Sunteți pe pagina 1din 3

INTRODUCERE

Reactiile adverse la medicamente sunt efecte nedorite cu caracter nociv pentru sanatate,
care apar la dozele folosite obisnuit in terapie.
Reactiile adverse la medicamente sunt efecte nedorite cu caracter nociv pentru sanatate,
care apar la dozele folosite obisnuit in terapie.
Ele trebuie deosebite atat de efectele nedorite, care nu sunt daunatoare sanatatii, de
exemplu uscaciunea gurii provocata de atropina, cat si de intoxicatiile acute, care sunt
manifestari nocive care apar la doze foarte mari, care le depasesc pe cele utilizate in terapie.
Intoxicatiile cu substante chimice nu sunt nici ele considerate reactii adverse. Acestea fac
obiectul toxicologiei si pot surveni in mod accidental (de exemplu, accidente de munca), in scop
criminal, sau de suicid.
Majoritatea reactiilor adverse la medicamente sunt putin importante si sunt reversibile.
Exista insa si reactii adverse grave, unele care pot duce la infirmitati, iar altele chiar la moarte,
astfel incat astazi se vorbeste de o in treaga patologie generata de medicamente numita patologie
iatrogena.
Reactiile adverse la medicamente sunt foarte variate in functie de medicament, tipul de
reactie adversa, nivelul de pregatire a doctorilor, posibilitatea de supraveghere a bolnavului etc.
Frecventa reactiilor adverse depinde de grupa terapeutica a medicamentului. Cele mai frecvente
reactii adverse se inregistreaza la medicamentele anticanceroase, iar medicamentele
cardiovasculare pot produce reactii adverse cu o frecventa de peste 20%. Referitor la tipul
reactiilor adverse, sunt cunoscute ca frecvente reactii adverse, cum sunt cele dermatologice,
neurologice sau digestive. Modul de supraveghere a bolnavului poate si el influenta frecventa
reactiilor adverse. In general, in mediul spitalicesc reactiile adverse sunt mai frecvente decat in
tratamentul ambulatoriu, probabil datorita faptului ca bolnavul, fiind mai atent supravegheat,
sunt depistate cu mai multa usurinta. Calitatea pregatirii medicului este de asemenea importanta,
reactiile adverse fiind mai frecvente in cazul unei pregatiri necorespunzatoare a medicului.
Cand frecventa reactiilor adverse este relativ mare, acestea sunt depistate inaintea
introducerii medicamentelor in terapeutica. Cele cu frecventa mai mica de 1/1.000 nu pot fi
decelate decat ulterior, printr-un sistem de supraveghere continua numit farmacovigilenta. In
cadrul sau, fiecare medic are obligatia de a semnala orice reactie adversa constatata in practica sa
medicala.
Unul dintre aceste medicamente este Talidomida. Între 1957 și 1962, talidomida a fost
comercializată în 46 de țări, sub 65 de denumiri diferite. Acestea au fost promovate agresiv de
către Chemie Grünenthal, compania farmaceutică germană care a dezvoltat medicamentul.
Povestea oficială spune că talidomida a fost descoperită accidental de către proprietarul
companiei, Hermann Wirtz, în timp ce încerca să descopere un medicament împotriva alergiilor.
Însă, în timp ce îl testa pe animale de laborator, el și echipa lui au descoperit că
medicamentul avea un efect sedativ. Descoperiseră un tranchilizant nou, care putea înlocui
barbituricele.
Barbituricele puteau cauza intoxicații, dacă erau luate în cantități mari. Talidomida nu
avea astfel de efecte, cel puțin conform testelelor pe animale.
Însă aceasta nu este povestea întreagă a originilor talidomidei, potrivit doctorului Martin
Johnson, fostul director al organizației Thalidomide Trust, din Marea Britanie.
Johnson a adunat probe care leagă dezvoltarea talidomidei de naziști.
Potrivit unor informații, după al Doilea Război Mondial, compania Grünenthal a angajat
mai mulți oameni de știință naziști. Unii dintre aceștia au lucrat în mod direct la obținerea
talidomidei.
Wirtz însuși era un fost nazist, însă în proiect erau implicați indivizi mult mai
controversați. Johnson crede că medicamentul a fost dezvoltat de Otto Ambros, care era cunoscut
drept „chimistul diavolului” din Auschwitz.
Ambros ajutase la dezvoltarea neurotoxinei numită „gaz sarin” și se pare că talidomida a
fost testată ca un antidot pe deținuții din lagărele de concentrare. În patentul din 1954 se face
trimitere la acest episod din trecutul dezvoltării medicamentului.
Patentul specifică faptul că s-au făcut teste cu talidomidă pe oameni înainte să înceapă
testele oficiale ale companiei Grünenthal.
Potrivit Newsweek, Grunenthal a îngropat dovezile referitoare la defectele cu care se
nășteau copiii din cauza taliomidei.
Până în 1957, medicamentul devenise cel mai bine vândut somnifer din Germania. În
curând, talidomida era populară în întreaga Europă ca tratament pentru stările de rău matinale din
timpul primului trimestru de sarcină.
Numărul de malformații la naștere a crescut exponențial în întreaga lume. În SUA,
tenacitatea doctorului Frances Oldham Kelsey, de la Agenția Federală pentru Hrană și
Medicamente (FDA), a prevenit apariția unui dezastru similar (numai în jur de 17 cazuri au fost
înregistrate în SUA).
FDA nu a aprobat niciodată folosirea talidomidei, mulțumită îngrijorărilor doctorului
Kelsey.
Talidomida a fost scoasă de pe piață în vara anului 1962, după ce numărul tot mai mare al
dovezilor de malformații a pus presiune asupra companiei Grünenthal.
Oamenii de știință descoperiseră că medicamentul aducea vătămări fetusului în primele
60 de zile de sarcină.