Centrul Cultural

“Mihai Eminescu”

Proiect

- ZÂMBET ROMÂNESC -

Cătălina Trifoi

București
aprilie 2018
 CUPRINS

1. Introducere

2. Clasificarea tipurilor de zâmbet

3. Interviu- Alina Rusu

4. Zâmbetul lui Eminescu

5. Știați că...

6. Concluzii

7. Bibliografie
 1. Introducere

În 1967, Paul Ekman, un cercetător american din San Francisco, a pornit în căutarea
unui popor care trăise până atunci în izolare completă, care nu văzuse oameni din alt popor
și nu auzise de nicio descoperire a lumii moderne. Ekman nu căuta un paradis pierdut și
nici nu voia să scrie un studiu de antropologie care să răstoarne tot ce se descoperise până
la el. Voia să vadă cu proprii ochi dacă oamenii dintr-un popor complet izolat zâmbesc și
dacă zâmbetul lor seamănă cu al nostru.

Un zâmbet din Noua Guinee

Ekman era psiholog și voia să demonstreze că emoțiile nu sunt învățate de copii de la

cei din jur. Psihologii credeau atunci că omul vine pe lume ca o foaie albă de hârtie. Și că
totul se învață. Copilul vede fața zâmbitoare a mamei, o imită și astfel zâmbește și el. Ek-
man intuia că sentimentele se află înăuntrul nostru de dinaintea momentului nașterii și că
ele sunt, esențial, aceleași pe toată fața Pământului, dar avea nevoie de o probă concretă
pentru teoria lui.

Ajuns în Papua Noua Guinee, a străbatut jungla, însoțit de un băștinaș, până a ajuns în
satele izolate ale tribului Fores. De la prima întâlnire, a înregistrat pe un casetofon vocile
localnicilor, iar aceștia au avut ocazia să-și audă dintr-o cutie propriile cuvinte, rostite mai
devreme. În acel moment s-au bucurat, au zâmbit, iar ghidul lui Ekman a filmat
întâmplarea. Era un fel de a zâmbi pe care Ekman îl fotografiase pe chipul multor
americani.

Mai târziu, când va elabora o clasificare a felurilor de a zâmbi, va ajunge la concluzia

că acela e singurul zâmbet autentic. Filmele și fotografiile realizate de Ekman în Papua
Noua Guinee au însemnat un moment de cotitură pentru psihologie. A fost dovada de
necontestat că emoțiile, până atunci prea puțin băgate în seamă de psihologi, pot fi studiate
științific. Și dovada decisivă că oamenii vin pe lume cu sentimente, care sunt aceleași
peste tot în lume, chiar dacă unele popoare își exprimă emoțiile mai mult, iar altele mai
puțin.
 2. Clasificarea tipurilor de zâmbet

În literatura de specialitate sunt descrise două tipuri principale de zâmbet:

1. zâmbetul Duchenne, cald și spontan

2. zâmbetul non-Duchenne, care implică doar mușchiul zigomatic, ce ridică colțurile
gurii și este numit «zâmbetul însoțitorilor de zbor».

1. Zâmbetul Duchenne

Guillaume Duchenne (1806-1875) a fost un neurolog francez care a studiat

conductivitatea căilor neuronale și proprietățile electrice ale țesuturilor și celulelor. El
a studiat și modul în care sunt activați diferiții mușchi faciali, sub influența stărilor
emoționale. Duchenne a descoperit că un zâmbet autentic, izvorât dintr-o stare de
fericire, angajează atât mușchii aflați în zona gurii, cât și pe cei din zona ochilor. În
schimb, individul care oferă interlocutorului un surâs prefăcut, care nu reflectă
adevăratele sentimente, va zâmbi doar cu buzele, fără a fi contractați și mușchii faciali
dimprejurul ochilor.

În termeni științifici, neurologului Duchenne i-a fost dat să constate că zâmbetul

neprefăcut implică o contracție a mușchiului zigomatic – ce ridică colțurile gurii,
precum și a mușchilor orbiculari ai ochiului – a căror contracție crează mici cute la
colțurile ochilor, în timp ce zâmbim.

Altfel spus, un surâs ce pornește din bucurie este un zâmbet al ochilor și al gurii;
surâsul prefăcut se limitează doar la buze, fiind produs, ori de câte ori e nevoie (și e
nevoie foarte des în cazul persoanelor prefăcute!) doar prin încordarea mușchiului
zigomatic. Actualmente, surâsul sincer este denumit, în termeni psihologici,
zâmbetul Duchenne.

2. Zâmbetul non-Duchenne
Zâmbetul de bun venit- cel care întâmpină
Zâmbetul de bun venit sau cel de politețe, în același timp apropiat și distant, dă o stare
de bine celui căruia îi este adresat. „Îmi voi aduce mereu aminte de surâsul brutarului din
satul bunicilor“, povestește Alexandra, acum, la 36 de ani. „Când mă duceam în vacanțe la
bunici, aceștia mă trimiteau să cumpăr pâine, iar zâmbetul brutarului mă bucura de fiecare
dată.“ Zâmbetul de bun venit nu intră direct în sfera noastră intimă, nu se adresează eului
nostru, ci elementului universal care există în toți.

Zâmbetul jenat- prin care ne scuzăm.

Un zâmbet îi face pe cei din jur să fie mai îngăduitori atunci când încălcăm reguli
sociale general acceptate. În această situaţie, contează ca zâmbetul să fie înţeles ca o scuză
sau o încercare de a cere iertare pentru neplăcerea produsă. O cercetare condusă de
psihologii La France şi Hecht în 1995 a arătat că avem tendinţa de a fi mult mai indulgenţi
cu persoanele care schiţează un zâmbet după ce greşesc, spre deosebire de modul în care
reacţionăm atunci când nu există un astfel de răspuns din partea „vinovatului“ descoperit.
 Zâmbetul îndrăzneț- cel care ne dă siguranță
Când ne impunem să zâmbim, ne antrenăm să reținem aspectele pozitive, să scoatem
în evidență mai degrabă succesele noastre. „Lucrând asupra felului meu de a zâmbi și de a
vorbi în public, am devenit mai încrezătoare în mine însămi”, spune Elisabeta, 48 de ani,
cardiolog.

Zâmbetul ne ajută să gestionăm mai bine stresul, să facem față schimbărilor. „Nu
știam cum să îi cer șefului meu concediu fără plată timp de două luni“, povestește Andrei,
27 de ani.

Zâmbetul seducător- cel care dezarmează

Etologul german Eibl-Eibsfeldt a demonstrat că surâsul este prezent în ritualurile de

seducție din întreaga lume. La un bărbat, femeile apreciază foarte mult zâmbetul. O
statistică din Franța arată că 37% dintre femei acordă mare importanță modului în care
zâmbește bărbatul, după care (cu doar 13%) urmează privirea.

Zâmbetul liniștește și creează o stare de siguranță. „Deși nu avea nimic care să îmi
placă, m-a sedus prin zâmbetul lui tandru și cochet”, povestește Adriana, 38 de ani, picto-
riță. Așadar, zâmbește sincer și privește-ți interlocutorul în ochi pentru a-l cuceri.

Zâmbetul defensiv- cel care ne apără

În fața unui necunoscut, zâmbetul este prima noastră armă, o formă de slăbire a
controlului destinată înghețării propriilor pulsiuni agresive. Este un mod de liniștire
pe care îl împărtășim cu toate civilizațiile din lume.
„Când intru într-o încăpere unde nu cunosc pe nimeni, zâmbesc spontan, ca pentru a
mă proteja“, mărturisește Cristina, 25 de ani.

Zâmbetul de recunoștință

Atunci când cineva drag îţi face o surpriză, aşteaptă, în mod cert, să îţi citească
bucuria pe chip. O mulţumire verbală nu poate egala un zâmbet sau un chip luminat
de fericire. De aceea, trebuie să arătăm familiei, prietenilor cât de mult îi apreciem,
chiar şi atunci când suntem trişti. În acest fel, le dovedim faptul că ei au puterea de a
ne înveseli, indiferent de ceea ce se întâmplă.

Zâmbetul de relaxare
Chiar dacă pare greu de crezut, ne putem induce o stare de bine prin simpla
exersare a zâmbetului, acest lucru fiind dovedit de omul de știință Matthew E.
Ansfield în 2007.
 3. Interviu- Alina Rusu (specialist etologie)

Psychologies: În ce măsură dezvăluie zâmbetul cine suntem?

Alina Rusu: Având în vedere că suntem ființe sociale, prin transmiterea emoțiilor pozitive
prin zâmbet putem obține beneficii la nivel de suport social, în sensul că putem fi mai ușor
integrați într-un grup sau putem avea mai ușor acces la unele resurse.

În comunicare, atunci când un individ zâmbește, se presupune că așteptările sale se

bazează pe un răspuns pozitiv din partea celui căruia i se adresează zâmbetul.

Studiile arată că avem capacitatea de a procesa diferențiat (subconștient și conștient)

zâmbetul adevărat (Duchenne) și zâmbetul politicos, contextual. Zâmbetul dezvăluie nu
neapărat cine suntem, ci mai degrabă „cum“ suntem: fericiți, bucuroși, triști, anxioși,
stresați, politicoși, distanți sau bolnavi. Fiecare individ poate amprenta comportamentul de
a zâmbi cu propria sa personalitate, în sens de apariție, frecvență și raport între zâmbetul
Duchenne/zâmbetul non-Duchenne.

Care sunt cele mai obișnuite sentimente asociate zâmbetului? Dar cele mai neobișnuite?
A.R.: Indiferent de cultură, oamenii recunosc zâmbetul ca fiind o expresie a stării de bine,
de fericire a unei persoane. El reflectă de obicei mulțumire, bucurie, satisfacție interioară
sau alte emoții pozitive. În anumite condiții însă, poate să aibă loc o modificare a
semnificației pozitive a zâmbetului, acesta putând deveni asociat cu anxietatea crescută și
frica – în astfel de condiții, zâmbetul se transformă în grimasă.

Au fost, de asemenea, descrise unele tipuri de zâmbete asociate unor diverse tulburări
mentale (de exemplu, zâmbetul ictal, în epilepsie).

Zâmbetul e prezent peste tot în lume, indiferent de cultură. Dar se spune că el e interpretat
diferit în funcție de cultură. Există un „zâmbet românesc“?
A.R. Zâmbetul apare în foarte multe contexte și poate fi asociat cu diferite ritualuri,
specifice unor culturi. Nu exista însă investigații riguroase care să indice existența unui
tipar de „zâmbet românesc“ comparativ cu alte culturi. Acest lucru rămâne un subiect
pentru cercetările viitoare pentru psihologii evoluționisti, sociologii și antropologii din
România.

4. Zâmbetul lui Eminescu

 Surâsul lui Eminescu era o însușire înnăscută, moștenită probabil de la mama sa, după cum
rezultă din descrierea fizionomiei acesteia, publicată la începutul biografiei poetului.
Iată cum se înfățișa Eminescu la vârsta de opt-nouă ani: ,Informatorii mei - spune domnul I.
Scurtu - sunt frații V. și I. Bumbac din Bucovina Dânșii fuseseră meditatorii lui Eminescu în casa lui Aron
Pumnul, unde își așezase căminarul Eminovici copiii săi. Unul din frații Bumbac îmi scrie că Mihail
venise la Cernăuți prin anii 1858-59, fiind „un copil de vreo opt-nouă ani, naiv de tot, pururea zâmbitor
și recitând de-a rostul balade poporale; avea memorie minunată și era plăcut tuturora"1.
Iar un altul, care l-a cunoscut în Blaj, vorbește și dânsul despre acest surâs al lui Eminescu:
„Eminescu, după cât îmi aduc aminte, a sosit la Blaj în primăvara anului 1866. În general, îl țineam de
băiat cetit și ne prindeam de multe ori la dispută cu el din literatură și altele. O singură dată nu l-am
văzut mânios ori iritat în disputele noastre, cu toate că de multe ori, din pedanterie, susțineam câte o
absurditate, ca să-l necăjim. El totdeauna rămânea domol și zâmbea, ca și când ar fi vrut să zică: «ce
știți voi?»."
Zâmbetul acesta al lui Eminescu l-a remarcat și Caragiale, chiar de când l-a întâlnit pentru întâia
oară: “Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari, negre; o frunte înaltă și senină,
niște ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și
adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o icoană, un copil predestinat durerii, pe
chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare."

Despre acest zâmbet caracteristic al lui Eminescu vorbește și N. Densușianu, după cum s-a văzut
în scrisoarea sa, publicată mai înainte; vorbește și domnul Petrașcu, în portretul ce-l face poetului. Din
următorul pasaj și după cum, de altfel, mi-a mărturisit și verbal domnul Petrașcu, se vede că Eminescu
zâmbea adesea și când era singur. „Era într-o seară de toamnă din anul 1880, într-un birt de pe str.
Știrbei-Vodă, când am văzut întâia oară pe Eminescu. Când tăcu muzica, poetul zâmbi un moment,
apoi plăti ce băuse, îndesă câteva foi de hârtie de țigare într-un pachet de tutun albastru se sculă și
ieși"
Petrascu, N., Scriitori romani, p. 137.

Acest surâs al lui Eminescu însă, de astă dată și plin de satisfacție, se observa la dânsul și după ce
compunea.
Doamna Mitte Kremnitz îl descrie astfel: „Un surâs plin de fericire îi flutura împrejurul tinerei sale
guri, împrejurul ochilor celor negri și adesea învăluiți ca într-un zăbranic, atunci când după asemenea
retragere din lume iesea iarăși între oameni. Cât de mult ar fi putut crea, să-i fi fost împrejurările vieții
mai prielnice! "
Kremnitz, Mitte, in Convorbiri Literare, sept[embrie] 1910, p. 79l-792.

Despre blândețea surâsului lui Eminescu vorbește și Kaufmann în amintirile sale: „Într-o zi
Eminescu mă găsește făcând corecturi la o romanță. Se apropie și citește titlul: «Yre» Romanță,
cuvinte de S. Dorian (pseudonimul meu). Mă roagă să-i cânt melodia cu vioara, pe când el citea
cuvintele. După ce termină, îl întrebai: «Cum găsești poezia, maestre?» Cu veșnicul lui surâs blând îmi
răspunde: «Bună, da-da, bună» și apoi, imediat adaogă în nemțește «wo der Geist des Altmeisters sich
spuren lasst-muss es gut sein» (Acolo unde transpira spiritul maeștrilor clasici, trebuie să fie bine).
Mărturisesc astăzi că «Yre» era o reminiscență din Goethe."
Kaufmann, în: Omagiu, p. 196-l97.

Este interesant faptul că Eminescu zâmbea chiar atunci când era atins în amorul propriu. Probabil
că se simțea mai presus de aceia cari, cu intenție sau nu, îl răneau. Îmi istorisea un cunoscut că a avut
ocazia să fie de față, când o persoană sus-pusă l-a umilit pe marele poet, exagerându-i binele ce-i
făcuse, dându-i o atribuție plătibilă cu vreo 250 lei lunar. „- Ei, domnule Eminescu, știi d-ta ce
înseamnă să ai 250 de franci pe lună? Câți nu râvnesc la o asemenea sumă?! "

Eminescu n-a facut altceva decât să zâmbească -zâmbetul amar al omului superior conștient de
valoarea lui, care se vede pus pe aceeași treaptă cu mediocrii. Dacă este vreun folos al superiorității
intelectuale, e acela că te ridică mai presus de meschinăriile vieții obișnuite și te face ca, înarmat cu
dispreț olimpian, să privești de la înălțime pe aceia cari, deși intelectualmente îți sunt inferiori, caută
să-și dea aere de superioritate. Acest surâs caracteristic, manifestat încă din copilărie, nu l-a părăsit pe
Eminescu nici dupa boală și nici chiar până în ultimul an al tristei sale vieți.
„În ziua de 21 octombrie 1884 s-a sărbătorit la Iași, printr-un banchet de 150 tacâmuri, împlinirea
a 100 de ani de la moartea lui Horia. Acum era pe la sfârșitul banchetului și mesenilor li se cam suise
nectarul la cap; deodată văd pe cineva că se suie în picioare pe masă. Era mult regretatul Ion Creangă,
care începuse să strige în gura mare, cu aerul lui obișnuit comic, cam astfel: «D-apoi bine, D[omni]lor,
s-a băut în sănătatea cutăruia și cutăruia. Să-mi dați voie să vă amintesc că numai în sănătatea aceluia
care a facut poezia “De la Nistru pan' la Tisa, tot romanul plansu—mi—s—a” (“Doina”) nu s-a băut.
Beau deci în sănătatea lui Eminescu! » Ei bine, ca și cum un curent electric ar fi trecut prin vinele
fiecăruia, cu toții laolaltă am început să strigăm «Trăiască Eminescu! Eminescu Eminescu să
vorbească!
Eminescu» - Nemuritorul poet pare că nici nu auzea, nici nu vedea ce se petrece în jurul lui, atât era
de indiferent la entuziasmul comesenilor lui. Numai din când în când zâmbea câte puțin, încrețindu-și
fruntea cea lată, dar fără să vorbească un cuvânt; era trist, melancolic."
Popa Radul, Gh., O amintire despre Eminescu, în Arhiva, Iasi, 1900 p. 283-284.

Chiar în 1889, cu câteva zile înainte de a recădea definitiv în furia bolii, același surâs se observa
pe fizionomia lui. Domnul Petrașcu, care a avut ocazia să-l vadă atunci, istorisește următoarele: „într-o
seară, pe la începutul anului 1889, l-am revăzut într-o stare mai acută a boalei. Eram în restaurantul
Hugues. Intră surâzând, se așeză la masă, spuse c-a terminat un articol politic, pe care-l arătă în
servieta de la subsuoară, ceru o cafea cu rum, și fără nici o legătură aparentă de idei, începu să
istorisească un prim sentiment al lui pentru o cântăreață vieneză «cu părul galben ca de aur și cu
glasul ca clopotul», zicea dânsul. Își aminti de o arie germană ce ea cânta pe atunci pe scenă, și pomi
să cânte din ce în ce mai tare. Se opri, ieși afară unde-i veni rău, apoi plecă, uitându-și servieta și zise:
„uitasem tirtașii". Îmi strânse mâna din nou, privi ceașca de cafea din care băuse, clătină din cap și
porni. Peste câteva zile recăzu în furia boalei."

Petrașcu, N., Mihail Eminescu, p. 27-28.

S-ar putea obiecta de către unii că am insistat prea mult asupra surâsului lui Eminescu, ce, din
punct de vedere al literaturii, n-ar avea nici o însemnătate. Faptul însă nu este așa; căci, cercetând mai
de aproape producțiile sale literare, am constatat ca el împrumută acest surâs tuturor personagiilor
din ele și că pentru dânsul surâsul avea un farmec deosebit. Toate amantele din scrierile lui Eminescu
surâd. Iată exemple:

„Ea zâmbind își miscă dulce a ei buze mici, subțiri/Iar pe patu-i și la capu-i presărați-s trandafiri'-
“Călin”
*
„Iar pe buze-i trece-un zâmbet înecat, fermecător.
Care gur-abia-i deschide
Cea uscată de amor."- “Făt -Frumos din tei”
*
„Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă/ Albă ca zăpada iernii, dulce ca o zi de vară/ Pe genunchi
te-așezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară/ Gâtul iar tu cu iubire privești fața mea palindă."- “Noaptea”
*
„Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită/ Și, gândind că dorm, șireato, apeși gura ta de foc/
Pe-ai mei ochi închiși ca somnul, și pe frunte în mijloc/ Și surâzi, cum râde visul peste inima-ndrăgită."-
“Noaptea”

„Și-aș pune soarta lumii pe buza-ți purpurie,/Aș pune lege lumei râzândul tău delir/ Aș face al tău
zâmbet un secol de urgie/Și lacrimile-ți mir."- “Amorul unei marmore”

„Când sufletu-mi noaptea veghea în extază/ Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,/Încins cu o
haină de umbră și rază,/C-asupra-mi c-un zâmbet aripele a-ntins."- “Înger de pază”
*
„Iar când te văd zâmbind copilărește/ Se stinge-atunci o viață de dureri,/Privirea-mi arde, sufletul meu
crește."- “Sonet II”
*
„Cobori încet aproape, mai aproape,/Te pleacă iar zâmbind peste-a mea față,/A ta iubire c-un suspin
arat-o."- “Când însuși glasul”
*
„Cu o suflare răcorești suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârșit durerii, vin la sânu-mi."- “Iubind în taină”
*
„Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă."- “Luceafărul”
*
„Din lumea de mizerii și fără de-nțeles/Cu ochii cei de ghiață ai morții m-am ales/Și totu-mi pare
veșted, căzut și uniform,/Sunt însetat de somnul pământului s-adorm,/Încât numai de nume îmi pare
că exist,/Tu doar răsai cu-un zâmbet în visul meu cel trist"- “Apari să dai lumină”
*

„Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei./Femeie între stele și stea între femei."- “Din valurile
vremii”
*
„Și cu acel smerit surâs,/Cu cea mai blândă față/Să faci din viața mea un vis,/Din visul meu o viață! "-
“S-a dus amorul”
*
„Te duci și ani de suferință/N-or să te vadă ochii-mi triști,/Înnamorat de-a ta ființă,/De cum zâmbești,
de cum te miști."- “Te duci…”

„Când dorul meu e-atât de-adânc și-atât de sfânt,/Cum nu mai e nimica în cer și pe pământ,/Când e-o
înamorare de tot ce e al tău,/De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine și de rău,/Când ești enigma
însăși a vieței mele-ntregi,/Azi văd din a ta vorbă că nu mă înțelegi"- “Nu mă înțelegi”
*
„Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari și umezi, cu zâmbet de copil."- “Despărțire”

„De al tău chip el se pătrunde.

Ca oglinda îl alege -
Ce privești zâmbind în unde?
Ești frumoasă, se-nțelege."- “Lasă-ți lumea”
*
„Ne-om rezima capetele unul de altul/Și surâzând vom adormi sub înaltul/Vechiul salcâm."- “Sara pe
deal”
*
„Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece,/Privesc apoi lutul rămas - alb și rece,/Cu haina lui lungă
culcat în sicriu,/Privesc la surâsu-i rămas încă viu."- “Mortua est!”
*
„Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor
Trăit-ai anume ca astfel să mori?" - “Mortua est!”

*
„O, vis ferice de iubire,/Mireasă-blândă din povești,/Nu mai zâmbi!
A ta zâmbire/Mi-arată cât de dulce ești."- “Atât de fragedă”

Același zâmbet se observă și la eroinele din nuvelele lui Eminescu: la Maria din “Sărmanul
Dionis”; la aceea din gingașa lui nuvelă “La aniversara”, pe care dânsul o descrie astfel: „Ea era blondă,
foarte blondă, cu părul ca un caer de canepă și scurteică - oricât de groasă ar fi fost - accentua totuși,
liniile unei talii pline și mlădioase. Luna lumina fața ei albă ca laptele, cu obrajii roșii și părul ei blond,
foarte blond, care înconjura cu lux și finețe o față plină și râzătoare.

Unii ar putea spune că este destul de firesc și, prin urmare, nimic de mirat că amantele din
poeziile lui Eminescu surâd; căci ce oare poate înveseli mai mult decât amorul, care este fericirea sa, în
orice caz, iluzia fericirii. Deci, Eminescu n-a făcut decât să descrie o stare destul de firească. Însă este
de remarcat că surâsul are pentru dânsul un deosebit farmec și o mare însemnătate; acest farmec,
dânsul îl împrumută și eroilor nuvelelor, îndeosebi Sărmanului Dionis.

Este interesant cum el atribuie acest surâs și unor corpuri neînsuflețite:

„Luceferi ce răsar
Din umbră de cetini
Fiindu-mi prietini,
Or să-mi zâmbească iar".- “Mai am un singur dor”

O altă obiecție ce ni s-ar putea face este că, din punct de vedere literar, zâmbetul lui Eminescu nu
are nicio însemnătate.

Totuși, nu este astfel, întrucât o particularitate sufletească a unui scriitor se răsfrânge în scrierile
sale, ea trebuie să ne intereseze, căci contribuie întrucâtva la explicarea operelor sale. Este trebuincios
să știm ce anume particularități ale lui sufletești le-a atribuit autorul personajelor din scrierile sale.
Eminescu a atribuit zâmbetul său caracteristic eroilor nuvelelor sale.

Iată bunăoară cum descrie pe sărmanul Dionis :

„Nu era un cap urât acela al lui Dionis. Fața era de acea dulceață vânătă-albă ca și marmura în
umbră, cam trasă fără a fi uscată și ochii tăiați în forma migdalelor, erau de acea intensivă voluptate,
pe care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor, un zâmbet fin și cu toate acestea atât de
inocent trecu peste fața lui la spectacolul ce-l privea."
Eminescu, M., Proza literara, p. 32.

Dacă trecem acum la Toma Nour din “Geniu pustiu”, observăm că și lui, Eminescu i-a atribuit
propriul său surâs. Ca să ne convingem, să comparăm felul cum ni-l descrie domnul I. Slavici pe
Eminescu, cu felul în care acesta îl descrie pe Toma Nour.

„Om de o veselie copilăroasă, el râdea cu toată inima, încât ochii tuturor se-ndreptau asupra lui.
În clipa următoare se-ncrunta însă, se strâmba ori își întorcea capul cu dispreț."

„Căpătasem în el [în Toma Nour] un amic, care nu mă vizita decât ca să mă certe, care nu se
purta decât în [haine] negre, care râdea zile întregi cu un râs de netot în societatea oamenilor, pentru
ca să plângă acasă; care ura oamenii și era răutacios ca o babă, numai ca să nu placă unei lumi, ce nu-i
plăcea lui.".
Eminescu M., Geniu pustiu, p. 9.

Iar surâsul său sceptic și amar vedem că-l împrumută și eroului său, Toma Nour. „A nu-mi iubi
poporul, zisei eu [Toma Nour] c-un zâmbet amar, poate că nu l-aș fi iubit niciodată dacă noaptea
aceasta așa de teribilă nu m-ar fi învățat să-l iubesc."
„Dar în fine - zise el cu un surâs sceptic - de ce să cercetăm noi a ridica generațiunea cu umărul.
Tot ce se întamplă pe lume, rezultă."
Cei care l-au cunoscut pe Eminescu spun că adesea avea obiceiul să zâmbească singur. Ei bine,
acest obicei îl avea și sărmanul Dionis, precum și Cajus Iulius Octavian August, din nuvela “La
aniversara”- „Ah! zâmbi el [Dionis] cu un fel de dureroasă beție, de aș putea să o sărut o dată, parcă n-
aș mai voi nimic pe lume."
Eminescu M., Proza literara, p. 75.
„Cajus Iulius Caesar Octavian August se duse acasă. Se așeză dinaintea focului, și-și zise zâmbind: «Tu
ești un măgar! »" [Cuvintele pe care i le spusese râzând iubita sa la despărțire. ]

La Eminescu, și disprețul se manifesta tot prin surâs, de aceea el ustura și mai mult, căci
cuprindea o nuanță de batjocură și, poate, de compătimire. Iar înălțimea disprețului se oglindește
admirabil în cele două versuri de la sfârșitul “Scrisorii II”.

”Dacă port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură,

Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură”.

Cât de jos trebuie să socotești pe un om, pentru ca laudele lui să te mâhnească!

Și totuși, asemenea oameni sunt puzderie, căci, dacă natura a croit din când în când câte un geniu,
care face onoare omenirii, în schimb, acei care o înjosesc prin felul lor de a fi și de a se purta sunt
numeroși ca frunza și ca iarba.

La Eminescu se observă particularitatea că, deși caută să ascundă cele ce se petrec în adâncul
sufletului său, ele se oglindeau adesea pe fizionomia sa și multe se exprimau prin surâs.
Și adesea stări sufletești, care la alții se manifestă prin lacrimi, la dânsul se exprimau într-un
surâs, sub care se ascundeau lacrimile și amărăciunea.
Sunt unele surâsuri mai înduioșătoare decât cele mai jalnice tânguiri. Pe acestea le observăm la
naturile de elită, la oamenii al căror suflet este curat și care, deși răniți adânc, au mândria să nu se
plângă niciodată. Atitudinea lor obișnuită este disprețul pentru unii și resemnarea față de loviturile
neînlăturabile ale sorții.

5. Știați că...
1. ...prima zi de vineri din luna octombrie este declarată Ziua Internațională a
Zâmbetului?

2. ...psihologii au dovedit că dacă te forțezi să zâmbești chiar și atunci când ești

supărat o să-ți îmbunătățești starea de spirit la sigur?
3. ...bebelușii învață numeroase comportamente și sunete de la cei din jurul lor, dar
oamenii de știință spun că se nasc cu abilitatea de a zâmbi întrucât și copiii care se
nasc orbi pot face asta?

4. ...au fost identificate 19 tipuri de zâmbete, împărțite în două categorii: zâmbete

politicoase sau sociale și cele sincere, care arată fericirea pură. Printre ele se află
zâmbetul „rușinat”, „autentic” sau „drăgăstos”.

5. ...dacă zâmbești des ai o mai mare posibilitate să fii promovat întrucât managerii te
percep ca pe o persoană mult mai sigură pe tine și sociabilă, adică exact genul de om
care ar trebui să se afle în funcții mai mari.

6. ...un studiu a dezvăluit că 69% dintre oameni consideră că femeile sunt mult mai
atractive când zâmbesc decât atunci când sunt machiate.

7. ...zâmbetul e contagios. Se pare că oamenilor le este mult mai dificil să se încrunte

când privesc persoane care zâmbesc. Ba mai mult, mușchii feței se transformă singuri
în zâmbete în aceste momente.

8. ...un copil zâmbeşte de cel puţin 400 de ori pe zi, în timp de un adult de doar 20?

9. ...zâmbetul este molipsitor, iar acest lucru se observă cel mai bine atunci când
suntem în prezenţa unui copil?

6. Concluzii

“Un zâmbet nu costă nimic, dar oferă mult. El îmbogăţeşte pe cei ce-l privesc,
fără a-i face mai săraci pe cei ce-l dăruiesc. El ia numai o clipă, dar amintirea sa
dăinuie uneori pentru totdeauna. Nimeni nu este atât de bogat sau puternic, încât să
treacă în viaţă fără el şi nimeni nu este atât de sărac ca acela care poate fi îmbogăţit
prin el.
 Un zâmbet aduce fericire în casă, bunăvoinţă în muncă şi este semnul prieteniei.
El aduce odihna celor trudiţi, veselie celor descurajaţi, o rază de soare celor trişti şi
necăjiţi.

Cu toate acestea, zâmbetul nu poate fi cumpărat, cerşit, împrumutat sau furat,

pentru că el este ceva ce nu are valoare pentru nimeni până când nu este dăruit.

Unii oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiască un zâmbet. Dăruiţi-le voi unul,
pentru că nimeni nu are nevoie mai mare de un zâmbet decât acela care nu-l poate
dărui.”-

“Inteligența Emoțională”, de Daniel Goleman

7. Bibliografie

Art. “În Nirvana” din “Ei l-au vazut pe Eminescu”- antologie de texte de Cristina si
Victor Craciun, ed. Dacia, Cluj Napoca, 1989, pag. 146
“Convorbiri literare”, septembrie 1910, pag. 791-792- Kremnitz Mitte

“Omagiu”, pag. 196-197- Kaufmann

“Mihail Eminescu”, pag. 27-28, Nicolae Petrascu

“Scriitori români”, pag. 137, N. Petrașcu

“O amintire despre Eminescu”, în Arhiva, Iasi, 1900 pag. 283-284- Popa Radu Gh.

“Proza literara”, pag. 32, 75- Mihai Eminescu

“Geniu Pustiu”, pag. 9- Mihai Eminescu

“La aniversara”, pag. 3- Mihai Eminescu

“Scrisoarea II”- Mihai Eminescu

“Inteligența Emoțională”- Daniel Goleman

www.cunoastelumea.ro

www.psychologies.ro