Miopia

Pentru o persoană cu miopie obiectele de aproape sunt clare, dar cele de la distanţă - cum ar fi
tabla de la şcoală, semnele de circulaţie sau o faţă din celălalt colţ al camerei - sunt neclare şi
greu de distins.

Care sunt cauzele?

Miopia apare atunci când ochiul este în mod neobişnuit mai lung, situaţie în care razele de
lumină de la distanţă sunt focalizate în faţa retinei. Este o condiţie moştenită care se descoperă
de obicei în jurul vârstei de 8 - 12 ani. Pe parcursul adolescenţei, când organismul se dezvoltă
rapid, miopia avansează. Apoi, între 20 şi 40 de ani modificările devin nesemnificative.

Persoanele cu miopie mare au şi un risc crescut de a suferi dezlipire de retină.

Cum se poate trata?

Persoanele care suferă de miopie îşi pot corecta vederea prin mai multe mijloace:

 Ochelari de vedere
 Lentile de contact
 Chirurgie oftalmologică
 Intervenţie chirurgicală cu laser
 Keratotomie Radială
 Ortokeratologie (Remodelare corneană)

Miopia Mecanismul miopiei

Hipermetropia

Persoanele cu hipermetropie văd neclar la toate distanţele şi trebuie să depună constant efort
de acomodare pentru a focaliza, fapt care duce la încordare, dureri de cap şi oboseală oculară.

Care sunt cauzele?

Hipermetropia apare atunci când ochiul este mai scurt decât în mod normal. Acest lucru face
ca razele de lumină să nu fie focalizate pe retină ci în spatele acesteia. Este o condiţie de
obicei moştenită.

Care sunt simptomele?

Hipermetropii, pentru că văd neclar la toate distanţele trebuie să depună constant efort de
acomodare pentru a focaliza, fapt care duce la încordare, dureri de cap şi oboseală oculară. De
fapt, nou născuţii şi copii sunt în mod obişnuit uşor hipermetropi; pe măsură ce cresc, cresc şi
ochii lor şi se alungesc, astfel că această condiţie se corectează de la sine, în general până la
vârsta de 7 - 8 ani. Totuşi, unii tineri la care nu se corectează această hipermetropie, nu sunt
conştienţi de acest lucru, deoarece pot acomoda şi focaliza corect (datorită flexibilităţii
cristalinului) fără a avea nevoie de ochelari sau lentile de contact.

Cum se poate trata?

Persoanele care suferă de hipermetropie îşi pot corecta vederea cu ajutorul:

 ochelarilor de vedere
 lentilelor de contact

Hipermetropia Mecanismul hipermetropiei

Asigmatismul

Pentru persoanele cu astigmatism, toate obiectele, atât apropiate cât şi îndepărtate, sunt
deformate. Imaginile sunt înceţoşate datorită faptului că unele raze de lumină sunt focalizate,
iar altele nu. Vezi un exemplu de astigmatism:

Ce provoacă astigmatismul?

Globul ocular şi corneea în mod normal sunt rotunde ca o minge de fotbal. În caz de
astigmatism, corneea şi globul ocular îşi modifică forma şi devin ca o minge de rugby.
Astigmatismul se poate şi moşteni şi poate apare în combinaţie cu miopia şi hipermetropia.

Care sunt simptomele?

Pentru persoanele cu astigmatism, toate obiectele, atât apropiate cât şi îndepărtate, sunt
deformate. Imaginile sunt înceţoşate datorită faptului că unele raze de lumină sunt focalizate,
iar altele nu. Acest fenomen este similar cu distorsionarea produsă de o bucată de sticlă
ondulată.

Cum putem corecta astigmatismul?

Astigmatismul poate fi corectat prin curbarea razei de lumină pe un singur plan. Persoanele cu
astigmatism îşi pot corecta vederea prin mai multe mijloace, incluzând:

 Ochelari
 Lentile de contact
 Chirurgie laser
Presbiopia

Presbiopia este un fenomen natural asociat cu înaintarea în vârstă, caracterizat prin faptul că
lentila ochiului - cristalinul - în mod normal moale şi flexibilă, devine tare şi mai puţin
elastică. Acest lucru face ca această lentilă să nu mai poată focaliza la fel de bine lumina care
pătrunde în ochi de la obiectele de aproape, cauzând astfel vederea în ceaţă la distanţă de
citire.

Presbiopia nu este o boală, este o parte normală şi naturală a procesului de îmbătrânire, şi are
loc la aproape toată lumea în jurul vârstei de 40 de ani.

Ce cauzează presbiopia?

La oamenii tineri, cristalinul este moale şi flexibil şi îşi modifică imediat forma pentru
focalizare (prin procesul de acomodaţie). Pe măsură ce înaintăm în vârstă, cristalinul îşi pierde
elasticitatea. Acest lucru face ca ochii noştri să nu se mai poată adapta la fel de rapid la
schimbările bruşte de focalizare, de la distanţă la obiectele apropiate. În final, ochii îşi pierd
abilitatea de a focaliza la distanţe diferite.

Care sunt simptomele?

Oamenii cu presbiopie cred adesea că au început să aiba hipermetropie; în timp ce ei pot citi
semne de pe stradă şi pot privi filme confortabil, nu pot citi tipărituri mici, ca de ex. cartea de
telefon, sau nu pot realiza munca de aproape, ca de ex. broderia. De fapt, în timp ce
hipermetropia este cauzată de un ochi deformat, un ochi mai mic, presbiopia este pur şi
simplu rezultatul faptului că, cristalinul devine mai puţin flexibil.

Cum putem corecta presbiopia?

Persoanele cu presbiopie au mai multe opţiuni:

 ochelarii progresivi
 ochelarii bifocali
 ochelarii de citit
 lentilele de contacT
II.Boli ale ochiului

Cataracta este o boală care atacă ochiul și se manifestă prin opacifierea cristalinului sau a
capsulei lui. Se clasifică în mai multe categorii:

 congenitală - este consecința unui proces patologic intrauterin. Are diferite forme:
zonală, capsulară anterioară, capsulară posterioară și nucleară, dar nu progresează. Se
poate trata prin secționarea unei porțiuni a irisului și a capsulei cristaliniene.
 senilă - apare în urma tulburării nutriției cristalinului la unele persoane trecute de
vârsta de 50 de ani, cel mai des din cauza diabetului zaharat. Se caracterizează prin
schimbarea treptată a culorii pupilei în alb-cenușiu, scăderea progresivă a vederii și,
uneori, prin dublarea sau deformarea imaginii. Poate fi evitată prin extragerea
cristalinului și înlocuirea lui cu o lentilă biconvexă de 10 dioptrii sau prin
folosirea ochelarilor.
 traumatică - reprezintă o urmare a lezării capsulei cristaliniene prin lovituri.
 complicată - este consecința unor boli intraoculare (iridociclită, glaucom ș.a.).
 radiativă - este rezultatul expunerii la radiații ionizante (neutroni, raze Roentgen).

Cristalinul reprezinta o lentila transparenta. Insa se poate intampla ca acesta sa devina opac.
Afectiunea care provoaca opacifierea cristalinului se numeste cataracta.

Modificarea transparentei cristalinului impiedica patrunderea razelor de lumina in interiorul

ochiului si vederea omului se inrautateste. Cataracta poate afecta cristalinul in intregime sau
doar o parte din acesta.

Glaucomul este o boala de ochi ce produce atrofierea nervului optic si ingustarea campului
vizual. Campul vizualtensiunii intraoculare si scaderea acuitatii vizuale.
Glaucomul este deseori asociat cu o crestere a presiunii intraoculare dar poate exista si atunci
cand presiunea este normala. Si invers putem avea o presiune intraoculara mare fara insa a
avea glaucom.
O serie de factori duc la cresterea riscului de glaucom:
- istoricul familiei (cazuri de glaucom in familie)
- imbatranirea
- diabetul si bolile vasculare
- miopia severa.
Presiunea intraoculara - forma rotunda a ochiului este mentinuta de o presiune usoara a
lichidelor secretate in interiorul ochiului - este ceea ce numim presiune intraoculara. Daca
eliminarea acestor lichide este limitata, presiunea va creste putand dauna nervului optic care
transmite imaginile de la ochi la creier. este suprafata perceputa de ochi atunci cand fixam
privirea drept inainte. Aceasta boala a ochiului se caracterizeaza prin cresterea presiunii
intraoculare.

Heterocromia (ochii de culori diferite)

Heterocromia se referă la culoarea diferită a irisului, părului sau pielii. Termenul este cel mai
adesea folosit pentru a descrie ochii de culori diferite. Heterocromia este rezultatul unui exces
sau unei absenţe a melaninei. Poate fi congenitală, cauzată de mozaicismul
genetic, chimerism, diferite afecţiuni dobândite sau traumatisme.
Este o situație rară, afectând doar 11 indivizii din 1000.

Heteromia ochilor (heterochromia iridis) este clasificată în trei forme clinice. În forma cu
afectare completă, un iris are culoare diferită faţă de celălalt. În heterocromia sectorială, o
parte dintr-un iris are culoare diferită de restul, iar în heterocromia centrală din pupila iradiază
benzi de culori diferite în cadrul aceluiaşi iris.

Deşi au fost luate în considerare mai multe cauze, concluzia ştiinţifică este că incestul are
principalul rol din cauza mutaţiilor unor gene care determină distribuţia melaninei pe calea 8-
hidroxitriptofan (calea genetică cea mai afectată de homogenitatea cromozomială).

Culoarea ochilor, în special cea a irisului, este determinată în principal de concentraţia şi

distribuţia melaninei. Ochiul afectat poate fi hiperpigmentat (hipercromic) sau hipopigmentat
(hipocromic). La oameni, un exces de melanină indică hiperplazia ţesutului iridian, în timp ce
lipsa melaninei indică hipoplazia

Culoarea ochilor unei persoane este determinată de anumite gene. Există factori externi care
pot afecta acest mod de transmitere. Copilul cu heterochromia iridis trebuie consultat de
oftalmolog, dar şi de medicul pediatru. Dacă este suspectată o altă boală, se vor recomandă
teste diagnostice precum studiile cromozomilor sau teste de sânge pentru a confirmă
diagnosticul.

Clasificarea heterocromiei
Heterocromia poate fi primară prin debut, cu o formă genetică sau dobândită. Deşi se face
frecvent distincţia între heterocromia care afectează complet un ochi sau doar parţial (forma
sectorială), adesea este clasificată ca fiind genetică (prin mozaicism sau congenitală)
sau dobândită, menţionând dacă porţiunea afectată a irisului este mai întunecată sau mai
deschisă la culoare. Cele mai multe cazuri de heterocromie sunt ereditare, cauzate de o boală,
un sindrom sau un traumatism.

Heterocromia congenitală este moştenită prin transmitere autosomal dominantă.

În heterocromia sectorială, irisul are două culori complet diferite în aceeaşi regiune.
Heterocromia sectorială apare ca o pată neregulată de culoare diferită faţă de culoarea
ochiului şi nu formează un inel complet în jurul pupilei precum heterocromia centrală.
Această formă de heterocromie este mai prevalentă la câini şi pisici şi foarte rară la oameni,
fiind întâlnită doar la 1% din populaţie.

Heterocromia centrală sau „ochiul de pisică” se manifestă prin apariţia a două culori diferite
în acelaşi iris. O culoare se află în porţiunea centrală a irisului, în timp ce inelul periferic al
irisului este de altă culoare. Culoarea adevărată a ochilor persoanei este întotdeauna cea de la
periferie.

Heterocromia completă se manifestă prin două culori diferite ale celor două irisuri. Este cea
mai impresionantă formă de heterocromie. Persoană poate avea un ochi verde şi celălalt
albastru sau unul căprui şi celălalt albastru. Heterocromia completă este întâlnită şi la animale,
precum pisicile.