In general, substantele reprezinta amestecuri cu grade de complexitate diferite.

Aceasta
observatie este valabila atat pentru substantele din natura cat si pentru cele care se obtin in urma
unor reactii chimice in laborator.
Pentru a avea un compus unitar, este necesar să-l separăm de impurităţile ce-l însoţesc sau de alte
substanţe care ne interesează în mod egal. Se pune problema separării amestecului de substanţe
în substanţe chimice individuale pure.

Metodele de purificare depind de starea de agregare a componentelor ce se separă din

amestecul respectiv. Purificarea substanţelor solide se face, de obicei, folosind diferenţa de
solubilitate a substanţei respective într-un dizolvant dat, la cald şi la rece. In acest caz, substanţa
se dizolvă în cantitate mai mare la cald.

1- Cristalizarea
Purificarea prin cristalizare se bazează pe proprietatea cristalelor de a nu include substanţe
străine, in cand se formeaza.
De exemplu, gheaţa care se formează la solidificarea parţială prin răcire a apei sărate (de ex.
a apei de mare) sau a unei soluţii diluate de alcool (cum este vinul) este apă solidă curată.
La dizolvarea unei subsanţe impure intr-un solvent, sau la topirea unei asemenea
substanţe, impurităţile fie nu se dizolvă sau nu se topesc (aşa că pot fi indepărtate prin filtrare
sau decantare), fie răman in soluţia amestec după depunerea cristalelor substanţei purificate.
Separarea cristalelor substanţei, de lichidele reziduale, se face prin filtrare sau decantare.
Cristalizarea se poate face pentru mai multe scopuri: purificarea unei substanţe prin
dizolvări şi cristalizări repetate; pentru recuperarea unui component dintr-o soluţie; pentru
obţinerea unui produs intr-o formă comercializabilă (indeplinind condiţiile impuse asupra
formei, aspectului şi mărimii cristalelor).
Exista o conditie necesară cristalizării si anume soluţia să fie suprasaturată.

2- Sublimarea
Prin sublimare se înţelege transformarea unei substanţe din stare solidă în stare de vapori.
Sublimarea poate avea loc atât la temperatura camerei– mai lent, cât şi la temperatură ridicată,
prin încălzirea substanţei– mai rapid.
Unele substanţe solide pot fi purificate datorită proprietăţilor de a se transforma direct din
stare de vapori în stare solidă. Această proprietate este sublimarea.
Substanţele rezultate prin sublimare sunt foarte pure. La cele mai multe, punctul de
sublimare se găseşte deasupra punctului de topire şi substanţa se topeşte înainte de a sublima.
Pentru unele substanţe, punctul de sublimare este mai scăzut decât cel de topire. (naftalină,
iod).

3- Extracţia cu solvenţi
Extracţia este o operaţie cu multiple aplicaţii la purificarea substanţelor solide sau
lichide. Operaţia constă în dizolvarea, cu ajutorul solvenţilor, a uneia sau a mai multor
substanţe dintr-un amestec.
Extracţia se bazează pe diferenţa de solubilitate a componentelor amestecului într-un
anumit solvent. Pentru efectuarea extracţiei, se alege de obicei un solvent care să dizolve una din
componentele amestecului, iar soluţia se separă de componenta insolubilă cu ajutorul unei pâlnii
de separare, prin filtrare, sau cu ajutorul unui aparat de extracţie.
Solvenţii cei mai utilizaţi pentru extracţie sunt: eterul etilic, eterul de petrol benzenul,
cloroformul, tetraclorura de carbon, etc.. Operaţia are largi aplicaţii în practică, de exemplu la
obţinerea unor substanţe naturale din regnul animal sau vegetal.
Substanţele organice pot fi conţinute în ţesuturile vegetale sau animale de unde
urtmează a fi extrase cu ajutorul solvenţilor potriviţi. Substanţele pot exista în amestec sau
pot fi amestecuri de substanţe organice cu substanţe anorganice.
Aparatele folosite permit un contact îndelungat între substanţă şi dizolvant. De cele
mai multe ori se folosesc aparatele de tip Soxhlet, unde substanţa este acoperită treptat de
solvent.
4- Distilarea
Este operaţia de purificare a substanţelor organice lichide, care se bazează pe
diferenţa dintre punctele de fierbere ale componentelor unui amestec.
Când avem un amestec de două sau mai multe substanţe lichide cu puncte de fierbere diferite, se
pot separa prin distilare fracţionată sau succesivă.

În cazul unui amestec de două substanţe cu puncte de fierbere foarte îndepărtate,

fierberea incepe la o temperatură apropiată de temperatura de fierbere a componentei mai
volatile şi apoi urcă până atinge punctul de fierbere al componentei mai puţin volatile. În acest
fel, se culege o fracţiune corespunzătoare compusului cu punct de fierbere mai scăzut, o
fracţiune corespunzătoare substantei cu punct de fierbere mai ridicat şi una sau mai multe
fracţiuni intermediare. Acestea din urmă se supun din nou distilării, când iarăşi se separă
două fracţiuni intermediare, iar operaţia se repetă până la obţinerea substanţelor separate.
Această operaţie se simplifică mult prin folosirea coloanelor de fracţionare, numite şi
deflegmatoare sau rectificatoare. Coloanele de fracţionare sunt de diferite forme, toate se
bazează însă pe acelaşi principiu, de a realiza condensarea parţială a vaporilor în partea de sus
a coloanei. O coloană de fracţionare este un sistem de dispozitive de condensare prin care
trebuie să treacă vaporii înainte de a ajunge în refrigerent. Datorită mediului ambiant, mai
rece, are loc o condensare parţială a vaporilor, iar în consecinţă se formează o pătură de
˝condensat˝ prin care trec vaporii care vin în coloană din vasul în care fierbe amestecul de
substanţe. Trecând prin pătura de ˝condensat˝, vaporii mai puţin volatili se condensează, în timp
ce componentele mai volatile se evaporă. Fenomenul se petrece ca şi cum în coloana de
fracţionare ar avea loc mai multe distilări fracţionate.
 Bibliografie:
1. Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Metod%C4%83_de_separare
2. Manual chimie, clasa a VII-a, editura Didactica si Pedagodica, 1993:
http://manualul.info/Chim_VII/Chim_VII.pdf