Barbu Stefanescu Delavrancea

APUS DE SOARE

“Cel mai stralucit orator al Romaniei contemporane”, cum il numea Titu Maiorescu,
“romantic visitor si fantast prin structura”, receptand realismul si naturalismul, pasionat de
pictura si de folclorul national, a debutat in 1883 cu nuvela de inspiratie folclorica “Sultanica”
(motivul folcloric al zburatorului, analizeaza o dragoste nefericita).
Aparitia trilogiei istorice “Apus de soare” (1909), Viforul (1910) si “Luceafarul”
(1911) a constituit o veritabila revelatie in literatura noastra, primele drame istorice fiind
“Razvan si Vidra” de Bogdan Petriceicu Hasdeu si “Vlaicu Voda” de Alexandru Davila (1902).
In trilogia sa, Delavrancea evoca momente din timpul voievozilor Stefan
cel Mare, Stefanita si Petru Rares, titlurile pieselor fiind metaforice.
Elementul unificator al trilogiei este ideea dragostei de patrie,
intruchipata in fgura lui Stefan, prezent intr-un fel sau altul, in toate cele trei piese ale trilogiei.
Actiunea dramei “Apus de soare” este plasata la inceputul
secolului al XVI-lea, in ultimul an de domnie al lui Stefan. Delavrancea deplaseaza accentual
dramei de la conflictul exterior, al fortelor opuse. Pe plan interior, pshihologic, al erosului.
Opera este o “drama in patru acte, cu o
actiune simpla, unitara si lineara, care traieste mai ales prin realitatea tipologica a eroului
principal”- George Calinescu. Tema/mesajul dramei este
glorificarea apoteotica a marelui voievod – simbol al idealurilor de dreptate si libertate si
independent nationala. Desfasurarea faptelor (putine) parcurge mai multe moment dramatice
intr-o evolutie clasica a momentelor subiectului, corespunzand celor patru acte.
Primul act, al expozitiunii,
indica timpul, locul, personajele si atmosfera de toamna in care este invaluita cetatea din
Suceava. Voievodul, “leul Moldovei”; intors din Pocutia este infatisat pe campul de lupta (prin
evocare, marturii), inconjurat de o curte iubitoare si devotata care il divinizeaza. Personajele
sunt: doamna Maria, Oana, Rares, Moghila, Bogdan, multi boieri si doctorii, Cesena , Smil si
Klingensporn, aflati in preajma voievodului. Conflictul, care este gradat in
intensitate, este schitat la sfarsitul actului I; planul lui Stefan in legatura cu Pocutia este acceptat
de toti boierii, mai putin de paharnicului Ulea, stolnicului Dragan si jitnicerului Stavar.
Actul al II-lea. Planul de tradare al
boierilor, surprinsi de Oana, se constituie in intriga, pregatita pe parcursul mai multor scene,
ideea unei epitropii (scena Iv, dar precizata si in scena XI). Cei trei boieri complotisti nu sunt de
accord cu incoronarea lui Bogdan, vor sa-l urce pe tron pe Stefanita, un nepot al voievodului,
care nevarstnic, ar fi dus la instaurarea unei epitropii (consiliu de coroana), sperand astfel sa
ajunga adevaratii conducatori ai Modovei. Actul al III-le adanceste
conflictul dintre Stefan si boieri, caci domnul avea obiceiul “sa faca din tarani razesi si din
razesi, boieri”, mai ales pentru merite pe campul de lupta. Stefan isi impune dorinta, inscaunadu-
l el insusi pe Bogdan – punctul culminant (scena 8). Actul al IV-lea.
Vechea rana de la piciorul voievodului este arsa cu fier rosu, evidentiindu-se extraordinara tarie
morala si chinurile cutremuratoare la care este supus. Desi muribund, indeplineste totusi legea,
pedepsindu-i pe complotisti. Deznodamantul il constituie
moartea lui Stefan, care se prabuseste rostind numele Moldovei.

Caracterizarea lui Stefan

Conturat in doua ipostaze, perfect verosimile, Stefan omul si domnul. Realizarea artistica
a personajului confirma talentul lui Delavrancea. Meritul scriitorului consta in relevarea
framantarilor acestui personaj de exceptie, dandu-i o maretie sublima, prin invingerea
slabiciunilor omenesti.
Ca domn, Stefan atinsese culmea gloriei, a superioritatii si autoritatii sale
recunoscute. Identificandu-se cu interesele Moldovei, Stefan a dus o politica inteleapta,
sprijinindu-se pe mica boierime si razesi, cinstindu-i pentru credinta fata de domn si tara, facand
ordine si legi drepte, centralizand puterea si autoritatea deplina in scopul apararii tarii. De aceea,
putinii boieri uneltitori tremura la gandul sabiei scurtatoare de capete, punandu-si nadejdea in
boala, batranetea si sfarsitul omului Stefan.
Sabia devine simbol al puterii, al tronului, fapt de care Stefan este
constient. Ca procedeu artistic, autorul foloseste tehnica basoreliefului, prin
punerea in prim – plan a personajului principal