Sunteți pe pagina 1din 1

LACUL ȘI BALTA

Lacurile și bălțile sunt ecosisteme naturale de apă stătătoare. Lacurile au


suprafețe și adâncimi mai mari decât bălțile și, spre deosebire de acestea, sunt
lipsite de vegetație în zona de fund a bazinului acvatic, unde lumina nu
pătrunde. Uneori aceste ecosisteme pot fi amenajate de mâna omului și atunci
devin ecosisteme antropizate(iazuri, lacuri de acumulare).
BIOTOP
 Lumina pătrunde în straturile superfi ciale ale apei, ceea ce permite
realizarea fotosintezei de către plante.
 Temperatura apei variază în funcție de altitudine și de anotimp. Iarna,
straturile de apă din profunzime păstrează temperatura de 4 C, deși apa de
la suprafață poate îngheța.
 Salinitatea diferă de la un lac la altul și chiar în ace lași lac, în funcție de
cantitatea de săruri minerale dizolvate în apă, de precipitații, de
evaporarea apei.
 Oxigenarea și transparența apei lacurilor de munte sunt mai mari decât
ale lacurilor de câmpie, deoarece au o cantitate mai mică de substanțe în
masa apei.
BIOCENOZA
Zona de margine: stuf, salcie, rațe și gâște sălbatice
Zona de suprafață a apei: nuferi, libelule, broaște țestoase
Zona formată din masa apei: broasca de lac, hidra de apă dulce
Zona de adâncime: pești, viermi, scoica de lac
RELAȚII ÎNTRE VIEȚUITOARE

DE HRĂNIRE: formează lanțurile trofice: alge microscopice-pești-lipitori

DE APĂRARE: ex. Stuful și papura au rădăcini bine fixate pe fundul apelor

DE ÎNMULȚIRE: ex. Scoica de lac pentru a ajunge la maturitate se prinde de


branhiile peștilor

ADAPTĂRI ALE VIEȚUITOARELOR

 Deplasarea în apă este favorizată la pești de forma hidrodinamică, iar la broaște, rațe, gâște
de membrana interdigitală de la membrele posterioare.
 Rațele și gâștele au deasupra cozii o glandă a cărei secreție unsuroasă o împrăștie cu ciocul
printre pene, astfel că penajul devine impermeabil.
 Berzele și stârcii (păsări picioroange) au gâtul și ciocul lungi, picioare înalte și subțiri, cu care
se pot deplasa prin ape puțin adânci fără să-și ude penele.