Povestea micuȚULUI cHIȚ

A fost odată, într-unul dintre sătucele din țara

șoriceilor, unde toate lucrurile erau micuțe, croite și construite,
pe măsura lor; într-unul dintre aceste sate trăia o familie de
șoricei – Mama Șoricică, Bunicul și Bunica Șoricescu și Micuțul
Chiț, mezinul familiei.

Chiț, căci despre el vreau să îți povestesc astăzi, era un

șoricel tare, tare fericit și iubit de toți cei ce-l înconjurau. Mama
Șoricică îl îngrijea cu multă dragoste, se juca în fiecare zi cu el și-i
citea povești, ca aceasta pe care o auzi și tu acum. Bunica
Șoricescu gătea cele mai bune mâncăruri și prăjituri pe care Chiț
le gustase vreodată, iar Bunicul Șoricescu era mare meșter și-l
învăța pe Micuțul Chiț multe secrete despre lume și viață. Și viața
era plină de bucurii și fericire pentru șoricelul nostru.
Într-una din zile, când veni vremea, Micuțul Chiț merse la grădiniță, unde se duceau toți șoriceii
de vârsta lui, unde avea să-și facă prieteni dragi și să o cunoască pe Doamna Șoricaru, educatoarea sa. Îi
plăcu din prima zi de când merse acolo, însă, Chiț, observă ceva ciudat la toți ceilalți șoricei. Observă că,
fiecare șoricel, era adus la grădiniță de o mamă și un tată. Și pe cât de greu îi era să înțeleagă acest lucru,
pe atât de mirat era de ce vedea în jurul său.

Azi așa, mâine așa, în fiecare zi nedumerirea Micuțului Chiț creștea din ce în ce mai mare.
Într-una din zile, preocupat tare de acest gând care nu-i dădea pace, Micuțul Chiț se hotărî să îi spună
mamei sale, pentru că în ea avea încredere și știa că la aceasta va găsi răspunsul pe care-l căuta. Așa că o
întrebă:

- Mami, uite eu... ei bine eu vreau să te întreb ceva. Spuse Chiț prinzând curaj să
împărtășească ce avea pe suflet.
- Da, dragul mamii, zise Mama Șoricică.
- Mami, eu am văzut că toți șoriceii de la grădiniță vin cu mămicile lor, dar ei...ei vin și cu niște
domni, cărora le spun tătici. Cine este tăticul meu? Bunicul? Și dacă nu este bunicul, am și eu
un tătic?

Mama Șoricică îl luă pe Micuțul Chiț în brațe și îi vorbi cu blândețe, mângâindu-l pe căpșor.

- Dragul mamii și tu ai un tată adevărat la fel ca ceilalți șoricei. Fiecare dintre noi avem o
mămică și un tătic adevărat. Nu este bunicul, bunicul este tatăl meu.
- Și tatăl meu adevărat unde este?
 - Tatăl tău adevărat a ales, pentru moment, să nu fie prezent în viața noastră. Dar el există și
este tatăl tău.

Micuțul Chiț căzu pe gânduri și multe întrebări se plimbau prin mintea sa. Mama continuă...

- Este alegerea sa, nici tu, nici eu, nu avem nicio vină, iar această alegere nu depinde de
niciunul dintre noi. Eu te iubesc tare, tare mult și sunt mereu aici pentru tine. La fel și bunicul
și bunica. Mama îl strânse în brațe și-l sărută pe frunte.
- Și eu te iubesc, mami! Și pe tati îl iubesc! Așa simt, undeva în sufletul meu îl iubesc, chiar
dacă nu-l cunosc. Și mă bucur că am și eu un tătic adevărat, la fel ca și ceilalți șoricei.

“Ia te uită, am și eu un tătic, își spuse în mintea lui, Chiț. Un tătic ca toți ceilalți tătici. Ce lucruri
ciudate sunt pe lumea aceasta!”

Șoricelul nostru s-a bucurat de răspunsul primit și în sufletul său a fost sădită o nouă sămânță,
aceea numită “Tată”. Și din ziua aceea avea să știe că tatăl său este mereu în inima lui, chiar dacă nu
este lângă el și, poate, într-una din zile are să-l și cunoască. Dar până atunci îl va păstra în sufletul său
micuț și cald, ca o plăcintă cu brânză, proaspăt scoasă de la cuptor.

Aceasta a fost întâmplarea din țara șoriceilor, de unde am mai auzit că Micuțul Chiț încă trăiește
fericit și astăzi.