Necroza pulpara la nivelul dintilor permanenti imaturi se poate trata in doua moduri.

Varianta
clasica presupune procesul de apexificare: obturatie de canal pe baza de hidroxid de calciu, repetata in
mai multe sedinte, sau dop apical din MTA, intr-o singura sedinta. In urma ambelor interventii se
formeaza o bariera apicala dura, dar nu are loc si cresterea dimensionala a dintelui. Cealalta metoda de
tratament a necrozei vizeaza regenerarea tisulara si are trei elemente cheie: o matrice, celule stem si
factori de crestere. Sub influenta factorilor de crestere, celulele stem profifereaza si se diferentiaza mai
rapid, formand un nou tesut, pe structura oferita de matrice. In prezentul studiu se evalueaza comparativ
capacitatea de regenerare obtinuta in urma tratamentului cu: MTA , terapie endodontica regenerativa
simpla (REG) si in asociere cu o matrice injectabila de hidrogel, impregnata cu factori de crestere
(FGF). Factorii de crestere extrinseci formeaza legaturi chimice de tip acid-baza cu hidrogelul, care se
rup cand matricea se dezintegreaza, fiind eliberati in mediu pentru a induce diferentierea si maturarea
celulara.
Pentru realizarea cercetarii s-au ales 36 de copii clinic sanatosi, cu varste intre 9 si 13 ani, ce
prezinta necroza pulpara, la nivelul dintilor imaturi frontali maxilari, cu sau fara patologie apicala
asociata. Toti pacientii au fost preluati din ambulatoriul Facultatii de Medicina Dentara, din cadrul Ain
Shams University, Cairo, Egipt. Criteriile de excludere vizeaza prezenta: fracturilor verticale, a afectarii
parodontale si a imposibilitatii restaurarii din cauza distructiilor tisulare mari.
Cei 36 de copii au fost impartiti randomizat in 3 grupuri de cate 12, fiecare grup beneficiind de
una din cele 3 modalitati de tratament: MTA ,REG, sau FGF. Protocolul terapeutic ulterior cuprinde :
radiografia periapicala, sterilizarea canalului cu pasta antibiotica cu ciprofloxacina, doxiciclina si
metronidazol si tratamentul specific fiecarui grup. Pentru o analiza ulterioara exacta, radiografiile au fost
scanate si prelucrate digital . In primul grup, tratat cu MTA , s-a aplicat cu fuloarul un dop apical de 4-5
mm, apoi obturatie provizorie si apoi definitiva. In cazul tratamentului REG, s-a realizat inteparea
vaselor de sange periapicale cu un ac de canal patruns 2 mm dincolo de apex. Sangerarea ulterioara a
fost oprita la nivel cervical, s-a completat canalul cu un dop de MTA, urmand apoi obturatie provizorie
si definitiva. Pentru FRF s-a utilizat aceeasi procedura, dar dupa inducerea sangerarii a fost si aplicata o
matrice de hidrogel impregnata cu factori de crestere, apoi dopul de MTA, obturatia provizorie si cea
definitiva.
Evaluarea clinica si radiologica s-a facut la 3, 6 ,12 si 18 luni, urmarindu-se: cresterea in lungime
si in grosime a radacinii, scaderea diametrului apical si cresterea densitatii osoase. Pentru primele 3
criterii s-a realizat o comparatie intre dimensiunile in mm masurate pe radiografiile digitale initiale si
cele ulterioare, in timp ce pentru evaluarea cresterii densitatii s-a utilizat software-ul Diagora. Lungimea
a fost calculata ca dimensiunea in mm a liniei drepte care uneste jonctiunea smalt-cement de apex,
latimea ca grosime in mm a radacinii in 1/3 apicala, iar densitatea a fost apreciata cu o valoare intre
0(alb) si 255(negru) in functie de nuanta zonei periapicale. Procentele modificarilor post terapeutice s-au
calculat dupa formula :
[(valoare finala - valoare initiala)/valoare initiala] x100
Intrucat masuratorile s-au realizat pe radiografii, pentru a se determina noile valori dimensionale
post terapeutice s-a folosit o scara numerica egala cu raportul intre coroana masurata in cavitatea bucala
si pe radiografie.
 La finalul studiului, dupa 18 luni de urmarie, din totalul de 36 de pacienti 7 au fost exclusi din
cauza neprezentarii la recall si a lipsei de cooperare, astfel : 3 din grupul MTA, si cate doi din REG,
respectiv FGF. Rata recall-ului a fost deci, mai mica pentru MTA, de 75% si de 83% pentru celelalte
doua grupuri. Din cauza esecului terapeutic, doua cazuri apartinand grupului FGF si unul apartinand
REG , au fost redistribuite grupului MTA si tratate eficient. Rata succesului a fost,deci 100% pentru
MTA , 90% pentru REG si 80% FGF.
Cresterea lungimii si a grosimii radiculare, precum si scaderea diametrului apical nu s-a produs
in urma tratamentului cu MTA, rolul lui fiind doar de a realiza o bariera apicala. Comparand efectele
REG, FGF in aceleasi perioade de timp, s-a observat ca diferentele au fost nesemnificative ( mai mici
decat 0.1% ) pe toata durata studiului, atat in cazul cresterii lungimii radacinii, cat si in cazul cresterii
grosimii si al micsorarii diametrului, conform tabelelor 1, 2, 3.
Lipsa diferentelor semnificative intre cele doua grupuri, REG si FGF, denota ca utilizarea unei
matrici impregnata cu factori de crestere nu are un rol semnificativ in procesul de regenerare.
Dupa 18 luni s-a constatat ca, in cazul ambelor grupuri, elongatia a fost de 1.37% ,urmand ca
apoi sa apara o diferenta semnificativa pentru REG (Tabel 1). Cresterea in grosime a fost sub 1% atat
pentru REG cat si pentru FGF, urmand ca o modificare marcata sa apara ulterior la ambele (Tabel 2).
Micsorarea diametrului apical dupa 18 luni a fost similara in cazul celor doua tratamente, de 0.8-0.9 mm
(Tabel 3).
Cresterea radacinii in cazul tratamentului de revascularizare simpla si imbunatatita cu factori de
crestere are la baza diferentierea si proliferarea celulelor stem dentare. Acestea pot fi celule stem pulpare
vitale ramase la nivel apical, a caror diferentiere a fost indusa de teaca Hertwig, celule stem ligamentare
care sunt activate cand teaca Hertwig si papila dentara sunt distruse, sau celule stem periapicale
introduse in canal prin instrumentare mecanica. O alta posibilitate este ca factorii de crestere din cheagul
sanguin format sa initieze diferentierea.
Dupa 18 luni cresterea densitatii osoase in urma tratamentului cu MTA a fost mica, de 0.2% ,
realizandu-se pe baza capacitatii de regenerare tisulara si biocompatibilitate a materialului. O
imbunatatire de 0.1% pentru REG si FGF, denota ca sterilizarea canalelor cu pasta antibiotica, urmata de
revascularizare este favorabila pentru vindecare.
In urma studiului s-a constatat ca atat metoda clasica, cat si revascularizarea, au avut succes in
tratamentul necrozei unui dinte permanent imatur. Totusi, eficienta tratamentului nu a fost aceeasi :
esecul terapiei regenerative s-a produs in 3 din cele 20 de cazuri ramase in urma recall-ului, rata
succesului final fiind de 90% pentru REG , 80% FGF , si 100% pentru MTA. Ambele protocoale de
regenerare au indus cresteri la nivelul radacinii, insa valorile obtinute au fost mici. Intrucat perioada de
urmarire a fost scurta, nu s-au putut observa eventuale modificari dimensionale semnificative . Cresterile
radiculare observate au fost asemanatoare in urma aplicarii celor doua metode regenerative, ceea ce
denota ca utilizarea unei matrici injectate cu factori de crestere nu este esentiala. Din cauza numarulului
mic de pacientilor urmariti , concluziile nu fi generalizate .