Sunteți pe pagina 1din 10

Generalități

Hazardele geomorfologice cuprind procese care produc degradarea terenurilor,


distrugerea solurilor si transformarea unor suprafete intinse in terenuri
neproductive sau slab productive si, uneori, victime omenesti. Tipurile de
hazarde geomorfologice sunt:
1-Alunecarile de teren;
2-Prabusirile;
3-Curgerile de noroi si grohotisuri;
4- Avalansele.

1Alunecarile de teren
Alunecările de teren sunt o categorie de
fenomene naturale de risc, ce definesc
procesul de deplasare, mișcarea propriu-zisă
a rocilor sau depozitelor de pe versanți, cât
și forma de relief rezultată.

In cele mai multe cazuri, alunecarile sunt


cauzate de existenta unor mase de argile sau roci argiloase, care au rolul de
suprafete de alunecare, fie pentru ele insele fie pentru alte roci aflate pe
suprafata lor .
Factorii care cauzeaza aceste alunecari sunt : apa, defrisarile, cutremurele,
eruptiile vulcanilor etc.
Perioada de pregatire a alunecarilor de teren
poate fi uneori foarte lunga alteori foarte scurta.
Cum actionati pentru prevenirea sau diminuarea
pagubelor provocate de alunecările de teren:
- Nu construiti în apropierea pantelor abrupte, a
canalelor de scurgere a apelor, în apropiere de văi
(fie ele chiar uscate) create de torenti, la poalele
muntilor;
- Faceti o evaluare geologică a terenului
dumneavoastră; Contactati autoritătile locale si
inspectoratul local pentru situatii de urgentă
pentru informatii asupra riscurilor locale legate de alunecările de teren;
- Consultati un expert în domeniu pentru sfaturi si măsuri corective pe care le
puteti lua pentru a vă proteja terenul împotriva alunecărilor de teren.
- Dacă sunteti într-o situatie de risc, încheiati-vă asigurare;

În cazul unor procese clasice, tipice, forma de relief se definește prin:


a)râpa de desprindere,
b)corpul alunecării,
c)fruntea alunecării și
d)suprafața de alunecare.
Una din cele mai distrugatoare alunecari de teren
din Europa s-a produs in anul 1963 in Italia, pe raul
Piave.
Si in Romania au avut loc astfel de acumulari de
teren, in anul 1837, in urma unui astfel de fenomen
s-a format Lacul Rosu, un versant al muntelui a
alunecat in raul Bicaz formant astfel un baraj
natural in urma evenimentului in spatele barajului
s-a acumulat multa apa si astfel a aparut Lacul
Rosu.

2 Prabusirile
Fenomene ale naturii – Prabusirile

Alaturi de alte fenomene gravitationale


prabusirile de roci au o larga
raspandire pe glob, fiind frecvente
acolo unde exista pante (versanti)
abrupti, in general in zone nelocuite
avand rol de remodelare a reliefului.
Uneori pot afecta si zone locuite.

Deplasarea rocilor se face in mai multe


feluri:

- prin cadere libera, atunci cand versantul are o inclinatie mare.

- prin rostogolire, atunci cand panta nu este foarte abrupta.


- prin formarea unor goluri in subteran rocile nu se mai sustin la suprafata
pamantului si atunci se prabusesc in golurile formate (pesteri, mine)

Prabusirile apar din mai multe cauze, in general


ele apar in zonele reci (polare si subpolare), in
regiunile secetoase si cateodata si in zonele cu
clima temperata din cauza inghetului si
dezghetului. O alta cauza sunt raurile care sapa
marginea muntelui formand goluri sub stanci, pe
langa acestea cutremurele si eruptiile vulcanilor
sunt alte cauze care pot determina prabusirle.

In functie de cauzele care le declanseaza si de


forma versantilor prabusirile pot fi de mai
multe feluri ; felul lor este determinat si de ce
fel de material (stanci, pamant) se dizloca si se
prabuseste, astfel ca exista urmatoarele tipuri
de prabusiri :

- prabusiri de stanci uriase, acestea se pot


deplasa pe distante mici atunci cand stancile nu se spar in mai multe bucati mici.
Daca se sparg in bucati mici atunci se deplaseaza pe distante mai lungi. Acest tip
de prabusiri este intalnit in zonele muntoase foarte inalte.

- prabusiri de versanti, se intalnesc in munti si se datoreaza topirii ghetii care ia


cu ea si bucati de pamant si stanca.

- Prabusiri in subteran, apar acolo unde se formeaza


goluri (pesteri, grote, tuneluri, galerii de mina,ocne)
al caror tavan cateodata este subtire si instabil.

Zonele din Romania cu risc mare de prabusire sunt


: Transfagarasan, Defileul Oltului, Cheile Bicazului si
Valea Jiului

3.Curgerile de noroi
Curgerile de noroi si grohotisuri se produc in urma imbinarii cu apa a depozitelor
de alterare de pe versantii despaduriti din regiunile montane afectate de
precipitatii abundente. Datorita faptului ca materialul noroios depaseste de 1,5-
2 ori densitatea apei, curgerile de noroi au o mare putere de transport si de
distrugere. Spre exemplu, in 1970, in Anzii Peruvieni,unde o curgere de noroi cu
o lungime de 15 km s-a deplasat cu o viteza de peste 300 km/h,acoperind in
cateva minute localitatile Yungay si Ramrahirca; au fost inregistrate 18000 de
victime.

In urma imbibarii cu apa a rocilor alterate, acestea incep sa curga pe versanti


sub forma unor fluide vascoase, a caror viteza poate sa ajunga la zeci de
kilometri pe ora.Materialul deplasat poate sa fie alcatuit din noroi sau din
sfaramaturi de roci.

Curgerile de noroi , a caror lungime este cuprinsa intre cateva zeci de metri si
mai multi kilometri , se formeaza in lungul vailor preexistene sau pe versantii
nefragmentati anterior de eroziune. Masa de pamant fluida antreneaza in
deplasari copaci , bolovani uriasi, cladiri , acoperand cai de comunicatie, parti
din asezari si alte obiective construite de om.

Partile componente ale uinei curgeri de noroi sunt :

 obarsia ( are forma unui amfiteatru)


 canalul ( sectorul de transport)
 conul (sectorul de acumulare)

Datorita vitezei mari de deplasare a materialelor fluide, curgerile de noroi sunt


deosebit de periculoase si produc cel mai mare numar de victime dintre
procesele de deplasare in masa.Aceste fenomene se intalnesc in majoritatea
muntilor tineri de pe Terra, alcatuiti din alternante de roci permeabile si
impermeabile si udati din abundenta de cantitati mari de precipitatii.

Cauzele producerii curgerilor de noroi sunt :

 precipitatii abundente ;
 socuri seismice ;
 eruptii vulcanice.
4.Avalansele
Avalanșa reprezintă o masă de zăpadă care se pune în mișcare și alunecă pe
versantul sau pe valea unui munte. De multe ori, curgerea unei avalanșe se
aseamănă cu scurgerea laminară a unui râu, mai ales când zăpada este umedă.
Alteori, curgerea poate fi foarte rapidă, aidoma unei căderi libere, atunci când
pantele masivului montan sunt abrupte și/sau căderile de zăpadă sunt
abundente.
O avalanșă poate duce la vale mii de tone de zăpadă, fiind precedată de o undă
de șoc care spulberă și strivește orice se află în calea sa. Din punct de vedere
fizic, aceasta este un fenomen nivologic (determinat de zăpadă), reprezentând
un curent de gravitate care constă din cantități masive de material granular.
Aceste fenomene se înscriu printre cele mai dramatice evenimente ale
muntelui și reprezintă un pericol pentru populația montană din numeroase țări
ale lumii. Extinderea activităților turistice și, în special,
practicarea sporturilor de iarnă determină o creștere a riscului impactului
avalanșelor asupra societății.
 După modul de formare
După modul de formare, avalanșele pot fi:

 fenomene naturale declanșate de o supraîncărcare naturală de zăpadă;


 cauzate de om, declanșate de trecerea unui schior, drumeț sau de altă
intervenție umană accidentală sau nu.
 După particularitățile stratului de zăpadă
În funcție de particularitățile stratului de zăpadă afectat, avalanșele sunt de mai
multe tipuri:

 Avalanșe uscate care se produc atunci când zăpada este afânată și are
aspect prăfos-grăunțos, cristalele de zăpadă fiind rotunde. Zăpada în
amestec cu aerul formează aerosoli foarte periculoși pentru oameni,
aceștia murind sufocați.
 Avalanșe umede care se produc în stratele de zăpadă umedă și grea. Ele
antrenează, în deplasare, cantități mari de zăpadă în lungul culoarelor de
avalanșă și exercită presiuni mari aspra obiectelor din cale, distrugându-
le.
 Avalanșe în plăci care se produc prin desprinderea stratului superficial
înghețat și a celui mijlociu, suprafața de desprindere fiind la contactul cu
stratul bazal.

 Etapele unei avalanșe


Declanșarea avalanșelor este favorizată de următoarele condiții și factori:
trăsăturile stratului de zăpadă, conformația versantului, starea timpului,
perturbarea echilibrului zăpezii prin diferite activități.
Etapele principale sunt următoarele:

 Zăpada se desprinde de straturile de nea mai tari și alunecă peste acestea.


 În timp ce prinde viteză, zăpada poate începe a fi purtată de vânt.
 Avalanșa își mărește viteza de deplasare (până la 353km/h).

 Avalanșe care au ucis


 Avalanșele din Alpi din timpul Primului Război Mondial au ucis mai mult de
60 de mii de oameni. Un soldat a spus: „Cel mai mare dușman era natura
însăși.”
 În 1916 au căzut în 2 zile 4 metri de zăpadă. Acestea au declanșat avalanșe
timp de două zile care au ucis 10 mii de soldați.
 Cutremurul din Peru de pe 31 mai 1979 a provocat multe avalanșe și surpări
de teren care în total au ucis 66 de mii de oameni. A dislocat o stâncă de rocă
și gheață care a ucis pe cei 5 de mii de locuitori ai orașului Ranrahica.

 Protecție
Pentru evitarea pericolelor legate de avalanșe, este importantă cunoașterea
precisă a arealelor în care se produc. Cartografierea acestor areale și realizarea
hărților de risc permit luarea celor mai eficiente măsuri de atenuare a
impactului acestora asupra activităților umane. În dreptul culoarelor de
avalanșă sunt construite tunele de protecție, iar pe versanți sunt amplasate
ziduri de protecție, gărdulețe sau plase de sârmă. Plantarea unor perdele
forestiere de protecție s-a dovedit eficientă mai ales pentru protejarea
drumurilor pe distanțe mari.