Sunteți pe pagina 1din 22

TURISMUL MONTAN ROMÂNESC

În ţara noastră, amenajarea turistică a zonei montane are deja o experienţa de


peste un secol. Numeroase grupări, asociaţii şi societăţi de turism care au funcţionat
începând cu sfârşitul secolului al XIX–lea au avut contribuţii remarcabile la echiparea
turistică a zonei montane româneşti. De activitatea acestora se leagă propagarea şi
dezvoltarea turismului de munte, primele acţiuni concrete de creare a dotărilor
turistice (case de adăpost, cabane, refugii, apoi drumuri, şosele. Marcaje pe traseele
montane), a posturilor de prim ajutor. Astfel masivele montane cel mai bine dezvoltate
şi promovate au fost Bucegi, Piatra Craiului, Postăvaru, Făgăraş, Ceahlău, Parâng şi
Cindrel, de acestea din urmă fiind legată apariţia primei staţiuni montane din
România, Păltiniş.
Odată cu reorganizarea activităţii de turism din ţara noastră, prin înfiinţarea în
1936 a Oficiului Naţional de Turism şi mai ales după cel de-al doilea război mondial,
s-au realizat numeroase investiţii pentru dezvoltarea staţiunilor: Sinaia, Buşteni,
Predeal, Păltiniş, Poiana Braşov, Borşa, Semenic, Stâna de Vale, Durău şi altele. De
asemenea au fost construite numeroase alte puncte de atracţie turistică în zona
montană: cabane, hanuri, popasuri turistice, zone de agrement.
Se poate spune aşadar că, de-a lungul timpului, zestrea turistică a Munţilor
Carpaţi şi-a sporit atractivitatea prin echipamentele şi amenajările specifice, menite să
atragă cât mai mulţi turişti. Actualul grad de valorificare reflectă preocupările statului
şi ale agenţilor economici în domeniul amenajării şi dezvoltării acestei zone turistice,
însă sub puternica amprentă a schimbărilor economico – sociale din ultimii ani, care
au generat şi multe neajunsuri privind valorificarea turistică a zone montane.
Tendinţele pe care oferta turistică montană le-a cunoscut până în prezent au fost
permanent corelate cu cele înregistrate în domeniul cererii turistice, ceea ce a
constituit esenţa evoluţiei continue şi în ritmuri înalte a pieţei turismului montan şi în
special a turismului pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Situaţia actuală a turismului montan în România va fi analizată prin intermediul
ofertei, al cererii, precum şi prin luarea în considerare a problemelor de ordin social şi
ecologic.

3.1. RESURSELE TURISMULUI MONTAN ÎN ROMÂNIA

1
În zona noastră montană , oferta turistică prezintă unele trăsături specifice,
conferite atât de particularităţile fizico – geografice ale Carpaţilor, care îi diferenţiază
de alte lanţuri montane europene, cât şi de contextul economic şi social în care s-a
situat valorificarea lor turistică. Astfel, principala trăsătură a ofertei montane
româneşti pare să fie discrepanţa între valoarea şi atractivitatea potenţialului turistic şi
gradul actual de valorificare, cu minusuri cantitative şi mai ales calitative.
Configuraţia variată a teritoriului ţării noastre, cadrul natural complex şi
armonios structurat fac România să deţină un potenţial turistic deosebit de valoros, ca
premisă a dezvoltării unei activităţi turistice eficiente. Zona montană, una dintre cele
trei componente definitorii ale structurii peisagistice din ţara noastră (alături de fluviul
Dunărea şi de Marea Neagră, cu fâşia de litoral), contribuie într-o foarte mare măsură
la această diversitate şi complexitate a potenţialului turistic al României.

3.1.1. POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL

Carpaţii României concentrează un potenţial turistic natural bogat, dat de


structura geologică, de diferenţele de altitudine, de complexitatea proceselor
morfologice, precum şi de influenţa pe care o exercită relieful asupra celorlalte
componente naturale (climă, hidrografie, vegetaţie, faună). Diversitatea aspectelor
peisagistice, rezultată din combinarea tuturor elementelor cadrului natural, este o
caracteristică de bază a potenţialului turistic al arcului carpatic.
Relieful specific, diferenţiat uşor în cele trei ramuri, conferă atractivitatea prin
prezenţa peisajelor alpine, situate la înălţimi de peste 2000 m, cu pajişti întinse pe
platourile munţilor Godeanu, Ţarcu, Şureanu, Cindrel, Lotru, Parâng, Bucegi, Rodnei,
sau a peisajelor cu relief glaciar, impunător prin grandoarea formelor sale. Peisajul
carstic, mai puţin răspândit, se remarcă prin spectaculozitate, cu o gamă largă de
forme şi fenomene carstice de suprafaţă şi de adâncime; ca obiective turistice foarte
importante se înscriu platourile cu doline şi lacuri carstice temporare, cheile
(Bicazului, Nerei, Turzii, Caraşului, Cernei, Olteţului), defileele (Dunării, Oltului,
Jiului), abrupturile, stâncăriile, crestele, râurile subterane cu cascade(în munţii
Bihorului, Pădurea Craiului, Aninei, Piatra Craiului, Parâng, Bucegi), dar mai ales
peşterile, ţara noastră având un foarte bogat potenţial speologic (peste 10.900 peşteri,
pe locul al treilea în Europa). Între acestea se deosebesc peşterile de mari dimensiuni,

2
adevărate complexe carstice subterane (Vântului – Munţii Pădurea Craiului, 34 km
lungime; Humpleului – Munţii Bihor, 24 km lungime; Topolniţa – Podişul Mehedinţi,
21 km; Cetăţile Ponorului - Munţii Bihor, 8 km), peşterile cu râuri şi cascade (Şura
Mare, Cetăţile Ponorului, Topolniţa), peşteri dezvoltate pe mai multe etaje (peste 300
peşteri), altele cu mineralizaţii rare sau cu picturi murale. Deşi nu pot fi valorificate
turistic toate, foarte multe dintre acestea, prin valoare ştiinţifică şi estetică, se
constituie ca unicate pe plan naţional şi internaţional, fiind declarate monumente ale
naturii sau rezervaţii speologice.
Un interes aparte în peisajul alpin îl deţin pereţii stâncoşi, care favorizează
practicarea alpinismului, mai ales în Bucegi, Piatra Craiului, Retezat, Apuseni, Cheile
Bicazului, Făgăraş, Cernei. Atractivitatea peisajului carstic este dată şi de prezenţa
formelor bizare de microrelief, de mare interes turistic, cele mai reprezentative fiind
cele din Bucegi (Babele, Sfinxul), Ceahlău (stâncile Panaghia, Toaca, Căciula
Dorobanţului, Turnul din Buda), Ciucaş (Ciupercile, Tigăile Mari, Turnul lui Goliat).
De asemenea, relieful vulcanic, în general mai puţin expresiv, oferă obiective naturale
interesante cum ar fi Detunata Goală în Munţii Metaliferi sau Creasta Cocoşului în
Munţii Gutâi, precum şi craterele din Călimani – Gurghiu – Harghita şi conurile
vulcanice din Ţibleş – Gutâi.
Caracteristica peisajului carpatic este şi prezenţa unui întins domeniu schiabil,
desfăşurat între 800 şi 2000 m altitudine şi în general lipsit de avalanşe de zăpadă şi
ferit de viscole. Fizionomia şi expunerea reliefului, alături de condiţiile meteorologice
sunt factori favorizaţi ai amenajării domeniului schiabil, în special pentru schi–fond,
schi–plimbare, schi alpin (în zone mai restrânse) sau alte sporturi de iarnă. Cele mai
întinse şi importante domenii schiabile se găsesc în masivele Bucegi, Parâng, Muntele
Mic, Postăvaru, Retezat, Rodnei, Vlădeasa, Făgăraş.
Condiţiile climatice sunt, în general, favorabile practicării turismului în
aproape toate lunile anului. În mod deosebit interesează numărul anual de zile senine
(circa 40), temperatura medie anuală (0 - 6 grade C), prezenţa curenţilor de aer (în
general de intensităţi moderate), dar mai ales grosimea şi persistenţa stratului de
zăpadă. În zona montană, stratul de zăpadă se instalează în luna octombrie, uneori
chiar mai devreme şi durează până la finele lui mai sau iunie. Numărul mediu al
zilelor cu strat de zăpadă depăşeşte 200 de zile la înălţimi de peste 1500 m. Masivele
din vestul ţării, situate în calea maselor de aer oceanic umed, beneficiază de un

3
interval mai mare de zile cu zăpadă, chiar la înălţimi sub 1500 (Semenic – 225 zile/an,
Băişoara – Muntele Mare – 230 zile/an, Vlădeasa şi Ţarcu – 315 zile/an).
Stratul de zăpadă are grosimi favorabile practicării schiului circa 4 – 5 luni pe
an. Menţinerea acestuia este favorizată şi de temperatura aerului şi mai ales numărul
„zilelor de iarnă”, când valorile maxime nu depăşesc 0 grade Celsius. În Carpaţi,
numărul anual al zilelor de iarnă creşte cu înălţimea, ajungând la 155 zile la 2500
altitudine. Efectul lor se cumulează cu cel al temperaturilor de îngheţ, care se produc
în peste 200 de zile pe an. Unele fenomene meteorologice (poleiul, chiciura, ceaţa,
viscolele) pot defavoriza practicarea sporturilor de iarnă. Viscolele se produc mai ales
în lunile ianuarie şi februarie; frecvenţa lor este mare pe locurile înalte şi deschise (92
zile în medie la Vf. Omu) şi mult mai redusă sub altitudinea de 200 m.
Oglinzile de apă întregesc valoarea peisajului natural, constituindu-se într-un
remarcabil potenţial turistic. Zona montană adăposteşte văile a numeroase râuri şi
pârâuri, precum şi un număr foarte mare de lacuri de origini diferite: glaciare,
vulcanice (Sfânta Ana în craterul muntelui Ciomatu), de baraj natural (Lacul Roşu pe
Bicaz, în Hăşmaşu Mare) sau de baraj artificial (Vidraru, Izvorul Muntelui, Vidra,
Văliug, Poiana Uzului, Firiza, Porţile de Fier, Paltinu). Multe dintre acestea oferă
posibilităţi deosebite de amenajare în scop turistic.
Un interes deosebit în cadrul resurselor turistice din zona montană îl prezintă
apele minerale şi termominerale, de mare bogăţie şi valoare, cu o compoziţie
minerală foarte diversă, utilizabile atât în cura internă, cât şi în cea externă, în tratarea
multor afecţiuni. Au cea mai mare răspândire în Carpaţii Orientali, fiind legate de
lanţul vulcanic din vestul ramurii carpatice (în depresiunea Maramureşului, la Tuşnad,
Topliţa, Borsec, Brad, Miercurea Ciuc, Covasna, Vatra Dornei, Sângeorz - Băi), dar se
întâlnesc şi în alte zone, precum: depresiunea Oltului, Olăneşti, Sinaia, Valea Cernei,
Moneasa. Prin deosebita lor valoare terapeutică şi relativa uşurinţă a exploatării,
acestea reprezintă un punct de atracţie important şi o premisă a amenajării şi
dezvoltării unor staţiuni balneare de interes naţional şi internaţional.
Asociată celorlalte componente ale cadrului natural, vegetaţia reprezintă o
valoroasă resursă turistică în zona montană. Este evidentă valoarea turistică a
pădurilor de conifere sau de foioase, dar sunt de interes şi speciile vegetaţiei alpine.
Bogatele păduri de foioase şi răşinoase adăpostesc o importantă faună, cu
valoare cinegetică şi estetică. Animalele de interes vânătoresc – urs, mistreţ, cerb,
căprior, cocoşu de munte – se întâlnesc în special în munţii Călimani – Harghita,

4
Rodnei, Maramureşului, Ceahlău, Bistriţei, Tarcău, Parâng, Godeanu – Ţarcu. De un
mare interes pentru turism este fauna acvatică; lacurile şi râurile de munte deţin un
important fond piscicol (păstrăv, lipan), generând motivaţia pescuitului sportiv.
Atractivitatea zonei este întregită de prezenţa unui număr însemnat de arii
protejate – parcuri naţionale, rezervaţii ştiinţifice sau monumente ale naturii, de
origine variată. Printre cele care prezintă un interes turistic deosebit se numără Parcul
Naţional Retezat, Pietrosu Rodnei, Cetăţile Ponorului, Comlexul carstic Scărişoara,
muntele Domogled, Codrii Slătioarei (Rarău), turbăriile de la Poiana Stampei (Vatra
Dornei), Lacul Sfânta Ana, Cheile Bicazului – Lacul Roşu, Ceahlău, Piatra Craiului,
Peştera Craiului, Peştera Topliţa, Bucegi şi multe altele. Acestea prezintă în primul
rând valoarea ştiinţifică şi apoi turistică, activitatea de turism putându-se desfăşura
doar în măsura în care este respectat caracterul de „natură ocrotită” al zonelor
respective.

3.1.2. POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC

Componentele antropice completează în chip armonios frumuseţea cadrului


natural. În zona montană, prezintă interes turistic vestigiile arheologice de la Bâtca
Doamnei (Valea Bistriţei), Breţcu (castru roman), Grădiştea de Munte, Costeşti,
Blidaru, din depresiunea Haţeg, Roşia Montană, Băile Herculane, Lainici, Călan,
precum şi construcţiile feudale (castele, cetăţi) cu valoare istorică şi arhitecturală de la
Codlea, Racoş, Feldioara, Bran, Poienari, Oraviţa. De o deosebită valoare sunt
mănăstirile – monumente istorice şi de artă – presărate în întreg lanţul carpatic: cele
cu fresce exterioare din nordul Moldovei (Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa,
Arbore), bisericile din lemn din Maramureş (Călineşti, Bârsana, Văleni, Iedu, Deseşti,
Surdeşti, Borşa, Moisei), mănăstirile Tismana, Cozia, Sinaia, Biserica Neagră din
Braşov, catedralele catolice din Miercurea – Ciuc şi Alba – Iulia şi altele. Trecutul
istoric este reliefat şi de alte monumente şi situri istorice, cum ar fi cele de la Moisei,
Oituz, Câmpeni, Alba – Iulia, Albac, Ţebea.
Muzeele şi casele memoriale (de la Sinaia – Castelu Peleş, Bran, Humuleşti,
Deva, Baia Mare) trezesc interesul a numeroşi turişti.
Elementele de etnografie şi folclor sunt în general privite ca obiective
turistice deosebite. În Carpaţii româneşti, aceste sunt foarte prezente, începând cu
arhitectura populară, cu meşteşugurile specifice (sculptura în lemn – în Oaş,

5
Maramureş, Ţara Dornelor, olărit, ceramică), artizanat şi cusături populare,
continuând cu creaţiile şi credinţele populare, portul specific, manifestările populare
diverse (în Oaş, Maramureş, Ţara Loviştei, Haţeg, Mărginimea Sibiului, Ţara Moţilor,
Culoarul Rucăr – Bran). Se poate spune că zona montană reprezintă un adevărat
leagăn al continuării tradiţiilor populare româneşti; mostre ale creaţiei populare pot fi
întâlnite în muzeele etnografice în aer liber de la Baia Mare, Sighetul Marmaţiei,
Beiuş, Huedin, Lupşa.
Obiective turistice interesante sunt şi cele de factură tehnico – economică,
precum baraje hidrotehnice Izvoru Muntelui, Vidraru, Vidra, Porţile de Fier, de pe
Valea Sebeşului şi altele, Transfăgărăşanu, drumul alpin ce urcă la 2050 m altitudine
şi străbate creasta montană printr-un tunel lung de 890 m, şoseaua Transalpina care
traversează munţii Parâng.
Valoare potenţialului turistic antropic este dată într-o măsură poate
hotărâtoare de existenţa a numeroase aşezări urbane şi rurale, situate mai ales pe
principalele văi, dar chiar şi în interiorul masivului, uneori la altitudini apreciabile
(1200 – 1300 m). Este bine cunoscut faptul că locuitorii zonei montane sunt oameni
harnici, gospodari, păstrători de tradiţii şi foarte primitori, ceea ce se poate vedea din
însăşi înfăţişarea aşezărilor montane. În plus, frumuseţea peisajului, existenţa unor
locuinţe tradiţionale de calitate, precum şi dorinţa locuitorilor de a primi oaspeţi au
dus la apariţia tot mai multor sate turistice – în zone cum sunt: Culoarul Rucăr – Bran,
Maramureş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Valea Bistrei, Argeş, Semenic, care tind
să atragă tot mai mulţi turişti români şi străini.

3.2. ASPECTE ALE ACTIVITĂŢILOR STAŢIUNILOR


MONTANE ÎN ROMÂNIA

Desfăşurarea activităţii turistice trebuie să aibă ca suport material o serie de


elemente funcţionale care să asigure cazarea, masa, agrementul turiştilor.
Echipamentele turistice trebuie să corespundă, din punct de vedere cantitativ şi
calitativ, cerinţelor acestora, mai ales pentru că unele din componente sale, cum ar fi
instalaţiile de agrement, pot constitui motivaţia principală a deplasării turiştilor.
În zona montană funcţionează în prezent, circa 700 unităţi de cazare, ceea ce
reprezintă aproximativ 26% din numărul total al unităţilor de cazare din România; în
ultimii ani acest număr a cunoscut o uşoară creştere.

6
Din punct de vedere al repartizării în teritoriu, o mare parte a locurilor de
cazare se concentrează în staţiunile turistice; cele de pe Valea Prahovei – Sinaia,
Predeal, Buşteni şi Poiana Braşov sunt cele mai dotate cu echipamente de cazare ale
deţinând 33,5% din capacitatea de cazare a zonei montane. Celelalte staţiuni –
Păltiniş, Semenic, Borşa, Durău, Stâna de Vale, Mogoşa, Vatra Dornei, Izvoarele –
deţin mult mai puţine locuri de cazare (aproximativ 6%).
Unităţile de alimentaţie, ca elemente funcţionale de bază ale unei staţiuni
turistice, contribuie într-o măsură foarte mare la atractivitatea şi calitatea ofertei
turistice. În staţiunile turistice montane, reţeaua de alimentaţie însumează aproximativ
31000 de locuri de mese, structura unităţilor variind de la restaurante clasice sau cu
specific, la braserii, baruri, bufete, cofetării. Ca nivel de confort, cele mai multe din
locurile la mese sunt cuprinse în unităţi de categoria I şi a II (circa 87% din total).
În corelaţie cu capacitatea de cazare, repartiţia în teritoriu evidenţiază aceeaşi
concentrare a unităţilor de alimentaţie în staţiunile de pe Valea Prahovei şi în Poiana
Braşov, care se remarcă totodată şi prin varietatea mai mare şi calitatea mai ridicată a
serviciilor de alimentaţie, comparativ cu celelalte staţiuni montane.
Agrementul constituie un argument hotărâtor în alegerea unei destinaţii de
vacanţă în zona de munte; el este capabil să diferenţieze în mod categoric ofertele
staţiunilor turistice, să determine amploarea circulaţiei turistice într-o staţiune. În zona
montană, este necesară o analiză distinctă a dotărilor pentru practicarea sporturilor de
iarnă şi a celorlalte echipamente de agrement.
Domeniul schiabil din zona noastră montană a fost pus în valoare prin
amenajarea unor pârtii de schi şi prin implementarea unor instalaţii mecanice de urcat.
Suprafaţa domeniului schiabil în ţara noastră este de 380,8 ha (3,81 kmp), fiind mult
mai mică decât cea a ţărilor cu turism de iarnă bine dezvoltat (Germania, Franţa). Cea
mai mare parte a domeniului schiabil amenajat se regăseşte în Munţii Bucegi (31%),
Postăvaru (15,3%) şi Clăbucetele Predealului (11,2%); aceste masive, împreună cu
Munţii Baiului însumează circa două treimi din suprafaţa domeniului schiabil al ţării.
Această concentrare se observă şi din repartiţia pe localităţi a domeniului
schiabil; circa jumătate din suprafaţa acestuia celor trei mari staţiuni – Sinaia, Predeal
şi Poiana Braşov, iar în rest, acesta se disipează într-o serie de centre sau localităţi,
care deşi deţin un potenţial schiabil valoros, nu au fost suficient valorificate.
În afara amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă, celelalte dotări de
agrement sunt, de asemenea, slab reprezentate în oferta staţiunilor montane. Există un

7
număr redus de cluburi de incintă, săli de jocuri, mese de biliard. Singurele complexe
de agrement se găsesc la Poiana Braşov şi Predeal. Agrementul sportiv este
reprezentat de o serie de terenuri de sport (volei, tenis, baschet, fotbal) şi un număr
foarte redus de piscine acoperite (două în Sinaia, patru în Braşov şi una în Predeal).
Se manifestă o slabă valorificare a suprafeţelor lacustre pentru agrement (plimbări cu
bărci, hidrobiciclete, platforme pentru pescuit).
Un loc importat pentru oferta de agrement îl ocupă restaurantele cu specific –
prezente mai ales în Poiana Braşov – şi cazinourile – mai slab reprezentate (Sinaia).
În cele mai multe staţiuni, agrementul se bazează în special pe drumeţia
montană, pe traseele marcate din jur, mai ales ca acţiuni neorganizate; în puţine cazuri
există programe organizate de vizitare a unor obiective turistice din apropiere (peşteri,
cascade, parcuri naturale, castele, mănăstiri).
În continuare se vor prezenta principalele staţiuni montane din românia ţinând
cont de oferta lor turistică.
Poiana Braşov, aflată la 13 km de Braşov, situată la 1020 m altitudine, într-o
poiană largă de la poalele Masivului Postăvaru, este cea mai renumită staţiune pentru
sporturile de iarnă din România şi totodată un important centru turistic internaţional.
Ea dispune de 12 pârtii de schi, cu grade diferite de dificultate, terenuri de sport, un
lac, discoteci, baruri şi restaurante. Cazarea este asigurată în bună parte în hoteluri de
lux, pensiuni, în vile sau cabane.
Înfiinţată în 1895, Poiana Braşov deservea ca loc turistic pentru Braşov. Prima
cabană a fost construită în 1904. În 1906 Poiana Braşov a fost recunoscută ca staţiune
de iarnă şi trei ani mai târziu se desfăşurau primele competiţii de iarnă. În 1951 au
ţinut loc jocurile internaţionale de iarnă a studenţilor. În zilele noastre Poiana Braşov
seamănă mai mult cu un mic orăşel având hoteluri şi restaurante de lux.
Temperatura medie este vara de 20°C şi iarna de -3°C. Zăpada există
începând cu jumătatea lunii decembrie şi până la sfârşitul lui martie; grosimea
stratului de zăpada este în medie de 50-60 cm. Primii fulgi de zăpada cad cam spre
sfârşitul lui septembrie iar ultimii cam spre sfârşitul lui aprilie. Pătura de zăpada poate
fi garantată începând cu mijlocul lui decembrie şi până la sfârşitul lui martie. Stratul
de zăpada are o grosime de aproximativ 50 cm în Poiană şi de aproximativ 100 cm pe
munte.
Agrementul cuprinde într-o paletă elastică toate activităţile ce au drept scop să
scoată turistul de sub influenţa oboselii şi a stresului, oferindu-i cele mai variate

8
mijloace de sport, distracţie, divertisment şi amuzament, în vederea dezvoltării sale
fizice şi spirituale, refăcându-i forţa necesară pentru continuarea activităţilor zilnice.
Oferta specifica sezonului rece
 practicarea schiului alpin şi de fond pe pârtiile cu diferite grade de dificultate,
fiind asigurat transportul cu mijloace de transport pe cablu;
 practicarea săniuşului pe pârtiile special amenajate;
 practicarea patinajului pe patinoarul artificial;
 plimbări cu sănii trase de cai;
 învăţarea schiului cu instructori de specialitate în cadrul scolii de schi
specializată mai ales în schi alpin cât şi schi fond atât pentru începători cât şi
pentru avansaţi; centre pentru închirierea materialelor sportive.
Oferta specifica sezonului cald
 drumeţii montane în Masivul Postăvarul;
 tenis de câmp pe terenurile amenajate în apropierea hotelurilor;
 minigolf şi handbal pe terenul din zona lacului;
 schi pe iarbă;
 plimbări cu bărci şi hidrobiciclete pe lacul Poiana;
 cursuri de călărie şi practicarea echitaţiei în împrejurimi;
 pescuit agrementiv;
 windsurfing, yolle şi ambarcaţiuni pe lacul Moacsa (40 Km);
 miniparc de distracţii pentru copii.
Staţiunea Predeal este situată în centrul României pe Valea Prahovei, între
râurile Prahova şi Timiş, la poalele munţilor Bucegi la nord-est de aceştia şi cele ale
munţilor Baiului la nord-vest. Oraşul Predeal este aşezat la cea mai mare altitudine
urbană din România, între 1030 m – 1110 m.
Climatul montan din zona Valea Prahovei, cu verile răcoroase şi iernile
friguroase, face ca staţiunea Predeal să fie de un real interes turistic în toate
anotimpurile. Oraşul Predeal oferă privelişti încântătoare, fiind recomandat atât pentru
recreere cât şi pentru refacere din convalescenţă prin aerul său cu umiditate ridicată şi
nepoluat.
Staţiunea dispune de suficiente locuri de cazare pe tot parcursul anului, acestea
fiind repartizate în hoteluri, vile, pensiuni, cabane, campinguri, dar şi cazare în case,
la particulari autorizaţi.

9
Punctele de atracţie ale staţiunii sunt pârtiile de schi cu grade diferite de
dificultate, traseele montane marcate pentru turism, traseele atv realizate în ultimii
ani, telescaunul şi teleschiurile, precum şi marea diversitate de localuri specializate în
arta culinară românească şi internaţională. Cu excepţia anotimpului de iarnă la Predeal
munţii din jurul oraşului oferă posibilitatea realizării drumeţiilor de neuitat şi
admirarea peisajelor, care au fost, sunt şi vor fi atracţiile turiştilor din toată lumea
sosiţi în această frumoasa staţiune.
Concursurile culinare din Predeal, prezintă o atracţie nemaipomenită deoarece,
la toate acestea, maiştri culinari specializaţi în ţară, dar şi în străinătate, încântă
privirile, gusturile şi simţirile, cu preparate care îmbie orice gurmand.
Sinaia este una din cele mai importante staţiuni de odihnă din ţară, furnizând
cele mai bune condiţii de petrecere a timpului liber dar şi de tratament, în toate
anotimpurile anului, pentru oameni de toate vârstele. Are un climat subalpin, cu veri
răcoroase (media lunii iulie este de 14-16°C) şi cu ierni nu foarte friguroase pentru o
staţiune montană (media lunii ianuarie este de -3,5°C). Temperatura medie anuală este
în jur de 6,5°C iar media precipitaţiilor 800-1000 mm anual. Stratul de zăpada căzut
iarna persistă de la sfârşitul lui septembrie până la sfârşitul lui martie.
Bucurându–se de excelenţi factori de cură (tonic–stimulanţi), clima
caracterizată de o presiune atmosferică scăzută – 67 mm coloană de mercur, cu o
atmosferă puternic ionizată, cu un aer curat, fără praf şi alţi agenţi alergici, bogat în
ozon şi radiaţii ultraviolete, cu numeroase izvoare cu ape minerale sulfuroase,
bicarbonate, calcice, cu magneziu, cu oligominerale, staţiunea Sinaia, numita şi "Perla
Carpaţilor", furnizează condiţii excelente de tratament a neurasteniei, a tulburărilor
aparatului digestiv, a tulburărilor hepatobiliare, endocrine, respiratorii si alte tulburări,
dar şi pentru odihna şi recuperarea potenţialului de muncă.
Sinaia oferă locuri de cazare în hoteluri ultramoderne (Alpin, Palace, Sinaia,
Montana, Păltiniş, Cota 1400), în multe vile confortabile, în case private, hanuri şi
popasuri turistice, cabane.
Pentru amatorii sporturilor de iarnă există o pârtie de bob (1500 m lungime, 13
curbe şi 132 m diferenţa de altitudine), multe pârtii de schi cu grade diferite de
dificultate, pârtii de sanie, telecabina, telescaun, teleschi. Pentru înotători şi iubitorii
de saună există bazine la hotelurile Montana şi Sinaia. Există şi multe terenuri de
sport şi săli pentru cinema şi alte spectacole.

10
Primul loc ce merită să fie vizitat în staţiune este Mănăstirea Sinaia. Este încă
o mănăstire activă, cu clădiri datând din 1695. Călugării ce trăiesc aici sunt cei mai
mulţi foarte bătrâni, cu haine tradiţionale, şi sunt foarte bucuroşi arate turiştilor
împrejurimile şi să răspundă la orice întrebare. Mulţi dintre ei vorbesc germana la fel
de bine ca şi româna.
Următorul popas în staţiune se poate face la Palatul Peleş. Acesta este unul din
cele mai bine conservate palate regale din Europa. El a servit ca reşedinţă de vară
pentru primul rege Hohenzollern al României, Carol I.
Pelişor este situat chiar lângă Palatul Peleş. Acesta a fost reşedinţa de vară a
celui de-al doilea rege din dinastia Hohenzollern, Ferdinand. Nu la fel de mare ca
Palatul Peleş, Pelişor oferă mai mult confort.

3.3. STRATEGII DE DEZVOLTARE A


TURISMULUI MONTAN

În prezent, turismul reprezintă unul dintre cele mai dinamice sectoare


economice, care înregistrează schimbări permanente şi o evoluţie ascendentă. În
perioada cuprinsă între sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi până în prezent,
turismul a evoluat de la o activitate cu dimensiuni relativ reduse, de o importanţă
limitată, la cea mai mare industrie de pe glob. Această evoluţie care s-a desfăşurat pe
parcursul a numai 50 de ani este remarcabilă şi oferă posibilitatea de a ne imagina
importanţa industriei turismului în următorii 50 de ani, cu condiţia, desigur, ca
tendinţa înregistrată până în prezent să continue.
Obiectivul strategic general de dezvoltare a turismului românesc îl reprezintă
crearea unei destinaţii turistice pe plan internaţional competitiv, la nivelul valorii
resurselor turistice de care dispune România şi care să impună acest domeniu ca
activitate economică prioritară în cadrul sistemului economic naţional.
Practicile managementului şi dezvoltarea turismului durabil sunt aplicabile
tuturor formelor de turism în orice tip de destinaţie, incluzând turismul de masă
precum si alte segmente turistice variate.
Astfel turismul durabil trebuie :
 să folosească optim resursele mediului care reprezintă un element cheie în
dezvoltarea turismului, menţinând procesele ecologice esenţiale, ajutând la
prezentarea moştenirii naturale şi biodiversităţii;

11
 să respecte autenticitatea socioculturală a comunităţilor gazdă, să păstreze
moştenirea lor culturală existentă, valorile tradiţionale şi să contribuie la
înţelegerea şi toleranţa interculturală;
 să asigure operaţii economice de lungă durată şi viabile furnizând beneficii
socio-economice la toţi participanţii, care să fie distribuite în mod egal
incluzând locuri de munca stabile, servicii sociale pentru comunitatea, şi care
să contribuie la îndepărtarea sărăciei.
Pentru ca turismul montan din România să devină atractiv pentru turiştii
străini, dar şi români, trebuie întreprinse mai multe acţiuni pentru dezvoltarea lui.
Direcţii strategice:
a) îmbunătăţirea standardelor de calitate pentru transportul pe cablu;
b) delimitarea exactă a domeniului schiabil în staţiunile turistice de interes
internaţional în concordanţă cu legislaţia din domeniului mediului şi agriculturii;
c) îmbunătăţirea infrastructurii specifice agrementului şi creşterea numărului
de servicii/structuri specializate pe agrement;
d) modernizarea structurilor turistice cu funcţiuni de cazare;
e) creşterea reţelei de cabane şi refugii montane în masivele montane care nu
beneficiază de adăposturi.
Acţiuni:
a) dotarea la standarde internaţionale şi în conformitate cu legislaţia de
specialitate a tuturor pârtiilor din principalele staţiuni turistice de schi;
b) dezvoltarea şi diversificarea agrementului cu accent pe agrementul „après ski”
în toate staţiunile de schi;
c) modernizarea reţelei de cabane şi refugii, existentă în prezent în masivele
montane din România;
d) creşterea circulaţiei turistice (numărul de turişti) din masivele montane care nu
beneficiază de structuri turistice cu funcţiuni de cazare.
Programe:
a) Programul Superschi în Carpaţi – dezvoltarea şi modernizarea domeniului
schiabil din România.
b) Reţeaua de cabane şi refugii turistice montane. Refacerea cabanelor turistice
din zona de creastă a masivelor montane şi construirea unei reţele noi de cabane în
masive montane care nu beneficiază de structuri de primire.

12
c) Sprijinirea dezvoltării reţelei salvamont din România cu accent pe creşterea
securităţii turiştilor.
Proceduri:
a) amenajarea de pârtii noi de schi;
b) construirea de instalaţii de transport cu cablu pentru persoane;
c) instalarea de echipamente de producere a zăpezii artificiale;
d) instalarea echipamentelor pentru iluminatul nocturn al pârtiilor de schi;
e) dotarea cu echipamente pentru întreţinerea pârtiilor de schi;
f) reamenajarea şi amenajarea pârtiilor destinate practicării sporturilor de
iarnă, altele decât schiul-biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulina, patinoare şi
echiparea cu instalaţiile şi echipamentele aferente;
g) reamenajarea şi construirea de refugii montane pentru asigurarea siguranţei
şi primului ajutor în caz de accidente;
h) amenajarea şi construirea reţelei de cabane de creastă;
i) amenajarea traseelor turistice montane pentru protejarea turiştilor (marcaje,
cablu de asigurare, panouri indicatoare);
j) iniţierea unui Program complex de modernizare şi dezvoltare a reţelei de
cabane, cu precădere în masivele deficitare în astfel de structuri turistice, de
dezvoltare a dotărilor pentru agrement şi sporturi de iarnă, de modernizare şi
amenajare a traseelor montane. Se realizează astfel o oferta competitivă, se asigură o
dispersie corespunzătoare în aria montană benefică pentru siguranţa circulaţiei
turistice şi securitatea turiştilor;
k) crearea unui cadru instituţional şi legislativ privind amenajarea
complexă a ariei montane cu precădere pentru turism.
Din toate cele prezentate reiese că România mai are multe aspecte de clarificat
pentru a putea fi considerată o ţară cu mare atracţie pentru turismul montan.

13
3.4. ANALIZA PIEŢEI ÎN TURISMUL MONTAN AL ROMÂNIEI
ÎN ANII 2003 – 2006

În continuare se va realiza analiza pieţei turismului montan în România în


perioada 2003 – 2006. Această analiză cuprinde: analiza bazei materiale de cazare şi
analiza cererii turistice, care se va realiza prin calcularea indicelui de dinamică şi a
structurii.

3.4.1. ANALIZA BAZEI MATERIALE DE CAZARE ÎN TURISMUL


MONTAN ÎN ROMÂNIA, ÎN PERIOADA 2003 – 2006

Pentru analiza dinamicii capacităţii de cazare în turismul montan este


prezentat tabelul de mai jos, în care sunt prezentate date cu privire la numărul
unităţilor de cazare în turismul montan, în perioada 2003 – 2006.

Tabelul 3.1. Numărul unităţilor de cazare în turismul montan în România,


în perioada 2003 – 2006

Anul

Forme de 2003 2004 2005 2006


cazare
0 1 2 3 4
Hoteluri 85 88 93 105
Vile turistice 145 138 135 144
Cabane turistice 78 77 67 69
Alte structuri 479 547 533 655
Total turism montan 787 850 828 973
Total 3569 3900 4226 4710
Sursa: Breviarul turistic al României, INS Bucureşti 2004-2007, pag.29,31,26,26

Din datele prezentate în tabel se observă o creştere a unităţilor de cazare din


turismul montan din România, crescând de la 787 unităţi în 2003 la 973 unităţi în
2006.
Datele din tabel sunt prezentate în graficul următor, în care se prezintă
evoluţia numărului de unităţi de cazare din turismul montan în perioada 2003 – 2006:

14
Graficul 3.1. Evoluţia numărului de unităţi de cazare din turismul montan
în România în perioada 2003 – 2006

1000
900
800
700
600
500
400
300
200
100
0
2003 2004 2005 2006
hoteluri vile turistice cabane turistice
alte structuri total turism montan

Pentru analiza dinamicii se vor folosi formulele:

yt y
I ty/ 0   100 ; I ty/ t 1  t  100
y0 y y 1

Tabelul 3.2. Analiza dinamicii numărului de unităţi de cazare din turismul montan
în România, în perioada 2003 – 2006

Indicii (%) Indicii (%)


Anul Total Total turism Hoteluri (total turism montan) (hoteluri)
y y y
montan I t /0 I t / t 1 I t /0 I ty/ t 1
0 1 2 3 4 5 6 7
2003 3569 787 85 100 - 100 -
2004 3900 850 88 108 108 104 104
2005 4226 828 93 105 106 109 106
2006 4710 973 105 124 118 124 113
Sursa: Breviarul turistic al României, INS Bucureşti, 2004 – 2007, pag.

Din analiza realizată rezultă că numărul de unităţi de cazare din turismul


montan creşte cu 24% în 2006 faţă de 2003. Din analiza indicelui cu bază mobilă
reiese ca ce a mai mare creştere se înregistrează în 2006 faţă de 2005 (18%). Numărul
hotelurilor creşte tot cu 24% în anul 2006 faţă de anul 2003.

15
Tabelul 3.3. Capacitatea de cazare existentă în turismul montan în România,
în perioada 2003 – 2006

Anul

Forme de 2003 2004 2005 2006


cazare
0 1 2 3 4
Hoteluri 10786 11242 11087 11860
Vile turistice 2615 2494 2299 2666
Cabane turistice 4037 4038 4146 4092
Alte structuri 15020 14780 15664 13615
Total turism montan 32458 32554 33196 32233
Total 273614 275941 283194 287158
Sursa: Breviarul turistic al României, INS Bucureşti 2004 – 2007, pag.

Din datele din tabel se observă o scădere a capacităţii de cazare din turismul
montan, ajungând la 32233 locuri în 2006 faţă de 32458 în 2003. Capacitatea de
cazare în hoteluri a ajuns în 2006 la 11860 faţă de 10786 în anul 2003. în cazul vilelor
turistice s-au înregistrat scăderi ale capacităţii de cazare în anii 2004 şi 2005, dar în
anul 2006 sa înregistrat o uşoară creştere ajungând la 2666 locuri faţă de 2615 în
2003.

Tabelul 3.4. Analiza dinamicii capacităţii de cazare existente din turismul montan
în România, în perioada 2003 – 2006

Indicii (%) Indicii (%)


Anul Total Total turism Vile (total turism montan) (vile turistice)
y y
montan turistice I t /0 I t / t 1 I ty/ 0 I ty/ t 1
0 1 2 3 4 5 6 7
2003 273614 32458 2615 100 - 100 -
2004 275941 32554 2494 101 101 95 95
2005 283194 33196 2299 102 102 88 92
2006 287158 32233 2666 99 97 102 116
Sursa: Breviarul turistic al României, INS Bucureşti, 2004 – 2007, pag

În urma calculării indicilor de dinamică se constată o scădere a capacităţii de


cazare existente în turismul montan cu 1%, în anul 2006 faţă de anul 2003. În anii
2004 şi 2005 au avut loc creşteri ale capacităţii de cazare cu 1% respectiv 2%.
Capacitatea de cazare în vilele turistice a crescut în 2006 cu 2% faţă de anul 2003, în
anii precedenţi înregistrându-se scăderi de 5% în anul 2004 şi 12% în anul 2005.

16
Pentru analiza structurii se va folosi formula următoare:

ni
ni %  k
 100
n
i 1
i

Tabelul 3.5. Analiza structurii numărului de unităţi de cazare din turismul montan
în România, în perioada 2003 – 2006

Anul

Forme de 2003 2004 2005 2006


cazare
0 1 2 3 4
Hoteluri 2,38 2,26 2,20 2,23
Vile turistice 4,06 3,54 3,19 3,06
Cabane turistice 2,19 1,97 1,59 1,46
Alte structuri 13,42 14,02 12,61 13,91
Total turism montan 22,05 21,79 19,59 20,66
Total 100 100 100 100
Sursa: Breviarul turistic al României, , INS Bucureşti 2004 – 2007, pag.

Din analiza structurii numărului de unităţi de cazare din turismul montan se


constată o scădere în totalul unităţilor de cazare din ţară de la 22,05% în 2003 la
20,66% în 2006. Ponderea hotelurilor este de 2,38% în totalul unităţilor de cazare în
anul 2003, această valoare fiind şi cea mai ridicată. Cea mai ridicată valoare a
numărului vilelor turistice se înregistrează tot în 2003 (4,06%) la fel ca şi în cazul
cabanelor turistice (2,19%).

3.6. Analiza structurii capacităţii de cazare existente în turismul montan


în România, în perioada 2003 – 2006

Anul

Forme de 2003 2004 2005 2006


cazare
0 1 2 3 4
Hoteluri 3,94 4,07 3,91 4,13
Vile turistice 0,95 0,90 0,81 0,93
Bungalouri 1,48 1,46 1,47 1,42
Alte structuri 5,49 5,36 5,53 4,74
Total turism pe litoral 11,86 11,80 11,72 11,22
Total 100 100 100 100
Sursa: Breviarul turistic al României, INS Bucureşti 2004 – 2007, pag.

17
În urma analizei structurii capacităţii de cazare existente în turismul montan s-
a constatat că în anul 2003 turismul montan deţinea 11,86% din capacitatea de cazare
existentă în România, scăzând până la 11,22% în anul 2006.

Grafic 3.2. Structura capacităţii de cazare existente în turismul montan în România,


în anul 2003

hoteluri vile turistice cabane turistice alte structuri

Grafic 3.3 Structura capacităţii de cazare existente în turismul montan în România,


în anul 2006

hoteluri vile turistice cabane turistice alte structuri

18
3.4.2. ANALIZA CERERII TURISTICE ÎN TURISMUL MONTAN ÎN
ROMÂNIA, ÎN PERIOADA 2003 – 2006

În continuare se va prezenta şi analiza sosirile şi înnoptările turiştilor în


structurile de primire cu funcţiune de cazare turistică din staţiunile montane în
perioada 2003 – 2006.
În tabelul următor sunt prezentate sosirile turiştilor români şi străini în
structurile de primire cu funcţiune de cazare turistică din staţiunile montane în
perioada 2003 – 2006.

Tabelul 3.7. Sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiune de


cazare turistică din staţiunile montane, în perioada 2003 – 2006

Anul

Forme de 2003 2004 2005 2006


cazare
0 1 2 3 4
Hoteluri 460077 493959 504934 540193
din care străini 84302 97925 92398 77997
Vile turistice 51886 58476 62589 61968
din care străini 2214 3352 4214 3565
Cabane turistice 73234 61378 52127 57587
din care străini 2987 3655 3696 2507
Alte structuri 162633 222485 208302 223098
din care străini 8565 11249 12414 12536
Total turism montan 747830 836298 827952 882846
din care străini 98068 116181 112722 96605
Sursa: Breviarul turistic al României, INS Bucureşti 2004 – 2007, pag.

Din datele prezentate în tabelul de mai sus se constată o creştere a numărului


de turişti sosiţi în unităţile de cazare din staţiunile montane, astfel în 2003 au fost
747830 turişti din care 98068 străini, iar în anul 2006 au fost 882846 turişti din care
96605 străini. În hotelurile din staţiunile montane numărul turiştilor a crescut la
540193 în 2006 faţă de 460077 în 2003, însă a scăzut numărul turiştilor străini de la
84302 în 2003 la 77997 în 2006.

19
Graficul 2.4. Evoluţia numărului de turişti în structurile de cazare din turismul
montan, în perioada 2003 – 2006

2003 2004 2005 2006


hoteluri vile turistice cabane turistice
alte structuri total turism montan

Tabelul 3.8. Analiza dinamicii sosirilor de turişti în staţiunile montane din România,
în perioada 2003 – 2006

Indicii (%) Indicii (%)


Anul Total turism Hoteluri (total turism montan) (hoteluri)
montan I ty/ 0 I ty/ t 1 I ty/ 0 I ty/ t 1
0 1 3 4 5 6 7
2003 747830 460077 100 - 100 -
2004 836298 493959 112 112 107 107
2005 827952 504934 111 99 110 102
2006 882846 540193 118 107 117 107
Sursa: Breviarul turistic al României, INS Bucureşti, 2004 – 2007, pag.

După analiza realizată se constată o creştere a sosirilor în staţiunile turistice


montane cu 18% în anul 2006 faţă de anul 2003, iar în cazul hotelurilor creşterea este
de 17%.

Tabelul 3.9. Înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiune de cazare


turistică din staţiunile montane, în perioada 2003 – 2006

20
Anul

Forme de 2003 2004 2005 2006


cazare
0 1 2 3 4
Hoteluri 1139850 1219048 1277843 1279248
din care străini 187967 226772 223141 192574
Vile turistice 146163 164038 149261 156533
din care străini 4256 8663 8452 8226
Cabane turistice 135554 116807 106371 112707
din care străini 4093 5457 4994 4464
Alte structuri 454659 560458 479030 513559
din care străini 20453 29460 26764 29238
Total turism montan 1876226 2060351 2012496 2062047
din care străini 216769 270352 263351 234502
Sursa: Breviarul turistic al României, INS Bucureşti 2004 – 2007, pag.

Din tabel se observă o creştere a numărului de înnoptări în structurile de


primire cu funcţiune de cazare turistică de la 1876226 în 2003 la 2062047 în 2006.A
crescut şi numărul înnoptărilor în hoteluri (1139850 în 2003 la 1279248 în 2006) şi
vile turistice (de la 146163 în 2003 la 156533 în 2006) pe când în cazul cabanelor
turistice se înregistrează o scădere, de la 135554 în 2003 la 112707 în 2006.

Tabelul 3.10. Analiza structurii înnoptărilor în structurile de primire turistică cu


funcţiune de cazare turistică din staţiunile montane, în perioada 2003 – 2006

Anul

Forme de 2003 2004 2005 2006


cazare
0 1 2 3 4
Hoteluri 60,75 59,17 63,50 62,04
Vile turistice 7,96 7,96 7,42 7,59
Cabane turistice 5,67 5,67 5,28 5,46
Alte structuri 27,20 27,20 23,80 24,91
Total turism montan 100 100 100 100
Sursa: Breviarul turistic al României, INS Bucureşti 2004 – 2007, pag.

În urma analizei structurii înnoptărilor se observă ca hotelurile deţin cea mai


mare pondere în total adică de 60,75 în 2003, crescând până la 62,04 în 2006.
Ponderea înnoptărilor în vilele turistice a scăzut de la 7,96 în 2003 la 7,59 în 2006, la
fel ca şi în cazul cabanelor turistice aceasta scăzând de la 5,67 în 2003 la 5,46 în 2006.

21
Din analizele realizate s-a observat că doar capacitatea de cazare a scăzut dar
într-o foarte mică măsură, toţi ceilalţi indicatori folosiţi au înregistrat creşteri. Din
această analiză reiese faptul că turismul montan din România este în creştere dar mai
are nevoie de aplicarea unor strategii pentru a se alinia la turismul montan din alte ţări
europene.

22