Sunteți pe pagina 1din 2

Stimate Domnule/ Doamnă,

Ați primit acest email deoarece copilul dumneavoastră s-a înscris în clubul de dezbateri al
colegiului național Cantemir Vodă.
Vă mulțumim pentru faptul că susțineți activitatea extrașcolară a copilului dumneavoastră și îi
permiteți să participe la training-urile, exercițiile și întâlnirile desfășurate de Cantemir Debate
Club.
Considerăm că avem o responsabilitate față de dumneavoastră să vă prezentăm activitatea
clubului nostru și ce vom face în viitorul apropiat.

Odată cu începutul de an școlar, am început și noi recrutarea de noi membri pentru clubul de
dezbateri. În urma unor formulare de înscriere și apoi interviuri cu instructorii clubului, am
selectat 23 de noi recruți.

Până acum, noii membri au fost nevoiți să iasă din zona de confort, să participe la exerciții
de autocunoaștere, să exerseze capacitatea de persuadare, să intre în contact cu mai multe
structuri de argumentare și contraargumentare și să susțină discursuri în fața colegilor.
Ne-am axat pe a crea la club un mediu propice și productiv, în care copiii pot să se exprime
și să exerseze fără a fi inhibați precum în mediul școlar.
Următorul pas pe care dorim să îl facem este să pregătim membri încât să poată să
desfășoare primele dezbateri în formatul World Schools, practicat la nivel internațional și
similar celui de la olimpiada naționala de dezbateri, organizată de Ministerul Educației.

La avansați, am pus accent pe aprofundarea elementelor învățate în anii precedenți, precum


argumentarea, contraargumentarea și înțelegerea temei de discuție. În plus, am desfășurat
câteva meciuri de antrenament. De asemenea, am sprijinit membrii clubului care au aplicat
pentru Lotul Național de Dezbateri Academice al României. Suntem bucuroși de faptul că
avem un membru al clubului în lotul extins.

Din păcate, în luna octombrie am avut dificultăți în a ne desfășura activitatea în cadrul


liceului Cantemir, întrucât au fost pregătiri temeinice pentr activitatățile din cadrul ‘Școlii
Altfel’ și pentru festivitățile pentru celebrarea a 150 de ani de când s-a întemeiat colegiul. Din
fericire, am reușit să ne desfășurăm activitatea în cadrul altor licee prin intermediul altor
cluburi de debate partenere. Ne cerem scuze pentru incovenient, însă au fost probleme
administrative care se vor rezolva din luna noiembrie.

De asemenea, vă invitam pe 17 noiembrie la ședința cu părinții a clubului de dezbateri


pentru a discuta despre copilul dumneavoastră, nevoile lui educaționale, oportunitățile pe
care i le putem oferi și cu ce îl ajută debate-ul în viața de liceean. Vă rugăm să ne comunicați
un interval orar în care puteți să veniți.

Vrem să vă anunțăm că vom organiza 2 competiții iarna aceasta. Prima este NextGen Open
(14-16 decembrie), o competiție naționala dedicată elevilor care au început debate-ul în anul
școlar 2018-2019, unde noii membri pot participa, aflată la a III-a ediție. A doua competiție
naționala este Cantemir Debate Extravaganza(4-7 ianuarie), aflată la a VI-a ediție, unde
poate participa orice elev de liceu. Ambele evenimente sunt organizate de către clubul
nostru de dezbateri. Pentru începători mai exista oportunitatea participării la competiția
Primul Turneu Argo, aflată la a XIV-a ediție, în Ploiești, în perioada 7-9 decembrie.

Dacă aveți orice fel de întrebări sau probleme, vă stăm la dispoziție oricând pe aceasta
adresă de e-mail sau pe pagina de facebook: ​https://www.facebook.com/CantemirDebate/

Vă mulțumim pentru sprijin și vă așteptăm la ședința de pe 17 noiembrie!

S-ar putea să vă placă și