Cum intervenim pentru cresterea mobilitatii articulare?

Ne preocupam de redori care necesita intinderea. Plecam de la constatarea faptului ca

fiecare tesut are propriul sau grad de elasticitate, deci de rezistenta la intindere. Compianta este
proprietatea de a se lasa destins, este proprietatea unui tesut de a se lasa destins. Cu cat
compianta este mai mare cu atat tesutul poate fi destins mai usor. De ex: compianta muschiului
este mult mai mare decat a tendonului.

OBS!: Muschiul retracturat (isi pierde capacitatile esentiale si se incarca fibros), compianta ii
scade foarte mult. Deci, compianta muschiului este mult mai mare decat a tendonului,
compianta pielii este mai mare decat compianta capsulei articulare, iar compianta capsulei este
mai mare decat a ligamentului. S-a constatat ca aplicarea prelungita de caldura amelioreaza
foarte mult compianta. S-a constatat ca intinderea evolueaza aproape paralel cu aplicatia de
caldura si aceasta capacitate de intindere se mentine un timp si dupa intreruperea aplicarii de
caldura.

Tehnici care se pot aplica in cazul redorilor care necesita intinderea:

 Intinderea prin posturi corective libere, liber-ajutate si ulterior fixate. Cel mai bine se
utilizeaza posturile seriate fixe. Deci, in urma intinderii obtinem un unghi, amplitudine
mai mare pe care o conservam fixand-o pe o orteza. In sesiunea urmatoare de
kinetoterapie plecam de la unghiul obtinut si prin intindere progresiva ajungem la un
unghi mai mare, pe care il vom conserva la o a doua orteza adaptata noului unghi.
Aceste orteze se numesc orteze amofibrile (care se adapteaza unghiului obtinut si il
conserva). Obiectivul utilizarii acestor pozitii seriate fixe este acela de a nu permite
revenirea la pozitiile scurtate anterioare. Indicatia principala a acestei tehnici o
constituie profilaxia redorilor dupa traumatisme sau dupa interventii ortopedico-
chirurgicale. Evident ca sunt indicate aceste pozitii, seriate fixe pentru noapte,
intinderea nocturna fiind extrem de favorabila pentru conservarea unui unghi
intermediar, deci niciodata la unghiul maxim.

OBS! S-a constatat ca intinderea continua este mult mai buna decat intinderea intermitenta. De
ex: putem utiliza 2 orteze in pozitiile maximale (maximala de flexie, maximala de extensie) pe
care sa le schimbam la fiecare 6h.

 Intinderea prin mobilizare pasiva. Daca discutam de intinderea prin mobilizare pasiva,
cea mai buna eficienta este cea asistata executata de mana kinetoterapeutului. Este
intotdeauna de preferat atunci cand este posibila metoda pasivo-activa. De obicei,
intinderea pasiva se face pana la limita durerii si inca cateva grade pana la ceea ce noi
numim punctul de maxima intindere. Acest punct de maxima intindere, care se simte
dpdv elastic pe structura trebuie atins cel putin o data in fiecare sesiune de mobilizari
pasive. Fiecare manevra de mobilizare pasiva trebuie mentinuta la unghiul maxim cat
de mult suporta subiectul (la inceput de ordinul secundelor, ulterior de ordinul
minutelor, atingand cel putin o data punctul de maxima intindere).

OBS!: Manevrele de intindere prin mobilizare pasiva NU SE VOR EXECUTA NICIODATA

sub acoperire de antialgice sau infiltratii locale aplicate inaintea manevrelor. (exista riscul
acoperirii senzatiei reale, iar in conditiile astea manevra se face intr-un mod exagerat si se poate
face o ruptura).

 Artificii de tehnica – artificii care ne ajuta sa crestem unghiul de miscare.

- Pentru umar se foloseste telescoparea (adica, compresiunea capetelor articulare,
respectiv compresiunea capului humeral in glena scapulara), care ulterior ajuta
intinderea. De obicei, manevrele se fac concomitent. Facem telescoparea si manevra.
- Pentru pumn, degete, articulatiile membrului inferior – se foloseste tractiunea in ax
asociata intinderii. Aceasta manevra scazand durerea.

Tot artificiu este si aplicatia de caldura, benefica atat inaintea cat si in timpul
exercitiului. Intinderea trebuie sa fie lenta, nu brusca pentru a nu declansa reactii de aparare
ale tesutului si de asemenea pentru a nu produce rupturi. (pentru a nu ridica riscul de ruptura).
Este ideal ca sedintele de intindere prin mbolizari pasive sa se faca de mai multe ori pe zi, mai
multe sesiuni pe zi si in orice caz nu se admit pauze mai lungi de 24h.

In cazul tehnicilor de intindere prin mobilizare pasiva, includem si manevrele de scripeto-

terapie ca si intinderile prin auto-incarcare sau cu greutati. Greutati care de obicei se
ataseaza fie la capatul lantului kinetic, de ex pentru articulatiile membrului superior incarca
luand o gantera in mana de o anumita greutate sau atasat pe segmentul care se misca.

 Intinderea prin mobilizare activa sau activa asistata care de fapt antreneaza contractia
musculaturii antagoniste directiei de retractura. Deci, daca de ex, la nivelul cotului
exista o tendinta de retractura pentru flexorii cotului, vom antrena contracita
extensorilor. Avantajul pe care il prezinta aceasta tehnica de intindere activa si activa
asistata este in primul rand aceea ca pacientul controleaza voluntar forta, directia, viteza
si intensitatea intinderii pana la aparitia durerii.

Mobilizarile active si active asistate se pot desfasura in mai multe circumstante, putem sa
le utilizam folosind ca mediu apa (ex: hidrokinetoterapie), putem sa le utilizam in montaje de
scripeti sau putem sa utilizam activitati desprinse din viata cotidiana in cadrul programelor de
terapie ocupationala.

In toate cazurile de redori care necesita intinderea trebuie sa tinem cont de urmatoarele
observatii tehnice\practice:
1. Tesuturile inflamate NU SE SUPUN tehnicilor de intindere. Deci asupra tesuturilor
inflamate nu aplicam aceste tehnici. Tehnicile de intindere se aplica doar dupa scaderea
inflamatiei si trebuie sa acordam foarte mare atentie inflamatiei articulare. Riscul
fundamental este de 2 categorii:
- Durerea pe care o declanseaza manevra in cazul in care articulatia este inflamata face
ca, contractura musculara sa creasca reflex si atunci manevra noasta este impiedicata,
eficienta manevrei de intindere scade, intram intr-un cerc vicios si exista riscul unor
acidente in conditiile in care contractura creste.
- Este faptul ca structurile inflamate au o rezistenta mult mai scazuta si riscul rupturilor
este major.

OBS!: Este aceea ca in cazurile post-trumatice care necesita ulterior intinderea, deci dupa
imobilizari cu cate imobilizarea este mai lunga, cu atat riscul osteoporos este mai mare si in
aceste conditii, la manevrele de intindere exista riscul fracturilor parcelare. In cursul
imobilizarilor, se produc modificari biochimice ale tesuturilor moi care determina scaderea
rezistentei acestora si pe de alta parte edemul de imobilizare caracteristic acestei perioade
produce aderente intre planurile de alunecare si atunci fibrele si structurile NU MAI
ALUNECA si apare un risc crescut de rupere in momentul in care manevra este mai
interpestiva.

CRESTEREA FORTEI MUSCULARE - dpdv mecanic forta reprezinta un parametru si o

conditie a miscarii. Dpdv biologic, forta reprezinta o calitate fizica care permite deplasarea in
spatiu, mobilizarea unui segment in raport cu altul, invingerea unei rezistente externe,
stabilizarea parghiilor corpului.

Parametrii de care depinde forta musculara:

1. Diametrul de sectiune al muschiului – mai corect spus, suprafata de sectiune a

muschiului. Cu cat suprafata de sectiune a muschiului este mai mare forta de contractie
dezvoltata de acesta va fi mai mare. In consecinta, pentru cresterea fortei este necesara
hipertrofia muschiului. Pentru ca astfel suprafata de sectiune sa creasta. Hipertrofia
musculara necesita exercitii adecvate. In general, la specia umana luand in consideratie
muschiul striat tensiunea maxima dezvoltata intr-un muschi este de cca. 3,6-4 kg pe cm
patrat suprafata de sectiune.
- Hipertrofia musculara reprezinta nu cresterea numarului de fibre, creste cantitatea de
elemente sarcoplasmatice, de proteine contractile, de ARN, ADN muscular. Deci,
practic creste cantitatea elementelor continute de fibra. Acest proces de hipertrofie este
dependent de activitatea musculara. El se produce in conditia intrunirii a 2 elemente
concomitente. Este nevoie pe de-o parte de o activitate musculara de mare intensitate
dublata de cel de-al 2-lea element: alimentatie hiperproteica.
- Excitantul biologic care determina hipertrofia, il constituie efortul aproape maximal cu
repetari frecvente. Acest efort aproape maximal cu frecvente repetari determina
modificari ale proteinelor musculare in sensul stimularii sintezelor proteice in perioada
de supracompensare post-efort. Deci, exercitiile cu incarcare repetata de mai multe ori
declanseaza acest “excitant biologic” necesar cresterii fortei care trebuie sa determine
oboseala musculara. Excitantul trebuie sa determine oboseala musculara care
declanseaza stresul metabolic.

2. Numarul unitatilor motorii active – in repaus, intr-un muschi gasim 2 pana la 5

procente unitati motorii active. Deci 2-5% din unitatile motorii ale muschiului sunt
active. In conditiile unei contractii usoare numarul unitatilor motorii active creste la 10-
30%. In cazul unei contractii cu forta maximala, in general intalnim 75% din unitatile
motorii active. Deci se activeaza cam 75% din unitatile motorii. In mod normal, aceasta
activare de 75% este maxima pentru o persoana cu pregatire fizica medie sau deloc, dar
cu un muschi normal. Sigur ca in conditii speciale de ex: in conditii de pericol, in scop
de aparare, de supravietuire pot fi activate un numar mai mare de unitati motorii pentru
ca in conditiile speciale datorita impulsurilor venite de la nivelul SNC (sistem nervos
central), frecventa acestor impulsuri este mai mare si sunt mai bine concentrate. In
conditiile unui antrenament fizic sistematic datorita exercitiilor fizice repetate creste
capacitatea de concentrare a centrilor corticali astfel incat vor fi activate un numar mai
mare de unitati motorii. Spunem ca prin antrenament creste recrutarea spatiala. Deci
este posibil sa activam un numar superior de unitati motorii.
 3. Frecventa impulsurilor nervoase – evident ca cresterea recrutarii va fi paralela cu
cresterea frecventei impulsurilor. Aceasta crestere a impulsurilor este de fapt expresia
cresterii excitabilitatii centrilor. Prin cresterea frecventei impulsurilor va creste de fapt
descarcarea unitatilor motorii active.
- La muschiul striat uman, reactia de raspuns prin contractie se produce la o frecventa a
impulsurilor nervoase cuprinsa intre 5-50 impulsuri pe secunda. Deci fibra musculara
striata umana este calibrata sa raspunda la o frecventa a impulsurilor intre 5-50%
impulsuri pe secunda. In acest interval, intre 5-50% impulsuri pe secunda, forta
musculara creste, deci forta de contractie a muschiului creste paralel cu cresterea
frecventei impulsurilor. Asta inseamna ca, la limita superioara de 40-50 impulsuri pe
secunda contractia musculara este aproape de contractia tetanica completa. (contractia
care face muschiul beton). Ea a fost descrisa pentru prima data in conditiile
contractiilor tetanice patologice, adica a fost descrisa prima data in secolul 19, o data
cu descoperirea unei boli infectioase numite tetanos (infectie produsa de bacilul tetanic
care se gaseste omniprezent in pamant si supravietuieste oricaror conditii, este unul din
bacilii extrem de rezistenti).
- Musculatura posturala in contractia tonica posturala, deci de ex: musculatura
paravertebrala, musculatura jghiaburilor vertebrale primeste intre 5-25 impulsuri pe
secunda. Cresterea sumatiei temporale, adica cresterea frecventei impulsurilor se
datoreaza in general cresterii excitabilitatii focarului cortical. Cu cat focarul cortical
care concepe comanda realizeaza o excitabilitate mai mare datorita concentratiei este
capabil sa produca o frecventa mai mare de impulsuri, asta se numeste sumatie
temporala.

4. Sincronizarea activitatii unitatilor motorii – la inceput la o persoana neantrenata

recrutarile sunt difazate, apar la frecvente diferite de impulsuri, acest aspect se exprima
printr-o activitate musculara asincrona. Contractia pe care o obtinem este o contractie
lina, lent crescatoare cu o forta mai mica.
- Sincronizarea ne asigura intrarea in functie a unui numar mai mare de unitati motorii
la aceeasi frecventa de impulsuri. Sincronizarea este si ea progresiva paralel cu
cresterea frecventei impulsurilor. Dar, evident ca sincronizarea se dezvolta paralel cu
antrenamentul fizic. Asa se face ca pentru acelasi efort la un neantrenat prin
sincronizare declansam in momentul de start pana la 20% din unitatile motorii active
sincron pe cand la un antrenat sincronizarea poate sa fie de 80%.
Numarul unitatilor motorii active, frecventa impulsurilor nervoase si sincronizarea
formeaza ceea ce clasicii kinetoterapiei denumeau factorii neuronali. Acesti factori neuronali
sunt cei care reprezinta complexul cauzal al cresterii fortei de contractie in primele 2 saptamani
de la inceputul unui antrenament fizic sistematic.

Ex: Daca un subiect neantrenat intra intr-un program de antrenament sistematic, cel putin 3
sesiuni de antrenament, va constata in cel putin 2 saptamani, va ajunge sa-si creasca capacitatea
de contractie. Acest lucru se produce datorita acestor 3 parametrii, care vor fi primii ameliorati
pentru ca, pt cresterea suprafetei de sectiune, respectiv pt hipertrofia musculara este nevoie de
intervale mult mai lungi de timp.

5. Marimea unitatii motorii – unitatea motorie depinde de fapt deci, parametrii unitatii
motorii sunt de fapt dimensiunea somei neuronului (cat de mare este neuronul),
diametrul axonului, raportul inervatie la numarul de fibre musculare inervate,
marimea potentialului de actiune al unitatii motorii si in consecinta forta generata
 de unitatea respectiva. Deci de fapt, unitatea motorie reprezinta totalitatea fibrelor
musculare dependente de acelasi neuron motor.
- Unitatile motorii mici au praguri de excitabilitate mici, sunt recrutate primele, adica nu
necesita impulsuri prea multe, ele necesita impulsuri mai putine care le activeaza
imediat, dar dezvolta tensiuni musculare slabe. In timp, se recruteaza unitati motorii tot
mai mari, o data cu cresterea frecventei impulsurilor si deci vor fi dezvoltate forte tot
mai mari. Este ceea ce noi numim principiul marimii in forta musculara, principiu
definitiv de Henneman.

6. Raportul forta-velocitate – viteza de scurtare sau de alungire a muschiului determina

forta sa de contractie. Rapiditatea de contractie a unui muschi striat uman este cam de
1/20 secunde, aplicand o incarcare, velocitatea, deci viteza va scadea paralel cu
cresterea greutatii. Daca greutatea ajunge sa egaleze forta maxima, fibra nu mai poate
sa se deplaseze, deci nu se scurta, nu se va alungi si atunci se produce o contractie
izometrica. Adica acea contractie in care lungimea fibrelor ramane constanta, se
modifica tonusul muscular, adica forta de contractie in interior. S-a constatat ca
scurtarea rapida determina scaderea tensiunii dezvoltate, in vreme ce alungirea rapida
creste forta dezvoltata.

7. Raportul forta-lungime – orice muschi scheletic are ceea ce numim “o lungime de

repaus” care este caracterizata de o anumita “tensiune de repaus” dezvoltata in fibrele
sale. Daca muschiul este alungit peste valorile de repaus obtinem “tensiunea de
alungire”. Daca muschiul este activat de la acest nivel se produce contractia. Daca
muschiul este alungit peste lungimea disulara normala, deci peste limita de alungire
fiziologica, se constata ca tensiunea activa, adica forta de contractie scade, iar
alungirea de 3 ori lungimea de echilibru produce ruperea muschiului.
- Daca muschiul este scurtat, contractia s-a de la nivelul scurtat va fi mai mica. Daca
muschiul este scurtat la nivel de 60-70% din lungimea maxima, tensiunea de contractie
este 0.
Din aceste constatari, tragem urmatoarea concluzie: ca forta de contractie creste
paralel cu cresterea lungimii initiale.