“Ingrijiri acordate bonlavilor in Mesopotamia”

Babilonul si ninive au reprezentat cele doua centre ale mesopotamiei in care scrierea
pictografica pe lut arsa reusit sa ne lase date deosebit de importante privind trecutul medical.
Astfel, tablitele scrise vorbesc de faptul ca existau atat "medici practicieni', cat si "medici
preoti" care actionau intr-o "medicina reglementata" de legiuirile lui hamurabi, dar aceste tablite
vorbesc si de instrumentarele chirurgicale gasite la ninive, ca de exemplu: bisturie de bronz si
diferite freze. Vorbesc de asemenea de vivisectii, de bai vindecatoare, si de tratamente laxative.

Bonlavii cu rang inalt erau ingrijiti de medicii care erau si preoti, cei saraci erau ingrijit de
barbier.

Civilizatia asiro-babiloniana a dat culturii medicale o farmacopee bogata, cu un mare numar

de retete si tehnici terapeutice, din care insa lipsea un element esential: cantitatea diferitelor
produse componente.

Conform codului lui hammurbi, in functie de cat de grav era bonlavul dar si de recuperarea
acestuia, medical primea recompense dupa cum urmeaza:

 Dacă a vindecat sclavul unui om liber, atunci va primi 2 shekeli.

 Dacă medicul a incizat o tumoră cu un cuţit metalic şi a distrus ochiul unui sclav, atunci medicul
va plăti jumatate din preţul sclavului;
 Dacă medicul a tratat pe fiul unui om de rând va primi 5 shekeli
 Dacă medicul a tratat sclavul unui om liber cu un cuţit metalic pentru o rană gravă şi a provocat
moartea acestuia, atunci medicul va da alt sclav în locul lui;
 Dacă medicul a vindecat osul fracturat sau muşchiul bolnav al unui om liber, atunci va primi 5
shekeli;

Dacă se compară aceste tarife cu taxa de 5 shekeli pe un an pentru chiria unei locuinţe, plătită
de clasa de mijloc, putem trage concluzia că medicii erau bine plătiţi pentru activitatea
desfăşurată.

 Dacă un medic a tratat un om liber cu un cuţit metalic pentru o rană gravă şi s-a vindecat sau a
tăiat şi vindecat ochiul unui om liber, atunci medicul va primi 10 shekeli de argint;
 Dacă un medic a tratat un om liber cu un cuţit metalic pentru o rană gravă şi a provocat moartea
acestuia, atunci medicul va fi pedepsit prin tăierea mâinilor

In anul 1686 i.e.n. S-a infiintat codul lui hammurabi, acest cod arata ca activitatea medicilor se
desfasura conform unei stricte etici profesionale, care reglementa atributiile si onorariile ce li
se cuveneau. De asemenea, este primul cod care desparte practica vrajitoreasca de preactica
medicala.
In general vorbind, tratamentele erau foarte variate. Astfel, numai pentru icter existau 31 de
modalitati terapeutice, distincte.

In mesopotamia, bolnavii erau supusi unui sondaj amanuntit printr-un prealabil interogatoriu
privind intreaga viata interioara, a raportului dintre constient, inconstient si subconstient.

Judecand dupa vechimea textelor descoperite, mesopotamienii au fost probabil, primii care au
reusit sa creeze o medicina empirica.

La inceput mesopotamientii nu considerau bolile simple intamplari, ci considerau ca bolile

proveneau din vraji, blesteme dar si pedepse divine.

Mileniul 2 i.e.n. Debuteaza cu aparitia primului tratat privind morfologia anatomica a corpului
animal, facandu-se, totodata, diferite analogii cu constitutia si rolul organelor interne umane.
Acest tratat abunda de un numar foarte mare de observatii (peste 10.000), obtinute prin
disectii precis executate si minutioase. Prin aceste masuri s-au obtinut nenumarate date
privind anatomia si functionalitatea corpului uman.
Anul 1800 i.e.n.se inscrie in memoria medicala prin aparitia unui "tratat unitar de boli umane"
in genul corpusului lui hipocrate, compus din 40 de module si 5 sectiuni, in care sunt tratate
amanuntit simptomele bolilor, etiologia, diagnosticul pozitiv si diferential si prognosticul
diferitelor maladii. Aceste maladii erau clasate dupa regiunile afectate ale corpului, dupa sex,
dupa varsta, dupa vechime, dupa starea generala a bolnavului etc. Astfel, sunt descrise cu
multa exactitate bolile cauzate de paraziti, litiaza cala, litiaza reanala, hematuriilc, trahoma,
icterele, otitele, hepatitele, hipovitaminoza a si complicatiile ei oftalmologice,
scorbutul, febra tifoida, bolile aparatului respirator, boli hepatice, lepra lepromatoasa, lepra
tuberculoasa, diferitele psihoze, fobii si alte 70 de tipuri de anxietati, comportari obsesionale,
malformatii congenitale, boli venerice si boli ale organelor genitale. Tot aici sunt trecute si
unele tratamente revuisivc, sudorificc, astringente, vomitive etc.

O alta latura de cercetare de mare importanta in medicina nesopotamiana a fost analogia intre
diferiti bolnavi in raport cu stadiul de evolutie a bolii, analogia dintre diverse boli, dintre
suferintele omului si ale lumii animale, vegetale etc. Si chiar analogii cu starea factorilor
climatici si, in general, de mediu.

Patronul medicinei era considerat zeul ninazu, care avea ca simbol un sarpe incolacit pe
toiag.

Pentru a putea mai precis diferentia activitatea medicala de cea a vracilor, se infiinteaza la
sfarsitul mileniului 3 i.e.n. Prima "corporatie de prezicatori si vindecatori", numita asu, in
scopul ca aceasta activitate sa se desfasoare intr-un cadru organizat, fara a conturba activitatea
propriu-zisa medicala prin eventuale suprapuneri.
Prin aceasta masura se intareste si mai mult diferentierea. Medicina si magia fiind considerate
complet distincte in tot timpul dezvoltarii statului mesopotamian.

Persoana bolnavă, indiferent de rangul pe care îl deţinea, intra într-o categorie specială. Era
scutită de muncă şi alte îndatoriri. Cauza bolii fiind „un duh rău”, izola acea persoană pentru a
nu se produce „transferul duhurilor rele”. Deşi era o măsură bazată pe concepţii magice şi
religioase, era utilă din punct de vedere medical deoarece putea preveni răspândirea bolii.

Medicina mesopotamiană şi-a dobândit în orientul apropiat o faimă bine justificată, datorită
cunoștințelor pe care le-a acumulat şi transmis, multe dintre acestea fiind preluate de popoarele
vecine şi transmise mai departe.

Practicata din perioada preistorica medicina are un caracter universal, putand fi acceptata ca o
lege naturala. Recunoasterea ca profesie, se produce abia in a doua jumatate a secolului xx.
De-a lungul timpului medicina a fost influentata de specificitatile culturale, etnice, credinta,
diferitelor grupuri etnice.

Preotii/medicii erau instruiţi în şcoli aflate lângă temple, un rol esenţial în pregătirea îl avea
tăbliţa de lut. În secolul vii î.e.n, biblioteca lui ashurbanipal conţinea peste 20.000 de tăbliţe
de lut, descoperite acum 200 de ani printre ruinele oraşului nineveh. Ele reprezintă cea mai
importantă sursă de informaţii referitoare la civilizaţia mesopotamiană.

Rolul pacatului (shertu), a

"impuritatii bolnavului" fiind considerat multe milenii ca o cauza dominanta. Cu toate acestea,
erau admisi ca factori declasatori: frigul, praful inhalat, seceta, insolatiile, prezenta insectelor
si chiar cea a serpilor. De asemenea, se considera drept sacrilegiu consumul api care nu a fost
filtrata, in prealabil.
Ideea predispozitiei ereditare, ca si a transmisiilor congenitale de malformatii, a fost in mod
unanim acceptata.
Intr-o lume supusa aprig ordinei de stat, medicii incurajau monogamia si natalitatea cat si
repudierea sotiei de catre sot in cazul ca nu avea copii. In consecinta, cultul zeitei mama,, a
zeitei fertilitatii, era la cel mai inalt nivel de stima si apreciere.

Tablitele de lut au dovedit ca mesopotamiemii nu erau tocmai nestiutori in cee ace priveste
chirurgia, ei facand diverse interventii chirurgicale pacientilor bonlavi. Pe de alta parte cei
saraci nu era atat de norocosi deoarece barbierii efectuau doar extractii dentare si procedure
chirurgicale simple.
Textele medicale aparute intre anul 3000 si 2100 i.e.n. Abunda de nenumarate medicamente,
ca de exemplu: diferite lotiuni, punctii, cataplasme, la care se adauga baile medicamentoase
locale.
Se subliniaza actiunea benefica a carbonaxului de calciu si a silicatilor extrasi din carapacea de
broasca testoasa in bolile gastrice. Nu putem trece cu vederea ca silicatii si carbonatii,
ca si calciul, reprezinta si azi principii minerale cu real efect in maladia ulceroasa.

Tot in acel timp, si anume catre sfarsitul mileniului 3 i.e.n., au aparut in mesopotamia
numeroase texte privind tratamentul medical ce subliniaza importanta terapeuticii, in general,
si a fiecarui medicament in parte din cele 150 urmarite cu multa asiduitate.
De altfel, tratementele terapeutice, elaborate de medicii mesopotamieni, n-au fost de ordinul
raritatilor. A existat chiar tendinta de a se realiza aderate farmacopei, cuprinzand diverse
tratamente din produse minerale.

Tratamentele chirurgicale, cel mai frecvent aplicate cuprindeau: incizii ale abceselor mai des
localizate la nivelul ficatului, punctii pentru pleurezii purulente, chiuretaje profunde a
unor ulcere infectate, interventii de tip cezariana pentru nasteri cu risc crescut, trepanatii
craniene in tumori, hemoragii si corpuri straine patrunse prin strapungeri ale testei si ale
meningelui, ca si operatii foarte pretentioase de cataracta.

Civilizatia asiro-babiloniana a dat culturii medicale o farmacopee bogata, cu un mare numar de

retete si tehnici terapeutice, din care insa lipsea un element esential: cantitatea diferitelor
produse componente.

Judecand dupa vechimea textelor descoperite, mesopotamienii au fost probabil, primii care au
reusit sa creeze o medicina empirica.