Deoarce dorim sa caracterizam si sa explicam geniul si totodata sa ne aventuram in implicatiile

ideii de geniu in era contemporana in viata artistica, ar fi fost de asteptat sa ne intoarcem spre
definitia geniului din dictionarul limbii romane. Geniul este “Cea mai inalta treapta de inzestrare
spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare
insemnatate; persoana care are o asemenea inzestrare.”. Insa, cum aceasta explicatie nu ne indica
implicatiile profunde si subversive ale ideii de geniu ne intoarcem privirea, bineinteles, catre
marii filosofii ai lumii care au teoretizat si explicat problema.

Shopenhauer purcede de la a explica esenta vietii si anume ca vointa este lucrul in sine. Ideea
este ceva inepuizabil, ideea se intelege in mod intuitiv. Perceperea ideilor se face prin abstractia
de la realitate si vointa proprie, prin depasirea interesului personal. Schopenhauer considera ca
cel ce reuseste sa se sustraga vointei este geniul. Geniul descopera mai usor ideea prin
intermediul operei de arta. Scopul artei este usurarea cunoasterii ideilor lumii in sens platonic.
Ideile ni se adreseaza mai usor intr-o opera de arta fiindca ca ele nu se afla in nici o relatie cu
vointa noastra. Vorbind despre “artele frumoase” acesta explica ca “arta ridica ceata
contingentelor obiective si subiective”1 vrand sa arate o imagine cat mai veridica asupra realitatii.
Insa opera de arta nu are mijloacele de a arata intocmai realitatea, cum nici omul nu are
capacitatea intuitiva de a o intui si de a o trece din transcendental in realitatea artistica, atunci
intervenind asa numita fantezie, imaginatia: “sculptura reda doar forma, pictura reda doar
culoarea, insa forma este doar in aparenta, asadar ambele se adreseaza fanteziei privitorului”. 2
Fara acest element fundamental al fanteziei opera de arta isi pierde proprietatea ei fundamentala
si anume cea mentionata mai sus, opera de arta devine o copie, o figura de ceara.
Cum am mentionat mai sus, fara dorinta neaparata de a ma repeta, scopul artei este usurarea
cunoasterii ideilor lumii in sens platonic. De aceea de cele mai multe ori o schita rapida are mai
multa incarcatura emotionala si parca e desenata fara reflexie (din intuitie), din pura inspiratie,
dintr-un impuls al genialitatii.
Stradania elaborarii unei lucrari de anvergura departeaza pe artist de inspiratie, munca asiduua
face ca intuitia sa dispara, iar vointa realizarii unei lucrarii, sinele, nu poate trece in toata durata
momentului de creatie peste lipsa inspiratiei, lipsa geniului.
In era contempoarana ceea ce explica Schopenhauer in legatura cu inspiratia si opera de arta este
inca valid. Intr-o era a desfranarii artistice (daca poate fi numita asa ) unde canoanele au fost
depasite de mult, cand culoarea sparge forma la modul superlativ si straniul si misteriosul isi au
un binemeritat loc in viata artistica e greu de inteles cum inca ceea ce explica Arthur
Schopenhauer cu aproape trei secole in urma poate fi inca valabil.
Simplittae cu care unii artisti trateaza opera de arta in contemporan ne duce catre ideea de schita,
lucrarile au un aer de mister si genialitate.