Sunteți pe pagina 1din 53

Potențialul turistic

POTENȚIALUL TURISTIC

Resursele turistice naturale Potenţialul turistic al climei Potenţialul turistic hidrografic Potenţialul turistic al biosferei Potenţialul turistic legat de faună Resursele turistice antropice

Polarizarea atracţiei unui loc turistic, dacă avem în vedere că materia primă a turismului este spaţiul, depinde în principal de condiţiile geografice. Astfel, potrivit unor autori, cadrul natural alături de patrimoniul cultural şi istoric, respectiv potenţialul tehnic şi economic pot reprezenta tot atâtea criterii geografice care influenţează localizarea turistică. Termenul de materie primă turistică, potrivit altor autori, se confundă adeseori cu potenţialul turistic, resursele turistice sau oferta turistică (Muntele, Iaţiu 2003), termeni între care există o serie de nuanţe de diferenţiere. Potenţialul turistic include totalitatea elementelor naturale (materia primă naturală, adesea transformată şi adaptată de către om) sau antropice (materia primă artificială care cuprinde amenajările antropice) care pot forma obiectul atracţiei unui anumit loc turistic 62 . Resursele turistice implică existenţa unor arii cu o mare densitate a atracţiilor turistice şi o legătură strânsă cu posibilităţile tehnice ale societăţii. Bunăoară, unele destinaţii izolate, situate în Oceanul Pacific sau Indian, bogate în resurse turistice (ape calde, soare, nisip fin, vegetaţie luxuriantă) nu au intrat în circuitul turistic decât după inventarea unor mijloace de transport aeriene rapide.

Materia primă turistică nu este reprezentată aşadar decât de acea resursă turistică utilizată de activităţile turistice şi devenită ofertă turistică sau acel potenţial turistic, mai mult sau mai puţin

62 Un loc turistic este până la urmă o creaţie umană care funcţionează atâta timp cât rezistă atracţia care l-a generat.

ECONOMIA TURISMULUI

amenajat. În prezenta lucrare, vom utiliza termenul de „resursă turistică”, dată fiind mai larga utilizare, este o noţiune mai completă şi redă mai corect implicaţiile acesteia în activitatea turistică, în exploatarea economică. Resursele utilizate de activităţile turistice au atras atenţia specialiştilor în domeniu, de unde şi încercările numeroase în a le defini şi clasifica. O astfel de clasificare a resurselor recreative, frecvent luată în considerare, este cea realizată de Clawson şi Knetsch în 1966 şi adaptată de alţi cercetători. Această clasificare include resursele recreative cu referire la relaţia dintre resurse şi utilizatori. Boniface şi Cooper (1994) deosebesc trei categorii de bază: areale cu resurse pentru consum (centrele urbane mari populate sau în apropierea acestora); areale cu resurse de bază de calitate, aflate la distanţă de utilizatori, iar resursele determină tipul de activitate; areale intermediare cu resurse accesibile, aflate la o distanţă convenabilă faţă de utilizatori.

Varietatea resurselor turistice ale unei ţări, specificul acţiunii şi influenţei lor în activitatea turistică fac necesară delimitarea a două categorii de resurse turistice, şi anume: resursele turistice naturale şi resursele turistice antropice.

Resursele turistice naturale

Suportul material al tuturor activităţilor turistice îl reprezintă ansamblul condiţiilor naturale, care prin calităţile sale determină apariţia fluxurilor turistice şi de aceea poate fi considerat factorul iniţial în amenajarea turistică a teritoriului respectiv. Potenţialul turistic natural reprezintă totalitatea elementelor fizico-geografice dintr-un teritoriu care au capacitatea de a exercita o acţiune de atracţie asupra unor potenţiali turişti, facilitând, astfel, exploatarea turistică a spaţiului respectiv. Valoarea potenţialului turistic natural creşte proporţional cu numărul componentelor mediului, calitatea acestora, precum şi cu modul de asociere într-un anumit areal. Gradul de integrare a elementelor mediului natural în peisaj, nivelul lor de asociere ori starea de echilibru a componentelor peisajului generează, în final, gradul de atractivitate a mediului natural dintr-un teritoriu. Pentru turiştii potenţiali din mediul urban „natura sălbatică” , virgină, nemodificată de om, constituie un element de mare atractivitate care pentru a-i creşte valoarea, a-i admira valenţele în deplină siguranţă şi confort este absolut necesară „amenajarea naturii” şi în primul rând construirea căilor de acces şi a spaţiilor de cazare specifice (lodgii 63 ). Această cosmetizare a naturii trebuie însoţită de acţiuni de protejare şi conservare a patrimoniului turistic, fapt ce nu exclude exploatarea intensivă, ci presupune utilizarea raţională a acesteia fără a o degrada, fie prin limitări ale fenomenului turistic, fie prin măsuri de reabilitare permanentă a peisajului 64 .

63 Lodgiile sunt structuri de primire turistica cu functiuni de cazare.

64 Un exemplu elocvent în amenajarea unui peisaj natural îl reprezintă Parcul Natural Pădurea de Piatră de la Lunan, provincia Yunnan (China), deschis turiştilor din anul 1976. Pe cei 400 km 2 , parcul cuprinde sute de grupuri uriaşe de „arbori de stâncă cu o înălţime de circa 30 m, mai celebre fiind Marele Shilan şi Micul Shilan.

Potențialul turistic

Principalele categorii de resurse cu atractivitate turistică care aparţin cadrului natural sunt:

relieful şi structurile geologice, climatul, hidrografia, vegetaţia, fauna şi resursele cosmice. Potenţialul natural oferă o bogată paletă de atracţii din care se detaşează: coastele litorale însorite (atractive pentru cura heliomarină), munţii (pretabili drumeţiilor şi practicării sporturilor de iarnă), formele şi microformele de relief deosebite (piscuri, circuri glaciare, cratere vulcanice, forme carstice precum peşterile şi avenurile), râurile şi lacurile (solicitate pentru activităţile de agrement), spectacolul oferit de căderile de apă, izvoarele termale şi minerale ori asociaţiile de vegetaţie, unele specii de animale sălbatice). Omul este polarizat preferenţial de tot ce iese din cotidianul urban al societăţii de consum, iar natura oferă cu prisosinţă astfel de atracţii. Un peisaj natural spectaculos are automat o atracţie turistică şi constituie un atu turistic garantat. Aceasta explică afluenţa mare a turiştilor spre unele situri naturale celebre, între care se numără: Marele Canion (vizitat de circa 1,5 milioane de turişti în anul 2005), Pădurea de Piatră, stâncile de la Meteora (Grecia), fiordurile norvegiene.

Potenţialul turistic al reliefului

Relieful constituie resursa cea mai atractivă a cadrului natural. Singur sau în asociere cu alte componente naturale sau antropice, relieful se înscrie ca o atracţie turistică deosebită în peisaj tocmai datorită complexităţii sale genetice, configuraţiei morfologice, principalilor indicatori morfometrici, repartiţiei spaţiale, etc. totodată, relieful reprezintă şi „suportul tuturor” componentelor mediului geografic, inclusiv al societăţii şi al activităţilor antropice cele mai diverse (Dinu, M. 2002). Ca urmare, relieful constituie şi „suportul” activităţii de turism graţie potenţialului său de atractivitate valoros dar şi posibilităţilor de echipare a acestuia cu structuri de cazare sau a altor dotări capabile să-i permită valorificarea sa turistică. Dar relieful influenţează direct sau indirect prin expunere, etajare, orientare, geodeclinitate sau fragmentare, distribuţia spaţială a tuturor celorlalte componente ale învelişului geografic. Ca atare, relieful reprezintă fundamentul oricărui peisaj dar şi principala componentă a potenţialului turistic dintr-un spaţiu geografic. Regiunea montană exercită cea mai mare atracţie prin altitudine, forma vârfurilor şi crestelor (ascuţite, rotunjite, simetrice, asimetrice), prin adâncimea văilor şi configuraţia acestora (chei, canioane, defilee), prin contrastul de care se leagă o varietate de forme de relief specifice: forme ale reliefului glaciar, ale reliefului vulcanic, forme ale reliefului dezvoltat pe roci calcaroase, ale reliefului tectonic, petrografic, eolian, litoral sau fluviatil.

Vârfurile şi crestele montane se impun în peisaj prin simetria, pitorescul şi atractivitatea lor, prin faptul că reprezintă punctele de belvedere de amplă deschidere panoramică asupra regiunilor învecinate. Pe unele vârfuri, au fost edificate, pentru pitorescul lor, castele (castele Neuschwanstein – Germania, Urgel – Spania, Foix – Franţa) sau cetăţi (cetăţile San Marino, Deva, Poienari) acolo unde funcţia de apărare era mai uşor de asigurat. Crestele montane se impun în peisajul geografic prin:

ECONOMIA TURISMULUI

creste ascuţite şi înalte rezultate prin intersectarea în partea superioară a versanţilor în urma procesului de eroziune glaciară de pe ambii versanţi; componenta cea mai spectaculoasă a crestelor ascuţite /alpine) o formează custurile 65 , cu o largă răspândire în sistemele montane alpine (Alpi, Pirinei, Carpaţi, Caucaz, Himalaya etc.); creste (culmi) rotunjite sau aplatizate formate pe conglomerate sau calcare în care fenomenul de dezagregare la latitudini medii a generat forme masive cunoscute sub denumirea de poduri (exemplu Podul Bucegilor), foarte apreciate de amatorii de drumeţii montane. În România se remarcă creasta nordică principală a Munţilor Făgăraş (dezvoltată de la est la vest pe o lungime de 60 km, cu sectoare crenelate alcătuite din numeroase ace şi turnuri, mici sectoare de abrupturi, datorită predispoziţiei structurale, întrucât şisturile cristaline sunt redresate la verticală; Acul Cleopatrei, Turnurile Podrogului, Colţul Elefantului; Strunga Dracului); creasta principală a Munţilor Rodnei în lungime de 30 km (dezvoltată pe direcţia est-vest şi cuprinzând în aliniament vârfuri de peste 2000 m); cresta principală a Munţilor Retezat cu frecvente sectoare de custură în jurul vârfurilor mai înalte (Peleaga, 2509 m). În Masivul Parâng se detaşează creasta principală, lungă de 10 km şi unde sunt întâlnite forme de relief asemănătoare ce aparţin crestei principale şi custurilor secundare de tip contrafort. În Munţii Banatului, arealele calcaroase-conglomerative sunt marcate de prezenţa unor creste înguste în sectorul Defileului Dunării (Cazanele Mari) şi în Munţii Dognecea, precum şi a platourilor cum este cel de la Ciucanu Mare. Culmi rotunjite sau aplatizate se întâlnesc în centrul şi vestul Munţilor Apuseni (Munţii Codru Mama, Munţii Pădurea Craiului). Platourile montane înalte atrag turiştii prin complexitatea peisajului, gradul redus de populare, condiţiile aspre de trai, un mod de viaţă original. Aceste ţinuturi izolate, precum: platourile înalte (unele aflate la peste 4000 m altitudine) din Anzi şi Tibet (Acoperişul Lumii), Tian Shan sau Karakorm atrag un număr important de turişti, căci pe lângă relieful pitoresc, lacurile tectonice, vulcanice sau glaciare completează un peisaj specific în care aşezările umane (Lhasa, La Paz, Quita) introduc o notă complementară de atractivitate. Versanţii munţilor apar frecvent sub forma abrupturilor care contrastează puternic faţă de suprafeţele înconjurătoare prin denivelări de sute sau chiar mii de metri (Munţii Tassili şi Tibesti din Africa de Nord; Munţii Himalaya, cu denivelări de 4000 m; abruptul prahovean al Munţilor Bucegi de peste 1000 m sau sub forma versanţilor cu pante domoale, accesibili pentru practicarea drumeţiilor, a sporturilor de iarnă şi unde se remarcă Alpii Savoiei, Alpii Bernezi, Alpii Bavariei, Alpii Dolomitici, Carpaţii Meridionali, Munţii Balcani, Munţii Caucaz, Munţii Stâncoşi. În aceeaşi categorie se pot include şi pereţii verticali ai unor masive izolate în America de Nord) sau ale „sierrelor” din Podişul Guianei (cu abruptul celebru Roraima), Podişul Braziliei (Bandeira). Pasurile şi trecătorile sunt locuri mai joase în cadrul munţilor favorabile pentru circulaţia turistică inter/intraregională. Ele se interpun masivelor montane mai greu accesibile sau crestelor muntoase (pasurile) sau se desfăşoară de-a lungul văilor ce străpung transversal sistemele muntoase (trecătorile). Prin aceste locuri se concentrează fluxurile turistice graţie amplasării cu predilecţie a

65 Sectoare de creastă foarte înguste cu aspect de lamă de ferăstrău.

Potențialul turistic

căilor de transport rutiere sau feroviare care, în cazul pasurilor valorifică locurile de belvedere pentru a da posibilitatea turistului să admire regiunile traversate (pasurile Shipka 1300 m, Troian 1525 m, din Stara Planina de unde se pot admira Depresiunea Karlovo-Kazanlak, valea Tunga şi culmea Stredna Gora; pasurile din Carpaţii româneşti – Bratocea 1267 m, Giuvala 1241 m, Merişor 760m, sau a face un popas într-un punct cu o vedere panoramică generoasă (pasurile Mestecăniş 1096 m, Tihuţa 1200 m din Carpaţii Orientali), iar acolo unde arealul multor pasuri a permis s-au dezvoltat habitate umane, inclusiv staţiuni turistice, amplasamente pentru campare turistică, baze turistice, intens solicitate, precum: Predeal, Chamoix, Val d'isère, Courmayeur, Valle d'Aosta, Kaprun. Văile intramontane, mai ales, concentrează multe atracţii turistice (chei, defilee, canioane, cascade, stânci cu forme deosebite, versanţi spectaculoşi etc.) deunde şi forţa de polarizare turistică deosebită a acestora, mai ales atunci când se alătură şi unele realizări antropice de seamă (valea Bicazului, valea Nerei, valea Cernei sau văile unor mari fluvii de pe glob – Colorado, Parana, Nil, Zambezi, Changjiang, Huanghe, Gange etc.).

Cheile reprezintă sectoare specifice de vale îngustă, puternic adâncită şi cu lungimi variabile de până la câţiva kilometri. Ele s-au format în zonele montane acolo unde apa râurilor exercită o puternică eroziune pe verticală în pachetele groase, compacte de roci (calcare, mai puţin în structuri vulcanice sau metamorfice). Cheile se mai pot forma şi prin prăbuşirea tavanului unor peşteri, astfel încât sectoarele de râu subterane apar treptat la zi. Ritmul accelerat al eroziunii pe verticală şi captările carstice impuse în anumite sectoare ale văilor de tip cheie au condus la detaşarea podurilor naturale (cel mai cunoscut fiind Podul Natural de la Ponoarele – judeţul Mehedinţi). Cheile atrag turişti prin ineditul şi spectaculozitatea unor tronsoane înguste de vale ale căror caracteristici principale sunt date de versanţii abrupţi, cu pereţi surplombaţi, prezenţa marmitelor laterale suspendate (dovezi ce marchează nivelele succesive ale văilor) cu largă răspândire a reliefului carstic. Au o răspândire foarte mare în toate sistemele montane.

Defileele sunt sectoare de văi cu trăsături morfologice complexe, puternic adâncite şi se desfăşoară pe lungimi mai mari decât cheile. Din punct de vedere peisagistic defileele se remarcă prin alternanţa sectoarelor de vale îngustă (cheie) până la sectoare mai largi, de tipul bazinetelor. În lungul lor s-au fixat căile de comunicaţie prin care se concentrează importante fluxuri turistice atrase tocmai de pitorescul acestor sectoare alternante, sălbăticia acestora. Un potenţial turistic deosebit prezintă:

Defileul Dunării, cuprins între Baziaş şi Drobeta-Turnu-Severin (144 km), cel mai lung defileu de pe continentul european, comparabil adeseori cu un fiord norvegian, cuprinde sectoare mai înguste (Cazanele Mari şi Cazanele Mici) şi bazinete mai largi (Moldova Veche, Dubana, Orşova); Defileul Lainici (Bumbeşti – Livezeni) realizat de Jiu pe o lungime de 33 km, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase sectoare de văi carpatice (adâncit în formaţiuni metamorfice şi granite vechi);

Defileul Mureşului (Topliţa

Deda), lung

de

30

vulcanice, între Munţii Călimani şi Munţii Gurghiului);

km

şi

format în andezite şi aglomerate

ECONOMIA TURISMULUI

Defileele andine sculptate de afluenţii de obârşie ai fluviului Amazon; Marañon (formează o succesiune de defilee (pongos) dintre care cea mai impunătoare este Pongo de Mauscriche, lung de 5 km, adânc de 7000 m şi cu o lăţime de numai 35 m), respectiv Ucayali.

Canioanele sunt sectoare mai lungi şi mai adânci decât defileele sculptate în platouri cu structură tabulară. Ele devin obiective turistice de mare importanţă prin etalarea versanţilor cu numeroase trepte succesive, datorate varietăţii şi alternanţei diverselor roci, precum şi existenţa unei palete largi de microforme de relief de un pitoresc aparte (coloane, ciuperci, poliţe, surplombe, stânci izolate). Aceste văi adânci se formează în regiuni cu un climat arid, pe structuri tabulare care suportă în timp uşoare mişcări de ridicare pe verticală. Cel mai impresionant canion din lume, Grand Canyon (Marele Canion) este situat în Podişul Colorado, traversat pe o lungime de 450 km, de fluviul cu acelaşi nume. Cu o lăţime cuprinsă între 200 m şi 30 km şi o adâncime de până la 2133 m, Grand Canyon, protejat şi declarat parc naţional din anul 1906 constituie una dintre cele mai mari atracţii turistice din America de Nord şi vizitat anual de 1,8 milioane turişti. Fluxul turistic spre una dintre cele mai mari atracţii turistice din SUA este unul în creştere şi datorită amenajărilor turistice de excepţie realizate aici în ultimele decenii (căi de acces, ascensoare laterale, poduri şi platforme suspendate, flotilă de avioane uşoare şi elicoptere pentru vizitare, aeroporturi, muzee şi nu în ultimul rând numeroase structuri de cazare.

Alte sectoare de canioane apreciate de turişti mai sunt:

Red Rock Canyon, aflat la 20 km de Las Vegas (Nevada) şi vizitat anual de peste 1 milion de turişti;

Bryce Canyon, localizat în parcul naţional

cu acelaşi nume din statul Utah, prezintă

adâncimi cuprinse între 2400 şi 2700 m; Grand Canyon din parcul naţional Yellowstone care prin gama de culori ce se schimbă în funcţie de unghiul de însorire şi-a atras un renume mondial (274 m adâncime şi 2000 m lăţime).

Alte tipuri de văi care atrag mulţi turişti sunt văile oarbe şi sohodolurile, ale căror farmec este dat de ineditul văilor seci şi atmosfera de mister creată de dispariţia apelor în adâncurile masivelor calcaroase prin sorburi sau ponoase. În ţara noastră astfel de văi apar în regiunile carstice din Munţii Apuseni, Munţii Aninei, Podişul Mehedinţi, iar în Europa în Podişul Karst (Slovenia), carstul morav (Cehia) sau Causses (Franţa).

Microformele de relief, rezultate în urma acţiunii de dizolvare a apelor şi de coroziune a vântului, oferă o mare varietate morfologică (turnuri, coloane, ciuperci, pietre singuratice, poduri de piatră şi lut, poduri naturale, figuri antropomorfe şi zoomorfe etc.) care pot genera un interes turistic major.

Aceste forme au o răspândire mai largă în unităţile montane alcătuite din conglomerate, calcare, gresii, aglomerate vulcanice, dar şi în regiunile mai joase unde predomină alternanţa

nisipurilor şi a pietrişurilor cu strate de argilă, marne,

....

vulcanice etc. printre cel mai atractive şi

Potențialul turistic

vizitate asemenea elemente se remarcă: Pădurea de Piatră de la Lunan, Pădurea de Lut din Yuanmou, Muntele Wuyi cu cele 99 de stânci ciudate din provincia Fujian (China), Pădurea pietrificată din Arizona şi cele 124 de păduri naturale din Arches (SUA), palatele de piatră din Alpii Dolomitici (Italia), stânca Lorelei din valea Rhinului (Germani), Sfinxul şi Babele din Bucegi, Pietrele Doamnei din Rarău, cei 12 Apostoli din Călimani, Râpa Roşie de lângă Sebeş, „piramidele coafate” din Depresiunea Mehadica, Grădina Zmeilor din Podişul Someşan. Alte numeroase forme de relief atractive şi spectaculoase impresionează prin modul în care agenţii externi au sculptat marea diversitate a rocilor (forme ale reliefului carstic, ale reliefului glaciar, ale reliefului vulcanic, reliefului tectonic, reliefului eolian, reliefului litoral şi fluviatil). Cele mai frumoase şi variate forme de relief aflate pretutindeni pe glob aparţin reliefului carstic. Acesta se dezvoltă în roci solubile, în primul rând pe calcare, apoi pe sare şi alte roci cu conţinut calcaros (gresiile calcaroase, conglomeratele cu ciment calcaros) în urma acţiunii apei şi în condiţii morfoclimatice deosebite. Sunt forme de relief de mare atractivitate ce au generat speoturismul. În România, calcarele, principala rocă carstificabilă, ocupă circa 2% din suprafaţă (4760 kmp) din care cea mai mare suprafaţă este întâlnită în Banat, peste 780 kmp. Pentru a exemplifica varietatea acestui tip de relief amintim că numai în ţara noastră există peste 10000 de peşteri care depăşesc lungimea de 10 m, cu peste 800 km de galerii.

Formele de relief rezultate prin carstificare sunt cele exogene (de suprafaţă) şi endogene (de adâncime). Carstul de suprafaţă etalează o mai mare diversitate de forme de relief specifice, o mai mare accesibilitate, drept care prezintă o mai mare atractivitate pentru turism. Apare cu precădere în spaţiul montan unde etalează o varietate mare de forme majore, cum sunt crestele şi abrupturile calcaroase (Alpii Dolomitici, Munţii Piatra Craiului), văi carstice sub formă de chei, complexe de doline sau uvale, dar şi de mai mici dimensiuni: lapiezurile dezvoltate pe gresii calcaroase în Bucegi sau pe masive de sare (Slănic, jud. Prahova).

Relieful vulcanic se remarcă printr-o varietate de forme specifice, care încântă privirile turiştilor, rezultate în urma erupţiilor vulcanice, asupra cărora au acţionat diferenţiat factorii moderatori de natură exogenă. La acestea se mai adaugă şi manifestările postvulcanice (izvoare mineralizate, mofete, gheizere etc.) ce însoţesc acest tip de relief şi multiplică atracţia sa turistică. Relieful vulcanic, remarcat printr-o deosebită originalitate şi condiţionat atât de varietatea petrografică a erupţiilor cât şi de structura geologică, cuprinde următoare forme de mare atractivitate turistică:

relieful vulcanic de acumulare a cărui condiţie esenţială în formarea unor forme de relief cu trăsături distincte o constituie caracterul predominat al tipului de erupţie (fie violentă, de tip exploziv, fie liniştită). Prin erupţiile violente şi emisiile de lavă acidă iau naştere conurile vulcanice, iar prin curgerile relativ liniştite de lave bazice se creează un relief specific de platouri şi domuri de lavă Conurile vulcanice apar izolate sau aliniate pe una sau mai multe linii de facturi. În funcţie de tipul de erupţie şi natura rocilor componente, conurile vulcanice îmbracă forme dinte cele mai diferite:

conurile de sfărâmături se pot forma în urma erupţiilor permanente prin aparate de tip central de lave bazaltice şi andezitice mai vâscoase şi însoţite de emisii de proiecţii solide (bombe

ECONOMIA TURISMULUI

vulcanice, lapili), acestea din urmă determinând formarea unui mare con vulcanic, cu pante mari, de 30-40 0 . Vulcani care prezintă conuri de sfărâmături sunt: Stromboli din arhipelagul Lipani, Etna, Vezuviu (Italia), Teide (Tenerife – Spania); conurile stratovulcanilor rezultă în urma fazelor succesive de erupţii diferite şi sunt alcătuite din strate alternante de lavă şi proiecţii solide (bombele vulcanice, lapiile, piatra ponce). Edificii vulcanice din această categorie sunt Fuji-Yama (Japonia), Mount Rainier (SUA), Klincevski (Rusia); cumulovulcanii se formează în urma erupţiilor de lave acide cu un conţinut mai mare de silice şi mai vâscoase, care la temperaturi sub 1200 0 C încetează să mai curgă. Datorită faptului că lavele se acumulează şi se solidifică în interiorul coşului, gazele fierbinţi reţinute în interior sun presiune pot genera explozii violente, cu împingerea în sus a dopului de lavă consolidat. Astfel se formează un munte conic, lipsit de crater şi numit cumulodom, cu versanţi abrupţi modelaţi activ, în perioadele de acalmie, prin dezagregare. Asemenea fenomene s-au produs în Masivul Central Francez (Puy de Dôme, Clierzon), Islanda (Hlidarfjiall) sau Japonia (Showashinzan). În Insula Martinica, în urma erupţiei din anul 1902 a vulcanului Mont Pelée ( un con regulat cu diametrul bazei de 11 km şi o înălţime de 1315 m), datorită presiunilor foarte mari este înălţat din craterul vulcanului un „ac” de lavă, cu o înălţime de 375 m şi un diametru de circa 100 m.

- caldeirele 66 , structuri vulcanice evoluate şi complicate, de forma unor depresiuni de mari dimensiuni (hipercratere) grefate pe vechi aparate normale de tip central. Uneori caldeirele conservă structura radială iniţială, dar de multe ori aceasta este distrusă, conservând uneori un perete semicircular care trădează vechea depresiune. Dintre caldeirele mai cunoscute pot fi amintite cele din: Insula Santorin – dimensiuni 11/17 km (Grecia), Insula Ambryum (Noile Hebride), Insula Java – caldeira Tengger (Munţii Bromo).

Relieful pseudovulcanic include acele forme similare celor vulcanice, dar generate de alte cauze: craterele meteorice şi vulcanii noroioşi. Cratere meteorice 67 au fost semnalate în toate continentele, cu deosebire în America de Nord şi Europa. Cele mai cunoscute cratere meteorice sunt:

Canyon Diablo Crater (Arizona, SUA), cu un diametru de 1300m şi 200 m adâncime; Chubbs Crater (Québec, Canada) – 3440 m diametru şi 152 m adâncime.

Relieful glaciar, cu o mare răspândire pe teritoriul continentelor atât la latitudini mari (în regiunile polare), cât şi în zona ecuatorială (în unele masive montane înalte), prezintă numeroase elemente de atractivitate turistică prin masele de gheaţă din care se despletesc gheţari periferici de vale sau prin „amprentele glaciare” moştenite de-a lungul timpului în zonele montane graţie acţiunii gheţarilor de circ sau de vale. Relieful glaciar cel mai spectaculos este cel creat de gheţarii montani în timpul Cuaternarului, precum şi cel din aria gheţarilor actuali. Prin acţiunea lor modelatoare gheţarii montani au creat forme specifice, cu fizionomii variate:

66 Denumirea provine de la termenul spaniol caldera = căldare.

67 În prezent, sunt peste 60 de zone de impact meteoritic cu peste 110 cratere meteorice şi la care forma craterului şi înălţimea pereţilor acestuia sunt dependente de unghiul sun care s-a produs impactul.

Potențialul turistic

  • - vârfurile de formă piramidală de peste 2000 m din Carpaţi, 3000 – 4000 m în Alpii Francezi

sau peste 6000 – 7000 m în Himalaya, se constituie astăzi ca obiective esenţiale şi destinaţii pentru turismul pietonal montan sau practicarea alpinismului: Mont Blanc, 4810 m (Alpii Savoiei); Pic d'Areto,

3404 m (Pirinei); Donforspitze , 4634 m şi Matterhorn, 4505 m, în Alpii Peunini); Everest, 8848 m şi K2, 8830 m; Moldoveanu, 2544 m (Munţii Făgăraş), Pietrosu Rodnei (2303 m);

  • - crestele alpine, rezultate prin intersectarea, în partea superioară a versanţilor, în urma

procesului de eroziune conjugată a gheţarilor de circ de o ambii versanţi. Componenta cu o valoare peisagistică deosebită o formează custurile, sectoare de creastă foarte înguste în lamă de ferăstrău şi

puternic fragmentate de procesele de modelare periglaciară, unde a fost sculptat un relief alcătuit din ace, lame sau muchii înguste şi zimţate, stâlpi sau coloane. La noi în ţară se impun, din punct de vedere turistic, creasta nordică a Munţilor Făgăraş (60 km lungime) cu forme de relief pitoreşti, precum Acele Cleopatrei, Strunga Dracului, Turnurile Podragului, Turnurile Arpăşelului, Fereastra Zmeilor, Portiţa Avrigului; creasta principală a Munţilor Rodnei (30 km lungime), creasta principală a Munţilor Retezat, lungă de 18 km şi cu frecvente sectoare de custură în jurul vârfurilor Peleaga şi Păpuşa sau creasta principală a Munţilor Parâng (10 km lungime);

  • - circurile glaciare 68 constituie o componentă de bază a peisajului glaciar montan. Conturate

sub forma unor excavaţii sau arii depresionare cu aspect semicircular sau semiarial, mărginite de versanţi abrupţi şi având fundul concav, circurile glaciare se întâlnesc la obârşia unei văi glaciare sau la partea superioară a unui versant. Se admite că durata şi intensitatea unei faze glaciare reprezintă

factori majori în privinţa instalării şi evoluţiei circurilor glaciare. Bunăoară, în Munţii Alpi, fiecare glaciaţiune a lăsat ca „amprentă” în relieful glaciar seria sau generaţi de circuri glaciare care reflectă nu numai poziţia altimetrică medie la care au acţionat gheţarii de circ, ci şi intensitatea dinamicii acestora (Posea Grigore, 1983).

  • - văile glaciare, o altă componentă de bază a peisajului glaciar montan, dau o notă

dominantă morfologiei glaciare ca şi extensiune spaţială (văi glaciare cu lungimi mai mari de 50 km) şi complexitate morfologică. Valea glaciară reprezintă o formă de eroziune rezultată în urma procesului de curgere a limbii gheţarului din interiorul circului şi având înfăţişarea unui jgheab sau uluc al cărui profil transversal are forma literei „U”. Cele mai tipice văi glaciare şi cele mai vizitate de turişti, datorită pitorescului lor, sunt cele din Munţii Alpi şi Scandinavia, cunoscute şi prin denumirea de Trogh-uri 69 . În Carpaţii Orientali (Munţii Rodnei) şi Carpaţii Meridionali (Munţii Făgăraş, Retezat, Parâng şi Bucegi) lungimea acestor văi glaciare oscilează între 2 şi 8 km. Relieful creat de gheţarii de calotă cuprinde o morfologie destul de complexă şi diversificată, dar cu un grad mai mare de uniformitate pe suprafeţe mai extinse, ca urmare a dinamicii gheţarilor de calotă precum şi a frontului de acţiune a acestora. Peisajul glaciar creat de gheţarii de calotă în Arhipelagul Canadian, Islanda, Groenlanda, Chile (gheţarul Marinelli) sau Patagonia (gheţarul El Calafate – Perito Moreno) atrage numeroşi turişti tocmai datorită maselor imense de gheaţă din care

68 În literatura de specialitate, mai sunt folosite denumirile de căldare sau zănoagă, terminologie românească, cât şi aceea germană de Kar, ori cea de corrie, noţiune de origine scoţiană.

69 Văi glaciare cu un profil transversal mult lărgit şi adâncit, în Scandinavia, topirea limbilor de gheaţă, mişcările tectonice negative şi inundarea trogh-urilor pe distanţe apreciabile.

ECONOMIA TURISMULUI

se desprind gheţari periferici de vale a căror parte terminală la contactul cu apele oceanice provoacă adevărate spectacole de neuitat. Dimensiunile formelor de acumulare specifice glaciaţiunii de calotă de depăşesc pe cele ale glaciaţiunii montane. Pot fi menţionate aici morenele frontale de pe teritoriul Finlandei, cunoscute prin denumirea de salpanselka 70 , cu aspectul unor dealuri şi coline izolate sau dispuse unele în continuarea celorlalte, cu un profil transversal asimetric de câţiva kilometri (cu versantul dinspre gheţar mai abrupt), înălţimi medii de 60-80 m şi lungimi de ordinul sutelor de kilometri. Numeroase depresiuni ocupate de lacuri, zone întinse cu mlaştini, păduri de mesteceni sau pin se regăsesc nu numai în Finlanda, dar şi în Polonia (Lacurile Mazuriene), Rusia (în apropierea oraşului Sankt Petersburg), SUA şi Canada (în zona Marilor Lacuri nord americane) sau Alaska. Peisajele glaciare rămân în atenţia unui numpr mare de turişti, acestea pot fi admirate în toate sezoanele, mai ales în Munţii Alpi, Pirinei, Carpaţi, Himalaya, Anzi şi Stâncoşi.

Relieful fluvial şi litoral, prin formele variate şi deosebit de pitoreşti, ocupă un loc important în potenţialul turistic atât prin multitudinea posibilităţilor de valorificare în balneoterapie, odihnă şi recreere, pescuit sportiv şi de vânătoare, croaziere, sporturi nautice, ecoturism s.a. cât şi prin numărul

de turişti atraşi anual. Potenţialul natural oferit de văile râurilor şi zonele litorale a fost cunoscut şi valorificat încă din antichitate şi unde Valea Nilului şi Delta Nilului, văile Tigru şi Eufrat, Gange şi Indus sau Huang – He şi Chiang Jiang au reprezentat nucleele unor mari civilizaţii ale umanităţii, care au fost şi continuă să fie, şi în prezent, cu unele excepţii, areale de mare atracţie turistică. Peisajul litoral, aparent monoton, prezintă o varietate de forme şi microforme ce-şi aduc contribuţia la diversitatea litoralului. Rezultat în urma acţiunii apelor marine asupra uscatului ţărmurilor, relieful litoral prezintă un mare potenţial de atracţie prin formele specifice rezultate (insule,

peninsule, golfuri, estuare, capuri, faleze, strâmtori, plaje, cordoane litorale, arcuri marine,

....... canale maritime etc.). Unele dintre ele s-au impus în mod variat în activitatea de turism prin suportul oferit amenajării de staţiuni balneo-maritime fie pe ţărmurile Mării Mediterane (cu cea mai importantă zonă a turismului balneo-maritim de pe glob), fie la latitudini tropicale (Marea Caraibelor şi Golful Mexic, Golful Bengal, Marea Andaman, Insulele Hawaii, Canare, Azore). Construcţiile coraligene din apropierea litoralului unor mări calde, situate între paralela de 30 0 , rodul unor vieţuitoare minuscule, încântă prin peisaje încântătoare şi stârnesc acele motivaţii psihologice pentru care practicarea turismului înseamnă destresare, recreere. Prezenţa lor este legată de anumite condiţii de temperatură (peste 18 0 şi optim între 25 0 -30 0 ), de adâncime a apei ( până la circa 25 m), de salinitate (între 27-40 0 / 00 ), de prezenţa unor ape puternic oxigenate şi cu un grad redus de aluviuni în suspensie. Formele rezultate au fizionomii variate ce alcătuiesc o lume fascinantă, un adevărat paradis al florei şi faunei marine care provoacă o atracţie irezistibilă asupra turiştilor împătimiţi de sporturile subacvative. Relieful eolian se impune peisagistic din ce în ce mai mult prin multitudinea de forme rezultate prin eroziunea vântului încărcat cu particule de nisip (deflaţie şi coraziune) în roci sedimentare, vulcanice sau metamorfice, în principal în regiunile deşertice şi în regiunile muntoase:

,

70 În lungul şirului de morente frontale Salpanselka s-au format cele peste 60 000 de lacuri de baraj.

Potențialul turistic

- pavajul de deflaţie, rezultat în urma acţiunii de spulberare şi de sortare a nisipurilor şi materialelor dezagregate, pe care automobilele pot circula în condiţii bune, deoarece sunt bine bătătorite (exemplu raliul Paris-Dakar) se regăseşte în Sahara (unde poartă denumirea de reg), în Australia (giber plaius) sau în Depresiunea Tarim (deşertul Takla Makan) sub denumirea de sai; - hamadele – suprafeţele pietroase extinse şi bătute continuu de vânturi sunt specifice deşertului Sahara (Maroc, Algeria, Libia);

  • - dunele apar în condiţiile unor cantităţi abundente de nisip din zonele aride şi semiaride sub forma unor valuri asimetrice mult mai mari şi reprezintă formele cele mai caracteristice ale reliefului eolian; principalele forme de dune supă Longwell, Flint şi Sanders (1969) sunt: dunele litorale situate în apropierea plajelor marine (Canare – Gran Canaria, plaja Maspalomas, Gasconia); barcanele, dune asimetrice în formă de semilună, răspândite în Asia Centrală; dunele în forma literei W, dezvoltate în zone cu nisip abundent (deşertul Kara-Kim, Mauritania) şi rezultate din unirea barcanelor; dunele parabolice, arcuite contrar direcţiei vântului şi formate în urma combinării proceselor de deflaţie şi acumulare şi dunele longitudinale se dezvoltă în deşerturile cu nisip puţin şi au aspectul unor şiruri de dune orientate paralele cu direcţia vântului dominant;

  • - câmpurile de dune ocupă în regiunile aride şi semiaride suprafeţe de mii de km 2 , sunt mult mai variate şi mai complexe, sunt cunoscute sub diverse denumiri: erg în Sahara, kum în Asia Centrală sau nefud în unele ţări arabe. În culoarele interdunare ca urmare a umidităţii mai mari (datorită apelor freatice provenite din ploi sau condensarea vaporilor de apă) permite instalarea vegetaţiei cu palmieri. Acestea sunt oazele mult căutate cândva de caravanele cu mărfuri ale negustorilor din Evul Mediu pentru locurile de popas (caravanserai) în deşerturile din Asia Centrală şi peninsula Arabia sau de iubitorii turismului deşertic.

Potenţialul turistic al climei

Clima este o resursă ce poate contribui la dezvoltarea fenomenului turistic sau poate chiar diminua activităţile turistice de recreere, de îngrijire a sănătăţii sau organizarea de drumeţii în aria de destinaţie. De factorii climatici, cu impact bioclimatic (temperatură, precipitaţii, umiditate, mişcările aerului, durata de strălucire a soarelui, compoziţia atmosferei, radiaţii solare) depinde în mare măsură pretabilitatea unei staţiuni turistice sau regiuni la cură, activităţi de recreere sau practicarea unor sporturi de sezon. Privită ca factor de peisaj (ca parte integrantă peisajului), clima poate condiţiona, direct sau indirect, celelalte componente ale peisajului geografic, văzute şi ele ca resurse şi atracţii turistice

ECONOMIA TURISMULUI

(apele de suprafaţă, vegetaţia, fauna etc.) ori se poate impune în alcătuirea şi distribuţia teritorială a peisajelor la nivel latitudinal şi altitudinal montan. Prin modul său de practicare, predominant în aer liber, turismul se găseşte permanent dependent faţă de starea vremii, respectiv:

  • - durata de strălucire a soarelui;

  • - gradul de nebulozitate;

  • - perioada, ritmul şi durata precipitaţiilor;

  • - regimul termic;

  • - regimul maselor de aer,

care toate la un loc pot determina gradul de confort turistic. Multe dintre activităţile recreative în ariile de destinaţie sunt strâns legate de climă: helioterapia sau băile solare depind de durata de strălucire a Soarelui, practicarea schiului solicită condiţii de precipitaţii sub formă de zăpadă şi temperaturi scăzute pentru menţinerea unui strat optim de zăpadă; practicarea drumeţiilor montane reclamă un indice redus al nebulozităţii, pe când precipitaţiile lichide sau ceaţa pot crea o stare stresantă ce duce la sedentarizarea temporară a turistului în locul de sejur. Importanţa climei reiese atât la scară continentală, prin modul general al fluxurilor turistice dinspre ţările situate la latitudini mari (unde predomină un climat mai rece) – Canada, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda spre ţările situate la latitudini mai mici (unde predomină aproape tot timpul anului un climat specific unei primăveri veşnice) – Mexic, Costa Rica, Cuba, Spania cu insulele Canare, Italia, Grecia, Turcia, Egipt, Tunisia, Maroc, cât şi la scară locală unde importanţa climatului se reflectă în decizia turiştilor de a petrece un sejur într-o staţiune însorită sau cu un confort climatic relaxant. Relaţiile dintre climă şi turism, cândva relaţii tradiţionale, mai ales în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, sunt din ce în ce mai afectate de schimbările climatice globale pe termen mediu şi lung (restrângerea domeniilor schiabile în sistemele muntoase situate la latitudini medii, inundarea unor sectoare litorale cu plaje în zona temperată, restrângerea domeniului forestier etc.).

Elementele climatice şi turismul. Clima se impune în desfăşurarea activităţilor turistice din aria de destinaţie prin elementele sale componente: temperatura aerului, radiaţia solară, umiditatea atmosferică relativă, nebulozitatea atmosferică, precipitaţiile atmosferice, presiunea atmosferică şi mişcarea maselor de aer. Atunci când aceste elemente acţionează în anumite limite creează un confort climatic relaxant, iar atunci când depăşesc limitele suportabile induc o stare de disconfort asupra organismului prin stresul bioclimatic de suprasolicitare a organismului uman faţă de condiţiile climatice. Pentru asigurarea unui sejur reuşit, în locul de destinaţie, au fost realizate, ţinând cont şi de interesele turistului, mai multe modele climatice care pentru îndeplinirea condiţiilor solicitate cel mai adesea capătă următorul „profil”: temperatura maximă să fie în jur de 18 0 C vara şi 4 0 C iarna, în zone temperată, şi de 33 0 C în regimurile tropicale; durata insolaţiei să fie în medie de 6 ore; precipitaţiile să fie foarte reduse sau deloc în timpul zilei; o tensiune a vaporilor de apă nu în exces pentru a se elimina deshidratarea, iar viteza vântului să înregistreze valori sub 8 m/s (vara) şi sub 6 m/s (iarna) (Cocean P. şi colab., 2005).

Potențialul turistic

Dintre elementele climatice cea mai mare influenţă asupra activităţilor turistice, a tipului de turism selectat, o prezintă temperatura aerului şi regimul său termic. Factorul termic reprezintă temperatura echivalent efectivă (T O EE) care imprimă organismului o anumită senzaţie de confort termic, sub influenţa simultană a umidităţii şi mişcării aerului (Ciangă N., 2002). Confortul termic este scăzut în relaţia temperatură – umiditate, atât la temperaturi ridicate, cât şi la temperaturi foarte

scăzute, în condiţiile în care umezeala relativă este mare. Astfel, la temperatura de peste 30 0 C aerul

tropical poate conţine de nouă ori mai multă umezeală decât aerul la 0 0

C, situaţie în care sunt

afectate persoanele cu afecţiuni reumatice şi pulmonare. În schimb, în relaţia temperatură – circulaţia atmosferică, confortul termic este diminuat şi mai mult la temperaturi scăzute, pe când la temperaturi ridicate, vântul reduce temperatura, iar senzaţia de confort termic creşte (tabelul IV-6).

Temperaturile mai ridicate ale aerului şi ale apei din perioada caldă a anului (cuprinse între 20 0 şi 30 0 C) sunt favorabile practicării anumitor sporturi acvatice (înotul, surfingul, scubadiving etc.) ori pentru petrecerea timpului liber, odihnă şi recreere, drumeţii etc., pe când temperaturile coborâte din timpul iernii (≥ 0 0 C) sunt favorabile acumulării şi menţinerii stratului de zăpadă pentru practicarea sporturilor de iarnă (mai ales a schiului). Temperaturile extreme (când depăşesc 30 0 C, vara, în lunile iulie şi august sau coboară sub - 15 0 C în urma gerurilor persistente) au repercusiuni negative asupra turismului şi a derulării activităţilor turistice. Durata de strălucire a Soarelui este un alt factor important pentru regiunile litorale (benefic, în limite normale, pentru cura heliomarină) şi ariile montane (pentru cura aerohelioterapeutică). Nebulozitatea influenţează direct durata de strălucire a Soarelui şi induce o stare psihică de disconfort mai ales turiştilor proveniţi din Europa Nordică (persoane meteosensibile). În sezonul cald, nebulozitatea scăzută din regiunile subtropicale (bazinul Mării Mediterane, bazinul Mării Caraibelor etc.) a favorizat intensificarea circulaţiei turistice dinspre Europa Nordică şi America de Nord spre zonele litorale mediteraneene. Diferenţieri nete există şi între faţadele vestice ale continentelor, unde circulaţia dominantă a maselor de aer dinspre vest favorizează o valoare ridicată a nebulozităţii atmosferice, şi cele estice, beneficiare a unei durate mai mari a strălucirii Soarelui: California – Florida; litoralul din dreptul Deşertului Aatacama cu prezenţa frecventelor ceţuri garna şi plajele însorite scăldate de Atlantic (Copacabana), situate pe aceeaşi linie a Tropicului Capricornului, în America de Sud sau în Australia, între faţada vestică şi cea estică, ultima mult mai însorită. În ultimele trei decenii se constată o reducere a stratului de ozon din atmosfera înaltă deasupra teritoriilor arctice şi antartice, dar şi deasupra Canadei, SUA sau a altor ţări situate la latitudini temperate, ceea ce generează o creştere a nivelului radiaţiilor ultraviolete (UV). Creşterea numărului cazurilor de cancer de piele precum şi a mortalităţii cauzate de afecţiuni maligne ale pielii au alertat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, administraţiile unor ţări (SUA, Australia, Marea Britanie, Canada ş.a.), iar moda băilor de Soare, lansată acum aproximativ o sută de ani, pierde tot mai mult în favoarea unor noi tipuri sau forme de turism.

ECONOMIA TURISMULUI

Vânturile influenţează mişcarea turistică prin efectul lor moderator termic şi hidric în atmosferă. Bunăoară, brizele marine sau cele montane au un astfel de rol de moderator, dar şi de agent de transport şi dispersie a aerosolilor. Cunoaşterea modului de manifestare a acestor vânturi periodice care o mare importanţă pentru iubitorii de yachting, surf, kitesurf sau parasailing, iar cei ce practică planorismul, zborul cu parapanta sunt interesaţi mai ales de particularităţile vânturilor din zona montană (viteză, durată, direcţi). Precipitaţiile căzute sub formă de ploaie, prin frecvenţa, intensitatea şi distribuţia lor sezonieră, fie că sunt torenţiale sau de lungă durată, constituie, pe plan psihologic, un element de stres ce are ca efect sedentarizarea turistului în locul de destinaţie, împiedicând sub diverse forme desfăşurarea activităţii turistice. Precipitaţiile lichide, căzute în cantităţi extreme, pot produce inundaţii (de exemplu, inundaţiile din Franţa, Cehia, Polonia, Ungaria şi România din primăvara anului 2010), alunecări de teren (de exemplu, în California, Brazilia, Italia, China ş.a.), curgeri de noroi (de exemplu, în Filipine, Madeira) care afectează căile de comunicaţie, în general circulaţia turistică. Precipitaţiile căzute sub formă de zăpadă, persistenţa lor şi a stratului de zăpadă (peste 20 cm) au un efect favorabil dezvoltării sporturilor de iarnă, pentru amplasarea domeniilor schiabile şi a bazelor turistice de cazare. Alături de durată, importanţă mare are şi tipul de zăpadă. Astfel, zăpada de tip „pudră” cu o densitate mică şi aspect pufos este favorabilă practicării schiului alpin, de coborâre. Turismul sportiv pentru practicarea sporturilor de iarnă s-a dezvoltat graţie staţiunilor montane de schi din zona temperată (stratul de zăpadă persistă cel puţin trei luni pe an) şi aduce beneficii comunităţilor montane. Despăduririle masive realizate în unele regiuni pentru variate tipuri de agrement (construirea pârtiilor, a instalaţiilor de transport pe cablu, a bazelor de cazare şi alimentaţie publică etc.) a generat, din păcate, creşterea riscului producerii avalanşelor sau degradarea accentuată a mediului. Schimbările climatice au implicaţii majore asupra sistemelor montane. Bunăoară, în Munţii Alpi, limita zăpezilor perene va urca cu 300-400 m, favorizând reducerea dimensiunilor şi topirea totală a unor gheţari. În condiţiile reducerii stratului de zăpadă activităţile turistice legate de sporturile de iarnă vor fi afectate în unele staţiuni turistice montane din Italia, Germania şi Elveţia. Analizând influenţa principalelor elemente climatice au fost propuşi mai mulţi indici turistici. Astfel, Jean Sarramea (1980), citat de Glăvan V. (2005), propune un indice de atracţie climato-marin, calculat pentru 16 staţiuni balneare din Franţa, prin formula:

I cm = (T j + T m + H j ) – (P j + V j + B j + G j + N j ),

în care:

I cm = indicele climato-marin; T j = media lunară a temperaturii zilnice a aerului; T m = media lunară a temperaturii apei mării la suprafaţă; H j = numărul mediu de ore zilnice de însorire; P j = numărul lunar de zile cu ploaie, care deranjează activitatea turistică; V j = numărul lunar de zile cu vânt violent (> 16 m/s), când se interzic băile, sporturile nautice şi frecventarea plajelor neadăpostite;

Potențialul turistic

B j = numărul lunar de zile cu ceaţă care diminuează însorirea şi sporturile nautice; G j = numărul lunar de zile cu îngheţ; N j = numărul lunar de zile cu zăpadă.

Formula propusă de Sarramea ia în calcul aşadar trei factori favorabili şi cinci nefavorabili, permite realizarea de grafice lunare pentru fiecare staţiune balneară analizată şi se pot grupa factorii favorabili ai acestui indice şi stabilirea ponderii fiecăruia în parte. Un alt indice prin care se pune în evidenţă durata optimă a sezonului turistic pentru orice areal sau staţiune turistică de pe glob, având în vedere interdependenţa dintre elementele climatice principale şi marea lor variabilitate în timp şi spaţiu, îl oferă cercetătorii francezi R. Clausse şi A. Guerault (citaţi de Farcaş I. Şi Colab., 1968). Aceştia au stabilit un indice climato-turistic, calculat pe baza a trei elemente principale (durata strălucirii Soarelui, temperatura şi durata precipitaţiilor într-o anumită regiune) prin formula:

I ct = (S + T – 5D) : 5,

unde:

I ct = indicele climato-turistic; S = durata de strălucire a Soarelui (în ore); T = temperatura medie anuală, exprimată în zecimi de grade; D = durata precipitaţiilor din timpul zilei (considerând că o oră cu precipitaţii valorează cât 5 ore cu Soare).

Indicele climato-turistic se calculează pentru valori lunare medii. Limita maximă a acestui indice pentru continentul Europa (100) corespunde unui climat de tip mediteranean, ideal pentru petrecerea vacanţelor de vară. În utilizarea indicelui climato-turistic găsim şi unele dezavantaje, în sensul că se iau în calcul numai anumite elemente climatice, fără a se ţine seama şi de alte elemente de mare importanţă (vânturile, tipul precipitaţiilor). La latitudinile temperate, indicele climato-turistic diferenţiază trei tipuri de climate:

climatul de munte, situat la peste 800 m altitudine are două subtipuri caracteristice: alpin şi subalpin. Sezonul estival are o durată ce variază în funcţie de altitudine şi latitudine (120 – 200 de zile). O dată cu creşterea altitudinii, climatul devine mai puţin relaxant, dar favorabil practicării sporturilor de iarnă într-un interval de 160 de zile în munţii înalţi şi 80-100 zile, în zonele mai joase. Aclimatizarea turiştilor în funcţie de creşterea altitudinii se face mai dificil la persoanele mai în vârstă şi legat de afecţiunile de care suferă aceştia (boli reumatismale, cardio-vasculare etc.). Bioclimatul montan este indicat în stări neurovegetative (insomnii, surmenaj), convalescenţă, anemii, rahitism, afecţiuni pulmonare, astmul bronşic alergic. Pentru România, limita superioară a climatului terapeutic montan este considerată altitudinea de 2000 m (Voiculescu, 1998); climatul de deal şi de podiş, specific altitudinilor medii cuprinse între 200 – 300 m şi 700 – 800 m, se caracterizează printr-un indice climato-turistic care marchează creşterea sezonului estival

ECONOMIA TURISMULUI

la 240 de zile (martie – noiembrie) şi diminuarea celui de iarnă la o durată de 60 – 80 de zile (decembrie – februarie). Deoarece bioclimatul caracteristic acestui climat este unul „relaxant”, de „cruţare”, organismul uman se adaptează uşor, iar activităţile turistice au ca bază de plecare alte motivaţii, mai viabile decât cele climatice (sărbători folclorice, festivaluri, sărbători religioase, târguri etc.);

climatul de câmpie se caracterizează printr-o durată a sezonului de vară de peste 240 de zile (prezintă calităţi terapeutice în intervalul mai – septembrie) şi un sezon de iarnă limitat, cu zăpadă puţină, insuficientă pentru practicarea sporturilor de iarnă. Factorii climatici cu acţiune favorabilă asupra organismului sunt cei termici şi radiativi. Un subtip expresiv al acestui climat este cel litoral- maritim, caracterizat prin insolaţie puternică şi aer bogat în aerosoli, condiţii favorabile pentru cura talasomarină. Acest climat are efecte terapeutice şi în sezonul rece (în intervalul octombrie – aprilie), când, în cazul unei cantităţi de radiaţie redusă, acţionează benefic prin volumul ridicat de aerosoli salini.

Ca resurse climatice atractive şi cu efecte terapeutice, se remarcă climatul de adăpost, microclimatele de salină şi de peşteră. Climatul de adăpost este specific depresiunilor intradeluroase sau submontane ferite, graţie configuraţiei reliefului, de acţiunea vânturilor dominante mai reci sau mai umede şi se caracterizează prin frecvenţa mare a calmului atmosferic şi amplitudini termice reduse. Un astfel de climat cu efecte terapeutice tonico-stimulente întâlnim în depresiunile Subcarpaţilor Getici, în staţiunile Moneasa, Stâna de Vale, Borsec etc. Microclimatul de salină este relativ constant, cu temperaturi de 10 0 – 14 0 C, umezeală

moderată 60 – 80%, presiune atmosferică (0 – 20 mb), curenţi de aer stabili, cu viteze sub 0,3 m/s şi prezintă efecte terapeutice deosebite datorită unei ionizări puternice a aerului (bioclimatul cu aerosoli preponderenţi pozitivi de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu, sub 700 ioni/cm 3 ). Acesta fapt a condus la apariţia unor sanatorii subterane pentru tratarea unor afecţiuni respiratorii cronice (astmă bronşic, bronşite cronice) la Slănic, Praid, Slănic Moldova, Wieliczka (Polonia). Microclimatul de peşteră (speleoterapia) se caracterizează prin amplitudini termice anuale foarte reduse şi o umiditate a aerului aproape constantă (spre exemplu, în Peştera Macocha din

carstul Moraviei temperatura variază între

0 C şi

0 C, iar umiditatea aerului ...

).

Speleoterapia se

... impune prin ionizarea puternică a aerului (aerosoli) recomandat în hopicalcemii, carii dentare, cataractă, migrene, modificări psihice şi neurologice. Pentru valorificarea cantităţilor apreciabile de aerosoli din cantităţile subterane ale vechilor saline (cum sunt cele de la Slănic – judeţul Prahova, Slănic – Moldova – judeţul Bacău sau Turda – judeţul Cluj) au fost amenajate sanatorii subterane foarte apreciate pentru tratarea afecţiunilor respiratorii (astmă bronşic). În ţara noastră, tratamentul în condiţii de microclimat de salină a fost utilizat pentru prima dată în anul 1961 la Praid - judeţul Harghita (Ciangă N., 2002). O serie de specialişti din SUA şi Marea Britanie 71 au realizat chiar unele conexiuni între cele 8 grupe majore de zone climatice pe glob (cu anumite caracteristici fizice care sunt în strânsă legătură cu fiziologia umană) şi semnificaţia lor pentru turism. Astfel, climatul tropical cu două sezoane, unul

...

71 Brian G. Boniface, Chris Cooper, Worldwide destinations. The geography of travel and tourism, Elsevier, Oxford, 2007.

Potențialul turistic

umed (din iunie până în noiembrie – în emisfera nordică, respectiv din decembrie până în mai – în emisfera sudică) şi altul uscat, adesea divizat în subsezonul uscat şi rece (zile calde şi nopţi reci) şi în subsezonul uscat şi fierbinte (când temperaturile ridicate se asociază cu o umiditate scăzută), poate fi defavorabil activităţilor turistice prin asocierea mai puţin suportabilă a sezonului umed cu temperaturile extrem de ridicate sau chiar favorabil pentru excursii, safari şi turism de litoral. La rândul său, climatul subtropical (cu sezonul cald din mai până în octombrie – în emisfera nordică şi din noiembrie până în aprilie – în emisfera sudică) oferă cele mai bune condiţii pentru dezvoltarea turismului şi a recreerii în aer liber (foarte favorabil vara pentru turismul celor 3 S – Sea, Sun, Sand, pentru practicarea sporturilor nautice şi extreme – surf, kitesurf, parasailing, scubadiving etc., sau recreerea în aer liber pe toată durata anului.

Potenţialul turistic hidrografic

Un rol important în dezvoltarea activităţilor turistice îl prezintă şi componenta hidrografică. Aceasta se impune în turism prin elementul peisagistic şi atractivitatea turistică, dar şi prin efectul termomoderator al climei prin multitudinea de posibilităţi de valorificare turistică, indiferent de forma de stocare a apei şi organizare a reţelei hidrografice. Fie că vorbim de apele de suprafaţă sau de cele subterane trebuie să admitem că fiecare din acestea au un efect diferit şi se impun prin multiple valenţe în apariţia şi dezvoltarea unor tipuri şi forme de turism: de recreere, de îngrijire a sănătăţii (balnear), turismul sportiv, turismul profesional etc. Mările şi oceanele au grade de atractivitate turistică diferite în funcţie de poziţia geoclimatică. Zestrea lor turistică este mai bine definită de „complexul morfo-hidro-climatic al litoralurilor 72 . De regulă, zonele litorale, începând de la latitudinile mijlocii şi până la ecuator, se impun în turism prin valoarea peisagistică, cura balneară (climatoterapie, heliomarină, talasoterapie etc.), agrement sportiv şi sporturi nautice, permite practicarea pescuitului, efectuarea de croaziere etc. Turismul de litoral se leagă în principal de apa marină, resursă fundamentală, fără de care această formă de turism nu se poate manifesta. Atracţia şi oferta turistică a litoralurilor din întreaga lume depinde însă într-o măsură mare şi de morfologia sau clima acestora. Astfel, un potenţial turistic sporit au golfurile, lagunele, insulele, ţărmurile joase cu plaje largi, întinse şi nisipoase, în detrimentul celor înalte, fără sau cu plaje înguste, stâncoase (bunăoară coasta adriatică a Italiei, în sectorul Veneţia, cu avantajul expunerii estice şi a prezenţei unor plaje extinse, de cele mai multe ori de tip lido 73 , în comparaţie cu Riviera di Ponente – Liguria, mai abruptă şi cu plaje mai înguste). Cura heliomarină este dependentă de condiţiile climatice aceasta fiind efectuată numai în condiţii stricte de temperatură, umiditate sau strălucire a soarelui. De aici derivă şi o trăsătură a turismului litoral şi anume sezonalitatea, în special în zonele în care sezonul pentru cura heliomarină este limitat la 2 – 3 luni din an. La nivel mondial, cu puţine excepţii (Canare, Azore, Antilele Mari, Florida) toate zonele de coastă (litorale) se confruntă cu sezonalitatea (mai restrânsă în cazul Mării Negre, sau mai îndelungată în cazul Mării Mediterane). Începând cu anii '60 vacanţele se

72 Pompei Cocean, Geografia turismului, Editura Carro, Bucureşti, 1996. 73 Termen italian folosit pentru cordoane de nisip dezvoltate în zona câmpiilor litorale.

ECONOMIA TURISMULUI

concentrează în regiunile litorale unde se localizează şi cele mai mari regiuni turistice ale Globului, drept care se poate spune că turismul modern s-a născut pe litoral. Un loc aparte revine litoralului Mării Mediterane, cu unele sectoare de faimă mondială: Côte d'Azur (în Franţa, între Saint Tropez şi Menton), Riviera di Ponente şi Riviera di Levante în Italia, extindere a Côte d'Azur spre est, în Liguria şi Toscana, cu renumite staţiuni (San Remo, Bordighera, Imperia, Portofino, Viareggio sau Lerici), coasta adriatică a Italiei, coasta dalmato-muntenegreană (Opatija, Brioni, Ulcinj), insulele şi arhipelagurile greceşti cu centre celebre, coastele spaniole (Costa Brava, Costa Dorada, Costa del Sol) şi arhipelagul Balearelor sau cele ale Asiei Mici, în Turcia (Kuşadasi, Bodrum, Marmaris, Antalya, Belek, Alamya). Lacurile alcătuiesc o categorie aparte de resurse, atât din punct de vedere genetic, cât mai ales a funcţiei turistice. Renumele turistic al Elveţiei sau al nordului Italiei este explicat, chiar dacă parţial, tocmai de această combinare fericită a mediului lacustru cu un relief impunător, o vegetaţie bogată şi o gamă valoroasă de elemente şi stiluri arhitecturale. Lacurile şi ariile învecinate au devenit în primul rând arii de destindere (datorită unei valori peisagistice de mare atractivitate), rezidenţiale ori pentru practicarea sporturilor de agrement (pescuit, canotaj, surfing, înot) sau cură balneară. Atractivitatea turistică a unităţilor acvatice cantonate de formele negative de relief (rezultate din acţiunea factorilor interni şi externi) este strâns dependentă de geneza acestora, având drept urmare diversificarea paletei peisagistice introduse în cadrul natural. Astfel, lacurile care produc un impact puternic în peisaj sunt cele de origine glaciară, perfect integrate ansamblurilor morfologice glaciare; lacurile elveţiene (Léman, Zürich, Lacul celor 4 cantoane), cele din nordul Italiei (Maggiore, Adda, Como, Garda), Finlanda cu cele peste 60000 lacuri din platoul lacurilor (Saimaa, Päijäne), Complexul Marilor Lacuri din America de Nord (Superior, Michigan, Huron, Erie, Ontario) caracterizate prin suprafeţe şi adâncimi foarte mari, fiind delimitate de peninsule şi insule, iar diferenţa de nivel dintre ultimele două lacuri a condus la formarea celei mai vizitate cascade – Niagara) etc. lacurile de origine vulcanică 74 se impun şi ele prin pitorescul reliefului limitrof, de mare atractivitate: Marele Lac Sărat – Big Soda Lake din Nevada, Lacul Crater din statul Oregon cu o adâncime de 608 m, Lacul Bolsena din Italia, mareele (bazine circulare rezultate din explozia produsă de gazele vulcanice şi umplute ulterior cu apă meteorică) răspândite în Germania (regiune Eifel), Islanda şi Noua Zeelandă, Lacul Sf. Ana – singurul lac de natură vulcanică din România situat în craterul Ciomatu Mare (20 ha suprafaţă şi o adâncime de 7 m) în apropierea staţiunii Băile Tuşnad. Lacurile carstice, cu o viaţă mai lungă sau mai scurtă se remarcă prin ineditul alimentării hidrologice (Lacul Ighiu din Munţii Trascău, Lacul Vărăsoaia din Munţii Bihor, Lacul Ochiul Beiului din Munţii Aninei, lacurile Zaton şi Ponor din Podişul Mehedinţi). Lacurile sărate se afirmă în turism datorită posibilităţilor lor curative, cu o implicare evidentă în turismul balnear 75 . De mare importanţă sunt lacurile formate în perimetrele unor vechi exploatări de sare (Ocna Sibiului, Sovata, Turda, Ocna Şugatag, Ocnele Mari, Slănic, Telega) sau în urma unor

74 Lacurile de origine vulcanică se pot forma în craterele de explozie, craterele de scufundare, denivelările din învelişul de lavă, mareele, depresiunile formate prin baraj vulcanic.

75 Primele staţiuni balneare au apărut în urmă cu 2000 de ani.

Potențialul turistic

procese naturale legate de existenţa unui climat arid, unde evaporaţia determină o circulaţie pe verticală şi depunerea sărurilor la suprafaţa unor depresiuni (crovuri) ocupate apoi de acumulări lacustre (lacul Amara, Lacul Sărat – situat lângă Brăila şi renumit prin nămolul saproselic, considerat a fi cel mai valoros din ţara noastră). La acestea se mai adaugă şi limanele maritime (Techirghiol, Mangalia, ale căror ape sărate şi nămoluri terapeutice au constituit factori importanţi pentru realizarea, încă din secolul al XIX-lea, a unor aşezăminte de cură care au condus în timp la formarea staţiunilor Eforie Nord, Eforie Sud şi Techirghiol). Importanţă turistică au pentru ţările fără ieşire la mare sau aveau aşa numitele „mări interioare”, adevărate zone de pelerinaj turistic: Lacul Balaton (Ungaria), Lacul Léman (Elveţia), Lacul Victoria (Uganda), Lacul Ciad (Ciad şi Niger), Lacul Titicaca (Bolivia). Apele curgătoare (fluvii, râuri) devin surse turistice importante prin facilităţile oferite pentru înot, pescuit, canotaj, rafting 76 , canioning 77 , croaziere, dar şi prin microclimatul şi peisajul specific cu valenţe recreative. De asemenea, reţeaua hidrografică influenţează uneori hotărâtor dezvoltarea, estetica dar şi ambianţa oraşelor străbătute. Sunt edificatoare oraşele străbătute de cursuri importante de ape: Paris, Londra, Amsterdam, Cracovia, Praga, Viena, Salzburg, Budapesta, Riga, Belgrad, Timişoara, Arad sau Oradea.

Praga şi podurile sale peste Vltava

Praga şi podurile sale peste Vltava

Pentru turism, importanţă deosebită prezintă marile fluvii şi râuri ce străbat mai multe oraşe, permiţând şi înlesnind vizitarea acestora (Dunărea pentru Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad; Rhinul pentru Basel, Strasbourg, Bonn, Köln, Rotterdam; Sena pentru Paris, Nanterre, Ronen; Volga pentru Moscova (legată de Volga printr-un canal în lungime de 128 km), Samara, Nijni Novgorod şi Astrohan; Gange pentru Allahabard, Varanasi, Dacca, Calcutta; Chang Jiang pentru Chongging,

  • 76 Raftingul este un sport ce a căpătat popularitate pe la mijlocul anilor '70 şi constă în coborârea pe un traseu dificil montan

al unui râu cu valuri mari, cataracte, stânci cu ajutorul unei bărci pneumatice (raft).

  • 77 Canioningul este un sport inventat prin anii '80 de nişte speologi francezi, foarte apreciat în prezent în Europa şi SUA.

Acest sport se manifestă în special sub forma coborârilor pe torentele din canioane şi defilee, a traversării înot a acumulărilor de apă sau a deplasării prin apa râurilor de munte.

ECONOMIA TURISMULUI

Wuhan, Wuhu, Nanjing, Yangzhin). Utilizarea râurilor şi a canalelor navigabile în scopuri turistice aduc venituri importante şi lucru important fără să atenteze la echilibrul ecologic. Sunt câteva ţări care impresionează prin lungimea căilor navigabile şi infrastructura existentă pentru navigaţia de agrement: Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Marea Britanie.

ECONOMIA TURISMULUI Wuhan, Wuhu, Nanjing, Yangzhin). Utilizarea râurilor şi a canalelor navigabile în scopuri turistice aduc

Canal navigabil în Delta Dunării

ECONOMIA TURISMULUI Wuhan, Wuhu, Nanjing, Yangzhin). Utilizarea râurilor şi a canalelor navigabile în scopuri turistice aduc

Braţe şi canale în Delta Dunării

Un loc aparte şi un mare interes turistic îl au deltele fluviilor prin complexitatea lor legată de relief (amintim aici relieful negativ – braţe, canale, gârle, sahale, lacuri, bălţi, mlaştini; relieful pozitiv – grinduri, ostroave, insule), marea diversitate biogeografică, prezenţa unor aşezări omeneşti cu tradiţii economice şi etnofolclorice specifice (deltele marilor fluvii Gange, Nil, Volga, Dunăre, Pad, Rhôn, Mississippi etc.). Alături de atractivitatea peisajului deltaic şi interesul pentru turismul de croazieră, unele prezintă importanţă ştiinţifică, având componente axate pe dominanta elementelor acvatice, a unor forme de vegetaţie specifice şi unde se remarcă o mare diversitate a speciilor floristice şi faunistice, unele fiind protejate şi incluse în rezervaţii naturale, ştiinţifice, parcuri sau rezervaţii ale biosferei (Dunărea, Rhôn, Pad, Gange – Barhmaputra etc.). Apa în stare solidă, cum este zăpada poate constitui un element capital în turismul legat de sporturile de iarnă. Succesul vacanţelor hivernale este dependent de numărul zilelor cu strat de zăpadă şi consistenţa fenomenului de înzăpezire (grosimea stratului de zăpadă), la fel şi marile festivaluri de profil (Festivalul Internaţional al gheţii şi zăpezii de la Harbin, China) care ţin cont de aceste elemente în stabilirea locului de desfăşurare şi a perioadei optime de organizare. Gheţarii. Problema gheţarilor se pune în mod deosebit pentru regiunile în care aceasta capătă caracter de permanenţă, în aşa-numitele regiuni ale „îngheţului peren”, corespunzătoare latitudinilor mari, precum şi în regiunile muntoase înalte (cu caracter insular). Învelişul permanent de zăpadă şi gheaţă ocupă în prezent circa 20% din suprafaţa Globului terestru şi circa 11% din suprafaţa uscatului (circa 16 mil km 2 ). Gheaţa are o importanţă turistică care este în creştere, importanţă materializată

Potențialul turistic

prin forme locale de turism strâns legate de această formă de manifestare a apei şi dintre care se detaşează schiul pe gheţarii alpini, practicabil şi în sezonul estival, pe piste special amenajate în Masivul Mont Blanc, pe Mer de Glace – 15 km pârtii de schi şi în Valeé Blanche – Glacier du Géant (unde poposesc anual circa 83000 de turişti), Austria (Grossglockner), iar în Norvegia pe gheţarul Jöstedalsbreen (unul dintre cei mai mari din Europa, având o suprafaţă de 855 km 2 ), patinajul pe lacurile şi canalele îngheţate din Finlanda, Suedia, Olanda, Rusia, Canada, speed-ridingul, forme nu numai de loisir, dar şi obiectul unor întreceri sportive (cum este celebra cursă Vasa din Suedia). Apele minerale şi termominerale provin din surse naturale (izvoare, lacuri) sau forate artificial (Sonde) şi reprezintă principalul factor natural de cură. Prezenţa acestor resurse naturale terapeutice a reprezentat factorul principal al amenajării într-un anumit spaţiu a primelor staţiuni balneare din Europa şi a apariţiei încă din Antichitate a turismului balnear. Ele au rezultat prin mineralizarea în funcţie de compoziţia chimică a rocilor în care este cantonat acviferul şi a celor pe care le străbat în drumul lor spre suprafaţă. Pentru a fi considerată minerală, conform definiţiei internaţionale, o apă trebuie să deţină un conţinut în săruri dizolvate de peste 1 g/l, 100 mg/l pentru dioxid de carbon (CO 2 ) şi 1mg/l pentru hidrogen sulfurat (H 2 S), o temperatură de minimum +20 0 C tot timpul anului şi să existe o acţiune terapeutică (curativă) a apei asupra organismului uman recunoscută ştiinţific 78 . Apele minerale şi termominerale sunt răspândite pe toate continentele, în Asia (China, Japonia, India, Filipine, Israel, Siria), în America de Nord (Canada, SUA, Mexic), în America de Sud (Brazilia, Argentina, Chile, Peru), în Australia, Africa (Africa de Sud, Maroc, Algeria, Tunisia, Libia) şi în Europa, unde sunt recunoscute apele minerale din România (cu peste 3000 de izvoare inventariate, din toate tipurile cunoscute până în prezent, locul întâi în Europa şi deţinând o treime din resursele de ape minerale ale continentului), Franţa (1200 izvoare), Ungaria (447), Italia (264), Elveţia (250), Germania (165), Spania (128), Cehia, Slovacia, Suedia 79 . Datorită calităţilor terapeutice, apele minerale şi termominerale au determinat apariţia în Europa a unor staţiuni turistice celebre: Băile Herculane, Borsec, Călimăneşti – Căciulata (România), Karlovy Vary şi Marianske Lazne (Cehia), Bad Ischl (Austria), Montecatini, Pellegrino, Salsomaggiore (Italia), Vichy, Saint Pérrier, Evian (Franţa), Bath (Marea Britanie), Baden-Baden, Brambach, Wiesbaden (Germania), Spa (Belgia) etc.

Potenţialul turistic al biosferei

Vegetaţia reprezintă, alături de relief, climă şi reţeaua hidrografică, o resursă turistică valoroasă şi cu un rol important la dezvoltarea turismului din următoarele considerente:

- vegetaţia formează un mediu atrăgător, fiind „esenţa” oricărui peisaj 80 ; - vegetaţia reprezintă concretizarea climei şi a suportului material/reliefului pe care se dezvoltă, înregistrându-se în decursul unui an, în acelaşi spaţiu, succesiuni ale peisajelor vegetale;

78 Gabriela Ţigu, colab., Resurse şi destinaţii turistice pe plan mondial, Editura Uranus, Bucureşti, 2005. 79 Mihaela Dinu, Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, 2002. 80 Ionel Muntele, Corneliu Iaţu, Geografia turismului. Concepte, metode şi forme de manifestare spaţio-temporală, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003.

ECONOMIA TURISMULUI

  • - valoarea peisagistică şi estetică, elemente legate cu precădere de compoziţia, tipul, forma

şi structura asociaţiilor sau formaţiunilor de vegetaţie;

  • - fără contribuţia vegetaţiei nu poate fi creat şi menţinut spaţiul vital sănătos pentru spirit şi

suflet.

Dintre formaţiunile vegetale a căror compoziţie şi structură, dimensiuni şi ritmuri ale evoluţiei anuale se modifică de la un loc la altul, chiar în interiorul aceleaşi zone climatice, pădurea are cea mai mare valoare turistică şi cu impact în stimularea fluxurilor de turişti. Pădurile au reprezentat o atracţie pentru om încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, încă din perioada preistorică, pădurea a furnizat omului produse pentru construirea adăposturilor (mărturii în acest sens stau locuinţele acestor timpuri identificate în Franţa la Charavines, Elveţia sau Germania), combustibilul pentru utilizarea casnică, fructe de pădure sau vânat, iar în antichitate arborii erau dedicaţi zeilor: stejarul lui Jupiter, măslinul Minervei, launul lui Apolo, mirtul lui Venus, plopul lui Hercule. Pădurea este privită ca un organism cu influenţe de neînlocuit pentru menţinerea echilibrului ecologic, fiind asociaţia vegetală care protejează intens şi stabil mediul înconjurător, graţie funcţiilor multiple îndeplinite:

  • - funcţia ecologică, de regulator chimic (absorbţia poluanţilor din atmosferă şi eliberarea de

oxigen prin procesul de fotosinteză, iar de aici şi denumirea de „plămân verde al Terrei” – numai un singur km 2 de pădure ecuatorială eliberând zilnic 10 tone de oxigen; rolul antierozional prin fixarea solurilor, mai ales a celor instabile;

  • - funcţia economică exprimată prin valoarea materiei prime, diversitatea produselor furnizate

şi întrebuinţările diferite ale lemnului (se cunosc în prezent peste 5000 de întrebuinţări diferite ale lemnului);

  • - funcţia de agrement a pădurilor din apropierea marilor metropole (Bois de Boulogne şi

Fontainbleu pentru Paris, Snagov pentru Bucureşti etc.). Presiunea recreativă înregistrată în Franţa explică înfiinţarea mai multor parcuri naturale regionale: Camargne (Provence) 82000 ha, Lubéron (Provence) 120000 ha, Morvan (Bourgogne) 173000 ha, Vercors (Rhône, Alpi) 135000 ha, Vosges du Nord (Alsace-Lorraine) 120000 ha, Volcans d'Auvergne 285000 ha. În regiunea pariziană, cele aproximativ 60000 ha de păduri domeniale primesc în fiecare an peste 6 milioane de vizite, iar domeniul forestier Fontainbleu, situat la 60 km de Paris, este asaltat pentru locurile de popas şi de recreere, în unele weekenduri frumoase, de aproximativ 1 milion de îndrăgostiţi ai naturii. Studiile realizate la Colegiul Regal de Silvicultură din Stockholm au arătat că o persoană, care locuieşte la o distanţă de 40 – 50 km faţă de pădure, o foloseşte ca loc de recreere de 15 ori pe an, iar dacă acelaşi vizitator se deplasează şi în alte domenii forestiere, mai îndepărtate, de 5 – 10 ori pe an, se poate trage concluzia că numărul ieşirilor de persoană pe an la pădure se ridică la 20-25. Importanţă deosebită prezintă şi raportul dintre suprafaţa forestieră şi numărul de locuitori. Bunăoară, unui locuitor din Rusia îi revin 3 ha de pădure, numai 0,3 ha unui european şi doar 0,2

Potențialul turistic

ha/locuitor în Asia, continent unde fenomenul despăduririlor a fost mai intens, iar presiunea umană mult mai accentuată. Anual, suprafeţele ocupate cu păduri continuă să se diminueze, în medie cu 11-

15 mil. ha, fapt care la începutul secolului al XXI-lea, la nivel mondial, unui locuitor îi reveneau doar 0,5 ha pădure, faţă de 2 ha/locuitor la mijlocul secolului al XX-lea. Vegetaţia globului este extrem de variată, repartizată bioclimatic pe zone şi etaje cu o mare diversitate de firme şi aspecte morfologice exterioare, de unde şi atractivitatea turistică ridicată. Dintre elementele de atracţie turistică se pot aminti:

  • - ciclul de vegetaţie specific fiecăruia anotimp, astfel, ivirea mugurilor, a primelor frunze şi mai

ales a florilor de cireş stârneşte în Japonia anumite sentimente. Colina Ueno şi Parcul Ueno-Koen, primul parc public (1873), din Tokyo, reprezintă un loc fascinant şi faimos pentru cireşii săi, locul favorit al aristocraţilor pentru sărbătorirea hanami 81 ; înflorirea liliacului la Poernia (judeţul Mehedinţi)

sau a castanilor dulci în depresiunile Tismana şi Baia Mare;

  • - durata de viaţă a unor plante sau a florilor unor plante care poate varia de la câteva ore

(unele specii de cactuşi), până la câteva zile (narcisele sălbatice) sau sute de ani (arborele dragon este principala atracţie din Icod de los Vinos, o emblemă a Insulei Tenerife, datorită vârstei de 600 de ani şi aspectului morfologic impus de cei 17 m înălţime şi 6 m diametru; Sequoia gigantea sau „arborele mamut” din sud-estul SUA, cu o vârstă de 5000-6000 de ani);

Poten țialul turistic ha/locuitor în Asia, continent unde fenomenul despăduririlor a fost mai intens, iar presiunea

Arborele dragon, o emblemă a Insulelor Canare

Pinul canarian

Pinul canarian

81 Hanami înseamnă „prinţul florilor” sau „spectacolul florilor”. Petrecerile „hanami” aduc veselie în toată Japonia unde oamenii călătoresc spre 60 de locuri pentru picnicurile hanami, între începutul lunii aprilie, în sudul insulei Houshu, şi mijlocul lunii mai, în insula Hokkaido.

ECONOMIA TURISMULUI

- aspectul morfologic exterior al unor exemplare; molidul candelabru, tuia piramidală, chiparosul săgeată, eucaliptul zvelt, pinul maritim, laurul şi smochinul de Canare (Insula Gomera), arborele de hartie, arbori deformaţi sub acţiunea vânturilor reci şi uscate (Arapaho National Forest, Colorado); - dimensiunea plantelor: unii arbori ating dimensiuni impresionante, cum este cazul arborilor Sequoia (Sequoia sempervireus, Sequoiadendron giganteum) din Parcul Naţional Sequoia din statul California, cu înălţimi de până la 150 m şi grosimi de peste 20 m 82 ; baobabul (Adansonia digitata) în Africa; arborii pitici (bonsai) din Asia de Sud-Est; - prezenţa unor plante relicte (plante caracteristice unei perioade geologice trecute şi care au supravieţuit până în prezent – de exemplu lotusul termal de la Băile Felix, Băile 1 Mai) sau a unor plante endemice (elemente specifice numai unui anumit teritoriu, de obicei restrâns), cum sunt floarea de colţ ce vegetează pe abrupturile calcaroase ale munţilor, garofiţa Pietrii Craiului, bujorul de câmp etc.;

Se mai pot aminti şi unele exemplare de arbori, de regulă izolaţi, care amintesc de mari personalităţi ale unei ţări sau regiuni, inducând elemente de ordin emotiv–spiritual: „Stejarul din Borzeşti” (o amintire a lui Ştefan cel Mare), „Gorunul lui Horea” (de la Ţebea), „Teiul lui Eminescu” (Iaşi). La moartea lui Confucius, discipolii acestuia (circa 3000) au plantat în memoria lui tot atâţia arbori aduşi din părţile de origine, punând în acest mod bazele primei grădini dendrologice din lume. După părerea lui P. Cocean 83 , „efectul de margine” şi „efectul de insulă” sunt „subordonate prezenţei vegetaţiei în teritoriu, raportului existent între diferitele ei componente (vegetaţia forestieră sau ierboasă) şi modul de receptare a acestora de către turişti. În toate situaţiile menţionate acţionează „legea contrastului” fizionomic şi structural, conform căreia schimbarea bruscă a însuşirilor peisajului atrage după sine o creştere a interesului manifestat de călători”. Astfel, marginea unei păduri reprezintă o zonă de concentrare turistică, unde pajiştile din apropiere pot oferi spaţii de campare, iar masivul forestier ambianţa necesară recreerii, pe când în pădurile cu suprafeţe mai întinse turiştii preferă poienile însorite sau luminişurile pădurii pentru campare sau pentru construcţia unor baze de cazare conform „efectului de insulă”. Valenţe de atractivitate turistică prezintă grădinile botanice care concentrează numeroase elemente de vegetaţie din toate zonele biogeografice ale globului pe spaţii restrânse; de exemplu grădinile botanice din Cluj-Napoca, Jibou, Iaşi, Galaţi, Bucureşti, Valencia (cea mai mare din Spania), Monte Carlo (Grădinile Exotice), Copenhaga, Sydney (Grădinile Botanice Regale), precum şi parcurile dendrologice (Simeria, Snagov) ori spaţiile verzi din prejma unor staţiuni turistice: Govora, Buziaş, Băile Tuşnad, Stâna de Vale, Poiana Braşov, Karlovy Vary, Spa, Baden-Baden etc.

Potenţialul turistic legat de faună

  • 82 Arthur N. Strahler, Geografia fizică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973.

  • 83 Pompei Cocean, Geografia turismului, Editura Carro, Bucureşti, 1996, pag. 86.

Potențialul turistic

Fauna, ca şi vegetaţia se structurează latitudinal şi altitudinal, contribuind la individualizarea unor biocenoze cu rol important în menţinerea echilibrului ecologic şi trofic. Aceasta, atrage atenţia ca fond de vânătoare şi piscicol, estetic sau ştiinţific. Din punct de vedere turistic, interesează numai o parte din faună care prezintă importanţă sub aspect cinegetic şi piscicol. Turismul cinegetic este o formă de turism foarte răspândită pe glob, dar din ce în ce mai mult controlată şi are în atenţie unele specii faunistice mari (urs, lup, bivol, rinocer, hipopotam ş.a.) sau cele cu blănuri preţioase (nurca, jderul, râsul, hermelina, zibelina, vulpea polară, samurul ş.a.). această formă de turism este practicată de o anumită categorie de participanţi, nu prea numeroasă, a căror motivaţie este legată de trofeele cinegetice valoroase. Pentru menţinerea sub control a vânătoarei, precum şi pentru facilitarea acestui tip de resurse, au fost amenajate fonduri de vânătoare (Balc – România) şi parcuri naturale (în Africa de Sud, Zimbabwe, Tanzania, Kenya etc.), unde pericolul dispariţiei unor specii valoroase este eliminat. Eficienţa turismului cinegetic este influenţată de densitatea vânatului prezent într-o regiune dată şi se calculează după formula:

D= N S

unde

N – numărul exemplarelor de interes cinegetic; S

vânătoare.

– suprafaţa

în hectare

a fondului

de

Fauna piscicolă contribuie la proliferarea turismului cu acelaşi nume, practicat de o categorie de turişti mult mai numeroasă, în perimetrul acumulărilor acvatice sau de-a lungul râurilor şi litoralurilor, în toate ţările, indiferent de poziţie pe glob. Rolul faunei în dezvoltarea turismului este mult mai mare în regiunile montane, acolo unde gradul de acoperire cu vegetaţie forestieră (foioase sau conifere) este mai ridicat şi scade ca importanţă în regiunile joase de câmpie, unde fondul cinegetic este mult mai restrâns (cantitativ şi calitativ). Ca obiect şi scop al activităţilor turistice, fauna se impune în cazul turismului de recreere şi cunoaştere, indiferent de regiunea în care acestea se desfăşoară. În ultimele decenii se afirmă tot mai mult turismul polar în ţinuturile reci (Groenlanda, în ţinuturile arctice şi antarctice), dar mai ales a ecoturismului în ariile protejate sau parcurile tematice (Parque Las Aquillas 84 , Loro Parque, una dintre cele mai vechi atracţii turistice din Tenerife). Promovarea ecoturismului la scară naţională şi pe toate continentele reduce din ce în ce mai mult importanţa turismului cinegetic contribuind în schimb la creşterea interesului pentru observare, fotografiere (bird watching).

84 Parque Las Aquillas (Parcul Vulturilor) este un luxuriant parc tropical situat în apropierea staţiunii Los Cristianos din sudul Insulei Tenerife şi unde spectacolele cu păsări sunt punctul de atracţie; aici se găsesc nu numai vulturi şi condori, flamingi şi pelicani, alături de crocodili, hipopotami şi tigri.

ECONOMIA TURISMULUI

ECONOMIA TURISMULUI Loro Parque deţine cele mai mari bazine special amenajate pentru delfini şi balenele Orca.
ECONOMIA TURISMULUI Loro Parque deţine cele mai mari bazine special amenajate pentru delfini şi balenele Orca.
ECONOMIA TURISMULUI Loro Parque deţine cele mai mari bazine special amenajate pentru delfini şi balenele Orca.
ECONOMIA TURISMULUI Loro Parque deţine cele mai mari bazine special amenajate pentru delfini şi balenele Orca.

Loro Parque deţine cele mai mari bazine special amenajate pentru delfini şi balenele Orca.

Potenţialul turistic al ariilor protejate. În ultimele două decenii, mediul înconjurător a suportat şi suportă o serie de modificări datorate unor cauze naturale, fie intervenţiei antropice. Din aceste motive, în condiţiile actuale, conservarea şi protecţia naturii capătă o importanţă mult mai mare decât în secolul al XX-lea, dar şi o semnificaţie mult mai profundă şi mai cuprinzătoare cu un dublu obiective ce vizează:

- protecţia mediului faţă de aspectele nefaste ale societăţii contemporane; - conservarea cadrului natural pentru a-l pune la dispoziţia potenţialilor vizitatori pentru odihnă şi recreere. Astfel, a apărut idea de a se înfiinţa areale sau arii, ca unităţi de protecţia sau conservare pentru anumite spaţii rămase aproape de starea lor naturală de echilibru. Ariile protejate au devenit

Potențialul turistic

parte a turismului şi au căpătat valoare reală pentru acesta numai în condiţiile organizării lor pentru vizitare. O astfel de organizare şi dublată de un management corespunzător, contribuie nemijlocit la constituirea unei oferte turistice competitive, cu o mare atractivitate ca produs turistic deosebit, ce conduce, în ultimă instanţă, la atragerea unui număr sporit de vizitatori şi la o valorificare proficientă a programelor turistice în care acestea sunt incluse. Ariile naturale protejate, ca destinaţii turistice deosebit de atractive prin multiplele lor valenţe (recreative, educaţionale, estetice, ştiinţifice), cunosc o valorificare turistică ce îmbracă forme diferite în funcţie de mai mulţi factori (structura ariei protejate, varietatea resurselor, obiectivele de management etc.). despre turismul în ariile protejate se poate corbi de circa 140 de ani, ca o formă de turism cu tot mai mulţi adepţi, cu o experienţă destul de vastă, începând cu anul 1872, când este înfiinţat primul parc naţional din lume – Parcul Naţional Yellowstone din SUA, organizat ca „loc de destindere în folosul şi spre bucuria poporului85 . Activităţile turistice ce pot fi organizate în interiorul ariilor protejate sunt: studierea naturii, florei şi faunei; fotografierea, pictura peisajelor; drumeţii montane; alpinism; speologie; practicarea scufundărilor; plimbări (trekling) sau plimbări iarna cu schiurile; ciclism şi canotaj; vizite la obiective culturale, istorice şi etnografice; cunoaşterea şi învăţarea unor meşteşuguri tradiţionale; vizitarea ecomuzeelor din incinta zonelor protejate; vizionarea de filme, consultarea de materiale documentare, ştiinţifice despre zonele protejate în cadrul centrelor de primire a turiştilor 86 . Reţeaua mondială a ariilor protejate (tabelul IV-I) cuprinde peste 30.350 de arii protejate care însumează peste 13.232.265 km 2 (8,8% din suprafaţa terestră a globului).

Tabel nr. IV-I

Distribuţia ariilor protejate pe regiunile Globului

 

Numărul ariilor

Arii protejate

Continentul/Regiunea

 

protejate

Suprafaţa (km2)

Suprafaţa

medie (km2)

Africa

1.812

3.112.027

1.717

America de Nord

6.711

4.083.806

609

America Centrală

384

86.049

224

America de Sud

1.437

1.828.826

1280

Antarctica Australia şi Noua

99

3.778

38

85 Puiu Nistoreanu, Florina Bran, Anca Gabriela Roşu, Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura Economică, Bucureşti, 1996, p. 228.

86 Puiu Nistoreanu, Ecoturism şi turism rural, Editura ASE Bucureşti, 2006, p. 127.

ECONOMIA TURISMULUI

Zeelandă

 
  • 5.882 189

1.109.024

 

Asia

  • 3.321 486

1.615.469

Europa

  • 9.325 603.601

65

Eurasia de Nord

648

657.935

1.015

Zona Caraibelor

579

108.637

188

Zona Pacificului

152

13.113

86

TOTAL

30.350

13.232.265

436

Reţeaua ariilor protejate la nivelul Globului nu acoperă nici măcar a zecea parte din suprafaţa uscatului, iar la nivel naţional prezintă foarte multe goluri 87 . Monitorizarea creşterii reţelei globale a ariilor protejate este realizată de către World Conservation Monitoring Centre, baza de date fiind actualizată la fiecare trei ani pentru elaborarea Listei cu Arii Protejate a Naţiunilor Unite. Prin experienţa acumulată, soluţiile practice pentru protejarea acestei resurse turistice ce variază în funcţie de tipul de rezervaţie, de sensibilitatea elementului ocrotit, de suprafaţa arealului natural protejat, s-a dovedit, de-a lungul timpului, că organizarea ariilor protejate din SUA reprezintă cel mai bun model 88 dintre toate cele practicate astăzi pe Glob.

La nivel mondial, UNESCO

a aprobat, până în prezent, 311 Rezervaţii ale Biosferei, dintre

care 127 sunt localizate în Europa. În România, până în prezent, alături de Delta Dunării au mai fost

declarate alte două Rezervaţii ale Biosferei. Şi anume: Parcul Naţional Retezat şi Pietrosul Rodnei.

Resursele antropice

Resursele turistice antropice reprezintă o sumă de elemente cu funcţie recreativă create de om de-a lungul istoriei societăţii umane. Pe măsura creşterii gradului de cultură şi civilizaţie al popoarelor, resursele turistice create de societatea umană s-au multiplicat cu noi elemente, cu noi valori. Iniţial, obiectivele turistice de natură antropică, existente în prezent, au apărut pentru alte destinaţii decât cele cu scop recreativ, iar valenţele turistice fiind căpătate pe parcurs. Multe exemple pot fi date în acest sens, precum: Marele Zid Chinezesc, piramidele egiptene sau cele din Mexic (Piramida Lunii, Piramida Soarelui), Turnul înclinat din Pisa, Castelul Peleş – toate, iniţial, având o cu totul altă funcţie decât cea turistică de azi (adevărate „uzine vii” ale industriei călătoriilor şi turismului). La polul opus, există o categorie de obiective care au fost create pentru a avea destinaţie turistică (Grădinile Tivoli din Copenhaga, celebre pentru ambianţa de basm, clădirile exotice, superbul parc peisagist, divertismentul de calitate şi cel mai înalt carusel din Europa; Parcul Prater din Viena – mai

87 În prezent există încă o majoritate a statelor care au mai puţin de 10% din teritoriul lor declarat ca arii protejate, iar o cincime din ţări deţin mai puţin de 1% din teritoriu amenajat drept arii protejate.

88 În anul 1916 se înfiinţează Serviciul Parcurilor Naţionale ale SUA (NPS), dependent de Departamentul Afacerilor Interne. Cele peste 340 de areale protejate sunt proprietate federală şi administrarea integrală revine NPS (National Park Service). Activitatea turistică în parcurile din SUA se ridică în fiecare an la circa 280 de milioane de vizitatori.

Potențialul turistic

mult decât un spaţiu pentru agrement; Disneyland-urile din Florida, Paris, Tokyo, care îmbogăţesc locurile de mare atractivitate ale unor întinse arii urbane). În perioadele de început ale fenomenului turistic s-au impus resursele turistice naturale, dar odată cu dezvoltarea civilizaţiei, asistăm la creşterea presiunii antropice asupra mediului înconjurător, care au ca efect imediat apariţia fenomenelor de degradare ale acestuia şi ca atare pierderea treptată a valenţelor sale recreative. Pe măsura creşterii standardului său de civilizaţie, omul şi-a diversificat zestrea turistică, înnobilându-şi mediul ambient, ca o compensaţie a acestui fenomen. Unii autori apreciază că „numărul obiectivelor antropice dintr-o regiune are o creştere cantitativă în proporţie geometrică, în timp ce obiectivele turistice naturale au înregistrat, în ultima perioadă o stagnare sau chiar o scădere a numărului lor” (Dinu M., 2002, p. 184). Atractivitatea obiectivelor turistice create de om este dată de următoarele însuşiri: vechimea obiectivului, unicitatea, ineditul, dimensiunea, funcţia obiectivului. Vechimea unui obiectiv turistic antropic prezintă interes întrucât fiinţa umană simte nevoia de a-şi cunoaşte trecutul, de a cunoaşte creaţia sa din diferite epoci istorice. Bunăoară, picturile rupestre din peşterile Altamira (provincia Santander, Spania, supranumită şi „Capela Sixtină a Artei Cuaternare”) şi Lascaux (Montignac, Franţa) impresionează prin măiestria cu care au fost pictate, atât fiecare animal în parte, cât şi scenele de ansamblu, incredibilă pentru vremurile preistoriei. La fel şi gravurile rupestre datate de la începutul epocii bronzului de la Tanum (insulele Bohuslän, Suedia), incluse pentru valoarea lor artistică în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO (1994). Unicitatea ridică atractivitatea turistică a unor obiective, fie produse sau activităţi umane. Această însuşire rezultă fie dintr-o acţiune premeditată a creatorului (un exemplu îl poate constitui Turnul Eiffel din Paris, un turn metalic, unicat în lume), fie prin individualizarea unor obiective în urma distrugerii sau dispariţiei altora de acelaşi gen: Colosseumul din Roma; Turnul din Pisa, devenit unicat o dată cu înclinarea lui faţă de poziţia verticală; Mausoleul Taj-Mahal din Agra (India); Casa memorială Kemal Atatürk din Salonic; ceremonialul de defilare a gărzii engleze etc. Există nenumărate locuri cu valoare de unicat, prin ceea ce simbolizează ele şi care atrag un număr foarte mare de turişti în fiecare an: Marele Zid Chinezesc, oraşele subterane din Cappadocia (Kaymakli); Catedrala Sfântul Petru din Vatican, Palatul Potala din Lhasa – capitala Tibetului, celebra statuie a lui Isus Hristos de pe Muntele Corcovado (Rio de Janeiro) etc. Ineditul rezultă din tendinţa omului de a realiza ceva care iese din comun, de a construi mai frumos, mai durabil, mai impozant, tendinţă care a avut ca efect apariţia artei şi a arhitecturii. Aceste element al ineditului detaşează net o serie de obiective de interes turistic major. Între acestea amintim: Catedrala Sagrada Familia din Barcelona; Domul din Milano, punctul central de atracţie turistică al oraşului, inedit prin stilul construcţiei şi mulţimea statuilor (peste 2300); bisericile şi mănăstirile de la Meteora (Grecia), cetatea San Marino, castelele de pe văile Loarei şi Rhinului; castelul Bran sau cetatea Devei (Castrum Deve) – prin amplasarea acestora în locuri neobişnuite sau deosebite. De asemenea, natura materialului din care sunt construite o serie de obiective antropice poate constitui un element de atractivitate, omul manifestând curiozitate faţă de acele realizări care ies din comun prin originalitatea ideii: Turnul Eiffel (construcţie faimoasă pe schelet de oţel); piramida de sticlă din curtea palatului Luvru; arhitectura de sticlă şi beton a Centrului Naţional de Artă şi

ECONOMIA TURISMULUI

Cultură Georges Pompidou, a patra destinaţie turistică a capitalei franceze după Euro Disneyland, Luvru şi Turnul Eiffel (deschis publicului din 1977); arhitectura modernistă a Muzeului Guggenheim din Bilbao, pentru mulţi o hiperbolă a designului arhitectural cu una dintre cele mai moderne structuri din lume.

ECONOMIA TURISMULUI Cultură Georges Pompidou, a patra destinaţie turistică a capitalei franceze după Euro Disneyland, Luvru

Meteora Mănăstirea Marele Meteor (stânga) şi Mănăstirea Varlam (dreapta)

Inedit este şi Parcul Futuroscope, situat în apropiere de Poitiers (Franţa), un parc extins pe 60 ha, un parc al lumii de mâine, cum nu mai există altul pe Glob, unde vizitatorul explorează un nou univers, experimentează noi senzaţii, într-un paradis al copilăriei şi trăieşte o noapte a tuturor culorilor, prin intermediul imaginilor create de fulgerele de lumină şi efectele laser, pe invizibile ecrane formate din picături de apă şi animate în ritmuri muzicale. Această acţiune a plecat de la o iniţiativă inovantă, condusă inteligent şi realizată prin intermediul unei reconcilieri a naturii regiunii Vienne cu arhitectura mileniului al III-lea, acţiune ce s-a dovedit multiplu profitabilă prin efectul multiplicator al activităţii turistice (Parcul Futuroscope, deschis în 1987, a devenit al doilea punct de atracţie turistică din Franţa, după Paris. Dimensiunile foarte mari sau foarte mici ale obiectivelor turistice pot fi elemente de atractivitate. Când tehnologia răspunde nevoilor de spaţiu şi aspiraţiilor pentru un design modern, amplasat la sute de metri distanţă de suprafaţa Pământului, apar opere de artă arhitecturală, în cadrul cărora se detaşează turnurile sau zgârie – nori: Burj Khalifa din Dubai – cea mai înaltă clădire din lume cu 882 m înălţime este mai mult decât un simbol al centrului financiar din Dubai; Taipei 101 cu cele 101 etaje şi o înălţime de 508 m este a doua clădire din lume şi găzduieşte centrul financiar din oraşul Taipei; Shanghai World Financial Center înalt de 492 m – cea mai înaltă clădire din China; Petronas Town din Kuala Lumpur (Malaezia) a deţinut supremaţia zgârie-norilor în perioada 1996- 2033 cu 451,9 m înălţime; Willis Tower din Chicago (442 m); turnul de televiziune Ostankino din Moscova (533 m); CN Tower din Toronto (553 m).

Potențialul turistic

Poten țialul turistic Turnurile cele mai înalte din lume Cele mai mari construcţii ale omenirii datează

Turnurile cele mai înalte din lume

Cele mai mari construcţii ale omenirii datează din Antichitate (piramidele din Egipt, Mexic) şi Evul Mediu (Marele Zid Chinezesc, Marele Canal Chinez). În secolul al XX-lea, se remarcă prin dimensiunile sale clădirea Pentagonului din Washington (considerată cea mai extinsă clădire din lume), sau Palatul Parlamentului din Bucureşti (socotită a doua clădire din lume). Se mai remarcă podurile Oresund (între Suedia şi Danemarca) şi Vasco de Gama peste estuarul fluviului Tejo, în Portugalia, ori Podul Millan (cel mai înalt pod din lume având o înălţime de 343 m); statuia Libertăţii din New York, statuia lui Isus din Rio de Janeiro; stadioanele Azteca din Ciudad de Mexico (capacitate 105.000 locuri), Camp Nou din Barcelona (capacitate 98.772 locuri), Wembley din Londra (90.000 locuri); pachebotul Oasis of the Sea, cel mai mare, cel mai luxos şi extravagant vas de pasageri din lume; tunelul Getthard, numit şi „tunelul secolului”, cel mai lung tunel din lume; barajele impozante ale lacurilor de acumulare etc. La fel de atractive sunt şi acele realizări la scară redusă a unor edificii impresionante în Parcul Italia în miniatură din Viserba (Rinini); oraşul miniatural Madurodan (un model al unui oraş olandez la o sacră de 1:25) care cuprinde clădiri tipice din diferite zone ale Olandei; Parcul France Miniature din Elancourt (lângă Paris) considerat cel mai mare parc de miniaturi din Europa sau Parcul Mini Europa din Bruxelles, unde România este reprezentată prin Palatul Mogoşoaia. Un alt exemplu, Parcul Minimundus din Klagenfurt, devenit deja o „instituţie” în Austria, cu peste 150 de edificii etalon de pe toate continentele, reproduse în miniatură, cu o atenţie extraordinară la detalii, a atras în cei 60 de ani de existenţă aproximativ 20 milioane de vizitatori. Reţeta succesului din Austria a fost importată în 2008 de Germania, în regiunea lacului Badensee, la Meckenbeuren,, unde, în anul 2005 s-a inaugurat al doilea parc Minimundus. Dimensiunea poate fi element de atractivitate şi în cazul colecţiilor de bijuterii, sculpturi, picturi, cărţi, jucării etc.

ECONOMIA TURISMULUI

Funcţia unor edificii, anterioară sau actuală, poate avea o încărcătură de atractivitate turistică deosebită. Amintim în acest sens mai multe edificii cu funcţii diferite: reşedinţe regale (Palatul Buckingham din Londra, Palatul Christianborg, din centul capitalei Copenhaga, Castelul Charlottenburg din Berlin, Palatul Regal din Madrid, Palatul Noordeinde din Haga), reşedinţe prezindenţiale (Casa Albă în Washington, palatul Kremlin din Moscova – unul dintre cele mai luxoase palate din Rusia, Palatul prezidenţial din Brasilia, Palatul Elisee din Paris, Palatul Quirinale din Roma, Casa Roz din Buenos Aires, Palatul Prezidenţial din Varşovia, Palatul Cotroceni din Bucureşti), foste închisori (Robben Island din apropierea oraşului Cape Town, renumită prin funcţiile îndeplinite:

închisoare, spital psihiatric şi punct militar de apărare, unde a fost întemniţat ultimul preşedinte Nelson Mandela şi introdusă în galeria Patrimoniului Mondial UNESCO din 1997; închisoarea din Fremantle (Australia de Vest), azi muzeu memorial; cea din Sighetul Marmaţiei (Maramureş), una dintre cele mai notorii închisori din România, folosită pentru deţinuţii politici, adăposteşte Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei); muzee adăpostite în foste palate (Louvre – Paris, Prada – Madrid, Ermitaj – Sankt Petersburg, Belvedere – Viena, Peleş – Sinaia).

Semnificaţia unor obiective turistice în istoria unor popoare sau în viaţa locuitorilor unei regiuni determină atractivitatea turistică a acestora. Bunăoară, semnificaţia istorică a câmpului bătăliilor de la Waterloo, Mărăşeşti sau Mateiaş; a fortăreţei Soumenlina sau Helsinki; lagărelor de exterminare de la Auschwitz, Birkenan şi Buchenwald, Pieţei Tianaunmen şi a Mausoleului lui Mao Zedong din Beijing; Mausoleul lui Lenin din Moscova; semnificaţia pentru creştini a oraşului Luordes – cel mai vizitat loc de pelerinaj pentru creştinii catolici sau a oraşului spaniol Santiago de Compostela, „lumina lumii creştine în Evul Mediu” 89 ; semnificaţia etnografică a unor activităţi tradiţionale din mediul rural (Muzeul Popular Skogar – Islanda, Muzeul Skansen din Stockholm – cel dintâi muzeu rezervaţie etnografică în aer liber din lume, Muzeul etnografic Bigdo din Lillenhamer – Norvegia, Muzeul Satului din Bucureşti, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu etc.). Resursele turistice antropice prezintă aşadar o paletă foarte largă de obiective ce pot fi grupate în mai multe categorii: obiective turistice istorice, culturale, obiective turistice de natură economică, obiective de natură politico-administrativă la care se adaugă şi activităţile cu funcţie turistică.

Edificii şi elemente materiale cu funcţie turistică

Monumentele preistorice. În această categorie se includ construcţiile megalitice, desenele şi picturile rupestre.

Construcţiile megalitice, specifice perioadelor vechi, preistorice, datate încă din mileniile 4-3 î.Hr., au un caracter religios sau cu caracter astronomic. Construcţiile neolitice sun răspândite în

89 Adrian Nedelcu, Marian Marin şi colab., Geografie mondială: natură, om, economie, Editura Universitară, 2010, p. 37.

Potențialul turistic

Europa de Vest (în Anglia şi Franţa) şi Europa de Sud (Spania), dar şi în Asia de Sud (India) sau Asia de Est (Japonia). Tot monumente neolitice sunt considerate şi vestigiile preistorice (sub formă de statui gigantice) din Insula Paştelui (Oceanul Pacific). Dintre acestea, cele mai vizitate sunt vestigiile preistorice intrate în circuitele turistice ale Europei de Vest, care sunt şi cele mai bine conservate. Aceste construcţii sunt alcătuite fie dintr-un bloc mare de piatră necioplită, fie din mai multe blocuri sau dale mari de piatră suprapuse. Ele se găsesc sub trei forme distincte: menhire – blocuri de piatră necioplită cu înălţimi până la 20 m, izolate, şi înfipte vertical în pământ; dolmenii - blocuri sau plăci de piatră aşezate orizontal pe două sau mai multe blocuri de piatră dispuse vertical (menhire); cromlehuri – blocuri de piatră dispuse vertical, în cerc sau semicerc, la distanţe egale, în jurul unei pietre mai mari.

Cele mai cunoscute construcţii megalitice sunt cele din Câmpia Salisburg, la 3 km vest de orăşelul Amesburg (Anglia de Sud), cunoscute sub denumirea de Stonehenge (pietre care atârnă).

În Franţa, în peninsula Bretagne, este celebru complexul de la Carnac (Morbihan) desfăşurat pe o suprafaţă de 40 ha, alcătuit din mai multe aliniamente megalitice de menhire şi dolmeni, ce însumează circa 3000 de blocuri de piatră dispuse pe o distanţă de peste 4 km. De la vest la est se găsesc cele trei aliniamente: Ménec (1099 menhire), Kermario (982 menhire) şi Kerlescan (540 menhire) unde cele mai înalte blocuri de piatră ating între 4 şi 6 m înălţime. Situl de la Carnac, cel mai mare ansamblu megalitic din lume, este închis publicului din anul 1991 pe timp de vară, sezon când turiştii pot vizita Casa Megaliţilor din Ménecşi Muzeul Preistoriei din Carnac.

Ansamblul megalitic de la Stonehenge

Ansamblul megalitic de la Stonehenge

Megaliţi – Kermario, Carnac

Megaliţi – Kermario, Carnac

Construcţii megalitice mai apar în Spania la Almeria; în insula Paştelui (Chile) unde apar statui uriaşe de 20 t greutate alături de 280 de morminte placate cu piatră şi templul Ahn Vinopu. Specifice perioadelor vechi, preistorice, sunt şi desenele şi picturile rupestre care au o răspândire mare în spaţiul european. În nordul Insulelor Bohuslän, la Tanum (sud-vestul Suediei) gravurile rupestre formează un ansamblu de o importanţă deosebită pe plan mondial, atât prin varietatea lor (reprezentări umane şi de animale, arme, corăbii şi alte obiecte, cât şi prin unitatea lor culturală şi cronologică. Ele ilustrează, cu o abundenţă şi o calitate remarcabilă, viaţa şi ocupaţiile

ECONOMIA TURISMULUI

omului în epocra brinzului, în Europa, fapt pentru care a fost inclus în Patrimoniul Cultural mondial UNESCO din anul 1994. Alte locaţii cu desene şi picturi rupestre de o mare valoare culturală sunt: Alta (nordul Norvegiei), peşterile Lascaux (sud-vestul Franţei) şi Altamira (nordul Spaniei), în Munţii Tassili din Algeria sahariană.

ECONOMIA TURISMULUI omului în epocra brinzului, în Europa, fapt pentru care a fost inclus în Patrimoniul

Picturi rupestre în Peştera Altamira (stânga) şi

ECONOMIA TURISMULUI omului în epocra brinzului, în Europa, fapt pentru care a fost inclus în Patrimoniul

Peştera Lascaux (dreapta) datate din Paleoliticul

inferior.

Edificiile şi locurile cu importanţă istorică sunt răspândite în toate ariile populate, dar

cele mai remarcabile şi atractive din punct de vedere turistic apar în ariile marilor civilizaţii (elenă, romană, feniciană, egipteană etc.). ele poartă amprenta culturilor şi civilizaţiilor specifice fiecărei arii continentale. În această categorie se includ:

  • - Castrele romane sunt tabere militare fortificate cu rol de întărire a graniţelor romane

din Marea Britanie (Bath, Chester, York în Anglia) şi până la Asia Mică. Ele aveau de obicei o formă rectangulară, cu două alei principale (Cardus Maximus, străbătea tabăra de la nord la sud şi Decumanus Maximus cu orientare est-vest) care se terminau în dreptul a patru porţi şi care împărţeau perimetrul în patru sferturi. Ele erau construite de-a lungul căilor de comunicaţie sau în acele puncte strategice importante din provinciile romane: Barcelona în Spania, Castres în Franţa, Eining şi Vetoniana din Bavaria (Germania), Aquincum (Budapesta), Apullum (Alba Iulia), Potaissa (Turda), Porolissum (Maigrad, jud. Sălaj), Germisara (Geoagiu-Băi), Cedonia (Sibiu), Cumidava (Râşnov), Drajna de Sus (jud. Prahova), Arrubium (Măcin), Chrysopolis (Turcia). Unele dintre acestea au evoluat până la nivel urban şi ridicate la rang de municipia sau colonia. Deşi erau construcţii solide, din piatră, majoritatea castrelor au fost distruse după căderea imperiului, în urma deselor atacuri ale popoarelor migratoare.

  • - Turnurile de apărare şi pază, întregesc sistemul de apărare al cetăţilor sau aşezărilor.

Fiind mai masive ele au rezistat mai bine în timp: Turnurile din La Rochelle (Franţa), York (Anglia), Belen (Lisabona), Turnul Chindiei (Târgovişte), Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca, Turnul meşteşugarilor din Sibiu etc.

În Transilvania, în

aşezările rurale se pot regăsi

trei tipuri principale de fortificaţii:

fortăreaţa-biserică (exemplu biserica din Valea Viilor); biserica fortificată (Saschiz) şi biserica cu incintă fortificată (Prejmer).

Potențialul turistic

- Cetăţile apar ca locuri întărite prin fortificaţii sub forma zidurilor, bastioanelor şi şanţurilor periferice, cu funcţii multiple de apărare şi de habitat pentru populaţia locală. Au o foarte mare răspândire pe glob, cetăţile jucând un rol militar important din perioada antică şi până în secolul al XVIII-lea. Astfel, se disting cetăţi antice (greceşti, feniciene) pe ţărmurile Mării Mediterane (Troia, Micene, Efes, Tirint, Glea etc.), ale Mării Negre (Histria, Tomis, Callatis, Argamum); cetăţi greco-romane (Apollonia, Antigonia, Albania); cetăţile dacice (Teleac, lângă Alba Iulia; Ciceu – Corabia – judeţul Bistriţa-Năsăud; Blidan; Costeşti; Grădiştea de sub munte; Cugir etc.); cetăţile medievale impuse în peisaj prin masivitatea şi fortificaţiile lor (bastioane, contraforturi, turnuri), iar pentru o mai bună apărare sunt preferate terenurile greu accesibile (San Marino, Poienari – Argeş) sau impracticabile (Viena, Vişegrad, Petrovoradin – situată în apropiere de Novi Sad, numită şi „Gibraltarul Dunării”, Timişoara, Arad, Sibiu etc.). în Moldova se detaşează cetăţile ridicate de Ştefan cel Mare de-a lungul graniţei de est cu funcţii de apărare (Soroca, Orhei, Cetatea Albă), iar în Transilvania se remarcă cetăţile de piatră, pământ sau lemn, mult mai numeroase şi mai bine păstrate (Făgăraş, Rupea, Sighişoara, Alba Iulia, Deva, Ardud etc.), dar şi „cetăţile ţărăneşti” adevărate bijuterii de artă medievală: Cetatea fortificată de le Prejmer (sec, al. XIII-lea), Cetatea fortificată de la Hărman (1290), Cetatea de la Codlea, construită de cavalerii teutoni în sec. al. XIII-lea, Cetatea Rupea, Cetatea Râşnov (sec. XIV-XVII) etc.

Cetatea Troia

Cetatea Troia
Micene

Micene

Multe dintre oraşele de azi au avut un nucleu iniţial numit „burg” sau „cetate”: Salzburg (Austria), Quedlinburg, Wartburg, Magdeburg, Wolfsburg, Hamburg (Germania), Cherbourg (Franţa), Craiova – „cetatea Băniei”, Timişiara – „cetatea lacustră”, Târgovişte – „cetatea de scaun” sau prezintă un nucleu arhaic, pitoresc, parte a cetăţilor antice ori medievale (Paris, Moscova, Kiev, Praga, Cracovia, Bratislava, Budapesta).

ECONOMIA TURISMULUI

Peisajele în care se încadrează cetăţile apărute pe ţărmurile mărilor intens navigate, modul în care sunt întreţinute contribuie la creşterea gradului de atractivitate: Veneţia, Genova, Cadiz, La Rochelle, Dubrovnik, Constantinopol etc. Cetăţile aztece situate în Mexic, Guatemala, cetăţile incaşe din Peru (Machu Picchu, Cuzco, Mayos Lloyta), Bolivia (Tihuanaco, Acopana), fortificaţiile berbere din Marocul Saharian (Tizuit, Agid, Tafrout) se evidenţiază şi ele prin stilul construcţiei, masivitate şi fortificaţiile realizate, consecinţă a creşterii nevoilor de apărare.

  • - Forturile sunt fortificaţii militare construite de europeni în perioada de colonizare a Americii

şi Africii, în scop strategic şi de sprijin logistic. Sunt realizate din elemente de zidărie, au un contur de regulă poligonal cu ziduri de incintă groase, turnuri şi porţi masive. Rolul lor strategic iese în evidenţă în perioada expansiunii spre vest a fluxurilor de emigranţi în S.U.A. şi Canada. Negoţul cu blănuri în Lumea Nouă a fost condus din astfel de centre fortificate, precum Fort Garry de lângă Winnipeg (început în anul 1830 de Compania Hudson's Bay, fortul este înconjurat de un careu de ziduri groase de piatră, cu bastioane circulare la colţuri). Unele dintre aceste construcţii, mai vechi şi mai bine păstrate, se pot vedea în prezent şi în provinciile canadiene Québec şi Ontario, în estul şi centrul S.U.A. (New England, Florida, Texas). Multe dintre forturile din America de Nord au stat deseori la originea unui oraş: Fort Worth, Fort Lauderdale (S.U.A.). La fel, arabii au stabilit forturi pentru supravegherea Africii de Nord; de unde au luat naştere oraşe care au fost iniţial nişte bordjuri, ca Fort National. Pe teritoriul Asiei se mai păstrează elemente ale forturilor în Asia de Sud (de exemplu forturile din Amer, fosta capitală a Jaipurului, Agra în India 90 , Fortul Lallbagh din Dacca, Bangladesh).

  • - Castelele constituie obiective de mare atracţie turistică. Folosite ca reşedinţă temporară,

castelele sunt edificii monumentale, fortificate, amplasate în puncte strategice greu accesibile şi se impun rapid în peisaj încă din perioada medievală. Cele mai frecvente se întâlnesc în Europa şi Asia, dar pot fi admirate şi în America de Nord sau Africa. Având şi rol de apărare, castele prezintă ziduri groase crenelate, contraforturi, turnuri de apărare, poduri mobile şi şanţuri cu apă. Astfel, castelul medieval întărit, unde veneau să se refugieze ţăranii din împrejurimi a fost deseori leagănul unui oraş (Salzburg, Lourdes, Blois, Amboise).

Edificiile religioase constituie repere ale unor anumite perioade istorice marcând evoluţia concepţiilor şi a stilurilor arhitectonice. Există o mare diversitate de astfel de construcţii şi edificii religioase, răspândite în toate ariile geografice ale globului şi în toate statele. Din această grupă, o importanţă turistică mai mare prezintă: sanctuarele, templele, bisericile şi mănăstirile, catedralele, moscheile, sinagogile, mausoleele şi cimitirele. Sanctuarele sunt locuri sfinte delimitate prin pietre sau ziduri, în spaţii mai izolate, în care erau construite temple, altare, statui destinate zeilor, unde se făceau procesiuni religioase sau „preziceri”. Ele aveau o răspândire mai mare în Grecia Antică la Dodona (dedicat lui Zeus), Delphi

90 Construite în epoca de glorie a Imperiului Mogul (1526-1707).

Potențialul turistic

(dedicat lui Apollo şi considerat unul dintre cele mai faimoase din Grecia; prestigiul său creşte deosebit de mult atunci când grecii erau ameninţaţi de perşi, iar prin răspunsul dat de oracol s-au găsit soluţii salvatoare care i-au împins la o victorie răsunătoare în bătălia manuală din strâmtoarea Salamina 480 î. Hr.; situl arheologic a fost înscris din anul 1987 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO), Epidaur, Olimia, Patras, Delos etc., dar şi în spaţiul Imperiului Roman, în Dacia la Sarmizegetusa Regia sau în Asia, unde sunt prezente în Japonia sanctuarele şintoiste 91 de la Uji. Templele sunt edificii de mare amploare, lăcaşe sfinte şi sacre, destinate în Antichitate practicării unui cult religios şi unde erau venerate, în funcţie de religie, diferite zeităţi, încă din perioada neolitică. Asemenea edificii aparţin unor civilizaţii diferite şi se regăsesc aproape pe toate continentele. Primele locuri unde au fost amenajate temple ca altare, unele chiar decorate cu picturi pictate de către omul primitiv au fost peşterile. Urmele celui mai vechi templu au fost descoperite în malta şi ele datează din anii 3800 î. Hr. Termenul de templu nu definea la început la grecii antici o clădire, ci numai un altar unde se aduceau jertfe zeilor. În credinţele antice, la greci, reşedinţa zeilor ar fi Muntele Olimp, iar la alţii este cosmosul. Mai târziu, omul sculptează adevărate temple subterane numite speosuri, cum este cel din Insula Elephanta, din apropierea oraşului Bombay (Mumbai). Celebrul templu de aici, declarat ca patrimoniul mondial UNESCO din anul 1987, este amenajat în roci granitice, cu tavanul sprijinit de statui şi coloane de dimensiuni impresionante, dedicate trinităţii divine: Shiva (simbolul mitologiei hinduse), Brahma şi Vishnu. Tot în India, mai apar astfel de speosuri în cele cinci peşteri de la Ajanta, în India centrală, în valea râului Waguma (cele mai mari temple săpate în subteran, cu sculpturi şi picturi parietale cu scene din viaţa zeului Budha) şi la Ellora, o mică localitate în apropiere de Aurangabad renumită prin grotele-templu săpate în bazalt (din care 12 sunt temple budiste, iar 10 sunt temple hinduse). Speosuri se mai găsesc în China, la Dunhuang (provincia Gausu) una dinte cele mai importante capitale ale artei budiste, datorită grotelor celor o mie de Budha (unele statui având 16,5 m înălţime), Egipt în Valea Nilului (templele rupestre de la Abu Simbel cu un mare număr de statui, strămutate din albia fluviului pentru a nu fi inundate de apele lacului de acumulare de la Assnan), Templul lui Amon de la Karnak-Luxor, Templul lui Hathor de la Philae. Templele construite la suprafaţa pământului au o răspândire mai largă pe glob. Remarcabile opere de artă sunt templele din Grecia, considerate printre cele mai importante obiective turistice. Cel mai bine conservat şi cel mai vizitat de turişti rămâne complexul arhitectural Acropole ridicat pe un platou calcaros situat în centul actualei metropole Atena. Complexul sacru, edificat în perioada „secolului de aur” al lui Pericle (secolul al V-lea î. Hr.) de arhitecţi renumiţi, aflaţi sub conducerea lui Fidias, cuprinde edificii emblematice precum: Tempul Atenei Nike (construit în stil ionic, templul adăpostea o statuie ridicată în cinstea zeiţei Atena); Parthenonul (construcţie celebră pentru armonia şi aparenta simplitate a liniilor sale, este un templu doric din marmură de Pendeli, ridicat în cinstea zeiţei Atena. El a fost ridicat pe ruinele a două temple anterioare, iar construcţia sa a durat 15 ani, între 447 şi 432 î. Hr.), edificiul, înconjurat de coloane bogat decorate, cuprindea statuia zeiţei Atena, înaltă de 12 m, realizată din aur şi fildeş de Fidias; pe frontonul estic al templului era reprezentată naşterea Atenei, iar pe cel vestic disputa dintre Poseidon şi Atena pentru stăpânirea Aticii),

91 Şinto (Calea zeilor).

ECONOMIA TURISMULUI

Erehteionul (dedicat lui Poseidon şi zeiţei Atena, remarcabil prin prezenţa cariatidelor), Templul lui Hefaistos (unul dintre cele mai bine conservate temple antice, construit în stil doric), Propileele (intrarea monumentală în templu, formată din mai multe încăperi şi porţi, legate între el cu porticuri şi cu scări). O mulţime de temple, renumite atracţii turistice, se regăsesc în întreg spaţiul elen. Astfel, la Delphi se păstrează incinta şi coloanele de 12 m înălţime ale Templului lui Apollo (510 î. Hr.) care adăpostea faimosul Oracol unde Pythia pronunţa prezicerile sale pentru chestiuni religioase, politice sau cu caracter privat; la Olympia se mai văd urmele Templului lui Zeus cu celebra statuie în aur şi fildeş al lui Zeus Olypianul, considerată una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, operă a lui Phidias; insulele Delos din Ciclade (locul de naştere al zeului Apollo şi unde se afla Marele Templu al lui Apollo, considerat unul dintre cel mai vechi din lume), Samos (Templul zeiţei Hera) şi Samothrace (Templul lui Zeus), apoi la Efes, în Turcia, unde se află resturile impunătorului Templu al zeiţei Artemis (edificiu religios lung de 105 m, lat de 51 m, al cărui acoperiş era susţinut de 127 de coloane de 18 m înălţime).

ECONOMIA TURISMULUI Erehteionul (dedicat lui Poseidon şi zeiţei Atena, remarcabil prin prezenţa cariatidelor), Templul lui Hefaistos
Templul lui Zeus din Olympia

Templul lui Zeus din Olympia

Acropole

ECONOMIA TURISMULUI Erehteionul (dedicat lui Poseidon şi zeiţei Atena, remarcabil prin prezenţa cariatidelor), Templul lui Hefaistos

Templul lui Apollo din Delphi

Parthenonul

Parthenonul

Potențialul turistic

Poten țialul turistic Templul Surya din Konarak (Orissa) Influenţele budhismului în Asia de Sud-Est se exprimă

Templul Surya din Konarak (Orissa)

Influenţele budhismului în Asia de Sud-Est se exprimă prin realizarea de ansambluri arhitecturale religioase de o mare atractivitate turistică: templele Ang Kor Thom şi Ang Kor Wat (considerat cel mai întins templu din lume ca suprafaţă), construit în era Angkor (802-1431) şi vizitate anual de peste 1,5 milioane de turişti, principale atracţii turistice în Cambodgia, Templul Borobudun din provincia indoneziană Yogyakarta (Java), construit în formă de piramidă cu baza pătrată de 118 m şi considerat unul dintre cele mai mari temple budhiste din lume; considerat multă vreme un palat regal, templul reprezintă un loc de veneraţie pentru budhişti. Pe continentul american, din Mexic până pe platourile înalte din Anzii peruani, s-au ridicat temple de către azteci, tolteci, mayaşi sau incaşi. Acestea sunt mai uşor de abordat datorită deschiderii unor trasee turistice, precum Ruta Maya sau Ruta Inca. Renumite sunt templele din:

Machu Picchu (Templul Soarelui); Mexic (Teotilmacan – Templul lui Quetzalcoatl); Honduras (Templul Copán – sit al civilizaţiei Maya, inclus pe Lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO din anul 1980); Bolivia (Templul Tiahuanaco – un important sit arheologic pre-columbian situat în vestul ţării). În Europa medievală, odată cu trecerea la credinţa creştină, locul templului este luat de biserică, iar în lumea musulmană se impune moscheea. Bisericile sunt edificii religioase (lăcaşuri sfinte) construite şi amenajate pentru practicarea cultului creştin 92 . Sunt caracteristice Europei, Americii şi Australei, acolo unde creştinismul (considerând catolicii, protestanţii, ortodocşii sub aceiaşi etichetă de „creştin”) este cel mai important din punct de vedere numeric. Cunosc o paletă variată de stiluri (bizantin, gotic, baroc, renascentist,

92 Petre Ţuţea (1902-1911) spunea că: „

în afara slujbelor bisericii nu există scară către cer. Templul este spaţiul sacrum în

În biserică. Acolo eşti comparat

... aşa fel încât şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa lui. Ştii unde poţi căpăta definiţia omului?

... cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni

...

În

biserică afli că exişti. Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat cu biserici

...

”.

ECONOMIA TURISMULUI

neogotic, modernist etc.), o mare varietate din punct de vedere al materialului de construcţie, al decoraţiunilor interioare etc. Bisericile prezintă un mare interes turistic mai ales prin vechimea şi dimensiunile lor, cât şi prin stilurile arhitectonice, picturile interioare şi decoraţiunile aferente, respectiv, unele evenimente istorice de importanţă majoră pentru comunitatea sau populaţia unei ţări, regiuni etc. Între cele mai renumite şi vizitate biserici pe plan mondial se pot menţiona: Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, loc de pelerinaj de prim ordin al creştinătăţii, Saint Chapelle din Paris (capodoperă a artei gotice, construită între anii 1242-1248 şi renumită prin cele 1134 de vitralii, considerate cele mai vechi din Paris, o adevărată Biblie povestită în imagini desfăşurate pe o suprafaţă de 618 m 2 ), Santa Maria delle Grazie din Milano (dina doua jumătate a secolului al XV-lea, se încadrează în tradiţia arhitecturală locală şi adăposteşte celebra capodoperă „Cina cea de taină” a lui Leonardo da Vinci), Santa Maria Novella şi Santa Croce, ambele în Florenţa, Hagios Demetrios din Thessaloniki (cu cinci naosuri, face parte din situl Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine aflat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO), Temppeliaukion din Helsinki (cunoscută şi sub numele de Biserica de Piatră), Harajuku în Tokyo (construită în anul 2005, prezintă un tavan special capabil să susţină reverberaţia sunetelor timp de 2 secunde, oferind ascultătorilor o experienţă unică) şi multe altele. De mare atractivitate sunt şi bisericile rupestre din Cappadocia, unul dintre cele mai cunoscute locuri de atracţie turistică din Turcia (în prezent se estimează peste 3000 de biserici săpate în piatră, dintre care cele mai cunoscute sunt cele de la Göreme, Zelve şi Ihlara), Basarbovo şi Ivanovo (Bulgaria), Munţii Buzăului la Nucu (unde bisericile şi chiliile rupestre erau folosite ca locuri de refugiu şi de cult) sau cele construite din lemn, răspândite în Norvegia 93 (Borgund, Urnes unde bisericile ascuţite, unice, sunt testamente impresionante ale arhitecturii medievale), România (Maramureş sau Munţii Apuseni) ori amenajate în masive de sare (în Polonia, la Wieliczka). În ţara noastră, un mare potenţial turistic au bisericile de piatră din Transilvania şi în special din Ţara Haţegului. Printre cele mai vechi biserici cum sunt cele construite din piatră la Densuşi (considerată de Nicolae Iorga „fără pereche în toată românimea”), Sântămăria Orlea sau Râmeţi. Binecunoscute sunt şi bisericile cu pictură interioară sau cu icoane (Remetea, Vad, Feleac, Suceava) sau cele construite în stil moldovenesc şi brâncovenesc (Trei Ierarhi şi Sfântul Gheorghe din Iaşi, Curtea Veche şi Patriarhia din Bucureşti). Unele biserici, la începutul secolului al XV-lea şi odată cu apariţia pericolului turcesc în interiorul arcului carpatic, transformate în locuri de refugiu şi apărare, se fortifică cu unul, două sau trei rânduri de ziduri, întărite cu turnuri. Astăzi, cele aproape 160 de edificii religioase fortificate din Transilvania reprezintă un ansamblu unic în Europa, motiv pentru care o parte din ele (Biertani, Viscri, Valea Viilor, Prejmer ş.a.) sunt incluse în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO. Catedralele sunt biserici de mari dimensiuni ce se evidenţiază prin stilul arhitectural ales (stil romanic, gotic, baroc, rococo, clasic, neogotic), stilul constructiv, bogăţia şi fineţea ornamentaţiilor sculpturale, picturale, care le dau o mare valoare artistică. Ele sunt amplasate, de regulă, în partea centrală a oraşelor (Paris, Londra, Milano, Köln, Viena, Strasbourg, Toledo, Sevilla, Praga, Cracovia

93 Biserici din lemn s-au construit în toată Europa Nordică, între 1100 şi 1300, dar din cele aproximativ 1000 de lăcaşuri de cult mai puţin de 30 s-au păstrat până în zilele noastre, mai ales în sudul Norvegiei.

Potențialul turistic

etc.) sau pe anumite proeminenţe ale reliefului (Bazilica Superga în Torino, Durham în Marea Britanie, Trondheim – Norvegia), denumirea de catedrală se foloseşte spre a desemna cea mai mare

biserică dintr-un oraş şi unde serviciul divin este oficiat, de obicei, de un episcop sau arhiepiscop.

Catedralele se impun ca valoare turistică mai

Basilica Sfânta Sofia – Istanbul

Basilica Sfânta Sofia – Istanbul

ales prin

stilul constructiv adoptat.

Catedrala Notre Dame din Paris

Catedrala Notre Dame din Paris

Mănăstirile sunt ansambluri arhitecturale cuprinzând o biserică sau catedrală şi mai multe chilii unde trăiesc, potrivit unor reguli de viaţă austere, persoane ce au chemare spre credinţă. Ca locuri de smerenie şi rugăciune, mănăstirile sunt situate în locuri retrase şi de o valoare peisagistică deosebită. De-a lungul existenţei lor, au funcţionat ca un model de comunitate, fiind adevărate focare de cultură şi învăţământ, cu tiparniţe, ateliere de artizanat religios, dar şi un fel de economie antarhică, specializată pe valorificarea tradiţională a resurselor naturale locale. Un interes turistic deosebit prezintă mănăstirile din România ale căror biserici au fresce exterioare unice în întreaga Europă: Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Umor, Arbore (fapt pentru care au intrat în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO din 1998), la care se adaugă altele, precum: Putna, Neamţ, Bistriţa (în Moldova); Dealu (lângă Târgovişte) şi Argeşului (Curtea de Argeş) în Muntenia; Cozia, Horezu, Tismana (în Oltenia); Râmeţi (Munţii Apuseni); Sâmbăta de Sus, Nicula (lângă Gherla), Rohia (Târgu Lăpuş), Recea (cu mozaicuri realizate din sticlă de Murano, lângă Târgu Mureş), în Transilvania, iar în Dobrogea mănăstirile Cocoş, Celic Dere, Saon ş.a. În Europa, se remarcă mănăstirile ortodoxe din Grecia (Muntele Athos, o republică monahală autonomă, populată în exclusivitate de bărbaţi, unică în lumea întreagă, unde pe cei 385 km 2 se află 20 de mănăstiri – Dionysion, Megistis, Lavras, Panteleimon ş.a.; Ansamblul monastic Meteora, alcătuit cândva din 24 de mănăstiri, astăzi doar cinci mai fiind locuite – Mănăstirea Schimbarea la Faţă sau Marele Meteor, Varlaam, Sfântul Ştefan, Roussanos, Aghia Triada, veritabile muzee bizantine cu icoane superbe, vechi manuscrise, mozaicuri şi fresce unice; Mănăstirea Sfântului Nectarie din Insula Aegina; Mănăstirea Dionisos de la poalele Muntelui Olimp ş.a.), Bulgaria (Rila), Croaţia (Dubrovnik), Ucraina (Kiev), iar mănăstirile catolice cele mai vizitate sunt cele din Franţa (Mont. St. Michel în Normandia, Grande Chartreusse situată lângă Grenoble, Chuny, astăzi unul dintre cele mai atractive puncte turistice ale regiunii Bourgogne), Italia (Monte Cassino, în Italia Centrală, Pavia, lângă Milano); Spania (Montserrat, Muntele Sfânt al catalanilor, un loc deosebit de

ECONOMIA TURISMULUI

important pentru pelerinii ce poposesc pe meleagurile Cataloniei); Portugalia (Batalha, deţinătoarea celei mai frumoase construcţii sacrale gotice; Jeronimo, situată lângă Lisabona, un simbol al puterii şi bogăţiei Portugaliei în perioada marilor descoperiri geografice).

ECONOMIA TURISMULUI important pentru pelerinii ce poposesc pe meleagurile Cataloniei); Portugalia (Batalha, deţinătoarea celei mai frumoase

Mănăstirea Voroneţ

ECONOMIA TURISMULUI important pentru pelerinii ce poposesc pe meleagurile Cataloniei); Portugalia (Batalha, deţinătoarea celei mai frumoase

Mănăstirea Schimbarea la Faţă

ECONOMIA TURISMULUI important pentru pelerinii ce poposesc pe meleagurile Cataloniei); Portugalia (Batalha, deţinătoarea celei mai frumoase

Mănăstirea Recea

ECONOMIA TURISMULUI important pentru pelerinii ce poposesc pe meleagurile Cataloniei); Portugalia (Batalha, deţinătoarea celei mai frumoase

Mănăstirea Sfântul Nectarie

Potențialul turistic

Mănăstirea Dionisos

Mănăstirea Dionisos
Poten țialul turistic Mănăstirea Dionisos Montserrat – „Muntele Sfânt al Catalanilor” Moscheile , edificii religioase reprezentative
Poten țialul turistic Mănăstirea Dionisos Montserrat – „Muntele Sfânt al Catalanilor” Moscheile , edificii religioase reprezentative

Montserrat – „Muntele Sfânt al Catalanilor”

Moscheile, edificii religioase reprezentative pentru ţările islamice. Ele mai apar izolat şi în vechile teritorii ocupate vremelnic de arabi în Europa, Africa sau Asia. Aceste ansambluri religioase ies în evidenţă prin forma lor aparte, grandoarea bolţilor, dar mai ales prin minaretele 94 înalte şi suple, stârnind curiozitatea turiştilor de alte religii, decorate cu frumoase mozaicuri şi destinate chemării credincioşilor musulmani la rugăciune. Reprezentative sunt în acest sens: Moscheea lui Mohamed 95 de la Mecca, Moscheea de la Medina (unde este înmormântat profetul Mohamed), Moscheea Albastră cu 6 minarete şi Moscheea lui Soliman Magnificul din Istanbul, Moscheea din Edirne (Turcia), Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim (al treilea locaş sfânt în Islam), Moscheea al-Azhar din Cairo, Moscheea Jama din Dlehi, Moscheea Istighal din Djakarta, Moscheea din Cordoba (Spania)

  • 94 Minaretele sunt amplasate în colţurile moscheilor, fiind cele mai înalte puncte ale acestora. Primul minaret a fost construit

în anul 665 la Basra în Irak şi era folosit pentru adunarea musulmanilor la rugăciuni. Minaretele sunt un corespondent al turlelor cu clopot ale bisericilor creştine.

  • 95 Moscheea din Mecca, numită şi „Moscheea Sfântă”, deţine „Piatra sfântă a musulmanilor” şi este unică în lume prin cele

nouă minarete ale sale.

ECONOMIA TURISMULUI

(un monument important al arhitecturii islamice), Moscheea Hassan al II-lea din Casablanca, Maroc (cu cele mai înalte minarete din lume).

ECONOMIA TURISMULUI (un monument important al arhitecturii islamice), Moscheea Hassan al II-lea din Casablanca, Maroc (cu
ECONOMIA TURISMULUI (un monument important al arhitecturii islamice), Moscheea Hassan al II-lea din Casablanca, Maroc (cu

Moscheea din Cordoba (Spania)

În România s-au construit moschei (geamii) în Dobrogea, acolo unde minoritatea turco-tătară este mai numeroasă: Babadag, Mangalia, Tuzla.

Sinagogile sunt edificii religioase ale lumii semite ce serveau ca locuri de rugăciune şi celebrare a cultului mozaic. Apărut înainte de cucerirea Palestinei de către romani, începând cu secolul al XI-lea au început să fie conduse de către rabini, care exercitau atât funcţii religioase, cât şi funcţii administrative şi juridice. Între cele mai renumite şi vizitate sunt sinagogile din Ierusalim, Tel Aviv, Haifa (Israel), dar şi din unele ţări din Europa (Spania – Barcelona, considerată cea mai veche de pe continent; Germania – Worms; Ungaria – Budapesta; Cehia – Praga; Polonia – Cracovia; România – Templul coral din Bucureşti; Italia – Florenţa ş.a.) sau America de Nord (S.U.A.- Washington şi New York; Mexic – Ciuda de Mexico), acolo unde diaspora evreiască este prezentă şi numeroasă.

Interesante pentru turism prin arhitectura lor sunt şi unele edificii care adăpostesc rămăşiţele pământeşti ale unor personalităţi sau eroi, precum; mausoleele (răspândite în Asia, respectiv în India, unde celebru este Taj Mahal 96 din Agra, Humanyun din New Delhi; în China, Mausoleul lui Mao din Beijing; în Rusia, Mausoleul lui Lenin din Moscova; Turcia, Mausoleul lui Ataturk din Ankara; Japonia, mausoleele shogunilor din Nikko şi Edo; Franţa, Mausoleul lui Napoleon din Domul Invalizilor, Paris;

96 Mausoleul Taj Mahal, amplasat pe malul râului Yamuna, este una dintre cele mai faimoase construcţii din lume, ridicat în perioada 1630-1652 de Marele Mogul Shah Jahan în memoria soţiei sale Mumtaz Mahal. Devenit „simbol al dragostei eterne”, mausoleul face parte, din anul 1983, din lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO şi rămâne printre cele mai vizitate monumente din lume.

Potențialul turistic

România, Mausoleul de la Mărăşeşti, ridicat în memoria eroilor români căzuţi în timpul primului război mondial.

Piramidele impresionează prin arhitectura lor, dar şi prin tehnica utilizată în antichitate pentru construirea lor. Ele reprezintă locul unde se desfăşurau ceremoniile funerare sau erau înhumaţi faraoni, lideri ai clasei conducătoare. Obiceiul îngropării conducătorilor în mastabe 97 se schimbă pe la 2630 î. Hr., odată cu ridicarea piramidei în trepte a faraonului Zoser 98 , situată în centrul unui amplu complex de morminte, altare şi spaţii ceremoniale protejate de un şanţ adânc şi un zid înalt de 10 m. Piramidele sunt o atracţie turistică majoră în Egipt, Mexic, Peru sau Spania. Renumite sunt piramidele egiptene de la Giseh (Marea Piramidă a lui Kheops 99 , alcătuită din aproximativ 2,4 milioane de blocuri de piatră, cântărind fiecare circa 2,5 tone; Kefen şi Mikerimos, înconjurate de o necropolă conţinând morminte ale nobililor şi de mici piramide ale reginelor Egiptului antic) la care se alătură piramidele din Mexic cu formă de monolit arhitectural, cu 8-10 straturi suprapuse sub forma unui trunchi de piramidă. Acestea din urmă aparţin civilizaţiei Maya (secolele V-VII) şi erau folosite ca locuri unde se desfăşurau diferite ritualuri. Cele mai vizitate piramide sunt cele de la Teotihuacan:

Piramida Soarelui, Piramida Lunii alături de alte circa 600 de piramide de diferite mărimi.

Poten țialul turistic România, Mausoleul de la Mărăşeşti, ridicat în memoria eroilor români căzuţi în timpul

Piramida lui Kheops

Piramida Soarelui

Piramida Soarelui

  • 97 Primii faraoni au fost îngropaţi în mastabe – construcţii cubice cu un etaj şi cameră mortuară subterană. Până astăzi s-au

păstrat doar câteva dintre ele.

  • 98 Arhitectul Imhotep a construit prima piramidă monumentală la Saqqara, introducând piatra ca material de construcţie.

  • 99 Marea Piramidă a lui Kheops având 146 m înălţime a fost cea mai înaltă clădire din lume, până la construcţia catedralei din

Lincoln (Anglia) în 1300.

ECONOMIA TURISMULUI

ECONOMIA TURISMULUI Piramidele din Güimar (Tenerife) Alte piramide au mai fost descoperite în Peru (circa 26

Piramidele din Güimar (Tenerife)

Alte piramide au mai fost descoperite în Peru (circa 26 de piramide în zona oraşelor Chiclayo şi Trujilo, urme ale unei civilizaţii vechi care a trăit la începutul erei noastre) şi Spania, în Insula Tenerife, la Güimar.

Cimitirele formează o categorie de obiective aparte a căror atractivitate este dată de prezenţa unor morminte ale unor mari personalităţi, în dorinţa de rememorare şi reculegere. Unele cimitire atrag prin valorile arhitecturale deosebite (Cimitirul monumental Camposanto din Pisa, Cimitirul Père Lachaise în Paris, Cimitirul Bellu în Bucureşti) sau prin valenţele artistice (Cimitirul Vesel 100 de la Săpânţa, judeţul Maramureş). Mai pot fi amintite: Cimitirul Militar Arlington din Washington (loc sacru în S.U.A., unul dintre simbolurile patriotismului şi mândriei naţionale), Cimitirul Montmartre în Paris.

ECONOMIA TURISMULUI Piramidele din Güimar (Tenerife) Alte piramide au mai fost descoperite în Peru (circa 26

Cimitirul Camposanta din Pisa

Mormântul lui Émile Zola

Mormântul lui Émile Zola

100 Cimitirul Vesel îşi are originea în câteva cruci cu epitaf sculptate de Stan Ioan Pătraş în anul 1935. Ineditul acestui cimitir, care îl diferenţiază net de toate celelalte, în constituie, aşa cum îi spune şi numele, tocmai această viziune de seninătate şi veselia în faţa sfârşitului vieţii, total diferită de majoritatea culturilor popoarelor, care considera moartea ca pe un eveniment foarte solemn şi tragic.

Potențialul turistic

Poten țialul turistic Cimitirul Vesel din Săpânţa Cimitirul Vesel – detaliu cruce Edificiile culturale şi sportive

Cimitirul Vesel din Săpânţa

Poten țialul turistic Cimitirul Vesel din Săpânţa Cimitirul Vesel – detaliu cruce Edificiile culturale şi sportive

Cimitirul Vesel – detaliu cruce

Edificiile culturale şi sportive. Atributele atractive ale edificiilor culturale şi sportive sunt

legate de următoarele elemente: vechime, stil arhitectural, bogăţia de piese, valoarea artistică etc. Din această grupă fac parte:

  • - Agora (la greci) sau forumul (la romani) reprezintă o incintă păstrată sau dreptunghiulară,

delimitată de construcţii impunătoare cu tribune pentru oratori, în care se adunau înţelepţii cetăţii şi unde se purtau fertile. Se evidenţiază agorele din Atena, Thessaloniki, Efes, Priene, Hierapolis (Pamukkale), forumul din Roma (unul dintre cele mai importante obiective turistice ale capitalei Italiei), Pompei (mai bine conservat şi cu dimensiuni impresionante pentru acele vremuri, 142 m lungime şi 38 lăţime), Catania.

  • - Teatrele apar ca instituţii de cultură în antichitate în toate oraşele greceşti (Atena, Olimpia, Micene, Efes, Priene, Pergamon etc.), iar mai târziu în oraşele imperiului roman (Roma, Verona,

Trieste, Spoleto, Orange – Franţa, Zaragoza – Spania, Palmyra – Siria, Dougga – Tunisia, Alexandria – Egipt, Plovdiv – Bulgaria).

  • - Amfiteatrele sunt construcţii specifice romane, realizări arhitecturale masive, de formă

circular-ovoidală, destinate distracţiei unde romanii puteau viziona lupte de gladiatori, parade militare sau întreceri sportive. Ele cuprindeau tribunele pentru spectatori, arenele în care aveau loc luptele şi culisele plasate sub tribune pentru luptători sau cuştile cu animale sălbatice. Cea mai impunătoare construcţie de acest fel este Coloseumul din Roma, construit între anii 75-80 d. Hr. În timpul împăraţilor Vespasian şi Titus. Era cea mai mare construcţie a vremurilor sale şi astăzi este cel mai

ECONOMIA TURISMULUI

mare amfiteatru antic ce poate fi vizitat. În formă de elipsă, cu axa mare de 186 m şi axa mică de 156 m, amfiteatrul avea un perimetru de 520 m şi o înălţime de 55 m, oferind locuri pentru 55000 de spectatori. Amfiteatre celebre apar şi în alte oraşe, precum: Pompei, Split (Croaţia), Nîmes, Beziers şi Arles în Franţa, Pamplona şi Granada în Spania. - Stadioanele de azi se impun prin grandoarea lor, stilul arhitectural modernist. Se impun următoarele arene sportive: Maracana (capacitate 125.000 locuri) din Rio de Janeiro, Camp Nou din Barcelona (98.000 locuri), Santiago Bernabeu (Madrid), Wembley (Anglia), Aliianz Arena (München), Giusseppe Meazza (Milano), Luois II (Monte Carlo), Stadio Olimpica (Roma), Lujniki (Moscova), Estadio Azteca (Ciuda de Mexico), Beijing, Yokohama etc.

Stadionul Louis II din Monte Carlo

Stadionul Louis II din Monte Carlo

Stadionul Olimpic din Beijing

Stadionul Olimpic din Beijing

- Edificiile operelor atrag un număr mare de vizitatori prin actul de cultură pe care îl reprezintă (Scala din Milano), dar şi prin realizarea arhitecturală a edificiului (Opera din Paris, Opera de Stat din Viena, Covent Garden din Londra, La Fenice din Veneţia, SanCarlo din Napoli, Metropolitan din New York, Sidney, Auditorio „Adam Martin” din Santa Cruz de Tenerife (inaugurat în anul 2003, este una dintre clădirile cele mai emblematice ale arhitecturii spaniole contemporane) ş.a. Universităţile, ca focare de aleasă cultură, constituie o atracţie turistică constantă din cele mai vechi timpuri prin impactul efectiv asupra celor care le-au urmat cursurile, dar şi prin zestrea lor spirituală, datorată marilor personalităţi care au studiat sau activat în aceste lăcaşuri academice, documentară şi arhitecturală. Printre cele mai atractive, încă de la înfiinţarea lor, se numără vechile universităţi apărute în Europa Evului Mediu, precum: Bologna (înfiinţată în anul 1088 şi considerată printre cele mai vechi din lume), Ravena (1130), Oxford (1170), Madeira (1175), Sorbona (1200), Cambridge (1209), Salamanca (1218), Padova 1232), Montpellier (1289), Lisabona (1290), Roma (1303), Pisa (1343), Praga (1348), Cracovia (1364), Viena (1365), Heidelberg (1386), Köln (1388), Leipzig (1409), Basel (1460), Uppsala (1477), Copenhaga (1479). Muzeele sunt edificii culturale care conservă şi expun creaţii ale epocilor anterioare, de mare interes din punct de vedere istoric, artistic, ştiinţific, tehnic. De-a lungul timpului, muzeele s-au transformat continuu pentru a răspunde noilor gusturi şi opinii ale publicului. Acestea cunosc o largă răspândire, pe toate continentele şi în toate ţările, dar şi o paletă tipologică deosebit de variată:

Potențialul turistic

muzee istorice, de artă, de artă şi tehnică populară, etnografice, de istorie naturală, de ştiinţe ale naturii, tehnice, ocupaţionale (pentru domenii precum industria alimentară, agricultură, pescuit, transporturi etc.). În prezent, muzeele şi galeriile de artă înregistrează anual un număr ridicat de vizitatori în ciuda faptului că unele au fost amenajate fie pentru a satisface plăcerea unei societăţi elitiste, fie pentru a satisface nevoile comunităţilor locale. Bunăoară, numai în Anglia, unde există peste 3000 de muzee şi galerii de artă, se înregistrează anual peste 80 milioane de vizitatori. În funcţie de mărime şi de valoarea exponatelor se pot deosebi:

- muzee naţionale ce conţin valori artistice la nivelul întregului spaţiu al unei ţări (Muzeul Naţional de Artă Veche din Lisabona, deţinătorul unei vaste colecţii de artă portugheză); - muzee regionale (judeţene, districtuale, departamentale) cu exponate recoltate dintr-o anumită unitate geografică sau administrativă: Muzeul Arheologic din Olympia adăposteşte cea mai importantă colecţie din Peloponez de sculpturi, basoreliefuri, bronzuri şi obiecte votive; - muzee locale cu exponate din perimetrul aşezării date (Muzeul Badea Cârţan din Cârţişoara – Sibiu); Astăzi, în întreaga lume există peste 18.000 de muzee, din care cele mai multe se întâlnesc în S.U.A (6000), Franţa (1183), Italia (972), Germania, Rusia, Spania ş.a. Dintre muzeele de mare valoare internaţională şi cele mai vizitate se înscriu: Louvre (Paris), British Museum (Londra), Prado (Madrid), Muzeul Naţional de Artă Modernă Regina Sofia 101 (Madrid), Muzeul Naţional de Arheologie din Atena, Ermitaj (Sankt Petersburg, amenajat în clădirea Palatului de iarnă, construit între 1754 – 1762, însumează 1057 săli desfăşurate pe o suprafaţă totală de 9 ha), Muzeul Vaticanului (Roma), Schönbrunn (Viena), Galeriile Tretiakon (Moscova), Galeriile Ufizzi din Florenţa (cel mai mare muzeu italian, cu cea mai importantă colecţie de artă italiană din Goticul târziu, din Renaştere şi din Baroc), Topkapi (Istanbul), Muzeul Regal de Arte Frumoase (Bruxelles), Cartierul Muzeelor (Viena), Guggenheim (New York), Muzeul Egiptean (Cairo) etc. Unele muzee sunt profilate pe expunerea unor anumite valori artistice, precum: National Gallery din Londra (picturi, una dintre cele mai bogate galerii din lume), muzeele figurilor de ceară (Madame Tussaud – Londra, şi filialele la Amsterdam, Sankt Petersburg, Anvers, New York, Las Vegas şi Hong Kong, unde pe lângă personalităţile internaţionale se regăsesc şi figuri locale, reprezentative pentru ţara în cauză), Muzeul Caleştilor Regale (Lisabona), Muzeul Ceasurilor şi Pendulelor (Zürich), Muzeul Comunicaţiilor (Berlin), Muzeul Internaţional al Păpuşilor (New Delhi), Muzeul Pantofilor 102 (Toronto, Canada), Muzeul Spaghetelor (Imeria, Italia), Muzeul Aurului (Brad, jud. Hunedoara), Muzeul Chihlimbarului (Colţi, jud. Buzău), Muzeul Robinetului din San Maurizio dOpaglio (Italia) (include o prezentare istorică a modului în care a fost introdusă apa în case, din antichitate până în prezent) etc.

101 Muzeul Regina Sofia adăposteşte una dintre cele mai renumite picturi ale secolului al XX-lea – Guernica, semnată de Pablo Picasso în 1937, impresionantă fir şi numai prin dimensiuni, măsurând aproape opt metri pe patru sau gama de culori neobişnuită. Pablo Picasso, un geniu al culorii, s-a limitat în opera sa doar la tente de negru, alb şi gri, pentru a reproduce distrugerea oraşului basc nu în stil naturalist, ci uzând de simboluri şi pictograme stranii.

102 Muzeul Pantofilor din Toronto, inaugurat în 1995, adăposteşte pe o suprafaţă de 39000 m 2 , peste 10000 de perechi de pantofi, pe care fondatoarea – Sonja Bata – a început să le colecţioneze din anul 1940, o expoziţie impresionantă, dedicată stilului şi evoluţiei tuturor tipurilor de încălţăminte de-a lungul secolelor.

ECONOMIA TURISMULUI

Casele memoriale sunt edificii cu funcţie turistică care adăpostesc un set de obiecte şi mărturii despre viaţa şi personalitatea celui care s-a născut sau a locuit o perioadă într-o astfel de clădire. Ele sunt dedicate memoriei unor personalităţi culturale, artistice, politice. Asemenea clădiri sunt numeroase în Europa, Asia, S.U.A. De un real interes printre turişti se bucură: Casa memorială Avram Iancu din Vidra de Sus, Casa memorială Mihai Eminescu din Ipoteşti, Casa memorială George Coşbuc din Hordou, Casa memorială Liviu Rebreanu din Prislop, Casa memorială Anton Pann din Râmnicu-Vâlcea, Casa memorială Nichita Stănescu din Ploieşti, Casa lui Goethe şi Schiller din Waimar, Casa memorială William Shakespeare din Stratford-upon-Avon, Casa Mozart din Salzburg, Casa memorială José Marti şi Casa lui Alexander von Humboldt din Havana, Templul Confucius din Qufu (China), Centrul memorial Martin Luther King şi Casa memorială Margaret Mitchell din Atlanta (S.U.A.), Casa memorială Graceland din Memphis, Tennesse (S.U.A.) unde s-a stins marele artist Elvis Presleyş.a.

Bibliotecile sunt edificii culturale de mare atracţie turistică prin istoria şi arhitectura clădirii (Biblioteca lui Celsius din oraşul antic Efes), prezenţa cărţilor şi a manuscriselor originale, incunabulelor papirusurilor, valoarea şi vechimea tipăriturilor, numărul de volume etc. Se evidenţiază Biblioteca Congresului S.U.A. (cu 128 milioane de cărţi, dispuse pe numai puţin de 430 km de rafturi), Biblioteca Vaticanului, Biblioteca Naţională a Franţei, Biblioteca Naţională din Rio de Janeiro (cea mai mare din America Latină, de o mare frumuseţe arhitecturală), Biblioteca Mănăstirii Strahon din Praga, Biblioteca Mănăstirii St. Gallen (cea mai veche bibliotecă din Elveţia, inclusă pe Lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO), considerată a fi una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume, vizitată anual de peste 100.000 de turişti din întreaga lume), Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Bathyaneum din Alba Iulia, Biblioteca Astra din Sibiu.

Edificiile economice cu funcţie turistică

Dintre obiectivele reprezentative ale acestei categorii se remarcă: poduri şi viaducte, tunele, metrouri, canale, apeducte, baraje şi lacuri de acumulare, turnuri, sediile unor firme, instituţii şi expoziţii economice etc. Ele prezintă o zestre atractivă deosebită datorită stilului arhitectural, ineditul construcţiei sau al amplasării, grandoarea, materialele de construcţie utilizate, funcţionalitate.

Podurile şi viaductele sunt lucrări de artă inginerească în domeniul rutier şi feroviar necesare pentru traversarea unor râuri, fluvii, lacuri, golfuri sau strâmtori marine, a căror tehnică constructivă a evoluat în timp. Primele poduri au fost construite în Antichitate de romani, pe întreg teritoriul imperiului, fiind decorate cu coloane, statui sau turnuri fortificate. Bine conservate sunt podurile construite în Italia (Fabricius şi Cestius peste Tibru), Franţa (podul din St. Thibery pe Via Domitia), Spania (Alcantara, pe Tajo; podul din Cordoba), o adevărată operă de artă a fost şi podul lui Apllodor din Damasc care traversa Dunărea, la Drobeta, printr-o succesiune de 20 de piloni uniţi cu arcuri, din care astăzi se mai păstrează câteva vestigii.

Potențialul turistic

În Evul Mediu creşte numărul dar şi importanţa podurilor în paralel cu intensificarea schimburilor comerciale şi a circulaţiei populaţiei între marile centre urbane ale epocii. Din această categorie se păstrează podurile comerciale din Florenţa (Ponte Vecchio), Veneţia (Rialto), Paris (Notre Dame), Bath (Pluthney Bridge) sau podurile construite în stiluri arhitecturale cu apartenenţe la stiluri diferite. ( Printre cele mai spectaculoase poduri din lume, adevărate simboluri ale locurilor respective

se remarcă:

  • - Podul Akashi – Kaikyo (Japonia) cu o deschidere de 1991 m şi o lungime de 3,9 km, peste strâmtoarea Akashi, este considerat cel mai lung pod suspendat din lume;

    • - Podul Humber (Marea Britanie), cu o deschidere de 1410 m;

    • - Podul Verazzano Narrows (New York), cu peste 1298 m deschidere;

    • - Podul Brooklyn (New York);

    • - Podul Golden Gate, simbolul oraşului San Francisco, are o deschidere de 1280 m;

    • - Viaductul Millan (Franţa), considerat cel mai înalt pod din lume, având 340 m în cel mai înalt

pilon al său. În România, mai atractive sunt podurile de la Cernavodă (construit de Anghel Saligny în 1895 şi podul nou, rutier şi feroviar, în lungime de 1,6 km inaugurat în 1987) şi Giurgeni – Vadu Oii (pod rutier, inaugurat în anul 1970).

Tunelele sunt lucrări tehnico-inginereşti care permit realizarea unei căi de comunicaţie subterane, străbătând, după un anumit traseu, regiuni muntoase sau colinare. Ele sunt atractive pentru turişti prin locurile pitoreşti unde sunt amplasate, sistemele de iluminare sau prin lungimea lor. Cele mai spectaculoase sunt tunelele feroviare care concentrează fluxuri importante de transport ale turiştilor: Eurotunel (Franţa – Marea Britanie); Seikan (între insula Houshu şi Hokaido) şi Daishimizu (Tokyo – Nügata), în Japonia; Simplon I şi Simplon II (între Elveţia şi Italia); Appenino (în Italia, între Bologna şi Florenţa); Mont Royal (în Canada). Tunele rutiere sunt mai răspândite în zona Munţilor Alpi, în/între ţări cu renume în turismul european: Saint Gothard (Elveţia); Tirol (Austria – Elveţia); Frejus (Franţa – Italia); Mont Blanc (Franţa – Italia); Grand Saint-Bernard (Italia – Eleveţia). Metrourile sunt atractive prin arhitectura construcţiei, mai ales prin designul decorării staţiilor (unele adevărate opere de artă, precum Metroul din Moscova), prin vechime (primul metroul dat în folosinţă a fost London Underground, inaugurat în 1863) sau prin dimensiuni (cea mai mare lungime având-o metroul din New York – 580 km). Aceste linii feroviare amplasate în tunele săpate în subasamentelor marilor metropole aduc o contribuţie importantă la descongestionarea traficului de suprafaţă suprasolicitat în sezonul estival, precum şi la tranzitarea de către turişti a centrelor cu o densitate ridicată a obiectivelor turistice. Cele mai utilizate metrouri, în acest sens, sunt cele din:

Londra, New York (inaugurat în 1868 şi având 483 de staţii), Chicago (1892), Budapesta (1896), Paris (1900), Viena (1902), Berlin (1902), Madrid (1921), Tokyo (1927), Moscova (1935), Bucureşti

(1979).

ECONOMIA TURISMULUI

Canalele sunt construcţii hidrotehnice cu rol important în transporturile navale prin legarea a două sau mai multe suprafeţe de apă. Pe lângă importanţa economică, canalele reprezintă şi axe de circulaţie turistică majore sau baze de agrement specifice. Unele canale leagă mări sau oceane (Suez, Panama, Kiel, Corint, canalul din Midi), altele leagă fluvii de mări (Dunăre – Marea Neagră) sau fluvii între ele (Rhin – Main – Dunăre, Volga – Don, Marele Canal Chinez 103 ). Apeductele sunt construcţii monumentale ale Antichităţii pentru aducţiunea apei de la mari distanţe pentru alimentarea oraşelor şi cetăţilor. Atracţia exercitată asupra turiştilor se datorează formei, dimensiunilor (lungime, înălţime) şi configuraţiei acestor construcţii, în care romanii au fost cei mai iscusiţi. Urme ale apeductelor se mai pot vedea pe teritoriul fostului Imperiu Roman la: Segonia (Spania), construit în timpul împăratului Traian şi având o lungime de 728 m; Nîmes (Franţa), celebrul apeduct Pont du Gard în lungime de 275 m şi o înălţime de 49 m, cu cele trei niveluri ale sale, cu arcade din blocuri de calcar, unele cântărind şase tone; Kavala (Grecia); Sarmizegetusa, Histria, Adamclisi în ţara noastră.

Turnurile reprezintă o gamă variată de construcţii cu o zestre atractivă deosebită. În această categorie se includ:

  • - obeliscurile egiptene, ca simboluri religioase, sunt columne verticale de piatră, care se

termină cu un vârf piramidal. În Egiptul Antic, erau considerate razele de piatră a zeului soarelui Ra şi

făceau legătura între lumea oamenilor şi cea a zeilor. Obiceiul antic a fost preluat în societatea contemporană, ridicându-se astfel de construcţii în amintirea unor evenimente istorice sau în cinstea unor monarhi (obeliscul Vendone, obeliscul din Place de la Concorde, în Paris; obeliscul egiptean din Trafalgar Square, Londra, dedicat lui Nelson ş.a.);

  • - coloanele triumfale ale antichităţii romane: Columna lui Traian 104 , ridicată în timpul împăratului Traian în urma cuceririi Daciei;

    • - minaretele islamice: Moscheea Albastră din Istanbul este apreciată pentru cele şase

minarete;

  • - turnuri – clopotniţă, prezente la edificiile religioase creştine: celebru este Turnul din Pisa, apoi turnurile catedralelor din Anvers (Belgia), Ulm (Germania) ş.a.;

    • - farurile apar în Antichitate, pentru orientarea navigatorilor. De regulă sunt amplasate pe

promontorii sau locui înalte stâncoase pentru a le face cât mai vizibile de la distanţe mari. Prima construcţie de acest gen a fost realizată pe Insula Pharos din dreptul oraşului antic Alexandria, devenind, mai târziu, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Avea o înălţime de 140 m, dar mai multe cutremure au distrus farul în cea mai mare parte în 1303, 1323. Unele faruri, cum este şi vechiul far de la Sulina, au rămas mult în interiorul uscatului, dovadă a retragerii apelor oceanice;

103 Marele Canal leagă Beijing de Hangzhon, oraş port la Marea Chinei de Est şi constituie cea mai lungă cale navigabilă construită de om – 1782 km. Canalul şi-a menţinut structura formată nu dintr-unul singur, ci dintr-un lanţ de canale navigabile până în secolul al XIX-lea, când inundaţia catastrofică a fluviului Huang He a cauzat distrugerii majore.

104 Columna lui Traian a fost realizată de Appolodor din Damasc, are 38 m înălţime şi este înfăşurată într-o friză în spirală cu o lungime de 200 m ce prezintă scene cu peste 2500 persoane.

Potențialul turistic

  • - turnuri simbol dedicate marcării unor evenimente: Turnul Eiffel din Paris (320,7 m înălţime)

ridicat cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris din anul 1889, devenit astăzi un „simbol turistic” al

„oraşului lumină”;

  • - turnuri puncte de observaţie (foişoare); Turnul Belén din Lisabona (construit în perioada

1515-1521 pentru a apăra estuarul şi Mănăstirea Jeronimos din apropiere;

  • - turnurile de televiziune îşi fac apariţia în a doua jumătate a secolului al XX-lea, iar cele mai

multe dintre ele sunt obiective de mare interes turistic pentru că de la înălţimea lor oferă puncte de belvedere asupra împrejurimilor. Cel mai înalt turn de televiziune este CN Tower din Toronto (555,3 m), gazdă a numeroase puncte de atracţie pentru turişti (puncte de belvedere, restaurante, cea mai înaltă cramă din lume situată la 346 m, cafenele etc.) şi este urmat de Ostakino din Moscova (547 m), Belmont din Marea Britanie (387 m), Beijing (400 m), Tokyo (333 m), unde se va construi cel mai înalt turn de televiziune din lume – Tokyo Sky Tree 105 (Arborele de pe cerul oraşului Tokyo) – 610 m. De o mare atracţie turistică se bucură târgurile internaţionale specializate: Târgul de carte – Londra, Târgul de turism – Berlin, TIB – Bucureşti, Târgul Internaţional Universal Foire din Paris, Târgul de industrie Hanovra, Târgul de Mobilă Milano, Târgul Indiei New Delhi, Târgul de carte de la Frankfurt am Moin ş.a., dar şi expoziţiile universale (ajunse la ediţia cu numărul 65), unde pe parcursul a 2-6 luni se înregistrează zeci de milioane de vizitatori din întreaga lume. De la prima ediţie, organizată la Londra, în anul 1851, cele mai spectaculoase manifestări ca tematică, mod de organizare şi număr de vizitatori au fost cele desfăşurate în ultimele două decenii: Sevilla – 1992, cu tema „Era descoperirilor” pentru a marca împlinirea a 500 de ani de la descoperirea Americii de către Cristofor Columb; Lisabona – 1998, având ca temă „Oceanele – un patrimoniul pentru viitor”; Hanovra – 2000, cu tema „Om – Natură – Tehnologie”; Aichi – Japonia în 2055, dar mai ales ultima ediţie organizată în anul 2010 la Shanghai cu tema „Un oraş mai bun, o viaţă mai bună”.

105 Cel mai înalt turn de televiziune va găzdui două platforme de observare pentru turişti la 350 şi 450 m înălţime.