2.

Friederich List şi protecţionismul german

„Să cumpărăm de la cei care cumpără de la noi.”

Friederich List (1789-1846), spirit autodidact, deşi nu obţine nici un titlu academic,
în anul 1817 devine profesor la Universitatea din Tubingen. Ca militant pentru unificarea
politică şi vamală a Germaniei, List intră în conflict cu aristocraţia princiară, este exclus
din Parlament şi condamnat, pierzându-şi postul de la catedră. Se refugiază în Franţa,
iar în anul 1825 pleacă în Statele Unite la sugestia lui La Fayette.
Introdus de acesta în viaţa politică americană, List se afirmă public prin articolele
sale economice şi, ca urmare, i se cere părerea cu privire la politica comercială
americană. În acea vreme situaţia economică şi politică a Statelor Unite era
asemănătoare cu cea a Germaniei : ambele ţări luptau pentru unitate naţională şi
independenţă economică.
În lucrarea „Repere ale economiei politice americane”, List pledează pentru
protecţionism şi îl critică pe Adam Smith, părintele Iiberalismului economic.
Din analiza istoriei gândirii şi practicii economice reiese că teza protecţionistă este
mult mai veche decât cea a liberului-schimb. Ea a fost dominantă înainte de secolul al
XVIII-lea, datorită caracterului ei realist atunci când consideră că în dezvoltarea
economică se porneşte de la naţiune spre economia mondială şi nu invers.
Liberalismul susţinea că, în mod spontan, armonia internaţională duce la
prosperitatea internă a fiecărui stat. Protecţionismul pune însă accent pe rolul statului
naţional în corectarea abuzurilor practicate de statele dezvoltate în relaţiile economice
cu ţările aflate în formare. Anglia şi Franţa au cultivat protecţionismul dur în perioada de
afirmare a industriei naţionale. În momentul când economiile lor au devenit competitive,
aceste ţări au devenit promotoare ale liberului-schimb care, şi de astă dată, le crea
avantaje.
Recunoscându-i-se meritele, List este numit consul al Statelor Unite la Hamburg,
astfel că în anul 1832 revine în ţara natală, unde acum beneficia de imunitate
diplomatică. El îşi reia eforturile de a impune atenţiei publice necesitatea unei uniuni
vamale, considerând drept element central al dezvoltării economice unitare crearea
unei reţele de cale ferată care să facă legătura între teritoriile germane.
În anul 1841 List publică lucrarea sa de referinţă „Sistemul naţional de economie
politică”. Încă din prefaţă, el subliniază necesitatea ca Germania să desfiinţeze barierele
vamale existente între numeroasele sale provincii, astfel încât, printr-o politică
economică unitară faţă de străinătate, să ajungă la acelaşi nivel de dezvoltare
industrială cu ţări precum Anglia sau Franţa.
Mijlocul concret cu ajutorul căruia se putea asigura expansiunea economică a
naţiunii germane a fost crearea Asociaţiei comercianţilor şi fabricanţilor germani.
Prin pozitia sa, List se situa clar „contra curentului” aflat sub zodia liberalismului şi
a liberului-schimb. El respinge analiza ricardiană, favorabilă liberului-schimb: o ţară nu
trebuia în mod necesar să înlăture toate barierele comerciale. În opinia sa, totul depinde
de starea economiei, de gradul ei de dezvoltare şi competitivitate:
 dacă o naţiune este mai puţin avansată decât alte ţări, statul trebuie să aibă o
politică protecţionistă, pentru a proteja industria incipientă de concurenţa străină; într-o
asemenea situaţie, ridicarea barierelor comerciale ar avantaja statele mai avansate
(Anglia, de exemplu);
  dacă procesul de industrializare este suficient de extins şi intens pentru a putea
rezista concurenţei străine, statul trebuie să practice o politică de liber-schimb.
Scriind „Sistemul naţional de economie politică”, List argumentează pertinent
protecţionismul şi dă dovadă în acelaşi timp de patriotism şi naţionalism. În America de
Nord, List constase rapiditatea progresului economic bazat în special pe crearea unei
reţele de căi de transport a mărfurilor; pe modelul acesta, autorul german urmărea
formarea unui sistem german de căi ferate.
Deşi ideile sale amintesc de preceptele mercantilismului, List recunoaşte că a
preluat de la acesta doar ceea ce este „folositor”, prezentat însă pe baze noi, diferite de
cele ale mercantiliştilor. Spre deosebire de aceştia, care considerau protecţionismul ca
fiind valabil pretutindeni şi în permanenţă, List îl consideră doar o etapă intermediară de
politică economică, un mijloc de a atinge scopul ultim, „libertatea”.
Trăsătura caracteristică a scrierilor listiene este „naţionalitatea”. Susţinerea
intereselor naţionale germane concorda, după List, cu interesele nobilimii. Viziunea
aceasta, progresistă în esenţă, i-a atras dezaprobarea multor compatrioţi, avantajaţi de
starea de fapt pe care List dorea să o schimbe din temelii.
List combate dogma liberală a liberului-schimb, dând ca exemple America şi
Rusia, care îşi asiguraseră prosperitatea pe baze protecţioniste. El aseamănă aplicarea
necondiţionată a principiului liberului-schimb ca panaceu universal valabil cu situaţia în
care un pacient, tratat întocmai cu prevederile unei reţete, moare ... din cauza unei
greşeli de tipar!
List pune la baza evoluţiei economico-sociale conceptul de asociere, atât între
indivizi - efectul fiind formarea naţiunii - cât şi între naţiuni, prin intermediul comerţului
internaţional. Imboldul spre asociere este „natural” (firesc) şi obiectiv, fiind determinat
de diferenţele în ceea ce priveşte condiţiile naturale (climă, sol, potenţial demografic),
dar şi de diferenţe de ordin economic (surplusul de capital, de exemplu). Accentul pe
individualism şi ignorarea colectivităţii sunt privite de List drept greşeli ale liberalismului;
în acest sens, el atribuie economiei politice de orientare liberală atributul de
„cosmopolită”: „Spusesem că economia politică a făcut enorme regrese cu Adam Smith,
în părţile ei cele mai importante, anume în ceea ce priveşte comerţul internaţional şi
politica comercială; prin el s-a introdus în această ştiinţă un spirit de sofistică, de
scolastică, de obscurantism, de ipocrizie şi de prefăcătorie, prin el teoria a devenit un
loc de întâlnire a talentelor îndoielnice şi o sperietoare pentru cei mai multi oameni
inteligenţi, cu experienţă, cu judecată sănătoasă şi păreri juste.”
El consideră „demnă de admirat” paralela făcută între Napoleon şi Smith, „cei doi
monarhi, cei mai puternici de pe pământ - pustiitori de ţări”.
Condamnând afirmaţia potrivit căreia „naţiunea” este doar o „invenţie lexicală”, List
face diferenţă între economia cosmopolită şi „Nationalekonomie” care „plecând de la
noţiunea şi de la natura naţionalităţii, ne învaţă cum poate o anumită ţară să-şi
amelioreze poziţia sa economică în situaţia mondială existentă şi cu particularităţile sale
naţionale”.
Considerând că şcoala liberală clasică, reprezentată în special de Adam Smith,
este preocupată exclusiv de avuţia materială, List arată că „forţa de a crea bogăţii este
infinit mai importantă decât bogaţia însăşi”.
Prin conceptul de „forţă productivă” List înţelege „un ansamblu vast de elemente
materiale şi spirituale: religia creştină, monogamia, desfiinţarea sclavajului şi a iobăgiei,
ereditatea tronului, invenţia tiparului, a presei, a poştei, a banului, a măsurilor şi a
greutăţilor, a calendarului şi a ceasornicului, a organelor poliţieneşti pentru respectarea
ordinii, introducerea proprietăţii libere pe pământ şi a mijloacelor de transport.”
Precursor al şcolii istorice germane, List admite existenţa a cinci faze de evoluţie
economică în istoria omenirii:
1. starea sălbatică;
2. starea pastorală;
3. starea agricolă;
4. starea agricolă-industrială;
5. starea agricolă-industrială-comercială
Liberul-schimb favorizează evoluţia unei ţări până la starea agricolă. Drumul spre a
patra şi a cincea fază se face în condiţii de comerţ internaţional liber numai dacă nu
există o naţiune avansată din punct de vedere economic care să-şi exercite influenţa
asupra celorlalte. Dacă există o asemenea naţiune - cea engleză, de exemplu - se
impune adoptarea unor măsuri prohibitive mai întâi, apoi a unui sistem protecţionist
(taxe vamale la import, restricţii în navigaţie, prime la export ş.a.).
După gradul de dezvoltare industrială, un al doilea factor esenţial în analiza lui List
îl constituie condiţiile naturale. Astfel, ţările din zona temperată ar trebui să-şi orienteze
prioritar activitatea economică spre domeniul industrial, în timp ce ţările din zona caldă
ar trebui să se axeze pe agricultură.
Problematica dilemei agricultură/industrie, care va fi prezentă din plin şi în
literatura românească interbelică, este tratată de List cu claritate: „La începutul
civilizaţiei sale, o naţiune înapoiată sau săracă poate face progrese reale în agricultură
exportând cereale, vin, cânepă, lână etc., dar niciodată o naţiune mare nu a ajuns în
acest fel la bogăţie, civilizaţie şi putere.”
În concepţia lui List, dezvoltarea economică a unei ţări este treptată, trecând prin 4
faze:
1. progresul agriculturii, bazat pe importul de produse industriale şi exportul de
produse agricole şi materii prime; totuşi, arată List, stimularea agriculturii nu trebuie
realizată prin taxe vamale protecţioniste, ci prin crearea unei industrii interne;
2. progresul industriei, corelat cu importul unor produse industriale; într-o ţară
înapoiată, industria nu trebuie protejată de concurenţa străină (excepţie de la această
regulă făcând o ţară aflată într-o perioadă imediat postbelică);
3. industria naţională devine suficientă pentru cererea internă;
4. export de produse industriale şi import de produse agricole şi materii prime.
List observa că italienii, deşi au dispus de condiţii economice favorabile, au
decăzut datorită lipsei idealului de unitate naţională. Pentru a se dezvolta, Veneţia a
aplicat o politică protecţionistă care însă, după o perioadă, i-a adus ruina şi pieirea
deoarece efectul său a constat într-o anume „automulţumire” a industriaşilor veneţieni,
deveniţi bogaţi şi veneraţi.
Ilustrativ este şi exemplul oraşelor hanseatice. Începând cu anul 1241, acestea
adoptaseră o politică comercială comună, reuşind să domine comerţul cu Anglia. Dată
fiind realitatea că schimbul marfar hauseatic nu a avut niciodată un caracter naţional -
mai mult, se manifesta chiar o rivalitate între membrii acestei ligi - şi nu a fost sprijinit de
o entitate politică, Hansa va dispărea în final de pe harta economică a lumii, mai ales că
excedentul comercial din vremea de glorie nu a fost investit în agricultură sau industrie.
 Situaţia Angliei era cu totul alta, reţeta succesului bandu-se pe respectarea strictă
şi consecventă a unor reguli incluse într-un „decalog economic”:
1. dezvoltarea forţei productive naţionale şi chiar importul de forţă productivă;
2. importul de materii prime şi produse agricole, dublat de exportul de produse
industriale;
3. politică de colonizare;
4. practicarea unei politici de monopol comercial al metropolei asupra coloniei;
5. supremaţia în navigaţia comercială;
6. practicarea liberului-schimb doar dacă acesta avantaja naţiunea engleză;
7. concesii la importul de materii prime numai în schimbul unor concesii similare
pentru exportul englez de produse industriale;
8. practicarea, la nevoie, a comerţului de contrabandă;
9. intrarea în război doar pe considerente economice;
10. susţinerea teoretică, dogmatică a acestor măsuri de politică economică prin
intermediul popularizării scrierilor lui Adam Smith căci, scria List, „este o elementară
regulă de prudenţă ca, atunci când am ajuns pe vârful unei înălţimi, să aruncăm scara
cu ajutorul căreia ne-am căţărat, spre a nu se mai putea urca şi alţii după noi.”
Dominând parlamentul englez, landlorzii au elaborat legi care le apărau interesele,
exemplul cel mai elocvent fiind Corn Laws, care împiedicau importul de produse
agricole de pe continent, dar şi exportul de produse manufacturate engleze.
Asigurându-şi o rentă ridicată, proprietarii funciari preferau avantajele pe termen scurt,
sacrificându-le pe cele pe termen lung: câştigul lor ar fi fost mult mai mare, apreciază
List, dacă ar fi redus taxele vamale la importul de cereale pentru că, între timp, ei s-ar fi
putut orienta către activităţi mult mai profitabile decât cultura cerealelor. În plus,
protecţionismul englez a determinat ţările de pe continent să-şi dezvolte o industrie
proprie.
În Germania, prin adoptarea tarifului vamal unional, preţurile au crescut pentru o
perioadă scurtă, apoi s-au redus datorită concurenţei interne. Datorită construirii de
fabrici, valoarea pământului a crescut, iar proprietarii funciari au câştigat mai mult decât
au pierdut.
List era de părere că Germania protecţionistă trebuia să se alieze cu Olanda, fără
care „Germania seamănă cu o casă ale cărei uşi sunt proprietatea unui străin.”
El pune la baza divergenţelor interstatale mai mulţi factori, între care mai
importanţi sunt: conflictele teritoriale, interesul economic naţional, gradul de civilizaţie,
religia şi sistemul politic.
Văzând în protecţionism un mijloc de emancipare a naţiunii, List îl percepe în
acelaşi timp ca factor educativ în drumul spre liberalism.
Deosebit de relevant este ultimul cuvânt al cărţii sale fundamentale: „energie”! List
anticipează astfel într-o manieră magistrală factorul modern esenţial care asigură
prosperitatea naţională!