Sunteți pe pagina 1din 59

EXPERTIZA TOXICOLOGICĂ

LP 1 (săptămâna 2)

09.10.2018
DEFINIŢIE

Expertiza toxicologică presupune


recoltarea şi cumularea datelor privind:
• anamneza
• extinderea şi gravitatea intoxicaţiei
• evoluţia intoxicaţiei
• tabloul clinic
• examenul anatomopatologic
• date privind substanţa toxică incriminată
• eventual, rezultatul probei biologice
„Cea mai scurtă distanţă dintre două puncte este adevărul”

Anamneza
(proverb irlandez)

• Luarea anamnezei - etapă extrem de importantă pentru


orientarea diagnosticului.
• Combinată cu examinarea clinică şi examene paraclinice
corespunzătoare – clinicianul → diagnostic cât mai corect.
• Anamneza necesită o tehnică - continuu îmbunătăţită şi
perfecţionată, conştient şi constant.
• Anamneza - importanţă mai specială în cazurile de
suspicionare a intoxicaţiilor la animale.
• Anamneza toxicologică completă,clarifică şi orientează
traiectoria interviului pentru a ajunge la detectarea implicării
unui toxic potenţial.
Coordonatele anamnezei toxicologice
• Ascultaţi proprietarul!
Evitaţi orice influenţări
sau preconcepţii din
partea acestuia.
• În acelaşi timp,
observaţi animalul.
Nu întotdeauna
trebuie să crezi ceea ce
spune proprietarul, dar
poţi avea încredere în
ceea ce observi la
animal.
Coordonatele anamnezei toxicologice

• Identificaţi şi trataţi imediat tulburările ce pun


viaţa în pericol (ex.: aritmiile, convulsiile etc.).
Iniţiaţi de urgenţă terapia de susţinere!
• Identificaţi mediul în care trăieşte animalul.
Este posibil să identificaţi şi alte toxice sau
afectarea altor animale sau chiar a oamenilor.
• Aflaţi medicaţia curentă sau alte antecedente
medicale ale animalului (ex.: boli cardiace,
probleme renale, gestaţie etc.).
Coordonatele anamnezei toxicologice
• Circumstanţele expunerii la toxic

• Dacă este posibil, identificaţi toxicul (sau toxicele).


• Estimaţi doza la care animalul a fost expus, în mg/kg şi
anticipaţi evoluţia cazului, estimând riscul pentru animal
(vezi
vezi Calcule toxicologice).
toxicologice
• Stabiliţi momentul apariţiei primelor semne clinice după
expunerea la toxic.
• Trataţi pacientul, nu toxicul!
Anamneza
• împrejurările în care s-a produs intoxicaţia;
• ce furaje au consumat animalele şi în ce cantitate;
• dacă furajele au fost tratate cu pesticide;
• dacă furajele provin de pe terenuri fertilizate cu
îngrăşăminte chimice;
• dacă furajele au intrat în contact cu diverse substanţe
chimice folosite la dezinfecţie, dezinsecţie sau deratizare;
• sursa de apă folosită şi eventual compoziţia chimică a
acesteia;
• dacă s-au respectat normativele în vigoare în ceea ce
priveşte realizarea şi respectarea zonelor de protecţie din
jurul surselor de apă;
• ce tratamente s-au realizat şi de către cine.
Surse de substan
substanțe
țe toxice

Alimente mucegăite
Aluat
Avocado
Farmacie Ceapă, usturoi Farmacie
Ciocolată/cafea
Etilenglicol Veterinară
Veterinară
Crini
AINS Anticoagulante
Detergenți
Paracetamol Metaldehidă Amitraz
Nuci macadamia
Anticolinesterazice
Struguri/stafide
Avermectine
Xilitol
Fipronil
Imidacloprid
Piretroide
Anamneza
• În cazul intoxicaţiilor în masă este necesar să se cunoască:
– efectivul de animale
– morbiditatea
– la ce interval de la consumarea hranei sau în ce
condiţii a apărut intoxicaţia
– mortalitatea
– ce semne clinice au prezentat, ce semne au
predominat
– dacă s-a intervenit medicamentos şi care a fost
eficienţa terapeutică
Anamneza

• Clinicianul trebuie să fie înţelegător, delicat şi răbdător


pentru a câştiga rapid încrederea proprietarului.
• Încrederea va facilita obţinerea, spontan şi voluntar, a
unor informaţii importante din partea proprietarului.
• Proprietar intimidat de medicul veterinar - poate să nu
ofere observaţii pertinente, cruciale pentru caz şi de
asemenea, se va pierde timp preţios.
• Interviul condus de medicului veterinar trebuie să fie
meticulos şi să aibă ca scop final stabilirea cauzei
intoxicaţiei.
Anamneza
PROPRIETARII
• pot oferi informaţii necorespunzătoare, nerealiste şi
uneori, premeditat neadevărate.
• mulţi se pot simţi vinovaţi de lipsa intervenţiei în
perioada de timp scursă de la apariţia bolii, de faptul că
animalul nu a fost periodic controlat medical, de lipsa
de supraveghere zilnică a animalului, de faptul că nu a
surprins momentul posibil al ingerării toxicului de către
animal, precum şi de superficialitatea sau neglijenţa
depozitării în casă a substanţelor toxice.
• frecvent, spun lucruri pe care cred că medicul veterinar
vrea să le audă, în dorinţa de a fi percepuţi ca
proprietari responsabili de animale.
Anamneza
PROPRIETARII
• deseori, falsifică, premeditat, istoria cazului (ex. ingestia de către
animal a unor substanţe ilicite) de teama unor repercusiuni
legale sau a unor posibile urmăriri penale.
• trebuie să ţină cont şi de temerile, anxietăţile şi stresul
emoţional al multor proprietari de animale (chestionarea altor
membri ai familiei, vecini sau prieteni).
• au nivel de educaţie, intelectual şi resurse economice diferite.
• diferenţa de limbaj, handicapurile fizice sau alte bariere, pot
împiedica medicul veterinar să comunice eficient cu clienţii.
• dacă nu vorbesc limba română, ar trebui să existe cineva care să
aibă rolul de translator.
Anamneza
MEDICII VETERINARI
trebuie să fie inventivi şi flexibili în comunicarea cu clienţii.

Clinicienii trebuie să elimine orice idei preconcepute pe care le au


despre proprietari, care ar putea să influenţeze anamneza şi în felul
acesta, le-ar putea afecta capacitatea de a pune un diagnostic.

• trebuie să transforme informaţiile primite de la proprietar într-o istorie


logică, din punct de vedere medical, a cazului.
• proprietarii nu ştiu întotdeauna să ofere o anamneză clară, expusă într-o
ordine cronologică precisă şi există posibilitatea ca aceştia să nu observe
modificările semnelor vitale sau semnele clinice pe care doar medicii
veterinari, prin pregătirea de specialitate, le pot recunoaşte.
Anamneza
MEDICII VETERINARI
trebuie să fie inventivi şi flexibili în comunicarea cu clienţii.

• trebuie să sistematizeze datele obţinute prin anamneză, într-un


mod ordonat şi logic şi să stabilească cronologia exactă a
evenimentelor, corelate cu semnele clinice observate.
• trebuie să identifice şi percepţiile incorecte ale proprietarilor că
animalul lor a fost intoxicat, deoarece acestea pot determina
medicul veterinar să se orienteze numai către o cauză toxică.
• nu trebuie, niciodată, să sugereze că animalul clientului a fost
otrăvit, decât atunci când există indicii clare, care să susţină o astfel
de concluzie.
Anamneza
• Pentru unii medici veterinari, o anamneză standardizată
reprezintă un ajutor eficient pentru obţinerea unei
anamneze complete, minuţioase şi obiective.
• Acest tip de anamneză se poate realiza utilizând „Fişa
anamnetică şi de evaluare a circumstanţelor producerii
intoxicaţiilor la animale”.

• Fişa este un document medico-legal, care poate fi folosit


în justiţie şi deci, trebuie tratată ca atare. Cazurile
suspecte de intoxicaţie pot deveni acţiuni juridice,
datorită posibilităţii de tragere la răspundere sau când
sunt considerate acte criminale. De aceea, datele
înregistrate în fişă trebuie să fie organizate, clare şi
complete.
Fişa anamnetică şi de evaluare
a circumstanţelor producerii intoxicaţiilor la animale
Date despre proprietar Date despre pacient
- Data: - Specia, rasa:
- Numele proprietarului: - Sex:
- Adresa: - Greutate:
- Telefon: - Vârsta:
Antecedente medicale
- Îmbolnăvirile din ultimile 6 luni:
- Contacte cu alte animale în ultimile 30 de zile:
- Vaccinări:
- Tratamente efectuate în ultimile 6 luni:
- Data ultimului examen medical:
Situaţia epidemiologică actuală
- Efectivul:
- Provenienţa:
- Morbiditate -Mortalitate
- Primul caz semnalat (specia, data):
- Data în care au fost văzute în viaţă şi sănătoase animalele găsite moarte:
Date despre habitat
a) Animale mari / Animale de fermă
- Mediul de viaţă al animalului (ex: păşune, pădure, regiuni riverane, grajduri deschise,
adăposturi închise cu ventilaţie mecanică, caracteristicile pardoselilor şi a sistemelor de
evacuare a dejecţiilor, apropierea de arterele de circulaţie şi obiective industriale, accesul la
gunoiul menajer).
- Evenimente ce pot determina expunerea la toxice (ex: mutări recente, folosirea pesticidelor
în areal).
a) Animale mici
- Mediul de viaţă al animalului (ex: casă, curte – liber sau în padoc, liber în vecinătate)
- Evenimente ce pot determina expunerea la toxice (ex: folosirea insecticidelor, îmbăieri,
accesul la detergenţi sau alte substanţe de uz casnic, medicamente, produse pentru
autovehicule, plante de apartament sau de grădină).
Date cu privire la alimentaţie
- Tipul alimentaţiei:
- Modificări recente în alimentaţie:
- Modificări în regimul de hrănire (ex: limitare sau la discreţie):
- Alimente/furaje mucegăite sau alterate:
- Sursa de apă potabilă:
- Schimbări în regimul de adăpare:
Semne clinice

- Ataxie - Vomă - Icter

- Salivaţie - Diaree - Hemoragie

- Orbire / tulburări de vedere - Melenă - Hematurie

- Depresie - Polifagie - Contracţii

- Agitaţie - Polidipsie - Febră

- Convulsii - Poliurie - Slăbiciune musculară

- Disfonie - Dispnee - Altele (descriere)

Modificări anatomopatologice (descriere în detaliu)


Anamneza
• anamneza toxicologică diferă de anamneza standard - încearcă să
stabilească mai precis momentul apariţiei semnelor clinice şi să le
coreleze cu o eventuală expunere la un anumit toxic.
• în cazurile suspecte de intoxicaţie, clinicianul este pus în faţa a trei
scenarii:
(1) animalul a fost expus la un toxic cunoscut;
(2) animalul a fost expus la o substanţă necunoscută, care poate fi toxică;
(3) animalul prezintă semne de boală cu cauze incerte sau nedeterminate,
însă, implicarea toxicelor trebuie să fie luată în considerare (pentru
diagnosticul diferenţial).

Clinicienii nu trebuie să uite niciodată că unele boli infecţioase sau


metabolice, genetice sau neoplazice, pot mima semnele clinice ale
unor intoxicaţii sau pot predispune animalul la o intoxicaţie.
Anamneza
• Proprietarul ar putea fi de un real ajutor medicului veterinar
dacă ar aduce substanţa toxică în ambalajul original.
• În majoritatea cazurilor de intoxicaţie suspectate, cantitatea
exactă de toxic ingerată reprezintă o necunoscută.
• Prin examinarea recipientului în care substanţa toxică a fost depozitată şi
prin chestionarea proprietarului, poate fi determinată cantitatea de toxic
care s-a găsit anterior în recipient. Folosind aceste informaţii, poate fi
estimată, în mare, cantitatea de toxic pe care animalul ar fi putut să o
ingere. Aceasta poate fi comparată cu doza letală cunoscută, raportată la
talia animalului.
• Recipientul poate oferi uneori atât informaţii despre cantitate, dar şi despre
ingrediente, eventualele antidoturi şi informaţii legate de fabricant.
Examenul clinic

• trebuie să se ţină cont de:


– semnele generale
– semnele speciale
– evoluţia intoxicaţiei
Semne generale
• Semnele digestive – vomă, diaree, constipație –
sunt întâlnite în foarte multe afecțiuni și pot fi
considerate de cele mai multe ori necaracteristice;
pot fi cauzate doar de iritarea mucoaselor
digestive de către toxic
• Semne respiratorii
Semne speciale
• Dominant nervoase: organofosforice, stricnina
• Dominant respiratorii: ANTU
• Dominant cutanate: fotosensibilizările
• Dominant genitale: hiperestrogenismul
organofosforice
fotosensibilizare
hiperestrogenism
ciocolată
Evoluția intoxicației

• Supraacută
• Acută
• Cronică
Examenul anatomopatologic

• Examinarea cadavrelor, reprezintă un prim pas în cadrul


acestei etape, deosebit de importantă şi cu mare valoare în
stabilirea diagnosticului final.
• Deşi în intoxicaţii leziunile cu caracter de specificitate sau
cele patognomonice sunt relativ puţine, totuşi acestea ne
pot orienta spre tipul de toxic incriminat.
Examenul anatomopatologic

• Din organele ce prezintă leziuni se vor preleva probe pentru


examenul histopatologic.
• Într-un număr redus de intoxicaţii se întâlnesc leziuni
considerate patognomonice
Teste paraclinice, analize chimice şi
examenul anatomopatologic

În vederea efectuării testelor de laborator, este necesară


recoltarea de probe:
• De la animalul în viață
• Din mediul ambiant
• De la cadavru

Se adaugă:
• Probe de la animalele sacrificate de necesitate
• Insecte folositoare
Teste paraclinice, analize chimice şi
examenul anatomopatologic

De la animalul în viaţă se recoltează în principal:

sânge
material vomitat
urină
fecale
păr
Probe pentru diagnosticul toxicologic
ANTEMORTEM

PROBA CANTITATEA SUBSTANŢE CHIMICE IDENTIFICABILE şi OBSERVAŢII

Majoritatea metalelor, oligoelemente,


Sânge 5-10 ml colinesterază, pesticide, etilenglicol
Examen hematologic
Electroliţi, uree, amoniac, metale, medicamente
(antibiotice), vitamine
Ser sanguin 5-10 ml
Atenţie !
Se va evita hemolizarea serului
Alcaloizi, metale, electroliţi, medicamente
Urină 50 ml
(sulfamide), oxalaţi
Probe pentru diagnosticul toxicologic
ANTEMORTEM
PROBA CANTITATEA SUBSTANŢE CHIMICE IDENTIFICABILE şi OBSERVAŢII

Toxice pătrunse recent pe cale orală


Fecale 250 g Toxice excretabile, în principal, prin bilă
Medicamente

Toate toxicele ingerate (îndeosebi acelea care nu pot fi


Material vomitat 250 g
determinate din ţesuturi – organofosforice, ionofori)

Pesticide (expunere cutanată), Metale (As, Se, Pb etc.)


Atenţie !
Păr 5-10 g Se va corela cu perioada de expunere, regiunea
corporală din care s-a recoltat proba şi cu nivelul
contaminării externe
Teste paraclinice, analize chimice şi
examenul anatomopatologic

• Examinarea probelor din mediul ambiant nu


confirmă diagnosticul de intoxicaţie, dar
serveşte la stabilirea sursei de toxic.
• În acest scop se recoltează probe de alimente /
furaje, plante toxice şi apă.
• Pentru obţinerea unei probe reprezentative
(proba medie) este necesară recoltarea de
probe multiple (probe parţiale).
Teste paraclinice, analize chimice şi
examenul anatomopatologic

Se mai pot recolta:


• pesticide (momeli)
• produse de uz casnic
• solvenţi şi recipienţii (ambalajele) acestora
• medicamente
Probe pentru diagnosticul toxicologic
DIN MEDIU

PROBA CANTITATEA SUBSTANŢE CHIMICE IDENTIFICABILE şi OBSERVAŢII

Atenţie !
Se vor recolta mai multe probe parţiale, care, prin
Nutreţuri concentrate 2 kg omogenizare, formează proba generală, din care se
reţine proba medie, care reflectă fidel însuşirile şi
compoziţia chimică

Atenţie !
Furaje fibroase, Se vor recolta probe parţiale din mai multe locuri (în
5 kg funcţie de tipul furajului). Silozurile se vor congela, în
grosiere şi siloz
scopul prevenirii mucegăirii

Atenţie !
Momeli În întregime
Se va trimite şi ambalajul (dacă este posibil)
Probe pentru diagnosticul toxicologic
DIN MEDIU

PROBA CANTITATEA SUBSTANŢE CHIMICE IDENTIFICABILE şi OBSERVAŢII

Nitraţi, Sulfaţi, Substanţe solide, Metale, Alge, Pesticide


Atenţie !
În cazul bazinelor de stocare, apa se va lăsa să curgă până devine
Apă 0,5 – 1 litru limpede (apa de pe ţeavă). Se vor recolta şi materiale solide
plutitoare. Se va refrigera până la efectuarea analizelor

Atenţie !
Se va recolta din mai multe locuri. Se va recolta din jurul
rădăcinilor plantelor, când se suspicionează contaminarea
Sol 1 kg
acestora. Se recomandă colaborarea cu specialişti agronomi
pedologi.
Examen anatomopatologic

• În cazul intoxicaţiilor în masă se trimit probe


de la cel puţin trei cadavre.
• Pentru realizarea unui examen toxicologic
complex şi complet se recomandă a se
preleva cantităţi mai mari de produse
suspecte
Examen anatomopatologic

• În cazul animalelor moarte se efectuează necropsia şi


concomitent se recoltează probe de ţesuturi şi organe.
• Probele de ţesuturi şi organe recoltate se introduc în
recipiente cu formol 10%, în vederea realizării
examenului histopatologic.
• Volumul de formol trebuie să depăşească de 10 ori
volumul ţesutului, care, în prealabil, trebuie secţionat în
porţiuni subţiri, pentru a asigura o pătrundere uniformă
a formolului.
Probe pentru diagnosticul toxicologic
POSTMORTEM

PROBA CANTITATEA SUBSTANŢE CHIMICE IDENTIFICABILE şi OBSERVAŢII

Metale, pesticide, alcaloizi, fenoli, micotoxine


Atenţie !
Ficat 100 g Se va congela, până la efectuarea analizei chimice

Antibiotice şi alte medicamente


Metaboliţii substanţelor toxice
Alcaloizi, Erbicide, Unele metale, Compuşi fenolici
Rinichi 100 g
Oxalaţi
Probe pentru diagnosticul toxicologic
POSTMORTEM

PROBA CANTITATEA SUBSTANŢE CHIMICE IDENTIFICABILE şi OBSERVAŢII

Toate toxicele ingerate (îndeosebi acelea care nu pot fi


Conţinut gastric 500 g
determinate din ţesuturi – organofosforice, ionofori)

Substanţe toxice pătrunse pe cale orală


Atenţie !
În rumen, unele substanţe toxice pot fi degradate (nitraţi,
micotoxine)
Conţinut rumenal 500 g Analiza cantitativă este dificilă din cauza variabilităţii
concentraţiilor şi lipsei unei corelaţii cu nivelurile toxice
din ţesuturi
Probele se colectează din locuri diferite ale rumenului şi se
congelează
• Conţinutul gastric şi intestinal vor fi
examinate, mai ales, pentru a observa
modificările de culoare şi miros, prezenţa de
resturi vegetale, obiecte străine, tablete sau
capsule.
Probe pentru diagnosticul toxicologic
POSTMORTEM

Substanţe toxice cumulative liposolubile


Ţesut adipos 250 g
(pesticide clorurate, dioxină)

Unele substanţe chimice neurotoxice (pesticide


clorurate, piretrine, Na, Hg)
Atenţie !
Creierul în
Creier Se va secţiona sagital (jumătate se va congela,
întregime
jumătate se va fixa în formol 10%)
Nucleii caudali se folosesc pentru
determinarea colinesterazei
Probe pentru diagnosticul toxicologic
POSTMORTEM

Electroliţi (Na, K, Mg, Ca)


Amoniac
Nitraţi
Uree
Ochiul în Atenţie !
Umori oculare
întregime Concentraţia de uree şi potasiu de la nivel
ocular este un indice pentru estimarea timpului
scurs de la instalarea morţii
Umorile (apoasă şi vitroasă) se recoltează
separat
Teste paraclinice, analize chimice şi
examenul anatomopatologic

– carne, organe şi alte produse bănuite a conţine


substanţe toxice provenite de la animale tăiate de
necesitate, când se cere aviz pentru darea lor în
consum public.
– albine și viermi de mătase
• Unele substanţe toxice pot determina
modificări caracteristice la nivelul
organelor sau al metabolismului, care pot
fi confirmate prin teste de laborator.
• Acestea sunt reprezentate de:

– determinări enzimatice, pentru cuantificarea tulburărilor


hepatice şi renale;
– teste de coagulare (timpul de protrombină, timpul de
tromboplastină activată);
– analize de urină, pentru determinarea prezenţei
hematiilor, hemoglobinei, leucocitelor, bilirubinei,
oxalaţilor etc.;
– examenul hematologic, pentru anemie (inclusiv anemia
aplastică), bazofilie şi trombocitopenie;
– analiza electroliţilor (Ca, Mg, K, Na etc.);
– determinarea pH-ului sanguin, bicarbonatului,
osmolarităţii.
• Prin analiza chimică a organelor şi ţesuturilor se
poate determina concentraţia unei substanţe
toxice sau a metaboliţilor săi, aceasta
reprezentând cea mai importantă modalitate de
confirmare a unei intoxicaţii.
• Totuşi, stabilirea diagnosticului de intoxicaţie nu
trebuie să se bazeze doar pe identificarea
substanţei toxice prin analize chimice.
• Concentraţia de substanţe chimice trebuie,
întotdeauna, corelată cu alte elemente de
diagnostic ale intoxicaţiei, deoarece unele
substanţe chimice produc intoxicaţii, dar sunt
prezente în ţesuturi în concentraţii foarte
scăzute (sub limitele detectabile).
• Asftel, organofosforicele pot produce intoxicaţii
fără, însă, a fi detectate în ţesuturi prin procedeele
analitice uzuale.
• De asemenea, unele substanţe chimice se pot
acumula în concentraţii foarte mari în anumite
ţesuturi, fără să determine intoxicaţii exprimate
clinic (ex: reziduurile de hidrocarburi clorurate în
ţesutul adipos), iar interacţiunile cu alţi agenţi sau
nutrienţi pot inactiva un toxic stocat în ţesut (ex.:
mercurul poate forma un complex cu seleniul şi
proteinele, rezultând o formă de stocare netoxică).
• Uneori, pentru stabilirea diagnosticului, se poate
recurge la bioproba pe animale de laborator, care
este însă relativă şi limitată datorită imposibilităţii
reproducerii, în cadru experimental, a condiţiilor
din teren şi totodată, nerecomandabilă datorită
suferinţei inutile a animalului de laborator, precum
şi la
• aplicarea procedurii de diagnostic terapeutic
(amendarea simptomatologiei prin administrarea
unei doze-test de antidot specific).
Recomandări privind păstrarea calităţii şi integrităţii
probelor pentru examenul toxicologic

• Laboratoarele trebuie să deţină o listă cu


probele necesare pentru analizele toxicologice
de rutină.
• Datele anamnetice, semnele clinice şi rezultatele
necropsiei se vor înregistra pe nota (fişa) de
însoţire a probelor, în vederea efectuării
examenelor chimice de laborator. Clinicianul va
specifica, de asemenea, analizele de laborator
dorite.
Pentru asigurarea calităţii probelor se vor respecta strict procedurile de recoltare, ambalare şi
păstrare.

– se va evita contaminarea probelor (praf, reziduuri, păr, noxe


etc.);
– fiecare probă se va ambala într-un container (recipient)
individual, curat, de plastic sau de sticlă; acestea din urmă fiind
folosite mai ales pentru reziduurile de pesticide sau alţi
contaminanţi organici;
– se va evita folosirea conservanţilor, în cazul în care aceştia nu
sunt recomandaţi pentru anumite probe;
– probele se vor congela, cu excepţia celor care necesită procedee
specifice de conservare;
– congelarea previne pierderea substanţelor volatile (amoniac,
cianuri) şi în general stopează activitatea bacteriană sau
enzimatică ce ar putea inactiva substanţele toxice;
– însă, congelarea poate influenţa negativ unele teste sensibile, ce
implică activitate enzimatică;
– serul se va separa, cu atenţie, de elementele figurate,
deoarece liza hematiilor poate influenţa rezultatul analizelor;
– probele de furaje cu umiditate crescută (peste 15%) se vor
usca sau refrigera, pentru întârzierea dezvoltării mucegaiurilor;
– probele biologice se vor ambala şi închide etanş, pentru
evitarea pierderilor de fluide;
– se vor respecta cu stricteţe regulile de transport specifice
pentru materialele infecţioase sau toxice.
• Probele recoltate şi pregătite conform indicaţiilor de mai sus se trimit la
laboratorul D.S.V.S.A. judeţene, însoţite de o notă completată de medicul
veterinar cu toate detaliile necesare (observaţiile clinice, proporţia
îmbolnăvirilor, modificările anatomopatologice constate, împrejurările în
care s-a produs intoxicaţia, rezultatul primelor investigaţii pentru stabilirea
sursei probabile de intoxicaţie etc.).
• Laboratorul D.S.V.S.A. judeţene va efectua examenele toxicologice necesare,
trimiterea de probe pentru examenul chimic toxicologic, la un laborator
central făcându-se numai atunci când se consideră că mijloacele de
investigaţie locale nu sunt suficiente pentru precizarea cauzei intoxicaţiei.
• În acest caz adresa însoţitoare a probelor va fi semnată de şeful D.S.V.S.A.
judeţene.