DIAGNOSTICUL IMAGISTIC AL BOLILOR TUBULUI DIGESTIV

Aparatul digestiv reprezintă totalitatea organelor care îndeplinesc funcţia de digestie şi

absorbţie a alimentelor. Este alcătuit din:
- tub digestiv
- glande anexe

Metode de explorare a tubului digestiv

I. Explorări radiologice: permit studiul morfologic şi funcţional al diferitelor
segmente ale tubului digestiv, examinarea radiologică trebuie să se efectueze cu o
cooperare strânsă între medicul radiolog şi clinician pentru a reduce iradierea inutil.
1. Examenul radiologic fără substanţă de contrast, se face de regulă în
ortostatism pentru suspicionarea ocluziei,dacă starea pacientului o permite, aduce
informaţii despre starea scheletului, opacităţile renale, hepatice, splenice, poate evidenţia
calculi biliari, calcificări renale, calcificări ganglionare, corpuri străine.De asemenea
prezenţa aerului subdiafragmatic - pneumoperitoneu sau nivele hidroaerice – ocluzie.O
importanţă deosebită o are studiul dinamicii diafragmatice, a căror mişcare inegală sau
încetinită sugerează proces patologic subdiafragmatic.

1
 2. Examenul cu substanţă de contrast
- contrast pozitiv: permite evidenţierea lumenului tubului digestiv.Substanţa de
contrast cel mai frecvent folosită este sulfatul de bariu, este o substanţă neutră fizic şi
chimic, care nu reacţionează cu mediile cu pH diferit din tubul digestiv. Substanţa este
insolubilă cu apa, insipidă inodoră. Este utilizată sub formă de pulbere cu particole mici
pentru a oferi o dispersie bună în apă, se face o concentraţie între 1/5 şi 1/3 în raport de
tipul de examinare şi segmentul examinat. În general nu sunt contraindicaţii de utilizare a
sulfatului de Ba înafară de suspicionarea unei comunicări a tubului digestiv cu cavitatea
peritoneală sau în suspicionarea ocluziei intestinale, în acest caz se recomandă folosirea
substanţelor iodate hidrosolubile.
- contrastul negativ este realizat cu aer – poţiuni ce emit gaz
- dublu contrast –substanţa opacă face dispersie mai bună pe conturul tubului
digestiv cu ajutorul gazului degajat din poţiunea gazogenă .

Administarea substanţei de contrast se face anterograd - pe cale orală, sau pe

sondă şi retrograd pentru opacefierea colonului.
Scopul examinării este de a aduce informaţii despre:
A) modificări de tip funcţional :
- modul de umplere
- modificări de tonus
- modificări de kinetică
- modificări de evacuare
- tulburări de secreţie
B) modificări de tip organic :
- modificări de poziţie al segmentului de tub digestiv
- modificări de dimensiune
- modificare de contur
- modificare de mucoasă
Examinarea radiologică se face :
- radioscopic iradiantă indispensabilă putând evidenţia
mai ales modificările de tip funcţional şi morfologice
- radiografia sub forma de serii ţintite sau ansamblu
Explorarea esofagului, stomacului, duodenului, se fac concomitent –examen
eso-gastro-duodenal.

2
 Pregătirea pentru examinarea radiologică este esenţială. Pentru examinarea
stomaculului – examinarea se face până la ora 10 dimineaţa când secreţia gastrică este
minimă , pacientul nu ingeră nici un aliment sau lichid şi se abţine de la fumat.
Examinarea intestinului subţire se face pe sondă enterală sau ingerarea orală
urmat de examinări repetate până la colonul ascendent ( Pansdorff).
Examinarea colonului se face prin clismă baritată. Pentru examinarea irigografică
se fac clisme evacuatorii în seara şi dimineaţa premergătoare examinării.Se efectuează
examinăiri în repleţie completă (1-1,5l ) de suspensie de sulfat de bariu cu ajutorul
irigatorului, după evacuare şi dublu contrast (Fischer).
2. Explorarea C.T.
– permite examen complet respectiv lumen, mucoasă, pereţi şi spaţiul celulo-
grăsos din jurul organului
- permite studiul organelor parenchimatoase intraabdominale, al axelor
vasculare, al ganglionilor, spaţiul retropritoneal şi chiar peritoneul propri-zis
- permite studiul ţesutului grăsos, al calcificărilor sau a unor mici cantităţi de
substanţă de contrast intraluminal care nu sunt detectabile radiologic clasic,
- utilizarea examinării cu substanţă de contrast intravenos –se pot examina
vasele mari şi emergenţa lor care irigă tubul digestiv şi anexele sale, formaţiuni solide
vasularizate intraabdominale şi diferenţierea de formaţiuni lichidiene
Examinarea CT aduce informaţii în:
-depistarea şi stadializareea tumorilor tubului digestiv
- monitorizarea postterapeutică a acestora
- existenţa unei patologii asociate intraabdominale
- patologia peritoneului
- patologia vasculară cu sau fără determinare digestivă
- abdomenul acut.
Examinarea CT este compementară celei radiologiei clasice, dar se poate folosi
ca primă intenţie când este formaţiune intratumorală palpabilă, când starea generală a
bolnvului este alterată pentru un bilanţ rapid, când sunt asocieri de patologii cunoscute
pentru a evidenţia corelaţii cu patologia de tub digestiv.
3. Angiografia : metodă invazivă complementară, necesită aparatură specială ,
introducerea unei cantităţi mari de substanţă de contrast administrată i.v, nu aduce
informaţii suplimentare ca şi CT, este foarte iradiantă.
II. Explorări imagistice
-Ultrasonografia – este examen de debut în investigarea oricărei
simptomatologii digestive, Interesul pentru US este de dată recentă odată cu apariţia
aparaturii cu transductor de 10 MHz.
Clasic US este utlizată pentru aprecierea organelor parenchimatoase, sau
retroperitoneale, a căilor biliare şi vaselor mari intraabdominale.
US poate determina consistenţa maselor intraabdominale (solid. lichid mixt),
apartenenţa de organ (dacă este posibil) , extrnsia lor la alte organe., existenţa
adenopatiilor..
Explorarea tubului digestiv este de dată recentă odată cu perfecţionarea tehnică
a instalaţiilor.
US abdominală foloseşte transductor de 3,5 MHz, studiul tunicilor tubului
digestiv (seroasă, musculară, submucoasă, mucosă) se folosesc transductori de 19 MHz.

3
 - Explorarea scintigrafică – utilizată doar în explorarea organelor
parenchimatoase intraabdominale şi a căilor biliare.
- Explorarea IRM –utilizată doar pentru ficat, căi biliare, pancreas.

Diagnostic imagistic al afecţiunilor esofagului

Imaginea radiologică a esofagului normal

Examinat în stare de repleţie, esofagul apare ca o

bandă opacă, uşor sinuoasă, prezentând unele regiuni
de calibru redus: joncţiunea faringo – esofagiană
(„gura” esofagului), amprenta produsă de crosa
aortei, îngustarea supracardială, corespunzător
hiatusului diafragmatic.

.1. esofag

2. diafragm

Peristaltismul esofagian se traduce prin

contracţii care, apărute în porţiunea proximală a
organului, se deplasează progresiv în direcţie caudală
sub formă de denivelări simetrice ale contururilor,
până la nivelul diafragmului.

Diverticulii esofagieni

Sunt expansiuni circumscrise ale pereţilor organului, în a căror structură intră toate
straturile anatomice (în cazul diverticulilor congenitali) sau numai mucoasa, herniată într-
o zonă de rezistenţă redusă peretelui muscular (diverticulii dobândiţi).

Diverticulii esofagieni se împart în diverticuli de pulsiune, formaţi într-o regiune de

relaxare a musculaturii şi de prolabare a mucoasei printre fibrele musculare sub acţiunea
presiunii interne şi diverticuli de tracţiune, datoraţi unor procese slero-retractile de
vecinătate, care antrenează peretele esofagian.

Radiologic, diverticulii congenitali şi diverticulii de pulsiune creează imagini foarte

asemănătoare, diferenţierea nefiind posibilă decât după criteriul localizării.

Diverticulul Zenker are o origine congenitală. El se dezvoltă treptat în mărime,

căpătând uneori dimensiuni gigante.

Golirea diverticulului se face cu dificultate; el cuprinde deseori resturi alimentare,

care alterează omogenitatea opacifierii.

4
 Diverticulii de tracţiune realizează opacităţi adiţionale de formă mai frecvent
triunghiulară, cu baza pe lumenul esofagian, cu contururi neregulate.

Megaesofagul

Megaesofagul primitiv (idiopatic). Afecţiune cu caracter constituţional, megaesofagul

„idiopatic” este consecinţa achalaziei, adică a lipsei de relaxare a regiunii juxtacardiale în
momentul final de propagare a undei peristaltice. Golirea esofagului se poate declanşa
numai după ce presiunea conţinutului său creează o forţă suficient de mare pentru a
învinge rezistenţa orificiului cardiei.

5
 Varicele esofagiene

Dilataţiile varicoase ale plexurilor venoase situate în submucoasa esofagină sunt

de regulă consecinţa hipertensiunii portale; ele se produc frecvent în cirozele hepatice,
trombozele şi compresiile venei porte, cardiopatiile cu stază portală etc. Localizarea
obişnuită este la nivelul treimii distalea esofagului, dar în unele cazuri pot fi evidenţiate
pe întregul traiect al organului şi la nivelul fornixului gastric. Radiologic, apar
neregularităţi ale contururilor pereţilor, însoţite de imagini transparente sinuoase sau
neregulat rotunde, lacunare, dispuse în interiorul lumenului, care dezorganizează total
relieful esofagian.

Corpii străini esofagieni

Corpii străini intraesofagieni, proveniţi din alimente (oase, sâmburi mari) sau înghiţiţi
accidental (cuie, monede, proteze dentare), se fixează de obicei la nivelul strâmtorilor
fiziologice, mai ales în treimea superioară a organului.

Cancerul esofagian

Cancerul vegetant se manifestă radiologic prin defecte de umplere (lacune), unice

sau, mai rar, multiple, de dimensiuni variate şi formă neregulată, cu contururi imprecise,
proiectate în lumenul esofagian; acestea sunt deseori continuate la periferie prin imagini
de „semiton”. În proiecţie marginală, formaţiunea vegetantă produce o îngustare
excentrică a lumenului, care evoluează spre stenoză. La extremităţile imaginii lacunare se
pot pune în evidenţă pinteni opaci, care reprezintă zone de insinuare a bariului între
peretele esofagian şi baza tumorii („pinteni maligni”)

6
. Neoplasm
esofagian ulcerat

Diagnosticul imagistic al afecţiunilor stomacului

Forma şi dimensiunile stomacului normal

Stomacul normal are forma unui cârlig şi permite individualizarea netă a două
porţiuni: verticală şi orizontală. Porţiunea verticală este situată în hipocondrul şi flancul
stâng şi este formată din polul superior (fornixul cu camera de aer) şi din corpul gastric;
are o poziţie uşor oblică sau paralelă cu coloana vertebrală. Cele două feţe ale stomacului,
anterioară şi posterioară, se suprapun în incidenţa frontală.
Curburile stomacului se examinează în starea de repleţie completă a organului. Mica
curbură este dispusă spre coloana vertebrală. Curbura mare cuprinde, la rândul ei, o
porţiune verticală şi una orizontală.
Relieful gastric apare sub forma unor benzi transparente, produse de pliurile
mucoasei, separate prin opacitatea bariului pătruns depresiunile dintre pliuri; acestea sunt
dispuse paralel cu axul stomacului şi curburile lui. Grosimea lor obişnuită variază între 3
– 6 mm iar contururile lor sunt nete şi regulate.

7
 Modificările de poziţie

Deplasările

Deplasarea spre dreapta este produsă mai ales splenomegalie, deplasarea spre stânga
poate fi consecinţa hepatomegaliei, tumorilor de cap al pancreasului, tumorilor
retroperitoneale şi măririi rinichiului drept. Deplasarea cranială este întâlnită în sarcina
avansată, tumorile utero-ovariene, tumorile pancreasului.
Ptoza gastrică constă din deplasarea caudală.
Eventraţia (relaxarea) diafragmatică se traduce prin ascensiunea pronunţată,
permanentă, a hemidiafragmului stâng, care antrenează polul superior gastric şi deseori
flexura splenică a colonului.
Gastritele
Se traduc în principal prin modificări funcţionale (hipersecreţie, tranzit accelerat prin
hipertonie şi hiperkinezie sau întârziat prin hipotonie). Modificările morfologice constau
din edemul pliurilor de mucoasă, care sunt în mare măsură acoperite de depozite de
mucus.
Gastritele cronice
Modificările morfologice privesc în cea mai mare măsură relieful gastric şi reprezintă
elementul principal al diagnosticului radiologic.
Gastritele hipertrofice sunt caracterizate prin pierderea netităţii şi paralelismului
contururilor pliurilor, care devin sinuoase, ramificate, parţial întrerupte.

Gastritele atrofice se caracterizează prin pliuri de calibru mai mult sau mai puţin redus.

Ulcerul gastric

Se caracterizează prin pierderi de substanţă parietale, care pot afecta mucoasa,

submucoasa, musculatura proprie şi seroasa, soldându-se în unele cazuri cu penetrarea
organelor vecine.

Semnul radiologic direct, de certitudine al ulcerului gastric este reprezentat de nişa.

8
 Nişa situată pe una din curburile stomacului apare radiologic ca o opacitate
adiţională, care proemină în mod caracteristic din conturul curburii respective; imaginea
este persistentă, observându-se în tot timpul examenului şi nu îşi modifică forma prin
compresie.

Ulcer gastric -mica curbură

Sediul obişnuit este reprezentat de mica curbură (în special de porţiunea verticală a
acesteia), apoi de curburile antrului, mai rar de curbura mare. Forma nişei poate fi variată,
în funcţie de localizare şi vechime: triunghiulară, rotundă, ovalară, aplatizată; baza de
implantare la lumenul gastric este uneori îngustă („nişa pediculată”), alteori, dimpotrivă,
largă. Dimensiunile pot fi cuprinse între 2-3 mm (la limita vizibilităţii radiologice) şi
câţiva centimetri. Conturul este în marea majoritate a cazurilor net şi regulat. La nivelul
feţelor stomacului, nişa apare, ca o pată opacă, rotundă, omogenă, înconjurată de o zonă
transparentă datorată edemului perilezional.

Nişă benignă la nivelul corpului gastric

Semnele radiologice indirecte de ordin funcţional sunt reprezentate de triada

hipersecreţie, hipertonie, hiperperistaltism.

9
 Ancoşă marea curbură gastrică

Modificările reliefului traduc gastrita însoţitoare. Convergenţa pliurilor spre nişă

este un semn caracteristic de benignitate a acesteia; ea marchează transformările
cicatriciale perilezionare.
Evoluţia nişei sub tratament se traduce radiologic prin diminuarea treptată a
dimensiunilor ei, până la dispariţia din imagine; aceasta se produce la un interval de
câteva săptămâni de la instituirea tratamentului. Modificările produse de procesele
cicatriciale rămân definitive.
Tumorile gastrice
Tumori benigne de tip epitelial (polipi, adenoame), conjunctiv (fibroame), muscular
neted (leiomieoame), nervos (neurinoame, schwanoame), adipos (lipoame) sau vascular
(angioame, endotelioame).Radiologic, tumorile benigne gastrice produc imagini
lacunare, care indiferent de forma şi mărimea lor, sunt întotdeauna net conturate; ele pot
fi unice sau multiple.

Polip gastric

Tumorile maligne ale stomacului sunt mai frecvent adenocarcinoame; celelalte

varietăţi histologice sunt reprezentate de sarcoame, limfoame, excepţional de tumori cu
alte structuri.
Anatomopatologic, cancerele gastrice produc trei tipuri fundamentale de leziuni,
frecvent asociate: proliferative, infiltrative şi ulcerative.

10
 Forma proliferativă (vegetantă), dezvoltată pe una din feţe sau curburi, produce o
masă tumorală de dimensiuni variabile, care proemină în lumenul gastric şi realizează o
imagine lacunară.
Tumorile vegetante mari, localizate la nivelul curburilor produc defecte de umplere
marginale întinse, cu contururi neregulate şi şterse prelungite spre lumenul gastric cu
imagini de semiton.
La nivelul feţelor, cancerul vegetant produce imagini lacunare unice, de formă
neregulată, cu contururi şterse, cu semitonuri marginale.Tumorile vegetante de
dimensiuni mari ocupă o mare parte din lumenul gastric, realizând stenoze, de obicei
excentrice.

Imagine lacunară cu pinteni şi

semitonuri localizată antral

Neoplasm vegetant antral, stenozant

Forma infiltrativă se caracterizează radiologic prin rigiditatea pereţilor, tradusă prin

lipsa de supleţe în cursul umplerii şi manevrelor de mobilizare, prin absenţa
peristaltismului şi deformarea, prin retracţie a regiunii afectate.

Schirul gastric este forma infiltrativă care interesează cea mai mare parte a stomacului
sau totalitatea acestuia („linia plastică” malignă). Dimensiunile organului se reduc
considerabil iar calibrul devine tubular.

11
 Stenoză gastrică - cancer infiltrativ
Leziunile ulcerative se datorează necrozei formaţiunilor vegetante sau zonelor infiltrate
ale pereţilor. Datorită acestui fapt, ulceraţia malignă apare de regulă retrasă din conturul
gastric.
Stomacul operat
Examenul radiologic al stomacului operat permite identificarea tipului de intervenţie
practicat (în principal modul de realizare a anastomozei gastro-intestinale) şi evidenţierea
complicaţiilor postoperatorii.

D. gura de anastomoză

Rezecţia gastrică totală este urmată de anastomoza eso – jejunală, practicată în

numeroase variante tehnice.

Manifestările patologice postoperatorii pot fi evidenţiate la intervale variabile după

intervenţie.

La nivelul bontului gastric sunt frecvent întâlnite:

 gastrita;
 ulcerul peptic;
 invaginaţia;
 cancerul.
La nivelul gurii de anastomoză, stomita (inflamaţia gurii).
La nivelul anselor jejunale, ulcerul peptic.
Sindromul de ansă aferentă - opacifierea acesteia pe o mare întindere.
Sindromul jejunal se caracterizează prin evacuarea precipitată a bontului.

12
 Diagnostic imagistic al afecţiunilor duodenului

Aspectul radiologic normal al bulbului şi cadrului duodenal

Bulbul duodenal. Prima porţiune a duodenului, bulbul prezintă o formă şi dimensiuni
sensibil dependente de tonusul pereţilor săi. Bulbul normoton apare de formă aproximativ
triunghiulară, cu baza centrată pe pilor şi unghiurile bazale uşor rotunjite.
Dispoziţia bulbului este în mod normal oblic ascendentă spre dreapta.
Contururile sunt formate în incidenţa frontală de cele două curburi, denumite prin
analogie cu curburile corespunzătoare ale stomacului curbura.
Duodenul II (descendent), paralel cu marginea dreaptă a coloanei vertebrale; el
prezintă la nivelul extremităţii inferioare o inflexiune, genunchiul inferior. Duodenul III
are un traiect orizontal şi se situează în faţa coloanei; el se continuă cu duodenul IV, care
uneşte cu prima ansă jejunală, formând unghiul duodeno – jejunal (Treitz).
Relieful mucoasei duodenale este format din pliuri subţiri, care la nivelul bulbului au
o direcţie longitudinală, similară celei a pliurilor antrului gastric.
Tranzitul prin cadrul duodenal durează în mod normal 60 – 90 de secunde.

3.antru gastric;12 pilor;8 bulb;5.DII

Diverticulii duodenali sunt expansiuni circumscrise ale pereţilor duodenali.
Radiologic, diverticulul apare ca o opacitate adiţională, de formă rotundă sau ovalară,
ataşată de lumenul duodenal printr-un pedicul sau o bază de implantare largă. Imaginile
opace ale diverticulilor persistă de obicei după evacuarea duodenului.’

Ulcerul duodenal. Localizarea cea mai frecventă a bolii ulceroase, ulcerul

duodenal îşi are sediul în peste 90% din cazuri la nivelul bulbului; ulcerele „postbulbare”
sunt întâlnite pe segmentul intermediar şi duodenul II. Semnul radiologic direct, de
certitudine, al ulcerului este reprezentat de nişă, care se situează de regulă pe una din
feţele bulbului, foarte rar pe curburi.

13
 Nişă benignă bulbară, edem periulceros
În incidenţa frontală, nişa localizată pe o faţă a bulbului apare sub forma unei
pete opace, rotunde sau ovalare, cu contururi nete, înconjurată de o zonă transparentă,
datorată edemului periulceros (imagine „în coardă”). Zona de edem poate fi foarte
întinsă, afectând o porţiune importantă din aria de proiecţie a bulbului sau poate avea un
aspect neuniform, cu întreruperi. În incidenţa OAS se prezintă sub forma unei
proeminenţe din contur.

.
Modificările duodenului în procesele patologice de vecinătate. Dilataţia veziculei
biliare produce frecvent amprente pe conturul lateral al bulbului, în timp ce mărirea de
volum a lobului drept hepatic realizează amprente sau deplasări ale regiunii superioare a
duodenului II.
Pancreatita cronică se poate traduce prin lărgirea moderată a cadrului duodenal.
Cancerul capului pancreasului produce lărgirea potcoavei duodenale,
ştergerea conturului intern al acesteia, iar în cazuri mai rare mici defecte de umplere sau
dimpotrivă, imagini pseudodiverticulare create de necroza ţesutului tumoral.

Largire cadru duodenal

14
 Diagnosticul imagistic al afecţiunilor intestinului subţire
Aspectul radiologic al intestinului subţire normal
Situaţia. Ansele jejunului se proiectează în regiunea superioară a hemiabdomenului
stâng şi în regiunea periombilicală; cele ale ileonului se situează în mod normal în partea
inferioară a hemiabdomenului drept şi în micul bazin.

Enterita tuberculoasă se localizează de predilecţie la nivelul regiunii ileo – cecale.

Radiologic, perioada incipientă de evoluţie este dominată de modificări funcţionale,
constând din hipertonie, hiperperistaltism, provocând un tranzit accelerat.
Modificările morfologice constau iniţial din imagini lacunare, rotunde sau ovalare,
proiectate în lumenul ileonului.
Într-o etapă ulterioară, se constată apariţia ulceraţiilor de dimensiuni variabile.
Procesele stenozante , datorate retracţiei fibroase a pereţilor apărută în etapele tardive,
se traduc prin îngustări neregulate de lumen.
Perioada evolutivă finală se caracterizează prin apariţia aderenţelor.
Ileita terminală (boala Crohn) – afecţiune de etiologie obscură cu patogenie în care
factorii alergici sunt implicaţi în mare măsură, afectează iniţial şi cu predominanţă ileonul
terminal.
Examenul radiologic evidenţiază în faza evolutivă iniţială modificări funcţionale ale
ansei terminale, constând din hipotonie şi stază.
Modificările morfologice apar târziu cu atrofia pliurilor mucoasei, infiltraţia pereţilor
– ileonul terminal este transformat în tub rigid, apariţia de imagini lacunare multiple sunt
datorate hipertrofiei foliculilor limfatici şi plăcilor Payer şi din ulceraţii ce dau contur
neregulat dinţat al ileonului şi cecului.
Faza evolutivă tardivă este dominată de procese de fibroză retractilă care produc
îngustarea neomogenă a lumenului şi apariţia de stenoze.
Fistulele şi procesele de periviscerită sunt complicaţii frecvente în evoluţii
îndelungate.

Ileita terminală

15
 Diagnosticul imagistic al bolilor recto-colonice
Aspectul radiologic al colonului normal . Examenul în repleţie evidenţiază dispoziţia
diverselor segmente ale colonului, realizând în ansamblu cadrul colonic:
 Cecul este dispus în fosa iliacă dreaptă;
 Colonul ascendent situat în francul drept;
 Unghiul hepatic, porţiunea de legătură cu transversul
 Colonul transvers descrie o curbă cu concavitatea superioară, haustraţia este
foarte exprimată;

 Unghiul splenic, situat sub hemidiafragmul stâng ;

 Colonul descendent, situat în flancul stâng;
 Colonul sigmoid, în regiunea pelvină;
 Ampula rectală, cu aspect piriform.
Anomalii de poziţie
Ptoza este etichetată ca atare dacă include şi cele două flexuri ale colonului (punctele
fixe).
Interpoziţia colonului între ficat şi diafragm – Sindrom Chilaiditi.

Deplasările se pot însoţi de amprente sau îngustări de calibru. Contururile rămân

neîntrerupte, iar pliurile mucoasei apar deviate.
Modificări dimensionale
Dolicocolonul constă din lungimea anormală a unui segment al colonului sau a
acestuia în întregime.
Megacolonul calibrul mult crescut al colonului.
Megacolonul congenital (boala Hirschprung) produsă de distonie aganglionară (lipsa
de dezvoltare a plexului nervos mienteric).

Megacolon congenital
Megacolonul secundar consecinţă a unui obstacol organic durabil.

16
 Diverticulii
Radiologic, apar sub forma unor opacităţi adiţionale, rotunde sau ovalare dispuse în
vecinătatea lumenului colonului, de care se leagă uneori printr-un pedicul vizibil.

Diverticulii multipli realizează tabloul radiologic al diverticulozei.

Colitele
Radiologic, se traduc prin modificări de ordin funcţional sau morfologic.
Modificările funcţionale sunt reprezentate de tulburările tranzitului (accelerat sau
întârziat), de hipertonie care produce îngustarea calibrului colonului, hipersecreţia se
traduce prin opacifiere neomogenă.
Modificările morfologice afectează relieful mucoasei, contururile, calibrul colonului.
Pliurile sunt neregulate, dezorganizate, alterările contururilor sunt în formele avansate;
colita ulcero – hemoragică produce ulceraţii parietale profunde multiple, dispuse pe
porţiuni întinse. Modificările de calibru sunt în stadii evolutive avansate, apare aspect
tubular rigid, fără haustraţii.
Tumorile colonului
Tumorile benigne sunt în marea majoritate polipi. Radiologic, apare o imagine
lacunară.

Multiple imagini lacunare - polipi_colon

În polipoza rectocolonică generalizată, lumenul colonului prezintă imagini lacunare.

17
 Tumorile maligne, cancerele pot fi:
 formă vegetantă, tradusă radiologic prin imagini lacunare unice, mai rar multiple,

cu contur neregulat şters, dimensiuni variabile. Imagine

lacunară cec
 formă infiltrativă, se manifestă prin apariţia unei zone de rigiditate; în stadiile
avansate apare stenoza axială a lumenului.
 forma ulcerativă apar în formele vegetante sau infiltrative. Ele apar radiologic ca
nişe maligne.
Ocluzia intestinală
Caracterizată prin suprimarea tranzitului intestinal poate fi determinată de cauze
mecanice (procese expansive dezvoltate în lumenul intestinului, compresiuni extrinseci,
torsiuni, aderenţe) sau dinamice (funcţionale, pareze ale musculaturii parietale).
Examenul radiologic pe gol efectuat în ortostatism evidenţiază în primele ore de
la instalarea ocluziei acumularea de gaze în ansele situate deasupra zonei obstruate;
ulterior, aspectul este dominat de prezenţa imaginilor.hidroaerice

Multiple nivele hidro-aerice, ocluzie

intestinală
Examenul cu substanţă de contrast nu trebuie practicat decât prin clismă, poate
preciza dacă obstacolul se găseşte la nivelul colonului şi în funcţie de forma stenozei,
natura acesteia. Dacă opacifierea colonului este completă obstacolul este la nivelul
intestinului subţire sau este funcţională.

18
19