Sunteți pe pagina 1din 8

Unitatea de studiu 1

Sisteme informaţionale economice

Obiective:
x Definirea sistemelor informaţionale şi prezentarea evoluţiei lor
x Descrierea ciclului prelucrării datelor
x Prezentarea opţiunilor de achiziţie a softului
Competenţe dobândite:
x Înţelegerea rolului sistemului informaţional contabil prin prisma evoluţiei acestora
x Identificarea fazelor şi activităţilor specifice prelucrării datelor în domeniul contabilităţii
x Formularea strategiei de informatizare a activităţii financiar-contabile dintr-o organizaţie
x Derularea activităţilor necesare achiziţiei de software pentru domeniul contabilităţii
Timpul mediu necesar asimilării: 5 ore

Conceptul de sistem informaţional economic a fost definit în moduri diferite. De cele mai multe ori,
el este sinonim cu sistem informaţional pentru conducere, iar cele mai dese referiri se fac la această
ultimă variantă, aşa cum vom proceda şi noi în continuare. Din toate definiţiile, rezultă că el este un
ansamblu de resurse umane şi de capital, investite într-o unitate economică, în vederea colectării şi
prelucrării datelor necesare producerii informaţiilor, care vor fi folosite la toate nivelurile decizionale
ale conducerii şi controlului activităţilor organizaţiei.
Sistemul informaţional pentru conducere nu trebuie tratat numai prin prisma calculatorului
electronic, deoarece şi unităţile care nu dispun de el beneficiază de serviciile unui astfel de sistem.
Termenul de sistem este deosebit de popular în domeniul informaticii, sub forma diferitelor
componente specifice: echipamente, persoane, software, date, funcţii. Cu alte cuvinte, el este alcătuit din
multiple elemente care interacţionează pentru atingerea unui scop comun.
În esenţă, componentele de bază ale unui sistem informaţional economic sunt:
x datele, ce reflectă activităţile economice desfăşurate într-o anumită perioadă de către o
organizaţie;
x procedurile de prelucrare, manuale sau automate, prin care se culeg, prelucrează şi stochează
datele;
x persoanele care folosesc (exploatează) sistemul şi execută diferite activităţi cu ajutorul
sistemului;
x programele utilizate pentru realizarea procedurilor de prelucrare a datelor;
x echipamentele sau infrastructura fizică cu ajutorul cărora se culeg, prelucrează, stochează, se
transmit datele.
Importanţa sistemelor informaţionale economice a crescut pe măsură ce datele au devenit resursă
cheie pentru orice organizaţie, alături de resursele umane şi materiale. Decidenţii au înţeles că informaţia
nu este numai un rezultat în sine, ci, mai curând, „materia primă” a unei afaceri şi poate fi considerată
factor hotărâtor în determinarea succesului sau eşecului acesteia. Însă, trebuie avut în vedere că
producerea, distribuirea, asigurarea securităţii, stocarea şi utilizarea informaţiilor înseamnă un efort
financiar, de resurse umane, materiale din partea oricărei firme. Deşi informaţia este peste tot, ea nu se
oferă gratis, iar utilizarea ei, pentru obţinerea unei poziţii competitive, trebuie să fie asociată cu un cost.
Reţelele de calculatoare, accesul la Internet şi dezvoltarea Web-ului au determinat o explozie
informaţională fără precedent, atât la nivelul societăţii, în general, cât mai ales la nivelul afacerilor.
Administrarea informaţiilor generate automat, cu ajutorul calculatoarelor, diferă esenţial de modalitatea
manuală de obţinere a acestora. Costul pe care îl presupune organizarea şi întreţinerea lor poate să crească
într-un ritm alarmant, iar utilizatorii tratează, adesea, acest aspect cu mai puţină atenţie decât s-ar cuveni.

1.1 Evoluţia sistemelor informaţionale economice


Este unanim acceptată ideea că informatica este unul dintre domeniile cu cele mai mari schimbări
înregistrate în ultimul timp. Cauza este clară: noile tehnologii, redate sintetic în domeniu prin IT&C;
astfel, se acreditează ideea că nimic nu este mai constant decât schimbarea. În aceste condiţii, specialiştii
îşi pun fireasca întrebare: am reuşit, oare, să surprindem toate efectele ei, prin ceea ce întreprindem?
Să trecem din ipostaza retorică în cea demonstrativă. Literatura de specialitate informatică, în speţă,
economică – despre care nu se poate spune că nu a existat – nu a ajuns, încă, la un consens... noţional. Se
mai poartă discuţii dacă angrenajul utilizat pentru a oferi informaţii celor interesaţi trebuie să fie numit
sistem informaţional sau sistem informatic, cu referire la utilizarea calculatoarelor în acest scop. Cum
sistemul informaţional cuprinde şi sistemul informatic, folosirea primei forme ar fi mai inspirată, mai ales
în condiţiile din ţara noastră, unde, după cum se ştie, informatizarea n-a atins cotele ţărilor dezvoltate, iar
partea de prelucrare umană are încă o pondere substanţială.
Cum, de regulă, ne place să ne raportăm la ţările cu o bogată experienţă, să o facem şi de această
dată, spunând că, în literatura anglo-americană, information system înseamnă sistem informaţional, iar
computer based information system este ceea ce noi considerăm sistem informatic. Adevărul este
următorul: datorită nivelului tehnologic la care s-a ajuns în SUA, toţi autorii, după ce fac delimitarea
amintită, folosesc termenul de information system, motivând gradul ridicat de automatizare a activităţilor
care lucrează cu informaţia. Credem că este normal, de vreme ce au trecut de mult timp la abordarea
sistemelor în contextul fenomenului de globalizare, preocupându-se de „hăţişul” reţelelor locale,
metropolitane, naţionale şi internaţionale. Oare ne aflăm în aceeaşi situaţie?
Poate că n-am fi convingători, dacă n-am încerca să lămurim lucrurile în continuare. În ultimii 25 de
ani, în literatura de specialitate, îşi face apariţia un nou concept – executive information system – care ar
trebui să dea mult de gândit celor care au tradus management information system sub forma sistem
informaţional pentru conducere, pentru că şi noua apariţie înseamnă tot sistem informaţional pentru
conducere, numai că se referă la nivelul de vârf al ei. Procesul de conducere se realizează pe cele trei
niveluri: operativ, tactic şi strategic, deci nominalizarea unuia dintre ele constituie o condiţie esenţială a
înţelegerii tipului de sistem informaţional/informatic la care se face referire.
Oare, atunci când s-a tradus conceptul de management information system, aşa cum am menţionat
anterior, nu s-a ţinut cont de nivelurile la care se realizează procesul de conducere? Ar fi o explicaţie, însă
putem aduce ca argument şi înţelegerea greşită a cuvintelor management, manager. De multe ori, se
consideră că managerul, printr-o traducere în formă „superlativă”, este similar cu „director”,
„conducător”, ceea ce nu denotă prea multă inspiraţie, prin ambiguitatea provocată. Să nu uităm că, în
limbajul americanilor, manager este şi şeful unui depozit sau magazin, şi administratorul unui bloc de
locuinţe ş.a.m.d.
Din cele relatate, rezultă două posibile variante de utilizat pentru management information system. O
primă soluţie ar consta în specificarea nivelului de conducere căruia i se adresează, numindu-l sistem
informaţional al conducerii operative şi/sau tactice, deşi pentru conducerea operativă există o altă
categorie a sistemelor informaţionale, transaction processing system, după cum vom vedea în continuare.
Aşadar, trebuie făcută referire numai la nivelul de mijloc al conducerii, cel tactic, ceea ce, să
recunoaştem, nu prea intră în uzanţele noastre.
A doua variantă, mai scurtă şi suficient de plauzibilă, ar consta în utilizarea conceptului de sistem
informatic de gestiune, întrucât acesta este obiectivul lor prioritar. De multe ori, în loc de management
information system se foloseşte management reporting system, apropiindu-se mai mult de forma sistem
al rapoartelor de gestiune.
Probabil că, prin prezentarea în primul rând a formelor de existenţă a sistemelor
informatice/informaţionale, în ordinea apariţiei lor, vom contribui la punctarea cu mai mare claritate a
diferenţelor dintre ele.
Pentru faza embrionară a activităţilor informatizate, la nivel operativ sau funcţional, sau de execuţie,
apare noţiunea de Transaction Processing Systems (Sisteme de prelucrare a tranzacţiilor). Ele au apărut
îndeosebi în domeniul contabilităţii, întrucât, după cum se ştie, utilizează un imens volum de date şi are
un sistem propriu perfect de verificare a corectitudinii rezultatelor obţinute. Ulterior, sfera acestor sisteme
s-a extins şi asupra marketingului, personalului, fabricaţiei ş.a. Ele şi-au făcut apariţia pe la mijlocul
anilor 1950, având ca scop principal colectarea datelor din domeniile specificate şi sprijinirea activităţilor
curente prin oferirea de informaţii sub forma rapoartelor operative (de exemplu, centralizatoarul intrărilor
de mărfuri).
Odată culese, datele au început a fi valorificate în mai multe moduri, unul constituindu-l onorarea
cererilor de informaţii formulate de către nivelul superior de conducere, adică tactic, făcându-şi apariţia
Management Information Systems (MIS) sau Management Reporting Systems (MRS) , despre care am
discutat anterior. Obiectivul propus era de furnizare a informaţiilor pentru conducerea tactică, sub forma
rapoartelor de gestiune şi a altor situaţii. Ele şi-au făcut apariţia la începutul anilor 1960.
La începutul anilor 1970, se încearcă trecerea spre uşurarea procesului decizional, prin preluarea
unei părţi din efortul organelor de decizie. Obiectivul prioritar nu mai era simpla culegere a datelor, nici
sintetizarea lor sub forma rapoartelor, ci uşurarea procesului de luare a deciziilor. Şi-au făcut astfel
apariţia Decision Support Systems (DSS), cunoscute la noi ca sisteme suport pentru decizie, deşi s-ar
putea considera mai inspirată forma sisteme de sprijinire a procesului decizional, evitându-se, astfel,
posibila concluzie că, până la apariţia acestor sisteme, deciziile n-ar fi avut suport. Ulterior, aceste sisteme
s-au specializat, prin apariţia sistemelor de sprijinire a proceselor decizionale de grup (Group Decision
Support Systems – GDSS), ce oferă, în plus faţă de DSS-uri, facilităţi de negociere şi comunicare ce nu
necesită prezenţa fizică a decidenţilor în acelaşi loc. De asemenea, în aceeaşi categorie au apărut sistemele
de sprijinire a deciziilor la nivel organizaţional (Organizational DSS), ce permit fundamentarea unei
decizii ce afectează mai multe componente organizaţionale.
La mijlocul anilor 1980, deşi primele încercări din alte domenii decât cel economic sunt mai
timpurii, proliferează un nou tip de sisteme, şi anume Expert Support Systems (ESS), cunoscute ca
sisteme expert, prin care se trece la prelucrarea cunoştinţelor umane, motiv de a fi numite uneori şi
Knowledge Work Systems (KWS), pentru că sprijină personalul în crearea şi integrarea noilor cunoştinţe
la nivelul întregii organizaţii. Ele preiau, sub forme mult mai performante, o parte din activităţile
surprinse prin tipurile de sisteme menţionate până acum. De multe ori, se consideră că sistemele expert
sunt numai o prelungire a celor de sprijinire a procesului decizional, ceea ce nu este adevărat, întrucât ele
se pot regăsi pe orice treaptă a conducerii – de la nivelul operativ până la cel strategic –, aşadar, de la
sistemele de prelucrare a tranzacţiilor economice până la sistemele de sprijinire a conducerii la nivel
strategic.
Sistemele expert diferă de sistemele de automatizare a muncii de birou (Office Automation Systems
= OAS), cunoscute într-o formă mai scurtă sub numele de birotică, apărute cam în aceeaşi perioadă, la
mijlocul anilor 1980. Noile sisteme se ocupă cu tratarea comunicaţiei umane, prezenţa lor fiind simţită în
toate tipurile de sisteme informatice.
Nivelul strategic al conducerii este sprijinit, într-un mod aparte, prin noile Executive Information
Systems (EIS), dezvoltate puternic începând cu mijlocul anilor 1980. Ele îşi propun mult mai mult decât
„clasicul” tablou de bord sau arhiuzitatele sisteme de rapoarte, despre care mulţi conducători spuneau cu
maliţiozitate că îi adormeau înainte de a apuca să le citească în întregime. Nici formele moderne de
informare mult mai succintă, prin grafice, tabele, scheme, nu i-au mulţumit. Veritabilii conducători, buni
strategi, de multe ori sunt interesaţi mai întâi să ştie ce fac alţii, ce se întâmplă pe piaţa globală şi abia
apoi doresc să ştie detalii despre firma lor. O astfel de optică a deranjat pe mulţi realizatori de sisteme
informatice de gestiune, care îşi văd neglijat efortul muncii lor de ani de zile.
O explicaţie se găseşte tot în tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii (IT&C), de la care am
început discuţia, fiindcă odată cu apariţia atâtor forme de „ieşire în lume”, prin atâtea tipuri de reţele, care
mai de care mai performante, este normal ca „top-managerii” să dorească să vadă mai întâi ce se întâmplă
în „ograda vecinilor lor”, chiar dacă ei se află peste mări şi ţări, fie şi numai pentru a putea spune,
conform afirmaţiei lui Pascal, „când mă compar – sunt mulţumit; când mă analizez – mă detest”.

Teste de autoevaluare
TA 1.1
1. Enumeraţi tipurile de sisteme informaţionale din perspectiva evoluţiei acestora.
2. Prin ce diferă sistemele de sprijinire a procesului decizional de sistemele de
informare a conducerii.
Răspuns:
1.2 Modalităţi de achiziţie a softului
O soluţie software poate fi obţinută în mai multe moduri. De exemplu, aplicaţiile standard (cum sunt
aplicaţiile de gestiune a stocurilor, evidenţa clienţilor, contabilitate generală, resurse umane-salarizare
etc.) pot fi achiziţionate de pe piaţă de la o firmă producătoare de software. Dacă această soluţie nu este
agreată de firmă, se poate opta pentru dezvoltarea noului sistem în cadrul firmei, fie cu specialiştii proprii,
fie prin contractarea unor specialişti din afara firmei pentru realizarea unor activităţi, care presupun un
nivel de expertiză tehnică deosebită (cum ar fi proiectarea şi programarea aplicaţiilor Web, dezvoltarea
sistemelor distribuite, dezvoltarea aplicaţiilor data warehouse etc.).
Prin urmare, există mai multe variante de obţinere a programelor, pe care echipa de dezvoltare
trebuie să le ia în considerare, să le evalueze şi să aleagă pe cea care corespunde cel mai bine condiţiilor
din firmă şi caracteristicilor sistemului informaţional.
Diferitele variante de achiziţie a softwareului se regăsesc în spaţiul definit de două dimensiuni:
opţiunea achiziţionare/dezvoltare şi opţiunea în cadrul firmei/în afara firmei. Cadrul astfel format şi
poziţionarea celor mai importante variante de implementare sunt puse în evidenţă în figura 1.1.
Fiecare din cele două axe conţine un spectru de valori, nu doar valorile extreme evidenţiate în figura
1.1. Se poate opta pentru achiziţionarea întregului sistem sau pentru dezvoltarea în totalitate a acestuia,
însă, între aceste două extreme, pot fi identificate şi alte soluţii, în care o parte a sistemului să fie
cumpărată, iar cealaltă parte să fie dezvoltată. De exemplu, se poate opta pentru achiziţionarea unei soluţii
de pe piaţă, dar care să necesite modificarea unor componente sau adăugarea altora în vederea adaptării la
anumite cerinţe specifice firmei sau pentru crearea interfeţelor cu sistemele existente în firmă.
În mod similar, există mai multe opţiuni în ce priveşte cealaltă dimensiune: dezvoltarea integrală a
sistemului în cadrul firmei şi dezvoltarea sa integrală în afara firmei.

Externalizarea
serviciilor
informaţionale
Achiziţionare

Soluţii Soluţii
ERP la cheie

Dezvoltare

Software la comandă

În cadrul firmei În afara firmei

Fig. 1.1 Variante de implementare


(adaptare după Satzinger, J.W., Jackson, R.B., Burd, S.D. – Systems Analysis and Design in a Changing World,
Course Technology, Thomson Learning, Boston, 2002, p.314)

1.2.1 Externalizarea serviciilor informaţionale


Externalizarea a devenit una din metodele cele mai eficiente de reducere a costurilor şi de
îmbunătăţire a performanţelor unui grup de activităţi din cadrul firmei.
Externalizarea sistemelor informaţionale (sau a serviciilor informaţionale) presupune transferul către
un furnizor a managementului sistemului, respectiv a dezvoltării şi exploatării lui. Externalizarea
sistemelor informaţionale cuprinde o paletă mai largă de posibilităţi, de la externalizarea în totalitate a
sistemelor informaţionale şi până la externalizarea dezvoltării parţiale a noului sistem.
La o extremă se află situaţia contractării unui agent pentru dezvoltarea şi exploatarea aplicaţiilor pe
calculatoarele acestuia, firma preocupându-se numai de furnizarea datelor de intrare şi preluarea ieşirilor
sistemului. În acest caz, agentul contractat se va ocupa de toate serviciile informaţionale, inclusiv
prelucrarea datelor, calculatoarele, programele, reţeaua şi personalul aparţinând acestuia. În fapt, agentul
va reprezenta departamentul informatic al firmei pentru care prestează serviciile. O variantă apropiată
presupune angajarea unei companii care să furnizeze aplicaţiile necesare şi să le execute în cadrul firmei
contractante pe calculatoarele acesteia.
Se poate opta pentru externalizarea doar a activităţilor de dezvoltare a sistemelor informaţionale, cu
scopul dezvoltării complete sau parţiale a sistemului, cumpărării de pachete-program şi, eventual,
adaptarea acestora la cerinţele specifice ale clientului, sau obţinerea de asistenţă pe parcursul tuturor
fazelor de dezvoltare a sistemului. Un exemplu tradiţional constă în contractarea unui agent pentru
testarea aplicaţiilor la nivel de sistem.
După cum rezultă din figura 1.5, în acest paragraf, prin externalizare facem referire la întregul
sistem, inclusiv punerea în funcţiune şi exploatarea sa de zi cu zi. Situaţia contractării unei firme doar
pentru dezvoltarea noului sistem sau a unei părţi din acesta nu se încadrează aici. Ea este evidenţiată în
acea parte a formei „Soluţia dezvoltării” care corespunde opţiunii „În afara firmei”.
Externalizarea sistemelor informaţionale reprezintă, în general, o decizie strategică, pe termen lung
(de regulă 8-10 ani), şi nu se aplică doar asupra unui proiect de dezvoltare, ci la nivelul întregii
organizaţiei. De aceea, ea nu reprezintă propriu-zis o variantă de implementare, decizia fiind luată la
nivelul conducerii superioare.
Externalizarea serviciilor informaţionale este posibilă prin apelarea la Application Service Providers
(ASP). Un ASP este o companie care dezvoltă şi furnizează servicii folosite în comun de mai mulţi
utilizatori, care plătesc un abonament sau taxe de folosire, serviciile fiind furnizate dintr-o locaţie centrală
prin Internet sau printr-o reţea privată. ASP presupune acces partajat, sub control, la anumite servicii.
1.2.2 Surse ale softului
Dacă soluţia externalizării serviciilor informaţionale ar putea părea una prea radicală, firmele au la
dispoziţie şi alte variante de implementare a sistemului. Ne referim la diferitele surse ale softului.
În general, programele informatice pot fi obţinute pe două căi principale: achiziţia unui pachet de
aplicaţii de pe piaţă de la diferiţi furnizori, numit şi soft la cheie, sau dezvoltarea acestuia prin parcurgerea
tuturor fazelor specifice ciclului de viaţă al sistemelor informaţionale, soluţie numită şi soft la comandă.
Acestea două nu reprezintă decât valorile extreme ale unui spectru, între ele putând fi identificate alte
soluţii.
Softul necesar sistemului poate fi obţinut pe următoarele căi:
x cu forţe proprii;
x la comandă;
x la cheie;
x la cheie modificat.
Softul realizat cu forţe proprii
Din faza incipientă a utilizării calculatoarelor, aproape toate organizaţiile şi-au proiectat şi au scris
propriile lor aplicaţii. În multe cazuri, operaţiunea este impusă, unitatea neavând de ales altă modalitate.
De cele mai multe ori, nu existau decât câteva tipuri de programe disponibile pe piaţă, care nu satisfăceau
întotdeauna necesităţile organizaţiilor. Deşi acum la dispoziţia utilizatorului se află o largă varietate de
soft la cheie, mai există încă unităţi care consideră că problemele lor specifice nu se pot rezolva
achiziţionând un soft de pe piaţă. Alte organizaţii sunt atât de mari şi de complexe încât singura
modalitate de a-şi satisface cerinţele o constituie elaborarea propriului soft de aplicaţii.
Soft realizat la comandă
O altă variantă de procurare a softului poate fi angajarea din afara unităţii a
programatorilor/analiştilor sau a unei companii de software pentru a elabora pentru client un pachet-
program de aplicaţii. O astfel de modalitate poate să utilizeze şi componente din programele existente
deja la client, bineînţeles, prin adaptarea, completarea şi combinarea lor, astfel încât să răspundă noilor
cerinţe.
Elaborarea programelor de către clienţi este, deseori, un proces dificil şi poate să se concretizeze în
risipă de timp şi de resurse. O problemă deosebită apare între utilizatorii finali, care îşi definesc propriile
cerinţe, şi analist, care trebuie să le interpreteze şi să le adapteze în structuri de programe, fişiere de date,
intrări şi ieşiri. Analistul trebuie să lucreze cu utilizatorii pentru a determina cu exactitate toate formatele
de rapoarte şi ecrane. Împreună vor identifica intrările sistemului, datele necesare fiecărei intrări, precum
şi datele din structura fişierelor. Analistul trebuie, de asemenea, să elaboreze descrieri detaliate ale tuturor
prelucrărilor interne, logic necesare obţinerii formei dorite a ieşirilor. Aceste specificaţii de program
trebuie să fie apoi interpretate şi codificate prin programe.
Datorită numeroaselor şi variatelor obiective de realizat, întregul proces presupune o disciplină
deosebită şi un control permanent. Unităţile trebuie să-şi exercite controlul cu mare atenţie, mai ales
atunci când se lucrează cu personal din exteriorul ei. Realizatorul softului trebuie să înţeleagă în
profunzime modul cum lucrează unitatea.
Pentru activitatea prestată se va încheia un contract care va consemna responsabilitatea
contractantului de a rezolva cerinţele utilizatorului şi care să-i permită unităţii să-l interpună atunci când,
în anumite condiţii, n-au fost onorate clauzele contractuale. Toate aspectele proiectului privind softul
trebuie să fie prezentate în detaliu şi astfel să se poată verifica pe parcurs întregul proiect. Relaţia dintre
colaborator şi unitate trebuie să fie definită cu rigurozitate şi de aceea trebuie să existe o legătură
permanentă între părţi. Costurile trebuie să fie îndeaproape controlate, iar cheltuielile băneşti minimizate,
până când proiectul a fost completat şi acceptat.
Softul la cheie
Softul la cheie, realizat de către producătorii de calculatoare sau de către companii specializate în
realizarea de software, este vândut pe piaţă pentru o mare diversitate de utilizatori cu cerinţe similare.
Unii producători de software combină softul cu hardul şi le vând ca pachete. Această combinaţie este
numită sistem la cheie, deoarece furnizorul instalează întregul sistem, iar utilizatorul trebuie doar să
„răsucească” cheia pentru a beneficia de funcţiile acestuia.
De remarcat faptul că, la nivelul anilor 1990, în topul primelor 10 firme, cu veniturile cele mai mari
din software, cinci sunt firme producătoare şi de echipamente: IBM – locul I (înaintea firmei Microsoft),
Computer Associates – locul III, Digital – locul VI, Unisys – locul VIII, Hewlett Packard – locul X.
Producerea softului la comandă presupune o muncă anevoioasă şi de aceea scumpă. Ca urmare, tot
mai multă lume se îndreaptă spre pachetele la cheie, mai puţin costisitoare. Deja s-a ajuns la concluzia că
nu este cazul „să se reinventeze roata”, scriind programe care deja se comercializează pe piaţă. De fapt,
estimările arată că peste 70% din costul instalării calculatoarelor de astăzi provin fie din utilizarea, fie din
procurarea pachetelor-program la cheie. Odată cu trecerea timpului, apar pachete-program tot mai
performante, răspunzând cerinţelor unităţilor, ca şi când ele ar fi elaborate cu propriile forţe sau atingând
cele mai diverse pretenţii ale organizaţiilor mari şi complexe.
Modificarea softului la cheie
Numeroase persoane consideră că este mai bună calea de a satisface cerinţele utilizatorilor prin
procurarea sistemului la cheie şi modificarea lui conform unor cerinţe anume. Modificările pot fi făcute
de către cel care a livrat softul, de către personalul unităţii cumpărătoare sau de către o altă companie
furnizoare de software sau de către un alt utilizator al pachetului. În această categorie sunt incluse
soluţiile ERP (Entreprise Resource Planning).
Din relatările anterioare se pune întrebarea: Care metodă este mai bună? Datorită situaţiilor şi
condiţiilor diferite, nu există o cale anume, catalogată ca fiind cea mai bună. Fiecare situaţie trebuie luată
în calcul separat. De regulă, softul la cheie tinde să fie cea mai bună soluţie, când răspunde exigenţelor
unităţii sau când el poate fi uşor modificat, ceea ce corespunde sistemelor mici şi cazului în care cerinţele
nu sunt complexe. Odată cu creşterea mărimii şi complexităţii sistemului sau a cerinţelor lui, există slabe
speranţe ca soluţia softului cumpărat să fie cea mai bună. Mulţi specialişti consideră că, dacă softul nu
poate fi realizat cu forţe proprii, varianta apelării la persoane din afară pentru a-l scrie este mai scumpă
decât softul la cheie. Soluţia trebuie să vină, totuşi, de la fiecare unitate, după ce-şi evaluează propriile
cerinţe, prin analiză, şi după ce cunoaşte softul existent pe piaţă.
Soft realizat cu forţe proprii
Avantaje Dezavantaje
1. Programele pot fi concepute astfel încât să 1. Este foarte scump, munca de elaborare este foarte mare,
răspundă cu exactitate cerinţelor unităţii. chiar şi cele mai simple aplicaţii pot costa mii de dolari.
2. Unitatea poate funcţiona conform căii dorite şi 2. De regulă, durează mult, însemnând luni sau ani de zile.
nu cum este prezentată prin pachetele la cheie. 3. Posibilitatea de a eşua, la primele încercări de utilizare, este
3. Pachetele proprii sunt mult mai compatibile cu mai mare.
alt software din organizaţie, deci integrarea 4. Solicită costuri deosebite, timp şi control exigent. Trebuie
poate fi uşor realizată. să se apeleze la o programare standard, precum şi la
4. Demarajul şi iniţierea în tehnica de utilizare a elaborarea şi documentarea pachetelor conform standar-
pachetelor sunt mult mai uşor realizabile. delor existente, ceea ce înseamnă o mare concentrare de
5. Moralul angajaţilor în prelucrarea automată a forţe umane.
datelor este mai ridicat, loialitatea lor faţă de 5. Procesul de elaborare solicită prea mult utilizatorii şi
propriul sistem este mult sporită. conducerea, deoarece aceştia trebuie să analizeze cerinţele,
să sprijine proiectarea, să revizuiască, să testeze sistemul,
să identifice defecţiunile ş.a.
6. Soluţia cu specialişti din afară este foarte riscantă.
Soft la cheie
Avantaje Dezavantaje
1. Costul este mult mai redus faţă de celelalte variante, 1. Cerinţele firmei nu pot să se regăsească perfect
deoarece costul elaborării şi întreţinerii se împarte la în ceea ce oferă pachetul-program, fiind
numeroşi utilizatori. necesare schimbări în modul de lucru,
2. Practic nu există timp de aşteptare până la utilizarea lui. modificări ale unor forme folosite anterior,
3. Cumpărătorul minimizează riscul prin testarea softului chiar revizuirea stilului de afaceri al firmei,
înainte şi prin chestionarea altor utilizatori. ceea ce nu aduce efecte benefice.
4. Utilizatorul poate să aleagă pachetul care să răspundă cel 2. Evaluarea pachetelor disponibile pe piaţă
mai bine propriilor cerinţe. înseamnă consum de timp şi de bani, sporind
5. Programele sunt mult mai puţin producătoare de erori, ele astfel preţul pachetului procurat.
fiind testate anterior, conform cerinţelor utilizatorilor. 3. Programele ultrageneralizate nu sunt la fel de
6. Furnizorul poate să-şi actualizeze pachetul cu cheltuieli eficiente ca pachetele clientului sau cele
mult mai reduse decât ale oricărui client, dacă ar face modificate.
acelaşi lucru. 4. Nu oferă posibilitatea specialiştilor unităţii să
7. Întrucât astfel de produse sunt realizate de către experţi, intervină în caz de eşec.
imitarea lor implică cheltuieli imense. 5. Există riscul ca realizatorul softului să dea
8. Documentaţia lor este mai bună. faliment sau să nu poată efectua actualizarea.
9. Utilizatorul nu are nevoie de prea mulţi analişti şi
programatori, uneori chiar nu este nevoie de ei pentru a
proiecta şi întreţine softul.
Soft la cheie modificat
Avantaje Dezavantaje
1. Răspunde mai bine cerinţelor unităţii decât softul la 1. Deseori, programatorii competenţi sunt dificil de
cheie. găsit, întrucât, nu de puţine ori, modificarea
2. Compania poate lucra conform modalităţii pe care programelor este mai dificilă decât scrierea lor
şi-o doreşte şi nu cum se impune prin programul la iniţială.
cheie. 2. Mulţi furnizori nu acceptă modificarea programelor
3. Pot fi mai ieftine şi solicită mai puţin timp decât lor.
softul realizat cu forţe proprii. 3. Documentaţia despre schimbări poate fi incompletă
4. Modificările pot fi făcute de către cel ce l-a realizat, sau inexistentă.
apropiindu-se astfel de exigenţele oricărui utilizator 4. Modificările substanţiale pot fi la fel de scumpe ca şi
cu un standard de elaborare ridicat. programele scrise de client.
5. Modificările pot genera erori logice de control,
precum şi alte efecte neaşteptate.

1.3 Răspunsuri la testele de autoevaluare


TA 1.1 1) Sistemele de prelucrare a tranzacţiilor; sistemele de informare a conducerii, sistemele de
sprijinire a procesului decizional; sistemele expert; sistemele de automatizare a muncii de birou; sistemele
informaţionale pentru conducerea strategică. 2) Uşurarea procesului decizional prin sprijinul direct oferit
şi nu doar furnizarea unor informaţii sintetizate.
1.4 Lucrare de verificare
A. Alegeţi varianta/variantele corectă/e de răspuns:
1) Care dintre urmatoarele forme de existenta a sistemelor informationale sprijina conducerea
strategica?
a) EIS (Executive Information Systems)
b) MIS (Management Information Systems)
c) TPS (Tranzaction Information Systems)
2) Softul la cheie are urmatoarele avantaje:
a) utilizatorii pot fi implicati mai mult in fazele de dezvoltare a softului
b) raspunde mai bine cerintelor unitatii
c) costul este mai redus fata de celelalte variante
d) exista un timp mic de asteptare pana la utilizarea lui

B. Răspundeţi la următoarele întrebări şi probleme:


1. Enumeraţi şi descrieţi succint trei opţiuni de externalizare a sistemelor informaţionale.
2. Realizaţi o comparaţie între softul realizat cu forţe proprii şi softul la cheie folosind trei criterii la
liberă alegere.

1.5 Bibliografie
1. Oprea, D., Meşniţă, G., Dumitriu, F., Analiza sistemelor informaţionale, Ed. Universităţii “Al. I.
Cuza” Iaşi, 2005, pp. 23-46, 554-563
2. Satzinger, J.W., Jackson, R.B., Burd, S.D. – Systems Analysis and Design in a Changing World,
Course Technology, Thomson Learning, Boston, 2002, p.313-325