Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
nicidecum' nici unui gind să intre, nici alb nici negru nici din dreapta, nici din stingă, nici scris, nici
nescris, afară de cererea către Dumnezeu şi de iluminarea si de raza de lumină ce-i vine părţii
conducătoare a sufletului din cer“ (Culegere din Sfinţii Părinţi, Despre rugăciune ?i luare-aminte. în
Filnmlin" VOl VIII, p. 391).
49 Ori tren ov cit., p. 288-289 ; Cf. Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe, Iaşi. ¡642.'
trad. prof. Al. Elian. Bucureşti. 1981, p. 111-112.
la jertfa lui Hristos, prezentată in continuare pentru noi, trebUj*
“ -Stf îtSŞÎ-l, MMK spirituală. *
mărturia Sfîntului Ignatie Teoforul. „... de rugăciune se depărtea^ cei ce se
împotrivesc darului lui Dumnezeu 32, adică jertfei Sal, pe crucea de pe Golgota.
Pentru primirea acestei jertfe, rugăciunea trebuie să fio făcută după cuvenita
pregătire (Tit 2, 12 ; Coloseni 16; Mate; 6, 15, 23; Marcu 7, 6; Psalmul 108, 6). Cel
care vrea să strige ,,Avva, Părinte“ (Galateni 4, 6; Ioan 1» 12), trebuie să fie, în
primul rînd, fiu al lui Dumnezeu „după har“ In al doilea rind, el trebuie să fie „fiu
al Bisericii noastre, ortodoxe şi soborniceşti, pentru că cine nu recunoaşte Biserica
drept maică a sa nu poate să-L recunoască pe Dumnezeu drept Tatăl al său“ în al
treilea rînd, rugăciunea trebuie „să se facă întru curăţie şi din adîncul inimii“
VI. Rugăciunea implică un act sinergetic— intre creştin
Dumnezeu.Rugăciunea presupune o stare de dăruire, de oferire voluntară în mîinile
Creatorului. Această stare de dăruire implică însă un proces sinergetic, între
creştin şi Dumnezeu, pentru că „rugăciunea nu este numai o cerere în folosul meu,
... ci şi oferirea mea de a mă face unealtă voluntară a lucrării lui Dumnezeu, expre-
sie a voinţei mele de a mă face colaborator al lui Dumnezeu. Rugăciunea implică
sinergia între mine şi Dumnezeu“ 36.
VII. Rugăciunea impune stare de priveghere, indepărtind orice grijă
lumească.După cuvîntul de îndemn al Mîntuitorului, trebuie să ne rugăm şi să
priveghem ca să nu cădem în ispită, pentru câ „Duhul este... plin de rivnă, iar
trupul neputincios“ (Matei 26, 41).
Rugăciunea trebuie făcută cu mintea întreagă, cu evlavie, cu stăruinţă şi cu
cuget curat, lepădînd toată grija lumească. Numai aşa putem cugeta la Dumnezeu
şi obţine darul rugăciunii. Apostolul Pavel ne învaţă să fim veghetori la rugăciune
(Coloseni 4, 2), pentru că numai prin această stare de trezvie putem intra in comu-
niune cu Dumnezeu. Starea de veghe cere însă o pregătire anticipată. De aceea şi
preotul liturghisitor, înainte de rugăciune, pregăteşte sufletele creştinilor prin
cuvintele : „Sus să avem inimile“ şi, în timp ce poporul dreptcredincios răspunde:
„Avem către Domnul“, sîntem preveniţi că nu trebuie să ne gîndim la nimic altceva
decît la Dumnezeu. Sfîntul Simeon Noul Teolog ne spune că „... trezvia şi
rugăciunea sînt legate între ele ca sufletul ?■ trupul; lipsind una, nu poate sta nici
cealaltă. Unirea lor se face în acest chip ; întîi, trezvia se opune păcatului, ca un
străjuitor >• înainte mergător; în urma ei, rugăciunea desfiinţează şi ş ter2I îndată
gîndurile rele, împiedicate de străjuitor, luarea-aminte nepII