Caracterizarea lui Ștefan cel Mare în letopisețul de Grigore Ureche

Peste tot, voievodul e prezentat ca un om de statură mică, războinic, sângeros, dar, mai ales, bun strateg.

Grigore Ureche surprinde cele mai multe trăsături ale chipului şi

sufletului domnitorului, pentru că a trăit

într-
un timp apropiat de cel al domniei lui Ştefan cel Mare.

Pentru Grigore Ureche cea mai importantă trăsătură fizică a lui Ştefan este statura. El spune că voievodulera „om nu
mare de statu”. Acest amănunt pe care cronicarul îl reţine pune mai bine în lumină trăsăturilepsihice ale apărătorului
Moldovei. Omul nu mare de stat este mare de suflet şi mare în privinţa faptelor.

Cronicarul a insistat asupra acelor fapte care formează portretul

psihic al domnului Moldovei. Ureche
surprinde firea domnitorului atunci când arată că voievodul era „mânios şi de grabu vărsătoriu de sângenevinovat”.
E un domnitor autoritar şi de aceea Ştefan „omorâea fără judeţu”, adică fără să mai aştepte
judecarea ce
lui pe care îl ştia vinovat. Acestea sunt trăsăturile omului pe care cronicarul ar fi putut să
-l
cunoască din spusele boierilor bătrâni contemporani cu Ştefan cel Mare.

Totuşi, Grigore Ureche nu poate să nege că Ştefan a fost o personalitate complexă. Trebuind sărecunoască faptul că
voievodul a fost „om întreg la fire”, cronicarul enumeră trăsăturile acestei personalităţi.

În letopiseţul său, el scrie că Ştefan era „neleneş” şi că „lucrul său îl ştia a

-
l acoperi”, ceea ce înseamnă că
zimbrul Mo
ldovei, cum a fost Ştefan denumit, se ocupa de treburile ţării şi că îşi împlinea îndatoririle de domn.

Cronicarul adaugă despre domn : „unde nu gândeai acolo îl aflai”, ceea ce arată că voievodul ştia unde enevoie de
braţul său, de exemplul său, de pric
eperea sa.
Ştefan cel Mare este domnitorul care nu
-
şi părăsea oştenii în momentele grele. În timpul bătăliilor erapretutindeni, alături de fiecare dintre supuşii săi. Dădea
curaj celorlalţi prin fapta sa, prin eroismul său, tocmai„ca văzându
-
l ai săi, să nu să îndărăpteze”.

Calităţile sale de bun conducător de oşti, de bun strateg, au făcut, după cum spune cronicarul, ca rar să fie„războiu
de nu biruia”.

Ceea ce spune cronicarul despre apărătorul Moldovei, despre nădejdea în biruinţă, pe care Ştefan n
uo
pierdea, se confirmă şi din ce ştim din istoria reală, unde este cunoscută a doua bătălie cu Mehmed al II
-lea. La
această luptă, Atletul lui Hristos, cum a fost denumit Ştefan de Papa de la Roma, a plecat cu 40.000 de oşteni.El ştia
că luptă împotriva

celor 120.000 de turci conduşi de însuşi sultanul Mehmed al II

-
lea. Curajul săudovedeşte şi că nu a pierdut niciodată „nădejdea” în biruinţă.

Faptele eroului au lăsat o urmă adâncă în mintea şi inima poporului