îl reprezintă scăderea drastică a
calității actului jurnalistic”. De asemenea, în comentariile analizate se
face referire şi la unele reguli pe care trebuie să le cunoască şi să le
respecte orice jurnalist, însă, în lipsa acestei calificări profesionale, apar
alte pericole. De exemplu: ,,Poate fi considerat pericol apariția pe
diverse mijloace de socializare a unor subiecte neverificate care devin
uşor calomnii”; ,,Un aşa‐zis jurnalist care foloseşte un limbaj online, în
care nu ține cont de normele gramaticale în vigoare şi nici de normele
lexicale; nu mai poate fi considerat un exemplu sau un îndrumător în
domeniu”, şi: ,,Orice blogger o să ajungă să se creadă jurnalist, un Saint
Juste al dreptății sociale. Din cauza noilor media, oricine o să poată face
presă indiferent dacă ştie sau nu”.
Scăderea credibilității jurnalistului poate provoca o scădere a
audienței, a semnalat unul dintre jurnalişti: ,,Documentarea se face
superficial, în detrimentul credibilității meseriei de jurnalist şi a
jurnalistului, dar şi a consumatorului de media. Toate acestea conduc la
deprofesionalizarea meseriei; ...se abordează subiecte facile, caracte‐
ristice tabloidelor, uşor de digerat, aruncate pe piață fără noimă, doar
pentru trafic”.
35 dintre participanții la studiu, reprezentând 71% din numărul
total, sunt de acord cu faptul că meseria de jurnalist, aşa cum era ea
practicată în mod tradițional, se va transforma şi acceptă această
transformare la care este aproape imposibil să‐i opună rezistență. Doi
dintre jurnalişti s‐au declarat chiar foarte pesimişti cu privire la viitorul
jurnalismului şi au răspuns că acesta va dispărea.

Considerați că profesia de jurnalist, în înțelesul tradițional al
cuvântului, va dispărea în noul context media sau se va transforma?

28 dintre respondenți au oferit şi o justificare răspunsului

acordat la întrebarea anterioară. Ei spun că jurnaliştii sunt nevoiți să se
adapteze unui nou ritm, unor noi formate folosite pentru scrierea şi
distribuirea materialului informativ, unui nou tip de agendă publică şi
unei competiții serioase cu un nou tip de concurență pregătită oricând
să ocupe un loc liber pe piață: ,,...apare concurența, oricine poate oferi
exclusivitate asupra unui subiect.”
,,Tot ceea ce este tradițional, la un moment dat dispare şi se
reinventează după o anumită durată de timp”, sau: ,,profesia de
jurnalist nu va dispărea pentru că rolul informației în prezent este
determinant”; ,,Jurnaliştii sunt nevoiți să se adapteze noilor tehnologii
şi agendei publice care se schimbă extrem de repede, dar în acelaşi
timp trebuie să‐şi mențină gradul ridicat de credibilitate”. Jurnaliştii vor
fi nevoiți să găsească punctul de echilibru între vechile şi noile metode
de practicare a jurnalismului: profesionistul în domeniul mass‐media nu
mai are doar pix, are smartphone şi conturi pe rețele sociale pe care
trebuie să învețe să le folosească în avantajul său. Cum se exprima un
respondent: ,,Cine poate va reuşi să țină pasul, iar cine nu... nu”.
Îmi place să cred că meseria de jurnalist se va transforma şi nu
va dispărea, şi nu sunt singura: ,,Consider că mass‐media va trece la un
alt nivel, mai profesional din punctul de vedere al tehnicii şi al vitezei de
informare, iar receptorul va fi mai câştigat şi va avea acces mai uşor la
date, opinii şi chiar se va putea implica activ”; ,,Sunt de părere că orice
meserie se adaptează tehnologiei”; ,,...cred că este vorba doar despre
adaptarea profesiei de jurnalist, nu de o dispariție a acesteia”, sau: ,,Tot
jurnalism se numeşte, chiar dacă e transmis cu viteză în mediul online.”
,,Conceptul de jurnalist tradițional se va apropia de cel de free
lancer”, susține un jurnalist, opinie realistă, din punctul meu de vedere,
ținând cont de faptul că tot mai mulți angajatori în domeniul media
preferă contracte de colaborare cu free lanceri, care sunt ei înşişi
responsabili de plata obligațiilor către stat şi asigurările de stat.
,,Ideea că meseria de jurnalist se va transforma, iar
profesionistul, în acest domeniu, va deveni un etalon şi un arbitru
pentru amatorii pasionați de scris”, este o idee susținută, de asemenea,
de mulți cercetători în domeniul comunicării şi al new media. Jurnalistul
este în transformare. Ceea ce în urmă cu doi ani reprezenta viitorul,
acum se întâmplă şi la noi, iar cei implicați direct în domeniu
conştientizează tot mai mult acest lucru. Jurnalistul devine, treptat, un
gatekeeper, un păzitor al câmpului informațional care poate fi accesat
de necunoscători sau falşi jurnalişti.
Fireşte, printre respondenți sunt şi indecişi: ,,Se va transforma
ca să rămână competitivă. Se va transforma, dar încă nu îmi dau seama
în ce sau cum.”
Alții cred că ,,…vor conta mai mult promptitudinea şi calitatea
informației decât cantitatea”, sau că ,,rolul jurnalistului rămâne acelaşi,
de a alimenta în mod obiectiv opinia publică cu informații verificate din
mai multe surse... bazele rămân aceleaşi, regulile meseriei”. Am citat
opinia de mai sus fiindcă se alătură altora care critică tocmai
devalorizarea calității informației în new media. ,,Niciodată nu va
dispărea această profesie într‐o societate democratică... ea va suferi
totuşi modificări şi nu neapărat în bine... un jurnalist care activează în
online sau care are un blog este atât fotograf, cameraman, cât şi
reporter. În varianta tradițională, pentru cele trei activități ar fi fost
necesare trei persoane diferite cu specializări diferite.”
Nici perspectiva audienței nu trebuie omisă, mai ales pentru că,
în final, aşteptările publicului contează, iar jurnalistul trebuie să fie
capabil să îi ofere calitate pe care să o adapteze diferitelor forme de
comunicare cu precădere interactive. ,,...jurnaliştii primesc şi feedback
de la cititori în mediul online, cărora se cuvine să le răspundă, spre
deosebire de alt mediu de difuzare a presei tradiționale”, sau:
,,Consumatorul de media nu se mai mulțumeşte numai cu textul scris.
El vrea conținut audio şi video pe care să poată să‐l acceseze cât mai
uşor”.
Sunt jurnalişti, printre cei incluşi în studiu, care percep
schimbările meseriei şi la nivel organizațional: ,,Online‐ul a dus la
modificarea organigramelor şi la eliminarea unor funcții din redacții.
Până la ce nivel vor merge aceste schimbări depinde doar de viteza cu
care publicul îşi va însuşi new media ca acces la informație în condițiile
în care accesul la informație este la nivel global”.
Am identificat, de asemenea şi opinii mai radicale. Pe de o
parte, cele care nu acceptă schimbarea în ansamblu a întregului
fenomen media, astfel interpretată pentru a‐i reduce din importanță:
,,Nu poate fi vorba nici de transformări, dacă înțelegem profesia prin
intermediul aspectelor şcolarizare sau acces”. Pe de alta, cele care
refuză, principial, echivalarea: ,,Un jurnalist, în sensul tradițional, nu se
va perverti nici în postac (persoană care postează informații online), nici
în blogger, ci va dispărea, iar dacă va face convertire, nu va mai avea
cum să se numească jurnalist, nici măcar new‐jurnalist, ci mai degrabă
profesor de IT cu acces la internet şi mult timp liber la dispoziție”.
Dacă este să intrăm în procesul de formare, de pregătire a
jurnalistului de new media sau a jurnalistului în general, în acest nou
context în care oricine poate deveni jurnalist este posibil ca unii dintre
noi să formulăm întrebări legate de necesitatea unei specializări
suplimentare în domeniu sau pur şi simplu a unei specializări de tip
studii universitare de media.

Credeți că pregătirea universitară a jurnaliştilor mai este
necesară în noul context media?

Din punctul meu de vedere, sunt surprinzătoare reacțiile

jurnaliştilor, a celor 16, care au răspuns negativ cu privire la necesitatea
pregătirii profesionale a jurnaliştilor. Înclin să cred că, în momentul
formulării acestui răspuns, au subînțeles o pregătire de bază deja
existentă în jurnalism, şi în acest caz, pentru new media se poate
adăuga doar o specializare, sau au considerat că cei care activează în
new media, având şi talent, ar deveni prea puternici pe piață în
condițiile unei specializări suplimentare.
Voi analiza, în cele ce urmează, doar justificările celor 31%,
respectiv 35% dintre cei chestionați, care au răspuns afirmativ cu ,,da,
este necesară” şi ,,da, este mai necesară în noul context”. Am
considerat importante răspunsurile la întrebarea deschisă: ,,Dacă a) şi
b), atunci cum credeți că poate contribui Facultatea de Jurnalism sau
Comunicare la specializarea noului tip de jurnalişti?”, pentru că, în acest
caz, cu precădere, opiniile jurnaliştilor cu experiență pot constitui un
sfat bun oferit celor care stabilesc curricula cursurilor respectivelor
facultăți.
Înainte de analiza propriu‐zisă a răspunsurilor, precizez faptul
că jurnaliştii clujeni intră în contact permanent cu absolvenții facultății
de jurnalism, fie în cadrul orelor de practică, fie după ce aceştia ajung să
colaboreze cu diferite instituții media, demarând o carieră în media.
Astfel, o mare parte dintre respondenți au făcut referire la
nevoia cursurilor de gramatică şi vocabular, a celor de etică jurnalistică
şi de cultură generală.
,,Dacă scrii pentru online, nu înseamnă că nu trebuie să ştii
redacta un material corect gramatical şi trebuie să te ştii informa din cel
puțin trei surse, dar trebuie şi să cunoşti Codul Deontologic al
jurnalistului”; ,,Ce poate face învățământul superior este să aşeze nişte
baze de cultură generală care sunt universal valabile indiferent de tipul
de presă”; ,,…pentru emiterea unui mesaj trebuie să ai cunoştințe de
redactare, trebuie să cunoşti deontologia jurnalistică”; ,,…poate
contribui prin predarea gramaticii, explicarea normelor de etică,
explicarea noțiunilor de bază din jurnalism, cum ar fi genurile
jurnalistice”; ,,…să se concentreze pe folosirea corectă a limbii române,
alegerea subiectelor, tratarea lor cu real obiectivism”; ,,Să‐i învețe să
scrie şi să vorbească corect”, sau: ,,…prin crearea unei culturi a eticii
profesionale, prin dobândirea de competențe sporite, prin formarea şi
sedimentarea unei baze teoretice profesionale.” Aşadar, se întrevede şi
posibilitatea adaptării regulilor de bază ale eticii la noile tendințe:
,,…prin prezentarea situației actuale şi prin educarea viitorilor jurnalişti,
mai ales cu privire la aspectul etic al meseriei”, sau ,,…prin transmiterea
de cunoştințe legate de new media şi de reguli deontologice necesare”.
Aşa cum era de aşteptat, din răspunsurile la întrebarea
anterioară, majoritatea jurnaliştilor clujeni participanți la studiu crede
cu tărie în necesitatea unei specializări noi, care să formeze jurnalistul
de new media sau să‐l adapteze pe cel tradițional, cu baze bine
sedimentate, într‐unul pregătit să facă față noilor presiuni şi tendințe în
domeniu.
Am să expun mai jos câteva dintre părerile exprimate în acest
sens.
,,Facultatea de Jurnalism poate contribui la pregătirea viitorilor
jurnaliști, acordând o atenție mai mare internetului şi riscurilor pe care
le presupune mediul virtual. Celor trei ramuri jurnalistice, presa scrisă,
audio şi video, li se adaugă astăzi cele care aparțin genului new media,
iar Facultatea de Jurnalism ar trebui să‐şi adapteze curricula în aşa fel
încât să ofere studenților oportunitatea specializării într‐o ramură a
new media”; ,,Cred că ar trebui updatate, înnoite, metodele de predare,
strategiile de comunicare şi de relaționare la noile media”; ,,…este
necesară o formare pro activă, practică, adaptată noilor reguli. Deci,
trebuie introduse noi specializări sau cursuri care să cuprindă şi online‐ul
ca parte a mass‐mediei”; ,,Jurnaliştii vor fi nevoiți să se familiarizeze în
continuare cu tehnicile jurnalistice tradiționale. Pe lângă asta,
Facultatea de Jurnalism i‐ar putea familiariza şi cu noile medii de
comunicare online şi cu modul de utilizare a acestui mediu în avantajul
jurnalistului”; ,,…prin introducerea unui curs dedicat noilor media, cum
se gestionează, ce e diferit față de celelalte, şi cursuri adaptate acestor
noi tehnici”; ,,Ar trebui să îi învețe pe studenți că rețelele sociale,
Twitter şi Facebook, de exemplu, nu înseamnă presă, că bloggerul nu e
gazetar şi să îi pregătească să devină ziarişti, nu postaci, prin
prezentarea unor tehnici de documentare şi folosirea new media
pentru materialele pe care le produc jurnaliştii.”
O parte din experiența activității de jurnalist trebuie dobândită
încă din timpul facultății în contextul dezvoltării domeniului media, al
diversificării lui: ,,…ar trebui găsiți pentru predare specialişti în acest
domeniu care să susțină cursurile”; ,,…interacțiunea cu practicienii din
domeniu, pe lângă ce se învață la facultate, invitarea la cursuri a celor
care pricep despre ce este vorba în new media”, sau ,,…o înnoire
continuă a programei de învățământ, care trebuie corelată cu realitatea
din industria media şi cu cea de pe teren”.
Încă de la începutul acestui studiu am identificat şi opinii,
puține ca număr, mai tradiționaliste, conservatoare chiar. Pentru o
analiză completă se cuvine a le prezenta şi pe acestea: ,,Regulile de
bază ale actului de comunicare sunt aceleaşi de mii de ani. Facultatea te
ajută să înveți mai repede, să‐ți ordonezi informațiile, să îți însuşeşti un
sistem de valori. Pe baza acestora, fiecare jurnalist se poate specializa
pe ce fel de comunicare doreşte”; ,,…jurnalistul ar trebui să rămână la
valorile jurnalismului tradițional, folosind calculatorul ca mijloc de
informare nu ca scop în sine”, sau: ,,…trebuie ca facultatea să educe
studenții să învețe să facă jurnalism, să viziteze biblioteci şi să consulte
cărți în procesul lor de pregătire, nu numai să prindă tainele meseriei
din zbor, de pe teren, sau de pe Facebook.”
Au fost enunțate şi păreri foarte critice, pe care mi s‐ar părea
nedrept să nu le expun: ,,…nu cred că Facultatea de Jurnalism poate
forma un nou tip de jurnalist, pentru că nu poate crea nici măcar unul de
tip vechi”; ,,Facultatea nu e necesară pentru jurnalişti, new media este”;
sau: ,,…facultatea poate contribui prin schimbarea garniturii de
profesori şi înlocuirea acestora cu cadre didactice care să fi scris măcar o
ştire în viața lor”.
Am lăsat la final o ultimă opinie pentru a face trecerea spre
următoarele răspunsuri: ,,…prin new media se face o presă mai curată,
neinfluențată de factorii economici, de exemplu: freelancing‐ul”.
Consider că afirmația nu este şi nici nu reprezintă una dintre cele mai
fericite formulări. În primul rând, pentru că new media nu este o formă
idealistă de jurnalism, iar freelancing‐ul este o meserie, la fel ca oricare
alta, practicată în vederea obținerii de profit.
39 dintre respondenți, reprezentând un procent de 80%, văd în
new media o oportunitate pentru creşterea veniturilor în profesia de
jurnalist. Din cunoştințele pe care le dețin şi din rezultatele prezentei
cercetări, new media poate fi o sursă importantă de venituri pentru
bloggeri, de exemplu.

Poate constitui new media o oportunitate pentru creşterea
veniturilor în profesia de jurnalist?

Secțiunea C, a treia a chestionarului care stă la baza prezentei
cercetări, se referă cu precădere la fenomenul pe care îl reprezintă
bloggingul privit prin perspectiva jurnaliştilor profesionişti cu
experiență în mass‐media clujeană. Am ales să aflu părerea lor despre
acest segment intrat în câmpul media sub forma falşilor jurnalişti care
emit judecăți personale şi care, aparent, nu sunt o concurență serioasă
pentru practicanții din mass‐media clujeană, şi nu numai.
Aşadar, la solicitarea de a încadra bloggingul în new media, ca
parte reprezentativă, majoritatea respondenților au bifat ,,parțial” şi
doar 19 au răspuns „da”. Chiar dacă sunt puțini la număr cei rămaşi în
afara acestor răspunsuri, sunt cel puțin şapte jurnalişti clujeni pentru
care bloggingul nu este semnificativ pentru new media.

Bloggingul este reprezentativ pentru new media?

Din analiza următoarelor răspunsuri, se conturează treptat,
întreaga percepție a jurnaliştilor clujeni cu privire la blogging. Am
solicitat participanților la studiu să precizeze trei caracteristici, în
ordinea importanței pe care o reprezintă din punctul lor de vedere. 33
dintre respondenți au indicat ca primă mențiune ,,opinia personală”, 18
dintre ei cea de ,,creator de opinie”. S‐a acreditat, astfel, recunoaşterea
influenței pe care aceşti aşa‐zişi jurnalişti o au asupra publicului de
media din moment ce lupta între blogger şi jurnalistul tradițional,
parțial adaptat la noile tendințe, se dă în acelaşi câmp de audiență. De
abia la a treia opțiune apare ideea de câştig financiar şi de informare.
Cei mai mulți dintre jurnaliştii care au răspuns la această întrebare, 9,
cred sau recunosc bloggingul ca sursă de venit. Pentru 6 dintre
respondenți, mențiunea a treia a fost: ,,site de publicitate”, iar alți 6,
probabil dintre cei cu experiență în online, au specificat că blogul poate
fi şi sursă de informare. Unul dintre participanții la studiu s‐au referit la
blogging ca activitate specifică jurnalismului de duzină. Cât este de
importantă sau sigură această sursă rămâne de cercetat într‐un alt
capitol.

Care este aspectul principal care defineşte bloggingul?
Mențiunea 1


Mențiunea 2

Mențiunea 3

Aşa cum new media nu este percepută ca o amenințare pentru
majoritatea jurnaliştilor clujeni, cel puțin deocamdată, nici bloggingul
sau site‐urile individuale nu reprezintă un pericol pentru presa
tradițională. 43 din 49 de jurnalişti au dat un astfel de răspuns.

Blogurile şi site‐urile individuale, parte a social media,
reprezintă o amenințare pentru presa tradițională?

Dintre cei 6 respondenți care văd bloggingul sau site‐urile
individuale ca o amenințare la jurnalismul tradițional, 5 au oferit şi
justificări pentru afirmația lor:
,,Inevitabilul se va produce oricum. Tehnologia ne forțează să
ținem pasul. Pe viitor am senzația că vor rămâne doar câteva ziare,
din păcate cele mai multe de scandal. Nevoia tot mai mare a
cititorului de a afla în timp real informația va determina cu siguranță
patronii de ziare să renunțe la edițiile tipărite”; ,,Blogul fură publicul”;
,,Orice sursă gratuită de informare pentru publicul larg reprezintă o
amenințare pentru presa tradițională”; ,,…pot deveni o sursă
constantă de informare, dacă nu sunt susținute bine, mai ales pentru
cei care refuză să participe la consumul de haos mediatic pe care îl
produce media, în special televiziunile”; ,,…schimbă preferințele
publicului, sursă de ştiri”.
Dacă anterior cei mai mulți dintre participanții la studiu au
răspuns că bloggingul ca fenomen este doar parțial reprezentativ
pentru new media, majoritatea, 59%, reprezentând 29 dintre
respondenți, consideră că există reguli pe care trebuie să le
îndeplinească un blog sau un site personal pentru a putea spune că
aparțin noului fenomen media, dar acestea vor fi analizate într‐un alt
capitol al acestei lucrări.
37%, adică alți 18 respondenți, au afirmat că nu este necesară
respectarea unor criterii şi că simpla lor existență le include în new
media. Numărul celor care au dat astfel de răspunsuri mi se parte
îngrijorător de mare, mai ales pentru că el ascunde o oarecare doză de
superficialitate în analiza fenomenului new media şi raportarea la
acesta. Fac afirmația în condițiile în care eu însămi consider că un
blogger trebuie să respecte anumite standarde impuse cel puțin de
bunul simț, luând în considerare masa mare de public în care este
distribuit şi apoi alte reguli deontologice minime pentru a se impune pe
piața media. În aceste condiții, jurnaliştii tradiționali, care se află chiar ei
într‐un proces de transformare, ar trebui să fie puțin mai critici, ba chiar
să impună astfel de reguli.

Există anumite criterii pe care trebuie să le îndeplinească un
blog sau un site individual pentru a fi inclus în categoria new media?

Care dintre următoarele criterii sunt relevante pentru
includerea unui blog sau un site personal în new media?

O ultimă diagramă include o argumentare a celor 29 de

jurnalişti care au răspuns ,,da” la penultima întrebare. Astfel, printre
cele mai relevante criterii de includere a unui blog în new media se
numără: autenticitatea informației, ritmicitatea publicării acesteia sau,
mai corect spus, întreținerea site‐ului, nivelul de informație pe care îl
conține şi numărul vizitatorilor, al cititorilor care îi asigură notorietate
autorului. Printre cele mai puțin relevante, jurnaliştii au enumerat, în
ordinea răspunsurilor: aprecierea cititorilor, criteriile tehnice şi
loialitatea față de domeniu. Acest ultim aspect atrage un anumit
segment de public pe care trebuie să‐l păstrezi cu informații
actualizate: blog culinar, de turism, politic, artă sau poezie, aparent o
avalanşă de mediocrități.
În opinia mea, ca să fii vizibil în online, să fii reprezentativ
pentru new media, la fel ca în media tradițională, ai nevoie de public,
aşadar contează cu precădere numărul de vizitatori pe care îi ții
aproape cu informație utilă şi proaspătă din domeniul de care sunt
interesați. Tot în funcție de numărul vizitatorilor un blogger îşi poate
valorifica munca stabilind valoarea publicității pe care o postează pe
site.
În concluzie, rolul jurnalistului a suferit multe schimbări
semnificative într‐o perioadă scurtă de timp. Rolului de jurnalist
profesionist îi sunt adăugate noi valențe, iar vechile deprinderi îşi pierd
din importanță. Specializările jurnalistului pe domenii sau pe genuri
jurnalistice sunt caracteristici ale jurnalismului profesionist care sunt
înlocuite treptat de altele, determinate de viteza de transmitere a
informației, cum ar fi dorința de a acoperi toate evenimentele, în
ordinea în care acestea apar, nevoia de deprindere a noilor abilități de
lucru impuse de new media şi de disponibilitatea jurnalistului care
trebuie să rămână în contact continuu cu realitatea şi să transmită la
timp noutățile.
Majoritatea cercetărilor din domeniul jurnalismului online au,
cu precădere, concluzii referitoare la construcția şi postarea ştirilor tip
new media. Odată cu evoluția comunicării de masă în mediul virtual se
dezvoltă, aşadar, o serie întreagă de genuri noi, o multitudine de stiluri
de exprimare a meseriei, care contribuie la redimensionarea esenței

jurnalismului.
În opinia mea, new media va urma acelaşi curs cu cel al mediei
tradiționale, adică ştirile, chiar dacă aparent sunt mai importante acum,
în timp vor pierde din audiență în favoarea materialelor informative cu
greutate din cele mai importante genuri jurnalistice: reportaj şi interviu.
În aceste două tipuri de construcții informative, jurnalistul poate
demonstra calități profesionale de excepție, iar publicul poate avea
astfel prilejul să consume produse mediatice de calitate. Site‐ul de
monitorizare a traficului trafic.ro relevă exact acest fapt creşterea
interesului cititorilor pentru articolele de calitate197.
Viteza de reacție la un eveniment şi nevoia de informații noi
i‐au obligat pe jurnalişti să facă rabat la calitatea limbajului,
nemaiavând timp să caute sinonime sau cuvinte noi, şi la calitatea
informației, fiind obligați, uneori, să treacă peste etapa de
documentare şi verificare. Aceste concesii conduc, fără îndoială, la
tabloidizarea presei.
În noul context, cele două genuri de top trebuie să se adapteze
noilor forme de tehnologie a comunicațiilor, de exprimare a
mass‐media în mediul virtual.
Aceasta este cea mai mare provocare cu care se confruntă
jurnalismul în prezent.
Adaptarea publicațiilor şi trusturilor media la nou a rămas
singura lor opțiune. Tot mai multe astfel de publicații, editate în şi
pentru online, folosesc pentru a‐şi creşte vizibilitatea şi numărul de
cititori secțiuni dedicate loisirului ca: mondenități, călătorii, ştiri de
ultimă oră etc., reuşind să îmbine într‐o oarecare măsură jurnalismul
online, tradițional şi cel de loisir, tipuri care până nu demult erau
împărțite pe categorii198.
197
Descoperă.ro, în http://www.trafic.ro/statistici/www.descopera.org, (9 septem‐
brie 2013).
198
Steen Steensen, The shaping of an online feature journalist, Journalism, Sage,
Oslo University College, Norvegia, 16 septembrie, 2009, Vol. 10, nr. 5, pp. 702‐718,
doi: 10.1177/1464884909106540.
Ca parte a concluziei voi încheia acest capitol enunțând câțiva
factori care au influențat şi continuă să influențeze jurnalismul
tradițional în era new media.
Este vorba, aşadar, despre: tehnologia multimedia, care a
convertit procesul de producție şi distribuție media de la micro la
macro; competiția existentă pe piața internațională a ştirilor; condițiile
economice mai drastice de supraviețuire pe o piață tradițională cu o
audiență în scădere; apariția altor profesii înrudite sau asemănătoare cu
cele ale jurnalistului (editor de online, blogger etc.); noile reguli pentru
libertatea de exprimare cuantificată la alți parametri în online, lipsa unei
linii de demarcație între media sau spațiul privat şi media sau spațiul
public; presiunea continuă asupra conceptului de drepturi de autor sau
proprietate intelectuală în privința postărilor din online; modificările
aduse la codul etic şi la standardele jurnalistice, dar şi despre apariția
noilor stiluri şi genuri.

Capitolul 5
Bloggingul în contextul
comunitar clujean

Bloggingul în contextul comunitar clujean prezintă o
analiză a pieţei locale şi regionale a blogurilor. Astfel, în cadrul
unui focus-group, au fost identificate caracteristicile activităţii
acestor persoane care activează în spaţiul new media.
Printr-o atitudine dinamică şi prin spiritul de frondă,
bloggerii captivează o mare parte din publicul media, şi nu
neapărat pe cea mai avizată sau cu pretenţii legate de
calitatea mesajului. După o lungă perioadă de cristalizare a
normelor din blogosferă, în acest moment se poate vorbi
despre o sedimentare care permite conturarea unui set de
norme necesare pentru supravieţuirea în acest tip de
comunitate, dar şi pentru atragerea continuă a publicului.
Bloggerii se confruntă în permanenţă cu necesitatea
de a răspunde în timp util unor aşteptări ale audienţei,
neglijând multe dintre normele lingvistice şi deontologice
jurnalistice, cu toate că operează în acelaşi mediu cu jurnaliştii
profesionişti. Bloggerii nu au pretenţia de a se numi jurnalişti,
ba, mai mult, majoritatea nu îşi doreşte să fie confundată cu
acest segment.
Ultimul capitol al cărţii răspunde la o serie de întrebări,
printre care şi în ce măsură bloggingul poate fi numit profesie
atâta timp cât generează venituri semnificative, dar nu
necesită specializare. În acelaşi timp, stabileşte un set de
reguli care trebuie respectate pentru buna funcţionare a
relaţiei dintre autor şi cititori.
În unele cazuri, bloggingul este privit ca fiind un
mediu de postat informaţii folosit şi de către jurnalişti care
fie activează în acest loc în paralel cu activitatea din presă,
fie s-au refugiat aici după ce şi-au încheiat contractele din
presă şi au devenit free-lanceri.
Bloggingul este o formă de media alternativă şi în

acelaşi timp o alternativă tentantă pentru cei care sunt dispuşi
să investească în publicitatea online la preţuri mici.
Bloggerii sunt conectaţi la comunitatea căreia i se
adresează mult mai puternic comparativ cu un angajat în
media. Mesajele pe blog sunt mai personale, bloggerii nefiind
obligaţi, prin statut (care lipseşte momentan), să comunice
obiectiv mesajul, aşa cum li se cere profesioniştilor din presă.
Relaţia blogului cu comunitatea este mai strânsă şi presupune
mai multe interacţiuni decât în cazul jurnaliştilor şi a publicului
acestora, însă, în acelaşi timp, dependenţa bloggerului de
cititorii săi este vitală.
Totuși, este necesar ca practicanţii acestui tip de media
să găsească o soluţie pentru a evolua şi a impune valori prin
crearea unui sistem axiologic propriu care să fixeze limite de
abordare a subiectelor precum şi un cod al limbajului. Şi pentru
că aceste site-uri sunt spaţii pentru un mod liber de exprimare,
mulţi consideră bloggingul o formă de haiducie mediatică, aşa
că, în viitor, şi acesta, ca şi celelalte mişcări de gen, va
dispărea.

U nul dintre cele mai importante sisteme de comunicare pe care îl
oferă Web 2.0 este blogul. Acesta câştigă pe zi ce trece tot mai
mulți adepți dintre internauții din toată lumea. Termenul de blog este,
de fapt, o prescurtare de la Weblogs14, care a apărut la sfârşitul anilor
’90.
Dacă începuturile bloggingului, înțeles ca fiind o acțiune clară
şi constantă de construcție a unui sistem de comunicare personal sau
de grup prin postări repetate pe o anumită temă sau cu un fir roşu
clar, pe o platformă specifică, au fost relativ timide, în ultimul deceniu
a fost înregistrată o explozie a blogurilor cu profiluri diferite. Astfel,
dacă în luna martie a anului 2008, potrivit unui studiu realizat de
compania de monitorizare a Web‐ului Technorati, numărul blogurilor
depăşise cifra de 112,8 milioane199, peste doar trei ani, în 2011,
motorul de căutare al blogurilor BlogPulse raporta aproape 151 de
199
Technorati, Web statistics, în http://www.technorati.com/about, (iulie 2013).
milioane de astfel de sisteme, fără ca numărul să le includă pe cele
chinezeşti, al căror număr se ridica, în acelaşi an, la aproximativ 73 de
milioane200.
BlogPulse este un motor de căutare şi un sistem analitic
pentru bloguri. Prin accesarea lui poți obține informații privind
activitatea zilnică de pe diferite bloguri, dar poți identifica şi anumite
bloguri care se află în baza de date. De asemenea, bloggerii îşi pot
indexa cu ajutorul BlogPulse conținutul postării lor şi pot urmări
competiția cu alți bloggeri.
Evident, unele bloguri, nu puține la număr, reprezintă mai
mult decât simple jurnale personale sau de călătorii; multe dintre ele
oferă polemici pe diferite teme sau materiale ale unor jurnalişti
profesionişti sau experți în diferite domenii. Mai mult, în acest
moment există bloguri pe care sunt publicate articole scrise de
specialişti din anumite domenii, cu abonați care plătesc pentru a
obține informații de calitate, foarte credibile. Evident, blogurile,
podcast‐ul, site‐urile Web, toate oferă vehicule de distribuire a
mesajelor către o mulțime de segmente de public.
Cele mai importante două avantaje ale blogurilor, care le
asigură într‐o oarecare măsură şi succesul, sunt simplitatea şi costul
mic de întreținere. Dacă, inițial, la apariția primelor sisteme Web,
simpla creare a unei pagini presupunea cunoştințe de programare în
HTML sau XML, crearea şi gestionarea unui blog nu cere cunoştințe
de HTML sau alt tip de programare, iar softul de blogging poate fi
găsit pe internet, nu presupune costuri de instalare sau
administrare/găzduire şi oferă îndrumare celor care doresc să îl
folosească. Practic, oricine vrea îşi poate crea un blog, fără a
întâmpina bariere tehnologice sau de costuri.
200
Mary Garden, Defining blog: A fool's errand or a necessary undertaking,
Journalism: theory, practice & criticism, Sage, 20 septembrie 2011, p. 1, doi:
10.1177/1464884911421700, în http://jou.sagepub.com/content/early/2011/09/14/
1464884911421700, (iulie 2013).
Termeni ca ,,blogger”, ,,blogging” sau ,,blog” sunt universali,
conceptualizarea şi modul de folosire a lor rămânând oarecum
ambigue.
Bloggingul, însă, a devenit treptat mai puțin clar şi mai
complicat, din cauza creşterii numărului de servicii online care oferă
conținut „gata generat” şi apariției aplicațiilor Web 2.0 de tipul
Twitter sau Google+, care au devenit o necesitate pentru promovarea
blogurilor.
Deşi părerile bloggerilor sunt de cele mai multe ori diferite,
când vine vorba despre blogging, există un consens cu privire la
formatul acestui tip de site. Blogul este, aşadar, în opinia lor, un site
sau o pagină web care foloseşte o anumită platformă şi un soft
specific, Word Press, care simplifică aşa‐zisul proces al creației.
Platforma oferă o interfață tip pentru publicarea în mediul online care
le permite bloggerilor să nu mai dețină cunoştințe avansate de
tehnică pentru a practica această activitate201.
Blogurile au apărut ca o necesitate a participării cetățenilor la
actul jurnalistic de informare, ca o platformă pentru jurnalismul
comunitar202. Chiar dacă majoritatea blogurilor sunt personale şi
exprimă sentimentele şi experiența autorului, există şi bloguri care
stabilesc o legătură cu evenimente curente, care se poziționează în
actualitate, în sens jurnalistic, şi care „trăiesc” în paralel cu media
tradițională. Mai mult, există jurnalişti care au creat modele de bloguri
de acest tip şi, din acest motiv, blogurile au fost chiar definite ca fiind
un ,,nou gen jurnalistic” 203.
Nu există doar bloguri individuale, ci şi unele construite sau
susținute de universități cu renume, instituții guvernamentale din
201
Meg Hourihan, What we do when we blog, O’Reilly Web Dev Center, 13 iunie
2002, în http://oreilly.com/pub/a/javascript/2002/06/13/megnut.html (iulie 2013).
202
Shayne Bowman, Chris Willis, We Media: How Audiences Are Shaping the Future
of News and Information, Editat de J.D. Lasica, The Media Centre at The American
Press Institute, iulie 2003, în www.hypergene.net/wemedia, (iulie 2013).
203
Frederic Filloux, Blogging, a new journalistic genre? Monday Note. Media, Tech,
Business Models, 5 Ianuarie 2009, în www.mondaynote.com/2009/01/05/blogging‐
a‐new‐journalistic‐genre/, (iulie 2013).
întreaga lume, de companii şi corporații, de specialişti sau experți în

diferite domenii (blogul companiei Samsung204). De exemplu, în 2005,
conducerea companiei Sony a redirecționat o parte din bugetul
pentru publicitate către două bloguri specializate în electrocasnice şi
tehnologie: LifeHacker şi Gizmodo205, ceea ce a dovedit faptul că
bloggingul a devenit foarte rapid unul dintre cele mai folosite mijloace
de exprimare şi de informare.

5.1. Blogul ca parte a new media

Blogurile, ca parte a new media, sunt de cele mai multe ori
interactive. Ele pot avea audiență foarte restrânsă sau foarte
numeroasă, în funcție de mai multe elemente pe care trebuie să le
respecte autorii. Ele pot exista independent în spațiul cibernetic sau pot
fi legate de alte site‐uri care oferă informații de profil sau de interes
într‐un anumit domeniu.
Sursele articolelor unui blogger pot fi necunoscute sau
neprecizate, articole sau subiecte preluate din media, jurnalişti sau
persoane care pretind a fi jurnalişti, specialişti sau oameni de ştiință.
Practic, autorul unui material destinat unei asemenea platforme de
găzduire are libertate totală în ceea ce priveşte alegerea şi selectarea
surselor. Mai mult, acesta poate renunța la surse şi să se bazeze doar pe
informațiile pe care le deține la un moment dat, dacă acest lucru i se
pare oportun. Lipsa citării surselor în cadrul unui text care, din punct de
vedere jurnalistic, ar necesita acest fapt, nu poate fi considerată o
practică de mass‐media profesionistă, dar asupra acestui aspect voi
reveni în rândurile următoare.
Valoarea unui blog poate fi apreciată în funcție de cotațiile pe
care acesta le are pe internet, de numărul lunar de vizitatori sau de
abonați, de linkurile care duc către el, iar aceste informații pot fi
204
Blogul companiei Samsung, în http://club.samsungmobile.ro/blog/, (iulie 2013).
205
Jim Macnamara, Jim Macnamara’s Public Relations Handbook, 5‐th Edition,
Archipelago Press, Sydney, 2005, în http://amecorg.com/wp‐content/uploads/
2011/10/PR‐Metrics‐Paper.pdf, (aprilie 2008), pp. 243‐312.
analizate pentru a obține date care să releve impactul pe care îl are ca
parte a new media asupra publicului, dar şi pentru evaluarea nevoii de
interactivitate cu audiența.
Jim Macnamara, cercetător în domeniul media şi comunicare,
autor al 11 cărți în domeniu, a analizat ani la rând fenomenul
bloggingului. El susține că potențialul impact asupra publicului, dar şi
credibilitatea unui site sau a unui blog pot fi evaluate cu ajutorul
link‐urilor care conduc către respectivul blog sau site. Acestea sunt şi
variabilele care pot oferi tabloul complet cu părerea membrilor
audienței, a reprezentanților diferitelor organizații despre publicația
respectivă206.

5.1.1. Tipurile de bloggeri

Un blogger nu activează totdeauna conform unor reguli, mai
ales a celor care se aplică în domeniul mass‐media tradițională, şi, de
aceea, în multe situații, opinia unui blogger cu privire la un produs sau
serviciu, exprimată într‐un mod foarte direct şi critic pe un site cu
multe vizualizări, poate produce efecte mai grave în rândul
consumatorilor decât un articol publicat în presă într‐un limbaj
decent, scris după normele unui cod deontologic. În opinia mea,
problemele de acest gen apar, mai ales, din cauza lipsei unui cadru
legal care să stabilească anumite limite în mediul online, cu precădere
privitoare la exprimarea opiniilor.
Blogosfera, mediul de publicare al blogurilor, este într‐o
continuă schimbare şi evoluție. Unele dintre cele mai complexe
informații despre evoluția blogurilor, un fenomen care a explodat
începând cu 2004, sunt publicate pe site‐ul oficial al Technorati.
Conform datelor apărute în 2011, bloggerii petrec tot mai mult timp
publicând sau actualizându‐şi site‐urile tot mai frecvent. De la
conversațiile cu prietenii, prezente pe mai multe bloguri în 2010,
206
Jim Macnamara, New media: How Web 2.0 is Changing the World, Archipelago
Press, Sydney, 2007, în http://www.archipelagopress.com/images/ ResearchPapers/
New%20Media%20‐%20Web%202.0%20Paper.pdf, (aprilie 2008), p. 10.
temele abordate s‐au modificat treptat şi s‐au specializat, iar în 2011
existau, conform raportului Technorati, 68% bloguri cu tematică
definită207.
În acelaşi raport, publicat în 2011, editorii site‐ului au împărțit,
în urma unui studiu realizat în perioada 13 septembrie‐4 octombrie
2011 în rândul a 4.114 bloggeri din întreaga lume, blogurile şi pe cei care
le scriu în cinci mari categorii: bloggerul de hobby, bloggerul
profesionist cu activitate continuă sau doar de câteva ore pe zi,
bloggerul corporatist şi cel antreprenorial208.
1. Potrivit studiului, bloggerii care scriu doar de plăcere,
bloggerii de hobby, reprezintă 60% dintre respondenți. Acelaşi procent
dintre participanții la studiu a recunoscut că petrece mai puțin de trei
ore pe săptămână cu această activitate. Ei scriu doar pentru
divertisment, îşi prezintă concepțiile (jumătate dintre ei) şi nu au
raportat niciun venit din această activitate. Jumătate dintre bloggerii
care se încadrează în această categorie răspunde comentariilor
cititorilor. Succesul lor este reprezentat în proporție de 61% de
satisfacția personală.
2. şi 3. Bloggerii profesionişti, care văd site‐ul lor ca pe un loc de
muncă în care îşi petrec timpul cu program normal sau redus de lucru,
reprezintă 185 din totalul de peste 4.000 de bloggeri participanți la
studiu. Aceştia sunt utilizatori independenți care prestează o astfel de
activitate pentru a‐şi suplimenta veniturile personale sau pe cele ale
familiei. Din acest grup de bloggeri fac parte cei care îşi exprimă opinia
personală sau vorbesc despre tehnologie.
4. 8% din reprezentanții blogosferei, conform studiului publicat
de Technorati, sunt bloggeri corporatişti. Ei au ca sarcină de serviciu
activitatea prestată pe blog, care este dedicat companiei la care sunt
angajați. Temele preferate sunt, în aceste situații, tehnologia şi
domeniul de business. În timp ce 61% dintre ei caută recunoaştere
profesională prin intermediul blogului, 52% urmăresc atragerea de
207
Technorati, Web statistics, în http://technorati.com/blogs/directory/ (iunie 2013).
208
Technorati, Web statistics, în http://technorati.com/social‐media/article/state‐
of‐the‐blogosphere‐2011‐introduction/page‐1/ (iunie 2013).
clienți noi, iar 70% publică diverse analize şi expertize de profil pentru
informarea potențialilor clienți. Succesul, în aceste cazuri, se măsoară
prin numărul de vizitatori. Blogul de corporație este în continuă
dezvoltare, deoarece organizațiile caută instrumente noi pentru a
comunica direct cu publicul lor țintă, fără intermedierea media care ar
putea genera costuri suplimentare.
5. Antreprenorii sunt acei bloggeri care activează online pentru
propria companie sau organizație şi reprezintă 13% dintre respondenții
participanți la studiu. Temele sunt reprezentate în principal de
domeniul industrial în care lucrează (84%), business (46%), iar 40%
dintre bloggerii chestionați scriu despre tehnologie. În activitatea lor
urmăresc scopuri asemănătoare bloggerilor corporatişti: pentru a
publica diverse expertize, pentru recunoaştere profesională şi pentru
atragerea de clienți în favoarea propriei afaceri.
Conform bazei de date deținută de Technorati, un număr mic
de bloggeri, raportat la întreaga blogosferă, postează zilnic sau chiar o
dată pe săptămână, cu toate că un blogger activ este cu siguranță unul
recompensat. În topul bloggerilor din lume, realizat de Technorati,
media postărilor primilor 100 este mai mare de 36 de ori decât a unui
blogger cu o activitate medie. Aceeaşi bază de date arată că în 92%
dintre 100 cele mai bune bloguri sunt folosite etichetări (tags) ca
strategie pentru atragerea audienței209.
Blogurile sunt tipuri interactive de media. Ele conțin, în multe
situații, mesaje ale gazdei, comentarii ale vizitatorilor şi discuții
interactive pe baza unor anumite teme care sunt fie de interes general
(scumpirea combustibililor), fie tratează problema unei comunități mici
de cetățeni (lipsa unei farmacii cu program non‐stop într‐un anumit
cartier). Este evident că popularitatea câştigată de acest domeniu, al
new media, a contribuit la inițierea mai multor cercetări care sunt şi au
fost conduse şi pe domeniile specifice acoperite de activitatea
bloggerilor (politic, economic, IT, culinar etc.) şi care analizează rutina
209
of‐the‐blogosphere‐2011‐part3/, (iunie 2013).
unui blogger, credibilitatea, percepția publicului referitor la acest

fenomen etc.
Un studiu realizat în 2006 de Bivings Group demonstrează că 80
din 100 de ziare de top din Statele Unite ale Americii aveau angajat cel
puțin câte un reporter care să întrețină blogurile respectivelor publicații.
„Un blog bun, susține Briggs, este cel pe care se poartă discuții libere cu
cititorul, iar acestea trebuie să fie o facilitate oferită de orice blogger,
pentru că, dacă sistemul de comunicare funcționează şi publicul este
antrenat în dezbateri, toate părțile implicate au de câştigat: autorul,
compania, dacă este cazul şi publicul. Revenind la studiu, dintre cele
100 de bloguri menționate, 67 ofereau posibilitatea de a lăsa
comentarii”210.
Între cercetătorii din domeniul blogurilor există controverse cu
privire la încadrarea acestora în categoria mediilor, punându‐se adesea
întrebarea dacă blogul reprezintă un medium sau un submediu al
web‐ului sau reprezintă un gen al acestuia? Au existat, în rândul primilor
bloggeri, persoane care au afirmat că blogurile sunt un fenomen digital
nou, fără antecedente nondigitale211. Pe de altă parte, există cercetători
care consideră că noutatea din domeniul comunicării şi al limbajului
online ar putea fi supraevaluată şi că blogurile au predecesorii lor, care
se regăsesc în jurnalele scrise de mână sau scrisorile către editori, fiind
astfel hibrizi ai unor genuri existente, unicitatea constând doar în
capacitatea lor de adaptare la diferite tipuri de surse şi tehnologii de
comunicare212. În aceeaşi lucrare, autorii au prezis faptul că folosirea
blogurilor va putea fi diversificată la un asemenea nivel încât acestea să
primească un format socio‐tehnic, un suport care să permită mai multe
210
Mark Briggs, Journalism 2.0, How to Survive and Thrive, A digital Literacy Guide
for the Information Age, Prefață Phil Meyer, Editor Jan Schaffer, The Institute for
Interactive Journalism, Knight Foundation, Maryland, 2007, p. 52.
211
Rebecca Blood, The Weblog Handbook: Practical Advice on Creating and
Maintaining your Blog, Perseus Publishing, Cambridge, 2002, pp. 114‐118.
212
Susan Herring; Lois Ann Scheidt; Sabrina Bonus, Elijah Wright, Bridging the gap:
A genre analysis of weblogs, Hawaii International Conference on System Sciences,
Ediția a 37‐a, Los Alamitos, 2004, în http://www.computer.org/csdl/proceedings/
hicss/2004/2056/04/205640101b.pdf, (iulie 2013).
tipuri de format şi o utilizare mai amplă sau chiar să reprezinte o
comunitate.
Conform altor definiții, un medium este un canal sau un mijloc
de comunicare, informare sau divertisment213, iar blogurile pun la
dispoziție o platformă pe care se pot publica link‐uri, poveşti personale,
ştiri sau fotografii. Diversitatea genurilor publicate pe astfel de site‐uri
este una foarte mare: de la jurnale personale, la cercetări şi analize
tehnice214.

5.1.2. Bloggerii şi media tradiţională

Conform observațiilor publicate pe site‐ul Technorati, între
mass‐media tradițională şi blogging există o „suprapunere”, atât ca
specializare a indivizilor care activează în cele două domenii, cât şi ca
audiență. Raportul Technorati din 2011 arată că aproape o treime din
bloggeri au lucrat într‐o instituție media tradițională, fie publicând
într‐o revistă lunară (41%), fie ca bloggeri corporatişti sau profesionişti,
cu program de lucru normat ca fiind întreg. De asemenea, studiul arată
că 55% din bloggerii chestionați au prestat acest tip de activitate în
media tradițională.
Dintre cei care au lucrat în mass‐media, 24% şi‐au păstrat
locurile de muncă şi, în paralel, se ocupă de întreținerea blogului215.
Studiile indică de asemenea faptul că jurnaliştii tind, din ce în ce mai
mult, să posteze pe blogurile proprii pentru a scăpa de presiunea
editorilor sau a responsabilităților de la locul de muncă.
În România, pe primele 10 locuri în topul blogurilor cu cel mai
mare trafic în săptămâna 24‐30 iunie 2013, se situează, cu precădere,
213
Enciclopedia Merriam‐Webster, în www.merriam‐webster.com/
dictionary/medium, (iulie 2013).
214
Angela Meyer, Embracing the medium: What makes a successful cultural blog?
Literary Minded, Crikey, 12 iunie 2009, în blogs.crikey.com.au/literaryminded/2009/
06/12/embracing‐the‐medium‐what‐makes‐a‐successful‐cultural‐blog/, (iulie 2013).
215
of‐the‐blogosphere‐2011‐part1/page‐2/#tradmedia, (iunie 2013).
şase bloguri culinare216. Dacă pe primele trei locuri ale clasamentului se
situează bloguri cu tematică gastronomică, pe locul al patrulea se află
blogul lui Călin Tolontan, jurnalist la GSP, care publică nu doar articole
sportive, ci abordează şi subiecte din alte domenii (învățământ sau
politică). Blogul este unul foarte activ, acesta publicând chiar şi două
articole pe zi, uneori. Publicitatea este limitată, nu deranjează ca
poziționare pe pagină sau ca diversitate de culori. O arhivă bine
structurată a articolelor sale publicate de‐a lungul anilor (începând din
august 2006) oferă, cum era firesc, posibilitatea de interactivitate cu
cititorul şi conține linkuri către alte bloguri sau site‐uri ale trustului
media la care lucrează autorul, postate în dreapta primei pagini, ca
recomandări, într‐o coloană denumită Citesc217.
Dacă este să aplicăm în acest caz, Tolo.ro, o parte din regulile
de scriere pe blog enunțate de Timothy Garrand cu privire la tonul
folosit de autor şi alte câteva aspecte, putem observa că, în blogul de
top 4 din România, jurnalistul îşi exprimă foarte direct opiniile cu privire
la temele dezbătute, uneori polemic, alteori cu ,,răutate” chiar.
Pe blogul lui Cătălin Tolontan cititorul primeşte informații
despre evenimente actuale, de interes general (notele obținute de
elevii claselor a 8‐a la testele naționale) şi din lumea fotbalului (cu
precădere).
În opinia lui Garrand, un blog bun, în ceea ce priveşte stilul,
conține articole cu titluri clare, simple şi descriptive, iar propozițiile din
conținut sunt scurte, enunțiative, care sugerează imediat conținutul218.
În cazul lui Tolontan, regulile sunt respectate cu strictețe, însă sunt
sigură că modul de a scrie astfel de articole l‐a dobândit în urma
experienței jurnalistice, de unde deduc că bloggingul pentru un
216
Top site‐uri bloguri, Trafic, în http://www.trafic.ro/vizitatori/top‐site‐uri‐
bloguri/saptamana, (3 iunie 2013).
217
Blog Cătălin Tolontan, în www.tolo.ro, (3 iunie 2013).
218
Timothy Garrand, Writing for Multimedia and Web, A Practical Guide to Content
Developement for Interactive Media, Ediția a III‐a, Prefață de Michael Huntsberger,
Ken Loge şi Gregg Bachman, Focal Press, Oxford, 2006, pp. 31‐34.
practicant în mass‐media este o activitate mult mai uşoară decât în
cazul unui neprofesionist.
Articolele scrise corect pe blog au, de obicei, în viziunea lui
Garrand, „un ton cu care audiența să se simtă confortabil şi să atragă
cititorul şi spre restul compoziției. Stilul conversațional, corect
gramatical şi presărat cu puțin umor asigură un succes garantat în
multe situații219.” Tot în tiparul unui blog bun se situează şi cel care
oferă drept surse, acolo unde este cazul, linkuri spre alte site‐uri cu
informații despre subiectul discutat220.

Făcând din nou referire la Tolo.ro, Cătălin Tolontan nu acceptă
noile reguli gramaticale impuse de Academia Română, cele care se
referă la folosirea semnului ,,â” şi la cuvinte precum ,,sunt”. Practic, el
nu scrie corect gramatical, fapt ce nu influențează audiența sau
respectul acesteia, conform topului realizat la nivel național între
219
Ibidem.
220
Blog Cătălin Tolontan, Tolo.ro, în http://www.tolo.ro/2013/07/04/siveco‐azi‐4‐
iulie‐postam‐pe‐edu‐ro‐ierarhia‐elevilor‐de‐clasa‐a‐viii‐a/, (3 iunie 2013).
bloggeri. Aşadar, putem spune că teoria lui Garrand nu se aplică în
întregime în acest caz. Poate contextul românesc este unul diferit şi
publicul lui Tolontan aparține unui segment de răzvrătiți, sau calitatea
informațională este atât de bună încât cititorii nu renunță la lectură şi
nu dau atenție unei opinii personale a autorului, care alege nealinierea
la unele dintre normele uzuale ale gramaticii, cum ar fi folosirea â în
interiorul cuvântului în loc de î. Pe de altă parte, această nesupunere
oferă blogului o notă aparte şi contribuie la conturarea mai clară a unei
personalități de blog.
În ceea ce priveşte sursele, acestea sunt citate în situațiile în
care este necesar, se fac trimiteri către alte articole, dar apare şi opinia
autorului, care, fiind jurnalist, îşi asumă comentariile în concordanță cu
codul deontologic al meseriei.
„Nu se poate spune, însă, că administrezi un blog sau că eşti
autorul unei astfel de publicații dacă nu ai linkuri către materialele la
care faci referire în conținutul unui articol sau al unei compoziții pe
blog”, susținea în 2002 bloggerul Rebecca Blood221.
Blogurile au evoluat în timp şi, cum este foarte greu să
stabileşti reguli comune tolerate de toți indivizii din întreaga lume care
se exprimă astfel, link‐ul (legătura formată online între pagini) nu mai
este considerat o caracteristică obligatorie de respectat, însă este
folosit cu precădere în cazul blogurilor politice sau literare.
Cuvintele‐cheie (tagurile) sunt necesare în articole, mai ales
pentru că acestea pot juca un rol important pentru identificarea
blogului la o căutare generală, pe un portal precum Google, de
exemplu.
Una dintre tehnicile folosite de bloggeri pentru a incita cititorul
şi pentru a‐l determina să contribuie la temă cu diverse comentarii este
încheierea articolelor cu o întrebare sau cu alte recomandări de lectură,
practic de a provoca noi discuții.
Conform cercetărilor efectuate în sfera bloggingului, autorii
unor astfel de sisteme folosesc, pentru conturarea unor identități
preferate, propria experiență din mediul online şi un spațiu virtual bine
221
Rebecca Blood, op.cit, pp. 119‐121.
definit222. Felul în care se percep pe ei înşişi bloggerii, dar şi scopul
activității pe care o fac pot să aibă, într‐un final al analizei, legătură cu
motivația lor de a produce conținut. Aşa cum am precizat anterior,
conținutul unui blog poate fi variat şi, în majoritatea cazurilor, în
armonie cu experiența autorului, convingerile, gândurile sau plăcerile
lui.
Mark Tremayne, unul dintre cercetătorii din domeniu, a stabilit
cinci motive determinante pentru activitatea de blogging: căutarea de
informații, oferirea comentariilor, participarea în forumurile
comunitare, documentarea despre viața cotidiană şi exprimarea
propriilor opinii223. Crearea de informație, consumul acesteia şi
interacțiunea socială sunt absolut necesare pentru funcționarea unui
blog la parametrii optimi.
O concluzie la care au ajuns cercetătorii este că cei mai mulți
bloggeri scriu din nevoia de a aduna şi, ulterior, de a răspândi
informația pe care, mai apoi, să o comenteze împreună cu alții şi, prin
schimbul de idei, să obțină o dinamică aparte224. Sunt cazuri, prezente
şi în România, de bloggeri care, urmând schema lui Saussoure, aleg să
fie doar emițători, nu şi creatori de mesaje. Din această cauză, putem
întâlni texte identice pe mai multe site‐uri, chiar şi fără indicarea sursei,
preluate şi distribuite mai departe fără a fi verificate în prealabil.
Cititorii blogurilor îşi manifestă tendința de a discuta despre
politică şi de a participa la viața politică mai mult decât cei care nu
obişnuiesc să aibă o astfel de lectură225. Acelaşi studiu relevă faptul că
222
Homero Gil de Zúñiga; Seth C. Lewis; Amber Willard; Sebastian Valenzuela, Jae
Kook Lee şi Brian Baresch, Blogging as a journalistic practice: A model linking
perception, motivation, and behavior, Journalism, vol. 12, nr. 5, Sage, doi:
10.1177/1464884910388230, 2011, p. 588.
223
Mark Tremayne, Blogging, Citizenship and the Future of Media, Routledge, New
York, 2007, pp. 21‐38.
224
Su‐Houn Liu; Hsiu‐Li Liao; Yuan‐Tai Zeng; Why people blog: An expectancy
theory analysis, Issues in Information Systems, vol 8, nr 2, 2007, în http://jcis‐
online.org/iis/2007_iis/PDFs/Liu_liao_Zeng.pdf, (3 iulie 2013), p. 232–234.
225
Homero Gil de Zúñiga; Seth C. Lewis; Amber Willard; Sebastian Valenzuela; Jae
Kook Lee şi Brian Baresch, op. cit.
bloggerii care preferă politica şi afacerile publice ca temă principală
pentru dezbateri se percep ca surse de lansare a unor ideologii ce ar
trebui, indiferent de propriile convingeri în domeniu, să fie preluate şi
apreciate de cititori, care astfel să devină mai implicați în viața politică.
Şi se pare că reacția publicului este cea dorită de bloggeri, care reuşesc
adesea să îl manipuleze cu uşurință.
Evident, relația dintre blogging şi jurnalism nu este una uşor de
definit. Încă de la apariția acestui fenomen, a bloggingului, au existat
dezbateri între specialiştii în jurnalism şi practicanții de blogging cu
privire la un aspect extrem de interesant: sunt bloggerii jurnalişti sau ar
trebui să fie încadrați în această categorie, sau sunt jurnaliştii cei care ar
trebui să devină bloggeri226? Dacă în 2003 o mare parte dintre jurnalişti
nu aveau bloguri, în prezent tendința este ca fiecare trust media să aibă
o astfel de publicație online în care jurnaliştii să devină bloggeri şi să
publice regulat, obligație prevăzută în contractul de muncă.
Privind în ansamblu fenomenul, Tremayne menționa, în 2007,
că bloggerii, în general, nu aplică reguli de bază din jurnalism, cum ar fi
informarea cu privire la evenimentele aflate în actualitate sau
concentrarea pe scandalurile pe diferite teme, tratarea cu obiectivitate
a subiectelor şi verificarea informației. Ei au un rol diferit: observă,
analizează şi interpretează227.
Daniel Lasica, jurnalist din mediul online şi consultant în social
media, spune, făcând referire la bloggeri, că aceştia sunt persoane care
joacă un rol activ în procesul de colectare, raportare, sortare, analizare
şi diseminare a ştirilor şi informațiilor, o sarcină care era, într‐o vreme,
rezervată aproape exclusiv reporterilor de ştiri228. El susține, de
226
Paul Andrews, Is blogging journalism?, Nieman Reports, Editor Melissa Ludtke,
Harvard University, Cambridge, vol. 57, nr. 3, 2003, în http://www.nieman.
harvard.edu/assets/pdf/Nieman%20Reports/backissues/Fall2009.pdf, (iulie 2013),
pp. 63‐64.
227
Mark Tremayne, op. cit., pp.261‐272.
228
Joseph Daniel Lasica, Blogs and journalism need each other, Nieman Reports,
Editor Melissa Ludtke, Harvard University, Cambridge, vol. 57, nr. 3, 2003, în
http://www.nieman.harvard.edu/assets/pdf/Nieman%20Reports/backissues/Fall20
09.pdf, (iulie 2013), p. 71.
asemenea, că bloggingul ar trebui văzut ca „parte dintr‐o ecologie a
ştirilor”. Pe de altă parte, ştirile de actualitate, indiferent de domeniu, îşi
găsesc rar spațiu în paginile unui blog şi mulți dintre autorii unor astfel
de articole, din întreaga lume, nu se consideră jurnalişti229. Pe de‐o
parte, există o dezbatere cu privire la bloggerii care acționează, de multe
ori, ca jurnalişti: lansează opinii, analizează sau se exprimă ca justițiari şi,
pe de altă parte, la ceea ce diferențiază jurnalistul profesionist de cel
comunitar. Problema aceasta din urmă reprezintă un subiect tot mai des
întâlnit, mai ales în contextul răspândirii jurnalismului comunitar şi a
formelor lui acceptate în contextul new media.
Conform studiilor realizate cu precădere în Statele Unite ale
Americii, bloggerii acordă o atenție deosebită şi constantă greşelilor
gramaticale sau de context semnalate de cititori, rezervând o mare
parte din timp corectării textelor pe care le redactează, fapt care
dovedeşte preocuparea pentru acuratețe, şi, de asemenea, unii dintre
ei pun mare accent pe precizarea surselor subiectelor230.
Blogosfera este un spațiu în care coexistă foarte multe şi
diverse opinii din domenii diferite, ceea ce face ca acest spațiu să fie
unul special şi unic, foarte atractiv. Printre cele mai vizitate bloguri sunt
cele active din domeniile afacerilor publice, politicii, socialului şi al
ştirilor din aceste domenii. Ele au şi cele mai multe linkuri, dar şi un
număr mare de comentarii şi aprecieri, conform unei cercetări realizate
în 2009 de Technorati231.
Comparativ cu blogurile de tip jurnal personal, se poate spune
că blogurile cu profil impersonal, în care se analizează teme de interes
general, au o orientare jurnalistică mai evidentă, şi asta pentru că
229
Amanda Lenhart, Susannah Fox, Bloggers: A Portrait of the Internet’s New
Storytellers, Pew Internet and American Life Project, Washington, DC, 19 iulie 2006,
în http://www.pewinternet.org/~/media/Files/Reports/2006/PIP%20Bloggers%20
Report%20July%2019%202006.pdf.pdf, (iulie 2013).
230
Mark Cenite; Benjamin Detenber; Koh Andy; Alvin Lim, Doing the right thing
online: A survey of bloggers’ ethical beliefs and practices, New Media & Society, vol.
11, nr. 4, 2009, doi:10.1177/1461444809102961, pp. 575‐597.
231
Conform Technorati, (site menționat anterior), ele au şi cele mai multe link‐uri,
dar şi un număr mare de comentarii şi aprecieri.
răspândirea informației şi exprimarea propriei opinii sunt primele

obiective ale bloggerilor, care contribuie într‐o măsură destul de mare
la formarea opiniei publice, cel puțin într‐un cerc restrâns, dar şi la
modul de reacție al publicului, sub forme diferite232.
Verificarea informației şi corectarea ei sub formă de erată, când
se justifică, sunt practici care ar trebui să fie uzuale în profesia de
jurnalist, chiar dacă în multe situații nu se ține cont de ele. Bloggerii, cu
precădere cei care au activat în mass‐media, care sunt şi jurnalişti sau
doresc să ofere calitate prin articolele publicate, verifică informația,
sursele şi corectează textul înainte de a‐l face public. Pornind de la
aceste observații, activitatea bloggerilor poate fi asociată cu cea a
jurnalistului şi mulți dintre cei care practică activitatea aceasta o percep
ca pe o formă de jurnalism. În cercetarea pe care am realizat‐o şi ale
cărei rezultate le voi publica în acest capitol, am căutat să identific
motivațiile bloggerilor care îşi practică, sub o formă sau alta, meseria,
modul în care percep ei publicul şi metodele de atragere a audienței,
dar şi felul în care îşi construiesc identitatea, urmând reguli
asemănătoare sau identice cu cele ale jurnalistului.
Nu există în prezent o definiție clară a bloggingului şi niciun
manual de reguli care trebuie urmate de cei care folosesc această
formă de exprimare. Convențional a fost numită ,,formă de jurnalism”,
mai ales pentru că, privită dintr‐un anumit unghi, cercetările
demonstrează un punct comun cu jurnalistul tradițional233. Percepția
jurnalistică asupra bloggingului se referă la motivația de a exprima
opinia personală, chiar dacă aceasta nu reprezintă neapărat o normă
jurnalistică, într‐un mod neconvențional. Studiile realizate în afara țării
noastre cu privire la acest fenomen demonstrează că bloggerii nu
reclamă neapărat, în activitatea lor motivație jurnalistică pentru a se
autoimplica într‐o practică de tip jurnalistic (publicarea de articole
232
Laura McKenna L, Antoinette Pole, What do bloggers do: An average day on an
average political blog, Public Choice, vol. 134, nr. 1, 2008, doi:10.1007/s11127‐007‐9203‐8,
în http://11d.typepad.com/files/mckennapole‐2.pdf, (iulie 2013), pp. 97‐108.
233
Homero Gil de Zúñiga; Seth C Lewis; Amber Willard; Sebastian Valenzuela; Jae
Kook Lee; Brian Baresch, op. cit., p. 599.
informative, influențarea opiniei celorlalți, etc.), ci doresc doar să‐şi

facă publice convingerile. Mai mult, cercetarea condusă de mine în
rândul bloggerilor din Cluj demonstrează că o mare parte dintre ei nu îşi
doresc să fie numiți jurnalişti şi nici nu consideră că trebuie să urmeze
vreun set de reguli sau coduri deontologice. Cu toate acestea, analiza
fenomenului în general (mod de redactare şi exprimare, aşteptările din
partea comunității, fenomenul de apartenență la un grup, un tip de
comunitate etc.) demonstrează, într‐o anumită măsură, că jurnalismul
online, bloggingul în particular, are caracteristici diferite de media
tradițională, dar derivă, cu siguranță, din aceasta.
Pornind, aşadar, de la ideea că un blog este mai mult un mod
de exprimare a propriei opinii, este evident că, într‐un astfel de site se
dă importanță mai mare interpretărilor personale asupra diferitelor
teme de interes public decât se întâmplă, în general, în mass‐media
tradițională.
Blogurile semnificative care înregistrează trafic şi care
reprezintă cu adevărat o comunitate s‐au transformat dintr‐o formă de
exprimare de amatori, cu texte editate, pentru oricine era interesat să
le citească, într‐o interfață cheie pentru comunicare şi interacțiune în
spațiul public.
Există un grad de profesionalizare în rândul bloggerilor, cum
voi arăta şi în studiul efectuat, care au învățat să transforme această
formă de exprimare într‐o meserie care să le asigure un venit
semnificativ. O parte dintre ei au citit documentație cu privire la
tendințele mondiale în domeniu, s‐au documentat despre platforme
care îi pot ajuta în promovare şi au învățat cum pot folosi marketingul şi
publicitatea pe propriile site‐uri astfel încât să poată beneficia de pe
urma muncii lor.

5.2. Comunitatea clujeană de bloggeri –
Focus Group

În România, cu precădere în Cluj, majoritatea bloggerilor au
fost/sunt jurnalişti sau au activat în mass‐media pe o anumită perioadă
de timp. Din studiul ale cărui rezultate le comentez în acest capitol,
reiese că, de pe poziția de blogger, un jurnalist sau un fost jurnalist se
poate exprima mult mai liber, mai creativ, poate împărtăşi mai mult din
experiența personală, cu sau fără legătură cu comunitatea în care
trăieşte sau pe care o reprezintă.
De asemenea, bloggerii clujeni nu consideră că practică
jurnalismul atunci când publică pe blog şi cred cu tărie că a „întreține
un blog reprezintă o meserie care cere implicare pe toată durata unei
zile”.
Bloggingul este, pentru o mare parte dintre ei, o activitate ce
i‐a ajutat să îşi schimbe atitudinea față de sine, dar i‐a expus uneori
social într‐un mod în care au fost afectați negativ.
Bloggerii clujeni îşi doresc să creadă că reprezintă cel puțin o
comunitate de cititori, că păstrează o continuă interacțiune cu aceştia
şi nu cred că trebuie să respecte vreun set de reguli jurnalistice, etice
sau deontologice, atâta timp cât cititorii le apreciază stilul şi
abordarea.
În cadrul cercetării de tip focus‐group realizată în 11 iulie 2013,
la sediul IRES din Cluj‐Napoca234, au participat opt bloggeri din
comunitatea locală, reprezentativi pentru acest mediu de
comunicare, atât ca domenii abordate, implicare în activitățile
comunității, cât şi ca trafic înregistrat pe fiecare blog. De asemenea,
pentru o analiză mai completă a fenomenului, având în vedere
particularitățile zonei, am inclus în cercetare şi un blogger de origine
maghiară. Dintre participanții la studiu doi sunt bloggeri culinari
recunoscuți internațional. Am făcut această alegere ținând cont de
informațiile publicate anterior cu privire la topul primelor zece bloguri
din România, clasificare în care majoritatea o reprezintă blogurile
culinare.
La alegerea subiecților a contribuit valoarea acestora
recunoscută în rândul comunității bloggerilor, fapt dovedit ulterior în
234
Focus‐group‐ul a fost coordonat de Adriana Dîncu şi Roxana Popa, într‐un spațiu
special amenajat în cadrul IRES, şi care poate fi consultat în baza unei structuri
realizate de autorul cărții.
cadrul articolului denumit Topul bloggerilor din Cluj, publicat pe

site‐ul Gazetadecluj.ro. Conform publicației, clasificarea este
următoarea: 1. Gelu Radu – ucluj.ro, 2. Adrian Hădean –
adrianhadean.ro, 3. Dan Ciulea – Ciulea.ro, 4. Liviu Alexa –
Liviualexa.ro, 5. Alina Ceuşan – alinaceusan.wordpress.com, 6.
Florica şi Zicu – TVdece.ro, 7. Geta Ungureanu – Getaungureanu.ro,
8. Darius Groza – jeg.ro, 9. Mihnea Măruță – mihneamaruta.ro şi 10.
Radu Valentin Băzăvan – groparu.ro235.
Am urmărit să construiesc un tablou cât mai clar şi mai obiectiv
al realității bloggingului în contextul comunitar clujean şi, în acest sens,
am stabilit trei idei principale: ce înseamnă a fi blogger, domeniul în
care se încadrează bloggerii în contextul new media, din punctul lor de
vedere, dacă există, şi care sunt regulile de scriere pentru un blog.
Astfel, numele alese pentru acest studiu au fost: Dan Ciulea
(ciulea.ro), Gabriel Aldea (psaico.info), Teodora Rogobete
(teoskitchen.ro), Marian Hurducaş (marianhurducas.ro), Adi Hădean
(adihadean.ro), Kiss Oliver (koliver.wordpress.com), Robert Katai
(markataing.ro), Mirona Pascu (mironeasca.ro).
Ocupațiile curente declarate de cei enunțați anterior sunt:
consultant pentru softuri economice, jurnalist de online cu normă
redusă de lucru, jurnalist TV cu normă redusă de lucru, moderator şi
realizator de emisiune, consultant în media şi publicitate, fost jurnalist
până în 2008 actual blogger culinar, jurnalist de naționalitate maghiară
cu activitate de 18 ani în media, consultant într‐o agenție de
comunicare şi marketing, jurnalist de online şi gaming tester.
În urma completării unui scurt chestionar, premergător
focus‐group‐ului, necesar pentru identificarea unor aspecte ce țin de
câteva caracteristici ale blogului şi de motivația activității bloggerilor
care îl gestionează, am aflat că cinci dintre aceste site‐uri au o vechime
de cinci‐şase ani pe piață, că şapte dintre bloggeri văd această
activitate ca pe un hobby şi că trei dintre ei practică astfel o profesie
235
Topul bloggerilor din Cluj recomandat de Gazeta, Gazeta de Cluj, Autor Tiberiu
Hrihorciuc, în http://www.gazetadecluj.ro/stiri‐cluj/topul‐bloggerilor‐din‐cluj/, (23
iulie 2013).
independentă, căreia îi acordă o parte din timp (activitate tip part time)
şi doar unul consideră blogul ca singura sursă de venit şi îi alocă o foarte
mare parte din timpul disponibil dintr‐o zi. Cinci dintre participanții la
focus‐group consideră că activitatea lor nu are nicio legătură cu
jurnalismul profesionist şi doar doi apreciază activitatea de blogger ca
fiind una ce o completează pe cea a jurnalistului.
În completare, reamintind o parte dintre rezultatele studiului
realizat în rândul jurnaliştilor clujeni şi descris în capitolul anterior,
majoritatea nu consideră bloggingul ca fiind o amenințare la activitatea
lor, cea de jurnalist profesionist.
În concepția bloggerilor clujeni, profilul şi subiectele analizate,
dar şi calitatea feed‐back‐ului primit din partea cititorilor dau valoare
unui blog. Într‐unul dintre răspunsuri a fost precizat, la acest punct, şi
numele bloggerului ca fiind semnificativ şi aducând un plus de valoare.
Rămânând în sfera aceluiaşi prim studiu informativ, cei opt bloggeri
declară că, în procesul de scriere, sunt în primul rând sinceri (toți
respondenții), direcți (5 dintre ei), confesionali (3), cu umor şi polemici
(2), motivaționali, jurnalistici şi culturali (1). Niciunul dintre bloggeri nu
acceptă să publice pe site orice tip de comentariu pe care îl primeşte din
partea cititorilor şi aproape niciunul nu corectează din punct de vedere
gramatical aceste mesaje. Ca domenii, pe lângă două culinare au mai
fost definite bloguri personale, generale şi politic‐comunitare.
În percepția jurnaliştilor, aparent uşor eronată, cu privire la
activitatea bloggerilor amintesc faptul că blogul este definit în capitolul
anterior, ca fiind un „mediu în care cineva enunță opinii personale în
baza cărora devine formator de opinie şi câştigă bani în acest fel”.
Pentru a scoate în evidență stilurile şi personalitățile diferite ale
participanților la studiu am ales să ilustrez o parte din primele pagini ale
blogurilor analizate. Totodată doresc să atrag atenția, încă de la
început, cu privire la inexistența unui tipar al blogului de succes sau a
vreunui set de reguli care să stabilească designul ideal în cazul acestor
tipuri de site‐uri.

Gabriel Aldea
Gabriel Aldea – Fotograf, călător, social & new media guy.
everything @ clujlife.com


Dan Ciulea

Mirona Pascu

Marian Hurducaş

Robert Katai

Oliver Kiss

Adrian Hădean

Teodora Rogobete (în 13 iulie înregistra cu site‐ul 73,324 de fani pe
Facebook)


5.2.1. Activitatea bloggerului şi motivaţia
practicării ei

În toate cele opt cazuri analizate, această activitate, care s‐a
transformat, ulterior, într‐o profesie, a venit natural, fie după o plăcută
experiență online, fie după una întâmplătoare. Unii bloggeri au început
prin testarea „conținutului de succes” şi au continuat datorită aprecierii
publicului care i‐a motivat mai mult decât fuseseră motivați până în acel
moment la locul de muncă. Alții au început să scrie pe blog din
plictiseală sau ca o alternativă la pierderea timpului. Cert este că
majoritatea practică în prezent activitatea de blogger cu pasiune, din
ataşament față de public şi a renunțat la alte ocupații în favoarea
bloggingului. Bloggerii clujeni care practică doar această aşa‐zisă
profesie se văd ca fiind propriii lor şefi, iar blogul este ,,casa” lor, acest
fapt contribuind în cel puțin două dintre cazurile analizate la dăruire
totală şi foarte mult timp petrecut online cu cititorii. Pe de altă parte,
publicul este cel care îi susține moral în activitatea zilnică oferindu‐le
încurajări şi laude.
Au existat şi cazuri (doi foşti jurnalişti şi un absolvent de
psihologie) care au renunțat la meseria lor pentru a se ocupa în
exclusivitate de blogging şi sunt foarte mulțumiți de alegerea făcută.
La alegerea profilului blogului au contribuit, cu precădere,
aprecierile publicului, care au influențat decizia autorului.
Unul dintre bloggeri, de origine maghiară, actualmente

jurnalist, a declarat că încă experimentează acest domeniu şi foloseşte
site‐ul personal ca „pe un ataşament pentru publicația online la care
lucrează”. Motivele sunt câştigarea pentru blog a publicului din rândul
cititorilor ziarului (fiind vorba de o comunitate etnică) şi posibilitatea de
a se exprima mai direct şi mai personal în prezentarea unor subiecte
comune cu cele publicate în ziar. Acest lucru, însă, i‐a creat probleme în
decursul anilor, pentru că cititorii ziarului au confundat blogul cu o
variantă online a publicației şi, aplicând reguli deontologice jurnalistice,
au cerut în diferite situații drept la replică (autorități, oameni politici)
sau chiar ştergerea articolelor.
Chiar dacă a început activitatea în 2007, acest blogger nu a
identificat încă un domeniu aparte despre care să scrie cu precădere şi a
definit blogul ca fiind unul experimental.

5.2.2. Exprimarea pe blog

Bloggerii susțin că modul de exprimare pe site‐ul personal
este unul diferit de cel folosit de un jurnalist în activitatea sa. Pe blog
poți scrie ,,altfel”, susțin cei ale căror site‐uri au fost analizate în cadrul
cercetării. Astfel, abordarea este mai sinceră, mai detaliată, într‐un
limbaj mai apropiat de cititor şi mai accesibil acestuia decât cea a
jurnaliştilor. Unul dintre subiecți a relatat chiar despre un subiect
redat şi analizat şi în ziarul online şi pe blog, dar în moduri diferite. În
cotidianul tipărit, Szabadszág, a scris o anchetă jurnalistică despre o
tânără ucisă în județul Bihor. Pe blog, pe lângă povestirea cursivă a
evenimentului, autorul a descris în amănunt şi drumul lui din Cluj până
acolo, a scris despre intervenția organelor de poliție, folosind un mod
de exprimare conversațional, amical, fapt care i‐a atras mai mulți
cititori decât în cazul anchetei publicate în varianta online a
cotidianului Szabadszág.
Contrar a ceea ce se presupune despre cititorii unui cotidian
tipărit sau online, se pare că astfel de articole, scrise pe un ton personal
şi care apropie autorul de public, au fost experimentate cu succes în
cotidianul regional din Transilvania Transilvania Jurnal, de Adrian

Hădean. El a folosit un spațiu mare de tipar, acoperit de 12‐13‐14 mii de
semne (în mod normal pentru un articol în acelaşi jurnal fiind folosite
cca. 7.000 de semne), în care a vorbit despre experiențe personale.
Practic, dacă un jurnalist profesionist nu îşi permite să se
hazardeze în materialele sale în aprecieri neverificate, să emită
judecăți de valoare sau să facă supoziții vizavi de anumite subiecte,
expresii precum „cred”, „presupun” sau „mi‐ar plăcea” fiind total
interzise în practica jurnalistică, şi nici să facă fățiş referire la
experiențe personale (decât în reportaje, în anumite cazuri),
bloggerilor le este chiar recomandat să îşi pună amprenta personală
pe materialele lor.
Cu siguranță, tipul de public, dar şi contextual socio‐cultural
contează foarte mult pentru succesul unui anumit stil de reportaj,
indiferent de mediul în care îl publici. Însă, atunci când te adresezi
personal unei comunități, precum cea care formează publicul fidel al
unui blog, succesul este asigurat, iar talentul şi sinceritatea autorului
sunt răsplătite pe măsură. Sinceritatea şi libertatea de exprimare sunt
două caracteristici ale modului de exprimare pe blog, luate în discuție
în majoritatea cazurilor; cu toate că, fiind un mediu public, această
abordare le‐a provocat şi neplăceri bloggerilor, mai ales acelora care
lucrau ca jurnalişti în media locală. Un alt caz relatat, în acest sens, în
cadrul focus‐group‐ului face referire la câteva postări ale bloggerilor.
Aşadar, ca parte a unei redacții nu‐ți poți permite libertatea de a‐ți
exprima pe blogul personal propria opinie presărată cu ironii sau umor
cu privire la un subiect de actualitate (de exemplu: cazul de corupție în
rândul vameşilor români din 2012), fiindcă se poate interpreta, de
către cei care‐ți cunosc funcția, că prezinți poziția angajatorului sau
cel puțin a unui alt angajat, coleg de instituție.
Pe de altă parte, sinceritatea trebuie exprimată în raport cu
respectul pe care îl are autorul față de publicul blogului. Nu poți adresa
injurii în scris, chiar dacă acestea pot reprezenta un moment de
sinceritatea al bloggerului sau pot enunța o părere sinceră cu privire la
vreo situație. Într‐un astfel de caz, şi sunt situații semnalate, se pot
folosi mai multe semne de punctuație sau se atrage atenția la ceea ce
urmează în context.
,,Când scrii într‐un ziar, împarți responsabilitatea cu
redactorul‐şef sau cu şeful tău direct, sau… chiar şi cu proprietarul
ziarului câteodată. Când eşti blogger, nu împarți cu nimeni
responsabilitatea, decât cu propria ta conştiință” (Adrian Hădean236), iar
într‐un astfel de caz aş putea spune că sinceritatea ajunge să ,,sufere” o
oarecare cenzură.
Autocenzura este o temă despre care bloggerii clujeni nu se
tem să vorbească. Într‐unul dintre cazurile de blog culinar, autoarea
declară că, în primii trei ani de activitate, 2007‐2010, se autocenzura în
exprimare, folosea un limbaj neutru, elegant şi distant, lucru care i‐a
conferit poziția socială de ,,doamnă în vârstă, de aproximativ 50 de
ani”. După schimbarea modului de exprimare şi adoptarea unui stil mai
relaxat, conversațional şi mai puțin cenzurat, bloggerul a perceput o
mai mare apropiere de cititori şi o relație interactivă mai reală. Însă toți
au recunoscut că cititorul încadrează autorul în tipare de gen şi stil în
funcție de modul de exprimare. În cazul blogului ataşat la ziarul online,
autorul, Oliver Kiss, spune că autocenzura în cazul unor subiecte
politice sau culturale mai delicate pentru comunitatea de maghiari a
Clujului este chiar obligatorie, pentru că altfel îşi pune în pericol poziția
de angajat al instituției de presă. În acest caz, nu putem vorbi de
libertate de exprimare, la nivelul celei pretinse în comunitatea de
bloggeri, dar nici de curajul de a publica şi exista ca entitate
independentă în spațiul online.
Bineînțeles că nu poate fi vorba despre libertate de exprimare
nici în cazul celor care au declarat că trebuie să se autocenzureze tot
236
Adrian Hădean (adihădean.ro), 35 de ani, absolvent de studii superioare, 13 ani
de experiență în media: Antena 1, Euforia TV şi TVR. A scris peste 100 de articole în
cotidiene, săptămânale şi reviste şi a publicat prima carte în 2003. A lucrat în
domeniul de marketing, mai întâi ca specialist marketing şi apoi ca brand manager
în industria alimentară. A devenit bucătar profesionist, consultant pentru
restaurante şi blogger. A fost unul dintre cei care au purtat torța olimpică înaintea
deschiderii ediției din 2012 a Jocurilor Olimpice de la Londra.

pentru a nu risca o poziție ocupată într‐o organigramă a unei instituții
media. Din păcate, în astfel de situații, nu este neapărat vorba despre
,,ceea ce spune publicul, dacă…”, ci, mai mult, despre „ceea ce spune
finanțatorul, dacă…” sau „cineva din sfera administrativă sau politică”.
Nu este cazul să detaliez acum acest subiect, dar atâta timp cât nu
putem vorbi nici în relațiile personale despre o libertate totală de
exprimare, nu cred că ar trebui să avem pretenția unei astfel de libertăți
ideale în online.

5.2.3. Standardele de valoare ale blogului

Valoarea unui blog este dată de numărul de cititori, conținutul
pe care îl pune la dispoziția cititorilor, modul de ambalare al acestui
conținut, de personalitatea autorului, respectul pe care acesta îl
impune, poziția lui socială, de originalitatea site‐ului din toate
punctele de vedere.
Una dintre preocupările zilnice ale bloggerilor este creşterea
numărului de cititori sau păstrarea comunității, în cazul în care
aceasta este una semnificativă. De exemplu, în situația bloggerului de
origine maghiară, care scrie într‐o limbă a minorităților, problema
publicului este aparent una serioasă, însă experiența de şase ani în
domeniu i‐a dovedit că poate atrage în mediul online cititori de
origine maghiară din întreaga lume, şi, din această perspectivă,
problema inițială nu mai pare atât de reală. În contextul prezent,
bloggerul mai rămâne doar să treacă de la stadiul declarat
,,experimental” la unul definit, constant şi atractiv pentru cât mai
multe persoane de origine maghiară.
Bloggeri clujeni au experimentat deja efectele globalizării,
internaționalizării consumului de internet şi aprecierile publicului
cititor din întreaga lume. În cazul blogului culinar, domeniu apreciat
nu doar de publicul de origine română din mediul online, multe
accesări sunt înregistrate şi din afara țării (ex. Germania, Singapore).
Aşadar, cei care scriu articolele de blog, cel puțin jumătate dintre cei
prezenți la studiu, au învățat să abordeze subiecte de interes general,
doar cu mici particularități locale semnificative pentru comunitatea

deja formată şi, astfel, să ofere cât mai multor persoane şansa de a se
regăsi în conținut.

5.2.4. Promovarea blogului

Site‐urile personale sunt promovate şi în mediul online şi în cel
offline. Costurile sunt minime mai ales în mediul online, însă, pentru a
păstra continuu contactul cu cititorii, sunt necesare şi activitățile offline
cum ar fi campanii sau întâlniri organizate.
În ceea ce priveşte mediul online, Facebook‐ul este platforma
socială preferată de toți bloggerii ca spațiu pentru promovarea site‐ului
personal şi este considerată, totodată, cea mai eficientă pentru o astfel
de activitate. Promovarea atrage, astfel, într‐un timp foarte scurt un
număr foarte mare de like‐uri. Un exemplu: ,,…are un efect
fenomenal... dacă dimineața de la 7.00 la 8.00 am avut 100 de vizitatori
pe blog, la ora 8.00 pun un link cu rețeta mea nouă, din ziua respectivă
pe Facebook, iar în ora următoare înregistrez 700‐800 de persoane noi
care vin de pe link‐ul respectiv... Facebook‐ul în ultimii doi ani şi‐a
dovedit un puternic efect de… Spread237” (Adrian Hădean), care este
foarte benefic bloggerilor, dar şi ,,malefic tuturor” din punctul de
vedere al dependenței pe care o creează şi a timpului pe care te
determină să îl foloseşti în favoarea acestui site. Aşadar, activitatea de
pe blog este una pe care nu poți să o relochezi fără să rişti să‐ți pierzi
cititorii, iar cea de pe Facebook este alta, complementară, foarte
necesară pentru o bună promovare.
În termeni de proprietate s‐au făcut şi câteva precizări: ,,Tu te
foloseşti de Facebook ca să‐ți promovezi blogul. Cumva oamenii
trebuie să ajungă la tine. În primul rând, Facebook‐ul nu e proprietatea
ta, conținutul care ajunge pe Facebook nu mai e al tău. Dacă mâine
vrea să‐l elimine Facebook‐ul, e treaba lui, poate să o facă. Tu, ca
blogger ai pagina ta, separat, iar dacă ai cumpărat domeniul respectiv,
237
Răspândac.
e al tău. Există posibilitatea să ai server dedicat şi pe Wordpress şi tot
al tău este.” (Marian Hurducaş238)
Promovarea la parametrii apreciați de bloggeri ,,corespun‐
zătoare” este posibilă doar în cazul unei comunități relativ mari de
cititori (peste 1.000), care, la rândul lor, să dispună de rețele bine
organizate prin care să răspândească informația, contribuind astfel la
creşterea numărului de cititori.
Dacă în urmă cu aproximativ patru ani, Twitter era o altă
platformă utilizată de bloggeri pentru a se face cunoscuți, în ultima
perioadă, din cauza scăderii numărului celor care sunt prezenți zilnic
pe Twitter, platforma şi‐a pierdut din popularitate: ,,A murit
Twitter‐ul. Eu am renunțat. Eu mai postez din când în când, dar fără
prea mari rezultate… a prins, la început, un pic… şi pe când să se
pornească de tot… a murit… s‐a plictisit toată lumea.” (Robert
Katai239)
O altă explicație a scăderii interesului față de platforma
Twitter ar fi aceea că permite scrierea unui număr limitat de caractere
într‐un comentariu şi setările contului declanşează alerte deranjante
pentru utilizatori: ,,…asta pentru că noi suntem vorbăreți, nu ne ajung
alea 140 de caractere. Ar trebui să fie vreo 600 ca să ajungă şi... plus că
e super enervant dacă urmăreşti pe multă lume sau ai mulți şi tot îți
sună încontinuu. Am renunțat, pentru că era prea mult zgomot şi
nimic interesant. Pe mine nu m‐a interesat ce se posta acolo sau…
pentru că nu a evoluat… şi interacțiunea… a scăzut aproape spre
zero.” (Teodora Rogobete240)
238
Marian Hurducaş (marianhurducas.ro), 27 de ani, absolvent de jurnalism,
jurnalist la UBB Radio, Radio Impuls, Media Pro, Radio Cluj, consultat în media şi
publicitate, antreprenor în comunicare.
239
Robert Katai (markataing.ro), absolvent de studii superioare, consultant într‐o
agenție de comunicare şi marketing, referent de marketing la Vitacom, prima
conferință despre Instagram din România, a lansat prima publicație tip e‐book
pentru Instagram, administrează două site‐uri pe lângă blog.
240
Teodora Rogobete (teoskitchen.ro), 30 ani, absolventă de psihologie,
prezentatoare de emisiune cu profil de divertisment la Look TV, cel mai titrat
blogger culinar din Transilvania.
Printre alte platforme folosite pentru promovarea blogurilor,
participanții la studiu au menționat Instagram şi Google +.
Promovarea în mediul offline este, de asemenea, un aspect
foarte important. Interacțiunea cu publicul căruia i te adresezi sau pe
care doreşti să îl câştigi de partea ta, ca blogger, este necesară şi
determinantă, în majoritatea cazurilor, pentru renumele unui blogger
de succes. Chiar şi în contextul new media, relațiile sociale rămân
baza unor legături interpersonale de lungă durată, cel puțin în
contextul comunității bloggerilor clujeni.
Una dintre opțiunile pentru promovarea în offline este
publicarea adresei blogului sau a unui articol scris de blogger într‐o
publicație tipărită: revistă sau ziar. Această variantă poate fi una care
implică cheltuieli de publicitate din partea bloggerului sau doar
simplă colaborare între cele două tipuri de publicații: ziar şi site care se
promovează reciproc.
Pentru bloggeri există şi posibilitatea de a se autopromova,
fără costuri semnificative, prin cărți de vizită sau autocolante care pot
fi lipite pe panouri publicitare speciale sau pe bunuri aparținând
bloggerului: autoturism, geantă de serviciu, agendă etc.
Tipurile de acțiuni comunitare organizate în favoarea şi cu
implicarea unui număr limitat de persoane, de exemplu, curățenie în
cartier sau ajutorarea unor familii nevoiaşe, sunt şi ele opțiuni pentru
promovarea unui blog şi conturarea personalității bloggerului din
perspectivă publică. ,,…făcând acțiuni te implici în comunitate, cea în
care trăieşti tu, locul în care te întâlneşti cu prietenii, cititorii şi schimbi
link‐uri, de exemplu...” (Mirona Pascu241)
Dincolo de sudarea comunității de bloggeri, întâlnirile de
acest gen au un rol extrem de important, acela de a le certifica
autorilor de articole din blogosferă faptul că mesajul lor este primit şi
înțeles de public (cititori) şi, la un nivel superior, că mesajul lor îi poate
îndemna pe oameni la acțiune. Chiar dacă idealul lor este acela de a
reuşi să mobilizeze masele după modelul liderilor de opinie din mediul
241
Mirona Pascu (mironeasca.ro), 23 de ani, absolventă de jurnalism, editor de
online la Radio Cluj şi gaming tester.
online egiptean, care au atras atenția întregii lumi în urmă cu câțiva
ani când au convins masele, prin discursul lor unitar şi înflăcărat, să se
revolte împotriva regimului lui Hosni Mubarak (Revoluția pe
Facebook), momentan bloggerii clujeni îşi verifică statutul de lideri
informali chemându‐şi susținătorii la acțiuni specifice, sociale şi
umanitare, benefice pentru comunitatea din care fac parte. Practic,
aceştia sunt conştienți că recunoaşterea lor ca lideri se poate proba
doar prin răspunsul la „chemarea la acțiune”.
Acțiunile propuse de bloggerii clujeni sunt în primul rând
promovate în rândul comunității blogului, adică printre cititorii
acestuia. Un exemplu în acest sens este campania „Let’s do it!
Cartierul Bună Ziua”, prin care clujenii din cartier au fost invitați să
participe la o acțiune de ecologizare. Se pare că răspunsul oamenilor a
fost mult peste aşteptări, iar acest lucru le‐a dat curaj liderilor din new
media să organizeze şi alte proiecte de acest gen.
Ei au realizat că există acțiuni de divertisment de amploare
care pot atrage atenția cititorilor şi pot câştiga, de asemenea, un
număr semnificativ de fani, dar care te pot ajuta şi la promovarea în
rândul comunității de bloggeri şi de jurnalişti de online. În acest sens,
participanții la studiu au precizat concursuri de gătit, spectacole,
petreceri sau evenimente publicitare (ex. ,,Alergare în parc cu Lipton”
sau ,,Peroni, petrecere 60 style”).
În domeniul promovării bloggerilor şi în cel al implicării
acestora la nivel local, ca o particularitate a comunității clujene, în
ultimii trei ani municipalitatea a avut un rol important, sprijinind
financiar evenimente organizate de comunitatea de bloggeri sau
organizând întâlniri cu aceştia ca reprezentanți ai unui public
semnificativ din punct de vedere cantitativ.
O campanie de răsunet în toată țara este ,,Shoebox”, cadoul
într‐o cutie de pantofi, o inițiativă de ajutorare a copiilor orfani,
proveniți din familii dezorganizate sau sărace. Povestea a început la
Cluj‐Napoca în 2007 şi are în prezent 12 puncte de colectare a
cadourilor din partea oricui doreşte să doneze. Inițiatorul proiectului
este bloggerul specializat pe social media Valentin Vesa care,
împreună cu soția sa, a reuşit să câştige atenția şi simpatia în toată
mass‐media românească şi în fiecare an, fără excepție să încheie o
astfel de campanie în preajma sărbătorilor de Crăciun. Mai mult,
proiectul are acum site‐ul propriu şi bloggerii clujeni se implică activ
împreună cu comunitățile care îi susțin, promovând la rândul lor
inițiativa, atrăgând un număr cât mai mare de participanți.
,,...am participat la câteva evenimente la care, probabil, n‐aş
fi participat dacă nu era blogul; gen Shoebox, inițiat de soția lui Vali
Vesa, de la iQuest. Se strâng cadouri pentru copii, doar că, spre
deosebire de alte evenimente similare, organizate de asociații sau
autorități în sfera publică, ca participant activ pot garanta că bunurile
se duc direct la copiii nevoiaşi. În acest caz, de exemplu, reprezentanți
ai Primăriei Cluj‐Napoca pun la dispoziție liste cu nume şi tu, ca
cetățean care doreşte să ajute, mergi cu cutia de cadou...” (Dan
Ciulea)242.

Articol publicat pe blogul shoebox.ro

242
Dan Ciulea, 39 de ani, antreprenor, absolvent de studii superioare,
comercializează echipamente foto, consultant pentru softuri economice, fără
activitate în media.


5.2.5. Impactul blogului asupra autorului său

Bloggingul reprezintă un fenomen şi în presa comunitară
clujeană. Chiar dacă nu se consideră jurnalişti şi nu respectă reguli
specifice jurnalismului, bloggerii au parte de un număr mare de cititori
şi preiau o parte semnificativă din publicul mass‐mediei locale, cel puțin
în online, în unele cazuri audiența fiind chiar mai mare în cazul
blogurilor. Din această cauză, dar şi pentru că îşi desfăşoară activitatea
cu precădere în spațiul public, pe internet, bloggerii devin persoane
publice, cunoscute în comunitatea căreia li se adresează. Aşadar, ca
parte a fenomenului, majoritatea au avut parte şi de efectele, aş putea
spune adverse ale popularității.
Cei mai mulți bloggeri au declarat că viața li s‐a schimbat
radical după ce creațiile lor au devenit cunoscute. În primul rând, odată
cu blogul a crescut treptat şi numărul persoanelor din cercul lor de
cunoscuți, astfel bloggerii au parte de mai multă recunoaştere, şi nu
doar în mediul virtual. Unii au declarat că au fost recunoscuți pe stradă
în urma pozelor postate pe site sau a interviurilor difuzate în
mass‐media , interviuri realizate în cadrul diferitelor proiecte.
Într‐una dintre situații, schimbarea a fost radicală, pentru că a
condus la schimbarea domeniului în care şi‐a finalizat studiile: de la
psihologie la blog culinar. ,,În primă fază, mi‐a schimbat viața pozitiv,
pentru că am renunțat la un job pe care‐l uram, pentru că am schimbat
total domeniul de activitate, adică am renunțat la pregătirea mea de
bază. N‐am folosit‐o şi, probabil, n‐o s‐o folosesc în activitatea pe care
o fac” (Teodora Rogobete). ,,Blogul e o carte de vizită, până la urmă...
arăți lumii ceea ce ştii tu să faci. Eu eram jurnalist. Unul dintre şefii mei
m‐a descoperit ca fiind om de publicitate; şi a avut dreptate. Datorită
blogului, am ajuns să lucrez în publicitate” (Marian Hurducaş). ,,Mie
mi‐a schimbat viața de‐a lungul anilor, fiindcă, în primul rând, oricum,
ca ziarist eşti expus în fața comunității, am devenit expus indiferent de
granițele geografice. Am devenit cunoscut. M‐au recunoscut oamenii în
lift în Miercurea‐Ciuc, unde nu credeam că mă citeşte cineva, sau prin
anume zone din Croația, unde nici nu ştiam că există maghiari.” (Oliver
Kiss243).
Blogul a determinat, în unele cazuri, şi modificări de caracter,
şlefuiri ale personalității impuse în mare măsură de poziția de
,,persoană publică” conştientizată de blogger: ,,Pe mine blogul m‐a
învățat atât de multe lucruri despre mine şi despre ce pot eu să fac,
încât dacă mâine ar dispărea electricitatea, implicit blogurile şi
smartphone‐urile, şi toate, nu aş avea nici cea mai mică suferință. Din
momentul în care eu am început să‐mi iau, cumva, blogul în serios, am
fost forțat să mă iau şi pe mine în serios şi am fost nevoit să realizez
care‐s lucrurile pe care pot să le fac eu în viață cu mânuțele astea
două... şi să devin tot mai bun la lucrurile pe care le fac pentru că blogul
nu e destul” (Adrian Hădean). ,,Pentru mine, blogul a devenit locul în
care pun eu ce ştiu să fac, nu în care scriu despre ce mi‐ar plăcea să fac,
şi am fost foarte plăcut surprins când am realizat că lucrul pe care pot
să‐l fac eu şi pe care, din când în când, îl pun pe blog îmi asigură şi traiul
zilnic” (Gabriel Aldea244). ,,...blogging‐ul m‐a făcut să realizez care‐mi
sunt limitele în ceea ce înseamnă comunicare şi să‐mi cunosc publicul.
Dacă‐mi cunosc publicul, pot să‐mi fac meseria mai departe, atât cea
de comunicator, cât şi cea de publicitar” (Marian Hurducaş); ,,Pe mine
blogul, până în acest moment, m‐a ajutat mult. Am scos un e‐book şi
l‐am lansat pe piață, despre Instagram, şi oarecum pe mine m‐a ajutat
să mă revitalizez, să mă promovez şi să mă profesionalizez” (Robert
Katai).
Prin intermediul unor articole publicate pe blog, ca în cazul
celor publicate în ziare, au fost schimbate chiar decizii politice sau
administrative. Un astfel de exemplu este, în cazul bloggerilor clujeni,
montarea unor panouri inscripționate la grupul statuar al lui Matei
Corvin care să împiedice cățărarea pe monument şi vandalizarea
243
Kiss Oliver (koliver.wordpress.com), 40 de ani, jurnalist de origine maghiară cu o
experiență profesioanlă de 18 ani la cotidianul Szabadság şi blogger.
244
Gabriel Aldea (psaico.info), 27 de ani, jurnalist de online cu normă redusă de
lucru, fost jurnalist de online la Transilvania Live, administrator la Clujlife.ro, primul
site de de timp liber din Cluj, PR la Club Midi din Cluj.
acestuia, mai ales după renovarea lui. ,,…un avantaj foarte mare eu zic
că este puterea de a influența deciziile politice. Se reuşeşte, prin
bloggeri, să se influențeze într‐o anumită direcție deciziile politice. Un
exemplu: statuia lui Matei Corvin, care a fost vandalizată de atâtea ori.
Am tot scris pe blog despre asta, au scris şi alții... şi alții... şi a avut efect.
Au adus de la Jandarmerie acele atenționări care sunt şi acuma acolo.
Am fost sunat de Horvath Anna, viceprimarul, datorită blogului... şi tot
acolo au venit poze de la cei care mă citesc cu exemple concrete... şi ea
pe baza asta a făcut ceea ce a făcut.” (Oliver Kiss).
Printre efectele negative declanşate de activitate de blogger,
cea mai importantă, în opinia participanților la studiu, este expunerea
care poate deveni uneori periculoasă. Aceasta, pe lângă faptul că îți
poate aduce recunoaşterea publicului şi simpatia lui, îți poate crea şi
probleme. ,,Expunerea creează şi simpatie, dar şi antipatie” (Mirona
Pascu245). ,,N‐ai zice că un blog culinar ar putea să atragă antipatii, dar
poate; şi încă din alea severe. Deci vreau să susțin asta. Am avut un
stalker246. A fost groaznic, deci cel mai groaznic lucru care mi s‐a
întâmplat în viața mea.... e oribil să te sune cineva noaptea, să te
terorizeze, să‐ți amenințe familia, să‐ți amenințe copilul... lumea e rea
pur şi simplu. Dacă nu era blogul, probabil nu aş fi avut stalker
niciodată.” (Teodora Rogobete).
Apoi au existat cazuri în care s‐au implicat chiar Biserica şi
oamenii politici ai comunității, protestând vehement vizavi de un articol
postat pe blog: ,,Dar au fost şi probleme foarte serioase, când am
postat ceva despre un preot reformat care are unele idei mai speciale, şi
atunci am fost atacat din toate direcțiile. De Biserica Reformată, de
politicieni, de oameni de afaceri. Când am scris despre Parcul
Feroviarilor, au venit din zona lui Paszkany tot felul de semnale” (Kiss
Oliver).
Rămânând în sfera impactului blogului asupra autorului său,
şapte din opt participanți la focus‐group au semnalat o dependență
245
Mirona Pascu (mironeasca.ro), 23 de ani, absolvent de jurnalism, editor de online
la Radio Cluj şi gaming tester.
246
Persoană care urmăreşte obsesiv o altă persoană.
față de site care se manifestă prin postări continue sau verificări de pe
smartphone. Una dintre explicațiile posibile pentru acest tip de
comportament ar putea fi pasiunea pentru blog, căreia nu i se poate
rezista, dar care poate avea urmări serioase din punct de vedere social,
mai ales în mediul offline: ,,…când ajungi să petreci prea mult timp, să
pui prea multă pasiune uiți şi de celelalte pasiuni, uiți de oamenii din
jurul tău, îi neglijezi şi îți dai seama că... nu mai sunt” (Teodora
Rogobete); ,,E altceva... adică te duci la serviciu opt ore, ai plecat... La
revedere!”, dar, dacă ai un blog, care devine locul tău de muncă, e 24
din 24. Destul de puțini oameni se dedică muncii peste cele opt ore. Aici
ai rezultate în timp real şi acelea îți fură ochii, te fură pe tine şi te atrag
către job.” (Adrian Hădean).
Bloggerul de naționalitate maghiară, unul dintre cei mai activi
în cadrul cercetării, a afirmat că pentru a reuşi să controleze cât mai
bine dependența, a refuzat să achiziționeze un astfel de instrument de
pe care poate accesa blogul cu ajutorul unei conexiuni la internet: ,,Cred
că sunt singurul care nu are smartphone, aşa‐i? Şi n‐am smartphone
pentru că vreau să fac distincție foarte clară între viața privată şi viața
profesională…” (Oliver Kiss).
Timpul petrecut în fața ecranului de laptop diferă şi în funcție
de profilul blogului. Dacă site‐ul este general, politic sau sportiv,
bloggerul scrie un text pe care îl postează în mediul online, îl ilustrează
după caz cu fotografii sau scurte filmări şi verifică comentariile primite
din partea cititorilor. În cazului blogului culinar, procesul postării este
unul mult mai complicat. Pe lângă rețetă, trebuie postate fotografii cu
etapele intermediare ale procesului de gătit, iar succesul site‐ului este
direct proporțional cu reuşita înregistrată de persoana care pune rețeta
în practică: ,,Când scriem o postare, aceasta are în spate o rețetă pe
care trebuie să o faci, trebuie să pui ingredientele în bol, trebuie să
fotografiezi, să prepari, să fotografiezi etc. Rețeta nu trebuie să‐mi
reuşească mie, ci trebuie să‐i reuşească celui care o face, după ce o
citeşti, pentru că, în caz contrar, nu mă mai citeşte niciodată” (Teodora
Rogobete).
Activitatea de blogger presupune şi o pregătire, o informare

continuă, de care este responsabil fiecare în parte: ,,Blogging‐ul nu e
numai că mergi şi scrii şi, gata, ai dat mai departe şi răspunzi unor
comentarii. Înseamnă să studiezi, înseamnă să vezi ce se întâmplă pe
piață, înseamnă să vezi cine ce a făcut...” (Teodora Rogobete); ,,E un
domeniu foarte seducător. Ți se pare că eşti liber să faci ce vrei…, dar e
un domeniu în care studiezi” (Mirona Pascu).
Toate cele precizate anterior nu i‐au putut determina pe
bloggeri să renunțe la activitatea lor, însă i‐au ajutat să ia unele decizii
în favoarea lor şi i‐au învățat cum să reacționeze în anumite
situații‐limită, astfel încât să le transforme în favoarea lor.
Pentru ca blogul să asigure un venit mulțumitor şi pe măsura
muncii depuse de blogger, acesta trebuie să investească în structura,
întreținerea şi promovarea site‐ului: ,,...la fel ca în orice domeniu… dacă
nu investeşti, n‐ai cum să primeşti” (Dan Ciulea).
Succesul unui blogger este reprezentat şi de recunoaşterile de
care are parte în offline. Vedetele nu mai sunt doar în mass‐media
tradițională, la televizor sau la radio, ci există şi în blogosferă:
,,...înseamnă succes când, oriunde te duci în țara asta, este cineva care
ştie că tu eşti cel care face asta; sau, dacă nu, dacă nu te recunoaşte din
prima, în urma unei scurte discuții îşi dă seama... lumea se schimbă”
(Marian Hurducaş).

5.2.6. Comunitatea blogului

Nevoia bloggerului de apartenență la o comunitate este
evidentă şi foarte necesară: ,,Ca în orice domeniu, da, trebuie să ai o
comunitate” (Robert Katai). Comunitatea şi raportarea individului la
comunitate, fie şi în mediul virtual, îi creează satisfacții ale muncii şi
aduc recunoaşterile necesare pentru continuarea activității, atunci când
este cazul.
Comunitățile din care fac parte bloggerii se pot şi intersecta în
anumite momente ale activității: ,,...ajungi să aparții mai multor
comunități. Unele dintre ele chiar se intersectează pe anumite zone. Eu
fac parte dintr‐o comunitate a bloggerilor din Cluj, de exemplu. Ne mai
întâlnim, ieşim la o bere, organizăm acțiuni împreună, e o comunitate,
cu bune, cu rele” (Adrian Hădean).
Comunitatea bloggerului se formează, în multe dintre situații,
şi la inițiativa cititorilor, din nevoia acestora de apartenență la un grup
social cu preocupări asemănătoare şi interese din aceeaşi sferă de
activitate. Aceasta ar putea reprezenta una dintre explicațiile existenței
spiritului civic mult mai accentuat între membrii comunității de
bloggeri. Comunitatea dezvoltă treptat, în funcție de evoluția ei,
sentimente de prietenie, de simpatie şi nevoia de a protecție reciprocă:
,,...eşti ca‐ntr‐un sat sau ca pe ulița ta... unul ți‐e simpatic, unul ți‐e
antipatic, dar sunteți toți aici, puteți să faceți lucruri împreună... dacă
vine lupul la stână, putem să păzim toți, împreună, stâna aia... cam aşa
funcționează o comunitate” (Adrian Hădean).
Comunitatea bloggerului poate exista şi în offline şi nu e
neapărat formată din cititori: ,,Apoi mai e comunitatea pe care ți‐ai
format‐o tu, în jurul tău, din care nu e obligatoriu să facă parte şi
cititorii, pot aparține şi cei care nu te citesc pe tine şi blogul tău, dar
apreciază ideile şi inițiativele tale publice” (Gabriel Aldea).
Blogurile cu domeniu bine definit, aşa‐zisele de nişă, nu trebuie
să fie considerate ca fiind doar situații speciale, atunci când se
analizează comunitatea bloggerului. Chiar dacă, aparent, s‐ar putea
spune că au un public restrâns, pe fiecare domeniu în parte, în multe
cazuri au un număr mare de cititori, care ajung să se fidelizeze în funcție
de nivelul de satisfacție cu care sunt recompensați prin informația
primită. Cel puțin topul național al blogurilor, citat în acest capitol, a
dovedit că, în multe cazuri, astfel de bloguri au mai mulți cititori decât
cele care abordează teme generale. Şi aceste comunități specializate
pot ajunge să interacționeze cu alte tipuri de comunități din preajma
bloggerului. De exemplu, o astfel de situație se poate petrece în cazul
unui eveniment public organizat în offline de către autorul blogului:
,,...mai este comunitatea de bloguri culinare, care se poate intersecta
sau nu cu ceilalți. Sunt mulți oameni care schimbă păreri despre lucruri,
oameni care participă la acțiuni şi urmăresc activitatea celor din breasla
lor. Noi însă avem şi evenimente numai pentru blogul culinar” (Teodora
Rogobete).
Aşadar, vorbim despre mai multe tipuri de comunități în cazul
bloggerilor. Este, în primul rând, comunitatea cu care se identifică
social bloggerul, comunitatea pentru care scrie şi comunitatea de
bloggeri din care face parte.
Dimensiunile comunității blogului sau numărul de cititori
reprezintă un plus de valoare al bloggerului şi al activității pe care el o
desfăşoară. Cu cât comunitatea este formată din mai mulți membri, cu
atât mai important eşti pe piața de profil sau ai şanse mai mari de câştig
financiar.
Comunitatea cititorilor se construieşte treptat, cu multă
muncă, cu efort şi sacrificiu. Bloggerul trebuie să fie pregătit să le ofere
cititorilor atenție, diversitate, momente de socializare, timp pentru a
răspunde solicitărilor acestora şi un contact permanent cu realitatea.
În acest sens, bloggerul trebuie să răspundă mesajelor primite,
să fie atent mereu la tipul de feed‐back pe care îl primeşte şi care îl
poate ajuta să se orienteze cât mai avantajos pe piață, trebuie să poată
fi capabil să organizeze evenimente de socializare cu cititorii sau să
creeze situații care îi pot creşte publicul.
De asemenea, activitatea de promovare continuă a site‐ului
necesită timp, mai ales pentru că nu se desfăşoară cu precădere în
spațiul virtual, ci şi în offline. În cadrul focus‐group‐ului a fost vehiculată
chiar expresia ,,Tu, de fapt, munceşti pentru comunitatea ta” (Adrian
Hădean).
Publicul cititor de bloguri este foarte variat şi poate fi catalogat
în funcție de domeniul de interes al acestuia, conform afirmațiilor
participanților la focus‐group.
Aşa cum era de aşteptat, în cazul blogurilor culinare
majoritatea cititorilor, 75%, sunt femei şi restul bărbați, pasionați, la
rândul lor, de bucătărie. Pentru a atrage o anumită categorie de cititori
contează foarte mult tonul şi tipul de limbaj pe care le foloseşte
bloggerul. Adică, el trebuie să ştie ce fel de public doreşte pentru blogul
său. ,,Majoritatea cititorilor de pe blogul meu sunt femei. Există şi un
număr mare de bărbați care citesc blogul şi gătesc împreună cu mine,
dar, în principiu, sunt mai puțini comparativ cu femeile. Acestea, de pe
blogul meu, sunt tinere, care stau cu laptopul în bucătărie. Eu am
transmis, şi transmit în continuare, imaginea de gospodină modernă.
Am mai scris despre make‐up, despre păr... după aceea, sunt mămică şi
am vorbit despre diversificare şi despre activități cu cei mici... şi gătesc
de pe blog, şi vorbesc foarte mult cu ei. Răspund la fiecare mail care mi
se trimite” (Teodora Rogobete). ,,Cititorii mei erau împărțiți în două: cei
care empatizau cu mine şi cei care mă aşteptau la colț, să‐mi găsească o
virgulă pusă greşit sau o cratimă nelalocul ei” (Marian Hurducaş).
Una dintre concluziile referitoare la publicul blogului este că
fiecare alege ceea ce îi place să citească şi, dacă se regăseşte în
persoana sau în textele bloggerului, rămâne, în majoritatea cazurilor,
fidel site‐ului: ,,…pe blog e foarte simplu pentru mine: «cine se
aseamănă se adună»” (Adrian Hădean), ,,chiar aşa e... şi pentru mine, la
fel” (Marian Hurducaş); ,,Cititori care se interesează de acele domenii
de care sunt şi eu interesat: de la armele de foc până la speologie, la
escaladă, mai ales din zona privată, dar şi decidenții politici care citesc
pentru că sunt interesați de acest domeniu şi care altfel n‐ar citi nimic
pe net” (Oliver Kiss); ,,cititorii mei sunt, în principiu, ca şi mine” (Gabriel
Aldea), sau ,,La mine, nu. Pe mine mă citesc elevii, studenții...” (Mirona
Pascu).
Datorită legăturii care se formează şi se sedimentează între
blogger şi publicul său, activitățile sau proiectele caritabile sunt mult
mai uşor acceptate dacă sunt recomandate de blogger în comunitatea
lui, şi aceeaşi percepție asupra fenomenului este valabilă în toate
situațiile în care coordonatorul comunității invită la solidaritate. Aş
putea spune că spiritul civic din cadrul comunității bloggerului este unul
mult mai puternic decât cel existent la nivel social în general.
Publicul unui blog se selectează singur şi este mai unitar decât
cel al unui ziar, de exemplu, susțin bloggerii clujeni: ,,Adică am avut cu
cine vorbi când, în postul Crăciunului, am făcut un proiect. Am strâns
20‐30 de persoane şi cu ajutorul lor am adunat, anul trecut, pentru 700
de cadouri pentru bătrâni! Deci, cititorii, până la urmă, ne‐au ajutat să
facem lucrul ăsta, cititorii din Cluj” (Dan Ciulea). Sau: ,,…şi când am
mers cu echipele de salvare «Transilvania»» să adunăm haine... am fost
în Buzău, am fost în Ungaria acum, recent, cu inundațiile… şi atunci am
văzut că linia asta caritabilă merge şi le place oamenilor. Pe blog
promovez asta, dar şi atunci contează parcă mai mult decât dacă ar citi
în media clasică. Au mai multă încredere, pentru că citesc un om anume
şi în acea persoană au încredere, nu e la fel ca atunci când au de‐a face
cu o instituție de presă, fie ea post de televiziune sau radio” (Oliver
Kiss).
Bloggerul este liderul comunității lui. Aşadar, actele de caritate
sau mobilizarea pentru anumite activități întreprinse cu liderul
comunității blogului sunt promovate prin intermediul blogului, iar actul
în sine, în care dovedeşti că te implici cu adevărat, are loc în mediul real,
offline. În astfel de manifestări contează foarte mult implicarea
bloggerului ca reprezentant al unei comunități, indiferent de nivelul de
reprezentativitate al acesteia, dar şi felul în care este scris articolul în
urma căruia se aşteaptă efectul şi tonul folosit de autor care trebuie să
fie sincer: ,,Cuvântul scris nu ajută decât dacă generează un anumit
efect care poate determina omul să ia atitudine” (Dan Ciulea); ,,Dacă eu
nu m‐am implicat în offline la o chestie caritabilă, n‐am avut acelaşi
succes, chiar dacă am scris un articol. Când m‐am implicat şi am scris
articolul în care am relatat propria experiență, am simțit că se
generează mult mai mult efect pozitiv... e firesc, pentru că oamenii
caută pe blog experiența personală a celui care scrie” (Adrian Hădean).
În urma unor astfel de reacții pozitive în masa comunității
blogului sau a bloggerului se poate identifica un plus de valoare pe care
o primeşte bloggerul în ochii publicului, dar nu doar ai lui, ci în percepția
generală, a societății.
Există cazuri în care bloggerii nu sunt încă conştienți de
valoarea şi puterea lor asupra unei comunități: ,,Dar n‐aş spune
niciodată: «Eu reprezint comunitatea şi asta credem noi»” (Mirona
Pascu). Majoritatea, însă, este modestă şi conştientă, în acelaşi timp, că
succesul în domeniul bloggingului poate fi trecător. Părerea, gusturile
publicului cititor şi preferința lui asupra unui anumit domeniu se pot
schimba. De asemenea, bloggerul poate dezamăgi prin atitudine sau

ton şi poate declanşa o scădere a numărului de cititori.
Municipalitatea clujeană, cu precădere primarul Clujului a
organizat, în 2013, o întâlnire exclusivistă, la care a invitat bloggerii
pentru a‐i informa cu privire la o serie de proiecte aflate în desfăşurare
şi finanțate din bani europeni. O astfel de întâlnire a avut loc şi la sediul
Agenției de Dezvoltare Regională Nord‐Vest, iar o alta a fost
organizată, în 2012, de câțiva agenți economici care au creat un
eveniment de promovare doar în rândul bloggerilor din Cluj.
Importanța lor, spun bloggerii, este dată şi în funcție de
publicul cititor. Ei, autorii, sunt oarecum conştienți că sunt căutați şi
invitați la asemenea evenimente datorită publicului care le citeşte
articolele, le ascultă părerea sau sfaturile şi se lasă, din simpatie,
influențat sau manipulat de blogger.
Bloggerul este conştient, în cele mai multe cazuri, de
încrederea pe care o are din partea cititorului. În asemenea situații, el
poate reacționa în mai multe feluri raportat la public. Poate ține seama
de mesajul pe care doresc autoritățile sau agenții economici să‐l
transmită prin intermediul lui, îl analizează, îl trece prin filtrul
obiectivității şi scrie pe blog varianta reală. De asemenea, poate abuza
de puterea de influență pe care o are asupra publicului său şi, în
schimbul unor favoruri sau sume de bani, să scrie ceea ce doreşte cel
care îi propune articolul. În acelaşi timp, bloggerul poate fi dezinteresat:
nu îşi doreşte să se documenteze, nu percepe situația reală în care se
află şi se lasă manipulat la rândul său în defavoarea publicului. În fața
acestor alegeri, bloggerii dau importanță, într‐o măsură mai mare sau
mai mică, provocărilor venite din partea unor alți lideri din rândul
societății sau a vieții publice.
Întrebare: ,,Ați fost la întâlnirea asta, cu bloggerii şi cu Boc?”
Răspuns: ,,Da” (Adrian Hădean), ,,Nu... eu n‐am fost” (Teodora
Rogobete), ,,N‐am stat mult. Când a fost?” (Dan Ciulea).
Întrebare: ,,...Cum e treaba asta cu decidenții care sunt
interesați de părerile voastre, cum v‐o explicați?”
Răspuns: ,,Ei nu sunt interesați de părerile noastre. Sunt

interesați de comunitățile noastre, ca să transmitem mai departe... de
comunități sunt interesați... eu zic să nu ne amăgim… vor să ajungă la
cei la care puteți să ajungeți voi” (Adrian Hădean).
În ceea ce priveşte relația cu cititorii blogului, am identificat, în
cazul bloggerilor, în urma studiului, mai multe tipuri de atitudini:
sfătuitor – cel care, la cererea publicului, oferă sfaturi pentru un anumit
mod de viață; şef – persoană cu autoritate, respectată de membrii
comunității şi care dă tonul unor tendințe urmate de ceilalți;
organizator – individul apreciat care ştie să pună la punct evenimentele,
fiind implicat efectiv în organizarea acestora şi revoluționar – persoană
care reuşeşte prin exprimarea opiniilor personale să influențeze decizii
politice şi administrative, dar şi cea de ,,dictator”: „...blogul este casa
mea, la mine pe blog eu sunt tata şi mama… dictator” (Dan Ciulea).
Printre situațiile semnalate de bloggeri, ca urmare a expunerii
lor în spațiul public, au fost şi injuriile primite în repetate rânduri pe site
din partea cititorilor. În astfel de cazuri, bloggerii au concluzionat că
măsura cea mai bună este de a publica mesajul şi de a expune astfel în
fața întregii comunități caracterul unuia dintre membrii ei sau pur şi
simplu de a edita comentariul în favoarea bloggerului. Acest tip de
atitudine, punitivă în esența ei, a înregistrat succesul cel mai răsunător,
autorul injuriilor ajungând să‐şi recunoască vina şi chiar să‐şi scrie public
scuzele. ,,Eu scriu din plăcere şi dacă tu vii la mine «acasă» şi începi să
mă înjuri fără argumente... nici măcar nu mai sunt la stadiul la care îți
şterg comentariul, ci îți editez comentariul...” (Adrian Hădean); ,,Și eu
am încercat metoda asta. E ok... nu mă mai cert cu oamenii. Când vin la
mine fără argument, îi schimb comentariul” (Marian Hurducaş); ,,...am
încercat chestia cu ignoratul şi nu‐i bună. Şi atunci şi eu fac aşa... de
multe ori le public… şi mă înjură şi după aia, îmi scrie a doua zi: «Nu mai
posta comentariul». Şi a treia zi le public pe toate trei şi după aia le
editez şi scriu acolo, la final”, „...«dar, Teo, te iubesc aşa de mult». Deci
aşa trebuie combătuți, că nu ai cum să‐i calmezi, pentru că‐s nebuni,
unii” (Teodora Rogobete).
Cu toate că publicarea unei variante contrafăcute a mesajului

cititorului, o înşelăciune, nu corespunde standardelor jurnalistice, ea
poate fi acceptată de bloggeri, chiar apreciată, atâta timp cât le poate
oferi confort emoțional, evitându‐se, astfel, declanşarea sau
continuarea unui conflict: ,,…aşa e, suntem uneori complet pe lângă
standardele jurnalistice. Dar nu există standarde la blogging. Eu, de
exemplu, nu‐s jurnalist, eu sunt psiholog. E complet în afara
standardelor etice, dar e etic să vii să mă înjuri?” (Teodora Rogobete);
,,Cum ar fi să vin la dumneavoastră acasă şi să sun la uşă să vă zic
««Sunteți un…?»... e la mine acasă... blogul tău e casa ta” (Adrian
Hădean).
Cititorii pot fi şi excluşi din comunitatea bloggerului, dacă
acesta doreşte, şi, ca atare, cu o atitudine prin care impune respect
poate, de asemenea, să aplaneze conflictele create de unul sau mai
mulți cititori: ,,El beneficiază de ceva pentru care nu plăteşte şi atunci
trebuie să‐ți ofere minimum de respect, să nu te înjure chiar dacă are o
părere contrară cu a ta, că se întâmplă… eu aşa mi‐aş defini publicul
într‐un singur cuvânt: civilizat. Şi am un public civilizat; în primul rând,
datorită mie şi datorită funcției de moderator pe care o exprim
câteodată, pentru că eu nu i‐am lăsat niciodată pe oameni să‐şi bată joc
de mine la mine «acasă»” (Dan Ciulea).

5.2.7. Codurile bloggingului şi pregătirea
necesară unei astfel de activităţi

Bloggerul nu are reguli scrise pe care trebuie să le urmeze, aşa
cum menționam anterior. Există stiluri adoptate de fiecare blogger în
parte în funcție de personalitate sau de bunul simț. ,,Nu există un
manual al bloggerului generalist. Este un bun simț al bloggerului însă”
(Gabriel Aldea).
Din cercetarea efectuată reiese că sunt norme stabilite de o
majoritate pe o anumită nişă, domeniu de blogging. Astfel, de
exemplu, pentru ca un site culinar să câştige cât mai mulți simpatizanți
trebuie să conțină foarte multe imagini, etape de pregătire a rețetelor şi
sfaturi în domeniul culinar. ,,Nu e neapărat nevoie să urmezi unele
prestabilite… normele ți le impui tu, în funcție de nişa ta” (Teodora
Rogobete). Însă pentru a întări afirmația anterioară, referitoare la lipsa
unui manual al bloggerului: ,,Nu există nici un manual al bloggerului
culinar. Poți să ai succes cu un blog culinar şi dacă nu pui nicio poză cu
mâncare. Sunt bloggeri care scriu extraordinar de bine şi îți place să stai
să citeşti ce a scris ăla şi dacă… îți imaginezi” (Adrian Hădean).
Bloggerul este responsabil pentru postările lui în spațiul public
de pe internet: ,,...nu pui o rețetă pe care n‐ai testat‐o şi nu faci oamenii
să‐şi cheltuiască banii pe ingrediente, că nu suntem într‐o țară în care
ne permitem să facem asta, nu… ține de responsabilitatea față de ceea
ce postezi acolo, pentru că oamenii încearcă şi mănâncă ceea ce le
recomanzi” (Teodora Rogobete).
Bloggerul este conştient de autoritatea pe care o poate avea
şi de faptul că poate deține pe site‐ul personal funcția de şef,
coordonator şi de executor în acelaşi timp. El ştie că are puterea de a
influența comunitatea şi de a crea curente de opinie în funcție de
mesajul pe care îl transmite, dar, în acelaşi timp, în unele cazuri, se
pune pe poziția de prestator de servicii şi este, oarecum, recunoscător
cititorilor: ,,Tu scrii că‐ți place ție, dar, în acelaşi timp, tu oferi un
serviciu, chiar dacă scrii poezii. Ca şi la magazin... oferi un serviciu
cititorului de poezii” (Adrian Hădean).
Publicul, în anumite limite, impuse de blogger sau de
bunul‐simț, trebuie lăsat să se exprime, să îşi facă publică părerea la
articolele unde are posibilitatea să comenteze, fiindcă, în caz
contrar, poate părăsi site‐ul şi comunitatea de cititori pentru că i se
îngrădeşte libertatea de exprimare pe un blog unde a intrat ca
vizitator şi, eventual, ca simpatizant. ,,Până când rămâne într‐un
spectru acceptabil, eu las să spună că sunt urât, schilod, că sunt
oricum… e părerea lui şi e alegerea fiecăruia dintre noi” (Marian
Hurducaş).
Pentru a nu strica imaginea întregului blog, comentariile care
intră în sfera jignirilor sau a injuriilor nu trebuie şi nu sunt acceptate de
blogger, iar, în aceste cazuri, se face apel la bunul simț şi la regulile de
conduită în societate: ,,Tu poți să‐ți exprimi părerea la tine acasă... nu
poți să jigneşti omul la el «acasă»... nu‐ți deschid uşa. Adică eu te invit
într‐o bucată din viața mea, în care eu pun o grămadă de timp, resurse,
suflet, şi tu vii şi mă înjuri?” (Adrian Hădean).
Bloggerii sunt conştienți şi de faptul că, prin postările lor şi
manifestările continue de promovare a blogului, pot câştiga un public la
fel de mare sau chiar mai mare, ținând cont de globalizare, ca cel al unui
cotidian online. În acest context, normele nescrise ale bloggingului îi
obligă pe administratorii de site‐uri persoanele să păstreze ,,curățenia”
pe site‐ul pe care îl dețin şi care reprezintă cartea lor de vizită.
Aşadar, puterea bloggerilor de impunere a unei opinii poate
deveni una foarte mare. Evident, vorbim despre un alt tip de opinii,
dacă facem o comparație cu acelaşi tip de misiune a jurnalistului
experimentat. În contextul Roşia Montană, în care protestele au fost
declanşate în rețelele de socializare şi în urma activității unor bloggeri,
există o graniță între cele două tipuri de activitate (blogging şi jurnalism
profesionist) care se subțiază tot mai mult în ceea ce priveşte enunțarea
de judecăți de valoare, principii civice sau opinii orientative.
Astfel, dacă controlează şi cenzurează comentariile,
eliminându‐le pe cele care ar perturba o armonie creată în interiorul
blogului, poate stabili reguli de conduită şi o atmosferă decentă în care
există respect reciproc: ,,...dacă nu mi‐aş modera comentariile… s‐ar
face un bâlci... ajungi ca la ziar... se ceartă ei între ei; şi normal că omul
civilizat nu intră în astfel de polemici... şi din această cauză eu nu postez
comentarii pe site‐urile publicațiilor” (Dan Ciulea); ,,...până la urmă,
reguli după care se ghidează bloggingul, din punctul meu de vedere,
sunt cele de bun simț şi cam atâta. În rest, nu te obligă nimeni să
respecți regulile deontologice jurnalistice. Bloggerul nu este jurnalist”
(Robert Katai).
Există şi bloguri în care se poate întâlni un limbaj jurnalistic, se
pot identifica reguli de scriere şi stiluri de abordare a subiectului tipice
jurnalistului profesionist, însă asta doar pentru că bloggerul respectiv a
avut contact pe o anumită perioadă de timp cu munca în mass‐media,
indiferent de medium. ,,Un jurnalist poate fi blogger şi poate respecta
conduita, ceea ce e de lăudat...” (Marian Hurducaş).
În virtutea bunului simț şi a respectului față de cititori, un
blogger care preia în comentariul său un subiect publicat anterior
trebuie să precizeze întotdeauna sursa, fie printr‐un citat, fie postând
un link alături de articol: ,,Să nu uiți să citezi sursa” (Oliver Kiss) pare a fi
una dintre cele mai importante reguli din codul deontologic nescris al
blogosferei.
Tot pentru a păstra interactivitatea în limitele decenței, în
online este folosit un aşa‐zis cod care presupune un limbaj ,,cenzurat” al
autorului de blog, care trebuie să impună limitele: ,,folosesc un cod
diferit în online față de offline... mă cenzurez câteodată în mediul
online” (Mirona Pascu).
Pentru bloggerii participanți la studiu, piața de profil, chiar şi
piața media, este una generoasă, în care au loc toți cei care vor să aibă
succes în acest domeniu şi sunt dispuşi să respecte concurența şi
publicul: ,,Lumea asta e foarte mare şi este loc pentru toți. Ce‐i foarte
important e să nu jigneşti. Mai devreme sau mai târziu, tot încurci pe
cineva, orice ai vrea să faci, pentru că suntem foarte diferiți, dar să nu
faci asta în mod deliberat” (Adrian Hădean).
Bloggingul este perceput şi ca o meserie practicată în funcție
de timpul pe care eşti dispus să îl oferi şi din care pot rezulta venituri
semnificative, în cazul în care implicarea este mare, dar şi ca un hobby
de către cei care au o altă preocupare de bază în viața cotidiană. Cei
care obțin bani din această activitatea trebuie să factureze şi să
declare, conform legii, veniturile câştigate. ,,...dacă faci asta 24 din 24
şi trăieşti din asta... sunt persoane care câştigă din această
activitate… trăiesc doar din asta. Pe unii i‐am cunoscut... De fapt şi noi
trăim numai din asta şi trăim rezonabil... mâncăm, avem telefoane...
dar nu e o meserie recunoscută de lege... un blogger e un fel de
freelancer”, a răspuns unul dintre participanții la studiu (Dan Ciulea),
sau: ,,e sursă principală de venit în cazul unora, pentru mulți... am
plătit impozit anul trecut la stat inclusiv pentru banii care au venit din
blogging... trebuie să‐i precizezi în declarația 200 sau 500. Eu facturez
ce fac din blogging”, a explicat altul (Adrian Hădean); iar al treilea a
declarat că: ,,Nu‐ți dă nimeni bani fără factură şi chitanță. Poate sunt
cazuri, dar foarte rare” (Gabriel Aldea).
Un argument important în cadrul polemicii create porneşte de
la întrebarea dacă este necesară specializarea bloggerului,
recunoaşterea activității ca meserie, dar absența unui manual, a unor
cursuri dedicate domeniului sau a unei denumiri recunoscute pentru
încadrarea bloggingului ca meserie face imposibil acest lucru. În cazul
unei meserii, certificate în cadrul unui nomenclator, specializarea este
necesară, însă nu acelaşi lucru este absolut necesar în cazul
bloggingului. Până la o posibilă viitoare recunoaştere internațională a
meseriei de blogger, cei care o practică pot spune şi că un hobby foarte
îndrăgit le acaparează aproape tot timpul şi le asigură traiul zilnic.
,,Meserie în sensul că ai o pregătire în acest domeniu, da, dar nu există
o pregătire... nu‐ți trebuie o pregătire... dar atunci nu e o meserie... e
sau un hobby, sau un mod de a câştiga bani. Dacă nu există reguli, nu
există pregătire. În principiu, dacă ştii alfabetul şi poți să dactilografiezi,
poți să fii blogger... poți să inciți şi la ură, sunt o grămadă de bloguri pe
tema asta” (Dan Ciulea).
Afirmațiile anterioare, chiar dacă ne‐ar duce cu gândul la
mediocritate şi lipsă de profesionalism, sunt făcute de persoane care au
studii superioare, pregătire într‐un anumit domeniu şi care, din lipsă de
norme, într‐un segment de new media aflat încă la început de drum,
încearcă să‐și explice lor şi celor care le solicită acest lucru modul de
funcționare şi de definire a unui posibil mecanism. ,,Fiecare face ce vrea
pe blogul lui, până la urmă... şi pregătirea constă în experiența
acumulată” (Teodora Rogobete).
Pe de altă parte, bloggerii ar aprecia existența unor cursuri care
să le ofere o specializare recunoscută în acest domeniu, însă, până să se
inventeze vreuna, ar trebui stabilită o definire a activității, ceea ce este
foarte complicat având în vedere diversitatea nişelor pe care
funcționează şi au succes blogurile: business, economic, sportiv, tehnic,
culinar etc. Privit din această perspectivă, devine tot mai complicat să
defineşti meseria de blogger sau tipul de cursuri necesare pentru o
posibilă specializare: ,,Dar nu e business... e meserie... e un mod de a
face bani. Nu ştiu dacă e chiar o meserie... păi, noi suntem
liber‐profesionişti, dacă vrei să spui aşa... eu încerc să spun că nu e un
loc de muncă calificat conform unor norme. Dar nu te poți califica. E un
lucru pentru care nu te poți califica” (Marian Hurducaş); ,,Poate să facă
şcoală de bloggeri? Numai atunci ai meserie? Dar nu există aşa ceva. Eu
zic că ar trebui totuşi pornit de la ştiințe sau comunicare. Dar «sita cerne
într‐una»… pot să fie o mie de bloggeri. N‐o să reuşească toți” (Adrian
Hădean).
Cu toate că s‐a stabilit necesitatea unei pregătiri în blogging şi,
în acelaşi timp, inexistența cursurilor dedicate domeniului, dezbaterea
creată la focus group a relevat importanța specializării pe care trebuie
să o aibă un blogger în domeniul ales de el ca specialitate a site‐ului sau
a nişei pe care o acoperă. În lipsa cunoştințelor în domeniul reprezentat,
bloggerul îşi pierde din credibilitate şi, implicit, din numărul de cititori:
,,Trebuie să ai o anumită experiență de viață. Dacă scrii pe o nişă,
trebuie să ai experiență pe nişa aia ca să fie credibil... să fii pregătit
profesional, pentru că nimeni nu te ia în seamă… De exemplu, scrii
despre marketing, dar toată viața ai făcut şuruburi… îşi vor da seama
destul de repede oamenii cărora li te adresezi şi n‐o să te mai citească”
(Adrian Hădean).
Aşadar, experiența de viață, de muncă, a unui blogger,
acumulată înainte ca el să devină blogger, contează foarte mult şi
poate fi folosită ca specializare în funcție de nivelul de pregătire,
diplome obținute, recunoaşteri de orice fel, iar activitatea de blogger,
nişa aleasă să reprezinte cunoştințele în domeniul respectiv. Aceasta
este o situație ideală, în opinia participanților la studiu: să poți face ceea
ce‐ți place, când şi cum îți place, să fii propriul şef şi să câştigi bani din
activitate, chiar mai mulți decât dacă ai practica meseria de bază ca
angajat. ,,Eu zic că experiența ta de viață de până în momentul în care
tu ai început să faci blogging se reflectă şi poți s‐o consideri pregătirea
ta sau şcoala ta pentru a începe blogul respectiv... Eu, de exemplu, am
terminat Psihologia; pe mine m‐a ajutat foarte mult faptul că am studii
în acest domeniu” (Teodora Rogobete); ,,Toți au pregătire de bază,
într‐un fel sau altul, că toți termină un liceu, fie că e confesional, fie că e
industrial sau teoretic... toți au o specializare” (Marian Hurducaş).
O altă situație ideală în care devii blogger de renume este să
scrii despre lucrurile care te preocupă şi să ai succes pentru că te citesc
persoanele cu aceleaşi pasiuni: ,,Sunt bloggeri la 13 ani care au succes...
sunt cel puțin trei copii care au miliarde de oameni ca cititori şi câştigă
bani din Google Ads”, au afirmat participanții la studiu (Mirona Pascu).
Mai există şi situații, puține, în care bloggerul alege să scrie
într‐un domeniu de care este pasionat, după care, pentru perfecționare,
urmează cursurile de specializare în domeniul respectiv. De exemplu,
un jurnalist, cu pregătire în domeniu, devine blogger culinar de succes,
iar mai apoi alege să se specializeze în meseria de bucătar: ,,Am făcut
şcoală de bucătărie… dar eu am început să scriu înainte” a recunoscut
unul dintre respondenți (Adrian Hădean).
Într‐o Românie a diplomelor obținute, în foarte multe cazuri,
fără un efort financiar remarcabil şi chiar şi fără un efort intelectual
susținut, specializarea într‐un anumit domeniu nu contează foarte mult
pentru angajatorul care are nevoie de un om ,,priceput” sau ,,talentat”
la ceea ce face, mai ales pentru că specializarea se poate câştiga după
angajare, fie la locul de muncă, prin sarcini îndeplinite, fie prin cursuri cu
durată redusă de pregătire recunoscute internațional.
În astfel de condiții, talentul bloggerului poate fi recunoscut
prin numărul de cititori pe care îl înregistrează periodic, iar specializarea
la ,,locul de muncă” poate veni în urma rezultatelor obținute în cadrul
comunității pe care o reprezintă şi a aprecierilor acesteia. ,,Trebuie să
acceptăm faptul că lumea se schimbă... nu mai prea există un sens
clasic al termenului meserie... În ’99 am vrut să mă angajez la Orange,
înainte să fac facultatea şi mi‐au zis: «Du‐te, fă Facultatea de Balet,
să‐mi vii cu o diplomă, şi după aceea te angajez ca inginer, că îmi
trebuie diplomă»” (Teodora Rogobete).
În cazul celor opt bloggeri participanți la focus‐group,
pregătirea anterioară are şi nu are legătură cu domeniile despre care ei
scriu în prezent şi, cu toate astea, au succes în rândul cititorilor: ,,...la
mine există o legătură. Eu asta lucrez, asta scriu; eu am studiat
Jurnalismul, deci tot Comunicare” (Oliver Kiss); ,,la mine nu este
niciuna... eu am terminat ingineria, lucrez în vânzări de soft şi scriu
despre IT şi excursii, despre cum prepar mâncarea, cum m‐au supărat
cei de la cotidianul Libertatea etc.” (Dan Ciulea).
,,Absolut tot ce am făcut eu în viața asta mă ajută să fac un
blog bun. Asta e toată formarea mea. De la grădiniță mi‐a plăcut să țin
minte poezii... se formează nişte deprinderi şi înveți să te exprimi cursiv
şi coerent şi să scrii. În şcoală şi nu numai, mi‐a plăcut să citesc, am
început să învăț limbi străine înainte să le învăț la şcoală, de unul
singur... Deci ține de tine, de cum eşti tu şi de cum te antrenezi şi de
felul în care‐ți faci jobul ăsta pe care ți l‐ai asumat, că nu te obligă
nimeni să fii blogger... Îți faci blog că aşa vrei tu” (Marian Hurducaş).
Un blogger care doreşte să aibă succes trebuie să se afle în
contact permanent cu site‐ul şi cu cititorii săi, dar şi cu ceilalți membri
ai comunității de bloggeri. Trebuie să urmărească informațiile postate
în online pe domeniul său şi să intervină cu comentarii, replici sau să
redistribuie noutățile: ,,Noi ne aflăm pe terenul ăsta online, unde se
zice că, dacă vrei să‐ți vină cititori în fiecare zi, trebuie să scrii în
fiecare zi” (Gabriel Aldea); ,,Marele avantaj este accesul la informații.
Și acum informațiile curg non‐stop. Din mediul politic: cine a
demisionat, cine a fost reales etc. Accesul la informații este acolo, eşti
printre cei care decid şi afli, inevitabil, unele lucruri pe care le postezi
pe blog; nu le pui în ziar, pentru că poate nu sunt un gen de informații
care să se preteze la comentariul tău ca angajat, însă le pui pe blog şi
eşti primul care îşi dă cu părerea sau informează comunitatea” (Oliver
Kiss).

5.2.8. Bloggeri vs. jurnalişti

Fiindcă printre cei prezenți la studiu sunt şi foşti, dar şi actuali
jurnalişti, am încercat să găsesc o legătură între cele două domenii din
new media. Din punctul de vedere al experienței unui jurnalist în
domeniul comunicării şi al interacțiunii, s‐ar putea crede, cel puțin
aparent, că un jurnalist care devine blogger are un avantaj, indiferent
dacă alege să renunțe sau nu la media. Aşadar, bloggerii consideră că
jurnaliştii care încă sunt activi în meseria lor sau nu pot renunța la
deprinderile cu care s‐au obişnuit în media tradițională au prea puține
avantaje ca autori de blog. Dintre acestea se pot enumera: o legătură
care se poate realiza, faptic, între publicația online din media şi blogul
de autor individual, uşurința de exprimare, de abordare a unui subiect,
de construcție a unei povestiri şi exercițiul scrierii, care, de altfel, se
poate dobândi şi ca blogger.
Însă dezavantajele unui jurnalist care doreşte să devină blogger
sunt mai multe: obişnuința cu un ritm de lucru, un stil format deja, o
atitudine impersonală față de cititori în funcție de raportarea față de
aceştia, regulile jurnalistice care au devenit instinctive şi specializarea în
funcție de un anumit mediu: ,,...sunt obişnuiți cu un anumit ritm şi un
stil de scris şi nu o să se adapteze cum trebuie la blog, ei vor ține cont de
regulile jurnalistice dintr‐un mediu şi se ajunge într‐un alt mediu, şi n‐o
să fie valabile” (Marian Hurducaş). Mai mult, dacă un jurnalist îşi
păstrează stilul şi va crea un blog asemănător unei publicații online,
comunitatea lui va fi formată fie din jurnalişti care pot beneficia de
sursă pentru subiectele pe care le analizează la rândul lor, fie de un
public limitat, susțin subiecții: ,,O să fie citit tot de jurnalişti, nu de alt
gen de public. Sunt foarte puțini jurnalişti sau foşti jurnalişti care şi‐au
făcut bloguri şi care au succes la nivel național. Pe jurnalist îl poate ajuta
experiența anterioară blogului, dar dacă nu înțelege cum anume să
practice bloggingul, cum trebuie să se adreseze în acest mediu... Adică
trebuie să ştie să iasă un pic din tipare... să jongleze” (Mirona Pascu).
Tehnicile încetățenite, valabile în meseria de jurnalist în mass‐media
trebuie modificate în funcție de ceea ce aşteaptă publicul, susțin
bloggerii: ,,Este necesar să accepți că lumea se schimbă şi că trebuie să
te adaptezi şi să joci după regulile terenului pe care te afli” (Adrian
Hădean).
Unii bloggeri, majoritatea în cazul celor din spațiul comunitar
clujean, nu se consideră jurnalişti şi sunt de părere că niciun blogger nu
ar trebui să se considere astfel atâta timp cât nu este jurnalist şi nu
practică această meserie. Ei sunt conştienți de faptul că activează sau
prestează o activitate în domeniul media, mai exact new media, dar nu
ca jurnalişti, ci ca bloggeri. Mai mult, sunt de părere că nu ar avea niciun
avantaj ca bloggeri, dacă s‐ar considera jurnaliști. Probabil nici aceștia
din urmă nu vor spune despre bloggeri că sunt jurnalişti: ,,De ce ai vrea
să fii şi jurnalist? Nu înțeleg. Păi, dacă eşti angajat la un ziar sau la o
televiziune, sau faci jurnalism în accepțiunea clasică, eşti jurnalist. Dacă
nu, eşti blogger şi faci ce vrei. Dacă scrii la un ziar, eşti plătit de un ziar şi
atunci eşti un ziarist” (Oliver Kiss).
Una dintre regulile de bază ale jurnalismului este obiectivitatea
celui care scrie despre un anumit subiect. Obiectivitatea este necesară
în media, însă nu este recomandată în blogging. În cazul bloggerilor,
aceştia se apropie, prin stilul abordat, de public şi de preferințele
acestuia. Pentru ca să aibă succes, un blogger trebuie să reprezinte
vocea unei comunități, aşadar, va scrie despre ceea ce doreşte acea
comunitate să citească şi pe un ton cât mai prietenesc posibil. ,,Ca
jurnalist ar trebui să fii mai obiectiv în timp ce pe blog trebuie să fii
subiectiv şi aşa şi eşti” (Robert Katai).
Pe de altă parte, problema încadrării în breasla jurnaliştilor
poate fi văzută şi dintr‐o altă perspectivă: te poți numi sau considera
jurnalist, după ce ai acumulat experiență în domeniu şi ai practicat
meseria o anumită perioadă de timp în cadrul media. În opinia
subiecților focus‐group‐ului abordarea este simplă, la fel ca în cazul
medicului sau psihologului care poate căpăta această titulatură după
finalizarea unei perioade de practici profesionale recunoscute de
profesionişti în domeniu şi nu imediat după obținerea unei diplome de
licență; ,,Ca să fii jurnalist, trebuie să ai mai mult decât diplomă. Eu
m‐am considerat jurnalist târziu, la câțiva ani după ce am terminat
facultatea, şi îți mai trebuie şi experiență. Dacă ai o diplomă, ea nu te
face jurnalist” (Marian Hurducaş); ,,Dacă eu am terminat Psihologia şi
n‐am profesat niciodată, eu sunt psiholog? Nu” (Teodora Rogobete).
Una este ceea ce poți considera tu că reprezinți într‐o
comunitate de bloggeri, în funcție sau nu de pregătirea pe care o ai la
bază, şi alta este ceea ce spun că reprezinți membrii comunității
respective. În cazul nostru, bloggerii care nu au fost jurnalişti nu se
consideră ca atare niciodată, iar cei care au practicat meseria de
jurnaliști în media nu se mai numesc aşa, pentru că, de pe poziția de
blogger, ei spun că au o altă meserie sau o altă ocupație şi nu mai
activează ca jurnalist şi pe blog: ,,Nu pot să mă consider ceva ce nici
măcar n‐am studiat... trebuie să am o experiență în domeniu, să fac
practică…” (Dan Ciulea).
Opinia exprimată de blogger pe site‐ul personal este una
personală şi plină de subiectivitate: ,,La mine e evident personală
pentru că nu e blog colectiv, adică e o diferență între un blog colectiv şi
un blog şi nu poți să vorbeşti în numele altuia decât dacă îl citezi. În
cazul celui colectiv, pentru că există şi aşa ceva, adică un blog care are
mai mulți autori, suntem mai mulți care avem aceleaşi păreri sau
asemănătoare” (Mirona Pascu).
Între bloggeri şi jurnalişti mai există şi deosebiri cu privire la
câştigul pe care fiecare îl obține în urma prestării activității de informare
în new media sau media tradiționale.
Jurnaliştii angajați, colaboratori permanenți sau ocazionali în
mass‐media, sunt remunerați pentru munca prestată fie printr‐un
salariu, fie printr‐un câştig condiționat de volumul de muncă efectuat.
Responsabili cu plata lor sunt angajatorii sau instituțiile media pentru
care aceștia creează conținut.
În cazul bloggerilor, aceştia sunt propriii lor şefi. Dacă atunci
când au de scris despre un subiect și sunt liberi să decidă singuri
independența este un lucru plăcut, când trebuie să identifice sursele
financiare, responsabilitatea creşte şi asigurarea venitului devine un
motiv de stres cotidian: ,,Spre deosebire de jurnalişti, la noi, fiind cumva
obligați să ne câştigăm salariul… e mai greu. Un ziarist se duce la el la
serviciu, scrie (eu ştiu, că am fost şi patron de presă) şi, până scrie
materialul, trebuie să fie plătit. Nu‐l interesează de unde vin banii
respectivi, cum se obțin ei. Ca blogger, dacă vrei să trăieşti din asta,
trebuie să stai, să scrii, să vinzi ce‐ai scris şi să urmăreşti să încasezi
banii, deci e o treabă destul de complexă” (Adrian Hădean).
Ca atare, în cazul bloggerului activitatea implică mai multe
aspecte. El trebuie să aibă talent şi să scrie pe placul comunității, să
dețină cunoştințe în domeniul IT şi al designului paginilor de internet
pentru a crea un blog atractiv, vizual; trebuie să facă un minimum de
studiu de piață să identifice domeniul de succes care i se şi potriveşte,
să fie implicat permanent în cotidian să țină pasul cu noutățile şi să fie
un bun om de marketing învățând să‐şi vândă produsul cât mai
avantajos posibil: ,,...să vezi cui vinzi, să te asociezi cu cine trebuie, să te
preocupe să găseşti soluții... Datorită acestui fapt, noi am învățat
cumva să stăm mai cu picioarele pe pământ, cred eu. Şi atunci, ne e
foarte uşor să ne dăm seama dacă cineva doreşte feedback de la noi
sau de la cei care ne citesc... dacă ne apreciază pe noi ca oameni sau
doar pentru că avem cititori mulți în spate” (Gabriel Aldea).
La fel ca jurnalistul, bloggerul poate fi manipulat cu sau fără
ştiință: ,,De obicei, un om vrea ceva de la cei care ne citesc pe noi, nu de
la noi neapărat, şi noi suntem vehiculul prin care îşi transmit mesajele...
Asta e valabil şi pentru ziarişti, nu numai pentru bloggeri” (Adrian
Hădean).
Cercetările internaționale din domeniul new media au
demonstrat că bloggingul se încadrează ca domeniu în tot ceea ce ține
de jurnalism comunitar. În acest caz, chiar dacă nu se consideră
jurnalişti, bloggerii au rol de comunicator şi, la fel ca jurnaliştii, transmit
un mesaj audienței prin intermediul unui medium, internetul.
Mai mult decât jurnaliştii, bloggerii scriu despre problemele
comunității, sunt preocupați de o relație bună cu membri a cel puțin
unei comunități şi transmit mesajele lor către comunitate. Bloggerii, cu
precădere, comparativ cu jurnaliştii, mențin o relație de interactivitate
cu membrii comunității care alcătuiesc audiența blogului atât online,
cât şi offline.
Din păcate, subiecții participanți la focus‐group‐ul organizat cu
reprezentanți din blogosfera clujeană consideră cuvântul ,,comunitar”
din alăturarea de termeni ,,jurnalism comunitar” ca făcând referire doar
la membrii societății din imediata lor apropiere fizică nu şi la persoanele
care pot alcătui comunitatea din online: ,,Jurnalismul comunitar e o
himeră, din punctul meu de vedere. Nu există aşa ceva.” (Marian
Hurducaş); ,,În cazul meu e clar. Eu scriu despre comunitatea maghiară
de aici.” (Oliver Kiss); ,,Eu scriu doar dacă aflu despre o situație care se
întâmplă în comunitate, în cartierul meu, şi mă deranjează. În multe
situații mă afectează şi pe mine într‐un fel şi insist cu articolul mai ales
dacă autoritățile nu iau atitudine în vreun fel... Scriu pe blog şi îi dau
link‐ul lui Emil Boc pe Facebook şi atunci articolul respectiv poate intra
în categoria celor comunitare, dar blog‐ul în sine nu e comunitar.” (Dan
Ciulea) ,,...scriu şi despre comunitate câteodată. Eu, pe blogul meu, de
exemplu, scriu destul de puțin despre comunitate. Dacă se întâmplă
acțiuni care privesc membrii comunității... atunci scriu, dar în rest...
scriu despre mâncare... asta e treaba mea pe blog.” (Adrian Hădean)
,,Fiecare se poate crede jurnalist... Dacă unul dintre noi, cineva din
clădirea asta iese afară şi vede ceva, îi face poză acelui ceva, îl pune pe
internet... asta nu înseamnă că e jurnalist comunitar. A fost o
conjunctură favorabilă lui pentru a da o informație care se poate
rostogoli şi deveni o informație națională preluată de toate mediile, dar
aia nu înseamnă că tu eşti jurnalist comunitar. Nu. Ai fost omul de
conjunctură, omul potrivit la locul potrivit.” (Teodora Rogobete).
Însă, chiar şi în contextul creat de ei, au identificat, de comun
acord, un blogger clujean, fotoreporter, care poate fi un reprezentant al
jurnalismului comunitar (cu rezerva că bloggerii nu se consider
jurnalişti): ,,Tiberiu Matei. Chiar dacă e fotograf, este jurnalist
comunitar, pentru că el scrie despre oraş, despre ce se întâmplă, despre
ce vede pe stradă...” (Mirona Pascu).
După un schimb de replici, subiecții au identificat esența
jurnalismului comunitar, practicarea unui nou stil de jurnalism care,
probabil, este denumit prea pretențios ,,jurnalism”. Spun asta mai ales
pentru că sintagma include orice persoană care postează într‐un spațiu
public, cum este cel al online‐ului, informații, aspecte din viața pe care o
trăieşte în offline şi despre oamenii implicați în ea. Dar, pentru că
bloggerii clujeni nu acceptă apartenența la breasla jurnaliştilor, au găsit
chiar şi o denumire pentru ,,jurnalistul comunitar”, și anume
,,povestaş”: ,,...practic, ăsta e lucrul pe care l‐a adus social media în
viața noastră sau e contribuția social media la progresul societății.
Fiecare persoană care are o voce – şi, când zic «voce», mă refer la
oricine care poate să facă poză şi s‐o pună online... povestaşul care dă
mai departe” (Adrian Hădean).
Bloggerii clujeni au identificat un anumit grad de
superficialitate care îi deosebeşte de jurnaliştii profesionişti. Aceştia din
urmă trebuie să investigheze, să se informeze corect pentru a putea, la
rândul lor, să transmită publicului o informație corectă şi documentată:
,,Ca să fii jurnalist, trebuie să sapi după informație... e prima regulă.
Sapi după informație sau ai surse care să te informeze... Faptul că nu se
respectă regulile astea e un alt mod de abordare.” (Oliver Kiss).
Abordarea este cu totul alta în cazul în care intră în discuție un blog scris
de un jurnalist, fie pentru publicația la care acesta lucrează, fie
individual. Informația este prezentată aici într‐un format caracteristic
media, într‐un stil al jurnalistului cu experiență care respectă regulile
pentru verificarea ei şi oferă produsului finit de pe blog o valoare
recunoscută de cei din domeniu: ,,…Zoso’s, spre exemplu, e cel mai
citit, are surse, aplică o strategie pentru identificarea informațiilor şi
aduce un plus de valoare informațională cititorului.” (Mirona Pascu).
Bloggerii prezenți la focus‐group au identificat o diferență care
se poate preta la o analiză aprofundată în domeniul jurnalismului
comunitar. Astfel, ei susțin că nu sunt jurnalişti comunitari şi că nu
distribuie pe blog informație cu precădere comunitară, adică în folosul
comunității din proximitatea lor spațială offline, însă au numit rețeaua
de socializare Facebook ca fiind locul în care este postată o cantitate
mare de informație de tip comunitar. Pe Facebook este mai pregnant
caracterul comunitar pentru că informației i se alătură imagini
fotografiate sau filmate care conțin scene din viața proprietarului
paginii, dar şi comentarii pe care el le primeşte din partea prietenilor,
vecinilor, colegilor sau a celor care au legătură cu evenimentul postat.
În accepțiunea bloggerilor, pagina de Facebook capătă o
valență uşor diferită, dar şi complementară în acelaşi timp cu blogul
personal,. Rețeaua de socializare permite şi mai multe abateri de la
regulile jurnalistice, fiind o înlănțuire de pagini ale mai multor persoane
foarte diferite şi fără specializare în domeniul media. Bineînțeles că nici
nu se poate pune problema unei nevoi de specializare în media a
utilizatorilor de Facebook.
Astfel, blogul poate reprezenta părerea personală a bloggerului
cu privire la un eveniment, informații triate, o scriere trecută printr‐un
filtru de cenzură, este cartea lui de vizită, un mediu pe care îl patronează
şi îl respectă, iar pagina de Facebook poate conține orice tip de
informație, tot ceea ce, în opinia bloggerului, nu poate fi scris pe site:
,,Am la dispoziție pagina mea de Facebook, pe care pun fotografii cu
lucruri care sunt în oraş, pe care scriu mult mai multe lucruri decât scriu
pe blog. Acolo mi‐am permis cumva să nu fiu nişat. Pe pagina de
Facebook fac tot ce nu pot să fac pe blog. Fac şi ce pot să fac pe blog, dar
şi tot restul lucrurilor pe care nu le pot face pe blog.” (Gabriel Aldea).
Faptul că unele bloguri au mai mulți cititori decât o publicație
tipărită sau una online, de exemplu, dovedeşte că sunt multe cazurile în
care media tradițională pierde public în favoarea blogurilor.
Cu siguranță, este mai acceptat de către public stilul relaxant
de interpretare a informației pe care îl foloseşte bloggerul cu talent care
ştie să țină omul alături tratându‐l prieteneşte de pe o poziție de
egalitate sau cu o uşoară superioritate îndrumând ca formator de
opinie. În fața unei astfel de atitudini şi ca răspuns al publicului la
provocarea lansată de bloggeri prin diferite artificii de manipulare
mass‐media tradițională pierde din audiență. În opinia autorilor de
site‐uri, mass‐media este conştientă de acest fenomen: ,,Eu zic că,
social, media începe să estompeze cumva granița dintre omul obişnuit
şi jurnalist, pentru că eu sesizez că presa tradițională pierde teren în fața
unor oameni care se dovedesc mult mai capabili...” (Teodora
Rogobete).
Într‐o economie de piață cu tot mai puțini bani disponibili
pentru publicitate sau pentru susținerea media, lupta se dă în funcție de
cine reuşeşte să câştige mai mult public. Din nefericire pentru jurnalişti,
ei au fost pregătiți să fie buni în meseria lor, dar nu şi în cea de
marketing sau advertising. Există unii care se pot adapta, pot identifica
resurse sau ocazii avantajoase pentru obținerea de venituri, atunci când
este necesar să o facă, însă majoritatea nu trebuie să fie preocupată de
acest aspect, ci trebuie să fie doar jurnalişti. Ei pot să migreze de la un
tip de media la altul în funcție de posturile disponibile şi oscilațiile din
domeniu.
Bloggerii activează pe aceeași piață media sau pe una
complementară: în social media sau media comunitară. La rândul lor, ei
trebuie să se adapteze nu doar unui anumit conținut, ci şi unor condiții
grele de supraviețuire într‐o competiție continuă cu alții de pe aceeaşi
piață. Pentru că au slujba lor în propriile mâini şi pentru că ei singuri
trebuie să învețe să se descurce şi cu partea financiară, privesc de pe o
poziție superioară condiția jurnaliştilor şi îi tratează ca atare: ,,Jurnaliştii
au devenit foarte mercantili; scopul lor nu mai este de a informa, ci de a
face bani... Și‐au făcut‐o cu mâna lor... ,,Jurnaliştii au devenit foarte
mercantili; scopul lor nu mai este acela de a informa, ci de a face bani.
Și‐au făcut‐o cu mâna lor... ei declară că vor să informeze, însă cer bani,
se vorbesc unii pe alții de rău sau dezinformează. Un exemplu: zici: «Eu
vreau să vă informez... sunt jurnalist» şi, pe de altă parte, scrii un
neadevăr: «Cristian Gog, bloggerul, a dat un tun de trei milioane
jumătate la mare» (când el poate era la Peştera Urşilor)... aşa
discreditezi.” Şi se întâmplă deja de prea mulți ani, şi se întâmplă mult
prea des în media tradițională de la noi; şi nu numai de la noi, cam din
toată lumea, peste tot” (Dan Ciulea).
Chiar şi cu cele afirmate anterior, bloggerii clujeni sunt siguri că
nu orice jurnalist care activează în media, chiar şi comunitară clujeană,
poate fi numit profesionist. Pornind de la această afirmație, ei continuă
să critice jurnaliştii superficiali, cei care refuză să se adapteze, sunt prea
comozi pentru a putea atinge nivelul de profesionist şi, uneori, par
inconştienți de faptul că transmit public o informație neverificată sau
un zvon. ,,În momentul în care jurnaliştii au încercat să devină ei
personajul de la colțul străzii care observă şi strigă public, în mai multe
forme de media, «A luat foc o maşină. Au murit 16 oameni», fără să
meargă să vadă dacă chiar a murit cineva... de aici porneşte tot, de asta
pierde media, de aici porneşte erodarea încrederii în mass‐media... în
ultimii ani. Şi ziariştii clasici sunt îngâmfați: ...cum adică, vin nişte tineri
care bagă nu ştiu ce rețete şi ne iau nouă publicul şi banii?... şi cum
adică, bloggerii sunt invitați de primari şi de asociații…?” (Dan Ciulea).
Şi bloggerul, la fel ca jurnalistul, poate fi mercantil şi chiar este,
o dovedeşte practica, în mai multe cazuri decât conştientizează fiecare
în parte, însă nu poate fi superficial sau nu îşi poate permite să
dezinformeze comunitatea pentru care prestează o activitate, pe care o
reprezintă în anumite situații sau de care depinde în cariera sa ca
blogger: ,,Scopul blogului nu e de a face bani... dar la un moment dat o
să faceți mulți bani sau veți câştiga doar din activitatea aceasta... da...
da.” (Teodora Rogobete).
La o analiză mai aprofundată a afirmațiilor înregistrate în
cadrul focus‐group‐ului se pare că există un conflict între jurnaliştii din
media clujeană sau națională (cu siguranță cei care nu dețin blog) şi
bloggerii clujeni. Se prea poate ca starea conflictuală să nu fie
conştientizată de toți membrii ambelor tabere sau să nu i se dea,
deocamdată, o atenție deosebită, însă, cu siguranță, este una reală mai
ales pentru că toți operează pe aceeaşi piață a informației, sunt în
slujba cetățeanului pe care trebuie să îl câştige alături, trebuie să obțină
din cam aceleaşi surse venituri pentru a putea supraviețui. La toate
acestea se adaugă nevoia de recunoaştere şi de apreciere.
În opinia bloggerilor, jurnaliştii mai au pârghii cu ajutorul cărora
pot acționa şi câştiga publicul de vârstă medie sau peste medie, cu nivel
de maximum studii medii. Printre ele se numără canalele audio‐video
care înregistrează încă un nivel semnificativ de audiență pe segmentul
menționat. Astfel, publicul poate fi în continuare dezinformat şi pentru
că înregistrează consum media audio‐video, în principal pentru
divertisment sau de loisir, fără a manifesta îndoieli cu privire la
veridicitatea informației care i se oferă la bani tot mai puțini (ofertele
companiilor de cablu) sau chiar gratuit (radioul privat). ,,Sunt jurnalist la
bază, ca pregătire, chiar dacă acum sunt blogger, şi le‐am spus alor mei
părinți: «Nu mai înghițiți ce se aude la Antena 3», am argumentat de ce,
«Nu mai înghițiți ce se spune la Realitatea TV», cu argumente şi aici...
Degeaba... dacă s‐a spus la televizor, e sfânt... «Dar a zis la televizor...».
Ei chiar cred că acest ziarist este calificat, are o sită prin care trece
informațiile, le selectează şi e obiectiv... Eu nu mai cred asta.” (Oliver
Kiss).
Spre deosebire de jurnalişti, bloggerii au mai multe avantaje.
Printre ele doresc să menționez: libertatea de exprimare (nefiind
jurnalişti nu au o responsabilitatea atât de mare), posibilitatea
interacțiunii continue cu comunitatea care îți este fidelă doar ție şi nu
mai multor angajați dintr‐un anumit mediu, dar şi complexitatea
relațiilor care derivă din interacțiune şi activarea într‐un mediu şi pe un
segment în care îți poți decide singur soarta în meseria pe care o
practici.
Bloggerul are capacitatea de a transforma spațiul privat
într‐unul public şi, în acelaşi timp, de a personaliza sfera publică prin
interesul manifestat față de spațiul comunitar, indiferent cât este de
pregătit în domeniu sau de cine îl citeşte.

5.2.9. Viitorul bloggingului clujean

În contextul mediei comunitare clujene, fenomenul numit
blogging va creşte. Blogurile vor avea domenii mai definite, bloggerii
vor fi mai informați şi mai implicați în viața comunitară. Aşadar,
meseria de blogger va evolua şi se va transforma treptat, calitativ, în
ceva mai bun. Din capitolul anterior am dedus că şi meseria de jurnalist
este una care parcurge un proces de transformare, însă, spre deosebire
de aceasta, bloggingul este un domeniu nou, o meserie care se află încă
în perioada de testare. Nu există manuale despre cum să scrii pe blog
sau cum să‐ți creezi un astfel de site, însă sunt tot mai mulți practicanți
de succes în domeniu. Probabil că cei care nu mai doresc să fie jurnalişti
în era new media vor face o reconversie şi se vor specializa în blogging,
cine ştie. Oricum, publicul îşi manifestă nevoia de a citi chiar dacă nu
are timp suficient la dispoziție sau preferă un alt tip de limbaj.
Studiile efectuate în domeniul new media relevă însă
importanța unor caracteristici ale site‐urilor, indiferent dacă acestea
reprezintă un blogger, o publicație, un post de radio sau de televiziune.
Chiar dacă nu toți bloggerii prezenți la studiu au menționat
punctual care le sunt planurile, cu toții au afirmat că au intenția de a
evolua: ,,Pe viitor, ce vreau e să cresc mai mult pe partea de blogging,
dar în domeniul marketingului.” (Dan Ciulea); ,,Eu am tot făcut teste cu
blogul ăsta în ultimii trei ani... I‐am schimbat obiectul de activitate de
câte ori am avut ocazia, dar am decis că îl voi profesionaliza. O să fie un
blog despre comunicare şi publicitate. Ăsta e domeniul meu de acum şi
despre asta voi scrie.” (Marian Hurducaş); ,,Eu am foarte multe planuri,
dar prea puțin timp sau energie să le şi pun în aplicare. Am vrut să‐l
nişez, să‐i schimb designul…” (Mirona Pascu); ,,La mine e ok că am
reuşit cât de cât să mă ocup de blogul meu în ultima perioadă, față de
acum doi ani, de exemplu. Pentru mine ocupația asta a fost una
fluctuantă, adică nu mă ocup doar de blog, ci l‐am trecut pe un plan
secundar.” (Oliver Kiss).
În concluzie, bloggerii nu sunt şi nici nu îşi doresc să fie incluşi în
categoria jurnaliştilor. Chiar şi jurnaliştii care au terminat studii în
domeniu şi au parcurs o perioadă de practică pe piață dar
administrează în paralel un blog delimitează foarte clar cele două
activități. Bloggerii nu sunt obligați să respecte reguli de exprimare,
deontologice sau de stil, iar limbajul este în multe cazuri unul specific
pentru online, folosit în scopul de a atrage simpatia cititorilor tineri,
obişnuiți cu anumite norme acceptate în serviciile de socializare.
Pe piața media este loc şi pentru presa tradițională, dar şi
pentru cea de tip nou din mediul virtual. Cele două se completează, iar
publicul este dispus să consume produse ale ambelor categorii de
presă.

Concluzii

C aracteristicile mass‐mediei clujene, în contextul new media,

precum şi modul de operare a actorilor pe piața din acest
domeniu, tiparul presei comunitare, mai bine spus, pot fi considerate
valabile şi pentru celelalte comunități de acelaşi gen din alte zone de
provincie ale României.
Aşadar, particularitățile transformării mass‐mediei tradiționale
se referă la redimensionarea redacțiilor, reorientarea acestora prin
întărirea departamentului de online şi schimbarea tiparului de scriere a
ştirilor, în aşa fel încât noile produse să poată fi consumate cu uşurință
cu ajutorul noilor tehnologii.
Jurnaliştii încep să realizeze că activitatea şi viziunea lor
trebuie, în primul rând, schimbate pentru a face față, mai apoi,
schimbării, însă întregul proces se desfăşoară lent. New media,
aparent, scoate de pe piață genuri jurnalistice cu greutate cum ar fi:
reportajul, interviul sau ancheta. Acest tip de produse necesită o mai
mare atenție, documentare şi timp, iar jurnalistul nou nu este dispus să
aloce timp, pe de‐o parte, sau nu are experiența şi cunoştințele
necesare pentru a crea aşa ceva, pe de altă parte. Departamentele
clasice, politic, economic sau social, nu mai sunt foarte clar delimitate,
iar jurnalistul specializat tinde să se transforme în ziarist total. Din cauza
vitezei cu care informațiile sunt transmise, evenimentul/ştirea au
devenit mai importante decât materialul amplu de informare, anchetă
sau reportaj.
În acest moment, în care cantitatea de informații este,
probabil, mai mare ca niciodată, ziariştii vor trebui să facă eforturi
pentru a îmbunătăți calitatea materialelor pe care le difuzează, pentru a
răspunde noilor provocări.
Cu toate acestea, după cum o arată primele semne, nevoia de
produse media de calitate, în cazul publicului cu pretenții, va impune
readucerea în prim‐plan a genurilor jurnalistice de valoare şi a
jurnaliştilor competenți. Aceştia vor decide soarta publicațiilor online în
lupta care se dă pentru cucerirea unui număr cât mai mare de cititori.
Publicul de media este, în prezent, datorită rețelelor sociale, cel
mai bun şi cel mai ieftin agent de marketing pentru publicațiile online,
pentru că membrii săi promovează şi recomandă articolele care le sunt
pe plac. El şi‐a schimbat comportamentul de consum media datorită
apariției unor instrumente care îi asigură accesul mult mai uşor la
informație datorită internetului de mare viteză. Radioul se ascultă în
timpul activităților recreative, iar site‐urile de informație sunt citite în
orele dedicate muncii de birou.
Oamenii trăiesc într‐o cultură media globală, în care limbajul
este tot mai puțin folosit. Segmentul 18‐35 de ani, foarte atractiv
pentru orice instituție media, este acum prezent în online şi aşteaptă
zilnic să primească informația preferată. Rămâne ca jurnaliştii sau
free‐lancerii să ştie să îl acapareze şi să îl păstreze pentru un produs
media pe măsura aşteptărilor lui.
Pe aceeaşi piață media comunitară, în acelaşi context de new
media, operează, aşa cum precizam anterior, şi bloggerii. Probabil că
între bloggeri, considerați a fi la începuturile activității lor doar nişte
revoltați, excomunicați de media, şi jurnaliştii profesionişti fideli
profesiei şi regulilor acesteia, au existat de la început disensiuni. Clivajul
între cele două tabere s‐a adâncit şi mai mult în contextul crizei
economice, care a condus la ofertarea bloggerilor de către companiile
dispuse să plătească pentru publicitate şi promovare pe site‐urile
acestora. Migrarea potențialilor clienți dinspre media tradițională
înspre blogosferă a avut ca rezultat întărirea celei din urmă, în
defavoarea primeia.
Dacă, prin absurd, bloggerii ar câştiga bătălia de pe piața de
publicitate, este interesant de văzut cum îşi vor gestiona resursele şi
dacă vor reuşi, la rândul lor, să facă față viitoarelor provocări de pe piața
media apărute ca urmare a evoluției permanente a tehnologiilor. Pe de
altă parte, poate site‐urile lor se vor transforma în instituții de presă de
apartament, pentru care vor lucra foşti jurnalişti, viitori free‐lanceri.
Jurnaliştii capabili să producă informație de valoare nu vor
dispărea. Îmi doresc să cred că nu vor accepta să se umilească şi să
cedeze în fața superficialității. Selecția se va face din ce în ce mai
riguros, iar în ,,sită” vor rămâne doar aceia care vor identifica o cale de
mijloc, adaptându‐se vitezei fără a renunța la calitate.

Bibliografie

Albarran, Alan. B.; Chan‐Olmsted, Sylvia M.; Wirth, Michael O.,
Handbook of Media Management and Economics, Lawrence
Erlbaum Associates, Mahwah, N.J, 2006.
Aris, Annet; Bughin, Jacques, Managing Media Companies: Harnessing
Creative Values, ediția a II‐a, John Wiley & Sons, Chichester,
West Sussex, Anglia, 2009.
Barabasi, Albert‐Laszlo, Linked – The New Science of Networks, Perseus
Publishing, Cambridge, Massachusetts, aprilie 2002.
Bauman, Zygmunt, Legislators and Interpreters: On Modernity,
Post‐modernity and Intelectualls, Polity Press, Cambridge,
1987.
Bauman, Zygmunt, Modernitatea lichidă, traducere de Diana Grad,
Editura Antet, Bucureşti, 2000.
Bell, David; Kennedy, Barbara M., The Cybercultures Reader, Routledge,
London, 2000.
Best, Steven; Kellner, Douglas, Postmodern Theory. Critical
Interrogations, The Guilford Press, New York, 1991.
Blood, Rebecca, The Weblog Handbook: Practical Advice on Creating and
Maintaining your Blog, Perseus Publishing, Cambridge, 2002.
Bolter, Jay; Grusin, Richard, Remediation: Understanding new media,
MIT Press, Cambridge, MA, 2000.
Bourdieu, Pierre, Rațiuni practice. O teorie a acțiunii, traducere de
Cristina şi Costin Popescu, Editura Meridiane, București, 1999.
Braudel, Fernand, Gramatica civilizațiilor, vol. I, traducere de Dinu
Moarcăş, Editura Meridiane, Bucureşti, 1994.
Briggs, Mark, Journalism 2.0, How to Survive and Thrive, A digital
Literacy Guide for the Information Age, prefață de Phil Meyer,
editor Jan Schaffer, The Institute for Interactive Journalism,
Knight Foundation, Maryland, 2007.
Castells, Manuel, Communication Power, Oxford University Press, New
York, 2009.
Castells, Manuel, The Internet Galaxy – Reflections on The Internet,
Business and Society, London, Oxford University Press, 2003.
Cenite, Mark; Detenber, Benjamin; Andy, Koh; Lim, Alvin; Doing the
right thing online: A survey of bloggers’ ethical beliefs and
practices, New Media & Society, vol. 11, nr. 4, 2009, doi:10.1177/
14614448091029612009.
Chan‐Olmsted, Sylvia M., Competitive Strategy for Media Firms:
Strategic and Brand Management in Changing Media Markets,
Lawrence Erlbaum Associat, N.J., 2006.
Cole, Jeffrey I, World Internet Project, International Report, third edition,
Center for the Digital Future, University of Southern California,
USC Annenberg School for Communication and Journalism,
Los Angeles, 2012.
Cucoș, Constantin, Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării
formării, Editura Polirom, Iași, 2006.
Dahlgren, Peter, Doing citizenship: The cultural origins of civic agency in
the public sphere, European Journal of Cultural Studies, vol. 9, nr.
3, 2006.
Dahlgren, Peter, Public Spheres, Societal Shifts and Media Modulations,
Ediția J. Gripsrud & L.Weibull, Media, Markets & Public Spheres.
European Media at The Crossroads, Intellect Books, Bristol, UK,
Chicago, IL, 2010.
Dewdney, Andrew; Ride, Peter, The New Media Handbook, Routledge,
London and New York, 2006.
Deuze Mark, The Web and its Journalisms: Considering the Consequences
of Different Types of Newsmedia Online, New Media & Society,
vol. 5, nr.2, Sage, London, 2003.
Dobrescu, Paul, Școala de la Toronto. Contribuția lui Marshall McLuhan,
Revista română de comunicare și relații publice, nr. 9, 2007.
Donk ,Wim van de; Foederer, Bram, E‐movements or Emotions? ICTs
and Social Movements: Some Preliminary Observations, în
Designing E‐Government. On the Crossroads of Technological
Innovation and Institutionl Change, Editor J.E.J. Prins, Kluwer
Law International, Haga, 2001.
Fărcaș, Tiberiu, Colosul cu picioare de hârtie, o istorie subiectivă și
ilustrată a presei scrise din Cluj‐Napoca 1989‐2010, prefață de
Mircea Popa şi Vasile Sebastian Dâncu, Editura comunicare.ro,
Eikon, Cluj‐Napoca, 2010.
Fenton, Natalie, Mediating hope: New media, Politics and Resistance.
International Journal of Cultural Studies, vol. 11, nr. 2, 2008.
Ferrell Lowe, Gregory, Respecting the PSB Heritage in the PSM Brand,
International Journal on Media Management, vol. 13, nr. 1,
Routledge, 11 martie 2011, doi: 10.1080/ 14241277.
2011.568362.
Forde, Susan, Challenging the News: The Journalism of Alternative and
Independent Media, Palgrave Macmillan, London , 2011.
Ford, Tamara Villarreal; Gil Geneve, Radical Internet Use, Radical Media
– Rebellious Communication and Social Movements, Sage,
Londra, 2000.
Garrand, Timothy, Writing for Multimedia and Web, A Practical Guide to
Content Developement for Interactive Media, ediția a III‐a,
prefață de Michael Huntsberger, Ken Loge şi Gregg Bachman,
Focal Press, Oxford 2006.
Gibbins, John R.; Reimer, Bo, The Politics of Postmodernity, Sage,
London, 1999.
Giddens, Anthony, The Consequences of Modernity, Standford
University Press, California, 1990.
Gil de Zúñiga Homero; Lewis, C. Seth; Willard, Amber; Valenzuela,
Sebastian; Kook Lee, Jae; Baresch, Brian; Blogging as a
Journalistic Practice: A Model Linking Perception, Motivation,
and Behavior, Journalism, vol. 12, nr. 5, doi: 10.1177/ 14648849
103 88230, Sage, 2011.
Greer, Jennifer; Mensing, Donica, The Evolution of Online Newspapers:
A Longitudinal Content Analysis, 1997–2003, L. Xigen (ed.)
Internet Newspapers: The Making of a Mainstream Medium,
Lawrence Erlbaum, Mahwah, NJ, 2006.
Habermas, Jurgen, Jurgen Habermas on Society and Politics, Beacon
Press, New York, 1989.
Hall, Stuart, Cultural Studies and Its Theoretical Legacies, Cultural
Studies, editori Lawrence Grossberg; Cary Nelson; Paula
Treichler, Routledge, New York, London,1992.
Hallahan, Kirk, The Consequences of Mass Communication Cultural and
Critical Perspectives on Mass Media and Society, McGraw‐Hill
College, New York, 1997.
Hackett, Robert A.; Carroll, William K., Remaking Media: The Struggle to
Democratize Public Communication, Routledge, New York,
2006.
Harcup, Tony, Alternative Journalism as Active Citizenship, Journalism,
nr. 12, Sage, London, doi: 10.1177/1464884910385191, în http://
jou.sagepub.com/content/12/1/15, 2011.
Hassan, Ihab, The Postmodern Turn. Essays in Postmodern Theory and
Culture, State University Press, Ohio, 1987.
Hayles, Katherine, How we Become Posthuman. Virtual Bodies in
Cybernetics, Literature and Information, The University of
Chicago Press, Chicago, 1999.
Innis, Harold A., Empire and Communications, prefață de W. David
Godfrey Press Porcepic, Victoria, Toronto, martie 1986.
Jameson, Fredric, Postmodernism or, The Cultural Logic of Late
Capitalism, Duke University Press, Durham, 1991.
Kavada, Anastasia, Civil Society Organisations and the Internet: The Case
of Amnesty International, Oxfam and the World Development
Movement, editori W. de Jong; M. Shaw; N. Stammers , Global
Activism, Global Media, Pluto Press, London, 2005.
Kellner, Douglas, Cultura media, traducere de Teodora Ghiviriză şi

Liliana Scărlătescu, prefață de Adrian Dinu Rachieru, Institutul
European, Iaşi, 2001.
Kopper, Gerd; Kolthoff, Albrecht; Czepel, Andrea, Research Review:
Online Journalism – A Report on Current and Continuing
Research and Major Questions in the International Discussion,
Journalism Studies, vol. 1, nr. 3, doi: 10.1080/146167000500
81803, 2000.
Kung, Lucy; Picard, Robert G.; Towse, Ruth, The Internet and The Mass
Media, art. Anders Henten, Reza Tadazoni, The Impact of the
Internet on Media Technology, Platforms and Innovation, Sage
Publications, London, 2008.
Levy, Pierre, Cyberculture, The University of Minnesota Press,
Mineapolis, 2001.
Li, Jin, On peer‐to‐peer (P2P) content delivery, Peer‐to‐Peer Networking
and Applications, vol. 1, Boston, Springer US, doi: 10.1007/
s12083‐007‐0003‐1, martie 2008.
Lyotard, Jean‐Francois, Condiția postmodernă, traducere și prefață de
Ciprian Mihali, Editura Babel, București, 1993.
McAdam, Doug; Tilly, Charles; Tarrow, Sidney, To Map Contentious
Polities, Mobilization, Cambrige University Press, 1996.
McLuhan, Marshall, Să înțelegem media. Extensiile omului, traducere de
Ovidiu George Vitan, ediție critică de W. Terrence Gordon,
Curtea Veche, București 2011.
McQuail, Denis, McQuail’s Mass Communication Theory, SAGE, London,
2000.
Miege, Bernard, Informație și comunicare. În căutarea logicii sociale,
traducere de Adrian Staii, Polirom, Iași, 2008.
Moeglin, Pierre, Industriile educației si noile media, Polirom, Iaşi, 2003.
Naisbitt, John, Megatendințe. Zece noi direcții care ne transformă viața,
prefață şi traducere de Constantin Cosman, Editura Politică,
București,1989.
Negroponte, Nicholas, Being Digital, Alfred Knopf, New York, 1995.
Pavlik, John, Journalism and New Media, Columbia University Press,

New York, 2001.
Petrescu, Ioana Em., Modernism/Postmodernism. O ipoteză, ediție
îngrijită şi postfață în limba franceză de Ioana Bot, Casa Cărții
de Ştiință, Cluj‐Napoca, 2003.
Pietila, Veikko, On the Highway of Mass Communication Studies,
Hampton Press, New York, 2005.
Radu, Cristian, Valențele unei sintagme: ,,eră a comunicării’’, Revista
transilvană de ştiințe ale comunicării, nr. 1, noiembrie 2004.
Rodriguez, Clemencia, Citizens’ media and the Voice of the Angel/Poet,
Media International Australia, nr. 103, 2002.
Rodriguez, Clemencia, Fissures in the Mediascape: An International
Study of Citizens’ Media, Hampton Press, Cresskill, NJ, 2001.
Siegert, Gabriele; Gerth, Matthias A.; Rademacher, Patrick, Brand
Identity‐Driven Decision Making by Journalists and Media
Managers – The MBAC Model as a Theoretical Framework,
International Journal on Media Management, vol. 13, nr. 1, 2011,
doi: 10.1080/14241277.2010.545363.
Sylvie, George; Witherspoon, Pamela; Time, Change, and the American
Newspaper, Lawrence Erlbaum, Mahwah, NJ, 2002.
Sparks, Glenn Grayson, Media Effects Research: A Basic Overview (2nd
ed.), Thomson Wadsworth, Belmont, CA, 2006.
Steensen, Steen, The Shaping of an Online Feature Journalist,
Journalism, Sage, Oslo University College, Norvegia, 16
septembrie, 2009, vol. 10, nr. 5, doi:
10.1177/1464884909106540.
Tremayne, Mark, Blogging, Citizenship and the Future of Media, New
York, Routledge, 2007.
Toffler, Alvin, Al treilea val, prefață de Ioniță Olteanu, traducerea din
limba engleză realizată de Georgeta Bolomey şi Drăgan
Stoianovici, Editura Politică, Bucureşti, 1983.
Toffler, Alvin, Şocul viitorului, cuvânt înainte de Silviu Brucan, traducere
de Leontina Moga şi Gabriela Mantu, Editura Politică,
București, 1973.
Toffler, Alvin, Powershift (Puterea în mişcare), traducere de Mihnea

Columbeanu, Editura Antet, Bucureşti, 1995.
Ward, Mike, Online Journalism, Oxford, Focal Press, 2002.
Wertime, Kent; Fenwick, Ian, DigiMarketing: The Essential Guide to New
Media & Digital Marketing, John Wiley & Sons (Asia),
Singapore, 2008.
Williams, Robin; Tollett, John, The Non‐Designers Design Book, second
edition, Peach Pit Press, CA, 2000.

Publicaţii online

Allan, Stuart; Thorsen, Einar, Citizen Journalism: Global Perspectives,
New York, Peter Lang, în http://www.amazon.com/
Citizen‐Journalism‐Global‐Crises Media/dp/143310295, 2009.
Andrews, Paul, Is blogging journalism?, Nieman Reports, Editor Melissa
Ludtke, Harvard University, Cambridge, vol. 57, nr. 3, 2003,
http://www.nieman.harvard.edu/assets/pdf/Nieman%20Repor
ts/backissues/Fall2009.pdf.
Atton, Chris, Alternative Media, Sage London, în
http://www.scribd.com/doc/55144242/Chris‐Atton‐Alternative‐
Media, 2002.
Barbălată, Mihaela; Beldiman, Florin; Dobre,Victor; Fălan, Cezarina
Rozalia; Gheorghe, Marius; Guseth, Cristina; Juncu, Costin;
Stroe, Victor Ureche; Arina, Achiziția serviciilor de publicitate.
Ghid de bună practică pentru instituțiile publice, Consultanță
științifică, Adela Rogojinaru, Mach Print, Bucureşti, 2009, în
http://www.publicitatepublica.ro/ghid.pdf.
Bovee, Warren G., Discovering Journalism, Greenwood Press, Westport,
CT, în http://books.google.ro/books?id=bAP5MOcnH8EC&
printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=
0#v=onepage&q&f=false, 1999.
Bowman, Shayne; Willis,Chris, We Media: How Audiences Are Shaping
the Future of News and Information, editat de J.D. Lasica, The
Media Centre at The American Press Institute, iulie 2003, în
www.hypergene.net/wemedia.
Castells Manuel; Tubella, Imma, Research Report of the Project Internet
Catalonia, Internet Interdisciplinary Institute, University Oberta
de Catalunya, Barcelona URL: www.uoc.edu/in3/pic/esp/, 2007.
Descoperă.ro, în http://www.trafic.ro/statistici/www.descopera.org.
Filloux, Frederic, Blogging, a New Journalistic Genre? Monday Note.
Media, Tech, Business Models, 5 Ianuarie 2009, în
www.mondaynote.com/2009/01/05/blogging‐a‐new‐journalisti
c‐genre/2009.
Florea, Nadia; Chisega‐Negrilă, Ana‐Maria; Mihăilă, Ramona;
Pârlea‐Buzatu Daniela; Lăzăroiu, George, Mass Comunication
as a Determinant of Social and Political Realities, Economics,
Management and Financial Markets, 2011, doi: 884341633, în
http://ezalumni.library.nyu.edu:2243/docview/884341633?acco
untid=33843.
Garden, Mary, Defining blog: A fool's Errand or a Necessary Undertaking,
Journalism: Theory,practice & criticism, Sage, 20 septembrie
2011, doi: 10.1177/1464884911421700, în
http://jou.sagepub.com/content/early/2011/09/14/1464884911
421700.
Gazeta de Cluj, Topul bloggerilor din Cluj recomandat de Gazeta,
Gazeta de Cluj, Autor Tiberiu Hrihorciuc, în
http://www.gazetadecluj.ro/stiri‐cluj/topul‐bloggerilor‐din‐cluj/
Herring, Susan; Ann Scheidt, Lois; Bonus, Sabrina; Wright, Elijah,
Bridging the gap: A Genre Analysis of Weblogs, prezentat la
Hawaii International Conference on System Sciences, Ediția a
37‐a, Los Alamitos, 2004, în
http://www.computer.org/csdl/proceedings/hicss/2004/2056/0
4/205640101b.pdf.
Hourihan, Meg, What we do when we blog, O’Reilly Web DevCenter, 13
iunie 2002, în
http://oreilly.com/pub/a/javascript/2002/06/13/megnut.html.
Internet World Stats, Internet Usage Statistics: The Internet Big Picture,
în http://www.internetworldstats.com/stats.htm, 2010.
IRES, Raport de cercetare, Românii și Internetul – studiu privind utilizarea
Internetului în România și comportamentul internautic al
românilor, în http://www.ires.com.ro/uploads/articole/
ires_romanii‐si‐internetul‐2011_analiza.pdf.
Lasica, Joseph Daniel, Blogs and Journalism Need Each Other, Nieman
Reports, Editor Melissa Ludtke, Harvard University, Cambridge,
vol. 57, nr. 3, 2003, în
http://www.nieman.harvard.edu/assets/pdf/Nieman%20Repor
ts/backissues/Fall2009.pdf.
Lenhart, Amanda; Fox, Susannah, Bloggers: A Portrait of the Internet’s
New Storytellers,
Pew Internet and American Life Project, Washington, DC, 19 iulie
2006,
http://www.pewinternet.org/~/media/Files/Reports/2006/PIP%
20Bloggers%20Repor %20July%2019%202006.pdf.pdf.
Liu, Su‐Houn; Liao, Hsiu‐Li; Zeng, Yuan‐Tai, Why people blog: An
Expectancy Theory Analysis, Issues in Information Systems, vol.
8, nr. 2, 2007, în http://jcisonline.org/iis/2007_iis/PDFs/
Liu_liao_Zeng.pdf.
Macnamara, Jim, Jim Macnamara’s Public Relations Handbook, ediția 5,
Archipelago Press, Sydney, 2005, în
http://amecorg.com/wp‐content/uploads/2011/10/PR‐Metrics‐
Paper.pdf.
Macnamara, Jim, New media: How Web 2.0 is Changing the World,
Centre for Public Communication at the University of
Technology, Archipelago Press, Sydney, 2007, în
http://www.archipelagopress.com/images/ResearchPapers/Ne
w%20Media%20‐%20Web%202.0%20Paper.pdf.
Marsh, David, Ethernet Keeps Pumping the Data, în
http://ezalumni.library.nyu.edu:2243/docview/222449188?acc
ountid=33843, 2004.
Mateescu, Tudor, Ce este SEO? Află definiția SEO. Academia de
Marketing Online, în
http://www.academiademarketing.ro/ce‐este‐seo‐definitie‐se
o.html.
McKenna, Laura L.; Pole, Antoinette, What Do Bloggers Do: An Average
Day on An Average Political Blog, Public Choice, vol. 134, nr. 1,
2008, doi:10.1007/s11127‐007‐9203‐8, în
http://11d.typepad.com/files/mckennapole‐2.pdf.
Meadows, Michael, Putting the Citizen Back Into Journalism, Sage,
London, 2013, în
http://jou.sagepub.com/content/early/2012/04/17/1464884912
442293.
Meadows, Michael, Forde, Susan, Ewart, Jacqui, Foxwell, Kerrie,
Community Media Matters: An Audience Study of the Australian
Community Broadcasting Sector, Brisbane, Griffith University,
2007, în
http://www.academia.edu/927175/Community_Media_Matters
Meyer, Angela, Embracing the medium: What Makes a Successful
Cultural Blog? Literary Minded, Crikey, 12 iunie 2009, în
blogs.crikey.com.au/literaryminded/2009/06/12/embracing‐th
e‐medium‐what‐makes‐a‐successful‐cultural‐blog/.
Merriam‐Webster, în www.merriam‐webster.com/dictionary/medium.
Monitorulcj.ro, în http://www.monitorulcj.ro/administratie/28105‐
clujenii‐s‐au‐saturat‐de‐garajele‐din‐tabla‐si‐cer‐demolarea‐lo
r#sthash.zUinqb6Y.dpuf.
Monitorulcj.ro, articol din domeniul Sănătate, în
http://www.monitorulcj.ro/sanatate/28430‐cum‐iti‐afecteaza‐i
phone‐ul‐sanatatea#sthash.TxfPyadW.dpbs.
Mumby, Dennis K., Communication Theory. Modernism, Postmodernism
and Communication Studies: A Rereading of an Ongoing Debate,
1997, în
http://jefferson.library.millersville.edu/reserve/COMM301_PAU
L_ModernismPostmodernismandCommStudies.pdf.
Nielsen, Jakob, How Users Read on the Web, Nielsen Norman Group,
1997, în http://www.nngroup.com/articles/how‐users‐
read‐on‐the‐web/
OECD, The Evolution of News and the Internet. Working Party on the
Information Economy, Committee for Information, Computer
and Communications Policy, Directorate for Science,
Technology and Industry, 11 iunie 2010, în
http://www.oecd.org/dataoecd/30/24/45559596.pdf.
Purcell, Kristen; Rainie, Lee; Mitchell, Amy ; Rosenstiel, Tom;
Olmstead, Kenny, Understanding the Participatory News
Consumer, Pew Internet Pew Research Center,s.l., 2010, în
http://www.pewinternet.org/Reports/2010/Online‐News.aspx.
Rodriguez, Clemencia, Media Poetics and Cattle Ranching: Making
Community Radio Relevant to Language and Power, Upstream
Journal, Canadian perspectives on global justice, vol. 22, nr. 3,
2009, în www.upstreamjournal.org/PDF/Feb%2009.pdf.
Samsung, Blogul companiei, în http://club.samsungmobile.ro/blog/.
Schultz, Tanjev, Interactive Options in Online Journalism: A Content
Analysis of 100 U.S. Newspapers, Journal of Computer‐Mediated
Communication, 1999, în http://onlinelibrary.wiley.com/doi/
10.1111/j.1083‐6101.1999.tb00331.x/full.
Shane, Scott; Cable, Daniel, Network Ties Reputation and the Financing
of New Ventures, Management Science, vol. 48, nr. 3, 2002, doi:
10.1287/mnsc.48.3.364.7731, în
http://mansci.journal.informs.org/content/48/3/364.
Ştiri de Cluj, Pițurcă FANTASTIC după victoria cu Ungaria. Ce a declarat
antrenorul?, stiridecluj.ro, în http://www.stiridecluj.ro/sport/
piturca‐fantastic‐dupa‐victoria‐cu‐ungaria‐ce‐a‐declarat‐antre
norul.
Technorati, Blogger Central, Top 100 Blogs, 2011, în
http://technorati.com/blogs/directory/.
http://technorati.com/social‐media/article/state‐of‐the‐blogos
phere‐2011introduction/page‐1/.
Technorati, Web statistics, 2008, în http://www.technorati.com/about.
Technorati, Web statistics, 2013, în
http://technorati.com/social‐media/article/state‐of‐the
blogosphere‐2011‐part3/.
Tolontan, Cătălin, Blog Tolo.ro, în http://www.tolo.ro/2013/07/04/
siveco‐azi‐4‐iulie‐postam‐pe‐edu‐ro‐ierarhia‐elevilor‐
de‐clasa‐a‐viii‐a/.
Trafic, Top site‐uri bloguri, 2013, în
http://www.trafic.ro/vizitatori/top‐site‐uri‐bloguri/saptamana.
Trafic.ro, Topul site‐uri General, în http://www.trafic.ro/vizitatori/
saptamana.
Weinberg, Tamar, The new Community Rules: Marketing on the Social
Web, ediția I, Sebastopol, O'Reilly, CA, 2009, în
http://capitaldemarca.files.wordpress.com/2013/01/new‐comm
unity‐rules‐marketing‐on‐the‐social‐web.pdf
Weiss Schmitz, Amy; De Macedo Higgins Joyce, Vanessa, Compressed
Dimensions in Digital Media Occupations, Journalists in
Transformation, Journalism, vol. 10, nr. 587, Sage, London,
2009, în http://jou.sagepub.com/content/10/5/587.
Wirtz, Bernd W., Media and Internet Management, Gabler, Germania,
2011, în http://berndwirtz.com/downloads/
mim_lm_extract.pdf.
Younge, Gary, The Medium is the Message, Red Pepper, nr.119, mai
2004, în http://www.redpepper.org.uk/
The‐medium‐is‐the‐message/.

100 Deaskitheseaopeguitoelupurevacapandsuranydansit

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

100 Deaskitheseaopeguitoelupurevacapandsuranydansit

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Editura Eikon este acreditată de Consiliul Național al Cercetării

Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Naţională a României

Editori: Valentin AJDER

Redactor: Ioan-Pavel AZAP

Copertă şi tehnoredactare: Ioachim GHERMAN

Concluzii .................................................................................. 285

importante atât în domeniul producției, al raporturilor sociale, al

regimul comunist nu a permis pătrunderea noilor dimensiuni ale

Teoreticienii identifică mentalitatea relativistă ca fiind o

Raportate la majoritățile demografice şi sociale, „orice grup de

Aşadar, postmodernismul, în accepțiunea lui Hassan,

La mijlocul secolului XX, schimbările sociale, care până atunci

relaționează diferit cu realitatea, însă, cu toate acestea, împărtăşesc

(desființarea TVR Cultural). În schimb, publicul preferă şi primeşte

aspecte şi trăsături noi s‐au impus ca urmare a revoluției

Societatea postmodernă este una a spectacolului,

mod inevitabil teroare”37. În acelaşi timp, susține Lyotard, sistemul

termeni ca tehnologie, practici culturale şi de expresie care alcătuiesc

Una dintre caracteristicile comune mişcărilor sociale

poate fi asemănat cu amăgitoarele „mărgele de sticlă” care au

T ehnologiile media alterează comunicarea dintre oameni prin

Lumea internetului creează şi problema izolării sociale.

Argumentele conform cărora media digitală reprezintă pur

de camere de chat, forumuri online, bloguri sau site‐uri

frecvent actualizat, precum blogurile, feed‐urile de ştiri sau

permită redarea fişierelor video, interacțiunea în spațiul virtual,

transformări. Implicațiile sociale şi culturale ale acestor noi

orice site care prezintă informația, scriptic, indică poziționarea

ierarhică foarte des folosită pentru a realiza o rețea de calculatoare.

Autocomunicarea de masă se desfăşoară în mai multe forme

Semnificația mesajului poate fi înțeleasă doar în contextul

raportat, conform studiului, în Ungaria (44%), Portugalia (41%) şi

noile tehnologii, noile dispozitive şi aplicațiile care acceptă

Emiratele Arabe Unite 83 64 61 36

Răspândirea autocomunicării de masă nu se limitează la

Răspândirea internetului şi a comunicării wireless a dus la

comunitare şi ca o provocare apărută din nevoia de atragere a

rândul său, media contestă codurile sociale existente, legitimează

alternative sau comunitare, cetățeneşti, cu referire la dorința de

concomitent, se observă că participanții la procesul de construcție a

comunități, procesul de formare a semnificatului contribuind la

Susan Forde extinde această teorie sugerând că jurnalismul

În ciuda impactului globalizării, tiparele folosite pentru crearea

Din analiza teoretică a influenței pe care globalizarea,

Menţinerea sau chiar creşterea standardelor de

B randul, conform definiției date de Asociația Americană de

zonelor, canalele new media tot mai râvnite pentru conținutul

accesibilitate: rețele sociale, realități virtuale şi răspândire a

conținut sau în promovarea unor valori locale/naționale pentru

Companiile media sunt într‐un proces continuu de creare de

referă şi la identificarea unei baze excelente pentru monitorizarea

noutăților specializate pentru publicul de IT, de exemplu, capacitatea

informatice, respectiv achiziționarea deprinderilor utile în domeniul

Napoca FM a beneficiat, aparent, de o strategie bine

servere necesare streaming‐ului audio şi arhivării emisiunilor pe site,

În concluzie, se poate spune că, în ciuda consecințelor

şi să relateze esenţialul, indiferent de domeniul media în care

publicului. Cititorul va putea digera mai uşor informația prezentată

unor programe multimedia. În acest domeniu, experții preocupați de

indiferent de calea de comunicare aleasă pentru transmiterea

Numărul celor care practică jurnalismul online este încă mic,

Cât de des folosiți publicațiile online pentru documentarea

Unele răspunsuri s‐au referit la facilitatea de accesare a